CURS GENERAL DE CONSTRUCŢII PARTEA I.

ELEMENTE GENERALE
1. DEFINIŢIE ŞI ISTORIC Construcţia este o lucrare inginerească aptă să preia şi să transmită eforturi. Dezvoltarea unei societăţi depinde între altele de nivelul tehnic şi estetic al construcţiilor şi, reciproc, acest nivel reflectă treapta pe care se află o societate la un moment dat. 2. CLASIFICAREA CONSTRUCŢIILOR Cea mai largă clasificare împarte construcţiile în două categorii: Clădiri – Construcţii a căror folosire dominantă este aceea ca adăpost (locuinţe, fabrici, şcoli, adăposturi pentru animale, săli de sport, sere, etc.). Acestea au în general o structură în elevaţie, adică majoritatea părţilor componente sunt deasupra solului. Construcţii speciale – Construcţii ce nu au în general calitatea de adăpost, ci de alte utilităţi, de exemplu: drumuri, poduri, căi ferate, canale, subtraversări, diguri, baraje, masive de ancoraj, etc. Acestea sunt alcătuite în general din propria lor structură. Practic, structura canalului este chiar canalul însuşi, în timp ce clădirea are şi părţi nestructurale care servesc la închiderea şi delimitarea spaţiilor. Structura unei construcţii este compusă din totalitatea elementelor care preiau efectiv efortul şi care eventual susţin alte elemente. Pentru clădiri există trei tipuri de structuri: a. cu schelet structural, b. cu pereţi portanţi, c. mixtă: cu schelet structural şi având pereţi portanţi. Construcţiile trebuie să prezinte o fiabilitate corespunzătoare în raport cu eforturile care apar în elementele lor constitutive. Acest lucru presupune îndeplinirea unor condiţii de siguranţă privind: rezistenţa, stabilitatea şi ductibilitatea. 3. METODA DE CALCUL Nivelul de asigurare al unei construcţii este cuantificat prin stările limită care definesc marginile dincolo de care construcţia nu mai prezintă siguranţă în raport cu scopul pe care trebuie să-l îndeplinească. Stările limită se împart în două categorii: 1. Stări limită ultime: corespunzătoare epuizării capacităţii portante şi ieşirii ireversibile din exploatare. Acestea sunt: a. stări limită ultime produse de acţiuni permanente şi variabile cu frecvenţă mare de apariţie; b. stări limită ale funcţionării normale: corespunzătoare unor deplasări sau fisurări excesive. În România, metoda oficială de calcul pentru proiectare structurală în construcţii, prescrisă prin STAS 10.107/0-90, este metoda stărilor limită. Asigurarea rezistenţei construcţiilor este exprimată în metoda stărilor limită prin inegalitatea: Amax ≤ Rmin , unde: Amax – nivelul maxim acceptat al efectului acţiunii; Rmin – nivelul minim acceptat al rezistenţei. Asigurarea luată în calcul este de 5%. Deci Amax ≤ Rmin pentru probabilitatea de producere de 5%.

1

4. ACŢIUNI ÎN CONSTRUCŢII ŞI GRUPAREA LOR. EFORTURI ŞI DEFORMAŢII. Mecanica construcţiilor este ştiinţa care studiază legile mişcării corpurilor, precum şi ale cazului particular exprimat de poziţia de repaus a acestora, adică ale poziţiei de echilibru static. Statica construcţiilor este disciplina care se ocupă cu determinarea eforturilor secţionale în bare drepte sau curbe, din acţiuni fixe sau mobile şi cu determinarea deplasărilor acestor bare, deplasări produse de forţele şi momentele care acţionează asupra lor. Rezistenţa materialelor este disciplina care se ocupă de determinarea eforturilor unitare în bare drepte sau curbe şi cu determinarea deformaţiilor specifice liniare şi unghiulare. Construcţiile trebuie să fie capabile să suporte solicitările la care sunt supuse fără a se distruge şi fără a se deforma peste anumite limite admisibile în exploatare. Pentru aceasta, construcţiile sunt prevăzute cu structuri de rezistenţă alcătuite din elemente de construcţie legate între ele astfel încât să nu se deplaseze. Structurile de rezistenţă pot fi executate din beton armat, oţel, aliaje de aluminiu, zidărie, lemn, etc. Elementele de construcţie (grinzi, stâlpi, plăci, etc.) care alcătuiesc structura de rezistenţă trebuie să aibă dimensiuni corespunzătoare, care se determină pe baza eforturilor ce iau naştere în elementele de construcţie sub acţiunea solicitărilor exterioare. Elementele de construcţie suferă mici deformaţii, trecând din poziţia iniţială, nedeformată, într-o poziţie foarte apropiată, deformată, în care se stabileşte echilibrul între solicitările exterioare şi eforturile de structură. Eforturile apar în elementele structurale ca urmare a acţiunilor exterioare iar acestea sunt rezultatul unor fenomene naturale. Clasificarea acţiunilor care se iau în calcul în construcţii le împarte în următoarele categorii: - permanente (greutatea proprie); - temporare: de scurtă durată (temperatură, vânt) şi de lungă durată (greutatea moartă, greutatea zăpezii), denumite şi acţiuni variabile; - excepţionale (viituri, tornade). Bara este un corp la care una din dimensiuni, numită lungime, este dominantă în raport cu dimensiunile secţiunii transversale. Elementele caracteristice ale unei bare sunt axa barei şi secţiunea barei. Axa barei reprezintă locul geometric al centrelor de greutate ale secţiunii barei, axa poate fi dreaptă sau curbă. Secţiunea unei bare este intersecţia dintre bară şi un plan perpendicular pe axa barei. Forma secţiunilor utilizate în construcţii este extrem de variată, aceasta depinzând atât de materiale utilizate cât şi de necesităţile constructive. O categorie specială de bare este constituită din fire. Acestea nu au nici un fel de rigiditate transversală, motiv pentru care nu pot prelua decât eforturi de întindere. Placa este un corp la care una din dimensiuni este mult mai mică în raport cu celelalte două dimensiuni. Plăcile pot fi plane sau curbe. Plăcile curbe pot fi de mai multe feluri: curbate cilindric, curbate sferic, cu suprafaţa riglată,etc. Blocul este un corp la care cele trei dimensiuni sunt de acelaşi ordin de mărime. Blocurile apar de regulă în construcţii la fundaţii de beton simplu, din beton armat sau din zidărie de cărămidă sau piatră. Ipotezele principale ale calcului static sunt următoarele: - elementele pentru care se calculează eforturile şi deformaţiile sunt bare, iar barele sunt omogene, izotrope şi continue; - barele au deformaţii mici, în consecinţă funcţionează principiul independenţei acţiunilor şi suprapunerii efectelor; - barele sunt perfect elastice. Acţiunile exterioare dau naştere în elementele de construcţii la solicitări, iar acestea la eforturi unitare, care sunt în număr de două: - eforturi unitare normale σ; - eforturi unitare tangenţiale τ. Modul de acţiune al acestor fenomene asupra elementelor structurale iau forma celor cinci solicitări din rezistenţa materialelor: întindere, compresiune, încovoiere pură, răsucire liberă, forfecare.
2

Fiecare secţiune are anumite caracteristici geometrice care au importanţă în stabilirea efortului unitar în acea secţiune. Momentul static al secţiunii. calculul de rezistenţă.1 până la 0. Caracteristicile intrinseci sunt aria şi centrul de greutate şi se numesc aşa pentru că sunt independente de alegerea unui sistem de axe. adică lunecări. apoi eventual calculul deformaţii şi calculul de stabilitate. z CG = ∫ ydA / A . Principalele caracteristici geometrice sunt: 1. care postulează că fiecare cauză are un efect propriu care se însumează algebric cu ale celorlalte cauze. Aria sau suprafaţa secţiunii: A =∫d . ε =(Δl+l)/l. bidimensionale (plăci). Deformaţiile liniare sunt adimensionale. Μ este adimensional. sunt în număr de cinci şi anume: .forfecarea pură – eforturile secţionale se numesc forţe tăietoare. Caracteristicile neintrinseci se calculează pentru a servi la determinarea eforturilor unitare faţă de un sistem cartezian de axe centrale. calculul static. . A yCG = ∫ zdA / A A 3. adică lungiri sau scurtări. pentru deformaţii unghiulare: τ = G ∙ γ. Raportul între susţinerea elementului constructiv pe direcţia octogonală efortului şi alungirea pe direcţia efortului de întindere este numită coeficientul lui Poisson: μ = εy / εx. unde G este modulul de elasticitate transversală şi este constantă de material de valoare inferioară lui E. În calculul construcţiilor se utilizează cel mai des ipoteza micilor deformaţii. Valoarea obişnuită a acestui coeficient este de 0. Deformaţiile unghiulare relative se măsoară în radiani. respectiv orizontal şi se notează cu Ty şi Tx. Robert Hooke a enunţat principiul proporţionalităţii între eforturi şi deformaţii: σ = E ∙ ε. În mod analog.încovoierea pură – eforturile sunt momente încovoietoare care curbează axa barei în plan vertical sau lateral şi se notează cu My şi Mx.Solicitările simple asupra unui element considerat ca o bară. Poziţia centrului de greutate a secţiunii se stabileşte faţă de două axe din planul secţiunii. Se aplică principiul de calcul al independenţei acţiunilor şi suprapunerii efectelor. PRELUAREA ACŢIUNILOR DE CĂTRE CONSTRUCŢII Paşii algoritmului de proiectare a unei structuri sunt: evaluarea acţiunilor. unitatea de măsură e m2. unde E este modulul de elasticitate şi este o constantă de material. Centrele de greutate ale secţiunilor transversale ale barelor formează împreună axa barei.întinderea axială – efortul secţional este în lungul barei. faţă de axă: 3 . .compresiunea axială – efortul secţional este în lungul barei. Deformaţiile liniare relative sau specifice se notează cu ε. În activitatea uzuală de proiectare se respectă ipoteza de bară. 5.răsucirea liberă. . Relaţia numerică între cele trei constante ale materialului este: G = E / 2 (l + μ). Deformaţiile sunt de două feluri: liniare. Deformaţiile unghiulare sau specifice se notează cu γ şi măsoară abaterea de la unghiul drept în procesul de deformaţie. are semnul convenţional pozitiv şi se notează cu Nx. . are semnul convenţional negativ şi se notează cu tot cu Nx. A A 2. Eforturile asupra construcţiilor dau naştere unor deformaţii. unghiulare. Elementele structurale pot fi: unidimensionale (bare). Se constată că modulele de elasticitate E şi G sunt măsurabile în unităţi de efort adică Pa.5. tridimensionale (fundaţii). unitatea de măsură a acestor distanţe este metrul. adică neîmpiedicată – efortul secţional este momentul de răsucire sau torsiune a barei în jurul axei sale longitudinale şi se notează cu Mx. sunt perpendiculare pe axa barei vertical.

