UNIVERSITATEA “AUREL VLAICU “DIN ARAD

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ, TURISM ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

DOMENIUL DE STUDIU: INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE

PROGRAMUL DE STUDIU: PROTECȚIA CONSUMATORULUI ȘI A MEDIULUI

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

TEHNOLOGII ALE PRODUSELOR ALIMENTARE DE

ORIGINE VEGETALĂ

COORDONATOR

Ș.L. DR. ING. MUREȘAN CLAUDIA

STUDENT

CUCI ROXANA

ARAD

2023 – 2024
 UNIVERSITATEA “AUREL VLAICU “DIN ARAD

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ, TURISM ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

DOMENIUL DE STUDIU: INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE

PROGRAMUL DE STUDIU: PROTECȚIA CONSUMATORULUI ȘI A MEDIULUI

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

Lapte de soia ecologic

Coordonator:

S.L. DR. ING. MURESAN CLAUDIA

Student:

CUCI ROXANA

ARAD

2023 – 2024
 Cuprins

Introducere.......................................................................................................................................3
Soia – noţiuni introductive...........................................................................................................3
Compoziţia chimică a boabelor de soia....................................................................................... 3
Tehnologia de fabricare a laptelui de soia....................................................................................... 6
Laptele de soia – caracteristici generale...................................................................................... 6
Tehnologia de obţinere a laptelui de soia.....................................................................................8
Spălarea şi cojirea boabelor......................................................................................................9
Înmuierea..................................................................................................................................9
Clătirea................................................................................................................................... 11
Măcinarea boabelor................................................................................................................ 11
Soluţia apoasă de NaHCO3.................................................................................................... 11
Centrifugarea.......................................................................................................................... 12
Fibrele Okara..........................................................................................................................12
Laptele de soia........................................................................................................................12
Pasteurizarea...........................................................................................................................12
Omogenizarea.........................................................................................................................14
Utilajele tehnologice specifice……………………………………………………………....14
Concluzii........................................................................................................................................15
Bibliografie.................................................................................................................................... 16
 Introducere

Soia – noţiuni introductive

Soia ( Glyccine hispida Max )este considerata una din cele mai vechi plante de cultura şi
printre cele mai hrănitoare şi miraculoase. Originară din China, era cunoscută încă de acum 3000
de ani. În Europa a fost aclimatizată abia în secolul al XVIII - lea şi anume în Franta. Fructul are
formă de păstaie, uşor curbată, uneori dreaptă cu 1-5 seminţe şi este acoperit cu peri aspri. Forma
boabelor de soia variază de la aproape sferice la alungite şi plate, în funcţie de tipul de plantă, iar
culoarea boabelor poate fi galben, verde, maro sau negru.
La sfârşitul secolului al XX-lea, a devenit una din cele mai cultivate plante de pe glob.
Tipurile cultivate pentru prelucrare industrială sunt de culoare galbenă, iar prezenţa
boabelor de o altă culoare este considerată un defect al lotului. Mărimea boabelor este exprimată
ca număr de boabe pe unitatea de volum; astfel, boabele pentru prelucrare industrială cântăresc
18 – 20 grame/100 boabe.
Din punct de vedere structural, bobul de soia se compune dintr-un înveliş, două
cotiledoane şi încă două structuri cu o greutate mai mică germenele şi plumul.
Cotiledoanele reprezintă aproximativ 90% din greutatea bobului şi conţin, practic toate
componentele uleioase şi proteice în interiorul celulelor lor. Granulele proteice măsoară în medie
10 microni, iar cele lipidice, în general au diametrul cuprins între 0,2 şi 0,5 microni. Coaja, care
reprezintă circa 8 – 9% din greutatea bobului ţine cele două cotiledoane, şi se constituie într-un
eficient strat protector.

Compoziţia chimică a boabelor de soia

Compoziţia boabelor poate varia în funcţie de varietatea de soia şi de condiţiile de
cultivare. Prin selecţie s-au obţinut varietăţi cu conţinut proteic de 40 – 45% şi un conţinut în ulei
între 18 – 20%. Dar, o creştere de 1% în conţinut proteic, duce la o scădere cu 0,5% a
conţinutului de ulei, iar din cauza acestei corelaţii negative există o lipsă de interes pentru
varietăţile cu conţinut ridicat de proteine.

