Relația dintre două personaje

Nae Cațavencu și Ștefan Tipătescu

Opera „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este o comedie totală în care comicul de
moravuri se asociază celui de situație, de intrigă, de limbaj, de caracter. Piesa s-a jucat în premieră la Teatrul
Național din București pe 13 noiembrie 1884.
Titlul reliefează intriga. Articolul nehotărât „o” sugerează că scrisoarea pierdută este doar unul din
mijloacele de șantaj în lumea politică, un simbol al corupției și compromisului.
Tema centrală a comediei o reprezintă astfel, degradarea vieții politice, sociale și private. Ea este
particularizată prin surprinderea unei bătălii electorale.
Comedia este structurată în patru acte, în care formula dramatică se bazează pe succesiunea cronologică.
Sunt utilizate tehnica acumulării situațiilor (tehnica bulgărelui de zăpadă) și instalarea abruptă a conflictului.
Din indicațiile scenice aflăm informații privitoare la locul și timpul acțiunii: „în capitala unui județ de
munte, în zilele noastre”. Neprecizarea cu exactitate a locului și timpului acțiunii exprimă intenția
dramaturgului de a da un caracter de generalitate întâmplărilor, iar acel „în zilele noastre” capătă un caracter
ironic prin puterea reactualizării faptelor.
Nae Cațavencu întruchipează tipul demagogului și arivistului reprezentând unul dintre personajele
principale ale piesei. Acesta este perceput diferit de celelalte personaje, fiind caracterizat direct de acestea.
Astfel, pentru Zoe și soțul ei Cațavencu este un „mișel”, pentru Farfuridi este „nifilist”, Tipătescu îl vede
„mizerabil”, „infam”, „impertinent”, „canalie”, Brânzovenescu îi spune „moftolog”, iar Pristanda gândește
despre el ușor admirativ: „Mare pișicher! Strașnic prefect ar fi și ăsta!”.
Celălalt personaj principal al piesei, aflat în antiteză cu Nae Cațavencu este Ștefan Tipătescu. El este
prefectul județului, așa cum notează autorul în lista cu „Personajele” de la începutul piesei, dar
întruchipează, în același timp, tipul donjuanului/al primului amorez.Tipătescu aparține tipului politic, dar,
spre deosebire de ceilalți, este un om instruit, educat. Imoralitatea lui se manifestă în planul vieții de familie
deoarece, împreună cu Zaharia și Zoe Trahanache alcătuiesc un triunghi conjugal, fapt ce le consolidează
relația politică. Este singurul personaj care se exprimă corect, dar asemenea celorlaltor personaje este corupt,
nerușinat și în stare să folosească orice mijloc în lupta politică.
Relația dintre Nae Cațavencu și Ștefan Tipătescu se evidențiază în două scene-cheie din piesă: scena
negocierii și scena finală, a toasturilor și împăcărilor.
Prima scenă are loc după arestarea ilegală a lui Cațavencu, eliberat la decizia lui Zoe și a adus să
negocieze de același Ghiță, care îl închisese la porunca prefectului. În așteptarea ......., Cațavencu dă ochi cu
Tipătescu, furios și impacientat, dar încercând să simuleze calmul. El îi face câteva oferte în schimbul
scrisorii(postul de primar), dar, inflexibil, Cațavencu refuză orice propunere, solicitând un singur lucru:
sprijinul candidaturii, mandatul de deputat. Scena reflectă duplicitatea personajelor prin contrastul dintre
dialogul amabil-insinuant, ..............și jocul scenic demascante.
În cele din urmă, prefetul își pierde controlul, izbucnește sălbatic, îl face pe avocatul înspăimântat
„mizerabile” și „canalie nerușinată”, sărind să-l lovească cu bastonul. Intervenția Zoei aplanează conflictul,
pentru că aceasta declară susținerea candidaturii lui Cațavencu, iar Tipătescu, șantajat sentimental de femeie,
i se supune.
În finalul piesei, cei doi opozanți se îmbrățișează, Cațavencu cerându-i iertare prefectului: „să mă ierți și
să mă iubești!”. Motivația are un suport demagogic, personajul nu se dezice de tipul său de discurs nicio
clipă: „pentru că toți ne iubim țara, toți suntem români”. Echivocul îi vizează pe amândoi: „mai mult sau mai
puțin onești”. Tipătescu râde. Toastul este pentru mulțimea care nu cunoaște cu adevărat interesele
politicienilor și luptele lor de culise: „În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea
județului nostru!”.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru puterea politică a două fețe opuse:
reprezentanții partidului aflat la putere(prefectul, Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache-președintele grupării
locale a partidului și Zoe, soția sa) și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios
avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul are ca bază contrastul comic dintre ceea ce
sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Farfuridi-Brânzovenescu care se tem de răbdarea prefectului.