. O încastrare e formată din trei legături simple şi blochează ambele translaţii şi rotaţia din plan. MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢII În construcţii se folosesc numeroase materiale de rezistenţe şi moduri de fabricaţie diferite. . b.sortiment de dimensiuni limitat. . Dacă legăturile sunt plasate la capetele barei sub forma unei articulaţii şi a unui reazem simplu. A S y = ∫ zdA A I y = ∫z 2 d A A I zy = ∫ yzdA . Metalul (în special oţel) 4 . O bară dreaptă cu trei legături se numeşte sistem primar. O legătură simplă se numeşte reazem simplu şi blochează o translaţie.raport fizic foarte bun rezistenţă / greutate. unitatea de măsură e m4. iar cel faţă de ambele axe. sistemul se numeşte grindă simplu rezemată. Prezintă următoarele avantaje: .sensibilitate la foc. DETERMINARE STATICĂ. Lemnul Lemnul este un material organic. unitatea de măsură e m3.sensibilitate la factorii de mediu. Condiţia de determinare statică şi indeformabilitate geometrică prevede ca numărul legăturilor exterioare şi interioare ale unui sistem să fie egal cu de trei ori numărul de corpuri care compun sistemul: Lext + Lint = 3C 7. faţă de o axă: 1/ 2 i y = ( I y / A) i z = ( I z / A) 1/ 2 . .coeficient mic de dilatare. este eterogen şi anizotrop. Raza de inerţie a secţiunii. centrifugal. 5. Momentul de inerţie al secţiunii. faţă de o axă: W y = I y / z extrem W z = I z / y extrem . Modulul de rezistenţă al secţiunii. Materialele cele mai utilizate în construcţii sunt: a. .defecte de structură.demolare uşoară. Lemnul are însă şi unele dezavantaje: . Elementele de construcţii sunt în general componente fixe sau cu grade de libertate puţine. LEGĂTURI ÎN CONSTRUCŢII.îmbinările se fac prin reducerea secţiunii în zona îmbinării.4. O articulaţie e formată din două legături simple şi blochează ambele translaţii din plan. 6. Împiedicarea mişcării de translaţie sau de rotaţie se face prin legături. unitatea de măsură este metrul. faţă de o axă se numeşte axial. A Momentul de inerţie al secţiunii. unitatea de măsură e m3. sistemul se numeşte consolă. .prelucrare uşoară cu consum de energie redus. 6. Dacă bara este încastrată la un capăt şi liberă la celălalt. faţă de o axă sau faţă de două axe: I z = ∫ y 2 dA A S z = ∫ ydA . .

arsă sau nearsă. grăbire sau întârziere de priză. . ci numai la piese turnate pentru instalaţii. pentru că se întăreşte în prezenţa apei. sau neportantă. până în jur de 3000C. Apa folosită pentru realizarea betonului trebuie să aibă calităţile apei potabile.În construcţii metalul se foloseşte în special sub forma a două aliaje fierului cu carbonul. din oţel sunt: . Prinderea niturilor se face prin introducerea lor calde în gaură şi bătute. adică purtată de alte elemente. În scopul măririi rezistenţei.se realizează din materiale ieftine şi uşor de procurat. autoportantă care susţine doar propria greutate. un amestec de nisip şi pietriş în formă naturală. Avantajele construcţiilor metalice. Betonul cu pietre mai mari sau chiar cu bolovani se numeşte beton ciclopian. prin răcire se contractă şi strâng piesele îmbinate. Betonul simplu şi betonul armat Betonul este o piatră artificială nearsă cu aspect de conglomerat. . Fonta nu se foloseşte la elemente structurale. var sau ipsos cu adaosuri din alţi lianţi. . Betonul armat este realizat prin asocierea betonului cu bare de oţel laminat cu secţiune circulară care conlucrează solidar cu acesta mărindu-i rezistenţei la întindere. Mortarul cuprinde liantul. coloranţi. Mortarul pentru zidării poate fi realizat pe bază de ciment.necesită cheltuieli de întreţinere mici.sensibilitate la foc. 5 . d. Siderurgia produce oţel şi fontă. . c. . Cimentul este un liant hidraulic.transmiterea vibraţiilor. Descoperire mai recentă cu grile din plastic.necesită manoperă ieftină. Zidăria Zidăria se execută din blocuri de piatră naturală sau piatră artificială legate între ele prin mortar sau doar din blocuri suprapuse.tipizarea foarte largă. Betonul şi betonul armat au următoarele avantaje: . . fiind casantă.rezistenţe mecanice mari. susţinând alte elemente de construcţii.rezistenţă mare în raport cu greutatea proprie. Principiul conlucrării se bazează pe aderenţa puternică a betonului la armătură şi deformarea lor egală sub sarcină. din oţel sunt: .eficienţa mare datorită coeficienţilor de siguranţă mici. . apă şi eventual adaosuri pentru plastifiere. lucru indicat prin schimbarea culorii.sensibilitate la coroziune. Oţelurile pot fi aliate cu alte elemente care le măresc rezistenţa. nituire sau bulonare. .montaj cu personal calificat. Agregatul pentru betonul folosit la construcţii este balastul. Sudura este un procedeu de îmbinare prin încălzirea până la topire a elementelor metalice aflate în contact. Îmbinarea elementelor structurale din oţel se poate face prin sudură. cu unele adaosuri. Oţelul laminat folosit şi la armăturile betonului se numeşte oţel moale. Cimentul provine din piatră de calcar calcinată la aproximativ 14000C şi măcinată fin. agregatul. .izotropia. formată din agregat. în special argilă. . . Betonul este un material anizorezistent având rezistenţa la întindere de 10-15 ori mai mică decât cea la compresiune.rezistenţă bună la agresiunea agenţilor atmosferici.demolarea uşoară.rezistenţă relativ mare la foc. . aşa cum se scoate din albia unui râu. Zidăria poate fi portantă.se poate turna în formele dorite. . .preţ relativ ridicat. astfel încât se produce o întrepătrundere a moleculelor celor două elemente. peste această temperatură betonul se degradează. zidăria poate fi armată cu oţel sau. Piatra pentru zidărie poate fi naturală dar şi artificială. Dezavantajele construcţiilor metalice. Sudura se realizează cu arc electric sau prin topire oxi-acetilică. Deformaţiile sale sunt elasto-vâscos-plastice. . liant şi apă.gradul mare de prefabricare.

