PRODUSE BIO

FERMIER-
PRODUCATORI

CONSUMATORI DESFACEREA
PRODUSELOR ÎN
REŢEAUA
COMERCIALĂ

PRETENŢII DIN PARTEA:

1. PRODUCĂTORI (FERMIERI)
2. CONSUMATORI
3. REŢEAUA COMERCIALĂ BIO
 CRESTEREA ANIMALELOR ÎN SISTEM BIO

1. ANIMALE DE FERMĂ
•Bovine-bubaline
•Suine
•Ovine
•Păsări (găini, gâşte, rate, curci, bibilici, etc.)
•Albine
•Peşti
•Iepuri
•Alte animale de fermă
2. DE CE DEPINDE CREŞTEREA ANIMALELOR, PRINCIPALII FACTORI:

RASA

FACTORUL
-OM-

MASA CASA

TEHNOLOGII DE
PRODUCTIE
 3. CE SISTEM DE CREŞTERE ABORDĂM:
1. Creşterea animalelor în sistem conventional
2. Creşterea animalelor în sistem bio
3. Creşterea animalelor în sistem industrial
4. Creşterea animalelor în sistem intensi, semiintensiv, gospodăresc, etc.
 AGRICULTURA EUROPEANĂ
AGRICULTURĂ
BIODINAMICĂ

AGRICULTURĂ (biologia ştiinţa

BIOLOGICĂ organismelor vii)

