Manualul Distribuitorului în Asigurări

1. PRINCIPII ALE ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE ȘI REASIGURARE

1. RISCUL
1. Conceptul de risc………………………………………………………………..
2. Criterii de clasificare și categorii de riscuri…………………………………...
3. Caracteristicile riscurilor asigurabile…………………………………………..
2. ASIGURAREA
1. Conceptul de asigurare. Terminologie specifică……………………………..
2. Mecanismul de funcționare al asigurărilor…………………………………….
3. Criterii de clasificare și categorii de asigurări………………………………..
4. Reasigurarea…………………………………………………………………….
3. PIAȚA DE ASIGURĂRI
1. Operatori – entități………………………………………………………………
2. Tipuri de intermediari în asigurare…………………………………………….
3. Persoanele cu care lucrează intermediarii principali și secundari…………
4. Exercitarea serviciilor de intermediere în Uniunea Europeană…………….
4. Distribuţia produselor de asigurare şi reasigurare
1. Principii de bază în procesul de distribuție a produselor de asigurare și/sau
reasigurare……………………………………………………………………….
2. Structura procesului de distribuție a produselor de asigurare și/sau
reasigurare
1. Prospectarea și calificarea clienților potențiali………………………..
2. Contactul și discuția preliminară……………………………………….
3. Prezentarea şi negocierea ofertei și încheierea contractelor……….
4. Gestionarea și derularea contractelor…………………………………
3. Sisteme ale activităţii de distribuție…………………………………………….

2. PRINCIPII JURIDICE ÎN DISTRIBUŢIA PRODUSELOR DE ASIGURARE

ȘI/SAU REASIGURARE

1. CONTRACTUL DE INTERMEDIERE ÎN ASIGURĂRI

1. Noţiune și reglementare…………………………………………………………
2. Părţile contractului de intermediere în asigurări………………………………
3. Obiectul contractului de intermediere în asigurări…………………………….
4. Obligațiile distribuitorilor în asigurări……………………………………………
5. Încetarea contractului de intermediere în asigurări
2. PRINCIPALELE REGULI PRIVIND ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR DE
ASIGURARE
1. Contractul de asigurare. Aspecte generale…………………………………….
2. Informațiile pe care distribuitorii de asigurări trebuie să le furnizeze clienților
sau potențialilor clienți
1. Cerințe de conduită. Principii și interdicții……………………………….

1
 2. Informații comune tuturor tipurilor de asigurări care trebuie furnizate
clienților sau potențialilor clienți anterior încheierii unui contract de
asigurare………………………………………………………………….
3. Informații privind vânzarea combinată. Cerințe suplimentare……….
4. Informații privind asigurările de viață. Cerințe suplimentare…………
5. Informații privind produsele de investiții bazate pe asigurări. Cerințe
suplimentare………………………………………………………………
6. Excepții de la prezentarea informațiilor sau de la acordarea
consultanței……………………………………………………………….
3. Condiţiile de formă privind informaţiile furnizate clienților sau potențialilor
clienți. Documente utilizate pentru furnizarea informațiilor și acordarea
consultanței.
1. Documente de informare………………………………………………..
2. Formularul de analiză a cerințelor și necesităților clientului (DNT -
Demands and Needs Test)……………………………………………..
4. Regulile speciale privind încheierea contractului de asigurare prin mijloace
electronice…………………………………………………………………………
5. Particularităţile încheierii contractului de asigurare la distanţă………………
6. Locul încheierii contractului de asigurare………………………………………
7. Efectele juridice ale încheierii contractelor de asigurare prin mijlocirea
intermediarilor……………………………………………………………………...

 3. ETICĂ PROFESIONALĂ ȘI IMPLICAŢII ALE LEGILOR SPECIALE

ASUPRA ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE

1. ETICĂ PROFESIONALĂ
1. Standarde de conduită și etică……………………………………………………..
2. Identificarea potențialelor tentative de fraudă……………………………………
3. Cerințe de probitate morală și competențe profesionale “fit & proper”………..
2. IMPLICAŢII ALE LEGILOR SPECIALE ASUPRA ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE
1. Legislația aferentă protecției consumatorului…………………………………….
2. Protecția datelor personale…………………………………………………………
3. Prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism în
piața de asigurări…………………………………………………………………….

4. PREZENTAREA CLASELOR ȘI A TIPURILOR DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ

1. Conceptul de asigurare de viață. Terminologie specifică

1. Elementele tehnice ale asigurărilor de viață……………………………………….
2. Nevoile de asigurare de viață……………………………………………………….
3. Funcțiile asigurărilor de viață………………………………………………………..
4. Mecanismul unei asigurări de viață…………………………………………………
5. Încetarea asigurării de viață…………………………………………………………
2. Tipuri de produse

2
 1. Asigurarea de viață pe termen limitat………………………………………………
2. Asigurarea de viață pe termen nelimitat……………………………………………
3. Asigurarea mixtă de viață……………………………………………………………
4. Asigurarea de studii………………………………………………………………….
5. Asigurarea de zester…………………………………………………………………
6. Asigurarea de tip unit-linked………………………………………………………..
7. Asigurarea de tip rentă/Anuitățile…………………………………………………..
3. Identificarea produselor de viață pe baza profilului de risc al asiguratului

5. ASIGURARI GENERALE

1. Asigurări auto
1. Asigurarea de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor
persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie (RCA)……………………..
2. Asigurarea Carte Verde……………………………………………………………..
3. Asigurări facultative de avarii și furt pentru autovehicule – CASCO……………
4. Asigurarea de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate
(CMR)………………………………………………………………………………….
2. Asigurări de bunuri
1. Concepte specifice asigurărilor de bunuri…………………………………………
2. Asigurări de incendiu și calamități naturale (Property damage – PD)………….
3. Asigurări de locuințe și bunuri aflate în locuințe…………………………………..
4. Asigurarea de avarii accidentale ale mașinilor (Machinery Breakdown)……….
5. Asigurarea autovehiculelor/vehiculelor, autospecialelor și utilajelor de
construcții, agricole sau altor utilaje speciale……………………………………..
6. Asigurarea valorilor…………………………………………………………………..
7. Asigurarea valorilor pentru cazurile de tâlhărie asupra curierilor……………….
8. Asigurarea pentru toate riscurile a lucrărilor de construcții-montaj și
răspunderea constructorului/montorului……………………………………………
9. Asigurarea echipamentelor electronice…………………………………………….
10. Asigurarea pierderilor financiare (Business Interruption – BI)…………………...
3. Asigurări de sănătate și de accidente
1. Asigurări de sănătate
1. Descrierea asigurărilor de sănătate………………………………………..
2. Riscuri asigurate și excluse…………………………………………………
2. Asigurarea de accidente
1. Descrierea asigurărilor de accidente………………………………………
2. Riscuri cuprinse în asigurarea de accidente………………………………
3. Mecanismul de funcționare a produselor de asigurare de sănătate/ accidente
1. Principii de subscriere și documente obligatorii…………………………..
2. Principii de administrare……………………………………………………..
3. Principii de avizare/plată a despăgubirilor…………………………………
4. Asigurări de răspundere civilă
1. Aspecte generale
1. Asigurarea de răspundere civilă legală…………………………………….
2. Asigurarea de răspundere civilă profesională…………………………….

3
 3. Asigurarea de răspundere civilă a managerilor…………………………..
2. Caracteristici ale asigurărilor de răspundere civilă………………………………..
3. Mecanismul de funcționare a produsului de asigurare de răspundere civilă
1. Modalităţi de subscriere şi administrare…………………………………...
2. Modalitați de avizare/ plată a despăgubirilor………………………………
5. Alte tipuri de asigurări
1. Asigurarea agricolă și de animale…………………………………………………..
2. Asigurarea de aviație…………………………………………………………………
3. Asigurări CARGO…………………………………………………………………….
4. Asigurări maritime și de transport…………………………………………………..
5. Asigurarea de risc financiar…………………………………………………………

4
1. PRINCIPII ALE ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE ȘI REASIGURARE

1.1. Riscul

Asigurările își au originile în cele mai vechi timpuri. Premisa care a stat la baza apariției
asigurărilor a fost conștientizarea de către oameni a riscurilor la care erau supuse bunurile,
activitatea, sănătatea sau chiar viața lor, sub amenințarea, în special, a fenomenelor
meteorologice extreme, a forțelor naturii, a bolilor.

Primele forme ale activității de asigurare au fost reglementate prin celebrul Cod al lui
Hammurabi (1750 î.Hr), ca o necesitate a dezvoltării transporturilor maritime. Conform
acestui cod, negustorii care își transportau mărfurile pe apă puteau să plătească creditorilor
o sumă de bani - prima de asigurare, aşa cum este cunoscută în prezent, pentru a fi scutiți
de rambursarea creditelor, dacă marfa le era furată pe timpul transportului.

Grecii au preluat ideea de asigurare a transporturilor prin emiterea unor hârtii de valoare,
dar au dezvoltat şi asigurările de sănătate prin organizarea breslelor meseriaşilor,
cunoscute drept „societăţi de binefacere”.

În România, primele asigurări s-au manifestat sub formă de ajutor reciproc între membrii
comunităților, atunci când o parte dintre aceștia sufereau pierderi pentru că gospodăria le
era afectată de incendiu, atunci când se confruntau cu decesul animalelor din gospodărie,
sau atunci când recoltele le erau distruse de către dăunători.

Prima societate de asigurări din România a apărut în 1744, la Brașov și se numea Casa de
incendiu. In 1906 a fost înfiinţată societatea Agricola, specializată în asigurările agricole, iar
în 1942 Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat, cu un portofoliu diversificat format din toate
tipurile de asigurări. În perioada 1952-1990, singura societate de asigurări care a activat în
România se numea Administraţia Asigurărilor de Stat – ADAS.3 Din 1990, piaţa asigurărilor
din România s-a diversificat ca număr de societăţi, dar şi ca produse de asigurare oferite.

Conceptul de risc
Noțiunea de risc este folosită în numeroase domenii, având conotații diferite, în funcție de
activitatea căreia i se asociază. În domeniul asigurărilor, riscul este definit în mai multe
moduri, o definiție destul de larg acceptată referindu-se la un eveniment viitor, posibil, cu
caracter întâmplător, înregistrat în evidențele statistice, a cărui producere este
independentă de voința asiguratului sau a beneficiarului asigurării și care generează
pagube materiale sau afectează starea de sănătate sau chiar viața oamenilor.

Efectele producerii riscurilor pot fi evitate, prevenite, reduse şi, nu în ultimul rând, pot fi
transferate entităților specializate în gestionarea riscurilor: asigurătorii.

În strânsă legătură cu conceptul de risc sunt noțiunile de hazard moral și cea de selecție a
riscurilor. Hazardul moral (sau riscul moral) este definit ca situația în care există tendința

5
asumării de riscuri nejustificate pe fondul suportării costurilor de către o terță parte care
preia parțial sau total acest risc.

Selecția riscurilor este o practică utilizată în asigurări în virtutea căreia riscuri deosebit de
grele sau cele care afectează numai o parte din masa asigurabilă, sunt excluse din
asigurare sau, dacă sunt cuprinse, aceasta se realizează în condiții tarifare deosebite.
Selecția riscurilor de către asiguratori nu trebuie confundată cu selecția adversă,
reprezentând probabilitatea mult mai mare de a încheia o asigurare de către persoanele cu
riscuri mai ridicate.

Criterii de clasificare și categorii de riscuri

În cele ce urmează, noțiunea de risc este detaliată din perspectiva activității de asigurare.

Clasificarea riscurilor se face ţinând cont de mai multe criterii:

1. În funcție de cauzele care duc la producerea riscurilor, pot fi definite:

o riscuri obiective – sunt acele riscuri datorate exclusiv evenimentelor naturale:
cutremur, furtuni, secetă, inundații, îngheț, etc.
o riscuri subiective – sunt acele riscuri a căror producere este influențată de
acțiunile oamenilor: riscul de malpraxis, accidente provocate din neglijență,
etc.
2. În funcție de rezultatul generat, pot fi evidențiate:
o riscuri pure – se referă la acele evenimente care odată produse, generează
pierderi (de exemplu, în cazul producerii unui cutremur, o persoană poate
înregistra pierderi sau poate fi neafectată, în funcţie de severitatea
cutremurului) ;
o riscuri speculative – se referă la evenimente probabile, care odată produse,
pot genera pierderi sau profituri (de exemplu, o persoană care joacă pe bursă
achiziţionând acţiuni, este expusă permanent la riscul de a înregistra pierderi
sau profituri, în funcţie de fluctuaţia preţurilor titlurilor financiare pe pieţe).
3. În raport cu teoria managementului de risc5, sunt definite:
o riscuri statice – se referă la acele riscuri la care probabilitatea de producere
este relativ constantă în timp. Un exemplu de astfel de risc este riscul de
producere a cutremurelor într-o anumită zonă.
o riscuri dinamice - se referă la acele riscuri la care probabilitatea de producere
se modifică în timp. De exemplu, un astfel de risc este riscul financiar de
neplată a facturilor cu plata la termen care este mai mare în perioadele de
criză economică și se diminuează în perioadele de expansiune economică.
4. În raport cu posibilitatea de a fi acceptat în asigurare, se deosebesc:
o riscuri asigurabile – se referă, în general, la acele evenimente ale căror
caracteristici (probabilitate de producere sau severitate a efectului) sunt
acceptabile pentru asigurător.
o riscuri neasigurabile, sau excluse – sunt acele riscuri pentru care asigurătorul
refuză acoperirea, de exemplu, acele evenimente a căror probabilitate de
producere este prea mare; producerea riscului fiind de obicei previzibilă,
evenimentul este ilegal sau creat cu intenţie.

6
Caracteristicile riscurilor asigurabile
După cum a fost menţionat anterior, nu toate riscurile sunt asigurabile. Pentru a fi
asigurabil, un risc trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

 Să fie măsurabil în termeni financiari – evenimentele pentru care se pot estima

daunele sunt asigurabile;
 Să se producă în grupuri mari şi omogene – de exemplu, riscul de producere a unui
accident auto este asigurabil întrucât afectează grupuri mari de oameni;
 Probabilitatea de producere a daunei să fie calculabilă – evenimentele care au istoric
statistic de producere pot fi asigurate;
 Să fie un risc pur – apariţia evenimentului nu generează câştiguri, ci doar pierderi;
 Să fie de natura fortuită – evenimentul este probabil, incert şi nu este generat cu
intenţie;
 Asigurarea sa să nu fie împotriva interesului public sau să fie riscuri produse în
timpul comiterii unor ilegalități – de exemplu, riscurile care se produc în timpul
conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului nu pot fi asigurate;
 Prima de asigurare să fie rezonabilă în raport cu riscul preluat de asigurător.

1. PRINCIPII ALE ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE ȘI REASIGURARE

1.2. Asigurarea

Conceptul de asigurare. Terminologie specifică

Asigurarea este un mecanism clasic de transfer al riscului de la asigurați la companii
specializate, denumite asigurători. Asigurarea este o metodă de management a riscului,
care are drept scop combaterea efectelor negative generate de producerea acestuia.

Activitatea de asigurare este definită și analizată, în literatura de specialitate, sub mai multe
aspecte:

 Din punct de vedere juridic – asigurarea este formalizată printr- un contract, în baza
căruia asiguratul se obligă, pe perioada asigurării, să plătească o primă de
asigurare, iar asigurătorul se obligă să-l despăgubească pe asigurat sau pe
beneficiar, în caz de producere a evenimentului asigurat;
 Din punct de vedere economic, asigurarea presupune constituirea unui fond de
asigurare, prin contribuția mai multor subiecți (persoane fizice sau juridice) care
formează o așa-numită comunitate de risc, și direcționarea acestui fond către acei
subiecți care au suferit pagube materiale în urma producerii evenimentelor asigurate;

7
  Din punct de vedere financiar – activitatea de asigurare este o ramură prestatoare
de servicii în care sunt implicați mai mulți subiecți:
o asigurații, care transferă riscul producerii unor evenimente nedorite, pentru
care consimt să plătească o primă de asigurare către asigurători;
o asigurătorii, care preiau riscul producerii unor evenimente nedorite, în
schimbul încasării primelor de asigurare de la asigurați;
o intermediarii în asigurări care facilitează relația dintre cei care doresc să
cedeze riscul producerii anumitor evenimente – asigurații – și cei care doresc
să preia aceste riscuri – asigurătorii.

Indiferent de modul în care este analizată, asigurarea are rolul de a finanța pierderile pe
care asiguratul le-ar suporta în caz de producere a evenimentului asigurat și de a-l repune
pe asigurat în situația financiară în care se afla înainte de producerea acestuia. Rolul
asigurării nu este acela de a-l îmbogăți pe asigurat/beneficiar.

Conceptele tehnice specifice activităţii de asigurare includ, printre altele:

1. Poliță/certificat de asigurare – este un înscris emis şi semnat de către asigurător,

în principal, care certifică încheierea/existența contractului de asigurare .
2. Asigurat – persoana fizică sau juridică care, în schimbul plăţii primei de asigurare,
transferă riscurile producerii unor evenimente către asigurător. Conform Codului
Civil, asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat.
3. Contractant – persoana care încheie contractul de asigurare, obligându-se față de
asigurător să plătească prima de asigurare. Contractantul poate fi aceeaşi persoană
cu asiguratul sau pot fi persoane diferite (de exemplu, în cazul unei asigurări de
sănătate de grup, contractantul este firma, iar asiguraţii sunt angajaţii).
4. Asigurător – societatea de asigurări care, în schimbul încasării primei de asigurare,
se obligă să plătească o despăgubire (sau suma asigurată, în cazul asigurărilor de
accidente sau de viață) asiguratului sau beneficiarului, în cazul producerii
evenimentului asigurat (respectiv, în cazul producerii unor evenimente în viața
persoanelor asigurate – deces, incapacitate temporară/permanentă de muncă,
atingerea unei anumite vârste, etc).
5. Beneficiar – persoana îndreptățită să încaseze despăgubirea sau suma asigurată
prevăzută în contractul de asigurare. Beneficiarul asigurării poate fi menţionat
explicit în polița de asigurare sau poate fi stabilit ulterior, prin testament sau prin
declarația scrisă a asiguratului, comunicată asigurătorului, în cursul procesului de
executare a contractului de asigurare. Beneficiarul unei asigurări poate fi aceeaşi
persoană cu asiguratul sau pot fi persoane diferite (de exemplu, în asigurările de
răspundere civilă, asiguratul și beneficiarul sunt persoane diferite; în asigurările de
bunuri, proprietarul este şi asigurat şi beneficiar).
6. Perioadă asigurată – cuprinde data de început și data de sfârșit a răspunderii
asigurătorului în baza contractului de asigurare. De regulă, perioada de asigurare
începe la ora 0:00 a zilei precizate în poliţă și se termină la ora 23:59 a ultimei zile
din perioada de asigurare.
7. Sumă asigurată – reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul
producerii evenimentului asigurat. Suma asigurată constituie unul din elementele în
funcție de care se calculează prima de asigurare. În cazul asigurării de bunuri, suma
asigurată trebuie să fie egală cu valoarea reală a acestora. O sumă asigurată mai

8
 mare decât valoarea reală a bunurilor conduce la supraasigurare, ceea ce înseamnă
plata de către asigurat a unei prime de asigurare mai mari decât cea
corespunzătoare valorii reale a bunului. Despăgubirea datorată de asigurător, în
cazul producerii riscului asigurat, însă, nu poate depăși nici valoarea daunei, nici
valoarea reală a bunului în momentul producerii evenimentului asigurat. O sumă
asigurată mai mică decât valoarea reală a bunului conduce la subasigurare. În caz
de subasigurare, dacă părțile nu au stipulat altfel, conform Codului civil,
despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma asigurată
prevăzută în contract şi valoarea reală a bunului. În cazul asigurărilor de persoane,
suma asigurată depinde de nivelul veniturilor contractantului asigurării, estimate pe
perioada derulării contractului de asigurare (adică îşi permite să plătească cu titlu de
primă de asigurare pe o perioadă mai lungă de timp) şi de categoria de risc în care
este încadrat asiguratul. La asigurarea de răspundere civilă, suma asigurată este
reprezentată de limita răspunderii asigurătorului și se stabileşte convenţional sau
prin reglementări.
8. Primă de asigurare – reprezintă prețul asigurării, adică suma plătită de către
contractant/asigurat către asigurător, pentru ca acesta din urmă să preia riscul
producerii unui risc/eveniment asigurat. Prima de asigurare se calculează prin
aplicarea unui procent (cotă de primă) asupra sumei asigurate. Prima plătită de
asigurat reprezintă prima brută şi este alcătuită din prima netă (corespunzătoare
riscului acoperit prin asigurare) şi adaosul de primă (acoperă cheltuielile de
administrare şi cota de profit a asigurătorului)
9. Daună/Pagubă – reprezintă pierderea suferită de asigurat sau după caz de către un
terț păgubit, în urma producerii riscului/evenimentului asigurat. În cazul asigurărilor
de bunuri, în funcție de mărimea daunei, aceasta poate fi daună parțială, în cazul în
care valoarea acesteia este mai mică decât suma asigurată, sau daună totală, în
cazul în care valoarea sa de înlocuire, de nou sau de reconstrucție este egală cu
suma asigurată. Asigurătorul consideră daună totală, chiar dacă valoarea daunei
este mai mică decât suma asigurată, atunci când costul reparaţiei bunului avariat
este mai mare decât costul înlocuirii acestuia.
10. Despăgubire – reprezintă suma pe care asigurătorul o datorează
asiguratului/beneficiarului asigurării în cazul producerii riscului/evenimentului
asigurat. Despăgubirea poate fi egală sau mai mică decât valoarea pagubei, în
funcție de principiul aplicat de asigurător la acoperirea pagubelor. În practica
asigurărilor de bunuri se întâlnesc următoarele principii de despăgubire:
1. Principiul despăgubirii proporționale, conform căruia raportul dintre
despăgubire și daună va fi același cu raportul dintre suma asigurată și
valoarea reală a bunului. Acesta este cel mai des întâlnit în practica de
asigurări și este echitabil, atât pentru asigurător, cât și pentru asigurat.
2. Principiul despăgubirii la prim risc, conform căruia asigurătorul despăgubește
întreaga daună, indiferent de raportul dintre suma asigurată și valoarea reală
a bunului, cu condiția ca aceasta să nu depășescă suma asigurată. Acest
principiu avantajează asiguratul, întrucât el este despăgubit cu o sumă egală
cu valoarea daunei, chiar și atunci când s-a subasigurat. Pentru a contracara
tendința de subasigurare, de obicei, asigurătorii practică cote de primă de
asigurare mai mari pentru contractele de asigurare care prevăd despăgubiri
la prim risc.

9
 3. Principiul răspunderii limitate – caracterizat prin faptul că despăgubirea se
acordă de către asigurător numai dacă valoarea daunei atinge nivelul
prevăzut în contractul de asigurare. Deci, o parte din daună rămâne în
sarcina asiguratului și poartă denumirea de franșiză.
11. Franșiză – reprezintă partea din daună care rămâne în sarcina asiguratului.
Franșiza se stabilește ca sumă fixă sau ca procent din suma asigurată sau din
daună, sau ca o combinație de procent din daună și suma minimă fixă per
eveniment. Daunele care se încadrează în limitele franșizei nu sunt despăgubite.
Franșiza este un element al contractului de asigurare menit să crească nivelul de
responsabilizare al asiguratului, cu privire la obiectul asigurării. Acceptarea unei
franșize de către asigurat scade prețul asigurării (prima de asigurare). Franșiza
poate fi de două tipuri:

1. franșiză deductibilă – aceasta se scade din daună, indiferent de valoarea

acesteia; valoarea despăgubirii este egală cu valoarea daunei mai puțin
franșiza;
2. franșiză atinsă – asigurătorul acoperă integral valoarea daunei, dacă aceasta
este mai mare decât valoarea franșizei. Dacă valoarea daunei este cel mult
egală cu valoarea franșizei, asiguratul acoperă valoarea daunei.
12. Riscuri asigurate sau situații asigurate – evenimentele a căror producere obligă
asigurătorul să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării sau terțului
păgubit despăgubirea sau suma asigurată prevăzută în polița de asigurare.
13. Rata daunei – se calculează ca raport procentual între daunele plătite și primele
încasate (relativ la un produs de asigurare, un asigurat, întreg portofoliul unui
asigurător, etc), într-o anumită perioadă de timp.

Mecanismul de funcționare al asigurărilor

Asigurarea are la bază principiul mutualităţii – care se referă la faptul că toţi membrii
comunității de risc (asigurații) contribuie, prin plata unei prime de asigurare, la constituirea
fondului de asigurare gestionat de asigurător, acesta din urmă obligându-se ca, în cazul
producerii riscului asigurat, să-i despăgubească numai pe cei care au suferit pagube. Prin
constituirea fondului de asigurare, are loc o dispersie a riscurilor (sunt cuprinse în asigurare
bunuri asigurate și/sau asigurați aflați pe teritorii mari, zone diverse, vârste , profesii, vârste,
hobby-uri diferite etc).

Pentru ca asigurătorii să preia riscuri, acestea trebuie să fie cauzate de hazarduri, să aibă
caracter întâmplător, iar probabilitatea de producere și intensitatea cu care se produc să nu
fie cunoscute asiguratului. În cazul în care s-ar cunoaște data și intensitatea cu care se va
produce riscul, la constituirea fondului de asigurare ar contribui numai cei care ar avea
certitudinea că vor fi afectați de producerea acestuia. Aceasta înseamnă că ar avea loc o
antiselecție a riscurilor (selecție adversă). Într-un asemenea caz, asigurătorul nu ar putea
face față, din punct de vedere financiar, să-i despăgubească pe toți cei afectați, valoarea
pagubelor înregistrate fiind cu mult mai mare decât valoarea fondului de asigurare.

Asigurarea se bazează pe o serie de principii, dintre care cele mai importante sunt
următoarele:

10
 Interesul asigurabil – între asigurat şi obiectul asigurat trebuie să existe o relaţie
recunoscută legal (de exemplu, drept de proprietate, de folosinţă);
 Buna credinţă – conform acestui principiu, asiguratul este obligat să-i dezvăluie
asigurătorului toate informaţiile referitoare la circumstanțele cunoscute ale riscului și
informațiile care au legătură cu obiectul contractului de asigurare;
 Principiul indemnizării – conform căruia, după producerea evenimentului asigurat și,
respectiv, după încasarea despăgubirii, asiguratul trebuie să se afle în aceeași
situaţie financiară în care se afla înainte de producerea evenimentului;
 Principiul subrogării – după plata indemnizaţiei către asigurat, asigurătorul poate
recupera contravaloarea daunei de la cel vinovat de producerea evenimentului;
 Principiul contribuţiei – în cazul încheierii mai multor contracte de asigurare având
același obiect, unul dintre asigurători poate solicita celorlalți să contribuie la plata
indemnizaţiei;
 Cauza proximă – asigurătorul are răspunderea despăgubirii acelor daune care
reprezintă o consecință directă a producerii evenimentelor asigurate.

Criterii de clasificare și categorii de asigurări

Asigurările se clasifică după mai multe criterii, după cum urmează:

1. În funcție de obiectul asigurării, sunt definite:

 Asigurări de bunuri – au ca obiect asigurarea bunurilor materiale
(imobile, conținut, autovehicule, culturi agricole, animale, etc)
aparținând asiguratului, împotriva riscurilor de distrugere/deteriorare la
care acestea sunt supuse, ca urmare a producerii anumitor
riscuri/evenimente asigurate.
 Asigurări de persoane – oferă protecţie împotriva riscurilor care
afectează viața și sănătatea persoanelor, prin asigurarea unor fonduri
bănești necesare în cazul producerii unor evenimente în viața
persoanelor: deces, pierderea temporară sau definitivă a capacității de
muncă, împlinirea unei anumite vârste, etc. Asigurările de persoane
sunt de două tipuri: asigurări de viață şi asigurări de persoane altele
decât cele de viaţă (asigurări de accidente/sănătate).
 Asigurări de răspundere civilă faţă de terţi – oferă protecţie
financiară asiguratului în cazul în care acesta cauzează prejudicii
materiale sau vătămări corporale unor terțe persoane, pentru care
este obligat să răspundă, conform legii. Obiectul acestor asigurări îl
constituie răspunderea civilă legală și/sau profesională.
2. Din punct de vedere juridic, asigurările se împart în două mari categorii:
 Asigurări obligatorii – sunt asigurările în care termenii contractului
de asigurare (obiectul asigurării, raporturile dintre asigurat și
asigurător, suma asigurată, nivelul maxim al despăgubirii, etc) sunt
stabiliți în baza legii. De exemplu, în această categorie se includ:
asigurarea de răspundere civilă auto, asigurarea locuinţei împotriva
riscurilor catastrofale.
 Asigurări facultative – sunt asigurările în care termenii contractului
de asigurare sunt stabiliți în baza acordului de voință al asigurătorului
și asiguratului/contractantului.

11
3. Conform Legii 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de
asigurare și reasigurare, asigurările se împart în următoarele clase de
asigurare:

Secţiunea Asigurări generale, care include:

 Clasa 1. Accidente, inclusiv accidente de muncă şi boli profesionale

 Clasa 2. Sănătate
 Clasa 3. Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant, care
acoperă daune sau pierderi legate de: vehicule auto, alte vehicule
 Clasa 4. Material feroviar rulant, care acoperă daune sau pierderi
legate de acesta
 Clasa 5. Aeronave, care acoperă daune sau pierderi legate de
acestea
 Clasa 6. Nave maritime, lacustre şi fluviale care acoperă daune sau
pierderi legate de: nave maritime, nave lacustre, nave fluviale
 Clasa 7. Bunuri aflate în tranzit, indiferent de modalitatea de transport,
care acoperă daune sau pierderi legate de: mărfuri, bagaje, alte bunuri
 Clasa 8. Incendiu şi calamităţi naturale, care acoperă daune sau
pierderi legate de bunuri, altele decât cele menţionate la clasele 3 – 7,
cauzate de: incendiu, explozie, furtună şi alte calamităţi naturale,
energie nucleară, tasare şi alunecări de teren
 Clasa 9. Alte daune sau pierderi legate de alte bunuri decât cele
menţionate la clasele 3-7, cauzate de: grindină, îngheţ, furt, alte
evenimente, neacoperite de clasa 8
 Clasa 10. Răspundere civilă auto, pentru utilizarea vehiculelor auto
terestre, inclusiv răspunderea transportatorului
 Clasa 11. Răspundere civilă pentru utilizarea aeronavelor, inclusiv
răspunderea transportatorului
 Clasa 12. Răspundere civilă pentru utilizarea vaselor maritime,
lacustre şi fluviale, inclusiv răspunderea transportatorului
 Clasa 13. Răspundere civilă generală, exclusiv cele menţionate la
clasele 10 – 12
 Clasa 14. Credit
 Clasa 15. Garanţii
 Clasa 16. Pierderi financiare diverse, legate de: şomaj, venituri
insuficiente, condiţii meteorologice nefavorabile, nerealizarea
beneficiilor, cheltuieli curente, cheltuieli comerciale neprevăzute,
deprecierea valorii de piaţă, chirii şi alte venituri, alte pierderi
comerciale indirecte, alte pierderi financiare necomerciale, alte pierderi
financiare
 Clasa 17. Protecţie juridică: cheltuieli aferente procedurilor judiciare și
alte cheltuieli judiciare
 Clasa 18. Asistenţă pentru persoane aflate în dificultate în timpul
deplasărilor ori absenţei de la domiciliu sau reşedinţa obişnuită.

12
 Secțiunea Asigurări de viaţă, care include:

 Asigurare de supravieţuire la termen,

 Asigurare de deces,
 Asigurare de viață cu restituirea primelor,
 Asigurare mixtă de viață,
 Asigurare de căsătorie,
 Asigurare de naştere,
 Asigurarea de tip rentă/anuități,
 Asigurări suplimentare, asigurari de vătămari corporale, inclusiv pentru
incapacitate de muncă, deces cauzat de accidente și invaliditate
cauzată de accidente sau boli.

Reasigurarea
Reasigurarea a apărut din preocuparea asigurătorilor de a-și îmbunătăţi stabilitatea
financiară, respectiv, capacitatea de a face față, pe baza primelor încasate (fondul
de asigurare), obligațiilor de plată asumate față de asiguraţi (comunitatea de risc) în
cazul producerii riscurilor asigurate.

Astfel, reasigurarea reprezintă activitatea de asigurare a asigurătorilor: pentru a face

față unor obligații de plată viitoare, asigurătorul cedează o parte din riscurile
subscrise, către o altă societate specializată numită reasigurător, respectiv o parte
din prima încasată de la asigurați. Partea din prima cedată reasigurătorului se
numește primă de reasigurare. Societatea care cedează o parte din risc se numește
reasigurat sau cedent; societatea care preia o parte din risc, în schimbul încasării
primei de reasigurare se numește reasigurător. Contractul dintre reasigurat și
reasigurător se numește contract de reasigurare.

Reasigurarea contribuie la realizarea unei mai bune dispersii a riscurilor, la

diversificarea portofoliului și determină, în cele din urmă, o mai mare stabilitate
financiară a societăților de asigurări.

Contractele de reasigurare se împart în două mari categorii:

4. contracte facultative – în funcție de natura și mărimea riscului pe care

dorește să-l cedeze în reasigurare, reasiguratul (societatea de asigurări)
propune reasigurătorului iar acesta acceptă sau refuză preluarea riscului
respectiv (după o analiză a încadrării riscului în profilul portofoliului propriu)
5. contracte obligatorii – reasiguratul este obligat să cedeze toate riscurile de
un anumit tip (care fac obiectul contractului de reasigurare), indiferent de
mărimea și natura lor (chiar și atunci când asigurătorul ar avea capacitatea
de a face singur față despăgubirilor, în caz de producere a riscurilor
asigurate). La rândul său, reasigurătorul este obligat să preia toate riscurile
de un anumit tip (care fac obiectul contractului de reasigurare), în
condițiile/cotele prevăzute în contractul de reasigurare. Contractele obligatorii
avantajează reasigurătorii pentru că sunt protejați de o eventuală tendință de

13
 antiselecție a riscurilor, pe care ar putea-o face reasigurații (așa cum se
întâmplă în cazul contractelor de reasigurare facultativă).

În funcție de modul de repartizare a răspunderii între reasigurat și reasigurător,

contractele de reasigurare pot fi:

6. contracte proporționale, caracterizate prin faptul că răspunderea asumată

de reasigurat și reasigurător este stabilită sub forma unei cote procentuale
din suma asigurată.
7. contracte neproporționale, caracterizate prin faptul că răspunderea
reasiguratului este stabilită pentru un anumit nivel al daunei aferente fiecărui
contract de asigurare, iar reasigurătorul răspunde numai pentru daune a
căror valoare este mai mare decât cele aflate în răspunderea reasiguratului.

1. PRINCIPII ALE ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE ȘI REASIGURARE

1.3. Piata de asigurari

Operațiunile asociate activității de asigurare și actorii prin intermediul cărora se derulează

aceste operațiuni sunt elemente care fac parte din piața de asigurări.

Piața de asigurări este acel cadru organizat, reglementat în cadrul căruia se întâlnesc
cererea de asigurare, generată de membrii comunității de risc, denumiți asigurați și oferta
de asigurare, pusă la dispoziția acestora de către societăți specializate în administrarea
riscurilor, denumite asigurători. În majoritatea cazurilor, relația dintre asigurători și asigurați
este facilitată de intermediarii în asigurări.

Principalii participanți în piața de asigurari sunt: asigurații, asigurătorii/reasigurătorii,

intermediarii în asigurări şi alte entitați cu roluri diverse în această piață.

Entitățile menționate mai sus sunt:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) – autoritate administrativă autonomă,

cu personalitate juridică, independentă, autofinanțată, care are ca obiective:

 asigurarea stabilității, competitivității și bunei funcționări a pieței de instrumente

financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumentele financiare,
precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale,
abuzive și frauduloase;
 promovarea stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților;
 asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de pensii private și protejarea
intereselor participanților și ale beneficiarilor. A.S.F. exercită atribuții de autorizare,
reglementare, supraveghere și control asupra principalilor actori ai pieței de asigurări:
asigurătorii și intermediarii în asigurări.
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) - constituit ca persoană juridică de drept public
conform Legii nr. 213/2015 - este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor și are

14
drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător.
Fondul se constituie prin contribuţia obligatorie a societăţilor de asigurare, și este destinat
plăţilor de indemnizații și despăgubiri către creditorii de asigurări ai societăţilor de asigurare
aflate în faliment.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) - este o asociație

profesională ai cărei membri sunt toate societățile de asigurare care pot practica, pe
teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii
produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie (RCA). Principalele atribuţii ale
BAAR stabilite de Legea nr. 132/2017 și de propriul Statut sunt următoarele:

 Birou național auto (Carte Verde), membru al Consiliului Birourilor. În calitate de

birou național auto, BAAR garantează despăgubirea persoanelor prejudiciate prin
accidente întâmplate:
o pe teritoriul altor state ale căror birouri naționale sunt membre ale Consiliului
Birourilor, accidente provocate cu vehicule înmatriculate/asigurate în
România;
o pe teritoriul României, accidente provocate unor vehicule
înmatriculate/asigurate în statele ale căror birouri naționale sunt membre ale
Consiliului Birourilor. În aceste situații, BAAR acționează în calitate de
mandatar al asigurătorilor/birourilor din statele respective.
 Organism de plată a despăgubirilor. BAAR garantează despăgubirea persoanelor
prejudiciate prin accidente provocate prin intermediul unor vehicule neidentificate
sau neasigurate, în condițiile legii.
 Organism de compensare. BAAR intervine pentru despăgubirea rezidenților români
care au suferit prejudicii ca urmare a accidentelor produse pe teritoriul altor state ale
căror birouri naționale sunt membre ale Consiliului Birourilor, în condițiile legii.
 Gestionare a asiguraților cu risc ridicat
 Gestionare şi administrare a asigurării de frontieră
 Dezvoltare și administrare a bazei de date privind evidenţa contractelor RCA

Fundaţia Institutul de Studii Financiare (ISF) este o entitate non-profit a cărei misiune

constă în studierea fenomenelor și mecanismelor financiare în vederea formării,
specializării și evaluării profesionale continue a personalului din cadrul sistemului financiar
nebancar, în conformitate cu deciziile A.S.F. și standardele europene.

Asigurători, reasigurători şi tipuri de intermediari în

asigurare
Asigurătorii sunt societăţi specializate autorizate să funcţioneze conform Legii nr. 237/2015
care crează şi oferă produse de asigurare asiguraţilor. În funcție de formele de asigurare pe
care le practică, asigurătorii sunt: asigurători de viaţă (oferă doar produse de asigurare de
viaţă), asigurători non-viaţă (oferă doar produse de asigurări generale) şi asigurători
compoziţi (oferă o gamă diversificată de produse de asigurare de viaţă şi non-viaţă).

15
Reasigurătorii sunt societăţi de reasigurare autorizate să funcţioneze conform prevederilor
legale, al căror scop principal îl reprezintă preluarea riscurilor cedate de un asigurător sau
reasigurător, din statele membre sau din state terţe.

Intermediarul de asigurări este persoană fizică sau juridică, alta decât un asigurător sau
angajaţii acestuia care desfăşoară activitate de distribuţie de asigurări în schimbul unei
remuneraţii. Conform Normei A.S.F. nr. 19/2018 privind distribuția în asigurări, intermediarii
în asigurări se clasifică în următoarele categorii:

1. Intermediari principali, care pot încheia contracte de asigurare/reasigurare cu

condiţia primirii împuternicirii din partea asigurătorilor. Din această categorie fac
parte:
o companiile de brokeraj,
o instituţiile de credit,
o firmele de investiţii.
2. Intermediari secundari. Din categoria intermediarilor secundari fac parte: agenţii
(persoane fizice sau juridice), agenţii afiliaţi (persoane fizice sau juridice), agenţii
auxiliari (persoane fizice sau juridice), asistenţii (persoane fizice sau juridice) și
asistenții auxiliari (persoane fizice sau juridice).
o agenţii - desfășoară activități de distribuție prin încheierea de contracte de
colaborare (denumit contract de agent) cu unul sau mai mulți
asigurători/reasigurători, în cazul în care produsele acestora nu se află în
concurenţă.
o agenţii afiliaţi – intermediari secundari, instituții de credit sau firme de investiții
care optează, conform art. 33 alin. (3) din Legea nr. 236/2018, să își
desfășoare activitatea de distribuție ca intermediari secundari și care, sub
răspunderea unuia sau mai multor asigurători, încheie în numele acestora
contracte de asigurare cu clienții.
o agenţii auxiliari - desfășoară activități de distribuție pentru asigurări auxiliare
în baza contractelor de colaborare încheiate cu unul sau mai mulţi asigurători
și sub răspunderea acestora, cu condiţia ca produsele de asigurare să nu se
afle în concurenţă.
o asistenţii - desfășoară activități de distribuție în baza unui contract de
colaborare cu un intermediar principal, sub răspunderea deplină a
intermediarului principal respectiv.
o asistenţii auxiliari - desfășoară activități de distribuție pentru asigurări
auxiliare în baza unui contract de colaborare cu un intermediar principal, sub
răspunderea deplină a intermediarului principal respectiv.

