Documentos de Académico
Documentos de Profesional
Documentos de Cultura
Raport de Audit
Raport de Audit
INTRODUCERE
Noţiunea de audit defineşte astăzi o multitudine de activităţi din domenii diferite. Însă
nu poate fi contestat faptul că apariţia şi dezvoltarea acestui concept sunt legate nemijlocit de
evoluţia contabilităţii. De aceea considerăm util să prezentăm în continuare un scurt istoric al
auditului financiar.
CAPITOLUL I: Aspecte teoretice privind conceptul de audit financiar
1.1. Noţiunea de audit.
La originile sale, cuvântul „audit” provine din latinescul audire care înseamnă a asculta.
Este vorba de ascultarea cuiva care prezintă o informare, o sinteză, o dare de seamă, un raport.
În limba engleză verbul „to audit – auditing” se traduce prin a controla, a verifica, a
supraveghea, a inspecta.
Cuvântul “audit” a fost popularizat în Franţa începând din anii 1960, prin cabinetele
anglo–saxone de audit, în ciuda originii latine a cuvântului. Activitatea principală a acestor
cabinete de audit era, în 1960, verificarea conturilor, dar ea s-a dublat ; încă din anii 1970, în
Franţa, i s-au adăugat misiuni de consultanţă destinate ameliorării performanţelor.
Etape în dezvoltarea auditului financiar
Contabilitatea şi auditul au apărut în cadrul unor civilizaţii foarte diferite şi foarte
îndepărtate unele de altele din punct de vedere istoric şi geografic: sumeriană, egipteană,
greacă, romană, chineză
Istoria economică delimitează mai multe etape ale auditului, diferenţiate în funcţie de
categoria socială care ordona auditul (formată din aşa-numiţii ordonatori de audit), de auditori
şi de obiectivele auditului.
1.2 Rolul si necesitatea auditului financiar
1.2.1 Rolul auditului financiar
În condiţiile economiei de piaţă, suportul relaţiilor dintre partenerii de afaceri îl
constituie informaţia financiară, care se regăseşte în conturile anuale ale fiecărui agent
economic. Condiţia impusă prin lege, ca bilanţul contabil să ofere o imagine fidelă, clară şi
completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor (a poziţiei financiare, a
performanţelor şi a modificării poziţiei financiare) este însoţită de obligaţia impusă
cenzorilor 1 să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă bilanţul şi contul de profit şi
pierdere sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă sunt
regulat ţinute şi dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut, conform regulilor stabilite pentru
întocmirea bilanţului contabil.
Obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este acela de a da posibilitatea
auditorului de a exprima o opinie privind întocmirea situaţiilor financiare respective, sub toate
aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru general de raportare financiară
identificat”.2
1.2.2 Necesitatea Auditului
1
*** Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie
1998, art. 158.
1*** Audit financiar 2000. Standarde. Codul privind conduita etică şi profesională, Ed. Economică, Bucureşti,
2000, p.28
Practica a dovedit că există un conflict potenţial de interese între cei ce culeg,
prelucrează şi sintetizează informaţiile contabile şi utilizatorii acestor informaţii. Utilizatorii
de informaţii contabile manifestă o lipsă de încredere în informaţiile furnizate de contabilitate,
deoarece producătorii de informaţii contabile nu sunt de regulă independenţi faţă de
operaţiunile efectuate şi situaţiile anuale de sinteză prezentate, fapt ce pune la îndoială
imparţialitatea şi obiectivitatea aparatului financiar contabil din întreprinderi.
Auditorul financiar este chemat să exprime o opinie independentă asupra conturilor
anuale sau asupra altor situaţii şi informaţii, menită să apere în mod egal pe toţi utilizatorii de
informaţii contabile, pe toţi participanţii la viaţa economico-socială (acţionari, stat, salariaţi,
bănci, organisme bursiere, debitori, clienţi, furnizori, creditori, contabilitatea naţională şi
administratorii întreprinderii).
Exact
Raportul de audit trebuie să cuprindă probe de audit reale, suficiente şi pertinente,
evidenţiate şi în dosarele de lucru ale auditorilor şi care totodată să demonstreze
corectitudinea şi rezonabilitatea concluziilor şi constatărilor prezentate. Prezentarea corectă
presupune descrierea cu acurateţe a sferei de cuprindere a auditului şi a metodologiei de audit
aplicată.
Obiectiv
Credibilitatea unui raport de audit este semnificativă mai ales în cazul în care probele
de audit sunt prezentate într-o manieră imparţială. Dacă auditorii au relaţii sau interese legate
de entitatea auditată, vor exista suspiciuni asupra independenţei şi obiectivităţii acestora.
Convingător
Informaţiile prezentate în raportul de audit trebuie să fie suficiente pentru a convinge
utilizatorii acestora de realitatea constatărilor, de rezonabilitatea concluziilor şi de beneficiul
implementării recomandărilor.
