Follas novas es un poemario publicado en 1880 por Rosalía de Castro.

Se considera una obra esencial en nuestra lírica del Romanticismo, junto a los poemas de
Bécquer.

Es el segundo y definitivo libro de la poesía gallega de Rosalía que concibió inicialmente este
poemario como una continuación de Cantares gallegos.

Pero Follas novas presenta un espíritu poético diferente, motivado por la emigración, las
desgracias familiares y las dolencias físicas y morales.

Follas novas es un texto que confirma el llamado Rexurdimento de la literatura gallega y la

tendencia del Romanticismo en su definitivo esplendor.

Segundo y definitivo libro de la poesía gallega de Rosalía, Follas novas es un texto que
asegura un renacimiento, el de la literatura gallega, y una tendencia, la del romanticismo en su
definitivo esplendor. Obra esencial en el reverdecer de nuestra lírica, junto a los poemas de
Bécquer, se presenta aquí por vez primera en versión íntegra y bilingüe, gallega y castellana,
siguiéndose los textos de la edición primitiva. Completan el corpus del presente volumen los
poemas de Rosalía no publicados en libro, bajo el epígrafe de Poemas Soltos, así como las
Traducciones poéticas al gallego realizadas por la autora.

Rosalía de Castro: “¿Quen non xime?” (de “Follas novas”); análisis y propuesta  didáctica
El poema que comentamos es un estupendo ejemplo de la mejor poesía romántica española. La
transparencia significativa es tan alta que el lector pronto comprende la relación, necesaria pero
tensa, entre el mundo exterior, hostil y cruel, y el yo poético. 

En este poema sorprende cómo la poeta abre su corazón en canal: nos permite comprobar sus
angustias, temores y anhelos con toda naturalidad. Teme el mundo exterior y sus engaños
tramposos. Busca algo distinto, que parece encontrar en sus hijos, pero tras visitarlos, continúa su
malestar.   

La disyuntiva final que la poeta le plantea a su su destino es terminante: si no le pudo

proporcionar la felicidad, al menos que la deje en paz y acabar sus días cuanto antes. El poema
posee un tono confesional, honesto y desgarrado que sorprende y asalta al lector.  

Interpretación 

El poema que estamos comentando es un ejemplo perfecto de la mejor poesía romántica

española. Resumimos sus elementos compositivos básicos: 
-Subjetividad: ya el pronombre “yo” y el verbo conjugado en primera persona, junto con los
correspondientes posesivos, nos advierte que el poema se centra y habla del yo poético, más o
menos trasunto de Rosalía de Castro. Hay más personas, percibidos más bien como ajenos o
incluso enemigos despiadados. La voz del poeta reclama toda la atención, sobre todo en las ocho
estrofas finales, que poseen un tono angustioso y desesperado. 
-Sentimentalismo: el poema se enfoca rápidamente en las emociones del yo poético. Lo exterior
sirve para indagar en lo interior, que se presenta como un magma doliente y humillado. El estado
del alma es lo que interesa; su preocupación por sus hijos hace que el yo poético emprenda un
camino a casa vivido como un calvario. 
-Intimismo: la dinámica del poema es interna, personal y refleja. Todo gira en torno a qué
emociones y sentimientos posee el yo poético, enfrentados a los de la gente necia. Su estado de
frustración lleva a la poeta a interpelar con dureza primero a la gente estupidizada, después a su
propio yo, a través de distintas metonimias; continúa con Dios y finaliza con su estrella roja, su
ángel custodio y protector; le recrimina su incomunicación, acaso su fracaso; por eso le ruega que
acabe con todo ello. 
-La naturaleza suele ser un componente principal en la poesía rosaliana; aquí, sin embargo, cede
su papel al progreso, al mundo exterior, percibido como antagonista, ruidoso y cercenante. Acaso
los niños toman un protagonismo especial, pues son la imagen del anhelo y la felicidad de la
poeta, que no acaba de encontrar estos elementos ni en el mundo de fuera, del progreso, ni en el
de dentro, en su corazón. 
-Formalmente, Rosalía crea un artefacto poético nuevo, casi experimental, y muy hermoso. Opta por una
composición en sí algo difusa: son dieciséis estrofas agrupadas por el tema y el tipo de verso, y también,
aunque menos, el tipo de rima. La sensación lectora es de una gran densidad significativa. La naturaleza y
la poeta hablan casi argumentando, razonando con toda la seriedad del mundo. Late de fondo una
estructura dialógica entre el exterior y el interior, entre el mundo y la poeta, entre la frustración (partes de
su ser, Dios y su estrella roja) y la esperanza (sus hijos y sus anhelos de felicidad). Queda claro, así, que
ella necesita la naturaleza como fuente de ensoñación, es decir, de vida, ilusión y esperanza. 