sau materiale sintetice speciale. Compozitele sunt alcătuite din straturi subţiri de fibre paralele numite lamine. principalul dezavantaj îl constituie costurile ridicate de proiectare şi realizare. carbon. . datorită procesului îndelungat de întărire. Materialele compozite sunt esenţialmente anizotropice dar sunt ortotropice. îşi păstrează fiecare proprietăţile iniţiale şi rămân distincte la nivel macroscopic. . etc.timp de punere în stadiul de serviciu mai lung. Fibrele de înaltă rezistenţă pot fi din sticlă. . . care asigură legătura între stâlpi şi susţin planşeele. Fundaţiile pot fi izolate sau continue. din lemn sau metal care susţine învelitoarea acoperişului. În combinaţie. În principiu un compozit este format din armătură de fibre şi matrice. 6 . adică proprietăţile lor diferă esenţial după cum se măsoară pe direcţia fibrelor sau pe o direcţie perpendiculară pe acestea. Betonul şi betonul armat se pot utiliza sub formă de monolit. .Şarpanta care poate fi prevăzută peste ultimul planşeu. la ultimul nivel. . Avantajele compozitelor sunt: . . . Materialele compozite moderne sunt formate din fibre de înaltă rezistenţă unite între ele printr-un material liant (răşini artificiale).demolare dificilă. . Fundaţiile directe pot fi armate şi atunci se numesc fundaţii elastice sau din beton simplu sau zidărie şi atunci se numesc fundaţii rigide. Grinzile pot fi prevăzute pe una sau pe ambele direcţii ale planului orizontal. Dacă podul este amenajat ca locuinţă se numeşte mansardă. . elemente din beton precomprimat.impermeabilitate.Planşeele sau plăcile care sunt elemente orizontale compartimentate pe verticală a clădirilor. elemente prefabricate. pot avea rol de acoperiş.permeabilitate la apă. dar numai la clădiri mici. e. care utilizează fibre de înaltă rezistenţă. în special sub formă de bare cu pereţi subţiri.greutatea proprie mare ceea ce constituie principalul dezavantaj.Aceste materiale au şi unele dezavantaje: . oţel. În principiu.Fundaţii care pot fi directe sau de suprafaţă sau de adâncime: piloţi sau chesoane. 8. cu unul sau două nivele. Datorită timpului scurt de la dezvoltarea tehnologiei compozitelor. Materialul compozit este un material format din alte materiale care. este o structură uşoară.greutate redusă în raport cu rezistenţa.conductivitate termică şi acustică relativ mari. Stâlpii pot lipsi dacă zidăria este portantă.Grinzile. . invar. . au şi rol de rezistenţă şi.rezistenţe mecanice mari. prin pierderea apei. silicon.rezistenţă redusă la întindere şi implicit fisurare la contracţie.Podul este un spaţiu de regulă ventilat care apare între planşeul cel mai de sus şi învelitoare şi are un rol important în izolarea termică a clădirii.Stâlpii.posibilitatea conformării în cele mai diverse moduri. o structură poate fi descompusă în mod simplificator în elemente sau grupuri de elemente structurale de acelaşi tip care au funcţii specifice şi mod de calcul adecvat. . Materialele compozite Materialele compozite sunt cele mai recent descoperite materiale de construcţii. în forma lor contemporană. o clădire este compusă din: .rezistenţă mare la mediu agresiv. . care se construiesc pe fundaţii monolit sau sunt prefabricaţi. fiind de 4 ori mai uşoare decât elementele de oţel cu aceeaşi rezistenţă. ELEMENTE ŞI SISTEME STRUCTURALE Pentru a fi dimensionată sau verificată la eforturi şi deformaţii.

Forţele tăietoare sunt mari la reazeme şi mici în centru. fie ea grindă sau stâlp.Casa scării unde se realizează circulaţia pe verticală în clădiri. fie că sunt clădiri sau construcţii apar. cu deschideri de obicei egale. . Grinzile drepte Sunt bare orizontale. Stâlpii Sunt bare verticale. console sau grinzi simplu rezemate cu console. . Stâlpii pot avea la capătul de sus un capitel şi pot avea între ei şi fundaţie un element armat numit cuzinet.T(x) funcţia de variaţie a forţei tăietoare. eforturi de forfecare şi de încovoiere. Se realizează din beton armat sau oţel. în diferite situaţii. În orice punct al unei bare drepte.p(x) forţa distribuită în lungul axei X a barei. se numesc coloane şi pot avea formă circulară sau octogonală în secţiune. Grinzile continue Sunt bare drepte aşezate pe mai multe reazeme. Se realizează din beton armat.Forţa într-un punct de-a lungul unei bare drepte este valoarea derivatei în acel punct a forţei tăietoare. apar eforturi axiale. forţa într-un situat undeva de-a lungul unei bare drepte este valoarea derivatei a doua a momentului încovoietor în acel punct. mai multe tipuri de elemente structurale. Stâlpii comprimaţi centric apar mai rar în construcţii. Formează împreună cu grinzile cadre verticale plane sau spaţiale. articulate între ele şi sprijinite pe mai multe reazeme. Grinzile sunt supuse la încovoiere sau forţă tăietoare. Apar sub formă de grinzi simple rezemate. Q) şi uneori la momente concentrate. cele pozitive. În acest fel. Se realizează din beton armat. solicitate de regulă la compresiune din forţe verticale şi la încovoiere din momente provenite prin excentricitatea aplicării acestor forţe. . pe planuri înclinate sau cu ascensoare.dacă au console. lungimea grinzii creşte şi fiecare grindă se sprijină în articulaţie la 7 .. cele negative. planşee ciupercă. şi pe reazeme. bolţi. de închidere sau compresiune. Rolul consolelor este şi acela de a descărca momentul din câmpul central al grinzii. Sunt solicitate de regulă la forţe verticale (p.Implicit. Cele mai multe forţe care acţionează în construcţii sunt forţe gravitaţionale. tabliere de poduri şi alte elemente plane bidimensionale. acestea sunt uniform repartizate şi orientate de sus în jos. c. unde: . Relaţiile lui Juravski au forma: d 2 M ( x) dT = = −p ( x ) 2 dx dx . oţel sau lemn.pl/2 * 1/4 = pl2/8.M(x) funcţia de variaţie a momentului încovoietor. Principalele elemente întâlnite în construcţii sunt: a. Momentele de încovoiere concentrate apar ca urmare a acţiuni unor cupluri de forţe. pe scări. Punctele de moment maxim sunt de regulă în apropiere de mijlocul deschiderilor. Susţin planşee.dx elementul diferenţial. Forţele tăietoare sunt relativ mici. Punctele de moment maxim sunt de regulă la capete.Forţa tăietoare într-un punct situat undeva de-a lungul unei bare drepte este valoarea derivatei în acel punct a momentului încovoietor corespunzător. unidimensionale. Punctele de moment încovoietor maxim sunt de regulă la mijlocul deschiderilor şi pe reazeme. Formează împreună cu stâlpii cadre verticale plane sau cadre spaţiale. Stâlpii sunt supuşi aşadar la încovoiere cu forţă axială. oţel sau lemn. solicitate de regulă la forţe verticale şi uneori la momente concentrate. . Grinzile cu articulaţii (Gerber) Grinzile cu articulaţii sunt sisteme de bare drepte. La construcţii. Susţin grinzi. În construcţii sunt mai frecvente forţele uniform repartizate.etc. . b. Relaţiile lui Juravski exprimă în formă matematică următoarele propoziţii: . d. Momentul încovoietor la mijlocul grinzii are valoarea: Mmax = pl/2 * 1/2 .

De regulă tiranţii se fac din oţel. forfecare. Reazemele. au reacţiuni verticale dar şi orizontale. În articulaţii. Din cauza structurii rigide pe două direcţii din spaţiu. adică îşi păstrează unghiul. momentele încovoietoare şi forţele tăietoare sunt mult reduse faţă de o grindă dreaptă cu aceeaşi deschidere. g. hale cu deschidere mare. Cadrele plane sunt structuri foarte răspândite. dar şi orizontale. etc. numite împingeri. Forţele se consideră a fi concentrate în noduri. Nodurile unde grinzile sau riglele se îmbină cu stâlpii sunt rigide. numite naşteri au reacţiuni verticale. e. încovoiere. Cadrele spaţiale Sunt bare frânte în plan orizontal. grinzile cadru au deformaţii mari. mai rar spaţiale.capătul altei grinzi. Se realizează cel mai des din metal. Cablurile. Deosebirea faţă de grinzile cu zăbrele constă în faptul că nodurile nu sunt articulate ci rigide. Sunt elemente cu rol structural care se realizează la clădirile înalte. Tiranţii sunt elemente aşezate între stâlpii unui cadru sau la baza unui arc. pentru poduri. Arcele Arcele sunt bare curbe plane. Astfel. Ecuaţia de determinare statică la grinzile cu zăbrele plane este: b + 3 = 2n. săli de sport. f. Raportul materie-geometrie al firelor este cel mai avantajos. suspendate de acestea. încovoierea dintr-o bară se transmite celei ortogonale sub formă de răsucire. dar nu şi momentul încovoietor. Tiranţii Tiranţii sunt elemente flexibile. Firele au rolul de a susţine alte elemente structurale. Cablurile se întind prin tragere cu dispozitive speciale aflate la capete. de obicei la 900. Din cauza lipsei barelor diagonale. adică fără formă proprie. Forţele provenite din acţiunile de calcul acţionează în planul cadrului atât vertical cât şi orizontal. închise sau deschise. Se realizează din beton armat sau oţel. La nodurile rigide. Articualţiile transmit forţa. Arcele au avantajul că. Ele preiau numai eforturi de întindere. sub formă de împletituri din sârme. Grinzile cadru Sunt structuri plane cu noduri rigide. Cele două tălpi pot fi plane sau înclinate. sub formă de pereţi de 8 . Au avantajul că în bare forţele sunt numai de întindere sau de compresiune. Fiecare bară. i. conţinute în planul vertical. Grinzile cu zăbrele Sunt structuri plane. k. Se pot realiza din oţel sau din beton armat. Grinzile cadru se utilizează la construcţii de dimensiuni mari. fiind solicitate doar la compresiune axială. unde b este numărul de bare. Grinzile cu zăbrele pot astfel acoperi deschideri mari. Punctul de înălţime maximă se numeşte cheie. Firele. dar zăbrelele sunt totdeauna drepte. forţele fiind de regulă perpendiculare pe planul cadrului. h. sub forma unor cadre verticale. fiecare stâlp trage de celălalt. prin prezenţa împingerilor şi prin configuraţia arcelor. Grinzile cu zăbrele pot fi static determinate sau static nedeterminate. cu unul sau mai multe niveluri. momentul încovoietor este nul. în procesul de deformaţie. Cadrele plane Cadrele plane sunt bare frânte în plan vertical. prin intermediul tirantului. Arcele se caracterizează prin două dimensiuni: o deschidere (orizontală) şi o săgeată (verticală). numite împingeri. fie ea grindă sau stâlp este supusă la toate solicitările existente în plan: forţa axială de compresiune sau de întindere. Există chiar arce la care momente încovoietoare şi forţele tăietoare sunt nule. iar n cel de noduri. Aceste arce se numesc arce de coincidenţă. secţiunea lor fiind foarte mică. Grinzile pereţi Grinzile-pereţi sunt grinzi la care deschiderea orizontală este de acelaşi ordin de mărime cu înălţimea lor. betonul fiind nepotrivit din cauza apariţiei întinderii. de bare drepte articulate între ele la capete. Au uneori forma generală arcuită. Ei preiau împingerile atunci când terenul sau fundaţia nu le pot prelua. Rigla poate fi orizontală sau înclinată uşor. j. închise sau deschise.