Asigurările auxiliare sunt definite de lege ca fiind complementare bunului oferit de un

furnizor sau serviciului oferit de un prestator, dacă oferă acoperire pentru riscul de
defectare, pierdere sau avariere a bunului ori riscul de nefolosire a serviciului respectiv, sau
avarierea/pierderea bagajelor ori alte riscuri legate de o călătorie rezervată prin prestator. În
acest caz, valoarea primei nu depășește echivalentul în lei al sumei de 600 EUR, respectiv
200 EUR, dacă durata serviciului asociat este mai mică sau egală cu 3 luni.

16
Intermediarii de asigurări auxiliare (agenți sau asistenți) desfăşoară activităţi de distribuţie
de asigurări în mod auxiliar, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

 să nu desfăşoare activitatea de distribuţie de asigurări ca activitate profesională

principală;
 să distribuie numai produse de asigurare care sunt complementare unui bun sau
serviciu;
 produsele de asigurare în cauză exclud riscurile din asigurările de viaţă şi de răspundere
civilă, cu excepţia cazului în care acoperirea unor astfel de riscuri este complementară
bunului sau serviciului oferit ca parte a activităţii sale profesionale principale.
Persoanele cu care lucrează intermediarii principali și
secundari
Intermediarii principali, persoane juridice, desfăşoară activitate de distribuţie şi prin
intermediul personalului propriu, persoane fizice (altele decât conducătorul acestora), care
își desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă:

1. companiile de brokeraj prin brokeri în asigurări;

2. instituţiile de credit şi firmele de investiţii prin personal propriu implicat în activitatea
de distribuţie de asigurări.

Intermediarii secundari, persoane juridice, desfăşoară activitate de distribuţie şi prin

intermediul personalului propriu, persoane fizice (altele decât conducătorul
acestora), care își desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă;

o agenţii prin subagenţi;

o agenţii afiliaţi prin subagenţi afiliaţi;
o agenţii auxiliari prin subagenţii auxiliari;
o asistenţii prin subasistenţi;
o asistenţii auxiliari prin subasistenţi.

Tipurile de intermediari principali, secundari şi angajaţi ai acestora sunt incompatibile

între ele; intermediarilor, intermediarilor de asigurări auxiliare şi angajaţilor acestora
le este interzis să aibă simultan mai multe calităţi din cele enumerate mai sus.

Intermediarii principali pot colabora cu alţi intermediari principali în realizarea unui

mandat de intermediere/brokeraj, după caz, încheiat cu un client, cu respectarea
cumulativă a următoarelor condiţii:

o clientul a fost informat în prealabil asupra colaborării şi este de acord;

o activităţile îndeplinite de fiecare intermediar principal sunt menţionate expres
în mandatul respectiv, iar în cazul în care activităţile sunt prestate în comun,
răspunderea juridică a intermediarilor principali este solidară.

17
 Exercitarea serviciilor de intermediere în Uniunea
Europeană
Orice intermediar sau intermediar de asigurări auxiliare autorizat şi/sau înregistrat la
A.S.F., care desfăşoară activitatea de intermediere pe teritoriul României, poate
exercita această activitate, în baza libertății de a presta servicii pe teritoriul oricărui
alt stat membru, după ce, în prealabil, a informat A.S.F. cu privire la:

o statele în care dorește să-și desfășoare activitatea;

o asigurătorii ale căror produse de asigurare vor fi intermediate în statele
membre UE și, eventual, clasele de asigurare din care fac parte aceste
produse.

Intermediarii își pot începe activitatea de distribuție pe teritoriul altor state

după ce primesc confirmarea de la A.S.F. a informării autorităţii competente
din statul gazdă cu privire la începerea activității intermediarului în statul
respectiv.

Intermediarii sau intermediarii de asigurări auxiliare pot să-și desfăşoare

activitatea în alte state membre UE, în baza dreptului de stabilire, prin
înfiinţarea unei sucursale sau a unei prezenţe permanente pe teritoriul altor
state membre, după ce, în prealabil, a comunicat la A.S.F. cel puţin
următoarele informaţii cu privire la:

 statele în care dorește să-și desfășoare activitatea;

 asigurătorii ale căror produse de asigurare vor fi intermediate în
statele membre UE și, eventual, clasele de asigurare din care fac
parte aceste produse;
 adresa la care urmează să-și desfășoare activitatea;
 conducătorul și structura organizatorică a sucursalei/prezenței
permanente din țara respectivă.

1. PRINCIPII ALE ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE ȘI REASIGURARE

1.4. Distributia produselor de asigurare si reasigurare

Principii de bază în procesul de distribuție a produselor de

asigurare și/sau reasigurare
Distribuția de asigurări reprezintă activitatea care constă în servicii de consultanță cu privire
la contracte de asigurare, propunerea de astfel de contracte sau desfășurarea altor acțiuni
premergătoare în vederea încheierii unor astfel de contracte, sau în asistență pentru
gestionarea sau derularea unor astfel de contracte, în special în cazul unei solicitări de
despăgubiri. Distribuţia de asigurări presupune inclusiv furnizarea de informații privind unul
sau mai multe contracte de asigurare, în conformitate cu criteriile selectate de clienți pe un

18
site sau prin alte mijloace de comunicare și alcătuirea unui clasament al produselor de
asigurare, inclusiv comparații de preț și de produse, sau o reducere la o primă, în cazul în
care clientul are posibilitatea de a încheia în mod direct sau indirect un contract de
asigurare prin utilizarea unui site sau a altor mijloace de comunicare.

Această definiție este dată de Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări și este
conformă cu Directiva UE 2016/97 privind distribuția de asigurări. O analiză succintă a
definiției indică un nivel semnificativ de complexitate pentru distribuția de asigurări prin
activitățile diversificate incluse în proces. Activitățile enumerate nu reprezintă variante de
lucru alternative prin care se realizează încheierea unei asigurări, ci mai degrabă faze ale
realizării serviciilor de asigurare pentru potenţialul asigurat. Distribuția de asigurări cuprinde
activități efectuate prin relaționare directă cu potenţialul asigurat atât anterior, cât și ulterior
încheierii unui contract de asigurare.

Principiile de bază în distribuția de asigurări sunt următoarele:

 Relaționare directă cu clientul;

 Proces structurat;
 Complexitate.

a) Relaționarea directă cu clientul. Vânzarea personală de către un reprezentant al

asigurătorului sau al intermediarului – este procesul prin care contactul cu clientul se
realizează în mod direct. Principalul motiv pentru care vânzarea personală este eficientă
este acela că are loc un proces de comunicare în ambele sensuri între ofertant și client.
Aceasta permite identificarea rapidă și corectă a nevoilor clientului, precum şi adaptarea
ofertei de asigurări în mod corespunzător în funcţie de particularităţile cererii din partea
clientului.

Vânzarea modernă se bazează pe abordarea orientată spre client. Se concentrează pe

aflarea nevoilor și dorințelor clientului și găsirea de soluții corespunzătoare acestor dorințe
sau nevoi.

b) Proces structurat. Distribuția de asigurări/reasigurări nu se poate limita la o succesiune

de încheieri de contracte, ci vizează un context extins de preocupări pentru identificarea
clienților potențiali și a nevoilor acestora, transformarea potențialilor clienți în clienți,
menținerea lor în portofoliu și dezvoltarea relaţiilor deja existente.

Toate acestea conduc la distincția unor faze sau etape ale relației cu clientul și presupun
activități specifice scopurilor sau cerințelor acestor faze. În mod esențial se disting trei etape
ale relației cu clientul: pre- vânzare, vânzare / încheiere contract, post-vânzare.

Realizarea acestui proces în mod conștient, coerent și cu participarea permanentă a

potenţialului client la fiecare etapă oferă vânzătorului posibilitatea de dezvoltare a unei
oferte corespunzătoare, dar si posibilitatea de evaluare și ajustare pe parcurs. Participarea
clientului la procesul pre-vânzare îl asigură pe acesta de adaptarea soluțiilor la
cerințele/nevoile exprimate, pe baza acordului său. În acelaşi timp, implicarea îi aduce
confortul în utilizarea serviciilor de asigurări.

19
c) Complexitatea procesului de distribuție în asigurări se datorează unor factori multipli,
dintre care cei mai semnificativi sunt:

1. Varietatea riscurilor și a soluțiilor de acoperire a acestora prin diverse tipuri de

asigurări, combinarea individualizată a nevoilor clientului cu soluția de asigurare
adecvată;
2. Conținutul procesului de distribuție care include multiple activități: premergătoare
încheierii unui contract, de încheiere a contractului adecvat, de asistență pentru
gestionarea și derularea contractului. Întreg procesul este derulat în relație și cu
participarea clientului și uneori cu terțe părți.
3. Abilitățile necesare pentru realizarea procesului de distribuție sunt variate: suport
oferit clientului în identificarea cerinţelor şi necesităţilor sale12, consultanţă în
explicarea beneficiilor aduse de soluția propusă, care ţine cont de situația clientului,
suport oferit clientului în utilizarea serviciilor de asigurare contractate, dezvoltarea
permanentă a relației cu clientul.

Conştientizarea relaţiei existente între situaţia potenţialului client (riscurile la care

este expus) şi tipul de soluţie care îi aduce siguranţă şi confort îl ajută pe distribuitor
să aibă o ofertă cât mai atractivă:

FIGURA 1
Procesul de distribuţie de asigurări este eficient dacă distribuitorul îşi defineşte oferta
ţinând cont de ciclul de viaţă al asiguratului:

FIGURA 2
Structura procesului de distribuție a produselor de
asigurare și/sau reasigurare
Prospectarea și calificarea clienților potențiali

Prospectarea este primul pas din procesul de vânzare, cel de identificare a unor
potențiali clienți. Ȋn demararea prospectării este utilă conturarea unui profil al
potențialului client.

Rezultatul vizat al prospectării este obținerea unui set minim de informații de contact
pentru un potențial client și a unui minim de informații despre profilul acestuia. Cea
mai la îndemână sursă de prospectare o reprezintă persoanele pe care intermediarul
le cunoaște. La fel de utile în prospectarea de noi clienţi sunt mijloacele de
comunicare electronică și utilizarea rețelelor sociale. Prospectarea duce la rezultate
cantitative, adică liste cu numeroși potențiali clienți ce pot fi contactați.

20
Încă din faza de prospectare este necesară o minimă segmentare a clienților căutați
diferențiind între persoane fizice şi persoane juridice. Dacă pentru persoanele fizice
rețelele sociale pot fi o bună sursă de prospectare, în cazul persoanelor juridice
sursele reprezentate de mediul electronic sunt și mai generoase.

O sursă principală de prospectare o reprezintă clienții existenți, deoarece aceştia pot

face recomandări avizate, pe baza propriei experiențe cu vânzătorul și cu produsele
obținute.

Selecţia prospecţiilor are în vedere o serie de aspecte importante:

o Ce beneficiu obţine prin acceptarea ofertei intermediarului?

o Are resursele financiare necesare pentru a achiziţiona serviciile oferite?
o Cine are autoritatea de a lua decizia de cumpărare?

În această fază premergătoare contactului , pentru potențialul client, informația este

incompletă, întrucât nu există schimbul direct de informații cu acesta. Este necesar
ca în faza de prospectare, reprezentantul de vânzari să se asigure că nu încalcă
normele privind protecția datelor (GDPR) şi că persoanele contactate au fost a priori
informate cu privire la faptul că vor fi abordate de un reprezentant al unei companii
de asigurări/intermediar.

Contactarea potențialului client și discuția preliminară

Contactarea potențialului client. Debutul relației directe cu clientul constă în

contactarea și stabilirea unei întâlniri. După prezentarea proprie a vânzătorului şi
enunțarea scopului apelului telefonic, se solicită acordul potențialului client pentru
continuarea discuției. Stabilirea unei întâlniri presupune stabilirea momentului,
duratei şi locului acestea.

Discuția preliminară. Această întâlnire urmăreşte trei aspecte: identificarea nevoilor

și cerințelor potențialului client; confirmarea acestora, inclusiv confirmarea
documentată într-un format scris; valorificarea beneficiilor recunoscute de client ale
unei soluții dedicate nevoilor confirmate. Distribuitorul trebuie să respecte
prevederile legale privind informaţiile obligatorii pe care trebuie să le prezinte
potențialului client conform Normei A.S.F. nr. 19/2018 (a se vedea capitolul 2,
subcapitol 2.2.2.2. “Informații comune tuturor tipurilor de asigurări care trebuie
furnizate clienților sau potențialilor clienți anterior încheierii unui contract de
asigurare” din prezentul Manual).

În discuția preliminară, distribuitorul identifică nevoile (cerințele) potențialului client,

riscurile percepute, beneficiile așteptate pentru transferul riscurilor. La această
etapă, vânzătorul are rolul de ascultător, clientul fiind încurajat să dezvolte subiectul.
Informaţiile necesare evaluării cerinţelor și necesităților clientului sunt colectate pe
baza unui Formular de identificare a cerințelor şi nevoilor (demands and needs test -
DNT) conform art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 236/2018 şi art. 48 alin. (3) din
Norma A.S.F. nr.19/2018. Acestea sunt solicitate anterior acordării consultanței și se
referă la obiectivele financiare ale clientului, la datele personale ale clienţilor şi

21
datele despre situaţia familială, relevante pentru identificarea nevoilor, la datele
despre situaţia financiară a clienţilor, opțiunea clientului de a i se furniza sau nu
consultanță.

După ce potențialul client și-a prezentat nevoile şi cerinţele, vânzătorul poate intra în
rolul de consultant, clarificând situația clientului și aducând informații suplimentare
din propria expertiză, apoi confirmând cu clientul înțelegerea comună a nevoilor și
cerințelor acestuia. De asemenea, vânzătorul urmăreşte clarificarea criteriilor de
decizie ale clientului.

A treia fază a discuției preliminare caută să stabilească ce valoare au beneficiile pe

care clientul le dorește, să încurajeze clientul în a aprecia valoarea unei soluții în
raport cu nevoile sale. Abilitatea de a crea și demonstra valoare pentru client este
cea mai importantã pentru un vânzãtor în aceastã etapã.

Discuția preliminară trebuie să-i aducă vânzătorului toate informațiile pentru

pregătirea unei soluții sau oferte adecvate nevoilor confirmate ale potențialului client
și cu o valoare reală pentru acesta.

Un exemplu practic de abordare eficientă a finalizării discuției preliminare cu clientul

potențial este de a obține și consemna răspunsurile acestuia la două întrebări:

o Care ar fi consecințele negative ale lipsei asigurărilor despre care am

discutat ?
o Care ar fi implicațiile pozitive ale încheierii asigurărilor despre care am
discutat?

Prezentarea negocierea ofertei și încheierea contractelor

Uneori se poate trece la prezentare, imediat după discuția preliminară. Pentru

produse complexe sau pentru contracte de amploare, este nevoie de timp pentru
pregătirea soluției. Odată pregătită soluția, în măsura în care discuția preliminară a
fost de bună calitate, prezentarea soluției poate fi la obiect şi cu un bun impact.

Scopul unei bune prezentări este acela de a demonstra îndeplinirea cerințelor

formulate de client și convenite prin discuția preliminară. În general, prezentarea
începe cu repetarea criteriilor convenite și a valorii pe care o soluție bună ar aduce-o
pentru client. Urmează prezentarea soluției în sine, cu sublinierea punctuală a
îndeplinirii criteriilor clientului.

Dacă în acest stadiu clientul confirmă corespondența dintre soluția prezentată și

cerințele sale, se poate trece direct la finalizare. Ȋnainte de încheierea contractului de
asigurare, distribuitorul trebuie să prezinte potențialului client, conform Normei A.S.F.
nr. 19/2018 documentele de informare privind produsele de asigurare (a se vedea
capitolul 2, subcapitol 2.2.3.1. Documente de informare din prezentul Manual).

Dacă apar noi aspecte pe care clientul le aduce în discuţie, vânzătorul are de
rezolvat obiecțiile acestuia.

22
Obiecțiile clientului pot fi probleme reale sau doar o formă de rezistență la finalizarea
achiziţiei. Cele mai comune obiecții sunt:

o produsul de asigurare nu are specificația corespunzătoare,

o este prea scump sau nu am suficienți bani,
o nu pot face nimic până când nu am acordul șefului/altei persoane,
o suntem mulțumiți de furnizorul actual,
o mă mai gândesc.

Cea mai bună abordare a obiecțiilor este de a le fi anticipat într-o fază anterioară
prezentării. De exemplu, dificultățile privind specificația soluţiei pot fi rezolvate la
discuția preliminară. De asemenea, o problemă de preț identificată mai devreme și
contracarată prin sublinierea valorii suplimentare a ofertei companiei poate fi astfel
evitată la momentul prezentării. Vânzătorul poate demonstra cum oferta generează
economii viitoare care compensează prețul perceput ca fiind mare.

Obiecțiile sunt abordate într-un mod pozitiv de către vânzător, începând prin
clarificarea obiecţiei. De exemplu, obiecția privind un preț “prea mare” poate avea
unul dintre mai multe înțelesuri cum ar fi: clientul vrea un discount; bugetul pe care îl
are la dispoziție este insuficient; prețul e mai mare decât se aștepta; interlocutorul nu
este cel care decide. Fiecare din aceste situații necesită un răspuns diferit. Odată ce
obiecția este clară, vânzătorul poate căuta s-o depășească demonstrând beneficii
compensatoare.

Strâns legată de vânzare este negocierea. În situații simple de vânzare, ofertantul

definește în mod independent produsul/serviciul oferit (inclusiv prețul) și caută să-l
convingă pe cumpărător să accepte condițiile sale. Pentru produsele complexe, între
vânzător și cumpărător are loc negocierea unui contract cu privire la
detaliile/componentele acestuia – detalii produs, preț, termene și condiții de plată,
servicii adiacente, clauze suplimentare, etc.

Pentru o negociere de calitate, trebuie avute în vedere câteva elemente de bază:

Numărul subiectelor de negociat. Unele negocieri se axează pe un singur subiect,

adesea prețul, în timp ce altele analizează o multitudine de subiecte. Negociatorul
trebuie să decidă care sunt mai importante și în ce ordine să le abordeze.

Continuitatea. Atitudinea în negociere este diferită în situația unei vânzări singulare

(de exemplu RCA) faţă de situația vânzărilor complexe (de exemplu, asigurări
facultative pentru persoane juridice).

Intervalul de negociere. Negociatorul are o limită minimă și una maximă între care

să accepte finalizarea. Limita maximă reprezintă obiectivul principal al
negociatorului, ceea ce i-ar plăcea să obțină. Aceasta trebuie să fie ambițioasă, dar
în același timp suficient de rezonabilă pentru a putea fi justificată și susținută în
timpul negocierii. Stabilirea unei limite minime îl poate feri pe negociator de a ceda
presiunii și a încheia un acord nesatisfăcător.

23
După ce s-a ajuns la un acord, este important ca termenii acestuia să fie clari pentru
ambele părți, să nu existe neînțelegeri ce ar putea afecta ducerea la îndeplinire a
acordului. Termenii și condițiile acordului se consemnează în scris și se confirmă
prin semnătura ambelor părţi.

În al doilea rând, vânzătorul are în vedere să pună baza unei relații pozitive pe
termen lung cu clientul. De aceea, o afacere prea avantajoasă s-ar putea să nu fie
decât o victorie pe termen scurt și care să se întoarcă împotriva vânzătorului atunci
când clientul realizează neajunsurile cumpărării efectuate. Ambele părți au nevoie de
sentimentul că procesul a fost cinstit și constructiv.

Gestionarea și derularea contractelor

Realizarea activităţii de distribuție de asigurări / reasigurări include și corelarea sau

coordonarea între informațiile, resursele și activitățile necesare suportului acordat
clienților post-vânzare. Distribuitorul capătă un rol integrator în armonizarea
răspunsurilor la diferitele nevoi specifice ale clientului cu privire la utilizarea sau
derularea contractelor de asigurare încheiate.

Derularea unui contract presupune implicarea mai multor departamente din

organizarea asigurătorului, de aceea este important ca aceste departamente să
ofere puncte de contact accesibile asiguraților.

Vânzătorul își exercită o responsabilitate reală în a-l asista şi sprijini pe client cu

privire la aspectele derulării contractului de asigurare. Pentru îndeplinirea acestui rol,
vânzătorul are nevoie de competențe cu privire la:

o cunoașterea proceselor de gestionare a contractelor de asigurare, a formelor

și canalelor de comunicare privind aceste aspecte, a variantelor și termenelor
de soluționare;
o corelarea resurselor implicate în soluționare și a demersurilor necesare din
partea clientului;
o planificarea de activități și termene, flexibilitate și comunicare eficientă.

Sisteme ale activităţii de distribuție

Indiferent de tipul de distribuitor - asigurător sau intermediar în asigurări, sistemul –
modul prin care produsele de asigurări ajung la client este determinat strategic și
înscris în strategia globală a companiei, ca ansamblu de elemente corelate, după
cum ilustrează Figura nr. 3.

FIGURA 3
Informații detaliate cu privire la canalele de distribuție au fost prezentate în
subcapitolul 1.3.2.

24
2. PRINCIPII JURIDICE ÎN DISTRIBUŢIA PRODUSELOR DE ASIGURARE
ȘI/SAU REASIGURARE

2.1. Contractul de distributie in asigurari

Noţiune și reglementare
Contractul de distribuţie este contractul de colaborare în baza căruia intermediarul principal,
intermediarul secundar sau intermediarul auxiliar îşi desfăşoară activitatea de distribuţie în
asigurări, în una din formele menţionate în cele ce urmează.

Reglementarea acestui tip de contract se regăsește în Legea nr. 236/2018 privind distribuția
de asigurări și în Norma A.S.F. nr. 19/2018 privind distribuția de asigurări.

Contractul de distribuţie în asigurări este o formă a contractului de mandat astfel cum este
acesta reglementat de Codul civil, prin care o parte se obligă să încheie unul sau mai multe
contracte pe seama celeilalte părți. În cazul contractului de distribuţie în asigurări,
intermediarul este cel care se obligă să încheie contracte de asigurare în numele
asigurătorului sau ca reprezentant al intermediarului principal. Din punct de vedere al
terminologiei, pe lângă termenul de mandat se folosește drept sinonim, noțiunea de
împuternicire.

În desfășurarea activității de distribuție, asigurătorii încheie contracte de colaborare direct

cu intermediarii principali care acționează în interesul clienților proprii. Intermediarii
principali mai sunt denumiți și “canale de distribuție independente”. Contractele încheiate de
asigurători cu intermediarii principali au drept obiect distribuţia în asigurări, însă potrivit
prevederilor legale, compania de brokeraj şi instituţia de credit sau firmele de investiţii
acţionează în numele clientului, fiind reprezentantul acestuia în relaţia cu asigurătorul.
Părţile pot să prevadă că acest contract este remunerat.

Astfel, sunt posibile următoarele tipuri de contracte:

1. mandat de brokeraj - contractul dintre un client (persoană juridică/ persoană fizică) şi

compania de brokeraj prin care clientul încredinţează acesteia reprezentarea intereselor
sale privind obţinerea şi negocierea celor mai bune oferte în vederea încheierii contractelor
de asigurare şi/sau de reasigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata gestionării
contractelor. De exemplu, în cazul unei solicitări de despăgubiri ca urmare a producerii unui
eveniment asigurat (decesul, accidentul, etc.).

2. mandat de intermediere - contractul dintre un client (persoană juridică/ persoană fizică)

şi instituţia de credit sau firma de investiţii în calitate de intermediar principal, prin care
clientul încredinţează acesteia reprezentarea intereselor sale privind obţinerea şi
negocierea celor mai bune oferte în vederea încheierii contractelor de asigurare, acordarea
de asistenţă înainte şi pe durata gestionării contractelor. De exemplu, în cazul unei solicitări
de despăgubiri ca urmare a producerii unui eveniment asigurat (decesul, accidentul, etc.),
instituţia de credit sau firma de investiţii poate acţiona în numele clientului.

25
În plus, asigurătorii pot avea canale de distribuție proprii, reprezentate de intermediarii
secundari, care acționează numai în numele și pe răspunderea asigurătorilor, sub
răspunderea acestora. În această situație sunt posibile următoarele tipuri de contracte: 1.
contract de agent - contractul de colaborare încheiat de agenți cu unul sau mai mulţi
asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție, în numele acesteia/acestora;

În plus, asigurătorii pot avea canale de distribuție proprii, reprezentate de intermediarii

secundari, care acționează numai în numele și pe răspunderea asigurătorilor, sub
răspunderea acestora. În această situație sunt posibile următoarele tipuri de contracte:

1. contract de agent – contractul de colaborare încheiat de agenți cu unul sau mai mulţi
asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție, în numele
acesteia/acestora ;
2. contract de agent auxiliar – contractul de colaborare încheiat de agenții auxiliari cu
unul sau mai mulți asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție de
asigurări, în numele acestuia/acestora;
3. contract de agent afiliat – contractul de colaborare încheiat de agenții afiliați cu unul
sau mai mulți asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție de asigurări,
în numele acestuia/acestora.

Totodată, intermediarii principali încheie cu distribuitorii contracte de colaborare, după cum

urmează:

1. contract de asistent – contractul de colaborare încheiat de intermediarii principali cu

asistenții în vederea desfăşurării activităţii de distribuţie;
2. contract de asistent auxiliar – contractul de colaborare încheiat de intermediarii
principali cu asistenții auxiliari, în vederea desfăşurării activităţii de distribuţie.

Părţile contractului de distribuţie în asigurări

Un contract de distribuţie poate include cel puţin două din următoarele categorii principale
ale părților contractante:

 asigurători;
 intermediari principali;
 intermediari secundari;
 intermediari auxiliari.

Pentru clarificare, compania de brokeraj este brokerul de asigurări, persoană juridică (diferit
de brokerul de asigurare, angajat al unei companii de brokeraj, deşi pot fi întâlnite sub
aceeaşi denumire); instituţiile de credit sunt, de regulă, băncile, firmele de investiţii – sunt
persoanele juridice a cărei ocupaţie sau activitate obişnuită constă în furnizarea unuia sau
mai multor servicii de investiţii în beneficiul unor terţe părţi şi/sau în exercitarea uneia sau
mai multor activităţi de investiţii cu titlu profesional.

Instituţiile de credit şi firmele de investiţii pot opta pentru una din categoriile de intermediar
principal sau secundar. Dacă optează pentru categoria de intermediar secundar, atunci vor

26
purta denumirea de agenţi afiliați, acţionând sub răspunderea unuia sau mai multor
asigurători, încheind în numele acestora contracte de asigurare cu clienţii, conform
condiţiilor stipulate în contractul de colaborare încheiat.

Intermediarul auxiliar poate fi, de exemplu, o agenţie de turism care are în pachetul de
vacanţă inclusă o asigurare de călătorie.

De asemenea, atunci când distribuitorul acţionează în numele clientului, parte din contractul
de distribuţie în asigurări poate fi şi clientul, persoană fizică sau juridică care doreşte să îi
fie încheiată o asigurare adaptată nevoilor sale.

Drepturile şi obligaţiile distribuitorilor sunt diferenţiate mai jos, în funcţie de tipul de

distribuitor:

Categoria Subcategori
Drepturi Obligatii
distribuitorului a
Obligaţii de creare a produselor în conformitate cu
regulile aplicabile (de exemplu, să fie identificată
piaţa – ţintă, revizuirea procesului de aprobare a
produsului să se facă periodic, etc.) Obligaţii de
Creator de
informare client în faza precontractuală Obligaţii de
Asigurător/ produse
N/A analiză a nevoilor în faza precontractuală Obligaţii
Reasigurător Distribuitor de
de a oferi consultanţă în faza precontractuală şi la
produse
vânzare în funcție de produsele comercializate şi
conform solicitării clientului Obligaţii post-vânzare
(administrare contract, plata despăgubirilor în cazul
producerii evenimentului asigurat)
Se autorizează la A.S.F. ca intermediari principali.
Obligaţii de informare client în faza precontractuală
Obligaţii de analiza nevoilor în faza precontractuală
Obligaţii de a oferi consultanţă în faza
În principal
precontractuală şi la vânzare in functie de produsele
distributori –
comercializate şi conform solicitării clientului
intermediari
Obligaţii ante şi post-vânzare (asistenţă pentru
Intermediari Companii de Pot fi creatori
gestionarea şi derularea contractelor, în special în
principali brokeraj de produse
cazul unei solicitări de despăgubiri, cum ar fi
prin asociere
instrumentare daune în serviciul/beneficiul
cu un
clienţilor, negocierea cu societăţile în vederea
asigurãtor
obţinerii şi încheierii celor mai bune contracte de
asigurare şi/sau reasigurare pentru aceştia) În
măsura în care devin creatori de produse, au
obligaţii aferente acestei calităţi
Intermediari Instituţii de Activitatea de Se avizează la A.S.F. ca intermediari principali
principali credit şi distribuþie în Similar companiilor de brokeraj
firme de asigurãri va fi
investiţii activitate

27
 secundarã Pot
fi intermediari
principali, dacã
nu optează
pentru
desfăşurarea
activităţii în
calitate de
intermediar
secundar
Pot desfăşura
activitate
pentru unul sau Sunt înregistraţi de asigurător/asigurători, dar
Agenţi
mai mulţi menţin şi registre proprii Respectă obligaţiile legale
Intermediari (persoane
asigurători privind distribuţia astfel cum au fost stabilite prin
secundari fizice sau
Acţionează sub contractul de colaborare încheiat cu asigurătorul Nu
juridice)
răspunderea pot fi creatori de produse
totală a
asigurătorului
Pot desfăşura
activitate
pentru unul sau
Agenţi
mai mulţi
Intermediari afiliaţi
asigurători Similar Agenţilor
secundari (persoane
Acţionează sub
juridice)
răspunderea
totală a
asigurătorului
Agenţi
Similar
auxiliari
Intermediari Agentului şi
persoane Similar Agentului şi Agentului afiliat
secundari Agentului
fizice sau
afiliat
juridice
Desfăşoară
activităţi
pentru un
Sunt înregistraţi de intermediarul principal, dar
Asistenţi intermediar
menţin şi registre proprii Respectă obligaţiile legale
Intermediari persoane principal
privind distribuţia astfel cum au fost stabilite prin
secundari fizice sau Acţionează sub
contractul de colaborare încheiat cu intermediarul
juridice răspunderea
principal Nu pot fi creatori de produse
totală a
intermediarului
principal
Intermediari Asistenţi Similar Similar Asistentului
secundari auxiliari, Asistentului
persoane

28
 fizice sau
juridice
Exemplul 1. O companie de asigurări lansează produse prin angajaţi proprii. Asigurătorul
aflat în această situaţie, va fi atât cel care creează produsul, cât şi cel care îl distribuie,
întrucât distribuţia se va face prin angajaţii proprii ai asigurătorului. In această calitate,
asigurătorul va respecta cerinţele legate de guvernanţă şi aprobarea produselor, precum şi
cele rezultate din distribuţia de asigurări, cum ar fi informarea precontractuală, analizarea
nevoilor şi necesităţilor, oferirea de consultanţă.

Exemplul 2. Compania de brokeraj X (care este intermediar principal) încheie un contract

de colaborare cu un asigurător împreună cu care creează un produs de asigurare, iar un
client solicită respectivei companii de brokeraj oferirea mai multor produse de asigurare
care se potrivesc cerinţelor şi nevoilor sale. Compania de brokeraj va avea o dublă calitate,
atât de creator de produse, în asociere cu asigurătorul, cât şi de distribuitor, fiind mandatat
de către client pentru negocierea celor mai bune produse de asigurare. Va fi necesar,
desigur, ca acest produs să corespundă nevoilor şi intereselor clientului, brokerul
reprezentând interesele acestuia şi neintrând într-un conflict de interese cu propriile
interese (de exemplu, acela de a-şi vinde propriile produse, chiar dacă acestea nu se
potrivesc nevoilor clientului, în detrimentul intereselor acestuia).

Exemplul 3: Un agent de asigurare, intermediar secundar, încheie contract de colaborare

cu un asigurator pentru distribuţia produselor de asigurare ale acestuia. El nu va putea fi
creator de produse, întrucât prevederile legale nu îi permit, însă în calitate de distribuitor va
trebui să respecte obligaţiile de informare precontractuală, de analiza nevoilor şi
necesităţilor, de a acorda consultanţă clientului în vederea oferirii celui mai potrivit produs
din cele pe care agentul le are în portofoliu, făcând însă cunoscut clientului că oferta lui de
produse de asigurare este limitată la produsele pe care asigurătorul cu care colaborează le
deţine.

Obiectul contractului de distribuţie în asigurări

Obiectul contractului de distribuţie constă în mandatarea distribuitorului în vederea
negocierii şi încheierii contractului de asigurare. În cadrul acestei activităţi, intermediarul
sau asigurătorul (în cazul vânzării directe), îi poate acorda clientului consultanţă cu privire la
contractele de asigurare, îi poate propune mai multe contracte sau poate să efectueze
acţiunile premergătoare în vederea încheierii contractului, sau încheie contractul de
asigurare în numele clientului. De asemenea, intermediarul poate acorda asistenţă pentru
gestionarea sau derularea contractului de asigurare, de exemplu în cazul producerii unui
eveniment asigurat. În activitatea de distribuţie15 se încadrează şi furnizarea de informaţii
oferite clientului cu privire la unul sau mai multe contracte de asigurare în conformitate cu
criteriile selectate de clienţi pe un site sau prin alte mijloace de comunicare şi alcătuirea
unui clasament al produselor de asigurare, inclusiv comparaţii de preţ şi de produse sau o
reducere la o primă.

Obligațiile distribuitorilor în asigurări

29
Contractele de distribuţie, atât cele încheiate de intermediarii principali, cât şi cele încheiate
de intermediarii secundari, sunt reglementate din punct de vedere al conţinutului minim pe
care trebuie să îl aibă. Aceste cerinţe minime sunt necesare pentru protejarea clienţilor care
trebuie să deţină toate informaţiile necesare cu privire la intermediarul de asigurare care
negociază şi/sau încheie poliţa de asigurare.

Astfel, contractul de mandat de brokeraj şi cel de intermediere trebuie să prevadă pentru

distribuitori următoarele obligaţii:

 necesitatea respectării prevederilor din legislația asigurărilor- reasigurărilor;

 menționarea datelor de identificare şi cele privind înregistrarea în registrele deţinute
de A.S.F.;
 menționarea expresă a serviciilor prestate conform obiectului de activitate ;
 prezentarea opțiunii privind colaborarea și cu o altă companie de brokeraj, sau cu alt
intermediar principal, cu mențiunea că în cazul în care activitățile sunt prestate în
comun, răspund în solidar pentru eventuale prejudicii cauzate clienților, iar în cazul
în care activitățile sunt distincte, fiecare companie de brokeraj, respectiv fiecare
intermediar principal poartă răspunderea pentru activitatea desfășurată;
 informarea privind primirea unei remunerații din partea unuia sau mai multor
asigurători referitoare la colectarea primelor de asigurare și emiterea notelor de
acoperire în numele asigurătorilor în vederea încheierii contractelor de asigurare;
 informarea privind modalitatea de rezolvare amiabilă a litigiilor, cu menționarea
dreptului clientului care se consideră prejudiciat de modul în care se îndeplinește
contractul încheiat de a solicita modificarea prin înțelegere amiabilă a contractului
sau în cazul în care nu se ajunge la nici un acord, de a revoca mandatul.

În contractul de agent, agent afiliat și/sau agent auxiliar, pentru persoane fizice și juridice,
asigurătorii includ următoarele obligaţii:

 necesitatea respectării prevederilor din legislația asigurărilor- reasigurărilor;

 precizarea că activitatea de intermediar secundar este reglementată, supravegheată
și controlată de A.S.F.;
 prezentarea la solicitarea A.S.F. a oricăror documente care privesc activitatea
desfășurată de intermediarul secundar
 obligativitatea facilitării accesului A.S.F. la sediile/domiciliul intermediarilor secundari;
 prezentarea informațiilor despre identitatea intermediarilor secundari și a societăților
anterior ofertării produselor de asigurare clienților, persoane fizice și juridice, în
conformitate cu prevederile legale;
 informarea privind modalitatea de rezolvare amiabilă a litigiilor;
 stipularea unui termen de maximum 5 zile pentru predarea documentelor de
asigurare încheiate cu clienții și a sumelor încasate de la aceștia, după caz;
 înscrierea codului unic pe contractele de asigurare și pe chitanțele eliberate de
intermediarii secundari, în numele asigurătorului;
 obligativitatea desfășurării activității de distribuție numai în spațiile autorizate,
respectiv: sediile principale sau secundare ale clienţilor ori ale potenţialilor clienţi
persoane juridice; domiciliul sau, după caz, reşedinţa clienţilor ori a potenţialilor
clienţi persoane fizice sau în alte locaţii agreate cu aceştia; sediile principale şi/sau
secundare ale acestora sau ale distribuitorilor cu care aceştia colaborează

30
  obligativitatea menținerii și prezentării dovezii privind pregătirea profesională a
intermediarilor secundari;
 menționarea garanțiilor sau obligativitatea menținerii unei situații financiare stabile,
după caz, în cazul în care intermediarii secundari încasează prime de asigurare în
numele asigurătorilor;
 obligativitatea evidențierii unui cont separat pentru încasările și plățile efectuate în
numele clienților.

În contractul de asistent și asistent auxiliar, intermediarii principali includ în contractul de

colaborare prevederi similare celor de mai sus, cu excepţia prevederii legat de termenul de
5 zile şi de necesitatea înscrierii codului unic pe contractele de asigurare și pe chitanțele
eliberate.

Întrucât cele menţionate anterior sunt clauze minimale, părţile pot să prevadă şi alte clauze
ale contractului de colaborare în funcţie de specificul activităţii desfăşurate de către aceste
părţi şi de relaţia comercială dintre ei. Desigur, acestea nu pot să contravină clauzelor
minimale şi nici să le anihileze efectele.

Încetarea contractului de distribuţie în asigurări

În privinţa încetării contractului de distribuţie sunt aplicabile atât prevederile privind cazurile
generale de încetare a contractelor, cât şi cele din materia contractului de mandat.

Astfel, contractul de distribuţie încetează prin: îndeplinirea obligaţiilor de către părţile

contractului, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului,
îndeplinirea sau, după caz, prin: neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare,
precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege sau de părţi în conţinutul contractului. De
exemplu, contractul de distribuţie poate înceta dacă intermediarul îşi pierde autorizaţia
primită din partea A.S.F..

Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, acest contract poate înceta şi ca

urmare a revocării mandatului acordat de către asigurător, intermediarul principal sau client,
ca urmare a renunţării intermediarului principal sau secundar sau ca urmare a decesului,
incapacităţii sau falimentului oricărei părţi.

Bazat pe libertatea contractuală, părţile pot să prevadă şi alte situaţii în care contractul de
distribuţie să înceteze, în funcţie de specificul activităţii lor. De exemplu, ca efect al
neîndeplinirii corespunzătoare a activităţii de intermediere, contractul poate înceta, urmând
ca intermediarul să repare eventualele prejudicii cauzate.

2. PRINCIPII JURIDICE ÎN DISTRIBUŢIA PRODUSELOR DE ASIGURARE

ȘI/SAU REASIGURARE

2.2. Principalele reguli privind incheierea contractelor de asigurari de catre intermediarii

in asigurari

31
Contractul de asigurare. Aspecte generale
Potrivit Condului civil român, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau
asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în
cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului,
beneficiarului asigurării sau terţului păgubit. Din această definiție rezultă că părțile
contractului de asigurare sunt: asigurătorul, asiguratul și, în anumite cazuri, contractantul al
asigurării, dacă este diferit de asigurat. Deși nu sunt parte la contractul de asigurare,
efectele acestuia se răsfrâng în ceea ce privește indemnizarea (despăgubirea) și asupra
unor terțe persoane care fie sunt nominalizate expres sau determinate pe baza anumitor
criterii (de exemplu: moștenitorii legali), purtând denumirea de beneficiari, fie sunt
îndreptățite la despăgubiri pentru prejudiciile suferite în urma conduitei negative a
persoanelor asigurate – cazul asigurărilor de răspundere civilă – purtând denumirea de terți
păgubiți.

