CUPRINS

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICO CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA

ANALIZA SITUAŢIILOR FINANCIARE PATRIMONIALE............................3
1.1. Delimitări conceptuale.........................................................................................3
1.2. Caracterizarea generală a documentelor suport utilizate în analiza echilibrului
financiar........................................................................................................................5
1.2.1. Bilanţul contabil.......................................................................................5
1.3. Caracterizarea generală a documentelor suport utilizate în analiza echilibrului
financiar........................................................................................................................9
1.3.1. Bilanţul patrimonial (financiar)................................................................9
1.3.2. Bilanţul funcţional..................................................................................12

CAPITOLUL II. METODE DE ANALIZĂ A SITUAŢIILOR FINANCIARE

PATRIMONIALE.....................................................................................................15
2.1. Analiza patrimoniului net.....................................................................................15
2.2. Analiza corelaţiei dintre indicatorii echilibrului financiar: fondul de rulment,
necesarul de fond de rulment, trezorerie netă..............................................................16
2.2.1. Fondul de rulment...................................................................................16
2.2.2. Necesar de fond de rulment....................................................................18
2.2.3. Trezoreria netă........................................................................................20
2.3. Analiza structurii patrimoniale a
întreprinderii....................................................20
2.3.1. Analiza ratelor de structură a activului....................................................21
2.3.2. Analiza ratelor de structură a pasivului...................................................23
2.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii.................................................24

CAPITOLUL III. ASPECTE PRACTICE CU PRIVIRE LA ANALIZA

SITUAŢIILOR FINANCIARE PATRIMONIALE. STUDIUL DE CAZ LA SC
EUROBUSINESS 83..................................................................................................27
3.1. Prezentarea societăţii........................................................................................27
3.2. Analiza echilibrului financiar...........................................................................28
3.3. Analiza structurii activului şi pasivului............................................................30
3.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii....................................................................35

CONCLUZII...............................................................................................................38

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................40
ANEXE .......................................................................................................................41

INTRODUCERE

Noţiunea de echilibru are multiple semnificaţii în teoria economică. Într-o

formulă generală, echilibrul economico – financiar, la nivelul întreprinderii se
realizează atunci când se recuperează integral resursele consumate, respectiv când
veniturile sunt egale cu cheltuielile. O asemenea înţelegere are un caracter
reducţionist, nu pune în evidenţă legătura ansamblului cu componentele echilibrului
general, cu stările parţiale ale lui. Aceasta înseamnă că trebuie avute în vedere mai
multe tipuri de „egalităţi” şi „corelaţii” între „necestăţile” şi „posibilităţile”
întreprinderii.
Abordarea temei lucrării de faţă a fost una deductivă plecând de la aspecte
conceptuale generale teoretice şi ajungând la partea practică analizând astfel
echilibrul economico-financiar la nivelul unei firme.
În primul capitol a fost abordată problematica teoretică în ceea ce priveşte
întocmirea şi utilizarea situaţiilor financiare patrimoniale – bilanţul contabil şi a
situaţiilor financiare sprijin pentru acesta respectiv bilanţul patrimonial (financiar) şi
bilanţul funcţional. În ceea ce priveşte aceste situaţii s-au prezentat aspecte
conceptuale, metodologice precum şi formale.
În cel de al doilea capitol am prezentat un ansamblu de metode de analiză a
echilibrului economico-financiar al unei întreprinderi. S-a prezentat metoda de analiză
pe baza principalilor indicatori ai echilibrului financiar respectiv fondul de rument,
necesar de fond de rulment şi trezoreria netă. De asemenea s-a prezentat şi metoda de
cuantificare a echilibrului pe baza ratelor şi aici precizăm metoda ratelor de structură
a activului şi pasivului şi nu în ultimul rând metoda ratelor lichidităţii şi solvabilităţii.
Cel de al treilea capitol are rolul de a reflecta punerea în practică a aspectelor
teoretice prezentate în primele două capitole pe baza datelor evidenţiate în bilanţul
contabil a firmei analizate.

2
 CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICO CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA
ANALIZA SITUAŢIILOR FINANCIARE PATRIMONIALE

1.1. Delimitări conceptuale

După 1989, numeroşi întreprinzători s-au lansat în afaceri. Dintre firmele

înfiinţate, un număr semnificativ au pierdut lupta cu piaţa, încetându-şi activitatea. Un
bun manager îşi începe demersul cu o informare asupra situaţiei actuale de pe piaţă şi
asupra modului în care firma pe care o conduce poate să se impună pe această piaţă.
Aceste elemente compun diagnosticul global al societăţii comerciale, care trebuie să
ţină cont de factorii cu caracter juridic, comercial, tehnic (operaţional) uman şi
financiar.1 Dintre acestea, analiza situaţiilor financiare patrimoniale reflectă
diagnosticul financiar al societăţii comerciale.
Aşa cum se ştie din literatura de specialitate, obiectivul major al întreprinderii îl
reprezintă maximizarea valorii acesteia, respectiv creşterea averii proprietarilor săi,
respectiv maximizarea averii acţionarilor pentru societăţile închise şi maximizarea
cursului titlurilor pentru societăţile deschise către public, cotate la bursă. Pentru
realizarea acestui deziderat, este necesar desfăşurarea activităţii firmei pe de o parte în
condiţii de rentabilitate ridicată iar pe de altă parte de menţinerea solvabilităţii
societăţii şi a echilibrului financiar al acesteia.
Tot aici mai vorbim şi despre alte obiective de care managerul societăţii ar
trebui să ţină seama chiar dacă unele dintre ele contravin obiectivului principal şi
anume:2
- flexibilitatea financiară;
- creşterea maximală;
- menţinerea puterii şi autonomiei financiare.

Flexibilitatea financiară reflectă capacitatea de adaptare a firmei la

schimbările de mediu. O bună flexibilitate contribuie astfel la maximizarea valorii
întreprinderii.
Creşterea maximală este unul dintre obiectivele secundare ale unei societăţi
care este în contradicţie cu maximizarea valorii acesteia. În fapt, optarea pentru o
1
DRAGOTĂ, V., DRAGOTĂ, M., OBREJA, L., ŢÂŢU, L., CIOBANU, A., RAŞCA, A., - Abordări practice în
finanţele firmei, Editura Irecson, 2005, p.26.
2
IŞFĂNESCU, A., ROBU., V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro,
2009.

3
creştere maximală puternică poate conduce, în anumite perioade şi situaţii la
degradarea rentabilităţii şi mărirea riscului, la deficienţe de ordin financiar, deoarece
deţinătorii de capital preferă să îşi direcţioneze resursele spre societăţi care
înregistrează o creşteri moderate şi implicit un risc mai redus, dar care oferă o
rentabilitate constantă.
De aceeaşi parte poate fi şi urmărirea menţinerii puterii şi autonomiei
financiare care poate conduce în anumite situaţii la performanţe inferioare.
Unii autori consideră că analiza financiară este mai mult o artă decât o teorie
care se bazează în mod esenţial pe exploatarea informaţiilor contabile. Ea are ca
obiectiv să studieze trecutul pentru a diagnostica prezentul şi a prevedea viitorul. În
momentul stabilirii unui plan de investiţii şi de finanţare a cărui realizare ne modifică
profund structura activului şi a pasivului, este indispensabilă cunoaşterea situaţiei
financiare a întreprinderii şi a evoluţiei sale recente. Analiza financiară are un caracter
retrospectiv. Ea se referă la evoluţia din trecut şi caracteristicile constante din
momentul analizei.
Analiza financiară vizează cercetarea situaţiilor de echilibru a firmei, şi în
special, de a măsura rentabilitatea financiară pornind de la bilanţ, de la contul de
rezultat şi de la orice altă informaţie dată de firmă sau care ar putea fi obţinută pe baza
lor.
O analiză financiară nu se poate limita numai la singurele stări financiare
(raportul anual) şi trebuie să ia în considerare informaţiile generale pe plan economic
şi monetar, din sectorul întreprinderi, care pot fi furnizate.
Informaţia contabilă joacă un rol dominant în materie de analiză financiară şi
pentru a stabili diagnosticul său, analistul utilizează, în special, pasivul după repartiţia
rezultatului, dar dacă nu se dispune de un pasiv înaintea repartiţiei, prima activitate va
fi atunci repartiţia rezultatului în funcţie de afectările sale.
Analiza în dinamică sau studiul aceleiaşi firme pe mai multe exerciţii financiare
constituie, cu siguranţă, tipul de comparaţie cel mai frecvent: analistul financiar
calculează la intervale regulate (pe cel puţin trei ani) acelaşi set de indicatori ai
situaţiei financiare.

În esenţă principalele obiective ale analizei financiar – patrimoniale sunt:3

- stabilirea patrimoniului net, respectiv a valorii contabile a averii
acţionarilor;
- determinarea sănătăţii financiare, respectiv determinarea unor situaţii de
dezechilibru financiar care ar putea afecta activitatea de exploatare a firmei;
- stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii firmei;
- determinarea flexibilităţii financiare pe baza tabloului fluxurilor de
trezorerie;
- caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale;
- întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi a planurilor de finanţare;
3
ROBU, V., GEORGESCU, N., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro, 2009.

