VII. ROMÂNIA POSTBELICĂ.

STALINISM, NAŢIONAL-COMUNISM ŞI DISIDENŢĂ ANTICOMUNISTĂ

I. Spre sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, soarta României ca şi a lumii întregi a fost hotărâtă de Coaliția
Națiunilor Unite (S.U.A., U.R.S.S., Marea Britanie), care prin acorduri secrete şi-a împărţit sferele de influenţă. Prin
Acordul de procentaj de la Moscova, din octombrie 1944, României intra în sfera de influență a Uniunii Sovietice.
Ca urmare, U.R.S.S. şi-a impus propriul regim politic în România, un regim socialist totalitar, caracterizat prin
deținerea puterii de către comuniști, lichidarea proprietății private, cultul personalității conducătorului, planificarea și
centralizarea economiei.
Astfel, Europa s-a împărţit în două sisteme politice diferite: Occidentul democratic şi partea central-răsăriteană
socialistă, despărţite până în 1989, printr-o aşa-zisă „Cortină de Fier”.
Ascensiunea Partidului Comunist Român spre putere (1945-1947)
După înlăturarea la 23 august 1944 a mareșalului Ion Antonescu, România a fost condusă de guverne în frunte cu
generalii Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu, în care au fost acceptați, treptat și reprezentanți ai Partidului
Comunist Român. Iniţial actul de la 23 august 1944 prin care România a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor Unite a
reprezentat o speranţă de revenire la democrație.
Din păcate, România a fost ocupată de către trupele Armatei Roșii, care a sprijinit Partidul Comunist Român în
preluarea puterii. Cursul firesc de revenire a ţării la democraţie a fost schimbat de Stalin, care profitând de prezenţa
armatei sale în România, a impus la 6 martie 1945 un guvern prosovietic condus de Petru Groza, format în majoritate
de comuniști. Acest guvern a adoptat măsuri menite să consolideze noul regim precum reforma agrară din martie 1945.
Regele Mihai a protestat față de impunerea guvernului comunist de către Moscova și a inițiat greva regală, prin
care a refuzat să mai semneze actele guvernului, în speranța că va determina înlăturarea acestuia. Eforturile făcute de
regele Mihai I şi de partidele de opoziţie (P.N.Ţ. şi P.N.L.) pentru salvarea democrației au eșuat deoarece nu au primit
un sprijin real din partea statelor democratice. Regele Mihai refuzase să mai semneze actele emise de guvern în
speranţa că va determina astfel înlăturarea acestuia.
Următorul obiectiv al Partidului Comunist Român a fost consolidarea puterii şi eliminarea totală de pe scena
politică a vechiului regim:
- un alt pas extrem de important în acapararea puterii este reprezentat de fraudarea alegerilor parlamentare, din
noiembrie 1946, câştigate de Blocul Partidelor Democratice, alianţă condusă de P.C.R.
- P.C.R. a acționat pentru eliminarea din viața politică a Partidului Național Țărănesc și a Partidului Național Liberal, prin
interzicerea organelor de presă țărăniste și liberale pe diferite perioade, campanii agresive împotriva vechilor lideri
politici. Diversiunea de la Tămădău a reprezentat pretextul interzicerii P.N.Ţ., în timp ce, P.N.L. s-a autodizolvat;
Ultimul obstacol în calea comunizării țării rămânea Monarhia. Ca urmare, la 30 decembrie 1947 regele Mihai a
fost obligat să abdice. Astfel, a fost proclamată Republica Populară Română, iar P.C.R. deține întreaga putere politică.
În plan economic, comuniștii au trecut la măsuri dure, precum etatizarea Băncii Naţionale a României (B.N.R.) –
1946 şi stabilizarea monetară 1947;
În plan extern, Tratatul de la Paris, din 10 februarie 1947, plasa România sub influenţa Moscovei şi nu-i
recunoştea statutul de cobeligerantă, ceea ce marca destinul României pentru o jumătate de secol.
