SEMIOLOGIE

Termenul provine din lb. greacă: semeion = semn, logos = știință

Definiție:
Semiologia este știința care se ocupă cu observarea, studiul și interpretarea simptomelor și
semnelor bolilori. Are ca scop însușirea metodelor și tehnicilor de căutare și constatare a manifestări
Semiologia are 2 laturi:
1) Semiologia clinică se referă la metodele de examinare a bolnavului: anamneză, inspecție,
palpare, percuție, auscultare;
2) Semiologia de laborator sau paraclinică se referă la studiul modificărilor ce apar în
organismul uman ca urmare a unei boli. De ex: examen sanguin, radiologie, puncții, biopsii etc.
Cu ajutorul celor 2 tipuri de semiologie se parcurge o etapă foarte importantă în tratamentul
bolilor: stabilirea diagnosticului.
În practica medicală, recunoașterea unei boli și elaborarea unui diagnostic se realizează pe
baza a 2 tipuri de examinări:
a) examen clinic;
b) examen complementar de laborator.
a. Examenul clinic cuprinde 2 metode:
-examinarea indirectă sau anamneza;
-examinarea directă prin: inspecție, palpare, percuție, auscultare. Toate acestea sunt
examene obiective.
Aceste examinări pun la dispoziție anumite elemente, informații, care vor contribui la
stabilirea diagnosticului.
Explorarea indirectă sau anamneza oferă informații de ordin SUBIECTIV = SIMPTOME;
ele reprezintă modificările sau senzațiile percepute de bolnav ca urmare a bolii (durere, arsură,
înțepătură etc.).
Explorarea directă sau examenul obiectiv oferă informații OBIECTIVE pe care le
descoperă medicul / asistentul medical = SEMNE; ele reprezintă manifestări obiective ale bolii.
b. Examenele de laborator oferă informații = date.
În multe cazuri, anamneza și examenul obiectiv duc la stabilirea diagnosticului.

Anamneza (,,aducere aminte”) este o metodă indirectă de investigație clinică, prin care se
pot cunoaște starea de rău, suferințele, senzațiile pe care le percepe bolnavul, precum și istoricul
bolii.
Obs: Anamneza va fi mereu folosită!
O anamneză corectă și eficientă presupune mai multe aspecte:
1) experiență;
2) cunoștințe;
3) abilitate de a diferenția relatările reale de cele imprecise sau chiar imaginare. În discuția
cu pacientul există tot felul de situații:
-pacienți reținuți, timizi, care se jenează;
-simulanți care exagerează sau inventează simptome;
-recalcitranți etc.
4) modalitatea de abordare a bolnavului:
-calm, fără grabă;
-cu înțelegere și compasiune pt suferințele lui;
-cu obiectivitate și onoare profesională;
-cu o ținută decentă și estetică în același timp.
 Metode de realizare a anamnezei:
-auscultarea bolnavului;
-interogatoriul;
-chestionarul;
Alegerea metodelor se face în funcție de: -starea psihosomatică a bolnavului;
-gradul de informare medicală;
-nivelul de cultură;
-urgența sau gravitatea bolii.
Auscultarea:
-dă bolnavului posibilitatea de a-și descrie suferința;
-dă personalului medical posibilitatea de a cunoaște personalitatea bolnavului și modul cum
tratează boala.
Auscultarea prezintă avantaje și dezavantaje.
Interogatoriul constă în formularea de întrebări precise care să elucideze date importante în
evoluția bolii. De ex. când a apărut durerea, unde, durata, în ce circumstanțe etc.
Chestionarul:
-este un formular cu întrebări la care bolnavul va răspunde în liniște;
-nu se folosește frecvent;
-este utilizat în acțiuni de supraveghere a stării de pacient a populației.