Costumbrismo es una tendencia o movimiento artístico que refleja los usos y costumbres de la sociedad,
referidos a una región o país concreto y al conjunto de su folclore tradicional.23 Tuvo un especial desarrollo a
partir de las tesis estéticas del Romanticismo y muy diversa manifestación en la literatura y la pintura del
siglo XIX.4 Especialmente asociado a España y lo español, y ya en el marco de la pintura del
periodo isabelino. Lafuente Ferrari lo definió como «corriente que cultiva ciertos aspectos en la observación de
la realidad nacional... sentida como pintoresca».

Costumbrismo este o tendință sau mișcare artistică care reflectă utilizările și obiceiurile societății,
referindu-se la o anumită regiune sau țară și la întregul său folclor tradițional.2 3 A avut o dezvoltare
specială din tezele estetice ale romantismului și foarte manifestare diversă în literatura și pictura secolului
al XIX-lea.4 Mai ales asociată cu Spania și spaniolă și deja în cadrul picturii din perioada elisabetană.
Lafuente Ferrari l-a definit drept „curent care cultivă anumite aspecte în observarea realității naționale…
simțit ca pitoresc” .

„El Dia de Difutos” Larra

Este fragmento pertenece a los últimos artículos escritos por Larra, en los que se ve la idea pesimista que
tenía en  ese momento, y que acabará en su suicidio el 13 de febrero del año siguiente (1837).

Larra es un escritor romántico, cuyas obras más destacadas son los Artículos, que fueron apareciendo en
los periódicos de la época, y que firma con diferentes pseudónimos.

Las características románticas que se ven en este fragmento son:

1. Desacuerdo con el mundo y sentimiento de no plenitud

Larra en la sociedad en la que vive no se encuentra cómodo, por lo que la ridiculiza (por ejemplo “como si
mis faltriqueras fueran el pueblo español y mis dedos otros tantos gobiernos”). Para él la vida no tiene
sentido, ya no le queda esperanza (“mi corazón no es más que otro sepulcro. ¿Qué dice? Aquí yace la
esperanza”).

2. Exaltación del yo e individualismo

Los románticos valoran, sobre todo, al genio capaz de crear de la nada una obra gracias a la inspiración.
Tienen un don cuasimístico, pero este don no les hace más felices, y les puede llevar:

– A la plasmación artística y entonces el don les lleva al éxito, como le pasaba a Larra: sus contemporáneos
no comprendieron el doble fondo de sus artículos, creían que era un escritor gracioso. Se siente frustrado
(ya no tiene esperanza) y termina con su suicidio.

– Al fracaso, ya que no pueden expresar todo lo que sienten, hay barreras que se lo impiden, el lenguaje es
insuficiente.

3. Importancia de la libertad

Larra ya no cree en la libertad, ve que la sociedad no es culta, y que, salvo unos pocos afrancesados, que
luchan por ella, la población no persigue los ideales liberales (“ora alzaba la vista al cielo como si en
calidad de liberal no me quedase más esperanza que en él”). Los muertos son los únicos libres ya que “la
única libertad posible sobre la tierra es la que da la muerte”.

4. La naturaleza, que es nocturna (“una nube sombría lo envolvió todo. Era la noche. El frío helaba mis
venas”) y el ambiente sepulcral: es el día de los Difuntos, la gente va al cementerio para ver a sus muertos,
pero, en realidad, Madrid es el cementerio.

El fragmento posee reflexiones pesimistas sobre la sociedad, sobre Madrid. Critica a la gente, son “necios”
ya que “se mueven para ver muertos, cuando en realidad ellos son los muertos”.

Este fragmento refleja bien la pesimista idea que llevaba Larra en sus últimos meses de vida: en el
cementerio, que es Madrid, yace un sepulcro, el más sombrío, el del propio artista, en el que “yace la
esperanza”.

Principios

Los principios del naturalismo pueden resumirse en las siguientes proposiciones:

 La existencia humana está controlada por fuerzas naturales ajenas a la voluntad, que
recaen en el instinto, la pasión, la genética y el entorno social y económico.
 La literatura es un documento social, por lo que debe retratar a la sociedad lo más
fielmente que pueda.
 Esta representación debe hacerse de manera amoral (a diferencia del realismo), es decir,
científica, y sobre todo alejada de los valores morales y éticos de la burguesía.
 No se juzga a lo bello y lo feo como valores distintos, o si lo son, el naturalismo es
indiferente respecto a uno y otro.
 Centran sus personajes en los estratos sociales dejados a un lado por la novela burguesa:
las clases bajas.
 Emplean un lenguaje que no ve con malos ojos las jergas y el habla popular.
Características del Naturalismo

1 – Determinismo

En la narrativa naturalista destaca la ausencia del libre albedrío  o libre elección (creencia de

que las personas tienen el poder de elegir y tomar decisiones).

Así, en el naturalismo se encuentra presente el determinismo, doctrina que sostiene que todo
acontecimiento está casualmente determinado por la cadena causa-consecuencia (el estado
actual determina el futuro).