3
 Compoziţia aproximativă a boabelor de soia este prezentată în tabelul următor:
Tabel 1. Compoziţia aproximativă a boabelor de soia
Compoziţia % din greutatea % (substanţă uscată)
bobului bobului Proteine Lipide Carbohidraţi Cenuşă
N×6.25 (inclusiv
fibre)
Cotiledonul 90 43 23 43 5,0
Învelişul 8 9 1 86 4,3
Germenele 2 41 11 43 4,4
Bobul întreg 100 40 20 35 4,9

Figura 1. Compoziţia chimică a boabelor de soia

4
 Tabel 2. Compoziţia în aminoacizi esenţiali a boabelor de soia
Aminoacizi esenţiali Proteine din soia ( mg / g ) Proteine de referinţă
FAO / O.M.S
Histidină 28 19
Izoleucină 50 19
Leucină 85 77
Lizină 70 58
Metionină + cisteină 28 19
Fenilalanină + tirozină 88 63
Treonină 42 34
Triptofan 14 11
Valină 53 35

Soia este o plantă folosită în proporţie de 100 % de aceea este considerată cea mai utilă
plantă din lume. În compoziţia ei intră vitamine (A, B1, B2, B3, B6, C, D, E,K, etc) şi minerale
(calciu, fier, fosfor, magneziu, potasiu, sodiu si sulf), aminoacizi esenţiali (valina, leucina,
izoleucina, lizina) şi neesenţiali (acidul aspartic, glutamic, arginina, tirozina), substanţe proteice
(34-39%), grăsimi (18-22%), lecitina, ceara, celuloza, glicogen, fitoestrogeni şi fibre vegetale.
Proteinele sunt de calitate superioară, cu un conţinut bogat în aminoacizi esenţiali, ceea ce face
ca soia sa poată înlocui carnea în alimentaţia oamenilor ; proteina din seminţele de soia este mult
superioară proteinei din cereale.
Pe scurt, soia este o sursă de vitamine, minerale şi fibre demnă de luat în considerare.
Este de un real ajutor în cadrul curelor de slabire deoarece este la fel de hrănitoare ca şi carnea
însă conţine doar jumătate din numărul de calorii ale acesteia.
Soia nu conţine amidon şi este foarte săracă în calciu. Boabele de soia sunt o sursă
excelentă de potasiu, magneziu şi fier. Acestea conţin, de asemenea, cantităţi semnificative de
fosfor, cupru şi zinc.

5
 Tabel 3.Compozitia tipica a unor produse din soia
% Boabe de soia Boabe Făină Concentrat de Izolat proteic
decojite degresată soia de soia
Umiditate 11 10 8 5 5
Proteniă 38 44 54 66 91
Ulei 18 21 <1 <1 ~0
Carbohidraţi 28 20 31 23 ~0
Cenuşă 5 5 6 5 4

Compoziţia boabelor poate varia în funcţie de varietatea de soia şi de condiţiile de

cultivare.

Tehnologia de fabricare a laptelui de soia

Laptele de soia – caracteristici generale

Laptele de soia se obţine din seminţe presate de soia, lichidul rezultat fiind filtrat iar apoi
pasteurizat; el reprezintă un excelent înlocuitor al laptelui de vacă pentru persoanele care au
intoleranţă la lactoză. Se păstrează maxim trei zile la frigider.

Laptele de soia este o băutură chinezească de tip lapte obţinută din boabe de soia. Atât
soia cât şi acest produs sunt originare din China. Boabele de soia se folosesc ca hrană cu mult
înaintea apariţiei documentelor scrise. Mai târziu acestea au fost transportate şi în Japonia. Se
presupune că laptele de soia, numit si lapte vegetal, a fost descoperit şi îmbunătăţit de Liu An din
dinastia Han în China aproximativ în 164 îh. De asemenea se presupune că tot Liu An este
răspunzător de obţinerea ,,doufu’’(coagul din boabe de soia), în China. Acest produs s-a
răspândit in Japonia după 900 de ani sub denumirea de ,, tofu’’.
Laptele de soia tradiţional este o emulsie stabilă de ulei, apă şi proteine, si este un simplu
extract apos din boabe de soia. Lichidul se obţine prin înmuierea boabelor şi măcinarea lor în
apă. Laptele de soia conţine aproximativ aceeaşi proporţie de proteine ca laptele de vacă. Laptele
de soia conţine în jur de 3,5% proteine, 2% grăsime, 2,9% carbohidraţi şi 0,5% cenuşă.
Varietăţile de lapte de soia cu conţinut scăzut în grăsime prezintă un conţinut mult mai scăzut în

