Medicina de Urgenta Costea

COSTEA RUXANDRA
=======================
PROTOCOALE & MANOPERE PENTRU
MEDICINA VETERINARĂ
DE URGENȚĂ
Costea Ruxandra
Protocoale & Manopere

pentru
MEDICINA VETERINARĂ
DE URGENȚĂ
Editura PRINTECH
Editura PRINTECH
Toate drepturile prezentei ediţii sunt rezervate autorului. Nicio parte

din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă
indiferent prin ce formă, fără acordul prealabil scris al autorului.
Cuprins
I. Preluarea pacientului critic 3
Triajul 3
Evaluarea primară și identificarea situațiilor cu potențial letal 6
Evaluarea secundară 8
Triajul pentru cazuri deosebite 11
Evaluarea utilizării protocolului de triaj 12
II. Resuscitarea cardio pulmonară (RCP) 13
Manopere de bază 13
Suport vital avansat 15
III. Stabilizarea primară 17
Stadializarea șocului 17
Fluidoterapia în urgente 22
Dezechilibrele electrolitice 33
IV. Administrarea de sânge integral sau componente ale acestuia de la un 40
donator la un receptor
V. Anestezia și analgezia în urgențe 48
Evaluarea preanestezică și pregătirea pacientului 48
Dotări necesare pentru anestezie 51
Medicația utilizată 60
Protocoale de anestezie și analgezie-noțiuni de bază 73
Protocoale pentru pacienții critici, urgențe cardiovasculare, șoc 77
Protocoale pentru femele gestante 82
Protocoale pentru paciențiicu vârste cuprinse între 0-16 săptămâni 85
Protocoale pentru pacienții geriatrici 88
Particularități anestezice pentru pacienții cu patologii deosebite 95
VI. Monitorizarea pacienților critici 100
Monitorizarea minimă, bazată pe examenul clinic 100
Monitorizarea complexă, bazată pe aparatura de monitorizare 101
Monitorizarea pacienților pe parcursul anesteziei 105
VII. Managementul nutrițional al pacientului în stare critică 112
1
Cuprins
Nutriția enterală a pacienților critici 114
Tubul naso-esofagian/ naso-gastric 116
Tubul naso-gastric ecvine 117
Tubul de esofagostomie 118
Tubul de gastrostomie 120
Tub de jejunostomie (naso-jejunal, gastro-jejunostomie) 121
Calculul necesarului 122
Nutriția clinică parenterală 125
Tehnica administrării soluțiilor parenterale 127
VIII. Manopere-Anexe 129
Preluarea pacientului critic-protocol de triaj 129
Resuscitarea cardio-pulmonară 130
Şocul-clasificare 131
Diagnosticul tulburărilor acido-bazice 132
Intubarea endotraheală 134
Tuburi de hrănire 136
Sondajul oro-gastric în urgențe 138
Manopere necesare stabilizării respiratorii 139
Abdominocenteza de diagnostic 141
Manopere de urgență pentru aparatul urinar 141
Montarea cateterului peritoneal 142
Catetere venoase centrale, venoase periferice, intraosoase, arteriale 143
Abrevieri 146
Bibliografie 148
2
Preluarea pacientului critic
I. Preluarea pacientului critic
Triajul este un sistem de evaluare şi clasificare a pacienţilor care se prezintă în

structurile de primire a urgenţelor în vederea stabilirii priorităţii şi a nivelului de
asistenţă medicală necesară (TRIÁJ, triaje, s. n. faptul de a tria; selecționare,
alegere, triere). Triajul medical standardizat a fost organizat prima dată în
primul război mondial, atunci când afluxul răniților a depășit numărul
facilităților medicale
Unde se desfășoară triajul?
 Într-o zonă special amenajată pentru acest scop, amplasată la intrarea în

clinică.
 Într-o locație dedicată 24/24, 365 zile/ an, zona de triaj fiind separată sau în
camera de consultații
 Locația beneficiază de echipamente, medicație, protocoale/ doze, personal
pregătit pentru urgențe/ resuscitare/ folosirea locației (2-3 ture).
Unitățile care își propun să preia pacienți critici trebuie să fie capabile să acorde
asistență medicală specializată, diferențiată pe paliere: urgențe/ terapie
intensivă/ terapie intensivă- pacienți critici.
Când se efectuează triajul
Triajul cazurilor se poate realiza telefonic în momentul în care este anunțată

sosirea unei urgențe, putându-se aprecia subiectiv gravitatea cazului, resursele
umane și materiale necesare soluționării lui (ex. GDV- pregătim materialele
pentru sedare/ anestezie, sondaj, lavaj, intervenție chirurgicală, monitorizare,
susținere).
3
In clinică triajul se realizează în maxim 2 minute de la prezentare, fiind
reprezentat de o evaluare primară și identificarea situațiilor cu potențial letal,
urmată, după stabilizare de o evaluare secundară.
Cine efectuează triajul
Triajul este ideal să fie realizat de către o persoană:
 aptă să anticipeze şi să găsească soluții pentru diferite situaţii care pot apărea.
 obișnuită să prioritizeze în condiții de stres, cu gândire critică.
 cu abilităţi de organizare, flexibilitate, adaptabilitate, tact, răbdare.
 capabilă să comunice eficient (soluţionarea conflictelor, luarea deciziilor).
Algoritmul de triaj presupune prioritizarea cazurilor pornind de la starea

clinică în momentul prezentării și timpul maxim pe care îl poate aștepta
respectivul caz până la prima intervenție medicală. Timpul maxim de preluare
în urgență variază de la imediat, până la 12O de minute (conform ghidului
pentru efectuarea triajului pacienţilor în structurile de primire a urgenţelor,
adaptat pentru medicină veterinară). Vezi și Capitolul Manopere-Anexe.
Timpul max. de preluare/ Exemple de situaţii

I. RESUSCITARE-ACUM- Intervenţie salvatoare de viaţă
 Stopul cardio-respirator
 Insuficiență respiratorie severă, SpO2<90%
 Traumatisme severe, care necesită resuscitare volemică imediată
 Bradicardie severă/tahicardie cu semne de hipoperfuzie, puls slab filiform
 Hipoglicemie cu alterarea statusului mental
4
II. CRITIC-10 MINUTE-Situaţie cu risc major/ orice durere intensă.
 hematemeză, rectoragie, vărsături incoercibile,
 convulsii, dispnee severă, obstrucție urinară etc.
III. URGENT- 30 MINUTE/ Pacient cu funcţii vitale stabile
 necesită 2/mai multe manopere generale
IV. NON-URGENT- 60 MINUTE/ Pacient cu funcţii vitale stabile
 necesită 1 singură manoperă generală
V. CONSULT- 120 MINUTE/ Pacient care NU necesită asistenţă medicală de
urgenţă/0 manopere generale
 vaccinare, toaletare, consulturi de specialitate
Manoperele generale în triaj/ gardă/ terpie intensivă
Teste de laborator- ex: recoltări sânge, urină

ECG- pacient care necesită monitorizare ECG
Fluidoterapie- i.v., i.o.- reumplere volemică
Administrarea medicamentelor- i.v, i.m, s.c., i.o.
Procedurile simple- ex: sondajul vezical, sutura unei plăgi
Procedurile complexe- ex: proceduri care presupun sedarea pacientului
Imagistică- Rx, CT, RMN, ecografie
ACUM- Intervenţie salvatoare de viaţă? DA=0 min.

NU
Câte manopere sunt necesare?
0 1 multiple
V=120 min. IV=60 min. III=30 min.
5
Protocol de triaj versiunea restrânsă
Reevaluarea pacientului se realizeză după stabilirea nivelului de prioritate.

Pacientul va fi preluat în zona de tratament. Reevaluarea pacientului se face în
cazul în care timpul de preluare în zona de tratament este mai mare de 30
minute sau apar modificări semnificative în starea pacientului, ceea ce
presupune reluarea integrală a algoritmului de triaj. Pe baza experienţei şi a
cunoştinţelor acumulate, cel care efectuează triajul poate să prevadă agravarea
stării pacientului fără să o poată documenta în acel moment ( „Al 6- lea simţ”)!
Evaluarea primară și identificarea situațiilor cu potențial letal este

demarată printr-o anamneză sumară ce presupune identificarea pacientului,
momentul apariției problemei, date despre posibila medicație curentă sau
antecedentele clinice. Evaluarea se continuă cu un examen clinic rapid, centrat
pe algoritmul ABCD, ce vizează o evaluare respiratorie, cardiovasculară,
neurologică și un examen general sumar (temperatură, palparea abdomenului).
• A (airway=cale aeriană)
• B (breathing=respiratie)
• C (circulatory=circulator)
• D (deficit neurologic)
A (airway/cale aeriană)- se evaluează rapid posibilele cauze ale unei obstrucții

respiratorii sau ale unui blocaj al căilor aeriene superioare, se asigură o cale
aeriană liberă în momentul în care se constată că aceasta nu există (intubare
oro-traheală, traheotomie).
6
• Traumatisme sau paralizii laringiene?
• Edem laringian, abcese, compresiuni?
• Cicatrici, tumori, polipi?
B (breathing/ respirație)- se evaluaează funcția respiratorie, frecvența

respiratorie, tipul și eficiența respirațiilor, nivelul oxigenării, prezența/ absența
jetajului, tipul acestuia, prezența/ absența aerului sau a colecțiilor în cavitatea
toracică,
• Dispnee? Tipul dispneei

• Tahipnee? Bradipnee? Stop respirator?
• Necesită oxigen pentru menţinerea saturaţiei?
• Aer/ fluide în spaţiul pleural? Toracocenteză!
• Jetaj? Tipul jetajului- sangvinolent/ purulent/ roz
C (circulatory/circulator)- se evaluează rapid frecvența cardiacă (tahicardie,

bradicardie, stop cardiac), frecvența și calitatea pulsului, posibilele tulburări de
ritm și cauzele acestora (ECG- apar disritmii? tulburări electrolitice,
hipercapnie, hipoxie, durere?), statusul volemic, perfuzia organelor (+ culoarea
mucoaselor, TRC, tensiune arterială). Examinarea cardio-circulatorie permite
stadializarea șocului hipovolemic și stabilirea conduitei în urgențe.
D (deficiențe neurologice)- evaluarea statusului neurologic în urgențe

presupune stabilirea nivelului de conștiență (alert, normal, răspunde doar când
este strigat, răspunde la durere, nu răspunde), observarea posturii, mersului, a
gradului de conștiență, a nivelului de răspuns la stimuli, evaluarea pupilelor
(simetrie, mărime, reflex pupilar).
7
Faza terminală
Decompensat
Decompensat
hipovolemic
Compensat
tardiv
Șoc
Ini
Frecvența Tahicardie Bradicardie
cardiacă
Pulsul puternic slab slab/
absent
Culoare roşii pale albe gri-violet
mucoase
TRC <1 sec >2 sec >3 sec Nu se poate

măsura
Tensiunea Normală- Normală- Hipotensiune
arterială crecută scăzută
Evaluarea secundară
Evaluarea secundară se realizează după stabilizarea pacienților. Se continuă cu

o anamneză completă și un examen clinic “cap-coadă” cu reevaluarea semnelor
vitale. Se efectuează doar testele complementare care aduc valoare suplimentară
pentru diagnosticul de urgență (ex. proteine totale, glicemie, ureea sangvină,
lactat, hematocrit și hemoleucogramă, indici de coagulare, electroliți și gaze
sangvine, sumar de urină). Cele mai utilizate metode de examinare imagistică
pentru evaluarea secundară sunt cele radiologice și ultrasonografice. S-au
dezvoltat tehnicile ecografice rapide de evaluare a pacientului în urgență
8
(FAST= Focused Assessment with Sonography for Trauma) cu adresabilitate
directă la nivelul toracelui, cavității abdominale sau screening cardiovascular.
Tehnica ecografică TFAST (Thoracic Focused Assessment with Sonography

for Trauma) presupune evaluarea ultrasonografică în patru puncte cheie:
o (CTS)- Chest Tube Site/ zona se plasare a tubului toracic-pentru

excluderea pneumotoraxului și a patologiei pulmonare, se evaluează
bilateral.
o (PCS)- Pericardial Site/ aria pericardică- pentru excluderea efuziunilor
pleurale și pericardice și a patologiei cardiace (2 incidențe).
o (DH) Zona Diafragmatică- Hepatică- evaluarea efuziunilor pleurale și
pericardice.
Fig.1. Tehnica ecografică TFAST
Thoracic Focused Assessment with Sonography for Trauma (18)
9
Tehnica ecografică AFAST (Abdominal Focused Assessment with Sonography
for Trauma)- presupune scanarea în vederea depistării prezenței lichidelor
patologice în cavitatea abdominală și evaluarea rapidă a organelor interne.
o (DH) Zona Diafragmatică-Hepatică- evaluează vezica biliară, efuziunile

pleurale și pericardice.
o (SR) Spleno- Renal- fereastră în spațiul retroperitoneal
o (CC) Cisto- Colic — identificarea vezicii urinare
o (HR) Hepato-Renal- evaluează prezența lichidului liber în cavitate
Fig. 2. Tehnica ecografică AFAST
Abdominal Focused Assessment with Sonography for Trauma (18)
CFAST (cardio FAST) vizează evaluarea ecografică a cordului și a marilor

vase (aorta, cava, porta).
10
Triajul pentru cazuri deosebite
Triajul pentru pacienții deosebiți (femela gestantă, nou-născuții, cazurile

oftalmologice, speciile exotice) presupune în cadrul examinării primare o
atenție sporită asupra câtorva detalii specifice.
Femela gestantă
• Se cunoaște data probabilă?
• Prezintă iminență de avort?
• Există scurgeri vaginale? Ce aspect au?
• De când are contracții?
• E declanșată fătarea? Care este intervalul dintre 2 pui?
• S-a administrat medicație tocolitică/ ecbolică?
• Măsurarea temperaturii rectale
• Imagistică- examinare ecografică, evaluare radiologică
Nou-născuții
• Evaluați eficiența termoreglării
• Evaluați statusul volemic sau deshidratarea
• Monitorizați glicemia- hipoglicemia se instalează rapid la această grupă
de pacienți
Cazurile oftalmologice-nu amenință viața aproape niciodată, dar sunt
considerate urgențe:
• Orbirea acută
• Opacifierea/ înroșirea acută
• Durerea oculară acută
• Traumatismele- corp străin, avulsie, luxație
Speciile exotice
• Triaj-ideal în habitatul lor/ cușcă
11
• Evaluarea respirației, a nivelului de activitate
• Evaluarea fecalelor
• Anamneza legată de mediul de viață și zoo igienă
Evaluarea utilizării protocolului de triaj
Parametrii de monitorizare şi evaluare a utilizării protocolului de triaj sunt:

• Precizia categoriilor de triaj apreciate.
• Ratele de supra şi sub evaluare a nivelului de triaj.
• Procentul cazurilor cu evoluţie nefavorabilă datorită triajului incorect.
• Timpul mediu de aşteptare pentru fiecare categorie de triaj.
• Procentul pacienţilor cu timpul de aşteptare mai mare decât cel recomandat
pentru fiecare categorie de triaj.
Rețineți!
• Triajul este un sistem de evaluare şi clasificare.
• Evaluarea primară și identificarea situațiilor cu potențial letal (ABCD).
• Evaluarea secundară- după stabilizarea pacienților se realizează teste
complementare care aduc valoare suplimentară pentru diagnosticul de urgență.
• Locație dedicată/ echipamente/ medicație/ protocoale.
12
Resuscitarea cardio pulmonară
II. Resuscitarea cardio pulmonară (RCP)
Manopere de bază (basic life support) C-A-B
Este foarte importantă recunoașterea rapidă a stopului cardio-respirator, prin

faptul că pacientul nu răspunde la stimuli, nu respiră spontan și nu prezintă
puls.
1 CICLU DE RCP DUREAZĂ 2 MINUTE!! APOI SE REEVALUEAZĂ

PACIENTUL ȘI SE DECIDE DACĂ SE CONTINUĂ RCP SAU SE
TRECE LA MANOPERELE SUPLIMENTARE!!
C- Controlul circulației- un pacient în stop cardio-respirator are nevoie de

manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, pentru a asigura un debit
cardiac minim, vital pentru creier și cord. Masajul cardiac extern inițiat rapid și
menținut continuu cu 100-120 de compresiuni pe minut, poate determina
apariţia unui flux sanguin prin creşterea presiunii intratoracice şi prin compresia
directă a cordului. Se compresează 1/3 până la 1/2 din torace, cu o singură
mână pentru animalele mici și foarte mici sau cu ambele mâini pentru celelalte.
Defibrilarea întrerupe depolarizarea- repolarizarea anormală, care apare în

timpul fibrilaţiei ventriculare și se poate realiza cu ajutorul defibrilatorului
extern sau intern, direct la nivelul cordului sau se poate aplica un șoc mecanic
13
precordial (în fibrilații ventriculare, tahicardie ventriculară). Se va lua în
considerare o singură lovitură precordială (se aplică o lovitură cu podul palmei
în centrul toracelui), în lipsa unui defibrilator. Se apreciază apoi pe pacientul
monitorizat eficiența transformării într-un ritm sinusal.
A- asigurați o cale aeriană- cea mai sigură cale aeriană se obține prin intubație
oro-traheală rapidă, poziționare corectă și fixare a sondei. Pacientul se va
ventila cu 10-12 respirații pe minut, evitând hiperventilaţia, care poate
determina creșterea presiunii intratoracice și micșorarea reîntoarcerii venoase.
În cazul în care nu se reușește intubația se poate recurge la traheotomie de
urgență (vezi Capitolul Manopere/Anexe).
B- controlul respirației- scopul ventilației în timpul resuscitării este acela de a

menține oxigenarea, rațiune pentru care s-a stabilit optim un nivel de 10-12
respirații pe minut, la un volum de 10 ml/kg (verificați balonul de respirație
sau flow-metrul aparatului de oxigenare). Între ventilații și compresii se
menține un raport de 30/2.
Fig. 3. Compresiuni toracice câine

A- tehnica generală, B-adaptare pentru câinii cu toracele îngust (26)
14
Fig. 4. A- pacientul este imobilizat cu o mână și masat la nivel sternal cu

cealaltă, B- tenica bimanuală la pisică (26)
Manopere suplimentare (suport vital avansat)
D- MEDICAŢIA DE URGENŢĂ se va administra pe cale intravenoasă

(pentru eficiență în cazul administrării venoase periferice se recomandă
completarea cu un bolus de fluide), intraosoasă sau intratraheală (adrenalina în
doze de 3-10 ori mai mari, diluată în 1-5 ml pentru o adsorbție mai bună și
administrată direct pe tub). Calea INTRACARDIACĂ NU este o opțiune!
MEDICAŢIE DE URGENŢĂ DOZA
STOP Adrenalină doză ↓ (1:1000) 0.01 mg/kg
Cardio-respirator Adrenalină doză ↑ (1:1000) 0.1 mg/kg
ADH (20 U/ml) 0.8 U/kg
Atropină 0.05 mg/kg
Antiartimice Amiodaronă 5 mg/kg
Lidocaină 2-8 mg/kg
Antagoniști Naloxona 0.04 mg/kg
15
Flumazenil 0.01 mg/kg
Atipamezol 50 цg/kg
Defibrilator monofazic Defibrilare externă (J)/ internă (J) 2-10/ 0.2-1 J/kg
E- ECG și evaluați asistola / fibrilații/ tahicardie ventriculară/ bradicardie.
F– DACĂ CIRCULAȚIA ȘI RESPIRAȚIA SUNT RESTABILITE

TRECEȚI LA suportul postresuscitare (F)= monitorizare + medicație.
Post resuscitare monitorizați în funcție de situație frecvența respiratorie,
cardiacă, pulsul, TRC, culoarea mucoaselor, nivelul de conștiență, reflexul
pupilar, Co2-ul expirat, saturația în oxigen, gazele, electroliții, Ph-ul sangvin,
proteinele totale, glicemia, producția urinară. Se vor administra fluide, se vor
corecta dezechilibrele electrolitice și acido bazice, cauzele stopului cardio-
respirator.
16
Stabilizarea primară
III. Stabilizarea primară
Stadializarea șocului
Oricare ar fi tipul șocului, acesta se traduce prin scăderea perfuziei și a

oxigenării celulare. Șocul prezintă următoarele faze evolutive: compensat,
decompensat-inițial, decompensat-tardiv, terminal.
17
18
I. Șocul hipovolemic este caracterizat de perfuzie tisulară deficitară datorită
scăderii volumului de sânge circulant. Scăderea volumului circulant se produce
prin pierderi absolute sau relative (redistribuiri în organism).
• ABSOLUT- hemoragii, deshidratări masive, vomă, diaree, poliurie (ex.

în hipoadrenocorticism, diabet insipid).
• RELATIV- redistribuire în alte compartimente (peritonită, ascită,

edeme, hidrotorax).
II. Șocul distributiv se produce consecutiv vasodilatației sistemice.