deci aceste structuri au un rol antiseismic. zugrăvelile. acces. şi o structură cu grinzi-pereţi este o structură mixtă. care se sprijină la partea inferioară pe fundaţii ca şi pereţii portanţi sau neportanţi de la nivelul inferior al clădirii. 10. Grinzile-pereţi se toarnă monolit. Cantitatea de liant diferă în funcţie de tipul betonului. Armătura conlucrează cu betonul mărind rezistenţa la întindere a elementelor structurale. la temperaturi înalte a carbonatului de calciu. 9. Grinzi pe mediu elastic sunt grinzile de fundare. Unele clădiri au în structură şi arce. săli de spectacole sau de sport). mai rar din zidărie de piatră. şarpanta acoperişului). aluminiu. uşile şi ferestrele. în special forţele seismice la cutremure. Cimentul este un amestec de oxizi: de calciu. Pentru a fi funcţionale. protecţie. Betonul este o piatră artificială nearsă. Primele structuri din beton şi beton armat din România au fost realizate de Anghel Saligny în 1895. format din agregat (de regulă balast). l. În principiu compartimentarea orizontală se realizează prin pereţi. Elementele de compartimentare. Elementele structurale sunt cele care preiau şi transmit eforturile la fundaţie. fier. finisaj. dacă este absolut necesar pentru funcţionalitatea clădirii.rezistenţă. Elevaţia se compune din elemente structurale şi elemente de compartimentare. magneziu. PROPRIETĂŢILE BETONULUI Betonul armat a fost inventat în 1867 de Joseph Monier (Franţa). dar acestea e preferabil să lipsească. grinzi. Grinzile pe mediu elastic Grinzile pe mediu elastic au ca model o bară sprijinită pe resorturi elastice echidistante. Grinzile principale descarcă efortul pe stâlpi. Grinzile-pereţi pot avea goluri. grinzi cu zăbrele sau grinzi cadru. Betonul este mai adesea folosit în varianta beton armat. instalaţiile. electrice. Fundaţiile sunt elemente masive ce se realizează din beton simplu sau armat. acces. izolaţiile. dintre care cel mai important este oxidul de calciu rezultat prin deshidratarea. etc. compartimentarea pe verticală prin planşee. material hibrid. Se mai numesc şi diafragme. liant (de regulă ciment portland cu unele adaosuri) şi apă. Rezistenţa la întindere este foarte redusă în comparaţie cu cea la compresiune. NOŢIUNI GENERALE DESPRE CLĂDIRI Părţile principale ale unui clădiri sunt fundaţia. care pot fi secundare sau principale. având şi pereţi portanţi şi schelet structural din cadre. Fundaţia are rolul de a transmite la teren încărcările. Se fac din beton armat şi se armează cu bare încrucişate. Plasa de bare poate fi cu ochiuri egale sau armătura poate urma direcţia eforturilor principiale de întindere. pardoselile. Se pot asimila acestui model grinzile aşezate pe teren. evacuare deşeuri). conductele aşezate pe pământ şi alte elemente structurale care se sprijină pe pământ cu toată lungimea lor. Grinzile-pereţi au scopul de a prelua acţiunile laterale. altele au doar rol de rezistenţă (stâlpi. betonul este un material anizorezistent. clădirile se compartimentează pe verticală (niveluri) şi pe orizontală în conformitate cu scopul lor. a cărui caracteristică este o constantă elastică notată uzual cu k şi care se măsoară în N/m. Instalaţiile pot fi sanitare (apă şi canalizare. tencuielile. traversele de cale ferată. care este realizat prin asocierea betonului cu bare de oţel laminat. Din punct de vedere al rezistenţelor. odată cu cadrele construcţiei. Betonul nu rezistă la efortul de întindere din solicitarea de întindere axială sau la componente de întindere a încovoierii pure. de ventilaţie şi condiţionare. fâşiile care compun fundul uni bazin. utile pentru cazul deschiderilor mari (hale industriale. siliciu. de încălzire. scările. finisaj şi protecţie sunt: învelitoarea acoperişului. Unele au şi rol de compartimentare (pereţi. Principiul conlucrării se bazează pe aderenţa puternică a betonului la 9 . În general plăcile sunt susţinute de grinzi. placajele. planşee). corpul clădirii sau elevaţia. la ambele feţe.

5. Pentru realizarea conlucrării între beton şi armătură. Bc30. ecuaţia este: σ a ε a Ea E a = = . Bc40. Acoperirea cu beton a armăturii este distanţa de la marginea elementului armat până la armătură şi variază în funcţie de tipul elementelor structurale din beton armat. . 13. Betonul simplu se foloseşte la elemente structurale supuse preponderent la compresiune. comportarea acestor elemente prezintă două domenii distincte: până la apariţia fisurilor (stadiul I) şi după fisurare (stadiul II). Bc7.pentru elemente din beton precomprimat – Bc30. Această strângere a armăturii în beton se numeşte „efect de menghină”. mai ales la fundaţii sau la elemente foarte masive (pile de pod. Bc20. procentul de carbon este de 0. Câtă vreme eforturile din beton nu depăşesc rezistenţa lui la întindere Ri. 11. astfel încât armătura să fie înglobată în beton şi în contact cu acesta pe tot perimetrul secţiunii. Există următoarele clase: Bc3. Armarea betonului cu alte materiale nu a dat rezultate foarte bune. se prevede o acoperire cu beton a armăturii. Se recomandă utilizarea următoarelor clase minime: .pentru elemente de rezistenţă din beton simplu – Bc7.armătură şi deformarea lor egală sub sarcină. Bc5. Betonul se foloseşte pentru elementele structurale la clădiri şi la construcţii speciale. Deoarece deformaţiile betonului şi armăturii înainte de fisuri sunt egale. Bc15. În rest betonul se foloseşte ca o componentă a betonului armat. CLASA BETONULUI În România. Oţelul pentru armătură se utilizează sub formă de bare laminate la cald cu profil circular. Bc50.5 cm. 12. cel cu diametru mai mare sub formă de bare drepte. Oţelul pentru armătură este un aliaj de fier şi carbon.9%. cele două materiale – oţelul şi betonul – se deformează concomitent. caracteristicile betonului sunt date în funcţie de clasa lui. .5. Sub acţiuni de exploatare.5. Pentru utilizare barele de oţel se taie şi se apoi se fasonează. Bc10. Bc35. această armătură se numeşte armătură flexibilă. masive de ancoraj). deoarece betonul nu preia întinderile şi armătura suplineşte capacitatea redusă a betonului de a prelua întinderea.. Cifrele care definesc clasa reprezintă rezistenţa caracteristică la compresiune în daN/mm2 a cuburilor sau cilindrilor din beton realizaţi şi încercaţi conform standardelor. Comportarea elementelor din beton armat la întindere axială Elementele din beton armat care preiau forţe axiale de întindere se alcătuiesc cu armare longitudinală simetrică. COMPORTAREA SOLICITĂRI ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT LA DIFERITE a. Eb 10 .pentru elemente din beton armat monolit sau prefabricat – Bc15. ARMĂTURA PENTRU BETON Betonul se armează cu oţel. Oţelul pentru armături cu diametre de la 6 – 12 mm se livrează sub formă de colaci. Distanţa între două armături pe acelaşi rând orizontal va fi de minimum 2. σ i ε b Eb Eb Din relaţia anterioară se obţine forţa Nf la care pot apărea fisuri: E N f = Ri Ab (1 + 2 µ a . Bc60.