1. REGIMUL LUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ (STALINISMUL)
După 30 decembrie 1947, odată cu proclamarea Republicii Populare Române a fost instituit un regim de tip
totalitar condus de partidul unic. Acest regim în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej până în 1965 a adoptat măsuri dure
de origine stalinistă:
a) în plan politic
- s-a trecut la crearea partidului unic numit Partidul Muncitoresc Român, rezultat în urma fuziunii dintre P.C.R. şi P.S.D. -
februarie 1948, moment decisiv în comunizarea țării. Secretar General al PMR a fost ales Gheorghe Gheorghiu-Dej, care
cu sprijinul sovieticilor a instaurat un regim politic stalinist.
- a fost adoptată constituţia Republicii Populare Române, 13 aprilie 1948, inspirată după cea sovietică;
- constituţia desfiinţa principiul democratic al separaţiei puterilor în stat şi consfinţea rolul conducător al P.M.R.,
celelalte partide fiind desfiinţate;
- s-au creat instituţii de represiune, Securitatea-1948 şi Miliţia – 1949; În 1948 a fost înființată Direcția Generală a
Securității Poporului (Securitatea). Noua instituție a jucat rolul de poliție politică, reprimând cu brutalitate orice
încercare de rezistență împotriva regimului. Au fost realizate mii de arestări, deportări în lagăre de muncă forțată,

1
anchete violente și chiar asasinate. În același timp Securitatea și-a bazat activitatea și pe metode de intervenție în viața
privată precum: interceptarea corespondenței, filajul, perchezițiile, crearea unei rețele informative.
- s-au luat măsuri împotriva opozanţilor politici, aceştia fiind trimişi în lagăre de muncă, închisori sau Canalul Dunăre –
Marea Neagră
- după modelul lui Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a îndepărtat pe posibilii rivali de la putere; A decis suprimarea lui
Lucrețiu Pătrășcanu în 1954, un posibil candidat la șefia partidului.
- comunizarea României s-a realizat în condiţiile prezenţei în ţară a Armatei Roşii şi al unui număr mare de comisari
sovietici care controlau întreaga activitate în stat;
b) în plan economic
- impunerea modelului sovietic în economie s-a bazat pe câteva componente importante: înlocuirea proprietăţii private
cu cea de stat prin naţionalizarea mijloacelor de producţie, colectivizarea agriculturii, etatizarea bancară, centralizarea
economică şi planificarea cincinală;
- în urma naţionalizării principalelor mijloacelor de producţie din 1948 şi a cooperativizării forţate a agriculturii 1949-
1962 se trece la o economie centralizată şi planificată; În baza legii de naționalizare din iunie 1948 au fost trecute în
proprietatea statului întreprinderile industriale și miniere, băncile, magazinele, cinematografele. Naționalizarea
industriei a fost primul pas în procesul de centralizare economică, astfel economia de piață bazată pe libera inițiativă a
fost înlocuită cu o economie controlată de stat și planificată în baza unor planuri anuale și cincinale. În martie 1949 a
început procesul de colectivizare a agriculturii. Prin acesta s-a urmărit trecerea proprietății private țărănești în
proprietatea statului. Au fost înființate Gospodării Agricole de Stat și Gospodării Agricole Colective, iar apoi
Cooperativele Agricole de Producție. Astfel se renunța la proprietatea privată în favoarea celei colective. La 27 aprilie
1962, Gheorghiu-Dej anunța oficial încheierea procesului de colectivizare a Agriculturii, ceea ce reprezenta 96% din
suprafața agricolă a țării. Consecințele sociale pe termen lung au fost negative, determinând o migrație masivă spre
oraș, ducând la distrugerea structurii tradiționale a satului românesc.
- s-a pus accent pe industrializare şi s-a stabilit ritmuri înalte de dezvoltare necorelate însă cu resursele ţării;
c) pe plan cultural
- s-a instituit cenzura; Modelul stalinist a fost impus prin forță și în cultură, legăturile intelectualilor cu Occidentul au fost
întrerupte, valorile culturale autentice au fost respinse, peste 8000 de titluri au fost trecute într-un index al publicațiilor
interzise.