4
 - evaluarea performanţelor firmei.

1.2. Caracterizarea generală a documentelor suport utilizate în analiza

echilibrului financiar

Conform documentelor elaborate de IASB (Consiliul pentru standardele

internaţionale de contabilitate) – „Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare”, obiectivul major al raportării financiare este de a furniza
informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi fluxurile de numerar ale unei
firme utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice.4
IAS 1, „Prezentarea situaţiilor financiare”, revizuit în 2003, se referă la
situaţiile financiare ca fiind „o reprezentare financiară structurată a poziţiei financiare
a unei întreprinderi şi a tranzacţiilor efectuate de aceasta” şi stabileşte ca obiectivul
general al situaţiilor este de a oferii informaţii despre poziţia financiară, performanţa
şi fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile pentru o gamă largă de utilizatori
în luarea deciziilor economice. Acest, IAS 1 prezintă un set complet de situaţii
financiare cu următoarele componente:
- bilanţul;
- contul de profit şi pierdere;
- o situaţie care să reflecte:
o toate modificările capitalurilor proprii, şi
o modificările capitalurilor proprii, altele decât acelea provenind din
tranzacţii de capital cu proprietarii;
- situaţia fluxurilor de numerar;
- politici contabile şi note explicative.

1.2.1. Bilanţul contabil

Bilanţul este o situaţie a poziţiei financiare ce prezintă activele, datoriile şi

capitalurile proprii (activul net) la un moment dat. Bilanţul este uneori descris ca
fiind o situaţie statică deoarece reflectă soldurile conturilor, spre deosebire de
celelalte situaţii financiare care sunt descrise ca fiind dinamice şi reflectă tranzacţiile
de-a lungul unei perioade.
În România, conform articolului 20 din OMFP nr. 1752/2005, bilanţul este
definit ca reprezentând documentul contabil de sinteză prin care se prezintă
elementele de activ, datorii şi capital propriu ale entităţii la încheierea exerciţiului,
precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege (fuziune, divizare sau încetarea
activităţii).5
Elementele bilanţiere reflectă totalitatea activelor, capitalurilor şi datoriilor. 6

4
BREZEANU, P., - Finanţe corporative, Vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.46.
5
BALTEŞ, N., Contabilitate financiară, - note de curs, ID CD, ULBS 2008.
6
BREZEANU, P., - Finanţe corporative, Vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.47.

5
 În fapt, un activ reprezintă o resursă controlată de o întreprindere ca rezultat al
unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze benefici economice
viitoare. Pentru ca un bun să fie denumit activ trebuie ca acesta să îndeplinească
condiţiile:
- să genereze beneficii economice viitoare probabile, astfel încât să conducă
la intrări nete de numerar;
- întreprinderea să fie capabilă să utilizeze beneficiile şi să restricţioneze
accesul altor entităţi la acel beneficiu;
- evenimentul care a generat beneficiul trebuie să se fi produs;
O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderi ce decurge din
evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteptă să rezulte o ieşire de resurse
care încorporează beneficii economice. În esenţă, o datorie se clasifică în funcţie de
următoarele condiţii:
- entitatea să deconteze o obligaţie actuală printr-un transfer probabil al unor
active, la cerere atunci când intervine, un eveniment la o anumită dată;
- obligaţia nu poate fi evitată;
- evenimentul ce a generat obligaţia a apărut deja.
Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei
întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale. Capitalul provine din relaţia de
posesie şi este bază pentru distribuţia câştigurilor către proprietari. Distribuţiile
activelor societăţii către proprietari sunt voluntare. Capitalul este majorat prin
investiţiile acţionarilor şi rezultatele înregistrate atât în contul de rezultate cât şi în
afara acestuia şi este redus prin distribuţia către acţionari.

Activele, datoriile şi capitalurile sunt prezentate separat în bilanţ. IAS 1

specifică că societăţile trebuie să facă diferenţa între activele şi datoriile curente şi
cele pe termen lung, cu excepţia situaţiei în care prezentarea în ordine lichidităţii
furnizează informaţii mai credibile sau relevante.
Formatul bilanţului nu este specificat de către IFRS, deşi IAS 1, stipulează
elementele obligatorii ale bilanţului şi anume7:
- imobilizările corporale;
- proprietăţile imobiliare;
- active necorporale;
- active financiare;
- investiţii financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalenţă;
- active biologice;
- stocuri;
- creanţe comerciale şi similare;
- provizioane;
- datorii pe termen lung purtătoare de dobândă;
- datorii pentru impozite curente;
7
BREZEANU, P., - Finanţe corporative, Vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.52.

6
 - datorii pentru impozite amânate;
- interes minoritar, şi;
- capital emis şi rezerve.
În general există două tipuri de formate: raport şi cont.
În format raport, bilanţul conţine rând după rând, de sus în jos (schema nr. 1.).

BILANŢ
Active xxx
Datorii xxx
Capitaluri xxx
Total datorii şi capitaluri proprii

Schema nr. 1.

În format tip cont, bilanţul apare după modelul balanţei, cu activele în stânga şi
cu datoriile şi capitalurile proprii în dreapta. (schema nr. 2.).

BILANŢ
Active xxx Datorii xxx
Capitaluri proprii xxx
Total active xxx Total datorii şi capitaluri proprii xxx

Schema nr. 2.

Clasificarea activelor. În structura bilanţului activele se clasifică în două mari

categorii şi anume: active imobilizate şi active circulante.
Active imobilizate. IAS 1 utilizează termenul de non-curent pentru a include
activele tangibile, intangibile şi financiare pe termen lung. Acesta nu interzice
utilizarea altor termeni alternativi atât timp cât reiese clar faptul că este vorba de
caracterul non-curent. Uniunea Europeană utilizează sintagma „active fixe”, prin care
se face distincţia dintre activele fixe şi cele circulante. Activele pe termen lung includ
instrumentele financiare păstrate până la scadenţă, proprietăţi imobiliare, terenuri,
clădiri şi echipamente active intangibile, active deţinute pentru vânzare precum şi
diverse alte elemente.
Active curente – sunt acele elemente care îndeplinesc una din următoarele
condiţii, şi anume:
- se aşteaptă să fie realizat sau este reţinut pentru vânzare sau pentru consum
în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii;
- este deţinut, în principal, în scopul comercializării;
- se aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului;

7
 - reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricţionată;
- în categoria lor se includ: stocurile, creanţele, cheltuielile în avans, titlurile
de plasament, numerar şi echivalente de numerar.
Clasificarea datoriilor. De regulă în bilanţ datoriile sunt prezentate în funcţie
de gradul lor de eligibilitate (de scadenţa lor, termenul de plată). În funcţie de acest
criteriu vorbim despre datorii pe termen lung şi datorii curente.
Datoriile pe termen lung sunt obligaţiile care nu se aşteaptă a fi decontate în
cursul ciclului de exploatare, în care se includ:
- obligaţii generate ca urmare a finanţării pe termen lung, cum ar fi emiterea
de obligaţiuni, credite pe termen lung sau obligaţii aferente leasingului
financiar;
- obligaţii generate de către ciclul normal, cum ar fi provizioanele privind
pensiile, impozitele amânate sau alte provizioane; şi
- obligaţii contingente ce pot genera cheltuieli sau pierderi. Acestea depind de
apariţia sau neapariţia unuia sau mai multor evenimente viitoare şi vin să
confirme suma de plată, cel care va încasa suma precum şi data plăţii, cum
ar fi garanţiile acordate clienţilor.
Datoriile curente. Conform IAS 1, o datorie trebuie clasificată ca fiind curentă
atunci când:
- se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al
întreprinderii; sau
- este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului; sau
- este deţinută în principal pentru a fi comercializată; sau
- societatea nu are un drept irevocabil de amânare a plăţii după 12 luni de la
data bilanţului.
Datoriile care sunt scadente sau plătibile la cererea creditorului sunt clasificate
ca fiind curente, indiferent de intenţia entităţii sau a creditorului privind decontarea.
Astfel, datoriile curente mai includ: obligaţiile rezultate din achiziţia bunurilor şi
serviciilor destinate ciclului de exploatare (datorii faţă de furnizori, efecte comerciale
pe termen scurt, salarii de plată, taxe de plată, etc); încasarea banilor în avans pentru
livrări viitoare sau prestări de servicii cum ar fi chiria încasată în avans, sau venituri
încasate în avans; alte obligaţii scadente pe durata normală a ciclului de exploatare
cum ar fi partea scadentă sub un an a datoriilor obligatare sau a altor împrumuturi pe
termen lung.
Clasificarea capitalurilor proprii. Capitalurile proprii reprezintă interesul
rezidual în activele întreprinderii după deducerea tuturor datoriilor. Acestea cuprind
rezultatul cumulat, net, al tuturor tranzacţiilor şi evenimentelor anterioare:
- capital social – reprezintă valoarea nominală (sau la paritate) a tuturor
acţiunilor emise, comune sau preferenţiale.
- rezultatele reportate – reprezintă câştigurile cumulate de la crearea
întreprinderii, mai puţin cele distribuite acţionarilor sub formă de dividende.
8
 - acţiunile de trezorerie – reprezintă acţiunile proprii răscumpărate de către
întreprindere, în jurisdicţiile în care legile permit deţinerea acţiunilor
proprii.
- dobânzi contingente – definite de către IAS 37 ca fiind provizioanele,
datoriile şi activele contingente.
Bilanţul reflectă situaţia patrimoniului la un moment dat, ceea ce creează o
imagine statică asupra realităţii la nivelul firmei. Cu toate acestea, în situaţiile în care
întreprinderea a procedat la o evaluare pentru situaţii financiare, actualizând valorile
posturilor de bilanţ la nivelurile preţurilor pieţei, această prezentare este suficient de
credibilă.8 Cu toate acestea anumite posturi din bilanţ nu au o valoare de piaţă,
reprezentând active fictive. De exemplu, valoarea de piaţă a cheltuielilor de
constituire, a primelor legate de emisiunea obligaţiunilor, este zero în majoritatea
cazurilor. În aceste condiţii ca o primă corecţie a bilanţului, se va opera eliminarea
elementelor fictive de activ, diminuându-se în mod corespunzător şi nivelul
capitalurilor proprii, cu o sumă egală. În cazurile în care avem informaţii solide ce
confirmă diferenţe semnificative între valoarea de piaţă (sau cea de utilizare) şi cea
înregistrată în contabilitate, se va lucra cu cele dintâi informaţii.

