IONA

de Marin Sorescu

PARTICUALRITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI

Marin Sorescu este un scriitor reprezentativ al literaturii postbelice, autor

al unei opere vaste , care cuprinde toate cele trei genuri literare. Scriitorul a
debutat ca poet în 1964 cu volumul de parodii ” Singur printre poeți”, iar ca
prozator a semnat romanele ” Trei dinți din față” (1978) și ”Viziunea
viziunii”(1982), debutul ca dramaturg are loc în 1968 cu piesa ”Iona”. Ulterior
această piesă va fi integrată alături de ” Paracliserul ”și ” Matca” într-o trilogie
dramatică intitulată sugestiv
”Setea muntelui de sare”. Titlul trilogiei semnifică faptul că setea de adevăr, de
cunoaștere și de comunicare sunt căile de care omul are nevoie pentru a ieși din
absurdul vieții, din automatismul existenței.
Piesa a fost reprezentată scenic în stagiunea 1968-1969, fiind cenzurată
ulterior în perioada comunistă. Anul 1968 a fost deosebit pentru istoria
contemporană, prin tulburările sociale din Europa ( ”Primăvara de la Praga”),
respectiv prin faptul că o reprezintă vârful poststalinist în țara noastră.
Subintitulată ”tragedie în patru acte ” piesa ”Iona” este o parabolă
dramatică alcătuită sub forma unui monolog. În critica literară această piesă a
fost considerată poem dramatic sau chiar ”dramă”, ilustrând astfel forme ale
teatrului modern. Termenul tragedie din titlu nu are sensul conferit de antici, din
contră, înțelesul este de luptă a individului cu destinul în încercarea de a se găsi
pe sine, de a-și defini ființa.
Iona este personajul principal si eponim al piesei, personaj
modern, problematizant, întruchipând, alegoric,singurătatea condiției umane și
căutările omului modern. Pentru conturarea acestuia, Marin Sorescu
foloseste tehnica monologului adresat ( sololocviu) Iona se dedubleaza pe
tot parcursul piesei, dialogand cu sine insusi pentru a pune in valoare
numeroase idei privind existenta si destinul uman, prin exprimarea
propriilor reflectii, opinii sau conceptii. Insusi dramaturgul precizeaza, in
deschiderea piesei, aceasta modalitate artistica, mentionand: "Ca orice om
foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari si
raspunde, se comporta ca si cand in scena ar fi doua personaje. Se
dedubleaza si se «strange», dupa cerintele vietii sale interioare si
trebuintele scenice." Motivul dublului sugerează posibilitatea de a-și înfrunta
destinul prin comunicare. Didascaliile surprind mișcările sufletești ale
personajului de la curaj ajunge la frică, respectiv la descurajare. Personajul
ilustrează tipul individului însingurat, idealist într-o perpetuă căutare a sinelui.
Statutul social este nerelevant, profesia de pescar are valoare simbolică.
Actul de a pescui semnifică nevoia de cunoaștere, respectiv de autocunoaștere.
De altfel, statutul social e unul dintre puținele puncte comune cu personajul
biblic, mitul fiind reinterpretat; Iona sorescian n-a păcătuit și nu poate evada, e
înstrăinat de sacru, de ceilalți și chiar de sine, trîind un puternic conflict interior.
În tabloul al II lea este evocată existența sa anterioară când Iona își amintește
printre altele de ”casa comodă de la țară”, fără să precizeze ce s-a întâmplat cu
ea. În ipostaza de poet filozof, Iona este un individ în criză existențialistă, aflat
în căutarea unui sens al lumii. Impresia că se află în burta mamei reprezintă o
sugestie a spațiului originar în care trăiește omul lipsit de conștiință, care nu știe
că este o ființă liberă. Iona realizează că este predestinat libertății și revoltei, nu
resemnării: ” Sunt o unghie neîmblânzită”.