AGRICULTURĂ GENERALĂ
AGRICULTURĂ
ORGANICĂ

AGRICULTURĂ ORGANO-
BIOLOGICĂ

AGRICULTURĂ INTEGRATĂ
AGRICULTURĂ
CONVENŢIONALĂ AGRICULTURĂ INTENSIVA

AGRICULTURĂ SEMIINTENSIVA
AGRICULTURĂ DE TIP GOSPODARESC
AGRICULTURĂ DURABILĂ
 A încerca să scrii o carte care să cuprindă totul despre un
domeniu vast este foarte greu (sau aproape imposibil).
Încercarea noastră sinceră este o colaborare de mulţi ani în
care am avut posibilitatea să ne formăm o părere practică despre
calitatea produselor alimentare care şi aceasta este o noţiune
deosebit de complexă dacă este văzută prin prisma siguranţei
consumatorului.
De altfel consumatorul este unanim recunoscut ca fiind
actorul cel mai important în derularea activităţilor economice a
căror rezultate constau în satisfacerea minimă a dorinţelor,
preferinţelor, exigenţelor, necesităţilor, etc.
În acest domeniu al managementului alimentar economia
românească este deja expusă unor provocări a sistemului
concurenţial în uniunea europeană, de aceea, este absolut necesar
cunoaşterea şi respectarea exigenţelor europene.
 Managementul calităţii alimentelor se implică în a deschide noi
perspective asupra calităţii vieţii, cu noi speranţe de îmbunătăţire a
mediului socio-economic în care ne desfăşurăm activitatea.
Preferinţa pentru performanţă şi calitate trebuie să fie specifică
profesionalismului şi competenţei care sunt elemente şi cerinţe sociale
cu un important impact economic.
Am spus de la început că suntem foarte sinceri privind calitatea
alimentelor, de aceea trebuie să recunoaştem fără nici un dubiu, ca
toate problemele de sănătate ale omului modern sunt determinate de
alimentaţie. În ultimii 20-30 de ani materiile prime vegetale şi animale
dintr-un mediu poluat şi chimizat la maxim, alimentele sunt pline de
coloranţi, conservanţi, arome, amelioratori, zeci de substanţe chimice pe
care organismul uman le consumă zilnic fără măcar să le accepte sau să
le recunoască. În literatura chinezească circulă o expresie: „Orice
boală poate avea mai mulţi taţi dar numai o singură mamă – care
este mâncarea”.
 În acest context al globalizării ne încadrăm şi noi consumatorii din
România, iar viziunea politicii europene cel puţin teoretic în domeniul
calităţii ar trebui să constituie un fundament solid pentru susţinerea
unei societăţi sănătoase.
Astăzi globalizarea a devenit un fapt evident cu voia noastră, sau
fără voia noastră (a consumatorilor), că aprovizionarea cu cele
necesare consumului se face de pe toate meridianele globului, iar
relaţia tradiţională bazată pe încrederea dintre producători –
distribuitori – consumatori lasă de dorit, de fapt informaţia este
suspectă, etc.
De aceea cunoaşterea, implementarea şi respectarea
regulamentelor europene şi naţionale în domeniul managementului
calităţii şi siguranţei alimentului astăzi sunt imperative, majore, în
societatea naţionlă.
 Ideile şi cunoştinţele de faţă se adresează în primul rând
specialiştilor din domeniul agroalimentar, studenţilor din facultăţile
cu profil tehnic şi economic din domeniul ştiinţelor agicole,
industriei alimentare, biotehnologii alimentare, zootehnie cât şi
tuturor celor interesaţi de calitatea hranei zilnice pe care o
consumăm. Nimeni nu poate rămâne indiferent de calitatea
alimentelor pe care le consumă zilnic. Această carte mai poate fi
utilă specialiştilor care fac audit intern şi extern privind
implementare sistemului H:A:C:C:P: la nivel de societăţi
comerciale pe filiera carne, lapte, ouă, peşte, etc. cât şi produse
nonanimle.
Fără îndoială această prezentare nu are pretenţia de a întruni
exigenţele tuturor specialiştilor din domeniul agroalimentar, motiv