Pentru asigurători, contractul de asigurare reprezintă produsul prin care se materializează

activitatea de asigurare în toate componentele sale, respectiv oferirea, distribuția,
negocierea și încheierea contractului, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea
de regres și recuperare.

Pentru asigurați/beneficiari/terți prejudiciați contractul de asigurare reprezintă un mijloc de

protecție pentru viața și/sau patrimoniul acestora împotriva evenimentelor nedorite sau
inerente care se produc dintr-o multitudine de factori naturali, tehnici, ale activităților
desfășurate, ale conduitei umane etc. Aceste persoane sunt denumite generic de legislația
privind distribuția de asigurări clienți sau potențiali clienți, prin client fiind avuți în vedere
consumatorii (persoanele fizice și persoanele juridice).

În conformitate cu cerințele legale, pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare se

încheie în formă scrisă sub forma unui document denumit poliță de asigurare sau certificat
de asigurare emis și semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă și semnată de
brokerul de asigurare. Polița de asigurare trebuie să indice cel puțin:

1. numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele
beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte în contract;
2. obiectul asigurării: bunul care se asigură, răspunderea civilă care se asigură, viața
asiguratului etc.
3. riscurile ce se asigură;
4. momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului. De regulă,
răspunderea asigurătorului începe la momentul emiterii poliței și încasării primei de
asigurare, dar există cazuri, cum este, de exemplu, cazul asigurărilor agricole, în
care cele două momente pot să nu concidă. Momentul încetării răspunderii
asigurătorului este acela consemnat în contractul de asigurare. În cazul în care riscul
asigurat s-a produs înainte ca obligația asigurătorului să înceapă a produce efecte
ori atunci când lipsește riscul asigurat, răspunderea asigurătorului încetează ca
urmare a desființării de drept a contractului de asigurare.
5. prima de asigurare;
6. suma asigurată;

32
 7. modalitatea şi termenele de plată a indemnizaţiilor de asigurare, a sumelor de
răscumpărare şi a sumelor asigurate;
8. excluderile din asigurare;
9. informaţii privind orice drepturi pe care le pot avea părţile de a rezilia contractul
înainte de termen sau unilateral, inclusiv orice penalităţi impuse de contract în
asemenea cazuri;
10. alte informaţii stabilite de A.S.F. prin norme.

Fără a intra în detalii asupra coordonatelor juridice ale contractului de asigurare, două
repere specifice acestuia predomină:

1. caracterul aleatoriu, aceasta semnificând faptul că niciuna dintre părțile contractante

nu cunoaște la încheierea contractului dacă va avea un câștig sau va suferi o
pierdere în perioada de asigurare, câștigul sau pierderea depinzând de
incertitudinea (dacă și/sau când) producerii riscului asigurat.
2. caracterul de adeziune, deoarece clauzele sale sunt prestabilite sau redactate de
către asigurător și propuse asiguratului/contractantului asigurării, însă acesta are
dreptul să nu fie de acord cu aceste clauze. Este de reținut că acest caracter de
adeziune al contractului de asigurare s-a atenuat în timp ca o consecință a
intervenției mai multor factori: concurența dintre asigurători, diversificarea ofertelor
având ca obiect produse și servicii de asigurare, puterea de negociere a potențialilor
asigurați (mai ales cei corporate), implicarea intermediarilor de asigurări, creșterea
nivelului de protecție oferit clienților prin legislația de drept comun privitoare la acest
domeniu, dar și prin actele normative speciale care reglementează activitatea de
asigurare și a distribuției de asigurări.

Obligațiile legale de informare, atât înainte cât și pe parcursul derulării relațiilor

contractuale, sunt în sarcina distribuitorilor de asigurări dar şi a clienților sau potențialilor
clienți.

În acest sens, Codul civil stabilește că persoana care contractează asigurarea este obligată
să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător și să declare la încheierea
contractului orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și care, de asemenea, sunt
esențiale pentru evaluarea riscului. De asemenea, în perioada contractuală, clientul este
obligat să anunțe asigurătorul despre modificările împrejurărilor esențiale privind riscul. În
caz de nerespectare a acestor obligații, legiuitorul a prevăzut anumite consecințe asupra
valabilității contractului de asigurare mergând până la nulitatea acestuia în cazul în care
clientul sau potențialul client a fost de rea-credință în furnizarea informațiilor.

Informațiile pe care distribuitorii de asigurări trebuie să le

furnizeze clienților sau potențialilor clienți
În cele ce urmează sunt prezentate exigențele pe care legislația specială privind distribuția
de asigurări le stabilește în sarcina distribuitorilor de asigurări în procesul de vânzare a
produselor de asigurare. Implementarea unei noi reglementări în domeniul distribuției de
asigurări începând cu anul 2018 în toate statele membre ale UE a fost necesară pentru a
garanta același nivel de protecție clienților, indiferent de canalul de distribuție prin

33
intermediul căruia aceștia își achiziționează produsul de asigurare, fie direct de la
asigurători, fie indirect printr-un intermediar.

Pentru aceasta însă, în desfășurarea activității, distribuitorii de asigurări trebuie să aibă o

conduită care să respecte anumite principii și să nu încalce interdicții expres prevăzute de
lege.

Cerințe de conduită. Principii și interdicții

Scopul principal urmărit în distribuția de asigurări este acela de a garanta oferirea de către
distribuitori a unor produse și servicii care să corespundă cel mai bine intereselor clienților.
De aceea, distribuitorii au obligația să acționeze întotdeauna în relația cu clienții în mod
onest, corect și profesionist.

Pentru a materializa atributele de conduită enunțate anterior, distribuitorii au obligația:

1. de a furniza clienților, inclusiv prin comunicări publice, informații corecte, clare,

neînșelătoare și ușor identificabile, în conformitate cu dispozițiile legale care
detaliază cazurile, conținutul, forma și tipurile de informații care se adresează
clienților sau potențialilor clienți;
2. de a respecta anumite interdicții legale. Astfel, distribuitorilor de asigurări le este
interzis ca în activitatea lor:
o să fie remunerați, să își remunereze personalul și să îi evalueze
performanțele într-un mod care să contravină celor mai bune interese ale
clienților;
o să adopte măsuri care, prin intermediul remunerării, al obiectivelor de vânzări
sau prin alte mijloace, constituie un stimulent pentru a recomanda clienților un
anumit produs în detrimentul altuia mai corespunzător pentru nevoile clienților
respectivi.
o să accepte sau să primească remunerație de la terți și împuterniciții acestora
în legătură cu distribuția produselor de asigurare ori să acorde sau să
plătească respectivelor persoane remunerații pentru această activitate.

Prin remunerație se înțelege oricare din modalitățile următoare: comision, onorariu, cost sau
alt tip de plată, inclusiv beneficiu economic sau alt avantaj ori stimulent financiar sau
nefinanciar, oferit sau acordat pentru activitățile de distribuție.

O interdicție suplimentară, specifică numai intermediarilor și intermediarilor de asigurări

auxiliare este aceea potrivit căreia acestor persoane le este interzis să facă reclamă ori
publicitate remunerată pentru produsele, activitatea sau acțiunile de orice fel ale
asigurătorilor.

Informații comune tuturor tipurilor de asigurări care trebuie furnizate clienților

sau potențialilor clienți anterior încheierii unui contract de asigurare

Activitatea de distribuție de asigurări include 3 mari categorii de operațiuni menţionate mai

jos, la punctele 1-3, acestea fiind anterioare încheierii unui contract de asigurare.

34
Distribuitorii de asigurări sunt obligați să le ofere clienților sau potențialilor clienți informații
în etapa precontractuală pentru toate tipurile de asigurări. De exemplu, pentru produsele de
asigurare care fac parte dintr-un pachet într-o vânzare combinată, precum și pentru
produsele de investiții bazate pe asigurări, există și alte cerințe de informare, suplimentare
celor comune tuturor contractelor de asigurare.

Așadar, înainte de încheierea unui contract de asigurare, toți distribuitorii de asigurări, iar, în
anumite cazuri, fie numai asigurătorii, fie numai intermediarii de asigurări, prezintă în timp
util mai multe tipuri de informații, după cum urmează :

1. Informații generale despre asigurător/intermediar:

o identitatea și adresa acestora;
o calitatea de intermediar sau de asigurător deținută, după caz;
o dacă oferă consultanță pentru produsele comercializate. Prin consultanță, în
sensul legislației privind distribuția de asigurări, se înțelege furnizarea unei
recomandări personalizate unui client sau potențial client, la cererea acestuia
sau la inițiativa distribuitorului de asigurări, în legătură cu unul sau mai multe
contracte de asigurare;
o procedurile de reclamații/petiționare și informații privind procedurile de
soluționare alternativă a litigiilor, fără excluderea dreptului clienților de a se
adresa instanțelor.

Suplimentar, intermediarii de asigurări trebuie să informeze clientul sau potențialul

client în legătură cu: (i) registrul în care sunt înscriși și cum pot verifica acest aspect;
(ii) dacă reprezintă clientul sau acționează pentru și în numele unui asigurător.

2. Informații privind conflictul de interese:

o participațiile calificate deținute de intermediari în cadrul asigurătorilor și de
asigurători sau societățile mamă ale acestora în cadrul intermediarilor;
o în legătură cu contractul de asigurare, intermediarii de asigurări, trebuie să
informeze clientul sau potențialul client:
1. dacă oferă consultanță bazată pe o analiză imparțială și personală;
2. dacă are obligația contractuală de a lucra doar cu unul sau mai mulți
asigurători și care sunt aceștia;
3. denumirea asigurătorului cu care lucrează în cazul în care nu lucrează
decât cu unul singur;
o natura remunerației primită. În legătură cu remunerația primită, intermediarii
de asigurări furnizează clienților sau potențialilor clienți mai multe informații,
în funcție de tipul de remunerație și plătitorul acesteia: onorariul plătit de
client – cuantum sau metoda de calcul a acestuia; comisionul inclus în prima
de asigurare; orice beneficiu economic de orice natură oferit sau primit de
intermediar în legătură cu respectivul contract de asigurare; sau combinație a
tipurilor de remunerații menționate anterior.

Asigurătorii furnizează clienților sau potențialilor clienți informații asupra

naturii remunerației pe care o primesc angajații pentru contractul de asigurare
respectiv.

35
 În cursul executării unui contract de asigurare, ori de câte ori clienții
efectuează plăți, altele decât primele și plățile programate la încheierea
contractului, disribuitorii de asigurări trebuie să prezinte aceleași informații ca
cele enunțate mai sus la punctul 2.

o Acordarea consultanței

Prima etapă a procesului de consultanță constă în evaluarea cerințelor și

necesităților clienților, pe baza informațiilor oferite de aceștia, pentru a le
putea oferi un produs de asigurare în concordanță cu informațiile primite,
respectiv:

1. pentru analizarea cerințelor se solicită:

 datele personale ale clienților în limitele necesare scopului
pentru care sunt solicitate;
 opțiunea pentru acordarea sau nu a consultanței și tipul de
produs de asigurare dorit;
 alte informații pentru acele produse de asigurare care au o
reglementare legală specială – cazul asigurărilor RCA, PAD,
asigurări de răspunderi profesionale;
2. b. pentru identificarea necesităților, în funcție de tipul produsului de
asigurare dorit se solicită informații privind:
 situația familială și financiară a clienților;
 obiectivele financiare ale clienților.

Pe baza evaluării efectuate, distribuitorii furnizează clienților informații obiective și ușor de

înțeles despre produsul de asigurare propus, iar, în cazul unui contract de asigurare
specific, motivul adecvării acelui contract la cerințele și nevoile clienților va trebui să fie
documentat.

Pentru a adapta de o manieră corespunzătoare recomandarea, consultanța ține seama atât

de complexitatea produsului de asigurare propus – una este complexitatea asigurării RCA
și alta a asigurării de pierderi financiare sau a asigurării voluntare de sănătate -, cât și de
tipul de client căruia i se adresează – persoană fizică sau persoană juridică, persoană fizică
având studii medii sau persoană fizică având studii superioare etc. De asemenea, în cazul
în care consultanța este oferită de intermediar, aceasta va fi adaptată tipului de intermediar
din care face parte entitatea care o oferă.

În situația în care consultanța se realizează pe baza unei analize imparțiale și personale,

intermediarii de asigurări analizează în prealabil un număr suficient de mare de contracte
de asigurare disponibile pe piață, astfel încât recomandarea personalizată să fie efectuată
pe baza unor criterii profesionale și contractul de asigurare să răspundă cel mai bine
necesităților clienților. Prin excepție, în cazul în care o asemenea analiză nu poate fi
realizată, deoarece nu există decât un produs de asigurare, chiar aparținând unei singure
clase sau oferit de un singur asigurător, distribuitorul poate acorda consultanță prin
evaluarea caracterului adecvat al acelui unic produs, informând clientul în prealabil că nu
oferă o consultanță bazată pe o analiză imparțială și personală.

36
Legea 236/2018 prevede obligativitatea consultanţei numai pentru produsele cu
componentă investiţională, însă Norma 19/2018 prevede că de la obligativitatea furnizării
consultanței sunt exceptate în mod excepţional numai următoarele asigurări: în cazul
asigurărilor de răspundere civilă, asigurării obligatorii a locuințelor, asigurărilor medicale de
călătorii în străinătate, precum și a altor asigurări impuse de legislația în vigoare, dar numai
dacă clienții nu au optat pentru consultanță. Prin urmare, cu excepția produselor de
asigurare enumerate anterior și numai dacă potențialul client nu dorește consultanță, pentru
toate celelalte produse de asigurare indiferent dacă sunt asigurări generale sau de viață,
distribuitorii de asigurări sunt obligați să acorde consultanță.

Informații privind vânzarea combinată. Cerințe suplimentare

Vânzarea combinată se referă la furnizarea unui produs de asigurare împreună cu un

serviciu sau un produs auxiliar care nu este o asigurare și care compun același pachet sau
același acord. De exemplu, un pachet de servicii turistice în care este inclusă și asigurarea
medicală de călătorii în străinătatea sau un contract de leasing auto care are atașat și un
contract de asigurare pentru avarii și furt (CASCO).

Nu fac obiectul cerințelor de informații privind vânzarea combinată produsele de asigurare

auxiliare unui serviciu sau activități de investiții, contract de credit sau servicii aferente
conturilor de plăți.

De asemenea, vânzarea combinată nu vizează distribuția de produse de asigurare multi

risc care acoperă mai multe tipuri de riscuri. De exemplu, o asigurare de construcții montaj
prin care se acoperă riscul de incendiu și alte calamități la construcție în curs de realizare,
dar și răspunderea civilă a antreprenorului/proprietarului nu face obiect al cerințelor de
informație privind vânzarea combinată.

În cazul vânzării combinate, distribuitorii de asigurări sunt obligați să-i informeze pe clienți
sau potențialii clienți dacă au posibilitatea să cumpere separat diferitele componente ale
pachetului sau acordului, iar în caz afirmativ, au obligația de a furniza:

1. o evidență separată a costurilor și cheltuielilor pe fiecare componentă;

2. descrierea adecvată a diferitelor componente ale acordului sau pachetului, modul în
care interacțiunea dintre acestea modifică riscul sau acoperirea asigurării ca o
componenta a pachetului sau acordului față de asigurare luată ca un produs separat.

Informații privind asigurările de viață. Cerințe suplimentare

Datorită complexității, caracteristicilor, perioadei de asigurare mai îndelungate, faptului că

vizează viața oamenilor și/sau incapacitatea rezultată din boală, vătămare ori invaliditatea
acestora, legiuitorul a prevăzut pentru asigurările de viață cerințe suplimentare de informare
care să ofere o protecție corespunzătoare clienților unor asemenea produse de asigurare.

În acest sens, înainte de încheierea unui contract de asigurare, distribuitorii au obligația să

furnizeze, pe lângă identitatea și adresa asigurătorilor, iar, după caz, și pe cele ale
intermediarilor, modalitatea în care clientul va putea avea un acces facil la raportul anual
privind solvabilitatea și stabilitatea financiară a asigurătorului.

37
De asemenea, clienții sau potențialii clienți au dreptul legal de a le fi comunicate o serie de
informații despre contractul de asigurare de viață propus constând în funcționalități și
caracteristici ale produsului.

Pe întreaga durată a contractului, distribuitorii de asigurări comunică clienților orice

schimbare referitoare la datele de identificare și/sau forma juridică ale asigurătorului,
condițiile de asigurare, precum și a altor elemente prezentate anterior încheierii contractului
de asigurare de viață. Anual, distribuitorii informează clienții privind situația beneficiilor,
dacă sunt incluse în contractul de asigurare.

Informații privind produsele de investiții bazate pe asigurări. Cerințe

suplimentare

Produsele de investiții bazate pe asigurări sunt acele produse de asigurări de viață cuprinse
în Secțiunea C din Anexa nr.1 la Legea nr.237/2015 (Solvabilitate II) care oferă o valoare la
scadență sau o valoare de răscumpărare expusă parțial sau integral, direct sau indirect,
fluctuațiilor pieței și nu includ:

 produsele de asigurare generală;

 contractele de asigurare de viață în baza cărora se plătesc numai beneficii în caz de
deces sau incapacitate rezultată din boală, vătămare ori invaliditate;
 produsele de pensii obligatorii și facultative;
 pensiile ocupaționale;
 produse de pensii în care contribuția este suportată de angajator, iar angajatorul și
angajatul nu pot alege produsul sau furnizorul.

Produsele de investiții bazate pe asigurări fac parte alături de produsele de investiții

individuale structurate18 sau PRIP- din categoria produselor financiare generic intitulate
produse de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP).

Având în vedere că PRIIP sunt complexe și greu de înțeles, este dreptul clienților sau
potențialilor clienți de a le fi explicate astfel încât să le înțeleagă și să fie în deplină
cunoștință de cauză atunci când aleg un astfel de produs cu privire la natura,
caracteristicile, riscurile, costurile, câștigurile și pierderile potențiale care derivă din acesta.
Astfel, distribuitorii de produse de investiții bazate pe asigurări au cerințe de informare
suplimentare în relația cu clienții, după cum urmează:

1. Informații privind conflictele de interese

Înainte de furnizarea unui produs de investiții bazat pe asigurări și dacă asigurătorii

și intermediarii nu pot garanta într-o măsură suficientă că riscul de a aduce atingere
intereselor clienților poate fi evitat, atunci au obligația de a le comunica în mod clar
clienților în timp util natura sau sursa unor posibile conflicte de interese. Pot exista
conflicte de interese între clienți și distribuitorii de asigurări sau managerii/angajații
acestora ori alte persoane legate de distribuitorii de asigurări printr-o relație de
control.

38
 Informarea privind potențialul conflict de interese se furnizează pe un suport durabil
– hârtie sau orice alt instrument care permite stocarea și reproducerea exactă a
informațiilor adresate personal clientului – și cu suficiente detalii care să-i permită
acestuia luarea unei decizii în cunoștință de cauză.

2. Informații obligatorii indiferent dacă se acordă sau nu consultanță

Clienții sau potențialii clienți sunt informați în timp util, înainte de încheierea unui
contract de asigurare de tip PRIIP, într-o formă ușor de înțeles, care să le permită să
înțeleagă natura și riscurile produsului oferit, în vederea luării unei decizii în
cunoștință de cauză, asupra:

a) informațiilor adecvate privind distribuția de produse de investiții bazate pe

asigurări, iar în cazul în care se oferă consultanță cu opțiunea pentru distribuitori de
a prezenta clientului o evaluare periodică a adecvării produselor recomandate
acestuia;

b) costurilor și cheltuielilor conexe cum ar fi costul global, costul produsului

recomandat, costul eventualei consultanțe, costurile cu terții, efectul costurilor
asupra rentabilității investiției. Aceste informații se furnizează periodic clientului, cel
puțin anual.

3. Consultanța privind produsele de investiții bazate pe asigurări

La recomandarea către un client sau potențial client a unui produs de investiții bazat
pe asigurări, pentru a putea evalua caracterul adecvat și corespunzător al produsului
sau produselor de asigurare ce pot fi oferite, distribuitorii de asigurări solicită de la
respectivul client sau potențial client următoarele informații:

a) cunoștințele și experiența în domeniul investițiilor, relevant pentru tipul respectiv

de produs sau serviciu;

b) situația financiară, inclusiv capacitatea de a suporta pierderi;

c) obiectivele privind investițiile, inclusiv toleranța la risc.

Recomandarea adecvată a unui produs trebuie să vizeze toleranța la risc și capacitatea

clientului sau potențialului client de a suporta pierderi financiare ca urmare a achiziționării
respectivului produs. Asigurătorii și intermediarii în asigurări au obligația de a-i avertiza pe
clienți sau potențialii clienți dacă, în funcție de informațiile pe care le-au comunicat, produsul
nu este corespunzător. De asemenea, distribuitorii de asigurări au obligația de a-i avertiza
pe clienți sau potențialii clienți despre faptul că netransmiterea informațiilor solicitate,
necesare evaluării este de natură a-i pune în imposibilitatea de a determina dacă produsul
vizat este corespunzător.

Nu este necesară evaluarea caracterului adecvat și corespunzător la cerințele și nevoile

clientului sau potențialului client dacă sunt îndeplinite cumulativ 4 condiții, respectiv:

39
 1. produsul implică expunerea investițiilor clientului la instrumente financiare care nu
sunt considerate complexe;
2. activitatea de distribuție are loc la inițiativa clienților sau potențialilor clienți;
3. clienții sunt informați că distribuitorii sunt exceptați de la obligația de a evalua
produsul și, de asemenea, că nu beneficiază de protecția normelor privind conduita
profesională a distribuitorilor de asigurări;
4. distribuitorii de asigurări au luat măsuri organizatorice și administrative pentru
identificarea și evitarea conflictelor de interese.

Pe perioada de derulare a contractului de asigurare, distribuitorii de asigurări furnizează pe

suport durabil clienților: (i) rapoarte adecvate privind serviciul furnizat cuprinzând
comunicări periodice în funcție de tipul și complexitatea produsului de investiții bazat pe
asigurări și natura serviciului furnizat; (ii) costurile asociate tranzacțiilor și serviciilor
efectuate pentru client. De exemplu, în cazul contractelor cu participare la profit
contractanții sunt informați anual în scris în legătură cu situația drepturilor lor și participarea
la profit, precum și cu diferența dintre previziunile de la încheierea contractului și evoluția
reală.

Excepții de la prezentarea informațiilor sau de la acordarea consultanței

Distribuitorii de asigurări care desfășoară activități de distribuție de asigurări de riscuri

majore nu au obligația de a furniza informații despre asigurător, respectiv intermediarul de
asigurări cu care se va încheia contractul, informații privind conflictul de interese sau
consultanță. Sunt riscuri majore acele riscuri definite ca atare de Legea nr.237/2015 cum ar
fi riscurile clasificate în clasele 4, 5, 6, 7, 11 și 12 din anexa nr. 1 secțiunea A; riscurile
clasificate în clasele 14 și 15 din anexa nr. 1 secțiunea A, în cazul în care contractantul
desfășoară din punct de vedere profesional o activitate industrială, comercială sau liberală,
iar riscul se referă la această activitate; riscurile clasificate în clasele 3, 8, 9, 10, 13 și 16 din
anexa nr. 1 secțiunea A, în măsura în care clientul depășește anumiți indicatori tehnico-
financiari specificați de lege sau este o asociație profesională.

Sunt exceptați de la obligația de informare sau de consultanță, inclusiv distribuitorii de

produse de investiții bazate pe asigurări, dacă se adresează unor clienți profesionali. Prin
clienți profesionali se înțelege instituții de credit, firme de investiții și alte instituții financiare
reglementate, societăți de asigurare, organisme de plasament colectiv și administratorii
acestora, fonduri de pensii, alți investitori instituționali, mari întreprinderi care îndeplinesc
anumite criterii valorice, guverne, instituții internaționale, alți clienți care renunță la protecție
și care îndeplinesc anumite criterii și cerințe prevăzute de lege.

Condițiile de formă privind informațiile furnizate clienților

sau potențialilor clienți. Documente utilizate pentru
furnizarea informațiilor și acordarea consultanței.
Informațiile furnizate clienților sau potențialilor se transmit:

1. pe hârtie;

40
 2. cu claritate și precizie;
3. în limba oficială a statului membru unde este situat riscul sau reședința ori sediul
clientului/potențialului client, dacă părțile nu agreează altfel. De exemplu, în cazul
unui risc situat în România sau dacă clientul este rezident în România, regula este
ca distribuitorii să furnizeze informațiile în limba română;
4. gratuit.

Distribuitorii pot furniza informațiile și prin intermediul:

1. unui alt tip de suport durabil decât hârtia, dacă această modalitate este adecvată în
activitatea dintre distribuitor și client, iar clientul a optat în acest sens. De exemplu,
un tip de suport durabil poate fi e-mailul.
2. unui site dacă:
o această modalitate este adecvată în activitatea dintre distribuitor și client;
o clientul este de acord;
o se transmite clientului pe cale electronică (email) adresa site-ului și a locului
unde pot fi accesate informațiile furnizate;
o informațiile respective rămân accesibile o perioadă rezonabilă care să
permită clientului o consultare corespunzătoare.

Pentru ca o modalitate de transmitere prin intermediul altui suport durabil decât hârtia sau
unui site să fie considerată adecvată este necesar să existe dovezi că respectivii clienți au
acces la internet. Furnizarea de către client a unei adrese de e-mail este considerată o
astfel de dovadă.

Pentru produsele de investiții bazate pe asigurări la care s-a oferit consultanță, aceasta se
materializează printr-o declarație de adecvare furnizată clienților pe suport durabil.
Declarația de adecvare se realizează astfel încât să corespundă preferințelor, obiectivelor și
celorlalte caracteristici ale clienților.

În vederea încheierii unui contract de asigurare, în așa-numita etapă precontractuală care

se poate finaliza cu încheierea propriu-zisă a contractului de asigurare, trebuie puse la
dispoziția clientului, în una din modalitățile descrise anterior, o serie de documente, în
funcție de tipul de distribuitor care oferă produsul, de tipul produsului de asigurare oferit,
dacă se acordă sau nu consultanță.

Documentele precontractuale se compun din: (i) document de informare specific tipului de

produs de asigurare vizat; (ii) document în baza căruia se analizează cerințele și
necesitățile clienților și evaluarea caracterului adecvat și corespunzător al produsului de
asigurare recomandat, utilizat atunci când se acordă consultanță; (iii) alte documente
suplimentare, în situația în care sunt prevăzute de lege.

Dacă prin dispoziții legale exprese nu se prevede altfel, documentele precontractuale,

contractele de asigurare și condițiile de asigurare se redactează în scris, vizibil și ușor de
citit, cu o mărime a fontului utilizat de minim 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, utilizând
o culoare de fond în contrast cu culoarea fontului.

41
Pentru contractele de asigurare încheiate la distanță, documentele menționate în alineatul
precedent se comunică la cererea clienților în timp util înainte ca aceștia să aibă obligații
rezultate din contract sau din acceptarea unei oferte de asigurare la distanță.

Reglementările în vigoare impun o standardizare a formei și conținutului documentelor de

informare din faza precontractuală. Indiferent de distribuitorul de asigurări și de statul
membru în care sunt furnizate produsele și serviciile de asigurare și în funcție de produsul
oferit, aceste documente trebuie să conțină doar informații esențiale referitoare la natura și
caracteristicile produsului într-o formă concisă și ușor de înțeles de către client pentru a-i fi
cu adevărat utile și pentru a fi în măsură să valorifice informațiile primite.

Documente de informare

Documentele de informare trebuie să conțină informații esențiale denumite și informații-

cheie în funcție de încadrarea produselor în clasele de asigurare prevăzute la secțiunile A,
B și C din anexa nr.1 la Legea nr.237/2015, astfel:

a) document de informare standardizat, denumit PID (Insurance Product Information

Document), în cazul în care produsul este încadrat în clasele de asigurări generale;

b) document de informare standardizat, denumit KID (Key Information Document), în cazul

în care produsul este încadrat în clasele de asigurări de viață următoare:

1. asigurări de supraviețuire la termen, asigurări de deces, asigurări de viaţă cu

restituirea primelor, asigurări mixte, inclusiv cele legate de fonduri de investiții;
2. anuităţi, inclusiv cele legate de fonduri de investiții;
3. asigurări suplimentare, asigurări de vătămări corporale, inclusiv pentru incapacitate
de muncă, deces cauzat de accidente şi invaliditate cauzată de accidente sau boli.

c) document de informare privind produsul de asigurare, în cazul în care produsul este o

asigurare de căsătorie sau de naștere ori este încadrat în clasele de asigurări de viaţă altele
decât cele prevăzute la lit. b).

Toate tipurile de documente de informare trebuie să conțină informații despre identitatea

creatorilor de produse și a distribuitorilor, precum și următoarele:

a) în cazul intermediarilor secundari: clasele de asigurări pentru care intermediază

contracte de asigurare, denumirea asigurătorilor pentru care sunt autorizați să intermedieze
fiecare clasă de asigurare;

b) în cazul intermediarilor principali:

1. faptul că pot emite contracte de asigurare/reasigurare și/sau pot colecta prime de

asigurare/reasigurare în numele societăților, în cazul în care primesc împuterniciri
din partea acestora;
2. consultanța este oferită după analizarea unui număr suficient de mare de contracte
de asigurare disponibile pe piață, astfel încât recomandarea personalizată să fie

42
 efectuată pe baza unor criterii profesionale și contractul de asigurare să răspundă
cel mai bine cerințelor și necesităților clientului (contractantului).

Documentul de informare standardizat PID

PID se elaborează de creatorul produsului de asigurare generală:

a) în limba română, într-un limbaj simplu, astfel încât potențialul client să îi înțeleagă mai
ușor conținutul, și cuprinde informațiile esențiale de care potențialul client are nevoie pentru
a lua o decizie în cunoștință de cauză;

b) pe două pagini de foaie A4 dacă documentul se prezintă potențialului client pe format de

hârtie. În mod excepțional, dacă prezentarea produsului necesită mai mult spațiu, pot fi
utilizate 3 pagini. În cazul în care documentul este prezentat pe un alt suport durabil de date
diferit de hârtie, dimensiunea componentelor așezării în pagină poate fi modificată, cu
condiția să se păstreze așezarea în pagină, titlurile și ordinea rubricilor din formatul
standard de prezentare, proeminența și dimensiunea aferente diferitelor elemente. De
asemenea, în prezentarea digitală, informațiile vor fi prezentate în corpul principal al
documentului de informare fără ca atenția consumatorului să fie distrasă de utilizarea de
ferestre suprapuse și ferestre pop-up și fără ca aceste instrumente să conțină materiale de
marketing sau publicitate;

c) cu informațiile structurate și așezate pe rubrici, conform unui format standard prevăzut de

Regulamentul (UE) nr. 1.469/2017, cu fontul utilizat având înălțimea literelor mici de cel
puțin 1,2 mm. Informațiile despre eventualele asigurări suplimentare și acoperiri opționale
nu trebuie să fie precedate de bife, cruci în X sau semne ale exclamării.

PID cuprinde, pe lângă informațiile despre identitatea creatorilor de produse și a

distribuitorilor, următoarele informații:

a) tipul de asigurare;

b) un rezumat al acoperirii asigurării cuprinzând:

1. principalele riscuri;
2. suma asigurată;
3. acoperirea geografică, dacă este cazul;
4. rezumatul riscurilor excluse, dacă este cazul;

c) metodele de plată a primelor și frecvența plăților;

d) principalele excluderi pentru care nu se pot face solicitări de despăgubiri;

e) obligații la începutul contractului;

f) obligații pe durata contractului;

g) obligații în cazul solicitării de despăgubiri;

43
h) durata contractului, inclusiv data de începere și de încheiere a acestuia;

i) metode de încetare a contractului.

Documentul de informare standardizat KID

KID se elaborează de creatorul PRIIP și se furnizează:

a) în limba română, nu mai lung de trei pagini format A4 atunci când este imprimat, cu
informații precontractuale esențiale precise, concise, corecte, clare, inteligibile, neechivoce,
consecvente cu toate documentele contractuale cu caracter obligatoriu, cu părțile relevante
ale documentelor de ofertă și cu termenii și condițiile PRIIP;

b) prezentat și aranjat în pagină astfel încât să fie ușor de citit, cu caractere de dimensiuni
lizibile. Culorile folosite pentru document nu trebuie să diminueze inteligibilitatea
informațiilor dacă documentul este imprimat sau fotocopiat în alb/negru.

c) separat în mod clar de materialele de marketing și fără trimiteri la acestea. KID poate
conține trimiteri la alte documente, inclusiv la prospect, dacă este cazul și numai atunci
când trimiterea are legătură cu informații care trebuie incluse în documentul cu informații
esențiale. Dacă produsul PRIIP oferă opțiuni de investiții, documentul KID furnizează cel
puțin o descriere generală a opțiunilor de investiții și precizează locul și modul în care se
pot găsi informații precontractuale mai detaliate despre acestea.

d) eventuala marcă sau logo al creatorului de PRIIP sau al grupului căruia acesta îi
aparține, dar fără să distragă atenția investitorului individual de la informațiile cuprinse în
document sau să ascundă textul.

KID cuprinde, pe lângă informații despre identitatea creatorilor de produse și a

distribuitorilor, informațiile următoare:

a) titlul “Document cu informații esențiale” (KID) în partea de sus a primei pagini a

documentului și denumirea de PRIIP.

b) sub titlul KID o declarație explicativă cu următorul conținut:

“Prezentul document conține informații esențiale referitoare la acest produs de investiții.

Acesta nu reprezintă un material de marketing. Informațiile vă sunt oferite în virtutea unei
obligații legale, pentru a vă ajuta să înțelegeți natura, riscurile, costurile, câștigurile și
pierderile potențiale care derivă din acest produs și pentru a vă ajuta să îl comparați cu alte
produse.”;

c) informații despre autoritatea competentă a creatorului de PRIIP și data documentului;

d) dacă este cazul, o alertă de inteligibilitate: “Sunteți pe cale să achiziționați un produs care
nu este simplu și poate fi dificil de înțeles.”;

e) natura și principalele caracteristici ale PRIIP:

44
 1. tipul de PRIIP;
2. obiectivele acestuia și mijloacele pentru atingerea lor, descrierea instrumentelor-
suport sau a valorilor de referință, menționarea piețelor pe care investește PRIIP;
3. o descriere a tipului de investitor individual pentru care PRIIP este destinat să fie
tranzacționat;
4. detaliile beneficiilor de asigurare, inclusiv circumstanțele în care acestea s-ar realiza;
5. termenul (durata) PRIIP, dacă este cunoscut.

f) o scurtă descriere a profilului de risc și de randament cuprinzând următoarele elemente:

1. un indicator de risc sintetic, precum și o explicație a riscurilor relevante pentru PRIIP;

2. pierderea maximă posibilă a capitalului investit, inclusiv posibilitatea ca investitorul
să piardă întregul capital investit;
3. scenarii adecvate privind performanța și ipotezele aflate la baza lor;
4. după caz, informații privind condițiile de randament pentru investitorii individuali sau
praguri de performanță integrate;
5. o declarație conform căreia legislația fiscală a statului membru de origine al
investitorului individual poate avea un impact asupra remunerării reale.

g) informații despre Fondul de Garantare a Asiguraților;

h) costurile aferente unei investiții în PRIIP, cuprinzând costurile directe și indirecte care
trebuie suportate de investitorul individual, costurile distribuției și, pentru a asigura
comparabilitatea, costurile totale cumulate exprimate în termeni monetari și procentuali;

i) informații despre cât timp ar trebui să păstreze și în ce condiții poate retrage banii
anticipat clientul din care să rezulte:

1. dacă există o perioadă în care este posibilă renunțarea la contract fără penalizări
sau anularea;
2. o mențiune a perioadei minime de deținere recomandate și, după caz, obligatorii;
3. posibilitatea de a dezinvesti înainte de scadență și condițiile aferente, inclusiv toate
tarifele și penalitățile aplicabile;
4. consecințele potențiale ale retragerii investiției înainte de finalul termenului sau al
perioadei de deținere recomandate.

j) informații despre modul și locul în care un investitor individual poate depune o reclamație
referitoare la produs sau la comportamentul creatorului de PRIIP sau al unei persoane care
oferă consultanță cu privire la produs sau care îl vinde;

k) o precizare sumară a tuturor documentelor de informare suplimentare care trebuie puse

la dispoziția investitorului individual în etapa precontractuală și/sau în etapa post
contractuală, cu excepția oricărui material de marketing.

Documentul de informare privind produsul de asigurare

Acest document de informare se utilizează în toate cazurile în care produsele de asigurare

nu fac obiectul aplicării prevederilor legale speciale care impun formatul PID sau KID. În

45
această categorie de asigurări intră în principal produsele de asigurare de viață care nu
sunt produse de investiții bazate pe asigurări.

Informațiile care trebuie furnizate sunt relativ aceleași cu informațiile conținute în PID și KID,
evident cu particularitățile specifice acestui tip de produse. Astfel, distribuitorii de asigurări
sunt obligați să pună la dispoziția potențialilor clienți informații despre:

a) evenimentele (riscurile) asigurate;

b) excluderile din asigurare;

c) momentul începerii și cel al încetării contractului de asigurare;

d) modalitățile de executare, suspendare, reziliere sau încetare a contractului de asigurare,

inclusiv orice penalități impuse de contract în astfel de cazuri;

e) modalitatea prin care se plătesc primele și termenele de plată a primelor de asigurare;

f) indemnizațiile de asigurare, modalitățile și termenele de plată a acestora, a sumelor de

răscumpărare și a sumelor asigurate;

g) informațiile despre primele aferente fiecărui beneficiu, atât cele principale, cât și cele
suplimentare, după caz;

h) informațiile despre perioada de grație;

i) modalitățile de calcul și de distribuție a bonusurilor;

j) indicarea valorii de răscumpărare totale, inclusiv când este 0, a sumelor asigurate reduse,
precum și a nivelului până la care acestea sunt garantate pentru fiecare an de asigurare din
cadrul perioadei de asigurare acoperite prin contractul de asigurare;

k) procedurile de soluționare pe cale amiabilă sau prin proceduri alternative eventualelor

litigii rezultate din executarea contractului, acestea neconstituind o restrângere a dreptului
clientului de a recurge la procedurile judiciare legale;

l) informații generale privind deducerile prevăzute de legislația fiscală aplicabilă contractelor

de asigurare;

m) legea aplicabilă contractului de asigurare;

n) existența Fondului de garantare a asiguraților.

Formularul de analiză a cerințelor și necesităților clientului (DNT – Demands

and Needs Test)

46
Formularul de analiză a cerințelor și necesităților clientului, denumit de legiuitor DNT, se
utilizează înainte de și în scopul acordării consultanței în legătură cu un anumit produs de
asigurare. În urma obținerii informațiilor solicitate în baza acestui document, distribuitorul de
asigurări poate analiza cerințele și necesitățile clientului fiind în măsură să realizeze o
evaluare adecvată a acestora și să formuleze o recomandare personalizată clientului.

Anterior prezentării unor produse de asigurare și propunerii de încheiere a contractului de

asigurare, distribuitorul de asigurări redactează DNT în două exemplare, unul pentru sine și
unul pentru potențialul client (contractant).

În cazul în care clientul sau potențialul client optează pentru neacordarea consultanței,
acesta este avertizat că distribuitorul nu va evalua dacă contractul corespunde DNT.
Distribuitorului îi este interzisă influențarea clientului sau potențialului client în sensul
renunțării la consultanță.

Refuzul potențialilor clienți de a furniza informațiile solicitate în DNT este documentat de

către distribuitori care au obligația de a-i avertiza pe clienții sau potențialii clienți cu privire la
imposibilitatea de a le prezenta un produs de asigurare personalizat.

Se acordă consultanță și pentru tipurile de asigurări exceptate (asigurări de răspundere

civilă, asigurări obligatorii a locuințelor, asigurări medicale de călătorii în străinătate sau alte
asigurări impuse de legislația în vigoare) dacă potențialii clienții și-au exprimat opțiunea în
acest sens în DNT.

În ceea ce privește produsele de investiții bazate pe asigurări, suplimentar furnizării KID,

distribuitorii de asigurări prezintă potențialilor clienți sau clienților o proiecție a contractului
de asigurare de viață în două exemplare semnate de ambele părți, câte unul pentru fiecare
parte, care va cuprinde următoarele informații:

a) informații din DNT referitoare la situația personală a potențialului client;

b) informații referitoare la contractul de asigurare precum tip, durată, frecvență de plată;

c) evoluția sumei asigurate și a primelor plătite;

d) evoluția valorii contului, pentru polițele de tip unit-linked, sau evoluția contului de
participare la profit, pentru polițele tradiționale;

e) evoluția valorii de răscumpărare și a sumei asigurate reduse;

f) costurile de administrare, prezentate separat dacă structura costurilor permite acest lucru;

g) în afara scenariului cu 0% randament, valoarea unităților constantă, prezentarea

simultană a încă două scenarii de performanță a randamentelor fondurilor de investiții, unul
pesimist și unul optimist;

h) o declinare a responsabilității referitoare la garantarea evoluției contractului de asigurare

conform proiecției prezentate, în cazul în care nu există garanții.

