Alexandru Lăpuşneanul- un personaj romantic

Eseul liber(nestructurat) este o compunere şcolară, în cerinţa

căreia se indică o temă ce trebuie tratată. Autorul eseului (elevul)
este cel care hotărăşte asupra aspectelor importante, necesare a
fi puse în evidenţă prin abordarea temei. Acesta permite
manifestarea creativiăţii în cel mai înalt grad . El poate fi evaluat
fie pentru calitatea şi consistenţa argumentelor aduse , fie pentru
originalitate , pentru posibilitatea de a realiza asocieri cu alte
creaţii alea celuiaşi autor sau ale unor autori diferiţi etc.

Motto: „Răzbunarea nu poate avea înţeles; rănind nu ţi se duce

rana din suflet.”

Nicolae Iorga

Personajul Alexandru Lăpuşneanul este potrivit multor critici

expresia unui conflict între cele două traiectorii antitetice care
guvernează spiritul uman: formalismul raţiunii şi
incomprehensivitatea celor mai bestiale instincte. Astfel,
judecând după toate aspectele care îl privesc pe acest „antierou”
al literaturii române creat de Costache Negruzzi, s-ar putea afirma
că în ceea ce priveşte conţinutul, Al. Lăpuşneanul aparţine
romantismului dar în formă este creionat ca un personaj clasic.
Accentuarea unei singure trăsături definitorii- setea de
răzbunare(aspect al Clasicimului) antrenează prin complexitatea
sa celelalte atribute care definesc personajul romantic. Pentru a
susţine aceasta teorie nu pot decât să mă adresez unui foarte
cunoscut critic, G. Călinescu, cel care a sintetizat cele mai
importante valori ale personajelor clasice şi romantice în capitolul
„Clasicism, Romantism, Baroc” al volumului „Principii de
estetică”.

În primul rând, criticul reliefează caracteristica cea mai

importantă care defineşte personajul romantic: „Individul
romantic este utopia unui om complet „anormal”, dezechilibrat şi
bolnav, adică cu sensibilitatea şi intelectul exacerbate la maxim,
rezumând toate aspectele spirituale de la brută la geniu.” Dacă
analizăm o secvenţă din nuvelă, putem observa „devierea” nu
numai socială (prin cearta cu toţi boierii) dar şi comportamentală
(dominanţa gesturilor brutale, monstruase-ameninţarea propriei
soţii-) a acestui personaj care aici este reflectat în maniera
cealaltă a statutului de romantic, o manieră deformată de
influenţa neînfrânatelor obsesii de răzbunare şi putere absolută
asupra tuturor. Genialitatea lui, partea mai puţin întunecată a
tipului romantic este umbrită, ceea ce îl transformă pe domnitor
într-o victimă a propriei naturi crude, nemiloase. Dar nu trebuie să
fie ignorată această faţetă a personajului deoarece deşi nu este
foarte evidentă, ea reiese din tehnicile complexe de disimulare pe
care le foloseşte pentru a căpăta ceea ce doreşte( moartea
tuturor boierilor în cel mai cumplit mod). Din această perspectivă
ar putea fi comparat pâna la un anumit nivel cu alţi actanţi ai
literaturii universale: Heathcliff, un alt „antierou” romantic al
romanului „La răscruce de vînturi” de Emily Brönte care dominat
de impulsivitate şi răzbunare distruge destinele mai multor
generaţii ai familiei, sau Julien Sorel personajul lui Stendhal, de o
inteligenţă uimitoare dar înnebunit de ambiţii.

În al doilea rând, eroul romantic mai este definit de Călinescu prin

următoarele caracteristici care ţin de statutul în faţa societăţii:
„…în lumea clasică există o unică clasă socială, aceea pastoral-
regală, într-un regim raţional colectivist, platonic. În universul
romantic se constată o violentă inegalitate socială”. Aici ne
putem referi la contrastele care se regăsesc între boieri şi ţărani
şi nu în ultimul rând la modul cum Alexandru Lăpuşneanul a reuşit
să urce pe scara ierarhică de la un simplu om al armelor până la
scaunul domniei „Dar Lăpuşneanul, ales de boierii pribegi,
întâmpinând pre Joldea, îl birui, şi prinzându-l îi tăie nasul şi-l
dete la călugărie; şi ca să tragă inimile norodului […]se însură şi
luă pe fiica lui (n.n. doamna Ruxanda) ”.

În altă ordine de idei, „romanticul este un monstru în toate: un

monstru de frumuseţe sau de urâţenie, de bunătate ori de
răutate, ori de toate acestea amestecate.” Deci, se poate afirma
că, fără îndoială Alexandru Lăpuşneanul este expresia unei
individualităţi incomprehensibile, mânată de o ură bestială.
Relevantă este secvenţa în care lectorul evidenţiază două
atitudini opuse ale eroului: aparenta linişte şi afecţiunea pe care i-
o arată doamnei Ruxanda în incipit- „Lăpuşnenanul o apucă de
mijloc, şi ridicând-o ca pre o pană, o puse pe genunchii săi”, „zise
el sărutând-o pe frunte” în contrast cu tumultul sufletesc pe care
îl experimentează după ruga acesteia să nu mai omoare oameni
nevinovaţi „se răzămă pe junghiul din cingătoarea sa; dar îndată
stăpânindu-se, se plecă…”

De asemenea, profilul pe care G. Călinescu l-a schiţat pentru cele

două tipuri de personaje aplicat pe toate palierele(de la
vestimentaţie şi pană la a anticipa cu ce fel de specii literare s-ar
asemăna ) îşi găseşte ecoul în personajul Al. Lăpuşneanul prin
felul cum este descrisă drama existenţială: în ansamblu, aceasta
pare clasică, dar la o privire mai atentă, tocmai prin aparenta
insenibilitate a eroului, se defineşte romantismul unei lupte cu
propriul statut în faţa comunităţii (domnitorul vroia totuşi să
câştige simpatia ţăranilor) şi în faţa lui Dumnezeu (prin vorbele
doamnei Ruxanda „Judecă că după viaţă este şi moarte, şi că
măria-ta eşti muritor şi ai să dai seamă! Pentru că, cu mănăstirile
nu se răscumpără sângele, ci mai ales ispiteşti şi înfrunţi pre
Dumnezeu, socotind că făcând biserici îl poţi împăca… ”).

În concluzie, s-ar putea spune că personajul Alexandru

Lăpuşneanul oferă perspectiva barbară, monstruoasă a
romanticului lăsând loc de explorare a unor dimensiuni aproape
imposibil de cuprins, consecinţă a complexităţii şi universalităţii
acestui personaj.

Bibliografie:

• Al. Lăpuşneanul- Costache Negruzzi, Editura Mnerva,

Bucureşti, 1979

• Principii de estetica- G. Călinescu, Ed. pentru Literatura,

Bucureşti , 1968