1.3. Caracterizarea generală a documentelor suport utilizate în analiza

echilibrului financiar

Literatura de specialitate aduce în atenţie faptul că analiza situaţiilor financiare

pe baza bilanţului contabil se bazează pe două teorii fundamentale, respectiv: teoria
bilanţului patrimonial (financiar) şi teoria bilanţului funcţional.
Teoria bilanţului patrimonial (financiar) – are la bază analiza lichiditate –
exigibilitate, numită în practica ţărilor occidentale, analiza patrimonială. Obiectivul
acestei analize este de a pune în evidenţă riscul de insolvabilitate al întreprinderii,
respectiv capacitatea întreprinderii de a-şi onora angajamentele faţă de terţi.
Teoria bilanţului funcţional – aduce în atenţie faptul că întreprinderea
reprezintă o entitate economică şi financiară asigurând realizarea anumitor funcţii
cum ar fi funcţia de producţie, funcţia de investire şi dezinvestire, precum şi funcţia
de finanţare.

1.3.1. Bilanţul patrimonial (financiar)

Cercetarea bilanţului patrimonial are importanţă deosebită pentru două

categorii de participanţi la „viaţa” întreprinderii. Pe de o parte pentru acţionari care

8
DRAGOTĂ, V., DRAGOTĂ, M., OBREJA, L., ŢÂŢU, L., CIOBANU, A., RAŞCA, A., - Abordări practice în
finanţele firmei, Editura Irecson, 2005, p.29.

9
sunt interesaţi să cunoască valoarea averii lor, iar pe de altă parte pentru creditori
pentru care patrimoniul reprezintă o garanţie a drepturilor lor.
Obiectivul analizei bilanţului patrimonial este evidenţierea modului în care este
asigurat echilibrul la nivelul întreprinderii. Bilanţul patrimonial se obţine prin
regruparea elementelor de activ şi de pasiv în funcţie de gradul lor de lichiditate sau
de exigibilitate.
Un prim pas pentru a uşura analiza bilanţului patrimonial îl constituie
eliminarea din calcule a posturilor din bilanţ de nivel valoric egal cu zero. O formă
simplificată a bilanţului patrimonial poate fi astfel (schema nr. 3.):

BILANŢ PATRIMONIAL (FINANCIAR)

ACTIV PASIV
Imobilizări Capitaluri proprii (inclusiv provizioane
Stocuri pentru riscuri şi cheltuieli)
Creanţe Datorii pe termen lung (financiare)
Active de trezorerie Datorii pe termen scurt (de exploatare şi
asimilate acestora)
Pasive de trezorerie
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
Sursa: DRAGOTĂ, V., 2005.
Schema nr. 3.

Practic pentru redarea fidelă a elementelor de bilanţ patrimonial au loc anumite

corecţii ale elementelor de activ şi de pasiv9.
Corectarea activului:
- Activul imobilizat se corectează cu valoarea activelor imobilizate fictive sau
nonvalori (cheltuieli de constituire, cheltuieli de repartizat asupra
exerciţiilor financiare viitoare, primele pentru rambursarea obligaţiunilor,
debitorii din capital subscris şi nevărat, diferenţele de conversie în activ,
etc.), elemente care din punct de vedere al lichidităţii nu au nici o valoare
deoarece nu dau naştere unui flux de numerar. Activele imobilizate se mai
corectează crescător cu partea activelor circulante cu termen de lichiditate
mai mare de 1 an.
- Activul circulant se diminuează cu valoare activelor circulante mai mari de
1 an şi se majorează cu valoarea imobilizărilor financiare cu termen de
lichiditate mai mic de 1 an, etc.
Corectarea pasivului:
- Capitalurile permanente se diminuează cu valoarea activelor imobilizate
fictive (cheltuieli de constituire, debitorii de capital subscris şi nevărsat,
cheltuieli de repartizat asupra exerciţiilor financiare viitoare şi diferenţele de
9
IŞFĂNESCU, A., ROBU., V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro,
2009.

10
 conversie din activ se scad din capitalurile proprii, iar primele privind
rambursarea obligaţiunilor se scad din împrumuturile şi datoriile asimilate
pe termen mediu şi lung) şi cu dividendele de plată. Capitalurile proprii se
majorează cu venituri înregistrate în avans cu termen de exigibilitate mai
mare de 1 an şi cu diferenţe de conversie pasiv, acestea fiind considerate
profit parţial.
- Datoriile cu scadenţă mai mică de 1 an includ obligaţiile financiare şi
nefinanciare (creditelor bancare curente). Acestea se majorează cu
provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, cu termen de exigibilitate mai mică
de 1 an, dividendele de plată, veniturile constatate în avans având termen de
exigibilitate mai mică de 1 an, precum şi cu datoria fiscală latent aferentă
subvenţiilor pentru investiţii, provizioanelor reglementate şi provizioanelor
pentru riscuri şi cheltuieli, precum şi a altor elemente de capitaluri proprii.

După realizarea corecţiilor elementelor de activ şi de pasiv, bilanţul patrimonial

se va prezenta sub forma unui tabel cu două coloane. În coloana din stânga vor fi
reflectate nevouile (întrebuinţările - activul) permanente (elementele cele mai puţin
lichide adică imobilizările corporate, necorporale şi financiare) şi cele temporare
(activele care au un grad de lichiditate mult mai mare decât imobilizările). În coloana
din dreapta sunt reflectate resursele (pasivul) permanente, respectiv capitalurile
permanente (capitalurile proprii, reinvestirile ale acumulărilor anterioare – rezerve,
profit nerepartizat, capitalurile din surse publice – subvenţii, provizioane
reglementate, precum şi datoriile pe termen mediu şi lung – cu scadenţe mai mari de 1
an, şi resursele temporare, respectiv datoriile cu scadenţă mai mică de 1 an. (schema
nr. 4.).
BILANŢ PATRIMONIAL (FINANCIAR)
NEVOI = ACTIV RESURSE = PASIV
Activ imobilizat net (>1 an) Capitaluri permanente:
- imobilizări corporale - capital social
- imobilizări necorporale - rezerve
- imobilizări financiare >1 an - subvenţii
- creanţe >1 an - rezultatul nerepartizat
- provizioane >1 an
- datorii pe termen mediu şi lung (>1
an)
Activ circulant net (<1 an) Datorii pe termen scurt (<1 an):
- stocuri, - financiare credite bancare curente
- creanţe – clienţi <1 an - nefinanciare
- disponibilităţi Provizioane <1 an
- imobilizări financiare <1 an
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
Sursa: ISFĂNESCU, A., 2008.

11
 Schema nr. 4.

Datorită faptului că la nivelul unei întreprinderi trebuie să existe unanumit

echilibru între durata unei operaţii de finanţat şi durata mijloacelor de finanţare
corepunzătoare, bilanţul patrimonial „impune” două reguli de bază ale finanţării,
respectiv nevoile permanente de finanţare vor fi acoperite din capitalurile permanente,
îndeosebi din capitalurile proprii iar nevoile temporare vor fi finanţate în special din
resurse temporare. Nerespectarea acestor reguli de bază vor conduce inevitabil la
situaţii de dezechilibru financiar al întreprinderii.

1.3.2. Bilanţul funcţional

Bilanţul funcţional oferă o imagine asupra modului de funcţionare din punct de

vedere economic a întreprinderii evidenţiind atât utilizările cât şi sursele
corespunzătoare fiecărui ciclu, respectiv:
- ciclul de investiţii,
- ciclul de exploatare,
- ciclul de finanţare şi de trezorerie.

Ciclul de investiţii presupune acele operaţiuni de achiziţie de active imobilizate.