6
proteine decât laptele de vacă, deoarece procesul de degresare nu constă printr-o eliminare de
grăsimi, ci prin adăugare de apă. Laptele de soia poate fi făcut în casă cu utilaje casnice sau cu
un aparat special de lapte de soia de tipul Soyajoy,Soylife, Miracle. În multe ţări, acest produs nu
poate fi vândut sub numele de lapte deoarece nu-i un produs lactat, de aici şi denumirea de
băutură din soia.
Majoritatea varietăţilor de lapte de soia ce se comercializează conţin vitamin adăugate
artificial ca de exemplu, vitamina B12, care în mod natural nu se găseşte în laptele de soia.
Laptele de soia conţine puţin calciu digerabil deoarece este legat de pulpa boabei, care este
insolubilă în organismul uman. Pentru a contracara aceasta mulţi producători îmbunătăţesc
artificial produsul lor cu carbonat de calciu care se dizolvă în acidul din stomac. Conţinutul mic
în grăsime saturată reprezintă un beneficiu în consumul laptelui de soia. Laptele de soia este
promovat ca o alternativă sănătoasă a laptelui de vacă din următoarele motive: conţine puţine
antibiotice, hormoni, grăsimi, colesterol, exces proteic şi nu a fost asociat cu cancerul, diabetul
sau alte boli . Mirosul persistent şi gustul boabelor care se regăseşte în produsul final este un
impediment principal pentru laptele de soia tradiţional. Această aroma supărătoare provine de la
cetone şi aldehide, în specia hexanali şi heptanali, produşi prin intermediul oxidării uleiului din
boabe de către lipoxigenază. Aceste componente nu sunt prezente în interiorul boabelor de soia
uscate, ci se formează o dată ce boabele sunt udate şi măcinate.
Câteva metode au fost aplicate pentru a depăşi problema aromei neplăcute din lapte de
soia. Aici sunt prezentate câteva dintre ele:
• Inactivarea termică a lipoxigenazelor din boabele uscate sau în timpul procesul de
umezire – măcinare.
• Degresarea iniţială a materialelor (degresarea făinii de soia, a concentratelor proteice
din boabele de soia sau chiar a proteinelor izolate din soia).
• Îndepărtarea componentelor aromatice prin evaporare (dezodorizare), după ce acestea
s-au format în lapte.
• Mascarea gustului amar şi anularea aromei prin îndulcire şi aromatizare (exemplu cu
ciocolată sau aromă de cafea).
• Dezvoltarea prin inginerie genetică a unor varietăţi de soia în care activitatea
lipoxigenazelor nu este prezentă.

7
 Această nouă tehnologie ce se bazează pe tehnologiile tradiţionale reprezintă o nouă
direcţie ce a început să se dezvolte din 1970. Informaţiile tehnologice preluate din popor au
ajutat la îmbunătăţirea obţinerii laptelui pe scară largă prin tehnologia cea mai modernă din
industria lactatelor.
Obţinerea laptelui de soia şi a produselor derivate constituie o parte importantă din
industria alimentară a proteinelor din soia. Producţia mondială din 1983 s-a estimat la
aproximativ un milion tone de lapte de soia reprezentând circa 130.000 tone de boabe de soia. De
atunci consumul a crescut considerabil.
Cea mai mare creştere s-a realizat în Japonia, unde obţinerea laptelui de soia ocupă locul
întâi al campaniilor gigantice care de altfel sunt în concurenţă cu industriile lactate.

Tehnologia de obţinere a laptelui de soia

Laptele de soia se obţine conform tehnologiei prezentate schematic în figura 2.