Baroreceptorii nu mai reacționează reflex, nu crește contractilitatea și
vasoconstricția nu se produce. Volumul de sânge circulant este folosit
inadecvat- hipoperfuzie tisulară. Șocul distributiv poate avea etiologie
traumatică, neurogenă, anafilactică sau consecutiv SIRS, SEPSIS, leziuni ale
sistemului nervos central.
III. Șocul cardiogenic- volumul sangvin nu se distribuie eficient datorită

insuficienței cardiace. Aceasta se poate asocia cu:
• Scăderea contractilității- cardiomiopatie dilatativă, SIRS, sepsis,

miocardită traumatică, tulburări electrolitice.
• Scăderea volumului cardiac- cardiomiopatie hipertrofică sau restrictivă,

endocardioză, endocardită.
• Aritmii determinate de tulburări electrolitice, leziuni ale SNC, boli

cardiace primare, miocardita traumatică.
IV. Șocul obstructiv se produce consecutiv obstrucțiilor arteriale și venoase, cu

etiologie diversă:
19
 GDV
 efuziuni pericardice, tamponadă cardiacă
 dirofilarioză, tromboză aortică
 CID, trombembolism pulmonar etc.
Șocul metabolic- determină hipoxie celulară, independent de modul în care se

realizează perfuzia (sepsis, intoxicație cu cianuri).
Combinații- șocul toxic, septic, traumatic, termic.
Pentru a putea demara stabilizarea primară a pacientului critic este necesar să

recunoaștem principalele modificări fiziopatologice ce pot agrava evoluția
clinică.
20
Răspunsul inflamator sistemic (SIRS)
-se declanșează casacada mediatorilor inflamației (activarea leucocitelor,

citokinelor, prostaglandinelor, leukotrienelor, coagulării, complementului) și
apoi se auto-menține.
-factorii care pot declanșa SIRS sunt sepsisul (produs cu bacterii, virusuri,
fungi, ricketsii, spirochete), traumatismele tisulare, șocul termic, pancreatita,
uremia, bolile gastrointestinale, cancerul, șocul hipovolemic, bolile autoimune.
-clinic se remarcă scăderea apetitului, febră, tahicardie, tahipnee,

hiperventilație, vasodilatație (mucoase roșii, TRC mic), puls inconstant,
murmur cardiac, diaree non-hemoragică!
-paraclinic- hiperglicemie, leucocitoză (deviere spre stânga), fosfataza alcalină

crescută.
CRITERIU Câine Pisică

Frecvența cardiacă >120/min >220 /min
Frecvența respiratorie >40 min >40 min
Temperatura <38.2/ >39.1 <37.8/ >40
Leucocite <6000 sau >16000 <5000 sau >19000
SIRS= Minim 2 criterii Minim 3 criterii
Multiple organ disfunction (MODS)
-clinic-depresie moderată/ severă, lipsa apetitului, diaree hemorgică, murmur

caridac, hipotermie/ hipertermie, tahicardie, tahipnee, hipotensiune, peteșii,
hemoragii, infecție sistemică.
21
-paraclinic-hipoglicemie, leucopenie (left shift-tinere, neutrofile toxice),
tulburări de coagulare, acidoză metabolică, enzime hepatice crescute,
hipoalbuminemie.
SEPSIS-infecție sistemică
Infecția sistemică este adesea rezultatul asocierii unui sindrom de răspuns

inflamator sistemic cu o sursă de infecție. În situația în care organismul prezintă
și multiple disfuncții organice se discută despre sepsis sever. Forma extremă
este reprezentată de șocul septic, când în ciuda fluidoterapiei, se produce
hipotensiune, ce necesită vasopresoare pentru reglare.
 SIRS+sursă de infecție=SEPSIS
 SEPSIS+disfuncții organe (MODS) = SEPSIS SEVER
 ȘOC SEPTIC
Fluidoterapie în urgenţe
I. Pacientul necesită fluidoterapie? Există pierderi? Care și unde este

deficitul? Sunt semne clinice?
Estimarea deshidratării
• Gradul de elasticitate cutanată (obezitatea maschează semnul, emacierea îl

accentuează)
• Variația greutății corporale (pentru monitorizarea fluidoterapiei)
• Estimarea gradului de perfuzie tisulară- evaluarea culorii mucoaselor, a

TRC, a pulsului (frecvența și calitatea), a frecvenței cardiace și a
caracteristicilor sunetelor cardiace la ascultație.
22
 Evaluarea hematocritului, măsurarea proteinelor totale

• Evaluarea producției urinare (oligurie sau creșterea densității urinare)
• Lactatul sangvin este un bun indicator al gradului de severitate asociat
hipovolemiei!
• Normal < 2,5 mmol/l
• Hipovolemie ușoară 3 - 4 mmol/l
• Hipovolemie moderată 4 -7 mmol/l
• Hipovolemie severă > 7 mmol/l
Apa se află în organism în 3 compartimente: spațiul intracelular (fluid

intracelular), extracelular interstițial (fluid interstițial) și extracelular
intravascular (plasma). Difuziunea apei în organism se realizează între cele 3
compartimente datorită presiunii osmotice, coloid-oncotice, hidrostatice și a
creșterii permeabilității vasculare. Pierderile de fluide din organism pot avea
origini diferite:
23
 Pierderi de fluide izotonice- sângerări, pierderi în sindrom poliuric
 Pierderi de fluide hipotonice- diabet insipid, hipernatriemii (apa iese
din spațiul intracelular)
 Pierderi de fluide hipertonice- șoc termic, densitate urinară mare,
hiponatriemii (apa intră in spațiul intracelular și se produc edeme)
Deshidratarea reprezintă pierderea interstițială și intracelulară a apei din

organism.
Deficitul intravascular se corelează cu perfuzia deficitară și instalarea

șocului.
II. Ce tip/tipuri de fluide trebuie administrate?
24
SOLUȚIILE CRISTALOIDE sunt soluții de electroliți care pot trece liber în

afara patului vascular:
25
SOLUȚIILE COLOIDE sunt macromolecule ce sunt reținute în patul vascular

pentru o perioadă de timp mai mare.
• COLOIZI ARTIFICIALI au efecte secundare reduse, pot favoriza

coagulopatiile, nu se recomandă în sepsis. Administrarea lor poate interfera
cu parametrii de biochimie clinică (proteine totale, albumină serică, amilaza
serică)
26
• COLOIZI NATURALI- aproximativ 100% din volumul infuzat rămâne în
patul vascular în următoarea oră după administrare. Prezintă un risc
anafilactogen ridicat sau pot produce autoimunizări și hipersenzitivitate de tip
întârziat. Efectul coloid osmotic al albuminei umane 20% este 4 ori mai mare
față de cel al plasmei, de aceea trebuie asigurată hidratarea adecvată a
pacientului în timpul administrării. Pacienții trebuie monitorizați atent pentru
a evita supraîncărcarea volemică sau hiperhidratarea. Albumina umană 20%
(1g/ 5ml) se administrează în bolus 2-5 ml/kg i.v., în 15-20 min (ca fluid de
resuscitare), apoi restul în perfuzie continuă pe parcursul a 4-6 ore. Corectarea
deficitului de albumină:
ALB(g)= GV x (ALB dorită-ALB prezentă) x 0.3
Produsele din sânge au indicații stricte (vezi hemotransfuzia). Administrarea

sângelui sau a produselor din sânge se va face pornind de la patologia ce trebuie
corectată. Se pot administra sânge integral sau produse din sânge. Capitolul
dedicat transfuziei tratează integral acest subiect.
27
III. Ce cale de administrare se utilizează în stabilizarea primară?
PERIFERIC- CATETER VENOS PERIFERIC
INDICAȚII UNDE?
• Infuzarea fluidelor •V. jugulară
• Administrarea medicaţiei
• Transfuzie •V.cefalice
• Recoltare sânge venos
•V.safene-laterale
•V. safene mediale
•V.auriculare
CENTRAL- CATETER VENOS CENTRAL
INDICAȚII UNDE?
• Infuzarea fluidelor, inclusiv hiperosmotice • V. jugulară

• Administrarea medicaţiei
• Nutriţie parenterală
• Transfuzie, hemodializă
• Monitorizarea presiunii venoase centrale
• Recoltare sânge venos
INTRAOSOS- CATETER INTRAOSOS
• Indicat în lipsa accesului venos.
• Puncte de acces: humerus-tuberculul mare, femur- fosa trocanterică,

platoul tibial.
28
ARTERIAL- CATETER ARTERIAL
• Cateterizarea arterială este mai dificilă decât cateterizarea venoasă,

arterele fiind situate mai profund în țesutul conjunctiv.
• Complicaţii- hemoragii, hematom subcutanat, tromboză arterială.
IV. Ce cantitate trebuie administrată? În cât timp?
Ce mai trebuie adăugat?
HIPOVOLEMIA REPREZINTĂ O URGENȚĂ ȘI TREBUIE TRATATĂ

ÎNAINTEA DESHIDRATĂRII !!!
Șocul hipovolemic se poate instala consecutiv hemoragiilor, deshidratărilor

masive (vomă, diaree, poliurie, hipoadrenocorticism, diabet insipid), fiind
considerat șoc absolut. Șocul hipovolemic relativ se produce în momentul în
care fluidele se redistribuie în alte compartimente (peritonită, ascită, edeme).
Administrarea fluidelor are ca scop menținerea sau atingerea parametrilor vitali

optimi: frecvență cardiacă normală (60-100 btm pentru câini/ 160-200 btm
pentru pisici), perfuzie normală (mucoase roz, umede, TRC 1,5 sec), puls
29
puternic, constant, tensiunea sistolică 80- 100 mmHg, tensiunea arterială
medie> 60 mmHg, producția de urină de 1-2 ml/kg/oră, valoarea hematocritului
>25% , albumină >2 g/dl.
Administrea fluidelor în șocul hipovolemic decompensat se face alternativ,

urmărind stabilizarea și îmbunătățirea semnelor vitale. Se vor administra fluide
cristaloide izotonice în bolusuri alternativei.v., la 10-20 de minute cu fluide
coloide, reevaluând continuu pacientul. Repetarea bolusurilor se va face în
limita dozelor maxime admise.
Fluidoterapie-pacienți Bolusuri
critici, în șoc
Câine Pisică
Cristaloide izotonice 20-30 ml/kg 10 ml/kg
Administrată în 20 min
Doză maximă, administrată 80 ml/kg 50 ml/kg

în total, în bolusuri diferite
Coloizi sintetici 5ml/kg 3 ml/kg
Administrată în 5-10 min
Doză maximă, administrată 10-20 ml/kg 5-10 ml/kg

în total, în bolusuri diferite
Soluție hipertonică salină 2-4 ml/kg în 5-10 min

7.5%
(aprox 1ml/kg/min)
30
Estimări pentru fluidoterapie în șocul hemoragic
Pornind de la estimarea volumului de sânge pierdut de un pacient și corelând

pierderea cu volumul total de sânge (volum sânge= 80 ml/kg la câine, respectiv
60 ml/kg pentru pisici) se poate aprecia tipul șocului hipovolemic care afectează
pacientul.
ESTIMAREA ȘI CORECTAREA DEFICITULUI
31
PIERDERILE reprezintă cantitatea de fluide pierdută de un pacient din cauze
patologice. Surse de pierderi sunt voma, diareea, poliuria, exsudatul de la
nivelul plăgilor, hemoragiile.
MENȚINEREA reprezintă cantitatea normală de fluide necesară unui pacient

bine hidratat pentru 24 de ore, luând în considerare pierderile fiziologice de
fluide: producția de urină (30-50 ml/kg/zi), evaporarea (respirație+ transpirație),
fecale (13-20 ml/kg/zi).
NECESAR MENȚINERE (ml): 40 – 60 ml/kg/zi sau se calculează după

formula
• Menținere/24 ore= (GV X 30)+ 70
• Menținere/24 ore pentru pacienți <2kg/>50 kg= GV0.75 X 70
RATA DE MENȚINERE 3-5 ml/kg/oră, cristaloide izotonice
• Maxim 10 ml/kg/oră pentru adulți
• Maxim 3 – 5 ml/kg/oră pacienții cardiaci, neonatologie
32
Protocolul de fluidoterapie se va suplimenta la nevoie, astfel încât să se

corecteze eventualele deficite electrolitice.
Dezechilibrele electrolitice
33
34
35
36
37
38
39
Transfuzia
IV. Administrarea de sânge integral sau componente ale
acestuia de la un donator la receptor
Sângele și produsele din sânge
Indicații
Deficitul în capacitatea de transport a oxigenului, a volumului sangvin și a

factorilor de coagulare se poate produce în cazuri diferite. Următoarele situații
pot reprezenta indicație pentru transfuzie, în condițiile atingerii pragului critic al
valorilor fiziologice urmărite și corelat cu statusul clinic al pacientului și se pot
gestiona administrând produsul optim:
40
Transfuzia
Grupele de sânge
CANIDE
 13 grupe de sânge (DEA-DOGS ERYTHROCYTE ANTIGEN).
 DEA 1.1 –cea mai frecventă grupă (DEA 1.1.+/-) donator ideal DEA 1.1
negativ (nu există antigen pe suprafața eritrocitelor)
 prima transfuzie posibilă fără determinare de grup sangvin
 dezvoltă anticorpi anti grup sangvin în 3 - 7 zile și din acest moment este
obligatorie determinarea grupei sangvine și a compatibilității între donator-
receptor
41
Transfuzia
Fig. 5. Compatibilitatea grupelor de sânge-câine (28)
FELINE
 3 grupe sangvine (antigenii A, B și AB) + antigen mic
 grupa A este cea mai frecventă/ AB este cea mai rară
 fenotipul B este mai frecvent la pisicile Birmaneze, British shorthair, Devon

rex, Persane
 pot dezvolta reacții fatale încă de la prima transfuzie, este obligatorie

testarea grupei și compatibilității
 Sânge tip A- receptor B-reacție transfuzională hemolitică în câteva

secunde!!!
 Sânge tip B- receptor A-reacție minoră, celulele trăiesc 2 zile
 Sânge tip A/B-receptor AB-acceptat!
42
Transfuzia
Fig. 6. Compatibilitatea grupelor de sânge-pisică (28)
Determinarea grupei
1. Reacție de aglutinare- Anticorp anti Antigen DEA 1.1.
• Teste rapide
• Pentru pisici întotdeauna trebuie făcut!
2. Reacții încrucișate (aglutinează/ hemoliză- nu sunt compatibili)
• În 4 zile post-transfuzie există anticorpi
• Pentru orice pacient care a mai primit transfuzie!
43
Transfuzia
VALORI CRITICE- INDICAȚIE PENTRU TRANSFUZIE
• CANIDE: Hct < 25-30%, Hb < 7-10 g/dL , PCV < 15-20%
• FELINE: Hct < 20-25%, Hb < 7
• ECVINE: PCV < 12%, Hb < 8g/dL
Pregătirea produsului sangvin
 Inspecția vizuală a produsului: Coaguli? Hemoliză? Culori anormale?
 Reîncălzirea produsului pe baie de apă caldă la 25 – 35oC.
 Administrarea venoasă periferică/ centrală/ intraosoasă.
 Se vor utiliza numai seturi de infuzie prevăzute cu filtru.
 NU se amestecă cu alte substanțe, exceptând serul fiziologic.
 Se menține constantă temperatura pe toată durata transfuziei fără a

depăși 37oC.
 Transfuzia trebuie încheiată în maximum 4 ore (reduce riscurile de

contaminare).
44
Transfuzia
Necesarul (volumul de admnistrat) se va calcula pornind de la valorile
hematocritului.
Volumul (ml) de sânge integral de administrat

Pentru 2 ml/kg- hematocritul crește cu 1%
CÂINE= 80 x kg x (Ht dorit – Ht receptor) / Ht donator
PISICĂ= 60 x kg x (Ht dorit – Ht receptor) / Ht donator
Rata de admnistrare
 0.25 ml/kg/oră în primele 10 min, 1-2 ml/kg/oră până la 30 minute
 apoi 5-10 ml/kg/oră (câine) sau 5 ml/kg/oră (pisică)
 În șoc hemoragic, exsangvinare- rapid!
 Animale cu insuficiență cardiacă: 2-4 ml/kg/oră
PLASMA :
 Doza : 6-12 ml/kg la o rată de 0.25-1 ml/kg/oră pentru primele 20-40

de minute. Apoi poate fi crescută până la 3-5 ml/kg/oră la transfuzarea
întregii cantități, iar durata să nu depășească 4-6 ore.
CONCENTRAT ERITROCITAR :
 Doza : 6-12 ml/kg la o rata de 0.25-1 ml/kg/oră pentru primele 20-

40 de minute. Apoi poate fi crescută până la 3-5 ml/kg/oră la transfuzarea
întregii cantități, iar durata să nu depășească 4-6 ore.
45
Transfuzia
Monitorizarea transfuziei
 Frecvența cardiacă și respiratorie, pulsul
 Temperatura
 Culoarea mucoaselor, TRC
 Determinarea Ht se realizează înainte de transfuzie, 1-2 ore post-

transfuzie și la 24-48 ore post-transfuzie
Reacții post-transfuzionale
Cel mai frecvent se produc imediat (în timpul sau rapid după finalizarea
transfuziei). Sunt cu etiologie imunologică sau non-imunologică
46
Transfuzia
Protocol pentru stabilizarea pacienților în urma reacțiilor transfuzionale
Se pot administra Prednisolon 1-4 mg/kg sau Dexametazonă 0.5-1 mg/kg I.V.
înaintea transfuziei, pentru pacienții care primesc multiple transfuzii sau în
cazul reacțiilor adverse (atenție acționează tardiv).
• Oprim transfuzia dacă apar semnele hemolizei și repetăm testarea de

grupă/ testul de aglutinare
• Testăm sângele-cultură din sânge
• Administrăm fluide
• Antihistaminice- Diphenhidramină 2-4 mg/kg i.m./s.c. (nu i.v.!)
• Adrenalină
• Anitvomitive, antipiretice, încălzim pacientul
47
Anestezia și analgezia în urgențe
V. Anestezia și analgezia în urgențe
Evaluarea preanestezică și pregătirea pacientului
Examinarea preanestezică trebuie percepută ca prima etapă a protocolului
anestezic, facilitând prioritizarea problemelor pacientului și încadrarea sa într-o
grupă de risc. Când planificăm o anestezie trebuie să înţelegem încă de la
început particularităţile pacientului şi să încercăm să individualizăm
protocoalele utilizate. Un examen preanestezic cât mai complet trebuie realizat
minimalizând la maxim factorii de stres, evitând metode de contenţie brutale,
manevrele inutile sau zgomotele puternice. Pe cât posibil examinarea se va
desfăşura într-o zonă liniştită din clinică, fără alte animale în preajmă.
Examenul preanestezic are ca scop evaluarea pacientului din punct de vedere al
istoricului medical, al examenului clinic şi al examenelor paraclinice, astfel
încât să se stabilească protocolul anestezic şi grupa de risc în care se plasează
acesta (clasificarea ASA a pacienților, adaptare pentru medicina veterinară).
Rezultatele se consemnează în fișa de anestezie.
ASA 1 clinic sănătos (ex: castrare)
ASA 2 suferinţă organică ușoară (ex: remediere fracturi )
ASA 3 suferinţă sistemică (ex: diabet zaharat, insuficiență renală
compensată, cezariană)
ASA 4 afectare sistemică, viaţa este în pericol (ex: GDV)
ASA 5 afectare sistemică gravă, status muribund (ex: afecţiuni sistemice

decompensate)
Clasificarea ASA (American Society of Anesthesiologists)
În urma examinării se pot decide măsuri de stabilizare şi suport preoperator,
mai ales pentru pacienții cu disfuncţii multiple, la care intervenția chirurgicală
se poate temporiza. Situațiile în care examenul preanestezic este realizat sumar
(lipsa anamnezei, timp foarte scurt, urgență majoră) se pot asocia cu un risc
anestezic ridicat.
48
Din punctul de vedere al anesteziei nu există contraindicaţii pentru o anumită
rasă de câini sau pisici, dar pot apărea situații particulare, întâlnite mai frecvent
la câteva rase, care pot induce creşterea gradului de risc anestezic. De exemplu
pisicile din rasa Maine Coon prezintă o incidenţă mai mare a bolilor cardiace la
exemplarele tinere, ceea ce justifică o examinare preanestezică completată cu
electrocardiogramă și ecografia cardiacă. Pisicile Persane prezintă o incidenţă
mai mare a bolii renale polichistice, examinarea preanestezică putând confirma
anteoperator diagnosticul. Rasele brahicefalice pot prezenta dificultăţi în
respiraţie sau sindrom obstructiv specific.
Alt factor de risc este reprezentat de vârstă. Animalele foarte tinere (<12
săptămâni) prezintă un risc crescut de instalare a hipoglicemiei, hipotermiei şi
hipoxiei în timpul anesteziei. La polul opus geriatricii pot prezenta modificări
anatomice şi funcţionale ale organelor majore şi sistemelor organismului, cel
mai adesea la nivelul sistemului cardiovascular, pulmonar, nervos, renal şi
hepatic. Funcţia cardiacă scade progresiv o dată cu vârsta, apărând frecvent
afecţiuni cronice, scade capacitatea pulmonară, apar modificări ale sistemului
nervos central, ceea ce implică utilizarea unor doze de anestezice reduse.
Geriatricii sunt mai susceptibili să dezvolte insuficienţă renală datorită
modificărilor ce apar la nivelul corticalei renale. Eliminarea hepatică a
medicaţiei scade cu vârsta. Masa musculară scade, în timp ce procentul de
grăsime creşte şi se pierde apa intracelulară, ceea ce duce la creşterea
distribuţiei în organism a substanţelor lipofilice, acționând ca un depozit de la
nivelul căruia se eliberează anestezice şi prelugind efectul acestora, implicit
întârziind trezirea.
Greutatea corporală trebuie evaluată exact. Un risc crescut îl prezintă animalele
obeze și cele cahectice, dozele fiind absolut necesar sa fie calculate cu atenţie.
49
Se vor evalua şi corecta orice afecţiuni preexistente. Netratate există riscul de a
se exacerba în timpul anesteziei. Se vor culege informații despre tratamentele
anterioare, statusul vaccinărilor, anestezii anterioare și evoluția pacientului în
urma acestora. Rezultatele examenului preanestezic se vor interpreta în
contextul circumstanţei producerii traumatismului sau apariţiei semnelor
clinice și intervenției chirurgicale căreia ne adresăm, astfel încât dacă timpul o
permite, anestezia să fie amânată până la corectarea eventualelor dezechilibre.
Este important să stabilim dacă s-a respectat o dietă anteoperatorie de maxim
12 ore pentru hrană și 6 ore pentru lichide, pentru a evita riscul vomei și
regurgitării perioperatorii. Regurgitarea poate apărea oricând şi detetermină
aspiraţie pulmonară, voma apare la inducere sau la trezire. Atenție crescută
pentru pacienții pediatrici, care devin repede hipoglicemici și nu se vor supune
unei diete mai mari de 6 ore. În situația în care stomacul este plin se poate
aspira conținutul cu o sondă naso-gastrică, apoi se intubează pacientul.
Examenul clinic de bază trebuie să cuprindă evaluarea elasticităţii
tegumentelor, a aspectului mucoaselor, determinarea pulsului, a timpului de
reumplere capilară, palparea limfonodurilor explorabili, ascultaţie pulmonară,
cardiacă, măsurarea tensiunii arteriale, a temperaturii corporale.
Examinarea pacienților în situații de urgență trebuie realizată sistematic, astfel
încât să fie evaluate rapid toate “punctele critice”: evaluarea căilor aeriene,
ascultaţia cardio-pulmonară, măsurarea tensiunii arteriale, evaluarea pulsului
periferic (rată, ritm, amploare), a timpului de reumplere capilară, semnalarea
eventualelor hemoragii externe, stabilirea aspectului tegumentelor (paloare,
icter, cianoză) și a integrității acestora, evaluare neurologică primară.
Algoritmul ABCD permite evaluarea rapidă a pacientului critic și poate să fie
utilizată și în evaluarea preanestezică a acestora.
50
Pentru toate celelalte grupe de pacienți minimul este reprezentat de formula
leucocitară, proteine totale, glicemie, uree, creatinina, GPT, GOT, în funcție de
contextul circumstanţei apariţiei semnelor clinice și intervenției chirurgicale
căreia ne adresăm, se mai adaugă minim determinarea gazelor sangvine, a
electroliţilor și sumarul urinar (vezi Capitoul Manopere/ Anexe, pentru
algoritmul de evaluare al gazelor și electroliților).
Evaluarea preanestezică: examene paraclinice
• Minim formula leucocitară, Ht, proteine totale, glucoza, uree, creatinina,
GPT, GOT
• + gazele sangvine Pa CO2,, PaO2, electroliţii Na, K, Cl
• +sumar urinar
Pregătirea pacientului vizează montarea unei linii venoase, monitorizarea
semnelor vitale în perioada preanestezică, stabilizare cardiovasculară la nevoie,
preoxigenare (pe mască/ cușcă cu oxigen/ cateter nazal) și administrarea
antibioterpiei (dacă se impune, acesta este momentul optim). Se verifică
aparatura necesară anesteziei și medicația disponibilă și apoi se alege protocolul
optim de anestezie și analgezie.
Dotări necesare pentru anestezie
Aparatul de anestezie transportă anestezicul gazos dintr-un vaporizor cu
ajutorul oxigenului, aerului sau a protoxidului de azot, prin tubulatură, până la
pacientul intubat. Prezentul capitol se referă exclusiv la utilizarea oxigenului
pentru anestezia gazoasă, cel mai folosit gaz pentru medicina veterinară.
Sursa de gaze și dispozitivele de măsurare și control al fluxului de gaze-
aparatul de anestezie se conectează la o sursă de oxigen, reprezentată de o
butelie cu regulator de presiune (o valvă ce reduce presiunea) și manometru,
generator de oxigen sau sistem centralizat de gaze medicinale.
51
Fig .7. Schematizarea unui aparat de anestezie

