PARTEA I

Secţiunea 1. Conceptul de domeniu

Regimul juridic aplicabil acestor bunuri cuprinde reguli specifice de formă si de fond
care privesc gestionarea, administrarea sau înstrăinarea lor. Unele dintre aceste bunuri
aparţin proprietăţii private, altele proprietăţii publice
Domeniul administrativ este, de obicei, împărţit în două categorii, şi anume: domeniul
public şi domeniul privat. Din domeniul public fac parte bunurile mobile şi imobile ale
administraţiei care sunt afectate unui interes general, Din domeniul privat al administraţiei
fac parte bunurile mobile şi imobile ale administraţiei, ce nu sunt afectate în mod direct unui
interes general.
Conceptul de domeniu îşi are originea în latinescul dominium, care înseamnă
stăpânire, proprietate.
Normele juridice care reglementează această materie sunt norme exorbitante
derogatorii de la dreptul comun, ele aparţinând diviziunii dreptului public.

Secţiunea a 3-a. Distincţia dintre domenii.

Remarcăm că distincţia dintre domeniul public si domeniul privat este mai mult opera
doctrinei şi a jurisprudenţei. decât a dreptului obiectiv.
Domeniul reprezintă o universalitate care permite divizibilitatea sa în două mase de
bunuri: domeniul public si domeniul privat. Distincţia dintre cele două domenii nu este pur
formală, ci ea antrenează o dualitate de regimuri juridice cărora bunurile li se supun.
Dincolo de deosebirile de regim juridic, domeniul public şi domeniul privat au o
funcţiune comună, si anume aceea de a permite persoanelor publice să îşi îndeplinească
misiunile lor administrative.
Codul napoleonian Cart. 538-541) face din stat un proprietar ca oricare altă persoană.
Toate bunurile deţinute de către stat alcătuiau domeniul său public, fiind supuse aceluiaşi
regim juridic.
In literatura de specialitate s-a apreciat că noţiunea domeniului public trebuie aplicată
..ansamblului bunurilor utilizate sau exploatate de. sau pentru, colectivităţile umane".'
Articolul 476 C. civ. român utilizează noţiunea domeniului public în accepţiunea de
domeniul statului, de interes naţional.
1
 Domeniul public este alcătuit din bunurile afectate utilizării generale si nesusceptibile
de a fi proprietate particulară
Domeniului public îi sunt ataşate căile de comunicaţie, monumentele
publice, clădirile şi bunurile utilizate pentru funcţionarea şi prestarea
servicer publice, bunurile care prin natura lor sau prin destinaţia legii sunt de uz sau de
interes public.

Secţiunea a 4-a. Titularii domeniului

Noţiunea de domeniu este strâns legată de aceea de patrimoniu, fără a se confunda cu
aceasta.
In general, patrimoniul este definit ca fiind totalitatea drepturilor si obligaţiilor
patrimoniale aparţinând und persoane fizice sau juridice determinate, privită ca o sumă de
valori active şi pSsive, strâns legate între ele.
Aşadar, conţinutul concret al patrimoniului este alcătuit din drepturile si obligaţiile
patrimoniale care aparţin unei persoane determinate. Drepturile patrimoniale sunt acele
drepturi subiective care au conţinut economic, fiind evaluate în bani. Ele se împart în două
mari categorii: drepturi reale şi drepturi de creanţă.
Potrivit teoriei dreptului civil, drepturile reale sunt drepturile subiective patrimoniale
care conferă titularului lor anumite prerogative, recunoscute de lege, asupra unui bun, pe care
acesta le poate exercita în mod direct şi nemijlocit, fără a fi necesara în acest scop,
intervenţia oricărei alte persoane
Drepturile de creanţă sunt acele drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora
titularul lor sail subiectul activ, numit creditor, are posibilitatea juridică de a pretinde
subiectului pasiv, numit debitor, persoană determinată, să dea, să facă sau să nu facă ceva,
sub sancţiunea constrângerii de.stat.
Domeniul administrativ cuprinde o totalitate de bunuri mohile.şi imohile-pe când
patrimoniul are iin conţinut mai larg
Bunurile domeniale aparţin persoanelor morale, polirico-teritoriale respectiv statului
sau unei colectivităţi locale organizate juridic: „comună, oraş, judeţ, ca persoane
administrative generale

2
 In virtutea personalităţii sale, statul este proprietar de bunuri, titular al domeniului său
public şi privat, bunuri care servesc îndeplinirii intereselor generale ale colectivităţilor
statale.
Pentru uşurinţa administrării statul a recunoscut unor colectivităţi teritoriale (judeţ.
oras. comună) exercitarea în anumite limite a dreptului de comandă administrativă. alături de
drepturi patrimoniale Astfel colectivităţile locale au devenit şi titulare de domeniu, ca
universalitate de bunuri folosite în asigurarea interesului general.
Unele persoane morale administrative, cum sunt judeţele şi comunele au pe lângă
patrimoniu şi exerciţiul unor drepturi de putere publică: astfel, au drept de politie, dreptul de
a stabili impozite, de a avea un domeniu public, de a expropria etc.

Secţiunea a 5-a. Dreptul administrativ ai bunurilor - componentă

a dreptului public
Administraţia publică - ca fenomen social - corespunde unei ordonări a societăţii
organizate în stat, ordonare asigurată prin intermediul dreptului.
In sistemul politico-juridic românesc, dreptul care reglementează principalele relaţii
sociale din domeniul administraţiei puiblice este cel public
Dreptul administrativ al bunurilor trebuie înţeles ca reprezentând acea subramură a
dreptului administrativ care cuprinde normele juridice ce reglementează situaţia bunurilor
administraţiei publice şi regimul domenial aplicabil acestora.
Regimul domenialităţii, ca regim specific aplicabil bunurilor persoanelor morale de
drept public - stat, judeţ, oraş, comună -. constă în regulile juridice speciale de formă şi de
fond aplicabile bunurilor, care se suprapune şi se adaugă regimului proprietăţii asupra
acestora.

3
1. domeniu - ansamblu de bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale. aparţinând
titularilor puterii de a administra treburi publice: stat, iudet. oras. comună (sinonim - bunuri
domeniale);
2. regim juridic domenial - ansamblul regulilor juridice de formă şi de fond aplicabile
dreptului de proprietate asupra bunurilor domeniului:
3. domenialitate - ansamblul particularităţilor dreptului de proprietate asupra bunurilor
domeniului (de exemplu: instituirea unei forme specifice de proprietate aplicahilă numai
acestora - proprietatea publică: imprimarea unor caractere specifics dreptului de proprietate
privată exercitat asupra bunurilor domeniale);
4. drepturi domeniale - dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată asupra
bunurilor domeniale; drepturi reale constituite pe baza acestora, cum ar fi dreptul de
administrare, dreptul de folosinţă, dreptul de concesiune; drepturi de creanţă constituite în
legătură cu un bun domenial;
5. Cod domenial - lege complexă care cuprinde ansamblul reglementărilor în materia
domenialităţii.

4
 Capitol unic. Doctrina franceză în materia domenialităţii
Secţiunea 1. Domeniul public

In doctrina franceză contemporană întâlnim teza potrivit căreia pentru ca.un bun să
facă parte din domeniul public trebuie să întrunească două condiţii: bunul să aparţină unei
obiectivităti publice si să fie atribuit unei anumite destinaţii de interes general.
Proprietatea publică, cu aceeaşi întindere ca şi proprietatea unei persoane publice
asupra unui bun, nu absoarbe domenialitatea publică. Regimul domeniului public sau orivat
apare ca o reglementare suplimentară, adăugându-se drepturilor si obligaţiilor pe care
persoana publică le deţine în calitatea sa de proprietar al bunurilor.

Clasificarea domeniului public

A. După modul de încorporare în domeniul public:
a) domeniul public natural, cnprinzând bunuri existente ca atare, ca urmare a fenomenelor
naturale, fără intervenţia omului în cazul lor, administraţia trebuie numai să le constate
existenţa şi să decidă în mod discreţionar să acorde consecinţe juridice acestor fenomene.
b) domeniul artificial, creat în urma activităţii omeneşti, a voinţei administraţiei publice.
B. După persona administrativă căreia îi aparţin:
a) domeniul public al statului:
b) domeniul public al judeţului:
c) domeniul public al comunei (rurale sau urbane).
C. După natura lor:
a) domeniul public aerian\
b) domeniul public maritim
c) domeniul public fluvial care cuprinde râurile navigabile, precum si apele producătoare de
forţă motrice ş.a.;
5
d) domeniul public terestru. Fac parte din acest domeniu căile de comunicaţie (drumuri,
şosele, căi ferate), forturile, domeniile militare. edificiile afectate ţinui serviciu public,
precum si obiectele mobiliare necesare serviciului public etc.

Constituirea domeniului public

La constituirea domeniului public concură o serie de acte şi operaţiuni, cum ar fi:
a)achizitia ca act juridic sau fapt material în urma căruia bunul intră în patrimoniul general
al administraţiei;
b)incorporarea ce reprezintă actul sau fapta în urma careia bunul respectiv intră în
domeniul public:
c)afectarea reprezintă actul sau faptul în urma căruia bunului îi este dată destinaţia sa
particulară.
Ca natură juridică, afectarea si dezafectarea sunt prerogative ataşate proprietăţii
domeniului public. De aceea, competenţa generală pentru pronunţarea afectării sau
dezafectării aparţine colectivităţii proprietare asupra domeniului, pe care o realizează prin
acte juridice unilaterale.
Jurisdicţia judiciară a consacrat, cu acest prilejf teza unităţii domeniului public:
proprietatea domeniului public nu poate fi repartizată între patrinroniile diferitelor
colectivităţi, diviziunea între domeniul national, departamental si comunal nu priveste decat
afectarea bunurilor.

Ieşirea bunurilor din domeniul public

Bunurile intrate în domeniul public se menţin în acest domeniu câtă vreme sunt utile
unui serviciu public sau unei folosinţe directe a publicului. Atunci când această utilitate
încetează, bunurile pot fi scoase din domeniul public. Condiţiile de ieşire a bunurilor
respective sunt diferite pentru cazurile când acestea aparţin domeniului public natural sau
domeniului public artificial.
Actul formal şi expres prin care este pronunţată ieşirea bunului din domeniul public în
care a fost până atunci inclus poartă numele de declasare.
Este necesară declasarea pentru ca un bun să iasă din domeniul public
6
artificial, declasare care îmbracă forma unui act juridic
Regimul juridic al domeniului public
A. Inalienabilitatea domeniului public
Fundamentul principal al inalienabilităţii este afectarea domeniului public unei folosinţe
directe a publicului, unui serviciu public
O consecinţă esenţială a inalienării este interdicţia oricărei forme de alienare a
domeniului public: nu numai alienări voluntare, cum ar fi vânzarea, dar şi pe cele forţate, ca
exproprierea sau cesionarea coproprietătii în favoarea riveranului
B. Imprescriptibilitatea domeniului public-urmareste sa asigure protectia domeniului
public.
Alienarea unui bun al domeniului public fără o declasare prealabilă este nulă si această
nulitate este imprescriptibilă, putând fi oricând invocată.
C.Inalienabilitatea şi uzurparea domeniului. Protecţia împotriva ocupanţilor fără titlu.
Atingerile domeniului public pot fi aduse de catre tertii care ocupa fara titlu
dependinte ale acestuia.
In astfel de situatii, administratia-obligata sa protejeze domeniul public, beneficiaza
de urmatoarele mijloace specifice:
a) acţiunea represivă în cadrul regimului contravenţional şi sesizarea judecătorului pentru a
face să înceteze ocupaţia fără titlu
b) acţiunea civilă de expulzare. Administraţia responsabilă a domeniului public dispune de
o acţiune posesorie în justiţie prin care poate cere acesteia să ordone evacuarea domeniului
de către cei care îl ocupă fără titlu
c) executarea silită.
d) condamnarea pecuniară. Cu toate că autoritatea publică, proprietară a domeniului
uzurpat de către un particular, poate emite o notificare care cuprinde suma datorată,
judecătorul administrativ, la cererea proprietarului public, este competent a fixa această
indemnizaţie.

Utilizările domeniului public

In pofida unui regim de protecţie aparent rigid, întemeiat pe inalienabilitate, domeniul
public poate fi folosit inclusiv de către particulari, prin diferite modalităţi juridice.
7
 Aşadar, dependinţele domeniului public pot fi utilizate fie de către serviciile publice,
fie de către cei administraţi.
Utilizarea de către cei administraţi, particulari, dă naştere următoarelor clasificări;
a) o primă clasificare distinge uzajul comun, exercitat de către public, colectiv: anonim
si utilizarile privative sau ocupationale.
b) a doua clasificare: uzajul normal, conform cu destinaţia proprie a dependinţei
domeniale şi utilizări neconforme cu destinaţia domeniulni. dar care nn compromit,
destinaţia acestuia
O categorie însemnată de dependinţe domeniale sunt afectate serviciilor publice. Această
parte a domeniului,public este folosită direct de către administraţie., si nu de către particulari.
În ipoteza în care colectivitatea proprietară încredinţează dependinţe domeniale unor
stabilimente publice, în vederea asigurării unor servicii publice, asistăm la partaj de
competenţe: serviciul public afectat este beneficiar al folosinţei bunului domenial. iar
colectivitatea proprietară are numai dreptul de control.
Exista posibilitatea utilizării bunurilor publice de către particulari şi prin concesionare
După aceasta teză, dreptul real administrativ se distinge net de dreptul real civil prin
precaritatea sa. adică prin nonopozabilitatea sa faţă de administraţia proprietară, care poate
oricând să pună capăt sau să dezafecteze domeniul public, atunci când interesul general o
impune.
Dreptul real administrativ este însă opozabil terţilor în condiţii similare celorlalte drepturi
reale putând fi protejat prin acţiuni posesorii.

Secţiunea a II-a. Domeniul privat

Colectivităţile publice administrative deţin, alături de bunurile domeniului public, şi
altele, supuse proprietăţii ordinare, de aceeaşi natură cu proprietatea privată aparţinând
particularilor, bunuri care alcătuiesc domeniul privat.
Gestionarea domeniului privat aparţinând colectivităţilor administrative este supuşă. în
general, unor reguli de drept privat cu unele particularităţi. Astfel, aceste bunnnri pot fi
afectate unor servicii publice, acest lucru constituind o particularitate în raport cu actele de
gestiune de drept privat. în principiu, domeniul privat este alienabil.
Alienările, voluntare ale bunurilor private sunt supuse şi ele unor constrângeri, cum ar
fi: caracterul public, interdicţia alienărilor gratuite, respectarea regulilor de publicitate a
tranzacţiilor şi de concurenţă.

8
 Principiul general în materie de contencios al domeniului privat, relevat, în doctrina
franceză contemporană, este acela al unui contencios judiciar, bazat pe o jurisdicţie de drept
comun

Partea a III
Patrimoniul şi drepturile domeniale

Secţiunea 1. Patrimoniul statului, judeţului, oraşului,

comunei. Conceptul de domeniu administrativ

Pentru a-şi îndeplini prerogativele de asigurare a funcţionării regulate si continue a

serviciilor publice, administraţia publică are nevoie de o serie de bunuri mobile şi imobile,
care fac parte din patrimoniul statului si a colectivităţilor locale, alcătuind domeniul
administrativ.
Domeniul administrativ reprezintă un ansamblu de bunuri mobile si imobile care
aparţin unui deţinător de putere publică, ca mijloace ale administraţiei acestuia
In general, patrimoniul este definit ca fiind totalitatea drepturilor si obligaţiilor
patrimoniale aparţinând unei persoane fizice sau juridice determinate. privită ca o sumă de
valori active, şi pasive, strâns legate între ele.
Prin bunuri se înţeleg, în general, toate lucrurile utile omului si care sunt totodată
suscentihile de apropriere sub formă de drepturi patrimoniale- fiind valori economica.
Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au conţinut economic,
fiind evaluabile în bani. Ele se împart în două mari categorii: Drepturi reale si drepturi de
creanta.
Drepturile reale sunt drepturile subiective patrimoniale care conferă titularului. lor
anumite prerogative recunoscute de lege asupra unui bun, pe care acesta le poate exercita în
mod direct si nemijlocit, fără a fi necesară, în acest scop, intervenţia oricărei alte persoane.
Drepturile de creanţă sunt acele drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora
titularul lor sau subiectul activ, numit creditor, are posibilitatea juridică de a pretinde
9
subiectului pasiv, numit debitor, persoana determinata, să dea, să facă sau să nu facă ceva,
sub sancţiunea constrângerii de stat.
Patrimoniul public ca reprezentând toate drepturile şi obligaţiile statului si
colectivităţilor locale privind hnniirile din domeniul public sau privat dobândite sau
asumate.cu orice titlu.
Dincolo de deosebirile de regim juridic, domeniul public si domeniul privat au o
funcţie comună, si anume de a permite persoanelor publice sa-si îndeplinească misiunile lor
administrative.
Secţiunea a 2-a. Drepturile domeniale
Ansamblul regulilor de formă şi de fond privind dreptul statului sau al ungi
colectivităţi locale asunra bunurilor acestora reprezintă. în opinia noastră, regimul domenial.
Acesta se suprapune si se adaugă regimului proprietăţii asupra bunurilor domeniale. fiind
guvernat de norme de dreot public.
In exercitarea dreptului de proprietate publică sau privată al statului sau colectivităţilor
locale distingem categoria specifică a drepturilor domeniale.
Convenim să desemnăm cu ajutorul sintagmei drepturi domeniale drepturile care pot
fi exercitate asupra bunurilor domeniului public sau privat. Acestea sunt în opinia noastră,
următoarele:
Drepturile domeniale
A. Drepturi reale principale:
- dreptul de proprietate publică asupra bunurilor domeniului public;
- dreptul de proprietate privată asupra bunurilor domeniului privat.
B. Drepturi reale constituite pe baza dreptului de proprietate publică:
- dreptul de administrare al instituţiilor publice şi al regiilor autonome;
- dreptul de concesiune asupra bunurilor domeniului public;
- dreptul de folosinţă gratuită al instituţiilor de utilitate publică.
C. Drepturi reale constituite pe baza dreptului de proprietate privată al statului ori al
colectivităţilor locale:
- dreptul de administrare al instituţiilor publice şi al regiilor autonome;
- dreptul de folosinţă;
- dreptul de concesiune.
10
D. Drepturi de creanţă
- permisiunile domeniale;
- locaţiunile domeniale.
Drepturile domeniale ne apar astfel ca drepturi patrimoniale reglementate de norme de
drept public sau supuse unui regim juridic mixt (de drept public şi drept privat).
Capitolul II.
Domeniul public
Bunurile aflate în proprietate publică alcătuiesc domeniul public al statului sau al
colectivitatilor administrativ teritoriale. Celelalte bunuri aparţinând aceloraşi titulari sunt
proprietatea privată a acestora, alcătuind domeniul privat al statului sau al colectivitatilor
locale.
Proprietatea publica reprezinta o instituţie juridică, pe când domeniul public este nn
ansamblu de bunuri rare fac obiectul proprietăţii publice.
Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor
administrativ teritoriale.
Criterii legale de încadrare a unui bun în domeniul public:
- uzul public, determinat de natura bunului;
- interesul public, ţinând de afectarea acestora unei folosinţe publice, care se realizează direct
sau prin intermediul unui serviciu public.
Bunurile de uz public sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt de folosinţă generală,
cum ar fi: parcurile publice, cimitirele drumurile publice.
Bunurile de interes public sunt acele bunuri destinate pentru a fi folosite sau
exploatate în cadrul unui serviciu public, pentru realizarea unor activităţi care interesează
întreaga societate sau colectivitate, fără ca beneficiarii să aibă acces Ia folosinţa lor concretă
şi nemijlocită, ci la serviciul public care le exploatează. cum sunt: căile ferate, reţelele de
distribuţie a energiei electrice si termice, dotările tehnico-edilitare, clădirile şcolilor,
spitalelor, muzeelor, teatrele si bibliotecile publice, cazărmile etc.
Configurarea obiectului proprietăţii publice
- stat - interes public naţional;
- judeţ - interes public judeţean;
- comună sau pras - interes public local.
Clasarea domenială este operaţiunea procedurală prin care se stabileşte apartenenţa
unui bun la domeniul public si interesul public căruia îi corespunde.
11
 Inregistrarea efectivă a unui bun în domeniul public al unui titular se realizează prin
operaţiunea de încorporare domenială, care succede celei de clasare domenială.
Incorporarea domenială se realizează prin act administrativ, hotărâre a Guvernului
ori hotărâre a unui Consiliu local dupa caz.

Secţiunea a 2-a.
Clasificarea bunurilor domeniului public

1. Din punct de vedere al interesului pe care îl prezintă:

a) bunuri ale domeniul public de interes naţional (domeniul public naţional);
b) bunuri ale domeniul public de interes judeţean (domenial public judeţean);
c) bunuri ale domeniul public de interes comunal (domeniul public comunal).

2. Din punct de vedere al modului de determinare:

a) bunuri ale domeniului public nominalizate de legi;
b) bunuri ale domeniului public nominalizate 'de autorităţile administraţiei publice, în baza
criteriilor stabilite de Constituţie şi legi.

3. Din punct de vedere al naturii juridice a dreptului statului (autorităţii publice):

a) bunuri ale domeniului public ce aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale;
b) bunuri ale domeniului public ce aparţin proprietăţii private, dar afectate de dreptul de pază
şi protecţie al statului (drept de poliţie).

4. Din punct de vedere al modului de constituire;

a) bunuri aparţinând domeniului public natural;
b) bunuri aparţinând domeniului public artificial.
5. Din punct de vedere al modului de utilizare de către public.
a) bunuri utilizate direct;
b) bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public.

12
6. Din punct de vedere al serviciului public organizat:
a) bunuri care sunt puse în valoare prin serviciul public;
b) bunuri care mijlocesc realizarea unui serviciu public.

7. Din punct de vedere al naturii bunurilor.

a) domeniul public terestru (căile de comunicaţie şi instalaţiile aferente, terenurile afectate
utilităţilor publice, rezervaţiile şi monumentele naturii ele.);
b) domeniul public maritim (marea teritorială, apele maritime interioare, ţărmurile mării,
faleza şi plaja mării, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, resursele
naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, porturile maritime);
c) domeniul public fluvial (apele de suprafaţă - fluviile, râurile, canalele navigabile, lacurile
navigabile, barajele, lacurile de acumulare, lacuri şi nămolurile terapeutice, lacurile de
distracţie şi orice apă cu potenţial energetic valorificabil, apele subterane - izvoarele de ape
potabile, izvoarele de ape minerale, izvoarele de ape termale şi orice izvoare care pot fi
folosite în interes public);
d) domeniul public aerian (spaţiul aerian cuprins în limitele şi deasupra României);
e) domeniul public cultural (obiecte de artă - picturi, sculpturi, mobilier etc., lucrări
arhitectonice, curţi, palate, cetăţi, mănăstiri, biserici, clădiri pentru alte destinaţii etc., vestigii
arheologice, monumente, ansambluri şi situri istorice, letopiseţe, cronici, manuscrise, obiecte
de cult, cărţi din bibliotecile publice,
obiectele de muzeu şi orice bun mobil şi imobil care intră în patrimoniul cultural naţional);
f) domeniul public militar (cazărmile, cazematele, zidurile de apărare, amenajările genistice
şi diferitele tipuri de adăposturi, căile de comunicaţie militară, căile de telecomunicaţii
militare, armamentul şi muniţia, parcul de maşini etc.).

13
 Secţiunea a 3-a. Regimul juridic al bunurilor domeniului public

Dreptul de proprietate publică - formă a dreptului de proprietate

.Potrivit Ini I.ivin Pon. ..Proprietatea este, atât în sens economic, cat si juridic. expresia
supremă a accesului oamenilor la posesia, folosinta si dispozitia bunurilor.
Proprietatea este dreptul pe care il are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în
mod exclusiv şi absolut, insa in limitele determinate de lege".
Aşadar, dreptul de proprietate poate fi considerat dreptul real cel mai deplin. deoarece
este singurul drept subiectiv care îi conferă titularului său cele trei atribute: posesia, folosinţa
si dispoziţia.
Posesia constă în posibilitatea recunoscută titularului dreptului de proprietate de a
stăpâni hunul care îi aparţine în materialitatea sa.
Folosinţa conferă .proprietarului posibilitatea de a întrebuinţa bunul său, percedând în
proprietate toate fructele pe care acesta le produce.
Dispoziţia cuprinde două componente: dispoziţia materială şi dispoziţia juridică.
Dreptul de dispoziţie materială este posibilitatea proprietarului de a dispune de
suhstanta bunului adica de a-1 transforma, consuma sau distruge, în condiţiile legii
Dispoziţia juridică constă în posibilitatea proprietarului de a înstrăina
dreptul de proprietate. cu titlu oneros sau gratuit, prin acte între vii sau pentru cauză de
moarte şi de a-1 greva cu drepturi reale derivate, principale sau accesorii. în favoarea altor
persoane, cu respectarea regimului juridic stabilit de lege.
După regimul său juridic, dreptul de proprietate se prezintă sub două forme: dreptul
de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată
Dreptul de proprietate prezintă o serie de caractere proprii, care îl deosebesc fata de
alte drepturi reale: dreptul de proprietate este absolut si inviolabil, deplin si exclusiv,
perpetuu si transmisibil.
14
 -Dreptul de proprietate este absolut în sens larg, deoarece este recunoscut titularului
său în raporturile acestuia cu toţi ceilalţi, care sunt obligaţi să nu facă nimic de natură a-1
încălca.
-Inviolabil- dreptul de proprietate nu poate fi încălcat de nimeni.
-Deplin-dreptul de proprietate confera titularului toate cele trei atribute . posesia
folosinta si dispozitia.
-Exclusiv-atributele acestui drept sunt independente de orice puteri ale altei persoane
asupra bunului respectiv.
-Perpetuu-este nelimitat in timp si dureaza atata vreme cat exista bunul care face
obiectul sau, si nu se pierde prin neuz sau neexercitare.

Caracterele juridice specifice dreptului de proprietate publică

Domeniului public îi sunt specifice şi alte reguli, după cum urmează:
-pentru dobandire-moduri speciale de achizitie, expropriere si rechizitie,
- pentru amenajare –un regim special,
- pentru determinarea limitelor - moduri speciale de delimitare;
- pentru utilizare bunurilor domeniale de către particulari - un regim special de
folosinta.

Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile.

a) Prin caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică se înţelege că bunurile
care fac obiectul sâu sunt scoase din circuitul civil, deci nu pot fi instrainate in mod
voluntar, prin acte juridice, nici prin vointa titularului dreptului de proprietate, nici
prin vointa celui care il detine, administreaza si nici nu pot forma obiectul exproprierii.
Caracterul inalienabil nu permite dezmembrarea dreptului de proprietate prin constituirea
de drepturi reale derivate,

b) Dreptul de proprietate publică este imprescriptibil. Sub aspect extinctiv,

imprescriptibilitatea constă în faptul că acţiunea în revendicarea dreptului de
proprietate publică poate fi introdusă oricând, iar dreptul la acţiune nu se stinge
indiferent de timpul cât nu a fost exercitat.
15
 c) Caracterul insesizabil al dreptului de proprietate publică reprezintă aceste bunuri nu
pot fi urmarite de catre creditorii proprietarului sau ai persoanelor care le poseda in
temeiul unui titlu valabil si nu pot fi supuse executarii silite.

Secţiunea a 4-a. Delimitarea domeniului public pe titulari

Bunurile domeniului public de interes local sau judeţean cuprind terenurile pe care sunt
amplasate construcţii de interes public local sau judeţean, pieţele. reţelele stradale, parcurile
publice, clădirile, monumentele de interes public local sau judeţean, pădurile şi locurile care,
potrivit legii, nu aparţin domeniului public de interes naţional. Pot aparţine domeniului
public de interes Iocal sau judetean şi alte bunuri dobândite de comună, oraş sau judeţ, în
condiţiile legii.
La propunerea Departamentului pentru Administraţia Publică Locală, ministerele,
celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi
unităţile administrativ-teritoriale, au sarcina să întocmească inventarul bunurilor care
alcătuiesc domeniul public al statului, respectiv domeniul public local.
Inventarele întocmite se transmit Guvernului, pentru ca prin hotărâre să aprobe sau să
ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes naţional sau local.
Legea mai prevede si faptul că litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al
statului, judeţelor, comunelor, oraşelor sau municipiilor sunt de competenţa instanţelor de
contencios administrativ.

16
 Secţiunea a 5-a. Constituirea domeniului public
Modalităţi generale de constituire

După cum s-a văzut într-un capitol anterior, domeniul public poate fi clasificat şi după
criteriul modului de încorporare a bunurilor din componenţa sa, în acest fel distingând un
domeniu public natural, adică acela constituit printr-un fapt natural, administraţia
mărginindu-se numai să constate existenţa lui, şi domeniul public artificial, adică acela care
este încorporat în baza unui act juridic de afectare, act emis de către titularul domeniului
public (administraţie),
In general, se consideră că bunurile naturale sunt cele create de natură.
Doctrina si practica administrativă au consacrat mai multe procedee folosite în dreptul
public pentru constituirea domeniului public.
Incorporarea reprezintă procesul de dobândire, pe cale naturală, a proprietăţii publice
asupra bunurilor domeniului public
Titularului domeniului public - statul sau colectivităţile locale - îi revine rolul de a
constata prin act juridic administrativ producerea fenomenului si de a delimita domeniul.
Decizia de dezafectare sau declasare a domeniului public trebuie să aparţină altor
autorităţi decât acelea care administrează domeniul public şi care pot consimţi la înstrăinarea
acestuia.
Dreptul de proprietate publica se dobandeste prin urmatoarele mijloace:
a) pe cale naturala;
b) prin achiziţii publice efectuate în condiţiile legii;
c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;
d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judeţean sau de consiliul
local după caz dacă bunul în cauză intra în domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ
teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica.
17
f) prin alte moduri prevăzute de lege.
- contracte civile si comerciale, cum ar fi vânzarea şi schimbul, când sunt făcute pentru
utilitate publică
-accesiunea imobiliară artificială şi accesiunea mobiliară (
-darea în plată.
Exproprierea, se hotărăşte de instanţele judecătoreşti numai după ce utilitatea publică
a fost declarată.
Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes national de către Guvem, iar
pentru cele de interes local, de către consiliile judetene. respectiv cel a municipiului
Bucureşti.
Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale în domeniul public al acestora se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a
consiliului judeţean, respectiv a consiliului general al municipiului Bucureşti ori a consiliului
comunal sau orăşenesc. Hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condiţiile legii, la
instanţa de contencios administrativ competentă. în a cărei rază teritorială se află bunul.

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Prin expropriere se înţelege trecerea forţată în proprietatea publică, prin hotărâre
judecătorească, a unor imobile aflate în proprietate privată, cu o justă şi prealahilă
despăgubire, în temeiul unei cauze de utilitate publică.
Exproprierea a fost limitată în ceea ce priveşte scopul pentru care se poate face,
bunurile care pot fi expropriate, autorităţile care pot face exproprieri, precum şi procedura de
expropriere
O etapă premergătoare exproprierii prevăzută de lege este declararea utiltătii
publice, care se poate face de către Guvern sau de catre consiliile locale, dupa cum lucrurile
sunt de interes national sau local.
Drepturi în favoarea proprietarului expropriat, cum sunt:
- un drept privitor la închirierea imobilului expropriat:
- dreptul de a cere si obţine retrocedarea imobilului expropriat.

18
 Cererea va fi adresată instanţei care a hotărât exproprierea, care va putea hotărî
retrocedarea imobilului în schimbul plăţii unui preţ stabilit în aceleaşi condiţii în care s-a
stabilit valoarea despăgubirii atunci când s-a dispus exproprierea;
- drept prioritar de dobândire.

Rechiziţiile de bunuri
Rechiziţia reprezintă un procedeu de dobândire forţată de către administraţie a
bunurilor mobile aparţinând agenţilor economici, instituţiilor publice, altor persoane juridice
si fizice, prin cedarea unor prerogative ale dreptului de proprietate asupra bunurilor
respective, în mod unilateral. în circumstante speciale în care interesele, generale ale statului
o reclama.
Rechizitia reprezinta achizitia unor bunuri mobile si darea lor spre folosinta temporara
domeniului public, avand caracterul unei locatiuni fortate.
Rechiziţionarea bunurilor se face de către structurile militare: centrele militare, Statul
Major al Marinei Militare, "Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene, iar în mod
excepţional si de orice comandant de subunitate sau unitate militară superioară batalionului,
dar „numai prin autorităţile administraţiei publice locale si cu asumarea răspunderii proprii".
Legea nr. 132/1997 reglementează atât rechiziţiile de bunuri, cât şi prestaţiile de
servicii în interes public, activităţi pe care le săvârşeşte administraţia in timpuri de criza:
a) la declararea mobilizării generale sau parţiale sau a stării de război, prin decretul de
declarare:
b) la instituirea stării de asediu sau de urgenţă, prin decretul de instituire:
c) în caz de concentrări, exerciţii si antrenamente de mobilizare, prin hotărâre a Consiliului
Superior de Apărare a Ţarii;
d) în cazul prevenirii, localizării şi înlăturării unor dezastre- prin hotărâre a Guvernului sau
prin ordine ale prefecţilor.
Actele de rechizitie sunt acte de autoritate, care pot fi atacate în Contencios, însă
numai cu privire la formele legale şi la problema dacă au fost făcute în cadrele legilor.

19
Incetarea dreptului de proprietate publică
Dreptul de proprietate publică încetează în două ipoteze:
- bunul a pierit în materialitatea sa;
- bunul a fost trecut în domeniul privat.
Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărârea
Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti
sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.

Utilizarea bunurilor domeniului public

Organizarea exercitării dreptului de proprietate publică
Teoria generală a proprietăţii ne relevă că aceasta reprezintă, atât. în sens economic,
cât si în plan juridic, expresia supremă a accesului oamenilor la posesia si folosinţa
bunurilor, fiind un mod de realizare a puterii oamenilor asupra bunurilor.
Proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în
mod exclusiv si absolut. însă în limitele determinate de lege.
Proprietarul exercită atributele dreptului său întotdeauna în putere proprie, nefiind
subordonat nimănui, decât legii.

Administrarea generală a bunurilor domeniului public

Administrarea generală a bunurilor domeniului public reprezintă o modalitate de
exercitare directă, nemijlocită de către stat, judeţ, oraş sau comună a dreptului de proprietate
publică.
Se poate afirma că noţiunea de „administrare generală" exprimă exercitarea atributelor
de putere publică care revin acestor persoane administrative, si nicidecum a unui drept real,
de natură civilă.
Prin acte de putere administratorul general va urmâri atat ocrotirea şi păstrarea
dreptului de proprietate publică asupra unui bun domenial determinat. cât şi utilizarea,
exploatarea, punerea în valoare a bunului domenial respectiv.
Calitatea de „administrator general" al proprietăţii publice a statului revine Guvernului
României, acesta are ..funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură

20
administrarea proprietăţii publice si private a statului, precum si gestionarea serviciilor
pentru care statul este responsabil.
In ipoteza colectivităţilor locale, funcţia de administrare generală a bunurilor
domeniului public revine consiliilor judeţene, orăşeneşti sau comunale.
Guvernul - pentru stat, consiliul judeţean - pentru judeţ, consiliul orăşenesc -pentru oraş,
consiliul comunal - pentru comună exercită si administrarea generală a bunurilor aparţinând
domeniului public al statului, respectiv judeţului, oraşului, comunei.

Clasificarea modalităţilor de utilizare a domeniului public.

1. după rolul asumat de către titularul domenial, distingem:
a) exercitare directă, nemijlocită de către titular a prerogativelor dreptului de proprietate
publică.
b) exercitare prin altul a dreptului de proprietate publică, este ipoteza constituirii de
permisiuni domeniale ori a dării în administrare, concesionare, dare în folosinţă gratuită,
închiriere etc., în care atribute ale dreptului de proprietate publică sunt încredinţate prin acte
juridice spre exercitare unor subiecte de drept public sau privat, fără a dezmembra dreptul de
proprietate publică.
2. după persoana utilizatorului:
a) utilizări domeniale permise oricui (persoană fizică sau juridică);
b) utilizări domeniale care presupun o anumită calificare a utilizatorului:
- subiecte de drept public: instituţii publice sau regii autonome;
- entităţi de utilitate publica:
- particulari (subiecte de drept comun).

Utilizarea directă şi colectivă a unor bunuri domeniale

Utilizările comune sau colective ale domeniului public sânt acelea realizate în mod
direct şi temporar da către public, uzul fiind liber si necondiţionat de o autorizare prealabilă
din partea administraţiei.
Regimul juridic al utilizării directe si colective a bunurilor domeniului public are drept
caracteristici libertatea, egalitatea si gratuitatea de care trebuie să beneficiem toţi utilizatorii .

21
 Libertatea uzului exista numai în măsura în care utilizarea bunului este conformă cu
afectiunea care i-a fost dată de autoritatea competenta.
Utilizarea bunurilor domeniului public nu trebuie să fie făcută în mod abuziv sau să
conducă la stânjenirea celorlalţi utilizatori, încălcând astfel principiul libertăţii. Uzul acestor
bunuri trebuie să fie conform cu regulamentele administraţiei care urmăresc realizarea
obligatei beneficiarilor de a acţiona astfel încat să nu împiedice exercitarea egală a dreptului
de folosinţă de catre oricare beneficiar sau degradarea bunurilor.

Permisiunile domeniale
Domeniul public este susceptibil nu numai de utilizări în comun, ci poate face obiectul
unor utilizări privative, în măsura în care asemenea utilizări sunt compatibile cu destinaţia
generală a bunurilor proprietate publică.
Permisiunile se caracterizează ca un mijloc uşor, flexibil şi mai puţin elaborat de
atribuire a folosinţei unui bun sau dependinţe domeniale pe termene scurte de timp.
Caracterul temporar, sezonier. întâmplător apare ca fiind pregnant.
Reprezentând pentru beneficiarii lor o folosinţă specială, deosebită de utilizarea
colectivă, utilizările privative sunt supuse plăţii unor sume de bani, care au caracterul unor
taxe.
Administraţia poate să retragă unilateral sau să răscumpere permisiunea de utilizare
privativa a unui bun al domeniului public, în cazul în care condiţiile avute în vedere la
eliberarea autorizaţiei s-au schimbat esenţial, iar interesul general impune încetarea utilitarii
privative.
Clasificarea utilizărilor privative poate avea drept criteriu şi natura actului juridic care
stă 1a baza constituirii lor.
-Utilizari privative întemeiate pe un act administrativ unilateral, cum sunt
permisiunea sau autorizaţia de staţionare; permisiunea de ocupare temporară a domeniului
public;
-Utilizări privative întemeiate pe un contract.
Permisiunea (autorizaţia) de staţionare

22
 Staţionarea ca modalitate de utilizare privativă a domeniului public reprezintă acea
ocupare exclusivă care se caracterizează prin conformitatea utilizării cu destinaţia normală a
bunurilor domeniului public asupra cărora se exercită, exclnzând orice lucrare aderentă
acestora.
Permisiunea de ocupare temporară a domeniului public
Un al mod de utilizare privativă a domeniului public este ocuparea temporară a
acestuia care, spre deosebire de permisiunea de staţionare, reprezintă o utilizare neconformă
cu destinaţia normală a bunului domenial, presupunând executarea unor lucrări aderente care
se încorporează în sol, modificându-i structura iniţială.
Este cazul realizării unor staţii de benzină pe marginea drumului public, montarea
unor stâlpi de susţinere pentru reţelele electrice, realizarea canalelor edilitare etc.
Acordarea permisiunii de ocupare temporară a domeniului public presupune eliberarea
unei autorizaţii din partea administraţiei publice competente.
Utilizarea privativă autorizată prin actul de putere al administraţiei competente
încetează nu numai la retragerea permisiunii de ocupare a domeniului public, ci şi în
următoarele situaţii:
- la expirarea termenului prevăzut în autorizaţia administrativă sau la îndeplinirea unei
condiţii extinctive cuprinsă de acest act juridic;
- la renunţarea beneficiarului la permisiunea sau autorizaţia de ocupare temporară;
- la decesul perrnisionarului.
Darea în administrare
Dreptul de administrare apare ca modalitatea juridică de exercitare a dreptului de
proprietate publică, premisa naşterii, existenţei şi exercitării acestui drept, originea şi
fundamentul său se află în dreptul de proprietate publică.
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică, respectiv inalienabilitatea,
imprescriptibilitatea şi insesizabilitatea sunt caractere ale dreptului de administrare.

Concesionarea bunurilor proprietate publică

Concesiunea unei dependinţe a domeniului public reprezintă o modalitate de utilizare
privativă a acestuia.

23
 Actul juridic care stă la baza concesiunilor domeniului public este un contract, act
bilateral, spre deosebire de actele administrative unilaterale pe care se întemeiază
permisiunea de staţionare sau de ocupare temporară a domeniului public.
Principalele drepturi ale concesionarului sunt acelea de a utiliza domeniul public
potrivit clauzelor din contract şi caietul de sarcini sau prevederilor stipulate în regulamentele
administrative.
Fac obiectul contractului de concesiune bunurile care sunt proprietatea
publică a statului sau a judeţului, oraşului ori comunei, potrivit Constituţiei şi
reglementărilor legale privind proprietatea publică.
Au calitatea de concedent, în numele statului, judeţului, oraşului sau comunei:
a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, pentru bunurile proprietate publică a statului;
b) consiliile judeţene, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau
instituţiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică a judeţului, oraşului
sau comunei.
Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică,
română ori străină.
Subconcesionarea este interzisă, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006
Subconcesionarea se aprobă, pe baza studiului de oportunitate, prin hotărâre a
Guvernului, a consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, după caz.