- s-a adoptat modelul sovietic al proletcultismului (propunea crearea de opere care să idealizeze viața proletariatului);
- o mare parte a literaturii a fost interzisă, numeroşi oameni de cultură „neînregimentaţi” au fost marginalizaţi, a fost
reorganizat învățământul în 1948; În iunie 1948 a fost desființată Academia Română și înlocuită cu una nouă cu membrii
numiți de partid. Numeroase publicații culturale au fost desființate și interzise o serie de lucrări considerate periculoase
pentru ideologia comunistă.
- din 1948 Limba rusă devine materie obligatorie în școli, se interzice predarea religiei, iar programa de istorie subliniază
prietenia româno-rusă și rolul slavilor în formarea poporului român;
- s-a impus unirea Bisericii greco-catolice cu cea ortodoxă – 1948;
d) pe plan extern (măsuri de politică externă)
România s-a aliniat politicii Moscovei, devenind membru în „Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.)” –
1949 şi Tratatul de la Varşovia – 1955;
- în anul 1958 Gheorghe Gheorghiu-Dej a obţinut retragerea din ţară a trupelor sovietice îndepărtându-se treptat de
URSS;
În aprilie 1964 a fost difuzată Declaraţia Partidului Muncitoresc Român, în care a fost criticată tendinţa de
„hegemonie” sovietică.
- a fost respins planul Valev, care preconiza formarea unei regiuni agricole comune cu teritorii din URSS, România şi
Bulgaria;
2. REGIMUL NAŢIONAL – COMUNIST 1965 - 1989
a. DESTINDEREA 1965-1971/1974
- pe plan politic
- după Gheorghe Gheorghiu-Dej, din anul 1965 a urmat Nicolae Ceauşescu până în anul 1989 . Acesta a imprimat
regimului comunist o evidentă latură naționalistă. Regimul lui Nicolae Ceaușescu este denumit național-comunist,
deoarece a încercat să susțină ideea unei căi românești de dezvoltare a socialismului.

2
- până în anul 1971 politica internă s-a caracterizat prin continuarea proceselor de desovietizare și destalinizare,
promovarea unei culturi naționale pentru atragerea populației de partea regimului;
- s-a adoptat o nouă Constituţie în august 1965, care schimba denumirea ţării în Republica Socialistă România şi
accentua rolul conducător al PCR (noua denumire a partidului unic);
- în primul deceniu au fost iniţiate măsuri de relativă destindere și deschidere spre Occident;
- a continuat procesul de destalinizare început de Gh. Gheorghiu – Dej;
- sistemul poliţienesc a devenit mai moderat;
- au fost reabilitate victimele din perioada lui Gh. Gheorghiu – Dej;
- pe plan economic
- s-au construit importante obiective industriale: hidrocentrale precum cele de la Vidraru, Bicaz, Lotru, s-au construit
termocentrale și centrala nucleară de la Cernavodă;
- s-au înfiinţat societăţi mixte cu capital străin ;
- s-au amplificat schimburile cu alte ţări;
- s-au îmbunătăţit condiţiile de viaţă şi s-a creat un climat de toleranţă socială;
- pe plan cultural
- a fost reorganizat învăţământul;
- s-au adoptat măsuri de încurajare a culturii;
- au fost susţinute creaţiile culturale;
- politica externă
Ceauşescu a continuat „desprinderea” de Moscova câştigând simpatia Occidentului;
- a restabilit relaţiile diplomatice cu Republica Federală Germania (R.D.G.) în 1967;
- a menţinut relaţiile cu Israelul după „războiul de 6 zile” cu statele arabe din 1967;
- România a condamnat intervenţia militară în Cehoslovacia a ţărilor membre în Tratatul de la Varşovia, august 1968;
- România a fost vizitată de înalţi demnitari occidentali precum preşedintele francez Charles de Gaulle – 1968,
preşedintele SUA, Richard Nixon – 1969;
b. SOCIALISMUL DINASTIC (1971/1974-1989)
- inspirat de vizita făcută în China şi Coreea de Nord în 1971, Ceaușescu a trecut la aşa numitul socialism dinastic. Acesta
se caracteriza prin concentrarea puterii politice în mâna familiei sale, restrângerea drepturilor cetățenilor, o vastă
activitate propagandistică, opresivă și consolidarea cultului personalității;
- în 1974 Nicolae Ceaușescu a devenit președinte al Republicii Socialiste România, iar soţia sa în urma Congresului al XI-
lea al PCR, noiembrie 1974 a ajuns al doilea om politic în stat;
- a fost înlăturată vechea gardă din vremea lui Gh. Gheorghiu – Dej;
- s-a trecut la metoda „rotirii cadrelor” şi la fuziunea dintre responsabilităţile administrative şi de partid. În acest fel,
regimul ceauşist a putut controla şi anihila orice rival sau nemulţumire;
- economia s-a dezvoltat, dar era neperformantă. Ca urmare, datoria externă a crescut continuu, în 1983 ajungând la 11
miliarde de dolari.