Figura 2. Schema tehnologică de obţinere a laptelui de soia

8
 Boabele de soia, materie primă sunt depozitate în containere metalice, de diverse
capacităţi.
Spălarea şi cojirea boabelor de soia se face într-o zonă separată de zona de
procesare pentru a fi evitată contaminarea materiei prime. Boabele de soia disponibile comercial
pot conţine diverse materiale străine ca de exemplu: pământ, praf sau pietricele. Este foarte
important pentru calitatea produsului finit ca aceste materii să fie îndepărtate, la fel de
importantă fiind şi eliminarea boabelor sparte sau necorespunzătoare din alte puncte de vedere,
deoarece în cazul boabelor sparte enzima lipooxigenaza va fi acţionat asupra acizilor graşi din
ţesuturile bobului, producând compuşi care vor da defecte de gust la produsul finit.
În ceea ce priveşte cojile boabelor acestea reprezintă aproximativ 9% din masa bobului şi
conţin substanţe nedorite şi bacterii din sol, ca atare trebuie îndepărtate pentru ca încărcătură
microbiologică a materialelor să fie cât mai mică, rezultând un produs finit cu un termen de
valabilitate semnificativ mai mare. De asemenea, cojile boabelor conţin o serie de polizaharide
care trebuie îndepărtate atât pentru a nu da defecte de gust ale produsului finit, cât şi pentru că
ele pot fi cauza apariţiei spumării, un neajuns major în procesul tehnologic. Un alt avantaj al
utilizării de boabe decojite este faptul că permite scurtarea duratei tratamentului termic la care
trebuie supus laptele de soia, inactivarea enzimelor nedorite nemaifiind necesară, parte din ele
fiind inactivate o dată cu îndepărtarea cojilor. Se produce şi o scădere a denaturării proteinelor şi
se evită modificarea culorii laptelui de soia, care spre diferenţă de cel obţinut din boabe decojite,
care este maroniu, va fi alb.
Se poate obţine laptele de soia şi din boabe ale căror coajă nu a fost îndepărtată, dar este
de preferat să se utilizeze boabe decojite, deşi aceasta implică existenţa mai multor etape în
cadrul procesului tehnologic, deoarece printre avantajele decojirii boabelor se numără: creşterea
randamentului în recuperarea proteinelor, îmbunătăţirea aromei laptelui (eliminarea gustului
amărui, de iarbă, gust nedorit), o mai bună digestibilitate, o culoare mai deschisă (ceea ce
influenţează în mod pozitiv şi culoarea produsului finit), reducerea timpului necesar operaţiei de
înmuiere, reducerea consumului energetic necesar operaţiei de măcinare şi deasemenea,
reducerea cantităţii de subproduse rezultate (Okara).
Înmuierea. Pentru înmuiere boabele sunt transportate cu ajutorul unui transportor cu
şnec pentru industria alimentară, spre vana unde are loc următoarea etapă. Înmuierea se face în
apă cu temperatura de 50 ° C, timp de 4 ore. La temperaturi crescute ale apei de înmuiere se

9
produce o pierdere importantă a proteinelor, la o durată mare a procesului de înmuiere. Pe de altă
parte, la o durată prea lungă a înmuierii, se pierde o mare parte din partea solidă a boabelor, astfel
că este recomandat ca boabele să fie înmuiate la o temperatură destul de mare pentru a se
produce inactivarea compuşilor responsabili de defectele de gust, dar un timp destul de scurt
pentru a minimalize pierderile de substanţă uscată.

Figura 3. Vană de înmuiere boabe de soia

Înmuierea are o importanţă deosebită datorită modificărilor care au loc în bobul de soia şi
anume, începe inactivarea lipooxidazei (enzimă care este responsabilă de eventuala apariţie a
gustului amar, neplăcut) şi a inhibitorului tripsinei (care reduce digestibilitatea când nu este
inactivat). Mai exact, lipooxigenaza din boabe catalizează reacţia de oxidare a cis 1,4 –
pentadienă la 1,3 cis, trans hidroperoxizi. Aceşti hidroperoxizi se descompun şi dau naştere
compuşilor responsabili de gustul nedorit „de boabe”, cum sunt etil – vinil cetone, n – hexanal şi
n – pentanal. De asemenea, prin procesul de înmuiere, sunt îndepărtate oligozaharidele solubile
în apă,care provoacă flatulenţa.
Taninurile sunt substanţe polifenolice care se găsesc de regulă în compoziţia boabelor de
soia şi care tind să reducă digestibilitatea proteinelor şi a carbohidraţilor şi pot scădea nivelul de
absorbţie a glucozei, fierului şi a vitaminei B12, fapt pentru care este de dorit îndepărtarea lor.
Aceasta se realizează tot în cursul etapei de înmuiere a boabelor de soia, aceste substanţe nefiind
afectate de căldură uscată.
Este recomandat ca boabele de soia să ajungă la o umiditate de 120%, după înmuiere,
înainte de a fi măcinate, producându-se o creştere de 2 până la 2,3 ori greutatea iniţială a
boabelor.