De esta forma, los personajes que conforman el universo de las novelas naturalistas no
parecen tener esperanzas, aunque tengan problemas y sueños, pero sin hacer realmente
nada por ello.

Un ejemplo de esto es en la novela Hijo Nativo, donde en una parte, el personaje Bigger
reflexiona sobre no tener libre albedrío, debido al elevado nivel de racismo en la época.

2 – Pesimismo

Se ha mencionado como el naturalismo heredó diversas características del realismo. De esta

manera, entre los principales tópicos o temas tratados por los naturalistas, se encuentran las
situaciones más oscuras de la vida humana, temas tales como el vicio, la violencia, el
racismo, la enfermedad. Lo cual llevó al naturalismo a ser criticado por enfocarse en los
aspectos negativos de la vida.

Este fuerte pesimismo presente en los naturalistas es una consecuencia directa el

determinismo, en el que, por ejemplo, si un personaje nació en un entorno de pobreza, lo
más probable en el contexto del naturalismo, es que muera en la pobreza.

Este retrato oscuro de la vida puede tener un gran valor en la concientización, permitiendo al
lector entender las dificultades que atraviesan las personas en diferentes situaciones, y lo
desamparadas que pueden llegar a sentirse.

3 – Narrativa y lenguaje usado

El naturalismo tuvo gran influencia científica, además, muchos de sus principales exponentes
literarios y dramaturgos ejercieron también como periodístas. Estos antecedentes
influenciaron la narrativa y lenguaje usado en el naturalismo.
En este sentido, el/la narrador(a) describen las situaciones, pero en un tono impersonal, sin
involucrarse con los personajes o mostrar señales de afecto o repudio hacia las situaciones
que ocurren.  Esto ocurre debido a que los naturalistas analizan y describen la sociedad desde
un enfoque científico.

Además, en cuanto al lenguaje usado por los personajes, este será influenciado por el
entorno y contexto social al que pertenezcan los personajes, los cuales suelen pertenecer a
estratos bajos de la sociedad, por lo cual, las expresiones usadas intentarán ser iguales a las
usadas por las personas que viven en condiciones similares a las descritas. 

4 – Condición humana influida por herencia

Junto con el determinismo, es decir, la ausencia del libre albedrío, los naturalistas estaban
interesados en la herencia (genética) y la naturaleza humana, lo que los llevó a explorar
como las características de los progenitores pueden pasar a la siguiente generación y por lo
tanto determinar el futuro de alguien (un personaje) de acuerdo a su herencia.

Por ello, las características, positivas y negativas de alguien, serán determinadas por la
presencia de estas en los progenitores de la persona.

Por ejemplo, en la novela Thérèse Raquin de Emile Zola, los personajes Laurent y Camille
presentan características fuertes, mientras que Ethan Fromme de la novela del mismo
nombre, no logra escapar de su naturaleza pasiva.

5 – Rechazo al romanticismo

El romanticismo surgió como un movimiento cultural a finales del siglo XVIII, como una
respuesta contra el racionalismo de la ilustración y el Neoclasicismo, dando ahora prioridad a
los sentimientos y una búsqueda de la libertad.

Este movimiento se encontraba dotado de nostalgia, añoranza y sueños de libertad; lo cual

sería rechazado por el naturalismo, optando por plasmar las situaciones como ocurren, y no
como podría ser.

Así, la pintura de ambos movimientos presenta un gran contraste, retratando

el romanticismo escenas sublimes, mientras que el naturalismo realiza un retrato casi
documental de la escena.

 6 – Acercamiento entre la filosofía y la ciencia

El naturalismo como movimiento filosófico logró acercar la filosofía a la ciencia, afirmando
que no hay nada más allá de la naturaleza (no hay nada sobre natural) y promovió el uso
del método científico para investigar cualquier cosa que sea real.

Esta posición fue asumida por una de las dos corrientes que adoptó la filosofía naturalista,
la filosofía metodológica. Esta corriente afirmaba que tanto la ciencia como la filosofía buscan
verdades por medio la de experiencia. 

7 – Método científico para retratar la realidad

Se ha mencionado como, especialmente en la narrativa naturalista, la realidad es contada con

una imparcialidad casi periodística y científica.

Precisamente, el naturalismo como movimiento literario hizo énfasis en la aplicación

del método científico y la observación.

El método científico  es un método o procedimiento de investigación, principalmente usado en

la producción de conocimiento en las ciencias.

Este método consiste en la observación sistemática, medición, experimentación, formulación,

análisis y modificación de las hipótesis. De esta manera, los naturalistas utilizan este enfoque
para producir las características de sus historias y  de sus personajes.

8 – Naturalismo Metodológico y Metafísico

En la filosofía, el naturalismo representa la idea de que sólo las leyes y fuerzas naturales, y
no las sobrenaturales o espirituales, son las que operan en el mundo.

Así, los naturalistas defienden que las leyes naturales controlan la estructura y
comportamiento del universo natural.