Debitul oxigenului din sistem se reglează cu ajutorul unui flow-metru. Rolul
sau este de a controla fluxul de gaz care este trimis către pacient. Flow-metrul
este format dintrun tub de sticlă în care se găsește un indicator flotant numit
flotor, calibrat, ce măsoară volumul în ml/min sau L/min. Oxigenul vaporizează
anestezicul gazos aflat la nivelul vaporizatorului și amestecul astfel format este
transmis mai departe către pacient printr-un circuit respirator de inspir și expir
cu supape unidirecţionate. Între regulatorul de presiune și debitmetru există o
valvă de oxigen (flush/valvă de spălare, buton by-pass), prin acționarea căreia
vaporizatorul este ocolit și oxigenul este trimis direct către pacient la o presiune
de aproximativ 55 psi (400 kPa) și un volum de 60 L/min, favorizând scăderea
concentrației anestezicului și creșterea presiunii la nivel pulmonar, repectiv
umflarea plămânilor.
52
Se verifică sursa de oxigen: se deschide robinetul buteliei de O2 și se verifică
dacă manometrul indică ½ din valoarea maximă a presiunii (pentru oxigen este
de 62 atmosfere = 1000 psi) apoi se închide robinetul. Dacă există un sistem
centralizat de gaze medicinale se verifică presiunea din sistem (minim 2
atmosfere) și conexiunile/racordurile robineților consolei centrale.
Se deschide robinetul debitmetrului la maxim, urmărind: usurința de
manevrare, flotabilitatea markerului, integritatea tubului capilar
Pentru aparatele cu senzor de oxigen- se calibrează expunând senzorul de O2 la
aerul atmosferic din încăpere (21% oxigen).
Dispozitive de vaporizare a gazului anestezic- anestezicele inhalatorii se
găsesc sub formă lichidă, iar în contact cu aerul se transformă în vapori
(anestezice volatile). Această trecere din faza lichidă în cea gazoasă se produce
prin vaporizoare în dispozitive speciale numite vaporizoare. Vaporizoarele sunt
specifice pentru fiecare agent inhalator și se montează în afara circuitului
anestezic. Administrarea desfluranului necesită un vaporizor special, deoarece
acest gaz prezintă câteva caracteristici fizice care îl fac de neadministrat în
vaporizoarele normale (presiune de vaporizare mare (1 atm), temperatura de
fierbere la 22.8°C), suplinirea pierderii de temperatură prin evaporare fiind
aproape imposibilă cu vaporizoarele moderne. Vaporizorul de desfluran are ca
principală caracteristică prezența a două circuite independente: circuitul de gaz
proaspăt și circuitul de vapori. Vaporizoarele trebuie verificate periodic astfel
încât procentul de gaz eliberat din ele să corespundă % marcat pe butonul lor de
comandă. Atenție! Sunt concepute să funcționeze optim în jurul temperaturii
ambientale de 20°C! Volumul anestezicului din vaporizator se poate aprecia
direct printr-o fereastră laterală a vaporizorului. Vaporizorul gol nu va putea
susține corect anestezia în timp ce vaporizorul prea plin nu permite modificări
eficiente de presiune ale amestecului gazos.
53
Se verifică nivelul de umplere și etanșeitatea sistemului de umplere al
vaporizorului
Se verifică vaporizorul, acesta se află la poziția ZERO – OFF
Circuitul anestezic- în prezent se descriu două tipuri de circuite anestezice: cu
reinhalare și fără reinhalare (denumirile de circuit anestezic închis, semiînchis
sau deschis nu mai sunt actuale).
Tubulatura circuitelor este realizată din materiale mai rezistente (ex. silicon) și
se poate reutiliza sau din plastic de grosime mică (utilizare unică). Diametrul și
lungimea tubulaturii se adaptează în funcție de pacient, astfel încât să se
păstreze o distanță și un spațiu de schimb optim între acesta și aparatul de
anestezie. Dimetrul mediu este de: 5 cm pentru ecvine/ 22 mm animale mici/ 7
mm pentru animale mai mici de 2 kg.
Circuitul rebreathing/cu reinhalare are rolul de a aduce pacientului
amestecul de gaze și de a conduce aerul expirat spre exterior sau după absorbția
dioxidului de carbon și reoxigenare, din nou spre pacient. Se pot utiliza atât în
ventilație spontană cât și în ventilație controlată, în regim de circuit închis în
care gazul proaspăt este introdus numai pentru înlocuirea oxigenului utilizat de
pacient. Permite recircularea (rebreathing) parțială sau totală a amestecului
expirat, după îndepărtarea dioxidului de carbon (fixare la nivelul calciei sodate),
ceea ce generează folosirea unui debit scăzut de oxigen pentru anestezie și
menținerea unei umidități optime a amestecului. Circuitele anestezice cu
reinhalare sunt formate din:
Un sistem de tuburi prin care circulă aerul proaspăt inspirat de pacient de la
sursa de gaze proaspete (oxigen+ gaze anestezice) și aerul expirat de pacient.
Pentru sistemele rebreathing există 2 variante de tubulatură: piesă Y și
tubulatura de inspir și expir sau sistemul coaxial în care tubul pentru inspir este
54
situat în interiorul celui pentru expir. Prin sistemul coaxial gazul expirat
încălzește ușor gazul de inspirat.
O valvă de presiune ce permite scăderea rapidă a presiunii din circuit atunci
când se depășeste necesarul pacientului, evitând barotraumele.
O valva „pop-off” simplă care se reglează prin acționarea unui șurub ce o
închide/deschide, eliminând aerul expirat de pacient și a cărei presiune de
deschidere se poate regla. Pe aparatele moderne aceste valve au limitare de
presiune adjustabilă (valva „pop-off” APL) și se declanșează automat atunci
când presiunea este prea mare.
un balon rezervor pentru amestecul gazelor și ventilația manuală, cu
dimensiunea adaptată pacientului astfel încât să poată susține o respirație
profundă. Un balon nepotrivit ca mărime poate să scadă rata de schimb în
concentrația anestezicului, iar dacă este supradimensionat nu permite
monitorizarea respirației la volume pulmonare mici. Volumul balonului trebuie
să fie de 6 ori mai mare față de volumul tidal al pacientului.
Greutatea pacientului Volumul balonului (L)
1-5 kg 0.5 L
5-10 kg 1
10-20 kg 2
20-30kg 3
30-50 kg, +50 kg 5
500 kg 15
> 500 kg 30
55
Volumul balonului=6 x Volumul tidal
Volumul tidal (volum inspir+ expir)= aproximativ 10 ml/kg
Circuitul nonrebreathing nu are valve și sistem de captare a dioxidului de
carbon, astfel încât rezistența opusă aerului expirat este foarte mică și efortul
expirator al pacientului redus considerbil. Circuitele fără posibilitate de
recirculare (nonrebreathing) trebuie să asigure gaz proaspăt pacientului la
fiecare respirație în cantitate mare, pentru a evita reinhalarea dioxidului de
carbon, ceea ce duce la costuri ridicate. Există mai multe tipuri de circuite, dar
toate derivă din clasificarea originală realizată de Malpenson în 1954. Se evită
reinhalarea amestecului gazos expirat de pacient, amestec care este eliminat în
exterior. Fluxurile de gaz inspirat și expirat sunt dirijate numai datorită
presiunilor din circuit. Acest aspect reprezintă un avantaj în cazul ventilației
spontane. Un alt avantaj al acestui tip de circuit constă în faptul că timpul de
inducție al anesteziei este mai scurt, deoarece volumul circuitului este redus, iar
gazul proaspăt împreună cu agentul anestezic se livrează direct pacientului.
Pentru aceste calități circuitele fără reinhalare sunt utilizate mai ales în cazurile
pediatrice sau pentru pacienții cu greutăți reduse (ideal <3 kg). Cele mai
utilizate sunt de tip „piesa T” sau tip Bain.
Pentru circuitele care nu permit recircularea (nonrebreathing) volumul de gaz
proaspăt necesar astfel încât să nu se producă reinhalarea este de aproximativ
260 ml/kg/minut pentru tipul Bain sau 455+/- 77 ml/kg/ minut pentru cel tip
piesă T.
 verificarea circuitului respirator- se verifică dacă absorbantul de dioxid
carbon este consumat sau nu (dacă a virat culoarea acestuia)
 se verifică dacă circuitul respirator este complet, integru, fără obstrucții
 se realizează testul de etanșeitate a circuitului respirator: se setează toate
debitmetrele la ZERO, se închide valva de suprapresiune și se ocluzionează
56
(se astupă cu palma) piesa în Y ce unește cele două tubulaturi. Se presurizează
circuitul respirator până la 30 cm folosind butonul bypass (flush oxigen) și se
menține presiunea timp de 10 secunde, timp în care se verifică etanșeitatea
sistemului, apoi se deschide valva de suprapresiune.
Fig. 8. Circuit nonrebreathing Fig. 9. Circuit nonrebreathing
tip „piesă T” (30) tip „Bain” (30)
Sistemul de absorbție a dioxidului de carbon rezultat din expirul

pacientului este o componentă obligatorie pentru sistemele respiratorii semi-
închise și închise. Din punct de vedere chimic cel mai utilizat sistem “soda
lime”, conține 94% hidroxid de calciu + 5% hidroxid de sodiu + 1% hidroxid
de potasiu + activator. Cantitatea maximă de dioxid de carbon absorbită este de
26 l/ 100g de absorbant. Activatorul odată cu schimbarea pH-ului din absorbant
își schimbă culoarea, semnalizând epuizarea sistemului. Atenție: calcia epuizată
nu mai captează dioxidul de carbon expirat, favorizând apariția hipercapniei în
circuit închis!
Ventilatoarele susțin cu presiune pozitivă ventilația mecanică, inspirul
realizându-se prin intermediul acestora. În ventilatia manuală, ventilatorul este
57
înlocuit de balonul de ventilație din componenta circuitului anestezic, acționat
de către anestezist, după închiderea circuitului.
Sistemul de evacuare (exhaustare) a gazelor anestezice poate să fie de tip
activ sau pasiv, cu filtre sau sistem de evacuare direct în exterior. Atenție!
Filtrele trebuie cântărite constant conform indicațiilor producătorului, deoarece
în momentul în care este depășită capacitatea lor maximă de absorbție
amestecul gazos este eliberat în încăpere. Pentru sistemele pasive ce folosesc
evacuarea la exterior trebuie luate în calcul riscurile legate de posibile ocluzii
accidentale sau curenți de aer prea puternici, care pot împiedica evacuarea
gazului. Pentru a minimaliza riscul evacuării gazelor anestezice în încăpere este
necesar:
Să se verifice echipamentul de evacuare!
Să se verifice integritatea baloanelor de ventilație și a tubulaturii!
Să se verifice etanșeitatea adaptărilor de pe circuit!
Să se realizeze un test de scurgere!
Să goliți baloanele la sfârșitul intervenției!
Să se închidă debitmetrele și vaporizatorul, când nu sunt folosite!
Să fie evitată administrarea amestecului gazos pe mască!
Echipamentele anestezice auxiliare pentru intubaţie și ventilație de urgență
sunt formate din balon de resuscitare, laringoscop, sonde pentru intubaţie
traheală de dimensiuni diferite, mandren, seringă pentru umflarea balonaşului
sondei endotraheale, spray Lidocaină 10%, dispozitive de fixare (faşă, șiret).
Alegerea sondei pentru intubație endotraheală la animale se face în corelare
directă cu talia pacientului și cu particularitățile sale anatomice. Atenție la
rasele brahicefalice, frevent necesită sonde de diametru mai mic! Ideal este să
folosim tubul endotraheal cel mai mare, fără să lezionăm traheea. Rețineți că
animalele obeze nu au traheea mai mare! Mărimea unei sonde traheale se
58
apreciază în mm și crește proporțional cu lungimea ei. Este determinată la
nivelul diametrului intern. O sondă standard este ușor curbată, prezintă un balon
cu care se umflă din exterior printr-o valvă unidirecțională (nu permite aerului
să iasă din balon în timpul folosirii sondei, este acționată prin presiune directă)
până când sonda este sigilată în trahee și un conector pentru capătul care se
atașează aparatului de anestezie. O astfel de sondă prezintă un orificiu la capătul
bronhial, numit “ochiul lui Murphy”, care permite fluxul de gaz prin sondă
chiar și atunci când acesta se blochează în peretele traheal sau este obturată
distal cu secreții. În general pisicile se pot intuba cu sonde de 3.0-4.5 mm (1- 4
kg greutate vie), în timp ce pentru câini, dimensiunile pornesc de la 4.5-5.0 mm
(5 kg greutate vie) și ajung până la 7.5 mm (10 kg), 10 mm (20 kg), 12mm (30
kg), 14/16mm (>40 kg). Există sonde fără balon folosite pentru reptile, păsări
sau pacienți foarte mici. Se produc sonde endotraheale flexometalice, gândite să
prevină obstrucția fluxului de gaz chiar și atunci când gâtul este flexat exagerat
(ex. intervenții chirugicale oftalmologice). Pentru ventilația pulmonară în
timpul toracotomiilor se pot utiliza sonde pentru ventilație selectivă, care
blochează cu un balon accesul către bronhia obstrucționată și dirijează fluxul
direct în plămânul vizat.
Măștile se folosesc pentru oxigenare înainte și după anestezie, pentru inducerea
și mențierea anesteziei la animale exotice sau animale foarte mici, la care
intubația traheală nu este posibilă. Măștile laringiene sunt dispozitive
supraglotice folosite inițial în medicina umană, mai ales în pediatrie, atunci
când pacienții erau foarte greu de intubat.
Pentru pisici și pentru iepuri există varianta V-gel, care facilitează anestezia
gazoasă la aceste specii, fără intubare endotraheală. Cel mai important
dezavantaj rămâne riscul de pierderi de gaze, respectiv lipsa de etanșeitate la
nivelul căilor respiratorii.
59
Echipamentele necesare anesteziei intravenoase sau locoregionale sunt
reprezentate de infuziomate, seringi automate, stimulator nervos periferic,
catetere venoase, ace dedicate. Se adaugă seringi de diferite volume, ace sterile,
material moale, substanţe dezinfectante, truse de administrare soluţii
perfuzabile, electrozi ECG, catetere venoase periferice sau/şi centrale. Este
foarte util să existe în sală și un aparat de aspiraţie cu sonde de aspiraţie sterile,
ce poate să fie folosit pentru aspirarea secrețiilor de la nivel traheal înaintea
intubării sau post detubare.
Medicația utilizată pentru protocoalele de anestezie și analgezie ale

pacienților critici
Medicația utilizată pentru protocoalele de anestezie și analgezie ale pacienților
critici, se va eticheta în mod vizibil, fără prescurtări ale denumirilor generice,
menționând clar în scris concentrația, atunci când sunt preparate în seringi
sterile sau alte recipiente. Administrarea medicației perioperator se va face doar
la indicația și sub supravegherea unui medic și se vor consemna în fișa de
anestezie ora și doza administrată. În acest capitol sunt prezentate produsele
generice cele mai frecvent folosite în medicina veterinară, în măsura în care
sunt accesibile în țara noastră.
Medicația utilizată pentru sedare și premedicație

Derivați fenotiazinici- Acepromazina (doza uzuală 0.02-0.1 mg/kg) determină
sedare până la 4-6 ore, cu vasodilatație periferică, hipotensiune și hipotermie.
La unii pacienți poate sa producă sincopă vagală și colaps (Boxer). Alte efecte
centrale includ efectul antiemetic și antihistaminic slab. Are efecte minime
asupra respirației, depresând-o ușor. Nu are efect analgezic. Trebuie utilizată cu
precauție la pacienții cu probleme hepatice, renale și cardiovasculare.
60
Acepromazina se poate administra pe cale orală (1-3 mg/kg) sau injectabil (i.v.,
i.m., s.c.). Efectul său clinic se instalează în minim 20 de minute după
administrarea intravenoasă și 30-45 de minute pentru celelalte căi, motiv pentru
care este foarte important ca atunci când este folosită pentru premedicație să se
respecte acest timp de așteptare. Concentrația cea mai frecventă este de 5mg/ml,
deci pentru a se doza ușor se recomandă realizarea unei soluții diluate și
utilizarea acesteia (ex. 4.9 ml NaCl 0.9%+ 0.1 ml ACP ( 5mg/ml) = 5 ml soluție
de ACP diluată, c% 0.1mg/ ml)
Benzodiazepine (Diazepam, Midazolam, Zolazepam) sunt un grup de
substanțe ce determină sedare, anxioliză, relaxare musculară, efect
anticonvulsiv. Sunt folosite în protocoalele de anestezie ca premedicație sau în
diverse combinații medicamentoase. Pot determina agitaţii paroxistice la
pacienții ASA I-II și manifestări de tipul disforiei la pisici.
Diazepamul se prezintă sub forma unei emulsii insolubile în apă sau în soluții
injectabile. Este metabolizat la nivel hepatic. Are efecte secundare
cardiovasculare și respiratorii minime la doze de 0.2 mg/kg. Este folosit la
pisici pentru stimularea apetitului.
Midazolamul este o soluție apoasă. Este metabolizat la nivel hepatic mai rapid
decât diazepamul. În doze de 0.1-0.4 mg/kg, administrate în bolus, debutul este
rapid și durata de acţiune scurtă.
Zolazepamul se utilizează în combinație cu tiletamina, într-un raport exact
(vezi Tiletamina).
Flumazenilul (0.01-0.04 mg/kg iv, im) este un antagonist benzodiazepinic
competitiv, utilizat pentru a antagoniza sedarea cu diazepam sau midazolam.
α2 adrenoceptorii agoniștii reprezintă un grup de substanțe utilizate pentru
sedare, anxioliză și efect analgezic de sine stătător și prin reducerea necesarului
de opioide cu până la 40% (Xilazina, Medetomidina, Dexmedetomidina).
61
Efectele secundare cardiovasculare ale administrării α2 agoniștilor includ:
bradicardie, incidența mai mare a reacțiilor vagale, vasoconstricție periferică și
apoi vasodilatație centrală. Determină depresie respiratorie minimă. Alte efecte
secundare importante: scăderea presiunii intraoculare, intracraniene, a
motilității tubului digestiv, hiperglicemie, agregare plachetară, stimularea
contracțiilor uterine (efect ecbolic). Prin asociere cu anestezicele locale, cresc
durata efectului analgezic. Sunt reversibile.
Xilazina a fost primul α2 agonist folosit în medicina veterinară, pentru
premedicație sau în combinație cu agenți disociativi (ketamina), administrat pe
cale i.v., i.m., s.c.
Medetomidina este un α2 agonist foarte eficient, selectiv pentru sistemul
nervos central și periferic. Izomerul său dextro este Dexmedetomidina. Produce
sedare, hipnoză și analgezie,cu efecte secundare cardiovasculare importante
(bradicardie, hipertensiune arterială urmată de hipotensiune și reducerea output-
ului cardiac).
Dexmedetomidina este un α2 agonist înalt selectiv, fiind dextroizomerul
medetomidinei. Timpul de eliminare este de 2-3 ore, iar cel de distribuție de 6
min. Circulă legat în mare parte de proteinele plasmatice, cu metabolism
predominant hepatic. Dozele la care se folosește sunt în principiu la jumătate
față de cele pentru medetomidină. Se poate utiliza în bolus 1-3 µg/kg intravenos
sau în perfuzie continuă (CRI) 1 µg/kg/oră. α2 agoniștii se pot administra și pe
cale epidurală (2-10 µg/kg cu efect 4-8 ore), dar cu atenție deoarece generează
efecte sistemice (sedare, bradicardie).
α2 adrenoceptori antagoniștii sunt reprezentați de Atipamezol și Yohimbină.
Atunci când se antagonizează efectul unui α2 agonist trebuie avut în vedere că
dispar atât sedarea cât și efectul analgezic. Dacă au fost folosite combinații de
medicamente, efectele celorlalte nu sunt diminuate (ex. Ketamină).
62
Atipamezolul se utilizează în doze calculate cu atenție în funcție de doza
inițială și de estimarea timpului de efect rămas după administrarea ei, altfel se
poate produce o trezire zgomotoasă, violentă sau, la polul opus, pacientul se
poate seda din nou. În general pentru câine doza de atipamezol se calculează în
raport de 1/1 cu cea de α2 agonist.
Yohimbina antagonizează xilazina la doze de 0.11 mg/kg i.v. lent, 0.25-0.50
mg/kg i.m., s.c.
Medicația utilizată pentru controlul durerii