- populaţia a fost supusă la mari lipsuri precum raţionalizarea căldurii, alimentelor, a curentului electric. Au fost
restrânse libertăţile cetăţeneşti, s-a trecut la demolarea sau sistematizarea satelor; Programul de sistematizare a satelor
a reprezentat distrugerea parțială sau chiar totală a numeroase sate din România.
- ca urmare a crescut tot mai mult nemulţumirea populației şi au apărut forme de revoltă; Efectele crizei și ale scăderii
dramatice a nivelului de trai au fost resimțite puternic de către populație, astfel încât regimul comunist s-a prăbușit în
decembrie 1989 printr-o revoluție.
- pe plan extern România a fost izolată, Ceauşescu a pierdut simpatia Occidentului şi a respins reformele preconizate de
noul lider la Moscova, Mihail Gorbaciov;

3
 3. DISIDENŢA ANTICOMUNISTĂ
Mișcarea de disidență anticomunistă a cunoscut mai multe forme de manifestare.
a) Astfel, forme de rezistență împotriva sovietizării țării au apărut din anii '40. O pagină a rezistenţei româneşti o
reprezintă lupta armată din munţi. Aproape mai bine de un deceniu grupuri înarmate din diverse zone ale ţării s-au
opus noului regim în speranţa că „vin americanii”. Cele mai importante grupuri de rezistenţă armată au fost Haiducii
Muscelului, Sumanele Negre, Mişcarea Naţională de Rezistenţă, Haiducii lui Avram Iancu, Graiul Sângelui.
În zona Muscelului, grupurile conduse de fraţii Arnăuţoiu şi colonelul Gheorghe Arsenescu şi în zona Munţilor
Făgăraş, grupul condus de Ion Gavrilă Ogoreanu au avut puternice ciocniri cu trupele de Securitate. Depăşite numeric şi
fără prea multe provizii şi muniţie aceste grupuri au fost decimate de puterea comunistă.
b) Din rândul „duşmanilor poporului” anihilaţi fizic de către organele de represiune comuniste au făcut parte membrii
marcanţi ai partidelor istorice interbelice: Iuliu Maniu, Ion Mihalache , Constantin I.C. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu,
Constantin Argetoianu, oameni de cultură: Mircea Vulcănescu, slujitori ai bisericii şi mulţi alţii.
Majoritatea celor care au avut o funcţie publică în orice domeniu până în 1945 au cunoscut teroarea sistemului
comunist, al penitenciarelor şi coloniilor de muncă. Se poate vorbi aşadar de existenţa până în 1964 a unui adevărat
gulag în România. Este cazul închisorilor de la Sighet, Gherla, Galaţi, Râmnicu Sărat, Aiud şi Piteşti, al şantierelor de la
Canalul Dunăre - Marea Neagră, precum şi al coloniilor de muncă forțată de la Cavnic şi Baia Sprie.
c) Mii de ţărani au refuzat colectivizarea agriculturii, 80 000 au fost arestaţi, iar 30 000 dintre aceştia au fost judecaţi în
procese publice.
d) O altă caracteristică a represiunii comuniste a reprezentat-o fenomenul deportărilor. Începute în 1951 pe fondul
agravării conflictului dintre Tito şi Stalin, deportările din Banat în zonele aride din Bărăgan au vizat aproximativ 40 000
de persoane care nu erau placul noului regim. Deportaţilor li s-a permis să-şi ia doar bunurile pe care le puteau duce
singuri, restul avutului lor fiind cumpărat de comisii special constituite care plăteau mult mai puţin.