Anamneza oferă mai multe informații care vor fi solicitate într-o anumită ordine:
-datele biografice ale bolnavului;
-motivele prezentării la medic;
-antecedentele;
-condițiile de viață și de muncă;
-comportamentul individual;
-istoricul bolii.
A. Datele biografice ale bolnavului:
-numele și prenumele;
-vârsta /data nașterii;
-sexul -oferă receptivitate /protecție mai mare față de unele boli;
-ocupație (există boli profesionale);
-domiciliul (rural, urban, fără domiciliu).
B. Motivele prezentării la medic. Cuprind simptomele care l-au determinat pe bolnav să se
adreseze medicului. Prezentarea se poate realiza în 3 situații:
-din proprie inițiativă;
-la indicațiile unui alt medic;
-în caz de urgență.
C. Antecedentele -sunt boli ale individului sau ale membrilor familiei.
a) AHC -antecedentele heredo-colaterale; sunt importante pt că există boli care se pot transmite
urmașilor:
-boli cu predispoziție ereditară, adică pot apărea la copil /copii dacă le-au avut
părinții (nu obligatoriu): ulcer, obezitate, HTA, diabet zaharat (DZ);
-boli strict genetice >care se transmit la urmași: hemofilia, daltonismul, anumite
tipuri de strabism, Sindromul Down, Sindromul Turner (monosomia X) etc.
-boli cu contagiune familială: TBC, hepatita epidemică (A), etc.
-boli venerice;
b) AP (= antecedente personale):
-APF (antecedente personale fiziologice): femei: menarha, nașterile, avorturile;
-APP (antecedente personale patologice): bolnavul nu-și amintește toate bolite și trebuie să-l
întrebăm, să organizăm întrebări pe etape ale vieții:
 în copilărie: boli infecțioase (oreion, DZ obezi...)
  anginele streptococice -valvopatii;
-glomerulonefrite;
 în adolescență: -angine;
-hepatita epidemică: hepatita ereditară, ciroze;
 adulți: -boala ulceroasă (medicație);
-HTA etc.
 accidente, fracturi, operații.
c) Alergii la medicamente sau alte substanțe -foarte important.

D. Condiții de viață și de muncă: -nivel de trai;

-condiții de locuit;
-factori de stres;
-alimentația;
-loc de muncă: *temperatură nepotrivită;
*umiditate

E. Comportament individual: *fumat;

*alcool;
*droguri.
F. Istoricul bolii:
a) relatarea bolnavului despre suferințele lui:
 când au apărut primele simptome sau semne;
 ce intensitate au avut;
 cum au evoluat ele;
 cum s-au manifestat: permanent, intermitent, sistolic, regresiv);
 ce calmează sau ce agravează simptomele;
 ce simptome au mai apărut pe parcursul bolii.
b) ce tratament și cu ce rezultate (să ținem seama de simptomele care apar ca efecte negative
ale tratamentului = boală iatrogenă).

Inspecția generală

Def. Inspecția generală constă în observarea bolnavului, în cercetarea vizuală a organismului

în întregime.
Trebuie să aibă loc în condiții optime pentru:
 examinator (lumină, de preferat naturală);
 bolnav (intimitate, temperatură, poziție).
Oferă date foarte importante pt diagnostic, uneori suficiente pt ca acesta să fie stabilit. Ex.
erupții tegumentare, exoftalmie+ gușă = Basedow.

Aspecte percepute prin inspecție:

1.Constituția = ansamblul tuturor însușirilor anatomice, fiziologie, biochimice și psihologice ale
unui subiect. Are 2 componente:
 ereditară (individul se naște cu ea);
 dobândită (se formează în timpul vieții).
Particularitățile constituționale ale individului imprimă organismului o anumită reactivitate
la factorii de mediu, la îmbolnăviri sau la stres.
De-a lungul vieții s-au făcut diferite clasificări ale tipurilor constituționale. Hypocrate (460-
376 î.Hr.) spunea că organismul este un amestec de 4 umori: sânge, limfă, bilă galbenă, bilă neagră.
 Tipul sangvin: vioi, bine nutrit, echilibrat (predomină sângele);
  Tipul flegmatic: indiferent, cu reacții lente (predomină limfa);
 Tipul coleric: excitabil, impulsiv (predomină bila galbenă);
 Tipul melancolic: retras, neîncrezător (predomină bila neagră).
Medicina modernă recunoaște 3 tipuri constituționale:
 normostenic;
 astenic;
 hiperstenic.

