Adolescenti pe mare

de Nichita Stanescu

Aceasta mare e acoperita de adolescenti

care invata mersul pe valuri, in picioare,
mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
si ii contemplu ca la o debarcare.
O flota infinita de yole. Si astept
un pas gresit sa vad, sau o alunecare
macar pan' la genunchi in valul diafan
sunand sub lenta lor inaintare.
Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan
au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare.

Adolescenti pe mare - analiza literara de

Nichita STANESCU

Nichita STANESCU ADOLESCENTI PE MARE

Aceasta mare e acoperita de adolescenti care invata mersul pe valuri, in picioare, mai
rezemandu-se cu bratul de curenti, mai sprijinindu-se de o raza teapana, de soare.

Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect si ii contemplu ca la o debarcare.

O-flota infinita de yole. Si astept un pas gresit sa vad, sau o alunecare macar pan la genunchi in
valul diafan sunand sub lenta lor inaintare.
Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare.

Poezia Adolescenti pe mare face parte din cel de al treilea volum de poezii al lui Nichita
Stanescu—Dreptul la timp (1965), celelalte doua anterioare fiind O viziune a sentimentelor
(1964), precedat de Sensul iubirii (1960). Deocamdata, aflat inca in faza mai ingenua, de
dincoace de setea de abstractiuni care il vor absoarbe in cele 11 elegii, poetul isi traieste emotiile
si sentimentele aproape corporal. Dorurile neimplinite sunt pe punctul de a se intrezari si
jubilatiile descoperirilor unor visuri ce par a se implini se revarsa in versuri fosnitoare ca niste
matasuri de mare pret. Desigur, motivul-imagine al sublimului mers pe valurile marii isi are
punctul de plecare in mitul biblic prea bine cunoscut:

„Si i-au vazand pre dansii (pe apostoli, n.n.) ca se chinuiesc vaslind, ca era vantul impotriva lor;
iar intru a patra streaje a noptii au venit la dansii umbland pre mare, si vrea sa treaca pre langa ei.
Iar ei vazandu-L pre dansul umbland pre mare, li s-a parut ca este naluca si au strigat. Ca toti L-
au vazut pre El si s-au turburat. Si El indata a grait cu dansii si le-au zis: indrazniti, Eu sunt, nu
va temeti!"

(Marcu, 6, 48-50)

„Si intrand in corabie, mergeau de cea parte de mare la Capernaum. Si iata intuneric s-a facut, si
nu venise catre ei Iisus. Si marea s-a ridicat, vant mare sufland. Deci vaslind ei ca la douazeci de
stadii, vad pre Iisus umbland pre mare, si apropiindu-Se de corabie; si s-au infricosat. Iar El au
zis lor: Eu sunt; nu va temeti".

(loan, 6, 17-20)

Ca sa poti merge pe valurile marii trebuie sa fii Iisus. Ca sa poti crede, sa fii sigur ca se poate
merge pe valurile marii, trebuie sa accepti miracolul divin, forta material-emotionala (punct
maxim, altfel spus, de manifestare a extazului liriC) ce poate transforma concretul in
imponderabil si invers. Poetul are, asa zicand, viziunea unor Iisusi-adolescenti, o superba,
fantomatica, magnifica, „infinita" flota de yole „care invata mersul pe valuri in picioare". O
contempla ca pe o debarcare a salvarii de pe plaja „taiata-n unghi perfect", inca neincrezator,
controland lucid incredibila minune, asteptandu-se la cate un pas „gresit", la vreo „alunecare", la
o scufundare macar pana „la genunchi in valul diafan" care „suna" sub inaintarea lor majestuoasa
(„sunand sub lenta lor inaintare"). Este, altfel spus, jubilatia aflarii fortei unei generatii, care e si
aceea a poetului, capabila sa infrunte, prin chiar puterea spiritului, vicisitudinile unor vremi
potrivnice. Varsta barbatiei pure, neintinate, a curajului mai presus de firea comuna a unei
generatii imbatranite, ingenuncheate, cu idealurile infrante, fara sperante.

Adolescenti pe mare este poezia „varstei de bronz" a lui Nichita Stanescu si a generatiei sale, mai
bine zis a generatiei aflate cu numai o jumatate de pas in urma sa. Ideea poetica e sustinuta de o
muzica a cuvintelor ce-i este specifica poetului, in o sintaxa dreapta, calma, fireasca, ritmata larg,
ca o respiratie a marii si a pamantului, cu rimele, fiecare la locurile lor, venite parca din
intamplare sub condei, la acest maestru al versului liber. Trimiterea la textul biblic am facut-o,
asa zicand, cu de la noi putere, fara vreun semn al poetului de trimitere intr-acolo. Ea poate fi
chiar involuntara, iesita din subconstientul inspiratiei, lucru cu atat mai uimitor, semn indubitabil
al unui poet marc in stare sa surprinda miscarile cele mai secrete ale sufletului. Lirismul este
absolut, cu atat mai mult cu cat textul ni se prezinta aproape nud, lipsit de orice artificii,
murmurat colocvial ca o proza oarecare, desfasurata mai curand mental, surdinizata la maximum,
discreta asemenea unei viziuni destinate numai initiatilor.