Statutele morale și psihologice sunt mult mai importante. Obsedat de
absolut, de prinderea peștelui mare, Iona se transformă în pescarul pescuit,
victimă a propriului ideal. Prin pierderea legăturii cu sacrul, omul contemporan
cade pradă disperării, dar se vede nevoit să găsească noi soluții existențiale. La
început, Iona e autoiluzionat, ignorând realitatea, preocupat de aparențe, fiind
încă liber, până când, la finalul tabloului I, e înghițit de chit. În rătăcirile sale
labirintice, prin burțile peștilor, trece treptat de la pasivitatea în fața destinului,
la atitudinea meditativă, la acțiunea conștientă și la reflexivitate,ajungând chiar
la conștiința de sine: „Eu sunt Iona.”. Dacă în libertate, personajul crede că știe
cine este : „De fapt, eu sunt Iona”, aflat în captivitate, el trăiește o ciudată stare
amnezică „Am auzit o poveste cu unul înghițit de un chit”; recuperarea
memoriei, din finalul piesei, coincide cu redobândirea identității: „Mi-am adus
aminte: Iona, eu sunt Iona.” Moral, eroul abandonează lupta cu absurdul
existenței, realizând că nu poate depăși de unul singur și fără credință această
confruntare.
Principala trăsătura a protagonistului, care se dovedește,mai degrabă,
stare, de fapt, este singuratatea, personajul fiind construit parca sa reprezinte, in
maniera alegorică, metafora lui Nietzsche: ,,Solititudinea m-a inghitit ca o
balena’’, De altfel, Marin Sorescu mărturisește despre personajul sau ,,am vrut
sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur’’, fapt completat de
notațiile autorului din debutul textului: ,,Ca orice om foarte singur, Iona
vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări si-si raspunde, ca si când in scena
ar fi doua persoane’’.
 In piesa exista multe secvențe care ilustrează singuratea absoluta a
protagonistului si a ființei umane, in general.
In tabloul I, Iona își pierde ecoul, simbol al înstrăinării de sine. Eroul se
striga, își cheamă ,,dublul’’, pana ,,răgușește’’ spre a constata ca este înconjurat
doar de pustietate. Dispariția propriului ecou: ,,Gata cu ecoul meu.../Nu mai e,
s-a izbăvit/ S-a dus si asta/ Semn rau’’ pare a-i anula existența. Însuși autorul
remarca tragismul clipei in care Iona își pierde ecoul.
O secvență reprezentativă pentru temă și viziune se regăsește în Tabloul
III. Dramaturgul menționează în didascalie o ¨mică moara de vant¨, simbol al
iluziilor și al zădărniciei eforturilor omenești. În scenă apar doi oameni care trec
cu bârnele în spinare. Captiv în pantecele peștelui, el încearcă să comunice cu
semenii săi care cunosc un traseu inițiatic asemănător. La intrebarile lui Iona,
pescarii ramân muți, semn că își poartă crucea, își duc povara existenței fără să
protesteze. Tot aici, Iona reușeste cu ajutorul unghiilor să taie o fereastră prin
care să evadeze din burta peștelui II, dar constată că n-a reușit să pătrundă decât
în alt pește, iar acest fapt îi accentuează sentimentul de singurătate.
O altă sevență se regăsește în Tabloul IV, în care Iona se simte din nou
singur, abandonat de divinitate: „Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate
învia”. În cele din urmă, Iona își amintește trecutul și își descoperă identitatea,
ceea ce anulează sentimental tragic al înstrăinării: „Cum mă numeam eu?”, „Mi-
am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona!” Gestul sinuciderii din final trebuie
interpretat în manieră simbolică: personajul găsește calea eliberării existențiale
prin iluminarea sinelui. Soluţia de ieşire pe care o găseşte Iona este aceea a
spintecării propriei burţi care ar semnifica evadarea din propria carceră, din
propriul destin, din propria captivitate. Piesa se termină cu o replică ce
sugerează încrederea pe care i-o dă regăsirea sinelui, cunoaşterea propriilor
capacităţi de acţiune, concluzionând că “e greu să fii singur” şi simbolizând un
nou început: “Răzbim noi cumva la lumină”. Criticul Nicolae Manolescu
interpretează gestul final ca pe o salvare (”Triumful lui Iona”). Sugestive sunt
metafora drumului „invers” și metafora luminii. Tăierea propriei burţi poate fi
un gest reflex sau o sinucidere, o părăsire voită a lumii înconjurătoare şi o
retragere în sine, aceasta fiind unica salvare pe care o găseşte.