10
 Efectele procesului de înmuiere a boabelor sunt avantajoase şi în ceea ce priveşte
facilitarea filtrării şi creşterea randamentului de obţinere a laptelui de soia şi nu în ultimul rând
scurtarea duratei şi temperaturii necesare la etapa tratamentului termic.
Clătirea. După operaţia de înmuiere, următoarea etapă o constituie clătirea. În vederea
acestei operaţii boabele sunt transportate cu ajutorul unei benzi transportoare, de-a lungul căreia
sunt clătite cu duşuri, la utilajul de măcinare pentru următoarea etapă a procesului tehnologic.
Această operaţie, deşi opţională, are o oarecare importanţă, ajutând la curățarea cât mai bună a
boabelor înainte ca acestea să fie supuse următoarelor etape de prelucrare, care implică
mărunţirea lor, astfel ca eventualele resturi nedorite să fie îndepărtate pentru a nu afecta produsul
finit. Apa cu care se realizează clătirea boabelor are aproximativ aceeaşi temperatură ca şi apa de
înmuiere pentru a evita scăderea temperaturii boabelor în timpul transportului spre utilajul de
măcinare.
Măcinarea boabelor este o etapă necesară pentru solubilizarea şi eliberarea
compuşilor de interes de natură proteică şi lipidică. Dimensiunea la care trebuie să ajungă
particulele este de 100 microni, dimensiune care face ca piureul obţinut în urma măcinării să fie
de consistenţa dorită (şi în vederea optimizării operaţiei de separare). O măcinare excesivă a
boabelor de soia, în urma căreia particulele rezultate au dimensiuni sub 1 micron îngreunează
procesul de separare centrifugală.
În cursul acestei operaţii, boabelor de soia li se adaugă apă în proporţie de 8:1 în raport cu
greutatea lor pentru uşurarea măcinării şi pentru optimizarea extracţiei principiilor nutritive. Este
de preferat ca apa adăugată boabelor sa aibă o temperatura de peste 80° C pentru o mai bună
extracţie a compuşilor de interes, totodată temperatura ridicată ajutând la diminuarea activităţii
lipooxigenazei, enzimă care poate cauza defectele de gust menţionate anterior. Apa utilizată
trebuie să fie apă potabilă.
În urma măcinării boabelor rezultă un piure care urmează a fi pompat spre următoare
etapă a procesului tehnologic. În timpul transportului se adaugă o soluţie apoasă de bicarbonat de
sodiu (NaHCO3) pentru ajustarea pH – ului la o valoare de 7,4 – 8,0.
Soluţia apoasă de NaHCO3 se adaugă laptelui de soia cu rolul de a aduce pH–ul la
o valoare de 7,4 – 8,0. Dacă nu se adaugă această soluţie, pH – ul laptelui de soia rămâne scăzut
iar la adăugarea coagulantului se va obţine un produs cu proprietăţi reologice şi organoleptice
nedorite.

