Está en la página 1de 10

Predici Sânmartin 2018 1

Duminica Mironosiţelor – Bucuraţi-vă şi vă temeţi!!


Cristos a înviat! sunt cuvintele cu care ne salutăm în aceste zile,
când Lumina Învierii îndeamnă a ne privi mai bine sufletele
spre renaştere. În aer se simte o tremur blând, mângâietor ca o
mărturie că „Cristos este cu noi în toate zilele până la sfârşitul
veacurilor”. La o săptămână după Răstignire, cu apostolul Toma
ne-am încredinţat definitiv că Cristos a înviat şi credinţa în
miracolul Învierii este o fericire pentru că pecetluieşte învierea
noastră. În cea de a treia cuvântare teologică, Sf. Grigorie de
Nazianz îl înfăţişează pe Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al
Omului care aduce la pace toate contrariile pricinuitoare de
neînţelegere şi dezbinare între care vom aminti că „s-a botezat
ca un om, dar a desfiinţat păcatele, ca să sfinţească apa…Se
aruncă în El dar El scapă;…Se sfâşie catapeteasma, căci arată
cele de sus…Moare dar dă viaţă şi desfiinţează moartea prin
moarte. E înmormântat dar învie…E numit şi Împăratul
Salemului, ceea ce înseamnă pace şi Împărat al dreptăţii”.
Urmează un îndemn binecuvântat: „Urcă şi tu printre ele…ca să
ajungi Dumnezeu urcând de jos pentru Cel ce s-a coborât pentru
noi de sus.” S-a suit la ce vii şi morţii”. Continuă Cuvântătorul
de Dumnezeu că, dacă primele afirmaţii sunt prilej de rătăcire,
Predici Sânmartin 2018 2

următoarele alungă rătăcirea. Şi a fost ca pământul să-L


primească asemenea unui om, dar nu l-a putut ţine căci El l-a
întocmit cu toată bogăţia lui şi a înviat ca Dumnezeu; ca biruitor
al morţii pentru că moartea nu este făcută de Dumnezeu.
Le-a fost dat mironosiţelor să primească primele vestea Învierii
şi s-o ducă apostolilor care să o dăruiască lumii întregi spre
înnoire. Biruind frica prin iubire recunoscătoare, căpătând putere
din evlavia cu care împlineau datinile, femeile purtătore de mir
au venit la mormânt să facă cele de cuviinţă. Îşi recunoşteau
doar o singură slăbiciune şi se întrebau cine la va ridica piatra
care pecetluia mormântul. Ca oameni se întrebau, dar răspunsul
a fot dat de Dumnezeu, singurul ce-l poate da: piatra era dată la
o parte. Era, spun Sfinţii Părinţi, piatra cea mare a păcatelor
noastre pe care nu ne stă în puteri să o ridicăm. O ştia Sf. Ioan
Înaintemergătorul, care, văzându-L venind să primească Botezul,
l-a recunoscut: „Iată mielul lui Dumnezeu, Cel care a venit să
ridice păcatul lumii.” Minune: piatra fusese dată la o parte iar
mormântul era gol, cum a şi rămas ca o nedezminţită mărturie
prin veac. Pământul l-a primit la sine ca pe un om făcut din
ţărână şi întors în ţărână, dar nu L-a putut ţine pe Fiul lui
Dumnezeu „prin care toate s-au făcut”. Se întrebau, deci, cu
Predici Sânmartin 2018 3