La filosofía naturalista es separada en dos corrientes o posiciones: Naturalismo

Ontológicoy Naturalismo Metodológico. En este sentido, el Naturalismo Ontológico estudia con
lo que existe, afirmando que lo que controla al mundo físico son las leyes naturales, y que
nada que no ea físico puede entonces tener influencia sobre el mundo físico.

Por otra parte, el Naturalismo Metodológico se enfoca en los métodos de búsqueda y

observación utilizados en la filosofía, y el acercamiento de esta con la ciencia. Exponiendo así
que ambas disciplinas buscan verdades mediante los mismos métodos.
9 – Entorno Social

El la vida y el destino de los personajes en la narrativa naturalista se encuentran

determinados por diversos factores, como se ha mencionado, el determinismo y la herencia.
De esto deriva también el entorno social al que pertenecen los personajes en las novelas
naturalistas.

Además de los factores que determinan las condiciones de los personajes, el enfoque
pesimista del naturalismo es propicio para que los grupos sociales predominantes en las
obras naturalistas sean sectores marginados de la sociedad.

No obstante, el carácter realista del naturalismo permite que el entorno social retratado sea
tal y como fue observado por el autor, con sus mejores y peores cualidades.

10 – Darwinismo  

El naturalismo fue altamente influenciado por la publicación del libro El Orígen de las
Especies de Charles Darwin en 1859, el cual es el fundamento de la bilogía evolutiva.

En este libro, Darwin introdujo la teoría científica de que las poblaciones evolucionan en el
transcurso de las generaciones, mediante un proceso conocido como selección natural.

Darwin demostró como la evolución de las especies se encuentra determinada por la lucha
por la supervivencia.

De este modo, la teoría de Darwin influenció altamente a los naturalistas, quienes veían a las
personas como diferentes especies, es decir, diferentes tipos de personas, todas luchando por
sobrevivir y prosperar.

Influencia del determinismo

El determinismo es la creencia de que todas las personas estamos determinadas por la situación
en la que nacemos: nuestro sexo, nuestra ciudad, nuestra clase social, etcétera. Por tanto, en las
novelas naturalistas no existe el libre albedrío, los personajes están totalmente condicionadas a
su origen. La relación causa-efecto es la base del determinismo que impide que los personajes
puedan tomar realmente sus propias decisiones y vivir la vida que quieran.
Novelas pesimistas
Debido a esta asfixiante condición en la que se encuentran los personajes del naturalismo, en
toda la obra se suele respirar un aire pesimista. Una de las características del naturalismo es que
querían dar visibilidad a aspectos que forman parte de la realidad y que, desde siempre, habían
sido obviados en las artes y la literatura. La violencia, la enfermedad, el vicio, etc., son algunos de
los temas que vemos en estas novelas.
 El Realismo literario es un movimiento literario que se inició a mediados del siglo XIX. La
característica de las obras de este movimiento fue principalmente dedicarse a presentar un retrato
fidedigno y realista de la sociedad de la época. La idea de los autores de este movimiento era
observar, cual antropólogos, a la sociedad, la cultura, las personas y las acciones de esta gente.

A mediados del siglo XIX, España vivía una época bastante agitada, porque acababa de empezar su
guerra contra Francia y recién habían perdido a Cuba y a las islas Filipinas.
A pesar de los momentos en que estaban pasando y la guerra que mantenía, la influencia del
realismo, proveniente de Francia, caló hondo en los españoles de la época, haciendo que se uniesen
a una corriente mucho más objetiva que la que iban a dejar atrás.

El realismo literario español se manifestó principalmente en la novela, aunque también tuvo algunos
representantes en el teatro (José Echegaray o Manuel Tamayo y Baus) y en la poesía (Ramón de
Campoamor o Gaspar Núñez de Arce).

CARACTERÍSTICAS DEL REALISMO LITERARIO

Cada movimiento literario destaca por unas características muy claras que tienen que ver con la
realidad de la época, con los sentimientos que se van generando en estos escritores que son tanto
personajes como observadores de la realidad que se vive y que siempre engancha con el pasado
movimiento literario con el que vendrá después. Las características principales son:

 Reflejo de los valores e inquietudes de la clase burguesa como son el individualismo o el

materialismo.
 Visión objetiva de la realidad, «la novela es la imagen de la vida» diría Benito Pérez Galdós.
 Defensa de una tesis. Las obras enfocan una realidad desde una determinada
concepción moral.
 Lenguaje coloquial y popular para situar a los personajes en su ambiente real.
 Temas cercanos al lector de la época: infidelidades, defensa de los ideales burgueses,
problemas matrimoniales, éxodo del campo a la ciudad, ambientes regionales y costumbristas,
valores modernos frente a los valores tradicionales, ansia por el ascenso en la escala social, malestar
de la mujer por su papel en la sociedad…
 Abundantes descripciones.