47
Distribuitorii de asigurări sunt obligați să comunice clienților periodic orice modificare care
intervine în documentele precontractuale.

Regulile speciale privind încheierea contractului de

asigurare prin mijloace electronice
Dezvoltarea domeniului IT și accesul mai multor categorii de persoane la serviciile de
web/internet a impus și în domeniul asigurărilor luarea din partea asigurătorilor și
intermediarilor de asigurări de măsuri tehnice, organizatorice, de marketing pentru a-și
dezvolta afacerea și pentru a oferi acestor persoane posibilitatea de a beneficia de produse
de asigurare prin intermediul mijloacelor de comercializare electronică. În acest context, a
fost adoptată o reglementare specială a acestui tip de vânzare menită să asigurare o
protecție similară vânzării clasice.

Astfel, comercializarea electronică a produselor de asigurare reprezintă activitatea de

distribuție de asigurări efectuată fie la distanță prin utilizarea mediului on-line, fie prin
utilizarea altor mijloace electronice, indiferent de dispozitivul de accesare a acestora, fix sau
mobil. Mijloacele de comercializare electronică includ pe lângă servicii web, soluții
informatice și echipamente hardware. Soluțiile informatice sunt aplicații on-line sau pe
terminale mobile, destinate comercializării electronice, dezvoltate în numele asigurătorilor
sau intermediarilor principali.

Intermediarii secundari și cei neînregistrați pot comercializa electronic produse de asigurare

numai prin platformele asigurătorilor sau intermediarilor principali.

Soluțiile informatice prin care sunt prezentate sau comercializate electronic contractele de
asigurare trebuie să conțină minim următoarele secțiuni în legătură cu furnizorul acestor
contracte:

1. ”Despre noi” cuprinde identitatea și adresa distribuitorului de asigurări, calitatea de

intermediar sau de asigurător a acestuia, dacă oferă consultanță pentru produsele
comercializate, experiența în asigurări, date din registrul comerțului sau un registru
public similar;
2. ”Contact” care cuprinde adresa sediului social, a punctelor de lucru, telefon, fax, e-
mail;
3. ”Produsele/ Serviciile noastre” care conține documentele precontractuale;
4. ”Termeni și condiții” conține cel puțin informații referitoare la eventuale modificări sau
anulări ale contractelor de asigurare, informații privind denunțarea unilaterală în
cazul contractelor încheiate la distanță, informații privind actualizarea datelor
publicate prin comercializarea electronica a contractelor de asigurare;
5. ”Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal”;
6. ”Petiții” cuprinzând procedurile de reclamații/petiționare, inclusiv la A.S.F., și
informații privind procedurile de soluționare alternativă a litigiilor, fără excluderea
dreptului clienților de a se adresa instanțelor.

De asemenea, comercializarea electronică se organizează, în funcție de destinatar, pe

două secțiuni distincte și clar delimitate cu acces securizat, (i) o secțiune destinată

48
personalului asigurătorilor și intermediarilor principali și/sau intermediarilor
secundari/personalului acestora cu cod RAF și (ii) o a doua secțiune destinată potențialilor
clienți care permite înaintarea de oferte, comparații, înregistrări de cereri de ofertă și sau
emitere de comenzi, emiterea contractelor de asigurare la distanță, cu condiția existenței
unor tehnici de autentificare a potențialilor clienți securizată

În vederea transmiterii de informații pentru potențialii clienți (contractanți), similare cu

acelea furnizate prin intermediul unui suport de hârtie, soluțiile informatice sunt realizate cu
respectarea cerințelor de informare corectă și transparentă, cuprinzând minimul de
informații enunțate în Anexa nr.20 lit. C din Norma A.S.F. nr. 19/2018.

Informațiile se prezintă sub forma unor ferestre distincte sau prin legături distincte către
pagini care conțin aceste informații, înainte ca potențialul client să finalizeze etapele
comenzii. Înainte de finalizarea comenzii, clientul confirmă prin bifarea căsuței
corespunzătoare faptul că a înțeles, a acceptat termenii și condițiile contractului de
asigurare, drepturile și obligațiile ce îi revin și este de acord cu emiterea poliței de
asigurare. Pentru a avea garanția parcurgerii informațiilor și a documentelor produsului de
asigurare, căsuța de acceptare a condițiilor sau de închidere a ferestrei este vizibilă numai
după parcurgerea întregului text al acestor informații și documente.

Înainte de încheierea unui contract de asigurare comercializat prin mijloace electronice,

potențialii clienți bifează o declarație pe proprie răspundere că sunt majori, au completat și
înțeles DNT, că datele și informațiile furnizate de ei sunt reale la momentul bifării. Aceste
date se înregistrează și stochează de distribuitorii de asigurări care utilizează mijloace
electronice de comercializare a contractelor minim un an suplimentar față de perioada
asigurată.

Oferta generată și înaintată de distribuitorul de asigurări conține mai multe date și informații
și anume:

1. datele de identificare ale bunului de asigurat și/sau proprietarului/clientului/

potențialului client;
2. întrebările distribuitorului de asigurări necesare încadrării în clase de risc, după caz;
3. răspunsurile potențialului client la întrebările distribuitorului;
4. sumele asigurate;
5. franșize, dacă este cazul, cu precizarea clară a cuantumului acestora, a cazurilor în
care se aplică și asupra sumelor la care se aplică (dacă sunt exprimate procentua
6.
7. perioada asigurată;
8. riscurile asigurate;
9. excluderile;
10. acoperirea teritorială a riscurilor;
11. prețul total pe care potențialul client îl are de plătit, cu evidențierea distinctă pe
categorii de costuri, taxe și oricărui cost suplimentar, precum și informații privind
modalitățile de plată aferente;
12. comisionul intermediarului/intermediarilor, în cazul polițelor RCA;
13. clasa Bonus/Malus, în cazul polițelor RCA sau oricând se aplică;
14. perioada valabilității ofertei și codul unic de confirmare a acesteia;

49
 15. necesitatea de efectuare sau nu a unei inspecții de risc;
16. eventualele documente solicitate în vederea semnării contractului de asigurare;
17. informații privind existența sau inexistența dreptului de denunțare unilaterală a
contractului de asigurare încheiat la distanță;
18. informațiile privind existența sau inexistența dreptului asigurătorului/asiguratului de a
rezilia contractul înainte de termen, drepturile, obligațiile și eventualele penalități
impuse ori care decurg din aceasta;
19. informații privind legislația aplicabilă și/sau instanța competentă cu soluționarea
eventualelor litigii între părți;
20. existența și datele de contact ale Fondului de Garantare a Asiguraților;
21. alte informații, conform prevederilor legale.

Prețurile afișate prin mijloacele electronice de comercializare a contractelor de asigurare nu

pot fi diferite de sumele încasate/plătite de clienți și înscrise în contractul de
asigurare/chitanța fiscală/ordinul de plată/confirmarea de plată.

Ofertele finalizate cu emiterea contractului de asigurare/poliței prin mijloace electronice de

comercializare a contractelor se înregistrează automat în software-ul de gestiune și
evidență al asigurătorului/ intermediarului principal emitent. Emiterea polițelor on-line se
poate realiza numai după plata primei de asigurare de către client.

Distribuitorii de asigurări sunt responsabili pentru toate erorile, greșelile apărute la

înaintarea ofertelor/contractelor de asigurare prin utilizarea soluțiilor informatice.

Asigurătorii și intermediarii principali mențin o evidență securizată a persoanelor care au

acces în aplicația de emitere a contractelor de asigurare, inclusiv a persoanelor cu drept de
acces din partea furnizorului extern al soluției și/sau aplicației.

În cazul în care soluțiile informatice permit realizarea de oferte comparative pentru minimum
două contracte de asigurare, elementele minime de comparație utilizate sunt:

1. tipul poliței, dacă este de tip “toate riscurile” sau de tip “riscuri nominalizate”;
2. sumele asigurate, diferențiate pe riscuri acoperite, dacă este cazul, și condițiile
aplicabile acestora conform condițiilor de asigurare;
3. acoperirile și durata acestora, excluderile;
4. limita/limitele de despăgubire, dacă există;
5. franșizele și detalierea acestora;
6. informațiile privind prima de asigurare, modalitățile și frecvența de plată și de
realizare a acesteia;
7. taxele de emitere, de administrare și de reziliere;
8. garanțiile produsului;
9. denumirea asigurătorului emitent.

Particularităţile încheierii contractului de asigurare la

distanță

50
Contractul de asigurare încheiat la distanță este acel contract de asigurare încheiat între un
distribuitor de asigurări și un potențial client, în cadrul unui sistem de vânzare la distanță
sau al unui sistem de furnizare de servicii organizat de către distribuitor care utilizează în
mod exclusiv, înainte și la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de
comunicare la distanță – de exemplu, un mijloc de comercializare electronică sau telefonul.

Astfel, încheierea contractelor de asigurare la distanță este supusă atât dispozițiilor legale
privind comercializarea electronică a produselor de asigurare cât și dispozițiilor legale
aplicabile comercializării la distanță a serviciilor financiare pentru consumatori în măsura în
care acestea din urmă nu contravin primelor.

În cazul contractelor de asigurare încheiate la distanță, dacă potențialul client a solicitat

comunicarea condițiilor și prevederilor contractuale în scris, acestea i se comunică în timp
util înainte ca el să aibă obligații rezultate din contract sau din acceptarea unei oferte de
asigurare la distanță. În cazul vânzării prin telefon, dacă transmiterea în prealabil a
documentelor și informațiilor nu este posibilă, iar potențialul client a cerut expres încheierea
contractului în această modalitate distribuitorul de asigurări îi transmite condițiilor și
prevederilor contractuale pe suport durabil , imediat după încheierea contractului la
distanță.

Pentru contractele de asigurare reprezentând produse de investiții bazate pe asigurări

încheiate prin mijloace de comunicare la distanță care nu fac posibilă transmiterea în
prealabil a declarației de adecvare, se furnizează ulterior încheierii contractului pe suport
durabil dacă clienții sunt de acord cu acest lucru și au fost informații că pot întârzia
încheierea acestuia până la primirea declarației.

Contractul la distanță se consideră încheiat în momentul primirii mesajului de confirmare de

către consumator (asigurat), referitor la comanda sa. Clientul are dreptul de a denunța
unilateral contractul pe parcursul unei perioade de 14 zile calendaristice, fără penalități și
fără a fi necesară invocarea vreunui motiv. Excepție fac asigurările de viață pentru care
perioada de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală de către client este de 30 de zile
calendaristice, dar și asigurările RCA cărora li se aplică reglementările specifice. Dreptul de
denunțare unilaterală a contractului nu se aplică contractelor de asigurare de călătorie și
pentru bagaje sau altor contracte de asigurare cu o durată de cel mult o lună calendaristică.

Termenul de denunțare începe să curgă:

a) din ziua încheierii contractului la distanță, cu excepția contractelor de asigurare de viață

pentru care acesta va începe să curgă de la data când clientul este informat că s-a încheiat
contractul la distanță;

b) din ziua în care clientul, la cererea sa, a primit informațiile, condițiile și prevederile
contractuale, dacă această dată este ulterioară datei la care se face referire la lit. a).

Locul încheierii contractului de asigurare

51
Locul încheierii contractului de asigurare diferă în funcție de modul încheierii: între prezenţi
sau prin mijloace de comunicare la distanță.

Atunci când contractul se încheie între prezenţi, locul încheierii este acela în care se găsesc
părţile, respectiv distribuitorul de asigurări și clientul. Potrivit dispozițiilor legale un astfel de
loc poate fi:

1. sediul principal sau secundar al distribuitorului de asigurări principal sau secundar;

2. sediul principal sau secundar al clientului sau potențialului client persoană juridică;
3. domiciliul sau, după caz, reședința clientului sau potențialului client persoană fizică
sau altă locație agreată cu acesta.

În cazul în care contractul se încheie la distanță, inclusiv prin mijloace electronice, locul
încheierii acestuia va fi locul unde își are sediul ofertantul contractului, așadar sediul
distribuitorului de asigurări la momentul când se primește acceptarea ofertei din partea
clientului.

Locul încheierii contractului poate fi în România sau într-un stat membru al UE, ori într-un
alt stat în care clientul își are reședința/domiciliul, în cazul comercializării produselor de
asigurări în baza libertății de prestare a serviciilor. Locul nu determină în mod automat
legea aplicabilă contractului de asigurare.

Prin urmare, locul încheierii contractului poate să determine legea aplicabilă contractului de
asigurare dacă în contract nu se prevede altfel sau dacă nu intervin alți factori cum ar fi
locul producerii riscului, calitatea de distribuitor emitent al produsului de asigurare, categoria
din care face parte distribuitorul de asigurare cu care se încheie contractul.

Distribuitorii de asigurări au obligația informării potențialilor clienți asupra legii aplicabile

contractului de asigurare și, după caz, eventuala, posibilitate de a opta pentru legea
aplicabilă. Pentru astfel de situații, legea aplicabilă este cea prevăzută în contractul de
asigurare, părțile având posibilitatea să aleagă dintre: legea clientului, legea asigurătorului,
legea locului încheierii contractului, legea locului producerii riscurilor asigurate, legea
statului unde este situat riscul sau o altă lege.

De regulă locul (statul) încheierii contractului și statul în care este situat riscul reprezintă
factorii cei mai relevanți care determină sau în baza cărora se stabilește legea aplicabilă, cu
observația că există diferențe de tratament legislativ în situația în care intervin aspecte extra
comunitare în legătură cu contractul (de exemplu, încheierea unei asigurări de bunuri de
către un asigurător român pentru un activ al unei persoane juridice române situat în
Ucraina).

Statul în care este situat riscul este acel stat în care: (i) este situată proprietatea cum ar fi
bunuri imobile – construcții, terenuri; (ii) este înregistrat sau înmatriculat un vehicul; (iii) este
încheiat contractul de asigurare de călătorii în străinătate pe o perioadă de maxim 4 luni;
(iv) se află reședința obișnuită a clientului persoană fizică sau sediul principal ori secundar
al clientului persoană juridică.

52
Efectele juridice ale încheierii contractelor de asigurare
prin mijlocirea intermediarilor
Un contract de asigurare încheiat direct de o societate de asigurări sau prin mijlocirea unui
distribuitor de asigurări produce direct efecte între societatea de asigurări și client.

Mai mult, prin dispozițiile normative speciale privind distribuția de asigurări se oferă o
garanție suplimentară clienților că drepturile lor, izvorâte din contractul de asigurare, sunt
protejate. În acest sens, societățile de asigurări și intermediarii principali sunt răspunzători
pentru toate acțiunile sau omisiunile angajaților proprii și ale intermediarilor secundari în
desfășurarea activității de distribuție, inclusiv în încheierea contractului de asigurare.

Odată încheiat contractul și respectate obligațiile de către contractantul asigurării și/sau

asigurat, societatea de asigurări este obligată să plătească despăgubirea sau indemnizația,
în cazul producerii evenimentului asigurat, în limitele clauzelor, fără a fi îndreptățită să
refuze plata despăgubirilor, invocând anumite acțiuni sau omisiuni săvârșite de intermediari
cu prilejul încheierii contractului de asigurare.

Clienții care beneficiază de produsele de asigurare sunt protejați și în cazul plății primelor
de asigurare prin intermediar, respectiv încasării despăgubirilor/sumelor asigurate de la
asigurător prin mijlocirea intermediarului.

Astfel, în cazul în care:

 intermediarul colectează prime de asigurare de la clienți, acestea se consideră

transferate societății de asigurare atunci când clientul a efectuat plata către
intermediar;
 despăgubirile sau sumele asigurate se plătesc de către societatea de asigurare prin
intermediar, aceste despăgubiri/sume asigurate se consideră ca fiind transferate
clienților numai în momentul încasării efective de către aceștia a sumelor sau
despăgubirilor respective.

În practică, sunt cazuri în care compania de brokeraj sau agentul de asigurare nu

depun la asigurător sumele încasate cu titlu de prime de asigurare, polițele de
asigurare sau alte documente și se produc riscurile acoperite prin contractele
încheiate. În astfel de împrejurări, asigurătorul este obligat să plătească indemnizația
asiguratului sau, după caz, despăgubirea terțului păgubit, deoarece asiguratul sau
terțul nu au nici o culpă pentru situațiile arătate.

3. ETICĂ PROFESIONALĂ ȘI IMPLICAŢII ALE LEGILOR SPECIALE

ASUPRA ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE

3.1. Etica profesionala

53
Standarde de conduită și etică
Etica profesională este manifestarea corectă a unor comportamente și se referă la
corectitudinea cu care un profesionist se manifestă față de terțe persoane cu care intră în
contact în relația sa profesională.

Etica profesională se aplică atât distribuitorilor de asigurări, indiferent dacă sunt angajați
sau antreprenori independenți, cât și managerilor care trebuie să aplice cele mai înalte
standarde de conduită în întreaga lor activitate. Toți trebuie să își asume respectarea și
apărarea eticii profesionale și să acționeze cu onestitate și integritate în relațiile cu clienții,
partenerii de afaceri și între ei.

Norma A.S.F. nr. 19/2018, la Capitolul 4 intitulat “Elemente privind conduita distribuitorilor”
conține:

 prevederi cu caracter general privind conduita distribuitorilor în relația cu clienții,

inclusiv în contextul creșterii gradului de interes și conștientizare asupra riscului de
conduită în sectorul asigurărilor la nivel european,
 cerințe privind respectarea regulilor de conduită la nivelul următoarelor module:
guvernanță, și puncte de control, procesul de supraveghere și guvernanță a
produselor, cultura organizațională și personal, managementului riscului operațional
din perspectiva afectării drepturilor clienților;
 cerințe privind stabilirea și monitorizarea unor indicatori-cheie de risc de conduită;
 prezentarea noilor instrumente de monitorizare a conduitei de către A.S.F., utilizate
și în cadrul statelor membre: supraveghere tematică, metoda clientului misterios,
avertizorii de conduită.

Societățile de asigurare trebuie să instituie și să aplice politici și/sau proceduri interne

privind conduita adecvată a societății în relația cu clienții, direct sau prin intermediari, astfel
încât aceasta să fie analizată și monitorizată din perspectiva următoarelor module:

 guvernanță, procese și punctele de control;

 supravegherea și guvernanța produselor de asigurare;
 personalul și cultura organizațională;
 managementul riscului operațional din perspectiva afectării drepturilor clienților.

Pornind de la prevederile Normei A.S.F. nr. 19/2018 referitoare la conduita distribuitorilor,

asigurătorii și intermediarii principali de asigurări au obligaţia să își revizuiască Codurile de
conduită existente sau să elaboreze astfel de Coduri de conduită în care să includă cele
mai bune practici la care să se raporteze reprezentanții de vânzări și managerii.

În aceste Coduri de conduită trebuie să se regăsească standarde privind:

1. Integritatea
2. Expertiza și profesionalismul
3. Respectarea confidențialității
4. Transparența

54
5. Concurența loială
6. Asistența post vânzare

1. Integritatea. Integritatea este un element definitoriu al eticii profesionale și

presupune a fi informat și a acționa permanent în litera și spiritul legii. Exemple de
practici interzise din punct de vedere al integrității: - Churning (vânzare excesivă) –
este o practică neetică, ce implică vânzarea excesivă a unor polițe care nu sunt
necesare și nici dorite de clienți în scopul generării de comisioane. - Twisting
(denaturare) – este o practică neetică ce apare atunci când un reprezentant face o
prezentare greșită a unei polițe existente pentru a convinge un client să-și
înlocuiască acoperirea actuală. - Oferirea de beneficii (profit sharing sau commission
sharing) – deși este o practică specifică şi permisă pentru asigurările facultative, este
strict interzisă în cazul asigurării de răspundere civilă obligatorie (RCA); - Deturnarea
fondurilor clienților – este o practică interzisă prin care sunt însușiți de către
reprezentant sau de către societate banii primiți de la client pentru derularea
contractului de asigurare și folosiți fraudulos într-un alt scop; pentru controlul și
evitarea unor astfel de comportamente ilegale, societatea trebuie să implementeze
un sistem de control intern solid.
2. Expertiza și profesionalismul. Perfecționarea continuă a cunoștințelor este
necesară pentru oferirea unor servicii de calitate clienților. Norma A.S.F. nr. 20/2018
privind pregătirea profesională a persoanelor implicate în activitatea de distribuţie
conține prevederi privind formarea profesională la standarde de calitate a
distribuitorilor în vederea asigurării unei protecții sporite a clienților de produse de
asigurare. Reprezentanții asigurătorilor, cei ai intermediarilor principali, precum şi
intermediarii secundari trebuie să participe la cursurile de calificare profesională și
de pregătire profesională continuă pentru menținerea și îmbunătățirea cunoștințelor,
competențelor și aptitudinilor lor. Reprezentanții asigurătorilor, cei ai intermediarilor
principali precum şi intermediarii secundari trebuie să evite eventuale conflicte de
interese. Un conflict de interese apare atunci când profesionalismul este perturbat
într-un mod care împiedică exercitarea unei judecăți profesionale obiective.

De exemplu, distribuitorul își pune interesele personale deasupra intereselor

clienților și are interesele de câștig personal contrare intereselor clientului.

Reprezentanții trebuie să fie cinstiți și onești în îndrumarea clientului informându-l

clar despre conflictele de interese existente sau potențialele conflicte de interese;
clienții trebuie să fie informați de conflictele de interese existente sau de potențialele
conflicte de interese asociate cu o tranzacție sau cu o recomandare;

Acțiunile penale sau reclamațiile aduse împotriva unui Reprezentant trebuie

raportate asigurătorului.

3. Respectarea confidențialității. Nedivulgarea datelor personale ale clienților,

angajaților și altor persoane, cu excepția persoanelor care trebuie să cunoască
aceste informații din cadrul societății și luarea de măsuri rezonabile pentru a
împiedica pierderea sau furtul datelor personale sunt condiții esențiale în etica
profesională, care protejează clienții împotriva manipulării, erorilor și furtului datelor
și evită dezvăluirea nedorită a datelor acestora. Din punct de vedere al cadrului legal

55
 protecția datelor este în acest moment reglementată prin Regulamentul Uniunii
Europene nr. 679 din 27 aprilie 2016 cunoscut sub denumirea GDPR. Mai multe
informații cu privire la protecția datelor pot fi găsite în următorul subcapitol.
4. Transparența – se referă la un dialog deschis și constructiv, cu toate părțile
interesate, dialog bazat pe respect și profesionalism.

În relațiile cu clienții, distribuitorii trebuie să manifeste un comportament corect,

onest și profesionist, astfel încât să corespundă cel mai bine intereselor clienților și
potențialilor clienți și să nu recurgă la practici înșelătoare sau amăgitoare, cum ar fi
declarații false sau afirmații înșelătoare. Distribuitorul trebuie să prezinte produsul
clar și în întregime. Aceasta presupune explicarea tuturor beneficiilor, excepțiilor și
limitărilor aferente produsului.

5. Concurența loială. Distribuitorii nu trebuie să facă afirmații depreciative, false sau

înșelătoare la adresa competitorilor. De asemenea, nu trebuie să facă nici comparații
neloiale sau incomplete cu alți asigurători, cu polițele, beneficiile, agențiile, serviciile,
metodele de marketing ale acestora sau să compare polițe distincte.
6. Asistența post vânzare. Aceasta presupune furnizarea de servicii de calitate pe tot
parcursul relației cu clientul și asigură faptul că interesele, drepturile și nevoile
acestora sunt luate în considerare de către societăți pe tot parcursul ciclului de viață
al produsului până la finalizarea relațiilor contractuale. Clienții pot reclama conduita
nepotrivită a distribuitorilor prin depunerea unei petiții atât la sediul asiguratorului sau
al companiei de brokeraj (inclusiv reprezentanţele teritoriale ale acestora), cât și la
A.S.F..

Identificarea potențialelor tentative de fraudă

Frauda în asigurări este definită ca acțiunea sau omisiunea, intenționată, pentru a
obține avantaje în mod necinstit sau ilegal de către partea care comite fraudă sau de
către alte părți implicate.

Principalele tipuri de fraudă întâlnite în societățile de asigurări se pot clasifica astfel:

o Frauda internă – fraudarea asigurătorului de către un membru din

conducere, manager sau angajat, indiferent dacă acesta este angajat
permanent sau temporar de unul singur sau în colaborare cu alte persoane
din interiorul sau din afara companiei de asigurări.
o Frauda asiguratului sau frauda pe daune – fraudarea asigurătorului când
se achiziționează și/sau se încheie o poliță de asigurare de către o persoană
sau prin colaborarea mai multor persoane, pentru a obține acoperirea
necuvenită a riscurilor sau încasarea unor despăgubiri necuvenite.
o Frauda distribuitorilor de asigurări – fraudarea asigurătorului sau
asiguraților de către distribuitorii de asigurări.

Exemple fraudă internă:

56
 o furtul sau utilizarea incorectă a datelor pentru frauda pe identitate și
asumarea de identități false;
o admiterea de prețuri speciale sau privilegii pentru anumiți clienți, sau
acordarea de contracte (direct, fără licitație) unor furnizori favoriți, pentru
foloase necuvenite;
o falsificarea semnăturilor.

Măsurile de prevenire sunt esențiale pentru ținerea sub control a riscului de fraudă
internă. Asigurătorii trebuie să identifice atât procesele din organizație care sunt
vulnerabile la fraudă internă cât și riscurile de fraudă internă individuală.

Asigurătorii trebuie să încurajeze managerii și alte categorii de angajați să raporteze

în timp util neregulile pe care le observă. Astfel poate crește probabilitatea de a
depista/descoperi fraudatorii, asigurând un mecanism de raportare în condiții de
confidențialitate (whistleblowing/hotline). Un astfel de mecanism de raportare în
condiții de confidențialitate demonstrează angajaților că respectiva companie nu
tolerează frauda.

Exemple de fraudă:
Asiguratul poate să ascundă informații în mod deliberat sau să ofere informații
incorecte despre trecutul lui sau alte informații, cum ar fi de exemplu, refuzul altui
asigurător de a acoperi riscul respectiv sau istoricul daunelor. Acesta e un risc
important pentru societatea de asigurări, care poate nu ar fi oferit acoperire pentru
riscul respectiv sau l-ar fi acoperit în alte condiții (prima de asigurare mai mare sau
rezerva de primă mai mare), dacă ar fi cunoscut aceste informații.

Frauda în zona de daune ar putea lua oricare din următoarele forme:

o raportarea și despăgubirea pentru daune sau pierderi fictive;

o exagerarea nivelului daunelor sau pierderilor acoperite prin polița de
asigurare;
o denaturarea faptelor pentru a crea aparența că incidentul respectiv e acoperit
prin polița de asigurare;
o prezentarea incorectă a părții vătămate de către un impostor;
o înscenarea producerii incidentelor cauzatoare de daune sau pierderi
acoperite prin polița de asigurare.

Exemple de fraudă în zona intermediarilor în asigurări:

o persoanei asigurate i se cere să facă plățile prin intermediar deși aceasta nu

este o practică obișnuită;
o existența unor evoluții sau rezultate neașteptate/neprevăzute, precum rata
mare a daunei, creșterea excepțională sau fără cauze aparente a vânzărilor,
nivel ridicat de anulări sau renunțări premature (la contracte), număr mare de
daune nelichidate;
o intermediarul insistă pentru folosirea anumitor inspectori de evaluare a
daunelor și/sau furnizori de servicii pentru reparații auto.

57
Cerințe de probitate morală și competențe
profesionale “fit & proper”
În scopul asigurării unui management prudent și corect al tuturor entităților
care activează pe piața de asigurări, A.S.F. a emis mai multe prevederi care
reglementează calitățile care trebuie îndeplinite pentru activarea pe această
piață reglementată.

Astfel, Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 privind evaluarea și aprobarea

membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în
cadrul entităților reglementate de A.S.F. conține elementele privind evaluarea
și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin
funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de A.S.F. (asigurători). Prin
Norma A.S.F. nr. 19/2018 sunt enumerate condițiile care trebuie îndeplinite
de persoanele care conduc activitatea intermediarilor în asigurări.

Principalii termeni utilizați de către A.S.F. sunt:

 adecvare – totalitatea calităților și atributelor pe baza cărora o

persoană este considerată a avea o bună reputație și care are, în mod
individual și, după caz, în mod colectiv, împreună cu alte persoane,
cunoștințe, competențe și experiență pentru îndeplinirea atribuțiilor
specifice funcției; adecvarea acoperă, de asemenea, onestitatea,
integritatea și gândirea independentă a fiecărei persoane și
capacitatea acesteia de a aloca timp suficient pentru a-și îndeplini
atribuțiile;
 competență și experiență profesională – ansamblu de cunoștințe,
teoretice și practice, precum și abilități dobândite de o persoană în
cadrul activității sale;
 probitate morală – bună reputație și integritate morală.
 persoană care deține funcții-cheie – o persoană ale cărei atribuții au o
influență semnificativă asupra realizării obiectivelor strategice ale
entității reglementate, care nu face parte din structura de conducere,
îndeplinind în cadrul entității reglementate, conform legislației specifice
sectorului de supraveghere financiară, după caz, atribuțiile de:
1. evaluare și administrare a riscurilor (managementul riscurilor);
2. conformitate;
3. audit intern;
4. actuar.

Cerințe de cunoștințe, competentă și experiență profesională

Pentru evaluarea cunoștințelor, competenței și experienței profesionale

corespunzătoare poziției vizate se iau în considerare:

 cunoștințele teoretice obținute pe baza studiilor și formării

profesionale. În acest sens persoanele evaluate trebuie să fie

58
 absolvente, cu examen de licență sau diplomă, ale unei instituții de
învățământ superior în domeniile economic, juridic, administrație
publică, tehnologia informației, metode cantitative, fără ca enumerarea
să fie exhaustivă sau studii de master/postuniversitare relevante în
aceste domenii;
 vechimea, competențe și experiență practică și profesională relevantă
acumulată din ocupațiile anterioare relevante;
 sfera competențelor, a responsabilităților, a riscurilor aferente și, după
caz, a capacității de a lua decizii în funcțiile anterior deținute și în
funcția vizată;
 alte aspecte relevante.

Atunci când se evaluează experiența practică și profesională obținută din

pozițiile deținute anterior, se acordă atenție deosebită următoarelor aspecte:

 natura funcției de conducere deținute și nivelul său ierarhic;

 durata deținerii funcției;
 natura și complexitatea activității incluzând informații referitoare la
structura organizatorică a entității în cadrul căreia a activat anterior;
 sfera competențelor, competențele decizionale și responsabilitățile
persoanei;
 cunoștințele tehnice dobândite în funcțiile anterioare;
 numărul de persoane aflate în subordinea sa.

La nivelul fiecărei entități trebuie să fie dezvoltate politici și proceduri

corespunzătoare pentru evaluarea adecvării inițiale și continue a persoanelor
evaluate.

Cerințe privind buna reputație și integritatea

Reputația și integritatea persoanei evaluate sunt puse la îndoială în situația în

care există informații, fără a se limita la acestea, cu privire la existența uneia
din următoarele situații:

 condamnare sau urmărire penală în cazuri care implică:

1. infracțiuni legate de legislația bancară și financiară, inclusiv

infracțiuni vizate de legislația privind spălarea banilor și
finanțarea terorismului sau infracțiuni în legătură cu fapte de
corupție;
2. infracțiuni săvârșite contra patrimoniului sau alte infracțiuni
specifice domeniului economic/financiar;
3. infracțiuni vizate de legislația fiscală;
4. alte infracțiuni vizate de legislația privind societățile comerciale,
falimentul, insolvența și protecția consumatorului.
 investigații sau investigații administrative relevante anterioare sau în
desfășurare, acțiuni de implementare a legii sau impunerea

59
 sancțiunilor administrative pentru neconformitate cu prevederile
aplicabile activităților reglementate de legislația financiară și bancară;
 investigații relevante anterioare sau în desfășurare, acțiuni de punere
în aplicare a legii din partea altor organisme profesionale sau de
reglementare;
 comportamentul personal sau profesional care atrage îndoiala
rezonabilă cu privire la capacitatea persoanei de a exercita atribuțiile
specifice funcției pentru a asigura administrarea corectă și prudentă a
entității reglementate.

Cerința de guvernanță

Evaluarea îndeplinirii cerinței de guvernanță se referă la:

 existența unui posibil conflict de interese;

 restricții și incompatibilități între funcția evaluată și pozițiile deținute în
cadrul aceleiași entități sau în cadrul altor entități, astfel cum sunt
definite în legislația specifică sectorială;
 capacitatea de desfășurare efectivă a activității și de alocare a timpului
corespunzător exercitării acesteia;
 componența în ansamblu a structurii de conducere, respectiv
cunoștințele și experiența colectivă necesară pentru buna funcționare
a entității reglementate, după caz;
 capacitatea persoanei evaluate de a-și îndeplini în mod independent
atribuțiile care îi revin, precum și aspectele relevante care pot rezulta
din analiza informațiilor obținute, referitoare la:

1. activitățile desfășurate în funcțiile anterioare și actuale,

exercitate în cadrul entității reglementate sau în cadrul altor
entități
2. relațiile personale, profesionale sau alte relații economice cu
membrii structurii de conducere din cadrul aceleiași entități
reglementate, din societatea-mamă sau din cadrul altor entități
ale grupului de care aparține entitatea reglementată;
3. relațiile personale, profesionale sau alte relații economice cu
acționarii care dețin controlul asupra entității reglementate, a
societății-mamă sau a altor entități din cadrul grupului

În conformitate cu Norma A.S.F. nr. 19/2018, în cazul companiilor de

brokeraj, persoanele propuse pentru funcțiile de conducători executivi
îndeplinesc și mențin următoarele condiții:

 au studii superioare și experiență profesională de minimum 5 ani sau 2

ani, după caz, în funcții de conducere în domeniul care derivă din
activitatea desfășurată în entități reglementate de A.S.F., în instituții de
credit și în instituții financiare nebancare, cu exceptarea funcțiilor-
suport;

60
  dețin competentă profesională, reputație și probitate morală; în situația
în care acestea au fost sancționate cu retragerea autorizației de către
A.S.F., BNR sau autorități similare din străinătate, responsabile de
supravegherea în domeniul financiar, informațiile referitoare la aceste
sancțiuni sunt avute în vedere de A.S.F. o perioadă de 5 ani de la data
aplicării acestora;
 nu dețin funcții în cadrul conducerii executive la o altă persoană
juridică română sau străină, în vederea evitării conflictului de interese;
 nu dețin funcții de conducere în domeniul financiar, cu excepția
activităților didactice, de cercetare științifică și activităților în cadrul
asociațiilor profesionale, în vederea evitării conflictelor de interese;
 dețin dovada privind îndeplinirea cerințelor de pregătire profesională
conform prevederilor legale privind pregătirea profesională pentru
persoana/persoanele din conducerea executivă.

Pentru dobândirea calității de agent, persoană juridică, persoana care deține

funcția de conducător executiv sau, după caz, persoanele care conduc
entitatea îndeplinesc următoarele condiții:

 experiență de cel puțin un an în domeniul asigurărilor- reasigurărilor;

 probitate morală.

3. ETICĂ PROFESIONALĂ ȘI IMPLICAŢII ALE LEGILOR SPECIALE

ASUPRA ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE

3.2. Implicatii ale legilor speciale asupra activitatii de asigurare

Legislația aferentă protecției consumatorului

În domeniul protecției consumatorilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
(ANPC) este autoritatea responsabilă de monitorizarea pieței din România creând totodată
și cadrul de reglementare prin care drepturile consumatorului sunt respectate.

Principalele prevederi legale sunt:

 Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată

 Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
profesioniști și consumatori, republicată
 Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
(aplicabilă asigurărilor ataşate creditelor pentru consumatori)

Conform aspectelor menționate în cele două prevederi legale aplicabile, consumatorii au

dreptul de a fi informați complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale
produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să
corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de
consumatori.

61
Drepturile fundamentale ale consumatorului:

 dreptul de a fi informat – obligația de a asigura cadrul legal necesar transparenței,

de a avea acces la informații de interes pentru adoptarea unei decizii raționale etc.
Libertatea de decizie este un drept fundamental care este influențat direct de
calitatea informațiilor primite (de unde, nevoia de evitare a consecințelor asimetriei
de informații).
 dreptul a-și cunoaște drepturile și obligațiile – obligația de a asigura o informare
dedicată consumatorilor și de a desfășura campanii de informare clare și formulate
într-un limbaj apropiat acestora (simplu și concis), în medii accesibile ușor, respectiv
campanii de educare a consumatorilor. Este important ca prețul să fie ferm și afișat
corect, anterior intrării într-o relație contractuală. În același timp, este dreptul
consumatorului de a fi exonerat de la plata serviciilor nesolicitate și neașteptate,
precum și de a primi despăgubiri pentru daunele provocate de serviciile neconforme
față de contract.
 dreptul de a negocia și a plăti un preț corect și de a putea compara prețurile
între ele – obligația de a asigura în permanență un control al prețurilor și al evoluției
acestora, astfel încât să nu fie permise situații de monopol sau cazuri de abuz,
fraudă, lipsă de transparență, practici incorecte sau neautorizate, publicitate
înșelătoare etc.
 dreptul de a primi asistență – obligația de a asigura asistență consumatorilor
printr-un sistem accesibil acestora și lipsit de costuri.
 dreptul de a avea acces la petiționare și la un sistem de soluționare a
disputelor – obligația de a interveni și de a restabili situații de legalitate sau
normalitate.

Alături de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care reglementează cadrul

general al pieței din România din perspectiva consumatorilor, A.S.F. are în statutul său
atribuții cu privire la protejarea drepturilor clienților de produse de asigurare în calitatea lor
de consumatori de servicii de asigurare. Astfel în Regulamentul A.S.F. nr. 16/2018, sunt
menţionate următoarele obiective:

1. respectarea drepturilor clienților de produse de asigurare și asigurarea unui

tratament corect al acestora, prin monitorizarea, supravegherea continuă și controlul
activității de distribuție de asigurări și/sau de reasigurări;
2. asigurarea unui tratament corect și protejarea drepturilor clienților de produse de
asigurare, prin supravegherea și controlul respectării regulilor de conduită, a
prevenirii conflictelor de interese, respectarea cerințelor privind cunoștințele și
abilitățile în domeniu, a comunicării și transparenței în relația cu clienții de produse
de asigurare și aplicarea celor mai bune practici în activitatea de distribuție și în
furnizarea serviciilor de consultanță de către societățile de asigurare și/sau
reasigurare, intermediarii principali și intermediarii secundari, inclusiv de către
distribuitorii care desfășoară activitatea de asigurare-reasigurare pe baza dreptului
de stabilire și a libertății de a presta servicii, așa cum rezultă din legislația în
domeniul distribuției în asigurări;
3. gestionarea corectă a riscurilor operaționale de către distribuitorii de asigurări și/sau
reasigurări, din perspectiva afectării drepturilor clienților de produse de asigurare, la
nivel de procese, sisteme, personal și interacțiunea cu mediul extern.

62
Protecția datelor personale

Din punct de vedere al cadrului legal protecția datelor este în acest moment sub umbrela
Regulamentului general privind protecția datelor – GDPR.