îngrijorare cine le va da deoparte piatra care acoperea


mormântul în care fusese pus ca un muritor, Domnul Vieţii. Dar
cu adevărat dumnezeiesc, veşnicia a izvorât din acel „aici”,
răscruce a tuturor căilor din care doar una este întru deplină
eliberare – Calea care este Cristos şi ne cheamă să-i urmăm
lepădându-ne de sinele, „prund de păcate” ca, luându-ne crucea
să-I urmăm Lui. Am putea spune că suntem mai liberi decât
odinioară Adam, care a fost doar neascultător, în timp ce noi
avem cunoştinţa lui ca premergătoare şi pilduitoare pentru
conştiinţa noastră.Femeile purtătoare de mir, care au privit de
departe la Răstignire, L-au urmat biruind cu iubirea pentru
Cristos frica firească şi au primit putere. Urmând Mântuitorului
la mormântul rămas gol, purtătoarele de mir au început să
„biruiască lumea” cu biruinţa asupra fricii şi din temătoare cum
erau a s-au arătat mai curajoase. Asta pentru că, scrie Sf. Ap.
Pavel, „iubirea nu cade niciodată”. Apostolii nu reuşiseră să-şi
învingă teama de prigonitori şi se ascunseseră în foişor
închizând uşile. Credinţa şi iubirea purtătoarelor de mir le-a fost
răsplătită, cum numai Dumnezeu poate – când au ajuns la
mormânt, l-au găsit gol iar giulgiurile înfăşurate şi puse de o
parte. Ele, slujitoarele vieţii, au urmat cu evlavie pe Cel care este
Predici Sânmartin 2018 4

Viaţă şi Înviere şi a venit spre mântuirea omului şi umanităţii.


Îngerul, despre care se spune că ar fi fost Gabriel, mesagerul
veştilor bune, le-a întrebat cumva mirat: „Ce căutaţi pe Cel viu
printre cei morţi?” Aşa e, dar cum să ştie că Cristos a înviat, câtă
vreme nu se pomenise în veac un om care să se învie pe sine?
Pentru noi cei de astăzi, gata să dăm fuga în realitatea virtuală, e
şi mai greu de crezut şi asta până într-atât încât ocultăm pur şi
simplu valoarea credinţei adevărate. Altminteri cum am înţelege
criza morală cu care parcă ne-am obişnuit şi aruncăm totul pe
seama secularizării ignorând că ea este generată şi întreţinută de
noi în înşine. Descoperim cum sursa absurdului şi a angoasei
pandemice este încercarea zadarnică de a seculariza… veşnicia.
Da, Cristos, Cel care ne-a redat veşnicia, a primit să moară ca
om, ucis de păcatele oamenilor pe care le-a iertat. Doar femeile
mironosiţe, adică unse de mirul iubirii Lui, au primit tăria
credinţei şi curajul de a merge la mormânt să urmeze obișnuitul
ritual pentru cei. Mai înainte, Iosif din Arimateea, „sfetnic ales”
şi ucenic de taină al Mântuitorului a cerut trupul de la Pilat, care
l-a dat, uimit cumva că Cristos murise. Vedem cum printre cei
care urmau Mântuitorului era şi acest bogat cu autoritate, „bun şi
drept”, care de aceea a şi primit pe dată încuviinţarea
Predici Sânmartin 2018 5

guvernatorului roman. Sfântul Ieronim, în „Comentariu la


Matei” scrie că era necesar să fie astfel deoarece un om
necunoscut sau sărac nu avea cum să intre la reprezentatul
puterii imperiale. Mai era şi Nicodim, care i-a înfruntat pe
farisei şi cărturari întrebând:”Oare legea noastră îl osândeşte pe
om. Fără ca mai întâi să-l asculte şi să cunoască ce a făcut?” De
aceea s-a spus că „în măreţia sufletului său, a lăsat frica, s-a
descotorosit de toată slugărnicia, dând pe faţă că este ucenic al
lui Cristos”. Pilat s-a mirat şi, necrezând că a murit, a trimis un
sutaş să vadă dacă e adevărat şi abia după ce moartea lui Cristos
a fost recunoscută oficial, a îngăduit lui Iosif să ia trupul
Mântuitorului. Sf. Evanghelist Matei scrie că Iosif a cumpărat
giulgiu, L-a înfăşurat în el şi L-a pus în mormântul săpat în
stâncă şi a prăvălit o piatră. Sf. Evanghelist Ioan consemnează că
în acest mormânt nu fusese nimeni îngropat. S-au făcut toate
acestea spre a arăta absurdul cuvintelor care încearcă să
convingă că Cristos fie că nu a murit, fie, dacă a murit cu
adevărat, nu a înviat. Învaţă Părinţii cei sfinţiţi că, dacă şi noi
vrem ca Domnul să învie în noi, e nevoie ca să ne păstrăm trupul
curat de orice patimă pângăritoare. Între purtătoarele de mir
venite în zorii zilei la mormântul lui Cristos amintim mama lui
Predici Sânmartin 2018 6