La sociedad que amaba la corriente del romanticismo, la dejó a un lado y siguió de cerca a la estética
burguesa del realismo. Algunos, conservaron su ideología y sus creaciones románticas, pero se
convirtió en una nueva corriente, llamada Postromántica.
Como veis en la fotografía, algunos de los escritores de novela realista son muy conocidos en la
historia de la literatura española.

Follas novas este o poezie publicată în 1880 de Rosalía de Castro.

Este considerată o lucrare esențială în lirica noastră de romantism, alături de poeziile lui Bécquer.
Este a doua și definitivă carte a poeziei galice a Rosaliei care a conceput inițial aceste poezii ca o
continuare a cântecelor galiciene.
Dar Follas novas prezintă un spirit poetic diferit, motivat de emigrare, nenorociri ale familiei și
tulburări fizice și morale.
Follas novas este un text care confirmă așa-numitul Rexurdimento al literaturii galice și tendința
romantismului în splendoarea sa finală.
Cea de-a doua și definitivă carte a poeziei gallece a Rosaliei, Follas novas este un text care
asigură o renaștere, cea a literaturii galice și o tendință, cea a romantismului în splendoarea sa
finală. Lucrare esențială în ecologizarea liricii noastre, împreună cu poeziile lui Bécquer, este
prezentată aici pentru prima dată în întregime și bilingve, galegiene și spaniole, în urma textelor
ediției primitive. Corpusul acestui volum este completat de poeziile Rosaliei nepublicate în carte, la
rubrica Poemas Soltos, precum și de Traducerile poetice în limba galbenă realizate de autoare.

Rosalía de Castro: „Quen non xime?” (Din „Follas novas”);  propunere de analiză și predare 
Poezia despre care am discutat este un excelent exemplu al celor mai bune poezii
romantice spaniole. Transparența semnificativă este atât de mare încât cititorul înțelege
curând relația, necesară , dar tensionată, între lumea exterioară, ostilă și crudă și sinele
poetic.   
 
În acest poem, este surprinzător modul în care poetul își deschide inima în canal: ne permite să-i
verificăm angoasa, temerile și dorurile cu toată naturalețea. Se teme de lumea exterioară și
decepțiile ei înșelătoare. El caută ceva diferit, pe care pare să îl găsească la copiii săi, dar după
ce i-a vizitat, disconfortul său continuă.  
 Dilema finală pe care poetul ridica lui lui soarta este convingătoare : dacă nu ai putea oferi
fericire, cu excepția cazului în lăsați - o în pace și se încheie zilele sale , cât mai curând
posibil. Poezia are un ton confesional, onest și sfâșiat care surprinde și asaltă cititorul.    
 interpretare 
 
Poezia pe care o comentăm este un exemplu perfect al celor mai bune poezii romantice
spaniole. Rezumăm elementele sale compoziționale de bază: 
-Subiectivitate: deja pronumele „eu” și verbul conjugat la prima persoană, împreună cu
posesivele corespunzătoare, ne avertizează că poezia se concentrează și vorbește despre sinele
poetic, mai mult sau mai puțin tradus de Rosalia de Castro. Există mai multe persoane, percepute
mai degrabă ca străini sau chiar dușmani nemiloși. Vocea poetului cere toată atenția, mai ales în
ultimele opt strofe, care au un ton angoasat și disperat.   
-Sentimentalism: poemul se concentrează rapid asupra emoțiilor sinelui poetic. Exteriorul
servește pentru a investiga interiorul, care este prezentat ca o magmă suferință și umilită. Starea
sufletului este ceea ce contează; preocuparea sa pentru copiii săi face ca eul poetic să pornească
într-un drum trăit acasă ca un calvar.   
- Intimitatea: dinamica poemului este internă, personală și reflectă. Totul se învârte în jurul
emoțiilor și sentimentelor pe care le posedă sinele poetic, confruntându-se cu cele ale oamenilor
nebuni. Starea sa de frustrare îl determină pe poet să pună la îndoială oamenii mai întâi stupidați,
apoi propriul sine, prin diferite metonime; El continuă cu Dumnezeu și se termină cu steaua sa
roșie, îngerul său păzitor și ocrotitor; el îi recriminează lipsa de comunicare, poate eșecul
său; Acesta este motivul pentru care el imploră să încheie toate acestea.      
-Natura este de obicei o componentă principală în poezia rosiană; aici, cu toate acestea, el își dă
rolul său de a progresa, lumii exterioare, percepută ca antagonistă, tare și curată. Poate că copiii
joacă un rol special, pentru că sunt imaginea dorului și fericirii poetului, că nu a găsit aceste
elemente doar în lumea de afară, în progres, sau în lumea din interior, în inima lui .      
-Formal, Rosalia creează un artefact poetic nou, aproape experimental și foarte frumos. Optați pentru o
compoziție oarecum difuză în sine: există șaisprezece strofe grupate după temă și tipul de vers, și, de
asemenea, deși mai puțin, tipul de rimă. Senzatia de citire este de mare densitate semnificativa. Natura și
poetul vorbesc aproape certând, raționând cu toată seriozitatea lumii. În fundal există o structură dialogică
între exterior și interior, între lume și poet, între frustrare (părți din ființa sa, Dumnezeu și steaua sa roșie) și
speranță (copiii săi și dorințele lor de fericire). Este clar, așadar, că are nevoie de natură ca sursă de
reverie, adică de viață, iluzie și speranță.     
 început