Comunismul naţional al lui Nicolae Ceaușescu s-a raportat la cu totul alte coordonate decât cele ale lui Gh.
Gheorghiu – Dej. Scopul urmărit a rămas acelaşi şi anume menţinerea sistemului comunist la putere.
Fenomenul disidenţei în perioada lui Ceauşescu acoperă mai multe etape:
✓ Anul 1977 a reprezentat pentru regim primele opoziţii majore venite din interiorul ţării, venite din partea
intelectualilor. În prima parte a anului, scriitorul Paul Goma, fost deţinut politic iniţiază o mişcare de solidaritate cu
mişcarea din Cehoslovacia „Charta 77”, situaţie ce stârneşte reacţia dură a autorităţilor. S-a format o disidenţă care a
îmbrăcat forma criticilor deschise la adresa regimului ceauşist (Paul Goma, Doina Cornea, M. Botez, Vlad Georgescu).
✓ În 1977 autorităţile comuniste sunt puse în faţa ripostei minerilor din Valea Jiului. Peste 10 000 de mineri de la mina
Lupeni întrerup lucrul pentru o săptămână, cerând condiţii decente de viaţă şi muncă. Minerii nu reiau lucrul decât în
urma sosirii lui Nicolae Ceauşescu în zonă şi a promisiunilor acestuia privind rezolvarea revendicărilor. La scurt timp însă
Securitatea trece la arestarea principalilor lideri ai mișcării.
✓ În noiembrie 1987 asistăm la cea mai cunoscută acțiune de protest din timpul lui Nicolae Ceaușescu. A început ca o
manifestație a muncitorilor de la “Steagul Roșu” din Brașov, privind îmbunătățirea condițiilor de viață. Mii de persoane
au traversat orașul, scandând lozinci anticomuniste și devastând sediul județean al PCR. Numeroși participanți au fost
arestați și judecați.
✓ Disidența împotriva lui Nicolae Ceaușescu s-a intensificat și în rândul foștilor demnitari comuniști cu toate că acesta
nu a reprezentat o caracteristică a sistemului. Reproșurile pe care le-a adus în cadrul Congresului al XII-lea al PCR
Constantin Pârvulescu, ca și "Scrisoarea celor șase" semnată de Corneliu Mănescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu,
Gheorghe Apostol, Gheorghe Răceanu și Constantin Pârvulescu nu au reprezentat altceva decât încercări ale acestora
de a critica evoluția nefastă a politicii lui Ceaușescu și nicidecum o critică reală a sistemului.
✓ Prezentarea realităților din România la posturile de radio Europa Liberă (München) și Vocea Americii (Washington) a
fost o formă a disidenței anticomuniste.
Pe fondul nemulțumirii generale a populației și într-un context european favorabil, în decembrie 1989 a izbucnit
revoluția prin care s-a pus capăt regimului comunist, iar România a revenit la un regim democratic.

4
 II. CONSTRUCȚIA DEMOCRAȚIEI POSTDECEMBRISTE
- În anul 1985 liderul U.R.S.S., Mihai Gorbaciov propune statelor din blocul comunist o reformare a sistemului prin
punerea în aplicare a două reforme Glasnost (deschidere, transparență) și Perestroika (restructurarea sistemului
economic comunist);
- În 1987 Mihail Gorbaciov face o vizită în România și are o întrevedere cu Nicolae Ceaușescu pe tema politicilor
reformatoare. Nicolae Ceaușescu refuză aplicarea acestor reforme în România.
- În anul 1989 Europa a cunoscut prăbușirea regimurilor socialist totalitare. Valul revoluționar se extinde și în România.
Într-un context european favorabil și pe fondul stării de nemulțumire a populației s-a declanșat o amplă mișcare
populară ce s-a transformat apoi în revoluție.