pentru care ne asumămă acest risc, bucuroşi fiind totodată să
primim sugestiile lor, calificate înspre mai bine, mai complet, mai
atractiv, etc.
 Manualul de Agricultură ecologică se adresează studenţilor,
masteranzilor, fermierilor, proprietarilor de teren agricol cât şi altor
categorii de întreprinzători din mediul rural cât şi consumatorilor
iubitori de natură şi de produse ecologice de bună calitate, curate şi
sănătoase.
Acest studiu îşi propune familiarizarea specialiştilor din
domeniul agroalimentar cu specificul agriculturii ecologice,
stimularea creativităţii individuale, cu respectarea standardelor de
calitate şi de mediu.
În practică ideile se îndreaptă către tinerii fermieri, beneficiari
a unor proiecte în domeniul agroalimentar prin programul naţional
de dezvoltare rurală ca beneficiarii finali ai acestor proiecte
ecologice („Pofta de a-şi proiecta şi conduce fermele bio în
conformitate cu principiile agriculturii ecologice.”)
 Producţia ecologică este un sistem global de gestiune agricolă şi
de producţie alimentară care combină cele mai bune practici de
mediu, un nivel înalt de biodiversitate, conservarea resurselor
naturale. Aplicarea unor standarde înalte prvind bunăstarea
animalelor şi metode de producţie care respectă preferinţele
anumitor consumatori, etc.
 Calitatea furajelor şi bunăstarea animalelor
în sistemul bio
Compoziţia furajelor ecologice prezintă cea mai mare
importanţă pentru producţia de carne şi lapte (factorul principal).
Regulamentele ecologiei cer ca furajele să fie produse în
următoarele condiţii:
1. Furajele să fie curate, să nu fie tratate cu substanţe chimice doar
cu substanţe organice (gunoi de grajd de la taurine, ovine)
2. Animalele crescute în sistem ecologic să fie furajate în libertate,
cu acces permanent la păşune, să aibă confort microcimat natural,
atât în stabulaţie cât şi pe păşune (umbrare, apă, etc.)
3. Furajele ecologice pentru perioada de stabulaţie trebuie produse
de preferinţă chiar în fermă unde sunt crescute şi animalele
4.Pentru furajarea animalelor pe sistem ecologic sunt interzise
următoarele ingrediente:
• agenţii de creştere şi stimulare
• aminoacizii sintetici
• organismele modificate genetic (OMG-uri)
• aditivi alimentari
• substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor, etc.
5.Bunăstarea animalelor în fermele ecologice trebuie să fie o practică
naturală cu probabilităţi de a oferi animalelor o viaţă confortabilă fără
stres în concordanţă cu nevoile lor naturale.
6.Un concept important în creşterea animalelor este crearea unui mediu
corespunzător fiecărei specii (bovine, ovine, suine, păsări, etc) care
includ:
• acces permis la aer curat
• păşune corespunzătoare
• fără legare, să fie libere
• aşternut şi adăpost corespunzător
• densitate mică pe suprafaţă de păşunat şi stabulaţie
7. Fără stres pe timpul transportului.
8. Pardosele naturale fără grătare pentru odihna lor.
9. Fără mutilarea animalelor (tăierea cozii, urechilor, cornelor, etc.)
10. Îngrijitorii animalelor trebuie să posede cunoştinţe şi capacităţi
de bază privind cerinţele tehnologice de creştere a animalelor în
sistem bio.
11. Să ocrotim animalele pe toată perioada de creştere şi îngrăşare,
fără să le provocăm dureri, stres, constrângere, etc.
12. În perioada de creştere a tineretului să fie alimentat cu lapte
natural de la mamele lor. Dacă se poate, sau de la alte mame
fătate în acelaşi timp.
13. Menţinerea sănătăţii şi bunăstării animalelor este una din
principiile cheie ale agriculturii ecologice. Obligatoriu să folosim
un management adecvat cu o atenţie sporită faţă de fiecare specie
în parte.