Principiile naturalismului pot fi rezumate în următoarele propoziții:

 Existența umană este controlată de forțe naturale în afara voinței, care se încadrează pe instinct,
pasiune, genetică și mediul social și economic.
 Literatura este un document social, așa că trebuie să înfățișați societatea cât mai fidel.
 Această reprezentare trebuie făcută amoral (spre deosebire de realism), adică științifică și, mai ales,
departe de valorile morale și etice ale burgheziei.
 Frumosul și urâtul nu sunt apreciați ca valori distincte sau, dacă sunt, naturalismul este indiferent
unul față de celălalt.
 Ei își concentrează personajele pe straturile sociale puse deoparte de romanul burghez: clasele
inferioare.
 Ei folosesc un limbaj care nu calomniază jargonul și vorbirea populară.
Acest fragment aparține ultimelor articole scrise de Larra, care arată ideea pesimistă pe care a avut-o la acea
vreme și care se va încheia în sinuciderea sa la 13 februarie a anului următor (1837).
Larra este un scriitor romantic, ale cărui lucrări cele mai remarcabile sunt Articolele, care apăreau în ziarele vremii și
pe care le semnează cu diferite pseudonime.
Caracteristicile romantice care se văd în acest fragment sunt:
1. Dezacordul cu lumea și sentimentul de nicio împlinire
Larra în societatea în care trăiește nu este confortabil, așa că o ridiculizează (de exemplu, „ca și cum faltriqueras-ul
meu ar fi poporul spaniol și degetele mele la fel de multe guverne”). Pentru el viața nu are niciun sens, nu mai există
nicio speranță ("inima mea este doar un alt mormânt. Ce spune? Aici se află speranța").
2. Exaltarea sinelui și individualismului
Romanticii apreciază, mai ales, geniul capabil să creeze o operă din nimic datorită inspirației. Au un cadou cvasimist,
dar acest cadou nu îi face mai fericiți și îi poate lua:
- La expresia artistică și apoi darul îi duce spre succes, așa cum i s-a întâmplat lui Larra: contemporanii săi nu au
înțeles dublul fund al articolelor sale, credeau că este un scriitor amuzant. Se simte frustrat (nu mai are speranță) și
își pune capăt de sinucidere.
- La eșec, deoarece nu pot exprima tot ceea ce simt, există bariere care îl împiedică, limba este insuficientă.
3. Importanța libertății
Larra nu mai crede în libertate, vede că societatea nu este cultivată și că, cu excepția câtorva francezi-americani, care
luptă pentru asta, populația nu urmărește idealuri liberale („s-a rugat că a privit cerul ca și cum ar fi un liberal Nu mai
aveam nicio speranță decât în el ”). Morții sunt singurii liberi, deoarece „singura libertate posibilă pe pământ este
aceea care dă moartea”.
4. Natura, care este nocturnă ("un nor întunecat a învăluit totul. Era noapte. Frigul mi-a înghețat venele") și mediul
sepolcral: este Ziua Morților, oamenii merg la cimitir pentru a-și vedea morții. , dar, în realitate, Madrid este
cimitirul.
Fragmentul are reflecții pesimiste asupra societății, despre Madrid. Criticați oamenii, sunt „nebuni”, de vreme ce „se
mută pentru a vedea morți, când în realitate sunt morții”. Acest fragment reflectă bine ideea pesimistă pe care Larra
a avut-o în ultimele sale luni de viață: în cimitirul, care este Madrid, se află un mormânt, cel mai întunecat, cel al
artistului însuși, în care „minte speranța”.
Caracteristicile naturalismului
1 - Determinism

Narațiunea naturalistă evidențiază absența liberului arbitru  sau libera alegere (credința că

oamenii au puterea de a alege și de a lua decizii).    

Astfel, determinismul este prezent în naturalism , doctrină care susține că fiecare eveniment

este determinat întâmplător de lanțul cauză-consecință (starea actuală determină viitorul). 

În acest fel, personajele care alcătuiesc universul romanelor naturaliste nu par de speranță,
chiar dacă au probleme și vise, dar fără a face cu adevărat nimic pentru asta.

Un exemplu în acest sens este în romanul Fiul Nativ, unde pe de o parte, personajul Bigger
reflectă faptul că nu are liber arbitru , din cauza nivelului ridicat de rasism din acea vreme. 

2 - Pesimism

A fost menționat ca naturalismul a moștenit diverse caracteristici ale realismului  . În acest

fel, printre principalele subiecte sau subiecte tratate de naturaliști, se află cele mai întunecate
situații din viața umană, probleme precum viciul, violența, rasismul, boala. Ceea ce a dus la
criticarea naturalismului pentru concentrarea pe aspectele negative ale vieții.  