Principalii termeni
Explicație/definiție
întâlniți în GDPR
Orice informație referitoare direct sau indirect la o persoană fizică
identificată sau identificabilă (și anume persoana vizată). Exemple de
date cu caracter personal (fără a ne limita):

 Nume, prenumele;
 CNP
Date cu caracter
 adresa de e-mail;
personal
 număr de telefon;
 adresa;
 caracteristicile fizice sau economice prin intermediul cărora o
persoană poate fi identificată;
 IP istoricul căutărilor în calculatorul personal

Orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează pe date cu

caracter personal sau pe seturi de date cu caracter personal, indiferent
dacă se efectuează sau nu prin mijloace automatizate, precum
Prelucrare de date cu
colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea
caracter personal
sau modificarea, recuperarea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin
transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în alt mod, alinierea
sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.
Persoană fizică sau juridică care, singură sau împreună cu alții,
Operator de date stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter
personal.
Persoană împuternicită
Persoană fizică sau juridică care prelucrează datele cu caracter personal
de către operatorul de
în numele operatorului de date.
date
O evaluare a impactului operațiunilor de prelucrare avute în vedere
asupra protecției datelor cu caracter personal care trebuie să fie efectuată
Evaluarea impactului
de către operatorul de date în cazul în care un tip de prelucrare, în
asupra protecției
special prin utilizarea unor tehnologii noi și luând în considerare natura,
datelor sau DPIA
sfera, contextul și scopurile prelucrării, este susceptibil să rezulte în risc
ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice.
Persoană vizată Persoana fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată,
direct sau indirect, în special prin referire la un identificator, cum ar fi
un nume, un număr de identificare, date despre locație, un identificator
online sau unul sau mai mulți factori specifici identității fizice,
fiziologice, genetice, mentale, economice, culturale sau sociale a
respectivei persoane fizice. În cazul procesului de ofertare polițe de
asigurare, persoana vizată este clientul persoana fizică (contractant,

63
 asigurat) sau beneficiarii menționați în cadrul poliței.
Date cu caracter personal referitoare la condamnările și infracțiunile
Date judiciare
penale sau măsurile de securitate aferente cu privire la o persoană fizică.
Încălcarea securității O încălcare a securității care duce la distrugerea, pierderea, modificarea,
datelor cu caracter divulgarea neautorizată sau accesul, în mod accidental sau ilegal, la
personal datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate în alt mod.
Date cu caracter personal care indică originea rasială sau etnică, opiniile
politice, convingerile religioase sau filosofice, sau apartenența la
Date sensibile cu sindicate, precum și date genetice, datele biometrice în scopul
caracter personal identificării unice a unei persoane fizice, date cu caracter personal
privind sănătatea sau despre viața sexuală sau orientarea sexuală a unei
persoane fizice.
În cazul ofertării și apoi în emiterea poliței de asigurare trebuie să se țină cont că, din
perspectiva GDPR, prelucrarea datelor cu caracter personal este legală atunci când este:

 necesară pentru încheierea unui contract,

 necesară pentru executarea de activități precontractuale (ex. Ofertare, analize
pentru ofertare);
 bazată pe consimțământul dat de persoana ale cărei date personale sunt prelucrate
în unul sau mai multe scopuri specifice;
 necesară pentru a se respecta o obligație legală aplicabilă companiei;
 necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei
persoane fizice;
 necesară în scopul unui interes legitim urmărit de companie, cu excepția cazului în
care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei
vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal.

Prin prelucrare se înțelege orice operațiune efectuată asupra datelor cu caracter personal,
fie manual, fie prin mijloace automate, cum ar fi (fără a se limita la):

 colectare;
 înregistrare;
 organizare;
 structurare;
 stocare.
 adaptare sau modificare;
 consultare;
 utilizare;
 divulgare prin transmitere.

În conformitate cu GDPR, persoanele vizate trebuie să fie informate din momentul colectării
datelor personale, de către operatorul de date cu privire la:

1. identitatea și datele de contact ale operatorului și, după caz, ale reprezentantului
acestuia;
2. datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor, după caz;

64
 3. scopurile în care sunt prelucrate datele cu caracter personal, precum și temeiul
juridic al prelucrării;
4. interesele legitime urmărite de operator sau de o parte terță;
5. destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal;
6. dacă este cazul, intenția operatorului de a transfera date cu caracter personal către
o țară terță sau o organizație internațională.

În plus operatorii trebuie să informeze persoanele fizice (ale căror date sunt prelucrate) cu
privire la:

 perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru
nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;
 scopurile prelucrării si temeiul juridic al prelucrării
 existența drepturilor persoanei vizate:
o Dreptul de acces
o Dreptul de a obține confirmarea cu privire la faptul că datele cu caracter
personal sunt sau nu prelucrate și comunicate într-o formă inteligibilă;
o Dreptul de rectificare sau de actualizare
 Dreptul de ştergere (“dreptul de a fi uitat”) în cazul în care persoana
vizată se opune procesului decizional automatizat și nu există altă
bază legală pentru prelucrare sau persoana vizată se opune prelucrării
în scopuri de marketing direct;
o Dreptul de restricționare
o Dreptul la portabilitate
o Dreptul de modificare sau retragere a consimțământului. Acest drept se
aplică numai dacă a fost colectat anterior un consimțământ de la respectiva
persoană.
o Dreptul la opoziție – persoana vizată poate să se opună prelucrării datelor cu
caracter personal care o privesc
o Dreptul de a primi comunicări cu privire la orice rectificare sau ștergere sau
restricționare a prelucrării
o Dreptul de a fi notificat în caz de încălcare a securității datelor
o Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naționala de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

Prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism în

piața de asigurări

La nivelul Uniunii Europene se aplică prevederile Directivei (UE) 2015/849 din 20 mai 2015
privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării
terorismului, numită Directiva a IV- a privind spălarea banilor. Aceasta a fost publicată în
anul 2015 și a intrat în vigoare la 26 iunie 2017.

Scopul acestei directive a fost acela de a elimina orice ambiguități din legislația anterioară și
de a îmbunătăți coerența prevenirii spălării banilor și combaterii finanțării terorismului (CTF)
în toate statele membre ale UE și pentru prima oară a introdus noțiuni noi în domeniul
spălării banilor și anume o abordare bazată pe risc, o monitorizare permanentă a

65
activităților, identificarea beneficiarilor reali, analiza clienților, o definire mai clară a
persoanelor expuse politic (PEP).

La 19 aprilie 2018, Parlamentul European a adoptat propunerea Comisiei Europene privind

o nouă Directivă privind combaterea spălării banilor. Astfel Directiva (UE) 2018/843 din 30
mai 2018 (Directiva a V-a privind spălarea banilor) propune modificări ale Directivei (UE)
2015/849 precum și ale Directivelor 2009/138/CE, cu intrare în vigoare la 10 ianuarie 2020.

La nivelul României definirea spălării banilor, precum şi alte modificări incidente se fac în
Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru
instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism
(republicată).

Infracţiunile care nu pot sta la baza sursei fondurilor în cazul unei suspiciuni de spălarea
banilor:

 Participarea într-un grup de crimă organizată;

 Terorism, inclusiv finanțarea activităților teroriste;
 Traficul de ființe umane;
 Exploatarea sexuală, inclusiv a copiilor;
 Traficul ilegal de stupefiante și de substanțe psihotrope;
 Traficul ilegal de armament;
 Traficul ilegal de bunuri furate și de alt fel;
 Corupția, inclusiv orice infracțiune prevăzută în Convenția privind lupta împotriva
corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor
membre ale Uniunii Europene;
 Frauda;
 Falsificarea de monedă;
 Contrafacerea și pirateria produselor;
 Infracțiuni împotriva mediului;
 Omorul și vătămarea corporală gravă;
 Răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostatici;
 Furtul sau jaful;
 Contrabanda;
 Infracțiunile fiscale legate de taxele directe și indirecte, astfel cum sunt stabilite în
dreptul intern;
 Extorcarea de fonduri;
 Infracțiunile de fals;
 Pirateria;
 Utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate, manipularea pieței;
 Criminalitatea informatică.

Autoritățile pot pedepsi persoane fizice sau reprezentanții unei persoanei juridice de
infracțiunile de spălarea banilor în cazul în care:

1. are loc o transformare sau un transfer de bunuri, cunoscând că bunurile respective

provin dintr-o activitate infracțională, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite

66
 a bunurilor sau al sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea unei astfel de
activități în a se sustrage consecințelor legale ale acțiunii persoanei respectiv
2. are loc o ascundere sau disimulare a adevăratei naturi, origini, situări, înstrăinări,
circulații a bunurilor sau a adevăratelor drepturi asupra bunurilor ori a adevăratului
proprietar al acestora, cunoscând că bunurile provin dintr-o activitate infracțională;
3. are loc o dobândire, posesie sau utilizare de bunuri, cunoscând, la data primirii lor,
că acestea provin dintr-o activitate infracțională.

Etapele spălării banilor

Scopul persoanelor implicate în infracțiunea de spălarea banilor este de a introduce în

circuitul economic resurse financiare obținute din activitățile ilicite. Acest lucru se poate
realiza în mai multe etape:

1. Plasarea. Reprezintă prima etapă în cadrul spălării banilor. Finanțele provenite

direct din sursele ilicite sunt introduse într-o activitate economică PedeDe exemplu,
la achiziționarea unei polițe de asigurare, plata primei aferente este efectuată din
banii obținuți din activitățile ilegale.
2. Stratificarea. Reprezintă etapa în care sursele financiare sunt mutate dintr-o
activitate în alta sau dintr-un cont în altul cu scopul de a ascunde originea originală a
fondurilor și de a da o aparență legală surselor financiare și fondurilor. De exemplu,
în cazul polițelor de asigurare pot apărea dosare de daună privind polițele care au
fost plătite inițial cu bani proveniți din activități ilicite astfel încât să fie determinat un
flux de bani din partea societăților de asigurare (bani care au fost investiți pe piața
financiară și al căror traseu poate fi urmărit în mod transparent) către persoanele
suspecte de spălarea banilor.
3. Integrarea. În această etapă fondurile reintră în circuitul economic legal. Banii pot fi
investiți pe piața financiară sau prin achiziții de bunuri de lux sau chiar investiți în
afaceri cu scopul de a genera avantaje financiare ulterioare. În acest fel banii
reintrați în circuitul economic apar ca fiind bani curați, obținuți din activități
comerciale.

Finanțarea terorismului

Conform Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, terorismul

reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează
securitatea națională, având următoarele caracteristici:

1. sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini

extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități
violente și/sau distructive;
2. au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
3. vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor
publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;
4. produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă
atenția asupra scopurilor urmărite.

67
 Fiecare entitate trebuie să depună eforturi în prevenirea și combaterea terorismului
și în acest sens să depună eforturi în identificarea și minimizarea riscurilor de
terorism, precum și în respectarea reglementărilor internaționale și a legislației
interne referitoare la drepturile omului.

A.S.F. a emis legislație aplicabilă sectorului asigurărilor astfel încât prevederile

directivelor europene să fie transpuse într-un mod practic în activitatea de asigurare.

Astfel conform Ordinului A.S.F. nr. 24/2008 persoanele și entitățile din piața de
asigurări au obligația de a desfășura activități și de a lua măsuri în vederea
cunoașterii clientelei, dezvoltarea unor mecanisme de identificare și măsurare a
riscurilor de spălarea banilor și combaterea terorismului precum și de monitorizarea
și raportare (după caz) a acestor riscuri.

Entitățile din piața de asigurări au obligația:

o să elaboreze și să aplice politici, proceduri și mecanisme adecvate în materie

de cunoaștere a clientului,
o să elaboreze și să aplice politici, proceduri de raportare, de păstrare a
evidențelor,
o să asigure activități de control intern, evaluare și gestionare a riscurilor de
spălarea banilor și combaterea terorismului, pentru a preveni și împiedica
implicarea lor în operațiuni suspecte de spălare de bani și finanțare a actelor
de terorism, asigurând instruirea corespunzătoare a personalului propriu și a
celui cu mandat.

Conform Ordinului, este obligatorie identificarea persoanelor fizice care

intenționează să acționeze în numele clientului – persoană juridică, potrivit regulilor
referitoare la identificarea persoanelor fizice, precum și solicitarea și analiza
documentelor în baza cărora persoanele sunt mandatate să acționeze în numele
persoanei juridice sau entității fără personalitate juridică (împuternicire, procura etc).

Prin beneficiar real se înțelege orice persoană fizică ce deține sau controlează în
cele din urmă clientul și/sau persoana fizica în numele ori în interesul căreia se
realizează, direct sau indirect, o tranzacție ori o operațiune.

Este important să poată fi identificate circumstanțele care pot genera suspiciunea că

se încearcă sau are loc utilizarea produselor de asigurare pentru a “spăla” venituri
provenite din activități ilicite sau pentru a finanța activități teroriste. Se analizează
semnale de alarmă – acestea se găsesc în toate cele trei etape ale relației cu
clientul: ofertare – emiterea polițelor, administrarea poliței de asigurare și finalizarea
asigurării poliței/ieșirea din asigurare.

4. PREZENTAREA CLASELOR ȘI A TIPURILOR DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ

4.1. Conceptul de asigurare de viata. Terminologie specifica

68
CONCEPTUL DE ASIGURARE DE VIAŢĂ.
TERMINOLOGIE SPECIFICĂ
În viață pot apărea evenimente, fericite sau nefericite, care pot afecta siguranța financiară a
unei persoane sau a unei familii întregi. Decesul este un eveniment care afectează atât
emoțional, cât și financiar o familie. În această situație, odată cu dispariția persoanei,
dispare și venitul acesteia, care susține financiar familia.

Asigurarea de viață este un instrument financiar prin care persoanele sunt protejate față de
un dezechilibru financiar în cazul unui deces, unei boli grave, unor costuri datorate unui
accident sau unei îmbolnăviri; în plus, asigurările de viață pot avea o componentă de
economisire / investiție, care se achită la supraviețuirea asiguratului până la finalul
asigurării, putând oferi beneficiile respective fie ca o plată finală, fie ca o serie de plăți sub
formă de rentă (anuități); asigurările de viață pot fi o combinație între oricare dintre aceste
componente.

Elementele tehnice ale asigurărilor de viață

Asiguratul este persoana fizică care îndeplinește condițiile prevăzute de normele legale și

de clauzele contractuale ale asigurătorului (vârstă, stare de sănătate, ocupație, etc.) și ale
cărei viață și sănătate constituie obiectul contractului.

Contractantul (titularul) asigurării de viață este persoana fizică sau juridică care încheie
contractul cu compania de asigurări și care se obligă să plătească primele de asigurare.
Contractantul poate fi același cu asiguratul sau poate fi diferit. De exemplu, contractantul
diferă de asigurat în cazul angajatorilor care încheie asigurări de viață pentru angajații lor.

Beneficiarul asigurării este persoana fizică sau juridică căreia îi va fi plătită indemnizația de

asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat. Beneficiarul sau beneficiarii sunt aleși,
de regulă, în momentul încheierii poliței, dar pot fi modificați oricând pe durata contractului.

Obiectul asigurării îl reprezintă viața, respectiv sănătatea asiguratului.

Interesul asigurabil reprezintă o condiție esențială în încheierea unui contract de asigurare

de viață. Un contractant are un interes asigurabil dacă suferă o pierdere în cazul producerii
evenimentului asigurat. Evenimente precum decesul, boala, invaliditatea generatoare de
incapacitate de muncă, pensia pot duce la pierderea totală sau parțială a venitului
persoanei, antrenând un dezechilibru financiar pentru persoanele din întreținerea acesteia.
La emiterea contractului de asigurare de viață se verifică interesul asigurabil dintre
contractant și asigurat, pe de-o parte, și dintre beneficiar și asigurat, pe de altă parte.

Suma asigurată este suma stabilită de contractant în contractul de asigurare și reprezintă

limita maximă la care este obligată compania de asigurări în cazul producerii evenimentelor
asigurate. Reprezintă, de obicei, venitul anual al persoanei asigurate pe 3-5 ani sau cât
timp apreciază aceasta că i-ar lua familiei să se redreseze financiar în cazul pierderii
venitului cu care acesta contribuia la bugetul familiei.

69
Indemnizația de asigurare reprezintă sumele plătite de asigurător la apariția evenimentului
asigurat. În clauzele contractuale este stipulată expres suma.

Excepțiile de la plata indemnizației de deces reprezintă situații speciale cum ar fi:

 decesul asiguratului este cauzat de război (declarat sau nu), invazie, acțiuni ale altor
state, ostilități militare sau operațiuni similare unui război, terorism, război civil,
răscoală, mișcare socială de proporțiile unei răscoale, revoltă militară, insurecție,
rebeliune, revoluție, lovitură de stat sau instaurarea unei dictaturi militare, declararea
legii marțiale sau a stării de asediu;
 decesul asiguratului este cauzat direct sau indirect de fuziune sau fisiune nucleară
sau radioactivitate;
 decesul asiguratului este cauzat de un act intenționat al beneficiarului, pentru care s-
a pronunțat o sentință penală împotriva acestuia, rămasă definitivă și irevocabilă. În
acest caz, plata se va face către ceilalți beneficiari desemnați sau către moștenitorii
asiguratului, în conformitate cu legislația în vigoare referitoare la succesiune
 sinuciderea asiguratului în termen de doi ani de la încheierea contractului de
asigurare (precizăm că unele companii consideră această excepție valabilă pe toată
durata derulării contractului).

Valoarea de răscumpărare este suma de bani pe care asigurătorul o plătește în cazul în

care un client solicită rezilierea unei asigurări cu componentă de capitalizare înainte de
maturitatea poliței.

Durata unei asigurări de viață este reprezentată de diferența dintre data emiterii până la
termenul agreat cu asiguratul (termen care respectă condițiile contractuale specifice fiecărui
asigurător). De exemplu, întâlnim contracte cu durate de 5, 10, 20 sau 30 ani, sau chiar
contracte valabile pe toată durata de viață a asiguratului.

Perioada de grație este un interval de timp după scadență (30/60/90 zile), în care, chiar
dacă titularul nu a achitat prima datorată, polița de asigurare produce efecte.

Nevoile de asigurare de viață

Persoanele au standarde de viață diferite, venituri diferite, proprietăți diferite, dar

majoritatea acestor persoane au în comun două nevoi principale:

 Conservarea patrimoniului;
 Dezvoltarea patrimoniului.

Conservarea patrimoniului – se referă la grija celor mai multe persoane de a se proteja

împotriva unor riscuri care ar avea un impact financiar deosebit asupra situației lor
materiale. De exemplu, impactul financiar al unei probleme serioase de sănătate poate
duce la preocupări ale oricărei persoane. Numeroase probleme de sănătate sunt
vindecabile prin intermediul noilor tehnologii medicale, însă această tehnologie modernă
este costisitoare și nu este inclusă întotdeauna în pachetul serviciilor medicale de bază
oferite de sistemul public. În lipsa unei asigurări care să acopere acest risc, cele mai multe
persoane se văd nevoite să renunțe la anumite bunuri pentru a putea face față financiar

70
acestor evenimente neprevăzute. În situația în care persoana are o asigurare care să
acopere acest risc, singura sa preocupare va fi să se însănătoșească. Patrimoniul său va
rămâne neschimbat. Alte îngrijorări legate de insuficiența resurselor financiare vizează
vârsta pensionării (veniturile se diminuează, pot apărea cheltuielile medicale suplimentare),
asigurarea unui viitor promițător copiilor (de exemplu, posibilitatea de urma o facultate sau
de a începe o activitate antreprenorială), îndeplinirea unor planuri care ar crește calitatea
vieții (de exemplu, achiziționarea unei locuințe, o vacanță deosebită etc).

Dezvoltarea patrimoniului – se referă la multiplicarea resurselor financiare de care

dispune o persoană (lichidități sau proprietăți). Există o diversitate de instrumente financiare
care permit creșterea, în timp, a valorii totale a deținerilor unei persoane prin plasamente
realizate în depozite bancare, fonduri de investiții, titluri de stat, obligațiuni, acțiuni, asigurări
de viață cu componentă de capitalizare, fonduri private de pensii, investiții imobiliare
(terenuri, imobile), etc.

Funcțiile asigurărilor de viață

Exemplul de mai sus, cel al alegerii între a satisface nevoia de însănătoșire și aceea de
economisire, ilustrează cele două funcții ale asigurărilor de viață care permit acoperirea
amândurora. Asigurările de viață îndeplinesc două funcții principale:

 Funcția de protecție financiară: îi oferă asiguratului accesul la un fond financiar

semnificativ care îi permite să fie tratat, spitalizat, operat, fără a afecta echilibrul
financiar al său și al familiei (resursele/proprietățile sale rămân intacte). În cazul
decesului asiguratului, beneficiarii au acces la un fond financiar care le permite să
înlocuiască venitul pierdut și să își păstreze nivelul de trai cu care erau obișnuiți,
pentru o anumită perioadă de timp.
 Funcția de acumulare de capital: îi oferă asiguratului posibilitatea de a economisi
sau de a investi pentru a-și putea realiza planurile privind calitatea vieții la pensie,
privind viitorul copiilor etc.

Mecanismul unei asigurări de viață

Asigurarea de viață este un contract între o companie de asigurări și un contractant.

Persoana ale cărei viață și sănătate fac obiectul contractului de asigurare se numește
asigurat. Contractantul plătește o sumă de bani, numită primă de asigurare către compania
de asigurări în schimbul promisiunii companiei că va plăti o sumă asigurată către beneficiar
dacă asiguratul moare în intervalul de timp în care polița este în vigoare, dacă acesta
ajunge la o anumită vârstă sau dacă se produce un alt eveniment prevăzut în contract.

Din punctul de vedere al asigurătorului, asigurarea de viață reprezintă o modalitate de

transfer al riscului financiar legat de pierderea vieții sau sănătății unei persoane asupra unui
grup de persoane, expus aceluiași risc. Transferul riscului se face de la individ la grup și
fiecare membru al grupului participă la constituirea fondului din care se vor plăti sumele
asigurate (indemnizațiile) printr-o cotă de participare care este prima de asigurare.

71
Pe parcursul contractului pot apărea modificări la cererea persoanelor asigurate ca urmare
a modificărilor apărute în viața acestora și pot apărea evenimentele pentru care persoana
asigurată a încheiat contractul de asigurare.

În cazul modificării situației financiare sau ocupaționale, asiguratul poate resimți nevoia de a
crește sau de a reduce sumele asigurate, de a atașa sau de a renunța la clauze
suplimentare etc.

În cazul producerii evenimentelor asigurate, după analizarea cererii de despăgubire primite,

asigurătorul emite o decizie de plată sau de neplată. Situațiile în care decizia asigurătorului
este de neplată pot fi: riscul era exclus, polița nu era în vigoare, evenimentul a fost provocat
intenționat de către asigurat sau beneficiar.

Încetarea asigurării de viață

Un contract de asigurare de viață poate înceta ca urmare a producerii unuia dintre

evenimentele următoare:

 Maturitatea poliței
o În cazul asigurărilor de viață cu componentă de capitalizare, suma acumulată
este plătită beneficiarului la finalul duratei de asigurare, dar există și
posibilitatea răscumpărării totale a poliței de către contractant
o În cazul polițelor cu componentă exclusivă de risc, la maturitate nu se achită
nicio sumă de bani, deoarece acest tip de produse nu conține și elementul de
capitalizare.
 Denunțarea unilaterală a contractului de asigurare. Conform legislației în vigoare,
atât contractantul, cât și asigurătorul pot denunța unilateral contractul în termen de
20de zile calculate de la data primirii notificării denunţării
 Decesul (din accident sau din boală) a persoanei asigurate – asigurătorul
plătește despăgubirea beneficiarilor desemnați, iar polița își încetează existența
 Rezilierea contractului pentru declaraţii false din partea asiguratului;
asigurătorul poate afla că starea de sănătate a persoanei nu era declarată în mod
corect şi complet la data încheierii contractului de asigurare, iar acest fapt poate
duce la incetarea contractului fără plata indemnizaţiei de asigurare (sumei asigurate)
pentru declaraţii false sau omisiuni.

4. PREZENTAREA CLASELOR ȘI A TIPURILOR DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ

4.2. Tipuri de produse

TIPURI DE PRODUSE
Conform legislației în vigoare din România (Lege nr. 237/2015) asigurările de viață se
împart în:

 Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare:

o Asigurări de viață pe termen limitat;

72
 o Asigurări de viață pe termen nelimitat;
o Asigurarea mixtă de viață;
o Asigurarea de studii;
o Asigurarea pentru ipotecă.
 Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere:
o Asigurarea de tip dotă pentru căsătorie.
 Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții;
o Asigurarea de rentă;
o Asigurări de viață de tip pensie;
o Asigurări de viață de tip investiție.

În funcție de numărul persoanelor cuprinse în asigurare, asigurările pot fi individuale și

colective.

 Asigurări individuale se caracterizează prin faptul că se încheie pentru o singură

persoană asigurată sau pot include cel mult persoane dependente (soție/soț/copii).
Această asigurare poate avea drept contractant o persoană fizică sau juridică.
 Asigurări de grup se încheie pentru mai multe persoane (numărul minim și maxim
este specific fiecărei companii de asigurare) și, de regulă, sunt încheiate de către o
firmă sau organizație (sindicat, uniune, asociație) pentru angajații, respectiv membrii
săi.

O altă clasificare a asigurărilor de viață poate fi făcută în funcție de componentele pe care

acestea le au:

a. Asigurările de viață cu componentă exclusivă de risc:

 Asigurarea de viață pe termen limitat

 Asigurarea de viață pe termen nelimitat (pe toată durata vieții).

b. Asigurările de viață cu componentă de risc și capitalizare (mixte) In cazul acestor

asigurări, alături de componenta de risc, există și componenta de capitalizare (economisire
sau acumulare, cum mai este denumită aceasta în limbajul de specialitate). Astfel,
compania de asigurări plătește indemnizaţia de asigurare în situația în care asiguratul
decedează pe durata de derulare a poliței sau în momentul în care aceasta ajunge la
maturitate și clientul este în viață. Ȋn acest caz vom întâlni:

 Asigurările de viață tradiționale (cu suma la maturitate garantată)

 Asigurările de viață tip unit-linked (cu suma la maturitate negarantată).

Toate formele de asigurări de viață includ acoperirea riscului de deces din orice cauză.
Pentru o protecție financiară mai mare, clienții au posibilitatea atașării asigurărilor
suplimentare, în funcție de condițiile de asigurare specifice fiecărei companii de
asigurare. Exemple de clauze suplimentare:

 Clauza de Invaliditate Permanentă (din Accident și Boală): presupune plata către

asigurat a sumei asigurate stabilite în cazul în care acesta ajunge într-o stare de

73
 invaliditate permanentă. De exemplu, pierderea totală a unui membru sau organ, fie
doar pierderea funcționalității sale, membrul sau organul continuând să existe fizic.
 Clauza de Spitalizare (din Accident, sau din Accident și Boală) presupune achitarea
către asigurat a unei indemnizații fixe, stabilite la încheierea poliței, pentru fiecare zi
petrecută în spital, ca urmare a unui accident, respectiv a unui accident sau boli.

Asigurarea de viață pe termen limitat

Este cea mai simplă forma de asigurare de protecție financiară și are ca eveniment asigurat
decesul din orice cauză. Durata contractului este stabilită la începutul contractului de
asigurare și este fixă (de exemplu: 1, 5, 10 ani etc.). Dacă decesul asiguratului survine pe
durata contractului de asigurare, în schimbul primei de asigurare plătite de contractant,
beneficiarul primește suma asigurată la deces, așa cum a fost stabilită inițial în contract,
fără alte beneficii. Dacă persoana asigurată supraviețuiește la maturitatea poliței, compania
de asigurări nu are obligația de a achita vreun beneficiu. Primele de asigurare se plătesc
lunar, trimestrial, semestrial sau anual. Suma asigurată poate fi protejată, cu o clauză
specială împotriva inflației, cu acordul contractantului.

Acest tip de asigurare nu oferă posibilitatea capitalizării și economisirii primelor de

asigurare, de aceea are costuri reduse. Dacă plata primelor încetează la un moment dat,
acoperirea încetează și nu se recuperează nicio parte din prime, fiind o asigurare fără
valoare de răscumpărare.

O situaţie aparte în cadrul acestei categorii o putem întâlni în cazul asigurărilor de viaţă
ataşate contractelor de credit (ipotecare, imobiliare, de consum) – este o asigurare pe
termen limitat, asociată creditelor ipotecare, creditelor imobiliare sau de consum, a cărei
sumă asigurată la deces descrește în tandem cu soldul creditului ajungând la valoarea zero
la finalul perioadei de creditare. Durata de valabilitate a poliței coincide cu perioada de
rambursare a creditului. Este o asigurare de viață încheiată de debitor, la cererea
creditorului (de exemplu banca), pentru cazurile în care debitorul dorește de exemplu, să
achiziționeze un teren sau o locuință. Creditorul se asigură în acest fel că în cazul decesului
debitorului (asiguratul, în acest caz) va încasa suma asigurată pentru a recupera valoarea
ratelor datorate.

Asigurarea de viață pe termen nelimitat

Această asigurare oferă protecție permanentă, pentru că durata contractului se întinde de

obicei până la vârsta de 95 de ani sau chiar mai mult. Evenimentul asigurat este riscul de
deces din orice cauză. La producerea evenimentului asigurat se plătește o sumă asigurată
garantată la deces. Primele de asigurare sunt mai mari decât în cazul asigurării pe termen
limitat și se plătesc fie pe toată durata contractului, fie până la un anumit moment (de
exemplu 60 de ani sau 70 de ani).

La acest tip de asigurare poate exista și o componentă de economisire astfel încât o parte
din primele de asigurare pot fi alocate către partea de economisire și în timp se acumulează
o anumită sumă de bani care permite plata unei valori de răscumpărare în caz de reziliere.
De obicei, o astfel de asigurare oferă și componenta de participare la profit, care permite
acumularea unei anumite sume de bani, ce poate acoperi nevoile întregii familii pe o

74
perioadă determinată de timp și poate fi folosită și pentru a acoperi cheltuielile funerare și
eventualele taxe de succesiune.

Asigurarea mixtă de viață

Este un produs de asigurare tradițional și are atât o componentă de economisire, cât și o

componentă de protecție, de regulă, pe termen lung. Acest tip de asigurare acoperă atât
riscul de deces survenit pe durata contractului, cât și riscul de supraviețuire după ajungerea
poliței la maturitate. Astfel încât, la producerea evenimentului asigurat (fie deces pe
perioada contractului, fie supraviețuire la finalul contractului), în baza primei de asigurare
plătite de către contractant, asigurătorul își asumă să plătească suma asigurată
beneficiarului.

Datorită componentei de economisire, beneficiarul are dreptul să primească pe lângă suma

asigurată și parte din beneficiile realizate din investițiile realizate pe durata contractului, atât
la momentul decesului cât și la supraviețuire. Lichiditatea acestor produse este mai redusă,
existând însă și posibilitatea realizării unor retrageri din cont înainte de maturitate.

Costul asigurării variază în funcție de durata contractului, vârsta asiguratului, suma

asigurată, combinația de asigurări suplimentare adăugate riscului de bază etc.

Asigurarea de studii

Are ca scop economisirea unor fonduri pentru acoperirea cheltuielilor din perioada de studii
a copilului. De obicei, asiguratul este părintele sau tutorele copilului, iar beneficiarul este
copilul. Există posibilitatea ca ambii părinți să fie asigurații sau contractanții, iar copilul să fie
asiguratul. Perioada contractuală are două etape. În prima etapă, contractantul plătește
primele de asigurare, iar în a doua etapă, beneficiarul primește de la asigurător rente de
studii sau toți banii odată.

Există și o componentă de protecție prin care în cazul în care asiguratul/contractantul

decedează în perioada de plată a primelor, asigurătorul plătește indemnizația de asigurare
la maturitatea contractului, așa cum a fost stabilit inițial prin contract – această posibilitate
depinde de condițiile contractuale ale asigurătorului.

În cele mai multe cazuri, în acest tip de asigurare este inclus și beneficiul de participare la
profit. În caz de reziliere, asigurătorul plătește valoarea de răscumpărare.

Asigurarea de căsătorie

Este un produs financiar asemănător cu asigurarea de studii, dar suma asigurată este
obținută de copil la momentul căsătoriei sau la împlinirea unei vârste stabilite distinct de
fiecare asigurător. Suma asigurată se plătește sub forma unei sume unice sau ca o anuitate
(rentă pe durată determinată). Dacă beneficiarul decedează, polița se transformă într-o
asigurare mixtă de viață.

75
O formă asemănătoare de asigurare este destinată acoperirii cheltuielilor ocazionate de
nașterea unui copil.

Asigurarea de tip unit-linked

Asigurarea de tip unit-linked este o asigurare care combină componenta de investiții cu

componenta de protecție. Acoperă atât riscul de deces din orice cauză, cât și cel de
supraviețuire. Componenta de protecție se referă la riscul de deces din orice cauză al
asiguratului pe perioada contractului. În acest caz beneficiarul va încasa maximul dintre
valoarea sumei asigurate corespunzătoare asigurării de viață și valoarea contului său la
momentul respectiv.

Componenta investițională constă în cumpărarea de unități de cont (unit-uri) în fondurile

financiare special constituite de asigurător. Ele sunt fonduri interne închise, reprezentând
un portofoliu de active financiare diverse (depozite bancare, obligațiuni de stat, obligațiuni
corporate, acțiuni etc), administrate de asigurător exclusiv în scopul asigurării. În mod
normal, în funcție de legislație, de piața de capital din ţara respectivă și de posibilitățile de
investire, asigurătorul creează mai multe fonduri cu profil de risc diferit din care asiguratul
are posibilitatea să aleagă.

Plata primei de asigurare se face anual, semestrial, trimestrial sau lunar, dar în orice
moment când se dorește se pot depune prime suplimentare (prime top up). Contractantul
poate alege procentul în care prima se alocă între fondurile constituite de asigurător. Mai
mult, în momentul plății viitoarelor prime, oricând pe durata de plată a primelor, clientul
poate opta pentru schimbarea procentului de alocare. Valoarea actualizată a unei unități de
fond (”unitatea de măsură” a segmentului investițional la aceste tipuri de asigurări) este
anunțată clienților cu o frecvență relativ ridicată, de obicei săptămânal, pentru ca, în situația
în care randamentele nu sunt mulțumitoare, asiguratul să aibă posibilitatea de a lua deciziile
oportune în timp real.

Câștigul obținut pentru client (valoarea contului) se reflectă în prețul de vânzare al unităților
de fond care arată performanțele programului de investiții la un anumit moment. Valoarea
contului poate fi mărită prin creșterea primei, depunerea de prime suplimentare sau prin
micșorarea sumei asigurate. La final de contract, valoarea contului se poate încasa integral
sau, la unele asigurări, sub forma unor rente lunare.

Față de cele tradiționale, unde riscul investițional aparține societății de asigurare care
distribuie clientului o participare la profit redusă dar garantată, la asigurările de tip unit
linked, beneficiile obținute sunt pe termen lung și riscul investiției aparține clientului.

Lichiditatea unor astfel de produse este mai ridicată decât în cazul asigurărilor mixte de
viață – clientul poate să facă răscumpărări parțiale sau totale sau să facă depuneri
suplimentare.

Asigurarea de tip rentă/Anuitățile

Anuitățile reprezintă un tip de asigurare de viață în care beneficiile sunt plătite eșalonat,
atâta timp cât asiguratul este în viață (de obicei). Ca modalitate de funcționare, anuitatea se

76
plătește de compania de asigurări periodic anuitantului (persoana care primește o anuitate).
Plata poate fi făcută pe perioada vieții anuitantului sau pe o perioadă mai scurtă, convenită
în contract. Pentru constituirea dreptului de a primi anuitate, clientul depune bani, fie printr-o
primă unică, fie sub forma primelor eșalonate.

Anuitatea de tip rentă reprezintă plata periodică realizată pe tot parcursul vieții asiguratului.
Prin acest gen de asigurare, asigurătorul plătește o indemnizație periodică. Luând în
considerare perioada pe parcursul căreia se face plata, există două tipuri de rentă: rentă cu
rată fixă și renta cu rată viageră. Renta cu rată fixă se plătește pe o perioadă de un anumit
număr de ani așa cum este stipulat în contractul de asigurare. Renta cu rată viageră
prevede că, pentru a primi indemnizația, asiguratul trebuie să fie în viață. Desigur,
asigurarea poate fi încheiată în favoarea altor persoane, care după moartea asiguratului,
beneficiază de această sumă în continuarea vieții lor. Această rentă se acordă lunar,
trimestrial, semestrial sau anual.

Principalele avantaje ale anuităților: oferă siguranță în menținerea nivelului de trai; permit
crearea unei stabilități financiare pentru întreaga familie; se pot constitui în fonduri pentru
acoperirea cheltuielilor de deces sau în fonduri pentru urmași.

4. PREZENTAREA CLASELOR ȘI A TIPURILOR DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ

4.3. Identificarea produselor de viata pe baza profilului de risc al asiguratului

IDENTIFICAREA PRODUSELOR DE VIAŢĂ PE BAZA

PROFILULUI DE RISC AL ASIGURATULUI
Clienții au nevoi diferite, situații financiare diferite și un grad de toleranță la risc diferit.

Practica asigurărilor a demonstrat că siguranța financiară durabilă respectă următoarea

succesiune a satisfacerii nevoilor de ordin financiar:

FIGURA 4
1. La baza piramidei se află nevoia de protecție financiară împotriva unor riscuri
precum bolile și accidentele; această nevoie este acoperită prin achiziționarea unuia
sau a mai multor produse de asigurări de persoane cu componentă exclusivă de
risc. Fără această bază solidă, este ca și cum se construiește o casă pe nisipuri
mișcătoare.
2. Următoarea nevoie de acoperit este aceea a acumulării sigure a unor sume de bani
pentru cele mai importante momente din viață (pensionare, educația copiilor și
altele). Această nevoie poate fi acoperită prin unul sau mai multe produse cu sume
garantate pentru componenta de capitalizare.
3. În vârful piramidei este nevoia de investiție, de multiplicare a veniturilor. Această
nevoie poate fi acoperită prin asigurări de viață de tip unit-linked. Noțiunea de
investiție presupune alegerea atentă a diverselor forme de investiții, urmărirea lor,

77
 luarea de decizii de plasament și, implicit, asumarea unui risc. Condiția esențială
pentru investiții este existența unui excedent financiar. În cazul persoanelor
interesate de investiții, cu pregătire relevantă în domeniul financiar se pot propune
soluții financiare unit- linked, înainte de soluții financiare garantate.

Profilul de risc al clientului poate oferi informații despre gradul de toleranță la risc al
potențialului client și poate ajuta la formularea și propunerea soluției financiare adecvate.
Persoanele pot avea toleranță la risc scăzută, medie, crescută. Întrebările sunt formulate
astfel încât să sondeze:

 Situația financiară actuală și viitoare a potențialului client;

 Cunoștințele potențialului client despre instrumentele financiare, piețele financiare;
 Comportamentul acestuia cu privire la investiții;
 Alegerile acestuia în situația scăderii valorii investiției sale într- un timp scurt.

Pentru a face o recomandare adecvată potențialului client, distribuitorul are obligația de

coroborare a informațiilor primite, ținând cont de următoarele recomandări:

 Principalul contributor la siguranța financiară a familiei trebuie asigurat în primul

rând. (cel care are cel mai mare venit)
 Soluția optimă este aceea care ține cont de nevoia clientului și de capacitatea
financiară a acestuia. Asigurările de viață sunt încheiate pe perioade lungi de timp.
Este esențial ca potențialul client să își permită să plătească prima de asigurare. La
fel de important este ca suma asigurată să îi permită o acoperire optimă a nevoii
sale.
 Durata mare a unei asigurări de viață. Evaluarea riscului propus pentru asigurare se
face o singură dată, la începutul duratei poliței, astfel încât cu cât durata poliței este
mai lungă, cu atât momentul unei noi evaluări este amânat mai mult; duratele mai
mari de investire sunt asociate, de obicei, cu randamente mai ridicate.

5. ASIGURARI GENERALE

5.1. Asigurari auto

Deși fac parte din clase de asigurări diferite (asigurări de răspundere civilă, asigurări de
bunuri), în acest material va fi tratată laolaltă întreaga gamă de asigurări auto, datorită
ponderii ridicate a acestora în portofoliul asigurătorilor și a conexiunilor posibile dintre
diferitele categorii de asigurări (exemplu: asigurări tip ”buchet”).

Principalele asigurări auto se împart în 2 categorii:

 Obligatorii: asigurarea de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor

persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie (RCA) și asigurarea Carte Verde
care, începând cu anul 2007 este inclusă în asigurarea de răspundere civilă auto,
asigurarea de frontieră.

78
  Facultative: Asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor (Casco) și Asigurarea de
răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate (CMR).

Asigurarea de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor

persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie (RCA)

Contractul RCA se încheie în baza prevederilor legale în vigoare aplicabile la momentul

emiterii/încheierii: Codul Civil, Legea nr. 132/2017 și Norma A.S.F. nr. 20/2017 pentru
vehiculele aflate în evidențele autorităților de înregistrare sau înmatriculare, sau pentru cele
aflate în curs de înregistrare/înmatriculare în România, precum și pentru tramvaie. Sunt
exceptate de la obligativitatea încheierii contractului RCA persoanele fizice și juridice care
utilizează vehiculele exclusiv în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliurilor
organizate legal. Riscurile ce decurg din aceste activități pot fi transferate către asigurarea
facultativă de către proprietari sau de către organizatorii de evenimente.