Iacob şi Salomeea, femeia lui Zevedeu, mama apostolilor Ioan şi


Iacob, Maria lui Cleopa, Suzana şi cele două surori ale lui Lazăr,
Marta şi Maria, Veronica despre care se spune că a dat
Mântuitorului un ştergar să-şi şteargă faţa. Tot Sfântul Ieronim
subliniază că ele au venit dis-de-dimineaţă din iubire pentru
Cristos dar şi din teama de a nu fi văzute.Urcând drumul
Golgotei, femeile mironosiţe se întrebau, „cine” le va prăvăli
piatra ce acoperea uşa mormântului. Interesant că până atunci n-
au făcut-o, mânate numai de dorinţa râvnitoare de a ajunge la
Mântuitorul. Bunul Dumnezeu le-a dat răsplată cu măsura Sa şi
după ostenelile lor, căci s-au dus să îngrijească un trup mort şi au
primit pe Cristos cel Înviat. Nu aflăm nimic despre soldaţii care
aveau misiunea să străjuiască mormântul după insistenţele
fariseilor. În locul lor era îngerul care le-a întrebat întru
sublimul rostirii: „De ce căutaţi pe cel viu între cei morţi?”
Intrând, au văzut o făptură a cărei înfăţişare era „ca fulgerul şi
îmbrăcămintea lui albă ca zăpada”. Mai întâi, îngerul le
pregăteşte pentru vestea cea mare, de necrezut alungând:„Nu vă
înspăimântaţi!” Apoi, ca să dea credinţei temei mai puternic
adaugă: Căutaţi pe Cristos Cel răstignit?” şi abia într-un sfârşit
dă vestea:”A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.” Mai
Predici Sânmartin 2018 7

mult, le-a amintit cum Cristos le spusese despre aceasta încă


dinainte ceea ce avea să se petreacă şi care, acum, erau aidoma.
„Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor şi lui Petru că merge în
Galileea, mai înainte de voi”; mergea în cetatea „neamurilor”
care să afle vestea care a schimbat lumea. Să spună lui Petru în
mod special, pentru că, în timpul răstignirii, împreună cu alţi
ucenici îl părăsiseră. La Cruce a rămas doar Ioan, „cel mai mic”
între ucenici împreună cu Maica Domnului. Apoi, Petru se
lepădase de trei ori de Cristos şi astfel, s-a exclus dintre ucenici.
Era poate cel mai tulburat şi trebuia să fie încredinţat şi, într-un
fel reabilitat, să i se redea demnitatea de apostol. Numirea lui
Petru arată măsura „nemăsurată” a iubirii lui Cristos, care i-a
iertat şovăiala şi lepădarea. Era necesar ca întâlnirea apostolilor
cu Cristos să fie în „Galileea neamurilor” pentru că
propovăduirea lui Cristos nu se adresa, întâi iudeilor, dar şi
tuturor neamurilor. A mers „înaintea” lor, fiindcă El este cel care
deschide „Calea” întru unime cu Adevărul şi Viaţa, iar apostolii
o urmează spre înţeleaptă propovăduire.
Reamintim toate acestea, spunem cu Psalmistul „Minunate sunt
lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut”. O
înţelepciune pe care o putem urmări spre asumare, amintind că
Predici Sânmartin 2018 8