A. Normostenic:
 dimensiuni proporționale ale corpului;
 se adaptează cu ușurință diferitelor situații;
 este echilibrat neuro-vegetativ.

B. Astenic:
 slab și înalt, cu membre lungi și subțiri;
 cap alungit, nas mare și subțire;
 gât lung, umeri înguști, omoplați proeminenți;
 torace alungit;
 metabolism accelerat;
 brahicardie, hipotensiv, hipoglicemic;
 predispus la ulcer, anemie, psihoze.

C. Hiperstenic:
 robust, bine hrănit;
 statură mică sau mijlocie;
 membre scurte;
 gât scurt, umeri largi;
 tendință la obezitate (metabolism lent);
 tahicardie, HTA;
 predispus la DZ, litiază biliară.

Alte aspecte percepute la inspecția generală sunt modificările statice.

2.Modificările statice

Pot oferi indicii despre -tipul bolii;

-gravitatea bolii.
Sunt modificări ale poziției bolnavului și de echilibru.
Pot fi: -activă;
-pasivă;
-forțate.
A. Poziția activă: -la bolnavii cu forme ușoare și medii de boală;
-bolnavii nu stau la pat, vin singuri la doctor, excepție făcând:
*hipocondricii:
*cei extrem de precauți;
*cei rezistenți, care neglijează.
B. Poziția pasivă:
 bolnavul stă la pat, e apatic, indiferent la ceea ce este în jurul său;
 mobilitate scăzută sau absentă;
 este însoțită de scăderea tonusului muscular;
  apare în boli grave, în boli febrile, în insuficiență cardiacă.

C. Pozițiile forțate = poziții care ameliorează suferința bolnavului sau sunt generate de anumite
tulburări. Sunt:
C.1. Poziții forțate antialgice (calmează durerea):
 decubit ventral (în ulcer, durere intestinală);
 ghemuit (ulcer perforat, crampe abdominale + pumn apăsat în zona perforată);
 poziție rigidă, nemișcată (angină, infarct);
 schimbătoare (nu-și găsește locul) în colică biliară și renală.

C.2. Pozițiile forțate antidispneice:

 ortopnee: șezând, cu capul ridicat și flectat anterior (în I.C. cronică);
 decubit lateral: în pneumonie (culcat pe partea bolnavă, pentru a permite buna funcționare a
plămânului).

C.3. Pozițiile forțate contracturante:

 cocoș de pușcă (decubit lateral cu flectarea coapselor și gambelor și extensia capului -în
meningită);
 opistotonus = decubit dorsal cu extensia forțată a corpului, care seamănă cu un arc, capul și
călcâiele fiind puncte de sprijin;
 în: meningită, tetanos, tumori cerebrale etc.
 redoarea cefei (contractura musculaturii cefei = durere);
 torticolis = modificare involuntară a poziției capului, ce constă în înclinarea sa de o parte sau
de alta a corpului. Cauza: contractura musculaturii latero-cervicală. Apare în:
*boli ale coloanei cervico-dorsală;
*afecțiuni neurologice;
*poate fi congenital.

Tot în cadrul modificărilor statice se încadrează și modificări ale coloanei vertebrale.

Coloana vertebrală prezintă curburi fiziologice, care conferă rezistență +elasticitate și sunt:
 dorsală ↔toracală (convexă posterior = cifoză);
 lombară: concavă posterior = lordoze.
*Cifoza = accentuarea curburii fiziologice dorsale.
*Hiperlordoza = accentuarea lordozei fiziologice.
*Scolioza = devierea laterală a coloanei vertebrale. Poate fi:
-antialgică (în sciatică);
-parabolică (în afecțiuni neurologice).