Titlul piesei face trimitere face trimitere la cunoscutul personaj biblic,
Iona care fusese însărcinat să propovăduiască credința în cetatea Ninive . Însă
Iona se răzgândește și se ascunde pe o corabie. Dumnezeu îl pedepsește,
provocând o furtună pe mare. Corăbierii, bănuind că Iona a atras mânia divină,
îl aruncă în valuri unde este înghițit de un monstru marin. După trei zile și trei
nopți petrecute în burta peștelui, cu deosebire de personajul biblic, Iona a lui
Sorescu nu a săvârșit nici un păcat și se află de la început prizonier în burta
peștelui fără posibilitatea evadării. De altfel, M. Sorescu nu-și propune să
transforme piesa într-o dramă creștină, din contră, mitul este desacralizat . în
abdomenul peștelui, Iona își amintește destul de vag despre profetul biblic, fiind
mai degrabă interesat de partea a două a poveștii, dacă Iona a fost eliberat sau
nu. De altfel, titlul sugerează eterna zbatere dintre acceptarea captivității ființei
și dorința de libertate, căci semnificația numelui Iona în limba ebraică este
aceea de „porumbel”, simbol al zborului eliberator.
Modalitatile de caracterizare utilizate in text sunt directe si indirecte.
Caracterizarea directa este realizata de autor prin intermediul indicatiilor
scenice. Astfel, drama existentiala a personajului este bine
individualizata prin indicatiile autorului. Prin multitudinea trairilor,
Iona devine imaginea generica a omului modern. Sugestive in acest sens
sunt notatiile din primul tablou: explicativ, intelept, imperativ, uimit, vesel,
curios, nehotarat, facandu-si curaj. Fiecare tablou surprinde eroul in
calatoria sa ratată. Cu cât se aproprie de esec, cu atat indicatiile scenice
sunt mai semnificative: blazat, speriat, certandu-se, enervat, chibzuind,. De
asemenea, Iona este caracterizat in mod direct la inceputul tabloului IV,
realizandu-i-se astfel portretul: O gură de grotă, spărtura ultimului peşte
spintecat de Iona. În faţă, ceva nisipos, murdar de alge, scoici. Ceva ca o
plajă. La gura grotei răsare barba lui Iona. Lungă şi ascuţită –vezi barba
schivnicilor de pe fresce. Barba fâlfâie afară. Iona încă nu se vede. Barba lui
Iona care rasare la gura grotei lunga si ascutita este un indice de timp: a trecut
o viata de cand omul asteapta solutia iesirii din limitele existentei, a
mantuirii, a iluminarii.
In text regasim si procedee moderne de caracterizare precum
introspectia si monologul interior. In mod indirect, personajul se
caracterizeaza prin fapte, ganduri, limbaj, iar valori simbolice au numele si
statutul sau social. Eroul reprezinta, prin urmare, un simbol: el ii
simbolizeaza pe toti oamenii aflati in puterea destinului. De aici se naste
sentimentul de singuratate, de instrainare existentiala, nevoia de a vorbi cu
dublul sau, dorinta de a vedea pe cineva trecand pe drum. Iona strabate un
traseu initiatic comun: drumul de la viata la moarte; aflat intr-o situatie-limita
atunci cand este inghitit de primul peste, va ajunge, in final, prizonier fara
iesire. Rostit silabisit, numele Iona inseamnă conform explicațiilor autorului :
io- eu, na- a lua, așadar luarea în posesie, căutarea propriei identități.
Personajul este caracterizat și prin limbaj. Dedublarea personajului face ca
limbajul să se proiecteze pe mai multe registre stilistice. Limbajul familiar,
hazul de necaz, jovialitatea se regăsesc în comunicarea curentă a personajului:
Pescuia tot aşa, şi vine chitul cel mare şi „ haţ", apoi „gâl,„gâl” şi gata"
Totodată, tonul comic alternează cu registrul grav al reflecţiilor.
Existănumeroase replici cu valoare de „maxime": „Ar trebui pus un grătar la
intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul", „Şi-am lăsat
vorbă, în amintirea mea, măcar la soroacemai mari, universul întreg să fie dat
lumii de pomană".
În concluzie, Iona este exponentul condiției solitare, simbol al aspirației
umane spre cunoaștere si libertate. Iona este pescarul care trăiește viața printr-o
mișcare neîncetată din pântecele unui peste in altul, constatand ca ieșirea din
limitele vechi înseamnă intrarea în limitele noi.