Claritate
Organizarea logică a materialului, acurateţea şi precizia explicării faptelor şi
formulării concluziilor este esenţială pentru claritatea şi înţelegerea raportului. Structurarea
raportului pe capitole şi utilizarea de titluri fac raportul mai uşor de înţeles. De asemenea,
când situaţia o permite, se pot utiliza mijloace vizuale (tabele, grafice) pentru clarificarea şi
sintetizarea unor materiale complexe.
Concis
Raportul de audit trebuie să fie concis şi să cuprindă concluzii şi recomandări care să
se sprijine pe probe de audit.
Standardele internaţionale definesc raportul de audit ca fiind documentul în care auditorii îşi
exprimă opinia asupra situaţiilor financiare elaborate de entitatea auditată.
2.3. Elemente componente
Auditorul trebuie să revizuiască şi să evalueze concluziile ce rezultă din probele de
audit obţinute ca bază pentru exprimarea unei opinii asupra situaţiilor financiare.
Această revizuire şi evaluare implică luarea în considerare a faptului dacă situaţiile
financiare au fost întocmite în conformitate cu un cadru general de raportare financiară
acceptat, ce ar putea fi: fie Standardele Internaţionale de Contabilitate, fie standarde şi practici
naţionale relevante. Poate fi, de asemenea, necesar a se analiza dacă situaţiile financiare
îndeplinesc cerinţele statutare.
2.3.1 Titlul
Raportul de audit trebuie să aibă un titlu corespunzător. Poate fi adecvată utilizarea în
titlu a termenului „Auditor independent” pentru a face distincţie între raportul de audit şi alte
rapoarte ce ar putea fi elaborate de către alte persoane, cum ar fi cele întocmite cele de către
persoane din conducerea entităţii, Consiliul de Administraţie sau rapoarte întocmite de către
alţi auditori ce nu trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe etice ca un auditor independent.
2.3.2 Adresantul
Raportul de audit trebuie să fie adresat în conformitate cu condiţiile prevăzute în
angajament şi reglementările locale. De regulă, raportul este adresat fie acţionarilor, fie
Consiliului de Administraţie al entităţii pentru care se efectuează auditul situaţiilor financiare.
2.3.3 Paragraful de deschidere sau introducere
Paragraful de deschidere al raportul de audit trebuie sa cuprinda:
identificarea situaţiilor financiare ale entităţii care au fost auditate, inclusiv data şi
perioada acoperită de situaţiile financiare.
declaraţia asupra faptului că situaţiile financiare revin în responsabilitatea conducerii
entităţii, precum
declaraţia privind faptul că responsabilitatea auditorului este de a exprima o opinie asupra
situaţiilor financiare pe baza auditului.
2.3.4 Paragraful referitor la aria de aplicabilitate
Raportul auditorului trebuie să prezinte aria de aplicabilitate a auditului, declarând că
auditul a fost efectuat în conformitate cu Standardele de Audit.
„Aria de aplicabilitate” se referă la abilitatea auditorului de a desfăşura procedurile de
audit cerute în mod necesar de circumstanţe. Acest lucru este necesar pentru cititor ca o
asigurare a faptului că auditul a fost desfăşurat în conformitate cu standardele sau practicile
stabilite.
2.3.5 Paragraful referitor la opinie
Raportul de audit trebuie să conţină în mod clar opinia auditorului dacă situaţiile
financiare oferă o imagine fidelă ( sau dacă aceste prezintă în mod corect, sub toate aspectele
semnificative ) în concordanţă cu un cadru general de raportare financiară şi, atunci când este
cazul, dacă situaţiile financiare îndeplinesc cerinţele statutare.
2.3.6 Data raportului
Auditorul trebuie să dateze raportul de audit cu data la care s-a încheiat auditul.
Aceasta informează cititorul că auditorul a analizat efectul asupra situaţiilor financiare şi
asupra raportului privind evenimentele, şi tranzacţiile cunoscute de auditor, şi care s-au
produs până la acea dată.
2.3.7 Adresa auditorului
Raportul trebuie să menţioneze un anumit amplasament care, de regulă, este oraşul în
care se află biroul auditorului ce are responsabilitatea efectuării auditului.
2.3.8 Semnătura auditorului
Raportul trebuie să fie semnat în numele firmei de audit, cu numele personal al
auditorului sau amândouă, după cum este cazul. Raportul auditorului este, de regulă, semnat
în numele firmei, deoarece firma este cea care îşi asumă responsabilitatea pentru audit.
Concluzii
Bibliografie
Cărţii:
Audit financiar, Standarde. Codul privind conduita etică şi profesională, Ed.
Economică, Bucureşti, 2000.
Legii:
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi republicată în M. Of. nr. 33 din 29
ianuarie 1998.