Obiectul contractului RCA îl reprezintă acordarea de despăgubiri, atât pentru pagubele

materiale și vătămările corporale produse terților în urma unui accident produs prin
intermediul vehiculului precizat în contractul de asigurare, cât și pentru cheltuielile făcute de
terții păgubiți în procesul civil, în conformitate cu nivelul impus de legislație. Persoana care
a suferit un prejudiciu (material, vătămare corporală sau nepatrimonial – daune morale) în
urma unui accident rutier („terţul prejudiciat”), are dreptul ca acest prejudiciu să-i fie reparat
în întregime de către persoana responsabilă de producerea lui.

Caracteristici ale asigurării RCA

Părțile contractului RCA includ:

 Proprietarul (asiguratul): reprezintă persoana fizică sau juridică înscrisă în

documentele de identitate ale vehiculului sau în alte înscrisuri doveditoare ale
dreptului de proprietate;
 Utilizatorul poate fi același cu asiguratul sau diferit în baza unei relații contractuale;
reprezintă persoana fizică sau juridică, căreia proprietarul vehiculului îi acordă
dreptul de folosință asupra acestuia, pe o anumită perioadă, în baza unui contract de
închiriere, contract de leasing sau alt act întocmit în condițiile legii;
 Asigurătorul;
 Contractantul;
 Distribuitorul de asigurări;
 Beneficiarul nenominalizat al contractului este terțul prejudiciat.

Limitele de despăgubire maxime sunt stabilite de reglementări ale Uniunii Europene,

transpuse în reglementările A.S.F. și în legislația specifică în vigoare și sunt revizuite din 5
în 5 ani. În anul 2019, limitele de despăgubire sunt:

 1.220.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României, valabil la

data producerii evenimentului pentru prejudicii materiale;
 6.070.000 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României valabil la data
producerii evenimentului pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru

79
 prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de
numărul persoanelor prejudiciate.

Limitele teritoriale ale contractului RCA cuprind:

1. teritoriul României;
2. teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor părți la Acordul privind
Spațiul Economic European, denumite în continuare state membre și teritoriul
Confederației Elvețiene;
3. teritoriile statelor situate între două state membre ale Uniunii Europene, în care nu
există birou național auto;
4. teritoriile statelor în care sunt competente birourile naționale auto care au semnat
acordul multilateral.

Contractul RCA poate avea o perioadă de valabilitate cuprinsă între o lună și 12 luni,
multiplu de o lună, în funcție de opțiunea asiguratului. Prin excepție, contractul RCA se
poate încheia pe o perioadă mai mică de o lună în următoarele situații:

1. pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre ale Spațiului

Economic European și Confederației Elvețiene pentru care se solicită asigurarea în
vederea importului în România, pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data
dobândirii proprietății, dovedită cu documente justificative;
2. pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile;
3. pentru vehiculele care se autorizează provizoriu pentru circulație, pe perioade de 30
de zile, dar cumulat nu mai mult de 90 de zile.

Asigurătorii au obligația de a da acces asiguraților sau potențialilor asigurați la modul de

calcul al primei de asigurare și la criteriile care au stat la baza stabilirii acesteia. Ei poartă
răspunderea față de terți, indiferent dacă polița de asigurare conține omisiuni sau erori.
Dacă informațiile furnizate de asigurat nu sunt reale la momentul încheierii contractului
RCA, asigurătorul recalculează și modifică prima de asigurare după notificarea prealabilă a
asiguratului. Dacă asiguratul acceptă modificările, polița continuă; în caz contrar,
asigurătorul poate denunța contractul RCA în termen de 20 de zile de la data primirii
notificării. Asiguratul trebuie să furnizeze informațiile solicitate de asiguratorul RCA și să
permită acestuia accesul la istoricul lui de daune pentru evaluarea riscului și calculul primei
de asigurare.

Exemplu: dacă baza de date privind polițele RCA nu funcționează, se emite oferta RCA cu
clasa de Bonus-Malus B0. Asiguratul, în situația în care nu a înregistrat evenimente în
istoric, va prezenta un document (ultima poliță care să ateste acest lucru) care să permită
asigurătorului recalcularea tarifului în funcție de clasa de Bonus-Malus. În situația în care
asiguratul are cunoștință de un istoric propriu cu evenimente înregistrate, are obligația de a
informa asigurătorul despre acest lucru, în vederea calibrării tarifului la profilul de risc
corespunzător. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă la emiterea poliței, polița emisă
cu clasa B0 va fi reevaluată la momentul în care baza de date va funcționa și prima de
asigurare va fi ajustată cu procentul corespunzător clasei de Bonus-Malus constatată.

Sistemul Bonus-Malus (BM)

80
Reprezintă un sistem de acordare a reducerilor (Bonus) și penalizărilor (Malus) în funcție de
istoricul de daune; conform acestui sistem, primele de asigurare se ajustează în funcție de
daunele plătite în baza asigurării RCA în anii anteriori. În prezent20, acest sistem este
compus din 17 clase:

 clasa de bază B0 corespunzătoare unui asigurat fără istoric de daune în asigurări;

 8 clase de Bonus care permit reducerea primei de asigurare cu maxim 50%;
 8 clase de Malus care permit majorarea primei cu maxim 180%.

În cazul persoanelor fizice, la stabilirea coeficientului claselor BM se ia în considerație

proprietarul, nu vehiculul – se aplică aceeași clasă de Bonus, respectiv Malus, “cea mai
favorabilă”, pentru toate vehiculele pe care le deține un proprietar. De exemplu, un
proprietar persoană fizică deține în proprietate 3 vehicule: 2 autoturisme și o motocicletă. La
debutul legislației actuale privind sistemul de acordare a claselor de Bonus-Malus, erau
situate în următoarele clase de Bonus-Malus:

 Vehiculul 1 – clasa de Bonus-Malus B6

 Vehiculul 2 – clasa de Bonus-Malus B8
 Vehiculul 3 – clasa de Bonus-Malus M4

La reînnoirea poliței pentru Vehiculul 3, se va lua în calcul clasa de Bonus-Malus cea mai
favorabilă din cele 3 înregistrate, respectiv B8. Ca urmare, vehiculul 3 va parcurge 12 clase
de Bonus-Malus, trecând de la majorare de 40% (M4) la reducere 50% (B8).

Atenție: în momentul în care, toate polițele ajung în aceeași clasă BM și urmează reînnoirea
acestora, sistemul de acordare a clasei de Bonus-Malus consideră că istoricul este comun
pentru toate vehiculele: în cazul unei daune la vehiculul 3 și una la vehiculul 2, acesta va
deveni istoricul de daună ce stabilește clasa finală de Bonus-Malus pentru toate 3
vehiculele, respectiv scădere cu 4 clase Bonus-Malus de la B8 la B4, respectiv de la
reducere de 50% la reducere de 20%.

La persoanele juridice, acordarea claselor de Bonus-Malus se face în mod diferit față de

persoane fizice. Astfel, clasele de Bonus-Malus sunt individuale, pe fiecare vehicul (cuplul
format din serie de șasiu și CUI), iar modificarea acestora se poate face atât pe baza
istoricului (pozitiv sau negativ), cât și prin transfer, care se poate realiza pe baza unei
solicitări scrise adresată de către asigurat asigurătorului. Situațiile în care se poate realiza
transferul clasei de Bonus-Malus se referă la înstrăinarea sau radierea unui vehicul și
achiziția altuia nou.

Transferul clasei de Bonus-Malus se poate realiza într-o perioadă de maximum un an de la

data introducerii în asigurare a unui vehicul nou- dobândit. Dacă vehiculul nou dobândit are
o perioadă de peste 365 de zile în asigurare, vehiculul dobândește propriul lui istoric de
Bonus-Malus și nu mai poate fi vorba de un transfer de clasă. Pe de alta parte, nu există
limitare în timp cu privire la data vânzării/radierii vehiculului a cărui clasă este transferată.

Exemplu de transfer al clasei de Bonus-Malus la persoana juridică: asiguratul, persoană

juridică, vinde în luna martie 2018 un vehicul situat în clasa de Bonus B6. Cumpără în
septembrie un vehicul nou. Sistemul de emitere va acorda vehiculului nou clasa de bonus

81
B0 fiind un vehicul fără istoric. Pentru transferul clasei de Bonus-Malus se prezintă
asigurătorului dovada radierii vehiculului vândut, precum și ultima poliță pe care acesta a
avut-o în vigoare și se solicită transferul clasei de bonus aferent mașinii vândute. Așadar,
polița emisă pentru vehiculul nou va fi modificată și va beneficia de clasa de bonus aferentă
vehiculului vândut, respectiv va beneficia de B6 cu reducerea corespunzătoare pentru clasa
de Bonus B6.

Principalele riscuri acoperite și excluderi

În cazul producerii unui accident în perioada de valabilitate a contractului RCA, se acordă,

în limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare, despăgubiri pentru:

1. prejudicii materiale, inclusiv:

o cheltuieli dovedite cu documente emise în condițiile legii sau prin sisteme
specializate privind readucerea vehiculului persoanei prejudiciate la starea
avută înainte de producerea evenimentului asigurat;
o costuri de radiere și de înmatriculare, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, cu
taxe de timbru, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații,
dovedite cu acte sau expertiză.
2. vătămări corporale sau decese ale terțelor persoane prejudiciate, inclusiv pentru
prejudicii fără caracter patrimonial;
3. cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuielile
efectuate în situația soluționării alternative a litigiului, dacă soluția este favorabilă
persoanei prejudiciate; soluționarea alternativă se referă la implicarea unei părți
neutre (conciliator) care propune părților o soluție sau convoacă părțile pentru a găsi
împreună o variantă de soluționare a litigiului într-un mod echilibrat și echidistant în
vederea evitării unui proces civil;
4. cheltuieli dovedite cu documente emise în condițiile legii făcute de către persoana
prejudiciată în urma lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea
temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate: închirierea de la
entități autorizate a unui vehicul de clasă similară sau inferioară, cheltuielile privind
transportul zilnic, fără ca acestea să depășească cheltuielile cu închirierea unui
vehicul de clasă similară sau inferioară;
5. prejudicii provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența
băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor;
6. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în
care la data accidentului conducătorul vehiculului:
o a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului;
o nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul
respectiv;
o nu a respectat obligaţiile legale cu privire la starea şi siguranţa vehiculului
respectiv.

Nu se despăgubesc următoarele situații:

1. prejudiciile produse bunurilor aflate în proprietatea conducătorului vehiculului care a

produs accidentul, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau a
decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri;

82
 2. prejudiciile produse unui bun, dacă bunul avariat și vehiculul asigurat răspunzător de
producerea evenimentului fac parte din patrimoniul comun al soților sau au același
proprietar;
3. prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității asigurării RCA
la data producerii evenimentului, sau asigurătorul RCA nu are răspundere (Exemplu:
contractul RCA este emis, dar nu este intrat în valabilitate la data producerii
accidentului);
4. partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul
RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor
prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;
5. amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul
sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;
6. prejudiciile produse de dispozitivele sau instalațiile montate pe vehicule, atunci când
acestea sunt utilizate ca utilaje sau instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale
activității profesionale;
7. prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare-
descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale;
8. prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive,
ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au
agravat producerea prejudiciului.

Clauze suplimentare

Asiguratul și asigurătorul RCA pot stabili anexarea unor clauze suplimentare, fie la
încheierea contractului RCA, fie pe parcursul derulării acestuia:

 clauza privind răscumpărarea daunei: pentru menținerea clasei de Bonus-Malus,

prin contractul RCA părțile pot conveni asupra posibilității de a răscumpăra suma
reprezentând cuantumul despăgubirii înainte ca asigurătorul să achite prejudiciul;
 clauza privind efectuarea reparației în orice unitate reparatoare auto: nu are cost
suplimentar și este un drept conferit prin Legea 132/2017; clauza de decontare
directă: se încadrează ca activitate de asigurare ce face parte din clasa de asigurare
A3 (la fel ca și asigurările facultative CASCO). Decontarea directă reprezintă un
serviciu auxiliar de gestionare a daunelor propriilor asigurați de către asigurătorii
RCA. Serviciul de decontare directă poate fi achiziționat, contra unui cost
suplimentar de la asigurătorul propriu care, în cazul producerii unui eveniment, îl va
despăgubi pe asiguratul său integral și în termenele legale, atunci când este
prejudiciat într-un eveniment rutier. În condițiile în care se selectează emiterea
contractului RCA cu clauza de Decontare Directă, se vor printa și înmâna clientului și
condițiile de asigurare aferente clauzei.

Decontarea directă între asigurătorii RCA este aplicabilă la îndeplinirea cumulativă a

următoarelor condiții:

 accidentele auto se produc pe teritoriul României;

 vehiculele implicate sunt înmatriculate/înregistrate în România;
 prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;

83
  ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data
evenimentului.
 prejudiciile exclud vătămările corporale.

Ofertarea și încheierea contractului RCA

Dovada încheierii contractului de asigurare o constituie polița de asigurare RCA emisă în

sistem electronic împreună cu documentul internațional Carte Verde. Contractul de
asigurare conține o gamă de informații care sunt furnizate automat de către sistemele
electronice de emitere ale polițelor RCA ale asigurătorilor.

Documentele necesare emiterii contractului RCA includ o serie de date despre:

 asigurat:
o pentru persoane fizice: CNP și adresa asiguratului (proprietar sau, după caz,
utilizator). În acest sens, asiguratul prezintă cartea de identitate (BI/CI) și/sau
permisul de conducere;
o pentru persoane juridice: CUI, adresă sediu social și obiectul de activitate
principal, conform Certificatului de înregistrare emis de Registrul Comerțului
sau a altor documente de înregistrare.
 vehiculul asigurat. Asiguratul va prezenta certificatul de înmatriculare al vehiculului
sau cartea de identitate a acestuia;
o în cazul vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în alte state pentru care se
solicită încheierea contractului RCA, în vederea înmatriculării sau înregistrării
permanente în România, după caz, încheierea contractului este condiționată
de prezentarea dovezii înregistrării fiscale a vehiculului în România;
o pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre, pentru care
se solicită asigurarea în vederea importului în România, solicitantul va
prezenta documentele justificative care atesta dobândirea proprietății.
 lista cu vehicule pentru care se dorește asigurarea în scopul emiterii unor contracte
de asigurare RCA pentru mai multe vehicule aparținând aceluiași asigurat.

Oferta RCA este valabilă minim 10 zile lucrătoare și include aceeași primă de asigurare de
la un asigurător RCA, indiferent de canalul de distribuție. Oferta asiguratorului trebuie să
conțină următoarele informații:

 data până la care oferta este valabilă;

 prima de asigurare totală;
 clasa de bonus-malus;
 cheltuiala medie de vânzare directă;
 comisionul achitat intermediarului, exprimat atât în valoare absolută, cât și ca
procent aplicabil primei totale de asigurare;
 precizarea faptului că valoarea absolută a comisionului plătit intermediarului se
determină prin aplicarea procentului asupra primei de asigurare totale și că acesta
este inclus în prima totală;
 prima de asigurare aferentă clauzei de decontare directă;
 clauze și acoperiri suplimentare;
 mențiunea privind posibilitatea plății în rate.

84
Intermediarii și/sau asigurătorii trebuie să obțină acordul clientului la încheierea contractului
RCA, sau pe parcursul derulării acestuia, privind canalul de comunicare utilizat pentru
schimbul de informații în ceea ce privește reînnoirea contractului RCA.

Intermediarii și/sau asiguratorii au obligația să informeze asigurații/contractanții cu privire la

încetarea contractului RCA și la posibilitatea de reînnoire a acestuia cu 30 de zile înainte de
încetarea contractului RCA aflat în vigoare. Informarea trebuie să fie însoțită de oferta de
reînnoire a contractului RCA pentru o perioadă de 6 și 12 luni, împreună cu recomandarea
de a consulta și alte oferte similare în vederea alegerii celei mai avantajoase oferte.

Asigurătorii autorizați să emită polițe RCA și distribuitorii de asigurări nu au dreptul să

acorde avantaje colaterale asiguraților la încheierea contractului RCA (de exemplu, nu se
pot acorda reduceri de prime de asigurare sau alte avantaje bănești față de tarifele
practicate de către asigurătorii autorizați să încheie polițe RCA), cu excepția asigurărilor
facultative care acoperă riscuri asociate celor acoperite prin contractul RCA. Exemple de
astfel de asigurări facultative includ polița de accidente persoane aflate în vehicule, polița
de asigurare de asistența rutieră în caz de accidente (tractare și mici reparații în vederea
continuării călătoriei).

Răspunderea asigurătorului începe:

1. din ziua următoare celei în care expiră valabilitatea contractului RCA anterior, pentru
asiguratul care își îndeplinește obligația încheierii asigurării RCA cel mai târziu în
ultima zi de valabilitate a acesteia;
2. din ziua următoare celei în care s-a încheiat contractul RCA, pentru persoanele care
nu aveau o asigurare RCA valabilă la momentul încheierii noii asigurări;
3. din momentul eliberării contractului RCA, dar nu mai devreme de data intrării în
vigoare a autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării/înregistrării
vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmează să fie
înmatriculate/înregistrate.

Încetarea și suspendarea contractului de asigurare RCA

Valabilitatea contractului RCA încetează:

1. la data la care proprietarul vehiculului notifică asigurătorul RCA referitor la

transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului, însoțită de documente
justificative. În situația în care, asiguratul a achitat integral polița și a înstrăinat
vehiculul pe parcursul valabilității poliței, daca nu s-au înregistrat evenimente pe
poliță, calculul de restituire se efectuează proporțional cu perioada neexpirată a
contractului RCA începând cu data notificării asiguratorului;
2. la data la care vehiculul este radiat din circulație;
3. la împlinirea termenului stabilit în contractul RCA;
4. la data rezilierii. În situația neplății ratelor de către asigurat, asigurătorul are dreptul
de a rezilia un astfel de contract RCA pentru a nu mai produce efecte.

Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului, cu obligația depunerii plăcuțelor

de înmatriculare/înregistrare la autoritatea care le-a eliberat în următoarele cazuri: pe

85
perioada imobilizării vehiculului sau pe perioada suspendării dreptului de circulație al
vehiculului conform legii.

Modalități de avizare/plată despăgubiri

Terţii prejudiciaţi inițiază procesul de despăgubire astfel:

 avizează asigurătorul RCA emitent al poliței emisă pentru vehiculul răspunzător de

producerea accidentului;
 avizează propriul asigurător RCA în cazul utilizării decontării directe;
 avizează BAAR, în calitatea acestuia de birou gestionar (în situația în care
accidentul rutier a fost provocat de un vehicul rămas neidentificat și este soldat cu
vătămări corporale sau decese, sau în situația în care accidentul rutier a fost
provocat de un vehicul fără asigurare RCA valabilă);
 avizează reprezentantul de despăgubiri din România al asigurătorului vehiculului
responsabil de producerea evenimentului într-o țară din Spațiul Economic European
(de exemplu, în cazul unui accident produs în afara României).

Avizarea daunei se poate face doar în baza formularului de Constatare amiabilă de

accident (fără a mai fi necesară întocmirea documentelor de constatare de către poliția
rutieră) când:

 evenimentele produse au ca rezultat doar prejudicii materiale;

 sunt implicate doar două vehicule;
 ambele vehicule au asigurare RCA valabilă la data producerii evenimentului;
 formularul de „Constatare amiabilă de accident” este completat și semnat de către
ambii conducători de vehicule implicați în accident.

La avizarea daunelor în legătură cu producerea unui eveniment asigurat prin contractul

RCA, asigurătorul emitent deschide dosarul de daună procedând la:

1. efectuarea constatării prejudiciilor;

2. informarea în scris a părții prejudiciate cu privire la documentele care trebuie depuse
pentru soluționarea pretențiilor de despăgubire;
3. soluționarea cererii în termenul legal.

Asigurătorul RCA înregistrează toate documentele depuse la dosarul de daună și

efectuează constatarea prejudiciilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data notificării
primite de la persoana prejudiciată, sau la o data ulterioară convenită de părți, în condițiile
în care persoana prejudiciată permite accesul asigurătorului RCA la bunul avariat în
vederea efectuării constatării. După constatarea/evaluarea inițială a daunei, se eliberează
procesul-verbal de constatare/nota de constatare de către specialistul de constatare daune.

Dacă se constată cu ocazia efectuării lucrărilor de reparație și alte pagube produse ca

urmare a riscului asigurat neconstatate inițial, reconstatarea se va face la cererea scrisă a
asiguratului sau a unității reparatoare. În lipsa inițierii reconstatării, se despăgubesc numai
pagubele consemnate în nota de constatare.

86
În situația în care, la data producerii accidentului existau mai multe contracte RCA valabile,
plata despăgubirii se face integral de către asigurătorul căruia s-a adresat persoana
prejudiciată, urmând ca acesta să recupereze prin acțiune în regres cota parte egală din
cuantumul despăgubirii achitate de la ceilalți asigurători. Cazul asigurării multiple trebuie
anunțat de către asigurat asigurătorilor emitenți, având posibilitatea de a menține în vigoare
prima poliță emisă.

Asigurarea Carte Verde

Sistemul Carte Verde este un mecanism de protecție pentru victimele accidentelor rutiere
transfrontaliere. Este format din 48 de țări membre reprezentate de 47 de birouri naționale
ale asigurătorilor. Se emite electronic împreună cu polița RCA. Cartea Verde nu se
folosește în România, ci în afara granițelor ei, iar în cazul producerii unui accident rutier, se
respectă „legea locului”. De exemplu, conducătorul unui autovehicul cu plăcuțe de
înmatriculare românești, trebuie să respecte legile țărilor pe care le tranzitează.

Asigurarea Carte Verde are drept obiective:

1. Trafic transfrontalier facil – pentru a evita necesitatea ca autovehiculele să obțină

acoperirea asigurărilor la fiecare dintre frontierele celor 48 de țări membre. Astfel, nu
mai este necesară achiziţia unei polițe de răspundere civilă auto în fiecare țară
tranzitată.
2. Facilitarea soluționării cererilor de despăgubire – în prezența unei Cărți Verzi
valabile, autoritățile statului tranzitat sunt sigure că în cazul unei daune nu vor fi
prejudiciați cetățenii şi bunurile acestora.

Scopul emiterii Cărţii Verzi este acela de a avea o poliță de răspundere civilă auto (RCA) a
unui asigurător din țara A, recunoscut în țara B. Polița Carte Verde este de fapt o poliță de
răspundere civilă auto care produce efecte pe teritoriul țărilor nebifate/valide în condițiile în
care este reglementată de legislația locală.

Garanțiile prevăzute în sistem sunt condiționate de existența (pentru vehiculul implicat în

accident) a unei Cărți Verzi valabile emise de Biroul Național al Asigurătorilor din țara
vehiculului sau sub responsabilitatea acestuia.

Documentul oferă, în același timp, o garanție țării vizitate B pe care asigurătorul țării A o
rambursează în conformitate cu legislația existentă și limitele de garanție a asigurărilor din
țara vizitată B. Garantorul este Biroului Asigurătorilor Auto al țării emitente de Carte Verde.

Asigurarea de frontiera

Asigurarea de frontieră (reglementată prin Legea nr.132/2017) are ca scop acoperirea prin
asigurare a riscurilor de răspundere civilă pentru vehiculele care sunt
înmatriculate/înregistrate într-un stat terţ, care pătrund pe teritoriul României fără a avea un
contract RCA valabil sau al căror contract RCA expiră pe perioada şederii în România.

Conducătorul auto al unui vehicul care este înmatriculat/înregistrat într-un alt stat, cu
excepţia aceluia care deţine o Carte Verde valabilă, emisă sub autoritatea unui birou

87
naţional competent, şi cu excepţia conducătorului auto a cărui asigurare de răspundere
civilă pe teritoriul statului membru de reşedinţă este garantată de biroul naţional al acelui
stat, încheie un contract de asigurare de frontieră.

Asigurarea de frontieră se încheie la data intrării vehiculului pe teritoriul României, sau cel
târziu la data expirării documentului internaţional de asigurare pentru prejudicii produse prin
accidente de vehicule valabil în România, pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru vehiculele care staţionează în mod obişnuit în alte state decât cele aflate în aria de
competenţă a unui birou naţional, asigurarea de frontieră se poate prelungi pe noi perioade
de câte 30 de zile.

La încheierea asigurării de frontieră, în baza unei prime de asigurare, se emite

conducătorului auto al vehiculului un document denumit Asigurare de frontieră RC pentru
vehicule cu valabilitate în toate statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului
Economic European şi în Confederaţia Elveţiană.

Asigurări facultative de avarii și furt pentru autovehicule – CASCO

Asigurarea de avarii și furt pentru autovehicule – CASCO se înscrie în Clasa 3 – Asigurări

de vehicule terestre, altele decât cele feroviare, din categoria asigurări generale.

Asigurarea auto CASCO este cea mai răspândită dintre asigurările facultative, date fiind
utilizarea frecventă a autovehiculelor și incidența unei varietăți de riscuri cu privire la
avarierea sau furtul autovehiculelor, sau a unor componente.

Caracteristici ale asigurării CASCO

Obiectul asigurării CASCO îl reprezintă vehiculele înmatriculate în România, aparținând

persoanelor fizice sau juridice, inclusiv remorcile și semiremorcile tractate de acestea.
Poate include suplimentar părți componente ale acestora (accesorii suplimentare,
echipamente auxiliare, dotări ulterioare).

Suma asigurată pentru un autovehicul la data încheierii asigurării CASCO se stabilește pe

baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în
România avându-se în vedere vechimea, numărul de kilometri parcurși, caracteristicile
tehnice (marca/model, motor, cutie viteze, caroserie), varianta de echipare, precum și
dotările suplimentare. Această sumă se stabilește de către asigurător și reprezintă în
principal valoarea rămasă la momentul evaluării prin diminuarea valorii de nou a
autovehiculului cu uzură.

Prima de asigurare se stabilește în funcție de riscurile cuprinse în asigurare conform

clauzelor generale, speciale și suplimentare agreate, de caracteristicile autovehiculului
asigurat, de modul în care este utilizat și de istoricul daunelor la respectivul autovehicul,
precum și de date statistice agregate pe care asigurătorul le folosește în evaluările sale
privind riscurile specifice. O mențiune specială este de făcut cu privire la faptul că stabilirea
primei de asigurare ține cont și de condițiile comerciale concurențiale, precum și de politicile
interne ale asigurătorului.

88
Contractul de asigurare se poate încheia cu aplicarea unor franșize deductibile per
eveniment. De obicei, în cazul daunelor parțiale franșiza este o sumă fixă per eveniment,
eventual diferențiată în funcție de numărul evenimentelor, iar în cazul daunelor totale este
un procent din suma asigurată, deductibilă din indemnizația cuvenită pentru dauna totală.

Despăgubirile se acordă pentru pagubele materiale produse în principal de următoarele

riscuri:

 Incendiu, explozie, fenomene naturale: inundație (inclusiv daunele provocate de

inundarea spațiului unde se afla parcat sau staționat vehiculul asigurat, sau cazuri
similare), furtună, uragan, cutremur, prăbușire sau alunecare de teren, ploaie
torențială, grindină, trăsnet, greutatea stratului de zăpadă sau gheață, avalanșă de
zăpadă, acțiunea mecanică a apelor curgătoare sau a obiectelor purtate de ape;
 Ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule, sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile
aflate în afara autovehiculului asigurat, zgârieri, căderi (căderi de corpuri pe
autovehicul, cădere în prăpastie, cădere în apă, cădere din cauza ruperii podului,
etc), derapări, răsturnări;
 Furtul total al vehiculului, furt parțial, respectiv furtul unor părți componente sau
piese montate pe vehicul; avarierea vehiculului ca urmare a furtului sau tentativei de
furt al vehiculului, a componentelor acestuia ori a unor bunuri din vehicul.

De asemenea, este uzual să se acorde despăgubiri pentru cheltuieli efectuate de către

asigurat în legătură cu: transportul vehiculului avariat, ca urmare a producerii unui risc
asigurat, la cea mai apropiată unitate reparatoare care este autorizată să efectueze
reparația sau la domiciliul asiguratului; pagubele produse vehiculului și cheltuielile aferente
măsurilor luate pentru salvarea vehiculului și/sau persoanelor imobilizate în vehicul
(descarcerare), după producerea unui risc asigurat; alte cheltuieli legate de producerea unui
risc asigurat prevăzute în condițiile de asigurare.

Principalele excluderi de la despăgubire se referă la pagubele produse în cazuri de genul

următoarelor:

 război, invazie sau acțiunea unui dușman extern, război civil, revoluție, greve,
tulburări civile, terorism; confiscare, expropriere, naționalizare, rechiziționare,
sechestrare, distrugere sau avariere din ordinul oricărui guvern de drept sau de fapt
sau oricărei autorități publice; explozie atomică, radiații sau infestări radioactive ca
urmare a folosirii energiei atomice sau materialelor fisionabile; poluare sau
contaminare de orice natură și din orice cauză;
 evenimentul a fost produs cu intenție de asigurat/ contractant/beneficiar/utilizator, de
persoanele numite legal să îl reprezinte/de prepușii acestora sau de persoanele
fizice înrudite;
 vehiculul a circulat fără documente de înmatriculare sau autorizație de circulație
valabile, sau era condus de o persoană fără drept de conducere pentru categoria
respectivă de vehicule;
 evenimentul a fost produs în timpul conducerii vehiculului sub influența băuturilor
alcoolice, a produselor/substanțelor stupefiante sau a medicamentelor ce nu sunt
compatibile cu dreptul de a conduce, sau în timpul comiterii unor infracțiuni;

89
  vehiculul a fost furat și în interiorul acestuia au fost lăsate/ păstrate documente de
identificare ale vehiculului (certificat de înmatriculare/carte de identitate/autorizație
provizorie de circulație) sau vehiculul a fost lăsat neîncuiat și/sau cu cheile/cardurile/
telecomenzile lăsate în interior și a fost furat;
 asiguratul/împuterniciții acestuia simulează producerea evenimentului asigurat sau
exagerează cuantumul pagubei, folosind în acest scop mijloace sau documente
mincinoase, frauduloase, sau modifică ori alterează urmele sau rămășițele
evenimentului asigurat, facilitează agravarea pagubei sau întreprind orice alte fapte
care au ca scop inducerea în eroare a asigurătorului cu privire la valoarea pagubei
sau producerea evenimentului asigurat.

Mecanismul de funcționare a asigurării CASCO

În cazul producerii unui eveniment (risc) asigurat în timpul valabilității asigurării, paguba
este despăgubită conform condițiilor contractuale. Asiguratul/utilizatorul vehiculului
înștiințează asigurătorul despre producerea evenimentului și solicită despăgubirea punând
la dispoziția acestuia o serie de documente și asigurând disponibilitatea vehiculului pentru
constatarea avariilor.

În cazul unor daune parțiale, modalitatea de despăgubire poate fi aceea de aducere a

vehiculului în starea anterioară evenimentului pe cheltuiala asigurătorului, de obicei prin
reparații efectuate la un service agreat de asigurător, sau de plată a despăgubirii în bani, pe
baza evaluării prejudiciului, urmând ca asiguratul să se ocupe de reparații. În cazul
daunelor totale, fie datorate avarierii, fie furtului, despăgubirea va consta în plata sumei de
bani ce rezultă din aplicarea condițiilor contractuale pentru riscul produs.

Modalități de subscriere

Încheierea contractului de asigurare CASCO presupune efectuarea procedurii de

subscriere, adică verificarea îndeplinirii condițiilor în care asigurătorul este dispus să preia
riscurile specifice pentru respectivul obiect asigurabil, precum și evaluarea acestor riscuri
de către asigurător pentru stabilirea tarifului (primei de asigurare) și a sumei asigurate.

Procedura de subscriere se declanșează pe baza cererii de asigurare formulate de client în

formatul prestabilit de asigurător și care conține datele clientului, datele vehiculului și
riscurile pentru care se solicită acoperire. Cererea de asigurare se însoțește de
documentele privind datele de identificare și de contact ale contractantului
utilizatorului/beneficiarului asigurării, precum și de documentele privind identificarea,
proprietatea și autorizarea pentru circulație a vehiculului.

Procedura de subscriere se realizează întotdeauna pe baza unei inspecții de risc, al cărei

conținut și mod concret de efectuare, consemnare și raportare internă este definit de
asigurător și care în general presupune următoarele:

 verificarea datelor de identificare ale autovehiculului (atât pe autovehicul, cât și în

documentele originale de înmatriculare ale acestuia);
 verificarea integrității autovehiculului (caroserie, suprafețe vitrate, faruri, stopuri,
bord, scaune, echipamente audio/video, instrumente bord etc.);

90
  verificarea stării de întreținere a autovehiculului (interior- exterior) și a numărului de
kilometri parcurși (rulaj);
 verificarea dotărilor suplimentare existente (jante, echipament audio/video, etc.);
 întocmirea Raportului Inspecției de risc.

De asemenea, inspecția de risc presupune efectuarea de fotografii de ansamblu și de

detaliu, conform unei specificații standardizate. Inspecția de risc consemnează și existența
unor avarii prezente la momentul inspecției pentru excluderea lor din acoperire.

Modalități de administrare

Derularea contractului de asigurare presupune în principal:

 plata primelor de asigurare la termenele stabilite și existența documentelor ce atestă

efectuarea plăților; un caz particular este cel legat de neplata la termen a ratelor care
poate duce la întârzieri peste o perioadă de grație acceptată de asigurător, caz în
care, se poate petrece suspendarea sau chiar încetarea asigurării, iar soluționarea
constă în repunerea în vigoare pe baza efectuării tuturor plăților restante prin acordul
asigurătorului față de solicitarea scrisă, însoțită de dovada plății (dacă este cazul, se
face şi inspectie de risc);
 comunicări scrise din partea asiguratului cu privire la modificări ale unor date/situații
privind asiguratul sau vehiculul asigurat, cum ar fi: modificarea domiciliului sau
proprietarului, modificarea numărului de înmatriculare, pierderea sau furtul
documentelor vehiculului.

De asemenea, în administrarea contractului de asigurare se pot exercita opțiuni cum ar fi:

 încheierea unor suplimente de asigurare pentru acoperirea și a altor riscuri decât

cele cuprinse inițial în asigurare, de exemplu includerea în asigurare a unor noi
echipamente suplimentare, sau extinderea teritorialității pentru riscul de furt la
deplasări în afara țării;
 denunțarea contractului, fie din motivul înstrăinării vehiculului, fie din alte motive, cu
restituirea primelor aferente perioadei rămase până la expirarea contractului.

Modalități de avizare/plată a despăgubirilor

Procesul de despagubire se declanșează prin notificarea asigurătorului privind producerea

riscului asigurat, în termene ce sunt uzual de maxim 3 zile lucrătoare de la producerea
evenimentului, pentru situații de avariere, iar în cazul furtului total al vehiculului de maxim 1
zi lucrătoare de la constatarea acestuia.

Asiguratul/utilizatorul pune la dispoziția asigurătorului documentele originale referitoare la

cauzele și împrejurările producerii riscului asigurat, identitatea persoanelor/vehiculele
implicate, persoana responsabilă, cât și o traducere legalizată a documentelor în cazul
riscurilor asigurate produse în afara teritoriului României, precum și o fotocopie a poliței de
asigurare de răspundere civilă a vehiculului vinovat, valabilă la data producerii
evenimentului (pentru dreptul de regres).

91
În cazul furtului total al vehiculului pe teritoriul Românei, în termen de maxim 1 zi lucrătoare,
de la constatarea acestuia, asiguratul trebuie să depună la asigurător:

 originalul certificatului de înmatriculare/înregistrare, autorizației de circulație

provizorie (în cazul vehiculelor autorizate să circule provizoriu) și al cărții de
identitate a vehiculului, emise înainte de producerea furtului;
 toate cheile/cardurile și toate telecomenzile pe care le-a avut vehiculul la
achiziționarea acestuia, care au fost declarate de către asigurat la încheierea
asigurării.

Stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii riscului asigurat și evaluarea pagubelor se

face în baza:

 notei de constatare, întocmite de către reprezentantul asigurătorului;

 examinării vehiculului sau expertizei efectuate de/sau la cererea asigurătorului, în
prezența asiguratului sau împuterniciților acestuia;
 documentației solicitate de asigurător.

În cazurile în care, cu ocazia efectuării lucrărilor de reparație, se constată și alte pagube

produse ca urmare a riscului asigurat, ce nu au putut fi constatate inițial, reconstatarea se
va face la cererea scrisă a asiguratului sau a unității reparatoare. În lipsa reconstatării, se
despăgubesc doar pagubele consemnate în nota de constatare.

Asigurătorul soluționează pretențiile de despăgubire în termenul prevăzut în condițiile de

asigurare.

În caz de furt al vehiculului, asigurătorul soluționează cererile de despăgubire după

expirarea termenului de 60 zile calendaristice de la data notificării evenimentului, perioadă
în care, cazul este investigat de către instituțiile abilitate, asigurătorul putând solicita
documente referitoare la stadiul cercetărilor. În caz de furt al pieselor și/sau părților
componente, despăgubirea se acordă numai după primirea de la poliție a unui document
care atestă reclamarea furtului de către asigurat, sau de către reprezentantul asiguratului.
Aceste termene uzuale pot fi prelungite până la 90 de zile, în cazul în care sunt efectuate
cercetări privind clarificarea aspectelor legate de producerea evenimentului reclamat, iar
dosarul de daună trebuie completat cu răspunsuri la solicitările adresate unităților de poliție,
pompierilor, parchetului, experților etc.

Asigurarea de răspundere a transportatorului pentru

mărfurile transportate (CMR)
Asigurarea CMR21 este asigurarea de răspundere a transportatorului pentru marfa
transportată în calitate de cărăuș în trafic rutier. Baza legală a răspunderii civile a cărăușului
rutier este dată atât de legislația internă, cât și de cea internațională. Din punct de vedere
legislativ, asigurarea CMR este o asigurare facultativă care se supune prevederilor
Conventiei din 19 mai 1956, referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe
șosele, semnată la Geneva, denumită generic Convenția CMR.

92
Asigurarea CMR este un produs destinat asigurării răspunderii transportatorului în calitate
de cărăuș pentru pierderea fizică sau valorică, totală sau parțială a mărfurilor transportate și
depășirea termenului de livrare ce decurge din contracte pentru transport de mărfuri contra
cost, încheiate de asigurat. Asigurarea este valabilă pentru transporturile de mărfuri
aparținând altor persoane, efectuate cu vehicule proprii, preluate în leasing, închiriate sau
împrumutate, în limitele despăgubirii specificate în poliță. Acest tip de poliță de asigurare
este încheiat în mod obișnuit de companiile care au ca obiect de activitate transporturile în
țară sau străinătate. Convenția CMR nu se aplică: transporturilor efectuate pe baza
convențiilor poștale internaționale; transporturilor funerare; transporturilor efectelor de
strămutare.

Părțile contractante se obligă să nu aducă nicio modificare asupra Convenției CMR prin
acorduri speciale încheiate între două sau mai multe dintre ele, putându-se totuși scoate de
sub prevederile ei micul trafic de frontieră, sau autorizarea folosirii scrisorii de trăsură
reprezentative a mărfii în transporturile efectuate exclusiv pe teritoriile lor.

Principalele riscurile acoperite de asigurarea CMR sunt:

1. pagubele produse mărfurilor în urma transporturilor naționale și/sau internaționale de

mărfuri, așa cum sunt acestea definite în condițiile de asigurare ale fiecărui
asigurator. Asigurarea CMR acoperă răspunderea asiguratului în calitate de
transportator autorizat, pentru mărfurile terților ce sunt transportate;
2. pierderea fizică sau valorică, totală sau parțială a mărfurilor sau deteriorarea
acestora și depășirea termenului de livrare, în limita tarifului de transport, dacă
acestea sunt în răspunderea transportatorului, în conformitate cu prevederile
contractului de asigurare;
3. lovirea, ciocnirea, răsturnarea, căderea mărfurilor transportate în timpul
încărcării/descărcării acestora de către asigurat, dacă prin contractul de transport s-a
stabilit în mod expres că aceste operațiuni cad în sarcina transportatorului;
4. riscul de furt a mărfurilor prin efracție și/sau acte de tâlhărie în limitele de
despăgubire stabilite pentru transportul național și internațional de mărfuri, precum și
pentru operațiunile de cabotaj, dacă asiguratul a optat pentru cuprinderea acestora
în asigurare condiționat de constatare a culpei asiguratului;
5. pagube produse mărfurilor pentru care transportatorul este răspunzător în urma
transporturilor în cabotaj;
6. pagube produse prin avarierea mărfurilor perisabile ca urmare a defectării, a
funcționării defectuoase, a variațiilor de temperatură sau a opririi instalațiilor
frigorifice sau calorifice, inclusiv a senzorilor de înregistrare a temperaturii cu care
sunt dotate vehiculele;
7. avarierea vehiculelor sau utilajelor transportate (noi sau second- hand), ca și marfă,
cu vehicule rutiere specializate. Pentru acest tip de transport, asigurătorul acordă
despăgubiri și în următoarele situații:
1. pagubele provocate vehiculelor și/sau utilajelor transportate de un incendiu
produs vehiculului folosit pentru transport;
2. pagubele provocate vehiculelor și/sau utilajelor noi transportate prin zgârieri,
loviri pe timpul transportului.