14. În sistemul de creştere ecologic este foarte important să alegem
rasele în fucnţie de vitalitatea, adaptabilitatea la condiţiile locale şi
rezistenţă la boli (de preferinţî rase autohtone)
15. În ce privesc tratamentele la animalele crescute ecologic, apar
uneori unele îmbolnăviri sau răniri ocazionale, unde fermierii trebuie
să acţioneze rapid ca animalul să nu sufere şi să nu aibă dureri
16. Tratamentele în zootehnia ecologică includ metode de recuperare
prin homeopatie, fitoterapie, etc., fără provocări dureroase pe timpul
tratamentelor.
 Marketingul produselor ecologice
Marketingul a apărut la începutul secolului al XX-lea, în
ţările capitaliste dezvoltate, iniţial ca metodă de studiere şi
prospectare a piţei. Termenul este de origine anglo-saxonă – verbul
„to market” înseamnă „a desfăşura tranzacţii de piaţă, a cumpăra şi
a vinde”. Primele practici de marketing au apărut în SUA. Philip
Kotler, cunoscut în literatura de specialitate drept „părintele
marketingului”, consideră marketingul un mijloc de vânzare şi
promovare a produselor unde punctul de plecare îl constituie nu
clientul (consumatorul), ci produsele şi serviciile care trebuie
valorificate pe piaţă. În decursul timpului s-a conturat mentalitatea
economică bazată pe piaţă şi consumator, numită orientare sau
marketingul de piaţă.
 Se disting următoarele perioade ale marketingului:
a) perioada 1 – caracterizată prin orientarea firmelor spre
producţie (anii 1900 - 1930)
b) perioada 2 – caracterizată prin orientarea firmelor spre vânzare
(anii 1930 - 1960)
c) perioada 3 – caracterizată prin orientarea firmelor spre
marketing de piaţă (anii 1960 – în prezent)
Relaţiile dintre producţie şi consum impun ca o necesitate
obiectivă, cunoaşterea şi studierea temeinică a rolului, funcţiilor şi
domeniilor de aplicare a marketingului.
Marketingul are un rol deosebit în promovarea noului, a
procesului tehnic. Orice decizie de dezvolatare sau lansare a unui
produs nou trebuie să se bazeze pe un amplu volum de informaţii
tehnice, ştiinţifice, economice, juridice, etc.
 Marketingul agricol şi agroalimentar include activităţi
situate în avalul producţiei agricole, după cum urmează:
1. achiziţionarea de produse agricole prin unităţi specializate
în vederea aprovizionării pieţei libere corespunzător
cerinţelor şi exigenţelor consumatorilor
2. stocarea sau depozitarea unor produse agricole care includ
operaţiuni de condiţionare, sortare, ambalare, livrare, etc.
3. activităţi de prelucrare a materiilor prime şi obţinerea unor
produse agroalimentare necesare pieţei interne şi externe
4. organizarea unor reţele de magazine proprii , prin care să se
valorifice o parte din produsele agricole (vânzare direct de
la fermă sau magazine de profil).
 Marketingul rezolvă mai multe alternative şi obiective propuse
şi oferă firmelor posibilitatea de a alege şi de a dispune mai rapid în
teritoriu soluţiile cele mai adecvate, cât şi cele mai convenabile
pentru producător şi consumator.
În situaţia trecerii de la „piaţa producătorului” la „piaţa
consumatorului”, firmele nu se mai adresează unei pieţe cunoscute,
ci unei pieţe studiate cu o evoluţie anticipată.
Rolul marketingului în activitatea firmelor agricole are ca punct
de plecare constituirea unui compartiment, serviciu sau birou de
marketing care va acţiona pentru realizarea obiectivelor şi funcţiilor
specifice produselor cât şi a zonei geografice.
 I. Funcţiilor marketingului agricol sunt:
1. organizarea managementului activităţilor de marketing;
2. estimarea potenţialului firmei;
3. evaluarea şi adaptarea efortului de marketing;
4. planningul şi programul efortului de marketing.