Opioidele produc analgezia prin interacțiunea cu receptorii de opioide de la
nivelul sistemului nervos central (miu, delta, kappa). Efectul lor este
anatagonizat de Naloxonă (1 mcg/kg). Majoritatea opioidelor sunt metabolizate
la nivelul ficatului cu excepția remifentanylului, care este metabolizat de
colinesteraza plasmatică și este eliminat de rinichi. La nivelul sistemului nervos
central produc analgezie, sedare, euforie, mioză, greață și vomă, suprimarea
tusei. Efectele asupra sistemului cardiovascular sunt reprezentate de
hipotensiune și bradicardie (tonus vagal crescut). Opioidele depresează
respirația, determină stază gastrică, ileus, constipație precum și presiune biliară
crescută. Alte efecte secundare: prurit, rigiditate musculară, retenție urinară.
Utilizarea opioidelor în medicina veterinară în România la momentul redactării
acestui capitol, este limitată la o gamă redusă de produse. Indicații clinice:
Analgezie /Analgezie ca parte a protocolului anestezic
Fentanylul este un µ agonist pur, ce produce analgezie rapid (1-2 minute după
administrare) la doze mici, cu un efect de circa 50 de ori mai puternic ca
morfina, dar de scurtă durată (aproximativ 20 minute). Se poate utiliza în bolus
sau CRI, monitorizând atent funcția respiratorie și cardiovasculară. Se absoarbe
63
bine la nivelul pielii, fiind recomandată utilizarea plasturilor (patch) cu fentanyl
și în medicina veterinară.
 Fentanyl bolus i.v. (atenție determină apnee!) 0.001-0.003 mg/kg urmat apoi
de Fentanyl CRI.
 Fentanyl CRI- realizați o soluție de Fentanyl cu concentrația de 1.2 µg/ml
(48,8 ml NaCl 0.9% +1,2 ml fentanyl 50 µg/ml), pe care o administrați în
perfuzie continuă la o rată de 1-3 ml/kg/oră (echivalentă cu 0.02-0.06
µg/kg/minut sau 0.0012 -0.0036 mg/kg/oră)
 Fentanyl plasturi cu eliberare continuă: 25µg/oră pentru pacienți între 5-10
kg/ 50µg/oră pentru pacienți între 10-20kg/ 75µg/oră pentru pacienți între 20-
30 kg, 100µg/ oră pentru pacienți >30 kg.
Butorfanolul (0.1-0.4 mg/kg i.v., i.m.) are efect analgezic și sedativ slab, fiind
un analgezic de tip mixt agonist/ antagonist (agonist pentru receptorii Kappa și
antagonist pentru receptorii µ). Efectul său se instalează în 5-10 minute și se
menține aproximativ 2 ore. Este utilizat și pentru efect antitusiv la câine.
Tramadolul, frecvent clasat ca opioid (grupa alcaloizilor naturali din opium)
este un analog al codeinei, utilizat pentru tratamentul durerilor de intensitate
moderată–severă, acute şi cronice. Se poate administra în bolus de 1-2 mg/kg, la
8-12 ore și în cazul durerilor severe se poate mări doza până la 8 mg/kg. Dozele
Aceaminophen- recomandat la câine (10 mg/kg i.v.) pentru inhibarea sintezei
prostaglandinelor, respectiv efect analgezic și antipiretic. NU se administrează
la pisică!
Anestezicele locale sunt folosite în anestezie regională (blocaje, infiltrații,
topică) sau analgezie sistemică (CRI intermitentă în bolus), acționând la nivelul
sistemului nervos blocând canalele rapide de sodiu, inhibând astfel
depolarizarea și conducerea impulsului nervos.
64
Lidocaina difuzează optim în țesuturi și penetrează mucoasele și dermul, fiind
utilizabilă și în anestezia topică. Efect în 1-3 minute, durata acțiunii 60-90
minute.
Bolus- la câini 1- 2 (maxim 4) mg/kg și la pisici 1-2 mg/kg
CRI- Lidocaină 2% 0.5-2 mg/kg/oră i.v.
Cateterele de infuzie în plagă (TCI/ soaker) se montează în timpul intervenției
chirurgicale (ex. mamectomie, amputări membre) șise administrează Lidocaina
2% 0.5-2 mg/kg/oră i.v.
 Plasturi cu Lidocaină 700 mg, până la 60 de ore efect, 1 plasture/ câine 12
kg sau 2 plasturi/câine 20 kg (studii puține).
Bupivacaina (0.5%) efectul se instalează încet (15-20 minute), dar se păstrează
până la 240-360 minute. Doza maximă de Bupivacaină 0.5% pentru pisici este
de 1mg/kg și pentru câini 2mg/kg. Evitați administrarea intra venoasă!
Aditivii care cresc activitatea anestezicului local:
Epinefrina: efectele benefice includ absorbție sistemică scăzută, creșterea
duratei blocului
Opioidele, agoniștii α2 adrenergici
Complicații anestezicelor locale:
Toxicitatea sistemică rezultă din absorbție excesivă și niveluri plasmatice
ridicate uneori datorită injectării intravasculare accidentale.
Toxicitatea sistemului nervos central se manifestă clinic cu parestezii,
convulsii și comă.
Toxicitatea sistemului cardiovascular: concentrația mare plasmatică a
anestezicului local poate determina hipotensiune și contractilitate miocardică
scăzută, până la stop cardiac.
Reacții alergice!
65
Antiinflamatoare nesteroidiene (NSAID)- au efect anti-inflamator, analgezic și
antipiretic. Cele mai utilizate generice sunt prezentate în tabelul următor. Nu se
recomandă administrarea preoperatorie a NSAID datorită riscului de scădere a
perfuziei renale consecutive hipotensiunii din timpul anesteziei, ceea ce ar
favoriza afectarea funcției renale.
Câini/Pisici: 4 mg/kg
Injectabil administrare unică, apoi oral 3-7 zile!
Carprofen
Efect în 3 ore, pentru durere moderată/ușoară

Metabolizare hepatică și eliminare renală. A NU se utiliza la pacienți
cu patologie renală/hepatică
Câini: 0.2 mg/kg- ziua 1 apoi 0.1 mg/kg/zi i.v.,s.c., p.o.
Pisici: 0.1-0.2 mg/kg s.c., p.o. ziua 1 apoi 0.05mg/kg/zi s.c., p.o.
Meloxicam
Analgezic, antipiretic, antiinflamator

Metabolizare în ficat și eliminare prin fecale
Controlul durerii cronice (osteoartrite), cu reevaluare periodică
Câini: 2mg/kg- ziua 1 apoi 0.25-1mg/kg la 24 ore,

Ketoprofen
Pisici: 2mg/kg- ziua 1, apoi 1mg/kg la 24 ore, max.5 zile, s.c., p.o.
Metabolizare în ficat și eliminare prin fecale
Controlul durerii cronice (osteoartrite), cu reevaluare periodică
Robenacoxib
Câini/ Pisici: 2 mg/kg s.c. sau 1 mg/kg p.o. maxim 3 zile

Se administrează maxim 3 zile (ziua 1 injectabil, apoi încă 2 zile p.o.)
A nu se administra secundar altui antiinflamator steroidian sau
nesteroidian! A se evita la pisici, câini < 4 luni!
Câini/Pisici: 4 mg/kg la 24 ore, max. 3 zile i.m , s.c, p.o
tolfenamic

Acid
66
Menținerea anesteziei- Anestezice injectabile
Propofolul este un anestezic intravenos folosit pe scară largă pentru anestezia
generală și sedare. Este un alchilfenol cu proprietați hipnotice, insolubil în apă
și sub formă de emulsie. Soluția are pH 7, o concentratie de 1% și se prezintă
sub forma unei soluții alb- lăptoasă. Există și o formă de soluție alcoolică
(omologată pentru câini și pisici).
Mecanismul de acțiune al propofolului se realizează prin potențarea canalelor
de clor ale receptorilor GABA. În sistemul nervos central acesta produce
hipnoza, dar nu are efecte analgezice.
Propofolul reduce fluxul sanguin cerebral, scade metabolismul cerebral, având
efecte benefice la pacienții cu presiune intracraniană crescută. În sistemul
cardiovascular propofolul produce hipotensiune si are efect inotrop negativ
asupra cordului, produce vasodilatație atât în patul arterial cât și în cel venos.
Un răspuns exagerat la dozele de inducție poate să apară la pacienții vârstnici și
la cei hipovolemici. Propofolul produce scăderea minut volumului, a volumului
curent și a frecvenței respiratorii, poate să producă apnee și scade reflexele de
cale aeriană, care apar în urma laringoscopiei și intubației.
Propofolul este metabolizat la nivelul ficatului, iar produșii de degradare sunt
eliminați de rinichi. Plămânii joacă un rol important în metabolizarea
propofolului întrucât 30% din dozele de inducție sunt metabolizate la nivelul
plămânului.
Avantaje: se folosesc doze mici pentru sedare, revenirea este rapidă, nu are
efect cumulativ, este uşor de dozat, se poate dilua în fluide pentru CRI,
răspunsul este rapid.
Dezavantaje: nu are efect analgezic, în bolus rapid poate induce apnee, este un
mediu excelent pentru dezvoltarea bacteriilor, injectarea perivasculară este
67
foarte iritantă. Administrarea propofului poate determina hipotensiune,
bradicardie. Se utilizează în bolus sau în perfuzie continuă.
Bolus-Propofol 1-6 mg/kg i.v., pentru inducție, dozele fiind variabile în
funcție de premedicația administrată sau de particularitățile individuale ale
pacientului.
CRI-1.5-6 ml/kg/oră, ideal pentru controlul crizelor din status epileptiform sau
scăderea presiunii intracraniene. Se poate administra maxim 12 ore la pisici,
doarece apare anemia cu corpusculi Heinz. Pentru câine nu trebuie folosit peste
48 ore, datorită riscului de hiperlipidemie.
Ketamina este un hipnotic cu proprietăți analgezice parțial solubil în apă și
liposolubil. Mecanismul de acțiune al ketaminei este reprezentat de inhibarea
receptorilor de N-metil-D-aspartat.
Spre deosebire de celelalte anestezice intravenoase, ketamina crește fluxul
saguin cerebral (nu se recomandă în traumatisme craniene), crește metabolismul
cerebral și consumul de oxigen, dar are efecte analgezice.
Ketamina stimulează sistemul nervos simpatic, prin urmare crește tensiunea
arterială și debitul cardiac. Efectele cardiostimulatoare pot fi reduse de
benzodiazepine, opiode sau anestezice volatile.
Analgezie uşoară, fără 0.1-0.2 mg/kg/oră
sedare
Analgezie cu sedare Câine: bolus 0.5-1 mg/kg i.v., apoi CRI 0.12-0.6
mg/kg/oră
Pisici: bolus 0.5 mg/kg i.v., apoi CRI 0.3-1.5
mg/kg/oră
În combinații bolus 5-10 mg/kg
68
Ketamina nu produce depresie respiratorie importantă, reflexele aeriene rămân
intacte, are efect bronhodilatator, dar stimulează secrețiile bronșice. Poate să
producă efecte nedorite, cum ar fi halucinațiile. Aceste reacții pot fi reduse prin
folosirea benzodiazepinelor (midazolam, diazepam). Ketamina, ca și alte
anestezice intravenoase este metabolizată în ficat și eliminată prin rinichi
(atenție pentru pacienții cu afectare hepatică și renală). Terminarea efectului
ketaminei după administrarea unei doze bolus nu se datorează metabolizării
hepatice rapide, ci redistribuirii sale în compartimentul central.
Tiletamina este un agent disociativ, de aproximativ două ori mai puternic decât
ketamina și cu o durată de acțiune mai lungă. Pentru uz veterinar se găsește în
combinație cu benzodiazepinicul zolazepam, în raport 1:1. Este o combinație
preferată pentru anestezia animalelor sălbatice.
Menținerea anesteziei cu anestezice gazoase (halotan, izofluran, sevofluran,

desfluran), produce depresia sistemului nervos central prin acțiunea lor asupra
anumitor canale ionice, având efect de potențare a canalelor ionice ale
receptorilor inhibitori GABA și de a bloca canalele ionice ale receptorilor
excitatori.
Anestezicele volatile halogenate sunt lichide la temperatura ambientală.
Moleculele trec din stare lichidă în stare de vapori la o anumită presiune numită
presiunea vaporilor. Aceasta crește odată cu temperatura și este independentă de
presiunea atmosferică, depinzând doar de caracteristicile fizice ale lichidului și
temperatura acestuia. Halotanul, izofluranul și sevofluranul sunt eliberate
printr-un vaporizor cu bypass variabil, în timp ce desfluranul necesită un
vaporizor încălzit datorită proprietaților sale chimice și fizice.
69
Concentrația alveolară minimă (MAC) reprezintă puterea anestezicului
volatil. MAC- ul reprezintă concentrația alveolară minimă care împiedică
mișcarea în momentul inciziei chirurgicale la 50% din pacienți. Anestezicele
inhalatorii scad tensiunea arterială printr-un efect vasodilatator și scad
contractilitatea miocardului. Ca urmare crește frecvența cardiacă pentru a
compensa scăderea tensiunii arteriale (efect hipotensiv mai puternic la pisici).
Anestezicele inhalatorii scad volumul curent și cresc frecvența respiratorie.
Factorii care influențează MAC-ul sunt: medicația, vârsta, hipertermia,
hipotermia, hipernatremia, anemia, hipercapnia. MAC-ul necesar pentru
menținerea anesteziei este prezentat în tabelul următor:
Anestezic Specie MAC (vol %)
Izofluran Câine 1.28
Pisică 1.2-2.22
Cal 1.31
Sevofluran Câine 2.09-2.36
Pisică 2.5-4
Cal 2.31-2.84
Desfluran Câine 7.2-10.32
Pisică 10.27
Cal 8.06
70
Sevofluranul nu are miros înțepător și cauzează iritație minimă asupra căilor
respiratorii. Anestezicele inhalatorii cresc fluxul sanguin cerebral și scad rata
metabolică cerebrală. La MAC ridicat ele pot să crească presiunea
intracraniană. Anestezicele inhalatorii produc relaxarea musculaturii scheletice
și sporesc acțiunea blocantelor neuromusculare. Toate anestezicele volatile pot
cauza hipertermie malignă.
Medicația pentru blocaj neuromuscular

Blocantele neuromusculare sunt folosite în anestezie pentru a oferi relaxarea
musculară, pentru a preveni mișcarea și pentru a facilita expunerea chirurgicală,
intubația orotraheală și ventilația mecanică. Nu se recomandă utilizarea lor de
rutină sau fără monitorizare avansată.
Blocantele neuromusculare își exercită acțiunea la nivelul joncțiunii
neuromusculare prin blocarea receptorilor nicotinici ai acetilcolinei,
împiedicând contracția musculară.
 Pancuronium- 0.04-0.06 mg/kg, apoi 1-2 mcg/kg/min, are acțiune lungă
 Atracurium 0.15-0.25 mg/kg, apoi 3-8 mcg/kg/min, are acțiune intermediară
Antagonismul acestora este obținut prin administrarea anticolinesterazicelor:
neostigmina (0.01-0.06 mg/kg i.v., i.m.), glicopirolatul de sodiu (0.01-0.02
mg/kg i.v., i.m.). Neostigmina este administrată în timpul recuperării spontane
din blocajul neuromuscular și acționează prin inhibarea degradării acetilcolinei
de către acetilcolinesterază, crescând astfel disponibilitatea acetilcolinei pentru
receptorii nicotinici. Pentru a reduce stimularea parasimpatică se poate
administra atropină (0.02-0.04 mg/kg i.v., i.m.).
71
Antibioticele se administrează judicios pornind de la tipul intervenției și
particularitățile individuale ale pacientului. În intervenţiile “curate”, fără
presiune infecțioasă directă sau indirectă, care nu depășesc 90 de minute ca
durată, teoretic antibioterapia nu este necesară! Dacă presiunea mediului este
ridicată sau intervenția o impune, se recomandă diverse protocoale de
antibioterapie (ex. Amoxicilina 10 mg/kg pentru intervenţii pe ţesuturi moi,
Cefazolina 22 mg/kg i.v. lent pentru intervenții ortopedice sau cezariană,
Clindamycina 5.5-11 mg/kg p.o. în ziua intervenției stomatologice).
Medicația pentru combaterea șocului anafilactic, ce poate interveni în timpul

anesteziei ca urmare a expunerii la antigene străine organismului trebuie să
combată manifestări precum vasodilatația, hipotensiunea, bronhoconstricția,
insuficiența respiratorie, creșterea permeabilității capilare, edemul, voma,
diareea:
-adrenalină 0.01 mg/kg, difenhidramină 1 mg/kg
-prednisolon sodic 5 mg/kg, dexametazonă 0.25mg/kg
Medicația pentru resuscitare este necesară în contextul în care complicațiile

și respectiv accidentele pot interveni oricând în timpul examinării, anesteziei
sau efectuării procedurilor de urgență pentru pacienții critici. Pornind de la
stopul cardio-respirator, care necesită suport vital de bază și apoi susținere
avansată medicamentoasă și continuând cu artimiile, fibrilațiile sau depresia
profundă post- anestezică, trebuie să existe protocoale clare pentru
administrarea medicației (Vezi Capitolul Manopere/ Anexe).
Soluțiile perfuzabile se utilizează în timpul anesteziei pentru menținerea
homeostaziei și acoperirea pierderilor sau sunt utilizate în scopul refacerii
volemiei sau stabilizării, în doze și rate adaptate.
72
40 – 60 ml/kg/zi, reprezintă cantitatea normală de fluide necesară unui pacient
bine hidratat pentru 24 de ore, luând în considerare pierderile fiziologice de
fluide.
Se apreciază că 3-5 ml/kg/oră, cristaloide izotonice, reprezintă rata medie
pentru fluidoterapie în timpul anesteziei, fără pierderi suplimentare.
În șocul decompensat se administrează o schemă de fluidoterpie constând într-
un bolus de cristaloide izotonice urmat de un bolus de coloide. Se repetă
algoritmul la 10-20 minute, până la stabilizare, în limita dozelor maxime
permise.
Protocoale de anestezie și analgezie-noțiuni de bază, exemple

ASA Premedicație câine
I-II ACP 0.02-0.05mg/kg i.m., i.v.așteptați 30 minute
ACP 0.02 mg/kg + Butorphanol 0.2mg/kg i.m., i.v.
Dexmedetomidină 10-40µg/kg i.m., i.v.
Dexmedetomidină 10µg/kg + Butorphanol 0.2 mg/kg
Dexmedetomidină 10µg/kg + Ketamină 5mg/kg i.m., i.v.
III-IV Diazepam/Midazolam 0.2mg/kg +Ketamină 5mg/kg
Diazepam/Midazolam 0.1-0.4mg/kg i.v., i.m.
V Midazolam 0.1-0.4 mg/kg i.v.
Premedicație pisică
I-II ACP 0.02- 0.0.05 mg/kg i.m., i.v., așteptați 30 minute
ACP 0.02 mg/kg + Butorphanol 0.2 mg/kg i.m., i.v
73
Dexmedetomidină 0.04 mg/kg i.m., i.v
Dexmedetomidină 0.025-0.0375 mg/kg + Butorphanol 0.2-0.4

mg/kg i.m., i.v.
Dexmedetomidină 0.025- 0.0375 mg/kg + Butorphanol 0.2-0.4

mg/kg + Ketamină 5-7.5 mg/kg i.m.,i.v.
III-IV Diazepam/Midazolam 0.05-0.2 mg/kg i.v.
V Midazolam 0.05-0.1 mg/kg i.v.
Inducția anesteziei la câine și pisică
-pentru anestezie injectabilă i.v., i.m.
-pentru intervenţii scurte, non invazive
-ca premedicaţie pentru anestezia inhalatorie
-pentru anestezia inhalatorie, cu intubaţie endotraheală
UNICĂ COMBINAȚII
Fentanyl 5-10µg/kg i.v. Ketamină 5 mg/kg +
Propofol 1-6 mg/kg i.v. Diazepam/ Midazolam
Telazol 1-2 mg/kg i.v., 0.1-0.2 mg/kg i.v.
4-8 mg/kg i.m. Ketamină 2-4 mg/kg +
ACP 0.05 mg/kg i.v., i.m.
74
Intubaţia orotraheală-ideal pacientul se poziționeză în decubit sternal, cu
capul şi gâtul în extensie. Se deschide gura, limba se tracționează în faţă şi în
jos pentru a expune glota şi corzile vocale direct sau cu ajutorul unui
laringoscop. Sonda se introduce printre corzile vocale, până în trahee. Se
verifică poziţia tubului și se fixează (faşă în jurul lui şi prinsă pe maxilar/ pe
mandibulă/ la ceafă). Se umflă balonul sondei și se verifică etanșeitatea acesteia
în trahee (Vezi Capitolul Manopere/Anexe, pentru tehnica intubării).
Fig. 10. Intubația corectă Fig. 11. Intubație depășita