Pentru o secţiune dată de beton. ruperea se face fără avertizare. Ductilitatea reprezintă condiţia esenţială atât pentru retransmiterea eforturilor în sistemele static nedeterminate calculate în domeniul plastic. combinaţia dintre forţa axială şi momentul încovoietor constituie una din cele mai frecvente forma de solicitare compusă. ruperea la încovoiere se produce după curgerea armăturii. de variaţiile de temperatură şi de exotermie care are loc la încălzirea betonului. Conlucrarea betonului cu armătura longitudinală în elemente comprimate centric este mult mai bună decât în elementele solicitate la întindere. c. are loc de obicei prin atingerea limitei de curgere în armătura întinsă urmată de strivirea betonului din zona comprimată. Comportarea elementelor din beton armat la compresiune centrică Betonul are o comportare bună la compresiune. Ductilitatea se poate referi la material. Acest fapt determină utilizarea eficientă a betonului în elemente de construcţii supuse la solicitarea de compresiune. Comportarea elementelor din beton la încovoiere La elementele din beton armat cu procente mici de armare. iar valoarea ei este diferită în fiecare din aceste cazuri. Comportarea elementelor din beton armat la compresiune excentrică În construcţiile de beton armat. b. Stadiul de eforturi în element sub acţiunea încărcărilor pune în evidenţă: . cu avertizare. Comportarea elementelor de beton armat comprimate excentric urmează atât legile fizice de la încovoiere. în elementele de beton comprimate centric se dispune şi armătură longitudinală capabilă să preia eforturile de întindere care apar în elemente sub acţiunea excentrică accidentală a încărcărilor sau sub efectele date de contracţie. materializat prin sporirea rezistenţei la rupere şi a deformaţiei specifice limită. cât şi cele de la compresiune centrică.Pentru forţe ce depăşesc capacitatea la fisurare (N>Nf) elementul de beton se divizează în corpuri distincte. în medie cu 30%.stadiul I – comportare elastică a armăturii şi betonului. fără ca armătura întinsă să curgă. Ruperea elementelor comprimate centric are loc în stadiul III de solicitare prin apariţia fisurilor longitudinale vizibile în beton. rupere lentă. 11 . Solicitarea de compresiune centrică N se distribuie între beton şi armătură proporţional cu rigiditatea acestora: N = N b + N a = σb Ab + σ a Aa . Totuşi. procesul de rupere. σ a Ea = = n . Ruperea la compresiune centrică se produce prin ruperea betonului pe întreaga secţiune. fiecare având lungimea egală cu distanţa dintre cele două fisuri care-l delimitează. Contracţia şi curgerea lentă a betonului modifică starea de eforturi a elementelor din beton armat comprimate centric din momentul aplicării încărcărilor exterioare. Ductilitatea. odată cu atingerea rezistenţei acestuia la compresiune. definită ca raport între deformaţia totală şi deformaţia elastică este mai mare ca valoare decât 1. cât şi pentru comportarea satisfăcătoare a structurilor situate în zone seismice. Această distanţă se notează cu λ. . denumită rupere ductilă. şi se numeşte rupere casantă. Pentru Raportul n se numeşte coeficient de echivalenţă sau coeficientul lui Neuman: σ b Eb betonul armat valoarea acestui coeficient adimensional este aproximativ 10.stadiul II – comportare elastică a armăturii şi o comportare neelastică a betonului la solicitări mai mari. d. Ductilitatea unei structuri de beton armat reprezintă aptitudinea acesteia de a dezvolta deformaţii plastice importante înainte de rupere. capacitatea portantă poate fi mărită prin plasarea unei armături longitudinale. la element sau la întreaga structură. Eforturile unitare în armătură în dreptul fisurilor se determină printr-un raport direct conform relaţiei lui Bernoulli la întindere axială: σ a = N / Aa . faţă de cea la întindere. La încovoiere. Aportul armăturii transversale constă în îmbunătăţirea comportării betonului din interiorul acesteia. Ruperea elementelor supraarmate se produce prin strivirea betonului comprimat.

Neglijarea lui la proiectare poate duce la fisurarea excesivă a elementelor. Primele fisuri se formează sub acţiunea momentului încovoietor şi au poziţie normală pe axa grinzii. adesea ea însoţeşte încovoierea. fără a avea consecinţe serioase asupra capacităţii portante. comportarea elementelor se situează între comportarea la întindere centrică şi comportarea la încovoiere. Solicitarea primară este numită torsiune de echilibru şi afectează în primul rând capacitatea portantă. Fisurile nu se mai propagă în profunzimea zonei comprimate sub efectul concentrării eforturilor de aderenţă. fiind asemănătoare cu cea a elementelor întinde centric. Ruperea are loc prin curgerea armăturilor.Elemente întinse excentric cu mică excentricitate la care forţa de întindere acţionează între centrele de greutate ale armăturilor sau în centrul de greutate al armăturii. 12 . Comportarea elementelor din beton armat la torsiune Solicitarea de torsiune pură este rar întâlnită în construcţii.Elemente întinse excentric cu mare excentricitate la care forţa acţionează în afara distanţei dintre centrele de greutate ale armăturilor şi care se comportă asemănător cu elementele încovoiate sau comprimate excentric cu mare excentricitate. armătura comprimată atingând limita de curgere înainte sau concomitent cu strivirea betonului. prin urmare nu se alterează schema de comportare a elementelor încovoiate. fisurile înclinate se dezvoltă în continuarea fisurilor normale apărute sub acţiunea momentelor încovoietoare. Comportarea elementelor din beton armat la solicitări oblice Elementele din beton armat sunt uneori supuse la încărcări ce acţionează pe mai multe direcţii. Elementele liniare încărcate cu sarcini normale pe axa grinzii pot prezenta zone în care ponderea forţei tăietoare este importantă în raport cu momentul încovoietor. Ruperea lor are prin curgerea armăturii întinse urmată de strivirea betonului comprimat. Dacă grinzile sunt prevăzute cu armături transversale. compresiunea sau cu răsucirea. Cu foarte rare excepţii. Comportarea elementelor din beton armat la întindere prin încovoiere Solicitarea de întindere excentrică în elementele de beton armat apare la acţiunea combinată a unui moment încovoietor şi a unei forţe axiale de întindere. alunecarea este în general redusă. încovoierea cu forfecare sau solicitările excentrice.Ductibilitatea elementelor comprimate excentric este mai redusă decât a elementelor încovoiate datorită influenţei pe care o are forţa de compresiune asupra formei diagramei moment-curbură. Torsiunea poate acţiona ca solicitare principală sau secundară. întrucât la acestea ruperea se produce prin strivirea betonului comprimat. fiind echivalentă cu solicitarea produsă de o forţă de întindere aplicată excentric faţă de axa elementului cu o forţă de excentricitate. După formarea fisurilor înclinate primare şi dezvoltarea eforturilor de aderenţă la nivelul armăturilor longitudinale. În mod curent această solicitare se combină cu încovoierea. În funcţie de valoarea excentricităţii forţei de întindere. fără curgerea armăturii întinse. Comportarea elementelor din beton armat la forţă tăietoare Acţiunea izolată a forţelor tăietoare este foarte rar întâlnită în elementele structurilor de rezistenţă. Solicitarea secundară se numeşte torsiune de compatibilitate şi afectează în primul rând rigiditatea elementului. Fisurile extinse îngustează sensibil zona comprimată determinând reducerea capacităţii portante. Forma plană sau spaţială a unor elemente de construcţii sau conlucrarea elementelor liniare dintr-o structură determină solicitarea acestora după două direcţii. . Utilizarea lor la realizarea structurilor care funcţionează în zone seismice nu este indicată. g. f. În cazul armăturilor cu profil periodic. Se deosebesc două cazuri de solicitare: . Elementele comprimate excentric cu forţe mult mai mari decât valoarea de balans nu prezintă practic nici o ductilitate la încovoiere. e. Grinzile fără armătură transversală se comportă mai defavorabil decât cele cu etrieri sau cu armături înclinate. h. blocurile de beton dintre fisuri încep să fie solicitate la încovoiere ca simple console. are loc o omogenizare a comportării secţiunilor înclinate fisurate.

diafragma de eforturi în betonul comprimat este o diagramă echivalentă. dispozitivele de blocare şi ancorare a armăturii.prin intermediul unei armături pretensionate. Soluţia de remediere a acestor neajunsuri constă în crearea unei stări artificiale de eforturi de compresiune. fiind solicitată numai la compresiune. cum ar fi utilizarea preselor hidraulice.deformaţiile pe înălţimea secţiunii sunt proporţionale cu distanţa până la axa neutră. se elimină pericolul de fisurare a elementelor în exploatare cu consecinţe favorabile asupra impermeabilităţii. Efectele precomprimării Elementele din beton armat lucrează cu zona întinsă fisurată. întrucât el nu este activ decât pe zonele dintre fisuri. care influenţează negativ comportarea elementelor la solicitări alternante.reclamă un consum mai mare de manoperă şi de materiale ajutătoare. Materiale utilizate pentru realizarea elementelor din beton precomprimat Materialele care se utilizează la realizarea elementelor şi construcţiilor din beton precomprimat sunt: betonul. Tehnologia realizării betonului precomprimat reclamă folosirea unor materiale de calitate superioară. durabilităţii. . secţiunea transversală de beton a elementelor este activă în întregime. precomprimarea poate fi utilizată ca mijloc de asamblare a elementelor realizate din bucăţi. operaţia de precomprimare îndeplineşte rolul unei încărcări de probă. armătura pretensionată. a durabilităţii şi a rigidităţii elementelor. c. materialele auxiliare. adoptarea unui traseu vizibil pentru armătura pretensionată asigură posibilitatea reducerii sau anulării eforturilor unitare principale de întindere şi permite reducerea grosimii inimii secţiunii.betonul întins este utilizat ineficient. armătura nepretensionată. e. mortarul de matare. d. . Aceasta se poate realiza prin: . 13 . deoarece cele mai mari eforturi au loc în momentul precomprimării elementelor. c. precum şi efectuarea unui control riguros de calitate în toate fazele tehnologice de realizare.participarea betonului întins la preluarea eforturilor este neglijabilă.necesită un volum sporit de muncă de proiectare. f. mortarul de injecţie.Studiile arată că teoria de rupere a elementelor încovoiate oblic este formată plauzibil în următoarele ipoteze: . Este o consecinţă a rezistenţei mai reduse a betonului la solicitarea de întindere.impune calificarea superioară a personalului şi execuţie riguroasă. . de formă dreptunghiulară. operaţie denumită precomprimarea betonului. preselor plate. . 14.prezenţa fisurilor în zona întinsă de beton determină o reducere a impermeabilităţii. . Avantajele şi dezavantajele precomprimării Avantajele betonului precomprimat sunt următoarele: a. comparativ cu cea de compresiune. Dar betonul precomprimat prezintă şi unele dezavantaje comparativ cu betonul armat deoarece: . NOŢIUNI DESPRE CALCULUL ŞI ALCĂTUIREA ELEMENTELOR DIN BETON PRECOMPRIMAT a. b.în secţiunile fisurate se produc concentrări de eforturi în armături.la realizarea betonului armat nu este posibilă utilizarea materialelor de calitate superioară. b. la realizarea betonului precomprimat pot şi trebuie să se utilizeze materiale de calitate superioară. a unor pene sau a cimenturilor expansive. Acest fapt creează o mulţime de dezavantaje: . . . deoarece sporirea efortului unitar din armătură în stadiul de exploatare determină o sporire excesivă a deschiderii fisurilor şi a deformaţiilor elementelor.prin intermediul unor procedee care nu necesită armătura. . rigidităţii şi comportării la solicitări repetate.