În acest context, imobilizările sunt regrupate după funcţia de investire ca fiind nevoi
(alocări) stabile (aciclice) care sunt finanţate obligatoriu din resursele durabile
(aciclice) regăsite în pasivul bilanţier. Activele circulante cât şi resursele pentru
finanţarea lor sunt considerate ciclice deoarece recuperarea capitalurilor astfel alocate
şi reînnoirea surselor se face după încheierea fiecărui ciclul de exploatare.
Ciclul de exploatare cuprinde fluxurile de aprovizionare, producţie şi distribuţie
(vânzări) atât sub formă de fluxuri fizice cât şi fluxuri financiare. Elementele de activ
legate direct de operaţiunile specifice ciclului de exploatare (constituirea de stocuri,
creanţe, clienţi, cheltuieli de exploatare înregistrate în avans, etc.) se numesc active
circulante de exploatare, care conform principiului de echilibru financiar trebuiesc
finanţate din datoriile de exploatare (datorii furnizori şi asimilate, venituri din
exploatare constatate în avans, etc.). Celelalte posturi de activ şi de pasiv care reflectă
operaţiuni diverse sunt regrupate în categoriile de activ circulant în afara exploatării şi
datorii în afara exploatării, respectiv activul şi pasivul de trezorerie.
Ciclul de finanţare reflectă ansamblul operaţiunilor dintre întreprindere şi
proprietarii de capital (acţionarii şi creditorii întreprinderii). Astfel se realizează o
regrupare a capitalurilor proprii şi a datoriilor financiare, indiferent de scadenţa lor,
iar provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt asimilate surselor proprii. Fluxurile
de finanţare permite întreprinderii să facă faţă decalajului dintre lichidităţile de intrare
şi cele de ieşire, determinat de ciclul de exploatare.

12
 Având în vedere conţinutul şi obiectivele celor trei cicluri prezentate anterior,
bilanţul funcţional se întocmeşte respectând următoarele principii10:
- activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută, adică valoarea de intrare în
patrimoniu, iar în pasiv se i-au în considerare amortizările şi provizioanele;
- imobilizările închiriate, deţinute în leasing sau în locaţie de gestiune sunt
integrate în activ şi corespunzător în pasiv, deaorece este servesc ciclului de
exloatare;
- conceptul de activ fictiv nu mai este operaţional;
- cheltuielile care privesc exerciţiile financiare anterioare se asimilează
activelor imobilizate;
- efectele scontate neajunse la scadenţă, debitorii privind capitalul subscris şi
nevărsat, primele privind rambursarea obligaţiunilor şi diferenţele de
conversie de activ şi de pasiv se tratează în acelaşi mod ca şi la elaborarea
bilanţului patrimonial;
- amortizarea şi provizioanele sunt incluse în pasivul bilanţului funcţional ca
surse aciclice (care rămân la dispoziţia firmei pe o perioadă mai mare de un
an).

Analiza şi realizarea echilibrului financiar al întreprinderii pe baza bilanţului

funcţional nu presupune existenţa unui fond de rulment pozitiv ci, cu un fond de
rulment acoperitor al nevoilor de exploatare (stocuri + creanţe de exploatare – datorii
de exploatare). (Schema nr. 5.).

BILANŢ FUNCŢIONAL
NEVOI = ACTIV
NEVOI ACICLICE (STABILE)
- activ imobilizat (brut)
NEVOI CICLICE
- activ circulant de exploatare (brut)
- activ circulant în afara exploatării
(brut)
- active de trezorerie
TOTAL ACTIV
Sursa: ISFĂNESCU, A., 2008.
RESURSE = PASIV
SURSE ACICLICE (DURABILE)
- capitaluri proprii;
- amortizări şi provizioane;
- datorii financiare;
SURSE CICLICE
- datorii de exploatare
- dtorii în afara exploatării
- pasive de trezorerie
TOTAL PASIV

Schema nr. 5.
Rolul bilanţului funcţional în analiza financiară este nu numai de a aprecia
vulnerabilitatea structurii financiare a întreprinderii reflectată de evoluţia trezoreriei
10
IŞFĂNESCU, A., ROBU., V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro,
2009.

13
nete ci şi de a exprima corelaţia dintre structura financiară a întreprinderii şi natura
activităţii sale.

CAPITOLUL II

14
 METODE DE ANALIZĂ A SITUAŢIILOR FINANCIARE
PATRIMONIALE

2.1. Analiza patrimoniului net

Patrimoniul reprezintă suma tuturor drepturilor şi obligaţiilor ce port fi

exprimate în bani, aparţinând unei persoane fizice sau juridice ale căror nevoi le
satisfac, precum şi bunurile la care se referă. În cazul unei întreprinderi, patrimoniu se
defineşte ca fiind activele întreprinderii negrevate de datorii, sau averea acţionarilor
stabilită pe baza bilanţului patrimonial.
În acest caz, se determină patrimoniul net sau situaţia netă astfel (schema nr.
6.):
- ca diferenţă între activul total şi datorii totale (exprimarea materială a
patrimoniului net);
- ca sumă a elementelor de capital propriu.

SITUAŢIA NETĂ = ACTIV TOTAL – DATORII TOTALE

SITUAŢI ACTIV CAPITALURI

A NETĂ TOTAL PROPRII
(SN) (AT) (CPR)

DATORII
TOTALE
(DT)

Schema nr. 6.

Situaţia netă este cel mai adesea pozitivă şi crescătoare, ca efect al unei gestiuni
sănătoase. Această situaţie marchează, de fapt, atingerea obiectivului major al
gestiunii financiare, respectiv maximizarea valorii capitalurilor proprii, a activului net
finanţat din aceste capitaluri. Creşterea situaţiei nete este consecinţa reinvestirii unei

15
părţi din profitul net şi a altor elemente de acumulări: provizioane reglementate,
reporturi din exerciţiul financiar precedent, subvenţii, etc.11
De asemenea situaţia netă poate avea valori negative, în cazuri prefalimentare.
Aceasta semnifică o depăşire a activului real de către datoriile contractate de
întreprindere. O astfel de situaţie netă este consecinţa încheierii cu pierderi a
exerciţiilor financiare anterioare. Suma acestor pierderi a consumat integral
capitalurile proprii, iar partea neacoperită rămâne în sarcina creditorilor, ca rezultat al
asumării riscului de insolvabilitate al întreprinderii.
În consecinţă, situaţia netă poate indica deci o îmbogăţire (o creştere a
capitalurilor proprii), în cazul realizării şi reinvestirii profitului net sau, dimpotrivă, o
sărăcie (o micşorare a capitalurilor proprii), în cazul încheierii exerciţiului financiar
cu pierderi.12

2.2. Analiza corelaţiei dintre indicatorii echilibrului financiar: fondul de

rulment, necesarul de fond de rulment, trezorerie netă

2.1.1. Fondul de rulment

În funcţie de lichiditatea lor, adică de posibilitatea transformării rapide şi fără

costuri (sau cu costuri minime), activele pot fi alocări permanente (Ap) (au lichiditate
mică sau nulă, se recuperează după mai multe exerciţii financiare - imobilizări) şi
alocări ciclice sau temporare (At) (au lichiditate ridicată sau foarte ridicată, trebuie
înlocuite după fiecare exerciţiu financiar).
În funcţie de gradul lor de exigibilitate, adică după trăsătura de a deveni
scadente la un anumit termen), pasivele pot fi surse permanente (Sp) (au un grad
scăzut de exigibilitate sau sunt, practic, neexigibile) surse ciclice sau temporare (St)
(au un anumit grad de exigibilitate).
În general, alocările permanente sunt acoperite din surse permanente iar
alocările temporare din surse temporare13:
- cu cât sursele permanente depăşesc alocările permanente, cu atât firma se
află într-o mai mare siguranţă (securitate) financiară şi invers;
- marja cu care alocările permanente sunt depăşite de sursele permanente
permite firmei să finanţeze, din surse permanente, alocări temporare.
De regulă, sursele permanente sunt formate din capitalurile proprii (Cp) şi din
datoriile financiare (Df) (datorii pe termen lung), iar sursele temporare sunt formate
din datoriile de exploatare (De), (făcute pentru finanţarea exerciţiului financiar) şi din
creditele de trezorerie (Crt).

11
STANCU, I., - Finanţe, Ediţia a III –a, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 781.
12
STANCU, I., - Finanţe, Ediţia a III –a, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 782.
13
BRĂTIAN, V., - Gestiunea financiară a întreprinderii – note de curs, ULBS, 2008.

16
 Pe baza elementelor menţionate se poate determina o mărime financiară extrem
de importantă pentru analiza echilibrului financiar dinamic al firmei şi anume fondul
de rulment (FR).
Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pentru
finanţarea activelor circulante, impusă de diferenţele dintre sumele de încasat şi
sumele de plătit, precum şi de decalajul dintre termenul mediul de transformare al
activlor circulanteîn lichidităţi şi durata medie în care datoriile pe termen scurt devin
exigibile.

Determinarea fondului de rulment:

1. pe baza bilanţului patrimonial, avem:
FR = Sp – Ap a.
unde: Sp = Cp + Df, iar St = De
De asemenea, fondul de rulment determinat astfel poate fi decompus în două
părţi şi anume: fond de rulment propriu (FRp) şi fond de rulment împrumutat (FRî).
FRp = Cp + Ap
FR = FRp + FRî
FRî = Df

FR = At – St b.
În această situaţie fondul de rulment reflectă corelaţia dintre lichiditatea
activelor circulante şi exigibiliatea datoriilor pe termen scurt. Acesta prezintă o
valoare informativă ridicată, asigurând legătura dintre cele două părţi ale bilanţului
financiar.
2. pe baza bilanţului funcţional, avem:
a. fondul de rulment funcţional sau fondul de rulment net global (FRng) :
FRng = Sa – Aa

unde: Sa – surse aciclice, Aa – alocări aciclice.

Fondul de rulment net global reflectă surplusul resurselor durabile în raport cu
valorile imobilizate.

b. Fondul de rulment net global determinat astfel:

FRng = (Nevoi ciclice + Nevoi de trezorerie) – (Resuse ciclice +
Resurse de trezorerie) = (Active circulante de exploatare + Active
circulante în afara exploatării + Disponibilităţi) – (Datorii din
exploatare + Datorii din afara exploatării + Credite de trezorerie)

Interpretarea valorii algebrice a fondului de rulment este următoarea:

- FR > 0: semnifică existenţa unui excedent al surselor permanente faţă de
alocările permanente, excedent care poate fi utilizat pentru finanţarea
nevoilor curente ale firmei sau pentru investiţii menite să dezvolte afacerea

17
 - FR < 0: semnifică existenţa unui deficit în privinţa finanţării alocărilor
permanente, deficit care se poate datora şi unei politici extrem de active în
domeniul investiţiilor, politică benefică pe termen lung (dacă este bine
fundamentată) dar care poate conduce la dificultăţi pe termen scurt în ceea
ce priveşte finanţarea activităţilor curente ale exerciţiului financiar

Fondul de rulment este considerat cel mai important indicator al echilibrului

financiar lichiditate – exigibilitate, care permite aprecierea pe termen scurt a riscului
de incapacitate de plată.

2.2.2. Necesar de fond de rulment

Finanţarea alocărilor temporare (finanţarea producţiei, adică a ciclului de

exploatare) se face prin intermediul surselor temporare. Atunci când sursele
temporare nu sunt suficiente pentru a acoperi alocările temporare, apare necesarul de
fond de rulment (NFR).
Necesarul de fond de rulment reprezintă diferenţa dintre nevoile temporare şi
sursele temporare, respectiv suma necesară finanţării decalajelor, care se produc în
timp între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie determinate în special de activitatea
de exploatare.

Determinarea necesarului fondului de rulment:

1. pe baza bilanţului patrimonial, avem:
NFR = At – St a.
unde: At = S + C, stocuri (S) şi creanţe (C):

NFR = (Active circulante – Disponibilităţi băneşti) – (Datoriile pe

termen scurt – Credite pe termen scurt) = (Active circulante -
Disponibilităţi băneşti) – Obligaţii pe termen scurt.
b.

În această situaţie nevoia de fond de rulment reflectă activele circulante de

natura stocurilor şi creanţelor nefinanţate pe seama obligaţiilor pe termen scurt
(surselor atrase). Obligaţiile pe termen scurt de natura celor faţă de furnizori salariaţi,
bugetul de stat, etc., până în momentul plăţii lor reprezintă o sursă atrasă de finanţare
a activelor circulante.

2. pe baza bilanţului funcţional, avem14:

a.
NFR = Nevoi ciclice – Resurse ciclice
14
IŞFĂNESCU, A., ROBU., V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro,
2009.

18
 În acest caz, NFR este format din necesarul de fond de rulment din exploatare
şi necesarul de fond de rulment din afara exploatării:

NFRe = Active ciclice aferente exploatării – Surse ciclice

aferente exploatării
NFR = NFRe +NFRae
NFRae = Active ciclice din afara exploatării – Surse
ciclice din afara exploatării

Modificarea necesarului de fond de rulment depinde, îndeosebi, de fluctuaţiile

necesarului de fond de rulment din exploatare şi mai puţin de fluctuaţiile necesarului
de fond de rulment din afara exploatării. Există trei factori principali care conduc la
această variaţie15:
- mărimea valorii adăugate. Influenţa modificării valorii adăugate: se
manifestă în mod direct proporţional: cu cât este mai mare valoarea
adăugată, cu atât necesarul de fond de rulment este mai mare
- mărimea cifrei de afaceri. Influenţa modificării cifrei de afaceri: pe
ansamblu, şi acest factor exercită o presiune de creştere a necesarului de
fond de rulment, deşi creşterea cifrei de afaceri poate avea consecinţe
contradictorii asupra activelor, pe de o parte şi asupra pasivelor, pe de altă
parte
- modul de gestionare a stocurilor. Influenţa modului de gestionare a
stocurilor: se manifestă prin intermediul modificării vitezei de rotaţie a
stocurilor: o creştere a acestei viteze conduce la micşorarea necesarului de
fond de rulment şi invers.

Mărimea nevoii de fond de rulment este influenţată de natura activităţii, durata

ciclului de fabricaţie, viteza de rotaţie a stocurilor şi creanţelor, nivelul de activitate,
etc. În acest context, interpretarea acestui indicator poate fi următoarea:
- NFR > 0: semnifică un surplus al nevoilor temporare de finanţare în raport
cu sursele temporare aflate la dispoziţie. Aceasta se poate întâmpla fie ca
urmare a unei politici de investiţii menite să sporească stocurile şi creanţele
(aspect pozitiv), fie ca urmare unei proaste politici de corelare a lichidităţii
stocurilor şi creanţelor cu exigibilitatea datoriilor pe termen scurt – în sensul
creşterii gradului mediu de exigibilitate şi scăderii gradului mediu de
lichiditate (aspect negativ).
- NFR < 0: semnifică un surplus de surse temporare faţă de nevoile temporare
de finanţare. Aceasta se poate întâmpla fie ca urmare a relaxării gradului de
exigibilitate a datoriilor, concomitent cu accelerarea rotaţiei alocărilor
temporare (aspect pozitiv), fie ca urmare a unor întreruperi temporare în
aprovizionarea şi reînnoirea stocurilor (aspect negativ).
15
BRĂTIAN, V., - Gestiunea financiară a întreprinderii – note de curs, ULBS, 2008.

19
2.2.3. Trezoreria netă

Trezoreria netă exprimă corelaţia dintre fondul de rulment şi necesarul de fond

de rulment, reflectând situaţia financiară a firmei atât pe termen mediu şi lung cât şi
pe termen scurt.

Determinarea trezoreriei nete:

1. pe baza bilanţului patrimonial, avem:
TN = FR - NFR
2. pe baza bilanţului funcţional, avem16:
a.
TN = FRng - NFR

TN = TA - TP b.

Unde: TA – trezoreria de activ, respectiv soldurile debitoare ale conturilor de

disponibilităţi şi plasamente; TP – trezoreria de pasiv, soldurile creditoare ale
conturilor de credite pe termen scurt.

Semnificaţia economică a valorii algebrice a trezoreriei nete este următoarea:

- TN > 0: semnifică desfăşurarea unei activităţi economice de succes, care a
generat disponibilităţi băneşti ce pot fi plasate spre fructificare.
- TN < 0: semnifică un dezechilibru financiar, fiind necesară contractarea de
resurse monetare.

2.3. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii

Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii are ca obiectiv stabilirea şi

urmărirea evoluţiei ponderii diferitelor elemente patrimoniale (de activ şi de pasiv).
Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării bilanţului în procente şi
permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanţului oferind de
asemenea posibilitatea realizării de analize comparative în timp şi spaţiu.
Analiza structurii patrimoniale cuprinde pe de o parte analiza ratelor structurii
activelor, iar pe de altă parte analiza structurii pasivului.

2.3.1. Analiza ratelor de structură a activului

Ratele de structură a activului ca valoare se determină ca raport între un post

sau o grupă de posturi din activul bilanţului şi totalul activului, sau o grupă de posturi
16
IŞFĂNESCU, A., ROBU., V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză economico – financiară, www.ase.ro,
2009.

20
din cadrul acestuia. Ele sunt influenţate ca valoare de caracteristicile tehnice,
economice şi juridice ale activităţii întreprinderii.

Cele mai importante rate de structură a activului sunt:

1. Rata activelor imobilizate (RAI) – calculată ca raport între activele

imobilizate (Ai) şi total activ (AT).
Ai
R Ai =
AT
Nivelul normal al acestei rate diferă de la o întreprindere la alta, în funcţie de
ramura şi sectorul de activitate în care funcţionează întreprinderea. Pentru o apreciere
obiectivă este necesar ca evoluţia acestui indicator să fie urmărită în timp, precum şi
în comparaţie cu întreprinderile cu profil de activitate similar.17
Deoarece activele imobilizate cuprind mai multe componente aici se pot
prezenta şi ratele complementare corespondente, respectiv rata imobilizărilor
necorporale (RIBN), rata imobilizărilor corporale (RIBC) şi rata imobilizărilor financiare
(RIBF).

a. Rata imobilizărilor necorporale (RIBN) reprezintă raportul dintre

valoarea imobilizărilor necorporale (IBN) şi activele totale (AT) sau
activele imobilizate ale întreprinderii (Ai).
IBN
R IBN =
ATsauAi

b. Rata imobilizărilor corporale (RIBC) reprezintă raportul dintre valoarea

imobilizărilor corporale (IBC) şi activele totale (AT) sau activele
imobilizate ale întreprinderii (Ai).
IBC
R IBC =
ATsauAi

Specialiştii consideră că pentru întreprinderi comparabile, această rată

semnifică capacitatea firmei de a rezista unei crize economice ştiindu-se foarte bine
că o imobilizare ridicată a capitalului atrage după sine un risc mare al netransformării
acestora în lichidităţi.
c. Rata imobilizărilor financiare (RIBF) reprezintă raportul dintre
valoarea imobilizărilor financiare (IBF) şi activele totale (AT) sau
activele imobilizate ale întreprinderii (Ai).
IBF
R IBF =
ATsauAi

Aceste rate ne permit determinarea tipului de strategie de dezvoltare a

întreprinderii. Astfel, dacă rata imobilizărilor corporale este preponderentă în raport
17
RUSU, C. – Dianostic economico – financiar, Vol. II, Editura Economică, Bucureşti, 2006, p. 78.

21
cu rata imobilizărilor financiare, înseamnă că întreprinderea investeşte cu prioritate
pentru dezvoltarea potenţialului tehnici intern. În caz contrar, întreprinderea urmăreşte
dezvoltarea externă a întreprinderii prin achiziţionarea de titluri de participare la
întreprinderile concurente sau la cele cu care are relaţii de afaceri.

2. Rata activelor circulante (RAc) reprezintă ponderea activelor circulante (Ac)

în totalul activelor (AT).
Ac
R Ac =
AT

La fel ca şi activele imobilizate şi activele circulante cuprind mai multe

componente pentru care se determină ratele complementare corespondente, respectiv
rata stocurilor (RS), rata creanţelor (RCr) şi rata disponibilităţilor băneşti şi a
plasamentelor (RDBP).

a. Rata stocurilor (RS) reprezintă raportul dintre valoarea stocurilor şi

activele totale (AT) sau activele circulante (Ac).
S
RS =
ATsauAc

Această rată înregistrează valori ridicate în cazul întreprinderilor industriale şi

comerciale, şi un nivel scăzut pentru întreprinderile din zona serviciilor.
După cum ştim stocurile sunt formate dintr-o serie întreagă de elemente:
materii prime, producţie neterminată, produse finite, mărfuri; ponderea lor în
patrimoniul întreprinderii şi evoluţia în timp a acestora constituie informaţii
indispensabile fundamentării politicii comerciale a întreprinderii.
În acest scop se pot calcula o serie de rate analitice precum:
- rata materiilor prime (RMp);
- rata producţiei neterminate (RPnt);
- rata producţiei finite (RPf);
- rata mărfurilor (RMf);

b. Rata creanţelor (RCr) reprezintă raportul dintre valoarea creanţelor

(Cr) şi activele totale (AT) sau activele circulante ale întreprinderii
(Ac).
Cr
RCr =
ATsauAc

Nivelul acestei rate depinde de natura relaţiilor întreprinderii cu partenerii de

afaceri, şi de termenele de plată pe care le acordă clienţilor săi. Astfel, nivelul acestei
rate tinde spre zero în întreprinderile de comerţ cu amănuntul sau cele de prestări
servicii către populaţie, şi înregistrează valori mai ridicate în celelalte întreprinderi.

22
 c. Rata disponibilităţilor băneşti şi a plasemantelor (RDBP) reprezintă
raportul dintre suma disponibilităţilor băneşti (DB) şi a plasamentelor
(P) şi activele totale sau activele circulante.
DB + P
R DBP =
ATsauAc

Aprecierea acestei rate trebuie făcută cu atenţie deoarece disponibilităţile pot

suferi modificări însemnate pe perioade scurte de timp. În acelaşi timp trebuie avut în
vedere raportul dintre disponibilităţi şi plasamente precum şi destinaţia plasamentelor.

2.3.2. Analiza ratelor de structură a pasivului

Ratele de structură a pasivului permit aprecierea politicii financiare a

întreprinderii, prin punerea în evidenţă a unor aspecte privind stabilitatea şi autonomia
financiară a acesteia.

Cele mai importante rate de structură pasivului sunt:

1. Rata stabilităţii financiare (RSF) – calculată ca raport între capitalul

permanent al întreprinderii (CP) şi capitalul total al întreprinderii (CT) sau
total pasiv (PT)18.
CP
RSF =
CTsauPT

Un nivel scăzut al acestei rate pune în pericol stabilitatea financiară a

întreprinderii, deoarece ea se bazează în proporţie prea mare pe datoriile pe termen
scurt cu scadenţă apropriată. Această rată trebuie să i-a valori mai mari decât rata
activelor imobilizate, deoarece activele imobilizate trebuie finanţate în întregime prin
resurse permanente.

2. Rata autonomiei financiare globale (RAFG) reprezintă raportul dintre capitalul

propriu (CPR) şi capitalul total (CT).
CPR
R AFG =
CT

Un nivel al acestei rate mai mare de 30-40% se apreciază ca fiind satisfăcător

pentru asigurarea echilibrului financiar.

3. Rata autonomiei la termen (RAFT) care apare în două variante, respectiv:

18
RUSU, C. – Dianostic economico – financiar, Vol. II, Editura Economică, Bucureşti, 2006, p. 80.

23
 a. Determinată ca raport între capital propriu (CPR) şi capital permanent
(CP) şi care trebuie să fie mai mare de 50%.
CPR
R AFT =
CP

b. Determinată ca raport între capital propriu (CPR) şi datorii pe termen

mediu şi lung – datorii financiare (Df) şi care trebuie să fie mai mare
de 100%.
CPR
R AFT =
Df

4. Rata datoriilor pe termen scurt (RDTS) – care reprezintă ponderea datoriilor

pe termen scurt (DTS) în total pasiv (PT).
DTS
R DTS =
PT

5. Rata datoriilor totale (RDT) care măsoară ponderea datoriilor totale (DT) în
pasivul total (PT), astfel:
DT
R DT =
PT

2.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii

Lichiditatea reprezintă capacitatea întreprinderii de aşi onora obligaţiile de plată

pe termen scurt.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de aşi achita toate obligaţiile
la scadenţă.
Capacitatea de plată semnifică solvabilitatea imediată, respectiv exprimă
capacitatea mijloacelor băneşti la un moment dat sau pentru o perioadă scurtă de timp
(de obicei până la 30 de zile), de acoperii obligaţiile scadente pentru acelaşi interval
de timp.

Pentru caracterizarea lichidităţii unei întreprinderi se compară pasivele pe

termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeaşi perioadă.
Cele mai importante rate de lichiditate sunt:
1. Rata lichidităţii generale (RLG) ce măsoară raportul dintre activele circulante
(Ac) şi datoriile pe termen scurt – datorii curente (Dc).
Ac
RLG =
Dc

24
 Datoriile curente sunt formate din datoriile faţă de furnizori, cele fiscale şi
salariale, creditele pe termen scurt precum şi partea din împrumuturile pe termen
mediu şi lung a căror scadenţă este în exerciţiul financiar curent.
Se apreciază că situaţia lichidităţii generale este satisfăcătoare după unele surse,
în condiţiile încadrării acestei rate în intervalul 1,2 şi 1,8, iar după alte surse în
intervalul 2 şi 2,2.

2. Rata lichidităţii curente (RLC) ce măsoară ponderea activelor circulante (Ac)

fără stocuri (S) în datorii curente (Dc).
Ac − S
RLC =
Dc
Potrivit teoriei nord-americane, această rată este cunoscută şi sub denumirea de
„testul acid”. Această rată este de obicei subunitară, iar intervalul considerat
satisfăcător pentru această rată este 0,65 – 1.

3. Rata lichidităţii imediate (RLI) reprezintă raportul dintre suma

disponibilităţilor băneşti (DB) şi a plasamentelor (P) şi datorii curente (Dc).
DB + P
RLI =
Dc
Literatura de specialitate denumeşte această rată ca fiind rata solvabilităţii
imediate. Interpretarea acestui indicator trebuie făcută cu mare grijă. Astfel, un nivel
mare al acestuia indică o solvabilitate mare, dar poate fi consecinţa unei utilizări mai
puţin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestui indicator nu
constituie în acelaşi timp o garanţie a solvabilităţii., dacă restul activelor circulante au
un grad redus de lichiditate.
Din contră, o valoare redusă a lichidităţii imediate poate fi compatibilă cu
menţinerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea
disponibilităţilor sale, deţinând în schimb valori de plasament, creanţe, stocuri cu grad
mai mare de lichiditate, etc.

Solvabiliatea se poate determina prin mai mulţi indicatori şi anume:

1. Rata solvabilităţii patrimoniale (RSP) ce reflectă raportul dintre capital
propriu (CPR) şi capital permanent (CP).
CPR
RSP =
CP
Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să se
încadreze între limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situaţia poate fi considerată normală.

2. Rata solvabilităţii generale (RSG) ce reflectă raportul dintre active totale (AT)
şi datorii totale (DT).
AT
RSG =
DT

25
 Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de activele totale
ale întreprinderii (active imobilizate şi active circulante). Cu cât valoarea ratei
solvabilităţii generale este mai mare decât 1, cu atât situaţia financiară a firmei este
mai bună.

CAPITOLUL III. ASPECTE PRACTICE CU PRIVIRE LA ANALIZA

SITUAŢIILOR FINANCIARE PATRIMONIALE. STUDIUL DE CAZ LA SC
“EUROBUSINESS 83 “ SRL

3.1. PREZENTAREA SOCIETĂŢII

Societatea comercială “EUROBUSINESS 83 “ SRL a fost înfiinţată în anul

2005 şi are ca obiect de activitate intermedierea în comerţul cu produse diverse -COD
CAEN 5119, achiziţii şi depozitare lână, import-export lână.

26
 Societatea comercială “EUROBUSINESS 83 “ SRL funcţionează sub formă de
societate cu răspundere limitată cu asociat unic, fiind persoană juridică română.
Sediul societăţii este în municipiul Sibiu, Sos. Alba-Iulia, nr.55, judeţul Sibiu,
România.
Capitalul social subscris inţial este în valoare de 300 lei, în numerar. Majorarea
şi reducerea acestuia va fi hotărâtă de asociatul unic care va respecta pentru aceasta
procedurile şi termenele cerute de lege. Capitalul social subscris se împarte în 30 părţi
sociale, fiecare având o valoare de 10 lei, aparţinând în totalitate asociatului unic.
Firma deţine în prezent doar 2 angajaţi, amândoi fiind direct productivi, nivelul
de pregătire al acestora fiind corespunzător postului ocupat.
Firma are parteneri de afaceri cu care lucrează constant. Furnizorii sunt în
proportie de 80% persoane fizice, doar 20% fiind persoane juridice.
Clienţii sunt beneficiarii cu care a încheiat contracte de parteneriat, dar poate
onora şi comenzi ferme venite de la orice altă firmă. Clienţii cu care firma
interactionează cel mai des sunt din Chisinau-Moldova, Cernigov-Ucraina,
Gazyantep-Turcia, Gyor-Ungaria.

3.2. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Obiectivul analizei bilanţului patrimonial este evidenţierea modului în care este

asigurat echilibrul la nivelul întreprinderii.
Pentru a analiza echilibrul financiar al firmei SC. “EUROBUSINESS 83 “
SRL, pe baza indicatorilor de echilibrul fondul de rulment, necesarul de fond de
rulment, şi trezorerie netă este necesar să constituim bilanţul patrimonial al bilanţul
patrimonial.

Tabelul nr. 1. BILANŢ PATRIMONIAL (FINANCIAR) S.C. “EUROBUSINESS 83 “ SIBIU –

27
 BILANŢ PATRIMONIAL (FINANCIAR) S.C. “EUROBUSINESS 83 “ SIBIU – sf. perioadei, lei
SUME SUME
ACTIV PASIV
2006 2007 2008 2006 2007 2008
Active imobilizate 103 34659 222609 • Capitaluri proprii (inclusiv 216 61127 -769
• Imo. necorporale 103 103 103 provizioane pentru riscuri şi
• Imo. corporale 0 34556 222506 cheltuieli)
• Imo. financiare 0 0 0
• Datorii pe termen lung 203 158243 137967
(financiare)
Active circulante 316 263975 247075
• Stocuri 0 5664 161648 0 79264 332486
• Datorii pe termen scurt
16 8415819 40586
• Creanţe (de exploatare şi asimilate
• Active de 300 174153 44841
acestora)
trezorerie (casa
şi conturi la
bănci)
TOTAL ACTIV 419 298634 469684 TOTAL PASIV 419 298634 469684
Sursa: Bilanţ contabil 2007, 2008 Arhiva S.C. “EUROBUSINESS 83 “

Determinarea indicatorilor de echilibru pe baza bilanţului patrimonial

realizat (tabelul nr. 1.)

1. Patrimoniul net (situaţia netă):

SN2006 = 419 – (203 + 0) = 216 lei;
SN2007 = 298634 – (158243 + 79264) = 61127 lei;
SN2008 = 469684 – (137967 + 332486) = - 769 lei;

2. Fondul de rulment (FR):

FR2006 = (216 + 203) – 103 = 316 lei;
FR2007 = (61127 + 158243) – 34659 = 184711 lei;
FR2008 = (-769 + 137967) – 222609 = - 85411 lei;

3. Necesar de fond de rulment (NFR):

NFR2006 = 16 – 0 = 16 lei;
NFR2007 = (5664 + 84158) - 79264 = 10558 lei;
NFR2008 = (161648 + 40586) - 332486 = - 130252 lei;

4. Trezoreria netă:
TN2006 = 316 - 16 = 300 lei;
TN2007 = 184711 - 10558 = 174153 lei;
TN2008 = -85411 – ( - 130252) = 44841 lei;

19
Sunt incluse şi cheltuielile înregistrate în avans în valoare de 437 lei reflectând soldul contului 471.

28
 Evoluţia indicatorilor de echilibru economico financiari

184711
174153

61127
44841
lei

10558
216 -769 316 16 300

SN FR NFR TN

-85411

-130252

2006 2007 2008

Graficul nr. 1.

Conform datelor rezultate în urma calculelor observăm că situaţia netă a SC

“EUROBUSINESS 83 “ SRL a înregistrat valori pozitive în anii 2006 şi 2007 ceea ce
reflecta o gestiune financiară sănătoasă a firmei, însă în anul 2008 aceasta a fost
negativă scăzând de la valoarea de 61.127 lei (2007) la -769 lei (2008). La prima
vedere am putea spune că managementul firmei a fost defectuos urmând o gestiune
financiară defectuoasă. În realitate se pare că nu este aşa deoarece firma în cauză a
condus o politică intensă de investiţii în mare parte în imobilizări corporale (acestea
crescând ca şi valoare de la 34 659 lei în 2007 la 222609 lei în 2008), fapt confirmat
şi de valoarea negativă a fondului de rulment din anul 2008 care a scăzut la -85.411
lei faţă de 316 lei în 2006 şi 184711 lei în 2007.
Cu toate acestea trezoreria netă a firmei s-a meţinut pozitivă în toţi cei trei ani
de analiză chiar dacă a fluctuat foarte mult de la un an la celălalt, respectiv de la 300
lei în 2006 a ajuns la 174.153 lei la finele lui 2007 pentru ca la sfârşitul anului 2008
indicatorul să ajungă la numai 44.841 lei.

3.3. ANALIZA STRUCTURII ACTIVULUI ŞI PASIVULUI

29
 Analiza structurii patrimoniale a firmei SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL are
ca obiectiv stabilirea şi urmărirea evoluţiei ponderii diferitelor elemente patrimoniale
(de activ şi de pasiv). Aşa cum am precizat în capitolul al II – lea, ratele de structură
patrimonială utilizate oferă posibilitatea exprimării bilanţului în procente şi permite
identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanţului oferind de asemenea
posibilitatea realizării de analize comparative în timp şi spaţiu.

Analiza ratelor de structură a activului

3. Rata activelor imobilizate

103
R Ai 2006 = = 0,25 ,
419

34659
R Ai 2007 = = 0,12 ,
298634

222609
R Ai 2008 = = 0,475
468684

a. Rata imobilizărilor necorporale

IBN 103
R IBN 2006 = = = 0,25 ,
AT 419

103
R IBN 2007 = = 0,0003 ,
298634

103
R IBN 2008 = = 0,0002
468684

b. Rata imobilizărilor corporale

IBC 0
R IBC 2006 = = =0,
AT 419

34556
R IBC 2007 = = 0,116 ,
298634

222506
RIBC 2008 = = 0,4747
468684

c. Rata imobilizărilor financiare

30
 IBF 0
R IBF 2006 = = = 0,
ATsauAi 419

R IBF 2007 = 0 ,

R IBF 2008 = 0

Aceste rate ne permit determinarea tipului de strategie de dezvoltare a

întreprinderii. Astfel, obsevăm că rata imobilizărilor corporale este preponderentă (0
în 2006, 0,116 în 2007 şi 0,4747 în 2008) în raport cu rata imobilizărilor financiare (0
în toate cele trei perioade), înseamnă că întreprinderea investeşte cu prioritate pentru
dezvoltarea potenţialului tehnici intern.

4. Rata activelor circulante

316
R Ac 2006 = = 0,75 ,
419

263975
R Ac 2007 = = 0,88 ,
298634

247075
R Ac 2008 = = 0,525
468648

a. Rata stocurilor
S 0
RS 2006 = = =0,
AT 419

5664
RS 2007 = = 0,019 ,
298634

161648
RS 2008 = = 0,34
468648

Această rată înregistrează valori ridicate în cazul întreprinderilor industriale şi

comerciale, şi în cazul firmei SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL se observă o creştere
anuală a ratei stocurilor de la o în 2006 la 0,019 în 2007 şi la 0,34 în 2008 ceea ce
confirmă teoria în acest caz având în vedere că obiectul de activitate al firmei este
intermedierea în comerţul cu produse diverse -COD CAEN 5119, achiziţii şi
depozitare lână, import-export lână.

b. Rata creanţelor
Cr 16
RCr 2006 = = = 0,04 ,
AT 419

31
 84158
RCr 2007 = = 0,28 ,
298634

40586
RCr 2008 = = 0,09
468648

Nivelul acestei rate depinde de natura relaţiilor întreprinderii cu partenerii de

afaceri, şi de termenele de plată pe care le acordă clienţilor săi. Astfel, nivelul acestei
rate tinde spre zero în întreprinderile de comerţ cu amănuntul. Având în vedere
valorile înregistrate de firmă indicatorul a înregistrat valori scăzute în anul 2006
(0,04) şi în 2008 (0,09).

c. Rata disponibilităţilor băneşti şi a plasemantelor

DB + P 300
R DBP 2006 = = = 0,72 ,
AT 419

174153
RDBP 2007 = = 0,58 ,
298634

44841
R DBP 2008 = = 0,096
468648

Aprecierea acestei rate trebuie făcută cu atenţie deoarece disponibilităţile pot

suferi modificări însemnate pe perioade scurte de timp. Acest fapt se confirmă şi în
cazul firmei noastre deoarece rata disponibilităţilor existente în casă şi în conturile
bancare înregistrează fluctuaţii mari de la o perioadă la alta. Mai mult în cazul de faţă
aceasta a înregistrat un trend descendent în cei trei ani de analiză, respectiv de la 72 %
în 2006 la 58% în 2007 şi la numai 9,6% în 2008.
Evoluţia ratelor de structură a activului

1
0,88
0,9
0,8 0,75
0,7
0,6 0,525
0,475
0,5
0,4
0,3 0,25
0,2 0,12
0,1
0
2006 2007 2008

Rata activelor im obilizate Rata activelor circulante

Graficul nr. 2.

32
 Analiza ratelor de structură a pasivului:

1. Rata stabilităţii financiare

CP 419
RSF 2006 = = = 1,
PT 419

R SF 2007 = 0,73 ,

RSF 2008 = 0,29

Un nivel scăzut al acestei rate pune în pericol stabilitatea financiară a

întreprinderii, deoarece ea se bazează în proporţie prea mare pe datoriile pe termen
scurt cu scadenţă apropriată. Această rată trebuie să i-a valori mai mari decât rata
activelor imobilizate, deoarece activele imobilizate trebuie finanţate în întregime prin
resurse permanente. Acest lucru s-a înregistrat şi în cazul firmei analizate când rata
activelor imobilizate a fost inferioară acestei rate în anul 2006 şi anul 2007 (0,25 şi
0,12) excepţie făcând anul 2008 când rata activelor imobilizate a fost superioară
(0,475) ratei stabilităţii financiare.

2. Rata autonomiei financiare globale

216
R AFG 2006 = = 0,52 ,
419

R AFG 2007 = 0,2 ,

R AFG 2008 = −0,002

Un nivel al acestei rate mai mare de 30-40% se apreciază ca fiind satisfăcător

pentru asigurarea echilibrului financiar. Aceste niveluri nu se aplică şi firmei în cauză,
pentru anii 2007 şi 2008 când nivelul autonomiei financiare a scăzut foarte mult.

3. Rata autonomiei la termen, respectiv:

a. Determinată ca raport între capital propriu (CPR) şi capital permanent
(CP) şi care trebuie să fie mai mare de 50%.
R AFT 2006 = 0,52 ,

R AFT 2007 = 0,28 ,

R AFT 2008 = −0,006

33
 b. Determinată ca raport între capital propriu (CPR) şi datorii pe termen
mediu şi lung – datorii financiare (Df) şi care trebuie să fie mai mare
de 100%.
R AFT 2006 =1,06 ,

R AFT 2007 = 0,39 ,

R AFT 2008 = −0,006

4. Rata datoriilor pe termen scurt

RDTS 2006 = 0 ,

RDTS 2007 = 0,27 ,

R DTS 2008 = 0,71

5. Rata datoriilor totale

R DT 2006 = 0,48 ,

R DT 2007 = 0,79 ,

R DT 2008 =1,07

Evoluţia ratelor de structură a pasivului

1,07
1

0,79
0,73 0,71

0,52 0,48

0,29 0,27
0,2

-0,002 0

Rata stabilităţii Rata autonom iei Rata datoriilor pe Rata datoriilor totale
financiare financiare globale term en scurt

2006 2007 2008

Graficul. nr. 3.

3.4. ANALIZA LICHIDITĂŢII ŞI SOLVABILITĂŢII

34
 Pentru caracterizarea lichidităţii firmei SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL vom
compara pasivele pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeaşi perioadă.
Astfel avem:

1. Rata lichidităţii generale

316
R LG 2006 = = nu are sens;
0

263975
R LG 2007 = = 3,33 ,
79264

247075
R LG 2008 = = 0,74
332486

Se apreciază că situaţia lichidităţii generale este satisfăcătoare după unele surse,

în condiţiile încadrării acestei rate în intervalul 1,2 şi 1,8, iar după alte surse în
intervalul 2 şi 2,2. Din calculele indicatorului rezultă că în anul 2007 firma a
înregistrat o lichiditate generală foarte bună de 3,33, însă aceasta s-a înrăutăţit în anul
2008 nivelul acesteia reducându-se la 0,74.

2. Rata lichidităţii curente

316
RLC 2006 = nu are sens,
0
258311
R LC 2007 = = 3,26 ,
79264

85427
R LC 2008 = = 0,26
332486

Această rată, „testul acid”, este de obicei subunitară, iar intervalul considerat
satisfăcător pentru această rată este 0,65 – 1. Se pare că în nici în 2007 şi nici în 2008
nu ne încadrăm în intervalul recomandat de literatura de specialitate.

3. Rata lichidităţii imediate

300
R LI 2006 = nu are sens,
0

174153
R LI 2007 = = 2,2 ,
79264

44841
R LI 2008 = = 0,13
332486

35
 Literatura de specialitate denumeşte această rată ca fiind rata solvabilităţii
imediate. Interpretarea acestui indicator trebuie făcută cu mare grijă. Astfel, un nivel
mare al acestuia indică o solvabilitate mare, cum s-a întâmplat la finele anului 2007
când indicatorul a înregistrat valoarea de 2,2. Din contră, o valoare redusă a
lichidităţii imediate (de 0,13 în 2008) poate fi compatibilă cu menţinerea echilibrului
financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităţilor sale, creanţe,
stocuri cu grad mai mare de lichiditate, etc.

Solvabiliatea se poate determina prin mai mulţi indicatori şi anume:

2. Rata solvabilităţii patrimoniale
216
RSP 2006 = = 0,52 ,
419

61127
RSP 2007 = = 0,28 ,
219370

− 769
RSP 2008 = = −0,006
137198

Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să se

încadreze între limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situaţia poate fi considerată normală.
Din analiza solvabilităţii patrimoniale la SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL şi ţinând
cont de recomandările teoreticienilor rezultă că firma a înregistrat o valoare normală
la finele anului 2006 când indicatorul a fost de 0,52. În 2007 şi 2008 nivelul
solvabilităţii patrimoniale a scăzut la 0,28 şi respectiv -0,006 ceea ce ne face să
afirmăm că acesta este un nivel îngrijorător.

3. Rata solvabilităţii generale

419
RSG 2006 = = 2,06 ,
203

298634
RSG 2007 = = 1,26 ,
237507

468684
RSG 2008 = = 1,00
470453

Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de activele totale
ale întreprinderii (active imobilizate şi active circulante). Cu cât valoarea ratei
solvabilităţii generale este mai mare decât 1, cu atât situaţia financiară a firmei este
mai bună, fapt ceea ce se confirmă şi în cazul SC “EUROBUSINESS 83 “ SRL.

36
 Evoluţia lichidităţii şi sovabilităţii
3,33 3,26

2,2
2,06

1,26
1
0,74
0,52
0,26 0,28
0,13

Rata lichidităţii Rata lichidităţii Rata lichidităţii -0,06

Rata solvabilităţii Rata solvabilităţii
generale curente im ediate patrim oniale generale

2006 2007 2008

Graficul nr. 4.

CONCLUZII

37
 BIBLIOGRAFIE

1. BALTEŞ, N., EŞANU, N., Bazele contabilităţii, Ed. Continent, Sibiu, 2003.

2. BALTEŞ, N., Contabilitate financiară – note de curs ID CD, ULBS, 2008.

3. BALTEŞ, N., (coord), Analiză economico-financiară – note de curs ID CD,

ULBS, 2008.
4. BRĂIAN, V., - Gestiunea financiară a întreprinderii – note de curs, ULBS,

2008.
5. DRAGOTĂ, V., DRAGOTĂ, M., OBREJA, L., ŢÂŢU, L., CIOBANU, A.,

RAŞCA, A., - Abordări practice în finanţele firmei, Editura Irecson, 2005,

p.29.
6. IŞFĂNESCU, A., ROBU, V., HRISTEA, A.M., VASILESCU, C., - Analiză

economico-financiară, , www.ase.ro, 2009.

38
7. NEGREA, E., TATU, L., BRAŞOVEANU, I., Finanţe generale şi de

întreprindere, www.ase.ro, 2009.

8. RISTEA, M., DUMITRU, C.G., - Contabilitate financiară , www.ase.ro,

2009
9. ROBU, V., GEORGESCU, N., - Analiză economico-financiară,
www.ase.ro, 2009.
10. RUSU, C. – Dianostic economico – financiar, Vol. II, Editura Economică,

Bucureşti, 2006.
11. STANCU, I., - Finanţe, Ediţia a III –a, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

12. STROE, R., ARMEANU, D., - Finanţe, Editia a II-a, www.ase.ro, 2009.

39