93
Suplimentar, asigurătorul poate acorda despăgubiri și pentru următoarele cheltuieli (de cele
mai multe ori probate cu documente justificative):

1. cheltuieli pentru limitarea prejudiciului;

2. cheltuieli efectuate în scopul depozitării mărfurilor și transportul acestora la cea mai
apropiată locație: depozit sau locul de destinație;
3. cheltuieli efectuate în scopul distrugerii mărfurilor avariate ca urmare a producerii
unui risc asigurat;
4. cheltuielile efectuate pentru paza mărfurilor rămase în urma evenimentului asigurat,
dacă acestea nu pot fi păstrate în condiții de siguranță în vehicul
5. cheltuieli de transbordare.

Excluderile asigurării CMR includ:

 Excluderi prevăzute în cadrul Convenției CMR.

 Excluderile menționate în cadrul condițiilor de asigurare aplicabile contractului de
asigurare. Mai jos, sunt menționate principalele excluderi întâlnite cel mai adesea în
condițiile de asigurare aplicabile ale fiecărui asigurător:
1. furtul total sau parțial al mărfurilor transportate dacă nu sunt îndeplinite
anumite condiții specifice menționate în condițiile de asigurare ale
contractului de asigurare (de exemplu, furtul nu a fost avizat organelor de
poliție de pe teritoriul statului în care acesta s-a produs, la comiterea furtului a
contribuit asiguratul și/sau prepușii acestuia, vehiculele cu care a fost
transportată marfa erau descoperite în cazul în care nu necesită în mod
expres transportul cu vehicule descoperite conform documentelor eliberate
de expeditor etc);
2. pagube produse de umiditate, pagubele indirecte, ca de exemplu scăderea
prețurilor mărfurilor, pierderile ca urmare a nefolosirii sau neexploatării
mărfurilor sau altele asemănătoare;
3. pagube produse în perioada în care mărfurile au fost descărcate din vehicul
pe perioada transportului sau depozitate, dacă nu a fost prevăzut altfel în
contractul de asigurare;
4. pagube produse în urma avarierii containerului, remorcilor/semiremorcilor
tractate cu care sunt transportate mărfurile, daca nu a fost prevăzut altfel în
contractul de asigurare.
5. pagube produse în urma avarierii mărfurilor, în cazul în care asiguratul nu
este menționat în scrisoarea de trăsură în calitate de transportator, sau
transportatorul menționat în scrisoarea de trăsură nu este asiguratul;
6. pagube produse mărfurilor transportate datorită lipsei sau defecțiunii
ambalajului pentru mărfurile expuse prin natura lor la stricăciuni, sau
vătămări, atunci când nu sunt ambalate sau sunt ambalate necorespunzător
7. pagube produse mărfurilor transportate datorită manipulării în timpul
încărcării și descărcării (dacă nu s-a atașat contractului de asigurare clauza
de încărcare-descărcare), precum și în timpul deplasării mijlocului de
transport ca urmare a nerespectării normelor de ancorare;
8. transporturile de sume de bani, hârtii de valoare, bijuterii, pietre scumpe,
obiecte din metale prețioase.

94
Limitele de răspundere ale asigurării CMR

Limitele maxime ale despăgubirii acoperite prin asigurare se stabilesc de comun acord de
către asigurător și asigurat. Pe durata asigurării, limitele despăgubirii pot fi majorate, cu
plata corespunzătoare a primelor de asigurare.

5. ASIGURARI GENERALE

5.2. Asigurari de bunuri

Asigurarea de bunuri este forma de asigurare prin care este acoperită o gamă largă de
riscuri, a căror producere ar putea determina pagube materiale, cum ar fi: incendiu,
evenimente catastrofale (de exemplu cutremur, inundații, alunecări de teren), furt, inundații
provocate din cauza unor avarii la instalațiile de apă și altele. În categoria de bunuri
asigurabile sunt incluse clădiri cu destinații diverse (locuințe, birouri, producție, depozitare
etc.), bunurile aflate în clădiri/locuințe, echipamente electronice, instalații, utilaje, opere de
artă, lucrări de construcții, mașini, utilaje și alte mijloace fixe.

Nu se pot asigura terenurile aferente clădirilor. Terenul nu reprezintă un bun asigurabil.

Asigurările de bunuri pot fi regăsite în 2 clase de asigurare, și anume:

 clasa 8 (Incendiu și calamități naturale, care acoperă daune sau pierderi legate de
bunuri, altele decât cele de la clasele 3-7)
 clasa 9 – Alte daune sau pierderi legate de alte bunuri (de exemplu, asigurările
agricole), decât cele menționate la clasele 3-7.

Acest capitol detaliază tipurile de asigurare aparținând clasei 8 de asigurare, clasa 9 fiind
prezentată în secțiunea 5.5.

Asigurările de bunuri oferă o serie de beneficii pentru asigurat, cum ar fi:

 Protecție financiară – indiferent de tipul activității desfășurate sau de statutul

asiguratului, riscul ca patrimoniul (averea) acestuia să fie afectat din cauze
independente de el apare oricând (De exemplu: incendiu, furt, cutremur, explozie,
avarii accidentale ale instalațiilor).
 Respectarea cerințelor băncii. De exemplu, în cazul în care un client solicită un
împrumut în vederea cumpărării unui spațiu (indiferent dacă este locuință, spațiu
comercial, spațiu de depozitare, producție s.a), sau a unui utilaj, acesta trebuie să
încheie o poliță de asigurare care are ca scop protecția bunului finanțat.
 Respectarea cerințelor unui partener contractual. De exemplu, anumite societăți
solicită, ca o condiție obligatorie pentru semnarea contractului, o poliță de asigurare
pentru bunurile deținute de parteneri.

Concepte specifice asigurărilor de bunuri

Asigurările de bunuri pot fi încheiate în mai multe variante:

95
  Poliță de asigurare standard – acoperire FLEXA (Fire, Lightning, Explosion,
Aircraft) cuprinde următoarele riscuri asigurate: incendiu, trăsnet, explozie, căderi de
corpuri aeriene.
 Poliță de asigurare extinsă – pe lângă riscurile standard, acoperă și riscuri
acordate prin clauze adiționale, cum ar fi: alte riscuri naturale, furtul prin efracție sau
tâlhărie, vandalismul, apă de conductă și refulare, bunuri casabile etc.
 Poliță de asigurare de tip “All Risks”- acoperă toate riscurile, mai puțin
excluderile.

Suma asigurată menționată în poliță reprezintă valoarea pentru care se încheie asigurarea
și este maximul răspunderii asigurătorului, în cazul producerii sau apariției unuia sau mai
multor evenimente asigurate.

Polița de asigurare de bunuri poate include franșize deductibile (ce pot fi exprimate ca
procent din suma asigurată, procent din daună, valoare absolută și sunt suportate de client,
indiferent de valoarea daunei), sau atinse (suportate de catre client doar dacă dauna nu
depășeste o anumită valoare).

Cotele de primă sunt afectate de o serie de factori, cum ar fi:

 Locația bunurilor;
 Tipul constructiv al clădirilor asigurate, respectiv al clădirilor unde se află bunurile de
natura conținutului, asigurate (beton, cărămidă, lemn), anul construcției;
 Grupele de bunuri (echipamente, utilaje, instalații, stocuri, bunuri casabile, mobilier,
aparatură electronică și electrocasnică etc);
 Tipul bunurilor asigurate (în cazul asigurărilor pentru echipamente; electronice,
asigurarea pentru avarii accidentale, etc);
 Domeniul de activitate al asiguratului/Activitatea desfășurata la locația unde se află
bunurile asigurate,
 Riscurile asigurate;
 Clauzele suplimentare acordate;
 Istoricul daunelor.

De regulă, asigurările de bunuri se încheie pe o perioadă de 12 luni, dar la cererea

asiguratului, pot fi încheiate și pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp.

Inspecția de risc are ca principal obiectiv stabilirea și evaluarea condițiilor de preluare în

asigurare a anumitor obiective, prin identificarea riscurilor asociate și specifice unei anumite
activități, investigarea detaliată la fața locului a obiectivului și activităților care se desfășoară
la locația respectivă. Persoana care efectuează inspecția de risc face fotografii locației și
solicită din partea asiguratului o serie de documente care validează buna funcționare a
obiectivului care urmează să fie asigurat.

În vederea evaluării cât mai corecte a riscului și, implicit, pentru stabilirea termenilor și
condițiilor de asigurare, la încheierea poliței, asigurătorul solicită clientului completarea unui
chestionar de asigurare (include, de exemplu: întrebări cu privire la domeniul de activitate,
cifra de afaceri, istoricul daunelor, materialele de construcție etc.)

96
Pe parcursul perioadei asigurate, asigurătorul și asiguratul pot conveni modificări ale
termenilor și condițiilor de asigurare (de exemplu, majorarea sumei asigurate datorată unor
îmbunătățiri aduse bunurilor). În astfel de cazuri, se emite un supliment de asigurare și se
poate percepe, în funcție de modificările solicitate, o primă suplimentară.

Constatarea daunelor se face de către asigurător sau împuterniciți ai acestuia, împreună cu

asiguratul sau împuternicitul său. Valoarea despăgubirii nu poate depăși suma asigurată,
sau valoarea daunei. În cazurile în care există daune unde este necesară intervenția
autorităților de specialitate, acestea sunt anunțate primele la producerea evenimentului
asigurat, urmând ca după aceea să fie anunțată societatea de asigurări la care este
încheiată polița de asigurare. În restul cazurilor, se va anunța asigurătorul.

Asigurări de incendiu și calamități naturale (Property

Damage – PD)
De regulă, bunurile ce se pot asigura, fac parte din următoarele categorii: clădiri și alte
construcții, mijloace fixe, inventar, stocuri, bani numerar și/sau alte instrumente de plată
(tichete de masă, cartele telefonice).

Polița de asigurare de incendiu și calamități naturale poate include clauze adiționale:

spargerea sau crăparea bunurilor casabile, scurgerea accidentală a apei din sprinklere,
fenomene electrice, avarii accidentale ale instalațiilor de apă, canal sau încălzire, inundarea
cu apă provenită de la vecini, furt prin efracție sau tâlhărie etc.

Bunurile excluse din asigurare: bunurile care, din cauza uzurii sau deteriorării, nu mai pot fi
folosite în conformitate cu destinația lor inițială sau a căror stare de întreținere este
necorespunzătoare, obiective pentru care autoritățile au interzis construcția de imobile sau
alte construcții, bunuri aflate în mine subterane etc.

Asigurări de locuințe și bunuri aflate în locuințe

Bunurile asigurate prin acest tip de asigurare, sunt: locuința, inclusiv dependințele, bunurile
conținute (de exemplu, îmbrăcăminte, mobilier, electronice/electrocasnice), la o valoare
globală sau defalcată. Adițional, asigurările de locuință pot conține, prin extindere, și alte
acoperiri suplimentare, cum ar fi “Răspundere civilă față de terți” sau “Accidente persoane”.

Posibile riscuri acoperite: FLEXA (acoperire de bază – obligatorie), riscuri de dezastre

naturale (cutremur, inundații, alunecare/prăbușire de teren), greve, revolte, tulburări civile,
vandalism, fenomene atmosferice (furtună, ploaie torențială, grindină), apă de conductă, furt
prin efracție sau tâlhărie etc.

Conform legii, asigurările de locuință sunt: obligatorii și facultative.

Asigurarea obligatorie a locuințelor se încheie potrivit prevederilor Legii 260/2008 și

normelor de aplicare aferente, cu modificările și completările ulterioare, și este aplicabilă

97
persoanelor fizice și juridice, proprietare de imobile cu destinația de locuință din România,
ca o măsură de protecție obligatorie împotriva dezastrelor naturale.

Emiterea poliței de asigurare facultativă pentru locuință este condiționată de existența unei
Polițe de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAD) valabile, indiferent de societatea de
asigurare emitentă. Această poliță este acoperită de Pool-ul de Asigurare Împotriva
Dezastrelor Naturale (PAID).

Riscurile acoperite prin polița obligatorie de tip PAD sunt: cutremur, inundații, alunecare de
teren.

Suma asigurată diferă în funcție de tipul locuinței asigurate:

 20.000 euro, pentru locuința tip A (construcția cu structura de rezistență din beton
armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din
orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic);
 10.000 euro, pentru locuința de tip B (construcția cu pereți exteriori din cărămidă
nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic) –
de exemplu pentru locuințele din chirpici/ paiantă.

Corespunzător nivelului de sumă asigurată, prima de asigurare pentru polița PAD este:

 20 euro/an, pentru locuința de tip A;

 10 euro/an, pentru locuința de tip B.

Bunurile excluse se referă la: bunuri de tipul clădirilor în curs de construcție sau
nefinalizate, construcții subterane, sere, solarii, cât și anumite riscuri, de pildă: război,
terorism, reacții nucleare, fapte săvârșite din culpa asiguratului etc.

Asigurarea de avarii accidentale ale utilajelor (Machinery

Breakdown)
Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare, pot fi: mașinile, utilajele și instalațiile
menționate expres în poliță, cum ar fi: linii de producție, centrale termice, generatoare de
curent, transformatoare, motoare, compresoare, pompe, mașini pentru prelucrarea
metalelor, instalații de răcire, de ventilație și încălzire, etc. – bunuri care să fi trecut cu
succes testele de punere în funcțiune.

Polița include următoarele riscuri acoperite: FLEXA, (acoperire obligatorie, de bază);

defecte de material, erori de: proiectare, fabricație, montaj sau instalare, vibrații, scurtcircuit,
supratensiune, dereglări, dezechilibrări, descentrări, excentricitate (abatere de la
coaxialitate), greșeli de operare, lipsa de îndemânare, neglijența prepuşilor asiguratului,
ungere defectuoasă, pierderea unor piese/părți, sarcină/încărcare anormală, oboseala
materialelor, autoîncălzire, dezmembrare datorată forței centrifuge etc.

98
Polița nu oferă acoperire pentru bunuri precum: mașini experimentale, mașini aflate în
conservare, mașini portabile, piese, instrumente și aparatură de măsură, verificare și
control, altele decât cele care echipează mașina asigurată.

Asigurarea autovehiculelor/vehiculelor, autospecialelor și

utilajelor de construcții, agricole sau altor utilaje speciale
Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare sunt: autovehicule/vehicule, autospeciale și
utilaje speciale. De exemplu: buldozere, excavatoare, macarale, betoniere, tractoare,
combine, autoutilitare, stivuitoare, vidanje etc., precum și accesoriile și echipamentele
suplimentare ale acestora.

Polița include următoarele riscuri acoperite: FLEXA, coliziuni (ciocniri, loviri sau izbiri) cu
alte corpuri mobile sau imobile, inclusiv coliziunea bunului asigurat cu bunurile manipulate
de acesta, căderi în prăpastie sau în apă, răsturnări etc.

Posibile excluderi ar putea fi: bunuri înmatriculate/înregistrate în străinătate, bunuri care nu

sunt montate fix la autovehicul, altele decât accesoriile și echipamentele suplimentare
cuprinse în asigurare (De exemplu, dispozitive GPS, stații emisie și/sau recepție, telefoane
etc.), piesele de rezervă, combustibili, lubrifianți, huse interioare și exterioare, prelate, pături
sau alte bunuri existente în bunul asigurat (cu excepția roților de rezervă și sculelor livrate
de producător ca dotare standard. De exemplu: cric, cheie de roți, numai dacă acestea se
aflau în bunul asigurat în momentul producerii evenimentului asigurat).

Asigurarea valorilor
Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare sunt: bani, aur, argint, bijuterii, ceasuri cu
valoare deosebită, timbre fiscale și poștale, cecuri, ordine de plată, scrisori de garanție etc.

Polița acoperă următoarele riscuri: FLEXA, calamități naturale (cutremur, inundații,

alunecare de teren), furt prin efracție sau tâlhărie etc.

Excluderi: prejudicii produse de neglijența asiguratului, pierderi inexplicabile sau dispariții

misterioase, prejudicii produse valorilor care nu se află în incinte special amenajate,
prejudicii provocate în timpul transportului valorilor asigurate, război, terorism, reacții
nucleare etc.

Asigurarea valorilor pentru cazurile de tâlhărie asupra

curierilor
Polița oferă protecție pentru valori monetare sau documente cu regim special. Riscurile
acoperite se referă la pagube produse prin tâlhărie, asupra curierului. Excluderi: însușirea
ilegală, falsificarea sau frauda comise cu intenție de către asigurat, pierderi
inexplicabile/dispariții misterioase, furt simplu (fără efracție sau tâlhărie) sau furt prin
înșelăciune.

99
Asigurarea pentru toate riscurile a lucrărilor de construcții-
montaj și răspunderea constructorului/montorului
Este destinată persoanelor juridice: antreprenori construcții-montaj, agenți economici cu
activitate de construcții și/sau montare-instalare, în calitate de subantreprenori. În polița de
asigurare poate fi inclus, la cererea asiguratului, și beneficiarul obiectivului de construcții, în
calitate de coasigurat, precum si alți subantreprenori/companii implicate în mod direct în
obiectivul de construcții asigurat. Pot fi asigurate atât lucrările de construcții-montaj cât și
utilajele constructorului și eventuale daune produse terților, în perioada executării lucrărilor.

Bunurile asigurabile prin acest tip de asigurare de tipul „All-risks” sunt: construcții civile
(cu destinație de locuință, învățământ, artă, sport, birouri etc), construcții industriale
(ateliere, hale), construcții agricole (pentru creșterea animalelor, sere); construcții speciale
(poduri, drumuri, căi ferate, baraje, coșuri de fum-răcire, tuneluri, alimentare apa-canal,
termoficare, transporturi, etc.); lucrări de montaj și instalare (centrale pentru producerea
curentului electric, stații de transformare, instalații și utilaje din industria chimică și
petrochimică, instalații și utilaje din industria alimentară, morărit și panificație, instalații și
utilaje pentru producția maselor plastice, cauciucului, sticlei, materialelor de construcții,
laminoare, turnătorii) etc, precum și lucrări de reabilitare, consolidare, renovare a unor
construcții/ lucrări preexistente.

Perioada de asigurare a poliței se întinde pe durata lucrărilor și, după caz, anumite riscuri
sunt acoperite și pe perioada garanției lucrărilor. Această poliță de asigurare include două
secțiuni principale:

 Secțiunea 1 – Asigurarea de pagube materiale produse bunurilor asigurate:

incendiu, trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor, cutremur, inundații, furtună,
uragan, grindină, furt prin efracție, prăbușire și/ sau alunecare de teren, avalanșe de
zăpadă și orice alte cauze, mai puțin cele excluse explicit prin condițiile de asigurare.
În cadrul acestei secțiuni se pot acoperi și cheltuielile suplimentare în caz de daună,
spre exemplu: curățare resturi, proiectare, taxe profesionale, intervenție pompieri,
cheltuieli cu limitarea daunei.
 Secțiunea 2 – Asigurarea de răspundere civilă față de terți prin care sunt acoperite
prejudiciile pentru care asiguratul răspunde în fața legii față de terțe persoane
păgubite (vătămări corporale, accidentale sau îmbolnăviri urmate sau nu de deces).

Excluderi: lucrări contractuale de construcții și/sau montaj la obiectivele construite în zone

în care autoritățile au interzis această acțiune prin acte publice, bunurile care, din cauza
uzurii sau deteriorării, nu mai pot fi folosite în conformitate cu destinația lor inițială.

Asigurarea echipamentelor electronice

Polița se adresează, în general, persoanelor juridice care își doresc să asigure orice tip de
echipament electronic destinat domeniului economico- social.

100
Bunurile asigurabile prin această poliță de tipul „All-risks” sunt: aparatură medicală,
echipamente industriale, echipamente de birou (laptop, PC, imprimantă, scanner),
echipamente din domeniul comunicațiilor, media (camere de filmat, videoproiectoare,
echipamente foto etc.)

Această poliță de asigurare, conține, de regulă, trei secțiuni:

 Secțiunea 1: Daune materiale ale echipamentelor electronice

Pot fi asigurate echipamentele: aflate în incinta/la locațiile descrise/ menționate în
contractul de asigurare, în timpul mutării /transportării oriunde în cadrul locațiilor
menționate în contractul de asigurare, care în momentul intrării în asigurare,
funcționează sau sunt gata de funcționare (procedurile de lucru au fost începute, sau
pot fi începute în baza certificatului privind încheierea cu succes a testelor de
încercare/verificare). Exemple de daune materiale: daune materiale cauzate de
evenimente FLEXA sau neglijență, manipulare, erori de proiectare.
 Secțiunea 2: Date și suporturi externe de date
Riscurile acoperite: daunele produse suporturilor externe de date (implicit datelor
stocate pe acestea), dacă daunele au fost cauzate de riscurile acoperite prin
Secțiunea 1. De exemplu, date conținute în fișiere/baze de date, aplicații create de
asigurat sau obținute în urma utilizării programelor de serie/cu licență, inclusiv
programe cu licența OEM. Nu se pot asigura: daunele produse de viruși, daunele
provocate de manipulare greșită de programe sau date, dispariții misterioase de date
sau suporturi de date.
 Secțiunea 3: Cheltuieli suplimentare de operare
Sunt acoperite cheltuieli suplimentare care sunt efectuate după o pierdere
indemnizabilă a bunului asigurat, cauzată de un eveniment brusc și neprevăzut, sau
după o pierdere a bunului în urma furtului prin efracție sau tâlhărie. Acestea pot fi
cheltuieli cu închirierea temporară de bunuri (substitute – altele decât cele asigurate)
identice/similare celor avariate/distruse, operarea acestora cu personal și alte
operațiuni în legătură cu acestea; cheltuieli dependente de factorul timp; cheltuieli
independente de factorul timp: (de) montare/instalare, transport, adaptare programe
și alte cheltuieli determinate de aplicarea planului de măsuri de urgență etc. De
exemplu, se acoperă cheltuielile suplimentare după producerea unei pierderi sau
avarieri cauzate de: neglijență, manevrare necorespunzătoare sau efectuată de
persoane neinstruite, eroare de operare, avariere intenționată sau rea intenție a unei
terțe persoane, furt prin efracție, tâlhărie, incendii (cu sau fără flacără), toate tipurile
de explozie, implozie, acțiunea fulgerului, prăbușirea unui obiect.

Asigurarea pierderilor financiare (Business Interruption BI)

Polița de asigurare BI asigură pierderile din exploatare generate de întreruperea activității
ca urmare a următoarelor riscuri: FLEXA, calamități naturale si alte riscuri asigurate în polița
de asigurare de bază.

Dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizația pentru asigurarea
împotriva riscului de pierderi financiare cuprinde, atât pierderea de profit, cât și cheltuielile
generale și cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat (conform
Legii nr. 71/2011). Indiferent de valoarea nominală a creanțelor pierdute, indemnizația de

101
asigurare acoperă și profiturile sau beneficiile nerealizate, inclusiv cheltuielile făcute pentru
evitarea sau limitarea riscurilor.

5. ASIGURARI GENERALE

5.3. Asigurări de sănătate și de accidente

Asigurări de sănătate
Descrierea asigurărilor de sănătate

Asigurarea de sănătate este un contract încheiat între un asigurător și un contractant (care

poate avea sau nu și calitatea de asigurat) și care acoperă riscuri medicale în scopul
prevenției deteriorării stării de sănătate a asiguratului. În acest scop, asigurătorul încheie
parteneriate cu furnizori de servicii medicale. Astfel, un contract de asigurare de sănătate
poate beneficia de unul din următoarele tipuri de parteneriate: cu un singur sau mai mulți
furnizori de servicii medicale (Rețea medicală închisă), cu un furnizor de platformă de
sănătate care oferă acces la orice furnizor de servicii medicale din aria geografică
acoperită, cu decontare directă sau nu (Rețea medicală deschisă).

Principalele tipuri de asigurări de sănătate sunt:

 Asigurări de grup – asigurări de sănătate achiziționate de către o companie și în

cadrul căreia asigurații sunt salariații acesteia
 Asigurări individuale – asigurări de sănătate achiziționate de către o persoană fizică
în nume propriu sau pentru sine și familia sa în calitate de asigurați

În raport cu serviciile medicale acoperite prin intermediul primei de asigurare, asigurările de

sănătate se clasifică în:

 Asigurări de tip complementar: suportă coplata datorată de asigurat, în condițiile

legii.
 Asigurări de tip suplimentar: suportă total sau parțial plata pentru orice tip de servicii
necuprinse în pachetul de servicii medicale de bază (opțiunea pentru un anumit
personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiții hoteliere
superioare, alte servicii medicale specificate în polița de asigurare).

Conform regimului fiscal al asigurărilor de sănătate se oferă deduceri pentru angajator în

sumă maximă de 400 euro anual/ salariat, sumă ce nu intră în baza de calcul a impozitului
pe profit al companiei, ținând cont de primele de asigurare de sănătate suportate de
angajator pentru angajații proprii.

De asemenea, în situația în care salariații suportă o parte din primele de asigurare, aceste
prime de asigurare de sănătate suportate de angajați se deduc din venitul brut din salarii la
locul unde se află funcția de bază, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească
echivalentul în lei al sumei de 400 euro/ salariat, sumă ce nu intră în baza de calcul a
impozitului pe veniturile din salarii și a contribuțiilor sociale obligatorii.

102
Acoperirea riscurilor poate începe odată cu activarea poliței de asigurare, sau numai după o
anumită perioadă de așteptare. Acoperirea poate fi totală sau parțială a costurilor aferente
riscului. În cazul acoperirii parțiale este specificat clar modul de calcul al sumei
despăgubite, acesta putând fi exprimat fie în valoare absolută, fie în valoare procentuală din
suma totală asigurată pe categoria de risc. Suma despăgubită poate fi stabilită și în funcție
de gradul de afectare a integrității corporale a asiguratului.

Riscuri asigurate și excluse

Principalele evenimente acoperite de polița de asigurare de sănătate includ:

1. servicii de ambulatoriu;
2. servicii de spitalizare.

1. Categoria serviciilor de ambulatoriu reprezintă serviciile pentru care nu este

necesară spitalizarea și poate cuprinde diferite tipuri de servicii, cu niveluri de
acoperire diferite (mai multe formule):
1. Consultații medicale
Asigurătorul poate acoperi consultațiile medicale solicitate de asigurat
datorate unei necesități medicale. Accesul la consultații medicale se
realizează prin intermediul Call Center-ului dedicat (al asigurătorului sau al
rețelei medicale partenere). Lista consultațiilor medicale de specialitate este
detaliată în Termenii și Condițiile asigurării. Exemple de riscuri acoperite:
consultații de medicină generală, medicină internă, pediatrie, medicină de
familie, oftalmologie,etc.
2. Proceduri medicale și investigații
Asigurătorul poate acoperi procedurile medicale și investigațiile solicitate de
asigurat datorate unei necesități medicale accesate în baza recomandării
unui medic generalist/specialist. Accesul la procedurile medicale și investigații
se realizează prin intermediul Call Center-ului dedicat (al asigurătorului sau al
rețelei medicale partenere). Exemple de riscuri acoperite:
 Obstetrică – Ginecologie: colposcopie, electrochirurgie etc.
 Oftalmologie: prescriere de ochelari/ lentile, examen fund de ochi, test
Schrimer, tonometrie non-contact etc.
 Dermatologie: proceduri dermatologice de patologie prin cauterizare/
excizie cu laser, dermatoscopie, biopsie, examinare cu lampa Wood
etc.
 altele proceduri, conform condițiilor de asigurare.
3. Teste de laborator Asigurătorul poate acoperi testele de laborator solicitate
de asigurat datorate unei necesități medicale accesate în baza recomandării
unui medic generalist/ specialist. Accesul la testele de laborator se realizează
prin intermediul Call Center-ului dedicat (al asigurătorului sau al rețelei
medicale partenere). Exemple de riscuri acoperite: seturi bacteriologie,
biochimie, electroforeză, electroliți, enzime, teste urină, etc.
Alte servicii de ambulatoriu ce pot fi acoperite sunt: servicii stomatologice,
servicii de imagistică, medicină de recuperare, vaccinuri, reduceri la servicii
medicale de ambulatoriu neacoperite în contractul de asigurare, includerea în

103
 contract (cu aceleași riscuri acoperite) și a persoanelor dependente (familia
asiguratului).
2. Categoria serviciilor de spitalizare
Costurile de spitalizare pot include medicația administrată, pierderi financiare
înregistrate în perioada de convalescență, investigații medicale etc. Riscul poate fi
acoperit doar dacă există o perioadă minimă de spitalizare cauzată de același
eveniment (de exemplu, minim 2 zile consecutive). Ziua de spitalizare este clar
definită în termenii și condițiile asigurării (de exemplu, este considerată 1 zi
spitalizarea pe o durată minimă de 24 ore). În functie de produsele fiecărui
asigurator, mai pot exista: indemnizații acordate pentru intervenții chirurgicale și
naștere.

Principalele excluderi ale asigurării de sănătate se referă la:

 participarea asiguratului la acțiuni hazardate (acțiuni periculoase sau efectuate cu

încălcarea prevederilor legale) sau activități recreative (hobby-uri), care implică
riscuri serioase, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea: parapantism, paraşutism,
planorism, deltaplanorism, rafting, zboruri cu avioane uşoare şi ultra-uşoare,
acrobație aeriană sau skydiving, yachting, echitație, înot cu sărituri de la trambulină,
vânătoare, sporturi cu motor (motociclism, automobilism), speologie, scufundări la
adâncimi mai mari de 40 metri, cascadorie, escaladă şi alpinism montan, sărituri cu
coarda elastică etc.;
 comiterea cu intenție de către asigurat a unei acțiuni pedepsite de legea penală;
 încercări de sinucidere, auto-mutilare, expunere deliberată a asiguratului la un
pericol;
 orice acțiune a asiguratului sub influența alcoolului, drogurilor, substanțelor toxice
sau narcotice, administrarea medicamentelor fără prescripția medicului
(automedicația);
 orice afecțiune/ boală preexistentă, nedeclarată în chestionarul medical din Cererea
de asigurare și/sau neacceptată de Asigurător;
 alte situații, conform condițiilor de asigurare.

Asigurarea de accidente
Descrierea asigurării de accidente

Asigurarea de accidente are drept scop protejarea persoanelor fizice împotriva unor
evenimente care pot afecta sănătatea corporală, capacitatea de muncă sau viaţa
asiguratului și care se produc ca urmare a unui accident. Accidentul reprezintă un
eveniment datorat unei cauze neprevăzute, externe, violente și independente de voința
asiguratului şi care-i poate provoaca acestuia răniri, vătămare corporală sau deces.

Asigurarea de accidente se poate încheia de către persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi

70 de ani. Ea este diferită de asigurarea de viaţă prin faptul că acoperă doar riscuri produse
ca urmare a unui accident, riscul de deces din accident reprezentând riscul de bază (este
obligatoriu a fi acoperit la încheierea polițelor de asigurare de acest tip). Asigurările de
accidente se încheie pe perioade mai scurte (de obicei un an sau chiar mai puţin), în timp

104
ce asigurările de viață se încheie pe termen mediu și lung, pot fi mai complexe și pot
combina partea de protecție financiară, în cazul producerii riscului asigurat, cu partea de
economisire sau investiție.

Acest tip de asigurare poate fi impus prin lege, pentru anumite categorii de activităţi, sau
prin politica de protejare a angajaţilor unei companii a cărei activitate presupune riscuri
semnificative (de exemplu, în industria de transport, industria de construcții, minerit etc).

Tipurile de asigurare de accidente sunt:

 Asigurarea individuală – este destinată persoanelor fizice care doresc să își asigure
protecția financiară în cazul producerii unui accident.
 Asigurarea de grup – este destinată persoanelor juridice care doresc asigurarea
angajaților pentru riscurile de accident și deces, ca un instrument de fidelizare a lor.
Este o asigurare colectivă, putând fi încheiată pentru fiecare angajat în parte, pentru
toți angajații care dețin o anumită poziție, pentru toți angajații persoanei juridice,
indiferent de profesie sau pentru un număr limitat de angajați.

Asigurarea se încheie pentru angajații care au un contract de muncă cu compania

contractantă a poliței de asigurare; pentru persoanele numite în funcţii de conducere care
desfăşoară activitatea pe baza unui mandat din partea persoanei juridice, pe perioada
mandatului; pentru persoanele fizice care au încheiat cu persoana juridică un contract de
ucenicie la locul de muncă, de formare profesională şi alte asemenea, valabilitatea poliței
încheindu-se la data expirării acestora sau la desfacerea contractului de muncă.

Pot fi incluși în polița de asigurare angajați cu vârsta minimă de 16 ani la începerea

valabilității poliței şi cu vârsta maximă de 70 ani la data expirării poliței. Asigurarea acoperă
evenimentele produse în timpul programului de lucru (inclusiv drumul dus-întors la/de la
locul de muncă), a exercitării obligațiilor de serviciu atât la sediul firmei, sau la locul în care
asiguratul își desfășoară activitatea, cât și în timpul deplasărilor în interes de serviciu, atât
în ţară, cât și în străinătate. Majoritatea asigurătorilor pot prelungi acoperirea poliței la 24 de
ore, la cererea contractantului poliței.

Riscuri cuprinse în asigurarea de accidente

Riscurile acoperite de asigurarea de accidente sunt: deces din accident, invaliditate

permanentă din accident, fracturi, arsuri, degerături, invaliditate temporară (spitalizare,
convalescență ca urmare a unui accident), intervenții chirurgicale, cheltuieli medicale sau
incapacitate temporară de muncă, produse ca urmare a:

 accidentelor de circulaţie;
 accidentelor rezultate din practicarea sporturilor;
 accidentelor provocate de funcţionarea maşinilor, aparatelor, instalaţiilor;
 intoxicaţiei acute involuntară şi/sau asfixierii prin emanaţie de gaze sau vapori, ori
prin înec;
 prăbuşirilor de teren, fulgerului, trăsnetului, exploziilor;
 curentării, lovirii, tăierii, căderii, înțepării, alunecării, arsurilor;
 accidentelor produse ca urmare a acţiunii armelor de foc;

105
  efortului fizic excesiv şi subit determinat de cauze de forţă majoră pentru salvarea
vieţii;
 atacului unei alte persoane sau al animalelor.

Principalele excluderi ale asigurării de accidente sunt:

 accidente cauzate de starea de ebrietate a asiguratului;

 intoxicaţii ca urmare a abuzului de alcool;
 intoxicații ca urmare a abuzului de medicamente şi droguri;
 accidente produse datorită acţiunilor proprii delictuale, imprudente, neglijenţă;
 accidente prilejuite de orice formă de război, explozie atomică, contaminare, poluare,
sinucidere, vătămări produse de acţiunile proprii ale asiguratului.

Mecanismul de funcționare a produselor de asigurare de

sănătate/accident
Pe parcursul unei vieți pot apărea o serie de factori ce pot conduce la probleme de sănătate
şi implicit, la investigații medicale ce presupun un efort financiar. Evoluția stării de sănătate
sau integritate fizică nu poate fi prevăzută, ci doar influențată favorabil prin adoptarea unui
stil de viață cât mai sănătos. Apare necesitatea prevenției și asigurării unor posibile
cheltuieli în viitor în scopul menținerii unei stări de sănătate cât mai bune, cu atât mai mult
cu cât, odată cu înaintarea în vârstă, riscurile deteriorării stării de sănătate cresc. În același
timp, integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi și ele afectate, ducând la
imposibilitatea desfășurării unei activități şi, deci, la lipsa unui venit, ceea ce determină un
impact secundar negativ asupra asiguratului şi vieții sale.

Conștientizarea şi manifestarea nevoii de protecție a oricărui om, ca și decizia de a

cumpăra o asigurare, ca demers individual și facultativ, sunt determinate în mare măsură
de:

 factori obiectivi – economico-financiari (posibilitatea de a folosi o parte din venituri

pentru aceasta), sociali, familiali, educaționali;
 factori subiectivi – experiențe anterioare, cunoașterea avantajelor şi protecției oferite
de asigurare.

Principii de subscriere şi documente obligatorii

Pentru încheierea Contractului de asigurare, asiguratul și, dacă este cazul, contractantul
completează şi semnează Cererea de asigurare cu toate documentele solicitate de
asigurător, iar contractantul sau asiguratul, după caz, plăteşte prima de asigurare.

Pentru confirmarea Contractului de asigurare, asigurătorul evaluează riscul asigurabil

pentru fiecare asigurat în parte din punct de vedere medical, ocupațional, hobby, sport și
financiar, pe baza informațiilor din Cererea de asigurare și documentele anexă.

106
Ca urmare a acestei evaluări, asigurătorul poate solicita asiguratului să efectueze o
examinare medicală la o clinică medicală agreată de asigurător, caz în care, costurile
examinărilor medicale sunt suportate de asigurător.

În cazul unui risc prea mare, asigurătorul poate acorda asigurarea în condiții individuale
diferite de cele menționate în prezentarea contractului de asigurare sau poate refuza
preluarea în asigurare, situație în care prima de asigurare plătită va fi returnată
contractantului, fără a fi purtătoare de dobândă.

Contractantul asigurării are obligația de a informa neîntârziat asigurătorul despre orice

schimbare intervenită în ocupația, sporturile şi hobby-urile practicate de asigurat.
Asigurătorul are dreptul de a modifica unilateral, în consecință, condițiile de acoperire
contractuală a riscului producerii evenimentului asigurat sau de a elimina din contract
asigurații al căror risc ocupațional, sport/hobby este prea mare.

Înainte de încheierea unui contract de asigurare de sănătate, asigurătorii sunt obligaţi să

remită clienţilor documentele de asigurare care trebuie să cuprindă un minim de informaţii
despre asigurător şi despre contractul de asigurare. Specific asigurărilor de sănătate şi
accidente este faptul că asigurătorul este obligat să transmită asiguratului o listă de
acoperiri şi, după caz, lista furnizorilor de servicii medicale.

Principii de administrare

Contractul de asigurare de sănătate are o durată determinată de la data intrării în vigoare a

asigurării. Contractul de asigurare de sănătate este considerat valabil pe perioada în care
primele de asigurare sunt plătite la zi, sau contractul se află în perioada de grație. În cazul
în care contractul se află în perioada de grație și primele nu au fost încă achitate la zi, dacă
are loc un eveniment asigurat, asiguratul este acoperit numai după ce sunt achitate în
totalitate primele scadente. Contractul se reînnoieşte după fiecare an contractual de
asigurare.

Contractantul este responsabil de efectuarea plății primelor de asigurare până la datele

scadente, în conformitate cu polița de asigurare și informările de plată primite de la
asigurător. Pot exista mai multe frecvențe de plată, la alegerea contractantului: lunară,
trimestrială, semestrială sau anuală.

Primele de asigurare sunt diferite în funcție de categoriile ocupaţionale, gradul de risc și

nivelul sumelor asigurate.

In cazul producerii unuia dintre riscurile asigurate se plătesc sumele asigurate stipulate în
condițiile de asigurare care pot fi:

 sume forfetare (fixe) – reprezentând o indemnizaţie calculată pentru zilele de

spitalizare, o indemnizație pentru intervenţii chirurgicale sau pentru incapacitate
temporară de muncă;
 compensaţii (indemnizații) care reprezintă un anumit procent din suma asigurată în
funcție de gradul de afectare. De exemplu, pot fi procente de 25%, 50%, 75% sau
100% din suma asigurată în funcție de gradul de invaliditate. Situaţiile acoperite în

107
 caz de invaliditate permanentă totală pot fi: pierderea completă a vederii ambilor
ochi; pierderea unui antebraţ sau a unui picior; pierderea funcţiunii ambelor braţe
sau a ambelor mâini; afecţiunea incurabilă traumatică sau post-traumatică a
creierului; paralizia totală şi permanentă.

Sumele asigurate sunt plătite de asigurător în urma unor investigaţii pe care acesta le
efectuează şi pe baza unor documente justificative, inclusiv medicale.

Pe durata derulării contractului, contractantul poate solicita modificări (prin completarea și

semnarea formularului de modificări contractuale, contractant/asigurat) cum ar fi:

 adăugarea/excluderea de asigurați în/din contract;

 schimbarea formulei de acoperiri pentru asigurații existenți în contract;
 schimbarea contractantului;
 actualizarea datelor personale;
 modificarea frecvenței de plată a primelor de asigurare;
 modificarea beneficiarului în caz de deces al asiguratului, pentru asigurarile de
accidente (acolo unde este cazul).