Acest pesimism puternic prezent la naturaliști este o consecință directă a determinismului, în

care, de exemplu, dacă un personaj s-a născut într-un mediu de sărăcie, cel mai probabil în
contextul naturalismului, el moare în sărăcie.

Acest portret întunecat al vieții poate fi de mare valoare în sensibilizarea, permițând cititorului
să înțeleagă dificultățile pe care le întâmpină oamenii în diferite situații și cât de neputincioși
se pot simți.

3 - Narațiune și limbaj folosit

Naturalismul a avut o mare influență științifică, în plus, mulți dintre principalii săi exponenți
literari și dramaturgii au exercitat și ei ca jurnaliști. Acest fundal a influențat narațiunea și
limbajul folosit în naturalism.

În acest sens, naratorul (a) descrie situațiile, dar pe un ton impersonal, fără a se implica cu
personajele sau a arăta semne de afecțiune sau repudiere față de situațiile care apar. Acest
lucru se întâmplă deoarece naturaliștii analizează și descriu societatea dintr-o abordare
științifică. 

În plus, în ceea ce privește limbajul folosit de personaje, acesta va fi influențat de mediul și

contextul social din care fac parte personajele, care aparțin de obicei straturilor inferioare ale
societății, prin urmare, expresiile utilizate vor încerca să fie egale cu cele utilizate de către
persoanele care trăiesc în condiții similare cu cele descrise. 

4 - Starea umană influențată de moștenire

Alături de determinism, adică absența liberului arbitru , naturaliștii erau interesați de

moștenire (genetică) și de natura umană, ceea ce i-a determinat să exploreze modul în care
caracteristicile părinților pot trece la generația următoare. Ambele determină viitorul cuiva
(un personaj) în funcție de moștenirea sa. 

Prin urmare, caracteristicile, pozitive și negative ale cuiva, vor fi determinate de prezența
acestora la părinții persoanei.

De exemplu, în romanul Thér è se Raquin de Emile Zola, personajele Laurent și Camille au

caracteristici puternice, în timp ce Ethan Fromme din romanul cu același nume nu reușește să
scape de natura sa pasivă.

5 - Respingerea romantismului

Romantismul a apărut ca o mișcare culturală în secolul al XVIII - lea ca un răspuns împotriva

raționalismului ilustrare și neoclasicismului , oferind acum prioritate sentimentelor și o
căutare pentru libertate.     

Această mișcare a fost înzestrată cu nostalgie, dor și vise de libertate; ceea ce ar fi respins de

naturalism, alegând să surprindă situații așa cum apar, și nu așa cum s-ar putea.

Astfel, pictura ambelor mișcări prezintă un contrast deosebit, înfățișând scene sublime

ale romantismului , în timp ce naturalismul  face un portret aproape documentar al scenei.    

 6 - Abordare între filozofie și știință

Naturalismul ca mișcare filosofică a reușit să apropie filozofia de știință, afirmând că nu există

nimic dincolo de natură (nu există nimic despre natură) și a promovat utilizarea metodei
științifice  sau să investigheze orice este real. 
Această poziție a fost asumată de unul dintre cele două curente pe care le-a adoptat filozofia
naturalistă, filozofia metodologică  . Acest curent a afirmat că atât știința, cât și filozofia caută
adevăruri prin experiență.  

7 - Metoda științifică pentru a înfățișa realitatea

A fost menționată ca, mai ales în narațiunea naturalistă , realitatea este bazată pe o
imparțialitate aproape jurnalistică și științifică. 

Precis, naturalismul ca mișcare literară a accentuat aplicarea metodei științifice  și a

observației.  

Metoda științifică  este o metodă sau o procedură de cercetare, utilizată în principal în

producerea de cunoștințe în știință.  

Această metodă constă în observarea sistematică, măsurarea, experimentarea, formularea,

analiza și modificarea ipotezelor. În acest fel, naturaliștii folosesc această abordare pentru a
produce caracteristicile poveștilor și ale personajelor lor. 

8 - Naturalism metodologic și metafizic

În filozofie, naturalismul reprezintă ideea că numai legile și forțele naturale, și nu cele

supranaturale sau spirituale, sunt cele care operează în lume.

Astfel, naturaliștii susțin că legile naturale controlează structura și comportamentul

universului natural.

Filozofia naturalistă este separată în două curente sau

poziții: Naturalism ontologic  și Naturalism metodologic  . În acest sens, Naturalismul
Ontologic  studiază ceea ce există  , afirmând că ceea ce controlează lumea fizică sunt legi
naturale și că nimic care nu este fizic nu poate avea atunci influență asupra lumii fizice.     

Pe de altă parte, Naturalismul metodologic se concentrează pe metodele de căutare și

observare utilizate în filozofie și abordarea sa la știință. Expunând astfel că ambele discipline
caută adevăruri prin aceleași metode.  