II. Strategiile de aplicare a marketingului sunt:

1. canalele de marketing;
2. promovarea produselor şi serviciile în teritoriu;
3. prospectarea consumului pe zone;
4. preţurile şi condiţiile de plată către producători;
5. evaluarea cererii de consum (mărime, strucutră, evoluţie);
6. cercetarea produsului şi a posibilităţilor interne de producţie;
7. evaluarea cerinţelor şi preferinţelor consumatorilor;
8. promovarea produselor cerute pe piaţă;
9. testarea noilor produse în rândul consumatorilor;
10. stabilirea preţurilor noilor produse;
11. pregătirea pieţii pentru acceptarea noilor produse;
12. distribuţia produselor de la producător la consumator, astfel
încât consumatorul să poată găsi marfa potrivită în locul potrivit şi la
timpul potrivit, în cantitatea şi la preţul corespunzător puterii lui de
cumpărare;
13. organizarea şi impulsionarea vânzărilor prin efectuarea
serviciilor în favoarea consumatorilor în vederea satisfacerii
complete a unor nevoi;
14. urmărirea comportării prodului în consum (filiera - producător,
depozitar, reţeaua comercială, consumator).
 Marketingul evidenţiază „ceea ce se vinde, cum, unde şi cât”,
prin identificarea cerinţelor consumatorilor, prin creşterea cererii şi
satisfacerea acesteia, prin coordonarea tuturor funcţiilor privind
direct sau indirect pe consumatori.
În elaborarea strategiei de dezvoltare a unei firme/societăţi
agricole, un rol important îl are stabilirea strategii de piaţă. Felul în
care ferma concepe dezvoltarea activităţilor sale, direcţiile de
perspectivă şi acţiunile practice concrete, caracterizează politica de
marketing a fermei, care întruneşte într-un tot activitatea tuturor
compartimentelor sale şi se materializează în majoritatea deciziilor
acesteia. Până în prezent au fost elaborate şi dezvoltate numeroase
tipuri de stategii de marketing în acest domeniu (agricultura bio).
Strategiile de marketing se bazează pe trei orientări, şi
anume:
1. orientarea socială;
2. orientarea spre concurenţă;
3. orientarea spre piaţă.
 Tipurile de strategii se pot completa unele pe altele şi se pot
aduna într-un bloc de strategii, din rândul cărora se detaşează o
strategie centrală dominantă care în general nu este singulară, nici
unidimensională.
Tipurile de strategii de marketing se grupează astfel:
1. strategii de preţ-calitate;
2. strategii de segmentare a pieţei;
3. strategii de cooperare;
4. strategii de diversificare, etc.
 Alegerea strategiei se poate face prin examinarea aplicabilităţii
acesteia şi alegerea procedeelor de selecţie:
1. testul de resurse – compară resursele proprii cu resursele
necesare pentru punerea în aplicare a unei straegii;
2. testul de consistenţă – măsoară compatibilitatea strategiei
cu obiectivele fermei;
3. analiza cost-restricţii – măsoară costurile necesare pentru
depăşirea restricţiilor de orice fel în implementarea unei strategii.
În România cele mai frecvente strategii sunt bazate pe resurse,
şi preţ, este bine de ştiut faptul că strategiile de preţ ale fermelor
agricole se diferenţiază în funcţie de profilul acestora, cât şi de
caracteristicile cumpărătorilor. De asemenea, stabilirea preţului nu se
poate realiza liber, deoarece societăţile agricole trebuie să ţină seama
de o serie de restricţii de ordin administrativ, politic, juridic, natural,
etc.
 Propunerea preţului unui produs se realizează în mai multe
etape:
Etapa 1 – fixarea obiectivelor societăţii (supravieţuire,
maximizarea profitului anual, maximizarea vânzărilor, maximizarea
venitului actual, fructificarea avantajului de piaţă sau realizarea
unui produs de calitate superioară) etc;
Etapa 2 – analiza structurii cererii (foarte important);
Etapa 3 – determinarea raportului între cost şi producţie;
Etapa 4 – studierea preţurilor concurenţei;
Etapa 5 – alegerea metodei de determinare a preţului;
Etapa 6 – stabilirea nivelului preţului final.
În funcţie de raportul de cerere/ofertă existentă la un anumit
moment sau de conjunctura concretă a pieţei, unităţile încearcă să
obţină avantaje maxime prin stabilirea, practicarea sau alinierea la
un anumit tip de preţ.
 În cazul produselor agricole ecologice, cele mai frecvente
strategii de preţuri sunt:
a) strategia preţului înalt, acceptat pe piaţă, care permite
obţinerea unui profit suficient şi asigurarea pe această bază a
finanţării investiţiilor necesare pătrunderii şi cuceririi ulterioare a
altor pieţe sau segmente de piaţă;
b) strategia pătrunderii pe piaţă, în cazul în care nu se poate
practica prima strategie. Această strategie se utilizează atunci
când elasticitatea cererii în funcţie de preţ este ridicată.
Pentru produsele agricole ecologice deja cunoscute, stabilirea
preţului de vânzare se face pornind de la preţurile practicate de
concurenţă.
Experienţa pieţelor ne arată că dacă există concurenţă,
produsele agricole trebuie înlocuite cu altele de calitate superioară.
Volumul pieţei, inclusiv al produselor agricole este în funcţie de
necesităţile pieţei
 Dificultăţile pe care le cunoaşte comercializarea produselor
agricole şi în special ecologice sunt legate de caractersiticile de
producţie, ale produselor înseşi, ale cererii, precum şi de natura
lumii rurale unde se produc aceste produse, astfel:
• producţia agricolă este în esenţă de natură alimentară,
localizată neregulat în spaţiuşi timp şi foarte dispersată.
Produsele sunt perisabile şi într-o mare măsură sezoniere.