(orginal) (original)
Riscurile asociate intubării sunt reprezentate de laringospasm, traumatisme

laringiene și traheale, intubaţie esofagiană (anoxie). Pentru a evita
laringospasmul la inducţie, mai ales în cazul pisicilor, se aplică local la nivel
periglotic spray Lidocaină 2% sau se lubrefiază sonda cu Lidocaină gel.
Umflarea excesivă a balonului poate determina ischemie sau necroză locală la
nivelul traheei. Flexarea capului pe gât (ex.pentru radiologie sau la schimbarea
poziţiei) determină flexarea sondei şi obliterarea ei. Sonda se poate bloca cu
75
mucus. De fiecare dată când se schimbă poziţia pacientului, tubul trebuie mai
întâi deconectat de la circuitul respirator. Evitaţi intubaţia selectivă (un tub prea
lung ajunge pe o bronhie) premăsurând lungimea sondei de la nivelul incisivilor
până la apertura sternală!
Menţinerea anesteziei se poate face administrând anestezice pe cale
intravenoasă, inhalatorie sau mixt. Menținerea gazoasă se realizează asistând
respirația (IPPV- pulmomat, manual cu balonul aparatului, spontan).
Menținere câine/ pisică
I.V.
• Fentanyl 0.001-0.003 mg/kg/i.v., bolusuri la 15-20 minute
• Fentanyl CRI 0.0012-0.0036 mg/kg/oră
• Medetomidină/ Dexmedetomidină 1-3 µg/kg bolus cu efect timp de 30-40

minute. CRI- 1 µg/kg/ oră
• Ketamină 0.5-1 mg/kg i.v., repetat la 30 minute. CRI 0.5-2 mg/kg/oră
• Propofol 1.8-3 mg/kg/oră +Ketamină 0.5-1.5 mg/kg/oră
I.V. & Gazoasă
• Sevofluran 2-2.8.5% + Fentanyl 0.001-0.003 mg/kg/oră
• Izofluran 1-1.5% + Fentanyl 0.001-0.003 mg/kg/oră
Gazoasă Oxigen+ sevofluran 2-4% /izofluran 1.2-2.2%
• O2: 500 ml/pacient/min + 10 ml/kg/min
• Volum tidal (VT) 10- 15 ml/ Kg GV
• Frecvența respiratorie (RR)= 12-15 rpm
• IPPV/ MANUAL cu presiune inspiratorie corespunzătoare:
76
 12-15 cm H2O (talie mică, pisici, pacienţi cu afecţiuni pulmonare cronice),
 20 cm H2O (talie medie, mare)
 25 cm H2O (talie gigant)
Detubarea se realizează atunci când pacientul respiră autonom și eficient și

prezintă reflex de deglutiție. Detubarea se realizează cu blândeţe pentru a se
evita traumatizarea faringelui sau a laringelui, edemul lor putând determina
obstrucţii ale căilor respiratorii în perioada de trezire. Pașii ce trebuie urmați
pentru detubare sunt:
-se deconectează sonda de la sistemul de respiraţie
-se desface sistemul de fixare, se golește balonul sondei!!!!!!!
-se extrage sonda din trahee
-tuburile se spală/ sterilizează 
NU UITA!
Rasele brahicefalice se extubează mai târziu, pentru că există un risc crescut de
paralizie laringiană sau colaps traheal în timpul trezirii!!!
Protocoale pentru pacienții critici, urgențe cardio-vasculare, șoc

Anestezia în urgenţe diferă față de anestezia electivă prin prisma
particularităților pacientului, adesea instabil, cu diagnostic chirurgical incert, cu
posibile complicații respiratorii, cardio vasculare sau metabolice apărute pe
fondul unui teren necunoscut anterior. De cele mai multe ori este necesar să
alegem rapid un protocol de anestezie, să acționăm în cel mai scurt timp, calm
și organizat. Pacienții ce prezintă traumatisme majore sunt expuși unor factori
de risc suplimentari, reprezentați de posibile leziuni ale căilor respiratorii sau
tulburări respiratorii, pierderi mari de ţesut, hemoragii, hipotensiune, aritmii
cardiace, tulburări ale SNC, durere puternică, ȘOC.
77
Pacienții critici aflați în stare de șoc necesită stabilizare primară înaintea
anesteziei, abordarea realizându-se diferit în funcție de etiologia și tipul șocului.
Abordarea terapeutică a pacienților în stare de șoc este complexă și are la bază
stabilizarea pornind de la originea șocului. Protocolul de fluidoterapie în șocul
hipovolemic: se administrează un bolus de cristaloide izotonice urmat de un
bolus de coloide, respectând dozele și intervalul de administrare, până la
stabilizarea pacientului (vezi scop fluidoterapie în șoc).
Pentru stabilizarea pacienților aflați în șoc obstructiv în funcție de cauza
primară se poate interveni chirurgical (ex.GDV), se poate realiza puncția
pericardică (ex. pentru efuziuni pericardice) sau se poate administra heparină.
În șocul distributiv se combate vasodilatația sistemică, se pot administra
antihistaminice în cazul șocului anafilactic, se continuă fluidoterapia, se
administrează antibiotice în SIRS sau SEPSIS, se continuă susținerea funcțiilor
vitale. Stabilizarea în șocul cardiogenic vizează îmbunătățirea contractilității
miocardului, corectarea artimiilor, a tulburărilor hidroelectrolitice, tratarea
afecțiunilor cardiace primare, a stărilor de sepsis sau SIRS.
ȘOC OBSTRUCTIV (obstrucții arteriale sau venoase)- intervenție
chirurgicală, puncție pericardică, heparinizare
ȘOC DISTRIBUTIV (vasodilatație sistemică)- Noradrenalină (1-2
µg/kg/min), antibioterapie specifică, antihistaminice
ȘOC CARDIOGENIC (insuficiență cardiacă)
• Dobutamină 0.3-0.6 mg/kg/oră
• Lidocaină 2-5 mg/kg/oră
• Atropină 0.02-0.04 mg/kg
Protocoalele de anestezie pentru pacienții aflați în șoc sunt structurate conform
triadei: premedicație, inducție, menținere. Ideal este să alegem un protocol de
anestezie inhalatorie, astfel încât să oferim un suport respirator și cardiovascular
78
optim, cu metabolizare sistemică minimă. Stabilizarea cardiovasculară și
fluidoterapia se vor administra în continuare.
În protocoalele de premedicație trebuie inițiată rapid antibioterapia specifică
(ex. Cefazolina 20 mg/kg i.v. la 12 ore, Amoxicilină 20 mg/kg i.m./s.c.,
Metronidazol 10 mg/kg la 12 ore i.v. lent). Dacă este necesar se fac rapid
manopere de urgență (ex. decompresia stomacului în GDV).
Lidocaina administrată intravenos contribuie la menținerea analgeziei și
combaterea aritmiilor. Pacienții se pot premedica cu un opioid (ex. Butorfanol
0.2 mg/kg) sau cu o combinație de opioid cu benzodiazepinic (Butorfanol 0.2
mg/kg + Midazolam 0.1-0.4 mg/kg). Inducția se realizează lent cu propofol (3-6
mg/kg) și este urmată de intubarea oro-traheală.
Menținerea se realizează cu anestezice gazoase (izofluran, sevofluran) și
oxigen. În faza de trezire se continuă protocolul de analgezie, monitorizare și
susținere a funcțiilor vitale, adaptat cazului.
Pentru protocoalele învederea intervențiilor chirurgicale pe ţesuturi moi,
anestezia se poate completa cu infiltrații ( pe linia albă, pedicul ovarian, cordon
testicular), blocaje ( în oftalmologie, pentru chirurgia cavității bucale), anestezie
topică în oftalmologie, anestezie epidurală (pentru ovariohisterectomie,
cezariană, chirurgie regiune perianală, chirurgia prostatei etc).
Protocoalele se pot continua și după terminarea intervențiilor, pentru mențierea
analgeziei, prin tehnici de infuzie continuă la o rată constantă (CRI) sau prin
obţinerea unui nivel plasmatic specific într-un anumit sit/loc cu ajutorul
cateterelor de infuzie în plagă (TCI).
79
Fig. 12. Cateter pentru analgezie Fig. 13. Cateter de infuzie în plagă utilizat
post toracotomie (original) pentru analgezie (31)
În cazul anesteziei pentru intervențiile chirurgicale ortopedice, aceasta trebuie

completată cu tehnici loco-regionale. Pentru procedurile stomatologice, ablația
tumorilor sau remedierea fracturilor de la nivel buco-maxilo-facial se poate
apela la blocaje nervoase (blocuri-maxilar, alveolar, mental, infraorbital) sau
blocaje dentare. Acestea realizate corect și cu dozele optime nu implică riscuri
importante. Pentru realizarea acestora este necesară localizare nervilor
topografică, eco-ghidată sau localizare electrică cu ajutorul stimulatorului
nervos. Pentru chirurgia membrului anterior se pot face blocaje ale plexului
brahial (analgezie distal cotului), blocaj digital anterior (nerv radial, medial),
intra-articular (analgezie post atrotomie). Pentru chirurgia membrului posterior
se pot bloca nervul sciatic, tibial, fibular sau nervii digitali.
Chirurgia toracică poate să fie utilă în rezolvarea cazurilor de pneumotorax,
efuziuni pleurale, hernie diafragmatică, tumori ale cavității toracice sau
traumatisme toracice. Anestezia presupune obligatoriu intubație oro-traheală și
ventilaţie.
80
Tipuri de ventilație:
 Spontană- imposibilă în timpul intervențiilor toracice
 Manuală
 Mecanică- VCV (volume control ventilation) cu PIP variabil; IPPV
(positive pressure ventilation volum variabil)
• VT –volum tidal 10- 15 ml/ Kg GV; 6-8 ml/ Kg GV pentru pacienții cu

afecțiuni pulmonare
• RR – frecvența respiratorie= 12-15 rpm
• MV – volumul minut = VT x RR (rpm) = 150-250 ml/kg
• PIP (peak inspiratory pressure)- 10-15 cm H2O
• PEEP (positive end expiratory pressure)-2-5 cm H2O
• Ti – timpul inspirator (1 sec)
• Raportul I:E – raportul între timpul inspirator și cel expirator 1:2
Anestezia generală trebuie completată cu anestezia și analgezia loco-regională

(blocuri intercostale, infiltrații, analgezie pe tubul de toracostomă) pentru a
completa eficient controlul durerii în timpul intervențiilor și în perioada
postoperatorie. Blocajul intercostal se recomandă pentru toracotomii laterale
sau plasarea tubului toracic. Se vor bloca 2 spații intercostale înainte și 2 spații
intercostale după locul vizat, totalizând minim 3 coaste consecutive. După
toracotomii se poate menține un blocaj intrapleural.
81
Protocoale de anestezie și analgezie pentru femele gestante
Modificările fiziologice ale organismului femel în gestație sunt multiple și pot
avea un răsunet important în prognosticul vital consecutiv anesteziei
administrate. Examinarea preanestezică trebuie să fie riguroasă și să cuprindă
toate sistemele organismului. Cele mai importante categorii de modificări
fiziologice consecutive gestației sunt redate schematic:
Cardiovasculare
• Crește outputul cardiac
• Crește frecvența cardiacă, volumul sangvin
• Scade tonusul vascular
• Scade presiunea arterială
Respiratorii
• Crește consumul de oxigen, crește frecvența respiratorie
• Scade capacitatea pulmonară reziduală
Gastrointestinale
• Cresc presiunea pe stomac, producția de gastrină
• Scade tonusul sfincterului esofagian inferior
• Scade motilitatea intestinală
SNC
• Crește secreția de endorfine
Trebuie manifestată multă precauție în alegerea medicației, datorită efectelor

secundare materne sau fetale. Antinflamatoarele nesteroidiene nu se recomandă
din pricina riscurilor teratogenice sau se administrează cu precauție femelelor
după cezariană. Ketamina trece rapid bariera placentară, dar nu are efecte
asupra organogenezei. Determină creșterea tonusului uterin, scăderea vitalităţii
82
fetale şi implicit utilizarea ei în protocoalele de anestezie crește riscul de
resuscitare prelungită pentru produșii de concepție. α2 agoniştii scad fluxul
sanguin uterin, fiind evitați în protocoalele recomandate femelelor gestante.
Premedicația se poate realiza cu opioide, acepromazină (dacă femela este
stabilă hemodinamic) sau asocieri de opioide cu acepromazină. Inducția se face
cu propofol lent.
Menținerea gazoasă este eficientă, rapidă și sigură pentru femela gestantă sau în
lactație. Anestezia se poate menține și cu protocoale injectabile, utilizând
combinații anestezice de tipul benzodiazepinic- ketamină sau menținere
injectabilă unică cu benzodiazepinice (midazolamul este preferat, datorită
efectelor secundare reduse la nivel matern și fetal).
Pentru scăderea necesarului de anestezic gazos (scăderea MAC-ului) este ideal
să completăm anestezia cu tehnici de anestezie loco-regională (anestezie
epidurală, infiltrații pe linia albă la cezariană, blocaj pe linia albă cu Lidocaina/
Bupivacaină 1-2 mg/kg), astfel putem reduce necesarul de anestezic gazos cu
25-40% pentru a putea asigura o trezire rapidă și o depresie minimă cardio-
vasculară.
Administrarea epidurală facilitează utlizarea anestezicelor locale sau a
combinațiilor de protocoale cu opioide sau α2 agoniști. Pentru realizarea
acesteia sunt necesari un minim de pași:
Pacientul sedat, plasat în decubit lateral sau sternal.
Membrele posterioare orientate cranial, simetric.
Identificaţi aripile iliumurilor, procesul spinal dorsal al L6, L7 și S1.
Aseptizaţi o arie de 10 X 10 cm.
Introduceţi acul inițial perpendicular, apoi orientați-l la 35-40 grade.
Ac spinal 20-22G pisici şi câini mici, 17-19 G câini medii şi mari.
83
Verificaţi dacă întâmpinaţi rezistenţă, apoi retrageți stiletul și puneți 1-2
picături de NaCl 0.9% în ambou, până când se formează un menisc.
Când se trece prin ligamentul flavum și vârful acului intră în spațiul epidural
picătura va aluneca în ac, către spațiul epidural, iar injectarea trebuie să se
realizeze fără rezistență.
Fig. 14. Tehnica injectării epidurale (22)
Postoperator se recomandă administrarea NSAID, doar dacă femela este

normotensivă și normovolemică, în combinații cu opioide.
84
Protocoale de anestezie și analgezie pentru pacienții
cu vârste cuprinse între 0-16 săptămâni
Pacienții nou născuți sau cu vârste până la 16 săptămâni reprezintă o categorie
delicată, find predispuși datorită particularităților fiziologice, către o
multitudine de complicații.
VALORI FIZIOLOGICE
Temperatura 36°C- 37.7°C< 4 săptămâni;

rectală 37.8°C-38.9°C >4 săptămâni
Frecvența cardiacă >210 bpm
Tensiunea arterială sistolică /diastolică/medie 70/45/60 mmHg
Ht 35-45% la naștere, respectiv 25-35% la 28 zile
Hb 11-14 g/dl la naștere, respectiv 8-9g/dl la 28 zile
Frecvență 20-36 rpm

respiratorie
Sistemul respirator al pacienților nou născuți sau pediatrici are o capacitate

reziduală redusă, expunând organismul unor frecvențe respiratorii în repaus
mari, unui risc crescut de atelectazie, cu un necesar de oxigen ridicat. Din
aceste considerente sunt pacienți cu risc de hipoxemie în timpul anesteziei, care
necesită preoxigenare înaintea inducției și continuarea oxigenării postoperator.
Sistemul cardiovascular prezintă o capacitate adaptativă redusă (baroreceptorii
nu sunt maturi, ceea ce induce o capacitate redusă de vasoconstricție).
Acești pacienți au presiunea sangvină scăzută, volum mic, rezistență periferică
mică. Pentru a menține perfuzia tisulară au frecvență cardiacă mare, volum
85
plasmatic, cardiac output și comparabil cu cel al adulților. În cadrul examenului
preanestezic al acestor pacienți o atenție deosebită trebuie adresată depistării
eventualelor anomalii congenitale cardiace sau vasculare (ex: patent ductus
arteriosus (PDA), șunturi arterio-venoase).
Funcția hepatică este imatură până la 8 săptămămâni, ceea ce implică o
metabolizare scăzută a anestezicelor și o eliminare prelungită. Geriatricii sunt
pacienți cu capacitate glucogenică scăzută, care devin rapid hipoglicemici.
Afecțiunile congenitale hepatice depistate la examinarea preanestezică
orientează conduita ulterioară.
Sistemul nervos central și joncțiunile neuromusculare sunt imature la această
vârstă, bariera hemato-encefalică fiind mult mai permeabilă comparativ cu
adulții. Din acest motiv sunt necesare doze mai reduse/kg.
Funcția renală se definitivează complet o dată cu nefrogeneza în a 3-a
săptămână de viață. Rinichii neonatali au rata de filtrare redusă. Valorile serice
ale fosforului comparativ cu adulții sănătoși sunt crescute, iar cele ale
creatininei și ureei scăzute.
Managementul preanestezic pentru această grupă de pacienți presupune
evaluarea preanestezică completă (inclusiv anamneza bolilor congenitale din
familie), înțelegerea particularităților fiziologice, stabilizare la nevoie și
monitorizare. Se recomandă dietă maxim 3 ore pentru pacienții mai mici de 6
săptămâni, dietă hidrică minimă sau deloc.
Se vor folosi în protocoale opioide în doze mici (atenţie la depresia
respiratorie), anestezice locale cu doze calculate atent. Pentru pacienții cu
greutăți< 3 kg se recomandă utilizarea sistemelor de tip nonrebreathing (Bain).
În primele 2-3 săptămâni nu se vor utiliza agenți disociativi (ketamina,
tiletamina). În primele 6 săptămâni nu se recomandă utilizarea NSAID și a α2
agoniştilor datorită efectelor secundare cardiovasculare importante.
86
ACP 0.01-0.03 mg/kg s.c., i.m., i.v. NU <8 săptămâni sau la
pacienți deshidratați
Butorphanol 0.05-0.3 mg/kg s.c., i.m., i.v. Sedativ, analgezic
Ketamina 1-3 mg/kg i.v., 5-10 mg/kg i.m. Sedare ușoară, analgezie
Midazolam/Diazepam 0.1-0.25 mg/kg Atenție la efectele
paradoxale!!!!
Atropina 0.02-0.04 mg/kg sc, im, iv Efect rapid în bradicardie
 Intubați cu grijă, țesuturile sunt sensibile