9 - Mediu social
Viața și destinul personajelor din narațiunea naturalistă sunt determinate de diverși factori,
după cum am menționat, determinismul și moștenirea. Din aceasta derivă și mediul social din
care personajele aparțin romanelor naturaliste.

Pe lângă factorii care determină condițiile personajelor, abordarea pesimistă a naturalismului

este favorabilă grupurilor sociale predominante în lucrările naturaliste fiind sectoare
marginalizate ale societății.

Cu toate acestea, natura realistă a naturalismului permite mediul social portretizat să fie așa
cum a fost observat de autor, cu cele mai bune și mai proaste calități ale sale.

10 - darwinism  

Naturalismul a fost puternic influențat de publicarea cărții The Origin of Species de Charles

Darwin în 1859, care este fundamentul biologiei evolutive  .     

În această carte, Darwin a introdus teoria științifică conform căreia populațiile evoluează de-a
lungul generațiilor, printr-un proces cunoscut sub numele de selecție naturală. 

Darwin a arătat cum evoluția speciei este determinată de lupta pentru supraviețuire.

În acest fel, teoria lui Darwin i-a influențat foarte mult pe naturaliștii, care au văzut oamenii
ca specii diferite, adică diferite tipuri de oameni, care se luptă să supraviețuiască și să
prospere.

Influența determinismului
Determinismul este credința că toți oamenii sunt determinați de situația în care ne naștem: sexul
nostru, orașul nostru, clasa noastră socială și așa mai departe. Prin urmare, în romanele
naturaliste nu există liber arbitru, personajele sunt complet condiționate de originea lor. Relația
cauză-efect este baza determinismului care împiedică personajele să-și ia de fapt propriile decizii
și să trăiască viața pe care și-o doresc.
Romane pesimiste
Datorită acestei condiții sufocante în care se regăsesc personajele naturalismului, se respiră de
obicei un aer pesimist în întreaga lucrare. Una dintre caracteristicile naturalismului este că au dorit
să ofere vizibilitate aspectelor care fac parte din realitate și care au fost mereu ignorate în arte și
literatură. Violența, boala, viciul etc. sunt câteva dintre subiectele pe care le vedem în aceste
romane.
 

Realismul literar este o mișcare literară care a început în mijlocul secolului al XIX-lea. Caracteristica

lucrărilor acestei mișcări a fost în principal prezentarea unui portret fiabil și realist al societății
vremii. Ideea autorilor acestei mișcări a fost de a observa, care sunt antropologii, societatea, cultura,
oamenii și acțiunile acestor oameni.  
La mijlocul secolului al XIX-lea , Spania trăia o perioadă foarte agitată, deoarece tocmai începuse
războiul împotriva Franței și tocmai pierduseră Cuba și Filipine.
În ciuda momentelor în care au trecut și a războiului care a avut loc, influența realismului , venită din
Franța, a căzut profund în spaniolii vremii, determinându-i să se alăture unui curent mult mai obiectiv
decât cel pe care urmau să îl lase în urmă. . 

Realismului literar spaniol se manifestă în principal în roman, dar a avut , de asemenea , unii
reprezentanți în teatru (José Echegaray și Manuel Tamayo y Baus) și poezie (Ramon de Campoamor
și Gaspar Núñez de Arce).  

CARACTERISTICILE REALISMULUI LITERAR

Fiecare mișcare literară se remarcă pentru caracteristici foarte clare, care au legătură cu realitatea
vremii, cu sentimentele generate de acești scriitori care sunt atât personaje, cât și observatori ai
realității trăite și care se implică întotdeauna cu mișcarea trecută. literare care va veni mai
târziu. Principalele caracteristici sunt:

                                 Reflectarea valorilor și preocupărilor clasei burgheze, cum ar fi individualismul sau

materialismul . 
                                 Viziunea obiectivă a realității, „ romanul este imaginea vieții ”, ar spune Benito Pérez
Galdós.
                                 Apărarea unei teze. Lucrările abordează o realitate dintr-o anumită
concepție morală . 
                                 Limbaj colocvial și popular pentru a plasa personajele în mediul lor real. 
                                 Probleme apropiate cititorului vremii: infidelități, apărarea idealurilor burgheze,
probleme conjugale, exodul de la țară la oraș, medii regionale și obișnuite, valori moderne
împotriva valorilor tradiționale, pofte de creșterea scării sociale, stare de rău femeia pentru rolul ei
în societate ... 
                                 Descrierile abundente.

Societatea care iubea curgerea romantismului, l-a lăsat deoparte și a urmărit îndeaproape estetica
burgheză a realismului. Unii și-au păstrat ideologia și creațiile romantice, dar a devenit un nou curent,
numit Post-Romantic . 
După cum puteți vedea în fotografie, unii dintre scriitorii de romane realiste sunt bine cunoscuți în
istoria literaturii spaniole.