11
 Centrifugarea este următoarea etapă a procesului tehnologic. Aceasta constă în
centrifugarea piureului obţinut anterior la 3000 G timp de 5 minute, rezultând laptele de soia
crud şi „Okara”, produsul solid alb sau alb-gălbui care constă din partea insolubilă a boabelor de
soia.
Fibrele Okara sunt de o mare importanţă şi vor fi valorificate ca şi subproduse
deoarece în componenţa lor se găsesc încă o serie de proteine cu valoare nutritivă şi alţi compuşi
care justifică valorificarea acestei părţi.
Laptele de soia reprezintă o emulsie stabilă de apă, ulei şi proteine şi constituie un produs
intermediar utilizat la fabricarea altor produse fermentate din soia cum sunt iaurtul din lapte de
soia sau tofu (brânza din lapte de soia). În funcţie de prelucrarea ulterioară, laptele de soia poate
fi fortificat cu calciu, diferite vitamine, minerale, etc.
Laptele de soia este considerat o alternativă sănătoasă la laptele de vacă dintr-o
mulţime de motive, dintre care:
• constituie o foarte bună sursă de lecitină şi vitamina E
• nu conţine cazeină
• este un aliment potrivit pentru cei care suferă de intoleranţă la lactoză sau alergie la alţi
componenţi din laptele de vacă
• lipidele mononesaturate şi polinesaturate au efecte pozitive asupra inimii şi sistemului
circulator
• conţine izoflavone, benefice pentru sănătate
Acest lapte de soia crud are un conţinut în substanţă uscată de aproximativ 9%, din care
4,5% este reprezentat de proteine şi o valoare a pH – ului în jur de 7,5, valori care pot varia uşor
în funcţie de varietatea de boabe de soia utilizată ca materie primă şi tehnologia de procesare.
Pentru următoarea etapă a procesului tehnologic, laptele de soia crud este transportat cu
ajutorul unei pompe spre pasteurizator.
Pasteurizarea este realizată în regim HTST (high temperature short time),adică laptele
de soia este încălzit şi menţinut la o temperatură de 90°C timp de 5 minute.
Această operaţie se face cu scopul de a distruge microorganismele, de a îmbunătăţi gustul
şi aroma şi de a mări valoarea nutritivă a laptelui care urmează a fi supus fermentării, prin

12
inactivarea inhibitorului tripsinei. Existenţa factorilor anti – nutriţionali din boabele de soia crude
face necesar tratamentul termic al laptelui de soia. Câţiva dintre aceşti factori sunt:
• inhibitorii tripsinei si chimotripsinei
• fitohemaglutininele sau lectinele care intervin în absorbţia normală a amilazei
pancreatice la nivelul epiteliului intestinului subţire, permiţând astfel o eliminare rapidă a
enzimei prin materiile fecale
• factorii alergenici cum sunt glicinina şi β – conglicinina care reduc absorbţia nutrienţilor
datorită efectelor lor asupra epiteliului intestinului subţire
• lipaza şi lipooxigenaza
Tripsina, o enzimă proteolitică, secretată de către pancreas, joacă un rol foarte important
în digerarea proteinelor în organismul uman. Inhibitorii tripsinei care se găsesc în boabele de soia
crude blochează activitatea tripsinei, cauzând hipertrofierea pancreasului. Din fericire, aceşti
inhibitori sunt distruşi relative uşor prin tratament termic, problema care apare este cantitatea
mare de căldură necesară pentru inactivarea totală a activităţii acestor compuşi, producându-se
totodată o denaturare a proteinelor. Astfel că industrial se aplică o temperatură mai mica la
tratamentul termic, produsul reţinând între 5 şi 20% din activitatea inhibitorilor, valori care, însă,
nu ridică probleme, întrucât s-a determinat, în urma cercetărilor, că produsele în care activitatea
inhibitorilor a fost redusă cu 50 – 60% sunt sigure pentru consumul uman.
Lecitinele – s-a descoperit faptul că pentru problemele de creştere cauzate de consumul
de soia (boabe crude, utilizate doar la testare), inhibitorii tripsinei sunt responsabili doar în
proporţie de 40%. Un alt grup de compuşi responsabili în proporţie de 25% pentru acest efect îl
constituie lectinele. Lectinele sunt compuşi de natură proteică care inhibă creşterea prin acţiunea
de atrofiere pe care o au asupra vilozităţilor intestinale ale epiteliului intestinului subţire,
împiedicând astfel absorbţia principiilor nutritive din alimente. Un alt efect negativ al acestor
compuşi este aglutinarea hematiilor, de unde şi denumirea de hemaglutinine. De asemenea, alte
efecte ale lecitinelor sunt scăderea nivelului de insulină din sânge, inhibarea enzimelor care
descompun proteinele şi glucidele, cauzarea unor boli degenerative ale ficatului şi rinichilor. Cu
toate acestea, lectinele nu constituie un pericol pentru sănătatea umană deoarece sunt inactivate
relativ uşor prin supunerea boabelor la tratament termic umed şi în plus, prin pasteurizarea
laptelui. După încheierea pasteurizării, laptele de soia este pompat spre un tanc de depozitare