 Alegeți sonde endotraheale cu diametru mic
 Alegeți circuitul anestezic și balonul de ventilație adaptat
 Inducția se realizează mai rapid pentru că la nivel alveolar concentrația
gazelor inhalatorii este atinsă mai repede
 Ventilați cu grijă (maxim 20 cm H2O), se pot produce barotraume
87
Protocoale de anestezie și analgezie pentru pacienții geriatrici
Pacienţii geriatrici sunt consideraţi cei care au atins 75%-80% din speranţa de
viaţă a speciei, respectiv rasei din care fac parte. Există autori care susţin că este
nevoie de o atenţie sporită pentru anestezie după vârsta de 10 ani la câini şi 12
ani la pisici.
Se consideră însă că vârsta biologică şi fiziologică a pacientului tinde să
influenteze mai mult anestezia decât vârsta sa cronologică. Trebuie avut în
vedere că îmbătrânirea este un proces fiziologic ireversibil care duce inevitabil
la modificarea funcţiilor organismului. Cel mai adesea acest proces se manifestă
prin scăderea capacităţii de adaptare, modificări ale homeostaziei sau scăderea
capacităţii de răspuns la stimulii externi. Modificările anatomice şi funcţionale
ale organelor majore şi sistemelor organismului pacienţilor geriatrici apar cel
mai adesea la nivelul sistemului cardiovascular, pulmonar, nervos, renal,
hepatic, structură corporală.
O atenţie sporită pentru acest grup de pacienţi trebuie asigurată astfel încât să
scadă riscurile anesteziei. Se încearcă utilizarea unor doze cât mai mici întrucât
efectul lor poate dura mai mult.
La această categorie de pacienţi intervenţiile chirurgicale pot fi urgente sau
programate. Morbiditatea şi mortalitatea la acest grup sunt corelate cu scăderea
fiziologică a funcționalităţii organelor şi sistemelor organismului, o dată cu
vârsta pe de o parte şi pe de altă parte cu posibile alte afecţiuni preexistente.
Sistemul cardiovascular
Se consideră că 25% din câinii între 9-12 ani au o patologie cardiacă, în timp ce
>13 ani procentul acestora crește până la 33%. Cele mai frecvente afecțiuni
cardiace la câinii seniori/ geriatrici sunt reprezentate de valvulopatii,
cardiomiopatia dilatativă, afecțiuni pericardice, aritmii, hipertensiunea
88
sistemică. Cea mai frecventă afecțiune cardiacă diagnosticată la pisicile
senioare/ geriatrice este cardiomiopatia hipertrofică.
Pacienții geriatrici se confruntă cu o scădere a capacității de adaptare la
modificările hemodinamice în condițiile în care sunt diagnosticați frecvent cu:
fibrozarea miocardului, fibrozarea/ calcificarea valvulară, îngroșarea peretelui
ventricular, scăderea capacității de adaptare la hipotensiune, scăderea volumului
și presiunii sangvine, a output-ului cardiac, tulburări ale sistemului de
conducere.
Sistemul respirator
Scade eficacitatea schimbului de gaze și crește riscul apariției hipoxiei datorită
slăbirii musculaturii respiratorii, pierderii elasticității țesuturilor, fibrozei
pulmonare, scăderii complianței peretelui toracal, scăderii volumului de sânge
capilar, respectiv a schimbului de gaze.
Funcția hepatică
Se reduce masa ficatului, respectiv flow-ul sangvin hepatic (hipotensiunea
consecutivă anesteziei poate agrava posibilele leziuni ischemice preexistente).
Eliminarea hepatică a medicaţiei scade cu vârsta, datorită scăderii masei
ficatului (la oameni până la 40-50%). Scad activitatea enzimatică și metabolică
determinând hipoproteinemii, coagulopatii, hipoglicemie, hipotermie.
Determinați preanestezic enzimele hepatice și indicii de coagulare!
Funcția renală
Scade masa rinichilor, dimensiunea tubulară, se reduce numărul și funcția
glomerulară. Sunt afectate: reabsorbția proteinelor, apei, sodiului, anionilor,
cationilor, formarea vitaminei D, a reninei, excreția și metabolizarea compușilor
legați proteic.
89
SNC/ Metabolism
Funcțiile cognitive, senzitive și motorii sunt alterate. Există mai puțini neuroni,
fluidul cerebrospinal se găsește în cantitate mai mare, apare degenerarea
mielinică. Oxigenarea cerebrală este redusă. Centrul termoreglării mai greu de
controlat, riscul hipotermiei fiind crescut la acești pacienți.
Condiția corporală
Scade masa musculară, creşte procentul de grăsime şi se pierde apa
intracelulară. Creşte distribuţia în organism a substanţelor lipofilice, care devin
depozitul de la nivelul căruia se eliberează anestezicele, prelungind efectul
acestora, implicit întârziind trezirea. Crește riscul supradozărilor. Crește durata
de acțiune a agenților anestezici.
Sindromul paraneoplazic
Pacienții geriatrici sunt frecvent supuși anesteziei în scopul intervențiilor
chirurgicale oncologice. De foarte multe ori aceștia prezintă consecutiv afectării
neoplazice multiple disfuncții, care se pot încadra generic în sindromul
paraneoplazic.
Alegerea protocolului anestezic și a conduitei post intervenționale pentru acești
pacienți trebuie realizată doar după cunoașterea atentă a tuturor aspectelor
clinice implicate. Sindromul paraneoplazic poate genera pacienților geriatrici
mai multe tulburări, care trebuie evaluate și corectate înaintea anesteziei.
o Sindromul de anorexie/ cahexie presupune instituirea unui plan de nutriție
enterală sau parenterală postoperator.
o Febra paraneoplazică consecutivă eliberării citokinelor pirogene- tratament cu

NSAID, dacă nu sunt contraindicații.
o Tulburări hematologice (anemie, leucocitoză, pancitopenie, hiperagregare

trombocitară)- heparină 75-100 U/kg s.c. la 8 ore, hemotransfuzie.
90
o Tulburări gastro-intenstinale (ulcere, gastrinoame)- famotidină 0.5-1 mg/kg
p.o. la 12 ore sau ranitidină 2 mg/kg i.v. lent la 12 ore; nu NSAID/SAID!
o HIPERCALCEMIA (limfoame, adenocarcinoame mamare, carcinom

tiroidian, paratiroidian, neoplazii osoase, carcinom perianal, mielom multiplu,
carcinom celule scvamoase, melanom, neoplazie pulmonară primară).
CALCIU TOTAL > 18 mg/dl= URGENȚĂ! Clinic: tremurături, depresie,

stupor, bradicardie, comă!
CALCIU TOTAL> 12 mg/dl= risc perianestezic crescut! Clinic:
bradiaritimii, asistolă, hipertensiune arterială, azotemie (sărurile de Ca
blochează rinichii). Abordarea terapeutică a hipercalcemiei în urgențe, în
vederea stabilizării preanestezice, pornind de la severitatea valorilor:
Hipercalcemie Fără semne clinice Rehidratare cu NaCl 0.9%

minoră
12-15 mg/dl
Hipercalcemie Rehidratare cu diureză, Rehidratare cu NaCl 0.9%

moderată pentru a stopa + furosemid
15-18 mg/dl reabsorbția calciului la Pisici: 1-4 mg/kg la 8-24 ore, iv
nivelul ansei Henle. Câini: 1-2 mg/kg la 8-24 ore, iv
Dacă a fost exclus Predninson 1mg/kg la 12 ore,

diagnosticul de limfom p.o. Pisici/ Câini
Hipercalcemie Tratament cu Pamidronat 1-1.5 mg/kg, i.v.

refractară bifosfanați Pisici/ Câini
o Modificări cutanate- alopecie, dermatofibroză nodulară.

o Tulburări neuromusculare- miastenia gravis, neuropatie periferică.
91
o Tulburări la nivel renal- glomerulonefrită.
o HIPOGLICEMIA (insulinom pancreatic, dar și în leiomiom, leiomiosarcom,
hepatom, carcinom hepatocelular, hemangiosarcom), consecutiv consumului
tumoral de glucoză, scăderii gluconeogenezei hepatice, dereglarării receptorilor
pentru insulină. Abordarea terapeutică a hipoglicemiei în urgențe, în vederea
stabilizării preanestezice, pornind de la severitatea valorilor se poate face
conform tabelului următor.
Glucoză 5% Este hipotonică și spoliază electroliții!!!
Glucoză 50% Se administrează soluția de glucoză 50% diluată în soluții

(fiole 20%, izotonice (Ringer Lactat, NaCl 0.9%)
33 %) 1 ml/kg diluat 1:4, bolus în 5 minute în cazurile severe sau
în CRI /24 ore
Glucagon 50 ng/kg bolus, apoi 10-15 ng/kg/min CRI

Glucagen Hypokit 1 mg (1mg= 1UI) +1000 ml NaCl 0.9%
(1000 ng/ml)
Alegerea premedicației pentru acest grup de pacienți se realizează ținând cont

de statusul ASA, particularitățile fiziologice specifice categoriei de vârstă și
tipul intervenției chirurgicale.
Derivaţi fenotiazinici: acepromazina
• efect hipotensiv datorită vasodilataţiei, contribuie la instalarea hipotermiei, nu
are efect analgezic, nu e reversibil.
• ACP 0.02-0.05 mg/kg s.c., i.m, i.v., doar pentru geriatricii fără afectare
cardiacă sau pulmonară
Benzodiazepine (Diazepam, Midazolam)
92
• efect sedativ şi anxiolitic, nu oferă analgezie, au efecte secundare
cardiorespiratorii reduse
• Midazolam 0.1-0.3 mg/kg s.c., i.m, i.v.,
• Diazepam 0.1-0.5 i.v.
α2agoniști (Medetomidina, Dexmedetomidina)
• 1-2 µg/kg i.v.- produc efecte cardiovasculare grave (bradicardie, bloc
atrioventricular, cresc rezistenţa vasculară periferică
• Nu administrați pacienților ASA III-V
Butorphanol
• 0.1-0.4 mg/kg s.c., i.m, i.v., analgezie, sedare, efecte secundare reduse,
durată de acțiune scurtă
Ketamina
• 5-8 mg/kg i.m. poate fi folosită pentru pisici agresive în premedicaţie (chiar şi
cu cardiomiopatie)
Fentanyl
• 0.001-0.004 mg/kg i.v. efect analgezic, sedare, durată de acțiune redusă, risc
de depresie respiratorie, bradicardie
Alegerea protocolului de inducție și menținere
Inducție
• Ketamină 3-10 mg/kg
• Ketamină 3-5 mg/kg+ Diazepam/ Midazolam 0.05-0.2 mg/kg
• Diazepam/ Midazolam 0.1-0.5 mg/kg
• Propofol 2-6 mg/kg
Menținerea anesteziei trebuie să se realizeze cu doze sau concentrații cât mai
reduse, pentru a diminua efortul metabolic al pacientului geriatric anesteziat,
ideal completată cu tehnici de anestezie locală.
93
Pentru menținerea ventilației (PCO2 35-45 mmHg) și a oxigenării (PaO2> 60
mmHg) în limite normale este adesea necesar ca ventilația să fie asistată
(mecanic/ IPPV).
Ideală este menținerea gazoasă cu intubare oro traheală, deoarece sunt pacienți
cu risc crescut de regurgitare (reflux gastro-esofagian) și pneumonie de
aspirație, datorită modificărilor funcționale de la nivel laringian și faringian.
Menținere gazoasă- Izofluran/Sevofluran+ O2 (500 ml + 10 ml/kg /min)
Perioperator fluidoterapia agresivă a pacienților geriatrici poate determina
creşterea volumului intravascular şi extravascular excesiv, cu apariţia edemelor
periferice sau chiar a congestiei cardiace. Adaptați ratele în funcție de starea de
hidratare, potențialul cardiovascular și statusul electrolitic al pacientului
geriatric (o medie de 3-5 mg/kg/oră i.v. soluţii electrolitice, reprezintă rata
uzuală în timpul anesteziei).
Complicațiile pot apărea și în faza de trezire (hipotensiune, hipotermie), fiind
important să fie continuată monitorizarea cardiovasculară, oxigenarea și
încălzirea paciențiilor geriatrici și după terminarea anesteziei. În această etapă
se întâmplă cele mai multe incidente anestezice.
Frisonul poate creşte consumul de oxigen şi cu 200-300%, ceea ce induce
hipoxemie rapid. Postoperator este important să fie schimbată frecvent poziția
pacienților.
Managementul durerii se va continua și postopertor, oferind geriatricilor
confortul necesar și controlul durerii. Daca ne referim la pacienții geriatrici
supuși chirurgiei oncologice, nu trebuie pierdut din vedere faptul că intensitatea
și tipul durerii variază în funcție de severitatea maladiei, fiind dependentă de
durată, localizare, tipul neoplaziei.
Inflamaţia datorată necrozei tumorale sau presiunii directe determină durere,
fiind recomandate protocoale multimodale pentru controlul durerii.
94
Particularități anestezice pentru pacienții cu patologii deosebite
Pacienţi cu afecțiuni cardiace
Cele mai frecvente semne clinice asociate patologiei cardiace sunt:
 Intoleranța la efort
 Aritmii
 Cianozări
 Anomalii ale pulsului
 Sincopa
Cele mai frecvente complicații cardiovasculare în timpul anesteziei sunt:
 Depresia cardiovasculară
 Hipotensiunea
 Congestia cardiacă
 Edemul pulmonar în cazul hidratării excesive
Pentru scăderea riscului producerii complicațiilor cardio-vasculare în timpul
anesteziei este necesară administrarea fluidelor în rată exactă conform
necesarului individual al pacientului, monitorizarea cardiovasculară continuă și
intervenția medicamentoasă doar la nevoie.
 Evaluaţi preoperator funcția cardiacă şi continuaţi monitorizarea. Evaluaţi şi
corectaţi presiunea arterială.
 Corectaţi aritmiile.
 Fluide maxim 2-4 ml/kg/oră i.v., evitați încărcarea cu fluide!
 Preoxigenați!
 Evitați ketamina și α 2 agoniștii!
 Corectați bradicardia utilizând anticolinergice.
95
Pacienţii cu afecțiuni renale
La inducerea anesteziei generale, unii pacienți sănătoși pot prezenta o reducere
cu până la 40% a filtrării glomerulare și a debitului renal, modificări ce apar și
la pacienții cu tulburări cardiovasculare preexistente. Pentru a scădea riscul
producerii IRA corectați factorii ce pot exacerba tulburările renale în timpul
anesteziei: hipoxemia, hipervolemia, hipotensiunea, hipercapnia. Preanestezic
determinați BUN, CREA, sumar urinar, TA, output urinar, starea de hidratare a
pacienților, electroliții. Clinic acești pacienți pot prezenta tulburări ale tensiunii
arteriale, modificări acido-bazice sau ale secreției de eritropoetină,
hiperfosfatemie, azotemie, hipoproteinemie. Corectați dezechilibrele apărute
înainte demarării anesteziei.
• Stabilizaţi pacientul cu tulburări renale înaintea anesteziei, monitorizați
tensiunea arterială!!!!!!!!
• Nu utilizați NSAID, administrați fluide pentru susținerea output-ului urinar!
• Verificați echilibrul acido bazic și electrolitic! K!!!!
Abordarea terapeutică a hipopotasemiei în urgențe:
TRATAMENTUL HIPOPOATSEMIEI ÎN URGENȚE
Suplimentaţi K* 0.2 mEq/kg/oră- maxim 0.5mEq/kg/oră
K* seric K* mEq/L Viteza max
mEq/L=mmol/L în 0.5L NaCl.0.9% ml/kg/oră
<2 40 6
2.0-2.5 30 8
2.5-3.0 20 12
3.-3.5 14 16
96
Abordarea terapeutică a hiperpotasemiei în urgențe, în vederea stabilizării
preanestezice presupune inițierea fluidoterapiei (NaCl 0.9%) urmată de un
protocol specific:
• INSULINĂ rapidă 0.5-1 UI/ kg i.v. activează pompa de Na/K prin activarea
ATP-azei favorizând intrarea K în celule și ieșirea Na, respectiv scăderea
potasemiei! Efectul se obține în 30-60 minute și se menține 4-6 ore.
• 1-2 g Glucoză 25% i.v. /UI insulină administrată. Verificați continuu
glicemia și adaptați tratamentul !
Se poate completa tratamentul cu administrarea gluconatului de calciu i.v. lent
0.5 ml/kg (verificați ECG-ul!) sau a bicarbonatului de sodiu 1-2 mEq/kg
administrat în 15-20 minute.
Pacienții diabetici
Pentru anestezia pacienților diabetici cel mai important aspect este reprezentat
de pregătirea preanestezică. Acești pacienți nu se vor supune unei diete clasice
înaintea intervenției, recomandându-se păstrarea dietei obișnuite până în
noaptea ce precede anestezia. Ideal este ca anestezia, respectiv intervenția să fie
programată la prima oră în dimineața următoare. Cu 2 ore înaintea administrării
premedicației se va administra ½ din doza de insulină.
În timpul anesteziei glicemia se va monitoriza la fiecare 30 de minute.
Valoarea ideală a glicemiei în timpul anesteziei este de 100-180 mg/dl. Pentru
menținerea acestei valori, în cazul în care glicemia depășește pragul de risc
situat între 180-270 mg/dl se va administra insulina concomitent cu Glucoză
5%, la o rată de 3-5 ml/kg/oră.
În situația în care pacientul devine hipoglicemic, glicemia ajungând subpragul
minim de 54 mg/dl, se poate stabiliza prin administrarea a 0.25-0.5 g/kg i.v.
Glucoză.
97
Glicemia Protocol de control al glicemiei în timpul
diabeticilor stabili anesteziei
100-180 mg/dl Ideal
>180 mg/dl Hiperglicemie
>270 mg/dl Insulină +/- Glucoză 5%, 3-5 ml/kg/oră
<54 mg/dl Glucoză 0.25-0.5 g/kg i.v.
Postoperator glicemia se măsoară la 2-4 ore. Este ideal să fie folosite protocoale
de anestezie balansate, completate cu anestezie loco-regională, astfel încât
presiunea asupra organismului să fie minimă și trezirea cât mai rapidă. Ideal
acești pacienți trebui să mănânce în cel mai scurt timp posibil postoperator și să
reia programul obișnuit de administrare a hranei și respectiv a insulinei.
Pacienții anesteziați pentru proceduri oftalmologice
Ochiul, anexele și orbita sunt foarte bine inervate, durerea în intervențiile
oftalmologice fiind apreciabilă. Ideal este să asociem analgezia, sedarea
profundă sau anestezia generală cu anestezia locală astfel încât să oferim
pacientului un protocol echilibrat de anestezie și analgezie.
Atenție la:
 Recunoașterea pacientului cu risc.
 Creșterea PIO ( ketamina și manipularea pacientului).
 Provocarea vomei- minimalizați folosirea medicației emetizante.
 Poziționarea pacientului- frecvent este necesară flexarea gâtului pentru
favorizarea accesului chirurgical.
98
 Există riscul de blocare a căilor respiratorii, fiind necesară intubarea, ideal cu
sondă flexometalică.
 Monitorizarea funcțiilor vitale și a profunzimii anesteziei (capnografia,
pulsoximetria, măsurarea frecvenței respiratorii și cardiace, ECG, tensiunii
arteriale- pentru a detecta în timp util orice posibilă complicație).
 Controlul durerii!
În timpul intervenților oftalmologice poate apărea reflexul oculo-cardiac.
Acesta este un reflex mediat prin ramura oftalmică a nervului trigemen și nervul
vag, pe cale parasimapatică. Reflexul poate fi indus prin presiune sau tracțiune
asupra globului ocular, prin traumatisme oculare, durere sau hematom orbitar.
Clinic se observă bradicardie, aritmii cardiace, bătăi ectopice, fibrilații
ventriculare sau chiar asistolă.
Anestezia locală retrobulbară sau peribulbară poate bloca acest reflex. Pentru
stabilizarea pacienților se poate administra atropină (0.02 mg/kg i.v.) sau se
poate injecta lidocaină direct în musculatura oculară pentru a preveni
transmiterea nervoasă aferentă.
Posibile riscuri asociate anesteziei loco-regionale în procedurile oftalmologice:
• injectarea intravasculară (pentru fiecare tehnică aveți în vedere aspirarea
înaintea injectării anestezicului!)
• hemoragia retrobulară
• puncționarea globului ocular
• injectarea în nervul optic (se percepe o rezistență cresută la injectare)
• ptozarea globului ocular (când se administrează cantități mari de anestezic,
mai ales la rasele brahicefalice!)
• apariția reflexului oculo-cardiac
99
Monitorizarea pacienților
VI. Monitorizarea pacienților critici
Pentru monitorizarea pacienților critici este esențial ca toate datele obținute să

fie înregistrate sistematic în foaia de spitalizare/ de observație.
Monitorizarea minimă, bazată pe examenul clinic
Monitorizarea sistemului cardiovascular
 Ascultație, frecvenţa cardiacă, ritm, murmur
 Pulsul (frecvenţă, calitate), sincron/ asincron cu cordul
 Culoarea mucoaselor, timpul de reumplere capilară
Monitorizarea funcției respiratorii
 Ascultație, frecvența și tipul respirației, sunete pulmonare

 Observarea mișcărilor respiratorii (toracice, abdominale, mixte)
Monitorizarea neurologică
 Status mental
 Aprecierea dimensiunilor pupilare, a reflexului palpebral, pupilar
 Prezența strabismului sau a nistagmusului
 Pierderea propriocepției
 Ataxia, pierderea motricității și a sensibilității la durere
Monitorizarea funcției urinare
 Verificarea producției de urină (normal 1-2 ml/kg/oră)

 Aprecierea culorii urinii sau a mirosului anormal
Monitorizarea temperaturii
100
Monitorizarea complexă, bazată pe aparatura de monitorizare
Presiunea sangvină arterială (arterial blood pressure) este produsul efortului

cardiac (cardiac output) și al rezistenței periferice, oferind informații despre
perfuzia tisulară, volemia și statusul vital al pacientului critic. Măsurarea
presiunii sangvine arteriale se poate realiza direct (cateter arterial conectat la
monitor) sau indirect (oscilometric sau Doppler). Hipotensiunea este asociată cu
valori < 80 mmHg pentru valorile presiunii arteriale sistolice și <60 mmHg
pentru presiunea arterială medie (MAP).
Presiunea venoasă centrală (CVP) este măsura presiunii hidrostatice de la

nivelul venei cave intratoracice, oferind estimarea presiunii sangvine la nivelul
atriumului drept, ca indicator al volumului vascular. Oferă informații despre
volumul sangvin intravascular și funcția cardiacă, fiind un indicator util al
eficienței fluidoterapiei la pacienții critici hipovolemici, cu risc de
supraîncărcare. Măsurătorile trebuie realizate în dinamică. Valorile normale ale
CVP se situează între 0-10 cm H2O. Valorile scăzute se asociază cu umplerea
vasculară ineficientă (pierderi de fluide, vasodilatație), în timp ce valorile
crescute indică un exces de volum intravascular, disfuncție de cord drept sau
creșterea presiunii intratoracice (efuziuni pleurale, pneumotorax, ventilație cu
presiune pozitivă).
Puls-oximetria măsoară neinvaziv pulsul și saturația arterială de oxigen,

folosind absorbția undelor infraroșii. O saturație periferică în oxigen SpO2 de
95-100% este normală, în timp ce SpO2 90% reprezintă o valoare critică! Erori
în măsurare pot apărea și este important să se cunoască posibilele surse de
eroare:
101
 Perfuzia periferică deficitară duce la o discrepanță între frecvența
cardiacă măsurată pe pulsoximetru și frecvența cardiacă de pe ECG
 Lumina ambientală strălucitoare modifică valorile
 Mișcare excesivă, clips slab, mucoase uscate
Capnografia/capnometria măsoară continuu concentrația CO2-ului din

amestecul gazos expirat de către pacient. Întrucât dioxidul de carbon este
produs doar în plamâni, prezența lui în aerul expirat confirmă intubația
endotraheală corectă. Această metodă evaluează deconectările sistemului
respirator, eficiența resuscitării în stop cardio-respirator, intubaţia esofagiană.
Co2= 35-40 mmHg valori normale pentru câini și pisici