fascicule sau cabluri şi din bare laminate din oţel aliat. Armătura Oţelurile din care se realizează armăturile pretensionate definite ca armături active trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: . cu diametrul 1. . a temperaturilor înalte şi a oboselii. . mortar numit mortar de matare. în armătura pretensionată să rămână eforturi suficient de mari pentru ca efectul precomprimării să fie cel scontat. fiind mai sensibilă decât armătura din betonul armat. Sârmele pentru beton precomprimat. Betonul trebuie să aibă o rezistenţă sporită la acţiunea agenţilor agresivi şi trebuie să asigure concomitent o protecţie corespunzătoare a armăturii pretensionate la asemenea acţiuni. SBP.5 – 3. Clasele de betoane utilizate în mod curent la lucrările de beton precomprimat încep cu clasa Bc30. izolate sau grupate în fascicule. cu diametrul de 1. care se produc în mod inevitabil. Betonul Betonul destinat lucrărilor de beton precomprimat nu diferă în principiu de betonul de bună calitate utilizat la lucrările de beton armat. Mortarul La realizarea elementelor din beton precomprimat se utilizează două categorii de mortare: mortarul de injecţie şi mortarul de matare.0 mm.să manifeste o tendinţă cât mai redusă de relaxare a eforturilor.să prezinte alungiri la rupere suficient de mari. realizate din bolţari. Mortarul de injecţie este destinat umplerii canalelor pentru armătura postîntinsă în scopul asigurării conlucrării ei cu betonul la preluarea eforturilor şi a protejării ei împotriva acţiunilor corosive. umplerea rosturilor se face cu mortar introdus prin batere. izolate sau grupate în liţe.să aibă o ductilitate suficientă la rupere după îndoirea prealabilă a armăturii. Toroanele pentru beton precomprimat (TBP) reprezintă împletituri de 7 – 19 sârme de acelaşi diametru sau de diametre diferite. . La asamblarea elementelor prefabricate.5 – 7.să poată fi obţinute la un cost cât mai redus. toroane. Caracteristicile ridicate de rezistenţă ale oţelurilor urmăresc ca după consumarea pierderilor de tensiune.să aibă caracteristici de rezistenţă ridicate şi omogene. şi sârma de calitate obişnuită (SBP II). 14 . au suprafaţa netedă şi se fabrică în două calităţi: sârmă de calitate superioară (SBP I).să asigure o aderenţă bună cu betonul.0 mm.să aibă o comportare bună la acţiunea coroziunii. e. . Liţele pentru beton precomprimat (LBP) reprezintă împletituri de 2 până la 7 sârme de acelaşi diametru în scopul îmbunătăţirii aderenţei cu betonul. .d. . este justificată cerinţa realizării unor betoane de rezistenţă ridicată. În practica betonului precomprimat armătura pretensionată se realizează din sârme de oţel de înaltă rezistenţă. Fiind solicitat de regulă la compresiune. f.

Secţiunea canal are laturile dintre tălpi uşor înclinate. raportul dintre înălţimea secţiunii transversale h şi deschiderea de calcul I trebuie să respecte raportul h/I astfel: pentru rigle şi grinzi principale. sub încărcările de exploatare. şi în unele situaţii. Lăţimea grinzilor prefabricate se ia cât mai mică posibil. lungimea laturilor secţiunii transversale trebuie să fie un multiplu întreg de 5 cm. precum secţiunea canal sau secţiunea cheson. Urmează stadiul Ia în care betonul începe să fisureze la fibra întinsă. CALCULUL ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT SUPUSE LA ÎNCOVOIERE CU FORŢĂ TĂIETOARE Aceste elemente sunt de regulă orizontale (plăci. stadiul III. iar fisura după care se produce se numeşte fisură critică. stadiul de rupere. Primul stadiu. grinzi). CALCULUL ELEMENTELOR STRUCTURALE DIN BETON ARMAT 1. La grinzile din beton armat cu alcătuire masivă în secţiune transversală. Pentru calculul la stările limită ultime se ţine seama de comportarea elementelor în stadiul III. se ţine determină capacitatea portantă a elementului în acea secţiune şi se compară cu solicitarea produsă în secţiunea respectivă de către acţiunile exterioare. numit stadiul I este cel elastic. pentru a se putea realiza tipizarea cofrajelor. Pentru a reduce greutatea grinzilor din beton armat. betonul este fisurat. h/I >1/15. trebuie respectate şi următoarele recomandări: raportul dintre înălţimea secţiunii h şi lăţimea ei b să fie cuprins între 2 şi 5. se pot folosi secţiuni dublu conexe. se ţine seama de comportarea lor în stadiul II. Dacă după atingerea stadiului II. numit şi stadiul exploatării normale. să nu depăşească valoarea limită admisă. La elementele prefabricate. 15 . condiţia de rigiditate şi condiţia ca săgeata efectivă. Ruperea se poate produce într-o secţiune normală sau înclinată faţă de axa elementului. 4. Nu mai este obligatoriu. elementul intră în stadiul IIa sau IIb prin care se trece la stadiul final. Eforturile provin din acţiuni perpendiculare pe axa lor orizontală la grinzi sau pe planul lor median la plăci. de lucru sau de serviciu. iar cea cheson le are verticale. se pot admite valori mai mici pentru raportul h/I. La grinzile prefabricate. Secţiunea în care are loc ruperea se numeşte secţiune critică. În stadiul II. în scopul reducerii greutăţii proprii a elementelor. Fiind cunoscută starea de eforturi şi de deformaţii din secţiunea critică în stadiul III. încărcările cresc. stadiul de lucru. În aceste stadii. conlucrarea beton-armătură este aproape perfectă. Încovoierea elementelor de acest tip se produce. modului de 5 cm.PARTEA A II-A. şi anume în acea secţiune în care raportul dintre capacitatea portantă şi solicitarea corespunzătoare devine minim. iar pentru grinzi secundare h/I >1/20. rezistenţa la întindere fiind preluată de armătură. pe măsura creşterii încărcării. de rupere a elementului la încovoiere cu forţe tăietoare. prin parcurgerea mai multor stadii succesive numite stadii de încovoiere. dacă se verifică prin calcul pe lângă condiţia de rezistenţă. pentru că cofrajele metalice în care se realizează pot fi confecţionate cu orice formă şi dimensiuni. Majoritatea elementelor din beton armat vizibile în jurul nostru se află în stadiul II de încovoiere. NORME ŞI PRESCRIPŢII REFERITOARE LA ALCĂTUIREA GRINZILOR DIN BETON ARMAT Pentru ca o grindă să fie suficient de rigidă. Pentru verificarea elementelor la stările limită ale exploatării normale. de comportarea în stadiul Ia.