• cererea de consum a populaţiei este inegală, colectarea
produselor este anevoioasă şi costisitoare, iar conservarea
produselor perisabile necesită investiţii mari, atât în
transport, depozitare cât şi în dotări tehnice, etc.
 În România, implicarea marketingului în formarea şi
organizarea pieţelor agricole ecologice are următoarele neajunsuri:
1. lipsa de informare la nivelul producătorului;
2. deficienţa infrastructurii;
3. slaba poziţie de negociator a producătorului agricol.
În acelaşi timp, în condiţiile globalizării pieţelor
agroalimentare, standardizarea produselor a devenit o parte
component, inseparabilă a acţiunii complexe de vcalorificare
eficientă.
Prin standardizare, înţelegem „un proces care asigură
realizarea producţiei într-o anumită formă şi un anumit
conţinut”.
Standardizarea favorizează accelerarea mecansimului de
vânzare-cumpărare pe piaţa internă şi externă şi este primul pas în
funcţionarea burselor de mărfuri. Bursele de mărfuri reprezintă
piaţa care se apropie cel mai mult de modelul pieţei cu concurenţă
normală.
 Consumul şi oferta de produse ecologice
În activitatea de marketing, cercetarea nevoilor de
consum şi a formelor de manifestare pe piaţă (cererea de produse şi
servicii) ocupă primul loc. Marketingul studiază nevoile de consum
a căror satisfacere se poate realiza în urma unei activităţi
economice. Nevoile de consum pentru produsele agricole ecologice
cresc odată cu dezvoltarea economico-socială.
Satisfacerea nevoilor de consum presupune realizarea
concomitentă a două condiţii:
1. obiectul cererii de consum (presupune existenţa unei
oferte de produse agricole ecologice);
2. solvabilitatea cererii de consum (presupune existenţa
unei puteri de cumpărare corespunzătoare).
 Cererea de consum apare ca o expresie a consumului şi are
următoarele caracteristici:
a) partea cea mai mare a produselor agricole ecologice este
destinată pieţei de alimente, iar cealaltă parte este utilizată
ca materie primă pentru unele ramuri industriale, formând
piaţa materiilor prime;
b) obiectul cererii de consum îl formează produsele agricole
ecologice care sunt reduse ca număr, sunt dispersate
teritorial, sunt sezoniere şi perisabile;
c) prezintă anumite limite generate de limitele fiziologice
ale consumului populaţiei;
d) cererea de consum pentru produsele agricole ecologice
este permanentă şi repetabilă şi, de regulă, crescătoare.
Factorii care influenţează cererea de consum sunt:
factori economici: structura ofertei, veniturile consumatorilor,
preţul şi calitatea produselor;
factori demografici: numărul şi vârsta populaţiei, sexul, gradul
de instruire, a consumatorilor, etc.;
factori psihologici şi sociologici.
Dintre factorii psihologici şi sociologici amintim:
oamenii trăiesc în societate;
natura psihologică a indivizilor;
caracterul particular al fiecărui individ;
gradul de instruire;
presa, radio, TV, etc.
 Cererea de produse agricole ecologice implică existenţa ofertei.
Oferta de produse ecologice apare pe piaţă sub cele două
componente ale sale:
a) oferta activă – reprezintă totalitatea produselor agricoe
ecologice într-o anumită perioadă de timp;
b) oferta pasivă – reprezintă stocurile de produse ecologice
existente în reţeaua comercială
Trăsăturile ofertei de produse agricole ecologice sunt:
1. cuprind şi produsele perisabile;
2. cuprind şi produse sezoniere;
3. este o ofertă instabilă şi puţin elastică;
4. este o ofertă incertă, deoarece depinde şi de factorii naturali;
5. este o ofertă care se diferenţiază în profil teritorial, în unele
zone la o serie de produse existând supra ofertă, în timp ce în
alte zone, la aceleaşi produse oferta este inferioară cererii de
consum, etc.
 În funcţie de cererea de consum a produselor agricole ecologice
pe piaţă, vom deosebi două oferte:
a) oferta reală (efectivă) cuprinde totalitatea produselor agricole
ecologice livrate de producătorii şi distribuitorii pieţei agtricole;
b) oferta potenţială, care se referă la posibilitatea de creştere şi
diversificare a produselor în funcţie de cerinţele consumatorilor.
Între cele două categorii de oferte există o strânsă legătură,
întrucât dinamica ofertei exprimă trecerea de la oferta reală la oferta
potenţială.
Oferta de produse agricole ecologice este compusă din
numeroase produse, fiecare produs ocupând un anumit loc în cadrul pieţei
agricole. Structura ofertei de produse agricole ecologice cuprinde o
multitudine de produse:
produse de origine vegetală
produse de origine animală;
produse proaspete;
produse prelucrate, etc.
 Ponderea acestor categorii în structura ofertei este într-o
continuă evoluţie datorită procesului de integrare a agriculturii
cu industria alimentară.
Structura ofertei urmăreşte stabilirea proporţiilor
deţinute de componentele acesteia în raport cu un anumit
criteriu de structurare:
conţinutul material;
piaţa căreia i se adresează;
segmentul de consumatori beneficiari ai ofertei, etc.
Studiul ofertei de produse agricole ecologice trebuie
să cuprindă următorii parametrii:
cantitatea;
calitatea;
diversitatea sortimentală;
indicele de diversificare a produselor, etc.
 De la o perioadă la alta, oferta sporeşte în volum şi aspect
calitativ, diversificare şi înnoire sortimentală. Diversificarea este
legată de exigenţele consumatorilor, de gusturile acestora şi de
apariţia de noi produse.
Marketingul recunoaşte că oferta şi cererea se găsesc în
relaţii de cauzalitate, coordonare şi ajustare reciprocă.