Valori crescute-posibile cauze Valori scăzute-posibile cauze
 Hipoventilație  Hiperventilație
 Reinhalări  Metabolism scăzut-
 Producție crescută de Co2 hipotermie, hipotiroidism
 Frison  Embolism pulmonar
 Convulsii  Status post stop cardiac
 Intubare endobronhială  Deconectări ale circuitului
 Hipertermie malignă  Intubare esofagiană
102
Fig. 15. Capnogramă explicată (30)
A–B Nivel bazal ( ideal 0, dacă nu reinhalează Co2)
B–C Începe EXPIRUL
C–D Platou expirator/D Sfârșitul expirului, Valoarea ETCO2
D–E Începe INSPIRUL
Fig.16. Aspectul undei capnografice în intubarea esofagiană (30)
103
Fig. 17. Pierderea undei capnografice, cauze posibile- apnee, obstrucția căilor
aeriene, deconectări, ventilator defect, STOP cardio respirator (30)
Fig. 18. Unda capnografică în obstrucții parțiale (30)
Fig. 19. Detectarea pierderilor cu ajutorul capnografului (30)
104
Monitorizarea electrocardiografică (ECG) continuă oferă informații despre
activitatea electrică a cordului, prin captarea semnalelor electrice detectate la
suprafața corpului și produse consecutiv câmpului electric generat de
depolarizare și repolarizarea miocardului.
Fig. 20. Unda P (activare atrială), complex QRS (activare ventriculară),

unda T (repolarizare) (30)
Monitorizarea pacienților pe parcursul anesteziei
Monitorizarea pe parcursul anesteziei permite aprecierea corectă a profunzimii

acesteia, adaptarea protocoalelor de anestezie în funcție de particularitățile
individuale ale pacientului și nu în ultimul rând urmărirea dinamicii funcțiilor
vitale pe tot parcursul intervenției și în perioada post anestezie, crescând
considerabil prognosticul vital. Pentru intervențiile ce necesită o anestezie de
scurtă durată (<60 minute) se recomandă o monitorizare bazală, în timp ce
pentru toate intervențiile ce depășesc 60 de minute sau se adresează unor
pacienți aparținând grupelor de risc ASA III-V, se recomandă completarea cu
monitorizarea suplimentară.
105
Monitorizarea de bază
 Apreciați profunzimea anesteziei, la fiecare 5 minute (verificați poziţia

globului ocular, tonusul mandibular, mişcările corporale)
 Frecvenţa cardiacă
 Pulsul (frecvenţă, calitate)
 Frecvenţa respiratorie şi calitatea
 Pulsoximetrie
 Temperatura (ideal în timpul anesteziei 37◦C- 38.5◦C)
Monitorizarea suplimentară (ASA III-V/>60 min)
 ECG
 TA invaziv/noninvaziv
 Capnografie
 Glicemia: pentru pacienții <3 luni sau diabetici
 Producția de urină: 1-1.5 ml/kg/oră (montați un cateter urinar)
Monitorizarea complicaţiilor respiratorii
Bradipnea în timpul anesteziei se referă la valori mai mici de 8 respirații pe

minut pentru câini (8-15 rpm valori normale în timpul anesteziei) sau 10
respirații pe minut pentru pisici (12-18 rpm valori normale în timpul anesteziei).
Valorile critice în timpul anesteziei pentru câine sunt de 4 respirații pe minut și
respectiv 6 respirații pe minut pentru pisici.
106
Toate anestezicele depresează respiraţia, fie direct prin supradozare sau
depresie asupra centrilor respiratori centrali, fie secundar tulburărilor
circulatorii. Aportul scăzut de oxigen în timpul anesteziei poate reprezenta
principala cauză a hipoxiei și respectiv hipercapniei. Posibile cauze ale
aportului redus de oxigen în timpul anesteziei sunt:
• Administrarea unui volum redus
• Ventilarea pacientului cu o frecvență redusă
• Raportul inspir/expir incorect stabilit
• Balon de ventilație de dimensiuni inadecvate
• Sonda prea mică sau ocluzionată
• Circuit blocat, inclusiv sistemul de evacuare blocat!
Monitorizaţi atent saturaţia în oxigen, gazele arteriale, valoarea dioxidului de

carbon expirat, astfel încât să puteți interveni rapid și eficient în cazul în care
apar complicații respiratorii. Intubaţi endotraheal și oxigenaţi asigurând o
valoare normală a presiunii pozitive. Ventilați manual sau mecanic și încercați
să corectaţi rapid cauzele apariției complicațiilor respiratorii. Se pot administra
Doxapram 1-2 mg/kg i.v. sau Respirot.
Tahipneea în timpul anesteziei se referă la valori mai mari de 15 respirații pe

minut pentru câini și 18 respirații pe minut pentru pisici. Cele mai frecvente
cauze sunt reprezentate de anestezie prea slabă sau durere. Excesul de CO2 cel
mai adesea însoțește tahipneea datorită imposibilității eliminării eficiente a
dioxidului de carbon expirat!
107
Fig. 21. Monitorizarea respirației- tahipnee, hipercapnie (original)
Monitorizarea complicaţiilor cardio-vasculare
Complicațiile cardio-vasculare se produc frecvent în timpul anesteziei și se

asociază cel mai adesea cu modificarea frecvenţei cardiace, aritmii, modificări
ale tensiunii arteriale, modificări ale perfuziei tisulare.
Contracţiile ventriculare premature se produc consecutiv oxigenării

insuficiente, a hipoxiei, durerii puternice, disfuncţiilor miocardice sau
tulburărilor electrolitice. Se administrează Lidocaină 1-2 mg/kg i.v.
Fig. 22. Contracție ventriculară prematură (8)
Tahicardia- valorile >140 bătăi pe minut la câine și >200 bătăi pe minut la

pisică necesită tratament. Valorile >175 bătăi pe minut la câine și >225 bătăi pe
minut la pisică sunt considerate critice, scad eficienţa cordului şi cresc nevoile
108
de oxigen. Cauzele producerii tahicardiei în timpul anesteziei sunt durerea,
frica, anestezie slabă, agitaţie preanestezică, hipotensiunea, hipovolemia,
hipoxia, hipercapnia. Se corectează protocolul de anestezie, se continuă
fluidoterpia! Propranolol 0.05-0.10 mg/kg i.v., presiune pe globii oculari.
Producerea tahicardiei ventriculare indică un miocard hipoxic! Modificaţi

dozele de anestezic sau protocolul, asiguraţi ventilaţia, oxigenarea, corectaţi
dezechilibrul acido-bazic şi electrolitic. Lidocaină 1-2 mg/kg i.v.
Fig. 23. Tahicardie ventriculară (8)
Bradicardia în timpul anesteziei se referă la valori mai mici de 60 bătăi pe

minut pentru câini (< 40 bătăi pe minut valori critice) sau 110 bătăi pe minut
pentru pisici (< 80 bătăi pe minut valori critice în timpul anesteziei). Ca
tratament se administrează Atropina 0.02 mg/kg i.v. în bolus lent pentru a evita
producerea tahicardiei.
Fig. 24. Bradicardie (8)

109
Bradicardia vagală apare în urma stimulării parasimpatice vagale, ce poate
apărea post: intubaţie traheală dificilă, chirurgie abdominală, chirurgie a
globului ocular, stimulare vagală directă sau tracţiune, administrare de
medicaţie vagotonică
Bradicardie nonvagală este produsă ca urmare a depresiei profunde a SNC

datorată anestezicelor în doză sau concentraţie prea mare! Poate apărea și ca
urmare a hipoxiei sau hipotermiei din timpul anesteziei, la pacienți cu afectări
organice multiple sau stări toxice. Tratamentul vizează identificarea cauzei și
corectarea acesteia cât mai rapid!!
Hipotensiunea arterială în timpul anesteziei apare frecvent corelat cu

medicaţia utilizată (ACP, α2 agonişti), în anesteziile profunde sau în urma
hemoragiilor masive. Verificați timpul de reumplere capilară (crește), palpaţi
pulsul, măsuraţi tensiunea arterială, frecvența cardiacă, temperatura
extremităţilor.
 lipsa pulsului pe artera metatarsiană=tensiune sistolică< 60 mmHg
 lipsa pulsului pe artera femurală=tensiune sistolică< 40 mmHg
Conduita terapeutică presupune o schemă de fluidoterapie cu administrare de

cristaloide și coloide sau la nevoie transfuzie, până la stabilizarea pacientului.
Se poate administra Dobutamină sau Dopamină 1-5 µg/kg/minut în CRI. Scopul
este să avem un pacient cu frecvență cardiacă normală, mucoase roz, timp de
reumplere capilară 1,5 secunde și tensiune arterială medie >60 mmHg.
Hipertensiunea arterială (>170/110 mmHg- trebuie intervenit) în timpul

anesteziei apare frecvent la pacienții cu afecţiuni renale, stări de obezitate,
sindrom Cushing, afecțiuni ale SNC, tumori ale suprarenalei, trombembolism
110
arterial sau post medicație. Tratamentul presupune corectarea cauzei și
administrarea diureticelor.
Monitorizarea tulburărilor de termoreglare
Hipotermia este o complicație extrem de comună! Temperatura <37°C

necesită tratament, iar <36°C e considerată critică. Efectele hipotermiei asupra
organismului în timpul anesteziei sunt reprezentate de vasoconstricţie
periferică, aritmii, scăderea circulaţiei cerebrale, a ventilaţiei şi eliminării
agenţilor gazoşi sau a efectului analgezicelor. Pentru încălzirea pacientului se
recomandă intervenții cât mai rapide, în săli încălzite, utilizarea saltelelor
încălzite, a aerotermelor, mănuşilor/ sticlelor cu apă caldă lângă pacient. Se pot
admnistra fluide i.v. încălzite, se recurge la clismă caldă sau lavaj vezical cald.
Hipertermia (temperatura> 39.5°C) necesită tratament, iar cea> 40°C este

considerată critică. Se poate produce consecutiv tulburării termoreglării,
iatrogenic (animal încălzit excesiv) sau poate apărea sub forma hipetermiei
maligne (tulburare cu predispoziție genetică). Efectele hipertermiei asupra
organismului în timpul anesteziei sunt reprezentate de vasodilatație periferică,
tahicardie, aritmii, tahipnee (se poate confunda cu o anestezie superficială),
coagulopatii. Pentru scăderea temperaturii:
-opriți orice echipament de încălzire!
- măriți flow-ul de oxigen și comutați în sistem de ventilație deschis!
- aplicați alcool pe extremități, aplicați comprese reci
-fluidoterapie cu cristaloide reci
-admnistrați Dantrolen 2.5 mg/kg, Acid tolfenamic 4 mg/kg

111
Nutriția clinică a pacienților critici
VII. Managementul nutrițional al
pacientului în stare critică
Malnutriția= starea de nutriție în care deficitul sau excesul de energie, proteine
sau alți nutrienți determină efecte adverse asupra organismului, funcțiilor
acestuia și asupra prognosticului clinic.
Anorexia 3-5 zile= pierdere 10% din greutatea corporală
Malnutriția primară
• lipsa aportului nutrițional adecvat
• creșterea necesarului nutrițional în anumite circumstanțe fiziologice: sarcină,
lactație, activitate fizică crescută etc.
Malnutriția secundară
• datorată unei boli acute sau cronice (malnutriție asociată bolii).
Din punct de vedere al momentului instalării stării de malnutriție se poate
anticipa momentul instalării malnutriției, discutându-se despre:
• Malnutriție actuală este previzibilă încă de la internare (ex.fractură de
mandibulă post traumatică).
• Malnutriția potentială apare pe parcursul tratamentului, depinde de evoluția și
terapia bolii acute, frecvent iatrogenă: dieta perioperator, stresul operator,
medicația cu efecte secundare digestive, sepsis, reintervenții.
Tulburările metabolismului asociate instalării malnutriției la un pacient critic
sunt multiple și se manifestă atât la nivelul metabolismului carbohidraților, cât
si proteic și respectiv lipidic.
Tulburările metabolismului carbohidraților consecutiv malnutriției
• Glucoza este sursă inițială de energie-crește utilizarea glucozei.
• Se epuizează rezervele de glicogen și apoi glucoza se obține prin
gluconeogeneză.
112
Tulburările metabolismului protidic consecutiv malnutriției
• Proteoliză: catabolismul muscular în timpul afecțiunilor critice reprezintă
substratul fazei acute a răspunsului inflamator, gluconeogenezei, reparației
tisulare, funcționalității sistemului imunitar
• Proteoliză> sinteza proteinelor la pacienții critici
Tulburările metabolismului lipidic consecutiv malnutriției

• Grăsimea este sursa de energie în inaniție pentru pacienții sănătoși
• Pacienții critici catabolizează din masa corporală (proteine), când sunt privați
de calorii!!!!
Complicațiile asociate malnutriției sunt multiple la nivelul organismului și
influențează direct prognosticul vital, respectiv morbiditatea și mortalitatea
pacientului critic.
• complicații postoperatorii: risc de dehiscențe, de infecții, slăbiciune,
afectarea structurii scheletului, a musculaturii, crește convalescența
• tulburări ale tranzitului gastrointestinal, scade absorbția, risc de
translocare bacteriană
• scade filtrarea glomerulară, crește excreția urinară de Ca și P
• scade imunitatea, risc crescut de infecții, tulburări de coagulare
113
Pentru abordarea pacientului critic din punct de vedere nutrițional este necesar
următorul algoritm:
• Evaluarea nutrițională corectă
• Implementarea unui plan nutrițional eficient
În alegerea tipului de hrănire este important să fie cunoscute și analizate
beneficiile, indicațiile și contraindicațiile fiecărei metode. Este foarte important
ca planul de nutriție clinică să fie implementat rapid, astfel încât pacienții critici
să beneficieze de o îngrijire cât mai bună, să se reducă riscul complicațiilor și
vindecarea să se producă rapid.
Nutriția enterală a pacienților critici
Nutriția enterală este calea naturală de hrănire, ieftină, efecte secundare
reduse, previne atrofia vilozităților intestinale, menține integritatea mucoasei
intestinale, scăzând riscul de translocare bacteriană, păstrează funcția
imunologică a tractului gastro-intestinal.
• Aport voluntar/ forțat (reprezintă un stres suplimentar, se poate complica cu
pneumonia de aspirație!). Este potrivită în anorexia ușoară.
114
• Utilizarea tuburilor de hrănire și respectiv alegerea celui mai potrivit tip
depinde de starea clinică, stautsul nutrițional, durata estimată a suportului
nutrițional, avantajele/ dezavantajele fiecărei metode.
Tub de hrănire Durată Avantaje Dezavantaje
Naso-esofagian < 5 zile -ieftin, ușor de montat, -dietă lichidă

fără anestezie
Esofagostomie Termen lung -ieftin,ușor de monat, -anestezie

diete semilichide
Gastrostomie Termen lung, risc -ușor de montat, se pot -anestezie,

de peritonită, dacă folosi diete endoscopie,
-PEG
e scos prea repede semilichide laparotomie
-chirurgical
Jejunostomie Termen lung-risc -bypass pt stomac și -anestezie,

de peritonită, dacă pancreas laparotomie,
- PEG
e scos prea repede spitalizare,
-pacienți cu
-chirurgical CRI-dietă
pancreatită
lichidă
115
Tubul naso-esofagian/ naso-gastric
Indicaţii
• Anorexie cu aparat digestiv funcţional
• Alimentație spontană imposibilă: fracturi mandibulare, post chirurgie bucală
etc.
• Nutriție de scurtă durată <5 zile
• Pisici/câini talie mică, fiind limitați de calibru și volum
• Pacienți cu contraindicație pentru anestezie generală
Avantaje
• Rapid, ușor de pus, ieftin
• Nu sunt riscuri dacă pacientul își scoate singur tubul!
Contraindicaţii
• comă, animale cu risc de aspirație
• vomă persistentă
• întârzierea golirii gastrice
• epistaxis, rinită
• trombopatii
• traumatisme craniene, hipertensiune intracraniană
Pentru pisici se folosesc tuburi de 3.5-5 Fr/ 20-35 cm, pentru câini: 5-8 Fr/ 35-
55-80 cm. Premăsurați tubul de la nară până la nivelul spațiului intercostal 7-9
și marcați pe el reperul, pentru tubul naso-esofagian sau până la ultima coastă
pentru cel naso-gastric. Avansați tubul până la reper. Fixati tubul, montați un
guler. Verificați poziția tubului. Tubul poate fi extras în orice moment.
De 2/zi curățați nările cu o compresă udă. Dacă tubul se blochează se pot
introduce câțiva ml de băutură carbogazoasă, în 5-10 minute dizolvând blocajul.
116
Pentru a verifica poziția tubului, se pot utiliza mai multe metode:
1. Injectați lent pe tub 5-10 ml NaCl 0.9%, observând dacă apar
neliniștea/tusea (opriți urgent administrarea, în acest caz).
2. Injectați lent pe tub 5-10 ml aer și ascultați abdomenul stâng, dacă auziți
borborisme, tubul e corect plasat.
3. Atașați o seringă goală tubului și încercați să extrageți aer: dacă se
crează vacum (nu există aer) sunteți în esofag, dacă trageți aer sunteți în
trahee.
4. Examinare radiologică
Tubul naso-gastric-ECVINE
Indicaţii
 Anorexie totală 36-48 ore
 Cai cu motilitate intestinală
 Tolerează un tub de hrănire naso-gastric/ esofagostomă
 Poziție patrupodală/ sternală în timpul hrănirii
Tehnică
 Tubul naso-gastric se alege un diametru mai mic când tubul rămâne
montat pentru mai multe hrăniri.
 Introduceți tubul și verificați stomacul: dacă se elimină 2l de lichid
rezidual din stomac, nu hrăniți, așteptați 2 ore.
 Dacă se elimină< 2L de lichid rezidual, puteți administra lent dieta.
 După administrare spălați tubul cu 1-2 l apă caldă.
 Se poate menține 7-14 zile.
 Volumul maxim adm. 6-8 l (mai redus pentru ponei).
 Tubul se retrage între hrăniri sau este protejat și rămâne în poziție.
117
 Se vor monitoriza pulsul, motilitatea intenstinală, apariția oricărui jetaj,
stridor respirator-hrănirea se întrerupe dacă nu este tolerat tubul.
 Hrănirea asistată se întrerupe când pacientul se alimentează singur cu 50-
75% RER (necesarul energetic zilnic).
Tubul de esofagostomie
Indicaţii
• Indicat pe termen lung: 3 zile-12 săptămâni!
• Afecțiuni ale cavității bucale, faringelui, cu esofag și stomac functionale
• Induceţi anestezia generală, ideal intubare oro-traheală!!
Avantaje
• Se montează rapid
• Efecte secundare limitate, dacă este extras de către pacient
Contraindicaţii
• Vomă incoercibilă
• Traumatisme esofagiene
• Strictura esofagiană
• Corpi străini
• Neoplasm esofagian
• Întârzierea golirii gastrice
Atenție!!
• Tubul se poate bloca dacă dieta nu este bine blenduită.
• Se poate deplasa dacă nu este bine fixat.
• Poate să fie regurgitat!
Pentru montarea unui tub de esofagostomă este necesară o anestezie generală
scurtă, asepsia chirurgicală a zonei cervicale laterale stângi, o mică trusă
chirurgicală (lamă bisturiu, fir sutură, pensă hemostatică curbă, lungă). Pentru
118
pisici se folosesc tuburi de 12-14 Fr, pentru câini de 14-16-20 cm. Premăsuraţi
tubul (de la locul stomei până la nivelul spațiului intercostal 7-9, pentru tubul
esofagian sau până la ultima coastă pentru cel gastric).
Fixarea tubului se realizează prin suturarea stomei și ancorarea tubului (sutură
”Roman sandal”/“Chinese finger trap”). Stoma se toaletează zilnic în primele
3-5 zile, se aplică unguent cu antibiotic, apoi la 2-3 zile. Poziționarea corectă a
tubului se confirmă radiologic. Un tub de esofagostomă se poate extrage la
minim 3 zile după montare, pentru a permite vindecarea per-secundam.
Fig. 25. Tehnica montării tubului de esofagostomă (29)
119
Tubul de gastrostomie
Indicaţii
• Nutriție de minim 2 săptămâni (luni)
• Se administrează treptat conform capacității stomacului
Avantaje- metodă ideală pentru pacienții cu afecțiuni esofagiene grave, cei cu
vomă severă sau cu deficiențe nutriționale cronice
Contraindicaţii- cancerul gastric, prezența ascitei
Dezavantaje- necesită anestezie generală
Complicații- risc de infecție peristromală, peritonită dacă este suprimat prea
repede (< 10-14 zile), perforarea stomacului.
Fig. 26. Tehnica montării tubului de gastrostomă (32)

120
Se montează chirugical sau prin gastrostomie endoscopică percutanată PEG
(percutaneous endoscopic gastrostomy). Pacientul se poziționeză în decubit
lateral, iar incizia se face la 1-2 cm caudal ultimei coaste.
• Se lasă minim 5-7 zile (să formeze aderențe între seroasa gastrică și
peritoneu)
• Se extrage cu stomacul gol prin tracțiune fermă sau la câinii >10 kg se
taie tubul, iar capătul distal se elimina pe cale digestivă.
Tub de jejunostomie (nasojejunal, gastrojejunostomie)

Indicaţii
Ideal pentru pacienții ce necesită bypass gastric sau pancreatic
 Se montează via PEG (percutaneous endoscopic gastrostomy) sau chirurgical,
sub control fluoroscopic
Avantaje- ajunge direct în intestinul subțire
Dezavantaje/ Complicații- se administrează exclusiv diete lichide, CRI
(necesită pompă), necesită anestezie, internare, tehnică greoaie, costuri ridicate.
Fig. 27. Control radiologic-tub jejunostomie
121
Calculul necesarului energetic
RER (resting energy requirement) necesarul energetic pentru starea de repaus
reprezintă numărul caloriilor necesare pentru menținerea homeostaziei în
repaus. Acest calcul caloric inițial pentru pacientul critic se poate ajusta, prin
multiplicarea cu factorul de boală.
± RER X (1-2) ajustat cu “factorul de boală”