Principii de avizare/ plată a despăgubirilor

Despăgubirea reprezintă suma de bani plătită de asigurător asiguratului sau, după caz,
furnizorului de servicii medicale agreat prin contract, corespunzătoare costului serviciilor
medicale de care a beneficiat asiguratul, în conformitate cu condițiile contractului de
asigurare. În această sumă nu se include nici un profit pentru asigurat.

În scopul plății indemnizației de asigurare, asiguratul va pune la dispoziția asigurătorului

toate documentele disponibile referitoare la riscul asigurat produs, în conformitate cu
mențiunile din contractul de asigurare.

Furnizarea de informații false, înșelătoare, incomplete sau incorecte de către asigurat sau
de către beneficiarii acestuia, ori prezentarea de documente inexacte sau falsificate menite
să schimbe data, împrejurările sau consecințele riscurilor conduc la pierderea dreptului la
indemnizație în baza Contractului de Asigurare.

După primirea documentației, asigurătorul fie aprobă, fie respinge plata Indemnizației de
Asigurare solicitată, ori propune plata unei Indemnizații de Asigurare diferite, în funcție de
circumstanțele producerii riscului asigurat ce face obiectul cererii de despăgubire.

În cazul în care decesul asiguratului are loc înainte de plata indemnizației de asigurare,
suma indemnizației este achitată beneficiarilor asiguratului.

5. ASIGURARI GENERALE

5.4. Asigurări de răspundere civilă

Aspecte generale

108
Asigurarea de răspundere civilă este forma de asigurare prin care se acoperă sumele pe
care asiguratul este obligat conform legii să le plătească pentru prejudiciile produse în mod
neintenţionat terţilor de către acesta sau de către persoanele, lucrurile (inclusiv clădirile sau
edificiile) sau animalele pentru care poartă răspundere. Atunci când este încălcată o astfel
de îndatorire, persoana care o încalcă este obligată să repare prejudiciile cauzate.

Forme ale asigurării de răspundere civilă se regăsesc în 4 clase de asigurare, astfel:

a. clasa 10 (asigurări de răspundere civilă auto, pentru utilizarea vehiculelor auto,

inclusiv răspunderea transportatorului);
b. clasa 11 (asigurări de răspundere civilă pentru utilizarea aeronavelor, inclusiv
răspunderea transportatorului);
c. clasa 12 (asigurări de răspundere civilă pentru utilizarea vaselor maritime, lacustre și
fluviale, inclusiv răspunderea transportatorului);
d. clasa 13 (asigurări de răspundere civilă generală, excluzând cele menționate la
clasele 10-12).

Acest capitol prezintă în detaliu tipurile de asigurare de răspundere civilă din clasa 13.

Nevoile de asigurare care stau la baza asigurărilor de răspundere civilă sunt:

 Protecţia financiară a asiguratului.

 Respectarea cerinţelor legiuitorului – de exemplu, respectarea de către un avocat a
cerinţei legiuitorului de a procura o poliţă de asigurare de răspundere civilă
profesională.
 Respectarea cerinţelor unui partener contractual: de exemplu, anumite companii
(beneficiari) solicită ca o condiţie obligatorie pentru semnarea contractului cu diverşi
prestatori de servicii deţinerea de către prestatori a unor poliţe de asigurare de
răspundere civilă.

Asigurarea de răspundere civilă legală

Asigurarea de răspundere civilă legală (TPL) are ca rol plata unor despăgubiri la care
asiguratul este obligat prin încălcarea îndatoririi generale reglementate de lege de a nu
provoca prejudicii unor terţe persoane.

Exemple de tipuri de asigurări şi de situaţii acoperite:

 Asigurarea de răspundere civilă legală generală . De exemplu, o companie al cărei

angajat fumează într-un loc nepermis din incinta acesteia şi cauzează un incendiu
este chemată să compenseze proprietarul terţ al imobilului din vecinătatea
companiei, afectat de către incendiu. Se despăgubesc costurile cu refacerea
imobilului proprietarului terţ.
 Asigurarea de răspundere civilă legală a producătorului : acoperă prejudiciile
cauzate de vicii ascunse, defecte de fabricație, ambalare necorespunzătoare,
instrucțiuni de folosire incorecte și incomplete;

109
  Asigurarea de răspundere civilă legală a angajatorului faţă de proprii angajaţi :
acoperă daune materiale și vătămări corporale/ deces, cauzate angajaților, din vina
angajatorului (de exemplu, prin accidente de muncă);
 Asigurarea de răspundere civilă legală a prestatorului de servicii (pentru servicii ce
presupun muncă fizică, de exemplu, servicii de montaj aparate aer condiţionat).

Asigurarea de răspundere civilă profesională

Asigurarea de răspundere civilă profesională (PI) are ca rol despăgubirea celor ce suportă
diverse pagube (materiale, financiare, legate de integritatea corporală), din vina anumitor
profesioniști.

Exemple de tipuri de asigurări și de situații acoperite:

 Asigurarea de răspundere civilă profesională medicală (pentru medici, asistenți

medicali, personal medical din laboratoare etc.);
 Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaților, pentru prejudiciile apăru te
ca urmare a neîndeplinirii din culpă (neglijență, imprudență, omisiune) a obligației de
diligență asumate fata de clienți ;
 Asigurarea de răspunde re civilă profesională pentru arhitecți și ingineri proiectanți .
De exemplu, calculele eronate referitoare la structura de rezistență, efectuate de un
proiectant, conduc la prăbușirea clădirii pe care a proiectat-o la cerința clientului său.
Se despăgubesc costurile asociate reconstrucției clădirii;
 Asigurarea de răspundere civilă profesională a brokerilor de asigurare și agenților de
asigurare.

Asigurarea de răspundere civilă a managerilor

Asigurarea de răspundere civilă a managerilor (D&O) acoperă răspunderea directorilor și

membrilor consiliilor de administrație pentru erori cu privire la conducerea unei companii.

De exemplu, directorul unei companii al cărei domeniu de activitate este de producție

răspunde față de compania pe care o conduce pentru faptul că a decis vânzarea într-o
proporție semnificativă a produselor către un client care a intrat în faliment și care, deci, nu
mai poate efectua plata prețului produselor. Eroarea în activitatea de conducere constă în
faptul că directorul nu a întreprins măsuri de verificare prealabilă a clientului respectiv (daca
ar fi făcut-o, ar fi putut constata situația financiară precară a clientului).

Legislație specifică

În România, obligativitatea încheierii de polițe de asigurare PI este stabilită, de regulă, prin

legislația specifică fiecărei profesii. În ceea ce privește D&O, legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale este cea care prevede că administratorii și membrii directoratului sau
al consiliului de supraveghere al societății trebuie să încheie o poliță de asigurare de acest
tip.

110
În pofida faptului că aceste legislații impun încheierea poliței, ele nu prevăd, de regulă, și
condiții tehnice minime obligatorii (de exemplu: o sumă asigurată minimă la care trebuie sa
se încheie polița) pe care trebuie sa le îndeplinească polițele respective. Excepțiile sunt
reprezentate de legislația specifică pentru autorizarea și funcționarea intermediarilor în
asigurări (de exemplu, polița pentru brokerii de asigurare trebuie sa fie încheiată la o limita
minimă de 1.250.000 EUR pe eveniment asigurat și 1.850.1 EUR pe an, să aibă franșiză 0
și să respecte cerințe specifice legate de riscuri și excluderi) sau de situațiile în care
organizațiile profesionale completează prevederile legii în statutul profesiei cu astfel de
condiții minime (de exemplu, statutul profesiei de avocat prevede că pentru avocații stagiari
există o limită minimă a răspunderii de 3.000 EUR pe an, iar pentru avocații definitivi de
6.000 EUR).

Referitor la polițele de asigurare TPL, legea nu prevede obligativitatea încheierii lor.

Caracteristici ale asigurărilor de răspundere civilă

Obiectul asigurării este reprezentat de protecția patrimoniului (averii) asiguratului, atunci
când acesta este obligat de lege să plătească despăgubiri pentru prejudicii de care
răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite.

Principalele riscuri / cheltuieli acoperite:

În ceea ce privește polițele de asigurare TPL, asigurătorul achită sumele pe care asiguratul
trebuie să le plătească terților pentru prejudicii de tipul vătămări corporale sau pagube
asupra bunurilor. În ceea ce privește polițele de asigurare PI și D&O, asigurătorul achită
sumele pe care asiguratul trebuie să le plătească terților sau companiei (în cazul D&O)
pentru prejudicii de tipul pierderi financiare.

Pentru toate cele 3 tipuri de polițe, asigurătorul achită, de regulă, inclusiv:

 cheltuielile pe care asiguratul le efectuează (cu acordul asigurătorului) în scopul

apărării, soluționării pe cale amiabilă sau în instanță a faptelor asiguratului pe care
terța persoană le reclamă că i-au adus prejudicii (de exemplu, cheltuielile cu avocații
pe care asiguratul i-a angajat pentru a-i organiza apărarea în proces);
 cheltuielile de judecată pe care asiguratul și terța persoană prejudiciată le-au
suportat într-un eventual proces civil în urma căruia asiguratul a fost găsit vinovat
pentru prejudiciul produs terței persoane și acoperit prin poliță.

Polița de asigurare de răspundere exclude următoarele riscuri / cheltuieli:

 prejudicii proprii ale asiguratului;

 prejudicii provocate în mod intenționat de asigurat;
 prejudicii ce sunt rezultatul neexecutării sau executării necorespunzătoare a unui
contract încheiat între asigurat și persoana prejudiciată (de exemplu, penalitățile
contractuale nu sunt acoperite de poliță);

111
  prejudicii ce sunt acoperite prin alte polițe specifice (de exemplu, prejudiciile ce
decurg dintr-o asigurare obligatorie de răspundere civilă în legătură cu folosirea de
autovehicule (RCA) sunt excluse);
 prejudicii ce decurg din insolvența sau falimentul asiguratului.

Noțiunile și definițiile specifice folosite în legătură cu acest tip de asigurare sunt:

Terțul este orice persoană fizică sau juridică, alta decât asiguratul (sau persoanele pentru
care acesta poartă răspundere) sau asigurătorul. În piața asigurărilor din România, noțiunea
are un sens mai restrâns, respectiv partenerii contractuali ai asiguratului nu au statutul de
terț în înțelesul poliței.

Acoperirea în timp („triggerˮ, în limbajul de specialitate): definește momentul în care se

declanșează acoperirea poliței și se raportează la:

 Comiterea faptei culpabile: momentul în care asiguratul a săvârșit o faptă ce a

generat prejudicii unui terț;
 Producerea daunei: momentul în care un eveniment asigurat a avut loc sau s-a
manifestat pentru prima dată;
 Primirea cererii de despăgubire: momentul în care terțul a formulat împotriva
asiguratului o cerere de despăgubire;
 Notificarea asigurătorului: momentul în care asiguratul a raportat asigurătorului
cererea respectivă de despăgubire.

Evenimentul asigurat se referă la înregistrarea unui prejudiciu, în timpul perioadei de

asigurare, prin care este afectat un terț. Prejudiciul acoperit în cazul polițelor TPL este de
tipul: avarierii sau distrugerii de bunuri care aparțin terțului; vătămării corporale sau
decesului terțului. Primirea de către asigurat în timpul perioadei asigurate a unei solicitări de
despăgubire formulată de către persoana prejudiciată împotriva sa, în legătură cu fapte
săvârșite de asigurat și care sunt acoperite prin poliță (erori profesionale – în cazul polițelor
PI –, respectiv erori în activitatea de administrare sau conducere – în cazul polițelor D&O).

Limita de răspundere (sau limita răspunderii) reprezintă suma maximă ce poate fi plătită

de asigurător în cazul producerii unui eveniment asigurat. Această sumă poate fi stabilită
pentru fiecare eveniment asigurat, sau pe întreaga perioadă de asigurare. Cele mai uzuale
criterii pe baza cărora este dimensionată limita răspunderii au în vedere:

 prevederi explicite cerute de lege ;

 prevederi explicite cerute de beneficiarul serviciilor profesionistului;
 analiza făcută de asigurat cu privire la nivelul prejudiciilor pe care le poate produce.

Pentru a beneficia de despăgubire este necesar ca persoana prejudiciată (terțul) să

dovedească, de regulă, următoarele:

1. asiguratul să fi comis ceea ce se cheamă faptă culpabilă (de exemplu, faptul că

asiguratul nu a întreținut corespunzător fațada clădirii în care își desfășoară
activitatea);

112
 2. existența prejudiciului suferit de terța persoană (de exemplu, costul cu reparația
automobilului avariat al cărui proprietar este terța persoană și care staționa în
vecinătatea clădirii asiguratului);
3. raportul cauză-efect dintre fapta culpabilă și prejudiciu (de exemplu, faptul că
neîntreţinerea corespunzătoare a fațadei a condus la desprinderea unei bucăți de
tencuială – cauza ce a generat în cădere avarierea automobilului -efect);
4. existența vinovăției asiguratului (pentru exemplu dat, vinovăția asiguratului este
implicită, fiind dată de calitatea sa de proprietar al clădirii, lucru ce atrage
răspunderea sa de a preîntâmpina producerea unor prejudicii de către clădire).

Asigurătorul este răspunzător să achite despăgubirea numai în cuantumul sumei asigurate

la care se încheie polița. Cu alte cuvinte, dacă valoarea prejudiciului efectiv pe care îl suferă
terța persoană este mai mare decât limita răspunderii, diferența ce depășește limita
răspunderii rămâne în sarcina asiguratului.

Polițele de asigurare se pot încheia pentru întreaga activitate desfășurată de asigurat în

timpul perioadei asigurate sau pentru activitatea desfășurată în cadrul unui contract anume
încheiat cu un singur beneficiar. În primul caz (poliță încheiată pentru întreaga activitate),
perioada asigurată este, în mod uzual, 12 luni. În cea de-a doua situație (poliță încheiată
pentru activitatea desfășurată în cadrul unui singur contract), perioada asigurată poate fi
chiar și subanuală sau multianuală.

Polițele de asigurare se încheie în cele mai multe cazuri cu o franșiză. Rolurile franșizei
sunt de a-l responsabiliza pe asigurat în a preveni producerea unui eveniment asigurat
(producere în cazul căreia asiguratul ar urma să contribuie în compensarea prejudiciului
prin plata franșizei) și de a preîntâmpina activarea poliței pentru prejudicii de valoare mică și
cu probabilitate mare de apariție.

Prima de asigurare se stabilește în funcție de următoarele criterii principale: tipul și

volumul activității desfășurate de asigurat, nivelul limitei de răspundere , durata perioadei de
asigurare, istoricul daunelor.

Mecanismul de funcționare a produsului de asigurare de

răspundere civilă
Unul dintre cele mai importante elemente ale mecanismului de funcționare este acoperirea
în timp. În piața asigurărilor din România, asigurătorii care practică astfel de tipuri de
asigurare folosesc cel mai frecvent două categorii de sisteme de acoperire în timp: sistemul
„claims made” şi sistemul „loss-occurrenceˮ.

Sistemul „claims made” este specific polițelor de asigurare de răspundere civilă

profesională și de răspundere civilă a managerilor și presupune că polița de asigurare este
activă pentru solicitările de despăgubire care respectă toate criteriile de mai jos:

 sunt primite de către asigurat din partea clienților săi sau a terților în timpul perioadei
de asigurare;

113
  sunt raportate de către asigurat asigurătorului în timpul perioadei de asigurare, sau
într-o perioadă extinsă de raportare a daunelor (dacă o astfel de perioadă a fost
acordată prin condițiile de asigurare);
 sunt în legătură cu fapte pe care asiguratul le-a comis în timpul perioadei de
asigurare, sau într-o perioadă de anterioritate (dacă o astfel de perioadă a fost
acordată prin condițiile de asigurare).

Sistemul „loss-occurrence” este specific polițelor de asigurare de răspundere civilă

legală și presupune că polița de asigurare răspunde pentru solicitările de despăgubire care
respectă amândouă criteriile de mai jos:

1. sunt primite de către asigurat din partea terților în perioada pe care legiuitorul o
permite terților pentru a-și exercita dreptul la despăgubire (această perioadă este, de
regulă, 36 de luni de la data la care terțul a cunoscut sau trebuia să cunoască
înregistrarea unui prejudiciu și pe cel răspunzător de producerea acestuia – în cazul
de față, asiguratul);
2. sunt în legătură cu evenimente petrecute în timpul perioadei de asigurare.

Modalități de subscriere și administrare

În vederea evaluării cât mai corecte a riscului și implicit pentru stabilirea termenilor de
asigurare, asigurătorul solicită clientului completarea unui chestionar de asigurare (care
conține întrebări cu privire la, de exemplu, domeniul de activitate, cifra de afaceri, istoricul
daunelor clientului).

Acest chestionar este, de regulă, singurul document în baza căruia se încheie polița. Totuși,
există situații particulare când, pe lângă chestionar, asigurătorii mai pot solicita și alte
documente adiționale. De exemplu, în cazul polițelor de asigurare de răspundere civilă
profesională care se încheie pentru activitatea desfășurată de asigurat în cadrul unui singur
contract, asigurătorii pot solicita și un draft al contractului respectiv, deoarece prevederile
din contract (de exemplu, legislația aplicabilă în caz de dispute între asigurat și beneficiarul
serviciilor sale) pot influența expunerea la risc.

În baza chestionarului de asigurare, se încheie contractul de asigurare, din care fac parte
poliţa, eventualele anexe, condiţiile de asigurare şi eventualele clauze suplimentare. Pe
parcursul perioadei asigurate, asigurătorul și asiguratul pot conveni modificări ale termenilor
și condițiilor de asigurare (de exemplu, majorarea limitei răspunderii). În astfel de cazuri, se
emite un supliment de asigurare.

Modalități de avizare/ plată despăgubiri

În situația în care un eveniment asigurat are loc, asiguratul trebuie să avizeze asigurătorul,
punând la dispoziția acestuia o înștiințare care să descrie împrejurările în care evenimentul
a avut loc și prejudiciul rezultat. Înștiințarea este însoțită de notificarea primită de asigurat
din partea celui care reclamă prejudiciul (terța persoană prejudiciată) și de răspunsul
asiguratului la notificarea respectivă (răspuns în care prezintă punctul său de vedere cu
privire la situația reclamată).

114
Constatarea și evaluarea prejudiciilor se fac de către asigurător, împreună cu asiguratul.
Cuantumul despăgubirilor se stabilește fie pe baza înțelegerii amiabile dintre cele trei părți
implicate (asigurător, asigurat și terța persoana prejudiciată), fie prin hotărâre
judecătorească definitivă.

Asigurătorul plătește despăgubirea terței persoane prejudiciate sau asiguratului (dacă

asiguratul a achitat despăgubirea terței persoane prejudiciate).

5. ASIGURARI GENERALE

5.5. Alte tipuri de asigurări

Asigurarea agricolă și de animale (clasa 9 de asigurări)

Asigurarea agricolă reprezintă o formă de asigurare prin care este acoperită o gamă largă
de riscuri, a căror producere ar putea determina pagube materiale legate de culturile
agricole, culturile de legume, rodul viilor și pomilor.

Culturile agricole sunt expuse unor riscuri climatice care nu pot fi anticipate ori controlate,
de natură să le afecteze major și să genereze pierderi semnificative pentru asigurați. Ele
sunt investiții ce trebuie protejate financiar. Activitățile zootehnice sunt supuse unor riscuri
deosebite, principala lor resursă fiind animalele vii, cum ar fi: bovinele și bubalinele,
cabalinele și catârii, ovinele și caprinele, porcinele etc.

Obiectul asigurării în cazul asigurărilor agricole este reprezentat de culturile de cereale

(de exemplu: grâu, triticale, secară, orz, orzoaică, ovăz, porumb și sorg), leguminoase (de
exemplu: cartofi, sfeclă de zahăr, mazăre, fasole și soia) și plante oleaginoase (floarea-
soarelui, rapiță, altele).

Riscuri asigurate în cazul asigurărilor agricole sunt:

 Riscuri generale: incendiu, ploi torențiale, furtună cu viteză a vântului, grindină,

alunecare/ prăbușire/ surpare de teren, îngheț timpuriu de toamnă, îngheț târziu de
primăvară.
 Riscuri specifice, acceptate specific și cu acceptul reasiguratorilor, prin derogare de
la condițiile de asigurare pe bază de specificități și cotații (prime) de asigurare
suplimentare.

Principalele excluderi în cazul asigurărilor agricole sunt: inundația și seceta, temperaturile,

sub valoarea de zero grade Celsius, înregistrate în intervalul 1 noiembrie – 20 aprilie,
întârzierea recoltatului, față de perioada optimă a fiecărei culturi; vânt puternic cu viteza mai
mare de 80 km/oră, stratul gros de zăpadă care conduce la fenomenul de A.S.F.ixie a
culturilor, ploile abundente și de durată (peste 30 litri / 24 ore, pentru o perioadă de minim 2
zile consecutive).

Asigurarea animalelor reprezintă o formă de asigurare prin care se pot asigura animalele,

aparținând persoanelor fizice și juridice, animalele primite în folosință de persoanele juridice

115
și care aparțin altor persoane juridice, precum și animalele primite spre creștere sau
îngrășare de persoane fizice și juridice, pe bază de contracte încheiate cu persoane
juridice.

Obiectul asigurării în cazul asigurărilor de animale îl reprezintă animalele pentru care

asiguratul (persoană juridică) are un interes patrimonial în calitate de proprietar,
administrator, custode sau alte calități dovedite cu acte. În asigurare pot fi cuprinse animale
grupate pe categorii, în funcție de specie, rasă și performanței productive (clase de calitate),
grupe de vârstă sau condiții de exploatare.

Riscurile asigurate în cazul asigurărilor de animale pot fi riscuri generale care pot conduce
la accidentarea sau moartea animalelor, cum ar fi grindina, furtuna sau furtul sau riscuri de
accidente cum ar fi intoxicația subită cu ierburi sau atacul animalelor sălbatice, precum și
boli.

Principalele excluderi în cazul asigurărilor de animale sunt: moartea animalelor de

bătrânețe, moartea animalelor ca urmare a unor tratamente empirice, evenimente datorate
furajării necorespunzătoare; îmbarcarea/ debarcarea și transportul animalelor, cu orice
mijloace de transport, boli infecto-contagioase sau parazitare.

Noțiuni și definiţii

Suma asigurată. Suma asigurată în asigurarea culturilor reprezintă nivelul cheltuielilor

tehnologice directe de producţie sau la valoarea producţiei.

Pentru asigurarea animalelor, suma asigurată este dată de valori declarate de asigurat și
agreate de asigurător și poate fi:

 globală (include tot efectivul),

 diferențiată (cu sume egale/cap de animal, în cazul unui efectiv variat, cu animale de
valori diferite),
 specifică, în cazul unor valori individuale.

Franșiza. În cazul asigurărilor agricole, contractul de asigurare se încheie cu aplicarea unor

franșize deductibile per eveniment, stabilite ca procent din suma asigurată, se scad din
cuantumul despăgubirii, se aplică pentru fiecare suprafață (bloc fizic, parcelă, solă) sau se
aplică pentru fiecare eveniment produs.

Prima de asigurare. În cazul asigurărilor agricole, există flexibilitate în stabilirea primei de

asigurare și efectuarea plății. Prima de asigurare se stabilește în funcție de factori cum ar fi:
sensibilitatea culturii la factorii de risc asigurați, frecvența manifestării factorilor de risc,
localizarea culturilor asigurabile pe județe, mărimea sumei asigurate, care reprezintă nivelul
cheltuielilor tehnologice directe de producție, nivelul cheltuielilor tehnologice directe de
producție sau valoarea producției.

Perioada de asigurare pentru culturi este sezonul agricol corespunzător ciclului de

vegetație caracteristic fiecărui soi de cultură cultivată.

116
Asigurarea de aviație
Asigurarea de aviație se adresează, în principal, liniilor aeriene, aeroporturilor, operatorilor
aerieni care efectuează operațiuni de lucru aerian, sau de aviație generala (conform
Codului aerian), fabricanților de aeronave sau de componente de aeronavă, aerocluburilor,
unităților militare de aviație și persoanelor fizice sau juridice care dețin aeronave pentru
transport privat.

Asigurările de aviație cuprind următoarele clase :

 Asigurarea aparatelor de zbor – clasa 5

 Asigurarea de răspundere civilă în aviație – clasa 11.

Cumpărătorii asigurărilor de aviație pot fi companiile de transport aerian, proprietarii unor

avioane companii sau persoane fizice, cluburi aeronautice care ar suferi pierderi financiare
în situația în care ar fi avariate aeronave, instalațiile și/sau echipamentele montate pe
acestea, dacă ar trebui să răspundă pentru faptele sau situațiile ce conduc la înregistrarea
unor prejudicii de către terți, pasageri, bagajele sau bunurile personale ale acestora din
urmă sau dacă au loc accidente ale echipajelor, personalului de la sol.

Principalele tipuri de asigurări de aviație sunt:

 Asigurarea aeronavei pentru pierdere totală,

 Asigurarea de răspundere față de terți, inclusiv sau exclusiv pentru pasageri, mărfuri
și poștă,
 Asigurarea de răspundere față de pasageri, mărfuri și poștă,
 Asigurarea aeronavei pentru riscul de război,
 Asigurarea de accidente persoane,
 Avarii la motorul aeronavei,
 Asigurarea de răspundere a aeroportului, companiilor de aprovizionare cu
combustibil și trafic aerian.

Riscurile acoperite în asigurarea de aviație sunt:

a. riscurile pentru pierderea sau avarierea accidentală a aeronavei;

b. riscurile de răspundere pentru deces, vătămare corporală, pagube materiale produse
terților (alții decât pasageri)
c. riscul de răspundere pentru deces, vătămare corporală, pagube materiale produse
pasagerilor;
d. asigurarea mărfii;
e. riscuri de accidente care pot afecta echipajul aeronavei și pasagerii;
f. riscul de răspundere a producătorului sau reparatorului aeronavei, ce rezultă din
proiectarea sau producerea defectuoasă a aeronavei,
g. riscul de pierdere a licenței pentru personalul aeronavei.

De regulă, o poliță completă cuprinde acoperirea aeronavei însăși (corpul aeronavei) și

răspunderea față de terți.

117
Obiectul asigurării. Sunt asigurate navele aeriene aparținând companiilor aeriene de
transport și asociațiilor sportive, pentru pierderea sau avarierea aeronavei, răspunderea
față de pasageri și pentru bagajele acestora, precum și pentru mărfurile transportate,
răspunderea civilă legală față de terți.

Excluderi. La asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite situații, cum ar fi: pierderea suferită
ca urmare a folosirii pistelor și a terenurilor de aterizare neautorizate, cu excepția cazurilor
de forță majoră; pierderile provocate de transportul de pasageri și mărfuri peste numărul de
locuri și greutatea admisă de capacitatea de transport a aeronavei; pierderile provocate de
acțiunea intenționată sau de culpă gravă a asiguratului sau a reprezentanților săi; pierderea
suferită ca urmare a folosirii aeronavei în alt scop decât transportul de pasageri și de
mărfuri.

Franșiza este în general diferențiată. De regulă, ea reprezintă un procent din valoarea

aeronavei noi și se aplică fiecărei daune produse în timpul zborului sau evoluției la sol,
procentul respectiv fiind mai scăzut dacă dauna apare pe durata în care aeronava este
garată. Franșizele sunt mai mari pentru aeronavele vechi și elicoptere.

Suma asigurată. Aeronavele se asigură la sumele declarate de asigurat și agreate de

asigurator și care nu trebuie să depășească valoarea de înlocuire a aeronavei la data
încheierii asigurării. Răspunderile se asigură la sumele declarate de asigurat pentru
pasageri, bagaje și pentru mărfurile transportate, precum și pentru terți, în limitele prevăzute
de legislația din România, în convențiile internaționale la care România este parte sau în
acordurile încheiate de asigurat cu partenerii externi.

Despăgubirile. În caz de pierdere fizică directă sau de dispariție, asiguratul este

despăgubit cu suma asigurată, iar dacă aeronava poate fi reparată, despăgubirea este
reprezentată de costul reparațiilor necesare, din care se scade valoarea reperelor ce se mai
pot întrebuința sau valorifica.

Perioada asigurată. Asigurarea aeronavelor se poate încheia fie pentru o perioadă de

timp, fie pentru o călătorie determinată.

Asigurări CARGO
Asigurarea CARGO (clasa 7 de asigurări) este forma de asigurare prin care se asigură
bunurile care fac obiectul transportului terestru, maritim, fluvial și aerian (CARGO).
Asigurarea tip CARGO cuprinde bunurile care fac obiectul transportului intern si
internațional și se încheie pentru valoarea bunurilor respective, inclusiv cheltuielile de
transport, vamale și alte cheltuieli.

Acest tip de asigurare vizează despăgubirea daunelor produse ca urmare directă a riscurilor
întâmplătoare ale transportului și se incheie cu proprietarul mărfurilor transportate (nu cu
transportatorul, care are răspundere CMR).

Polița de asigurare CARGO poate fi încheiată:

118
 a. pentru un singur transport – poliță CARGO
b. pentru toate transporturile efectuate într-o perioadă de timp – poliță CARGO
abonament.

În practica internațională, se aplică condițiile de asigurare A, B și C, care se diferențiază

prin riscurile acoperite:

1. Condiția A are cea mai largă sferă de cuprindere, oferindu-se protecție pentru toate
riscurile de pierdere și avarie a bunului asigurat, cu excepția unor grupe de riscuri
prezentate separat.
2. Condiția B acoperă pierderea și avaria la bunul asigurat cauzate de anumite riscuri
cum ar fi: eșuarea, scufundarea sau răsturnarea navei/ambarcațiunii sau coliziunea
sau contactul navei, ambarcațiunii sau mijlocului de transport cu un obiect exterior,
altul decât apa;
3. Condiția C este cea mai puțin cuprinzătoare în raport cu A și B, acoperă pierderea
și avaria la bunul asigurat cauzate de un număr mai redus de riscuri.

Pe lângă asigurarea impusă de una din condițiile A, B sau C, contractul de asigurare tip
CARGO poate să mai prevadă suplimentar următoarele condiții: „riscuri de război” și „riscuri
de greve”.

Excluderile se găsesc la toate cele trei condiții și sunt grupate în trei categorii: pierderea,
avaria și cheltuiala rezultând din sau provocate de comportarea necorespunzătoare voită a
asiguratului; scurgerea ordinară – pierderea uzuală în greutate sau volum, uzura normală a
bunului asigurat; ambalarea și pregătirea insuficientă sau necorespunzătoare a bunului
asigurat sau viciu propriu sau natura bunului asigurat.

Suma asigurată este valoarea declarată a mărfurilor înscrisă în poliță pentru un singur

transport și reprezintă limita maximă a despăgubirii ce se poate acorda în caz de daună.
Suma asigurată maximă pe transport înscrisă în polița abonament este valoarea maximă
estimată pe un transport.

Prima de asigurare este cotația de primă aplicabilă la suma asigurată sau valoarea

traficului de marfă (polița abonament).

Asigurări maritime și de transport

Asigurarea maritimă este prima formă de asigurare, începutul ei datând încă din

antichitate. Cercetările istorice au demonstrat că primele forme de dispersie a riscurilor și
ulterior de asigurare, își au originea pe timpul chinezilor și mai târziu, al fenicienilor, grecilor
și romanilor, cunoscute ca popoare care practicau comerțul pe mare. Apariția asigurărilor
maritime ca prima formă de asigurare este explicată prin legătura strânsă între comerț și
navigația maritimă, descoperindu-se că navele, mărfurile, navlul și viețile omenești erau
expuse riscurilor mării.

În timpurile noastre, există o diferențiere a persoanelor interesate în proprietatea asupra

mărfurilor și navelor și, deci, există două forme de asigurare în funcție de acest interes:

119
  asigurarea navelor (CASCO sau HULL) – se referă la asigurarea navelor și a
încărcăturii acestora; prin navă se înțelege orice tip de vapoare, corăbii, iahturi, nave
petroliere etc. (încadrată în clasa 6);
 asigurarea de răspundere a armatorilor navei – Protection & Indemnity (P&I);
acoperă inclusiv răspunderea pentru marfa transportată (încadrată în clasa 12).

Asigurarea navelor oferă protecție armatorilor. Navele reprezintă obiectul asigurării

maritime în timpul călătoriei, în perioada de construcție, reparație sau staționarea în port.

Polița de asigurare maritimă se clasifică după mai multe criterii:

1. În funcție de interesul asigurabil (de exemplu, se asigură doar suma plătită pentru
transportul mărfurilor, tariful sau chiria pentru nava sau se asigură nava și
echipamentele);
2. În funcție de durată (de exemplu, anumite polițe sunt valabile pe o anumită călătorie
din portul de expediere, în portul de destinație).

Suma asigurată reprezintă limita răspunderii asiguratorului, ea neputând depăși valoarea

daunelor ce pot fi suportate de asigurat. Dimensiunea maximă are legătură cu valoarea
asigurabilă. În general, valoarea asigurabilă se determină pe baza reglementărilor diferitelor
țări sau pe baza uzanțelor în materie.

Prima de asigurare se stabilește pe baza unor calcule actuariale care țin seama de o serie
de factori generali și specifici fiecărui tip de protecție, printre care tipul și dimensiunea
riscurilor, frecvența producerii lor, condiția de asigurare, natura mărfii și felul ambalajului,
voiajul și nava care îl efectuează, statistica pierderilor anterior încheierii asigurării (istoricul
daunelor), zona geografică pentru care se oferă protecție etc.

Asigurarea maritimă presupune, pe lângă asigurarea navei, mărfurilor, navlului, persoanelor

aflate la bordul navei, și asigurarea răspunderii pe care nava o are față de cei cărora le
poate provoca pierderi materiale sau suferințe.

În mod tradițional, asigurătorii implicați în asigurarea maritimă oferă asigurări pe bază de

contract (poliță) de asigurare pentru navă, marfă, avarie comună etc, în timp ce
răspunderile se asigură printr-o formă specifică pe bază de reciprocitate (P&I).

În asigurarea maritimă există două forme distincte de protecție împotriva riscurilor:

 asigurarea de tip contractual, care are la bază contractul încheiat între asigurător și
asigurat;
 asigurarea de tip mutual sau reciprocă, prin care asigurații contribuie prin cotizații la
un fond comun administrat de o asociație mutuală, numită pe scurt Club P&I
(asociatie non-profit a armatorilor). Acest club este destinat acoperirii daunelor
suferite de membrii asociației respective, fie că sunt determinate de răspundere
civilă, fie că sunt rezultate din exploatarea navei.

Asigurarea de risc financiar

120
Un comerciant care vinde produse sau furnizează servicii cu plata la termen către alte
companii este expus riscului de neplată. Asigurarea de risc financiar (clasele nr. 14, 15 şi
16 de asigurări) permite unei companii să minimizeze riscul de neplată a facturilor către
clienții săi, prin colectarea și analiza informațiilor despre aceștia, să recupereze debite sau
să primească despăgubiri în cazul în care debitorii nu își mai plătesc datoriile.

În mecanismul acestei asigurări sunt implicate trei părți: asiguratul (creditor), cumpărătorul
(debitor) și asigurătorul (garant), iar răspunderea privind rambursarea creditului revine
debitorului. Răspunderea asigurătorului (în calitatea de garant) este în plan secund, acesta
devenind răspunzător numai dacă primul nu-și îndeplinește obligația de plată.

Asigurarea de risc financiar cuprinde trei clase de risc:

1. Asigurarea de credite (clasa 14) are în vedere: creditele interne, creditele de export,
ratele de credit, ratele de leasing, creditele de investiții;
2. Asigurarea de garanție/cauțiune/fidelitate (clasa 15);
3. Asigurarea de pierderi financiare (clasa 16).

Asigurarea de credite se poate clasifica în:

 Asigurarea creditului comercial – acoperă dauna pe care o suportă vânzătorul unei

mărfi, în situația în care cumpărătorul nu achită parțial sau total suma facturată.
 Asigurarea creditului de export – acoperă dauna pe care o suportă furnizorul în
activitatea de comerț exterior din aceleași cauze ca cele enumerate anterior.
 Asigurarea creditului de cumpărare cu plata în rate sau leasing acoperă pierderea pe
care o suportă dealerul sau instituția finanțatoare ca rezultat al neplății ratelor
datorate de către cumpărător.

Asigurarea de garanție/cauțiune/fidelitate

Termenul de cauțiune/garanție definește un contract prin care o persoană numită fidejusor

se obligă față de creditorul altei persoane să execute obligația celui pentru care garantează,
dacă acesta nu o execută.

Asiguratul poate fi orice agent economic care:

 în contractele de creditare bancară încheiate are calitatea de debitor, calitate care îl

obligă la plata unor anumite sume de bani către creditor, la o anumită scadență;
 în contractele comerciale de lucrari, livrare de bunuri sau prestare de servicii
încheiate este parte cu drepturi și obligații printre care și constituirea de garanții
privind îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Obiectul asigurării îl constituie:

 fie obligația asiguratului-debitor de a plăti o sumă de bani la scadență, conform

prevederilor contractului de credit, dacă acesta se află în imposibilitate temporară de
plată;

121
  fie obligatia asiguratului – executant/furnizor/prestator de a-și îndeplini obligațiile
asumate prin contractul comercial

Asigurătorul acţionează în calitate de garant, angajându-se faţă de beneficiarul garanţiei, în

limita sumei asigurate și în schimbul primei de asigurare plătite de asigurat, să acopere
pierderile înregistrate de beneficiar ca urmare a producerii evenimentelor asigurate în
perioada asigurată, sub rezerva recuperării de la asigurat a sumelor plătite în locul acestuia
în baza unei acțiuni subrogatorii.

Ca mijloc de transmitere a obligațiilor, subrogația constă în înlocuirea creditorului dintr-un

raport juridic obligațional (creditor inițial) cu o altă persoană care, plătind datoria debitorului,
devine creditor al acestuia din urmă (subrogat, solvens sau creditor prin subrogaţie),
dobândind toate drepturile creditorului plătit (art. 1593 și art. 1597 Cod Civil)

Asigurarea acoperă fie riscul neachitării de către asigurat a sumelor de plată scadente la
creditele bancare, fie riscul neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a obligaţiilor
stipulate în contractele comerciale incheiate, din cauza lipsei temporare de disponibilități în
cont, asigurătorul achitând creditorului/beneficiarului sumele datorate de asigurat.

Asigurările de garanții se pot împărți în două tipuri principale:

 asigurările de cauțiune;
 asigurările de fidelitate, denumite și asigurări ale daunelor de încredere.

Dintre asigurările de garanție/cauțiune cele mai des întâlnite forme în practică sunt: garanții
pentru participări la licitații, garanții de restituire a sumelor plătite cu titlu de avans, garanții
de bună execuție a lucrărilor ori serviciilor stipulate în contract. Asigurarile de garanții
contractuale (clasa 15) se supun legislației specifice achizițiilor publice, în cazurile în care
beneficiarii sunt autorități.

Sectorul în care sunt solicitate cel mai mult aceste asigurări este sectorul de construcții, în
care beneficiarul lucrării este acoperit în cazul în care antreprenorii nu își îndeplinesc
obligațiile asumate prin contract, ori le îndeplinesc într-un mod defectuos.

Asigurarea de fidelitate

Prin acest tip de asigurare, asigurătorul oferă protecție unei companii, în calitate de asigurat
împotriva unor prejudicii aduse activelor sale, ca urmare a actelor necinstite sau
frauduloase ale personalului (de exemplu, casierul care sustrage bani din casieria societății,
vânzătorii care sustrag sau deteriorează marfa din magazine etc.).

Constatarea daunelor

Constatarea daunelor pentru asigurările menționate se face de către asigurător sau

împuterniciți ai acestuia, împreună cu asiguratul sau împuternicitul/ împuterniciții respectivi.
În cazurile în care, există daune unde este necesară intervenția autorităților de specialitate,
acestea sunt anunțate primele la producerea evenimentului asigurat, urmând ca după

122
aceea să fie anunțată societatea de asigurări la care este încheiată polița de asigurare. În
restul cazurilor se va anunța mai întâi asigurătorul.

Modalități de subscriere și administrare

În vederea evaluării cât mai corecte a riscului și, implicit, pentru stabilirea termenilor de
asigurare, la încheierea poliței asigurătorul solicită clientului completarea unor chestionare
de asigurare.

Totuși, există situații când, pe lângă chestionare, asigurătorii mai pot solicita și alte
documente adiționale. În baza chestionarului de asigurare, se încheie contractul de
asigurare, din care fac parte următoarele documente: polița, eventualele anexe, condițiile
de asigurare și eventualele clauze suplimentare.

123