întâi s-a arătat celor mai apropiați, „uşile fiind închise”, când
apostolii încredinţaţi, I-au dat slavă şi le-a spus: „Datu-Mi-s-a
toată puterea în cer şi pe pământ”; altfel spus El este înaintea
noastră şi este ca „Biruitor al lumii”. Înainte a spus-o femeilor şi
ele erau uimite şi înspăimântate, nu le vena să creadă, cum
multora nici azi cred, chiar şi când o mărturisesc. Frica şi
cutremurul lor nu erau din lume; era o binecuvântare de care le-a
învrednicit Domnul pe ele, urmaşele Evei ca oamenii să devină
„fiii” ai Maicii Domnului şi ai Tatălui ceresc. Doar prin Cristos
suntem moștenitori ai vieţii celei veşnice şi cu Cristos îl putem
spune „Tatăl nostru”. De aceea, s-a făcut ca Mironosiţele femei
să meargă să ungă cu miresme unui trup mort dar au primit
„mirul” cel nepieritor al vieţii veşnice; Cristos a uns sufletele lor
cu mirul iubirii sale mântuitoare. S-a întâmplat parcă anume să
ne împărtăşim şi noi cu fericirea celor care plâng, pentru că ei se
vor milui.
Mereu în preajma lui Cristos, slujindu-L cu devotament, femeile
mironosiţe, au fost martore ale Răstignirii, ale rugăciunii
„Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!”, urmată de „Părinte, în
mâinile Tale îmi încredinţez Sufletul Meu”. Au făcut un alt fel
de ucenicie faţă de aceea a Apostolilor, la de fel de necesară
Predici Sânmartin 2018 9

pentru cei care îl urmează pe Cristos. Apostolii propovăduiesc,


femeile slujesc şi împreună fac o unitate dătătoare de speranţă.
Nu este aici pricină de „sminteală” pentru întâietate. Iar cei care
o fac să nu uite ceea ce învaţă Cristos cu cuvântul şi fapta: acela
care vrea să fie întâiul, trebuie să slujească celorlalţi, cel ce vrea
să fie „mai mare” să fie ca acel mai mic prin ascultare plină de
iubire jertfelnică. Altfel, chiar de ne numim creştini, şi o facem
asurzind cu vorbele urechile ascultătorilor suntem „ţimbal
răsunător” dar nu urmaşi ai lui Cristos. Femeile mironosiţe,
„cele din urma” atâtora şi atâtora semeni Dumnezeu le-a dat să
fie primele care au aflat şi au adus vestea cea mare „Cristos a
înviat”. Cu credinţa lor plină de curaj, au depășit impasul
îndoielii temătoare a apostolilor, cărora le-a revenit să vadă şi să
recunoască adevărul spuselor lor. Domnul şi Dumnezeul nostru
pe ele lor le-a încredinţat taina Învierii Sale, care s-a păstrat ca
izvor de bucurie mântuitoare. Ele sunt, cu îngăduinţa Dvs.
înainte mergătoarele apostolilor, martore tăcute ale Patimilor
Domnului şi vestitoare ale Biruinţei Sale.
Spunea Eclesiastul că Dumnezeu „tot ce a făcut, bun l-a făcut
pentru vremea sa/ şi durata le-a dat-o în inima lor/fără ca omul
să poată descoperi lucrarea/ pe care Dumnezeu a lucrat-o de la
Predici Sânmartin 2018 10

început până la sfârşit.” Aşa fiind, să primim toate spre lucrare


iubitoare ştiind prea bine că Domnul ne va judeca după cele ce
am făcut, pentru şi cum le-am făcut şi pentru ce nu am făcut dar
trebuia să facem. Mironosiţele femei ne dau pilde şi, să reţinem,
ele nu s-au întrebat cine este mai mare între ele, având în sufletul
lor prevalenţa lucrării eliberatoare asupra aprecierilor omeneşti,
adesea… prea omeneşti. Ele ne arată că, mai important decât
ceea ce ţine de părelnicia acestei treceri prin timp este
împlinirea misiunii fiecăruia de Dumnezeu şi nu alteia doar
pentru că, în marea Sa milă, îngăduie. O femeie desfrânată,
Maria-Magdalena s-a făcut „asemenea apostolilor” iar apostolul
Iuda l-a trădat ca un ucenic fals şi apoi vândut pe Fiul lui
Dumnezeu ca pe o marfă, pe treizeci de arginţi. Comparaţiile
nenumărate care s-au făcut, nu odată “pricinuitoare de
sminteală” pălesc în faţa acestei femei vrednice de cinstire, care
adevereşte adevărul cel mare care dă unitate binecuvântată şi
dătătoare de viaţă: „Domnului, Dumnezeului Tău să i te închini
şi numai Lui Unuia să-I slujeşti”. Şi s-o faci până la jertfă spre
eliberare, „plătind” cu moartea binele făcut din Iubirea, fără de
care nimic nu suntem