 Factorul de boală
Repaus în cușcă 1.00 - 1.25
Post chirugical 1.25 - 1.35
Traumă sau cancer 1.35 - 1.50
Sepsis 1.50 - 1.70
Arsuri majore 1.70 - 2.00
Pentru nutriția clinică enterală există diete standard sau diete specilizate (nivel
proteic și caloric adaptat patologiei critice). Admistrarea hranei se va realiza
zilnic, divizând cantitatea calculată în 4-6 mese/zi și acordând minim 15-20
minute pentru administrarea unei mese pe tub. Capacitatea medie a stomacului
este de 10 ml/kg/masă. În situația în care hrana se administrează CRI, se
recomandă o rată medie de 5-10 ml/kg/oră.
122
Ideal este să se demareze treptat un plan de hrănire. Inițial înziua în care se
montează tubul de hrănire se poate administra doar apă sau maxim 1/3 din
RER, apoi în ziua 2-3 se completează cu 2/3 din RER, respectiv 100% din
RER. Pentru stimularea apetitului se pot utiliza în cazuri excepționale scheme
de tratament adjuvante.
Diazepam
• 1-2 mg/pisică PO/ 2-10 mg/câine PO
Ciproheptadina (Peritol comprimate, soluție)
• 2-5 mg/pisică PO
Mirtazapina (Mirzaten-antidepresiv)
• 3.75 mg/pisică PO la 3 zile/ 7.5-15 mg/câine
Monitorizarea și evaluarea pacienților supuși nutriției clinice enterale se

realizează continuu. Pacienții trebuie cântăriți în dinamică și necesarul
recalculat. Temperatura se va monitoriza zilnic. Administrarea hranei se va
realiza conform ritmului stabilit pentru a evita suprahrănirea. Nu omiteți:
• Verificarea căii de admnistrare-poziție, permeabilitate, loc de intrare
• Verificarea calității hranei-temperatură, aspect, miros
• Confirmarea cantității și ritmului de administrare, conform fișei
pacientului
• Semnalarea intoleranței digestive (vomă, diaree, durere abdominală,
sughiț) sau a aspirației pulmonare (tuse, zgomote respiratorii
modificate)
Pe parcursul hrănirii enterale se pot produce complicații mecanice, gastro-
intestinale sau metabolice.
123
Complicaţii gastrointestinale
• Supraîncărcare- vomă, diaree, crampe, balonare (reduceți volumul sau ritmul
alimentației enterale!)
• Intoleranța specifică la anumiți nutrienți- diaree, vomă (înlocuiți formula).
• Obstrucția tractului gastro-intestinal (parțială/totală)- constipație, vomă (opriți
alimentația– verificați rezidul gastric) sau sistarea nutriției enterale.
Complicaţii mecanice
• Aspirația pulmonară (repoziționați sonda, verificați reflexul de deglutiție,
administrați hrana doar cu capul ridicat la 30-45 grade)
• Obstrucția tubului de hrănire- spălați tubul la fiecare folosire!
• Infecții peristromale sau leziuni ale mucoasei nazale (utilizați sonde cu
diametru mai mic, alternați nările, antibiotic local peristromă)
Complicaţii metabolice
• Glucidice: hiperglicemia, hipoglicemia
• Proteice: dezechilibre ale aminoacizilor plasmatici: hiperamonemia, azotemia
prerenală
• Lipidice: hiperlipidemia, hiperamilazemia
Hrănirea clinică enterală, pe tub de hrănire, se poate sista atunci când

pacientul consumă singur minim 75% din RER.
124
Nutriția clinică parenterală
Nutriția parenterală asigură pe cale intravenoasă aportul de nutrienți necesari:
amino acizi, lipide, glucoză, vitamine, minerale, electroliți pentru pacienții cu
contraindicație de nutriție enterală. Utilizarea exclusivă a nutriției parenterale în
lipsa nutriției enterale compromite afectarea barierii intestinale, integritatea
mucoasei!
Contraindicații:
• sepsis, tromboflebită, boală trombembolică
• tract gastrointestinal intact
Protocolul de nutriție parenterală trebuie instituit încet și gradual. Trebuie
calculate fluidele necesare (se vor administra pe alt cateter) luând în calcul și ml
administrați prin nutriția parenterală. În prima zi se va administra 30% RER,
apoi până la 100%, gradual în câteva zile (+25% la 12 ore). Pentru pacienții
tineri, sănătoși anterior se poate începe cu 100% RER (exemplu politraumatism
acut). Administrarea soluțiilor cu osmolaritate ridicată se va realiza exclusiv via
cateter central. Nutriția parenterală totală se va administra pe cale venoasă
centrală, în timp ce pentru nutriția parenterală parțială se poate folosi o cale
venoasă perifrică.
125
Necesarul caloric și distribuția componentelor esențiale (amino acizi, glucide,
lipide) se va calcula invidual, ținând cont de specie și de patologia pacientului.
Compoziția unei soluții de nutriție parenterală este un amestec de aminoacizi,

lipide și dextroză, alături de aditivi (oligoelemente, vitamine, fosfați).
Disponibilitatea soluțiilor variază în funcție de concentrație și osmolaritate.
Comercial există sub formă individuală sau în amestecuri.
1. componente individuale:
Glucoza –sursă esențială de energie pentru organe și țesuturi
diverse concentraţii 5%,10%-administrare periferică
20%,33%,40%, 50%- administrare centrală
Soluții standard de aminoacizi fără carbohidrați (cu sau fără electroliți),
conțin aminoacizi esențiali și neesențiali adaptați folosirii parenterale
Soluții speciale de aminoacizi pentru pacienții cu suferințe hepatice- heptamine
Neutralizează dezechilibrele aminoacizilor, induse de ciroza hepatică
126
Realizează balanța pozitivă a azotului la pacienții cu ciroză hepatică
Îmbunătățesc starea clinică a pacienților cu encefalopatie hepatică
Emulsiile lipidice pe bază de trigliceride cu lanț lung și mediu sunt disponibile
în concentraţii de 10%, 20%
 Sunt soluţii izoosmotice şi pot fi administrate pe o venă periferică/centrală.
 Pentru ca emulsiile să se asimileze este necesară administrarea lor într-un
ritm lent (12-16 ore).
2. Amestecuri binare
Combinație de două soluții sterile separate într-o pungă bicamerală, pentru
administrare intravenoasă (aminoacizi+ soluție de glucoză cu electroliți).
Se asociază cu emulsii lipidice pentru realizarea unei nutriții parenterale
complete.
3. formule complete, pungi tricamerale
Pungile tricamerale conțin macronutrienții esențiali: aminoacizi, +/- electroliți,
glucoză, emulsia lipidică.
Tehnica administrării soluțiilor parenterale

Cateterele venoase centrale se montează cât mai steril!
Decubit lateral, gâtul în extensie. Măsuraţi cateterul de la locul de inserţie
până la spaţiul intercostal 4. Montați cateterul. Aplicaţi unguente cu antibiotic
şi bandajaţi fără să obstrucţionaţi căile aeriene sau circulaţia. Vezi Capitolul
Manopere/ Anexe.
Verificaţi bandajul la 12 ore. Spălare (flush) la 4 ore (1 UI/ml heparină+0.9%
NaCl)!
Seturile IV și extensiile se schimbă la 24-48 ore, altfel nu se manipulează,
linia IV trebuie protejate de lumină (acoperite)!
127
Complicații la nivelul cateterului central
Flebita- durere la palpare sau flushing, căldură locală, edem, eritem
Tromboza- flush dificil, edem supra/ sub situsul de inserţie, durere la palpare
sau flushing, vena pare îngroşată
Complicații metabolice
• Glucidice: hiperglicemia, hipoglicemia
• Proteice: dezechilibre ale aminoacizilor plasmatici (hiperamonemia, azotemia
prerenală)
• Lipidice: hiperlipidemia, hiperamilazemia, hipoxia prin blocarea lipidică
alveolo-capilară, acidoza respiratorie cu hipercapnie
• “refeeding syndrome”= după catabolism prelungit K, Mg, P fug în
compartimetul intracelular determinând hipofosfatemie, hipopotasemie,
hipomagnezemie (tetanii, convulsii, aritmii, HTA, anemie, trombocitopenie).
Alte complicații
• atrofia intestinală
• complicații septice: soluțiile de nutriție parenterală sunt un excelent mediu
pentru dezvoltarea bacteriilor
• Electroliții: Na, K, P, Mg
• HT, ALB, BUN, Glicemia la 4 ore
• Parametrii cardio-respiratori, greutatea pacientului
• Locul de inserție al cateterului, temperatura locală și generală
Hrănirea clinică parenterală se poate sista atunci când pacientul consumă

enteral minim 75% din RER.
128
Manopere/ Anexe
VIII. Manopere-Anexe
Preluarea pacientului critic-TRIAJUL
129
Manopere/ Anexe
Resuscitarea cardio-pulmonară
130
Manopere/ Anexe
ȘOCUL
131
Manopere/ Anexe
Diagnosticul tulburărilor acido-bazice
132
Manopere/ Anexe
133
Manopere/ Anexe
ANESTEZIA ÎN URGENȚE
Pregătirea pentru intubare
Intubarea endo traheală
134
Manopere/ Anexe
Intubarea de urgență în decubit lateral
Intubarea de urgență în decubit dorsal
135
Manopere/ Anexe
Tuburi de hrănire
Tubul naso-esofagian
Repere necesare montării tubului naso-esofagian
Etapele montării tubului naso-esofagian
136
Manopere/ Anexe
Tubul de esofagostomie
Repere necesare montării tubului de esofagostomă
Etapele montării tubului de esofagostomă
137
Manopere/ Anexe
Tipuri de suturi pentru fixarea tuburilor
Sondajul oro-gastric în urgențe
138
Manopere/ Anexe
Manopere necesare stabilizării respiratorii
Traheotomia/Traheostoma
Oxigenare pe tub nazal
139
Manopere/ Anexe
Toracocenteza
Montarea tubului de toracostomie
140
Manopere/ Anexe
Abdominocenteza de diagnostic
Abdomenul este divizat în 4 cadrane. Centeza și respectiv recoltarea

serealizează din centrul fiecaruia (transudat, transudat modificat, exsudat)
Manopere de urgență pentru aparatul urinar
Cistocenteza
Cistocenteză cu fixarea vezicii urinare, în poziție patrupodală la pisică (A) și la

câine (B). Acul este îndreptat în direcție caudală, către gâtul vezicii urinare
141
Manopere/ Anexe
Cistocenteză în decubit dorsal,cu devierea penisului, la câine (C). Unghiul și

profunzimea pătrunderii acului de cistocenteză (D)
Montarea cateterului peritoneal
Montarea cateterului peritoneal pentru realizarea dializei peritoneale la motan,

după realizarea omentectomiei
142
Manopere/ Anexe
Cateterul venos central
Tehnica montării cateterului central tip Seldinger- A puncția venei și

introducerea sârmei de ghidaj prin canulă, B fixarea prin presiune a sârmei de
ghidaj și extragerea canulei, C introducerea cateterului pe sârma de ghidaj și
apoi extragerea acesteia, D cateter montat
143
Manopere/ Anexe
Cateterul intraosos
144
Manopere/ Anexe
145
Abrevieri
o ACP- acepromazina
o ALB- albumină
o ASA- American Society of Anesthesiologists
o BPM- bătăi pe minut
o BUN- blood urea nitrogen
o CID- coagulare intravasculară diseminată
o CREA- creatinină
o CRI- infuzare în rată continuă
o CVP- presiunea venoasă centrală
o ECG- electrocardiogramă
o GABA- acid gamma amino butiric
o GDV- dilatație-torsiune gastrică
o GOT- aspartataminotransferaza
o GPT- transaminaza glutampiruvica
o Hb- hemoglobină
o HES- hetastarch
o Ht- hematocrit
o i.m.- intramuscular
o i.v.- intravenos
o IPPV- intermitent positive pressure ventilation
o IRA- insuficiență renală acută
146
Abrevieri
o mEq- miliechivalent
o MAC-minimum alveolar concentration
o MAP- presiunea arterială medie
o NSAID- non steroidal antiinflamatory drug
o p.o.- per os
o PaCo2- presiunea parțială a dioxidului de carbon
o PaO2- presiunea parțială a dioxidului de carbon
o PCV- positive pressure ventilation
o PDA- patent ductus arteriosus
o PIO- presiune intraoculară
o PIP- presiune insipiratorie pozitivă
o PT- proteine totale
o RPM- respirații pe minut
o SAID- steroidal antiinflamatory drug
o s.c.- subcutanat
o SIRS- sindrom de răspuns inflamator sistemic
o SNC- sistem nervos central
o TA- tensiune arterială
o TRC- timp de reumplere capilară
o VCV- volume control ventilation
147
Bibliografie
1. BOLLER, Manuel; FLETCHER, Daniel J. RECOVER evidence and
knowledge gap analysis on veterinary CPR. Part 1: evidence analysis and
consensus process: collaborative path toward small animal CPR guidelines.
Journal of Veterinary Emergency and Critical Care, 2012, 22.s1: S4-S12.
2. CAMPOY, L. Fundamentals of regional anesthesia using nerve stimulation in
the dog. Recent Advances in Veterinary Anesthesia and Analgesia: Companion
Animals. Ithaca, NY, 2008.
3. CAMPOY, Luis, et al. Ultrasound‐guided approach for axillary brachial
plexus, femoral nerve, and sciatic nerve blocks in dogs. Veterinary anaesthesia
and analgesia, 2010, 37.2: 144-153.
4. CLARKE, Kathy W.; TRIM, Cynthia M. Veterinary anaesthesia. Elsevier
Health Sciences, 2013.
5. COSTEA Ruxandra, Lastofka Daniel, Mehedinţu Mihai. Comparison of
Ketamine- Medetomidine- Butorphanol and Ketamine-Dexmedetomidine-
Butorphanol Anesthesia in Rats. Journal of Agriculture and Agricultural
Science Procedia Elsevier Vol.6, 2015, 305-308.
6. COSTEA Ruxandra, Pascal M., Birtoiu A. I., Diaconescu A. I., Burac M. E.
"Contributions to the peri-operative supportive care and anesthesia for
urogenital surgeries in small animals." Scientific Works. Series C. Veterinary
Medicine 59.3 (2013): 72-73.
7. COSTEA Ruxandra, VITALARU Bogdan Alexandru. Propofol induction
anesthesia for central venous catheterization in dogs with renal failure. Journal
of Biotechnology, 2015, 208: S42-S43.
8. COSTEA Ruxandra, Vademecum de anestezie și analgezie în urgențe, Ed.
Printech, București, 2016.
9. Deborah Silverstein and Kate Hopper,Small Animal Critical Care Medicine,
Saunders, 2008.
148
Bibliografie
10. Douglass K. Macintire, Kenneth J. Drobatz, Steven C. Haskins and William
D. Saxon, Manual of Small Animal Emergency and Critical Care Medicine,
Wiley Blackwell, 2012.
11. Denthioux Fabienne, Isabelle Goy-Thollot, Guide de la medecine d’urgence
chez le chien et le chat, volume 1, Royal Canin, Paris, 2007
12. Denthioux Fabienne, Isabelle Goy-Thollot, Guide de la medecine d’urgence
chez le chien et le chat, volume 2, Royal Canin, Paris, 2007
13. FAUNT, Karen, et al. Anesthesia for the pet practitioner. Banfield, The Pet
Hospital, 2008.
14. FOSSUM, Theresa Welch. Small animal surgery textbook. Elsevier Health
Sciences, 2013.
15. Ghid pentru efectuarea triajului pacienţilor în structurile de primire a
urgenţelor 2014.
16. GRIMM, Kurt A., LAMONT Leigh A., TRANQUILLI William J.,
GREENE A. Stephen, ROBERTSON Sheilah A., Lumb and Jones' veterinary
anesthesia and analgesia. John Wiley & Sons, 2015.
17. KING, Lesley G., et al. BSAVA manual of canine and feline emergency and
critical care. British small animal veterinary association, 2007.
18. Lisciandro GR. Abdominal and thoracic focused assessment with
sonography for trauma, triage, and monitoring in small animals, J Vet Emerg
Crit Care 2011;21(2):104-122.
19. MUIR III, William W.; HUBBELL, John AE. Handbook of veterinary
anesthesia. Elsevier Health Sciences, 2014.
20. OTERO, Pablo E.; CAMPOY, Luis. Epidural and spinal anesthesia. Small
Animal Regional Anesthesia and Analgesia, 2013, 227-259.
21. Signe J. Plunkett, Emergency Procedures for the Small Animal
Veterinarian-, 3rd Edition, Saunders, 2013.
149
Bibliografie
22. TRANQUILLI, William J.; THURMON, John C.; GRIMM, Kurt A. (ed.).
Lumb and Jones' veterinary anesthesia and analgesia. John Wiley & Sons, 2013.
23. VIȚALARU Bogdan Alexandru, Urgențe în medicina animalelor de
companie, Ed. Printech, București, 2016
24. POSDRU/156/1.2/G/136748, Medicină Veterinară de Urgență, Ed.
Elisavaros 2014
http://ejcap.fecava.org/en/ejcap-online-263-autumn-2016-english/s06---
anaesthesia-considerations-for-critically-ill-patients.html
http://www.acvecc-recover.org
http://www.resuscitationcentral.com
http://www.alvedia.com
http://veteriankey.com/urinalysis/
150

Medicina de Urgenta Costea

Cargado por

Información del documento

Derechos de autor

Formatos disponibles

Compartir este documento

Compartir o incrustar documentos

Opciones para compartir

¿Le pareció útil este documento?

¿Este contenido es inapropiado?

Copyright:

Formatos disponibles

Medicina de Urgenta Costea

Cargado por

Copyright:

Formatos disponibles

COSTEA RUXANDRA

Protocoale & Manopere

Toate drepturile prezentei ediţii sunt rezervate autorului. Nicio parte

Triajul este un sistem de evaluare şi clasificare a pacienţilor care se prezintă în

Unde se desfășoară triajul?

 Într-o zonă special amenajată pentru acest scop, amplasată la intrarea în

Când se efectuează triajul

Triajul cazurilor se poate realiza telefonic în momentul în care este anunțată

Cine efectuează triajul

Triajul este ideal să fie realizat de către o persoană:

Algoritmul de triaj presupune prioritizarea cazurilor pornind de la starea

Timpul max. de preluare/ Exemple de situaţii

Teste de laborator- ex: recoltări sânge, urină

ACUM- Intervenţie salvatoare de viaţă? DA=0 min.

Reevaluarea pacientului se realizeză după stabilirea nivelului de prioritate.

Evaluarea primară și identificarea situațiilor cu potențial letal este

A (airway/cale aeriană)- se evaluează rapid posibilele cauze ale unei obstrucții

B (breathing/ respirație)- se evaluaează funcția respiratorie, frecvența

• Dispnee? Tipul dispneei

C (circulatory/circulator)- se evaluează rapid frecvența cardiacă (tahicardie,

D (deficiențe neurologice)- evaluarea statusului neurologic în urgențe

TRC <1 sec >2 sec >3 sec Nu se poate

Evaluarea secundară se realizează după stabilizarea pacienților. Se continuă cu

Tehnica ecografică TFAST (Thoracic Focused Assessment with Sonography

o (CTS)- Chest Tube Site/ zona se plasare a tubului toracic-pentru

Fig.1. Tehnica ecografică TFAST

Thoracic Focused Assessment with Sonography for Trauma (18)

o (DH) Zona Diafragmatică-Hepatică- evaluează vezica biliară, efuziunile

Fig. 2. Tehnica ecografică AFAST

Abdominal Focused Assessment with Sonography for Trauma (18)

CFAST (cardio FAST) vizează evaluarea ecografică a cordului și a marilor

Triajul pentru pacienții deosebiți (femela gestantă, nou-născuții, cazurile

Evaluarea utilizării protocolului de triaj

Parametrii de monitorizare şi evaluare a utilizării protocolului de triaj sunt:

Manopere de bază (basic life support) C-A-B

Este foarte importantă recunoașterea rapidă a stopului cardio-respirator, prin

1 CICLU DE RCP DUREAZĂ 2 MINUTE!! APOI SE REEVALUEAZĂ

C- Controlul circulației- un pacient în stop cardio-respirator are nevoie de

Defibrilarea întrerupe depolarizarea- repolarizarea anormală, care apare în

B- controlul respirației- scopul ventilației în timpul resuscitării este acela de a

Fig. 3. Compresiuni toracice câine

Fig. 4. A- pacientul este imobilizat cu o mână și masat la nivel sternal cu

Manopere suplimentare (suport vital avansat)

D- MEDICAŢIA DE URGENŢĂ se va administra pe cale intravenoasă

MEDICAŢIE DE URGENŢĂ DOZA

STOP Adrenalină doză ↓ (1:1000) 0.01 mg/kg

Cardio-respirator Adrenalină doză ↑ (1:1000) 0.1 mg/kg

ADH (20 U/ml) 0.8 U/kg

Atropină 0.05 mg/kg

Antiartimice Amiodaronă 5 mg/kg

Lidocaină 2-8 mg/kg

Antagoniști Naloxona 0.04 mg/kg

E- ECG și evaluați asistola / fibrilații/ tahicardie ventriculară/ bradicardie.

F– DACĂ CIRCULAȚIA ȘI RESPIRAȚIA SUNT RESTABILITE

Oricare ar fi tipul șocului, acesta se traduce prin scăderea perfuziei și a

• ABSOLUT- hemoragii, deshidratări masive, vomă, diaree, poliurie (ex.

• RELATIV- redistribuire în alte compartimente (peritonită, ascită,

II. Șocul distributiv se produce consecutiv vasodilatației sistemice.

III. Șocul cardiogenic- volumul sangvin nu se distribuie eficient datorită

• Scăderea contractilității- cardiomiopatie dilatativă, SIRS, sepsis,

• Scăderea volumului cardiac- cardiomiopatie hipertrofică sau restrictivă,

• Aritmii determinate de tulburări electrolitice, leziuni ale SNC, boli

IV. Șocul obstructiv se produce consecutiv obstrucțiilor arteriale și venoase, cu

Șocul metabolic- determină hipoxie celulară, independent de modul în care se