Documentos de Académico
Documentos de Profesional
Documentos de Cultura
a) Autorul și participanții. Evidențiați câteva aspecte (relevante) ale cerinței date, cu trimitere la
soluții din practica judiciară;
Autorul este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit, prin acte de executare directă,
fapta prevăzută de legea penală, putând lucra de pe oricare poziţie de vinovăţie ori chiar în lipsa
acesteia. înscriind această definiţie şi nepreluând dispoziţia din art. 23 CP 1969, legea penală
actuală abandonează concepţia extensivă asupra noţiunii de autor, îmbrăţişând concepţia
restrictivă. Calitatea de autor nu este condiţionată de existenţa altor persoane la comiterea faptei,
acesta putând fi, de regulă, orice persoană fizică ce întruneşte condiţiile generale şi - dacă este
cazul - speciale, necesare pentru angajarea răspunderii penale, persoană care comite singură fapta
incriminată, respectiv o persoană juridică, în condiţiile art. 135 NCP. Atunci când lucrează în
participaţie, persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală se
identifică prin ocuparea poziţiei de protagonist, comiţând actul esenţial şi necesar ce
configurează nucleul participaţiei penale, spre deosebire de contribuţiile secundare ale
participanţilor cu rol de instigator sau complice.Trebuie sa avem in vedere ca noţiunea de
participant este cunoscută a avea două sensuri, unul mai larg, altul mai restrâns.
În sens larg, prin participant se înţelege orice persoană care participă la săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală în calitate de autor, coautor, instigator sau complice.
În sens restrâns, participantul este doar complicele, respectiv instigatorul, nu şi (co)autorul,
întrucât doar primii contribuie la săvârşirea faptei, cei din urmă comiţând în mod nemijlocit
însăşi fapta prevăzută de legea penală
În viziunea noului Cod penal însă, noţiunea de participant nu este utilizată nici în sensul
restrâns, dar nici în sensul larg al termenului. Astfel, dacă din denumirea capitolului destinat
participaţiei penale, şi anume „Autorul şi participanţii”, ar rezulta că printre participanţii se
numără şi coautorii, din modul în care îi defineşte pe aceştia în art. 46 alin. (2), adică identic ca
pe autor, ar rezulta că participanţi sunt doar instigatorii şi complicii, coautorul fiind asimilat
autorului.
Această neconcordanţă între titlul capitolului şi definiţia identică dată autorului, respectiv
coautorilor a fost sesizată şi în doctrina penală[3], care apreciază că săvârşirea nemijlocită a
faptei fiind o trăsătură proprie şi autorului, şi coautorilor, logic este că atât autorul, cât şi
coautorii să aibă acelaşi tratament juridic şi să fie excluşi împreună (nu numai autorul) din rândul
participanţilor, propunându-se, pe cale de consecinţă, să se ţină seama de reglementarea propriu-
zisă, care exclude dintre participanţi pe autor şi coautori, dând astfel întâietate fondului în
detrimentul formei.Însă, întreaga reglementare a instituţiei participaţiei penale pare să contrazică
acest punct de vedere, neputându-se vorbi de o simplă necorelare, de o neatenţie din partea
legiuitorului, care, în tot cuprinsul noului Cod penal, face distincţia netă între autor, pe de o
parte, şi coautori, instigatori şi complici, pe de altă parte.
Avand in vedere o situatie din practica judiciciara se pot ivi în situaţii cu soluţii diferite în
funcţie de cum includem coautorul în categoria participanţilor sau nu.De exemplu, în ipoteza
desistării: dacă în timpul comiterii unei infracţiuni în participaţie doar unul dintre coautori se
desistă, adică renunţă de bunăvoie la continuarea activităţii infracţionale, considerat simplu
participant, el nu va beneficia de cauza de nepedepsire incidentă în materia participaţiei, şi
anume împiedicarea săvârşirii infracţiunii (art. 51 C. pen.)
Dacă însă, îi aplicăm acelaşi tratament juridic ca şi autorului, ar trebui să se reţină în
beneficiul său cauza de nepedepsire prevăzută la art. 34 C. pen., şi anume desistarea şi
împiedicarea producerii rezultatului, ceea ce ar fi absurd întrucât instituirea acestor cauze
urmăreşte evitarea producerii rezultatului socialmente periculos; or, în ipoteza dată, nu are nicio
importanţă desistarea doar a unuia dintre coautori atât timp cât comiterea nemijlocită a
infracţiunii continuă de celălalt coautor.
Un argument în plus în susţinerea faptului că printre participanţi trebuie inclus şi
coautorul este modul de reglementare a acestor cauze de nepedepsire, întrucât dacă art. 51 C.
pen. se referă la „participant”, art. 34 C. pen. face trimitere la „autor”.
In concluzie, este adevărat că din perspectiva definirii autorului, respectiv a coautorilor,
între aceştia nu există nicio deosebire de ordin calitativ, activitatea lor la săvârşirea infracţiunii
presupunând acelaşi lucru, însă între ei există o deosebire de ordin cantitativ – coautorii
aducându-şi contribuţia în proporţii diferite –, deosebire de care se pare că a ţinut cont şi
legiuitorul noului Cod penal, aşa cum rezultă din cele prezentate în acest eseu.