La grinzile din beton armat monolit armate cu carcase sudate. la grinzile de beton armat monolit trebuie respectate următoarele prescripţii: . se ia egală cu acoperirea. chiar dacă ridicarea lor nu rezultă necesară din calculul la forţă tăietoare. se obţine o carcasă sudată. se admite diametrul minim de 4 mm.indeformabilitatea carcasei în timpul transportului. dar în acelaşi timp trebuie evitat şi consumul de 16 . pentru armătura de la partea superioară. alcătuite din bare longitudinale şi transversale şi numai rareori şi din bare înclinate. pentru armătura de la partea inferioară şi de 3. se mai prevăd şi alte armături fie cu rol de montaj. cu armătura realizată din carcase legate cu sârmă se recomandă a se prevedea armături înclinate ori de câte ori este posibil. numai în cazuri speciale se poate reduce la 5 – 8 cm. de o parte şi alta a lor.. Etrierii închişi se prevăd în următoarele situaţii: la grinzi independente. . .distanţa maximă dintre etrieri se determină prin calcul. La grinda continuă pe lângă tipurile de armături de la celelalte grinzi.lumina dintre două bare trebuie să nu fie mai mică decât diametrul barelor şi nici mai mică de 2. în afara armăturii principale de rezistenţă şi a armăturii transversale sub formă de etrieri.5 cm. pe zonele din vecinătatea reazemelor la grinzile continue unde la partea superioară sunt mai mult de două bare. etc. În schimb este foarte utilă la podeţe.b lăţimea grinzii.când armătura de la partea inferioară este dispusă pe mai mult de două rânduri. iar dacă se solidarizează cu puncte de sudură. ab Se recomandă ca secţiunea etrierilor să satisfacă relaţia: Ae ≥ e . de particularităţile de alcătuire şi de dimensiunile ei absolute. distanţa minimă. numite carcase. .ae distanţa dintre etrieri. dar nu se ia mai mare de 30 cm. Diametrele barelor de armătură utilizate la armarea grinzilor se aleg în funcţie de importanţa grinzii. dacă la partea superioară nu există alte armături decât cele de montaj. Dacă barele se solidarizează prin legarea cu sârmă moale se obţine o carcasă legată.n numărul de ramuri de etrieri în aceeaşi secţiune transversală a grinzii. sau 10 diametre la grinzile cu beton de granulit. rezervoare. se utilizează pe scară largă carcasele legate. chesoane. În grinzi.0 cm. . Secţiunea inelară se armează de asemenea la ambele contururi.distanţa minimă dintre etrieri este de 10 cm. În privinţa etrierilor. . Totalitatea armăturilor din grindă. Pentru armăturile transversale din sârmă trasă pentru beton armat în carcase sudate. dar nu e potrivită pentru grinzi.. La grinzile turnate monolit.Ae este aria secţiunii transversale a unei ramuri de etrier. la grinzile din beton armat greu. . se urmăreşte ca alcătuirea să fie cât mai simplă cu putinţă. fie pentru preluarea unor solicitări care nu pot fi puse în evidenţă prin calcul. montajului şi betonării grinzii. . adică la faţa exterioară şi la cea interioară. Etrierii deschişi se execută în zonele dintre reazeme ale grinzilor monolite legate solidar cu placa.regimul de sudare corespunzător. în timp ce la elementele prefabricate se utilizează în special carcasele sudate. Pentru armătura principală de rezistenţă a grinzilor de beton armat monolit trebuie respectate următoarele cerinţe privind distanţa dintre ele: . La realizarea carcaselor sudate..Secţiunea inelară este eficientă la încovoiere. denumirea provine din faptul că se dispun deasupra reazemelor intermediare. formează o carcasă spaţială. în care: 1000 n .distanţa dintre etrieri nu trebuie să depăşească 15 diametre de armătură comprimată. . cât şi a celor legate. în vederea reducerii consumului de manoperă.distanţa maximă între barele armăturii principale de rezistenţă să nu depăşească 15 cm. în locul barelor independente apar elemente prefabricate de armătură. solidarizate între ele la punctele de intersecţie. La realizarea grinzilor monolite. dacă se asigură: . în categoria armăturilor longitudinale de rezistenţă apar şi cele care se numesc călăreţi.

pentru planşeele intermediare la clădiri. 12 mm pentru sudura de rezistenţă.manoperă.reducerea consumului de oţel. indiferent ce rol au în placă. se solidarizează la intersecţii. de aceea.maximum 14 bare/m. Orice zonă armată a unei plăci are întotdeauna armătura pe două direcţii şi anume: pe ambele direcţii armătură de rezistenţă. Barele de pe cele două direcţii. ca urmare a faptului că legăturile la noduri sunt făcute din fabrică prin sudură. 8 cm. ca urmare a folosirii sârmei trase pentru beton.minimum n = 1. Deasupra reazemelor intermediare. 17 . pentru plăcile cu h p ≤15 cm . pe o direcţie armătură de rezistenţă iar pe cealaltă direcţie armătură de repartiţie. Diametrele uzuale ale armăturilor sunt: 6. pentru planşeele de acoperiş. dar în acelaşi timp trebuie evitat şi consumul exagerat de oţel pe care-l implică o alcătuire foarte simplă. peste reazeme. pentru plăcile cu h p >15 cm . iar în cel de-al doilea. bare ridicate.reducerea consumului de manoperă la montaj. În primul caz se obţine armarea cu plase legate. produs cu rezistenţe mecanice mari. Armarea cu plase legate se utilizează tot mai puţin din cauza consumului mare de manoperă pe şantier pentru montarea armăturii şi fasonarea ei. Numărul de bare pe metru liniar la armăturile de rezistenţă se recomandă să fie cuprins între limitele: . 7 cm. 10 cm. 10. 9. numite călăreţi. PRESCRIPŢII DE ALCĂTUIRE CONSTRUCTIVĂ LA PLĂCI Grosimea minimă a plăcii depinde de modul de rezemare a plăcii şi de destinaţia ei. Eficienţa economică a folosirii plaselor sudate constă în: . 30 Grosimea plăcii la planşeele monolite nu trebuie să coboare sub următoarele valori: 6 cm.5h . armarea cu plase sudate. fie prin puncte de sudură. . aria armăturii ridicate nu este suficientă pentru a prelua singură momentul negativ. grosimea minimă trebuie să respecte următoarele cerinţe: . bare drepte la partea superioară. fie prin legare cu sârmă moale. bare pentru preluarea momentului pozitiv şi bare pentru preluarea momentului negativ. p 100 Plasele sudate sunt elementele de armătură formate din bare de sârmă trasă pentru beton armat. punctele de încrucişare fiind sudate prin rezitenţă electrică. este necesar ca între numărul barelor drepte ridicate şi călăreţi să existe anumite relaţii de multiplicitate. pe fiecare direcţie. .minimum 5 bare/m. pe fiecare direcţie se disting trei tipuri de bare: bare drepte la parte inferioară. dispuse pe direcţii perpendiculare. diferenţa dintre aria necesară totală a armăturii pe reazem şi aria existentă a armăturii înclinate se completează cu călăreţi. cu repetarea ritmică a barelor de la o fâşie unitară la alta.la plăcile armate pe o direcţie: h p = l . 8. . pentru planşeele pe care se circulă cu mijloace de transport.la plăcile armate pe două direcţii: h p ≥ . Notând cu „l” deschiderea mică a panoului de placă. Armătura din placă poate fi armătură de rezistenţă sau armătură de repartiţie. pentru planşeele clădirilor industriale. La plăcile armate cu plase legate. 6 mm pentru armătura de repartiţie. 40 l . Călăreţii trebuie să depăşească faţa reazemului şi să pătrundă în deschiderile adiacente pe o lungime egală cu 1/4. La plăci sunt necesare. pe zonele cu armătura cea mai puternică. Pentru a rezulta o armare simplă.

Consolele scurte se armează cu etrieri verticali iar dacă forţa este mai mare cu etrieri orizontali. 11. turnarea se face direct în groapă nefiind necesare cofraje decât la partea superioară ce iese peste nivelul terenului.5 cm când stratul de egalizare lipseşte. Partea din armătură care este la exterior pentru stâlpii marginali este lăsată mai lungă astfel încât să asigure armarea nodului la momente negative.40 cm. trebuie să fie respectate normele constructive de armare pentru stâlpi ca şi pentru grinzi. Se montează apoi armătura în stâlp având etrierii mai deşi în zona petrecerii. Dacă lăţimea este mai mare de 2 metri se adoptă o secţiune trapezoidală. având secţiunea dreptunghiulară Groapa de fundare se sapă exact la dimensiunea fundaţiei. Pentru acest caz se adoptă înălţimea minimă de 30 . Din fundaţie sunt lăsate mustăţi pentru stâlpi având aria egală cu cea a armăturii necesare în stâlp. distanţele dintre armăturile de rezistenţă trebuie să se cuprindă între 10 şi 20 cm. realizate din beton BC15 – Bc20. Cel mai important criteriu de clasificare a fundaţiilor este continuitatea tălpii faţă de suprafaţa terenului. Fundaţiile sunt de regulă construcţii masive.10. cu formă evazată. Pentru zidurile exterioare. care ancorează mai bine consola de stâlp. Vuta se armează cu cel puţin doi vutari şi cu etrieri perpendiculari pe vutari. Dacă deschiderea este mare. Trebuie respectate următoarele condiţii: înălţimea până la înclinare mai mare sau egală cu 20 cm. 18 . ţinând seama de armăturile rămase din stâlpi şi utilizându-le la nevoie. datorită consumului mare de material. întreruperea mustăţilor se face eşalonat. lărgite faţă de elementele aflate deasupra lor. fiind partea din construcţie care are rolul de a transmite terenului sarcinile. Rolul cuzinetului este de a repartiza sarcina adusă de stâlp pe blocul de beton simplu astfel încât grosimea unitară să nu întreacă rezistenţa admisibilă la compresiune a betonului simplu din blocul aflat sub cuzinet. grosimea minimă a betonului de egalizare să fie de 5 cm. mai mult decât la încovoiere. De regulă stâlpii cu console scurte sunt prefabricaţi. sunt solicitate în special la efectul forţelor tăietoare. se racordează grinda şi stâlpul printr-o vută la 45 de grade. După turnarea stâlpilor se montează armătura din grindă. Trecerea de la stâlp la primul bloc se face prin aşa numitul cuzinet. ARMAREA CADRELOR DIN BETON La armarea cadrelor. FUNDAŢII DIN BETON ŞI DIN BETON ARMAT Fundaţia este un element structural esenţial. Fundaţii cu bloc de beton simplu şi cuzinet se construiesc deoarece trecerea de la secţiunea relativ redusă a stâlpului la cea a fundaţiei nu se poate face direct ci prin câteva trepte calitatea betonului descrescând eventual la fiecare treaptă. Fundaţiile la care talpa este aşezată pe teren se numesc directe sau de suprafaţă. trebuie asigurată adâncimea minimă de îngheţ între 80 şi 120 cm. Consolele scurte necesare pentru rezemarea grinzilor de rulare în halele industriale sau agricole. grosimea stratului de acoperire pentru armătura de la faţa inferioară a fundaţiei cu strat de egalizare trebuie să fie de 3. adâncimea tălpii de fundare trebuie să fie mai jos decât adâncimea de îngheţ a terenului. Pentru lăţimi mici se folosesc tălpi de secţiune dreptunghiulară. În alcătuirea formei şi mărimii fundaţiei trebuie respectate reguli stabilite prin standarde ca şi prin practica de construcţie. Din acest punct de vedere fundaţiile pot fi clasificate în: fundaţii izolate şi fundaţii continue.. Pentru zidurile interioare precum şi pentru cele exterioare la clădirile cu subsol înălţimea fundaţiei nu mai este impusă de adâncimea de îngheţ şi se stabileşte pe criterii constructive sau ale terenului de fundaţie. bare frânte în plan sau spaţiu. eforturile cu care este încărcată construcţia. formate din combinaţii de stâlpi şi grinzi prinse în noduri rigide. pentru că materialele folosite la fundaţii sunt de regulă de calitate superioară.05 sau 4. Fundaţiile de beton simplu Fundaţiile de beton simplu au de obicei forma de paralelipiped. Fundaţiile de beton armat se folosesc dacă încărcările sunt puternice.