Evenimentele s-au declanșat la Timișoara la 16 decembrie 1989 și au atins apogeul la București la 22 decembrie
1989, când sub presiunea demonstranților Nicolae Ceaușescu a fost nevoit să fugă. Spre deosebire de alte state unde
schimbarea de regim s-a realizat în mod pașnic, în România acest fapt s-a realizat pe cale violentă. Într-un climat confuz
și tensionat, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte și executați la Târgoviște, la 25 decembrie 1989.
Primii pași spre democrație
- în decembrie 1989 au fost create instituții provizorii care exprimau noile realități din țară. Puterea a fost preluată de
Consiliul Frontului Salvării Naționale în frunte cu Ion Iliescu. În seara zilei de 22 Decembrie 1989 în cadrul unui
Comunicat către Țară s-a anunțat oficial punerea bazelor regimului democratic. S-a format un guvern provizoriu prezidat
de Petre Roman, numit prim-ministru la 26 decembrie 1989.
- prin decretul din 31 decembrie 1989 s-a legiferat înființarea partidelor politice, reenunțându-se la monopartidism.
Alături de partidele istorice reactivate (P.N.Ț.C.D. – Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat, PSD, PNL), până în mai
1990 au apărut peste 80 de partide cu denumiri dintre cele mai diferite, menite să atragă electoratul.
În mai 1990 sunt organizate primele alegeri libere. Alegerile parlamentare din 20 mai 1990, așteptate cu interes
de populație s-au încheiat cu:
a) Victoria Frontului Salvării Naționale, 66 % dintre voturi.
b) Și a candidatului său la președinție, Ion Iliescu, 85% din voturi.
Consolidarea democrației
În consolidarea regimului democratic din România, un fapt deosebit l-a reprezentat adoptarea noii Constituții.
Noua lege fundamentală a fost legitimată prin referendumul din 8 decembrie 1991, când a primit 73% din votul
participanților. Această constituție are la bază principiile pluripartidismului, ale separației puterilor în stat, ale garantării
drepturilor și libertăților cetățenești.
Noua Constituție menționează instituțiile statului democratic, astfel:
1. Parlamentul României
- este organul reprezentativ al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării
- este alcătuit din Camera Deputaților și Senat, membrii săi fiind aleși prin vot universal, direct, secret, liber
exprimat pentru un mandat de 4 ani.
- El adoptă legi constituționale, organice, ordinare, având drept de interpelare.
2. Președintele României
- reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării.
- exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.
- veghează la respectarea constituției și la buna funcționare a instituțiilor.
- are prerogative legate de numirea primului ministru, promulgă legile.
- este comandantul forțelor armate.
- mandatul președintelui a fost de 4 ani, mărit din 2004 la 5 ani. O persoană poate deține maxim două mandate.
3. Curtea Constituțională
- este unica autoritate de jurisdicție față de orice autoritate publică.
- se pronunță asupra constituționalității legilor, iar deciziile sale sunt obligatorii..
4. Guvernul
- asigură realizarea politicii interne și externe a statului român.
- este alcătuit din primul ministru, miniștrii și alți membrii stabiliți prin lege organică.
- miniștrii sunt obligați să răspundă la interpelările parlamentului.
Începând cu anul 1990 a avut loc revenirea la proprietatea privată, aceasta fiind garantată de Constituție.

5
 - au fost înființate organizații non-guvernamentale care susțin și luptă pentru apărarea drepturilor omului într-o
societate democratică. Una dintre cele mai active organizații a fost Alianța Civică.
- în anul 1996 s-a produs alternanța la guvernare prin câștigarea alegerilor de către Convenția Democrată din
România;
- în politica externă România s-a orientat către integrarea euroatlantice. România a devenit membru al NATO în
2004 și al Uniunii Europene în 2007.
România, în perioada postbelică, la fel ca alte state est-europene a cunoscut încălcarea drepturilor omului,
apariția poliției politice, centralizarea economiei. Regimul totalitar comunist a fost înlăturat în decembrie 1989 pe calea
unei revoluții violente.
Începea, așadar, o nouă etapă a istoriei României, cea a tranziției către democrație.