A. Procedura administrativă de iniţiere a concesionării

Concesionarea are loc la iniţiativa concedentului sau ca urmare a unei
propuneri însuşite de acesta.
Iniţiativa concesionării trebuie să aibă la bază efectuarea unui studiu de oportunitate,
care să cuprindă, în principal, următoarele elemente:
a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat;
b) motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, care justifică realizarea
concesiunii;
24
c) nivelul minim al redevenţei;
d) procedura utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune şi
justificarea alegerii procedurii;
e) durata estimată a concesiunii;
f) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare;
g) avizul obligatoriu al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Statului
Major General privind încadrarea obiectului concesiunii în infrastructura sistemului naţional
de apărare, după caz;
h) avizul obligatoriu al structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate.

B. Atribuirea contractului de concesiune

Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de concesiune sunt:
a) transparenţa
b) tratamentul egal
c) proporţionalitatea - presupune că orice măsură stabilită de autoritatea publică trebuie să
fie necesară şi corespunzătoare naturii contractului;
d) nediscriminarea
e) libera concurenţă
Procedurile de atribuire a contractului de concesiune sunt următoarele:
a) licitaţia - procedura la care persoana fizică sau juridică interesată are dreptul de a depune
ofertă;
b) negocierea directă - procedura prin care concedentul negociază clauzele contractuale,
inclusiv redevenţa, cu unul sau mai mulţi participanţi la procedura de atribuire a contractului
de concesiune.
Concedentul are dreptul de a opta pentru una dintre următoarele modalităţi de obţinere
a documentaţiei de atribuire de către persoanele interesate:
a) asigurarea accesului direct, "nerestricţionat şi deplin prin mijloace electronice, la
conţinutul documentaţiei de atribuire;
b) punerea la dispoziţie oricărei persoane interesate care a înaintat o solicitare în acest sens a
unui exemplar din documentaţia de atribuire, pe suport hârtie şi/sau pe suport magnetic.
C. Licitaţia
25
 In cazul procedurii de licitaţie concedentul are obligaţia să publice în
Monitorul Oficial al României, Partea a Vl-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-
unui de circulaţie locală anunţul la licitaţie.
D. Negocierea directă
Concedentul are dreptul de a aplica procedura de negociere directă numai în situaţia în
care, după repetarea procedurii de licitaţie, nu au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile.
E. Reguli generale privind oferta
Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile
documentaţiei de atribuire

F. Determinarea ofertei câştigătoare

Criteriul de atribuire a contractului de concesiune este cel mai mare nivel al
redevenţei.
Concedentul poate ţine seama şi de alte criterii precum:
a) capacitatea economico-financiară a ofertanţilor;
b) protecţia mediului înconjurător;
c) condiţii specifice impuse de natura bunului concesionat.
G. Reguli privind conflictul de interese
Nu au dreptul să fie implicate în procesul de verificare/evaluare a ofertelor
următoarele persoane:
a) soţ/soţie, rudă sau afin până Ia gradul al patrulea inclusiv cu ofertantul, persoană fizică;
b) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane care fac parte din
consiliul de administraţie, organul de conducere ori de supervizare al unui dintre ofertanţi,
persoane juridice;
c) persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia
dintre ofertanţi sau persoane care fac parte din consiliul de administraţie, organul de
conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanţi;
d) persoane care pot avea un ţnteres de natură să afecteze imparţialitatea pe parcursul
procesului de verificare/evaluare a ofertelor.
H. Anularea procedurii de atribuire a contractului de concesiune

26
 Concedentul are dreptul de a anula procedura pentru atribuirea contractului de
concesiune, numai în următoarele cazuri:
a) nu au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile;
b) se constată abateri grave de la prevederile legale care afectează procedura de atribuire sau
fac imposibilă încheierea contractului.
Procedura de atribuire se consideră afectată în cazul în care sunt îndeplinite în mod
cumulativ următoarele condiţii:
a) în cadrul documentaţiei de atribuire şi/sau în modul de aplicare a procedurii de atribuire se
constată erori sau omisiuni:
b) concedentul se află în imposibilitate de a adopta măsuri corective.

J. Contractul de concesiune
Contractul de concesiune trebuie să conţină interdicţia pentru concesionar de a
subconcesiona, în tot sau în parte, unei alte persoane, obiectul concesiunii, cu excepţia
cazurilor în care subconcesionarea este permisă.
In contractul de concesiune trebuie precizate în mod distinct categoriile de bunuri ce
vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii.
Dosarul concesiunii trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) studiul de oportunitate al concesiunii;
b) hotărârea de aprobare a concesiunii şi, după caz, hotărârea de aprobare a subconcesiunii;
c) anunţurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, nr. 54/2006 referitoare la
procedura de atribuire a contractului de concesiune şi dovada transmiterii acestora spre
publicare;
d) documentaţia de atribuire;
e) nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul în care procedura
aplicată a fost alta decât licitaţia deschisă;
f) denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a cărui/a căror ofertă/oferte a/au fost
declarată/declarate câştigătoare şi motivele care au stat la baza acestei decizii;
g) justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire, dacă este cazul;
h) contractul de concesiune semnat.
K. Exercitarea controlului privind concesiunea
27
 Orice persoană care consideră că un contract a fost calificat drept contract de
concesiune de bunuri proprietate publică,
Se realizează verificarea concesiunilor de bunuri proprietate publică
de interes local, urmărind în special respectarea dispoziţiilor referitoare la:
a) aplicarea hotărârii de concesionare;
b) publicitatea;
c) documentaţia de atribuire;
d) aplicarea procedurii de atribuire a contractului de concesiune;
e) dosarul concesiunii;
f) îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către concedent şi concesionar.

L Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,

modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de
despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004 cu modificările ulterioare.
Acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a
cărui jurisdicţie se află sediul concedentului.
Impotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secţia de contencios
administrativ a curţii de apel. conform prevederilor legale.
Inchirierea bunurilor proprietate publică
-Contractul de închiriere reprezintă un acord de voinţă încheiat între titularul dreptului
de proprietate publică sau al dreptului de administrare a unui bun proprietate publică,
denumit locator şi un subiect de drept privat, persoană fizică sau juridică, denumit locatar
sau chiriaş, prin care locatorul se obligă să asigure locatarului folosinţa unui bun proprietate
publică, pentru o perioadă determinată de timp. în schimbul plăţii unei chirii.
-Atribuirea în închiriere a unui bun proprietate publică se face prin licitaţie publică, în
condiţiile legii. închirierea bunurilor proprietate publică de interes naţional se aprobă de către
Guvern, prin hotărâre.
-In cazul bunurilor proprietate publică de interes judeţean sau local, închirierea se
aprobă de către consiliul judeţean, municipal, orăşenesc sau comunal.

28
 -Prin contract se va stabili regimul juridic al bunurilor care urmează să fie folosite în
timpul închirierii si după încetarea jeeşteia. Contractul de închiriere trebuie să cuprindă
clauze de natură să asigure exploatarea bunului inchiriat potrivit specificului acestuia.
-Inainte de expirarea termenului, contractul de închiriere poate înceta atunci când
locatorul nu-şi respectă obligaţiile asumate prin contract.
Darea în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
-Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor în
folosinţă gratuită pe termen limitat persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară o
activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice.
-Noţiunea de serviciu public. în ştiinţa dreptului administrativ, trebuie înţeleasă în sens
material, ca formă de activitate realizată de administraţiile publice.

Secţiunea a 8-a. Particularităţi privind ocrotirea şi

apărarea dreptului de proprietate publică

Proprietatea publică este ocrotită prin conferirea prin norme de drept public a unui
regim juridic de excepţie, caracterizat prin inalienabilitate, imprescriptibilitate şi
insesizabilitate.
Incălcarea acestui regim juridic specific, constituit prin norme juridice imperative,
deschide calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor respective.
In altă ordine de idei, drepturile reale derivate, constituite pe baza dreptului de
proprietate publică: dreptul de administrare, dreptul de concesiune. dreptul de folosinţă
gratuită au o natură administrativă, ceea ce le face inopozabile faţă de proprietar. Statul ori
colectivitatea locală care le-a constituit le va putea revoca prin act de putere fără ca titularul
dreptului derivat să se poată opune ori apăra folosind mijloace de drept civil (acţiuni
posesorii, acţiuni în revendicare etc.).

29
 Capitolul III. Domeniul privat.
Definiţie. Sfera de cuprindere
-Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din
bunuri aflate în proprietate lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor
bunuri statul sau unităţile
administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.
-Domeniul privat poate fi astfel înţeles şi ca anticamera" sau „rezerva"
domeniului public. în acesta regăsindu-se bunuri care prin natura lor sau prin afectare
urmează să devină de uz/interes public şau bgnuri care temporar sau la un moment dat nu
sunt de uz/interes public ori bunuri care datorită degradării fizice nu mai pot îndeplini astfel
de misiuni şi trebuie casate, dezafectate.
Secţiunea a 2-a. Particularităţi domeniale ale regimului juridic
al bunurilor aparţinând domeniului privat
-Proprietate privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
-Spre deosebire de domeniul public, în cazul celui privat nu poate fi utilizată
exproprierea ca modalitate de dobândire şi este permis schimbul bunurilor domeniale.
-Actele cu titlu gratuit, donaţiile sau legatele trebuie supuse acceptării din partea
administratorului genera^ al domeniului, care va avea de urmărit compatibilitatea bunurilor

30
donate cu misiunile generale ale statului, judeţului, oraşului san comunei, oportuniatea
acceptării, caracterul oneros al sarcinilor etc.
Atunci când un bun al domeniului public nu mai serveşte o cauză de utilitate publică
sau trebuie dezafectat, acesta poate fi trecut prin act administrativ din domeniul public în
domeniul privat al titularului respectiv.
Printre modalităţile specifice de dobândire a bunurilor domeniului privat reţinem şi
succesiunile vacanţe si bunurile fără stăpân.
Trecerea din domeniul privat în cel public şi exproprierea pentru cauză, de utilitate
publică pentru bunurile domeniului privat local sunt alte modalităţi de încetare a dreptului de
proprieţate asupra lor.
.De asemenea. înstrăinarea, concesionarea si închirierea bunurilor domeniului privat se
pot fare numai prin licitaţie pnhlica organizata potrivit legii.

Secţiunea a 3-a. Exercitarea dreptului de proprietate

asupra bunurilor domeniului privat

Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale

asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic din dreptul comun, dacă
legea nu dispune altfel.
Administrarea generală a bunurilor domeniului privat
Guvernul exercită funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură
administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea serviciilor
pentru care statul este responsabil. De asemenea. în realizarea functiilor sale Guvemul
îndeplineşte şi atribuţia principală de a asigura administrarea proprietăţii publice
si private a statului.
Darea în administrare a bunurilor domeniului privat.
Se înfiinţează Agenţia Domeniilor Statului, instituţie de interes public cu personalitate
juridică, cu caracter financiar şi comercial, finanţată din surse extrabugetare, în subordinea
Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, având ca atribuţii:
a) exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de, proprietate asupra terenurilor
cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat ai statului; (...)
31
c) administrarea terenurilor cu destinaţie, agricolă aparţinând domeniului public şi privat al
statului, aflate în exploatarea societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi
producţie agricolă şi a unităţilor de învăţământ agricol silvic.
-Dreptul de administrare are un caracter absolut
-Beneficiarul dreptului de administrare va putea face acte de utilizare, amenajare,
exploatare, punere în valoare a bunului, închiriere.
-Fructele, veniturile obtinute vor fi dobândite tot în administrare, Remarcăm, de
asemenea, caracterul gratuit, neoneros, al dării în administrare a bunurilor domeniului
privat, care nu este purtătoare de chirii. redevente ş.a.
Darea în folosinţă a bunurilor domeniului privat.
Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în
folosinţă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară
activităţi de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice.
Consiliile locale şi consiliile judeţene pot da în folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri
mobile si imobile, proprietate publică sau privată locală ori judeţeană, după caz, persoanelor
juridice fără scop lucrativ care desfasoara activitate de binefacere sau de utilitate publica.
Concesionarea bunurilor domeniului privat
-Concesionarea rămâne o modalitate contractuală de punere în exploatare atât a
bunurilor domeniului public, cât si a celor aparţinând domeniului privat, la disnozitia
statului, judeţului, oraşului sau comunei, creaţie a regimului domenial.
-Consiliul local ..hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor
proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului,
după caz, in conditile legii.
-Terenurile apartinand domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale, destinat construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitaţie
publică, potrivit legii. În conditiile respectării prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de
amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii. în vederea realizării de către titulari a
construcţiei.
-Concesionarea bunurilor domeniului privat reprezintă, în primul rând, o modalitate de
utilizare a acestora în scopul de a produce venituri pentru bugetul public, prin caracterul
oneros pe care îl presupune.
32
 Calitatea de concesionar revine întotdeauna unui subiect de drept privat, unui
particular, si nu unui subiect de drept public^ instituţiile publice ori regiile autonome pot
dobândi folosinţa unor bunun aparţinând domeniului privat prin modalităţi ngoneroase. cum
ar fi darea în administrare ori darea în folosinţă gratuită.
-Dreptul de concesiune este alienabil, prescriptibil, sesizabil, corespunzător
caracterelor juridice ale dreptului de proprietate privată pe temeiul căruia a fost constituit. De
asemenea, dreptul de concesiune poate fi grevat de sarcini ori poate fi urmărit silit, în
anumite situaţii, spre exemplu, odată cu construcţia situată pe terenul concesionat.
-Soluţionarea eventualelor litigii generate de concesionarea bunurilor domeniului
privat este încredinţată instanţelor de drept comun.

33