13
dotat cu agitator şi manta unde se vor desfăşura următoarele două etape ale prelucrării
tehnologice.
Omogenizarea laptelui de soia se face pentru o mai bună dispersare a bulelor de
grăsime şi o mărire a stabilităţii suspensiei. Astfel, globulele de grăsime sunt transformate în
particule fine, care se distribuie uniform în lapte. Fără omogenizare, particulele de grăsime tind
să se aglomereze şi să se ridice la suprafaţă, formând un strat separat. Un alt efect benefic al
acestei etape este îmbunătăţirea calităţilor organoleptice ale laptelui de soia prin reducerea
gustului dur, persistent. În urma omogenizării laptele de soia capătă un aspect mai cremos şi o
consistenţă uniformă.

Utilajele tehnologice specifice

Figura 4. Utilaje tehnologice specifice.

1. Echipament de aspirare a soiei uscata 9. Echipament de condimentare
2. Masina de transport a boabelor de soia 10. Filtru de lapte de soia
3. Echipament de spalare a boabelor de 11. Omogenizator de lapte de soia
soia 12. Echipament de schimbator de caldura cu
4. Masina de macinare si separare a okarei placi pentru laptele de soia
si gatit 13. Echipament de umplere si sigilare
5. Echipament de transport okara 14. Echipament de pasteurizare
6. Masina de gatit lapte de soia 15. Echipament de uscare cu cutit de aer
7. Rezervor de stocare lapte de soia 16. Echipament de etichetare si imprimare a
8. Masina de dizolvat zahar sticlelor
17. Ambalare

14
 Concluzii

Soia este cea mai răspândită leguminoasă din lume și unul dintre alimentele cele mai
studiate și controversate din ultimii ani.
150 de grame de soia asigură mai mult de 50% din nivelul zilnic necesar de proteine,
aproximativ 50% de fier, în jur de 40% de fosfor și respectiv fibre. Conține de asemenea, toți cei
8 aminoacizi esențiali, vitaminele B1, B3 și B6 și este bogată în calciu și magneziu.
Datorită conținutului important de nutrienți, soia este un aliment benefic sănătății cu
precădere în ceea ce privește: reducerea colesterolului și stabilizarea nivelului de zahăr în sânge,
prevenirea bolilor de inimă, a arterosclerozei, combaterea efectelor menopauzei, reducerea
riscurilor produse de diabet, a riscului de cancer de colon, prostată sau de sân.
Agricultura ecologică promovează sisteme de producţie durabile, diversificate şi
echilibrate, în vederea prevenirii poluării recoltei şi mediului. Producţia ecologică în cultura
plantelor, fără utilizarea produselor tradiţionale nocive, cunoaşte o preocupare specială de câteva
decenii în ţările dezvoltate economic. Interesul pentru produsele şi producţia ecologică este în
continua creştere şi în ţara noastră.
Obţinerea laptelui de soia şi a produselor derivate constituie o parte importantă din
industria alimentară a proteinelor din soia. Producţia mondială din 1983 s-a estimat la
aproximativ un milion tone de lapte de soia reprezentând circa 130.000 tone de boabe de soia. De
atunci consumul a crescut considerabil.

15
 Bibliografie

Giosan N. Si colab, 1986. Soia, editura Academiei, Bucuresti.

Marius Constantinescu, Gh. Sinulescu. , 2004. Cultura plantelor pentru
ulei, editura M.A.S.T, Bucureşti
Mitchell, D.O., Ingco, M.D., Duncan, R.C.(1997) – The World Food
Outlook. Cambridge University Press.
Muntean S. Si colab., 2003. Fitotehnie, editura “Ion Ionescu de la Brad”,
Iasi.
*** Anuarul statistic FAO.
*** Anuarul statistic al României, 2002.
***http://www.cartiagricole.ro/cultura-soiei/
***http://en.wikipedia.org/wiki/Soybean
***http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=79
***http://www.soya.be
***http://codexalimentarius.info/?p=705

***https://www.yslfood.com/ro/category/A0104.html

***https://pdfslide.tips/documents/tehnologia-de-obtinere-a-laptelui-de-soi
a.html?page=5

16