aşa cum se obişnuieşte în cazul staţiilor de pompare. Chesonul este o cameră din beton armat. se pot utiliza fundaţii prefabricate. Fundaţii din piloţi de beton armat. doar cu parter. până se ajunge la cota finală. În cazul prezenţei apelor subterane. după batere. piloţi portanţi. ci în grup capetele lor superioare. Transmiterea se face cel mai adesea prin vârful pilotului. Fundaţii din beton armat. Fundaţii pe radier general. Piloţii de beton armat sunt elemente liniare de beton armat destinate a prelua sarcina de la construcţie şi a o transmite în adâncimea terenului. Pentru adâncimi mai mari de 10 metri şi greutăţi de epuizare a apei. se vor executa cel mult trei trepte. Fundaţii de adâncime. Ea avansează în jos pe măsură ce se sapă în interiorul ei şi se evacuează pământul. se găseşte la adâncime mai mare o fundare directă devine neeconomică prin volumul mare de săpături. Introducerea în teren a unui cheson se numeşte lansare. având presiunea admisibilă necesară. Între fundaţie şi stâlp se toarnă beton de matare care asigură fixarea stâlpului pe fundul paharului. Acest tip de fundaţie se foloseşte când stâlpii sunt relativi apropiaţi şi terenul de fundaţie are presiunea admisibilă mică. nu se poate adopta o fundaţie de beton simplu întrucât momentele încovoietoare sunt mari. trebuie să fie solidarizate. Soluţia fundaţiei de beton armat se mai impune şi în cazul când există subsol şi adoptarea unei fundaţii cu bloc ar adânci prea mult săpăturile. La radier hidroizolaţiile se aplică pe betonul de egalizare.Blocurile de beton simplu se execută din beton marca Bc5 sau Bc10. Chesoanele deschise nu pot fi lansate decât până la adâncimea de 10 metri. Dacă suprafaţa de rezemare este mai mică se poate adopta o formă prismatică. Întrucât piloţii nu se prevăd izolaţi. Dacă prezenţa apelor subterane o cere sau adâncimea subsolului este mai mare atunci radierul se asociază cu pereţii de beton armat de jur împrejur formând o cuvă. se amenajează un capac peste camera chesonului şi acesta se numeşte cheson închis. iar în cazul lungimilor mari de piloţi transmiterea se face prin fiecare laterală. 19 . Când terenul de fundaţie. Calculul şi armarea se fac aşadar ca pentru grinzi întoarse. Piloţii bătuţi au o alcătuire a armării care ţine seama de solicitările dinamice care apar în timpul baterii. Când terenul bun de fundaţii se află la adâncime relativ mică dar încărcările sunt mari ceea ce ar duce la o lăţime mai mare a fundaţiei. Dacă chesonul nu are capac evacuarea pământului se face direct şi cheson se numeşte cheson deschis. epuismente şi material pe care le implică. În aceste cazuri se foloseşte o fundaţie mai subţire de beton armat. etc. la construcţii mai uşoare. piloţi flotanţi. Armătura de rezistenţă se aşează sub forma unei grile. Acest lucru se face prin turnarea unui radier armat în care se încastrează capetele piloţilor. În acest caz se recurge la fundaţii de adâncime. cum ar fi cele agro-zootehnice. Există mai multe tipuri de piloţi de beton armat: prefabricaţi şi bătuţi. Pentru suprafeţe mai mari se folosesc forme piramidale. Fundaţii pe chesoane. Această hidroizolaţie trebuie să fie protejată spre teren de o zidărie de cărămidă în părţile laterale. Talpa acestor benzi suferă o încovoiere şi în sens transversal ca în cazul fundaţiilor de beton armat sub ziduri care necesită şi o armare transversală. Pentru stâlpii prefabricaţi. Bancheta din jurul stâlpului este necesară pentru centrare şi aşezarea cofrajului şi are lăţimea de 5 – 10 cm. Când stâlpii sunt relativ apropiaţi în ambele sensuri sau când forţele care vin prin stâlpi sunt relativ mari la o presiune admisibilă relativ mică a terenului se poate adopta o soluţie pe radier general. fără fund turnată la suprafaţa terenului. Acestea se numesc fundaţii tip pahar din cauză că au deschidere evazată în care se introduce stâlpul. foraţi şi turnaţi pe loc. Fundaţii continue în benzi sub şiruri de stâlpi. Fundaţia fiind relativ elastică distribuţia reală de presiuni pe teren este aproximativ o distribuţie uniformă. pentru a evita infiltraţiile este necesară prevederea unor hidroizolaţii realizate din straturi alternative de bitum şi carton asfalt.

de utilităţile urbane. dar şi în metri. se va alege soluţia de fundare cea mai economică. canalizare. gaze naturale. Construcţiile înalte produc umbrirea celor mai puţin înalte şi afectează peisajul. reţele de canalizare. zonale. întrucât nu orice funcţie este permisă pe orice teren. . se va căuta amplasarea construcţiei astfel încât laturile fără deschideri să se opună vântului. etc. Faţă de formele de relief. evitând săpătura exagerată.12. . Construcţiile care presupun un aflux mare de persoane şi vehicule trebuie amplasate astfel încât în jurul lor să existe spaţiu suficient pentru circulaţia acestora şi pentru parcarea vehiculelor. în orice caz. . La stabilirea amplasamentului unei construcţii se va realiza un studiu privind posibilitatea efectivă şi costurile presupuse de racordarea construcţiilor la utilităţi: apă curentă. clădiri. În cazul în care o construcţie se amplasează lângă un monument istoric. pentru o zonă restrânsă ori o vecinătate. în principal următoarele aspecte: . Amplasarea construcţiilor faţă de căile de comunicaţie va ţine seama de situaţia de fapt astfel încât construcţiile să fie accesibile din rutele principale cu cheltuieli cât mai mici pentru drumuri laterale de acces spre aceste construcţii. ca număr de etaje. de căile de acces. care privesc o anumită zonă a localităţii. terenul să reziste la presiunea exercitată de construcţie. astfel încât. REALIZAREA UNEI CONSTRUCŢII ÎN RAPORT CU FACTORII DE MEDIU. Amplasarea construcţiei va ţine seama în mod esenţial de: prevederile urbanistice. etc.retragerile clădirii faţă de limitele terenului. 20 . În raport cu vântul dominant. un mediu înţeles ca habitat uman propice existenţei şi dezvoltării speciei. de dimensiunea şi orientarea terenului. de natura de fundare. Clădirile trebuie să respecte toate regulamentele care se referă la terenul în cauză. vecinătăţi şi utilităţi publice. Factorii naturali interacţionează cu construcţiile. Orientarea faţă de punctele cardinale a unei clădiri este semnificativă în măsura în care nu este recomandabilă aşezarea spaţiilor interioare importante către nord şi e puţin recomandabilă spre vest. dar mediul în care se realizează o construcţie este un mediu construit. de relief. construcţia este bine să se amplaseze cu latura lungă paralelă cu curbele de nivel. care privesc întreaga localitate. o construcţie din mediul rural trebuie amplasată astfel încât apele uzate să nu polueze stratul acvifer care alimentează puţuri şi izvoare de apă potabilă. Regimul înălţime al clădirilor şi al altor construcţii este reglementat şi respectarea sa este o cerinţă importantă.înălţimea maximă.funcţia permisă a clădirii. Amplasarea în teren a unei construcţii va ţine seama de interacţiunea ei cu mediul. Ingineria mediului este un domeniu esenţial antropic şi este. În raport cu apa freatică. incluzând aici şi alte construcţii preexistente: căi de comunicaţie. de situaţia apelor freatice în zona de construcţie.coeficientul de utilizare a terenului care este raportul dintre suprafaţa totală desfăşurată a clădirii şi suprafaţa terenului pe care se construieşte. cu mijloace artificiale şi în limita legilor fizicii. sunt trei feluri de regulamente: generale. vântul dominant. sintetic. Constrângerile impuse de aceste planuri asupra unui teren privesc. fără tasări sub fundaţie. În privinţa legislaţiei. în care populaţia îşi desfăşoară existenţa este un mediu preponderent antropic. electricitate. UN CONCEPT ANTROPIC AL INGINERIEI MEDIULUI Mediul înconjurător. sunt necesare aviye speciale eliberate de forurile competente pentru a nu se influenţa patrimoniul cultural reprezentat de acele monumente. Faţă de terenul de fundare. de detaliu.procentul de ocupare al terenului care este raportul între suprafaţa la sol a clădirii şi suprafaţa terenului. . o disciplină prin care se construieşte premeditat şi strategic.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful