1.

ACTUL JURIDIC CIVIL

NOTIUNE
- “actul juridic civil este o manifestare de vointa facuta cu intentia de a
produce efecte juridice, respectiv de a naste, modifica sau stinge un raport
juridic concret”
Conditiile de validate (de fond) a actului juridic civil
Pentru validatea unui act juridic civil este necesar sa fie intrunite cumulativ o serie de
conditii si anume:
A. Capacitatea de a incheia actul juridic civil;
B. Consimtamantul valabil al partii care se obliga;
C. Un obiect determinat al actului juridic civil;
D. Existenta unei cauze licite.
A. CAPACITATEA DE A INCHEIA ACTE JURIDICE CIVILE
Sediul materiei se regaseste in principal in art. 948 pct. 1 Cod civil, putand-o defini
“ca fiind o conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept
civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea actelor de drept
civil”
B. CONSIMTAMANTUL
Prin consimtamant se intelege “acea conditie esentiala, de fond si generala, a actului
juridic civil care conta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestata in
exterior.
Conditiile de valabilitate ale consimtamantului sunt urmatoarele:
a) consimtamantul sa provina de la o persoana cu discernamant, conditie care
decurge din caracterul constient al actului juridic civil. in ceea ce priveste persoana
juridica nu se pun probleme sub acest aspect, deoarece reprezentantul ei legal este
intotdeauna o persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu.
Cat despre persoanele fizice, acestea au prezumat discernamantul atata timp cat au
capacitate deplina de exercitiu. Lipsiti de aceasta capacitate sunt minorii sub varsta de
14 ani si cei pusi sub interdictie judecatoreasca. intre 14 si 18 ani minorul are
discernamantul juridic in curs de formare:
b) consimamantul trebuie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice,
adica manifestarea de vointa trebuie facuta de autorul ei cu intentia expresa de a se
angaja juridiceste, in sensul producerii de efecte juridice. Tocmai din aceste
considerente nu se apreciaza a fi indeplinita o asemenea conditie atunci cand autorul
a exteriorizat o manifestare de vointa in gluma, din prietenie, sub o conditie pur
protestativa din partea celui care se obliga (adica “ma oblig daca vreau”) potrivt art.
1010 Cod civil.
c) consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat, exteriorizare care poate fi facuta printr-o
forma expresa sau tacita. Pentru anumite categorii de acte este necesara si valabila
numai manifestarea expresa a vointei (cum este cazul actelor solemne) pe cand in alte
situatii este valabila manifestarea fie expresa fie tacita (de exemplu art. 689 Cod civil
care se refera la acceptarea mostenirii “expresa sau tacita”). Ca modalitate de
exteriorizare a consimtamantului, evidentiem forma scrisa, verbala si chiar faptele si
gesturile concludente si neechivoce din care se poate deduce intentia asumarii unui
angajament juridic. Tacerea, in principiu, nu are valoare de consimtamant
exteriorizat38, daca legea nu prevede expres aceasta.
d) consimtamantul sa nu fie alterat prin vicii de consimtamant, conditie negativa
impusa de caracterul constient, liber al actului juridic civil. intrucat viciile de
consimtamant presupun analiza mai multor aspecte, care necesita o prezentare
distincta si detaliata, ne propunem doar sa amintim ca acestea sunt: eroarea, dolul
(viclenia), violenta si leziunea.
C. UN OBIECT DETERMINAT AL ACTULUI JURIDIC CIVIL
Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie sa indeplineasca la randu-i
urmatoarele conditii generale:
- sa existe;
- sa fie in circuitul civil;
- sa fie determinat sau determinabil;
- sa fie posibil;
- sa fie licit si moral.
in unele situatii trebuie indeplinite si unele conditii speciale, dar numai pentru anumite
acte juridice civile dintre care enumeram:
- cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv;
- sa existe autorizatia administrativa ceruta de lege;
- obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului.
Toate aceste conditii de valabilitate sunt prevazute de dispozitiile Codului civil in art.
948 pct. 3, 963, 964, 965.
D. EXISTENTA UNEI CAUZE LICITE
impreuna cu consimtamantul, cauza formeaza vointa juridica. Ca notiune cauza
actului juridic civil consta in scopul urmarit la incheierea unui asemenea act.
Cauza este elementul care raspunde la intrebarea: “Pentru ce s-a incheiat actul juridic
civil”. in dreptul nostru civil se admite ca exista doua elemente care compun cauza
actului juridic: scopul imediat si scopul mediat.
Scopul imediat - cauza proxima - numit si scopul obligatiei este stabilit pe
principalele categorii de acte juridice civile, dupa cum urmeaza:
- in contractele sinalagmatice, cauza consimtamantului fiecarei parti consta in
reprezentarea, adica prefigurarea mintala a contraprestatiei (o parte se oblige stiind ca
si cealalta parte se obliga, la randul ei);
- in actele cu titlu gratuit, scopul imediat il reprezinta intentia de a gratifica (animus
donandi);
- in actele reale scopul imediat il reprezinta prefigurarea remiterii lucrului, bunului;
- in contractele aleatorii, este cauza imediata riscul, adica prefigurarea unei
imprejurari viitoare si incerte de care depinde sansa castigului, respectiv riscul
pierderii.
Dupa cum se poate observa, scopul imediat se caracterizeaza prin aceea ca este un
element abstract si invariabil, in cadrul unei anumite categorii de acte juridice civile.
Scopul mediat - causa remota - numit si scopul actului juridic, consta in motivul
determinant al incheierii unui act juridic civil; acest motiv se refera fie la insusirile
unei prestatii, fie la calitatile persoanei.
Scopul mediat se caracterizeaza prin aceea ca este concret si variabil de la o categorie
la alta de acte juridice civile, si chiar in cadrul aceleiasi categorii de acte de drept civil.
Din cuprinsul art. 5 si 996 Cod civil, rezulta ca, pentru a fi valabila, cauza trebuie sa
indeplineasca cumulativ urmatoarele trei conditii:
a) sa existe;
b) sa fie reala;
c) sa fie licita si morala.

Conditiile de validate (de forma) a actului juridic civil

In functie de consecintele juridice ale nerespectarii lor conditiile de forma vizeaza:
- forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic civil, numita si conditie “ad
validitatem” ori “ad solemnitatem” a carei nerespectare atrage nulitatea actului juridic;
- forma ceruta pentru dovada actului juridic civil, numita si conditie “ad probationem”
a carei nerespectare nu atrage ineficacitatea actului in sine (negotium), ci
imposibilitatea dovedirii lui cu un alt mijloc de proba, deoarece “idem est non esse et
non probari”.
- forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti a carei nerespectare se sanctioneaza
cu inopozabilitatea (ceea ce inseamna ca terta persoana este in drept sa ignore, sa faca
abstractie de actul juridic (negotium) care trebuie adus la cunostinta altor persoane
prin indeplinirea formalitatii impusa de lege in acest scop).
Dupa sursa ori izvorul care cere o anumita forma pentru actul juridic civil, mai putem
distinge intre:
- forma legala, adica cea impusa de legea civila
si
- forma voluntara ori conventionala.
MODALITĂŢILE ACTULUI JURIDIC CIVIL
După cum am văzut, actele juridice civile pot fi pure şi simple sau afectate de modalităţi.
Din punct de vedere juridic, noţiunea de “modalitate” desemnează un eveniment viitor de care
depinde existenţa sau executarea drepturilor subiective civile şi obligaţiilor civile din anumite acte
juridice.
Termenul, condiţia şi sarcina sunt cele trei modalităţi ale actului juridic civil.
Termenul
Termenul este acel eveniment, viitor şi sigur ca realizare, care fie amână producerea efectelor unui
act juridic civil, fie determină încetarea efectelor acestuia.
Clasificări
Termenele pot fi clasificate după mai multe criterii:
a) În funcţie de beneficiarul termenului, termenul poate fi dispus:
- în favoarea debitorului. Acesta constituie regula;
- în favoarea creditorului, de exemplu, în contractul de depozit;
- în favoarea ambelor părţi, de exemplu, termenul dintr-un contract de asigurare.
b) După izvorul său, termenul poate fi:
- termen legal, stabilit de lege. Astfel sunt, de exemplu, termenele de prescripţie;
- termen convenţional sau voluntar, stabilit de părţile actului juridic civil. Din această categorie face
parte majoritatea termenelor;
- termen judiciar (de graţie), acordat de instanţă debitorului. Întradevăr, potrivit Codului civil,
instanţa poate acorda debitorului, ţinând cont de situaţia patrimonială a acestuia, un termen
suplimentar pentru executarea obligaţiei. Termenul de graţie amână executarea silită a obligaţiei.
c) În funcţie de măsura în care momentul împlinirii sale este cunoscut încă de la data încheierii
actului juridic, distingem:
- termen cert, când momentul împlinirii sale este cunoscut la data încheierii actului juridic (de
exemplu, o dată calendaristică);
- termen incert, a cărui împlinire nu este cunoscută, ca dată calendaristică, deşi realizarea sa este
sigură (de exemplu, moartea creditorului rentei viagere).
d) Criteriul esenţial de clasificare constă în efectele pe care le produc; astfel, termenele pot fi
suspensive sau extinctive:
- termenul este suspensiv când amână sau suspendă exerciţiul drepturilor subiective civile şi
executarea obligaţiilor civile.
De exemplu, termenul la care trebuie restituită suma împrumutată;
- termenul este extinctiv când, la împlinirea lui, se sting efectele actului juridic civil.
Spre exemplu, într-un contract de rentă viageră debitorul se obligăsă plătească periodic creditorului
o sumă de bani, până la moartea acestuia din urmă. Termenul contractual (moartea creditorului) este
extinctiv.
Efectele termenului
Efectele termenului sunt diferite, după cum este vorba despre un
termen suspensiv sau extinctiv.
Aşa cum am văzut, termenul influenţează doar executarea actului
juridic civil, nu şi existenţa sa. Deci, dreptul subiectiv civil şi obligaţia
corelativă, afectate de termenul suspensiv, există. Ca urmare:
dacă debitorul îşi execută obligaţia înainte de scadenţă (adică înainte
de împlinirea termenului suspensiv), el va face o plată valabilă.
Aceasta echivalează cu renunţarea la beneficiul termenului şi, după
cum am arătat, este posibil numai dacă termenul a fost prevăzut în
interesul debitorului;
înainte de împlinirea termenului suspensiv, titularul dreptului poate
face acte de conservare;
înainte de împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere de
la debitor plata;
termenul de prescripţie extinctivă, în cazul drepturilor care decurg din
acte juridice afectate de termene suspensive, începe să curgă de la data
împlinirii acestora.
_ Spre exemplu, prescripţia extinctivă a dreptului creditorului de a-l
acţiona în judecată pe debitorul său începe să curgă la momentul în
care obligaţia a ajuns la scadenţă şi nu a fost executată. Spunem că
în acel moment obligaţia a devenit exigibilă;
până la împlinirea termenului suspensiv, compensaţia, ca mod de
stingere a obligaţiilor civile (care presupune existenţa unor datorii
reciproce ale celor două părţi contractante) nu poate interveni, întrucât
una din obligaţii nu este exigibilă. Prin excepţie, pe parcursul
termenului de graţie compensaţia este posibilă.
În ceea ce priveşte termenul extinctiv, împlinirea acestuia înseamnă
stingerea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative.
_ De exemplu, împlinirea termenului contractului de închiriere
marchează încetarea dreptului de a folosi bunul închiriat şi a
obligaţiei de a asigura folosinţa liniştită a acestui
Condiţia
Condiţia, ca modalitate a actului juridic civil, este un eveniment
viitor şi nesigur ca realizare, eveniment de care depinde însăşi existenţa
actului juridic civil.
Şi condiţiile pot fi clasificate după mai multe criterii:
a) În funcţie de legătura ei cu voinţa părţilor, a realizării sau
nerealizării evenimentului, condiţia poate fi: cazuală, mixtă şi potestativă.
Potrivit Codului civil, ”Condiţia cazuală este aceea ce depinde de
hazard şi care nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a
debitorului.”
Condiţia cazuală (de la cuvântul latinesc casus, care înseamnă
întâmplare) este independentă de voinţa părţilor.
_ Constituie condiţii cazuale: „dacă voi supravieţui fratelui meu”,
„dacă va ploua”, „dacă voi avea nepoţi” etc.
Condiţia mixtă este aceea care, conform Codului civil, “depinde
totodată de voinţa uneia din părţile contractante şi de aceea a unei alte
persoane“ (determinate).
_ Un exemplu de condiţie mixtă este: „îţi vând maşina, dacă tatăl meu
îmi va cumpăra alta”.
Condiţia potestativă este cea a cărei realizare sau nerealizare
depinde complet de voinţa uneia dintre părţi sau, în exprimarea Codului
civil, “aceea care face să depindă perfectarea convenţiei de un eveniment,
pe care şi una şi alta din părţile contractante poate să-l facă a se întâmpla
sau poate să-l împiedice”.
Condiţia potestativă poate fi: potestativă pură şi potestativă simplă.
Este potestativă simplă condiţia a cărei realizare depinde de
voinţa unei părţi şi de voinţa unei persoane nedeterminate.
_ “Dacă mă voi căsători“ sau “dacă mă voi angaja la societatea
comercială Y” – sunt exemple de condiţii potestative simple.
Îndeplinirea condiţiei în exemplele date depinde şi de debitor, dar şi
de o terţă persoană (cu care acesta se căsătoreşte, respectiv care îl
angajează). Actele încheiate sub condiţie potestativă simplă sunt, ca
regulă, valabile.
Este pur potestativă acea condiţie care depinde exclusiv de
voinţa uneia din părţi.
Angajamentul făcut sub o condiţie pur potestativă din partea
debitorului nu este valabil. În acest sens, Codul civil prevede: “Obligaţia
este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea acelui ce
se obligă.”
_ Într-adevăr, în asemenea cazuri nu avem de-a face cu exteriorizarea
unei voinţe juridice: ”îţi voi vinde apartamentul, dacă voi dori”. Cel
care a formulat această condiţie nu a urmărit, de fapt, să se angajeze
din punct de vedere juridic.
_ Dimpotrivă, dacă îndeplinirea condiţiei depinde de voinţa
creditorului, angajamentul este valabil: “îţi voi vinde apartamentul,
dacă vei dori să-l cumperi”.
b) Din punct de vedere al modului de formulare, condiţia poate fi
pozitivă şi negativă.
Astfel condiţia pozitivă este cea care constă în îndeplinirea unui
eveniment viitor şi nesigur, în timp ce condiţia negativă constă în
neîndeplinirea unui asemenea eveniment.
_ Spre exemplu, “îţi donez autoturismul dacă vei reuşi la examenul
de admitere la facultate” este un angajament afectat de o condiţie
pozitivă.
_ Dimpotrivă, un exemplu de condiţie negativă este: “îţi donez
autoturismul dacă în următorul an nu mi se va naşte un fiu”.
Cea mai importantă consecinţă a calificării condiţiei ca fiind
pozitivă sau negativă constă în felul în care aceasta se consideră îndeplinită
sau neîndeplinită. Astfel, dacă s-a prevăzut că evenimentul trebuie să aibă
loc într-un anumit termen şi acest termen a expirat fără ca evenimentul să fi
avut loc, condiţia pozitivă se socoteşte neîndeplinită, iar dacă nu s-a
prevăzut vreun termen, condiţia pozitivă se socoteşte neîndeplinită numai
atunci când este sigur că evenimentul nu se va mai produce.
Dimpotrivă, dacă s-a prevăzut că evenimentul nu trebuie să aibă loc
într-un anumit termen, condiţia negativă se socoteşte îndeplinită abia la
expirarea termenului, chiar dacă încă dinaintea acestui moment devenise
clar că evenimentul nu se va mai produce. Dacă nu s-a prevăzut nici un
termen, condiţia negativă se socoteşte îndeplinită numai atunci când
evenimentul este cu neputinţă să se mai producă.
c) Condiţiile se clasifică, de asemenea, în condiţii posibile,
respectiv imposibile, ca şi în condiţii licite şi morale, respectiv condiţii
ilicite şi imorale.
Condiţiile ilicite şi imorale afectează valabilitatea întregului act
juridic. Actul juridic în care se prevede naşterea unui drept condiţionată de
realizarea unei condiţii imposibile, imorale sau ilicite este nul absolut.
Dacă se prevede că stingerea dreptului respectiv va depinde de realizarea
unei condiţii imposibile, ilicite sau imorale, se va considera că actul juridic
este încheiat pur şi simplu.
d) Cel mai important criteriu de clasificare este cel al efectului pe
care îl produce: condiţia poate fi suspensivă sau rezolutorie:
- Condiţia suspensivă este cea care, până la realizarea ei, suspendă
existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative ale părţilor.
Codul civil prevede că: “Obligaţia sub condiţie suspensivă este aceea care
depinde de un eveniment viitor şi necert. Obligaţia condiţională nu se
perfectează decât după îndeplinirea evenimentului “.
_ Astfel, de exemplu, este o obligaţie condiţională (efect al unui act
juridic afectat de modalitate - condiţie suspensivă) promisiunea: “îţi
vând apartamentul, dacă voi fi transferat în altă localitate“.
- Condiţia rezolutorie este cea până la realizarea căreia drepturile
subiective şi obligaţiile corelative ale părţilor sunt considerate că există şi
se execută. Potrivit Codului civil, “Condiţia rezolutorie este aceea care
supune desfiinţarea obligaţiei la un eveniment viitor şi necert”.
_ Spre exemplu, un act juridic afectat de o condiţie rezolutorie este:
îţi vând schiurile mele, dar dacă va ninge până la sfârşitul lunii,
vânzarea se desfiinţează“.
Condiţia rezolutorie nu suspendă executarea obligaţiei, ci numai
obligă pe creditor a restitui ceea ce a primit, în caz de îndeplinire a
evenimentului prevăzut prin condiţie.
Observăm că, în cazul condiţiei suspensive, actul juridic şi efectele
sale nu există; abia împlinirea condiţiei, dacă se va petrece, va conduce la
naşterea acestor efecte. Dimpotrivă, în cazul condiţiei rezolutorii,
obligaţiile care decurg din actul juridic trebuie îndeplinite ca şi cum actul
ar fi pur şi simplu. Dar împlinirea condiţiei, dacă se va produce, va
conduce la desfiinţarea tuturor acestor efecte, în mod retroactiv, ca şi cum
între părţi nu ar fi intervenit niciodată actul juridic respectiv.
2.2.2. Efectele condiţiei
Principiile care guvernează efectele condiţiei sunt:
I. Condiţia pune în discuţie însăşi existenţa actului juridic civil,
spre deosebire de termen, care numai amână executarea;
II. Condiţia produce efecte retroactive.
În analiza efectelor condiţiei, ca modalitate a actului juridic,
distingem:
- între condiţia suspensivă şi cea rezolutorie ;
- între perioada anterioară împlinirii condiţiei şi perioada
ulterioară împlinirii condiţiei.
a) Până la împlinirea condiţiei suspensive efectele actului juridic
sunt suspendate în existenţa lor.
_ Să analizăm aceste efecte pe un exemplu concret: X se angajează să
îi plătească lui Y suma de 1.000.000 lei dacă acesta din urmă se va
căsători. Până la împlinirea condiţiei (căsătoria lui Y):
creditorul nu poate cere executarea obligaţiei, deoarece debitorul încă
nu-i datorează nimic. Y nu îi poate pretinde plata sumei, cât timp nu s-a
căsătorit;
dacă debitorul totuşi plăteşte, el poate cere restituirea prestaţiei, pentru
că a făcut o plată nedatorată. Plata făcută de X fără ca Y să se fi
căsătorit nu este valabilă;
creditorul (Y) poate să solicite şi să obţină garanţii pentru creanţa sa
(ipoteca, gaj etc.);
prescripţia extinctivă nu începe să curgă, dreptul la acţiune nefiind
născut, X nu poate fi acţionat în judecată pentru neplata sumei, cât timp
Y nu s-a căsătorit;
compensaţia nu poate opera. Dacă şi Y îi datora 1.000.000 lei lui X, în
cadrul unui alt raport juridic obligaţional, această din urmă datorie,
dacă este exigibilă, trebuie îndeplinită, fără să se poată invoca
reciprocitatea obligaţiilor.
Dacă condiţia suspensivă s-a împlinit, actul juridic este considerat
retroactiv, că a fost un act pur şi simplu. Acesta este principiul
retroactivităţii efectelor condiţiei suspensive. Astfel, plata făcută de către
debitor anterior îndeplinirii condiţiei, deşi până acum nevalabilă, se
transformă în plată valabilă.
_ Ca urmare, dacă X a plătit, deşi Y nu se căsătorise, nu va putea
pretinde restituirea plăţii după ce acesta din urmă s-a căsătorit.
De la principiul retroactivităţii efectelor condiţiei suspensive există
însă unele excepţii:
- prescripţia extinctivă începe să curgă doar de la împlinirea
condiţiei.
_ Într-adevăr, deşi teoretic vom considera actul ca fiind născut ca act
pur şi simplu, iar datoria lui X ca născută încă de la încheierea sa, în
concret termenul în care Y îl poate acţiona în judecată pe X nu
curge decât din clipa în care Y s-a căsătorit;
- fructele culese de înstrăinător rămân ale sale, cu toate că dreptul
său dispare cu efect retroactiv.
_ Aşadar, dacă banii fuseseră depuşi la o bancă, dobânzile (fructe
civile) pe care X le-a perceput până să intervină căsătoria lui Y
rămân proprietatea lui X.
În cazul în care condiţia suspensivă nu este îndeplinită, părţile sunt
repuse în situaţia anterioară încheierii actului juridic civil. Aşadar, între
altele:
- prestaţiile executate trebuie să fie restituite;
- garanţiile constituite trebuie să fie desfiinţate.
_ Spre exemplu, dreptul de gaj constituit de Y asupra unui bun mobil
al lui X, ca garanţie a plăţii de către acesta a sumei datorate, în
cazul îndeplinirii condiţiei, se stinge o dată cu neîndeplinirea
condiţiei.
b) În ceea ce priveşte condiţia rezolutorie, până la împlinire ea nu
produce nici un efect; actul juridic civil se comportă ca un act pur şi
simplu. Deci, cine datorează sub condiţie rezolutorie, datorează pur şi
simplu.
Efectul condiţiei rezolutorii după împlinirea acesteia este
desfiinţarea, retroactivă, a actului. Ca atare, părţile îşi vor restitui una alteia
prestaţiile primite.
Există însă şi unele excepţii de la retroactivitate.
_ Spre exemplu, dacă bunul vândut sub condiţie rezolutorie piere
înainte de împlinirea condiţiei, pieirea va fi suportată de către
cumpărător, chiar dacă ulterior condiţia se împlineşte. Astfel, să
analizăm ipoteza unui contract de vânzare a unei case, în care se
prevede următoarea condiţie rezolutorie: “prezenta vânzare se
desfiinţează dacă vânzătorului i se va naşte un copil în termen de un
an de la încheierea contractului”. Dacă înainte de împlinirea unui an
de la încheierea contractului are loc un cutremur, în urma căruia
casa este dărâmată, cumpărătorul, ca proprietar al bunului, va
suporta riscul acestei pieiri, în sensul că nu va avea dreptul la
restituirea preţului vândut. Ulterior, chiar dacă se va împlini
condiţia, iar vânzătorului i se va naşte un copil mai înainte de
împlinirea unui an de la încheierea contractului, acesta nu va putea
redeveni proprietar al bunului. În consecinţă, prin excepţie de la
regula retroactivităţii efectelor îndeplinirii condiţiei rezolutorii,
prestaţiile reciproce nu se restituie. Vânzătorul nu va trebui să
restituie preţul casei, deşi condiţia rezolutorie s-a îndeplinit.
De asemenea, tot ca o excepţie de la regula retroactivităţii, nu se
vor restitui nici fructele culese de către dobânditor, chiar dacă condiţia
rezolutorie s-a îndeplinit.
_ Să luăm exemplul unui contract de vânzare a unui teren în care s-ar
prevedea următoarea condiţie rezolutorie: “prezenta vânzare se va
desfiinţa retroactiv dacă se va adopta o nouă lege a arendei”. Deşi
contractul se va desfiinţa în ipoteza îndeplinirii condiţiei,
cumpărătorul va trebui să restituie doar terenul, nu şi recolta (fruct
industrial) culeasă înainte de împlinirea condiţiei.
În cazul în care condiţia rezolutorie nu s-a realizat, suntem în
prezenţa consolidării retroactive a actului juridic.
Comparaţie între termen şi condiţie
Atât termenul, cât şi condiţia, sunt modalităţi ale actului juridic care
constau în evenimente viitoare. Între acestea există însă o serie de
deosebiri:
- împlinirea termenului este întotdeauna sigură. Chiar şi în cazul
termenului incert, ceea ce nu se cunoaşte este momentul
împlinirii lui, dar faptul că se va împlini este neîndoios (spre
exemplu, “când va ploua prima dată în anul viitor”). În cazul
condiţiei, împlinirea este nesigură;
- termenul afectează numai executarea actului juridic, în timp ce
condiţia afectează însăşi existenţa acestuia;
- împlinirea termenului produce efecte pentru viitor, în timp ce,
în principiu, împlinirea sau neîmplinirea condiţiei produce
Efecte retroactive.
Sarcina
Sarcina este acea modalitate a actului juridic civil care constă întro
obligaţie de a da, a face sau a nu face ceva, impusă de dispunător
gratificatului, în actele cu titlu gratuit (liberalităţi).
În Codul civil nu există o reglementare generală a sarcinii, dar
există unele aplicaţii ale acesteia, cum ar fi dispoziţiile potrivit cărora:
”donaţiunea între vii se revocă, pentru neîndeplinirea condiţiilor cu care s-a
făcut, …” sau: ”când donaţiunea este revocată pentru neîndeplinirea
condiţiilor, bunurile reintră în mâna donatorului, libere de orice sarcină şi
ipotecă.”
Clasificări şi efecte
În doctrină se fac mai multe clasificări ale sarcinii.
Astfel, din punctul de vedere al persoanei beneficiarului, sarcina
poate fi:
- în favoarea dispunătorului
_ Spre exemplu, X îi donează lui Y autoturismul, cu sarcina pentru
donatar de a plăti impozitul restant pe ultimii doi ani;
- în favoarea gratificatului.
_ X îl desemnează pe Y, prin testament, beneficiar al întregii sale
averi, cu sarcina pentru Y de a termina facultatea ;
- în favoarea unei terţe persoane.
_ X îi lasă lui Y, prin testament, un apartament, cu sarcina de a-i
permite lui Z să locuiască în acesta până la sfârşitul vieţii sale.
Din punctul de vedere al valabilităţii lor, sarcinile pot fi: imposibile
(care nu pot fi îndeplinite), ilicite (care contravin dispoziţiilor legale),
imorale (care încalcă bunele moravuri) sau, dimpotrivă, sarcini posibile,
licite şi morale.
Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic ce o conţine; ea
afectează numai eficacitatea actului juridic. În caz de neîndeplinire a
sarcinii, dispunătorul sau moştenitorii acestuia pot opta între:
- revocarea liberalităţii pentru neexecutarea sarcinii, cu
consecinţa reîntoarcerii bunului sau bunurilor la masa
patrimonială a dispunătorului;
- acţiunea în executarea în natură a sarcinii (atunci când aceasta
nu constă într-o obligaţie de “a face”, care nu se poate executa
silit).
Comparaţie între condiţie şi sarcină
După cum am văzut, sarcina poate afecta numai acte juridice
încheiate cu titlu gratuit, în timp ce condiţia poate afecta şi acte
juridice încheiate cu titlu oneros;
Condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic, în timp ce
sarcina afectează numai eficacitatea acestuia;
Neîndeplinirea sarcinii este o atitudine culpabilă din partea
gratificatului, astfel încât revocarea liberalităţii apare ca o
sancţiune, în timp ce desfiinţarea retroactivă a actului în cazul
îndeplinirii condiţiei rezolutorii nu are caracter de sancţiune;
Sarcina presupune întotdeauna un demers conştient din partea
gratificatului, în timp ce condiţia depinde, într-o măsură mai
mică sau mai mare, de întâmplare;
Condiţia operează de drept, în timp ce revocarea pentru
neexecutarea sarcinii depinde de voinţa dispunătorului şi trebuie
cerută instanţei de judecată. De altfel, dispunătorul ar putea opta
pentru a nu revoca actul juridic, chiar dacă sarcina nu a fost
executată.
Întrebări şi teste
_ Care dintre părţi poate renunţa la beneficiul termenului în cazul
unui contract de: depozit gratuit, depozit remunerat, mandat
gratuit, locaţiune, rentă viageră? Explicaţi răspunsul în cazul
fiecăruia dintre contractele enumerate.
_ X îi datorează lui Y 100.000 lei, iar Y îi datorează lui X
200.000 lei. Datoria lui X devine exigibilă la data de 1 martie
2001, iar datoria lui Y devine exigibilă la data de 15 martie
2001. La data de 1 martie 2001, constatând că X nu şi-a
executat obligaţia, Y îl dă în judecată. Judecătorul, ţinând cont
de situaţia patrimonială a lui X, îi acordă acestuia un termen de
graţie de o lună.
a) Termenul de graţie are caracter suspensiv sau extinctiv?
b) Are dreptul X să plătească înainte de 1 aprilie 2001? Plata
efectuată este valabilă?
c) Definiţi noţiunea de exigibilitate.
d) La data de 15 martie 2001 poate opera compensaţia? Care vor fi
efectele acesteia?
e) Se poate prevala X de termenul de graţie de care beneficiază
pentru a refuza compensaţia?
f) Precizaţi cât se datorează şi cui la data 1 aprilie 2001.
_ X intenţionează să plece pentru a lucra în străinătate. La data de
2 februarie 2001 el îşi vinde apartamentul lui Y, cu menţiunea
că vânzarea se va desfiinţa dacă X nu va obţine viza de şedere şi
permisul de muncă în ţara respectivă în termen de şase luni de
la data încheierii contractului de vânzare.
a) Suntem în prezenţa unui act juridic pur şi simplu sau afectat
de modalităţi?
b) Precizaţi cine este proprietar al apartamentului la data de 2
martie 2001.
c) Analizaţi consecinţele produse asupra actului juridic ca
urmare a obţinerii de către X a vizei de şedere şi permisului
de muncă la data de 15 iunie 2001, respectiv la data de 15
august 2001.
d) Analizaţi consecinţele produse asupra actului juridic ca
urmare a primirii de către X a unui răspuns definitiv negativ
la cererea de eliberare a vizei, înainte de împlinirea a şase
luni de la data încheierii contractului.
e) În intervalul 15 februarie - 15 iunie 2001, Y a închiriat
apartamentul unui terţ. Precizaţi dacă un asemenea contract
este legal. Există vreo împrejurare în care Y ar putea fi
obligat să-i restituie lui X chiria percepută în acest interval?
_ Comentaţi caracterul unilateral sau sinalagmatic al contractului
de donaţie cu sarcină.
_ Angajamentul juridic: “îţi donez maşina când îţi vei lua carnetul
de conducere” este un act juridic:
a) pur şi simplu;
b) afectat de un termen suspensiv;
c) afectat de un termen extinctiv;
d) afectat de o condiţie suspensivă;
e) afectat de o condiţie rezolutorie;
f) afectat de o sarcină.
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL
Noţiune
Prin efectele actului juridic civil se înţeleg drepturile subiective şi
obligaţiile civile la care acesta dă naştere, pe care le modifică sau le stinge.
Efectele actului juridic civil sunt guvernate de trei principii, în
funcţie de care se stabileşte cum şi faţă de cine se produc aceste efecte:
principiul forţei obligatorii, principiul irevocabilităţii şi principiul
relativităţii.
Principiul forţei obligatorii
Principiul forţei obligatorii a actului juridic este consacrat de art.
969 alin. 1 din Codul civil, conform căruia “Convenţiile legal făcute au
putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin
consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege”.
Într-adevăr, actul juridic civil este obligatoriu şi nu facultativ.
Trebuie să ne conformăm dispoziţiilor actelor juridice pe care le-am
încheiat în aceeaşi măsură în care ne conformăm legilor. Principiul forţei
obligatorii reprezintă, în fond, reflectarea în plan juridic a obligativităţii
respectării cuvântului dat, pentru că încheierea unui act juridic nu este
decât promisiunea, îmbrăcată în formă juridică, a unei anumite conduite.
În ceea ce priveşte actele bilaterale (contractele), acest principiu se
exprimă şi prin sintagma “contractul este legea părţilor“. Ele (şi, în
principiu, numai ele) trebuie să execute întocmai obligaţiile pe care, în
deplină libertate, şi le-au asumat contractual. Libertatea contractuală
presupune, aşa cum deja ştim, posibilitatea părţilor de a încheia orice
contract, în funcţie de interesele lor, şi de a conferi contractului încheiat
orice conţinut doresc, în limitele prevăzute de lege. Dar odată încheiat, în
condiţii de consimţământ neviciat, de obiect şi cauză licite şi morale etc.,
contractul trebuie respectat cu aceeaşi stricteţe şi exigenţă cu care este
respectată însăşi legea.
Pe lângă considerentele de ordin moral, principiul forţei obligatorii
este impus de necesitatea asigurării stabilităţii raporturilor juridice generate
de actele juridice civile şi, prin aceasta, a siguranţei circuitului civil.
Excepţiile de la principiul forţei obligatorii a actului juridic civil
sunt acele situaţii în care efectele actului nu se produc aşa cum au
intenţionat părţile la încheierea lui şi aşa cum s-au înţeles; aceste efecte
sunt fie mai restrânse, fie mai întinse decât cele prevăzute şi dorite de părţi.
Constituie cazuri de restrângere a forţei obligatorii acele
ipoteze în care actul juridic civil încetează înainte de termen, din cauza
dispariţiei unui element al său.
_ Spre exemplu:
- încetarea contractului de mandat prin moartea sau
insolvabilitatea uneia dintre părţi;
- desfiinţarea contractului de locaţiune ca urmare a pieirii
lucrului.
În astfel de situaţii executarea contractului nu mai poate continua
din motive obiective, independente de voinţa părţilor.
Constituie cazuri de extindere a forţei obligatorii acele ipoteze
în care actul juridic civil este prorogat (prelungit) prin lege sau cazul
suspendării efectelor actelor cu executare succesivă, ca urmare a unui caz
de forţă majoră.
_ Spre exemplu, printr-un contract de prestări-servicii, prestatorul s-a
angajat la zugrăvirea unei case, lucrare ce trebuie finalizată în
decurs de o lună de la încheierea contractului. Dar, dacă un caz de
forţă majoră a împiedicat lucrul pentru o săptămână, contractul se
va prelungi (deşi părţile n-au dorit-o) cu încă o săptămână.
Principiul irevocabilităţii actului juridic civil
4.3.1. Conţinut
Principiul irevocabilitaţii actului juridic civil este prevăzut expres,
de art. 969 alin 2 din Codul civil, dar numai în ceea ce priveşte actele
bilaterale. Pentru actele unilaterale, principiul este consacrat implicit.
Potrivit principiului irevocabilităţii, actului bilateral nu i se poate
pune capăt prin voinţa uneia singure dintrei părţi, iar actului unilateral nu
i se poate pune capăt prin simpla manifestare de voinţă a autorului
actului.
Putem spune că principiul irevocabilitaţii actului juridic este un
corolar al principiului forţei obligatorii a actului juridic civil. Într-adevar,
din moment ce încheierea unui act juridic naşte obligaţia de respectare a
acestuia în aceeaşi măsură în care trebuie respectate înseşi legile, fireşte că
cel care îl încheie nu se poate pur şi simplu răzgândi, optând pentru a nu-l
mai respecta. Dacă actul încheiat este bilateral, desfiinţarea va presupune
acordul celeilate părţi, iar dacă este unilateral desfiinţarea este, ca regulă,
imposibilă.
Stăruim puţin asupra cazului contractelor, în care, cum am văzut,
desfiinţarea este posibilă, dacă ambele părţi sunt de acord. Aceasta
răspunde aşa-numitului “principiu al simetriei”: un contract legat prin
înţelegere, prin consimţământul mutual al părţilor va putea fi dezlegat, în
mod simetric, prin consimţământul mutual în sens contrar al părţilor.
_ Spre exemplu, dacă debitorul şi creditorul unei rente decid de
comun acord să pună capăt contractul de rentă, acordul lor de
voinţă conduce la încetarea efectelor contractuale în acelaşi fel şi cu
aceleaşi condiţii (consimţământ neviciat, obiect, cauză etc.) cu care
acordul lor iniţial de voinţe condusese la naşterea acestor efecte.
De la principiul irevocabilităţii există unele excepţii, între care vom
distinge după cum sunt:
- excepţii de la irevocabilitatea actelor bilaterale (sau
multilaterale) sau
- excepţii de la irevocabilitatea actelor unilaterale.
4.3.2. Excepţiile de la irevocabilitatea contractelor
Excepţiile de la irevocabilitatea contractelor apar în situaţiile în
care contractul îşi încetează efectele prin voia uneia singure dintre părţi.
Ele sunt expres reglementate de lege şi au motivaţii diferite, în funcţie de
categoria de interese pe care legiuitorul a urmărit să o protejeze prin
prevederea respectivei derogări de la regulă. Astfel:
- orice donaţie realizată între soţi, în timpul căsătoriei, este
revocabilă. Într-adevăr, dacă s-ar permite soţilor să-şi facă, unul
altuia, donaţii irevocabile, s-ar putea eluda (ocoli) normele
Codului familiei privind comunitatea de bunuri.
Dacă se ajunge la partaj (când este de presupus că părţile nu se mai
află în relaţii atât de bune ca atunci când au încheiat donaţiile). donatorul
îşi poate solicita înapoi bunurile dăruite soţului/soţiei pe parcursul
căsătoriei;
- contractul de locaţiune fără termen poate înceta prin
manifestarea de voinţă a oricăreia dintre părţi.
De observat că, dimpotrivă, dacă s-a prevăzut un termen în
contractul de locaţiune, acesta va trebui respectat şi numai acordul părţilor
va face cu putinţă încetarea anticipată a contractului;
- depozitul se restituie de îndată ce s-a pretins restituirea.
Într-adevăr, chiar dacă s-ar fi prevăzut un termen pentru depozit, şi
cu atât mai mult dacă nu s-a prevăzut, depozitarul (cel la care bunul este
lăsat în depozit) trebuie să-i restituie bunul deponentului, în orice moment
l-ar cere acesta;
- stingerea mandatului, în anumite împrejurări.
Potrivit Codului civil, “mandatul se stinge:
1. prin revocarea mandatarului;
2. prin renunţarea mandatarului la mandat”.
Observăm că mandatul se poate stinge, aşadar, prin manifestarea de
voinţă a oricăreia dintre părţi. Mandantul nu poate fi silit să fie reprezentat
în continuare de către manadatar, dacă nu mai doreşte, după cum
mandatarul nu poate fi silit să-l reprezinte pe mandant în continuare.
Această prevedere de excepţie se explică prin faptul că mandatul este un
contract încheiat intutu personae (cu luarea în considerare a calităţilor
celeilalte părţi) şi presupune un anume grad de încredere reciprocă a
părţilor. Dacă această încredere încetează, nici contractul nu mai poate fi
menţinut.
Încetarea manadatului la iniţiativa oricăreia dintre părţi este
admisibilă indiferent dacă mandatul s-a încheiat cu titlu gratuit sau cu titlu
oneros. Dacă însă încetarea contractului a fost decisă în mod unilateral de
către una dintre părţi în condiţii păgubitoare pentru cealaltă parte, se vor
putea stabili despăgubiri.
_ Spre exemplu, X, în calitate de mandant, a emis o procură prin care
îl numeşte pe Y reprezentant (mandatar) al său la încheierea unui
contract de vânzare. În mijlocul unor negocieri esenţiale pentru
încheierea contractului de vânzare, Y renunţă să îl mai reprezinte pe
X, punând astfel în pericol vânzarea. Y va răspunde pentru
prejudicierea intereselor mandantului, dar nu va putea fi constrâns
să continue negocierea.
4.3.3. Excepţiile de la irevocabilitatea actelor unilaterale
Excepţiile de la irevocabilitatea actelor unilaterale sunt cazurile în
care actul juridic unilateral este desfiinţat prin manifestarea de voinţă, în
sens contrar, a celui care l-a încheiat:
- testamentul este esenţialmente revocabil, potrivit art. 922 din
Codul civil.
Aceasta însemnă că testatorul îşi poate modifica testamentul de câte
ori doreşte; va fi valabil ultimul testament încheiat.
Trebuie totuşi să păstrăm în minte rezerva că, atunci când vorbim
despre principiul irevocabilităţii actelor juridice avem în vedere acte cu o
minimă eficienţă juridică, acte care au intrat deja în viaţa juridică, care au
produs sau au devenit apte să producă efecte juridice. Or, testamentul nu
are o asemenea valoare. Până la moartea testatorului el nu poate produce
2. PRESCRIPTIA EXTINCTIVA
3. DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATA