Alimedia

Nr.1
14/ 2017
Alimedia (online) = ISSN 2247 – 8078
ISSN – L = 2247 – 8078
 Acest număr al Revistei Alimedia
este dedicat în exclusivitate publicării lucrǎrilor participanţilor la
Simpozionul şi Concursul Naţional
“S.O.S. – PRODUCŢIA DE ALIMENTE !”
proiect educativ aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale
nr. 3248 /14.02.2017 şi prevăzut în anexa 6

Concursul Naţional “SOS-PRODUCŢIA DE ALIMENTE!” este cuprins în

Calendarul Concursurilor Naţionale Şcolare nr. 26401/16.02.2017

Ediţia a VII-a
11 aprilie 2017

Coordonator publicaţie:

• prof. Bonaţ Ioan Gheorghe – Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”

Baia Mare

Ilustraţie copertă:

• Ticu Alexandra – elevă clasa a X-a, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”

Constanţa
• prof. Oprea Gabriela – coordonator

Iniţiator şi coordonator proiect educaţional

“SOS – PRODUCŢIA DE ALIMENTE!”:
• prof. Bonaţ Ioan Gheorghe – Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”
Baia Mare

Realizatorii acestei publicaţii nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul şi

originalitatea lucrărilor publicate, aceasta revenind în exclusivitate
autorilor/coordonatorilor lor !!!

2
 Comitetul de coordonare:

• prof. Ana Lucreţia Maria Moldovan – inspector şcolar general la Inspectoratul

Şcolar Judeţean Maramureş
• prof. Livia Pop – inspector şcolar de specialitate pentru învăţământul
profesional şi tehnic la Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş
• prof. Mihaiela Abraham – inspector şcolar pentru managementul resurselor
umane la Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş
• prof. Amelia Bănică – inspector şcolar pentru activităţi extraşcolare la
Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş
• prof. Crina Georgeta Buda – director, Colegiul Economic “Nicolae Titulescu”
Baia Mare
• prof. Nicoleta Han – director adjunct, Colegiul Economic “Nicolae Titulescu”
Baia Mare
• prof. Mircea Cărăuşan – director, Colegiul Tehnic „Transilvania” Baia Mare
• prof. Ioan Orha – director adjunct, Colegiul Tehnic „Transilvania” Baia Mare
• prof. Nagy Laura Magdalena – Colegiul Tehnic „Transilvania” Baia Mare

Comitetul ştiinţific:

• conf. univ. dr. Zoiţa Berinde – director Departamentul de Chimie – Biologie,

Universitatea Tehnică Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare
• prof. univ. dr. ing. Anca Mihaly Cozmuţa – Universitatea Tehnică Cluj Napoca
– Centrul Universitar Nord din Baia Mare
• conf. univ. dr. ing. Giurgiulescu Liviu – Universitatea Tehnică Cluj Napoca –
Centrul Universitar Nord din Baia Mare
• dr. ing. Boltea Florin – inspector la DIRECŢIA SANITAR VETERINARĂ ŞI
PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MARAMUREŞ

3
 Din sumar:

Titlul lucrǎrii Autorul Pagina

CUM SĂ RĂMÂI FERICIT CA STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS Prof. Cordoş Adriana 6

ALIMENTAŢIA – COMPONENTĂ A TRADIŢIEI Prof. medic Strâmbeanu 8
CULTURALE Elena Mihaela
ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ A ŞCOLARULUI Prof. Costina Carmen 9
DIETA ÎN OBEZITATE Elev: BACALE George 14
Prof. CURTOMER Semra
DREPTUL LA EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE Prof. Ivaşcu Paula Mirela 16
ALIMENTAŢIA CORECTĂ A TINERILOR Prof. Văcăraşu Cristina 17
Mihaela
SĂNĂTATEA ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ Elev: Zgăbeiu Raluca 19
Prof.coord. Lupu Maria
EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE ŞI STIL DE VIAŢĂ Prof. Ondu Nicoleta 20
SĂNĂTOS
EFECTUL POLUĂRII CHIMICE ASUPRA ALIMENTELOR Prof. Mihaela Sima 22
O ALIMENŢIE SĂNĂTOASĂ, O VIAŢĂ FRUMOASĂ! Elev: Guşă Florica 24
Prof. Măgurean Monica
MENŢINEREA SĂNĂTĂŢII PRIN REGIM Prof. Pop Alina Natalia 25
FĂINA DE GRÂU – COMPONENTELE PRINCIPALE Prof. Dima Lucia 27
STILUL DE VIAŢĂ ŞI SĂNĂTATEA Prof. Filimon Dana 28
FRUCTELE EXOTICE ŞI SĂNĂTATEA Elev: Cristina Corodi 30
Prof. Popa Alina Mirela
ALIMENTE DESTINATE PERSOANELOR CU NEVOI Maistru instructor Grozea 33
SPECIALE Gabriela
HRANĂ PENTRU GÂNDIRE Leontieş Gina 44
IMPORTANŢA ALIMENTAŢIEI SĂNĂTOASE Elev: Leonte Alina 46
Prof. Constantinescu
Mirela
IMPORTANŢA UNEI ALIMENTAŢII BOGATE ÎN Prof. Leiciu Narcisa 47
ANTIOXIDANŢI ASUPRA MENŢINERII SĂNĂTĂŢII Liliana
INOCUITATEA PRODUSELOR ALIMENTARE Prof. Colibăşanu Adela 49
INOCUITATEA PRODUSELOR ALIMENTARE FACTOR Prof. Cismăresu Mariana 51
DECISIV PENTRU SĂNĂTATEA UMANĂ
PROIECT EDUCAŢIONAL –„MENS SANA IN CORPORE Prof. Iulia Leana 53
SANO”
LEGUMELE Eleve: Pop Simona, Bud 55
Livia
Prof. Cozuplean Lucica
REGULI DE BAZĂ PENTRU O ALIMENTAŢIE Prof. Negru Adela 58
SĂNĂTOASĂ
ALIMENTE DESTINATE PERSOANELOR CU NEVOI Elevi: Nastai Bianca, 59
SPECIALE Ardelean Michael
Prof. Mihaela Chiş
OBEZITATEA ÎN RÂNDUL COPIILOR Prof. Florentina Hoduţ 61
ALIMENTE DESTINATE PERSOANELOR CU NEVOI Elev: Siladi Lorena 63
SPECIALE Prof. Kato Gabriela
SĂNĂTATEA ÎNSEAMNĂ VIAŢĂ Elevi: Chiş Mihai Tudor, 65
4
 Coman Ioan
Prof. Mic Valeria
INFLUENŢA MICROORGANISMELOR ASUPRA Elev: Iorgan Claudia 66
ALIMENTELOR Prof. Sandu Manuela
DIETA „FAST-FOOD”, UN JOC PERICULOS CU Elev: Toma Monica 68
SĂNĂTATEA Prof. Sandu Manuela
MÂNCARE SĂNĂTOASĂ & EDUCAŢIE ALEASĂ Elev: Anghel Ştefan 70
Prof. Pleşa Maria Carmen
MINERALELE DIN CORPUL NOSTRU – IMPORTANŢĂ Elev: Munteanu Carla 71
ŞI ROL Prof. Timoşenco Voichiţa
MEDICAMENTUL POSTULUI – VARZA MURATĂ Elev: Pătraşc – Negru 74
Giulia Melania
Prof. Timoşenco Voichiţa
B17 – O VITAMINĂ CONTROVERSATĂ Prof. Moldoveanu Aida 75
ALERGIILE DE NATURĂ ALIMENTARĂ Prof. Nagy Laura 78
Magdalena
DIETOTERAPIA ÎN DIABETUL ZAHARAT Maistru instructor NAN 79
GEORGETA
NUTRIŢIE SĂNĂTOASĂ PENTRU O VIAŢĂ MAI BUNĂ Prof. MENAT LILIŞAN 83
O ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ Prof. Căimăcanu Marinela- 84
Mădălina-Luminiţa
OBEZITATEA LA COPII – MĂSURI DE REMEDIERE Prof. MIHUŢ RADA 85
PÂINEA - COLOANA VERTEBRALĂ A ALIMENTAŢIEI Prof. Damian Daniela 88
UMANE
PERICOLUL DIN ALIMENTE Elev: Bărbulescu Valeriu 91
Prof. Graure Silviu
PLANTELE ŞI SĂNĂTATEA NOASTRĂ Prof. Judit Păduraru 92
CAŞCAVALUL AFUMAT DE RUCĂR – REŢETĂ Elev: Popa Cristian 94
TRADIŢIONALĂ Prof. Ţenea Maricica
UN EXEMPLU DE SUCCES – MAGIUNUL DE Prof. Prodan Vasile 96
TOPOLOVENI
PRODUSE AGROALIMENTARE ECOLOGICE Prof. Mădălina Vocheci 98
CURCUBEUL FRUCTELOR Prof. Gavrilă Cornel 100
PĂSTRAREA SĂNĂTĂŢII PRINTR-O ALIMENTAŢIE Prof. Elena Mihalcea 101
ADECVATĂ
PROIECT EDUCATIV “SĂ MÂNCĂM SĂNĂTOS” Prof. Ciurea Alina Mihaela 102
MĂNÂNC SĂNĂTOS ŞI SUNT SĂNĂTOS Prof. Bică Mirela Anişoara 106
ADITIVII ALIMENTARI ÎN ROMÂNIA Prof. Şimf Cristina 110
UN STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS PENTRU ELEVI Elevă: FilimonVoichiţa 112
Prof. ing. Tisăliţă Cristian
Radu
EDUCAŢIA PENTRU UN STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS Prof. Toader Georgiana 114
Maria
TRATAMENTUL ESTE HRANA ZILNICĂ Prof. Ursu Marcela 116
URZICA- MEDICAMENT ŞI ALIMENT Prof. Scarlat Carmen 119
Monica
ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ VERSUS ALIMENTAŢIA Elevă: Varga Andrada 121
NESĂNĂTOASĂ Petrina
Prof. Morar Avia Carmen
PROIECTELE EDUCATIVE ÎN SPRIJINUL Prof. Voican Cristina 123
ALIMENTAŢIEI SĂNĂTOASE

5
 CUM SĂ RĂMÂI FERICIT CA STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS
Cordoş Adriana, profesor de limba şi literatura română
Liceul Tehnologic Agricol Al. Borza, Ciumbrud
Jud. Alba

Care este sensul vieţii unui om sănătos? Sunt un om obişnuit, care îmi adresez şi întrebări
ontologice când e vorba despre un regim alimentar şi un stil de viaţă sănătos, ca şi cum aş fi primul
cercetător cu acces la surse noi de informaţii, a căror procesare devine o conştiinţă revelatoare. Astfel, mă
întreb care e importanţa omului bine hrănit în Univers, continui interogându-mă dacă acesta din urmă
răspunde nevoilor noastre, apoi despre posibilitatea unui hazard al genezei Universului cum îl ştim.
Nivelul macro îl raportez mereu la cel micro, uman, respectiv relaţionând Universul cu limbajul,
conştiinţa şi credinţa omului sănătos. Existenţa şi manifestarea destinului, a realităţii, a fericirii şi a
succesului nu scapă demersului interogativ orgolios.
Problematizarea iniţială am găsit-o la un tânăr poet clujean, Alex Anastasiu-Suciu (avea 12 ani la
momentul publicării primului său volum de versuri), care mi-a certificat pertinenţa justificativ-existenţială
a lui ”de ce?”: ”Ne naştem orbi,/ Trăim orbi,/ Iar atunci când ne trezim/ Între cei pierduţi,/ Ne întrebăm…/
De ce?” Azi voi beneficia de efectele unei operaţii pe retina raţiunii şi voi expune concluziile unei
expuneri de idei în măsura în care sunt asemenea unui moderator de talk-show intelectual, care şi-a ales
singur invitaţii, unul şi unul. La fel de firesc îmi e să am o perspectivă cosmică asupra sensului vieţii
omului, în care imaginea unei hărţi macrocosmice include doar umila fericire umană de a fi capabili să
admirăm măreţia Universului. Înţeleg că pe Pământ însă, fericirea ca stare durabilă poate fi utopică, în
primul rând pentru că Universului nu îi pasă de oamenii sănătoşi! Sau cum atât de elocvent spune
MihalyiCsikszentmihalyi, arhitectul noţiunii de flux, ca proces al implicării totale în viaţă, ” fericirea se
obţine atât de greu pentru că Universul nu a fost creat ca să răspundă nevoilor noastre (contrar miturilor
construite de omenire spre consolare).” (CSIKSZENTMIHALYI, 2008, p.20) Faptul că renumitul
psiholog maghiar afirmă că Universul a fost creat, şi nu că a apărut pur şi simplu merită o replică
norvegiană, scriitorul JosteinGaarder venind cu o explicaţie inedită despre geneza Universului, ca rezultat
al unui hazard conjunctural, aşadar un nou pretext de reflecţie: ”Nu există nicio intenţie inerentă, niciun
scop şi nicio esenţă în Univers. Şi dacă prima formă de viaţă a luat fiinţă aici, şi chiar dacă biosfera a dat
naştere la ceea ce tu numeşti perlele magice ale conştiinţei, toate acestea nu sunt altceva decât rezultatul
unui accident pur şi simplu. Aşa cum se exprimă câştigătorul Premiului Nobel, biologul francez Jacques
Monod: Universul nu a dat naştere vieţii, şi nici biosfera nu a dat naştere omenirii. Numărul nostru
câştigător a ieşit, întâmplător ca la jocurile de noroc de la Monte Carlo.”(GAARDER, 2011, p. 91) În
schimb, viaţa a dat naştere conştiinţei de sine, idee pe care aleg să o ilustrez cu două versuri, lirismul
reprezentând pentru umanitate limbaj universal şi cu un fragment dintr-un interviu acordat Martei Petreu
de către Anton Dumitriu, un intelectual care a fost timp de 6 ani şi 3 luni în detenţie comunistă (1948-
1954). În poezia Cântec II, de Gabriela Melinescu, eul liric este în expectativa verbalizării Pământului:
”şi-aştept la capăt de pământ/ să înfrunzească verzi silabele pe el.” Imensitatea cosmosului şi măreţia
forţei interioare a omului sunt similare în sublim, experienţa carcerală a deţinutului politic o poate dovedi
şi reprezintă o modalitate de rezistenţă a sănătăţii psihice: ”Cea mai mare virtute a omului e credinţa ca
stare de luciditate, de convingere absolută, care într-adevăr depăşeşte omul. Conştiinţa omenească ajunge
la un anumit nivel unde, într-adevăr, ea e singură.” (PETREU, 2004, p. 17)
În aceste condiţii ipotetice, de dragul demersului propus, ideea de destin al cărui stăpân să fie
omul pare verosimilă şi justificată. Psihologul Mihalyi Csikszentmihalyi susţine că ”tot ceea ce trăim -
bucurie sau suferinţă, interes sau plictiseală - este reprezentat în minte ca informaţie. Dacă putem controla
această informaţie, putem hotărî cum va fi viaţa noastră.” (p. 17) Trecând oceanul, încrederea în succesul
omului creşte, jurnalistul şi scriitorul american Malcolm Gladwell consideră că putem modela lumea după
dorinţa noastră, mângâindu-ne orgoliul: ”dacă lucrezi suficient de serios şi te afirmi, şi îţi foloseşti mintea
şi imaginaţia, poţi da formă lumii după dorinţa ta.”(GLADWELL, 2009, p.175-176) Oamenii de succes
sunt cei cărora li s-au oferit oportunităţi, dar care au avut tăria şi prezenţa de spirit să profite de ele. Ei
sunt produsul unei epoci istorice şi ai unei comunităţi, ai oportunităţii şi a moştenirii spirituale. Succesul
lor nu este prin urmare excepţional sau misterios, ci se construieşte pe unele avantaje şi moşteniri,
6
meritate, nemeritate sau bazate pe noroc. Un om provenind dintr-o familie umilă nu are succes în ciuda
originii sale, ci datorită acesteia. Înţelepciunea românească despre rolul educaţiei, deloc anacronică, deşi
vine din Epoca Marilor Clasici, prin graiul savuros al lui Creangă expune independenţa faţă de posibili
exploatatori: ”Ale noastre sunt floare la ureche pe lângă cele ce se spune în cărţi. Ş-apoi, să fie cineva de
tot bun, încă nu este bine. Din cărţi culegi multă înţelepciune, şi, la drept vorbind, nu eşti numai aşa, o
vacă de muls pentru fiecare.”(CREANGĂ, 1996, p.125)
Efectul de bumerang al expunerii ne întoarce la ideea de realitate, de autonomie a acesteia în
afara comprehensiunii umane: ”Faptul că nu avem acces la lucrul în sine nu înseamnă că gândirea şi
limbajul nostru nu pot descrie şi ceva ce nu este exterior, chiar dacă acest ceva nu poate fi descris decât
descriindu-l, adică utilizând limbajul şi gândirea. Independent de interese, opinii, versiuni aparţinând
unuia au altuia dintre indivizi, există o realitate efectivă, lumea-aşa-cum-este-ea. Putem purta câte discuţii
vrem asupra formei celei mai adecvate de reprezentare a ei, ea va continua să existe în mod obiectiv şi să
dureze independent.” (CORNEA, p. 35) Mai mult, spune teoreticianul român, comportamentul şi
cuvintele noastre sunt constrânse de realitate, care ne impune să acţionăm ca atare. De exemplu, când e
culoarea roşie la semafor, mă opresc şi valorizez reprezentarea ca fiind reală, adevărată. Filosoful
existenţialist Henri Bergson stabileşte adversarul redutabil al realităţii, ideea de viitor, care prin multele
posibilităţi, prin speranţa acestuia este mai plăcut decât realitatea. În schimb, protagonistul romanului
Viaţa lui Pi meditează şi el la lumea-aşa-cum-este-ea şi la intervenţia epică a omului: ”Lumea nu este
doar aşa cum este. E diferită în funcţie de înţelegerea noastră, nu-i aşa? Şi ca să înţelegem ceva, trebuie să
adăugăm ceva, nu asta face viaţa o poveste?” (MARTEL, 2007, p. 225)
Cum să rămân fericit, ca stil de viaţă sănătos? Se pare că ceea ce credeam că este o aspiraţie de
maximă intensitate sufletească, dar de scurtă durată, a preocupat filosofi, psihologi şi alţi teoreticieni şi
este o experienţă posibilă, repetabilă şi vizionară. Henri Bergson în Eseu asupra datelor imediate ale
conştiinţei, descrie manifestarea şi efectele fericirii, ca o didascalie la începutul actului unei piese de
teatru: ”Fericirea interioară este, ca şi pasiunea, un fapt psihologic izolat ce va ocupa iniţial un plin al
sufletului /…/ ulterior ideile şi senzaţiile noastre se succed cu rapiditate sporită; gesturile pe care le facem
încep să nu ne mai coste acelaşi efort. Atingând punctul culminant, în stare de fericire extremă, percepţiile
şi amintirile noastre se îmbogăţesc cu o calitate inexplicabilă, comparabilă unei călduri sau lumini stranii,
care ne este atât de necunoscută încât, în anumite momente, întorcându-ne asupra noastră înşine, ne
încearcă uimirea de a fi.” (p. 35) MihalyiCsikszentmihalyi, în Flux: psihologia fericirii defineşte fericirea
ca experienţă optimală: ”Am trăit cu toţii momente în care, în loc să fim în voia unor forţe anonime, am
simţit că avem controlul asupra acţiunilor noastre, că suntem stăpâni ai propriului destin. În asemenea rare
momente, suntem într-o stare de încântare profundă, a cărei amintire este durabilă şi rămâne un fel de
reper a ceea ce ar trebui să fie viaţa. Vom numi această stare experienţă optimală.”(p.13) André Malraux
ar fi fericit de soluţia psihologului maghiar, ca reacţie la absurdul existenţei: ”Găsim fericirea prin
implicare totală în fiecare detaliu al vieţii noastre, şi nu căutând-o în mod direct /…/ Pe termen lung,
experienţa optimală dă un sentiment de control – sau mai bine zis, un sentiment de participare
determinarea conţinutului vieţii – care se apropie, mai mult decât orice altceva, de ceea ce înţelegem în
mod obişnuit prin fericire.” (p. 12-14)
În loc de concluzie, mă voi juca cu substantivele care denumesc obiectele de discuţie ale
prezentului eseu: Omul sănătos vine cu conştiinţa destinului de succes ca fericire în realitate!
BIBLIOGRAFIE
1. ANASTASIU-SUCIU, Alex, Anotimpuri şi sentimente, ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj- Napoca,
2009
2. BERGSON, Henri, Eseu asupra datelor imediate ale conştiinţei, Institutul European, Iaşi, 1998
3. CORNEA, Paul, Delimitări şi ipoteze: comunicări şi eseuri de teorie literară şi studii Culturale, ed.
Polirom, Iaşi, 2008
4. CREANGĂ, Ion, Opere, ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996
5. CSIKSZENTMIHALYI, Mihalyi, Flux: psihologia fericirii, ed. Humanitas, 2008
6. GAARDER, Jostein, Castelul din Pirinei, ed. Univers, Bucureşti, 2001
7. GLADWELL, Malcolm, Outliers: the Story of Success, PenguinBooks, 2009
8. MARTEL, Yann, 2009, Viaţa lui Pi, ed. Univers, Bucureşti, 2007
9. MELINESCU, Gabriela, Puterea morţilor asupra celor vii, ed. Polirom, Iaşi, 2005
10. PETREU, Marta, Conversaţii cu…, ed. Universal Dalsi, 2004
7
 ALIMENTAŢIA – COMPONENTĂ A TRADIŢIEI CULTURALE

Strâmbeanu Elena Mihaela, profesor medic-specialităţi medicale

Şcoala Postliceală Sanitară „Fundeni”, Bucureşti

Alimentaţia stă la baza vieţii şi constituie un factor cu acţiune permanentă care determină
desfăşurarea proceselor metabolice, hrana fiind izvorul şi regulatorul proceselor de schimb energetic.
Unul dintre cei mai importanţi factori ai realizării alimentaţiei echilibrate îl constituie cunoaşterea
particularităţilor şi valorii nutritive a produselor alimentare folosite pentru acoperirea necesităţilor în
substanţe nutritive ale organismului.
O alimentaţie corectă presupune o mare varietate de alimente. Excluderea unuia sau a mai multor
produse privează organismul de posibilitatea unei selecţii optime a componenţilor necesari sintezei
compuşilor proprii, deoarece fiecare produs alimentar are compoziţia sa caracteristică şi în consecinţă,
conţine unele substanţe care nu se repetă în alte produse. Aceste substanţe chiar în cantităţi foarte mici,
pot influenţa starea de dezvoltare şi sănătate a individului.
Cunoaşterea valorii nutritive a produselor agroalimentare permite o mai bună valorificare a
potenţialului agricol şi alimentar şi în acelaşi timp contribuie la orientarea tehnologiilor de prelucrare în
direcţia exploatării maxime a potenţialului lor nutritiv.
Cultura este modul de viaţă al unui popor. Deci, când vorbim de comportamentul cultural, nu ne
referim numai la modul de vestimentaţie şi de comportament în societate, ci şi la modul de alimentaţie,
deci şi la comportamentul alimentar.
În funcţie de condiţiile naturale, populaţiile umane pot diferi din punct de vedere al alimentaţiei,
dar cu toate acestea, omul contemporan nu mai este strict legat de producţia locală de hrană. Raporturile
cantitative şi calitative din biosferă pot fi identificate de om prin evoluţia sa culturală şi socială. Se
consideră că societatea este cu atât mai civilizată şi mai cultă cu cât dispune de o tehnologie mai dinamică
şi mai adecvată pentru dominarea mediului fizic. Privite din acest punct de vedere, în ordinea descendentă
a superiorităţii, se orânduiesc civilizaţiile industriale, agrare şi pastorale, vânătoreşti şi în cele din urmă
cele care s-au limitat la simpla culegere din natură. Această gradaţie nu treubie tratată mecanic, ci
dialectic, în întreaga ei complexitate.
În cadrul ecosistemului uman, alimentele şi alimentaţia constituie una dintre laturile cele mai
importante. Alimentele şi alimentaţia au evoluat o dată cu posibilităţile materiale, cu modificarea
concepţiilor oamenilor, cu evoluţia ştiinţei. Se poate vorbi în prezent despre o istorie a alimentaţiei, o
istoriei a producţiei de alimente, de una a gastrotehniei, a igienei alimentare, şi nu în ultimul rând, o
istorie a patologiei legată de alimentaţie, preponderent specifică omului modern actual.
Ecologia alimentelor se conturează astfel ca un model al relaţiei omului cu mediul. În sensul
acestei relaţii, comportamentul alimentar reprezintă o categorie căreia i-a fost consacrată un tip de
literatură special. În comportamentul alimentar, există factori interni şi externi, factori dependenţi de
individ şi de mediu.
Factorii externi sunt constituiţi din alimentele propriu-zise, având valoare nutritivă şi implicând un
tonus emotiv. Factorii interni sunt de ordine fiziologică (senzaţia de foame sau sete), senzorial
(sensibilitatea gustativă, termică şi tactilă a mucoasei bucale) şi psihologici (semnificaţia simbolică a
alimentelor prin funcţia socială a zilelor festive).
În tot acest complex, fenomenele ca instinct, dorinţă, necesitate, cutume, agreabil şi dezagreabil
diferă de la un individ la altul, şi de la o populaţie la alta. Se cunoaşte faptul că cerinţele organismului faţă
de substanţele nutritive variază în funcţie de starea fiziologică sau patologică a organismului, sex, vârstă,
obiceiuri alimentare.
Astăzi este unanim recunoscut faptul că în limita unor parametri, omul poate trăi în deplină
sănătate la niveluri nutriţionale variate.
Factorii dependenţi de individ sunt reprezentaţi de cerinţele organismului individual în funcţie de
diferenţele genetice. Unele erori de metabolism înnăscute au implicaţii nutriţionale majore, în sensul că
genele responsabile de dezvoltarea armonioasă pot acţiona favorabil determinând un organism sănătos
sau nefavorabil, determinând un organism cu patologie nutriţional-metabolică congenitală. Astfel,
acordând un rol important caracteristicilor ereditare în stabilirea preferinţelor culinare, se poate formula
8
ipoteza conform căreia obiceiurile noastre alimentare pot fi codificate în structuri genetice ale unor
generaţii viitoare.
În alegerea alimentelor, consumatorul pune preţ în primul rând pe aspectele organoleptice ale
alimentelor şi mai puţin pe aspectele fiziologice şi biochimice.
Astfel, alimentul are o triplă calitate, aceea de a asigura necesarul nutriţional, are semnificaţie
emoţională legată de experienţa simţurilor şi în al treilea rând, omul îi conferă semnificaţii simbolice. În
acest sens, consumarea unor anumite alimente de către o anumită populaţie dintr-o anumită zonă
geografică nu corespunde cu consumarea aceluiaşi aliment în alte zone şi în alte culturi.
Factorii de mediu influenţează preferinţele alimentare individuale, adică temperatura ambiantă,
eventuala prezenţă a paraziţilor şi intensitatea activităţii psihomotorii dezvoltată de un anumit individ. În
funcţie de mediul în care îşi desfăşoară activitatea un individ, acesta va căpăta proprietăţi de adaptare
socială pentru reglarea fiziologică şi metabolică la eventualele schimbări de mediu.
Numai efectele evoluţiei sociale şi economice reuşesc să atenueze în timp anumite caractere
tradiţionale de alimentaţie. Putem afirma că mediul cultural s-a aflat şi se află într-o permanentă
modificare în cadrul a cinci medii ecologice majore: vănâtor culegător, agricultor, crescător de animale,
orăşan clasic, şi urbanismul modern.
În prezent, în multe zone geografice pe plan mondial, mai ales în cele în curs de dezvoltare,
cultura se află într-un proces de schimbare ca rezultat al industrializării. În ţările deja dezvoltate, aceste
modificări au avut loc într-o perioadă istorică îndelungată, mai ales în cursul revoluţiilor industriale.
BIBLIOGRAFIE
1. Gonţea, I, Alimentaţia raţională a omului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971
2. Morariu, D, Comportamentul consumatorului, Editura Bibliofar, Deva, 2001
3. Popescu, D, V, Alimentaţie, Editura ASE, Bucureşti, 2001

ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ A ŞCOLARULUI

Prof. Costina Carmen

Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazu,, Vulcan, jud. Hunedoara

Dreptul la sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Conform Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, sănătatea individului este definită drept „o stare de bine fizică, mentală şi socială şi
nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii”. De aceea, din perspectivă publică, sănătatea constituie unul dintre
obiectivele cele mai vizate de politicile şi strategiile guvernamentale din întreaga lume. Încă în 1977,
statele membre ale OMS, printre care şi România, au decis ca ţelul principal al guvernelor să fie
realizarea unei stări de sănătate a întregii populaţii a globului.
Una dintre principalele căi de promovare a cunoştinţelor corecte privind sănătatea şi formarea
unor atitudini şi deprinderi indispensabile unui comportament corect şi sănătos este educaţia pentru
sănătate în şcoală. În multe ţări, aceasta este disciplină obligatorie în şcoli începând chiar din clasa I. Şi în
ţara noastră a fost iniţiat un program naţional intitulat „Educaţia pentru sănătate în şcoala românească”,
adresat cadrelor didactice, elevilor, părinţilor acestora şi întregii comunităţii. Au fost elaborate oferte de
curriculum şcolar de „ educaţie pentru sănătate” ca disciplină opţională, cu următoarele obiective:
· educarea populaţiei şcolare pentru un stil de viaţă sănătos şi, în mod indirect, educaţia adulţilor;
· accesul la o informaţie corectă, avizată, atât în mediul urban, cât şi în cel rural;
· diminuarea numărului de îmbolnăviri şi reducerea comportamentelor cu risc pentru sănătate;
· creşterea calităţii actului medical.
Programul naţional „Educaţia pentru sănătate în şcoala românească” oferă în ansamblul său
dezvoltarea componentei de educaţie pentru sănătate, atât în cadrul unui curriculum, cât şi ca activităţi
extracurriculare şi extraşcolare. Elaborarea curriculum-ului de educaţie pentru sănătate a urmărit totodată
adecvarea acestuia la contextul sociocultural naţional, racordarea lui la evoluţiile înregistrate în plan
internaţional, coerenţa manifestată în relaţia dintre curriculum şi finalităţile sistemului de învăţământ,
pertinenţa curriculum-ului şi transparenţa acestuia în raport cu obiectivele educaţionale şi articularea

9
optimă a fazelor procesului curricular în ansamblul său (proiectare, elaborare, aplicare, revizuire). Pentru
învăţământul primar şi gimnazial programele conţin :
- obiective cadru;
- obiective de referinţă şi exemple de activităţi de învăţare;
- lista orientativă de conţinuturi;
- exemple de modalităţi de adaptare şi selectare a obiectivelor de referinţă şi a conţinuturilor la nivelul
fiecărei clase;
- sugestii metodologice şi de evaluare formativă.
Pentru învăţământul liceal programele conţin:
- competenţe generale;
- valori şi atitudini;
- competenţe specifice şi conţinuturi;
- modalităţi de adaptare şi selectare a competenţelor şi a conţinuturilor la nivelul fiecărei clase;
- sugestii metodologice şi de evaluare formativă.
Astfel structurate, programele permit profesorilor şi învăţătorilor selecţia şi adaptarea
conţinuturilor propuse în funcţie de achiziţiile elevilor, dar şi de alţi factori cum ar fi caracteristicile
grupului de elevi ( vârstă, mediu social şi şcolar), resursele didactice disponibile etc.
Alimentaţia copilului şcolar trebuie să respecte cu precădere următoarele reguli:
a. să asigure un necesar de calorii şi micronutrienţi conform vârstei şi ritmului de creştere;
b. să asigure un aport corespunzător de proteine /zi, prin consum de carne, ouă, produse lactate, dar şi din
surse vegetale incluzând fasolea, lintea, produse din soia;
c. să asigure un aport de fier de 8 - 15 mg de fier /zi, prin consum de carne de vacă, pasăre şi porc,
legumele - inclusiv fasole şi alune - cereale integrale sau fortifiate, vegetale cu frunze verzi;
d. gustarea să fie formată din fructe, lapte şi produse lactate cu un conţinut scăzut de grăsime;
e. să asigure o hidratare corespunzătoare vârstei.
Gusturile alimentare se formează încă din copilarie şi persistă, deci este foarte important să se
formeze încă de la vârste fragede obiceiuri alimentare sănătoase. De pildă, preferinţa pentru consumul
abundent de sare (aceasta având un rol important în apariţia hipertensiunii arteriale) se formează în prima
parte a copilăriei. Tot foarte devreme se formează şi preferinţa pentru alimentele bogate în grăsimi.
Studiile în această privinţă au demonstrat că, multe cazuri de obezitate, se datorează unei diete cu un
conţinut foarte mare de calorii (multe dulciuri şi grăsimi) şi îşi au originea în copilărie.
1. Particularităţile fiziologice ale copilului
Perioada de la 1 an până la pubertate este o etapă mai puţin spectaculoasă din punct de vedere al
creşterii în greutate şi lungime, comparativ cu schimbările importante ce au loc în perioada de sugar şi în
adolescenţă. Creşterea este înceată şi constantă la şcolari şi preşcolari, rata creşterii scăzând semnificativ
după primul an de viaţă. Dacă copilul creşte cu 50% în primul an, înălţimea acestuia nu se dublează decât
la 4 ani. Greutatea de la 2 ani se multiplică de 4 ori comparativ cu cea de la naştere, iar apoi copilul
câştigă 2-3 kg pe an până la 9-10 ani. Creşterea în înălţime este de 6-8 cm pe an de la 2 ani până la
pubertate. Deseori se observă creşteri în salturi, perioade ce corespund modificărilor de apetit şi de aport
alimentar. Au loc modificări în ceea ce priveşte proporţiile corporale. Capul creşte mai puţin, scade
creşterea trunchiului, iar membrele se lungesc. Compoziţia corporală rămâne relativ constantă în
copilărie. Adipozitatea se diminuează în primii ani de viaţă, atingând un minim la 6 ani. Urmează apoi o
perioadă de rebound al adipozităţii care pregăteşte copilul pentru pubertate.
2. Aprecierea statusului nutriţional
Aprecierea statusului nutriţional se face folosind indicatori antropometrici: greutate, înălţime,
raport talie/greutate, indice de masă corporală (IMC). Alte măsurători sunt mai puţin folosite:
circumferinţa braţului, indexul tricipital sau subscapular. Datele obţinute trebuie comparate cu cele de pe
percentilul corespunzător vârstei şi sexului (nomograme), specifice zonei geografice respective.
Măsurarea la intervale regulate defineşte un tipar de dezvoltare, copiii menţinându-şi înălţimea şi
greutatea în acelaşi nivel de creştere. O creştere rapidă în greutate poate arăta tendinţa spre obezitate.
Staţionarea sau scăderea ponderală poate indica o afecţiune acută sau cronică, tulburări ale
comportamentului alimentar sau probleme familiale.
În ţările slab dezvoltate este necesară o interpretare atentă a rezultatelor obţinute prin măsurătorile
antropometrice. La copii trebuie folosit un IMC specific vârstei, datorită creşterii inegale în înălţime şi
10
greutate. Copiii cu malnutriţie cronică au o înălţime mai mică decât cea corespunzătoare vârstei. În
condiţii adecvate, ei pot să-şi recupereze greutatea mai rapid decât deficitul statural, astfel încât au o
înălţime mică, dar o greutate adecvată vârstei şi IMC va fi astfel fals crescut.
3. Consumul de nutrienţi
Necesităţile energetice şi de nutrienţi se menţin crescute faţă de adult, pentru a acoperi necesarul
pentru creştere şi dezvoltare. Necesităţile energetice rezultă din rata metabolismului bazal, rata de creştere
şi activitatea fizică. Intensitatea activităţii fizice variază cu vârsta, fiind mai redusă la copiii între 2-5 ani
decât la copiii între 6-10 ani.
Necesarul energetic (NE) se calculează după formula: NE (kcal/zi) = 1000 + 100 x vârsta (ani).
Aportul alimentar trebuie să asigure o proporţie echilibrată de principii nutritive: 15-18% proteine,
25-30% lipide şi 55-60% glucide. Necesarul de lichide la aceste vârste este de 80 ml/kgcorp/zi. Necesarul
de proteine scade de la 1,2 g/kgcorp/zi în prima copilărie la 1 g/kgcorp/zi în perioada prepubertară. Două
treimi din proteine trebuie să fie de origine animală. Sursa de proteine va fi reprezentată de lactate 500
ml/zi, carne 75 g/zi, ouă (un ou la 2 zile). Carenţa proteică poate să apară la copiii cu diete vegetariene, cu
alergii alimentare multiple, cu tulburări ale comportamentului alimentar sau la cei proveniţi din familii cu
nivel socio-economic redus. Necesarul de lipide este de 2-3 grame/kgcorp/zi. Lipidele vor proveni din
unt, smântână, uleiuri vegetale, frişcă. Necesarul de acizi graşi esenţiali este de 1-3% din totalul caloriilor.
Necesarul de glucide este de 10 g/kgcorp/zi. Acestea vor fi furnizate de pâine şi produse de panificaţie
(150 g/zi), paste făinoase, prăjituri, fructe, legume. Se preferă pâinea intermediară mai bogată în vitamine
din grupul B.
Fierul – copiii de vârstă şcolară au risc de anemie feriprivă. Anemia feriprivă este una din cele
mai frecvente carenţe nutriţionale, determinând tulburări de comportament şi o rezistenţă scăzută la
infecţii. Fierul este un cofactor al enzimelor ce intervin în metabolismul mediatorilor dopaminergici şi
serotoninergici. Alimentaţia poate fi insuficientă în ceea ce priveşte aportul de fier, absorbţia acestuia
fiind influenţată de alimentul din care provine.
Calciul este necesar pentru mineralizare şi menţinerea creşterii osoase. Aportul recomandat de
calciu este de 500 mg/zi la copilul de 1-3 ani şi 800 mg/zi la copilul în vârstă de 4-8 ani. Necesarul de
calciu este influenţat de rata de absorbţie a acestuia şi de factori din dietă: aportul proteic, vitamina D,
fosfor. Din cantitatea ingerată se absorb aproximativ 100 mg/zi la copilul de 2-8 ani. Aportul de calciu are
o influenţă redusă pe rata excreţiei sale urinare în perioadele de creştere rapidă, copiii având nevoie de 2-
4 ori mai mult calciu/kgcorp decât adulţii.
Magneziul – necesarul mediu este de 5 mg/kgcorp/zi. În perioada prepubertară, când creşterea
este accelerată, necesarul de magneziu creşte la 5,3 mg/kg corp/zi.
Vitamina D este necesară pentru absorbţia intestinală a calciului şi depozitarea acestuia în os.
Suplimentarea cu vitamină D se face în sezonul neînsorit până la vârsta de 5-7 ani. Consumarea unei diete
echilibrate, cu alimente din toate grupele majore, aduce suficiente vitamine şi minerale. Suplimentele de
vitamine şi minerale pot fi prescrise fără riscuri dacă nu depăşesc necesităţile zilnice recomandate.
Suplimentele vitaminice trebuie date copiilor cu boli cronice ca fibroza chistică, boli inflamatorii
intestinale, boli hepatice. Vitaminele liposolubile administrate parenteral
sunt necesare în malnutriţia severă.
4. Alimentaţia echilibrată a şcolarului
Cerealele şi cartofii
Carbohidraţii cu amidon ca pâinea, cerealele, orezul, pasta, cartofii şi legumele sunt asimilate de
corp pentru a forma propria sursa de energie, glucoza. Din nefericire, multe alimente bogate în
carbohidraţi sunt deja rafinate, procedeu care distruge vitaminele, mineralele, fibrele şi creşte viteza cu
care zahărul este eliberat în sânge. Ca rezultat, copiii vor arăta imediat semne de agitaţie, hiperactivitate,
oboseală, agresiune sau lipsa concentrării. Din fericire, aceste alimente rafinate pot fi înlocuite cu cele
nerafinate ca pâine integrală, cereale integrale, paste integrale. În plus, ele sunt bogate în fibre, vitamina B
(pentru creştere şi energie), fier, magneziu si zinc.
Fructele şi legumele
Bogate în vitamine şi minerale, fructele şi legumele sunt o sursă excelentă de fitochimicale
(păstrează sistemul imunitar puternic şi ţine la distanţă viruşii şi bolile). Este bine sa fie incluse o gamă
cât mai largă din aceste produse în dieta copilului.
Alimentele bogate în proteine
11
 Esenţiale pentru dezvoltare, creştere, refacerea ţesuturilor, pielii şi muşchilor, proteinele nu trebuie
să lipsească din dieta copilului. Pot fi gasite în carne de vită, carne de pasăre, peşte, produse lactate, ouă,
nuci, seminţe, fasole şi legume.
Alimentele bogate în calciu
Calciul mineral are un rol foarte important în creşterea şi dezvoltarea sănătoasă a oaselor şi
dinţilor. De asemenea, alimentele bogate în calciu conţin vitaminele B, A şi D. Acestea pot fi găsite în
ouă, sardine, legume, nuci, fructe uscate, legume verzi, tofu şi cereale integrale.
Grasimea saturată din aceste produse poate fi redusă la copiii peste 5 ani folosind lapte, iaurt sau
branză mult mai slabă. Totusi, copiii sub 5 ani nu au nevoie de aceste grăsimi.
Acizii graşi esenţiali
Omega 3 şi Omega 6, cunoscuţi ca acizi graşi esenţiali, nu trebuie să lipsească din dieta copilului,
deoarece sunt vitali pentru creşterea, dezvoltarea sa, sprijină sistemul imunitar, ajută la construirea
celulelor sănătoase şi îndepărtează alergiile. Omega 6 poate fi gasită în uleiuri - de floarea soarelui,
susan, seminţe de struguri, soia, porumb, nuci şi seminţe.
Omega 3 este foarte importantă în creşterea şi dezvoltarea creierului. Aceasta se poate găsi în
peştele gras (macrou, sardine, somon), legume verzi, cartofi dulci, cereale integrale, fasole, seminţe de in,
ulei de seminţe de in, nuci, măsline şi ulei de măsline.
Pentru o alimentaţie echilibrată, un copil are nevoie de cereale şi cartofi, fructe şi legume, proteine
şi calciu. Dacă va consuma aceste alimente în proporţii aproximativ egale, ar trebui să primească
nutrienţii esenţiali pentru o sănătate bună.
Dacă alimentaţia copilului este compusă în cea mai mare parte din alimente nutriţionale, este în
regulă ca, ocazional, să primească o mică porţie din produse ce conţin zahăr sau grăsimi. Este foarte
important ca nici un produs să nu fie interzis sau rău, căci pe acela îl va dori cel mai mult.
5. Necesarul de vitamine
Organismul are nevoie de vitamine care stimulează reacţiile de oxido-reducere (vitaminele B2,
B6, C, P) şi de vitamine care împiedică depunerea de substanţe grase pe pereţii vaselor sanguine (colina,
inozitol, vitaminele E, B12, acidul folic).
Vitamina B2 este importanta pentru cresterea rezistentei la efort. Carenţa de B2 poate genera
apatie, hiperemotivitate, ameţeli. Vitamina B2 nu poate fi stocată în corp, deci trebuie furnizată zilnic.
Surse naturale de vitamina B2: lapte, ficat, brânză, legume verzi, peşte, ouă.
Vitamina B6 are rol în formarea hemoglobinei, fiind şi stimulent muscular. Carenţa de B6 poate
duce la iritabilitate, labilitate psihică, slabiciune generală. Surse naturale: ficat, rinichi, pepene galben,
varză, ouă, alune, nuci.
Vitamina B8 (colina) este indicată în ameliorarea capacităţii de memorare, ajutând la transmiterea
impulsurilor nervoase. Are efect calmant şi contribuie la eliminarea toxinelor din corp. Surse naturale:
gălbenuş, creier, inimă, ficat, legume verzi.
Vitamina B9 (inozitol), asociată cu B8 participă la formarea lecitinei. Are efect calmant si
favorizează nutriţia celulelor creierului. Surse naturale: cereale integrale, ficat, fasole uscată, citrice,
stafide, alune, miere.
Vitamina B12 este cel mai cunoscut factor antianemic, este ideală pentru creştere şi are rol benefic
asupra sistemului nervos. Are proprietăţi energizante şi diminuează iritabilitatea, creşte puterea de
concentrare, îmbunătăţeşte capacitatea de memorare şi echilibrul psihic. Surse naturale: toate alimentele
de origine animală.
Vitamina C este indispensabilă organismului uman. Printre altele, vitamina C este tonifiantă,
stimulează sistemul imunitar, este un antioxidant puternic, participă la asimilarea fierului, are rol în
reglarea glicemiei. Este indicat un aport crescut de vitamina C în cazuri de surmenaj fizic şi intelectual,
anorexie, oboseală. Surse naturale: citrice, afine, mure, legume verzi, roşii, conopidă, broccoli, ardei.
Vitamina E este un antioxidant puternic, atenuează stările de oboseală, protejează plămânii
împotriva aerului poluat, măreşte rezistenţa generală a organismului, furnizând cantităţi sporite de
oxigen. Surse naturale: uleiurile vegetale nerafinate, presate la rece, nuci, legume verzi, cereale integrale,
ouă. Vitamina E este distrusă prin pasteurizare şi prin uscarea laptelui (lapte praf) sau prin păstrarea
alimentelor timp îndelungat la frigider.
6. Regulile mesei

12
 În cei şapte ani de acasă, copiii invaţă să respecte orele de măncare şi află că, în timpul mesei,
există anumite reguli ce trebuie respectate, cum ar fi spălatul pe măini obligatoriu inainte de masă,
spălatul pe dinţi după ce a măncat, mestecarea alimentelor un timp suficient pentru a uşura munca
celorlalte segmente ale tubului digestiv. Este important, pe căt se poate, să se ia masa impreună cu ceilalţi
membri ai familiei, de la care vor invăţa o serie de reguli de comportare civilizată la masă. Nu i se va face
copilului observaţie la masă, pentru că ar putea determina tulburări digestive. Pentru elevii care învaţă
dimineaţa se va acorda o deosebită atenţie micului dejun şi gustării de dimineaţă. Pentru cei care invaţă
după-amiază, prănzul se va servi cu cel puţin o jumătate de oră înainte de a pleca la şcoală.
Se crede în mod greşit că ciocolata, şi dulciurile în general, cresc nivelul energetic, însă aceasta
este doar pentru o perioadă scurtă de timp, instalându-se apoi o stare de oboseală. Şcolarii au tendinţa să
consume multe gustări constând în dulciuri, mai ales în perioadele de efort intelectual intens (evaluări,
examene). Părinţii ar trebui să nu încurajeze preferinţele copiilor şi să insiste ca ei să consume fructe
proaspete, sandvişuri sau iaurturi atunci când simt nevoia de a ronţăi ceva.
O hidratare corespunzătoare este esenţială pentru creier şi pentru îmbunătăţirea capacităţii de
concentrare şi diminuează predispoziţia la dureri de cap. Apa sau sucurile naturale de fructe nu trebuie să
lipsească de pe biroul şcolarului atunci când studiază. Băuturile care conţin prea mult zahăr trebuie
evitate, deoarece scad nivelul energetic imediat dupa ingerarea lor.
Un plan alimentar sănătos pentru un copil include trei mese principale care să conţină o varietate
de alimente.Astfel, potrivit recomandărilor internaţionale, pentru o alimentaţie optimă în perioada
copilăriei carbohidraţii ar trebui să ocupe cea mai mare parte din alimentaţia unui copil - aproximativ
54%, urmaţi de proteine (32%) şi lipide (14%). Micul dejun îmbunătăţeşte performanţa mentală a
copilului şi concentrarea la activităţile şcolare. Acesta ar trebui să conţină o porţie de cereale, o porţie de
proteine şi o porţie de lactate. Prânzul trebuie să conţină alimente diverse şi consistente. Cina trebuie să
conţină o porţie de cereale, una de proteine şi alta de legume.
Deoarece copiii consumă energie constant în timpul activităţilor şcolare şi extraşcolare, este
recomandat ca părinţii să integreze gustări între mese în planul alimentar zilnic, astfel încât cel mic să se
concentreze mai uşor la activităţile de peste zi.
Gustările dintre mesele principale trebuie să furnizeze fiecare 10% din necesarul total de calorii
pentru o zi. Astfel, la o gustare se pot consuma alimente care să se încadreze în maximum 200 de
kilocalorii. Studiile au arătat că gustările bogate în grăsimi pot contribui pe termen lung la instalarea
obezităţii infantile. Potrivit studiilor internaţionale, pe lista gustărilor din timpul zilei pot fi incluse şi
sandvişurile cu pâine integrală, covrigei din cereale integrale, cereale bogate în fibre, morcovi şi alte
legume crude asezonate cu un dressing cu un conţinut scăzut de grăsime, biscuiţi sau grisine din graham,
fructe proaspete cu iaurt sau unt de arahide. Este important ca alimentele consumate pe parcursul zilei să
asigure copilului necesarul de vitamine şi minerale şi să fie cât mai diversificate pentru a fi pe placul
copiilor.
7. Concluzii
Un aspect deosebit de important în creşterea şi dezvoltarea copilului îl constituie mediul social al
acestuia. Un climat familial adecvat, o informare corectă a părinţilor şi accesul la educaţie au un rol major
la dezvoltarea armonioasă a copilului. În acest sens, nu trebuie neglijate următoarele:
- sensibilizarea părinţilor pentru o alimentaţie sănătoasă a copilului lor, în mediul familial şi extrafamilial,
cu un minim de informaţii despre principiile alimentare şi rolul acestora;
- încurajarea activităţii fizice la copil, având în vedere efectele benefice pe termen lung ale acesteia,
concomitent cu administrarea de suplimente de vitamine şi minerale (dacă este cazul) sub supravegherea
medicului;
- încercarea de a explica copilului importanţa alimentaţiei corecte şi de a forma unele deprinderi în acest
sens, de la o vârstă cât mai mică; se va folosi un limbaj simplu, adecvat vârstei şi capacităţii de înţelegere
a acestuia;
- corecţia obezităţii încă din copilărie reduce riscul unor boli cardiovasculare şi metabolice la adult;
- promovarea noţiunilor de nutriţie în grădiniţe şi şcoli, în cadrul orelor de educaţie alimentară.
Bibliografie:
1. Ciofu E, Ciofu C. Esenţialul în pediatrie, Ed. Medicală AMALTEA, Bucureşti, 2001
2. Ciocan M., Popa A. Nutriţia de-a lungul vieţii , în Graur M.:Nutriţie şi dietetică ed.
Junimea 2005.
13
3. Graur M.,Colisnic A., Popa A.:Tratamentul dietetic în obezitate în Graur M.,Obezitatea ,ed.
Junimea 2004, 365-388
4. Mihai B. Obezitatea şi afecţiunile cardiovasculare , în Graur M., Obezitatea, ed. Junimea
2004, 255-303
5. Mincu I. Alimentaţia omului bolnav. Bucureşti: Ed Medicală, 1980.
6. Mincu I. Impactul om- alimentaţie. Ed. Medicală, Bucureşti, 1993, 103-181.
7. Dumitrescu C. Bazele practicii alimentaţiei dietetice profilactice şi curative. Ed. Medicală,
Bucureşti, 1987.
8.T.Cosma,,,Ora de dirigentie in gimnaziu”, EDP, 2007.
9.Societatea de nutriţie din România, ,,Ghid pentru o alimentaţie sănătoasă”, Ed.Performantica
Sursa: http://www.mamicamea.ro/alimentatia/principii-de-alimentatie-sanatoasa-la-copii-si-
adolescenti.html#ixzz32TFWBram

DIETA ÎN OBEZITATE
Autor: BACALE George - elev
Coordonator: CURTOMER Semra- profesor
Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” Constanţa

În general, obezitatea reprezintă o creştere exagerată a greutăţii corporale (peste 25% faţă de
greutatea normală), cauzată de acumularea unei cantităţi mari de grăsime în ţesutul subcutanat şi în jurul
viscerelor, care se manifestă în mod diferit la bărbaţi şi la femei. Ea poate fi exogenă, atunci când este
determinată de o alimentaţie excesivă sau endogenă, atunci când apare ca o consecinţă a tulburărilor
glandelor endocrine ori ale centrilor nervoşi din hipotalamus.
În mod indiscutabil, obezitatea constituie un factor de risc în diabetul zaharat, patologia
cardiovasculară şi arterio-scleroză, trei domenii extrem de costisitoare, atât la nivel fizic şi emoţional, cât
şi financiar, la nivel personal şi familial şi la nivel comunitar.
Obezitatea este definită ca oafecţiune medicalăde nutriţie şi metabolism (schimb de materii), în
caregrăsimea corporalăse acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect advers, negativ asupra
sănătăţii, ducând la osperanţă de viaţăredusă şi/sau probleme de sănătate.Oamenii sunt consideraţi obezi
atunci cândindicele de masă corporală(I.M.C.), raportul dintre greutatea unei persoane, exprimată
înkilograme, şi pătratul înălţimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30kg/m2.
S-a demonstrat ştiinţific că, în medie, persoanele obeze consumă şi stochează mai multă energie
decât persoanele slabe sau considerate mai slabe, dată fiind cantitatea de energie necesară susţinerii unei
greutăţi crescute.Dietele şiactivitatea fizicăreprezintă principalele instrumente de luptă în tratamentul
obezităţii. Calitatea regimului alimentar poate fi îmbunătăţită prin adoptarea a două măsuri drastice:
reducerea consumului de alimente calorice, cum sunt cele bogate în grăsimi şi zaharuri şi creşterea
consumului defibre alimentare, pentru uşurarea tranzitului intestinal şi eliminarea substanţelor toxice din
organism.
Conjugarea adoptării unei diete potrivite cu medicamentaţia specifică împotriva obezităţii,
diminuează apetitul sau blochează acumularea grăsimii. Atunci când dieta, activitatea fizică şi
medicamentaţia nu sunt eficiente, se poate apela la unbalon gastricpentru scăderea în greutate, sau
laoperaţiepentru a reduce volumul stomacului şi/sau lungimea intestinelor, ducând astfel la instalarea mai
rapidă a stării desaţietateşi la o capacitate redusă de absorbţie a substanţelor nutritive din alimentaţie.În
mod obişnuit, o dietă constă într-un set de reguli alimentare, care impun consumul de nutrienţi în anumite
cantităţi şi din anumite grupuri de alimente, reguli dependente de datele biologice ale individului care
urmează dieta şi variabile de la un caz la altul.O dietă echilibrată presupune un aport optim de principii
alimentare -glucide, proteine, lipide, vitamine şi săruri mineralecare să asigure menţinerea sănătăţii şi a
unei greutăţi cât mai aproape de greutatea ideală.Greutatea ideală a unui individ este aceea care, potrivit
studiilor, asigură un risc scăzut de morbiditate (îmbolnăviri din orice cauză), şi se poate calcula prin
formule matematice, care ţin cont, de obicei, de vârsta, înălţimea şi sexul fiecărui individ.
În funcţie de greutatea ideală şi gradul de activitate fizică pe care îl are fiecare persoană, se
stabileşte apoi necesarul caloric zilnic. Corpul uman a fost conceput biologic, pentru a procesa
14
aproximativ 4000 kilocalorii/zi, în condiţiile în care sedentarismul era, practic, inexistent. Modificările
care s-au produs în ultimii 200000 ani de evoluţie, şi care au afectat toate domeniile vieţii individului, a
condus la apariţia anumitor discrepanţe, dintre care, cea mai importantă o reprezintă aportul de alimente
puternic calorice, precum zahărul, pâinea etc., nebalansate de un program de viaţă activ, care să consume
aceste cantităţi de energie. În medie, necesarul caloric zilnic al unei persoane, se situează între 2000 şi
3500 kilocalorii, dar se nuanţează în funcţie de tipul activităţilor desfăşurate şi dieta adaptată.
În aceste condiţii, necesarul caloric poate varia faţă de normal,devenind hipercaloric,atunci când
se urmăreşte câştigul ponderal sau pentru boli acute şi cronice, febră, sarcină, alăptare, ori hipocaloric,
atunci când se are în vedere scăderea în greutate, pentru persoanele supraponderaleşi obeze.
Principalul criteriu utilizat îl reprezintă, conform majorităţii ghidurilor de nutriţie internaţionale,
procentele pentru principalii nutrienţi: protide - 15-25 %, lipide - 25-30 %, glucide- 50-60%. Procente
care pot varia în funcţie de prezenţa unor boli care impun restricţie la anumite alimente (exemplu -
restricţie de proteine în boli renale, restricţie de grăsimi în dislipidemii).
Protidele de bună calitate se găsesc în alimentele de origine animală: carne, peşte, lactate, ouă şi în
mai mică măsură în soia şi unele leguminose (fasole, mazăre, năut).
Lipidele se găsesc în alimente de origine animală: carne grasă, lactate grase, unt, untură, slănină.
Ele sunt în principal grăsimi saturate, aşa numitele grăsimi „rele” care sunt dăunătoare pentru organism.
Peştele oceanic (somon, ton, hering) conţine grăsimi polinesaturare (acid gras omega 3) care are rol
benefic pentru sănătate. Lipidele de provenienţă vegetală se găsesc în seminţe şi uleiuri (floarea soarelui,
măsline, rapiţă) şi în fructele oleaginoase (alune, nuci, migale). Este de preferat consumul lipidelor de
provenienţă vegetală şi cele cu conţinut ridicat de omega 3.
Glucidele se găsesc în cereale şi produse din cereale, lapte şi alte produse lactate, fructe, legume,
zahăr şi alimente ce conţin zahăr rafinat. Se recomandă consumul aşa numitelor glucide complexe, ce
provin în special din cereale integrale şi legume şi evitarea alimentelor ce conţin glucide simple (zahăr
rafinat).
Pentru a uşura înţelegerea şi pentru o mai bună informare a populaţiei s-a apelat la reprezentarea
grafică a acestor principii de alimentaţie, transpuse sub forma unei farfurii alimentare.
Potrivit acestei farfurii alimentare, din raţia zilnică nu trebuie să lipsească legumelecare sunt
bogate în fibre ce uşurează digestia şi dau o senztie de saţietate. Ele aduc şi vitamine şi săruri minerale şi
au de obicei puţine calorii, din categoria legumelor fiind însă, excluşi cartofii (şi în special, cartofii
prăjiţi).
Pe lângă legume, în farfurie sunt prezentefructele- care ne hrănesc şi sufletul, nu numai trupul: cât
mai colorate, care trebuie consumate crude, cu coajă.
Cerealele integrale şi produsele derivate din acestea, completează farfuria alimentară, având roluri
specifice, care le fac indispensabile în alimentaţie.
Protidele provin în principal din carnea slabă de pui, peşte, curcan dar şi din materii prime
vegetale precum soia,fasolea, mazărea, lintea.
Lipidele pot să provină din surse variate, ca de exemplu, vegetale (ulei de măsline, rapiţă, floarea
soarelui), fructe şi seminţe oleaginoase (migdale, nuci, alune)dar şi animale, în care peştele oceanic este
cel mai valoros. Bineînţeles, sursele de grăsimi sunt mult mai variate, cele enumerate fiind cele mai
sănătoase.
În noua variantă a farfuriei alimentare, lactatele trebuie reduse la o porţie pe zi, de preferat cele cu
conţinut scăzut de grăsimi.
Hidratarea este de asemenea foarte importantă, apa stând la baza schimburilor celulare. Este
necesar consumul a cel puţin doi litri de lichide pe zi, de preferat apa plată.
Pentru o sănătate optimă, o alimentaţie echilibrată trebuie însoţită şi demişcare fiind recomandate
cel puţin 150 minute de exerciţiu fizic susţinut pe săptămână, adică cel puţin 30 minute pe zi, minim 5
zile pe săptămână. Exerciţiul fizic trebuie efectuat în limita toleranţei fiecărei persoane, dar orice formă
de mişcare este binevenită. Persoanele vârstnice, cu boli asociate (insuficienţă cardiacă, insuficienţă
respiratorie) sunt încurajate să se plimbeşi prin casă dacă nu pot ieşi afară, câte 5-10 minute la început,
ulterior cu creştere progresivă a duratei şi ritmului. La cei cu probleme de sănătate, pentru activităţi mai
viguroase (alergare, aerobic, înot) este de preferat un consult de specialitate înainte pentru a evalua gradul
toleranţei la efort.

15
 Conform normativelor în vigoare, caracteristicile regimului alimentar în obezitate sunt
următoarele: hipo-caloric(QT=1200-1300cal), hiper-protidic, hipo-lipidic(L=40-50g/zi), hipo-glucidic,
hipo-sodat(NaCl 5g/zi).
Pe baza caracteristicilor prezentate mai sus, dietele recomandate în obezitate au la bază, diferite
alimentele permise, precum fructe crude - 500 g/zi, sucuri din fructe proaspăt preparat, neîndulcit, legume
crude/salată de crudităţi, ouă, lapte degresat, iaurt degresat, brânza de vaci, carne slabă, supe de legume
etc.. Mai sunt permise legumele, precum varză albă, varză roşie, conopidă, brocoli, morcov, ţelină, roşii,
castraveţi, ardei, salată verde, fasole păstăi, ciuperci, vinete, dovlecei, spanac, ştevie, urzici (în cantităţi de
minim 400 g/zi, preparate sub formă de salate, fierte, la cuptor, în aburi, la grătar, în supe şi ciorbe de
legume);carnea (de pui, curcan, găină ori carne roşie de vită, viţel, muşchi slab de porc, pulpă slabă de
berbecuţ, maxim o dată pe săptămână; peşte: file de crap sălbatic, şalău, cod, păstrăv, dorada, biban,
caras, novac - 2-5 ori pe săptămână; peşte gras: somn, macrou, somon - o dată pe saptămână la prânz;
conserve de ton în suc propriu; fructe de mare: midii, creveţi, calamar, caracatiţă; ficat de pui - o dată pe
saptămână; şuncă/pastramă de pui, curcan; mod de preparare: salate, fierte, cuptor, aburi, grătar). Mai este
recomandată utilizarea următoarelor: lămâi, oţet, condimente şi verdeţuri, fructe: mere, citrice, kiwi,
fructe de pădure, ananas, nectarine etc., în următoarele condiţii: cantităţi: 400 g/zi (200 g dimineaţa, 200 g
gustarea de ora 10).
Lactatele pot fi folosite astfel: lapte, iaurt, sana, kefir 1,5% grăsime - 500 ml / zi (250 ml
dimineaţă, 250 ml gustarea de ora 16,30). Ouăle: 2/săptămână (fierte, fără ulei).
Dintre principalele alimente bogate în glucide: cartofi/orez brun/paste făinoase din făină
integrală/fasole boabe/mazăre/linte/porumb dulce/mămăligă - 100g /zi - prânz sau 40 g pâine.
Pâinea are regim special: este recomandată cea integrală/neagră/de secară - 80 g/zi (40 g dimineaţă
şi 40 g prânz). Necesarul este completat de cerealele integrale (fulgi, ovăz etc.) - 40 g dimineaţa sau 40 g
pâine.
Necesarul de lipide este acoperit de folosirea uleilui- 20 ml/zi: 10 ml dimineaţa şi 10 ml seara (5
ml ulei = 1 linguriţă).
De asemenea, alte alimente sunt interzise: carne grasă (porc, oaie, gâscă, raţă); supe, ciorbe de
carne; mezeluri şi conserve de carne; prăjeli, rântaş, maioneză, sosuri grase; brânzeturi fermentate:
telemea, feta, caşcaval, brânză topită; fructe uscate: smochine, stafide, curmale, prune, caise; fructe
oleaginoase şi seminţe: nuci, alune, migdale, caju; fructe: banană, struguri, pere; zahăr, miere; produse de
patiserie şi cofetărie, ciocolată, bomboane, dulceaţă, îngheţată etc.; sucuri dulci, suc de fructe, alcool.
BIBLIOGRAFIE
1. Costin M.G., Segal R. - Alimente funcţionale. Alimentele şi sănătatea, Editura Academica,
1999
2. Costin M.G., Segal R. - Alimente pentru nutriţie specială. Alimentele şi sănătatea, Editura
Academica, 2001
3. Mincu I., Segal B., Segal R. - Orientari actuale in nutritie, Editura Medicala, 1980

DREPTUL LA EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE

Profesor biologie Ivaşcu Paula Mirela

Colegiul Tehnic ,,Valeriu D. Cotea”Focşani, Vrancea

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului. În societatea actuală acest
drept este condiţionat de mai mulţi factori printre care şi accesul la educaţie şi anume la Educaţia pentru
sănătate.
În România, începând cu anul şcolar 2004-2005 s-a aprobat printr-un Ordin al Ministrului
Nr.4496 / 11.08.2004 introducerea în programele şcolare a disciplinei opţionale Educaţie pentru sănătate.
Curriculum-ul a fost elaborat în varianta modulară şi cuprinde numeroase module specifice vârstei
elevilor. Programele Educaţie pentru sănătate: urmăresc formarea unor comportamente de viaţă sănătoasă,
de prevenţie şi care, în timp, ar duce la scăderea cheltuielilor pentru sănătate şi la o populaţie aptă de
muncă, impactul fiind în plan social şi economic, dar pe termen lung.

16
 Aceste module sunt însă, accesibile doar elevilor din şcolile generale şi din liceele teoretice unde
sunt propuse şi aprobate ca discipline opţionale. În liceele tehnice (majoritare în judeţul Vrancea) şi în
învăţământul profesional,educaţia pentru sănătate este făcută doar la orele de diriginţie sau în timpul
orelor de biologie, ori deloc. Această situaţie există deoarece opţionalul ,,Educaţie pentru sănătate”nu
poate fi nici măcar propus spre aprobare,orele din CDS fiind întotdeauna rezervate pregătirii de
specialitate (conform planurilor cadru din învăţământul tehnic). Elevii acestor licee nu au acces la un
drept fundamental care ar trebui respectat poate înaintea altora pentru că, dacă nu ai acces la informaţii,
nu dezvolţi abilităţi de prevenire a imbolnăvirilor, nu ştii să previi o sarcină nedorită, nu cunoşti efectele
drogurilor şi alcoolului nu poţi deveni un om capabil de a alege un drum potrivit în viată. Poate şi din
această cauză rata abandonului şcolar, a eşecului şcolar este mai mare în rîndul acestor elevi ce nu au
dreptul la educaţie pentru sănătate.
Avănd în vedere faptul că pentru a avea o societate cu oameni educaţi şi pregătiţi pentru piaţa
muncii în primul rând aceştia trebuie să fie sănătoşi, Educaţia pentru sănătate trebuie introdusă ca
materie obligatorie în programele şcolare atât în şcoala generală cât şi în învăţământul liceal de toate
tipurile.
Conform noii legi a educaţiei naţionale:
,,Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a
individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt
necesare pentru implinirea şi dezvoltarea personala, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru
participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piata muncii.”
Un singur articol aminteşte de educaţia pentru sănătate:
,,Art. 3. - Principiile care guvernează invăţământul preuniversitar şi superior, cât şi învătarea pe tot
parcursul vieţii din România sunt:”(printre altele)
,, r) principiul promovării educaţiei pentru sănătate, inclusiv prin educaţia fizică şi prin practicarea
activităţilor sportive;”
Deci să promovăm ,,Educaţia pentru sănătate”de câte ori avem ocazia, pentru o şansă în plus
acordată elevilor şi nouă la un viitor mai bun.
Bibliografie:
Banu M., Educaţia pentru sanătate în şcoala românească, Imprimeria Băncii Naţionale, 2003.
Negomireanu I., Educaţie pentru sănătate, Ghid pentru profesori, Rovinari, 2003;

ALIMENTAŢIA CORECTĂ A TINERILOR

Autor: prof. biologie Văcăraşu Cristina Mihaela

Şcoala Gimnazială ”Liviu Rebreanu" Comăneşti, jud. Bacău

Încă din Antichitate, medicul grec Hipocrate, care a trăit 104 ani, scria: „Cu cât ne hrănim mai
mult şi mai bine, cu atât ne dărâmăm viaţa mai repede“. Introducerea alimentaţiei bazată pe carne a fost
considerată drept cauza principală a scurtării duratei de viaţă. Mesele copioase în care abundă carnea
însoţită de alcool, cafea şi tutun dau multă satisfacţie pentru moment, dar, după vârsta de 40-50 de ani,
dereglează ritmul digestiei şi favorizează apariţia obezităţii, cu consecinţe grave asupra activităţii inimii.
Prin modificarea toleranţei digestive şi prin reducerea treptată a funcţiilor enzimatice, mâncărurile greu
digerabile nu sunt metabolizate normal, rămân mult timp în stomac (circa 8 ore) şi în intestine (peste 20
de ore), se alterează şi produc acizi toxici care declanşează boli digestive (gastrite, ulcere, colite, balonări,
constipaţii, cancer de colon). În unele cazuri, acestea măresc conţinutul de colesterol şi lipide din sânge,
care se depun pe pereţii vaselor sanguine, favorizând apariţia unor boli grave. De asemenea, consumul în
exces de dulciuri concentrate solicită prea mult pancreasul şi duc, uneori, la diabet zaharat.
Studiile de specialitate, medicii şi nutriţioniştii deopotrivă sunt de acord asupra faptului că
procesul de îmbătrânire este accelerat în cazul în care alimentaţia este nesănătoasă.
Alimentaţia corectă asigură creşterea şi dezvoltarea adecvată a adolescenţilor şi îmbunătăţeşte
sănătatea şi buna funcţionare a organismului. In mod special, alimentaţia sănătoasă în cazul adolescenţilor
îi ajută să îşi îmbunătăţească performanţele la învăţătură dar şi activităţile fizice.

17
 Statutul nutriţional şi sănătatea copiilor şi a adolescenţilor a suferit un declin în ultimii ani. Potrivit
anchetelor guvernamentale, cel puţin 16% dintre copiii şi adolescenţii cu vârstele cuprinse între 6 şi 19
ani sunt consideraţi supraponderali şi cel puţin 11% dintre adolescenţi sunt clasificaţi ca suferind de
primul grad de obezitate.
In anul 2000, peste 16% din populaţia cu vârsta sub 18 ani trăia în sărăcie, ceea ce implicit
presupune o alimentaţie săracă în vitamine şi minerale. Totuşi, potrivit aceloraşi studii majoritatea
adolescenţilor consumă o cantitate mai mare de calorii decât necesarul zilnic al organismului şi de regulă,
această alimentaţie nu le asigură necesarul zilnic de calciu, fier, potasiu sau vitamina E. Tulburările
alimentare apar regulat în cazul adolescenţilor de ambele sexe. Potrivit studiilor, alimentaţia
necorespunzătoare în timpul adolescentei afectează nu numai greutatea corporală ca şi adult, dar mai
târziu aceştia sunt predispuşi mai multor boli cronice. De exemplu, consumul scăzut al alimentelor care
conţin calciu în timpul adolescenţei, conduce la creşterea riscului de osteoporoză ca şi adult.
Acum, socializarea tinerilor se face mai mult în mediul virtual. Petrecerea timpului liber se face pe
reţelele de socializare, la mall, cosumând mâncare fast- food sau la film, unde de asemenea pot cosuma,
pe parcursul vizionării, sucuri şi alte alimente încărcate în glucide şi lipide. Din programul lor zilnic
lipseşte tot mai mult mişcarea.
Pe de altă parte, la zecile de posturi TV sunt prezente tot felul de „vedete” sau „specialişti” care
prezintă regimuri miraculoase, la care tinerii apelează din dorinţa de a avea un corp mai aproape de
standardele promovate de societate, punându-şi sănătatea în pericol. Un stil de viaţă sănătos înseamnă o
alimentaţie de calitate, adaptată cantitativ la necesităţile organismului pentru menţinerea unei greutăţi
normale, multă mişcare/sport precum şi un repaos echilibrat. De exemplu, evitarea ţigărilor, a consumului
de alcool, alimentaţia moderată, sunt doar câteva obiceiuri ce asigură o bună sănătate fizică.
Pentru un adolescent, proteinele sunt de bază. Datorită lor cresc în înălţime şi greutate şi li se
dezvoltă organele interne. In plus va avea un sistem imunitar performant, deoarece anticorpii se nasc cu
ajutorul proteinelor.
Glucidele şi lipidele trebuie să facă parte din alimentaţia tinerilor, deoarece sunt substanţe
energetice, însă ele trebuie luate din fructe, legume, seminţe, cereale şi nu din combinaţiile gluco- lipidice
care pot să accentueze riscul de diabet şi hipertensiune.
Toate procesele de creştere consumă apă, aşa că un tânăr peste 11- 12 ani trebuie să consume apă
cât un adult( 2- 3 l ).
Ţinând cont de necesitatea unei alimentaţii inteligente în rândul tinerilor pentru a avea adulţi
sănătoşi, am alăturat un proiect educaţional , uşor de realizat pe parcursul unui an şcolar, în care să fie
implicaţi elevii, părinţii acestora, specialişti în nutriţie, cadre didactice şi alţi membrii ai comunităţii.
„ Sănătatea e comoara cea mai preţioasă şi cea mai uşor de pierdut; totuşi cel mai prost păzită.”

SĂNĂTATEA- O BOGĂŢIE NEPREŢUITĂ

Proiect educaţional
ARGUMENT:
Se spune, pe bună dreptate, ca sănătatea este o bogăţie. Conform Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii, sănătatea este o stare de bine din punct de vedere fizic, mintal si social. Factorii majori care
influenţează sănătatea, sunt: 10% condiţii sociale, 8% condiţii medicale, 7% condiţii climatice, 15%
factorii ereditari şi 60% stilul de viaţă. In cadrul ultimei categorii de factori, alimentaţia joacă un rol
foarte important în menţinerea sănătăţii de-a lungul întregii vieţi. Peste 90% din bolile cardiovasculare,
metabolice, canceroase, alergice, ateroscleroza, hipovitaminozele sunt induse de o alimentaţie deficitară,
de consumul de tutun, alcool, droguri, lipsa de mişcare .
Primul pas spre un stil de viaţă sănătos ar trebui să fie conştientizarea stării actuale. Prin
recunoaşterea acesteia poţi fi impulsionat să iei nişte măsuri şi să-ţi doreşti să schimbi ceva.Programul
pentru dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos îşi propune ca în final, prin sfaturi specializate şi uşor de pus
în practică, să ajute la schimbarea stilului nostru de viaţă .
SCOPUL PROIECTULUI :
Formarea şi dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos în rândul elevilor de gimnaziu şi de liceu şi a
familiilor acestora.
OBIECTIVE SPECIFICE:

18
O1: dobândirea de către elevi şi părinţi a unor informaţii legate de necesităţile alimentare ale
organismului , de pericolul reprezentat de consumul exagerat de alcool, tutun şi droguri, utilizate pentru
formarea unui stil de viaţă sănătos;
O2: deprinderea unor comportamente corecte, aplicate atât în familie cât şi la şcoală, în ceea ce priveşte
alimentaţia şi mişcarea în aer liber;
O3: formarea unei atitudini pozitive faţă de stilul de viaţă sănătos;
GRUP ŢINTĂ: elevi, părinţi şi cadre didactice ale şcolilor participante la desfăşurarea proiectului.
METODE, TEHNICI DE LUCRU, FORME DE ORGANIZARE:
Ateliere de lucru
Jocuri tematice
Campanii de informare
Sesiuni interactive
Prezentari power-point
Studii de caz
Activităţi practice demonstrative
Expozitie de fotografii si prezentarea jurnalului de proiect
ACTIVITĂŢI :
1. Lansarea proiectului: 15 octombrie - Ziua Mondială a Alimentaţiei : mediatizarea proiectului în şcoală
şi comunitate prin realizarea unui rezumat al proiectului printr-o proiecţie în Power Point şi invitarea
partenerilor proiectului, a cadrelor didactice colaboratoare, a grupului ţintă şi a mass mediei locale;
2. Concursul de postere „ Tutunul dăunează grav sănătăţii”: a treia joi din noiembrie- Ziua Naţională fără
fumat – premierea şi expunerea celor mai reuşite postere şi prezentarea lor celorlalţi participanţi la
proiect;
3. Seminar informativ „ Arta de a manca sănătos” : decembrie - dezbateri pe tema alimentaţiei sănătoase
a omului secolului 21, studii de caz, cu participarea unor medici, nutriţionişti, a elevilor, părinţilor şi
cadrelor didactice. Prezentarea expoziţiei 3D „ Piramida alimentelor sănătoase ”;
4. „ Impreună …. împotriva drogurilor” : februarie - prezentări power-point informative, dezbateri, alături
de invitaţii de la Centrul Judeţean de Prevenire, Evaluare şi Consiliere antidrog ;
5. „Invăţăm… jucându-ne” : martie- prezentarea de scenete al căror scenariu să aparţină elevilor
participanţi la proiect, organizarea unui concurs de pregătire a unei mese festive, în scopul informării
tuturor participanţilor cu privire la anumite reguli ce trebuie respectate în anumite situaţii;
6. „Obiceiuri alimentare în alte ţări”: aprilie - prezentări power-point , urmate de pregătirea unei salate
uriaşe, pentru toţi participanţii;
7. „ Alcoolul nu te face mare”:aprilie- prezentări power-point, prelegeri, recitarea de epigrame pe aceasta
temă, studii de caz;
8. Realizarea unei reviste cu titlul „ Sănătatea- o bogăţie nepreţuită”- mai ;
9. Prezentare jurnalului de proiect şi realizarea unei expoziţii cu principalele realizări ale proiectului,
premierea celor mai activi participanţi - iunie .
BIBLIOGRAFIE:
http://ziarullumina.ro/alimentatia-corecta-primul-pas-catre-o-viata-lunga-si-sanatoasa-41256.html
http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/alimentatia-corecta-a-adolescentului_6207
http://www.csid.ro/diet-sport/dieta-si-nutritie/traieste-sanatos-mananca-inteligent-11784577/

SĂNĂTATEA ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

Zgăbeiu Raluca, clasa a XI-a F

Profesor coordonator Lupu Maria,
Liceul Teoretic “Spiru Haret” Moineşti, Bacău

În lumea de astăzi, oamenii pot face pentru sănătatea lor mai mult decât orice medic, spital sau
progres al ştiinţei medicale. Modul de viaţă al generaţiei actuale se deosebeşte foarte mult de cel al
generaţiei anterioare şi lucrul acesta poate fi văzut chiar şi numai comparând felul în care se hrăneau
bunicii sau părinţii noştrii cu alimentaţia noastră. Hrana pe care o consumăm astăzi este prelucrată,
19
rafinată, concentrată, îndulcită, sărată şi procesată chimic în fel şi chip, pentru a produce senzaţii gustative
bogate în calorii dar sărace în substanţe nutritive.
Timpurile şi gusturile s-au schimbat dramatic. Vitele crescute pe păşune sunt înlocuite cu cele
crescute în ferme zootehnice şi îngrăşate forţat cu antibiotice şi stimulenţi de creştere (carnea este mult
mai suculentă, cu un conţinut aproape dublu de grăsime), cerealele integrale au fost înlocuite cu fulgi
preîndulciţi, hotdogul, hamburgerul, cartofii pai, gogoşile şi băuturile răcoritoare fac parte din meniul
zilnic al tinerilor. În ceea ce priveşte cina, aceasta este deseori formată din trei produse reci frumos
ambalate în pachete din material plastic. În aceste condiţii, alimentele hrănitoare, bogate în fibre,
reprezintă astăzi numai 22٪ din totalul caloriilor unei zile, în vreme ce consumul de grăsimi aproape s-a
dublat, iar cel de zahăr a crescut cu 240 ٪. Este limpede că drumul spre o alimentaţie sănătoasă, o viaţă
mai bună şi mai lungă nu trece prin modernele restaurante „fast-food” sau pe lângă atrăgătoarele „snack-
baruri” sau bufeturi cu gustări rapide. Acest drum coteşte către alimente consumate aşa cum provin ele
din grădinile şi ogoarele pe care sunt cultivate, către fructe proaspete, zarzavaturi şi legume care mai de
care mai aromate şi mai gustoase şi către boabe aurii de grâu.
Deoarece trăim într-o societate agitată şi parcă „timpul nu mai are răbdare” şi nu mai este
suficient, luăm decizii pripite, consumăm alimente în grabă, preferăm mâncărurile nesănătoase iar sportul
îl evităm, preferând să stăm liniştiţi, aşezaţi comod în faţa unei tablete, a unui telefon, a unui calculator
sau a unui televizor. Serviciul suprasolicitant ne determină să uităm de noi, ne aruncă în halucinanta lume
a „stresului” şi a „depresiei” care contribuie suficient la degradarea sănătăţii.
Datele ştiinţifice confirmă că deciziile pe care le luăm, oră de oră, zi de zi, determină în
mare măsură starea sănătăţii noastre, bolile de care suferim şi, deseori, chiar momentul când vom muri.
De aceea trebuie să ne informăm şi să ne inspirăm din modul corect de viaţă al unor medici care au
încercat să înlocuiască acele deprinderi şi obiceiuri ce distrug sănătatea, cu un mod de viaţă care
promovează sănătate. Uneori oamenii tânjesc după informaţii de bun-gust, pertinente, uşor de înţeles şi
fundamentate ştiinţific, în locul descoperirilor senzaţionale de astăzi.
Putem spune că sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic. Trebuie să înţelegem
că noi sunem stăpânii noştrii, trebuie să trăim viaţa în aşa fel încât să ne bucurăm de bunăstare şi de o
sănătate cât mai bună. „Bolile civilizaţiei” care ne-au acaparat – afecţiunile cardiovasculare, obezitatea,
cancerul, diabetul zaharat, ciroza hepatică, osteoporoza etc. sunt datorate exceselor alimentare,
sedentarismului, fumatului, alcoolului, stresului cotidian. Sănătatea nu trebuie să devină importantă
pentru noi doar atunci când lipseşte, ci să fie o constantă a vieţii noastre. Consider că o sănătate bună este
rezultatul deciziei fiecărui om.
Este adevărat că până la o anumită vârstă, sănătatea pare să fie ceva de la sine înţeles, ne
aruncăm în vâltoarea multiplelor preocupări, vrem mai multe de la noi şi ne trezim că am ajuns la o vârstă
când organismul nu ne mai poate ajuta cât ar trebui şi suportăm consecinţele propriilor acţiuni. Filosoful
Schopenhauer afirma că „nouă zecimi din fericirea noastră se bazează pe sănătate”, astfel sănătatea este
cu certitudine un bun prea mare pentru a fi lăsat la voia întâmplării. Trebuie să ne ajutăm organismul să se
menţină în formă oferindu-i ce are nevoie. Alimentaţia şi sportul ne ajută să ne păstrăm sănătatea, să
mergem mai departe şi să fim mulţumiţi de noi şi de faptele noastre. Sănătatea este un proces ce
contribuie la bunăstare şi echilibru.
Bibliografie
Tablete de stil de viaţă, Hans Diehl şi Aileen Ludington, Editura Viaţă şi sănătate, Bucureşti, 2012
Alimentaţie inteligentă, Emil Rădulescu, EdituraViaţă şi sănătate, Bucureşti, 2015
Viaţă + sănătate, Editura Viaţă şi sănătate, Bucureşti, octombrie 2014 (revistă)

EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE ŞI STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS

Prof. Ondu Nicoleta

Şcoala Gimnazială ”Ştefan Luchian” Moineşti

Între alimentaţie şi starea de sănătate a omului se manifestă o interacţiune complexă, manifestată în

dublu sens: pe de o parte, alimentele determină starea de sănătate a individului prin calitatea lor igienică
şi nutriţională, iar pe de altă parte, situaţia patologică şi fiziologică influenţează regimul alimentar şi
20
nivelul de asimilare al acestuia. Dincolo de riscurile pe care le prezintă lipsa valorii igienice a produselor,
o altă sursă de subminare a sănătăţii indivizilor rezidă în însuşi caracterul hranei consumate, în caracterul
său mai mult sau mai puţin echilibrat, corect, raţional. Pentru menţinerea sănătăţii copilului şi pentru
creşterea capacităţii sale de muncă fizică sau intelectuală este important ca alimentaţia zilnică, denumită
mai corect raţie alimentară, să conţină toate cele trei principii alimentare de bază – proteine, glucide,
grăsimi – dar şi vitamine, săruri minerale, fibre celulozice şi apă, în cantităţi suficiente şi într-un anume
raport între ele.
Omul modern acordă o importanţă redusă alimentaţiei, mulţumindu-se cu mese nesănătoase,
constituite din semipreparate şi servite în cea mai mare grabă. Uită astfel că nevoia organismului de
substanţe nutritive este continuă şi că lipsa acestora provoacă apariţia unor grave probleme de sănătate şi
de luare în greutate.
Odată cu evoluţia societăţii, gama produselor alimentare s-a extins şi este extrem de complexă în
ceea ce priveşte compoziţia chimică, de la produsele ce reprezintă regnul vegetal la cele din regnul
animal. În legătură cu necesarul de substanţe nutritive, consumatorul le poate prelua în funcţie de
următoarele criterii: vârstă, sex, masă corporală, înălţime, felul şi intensitatea activităţilor fizice depuse,
condiţii de locuit, condiţii de mediu.
Nevoile calorice sunt mai crescute la copii nervoşi sau hiperactivi, la cei cu stări febrile, cu
tulburări de absorbţie digestivă a alimentelor sau la cei aflaţi în convalescenţă după unele boli; sunt în
schimb mai reduse la copiii aflaţi în timpul fazei acute a multor boli sau la cei cu o viaţă sedentară. Ne
reamintim astfel că importanţa deosebită a unei alimentaţii raţionale la vârsta copilăriei , duce la
asigurarea unei dezvoltări fizice şi psihice normale , pe lăngă o rezistenţă puternică la infecţii. Regimul de
viaţă al copilului trebuie astfel alcătuit încât alimentaţia să nu devină o preocupare centrală nici pentru
copil şi nici pentru familie.
Copiii şi adolescenţii cheltuiesc mai multă energie decât adulţii. Raportate la înălţimea şi greutatea
corporală, nevoile calorice la copii sunt mai mari decât la adulţi, din cauză că organismul lor este în
creştere şi dezvoltare, iar pentru întreţinere (activitate cotidiană), nevoile organismului sunt de asemenea
mari, consumul de energie fiind crescut la această vârstă în fiecare celulă, ţesut sau organ, metabolismul
celular fiind mai rapid şi mai intens. Substanţele nutritive aduse de sânge la nivelul celulelor şi ţesuturilor
(şi, dintre ele, mai ales glucidele şi grăsimile) sunt în parte arse pentru producerea energiei. O altă parte se
depozitează ca rezerve (glucidele la ficat, grăsimile în ţesutul subcutanat); o ultimă parte se transformă în
substanţe identice cu cele care intră în structura ţesuturilor şi organelor aflate în creştere.
Cumpătarea trebuie să fie o deviză permanentă, pe care părinţii să nu uite să o insufle copiilor în
atitudinea lor comportamentală faţă de problemele vieţii şi cu deosebire faţă de această necesitate
fiziologică vitală – alimentaţia
Între nevoile nutritive ale organismului şi cantităţile de substanţe nutritive aduse de alimente
trebuie să existe un permanent echilibru. Atunci când acest echilibru nu este păstrat, alimentaţia devine
iraţională, repercutându-se negativ asupra creşterii, capacităţii de muncă şi stării de sănătate. Din acest
punct de vedere, constituie o greşeală atât lipsa sau insuficienţa unor substanţe nutritive, cât şi consumul
lor exagerat faţă de nevoile organismului. Riscul creşte atunci când consumul abuziv al unor substanţe se
asociază cu insuficienţa altora.
Pentru ca alimentaţia să devină o cale eficientă de promovare a sănătăţii şi pentru a asigura
profilaxia maladiilor de nutriţie este necesar să se cunoască atât necesităţile nutritive ale organismului, cât
şi compoziţia şi valoarea nutritivă a produselor alimentare, domenii care au suferit profunde mutaţii în
ultimele decenii.
Cerinţele fundamentale privind alimentaţia şi nutriţia pot fi prezentate sintetic sub forma unor
„legi” care acoperă atât problemele cantitative, cât şi pe cele calitative şi structurale. Aceste cerinţe
fundamentale se pot formula sub denumirile: „legea cantităţii”, „legea calităţii”, „legea echilibrului” şi
„legea adecvării”. O hranã sãnãtoasã este o hranã proaspãtã, variatã, bogatã în substante vitale, alcalinã,
cu multe vitamine, cu sãruri minerale şi oligoelemente. Să nu uităm nici o clipă că ,,sănătatea este cea mai
de preţ avuţie’’şi să le oferim elevilor noştri pe lângă cheia care deschide taina cititului şi scrisului şi
cheia care să le ofere un stil de viaţă sănătos.
Departamentul de Sănătate al Companiei europene Nestlé , împreună cu renumita Companie Eli Lilly
recomandă următoarele:
→ Mănâncă cu plăcere; mâncarea este una din plăcerile vieţii.
21
→ Mănâncă variat. Cu cât este mai variată mâncarea, cu atât sunt mai variate substanţele nutritive
ingerate şi este mai mic riscul apariţiei deficienţelor sau dezechilibrelor nutriţionale.
→ Mâncărurile să fie calitativ adecvate pentru o greutate corporală optimă; altfel obezitatea apare uşor
prin supraalimentaţie.
→ Mănâncă multe alimente bogate în amidon şi fibre; ele conţin substanţe nutritive importante, dar mai
ales te ajută să te saturi fără prea multe calorii. Pâinea neagră este ideală pentru omul sănătos.
→ Mănâncă peşte în loc de carne.
→ Mănâncă multe fructe şi legume; ele conţin substanţe nutritive care pot preveni apariţia bolilor de
inimă şi cancerul.
→ Consumă în mod curent lapte şi produse lactate.
→ Nu mânca alimente care conţin prea multe grăsimi; acestea cresc riscul apariţiei bolilor de inimă şi a
instalării obezităţii. Consumă, în schimb multe preparate din soia.
→ Nu mânca prea multe dulciuri şi nu consuma prea multe băuturi răcoritoare.
→ Consumă alcool cu măsură; cantităţile mici de alcool pot fi benefice, cantităţile excesive pot fi grav
dăunătoare pentru organism.
→ Mănâncă regulat trei mese pe zi: dimineaţa, la prânz şi seara.
→ Evită mâncatul în grabă. Nu te grăbi şi mănâncă în linişte; fereşte-te şi de mesele abundente şi servite
în timp scurt.
→ Nu mânca prea târziu seara; ultima masă trebuie servită cu cel puţin 2-3 ore înainte de culcare.
→ Mestecă bine alimentele; a mesteca bine înseamnă a digera pe jumătate.
→ Evită servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci.
→ Nu te întinde pe pat imediat după masă; siesta nu este recomandată imediat după sfârşitul mesei.
→ Încearcă să-ţi menţii greutatea normală a corpului, calculată după formula: înălţimea în cm minus
100 ± 10%.
→ Încearcă să elimini stresul, supărările şi discuţiile contradictorii în timpul meselor.
→ Suprimă fumatul; dacă nu poţi, redu măcar numărul ţigărilor şi nu fuma înainte de mese.
→ Consumă mai puţină sare.
→ Îmbunătăţeşte gustul şi mirosul alimentelor preparate cu plante aromate şi condimentate.
Adesea se spune că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Şi totuşi o lume lipsită de reguli ar fi o
lume haotică. La fel se întamplă şi cu dieta: învăţând să respectăm nişte reguli ne pregătim să trăim
sănătos şi să avem un corp armonios
Bibliografie:
• Bucur, Gh.E., Popescu O.„Educaţia pentru sănătate în şcoală” Editura „Fiat Lux”
Bucureşti 1999
• Rădulescu, Emil, 2006, ”Alimentaţia inteligentă”, Editura Viaţă şi sănătate, Bucureşti;
• Radu M.Olinescu, „Totul despre o alimentaţie sănătoasă”, Editura Niculescu, Bucureşti,
2002;
• http://www.stiintasitehnica.ro

EFECTUL POLUĂRII CHIMICE ASUPRA ALIMENTELOR

Prof. Mihaela Sima

Liceul Teoretic „Constantin Brancoveanu”, Bucureşti

Dezvoltarea societăţii este strâns legată de componentele mediului înconjurător aerul, apa, solul şi
subsolul. Aerul şi apa sunt elemente vitale pentru organismele vii, solul asigură viaţa plantelor terestre,
subsolul reprezinta o rezervă importantă de resurse. În ultimele două secole, dezvoltarea socială şi
economică s-a bazat pe utilizarea resurselor primare şi a neglijat conservarea şi protecţia mediului
determinând apariţia unor fenomene grave de poluare.

22
 Alături de aer şi apă, alimentele sunt factori esenţiali pentru desfăşurarea proceselor vitale în
organismul uman. Datorită posibilităţii de contaminare chimică şi biologică, alimentele sunt supuse
riscului de alterare, degradare, impurificare şi insalubrizare.
Poluarea chimică este o mare problemă a zilelor noastre. Principalele surse sunt îngrăşămintele,
pesticidele, insecticidele, substanţele biostimulatoare folosite în zootehnie, aditivii alimentari,
antioxidanţii şi aromatizanţii, detergenţii, dezinfectanţii, substanţele folosite la dezinsecţie şi deratizare.
Toxicitatea acestora e binecunoscută iar prejudiciile asupra sănătăţii omului sunt deosebit de
grave. Este afectat sistemul imunitar, ficatul, rinichii, tiroida, sunt cancerigene, produc malformaţii ale
fătului având posibilitatea de a trece de la mamă la copil prin placentă şi laptele matern.
După compoziţie pluanţii chimici pot fi compuşi organici sau anorganici.
Poluanţii organici care poluează sever mediul inconjurător se numesc Poluanţi Organici
Persistenţi
Acest tip de poluanţi prezintă rezistenţă la degradare prin reacţii chimice, fotochimice şi
biochimice, având o durată lungă de viaţă. Pot să apară în regiuni unde nu au fost folosiţi niciodată. Nu
sunt solubili în apă, ci în ţesuturile organismelor vii, concentrându-se în grăsimi. Unii dintre ei sunt
substanţe chimice semivolatile care străbat mai multe cicluri de evaporare, transport prin aer şi
condensare, putând să parcurgă rapid distanţe mari.
Cele mai importante categorii de Poluanţi Organici Persistenţi sunt pesticidele ( aldrin, clordan,
DDT, dieldrin, endrin, heptaclor, mirex, toxafen), substanţe chimice industriale (hexaclorbenzenbifenili
policloruraţi) sau o serie de produse secundare ale unor procese tehnologice (dioxinele şi furanii).
Aldrinul e un pesticid folosit contra termitelor, lăcustelor, gărgăriţelor şi a altor insecte
dăunătoare, a viermilor care atacă rădăcinile cerealelor. Folosirea lui a fost interzisă sau sever restrânsă în
multe ţări.
Un pesticid utilizat contra termitelor, dăunătorilor precum şi împotriva unor insecte purtătoare a
unor maladii grave este dieldrinul. Are proprietaţi semivolatile, stabilitate ridicată şi solubilitate mică în
apă. Aceste proprietaţi favorizează transportul pe distanţe lungi, fiind detectat chiar şi în zona Arctică.
Diclor-difenil-tricloretan cunoscut sub denumirea de DDT este larg utilizat în culturile agricole şi
la controlul unor boli ca malaria, tifosul, transmise prin insecte ca ţânţari, pureci, păduchi. Deşi a fost
interzis sau restricţionat în numeroase ţări datorită toxicităţii, încă se foloseşte la scară mică. Expunerile
pe termen lung au fost asociate cu boli cronice şi cu risc ridicat de cancer. Este toxic şi pentru peşti şi
păsări. Fiind semivolatil, insolubil în apă şi cu stabilitate ridicată, e transportat uşor pe distanţe mari, fiind
detectat chiar şi în zonele polare.
Un fungicid întrebuinţat la tratarea seminţelor de cereale este hexaclorbenzenul. Datorită
mobilitaţii şi stabilitaţii chimice, a fost detectat în aerul, apa, sedimentele, solul şi organismele din toată
lumea. Are toxicitate mare. Substanţa trece prin placentă de la mamă la făt, apare şi în laptele matern. A
fost găsit în orice tip de hrană. Intoxicaţiile cu această substanţă produc leziuni cutanate fotosensibile,
hiperpigmentare, colici, debilitate, dermatoze.
Dioxinele şi furanii sunt amestecuri de 210 compuşi, din care 17 cu grad de toxicitate ridicat. Unul
dintre aceştia, dioxina Seveso, este considerat cel mai toxic compus fabricat de om. Expunerea la această
substanţă se datorează producerii de ierbicide, accidente industriale, arderea unor substanţe chimice,
arderea necontrolată a deşeurilor. Determină apariţia diabetului zaharat, cancer al organelor genitale la
femei şi bărbaţi, apariţia unor leziuni dermice, alterarea funcţiilor ficatului, stări de oboseală, pierderi în
greutate, scăderea imunitaţii. Se transmite in laptele matern. Carnea contaminată cu dioxina Seveso a
determinat apariţia Bolii vacii nebune sau boala Jacob-Creutzfeld.
Efectele nocive ale Poluanţilor Organici Persistenţi sunt cunoscute pe plan mondial. Convenţia de
la Stockholm, adoptată în mai 2001, are ca obiectiv protejarea sănătăţii oamenilor şi a mediului. Se
urmăreşte reducerea sau chiar eliminarea a 12 dintre aceste substanţe care preocupă comunitatea
internaţională, îmbunătăţirea performanţelor de mediu în sectorul industrial, energetic, al transporturilor,
realizarea şi dezvoltarea unei agriculturi ecologice, folosirea unor insecticide şi pesticide cu efecte
negative reduse asupra mediului.
Alimentele pot fi poluate şi de unele medicamente cu uz veterinar ce determină apariţia unei
imunităţi la antibiotice.

23
 Ca urmare a fertilizării solului, în vederea stimularii creşterii plantelor, în carne şi preparatele din
carne apar nitraţi şi nitriţi. Aceste substanţe sunt folosite şi la conservarea cărnii având efect antibacterian.
Folosite în exces pot reacţiona cu hemoglobina formând methemoglobină care provoacă stopul cardiac.
Nitraţii din solul suprafertilizat se transformă în organism în substanţe numite nitrozamine, cu un
risc mare pentru cancerul digestiv.
O serie de metale ca plumbul, mercurul, aluminiul, staniul, molibdenul, nichelul, arseniul,
cromul, în concentraţie mare, sunt toxice pentru organism.
Plumbul rezultat din deşeurile industriale, arderea carburanţilor, conductele de apă uzate se poate
depune pe legume, fructe, iarba păşunilor sau se poate infiltra în pânza freatică. Determină apariţia unei
boli numită Saturnism, care se manifestă prin alterări ale sângelui, boli neurologice şi renale.
Alimentele poluate cu cadmiu determina apariţia unor leziuni renale, hepatice, cancer pulmonar şi
de prostată.
Aluminiul din unii aditivi alimentari, vase, ambalaje, afectează sistemul nervos prin apariţia bolii
Alzheimer şi fragilizează oasele.
Mercurul din procesele industriale ajunge în organismul peştilor apoi în organismul uman.
Determină apariţia bolilor cardiovasculare, digestive, renale, neurologice, reacţii alergice.
Factorii poluanţi ai alimentelor de origine vegetală sunt apele reziduale poluate, tratamentele
aplicate în agricultură, pulberile rezultate din procesele industriale sau din termocentralele pe bază de
cărbune. Alimentele de origine animală pot fi afectate de consumul de furaje, peşte, crustacee, moluste
infestate cu substanţe poluante. Transportul, depozitările, prelucrările alimentelor, apa poluată folosită în
procesele tehnologice, sunt alţi factori de natură poluantă.
Consumul alimentelor contaminate cu substanţe poluante poate fi evitat prin păstrarea regulilor de
igienă în manipularea, pregătirea şi depozitarea acestora, cumpărarea lor de la comercianţi autorizaţi,
prelucrarea termică, spălarea alimentelor vegetale precum şi folosirea produselor alimentare care provin
din ferme în care animalele sunt hranite natural.
Bibliografie:
1. Asociaţia Experţilor de Mediu, Clubul ecologic – UNESCO Pro Natura, Broşură informativă
referitoare la pericolele şi riscurile existenţei Poluanţilor Organici Persistenţi în mediul înconjurător.
2. euinvat.bluepink.ro/wpcontent/uploads/2011/09/pp_1_pol_alim_compr_mm.pps

O ALIMENŢIE SĂNĂTOASĂ, O VIAŢĂ FRUMOASĂ!

Guşă Florica
Coordonator: prof. Măgurean Monica
Liceul Teoretic “Solomon Haliţă”

Hrana este sursa de energie necesară pentru susţinerea activităţii tuturor celulelor organismului. Ea
este furnizor de nutrienţi care sunt absolut necesari pentru creşterea şi refacerea celulelor şi dă
posibilitatea organismului să producă o varietate de substanţe, hormoni, enzime şi neurotransmiţători,
esenţiale pentru buna sa funcţionare.
Încă de la începutul omenirii, alimentaţia a avut un rol foarte important, dar şi decisiv în viaţa
tuturor oamenilor. Oamenii, ajungând să depindă de aceasta. Alimentaţia a ajuns să le protejeze viaţa, dar
şi să le-o distrugă.
În trecut alimentaţia era sănătoasă dar şi simplă. Oamenii din mediul rural îşi procurau mâncarea
de la animalele şi plantele crescute în gospodaria proprie, fără să adauge agenţi chimici ca să o conserve.
Aceştia chiar asigurau o alimentaţie sănătoasă şi celor din mediul urban prin vânzarea produselor obţinute
de ei în gospodărie în pieţele de la oraş, sau cei care mai aveau familie rămasă la ţară, îşi duceau produse
la oraş. Din acest fapt reiese că, oamenii din cele două medii aveau o alimentaţie mai sănătoasă, un stil de
viaţă mai ordonat. Erau feriţi de numeroasele boli cauzate de mâncarea nesănătoasă, aveau o viaţă mai
lungă.

24
 Toate alimentele din ziua de astăzi au devenit din ce în ce mai sofisticate, mai deosebite, cu
densităţi calorice din ce în ce mai mari, dar dezechilibrate nutriţional, ceea ce face mai uşor de înţeles că o
astfel de schimbare în alimentaţie este distrugătoare.
Din cauza populaţiei numeroase, produsele alimentare sunt fabricate în fabrici mari. Doar aşa
producatorii pot rezista numărului mare de cereri ale clienţilor. Pentru ca produsele alimentare să reziste
transportului de la fabrică până la market şi până la cumpărător, şi pentru ca acestea să aibă o durată de
valabilitate cât mai mare, producătorii adaugă câţi mai mulţi agenţi chimici, ca să îndeplinească aceste
condiţii.
Din cauza alimentaţiei nesănătoase, oamenii sunt dispuşi la diferite boli, cum ar fi: malnutriţia
(care este cauzată fie de subalimenţatie, persoanele au deficit de energie, proteine şi microelemente -
vitamina A, iod, fier), fie de supraalimentaţie. Această tulburare poate cauza riscuri grave pentru sănătate
respectiv scăderea sistemului imunitar, insuficienţa renală, atac de cord şi chiar deces. Pot să mai apară
probleme dentare (care sunt cauzate de excesul de dulciuri, care ajută la decalcifierea dinţilor, eroziunea
smalţului si apariţia cariilor), atrofierea musculară (care este cauzată de un regim alimentar lipsit de
proteine ce va face doar să obosească organismul şi să stimuleze pierderea masei musculare).
Consumul de alimente nesănătoase, bogate în grăsimi poate cauza probleme digestive, cum ar fi
arsuri la stomac si constipaţie.
Stilul de viaţă sedentar şi alimentele instant, bogate în grăsimi, substanţe artificiale periculoase
pentru întregul organism sunt principalele motive ale apariţiei kilogramelor în plus.
Mâncarea fast food poate duce la depresie în adolescenţă, poate irita mucoasa stomacului, creşte
riscul de boli cardiovasculare, poate duce la apariţia de probleme renale, ficat gras, poate provoca
depunerea de grăsime în ficat si mai poate provoca disfuncţiea hepatică.
Din aceste cauze, 14 milioane de decese sunt cauzate anual, la nivel global, de o alimentaţie
incorectă şi dezechilibrată, potrivit celor mai recente date oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Dacă avem grijă să evităm alimentaţia nesănatoasă, şi să respectăm cele două reguli foarte
importante (”evitaţi excesul de sare şi grasimi” şi ”respectaţi cele trei mese principale ale zilei”), ne
putem proteja de diferitele boli şi putem spori calitatea vieţii noastre!
Biobliografie:
https://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=mancand+sanatos+ne+protejam+viata&*&spf=1
https://caplimpede.ro/top-zece-boli-distrugatoare-cauzate-de-alimentatia-si-obiceiurile-nesanatoase/

MENŢINEREA SĂNĂTĂŢII PRIN REGIM

Autor: Pop Alina Natalia
Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu” Baia Mare

Există o memorie şi o proiecţie a imaginii corporale la nivelul creierului unde ajung impulsurile
vizuale, auditive şi tactile responsabile de percepţia propriei persoane. Această memorie are o perioadă de
latentă de 3 luni, lucru care poate constitui un avantaj sau un dezavantaj.
Este avantajos pentru că ne permite mici abateri de la „forma ideală”, care nu vor lăsa urme. Chiar
dacă ne facem toate poftele în vacanţă organismul îşi va regla metabolismul astfel încât revenirea la
alimentaţia obişnuită să ducă fără efort deosebit şi la pierderea celor câtorva kilograme suplimentare. Şi
reciproca e valabilă – dacă slăbim pentru că avem o perioadă mai încărcată sau suntem stresaţi, corpul
nostru va şti singur cum să-şi revină la greutatea normală.
Dezavantajul existenţei memoriei schemei corporale se manifestă când dorim să schimbăm în plus
sau în minus o greutate pe care o avem de mult timp şi care era considerată de creierul nostru ca fiind de
referinţă. Fie că suntem slăbănogi, plinuţi sau grăsuţi, toţi avem nevoie de 3 luni de menţinere constantă a
noii greutăţi dacă dorim să devină reper pentru noua noastră imagine.
Ce înseamnă regim de menţinere? Dacă luăm exemplul persoanelor care vor să slăbească,
succesiunea este următoarea:
- dieta (cura de slăbire) până când sunt atinse kilogramele dorite.
25
 - reintroducerea treptată a alimentelor restricţionate în dietă, care se numeşte perioada de stabilizare
şi trebuie să dureze 3 luni. În acest interval, în fiecare săptămână se va introduce în alimentaţie o porţie
din alimentele „delicate”: fructe, ulei, paste, orez, pâine, brânză, vin şi chiar 2 linguriţe de zahăr.
Greutatea se urmăreşte prin cântărire săptămânală şi orice creştere ponderată mai mare de 0,5 kg duce la
revenirea la dieta iniţială pentru 2 săptămâni.
- alimentaţia echilibrată pe viaţă, constituie regimul de întreţinere.
Slăbitul poate lăsa o imagine de grăsime-fantomă, care trebuie ştearsă din memorie pentru a nu
exista riscul de recădere.
Soluţia: orice kilograme în plus trebuie tratate cu seriozitate; scăpaţi rapid de ele înainte ca
imaginea corporală de supraponderal să se formeze şi să se memoreze.
„Suntem dispuşi să cheltuim oricât şi să încercăm orice în materie de cure de slăbire, nu contează dacă
sunt medicamente minune care ne „topesc” pe măsură ce noi înfulecăm tot frigiderul, că sunt creme care
printr-o simplă aplicare fac să dispară centimetri consistenţi din zonele cu rotunjimi, că sunt aparate
sofisticate care masează, palpează, rulează şi extermină orice bucăţică de grăsime sau că este una dintre
dietele miraculoase inventate de cine ştie ce doctor (sau ne-doctor) „celebru”. Toate ne hrănesc aceeaşi
iluzie: că este uşor să slăbeşti, că se întâmplă repede (trebuie doar să ai produsul potrivit), că nu este
nevoie să renunţi la nimic din ceea ce îţi place, adică exact ce ne dorim să auzim.
Tristul adevăr este că dieta reprezintă în prezent unicul tratament al kilogramelor în plus, deoarece
în afară de apă orice aliment are calorii şi, deci, poate îngrăşa. Problema este cât de mult mâncăm din
respectivul produs.
Concluzia: orice aliment îngraşă, dacă mâncăm suficient de mult. Iar premiul Nobel pentru
tratamentul obezităţii încă aşteaptă să fie decernat.
Organismul nostru funcţionează după reguli clare, iar prioritatea noastră ar trebui să fie cum să-i
dăm ce trebuie atunci când trebuie. Şi pentru că e mai uşor să previi decât să vindeci luaţi măsuri
împotriva fiecăruia din „motivele” care vă împiedică să respectaţi un mod de alimentaţie sănătos şi
echilibrat.
• evitaţi săritul peste mese şi în acest fel vă veţi putea controla apetitul la masa de seară.
• mâncaţi la fiecare masă un aliment cu amidon (o felie de pâine), care ţine de foame şi vă ajută să
rezistaţi la pofta pentru dulciuri.
• nu lăsaţi la îndemână alimente care vă pot tenta, nu le cumpăraţi sau dăruiţi-le altcuiva dacă v-au
fost oferite cadou.
• gătiţi dietetic pentru toată familia şi cine are chef de „bunătăţi” să se ducă să le consume
în altă parte.
• ridicaţi-vă de la masă când aţi terminat de mâncat şi lăsaţi-i pe ceilalţi să strângă.
• folosiţi farfurii de dimensiuni normale, mâncaţi câte 1-2 linguri din fiecare fel şi nu vă mai puneţi
supliment, indiferent cât este de bun. Toată mâncarea consumată la o masă nu trebuie să depăşească
suprafaţa unei farfurii cu diametrul de 20 de cm.
• alegeţi întotdeauna porţia mai mică sau varianta pentru copii pentru că există tendinţa de a goli tot
din farfurie şi dacă e „BIG” atunci veţi mânca „BIG”.
• mereu vor fi evenimente de sărbătorit cu mâncare în viaţa voastră, aşa că faceţi un titlu de glorie
din a trişa, păcălindu-i pe cei din jur că mâncaţi, când de fapt voi doar gustaţi.
• dacă faceţi exces într-o zi nu treceţi la post negru ziua următoare, gândindu-vă că aşa sunteţi mai
puţin vinovaţi. Organismul nostru nu funcţionează pe datorie, aşa că asumaţi-vă păcatul şi reveniţi la un
regim echilibrat, pentru că nu s-a îngrăşat nimeni dintr-o masă copioasă – cu condiţia să rămână doar una!
Citiţi etichetele produselor pe care le cumpăraţi, chiar dacă scrie că acest produs conţine zahăr
înseamnă că e adevărat.
Bibliografie:
1. Dr. Gillan Mc. Keith – Eşti ceea ce mănânci, Editura Curtea Veche, Bucureşti 2011
2. Dr. T. Colin Campbell – Studiul China. Cel mai complet studiu asupra nutriţiei, Editura Advent,
Râmnicu Vâlcea, 2007
3. Dr. Mihaela Bilic – Trăiesc, deci mă abţin, Editura Coreus Publishing, Bucureşti 2007

26
 FĂINA DE GRÂU – COMPONENTELE PRINCIPALE

prof. Dima Lucia, Colegiul Tehnic „ Ion Mincu” Timişoara

Făina de grâu conţine aproximativ 70% glucide, în special amidon. Amidonul este un compus
macromolecular rezultat prin policondensarea glucozei, cu formula , unde are valori de
ordinul sutelor şi miilor. Amidonul este format din amiloză, care este solubilă în apă caldă şi
amilopectină, care este insolubilă în apă caldă. Amiloza dă cu iodul o coloraţie albastru intens, iar
amilopectina dă cu iodul o coloraţie roşu – violet. Glucidele au în organism un important rol energetic, „
arderea” unui gram de amidon, aducând organismului un aport caloric de 4,1 Kcalorii.
Făina de grâu conţine aproximativ 11,7% proteine.Proteinele din făina de grâu sunt cunoscute sub
numele generic de gluten. Glutenul este format din gliadină, solubilă în alcool etilic 70% şi glutenină
care nu este solubilă în alcoolul cu concentraţia menţionată. Glutenina este solubilă în soluţii diluate de
alcool sau de acizi.Prolina este un aminoacid heterociclic, întâlnit în proteinele gramineelor. O proprietate
particulară a prolinei este solubilitatea ei în alcool, proprietate caracteristică şi proteinelor care conţin
prolină în cantităţi mari.
Glutenul este componenta proteică insolubilă în apă, din endospermul grâului, fiind alcătuită din gliadină
şi glutenină,în raport de 1:1, componente care se deosebesc între ele prin greutate moleculară dar şi prin
solubilitate. Gliadina este formată dintr – un lanţ simplu, cu greutatea moleculară cuprinsă între 30 000 şi
100 000 unităţi. Gliadinele sunt foarte lipicioase.
Există date care demonstrează că elasticitatea glutenului este determinată de secvenţe
polipeptidice bogate în glicocol. Gliadina eate responsabilă de proprietăţile extensibile ale aluatului
pentru că permit retenţia gazelor. Glutenina conferă elasticitate aluatului fiind responsabilă de forma
acestuia.

GLICOCOL
Metoda de determinare cantitativă a glutenului din făina de grâu este relativ simplă şise bazează
pe faptul că glutenul nu este solubil în apă, în timp ce amidonul este solubil. O cantitate de 100 g făină se
amestecă cu 50 g soluţie NaCl2% şi se obţine un aluat care se lasă în repaus 15 minute, după care acesta
este spălat cu apă distilată în vedera îndepărtării amidonului. Materialul elastic obţinut este glutenul, care
poate fi cântărit, rezultatul reprezentând conţinutul procentual în proteine al făinii cercetate. Făina este
apreciată ca fiind de calitate dacă acest procent depăşeşte 11%.
În structura glutenului au fost identificaţi 20 de tipuri de aminoacizi, cei polari şi cei nepolari fiind
prezenţi în proporţii egale, de aproximativ 40%. Aminoacizii ionizabili acizi şi bazici sunt în proporţie de
8%. Dintre aminoacizii ionizabili acizi, predomină acidul glutamic. Referitor la aminoacizii ionizabili
bazici, se poate face aprecierea că glutenul conţine cantităţi mici de triptofan, cisteină şi lizină. Glutenul
formează în aluat o peliculă subţire, capabilă să se extindă în prezenţa bioxidului de carbon rezultat din
procesul de fermentaţie, dând naştere unei structuri poroase, ceea ce asigură calitatea pâinii.
NH2 CH COOH

C H2

CH2
N H2 CH COOH
CH2
CH2

CH2
C H2

COOH N H2
A C ID G L U T A M IC , L IS IN Ã

27
 Proteinele din structura glutenului sunt hidrofobe şi în contact cu apa se umflă, formând o masă
vâscoasă şi elastică. Aminoacizii cu catene laterale alifatice sau aromatice nepolare sunt hidrofobi. Din
prima categorie fac parte: alanina, leucina, izoleucina, valina, metionina şi prolina, iar din cea de a doua
categorie fenilalanina şi triptofanul.
NH2 CH COOH

CH3
ALANINÃ
Există persoane care pot dezvolta intoleranţă la gluten, manifestată prin tulburări de natură
digestivă, asociate simptomelor caracteristice bolii celiace. Este recomandat ca o persoană să nu consume
mai mult de 3, 4 felii de pâine pe zi, care tradus în grame ar fi 150 g până la 200 g pâine pe zi, ceea ce
corespunde unui aport caloric cuprins aproximativ între 400 Kcalorii şi 550 Kcalorii.
Prin„ arderea” unui gram de proteine, se obţin de 4,1 Kcalorii, la fel ca prin„ arderea” unui gram
de glucide. Având în vedere că făina de grâu conţine aproximativ 70% glucide şi 11.7% proteine, un
calcul simplu arată că 100 g făină cuprinsă în hrană aduc în organism, dacă luăm în calcul numai
glucidele şi proteinele un aport energetic de 335 kcalorii( 4,1 ·81,7 =335). Făina de grâu mai conţine 12%
apă, 1,2% grăsimi dar şi minerale (fosfor, potasiu, sodiu, sulf, clor, magneziu, fier, siliciu) şi vitamine (
nu şi vitaminele C şi D).
BIBLIOGRAFIE:
1. Dumitru I.F., Biochimie, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, Bucureşti, 1980
2. Dumitru I.F., Iordăchescu D., Introducereînenzimologie, EDITURA MEDICALĂ, Bucureşti,1981
3. http://www.alegesanatos.ro/ingrediente/proteine-din-grau-

STILUL DE VIAŢĂ ŞI SĂNĂTATEA

Prof. FILIMON DANA

Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud
jud. Alba

Stilul de viaţă sănătos reprezintă un mod de a trăi care ne ajută să ne bucurăm de viaţă sub toate
aspectele. Sănătatea nu înseamnă doar evitarea îmbolnăvirilor de tot felul, ci şi păstrarea unei stări de bine
din punct de vedere fizic, mental şi social.
Proiectarea activităţilor pentru prevenţie şi educaţie pentru un stil de viaţă sănătos la clasă, revine
profesorului diriginte. Aceste activităţi nu trebuie să se concentreze numai pe transmiterea informaţiei, ci
şi pe implementarea motivaţiei, obiceiurilor şi încrederii necesare pentru a acţiona în scopul îmbunatăţirii
sănătăţii. Elevii trebuie ajutaţi să-şi dezvolte încrederea şi stima de sine, să se autocunoască, să
descopere activităţi care-i pot ajuta să se dezvolte sănătos.
Proiectarea este baza planului de intervenţie şi se realizează pe o problemă a clasei identificată de
profesor şi elevi. În activităţile de consiliere, pentru formarea unui sistem de valori, convingeri şi atitudini
sănătoase trebuie folosite cele mai eficiente metode şi tehnici de lucru, metode interactive de grup :
lucrul în cerc, discuţii în perechi, brainstorming,, continuum, jocul de rol, discuţii de grup, exerciţiul de
antrenament creativ. Elevii trebuie deprinşi să respecte regulile de comunicare şi muncă în grup, iar
consilierul trebuie să posede atitudinile şi abilităţile necesare procesului de consiliere.Consilierul are un
rol cheie în asigurarea succesului activităţii, el trebuie să monitorizeze şi evalueze în permanenţă
activităţile şi materialele pentru a putea aduce îmbunatăţiri sau schimbări atunci când este nevoie.
Adoptarea unor comportamente de risc poate duce uneori la dependenţă.Rolul prevenţiei în acest
caz este esenţial.
Prevenţia consumului de alimente nesănătoase are ca şi componente:
o informaţii privind consecinţele sociale şi de sănătate de scurtă şi de lungă durată ale
consumului de alimente nesănătoase;
28
 o formarea unor valori şi atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos;
o dezvoltarea deprinderilor de comunicare, asertivitate, de management al conflictelor, de
luare de decizii responsabile şi de a face faţă presiunii grupului;
o discutarea şi analizarea rolului influenţei grupului, a familiei şi a mass-mediei în formarea
şi menţinerea atitudinilor faţă de consumul de alimente nesănătoase;
o formarea unor abilităţi de management al stresului;
o desfăşurarea unor activităţi de recreere sănătoase: sport, muzică, activităţi de club,
activităţi de voluntariat;
Planul de intervenţie
Obiectiv de lungă durată :
Formarea şi dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos.
Obiective specifice
1. Dezvoltarea stimei de sine
Strategii de intervenţie
Unicitate şi valoare
Tehnica SWOT
Acceptarea sentimentelor pozitive şi negative
Comunicare asertivă
Erorile de gândire
Activităţi
Exerciţii de autocunoaştere
Discutareaconceptului de ,,unic’’, ,,special’’, ,,diferit’’
Crearea a cât mai multe oportunităţi de succes, situaţii în care elevul să-şi identifice punctele tari
Exerciţii de rezolvare de probleme, de negociere, de dezvoltarea abilităţilor de comunicare.
Fişe de lucru, teste pentru a-i facilita momentele de reflecţie
Exerciţii de recunoaştere şi discuţii asupra comportamentelor pasiv, asertiv, agresiv
2. Prevenireacomportamentelor de risc
Strategii de intervenţie
Consumul de alimente nesănătoase, consecinţe
Consumul de alcool şiconsecinţele lui
Mituridesprefumat, alcool, droguri
Influenţa grupului, familiei şi mass- mediei în menţinerea atitudinilor faţă de consumul de
alimente nesănătoase,fumat, consumul de alcool, droguri
Activităţi
Identificarea atitudinii faţă de consumului de alimente nesănătoase,fumat, consumul de alcool şi
alte droguri.
Identificareamiturilordespreconsumul de alimente nesănătoase, prinfişe de lucru, chestionare.
Informaţiiprivindconsecinţele sociale şi de sănătatealeconsumului de alimente nesănătoase.
Discutareaşiformareaabilităţilor de a face faţăpresiuniigrupuluişi de comunicareasertivă
Discutareabeneficiilorrenunţării la fumatşiconsumul de alcool
Exerciţii : cum sărefuzămîntr-o situaţiedificilă, învaţăsăspui NU presiuniigrupului, luare de
deciziiresponsabile.
3. Formarea unor comportamente alternative
Strategii de intervenţie
Comportamente alternative
Metode de control a stresului
Hobby-uri
Comportamente protectoare ale sănătăţii
Activităţi
Exerciţii de formare a abilităţilor de luare a deciziilor, de gândire critică şi de management al
stresului.
Învăţarea unor metode de control al stresului(practicarea unor hobby-uri , sport, muzică).
Crearea de situaţii în care elevul să aibă posibilitatea de a oferii ajutor altor persoane(activităţi de
voluntariat).
29
 Balanţă între muncă- odihnă- recreere
Discutarea modelului „Piramidei Alimentare”
Exerciţii de relaxare.
Dezvoltarea deprinderilor de management al situaţiilor de criză
Evaluarea eficienţei intervenţiei
Se realizează prin întrebări şi chestionare care vizează cunoştinţele despre efectele fumatului,
consumului de alcool şiconsumului de alimente nesănătoase.
Grile de autoevaluare comportamentală.
Grile de observare comportamentală.
Confecţionare de materiale educative.
Activităţi de voluntariat
Rezultate obţinute
Derularea activităţilor pentru formarea unui stil de viaţă sănătos s-a făcut pe parcursul a zece ore de
consiliere şi orientare, la clasa a IX-a, învăţământ profesional. Monitorizarea şi evaluarea activităţilor,
arată următoarele concluzii:
După acest plan de intervenţie, cinci elevi au renunţat la consumul de alimente nesănătoase, trei au
renunţat la consumul de alcool, doi au renunţat la fumat, dar încă îi tentează. Rezultatele nu sunt
spectaculoase, dar ştim cu toţii că modificarea unui comportament de risc este un proces îndelungat şi
necesită multă muncă. De aceea consider că activităţile pentru un stil de viaţă sănătos, trebuie sa înceapă
din ciclul primar, să se continue în fiecare an de şcoală pe parcursul a cât mai multe ore, pentru că este
mai uşor să previi decât să corectezi un comportament. În aceste activităţi, trebuie implicaţi toţi profesorii
şi părinţii, deoarece am constatat din răspunsurile elevilor şi studiile de caz efectuate, că ei sunt unii din
factori de formare sau menţinere a comportamentului de risc. Dacă schimbarea începe de la noi, poate
reuşim să schimbăm atitudinea copiilor noştri fată de consumul de substanţe şi consumul de alimente
nesănătoase.. Nici un efort nu trebuie considerat prea mare, pentru ca beneficiarii acestor activităţi, de
educaţie pentru sănătate, sunt comunitatea şi societatea, care au nevoie de persoane echilibrate şi fericite,
responsabile şi eficiente.
Bibliografie
1. Adriana Băban, Consiliere Educaţională, Psinet, Cluj- Napoca, 2001
2. Gheorghe-Eugeniu Bucur, Octavian Popescu, „Educaţie pentru sănătate în familie şi în şcoală”,
Editura Fiat Lux, Bucureşti, 2004
3. Shapiro Susan, Flaherty- Zonis C.” Manual de educaţie pentru sănătate”, traducere Fundaţia Saros, Cluj
Napoca, 1995

FRUCTELE EXOTICE ŞI SĂNĂTATEA

Elev: Cristina Corodi, clasa XII A

Prof.coordonator: Popa Alina Mirela
Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „G.E. Palade”, Satu Mare

În ultimul timp, în alimentaţia omului modern se pune accentul pe materii prime naturale, bio,
ecologice şi fără adaosuri sau artificii alimentare în procesarea acestora.
Astfel ne sunt indicate fructe noi, cu denumiri ciudate pe care trebuie să le gustăm măcar o data în
viaţă precum: fructe goji, fructe acai, avocado, papaya, fructul pasiunii, pomelo, etc, pe care adesea le
găsim fără greutate pe rafturile marilor magazine.
Marketingul ne îndeamnă prin reclama care se face peste tot, să le şi cumparăm.
Avocado are proprietăţi curative şi conţine tot atâţia nutrienţi ca o bucată de carne. Este utilizat în
tratarea problemelor coronare, lupta împotriva rahitismului şi slabiciunii fizice. Graţie fibrelor pe care le
conţine, acest fruct se digeră uşor. Fructul de avocado este un tonic cerebral extrem de util celor care
depun o munca intelectuală.Şi cei care depun o muncă fizică se pot bucura de beneficiile lui, ca şi cei care
practică sport, fiind un important stimulator muscular. La randul sau, muşchiul inimii funcţioneaza mai
bine în urma consumului de avocado, graţie unui aminoacid – carnitina. Pulpa fructului conţine substanţe

30
antibiotice care tratează bolile pielii, dar şi infecţiile cu E. Coli, bolile gastro-intestinale şi hepato-biliare,
problemele renale, meteorismul si reumatismul.

Fructele Acai are fructe asemanatoare ca aspect cu strugurii, au o culoare violacee, sunt mici şi
foarte moi. Fructele de acai conţin doar 10% pulpă, restul de 90 de procente fiind seminţe.
Gustul fructelor este o combinaţie între aroma fructelor de pădure şi ciocolata.
În comparaţie cu laptele proaspăt de vacă, fructele de acai conţin de 3 ori mai multe lipide, de 118 ori
mai mult fier, de 7 ori mai mulţi carbohidraţi, cu 50% mai mult fosfor, de 8 ori mai multă vitamina C şi
aproximativ aceleaşi cantităţi de proteine şi calciu. Fructele de acai conţin de 10 ori mai multi antioxidanţi
decât strugurii, sunt bogate în acizi graşi esenţiali - omega 3, omega 6 şi omega 9. Antioxidanţii
încetinesc procesul de îmbătrânire şi luptă împotriva radicalilor liberi.

Fructul pasiunii- Passiflora are un conţinut bogat în minerale, vitaminele A, C şi E şi

antioxidanţi. În cosmetică, efectele sale sunt foarte apreciate. Încetineşte procesul de îmbătrânire prin
aportul mare de antioxidanţi şi de vitamine, menţine vitalitatea pielii, previne apariţia ridurilor. De
asemenea, are efecte antiinflamatorii, fiind indicat în bolile de piele. Extractele de fructul pasiunii se
regăsesc în multe produse cosmetice dedicate îngrijirii tenului, buzelor, părului şi în cremele de corp.

Fructele goji au mari beneficii în alimentaţie , fiind bogate în vitamina A şi în complexul de

vitamine B, care stimulează procesele digestive şi de absorbţie a nutrienţilor în organism. Sunt
recomandate în dietele de slăbire si sunt considerate revigorante pentru organismul omului.

Durian este un fruct venerat in Asia de Sud. Este acoperit cu spini la pulpa fructului are un gust şi
un miros ciudat , asemănător cepei stricate. Asiaticii îl adoră iar europenii nu îl agreează tocmai datorită
mirosului respingător. Acest fruct nu este comercializat în România dar este cunoscut deoarece
proprietăţile lui ciudate nu puteau rămâne în anonimat. Fructul poate creşte până la 30 centimetri în
lungime şi până la 15 centimetri în diametru. De obicei, cântăreşte de la un kilogram până la trei. Durian
are o formă rotundă, uşor neregulată, acoperită cu spini. Numele lui provine chiar de la formula “duri
malay”, care înseamnă spin. Spre deosebire de exterior, pasta acestui aliment este cărnoasă, are nuanţe de
galben spre portocaliu şi un gust dulce, apreciat de localnici şi de turistii deschişi către nou.

31
 Rambutan este un fruct ciudat care arată ca o căpşună cu blană la exterior. Este originar din Asia
de Sud-Est, dar sa extins ca o versiune „sălbatică” mai mică în Costa-Rica. Fructul are o formă ovală şi
cam 3-6 cm în diametru. Coaja tare este roşiatică (rareori portocaliu sau galben) şi este acoperită cu spini
moi, de unde provine şi denumirea ce semnifică „fire de păr”.
După ce este decojit exteriorul său păros, înăuntru se arată pulpa lipicioasă, cu un gust dulce puţin acriu
ce aminteşte pe cel al strugurilor, şi are o sămânţă lemnoasă la mijloc.

Cherimoya sau mărul cremă, este o plantă cu frunze căzătoare care se creşte la o altitudine înaltă
din zonele muntoase din America de Sud. Fructul este de o formă rotundă nedesluşită şi se găseşte cu trei
feluri de coajă – Impressa (crestată), Tuberculate (acoperită cu umflături) sau intermediară (o combinaţie
dintre primele două). Pulpa albă de sub coajă este foarte aromată, suculentă şi de o consistenţă cremoasă.
Se spune că fructul are un gust asemeni unei combinaţii din banane, fructul pasiunii, papaya şi ananas. În
1866 Mark Twain a spus „cherimoya, fructul cel mai delicios cunoscut de oameni”.

Carambola sau fructul stea, este un pom fructifer nativ din Filipine, dar poate fi găsit în întreaga
Asia de Sud-Est, Asia de Est, America de Sud, Florida şi Hawaii. Acest fruct are cinci creste de-a lungul
corpului său, care atunci când este tăiat lateral, arată ca o stea din care motiv a şi fost numit astfel. Fructul
este bogat în vitamina C şi antioxidanţi. El devine de un galben strălucitor după ce se coace, are o piele
ceroasă şi întreg fructul este comestibil, suculent şi crocant.

Litchie . Este un copac fructifer tropical şi subtropical originar din provinciile chineze Guangdong
şi Fujian, care acum se cultivă în mai multe părţi ale lumii.Fructele proaspete au o pulpă delicat albicioasă
cu un miros floral şi un gust aromat dulce. Deoarece această aromă-parfum se pierde în procesul
conservării, fructul, de obicei, se consumă proaspăt. Fructul cărnoas Litchi măsoară 5 cm în lungime şi 4
cm în lăţime şi cântăreşte aproximativ 20g. Litchi are o istorie de cultivare care îşi ia începutul de la anii
2000 î.Hr., conform înregistrărilor chineze. Cultivarea sa a început în zona de sud a Chinei, Malaezia şi
Vietnam.

Sfaturile medicilor şi ale nutriţioniştilor din întreaga lume accentuează îmbogăţirea alimentaţiei cu
fructe şi legume de bună calitate. Cercetările noi în acest domeniu indică binefacerile fructelor de orice
natură. Şi în Romania a devenit oarecum o modă, renunţarea la produsele tradiţionale în favoarea celor
de import, posibil datorită nevoii de „a schimba ceva” în gusturile propriu-zise sau a curiozităţii unor

32
denumiri. Părerea consumatorilor este unanimă privind noutatea, dar diferită privind gusturile acestor
alimente, cel puţin ciudate pentru consumatorul român.
Bibliografie:
1. http://foodstory.stirileprotv.ro/bucatarie-internationala/cele-mai-bune-10-fructe-exotice-si-ciudate-
de-care-nu-ai-auzit
2. http://inbors.com/fructe-exotice-ciudate-de-care-veti-fi-cu-siguranta-surprinsi/

ALIMENTE DESTINATE PERSOANELOR CU NEVOI SPECIALE

GROZEA GABRIELA, maistru instructor

Şcoala Postliceală ”Louis Pasteur” Municipiul Câmpina

Nutriţia (de la latinescul nutritio) se defineşte că totalitatea proceselor fiziologice prin care
organismele îşi procura hrană (nutrienţii) necesară creşterii, dezvoltării, obţinerii energiei pentru
desfăşurarea proceselor vitale, refecerea ţesuturilor, etc. Nutriţia are o deosebită importantă în menţinerea
stării de sănătate, în dezvoltarea armonioasă a organismului uman, în prevenţia unor boli, iar terapia
medicală nutriţională este parte importantă în vindecarea diferitelor boli.
„Bolile cronice corelate cu nutriţia au cel mai mare impact pentru sănătatea publică, atât în
termenii costului direct pentru societate şi guvern, cât şi în termenii anilor de disabilitate pe care îi
produc. Acestea includ obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare, cancerul, osteoporoză şi bolile
dentare.”

Figura 1

Calculul greutăţii ideale

Pentru calcularea greutăţii ideale cele mai utilizate formule sunt: formula Broca, formula Lorentz,
formula „Metropplitan Life Insurance” şi indicele masei corporale. - Indicele masei corpului (IMC) sau
„Bodz Mass Index” (IMC)= G(kg)/I(m)².
Definirea greutăţii corporale în funcţie de IMC – indice de masă corporală:
18,5 - 24,9 kg/m² = normală
25,0 - 29,9 kg/m² = supraponderal
30,0 - 34,9 kg/m² = obezitate gradul I
35,0 - 39,9 kg/m² = obezitate gradul II
peste 40 kg/m² = obezitate gradul III
Colesterolul şi bolile cardiovasculare
În prezent un rol important în bolile cardiovasculare îl are factorul genetic, relaţia ateroscleroza-
colesterol rămâne încă de mare actualitate. Într-adevăr, numeroase studii epidemiologice, clinice şi
terapeutice au permis punerea în evidenţă a rolul lipidelor alimentare în explicarea incidenţei bolilor
cardiovasculare într-o populaţie dată. Problema este complexă, întrucât în prezent se cunoaşte relaţia
colesterol- trigliceride plasmatice, colesterol- acizi graşi săturaşi, colesterol- acizi graşi mono- şi
polinesaturati. Se ştie în plus, de exemplu, că nu toţi acizii graşi saturaţi au acelaşi efect asupra
colesterolului LDL şi a colesterolului HDL. Acizii lauric, miristic şi palmitic sunt cei mai
hipercolesteroleminati, în timp ce acidul stearic nu are efect. Efectul colesterolului alimentar asupra

33
colesterolului LDL este variabil, întrucât numai unele persoane prezintă o creştere a colesterolului LDL
odată cu creşterea colesterolului alimentar. În plus, efectul colesterolului alimentar este mai important
dacă aportul de acizi graşi saturaţi, este simultan crescut ori dacă persoanele au deja hipercolesterolemie.
De remarcat că înlocuirea izocalorica a grăsimilor saturate prin grăsimi polinesaturate (echivalent a 5%
din aportul zilnic) conduce la o scădere a colesterolemiei cu 0,13 mmol/l şi a colesterolului LDL cu 0,11
mmol/l. Scăderea colesterolului alimentar cu 200 mg conduce la o scădere suplimentară a colesterolemiei
total cu 0,13 mmol/l şi a colesterolului LDL cu 0,10 mmol/l. În ultimii ani se vorbeşte tot mai mult de
rolul aterogenic al trigliceridelor plasmatice, că factor independent de risc cardiovascular. Acest lucru este
important nu numai pentru persoanele diabetice, dar şi pentru persoanele obeze sau chiar
normoponderale.

Figura 2

Aprecierea stării de nutriţie

Principiile nutritive asigura energia şi materiale necesare pentru menţinerea vieţii, îndeplinirea
activităţilor zilnice, procesele de creştere şi dezvoltare, reparare tisulară şi cicatrizare, menţinerea
integrităţii şi bunei funcţionalităţi a tuturor organelor şi sistemelor organismului. Stările de nutriţie
exprimă gradul în care sunt satisfăcute nevoile nutritive fiziologice ale organismului. Aprecierea stării de
nutriţie reprezintă evaluarea statusului nutritional al unei persoane precum şi evaluarea necesarului de
nutriţi ale acestuia şi se bazează pe informaţiile obţinute prin anamneză, anchetă alimentară, examen
clinic, măsurători antropometrice şi teste de laborator. Scopurile aprecierii stării de nutriţie sunt:
evaluarea cu acurateţe a statusului nutritional al persoanei, determinarea nivelului suportului nutritional
necesitat de acea persoană, monitorizarea schimbărilor survenite în statusul nutriţional şi efectul
intervenţiilor nutriţionale.
Anamneza
Trebuie să cuprindă atât informaţii generale cât şi informaţii care se referă la: comportamentul
alimentar, atitudinea faţă de alimente şi preferinţele alimentare; obiceiurile alimentare tradiţionale şi/sau
religioase; regimuri alimentare particulare; utilizarea de suplimente vitaminice sau minerale (cu
precizarea tipului şi cantităţii); numărul şi orarul meselor; posibilităţile financiare; nivelul de activitate
fizică şi capacitatea de efort; modificările apetitului; modificările recente ale greutăţii corporale; probleme
dentare, tulburări gastrointesinale; alergii alimentare; intoleranţă la lapte(lactoză); antecedente personale
patologice şi eventuală lor legătură cu nevoile nutriţionale ale pacientului. Datele referitoare la
modificările recente ale greutăţii corporale sunt foarte importante pentru informaţiile preţioase aduse.
Astfel o scădere rapidă şi importantă în greutate poate sugerează prezenţa unei neoplazii, malfunctia
glandei tiroide sau înfometarea voluntară. Dacă există fluctuaţii ale greutăţii poate fi vorba despre
bulimie. Scăderea masei musculare este un semn important de malnutriţie.

Figura 3

34
 Ancheta alimentară
Este o metodă curentă de determinare a aportului caloric şi are că principal avantaj larga
accesibilitate iar că dezavantaj, relativitatea informaţiei furnizate.
Obiective: - determinarea ingestiei medii de alimente într-o zi; - determinarea conţinutului
energetic şi în principii nutritive ale alimentelor consumate; - aprecierea modului de prelucrare culinară a
alimentelor din care vor rezultă eventual şi pierderile suferite în procesul de pregătire; Cel mai frecvent,
informaţiile privind consumul alimentar sunt culese cu ajutorul chestionarelor care cuprind atât întrebări
standard cât şi întrebări „cheie” prin care se verifică exactitatea răspunsurilor. Întrebările trebuie să fie de
aşa natură încât să elimine cât mai mult din subiectivismul aprecierilor individuale.
Există mai multe metode de realizare a anchetei alimentare: - pacientul este rugat să enumere
alimentele şi lichidele consumate în cursul unei anumite zile, de obicei în cursul ultimelor 24 ore; - pentru
aprecierea consumului alimentar se realizează anchetă alimentară pentru mai multe zile diferite incluzând
şi zilele de la sfârşitul săptămânii sau cele în care, eventual, individul s-a aflat în deplasare, urmărindu-se
alcătuirea unui tipar al alimentaţiei pe durata unei săptămâni; - pacientul este întrebat despre frecvenţa cu
care consumă diferite alimente într-o anumită perioada de timp. De obicei pacientului în este pusă la
dispoziţie o lista de alimente din care să aleagă. Chestionarul organizează alimentele în grupe alimentare
caracterizate prin nutrienţi comuni. Dacă se consideră că informaţiile furnizate prin anchetă alimentară
sunt veridice, se trece la calculul caloric şi în principii nutritive pe baza tabelelor privind compoziţia
alimentelor. Aportul astfel estimat se compară apoi cu recomandările existente. Dacă modul de
alimentaţie a pacientului a suferit recent modificări semnificative, este recomandat să se investigheze
obiceiurile alimentare anterioare acestei modificări. O altă metodă folosită este aceea de a înregistra
alimentele ingerate. Se ţine evidenţă alimentelor consumate fie numai sub aspect calitativ, adică pacientul
îşi notează ce alimente a mâncat, sau atât sub aspect calitativ cât şi cantitativ, adică pacientul îşi notează
alimentele şi cantitatea consumată din fiecare. Cantităţile se vor exprima aproximativ (cu ”unităţi de
măsură” ca lingură sau cană) sau, mai exact, prin cântărirea efectivă a alimentelor în stare preparată. Într-
un mod şi mai riguros se pot notă exact toate ingredientele folosite şi cantităţile respective. Se înţelege că
o astfel de metodă nu poate fi folosită pe o perioada de timp prea îndelungată.
Examenul clinic
Examenul clinic trebuie să fie complet şi să insiste pentru a detecta eventualele scăderi ale
ţesutului adipos subcutanat sau ale masei musculare sau prezenţa edemelor pretibiale, sacrate sau a
ascitei. O atenţie deosebită trebuie acordată inspecţiei tegumentelor (paloare, descuamare, ulceraţii
superficiale, calitatea vindecării leziunilor), stării de hidratare, precum şi inspecţiei părului, dinţilor şi
gingiilor, limbii şi buzelor.
Semne clinice cu implicaţii nutriţionale şi semnificaţia lor
Tegumente: - paloare (deficit de fier, acid folic, B12) - echimoze (deficit de vit.K) - ulcere de decubit;
întârzierea cicatrizării (malnutriţie proteică) - acanthosis nigricans (obezitate, diabet zaharat) -
hiperkeratoză ( deficit de vit. A ) - petesii (deficit de vit. A, C sau K ) - purpura ( deficit de vit. C sau K ) -
rash psoriaziform (deficit de zinc ) - descuamare eczematoasă (deficit de zinc ) modificări ale
pigmentaţiei (deficit de niacina, malnutriţie protein-calorică) - dermatoză scrotala sau vulvara fără semne
de inflamaţie (deficit de riboflavină ) - subţierea şi uscarea tegumentelor (deficit de acid linoleic )
Cap: - atrofia muschiului temporal ( malnutriţie protein-calorică ) - întârzierea închiderii fontanelelor
(malnutriţie, deficit vit.D)
Ochi: -hemeralopie, xerosis, puncte Bitot, keratomalacie (deficit de vit.A) - fotofobie, vedere înceţoşată,
inflamaţie conjunctivală (deficit de riboflavină, vit. A )
Cavitate bucală: - aprecierea stării dinţilor şi gingiilor - glosită (deficit de riboflavină, niacina, acid folic,
vit.B12 sau vit. B6 ) - sângerări gingivale (deficit de vit. C , riboflavină) - cheiloză (deficit de riboflavină
) - stomatită angulară (deficit de riboflavină, fier) - hipogenezie (deficit de zinc) - atrofia limbii (deficit de
riboflavină, niacina, fier) - fisuri linguale (deficit de niacina) - seboree nasolabiala (deficit de vit. B6 )
Gât: - guşă (deficit de iod) - mărirea parotidei (deficit proteic)
Torace: - mătănii costale (deficit de vit. D)
Cord: - tahicardie (deficit de vit. D)
Abdomen: - diaree (deficit de niacina, folat, vit. B12 ) - distensie abdominală ( malnutriţie
proteincalorica) - hepatomegalie (malnutriţie protein-calorică)
Genital/urinar: - pubertate întârziată (malnutriţie proteincalorica)
35
Extremităţi: - edem (deficit proteic) - atrofie musculară şi slăbiciune (malnutriţie protein-calorică) 44 -
hiporeflexie (deficit de tiamină) - ataxie (deficit de vit. B12 ) - dureri osoase şi articulare (deficit de vit. C
) - deformări osoase (deficit de vit. D, calciu şi fosfor)
Fanere - depigmentarea şi fragilitatea părului, alopecie (malnutriţie proteică) - koilonichie (deficit de fier)
- striuri transverse la nivelul unghiilor (deficit proteic)
Neurologic - tetanie (deficit de calciu şi magneziu) - parestezii (deficit de tiamină, vit.B12) - abolirea
reflexelor (deficit de tiamină ) - demenţă, dezorientare (deficit de niacina )
Regimul alimentar in diabetul zaharat
Regimul alimentar în DZ urmăreşte: - cunoaşterea necesarului caloric, glucidic, lipidic, proteic şi
hidroelectrolitic; - asigurarea necesarului caloric şi nutritional; - menţinerea ritmului normal de creştere; -
individualizarea planului de dietă ( funcţie de tratamentul insulinic sau oral, de obiceiurile alimentare, de
condiţia socio-economică); - implementarea sistemului de calculare a HC (hidratilor de carbon) şi a
echivalentelor; - atingerea şi menţinerea greutăţii ideale; - atingerea şi menţinerea în limite normale a
lipidelor serice, a glicemiei, a proteinuriei şi a presiunii arteriale.

Figura 4

Principiile nutritive sunt reprezentate de :

1. Glucidele - oferă prin ardere 4 Kcal/g glucide; proporţia de glucide trebuie să prezinte 50-60 % din
totalul caloric. - sunt responsabile de creşterile glicemice post prandiale prin cantitate, tip de zahăr, mod
de preparare şi grad de digestibilitate dat de natură fibrelor. Există surse multiple de glucide: - zahărul-
100%, - produsele zaharoase- 60…80%, - pâinea-50%, - cartofii cruzi sau fierţi- 20%, - orez, gris, paşte
făinoase(cântărite nefierte)- 70…75%, - leguminoase uscate(50-60%), - fructe, legume…5-20%. Acestea
sunt alimentele pe care diabeticul trebuie să le mănânce cântărit,iar interzise total sunt, pe lângă
zahăr(care va fi înlocuit cu zaharină) următoarele:prăjituri, bomboane, ciocolată, îngheţată, halva,
cozonac, miere de albine, sucuri cu zahăr, vin, bere, etc. Glucidele reprezintă 50-55% din raţia calorică.
2. Proteinele - reprezintă 10-20% din raţia calorică. - arderea unui gram de proteine oferă 4 kcal.
3. Lipidele – prin ardere furnizează 9 kcal/g lipide, în proporţie de 25-35% din totalul caloric. - lipidele
săturate sunt de origine animală( se găsesc în carne, smântână , ou, untură, brânzeturi grase, preparate de
carne);predispun la îmbolnăviri cardiovasculare; - lipidele nesaturate se găsesc în uleiuri vegetale( floarea
soarelui, soia, măsline, germene de porumb); lipidele nesaturate din uleiul de peste şi cele mononesaturate
din măsline, răpită, susan au rol protector împotriva bolii cardiovasculare. 4. Fibrele alimentare trebuie să
atingă cca. 30- 40 g/zi, conţinute în legume, zarzavaturi, cereale integrale,etc. ! Diabeticul are risc mare
pentru boli cardiovasculare, mai ales în situaţii de dezechilibru metabolic şi de asociere a altor factori de
risc( obezitate, HTA, fumat).

Figura 5

A. Regimul alimentar al pacienţilor cu DZ tip 1: - trebuie să se asigure 3 mese principale şi 2 gustări,

mai ales în cazul injecţiilor multiple cu insulină(4 sau 5/zi), pentru a se evita hipoglicemiile; - să conţină
36
toate principiile nutritive(proteine, lipide, glucide,acestea din urmă în funcţie de greutatea corporală,
valorile glicemiei, vârstă,etc); - micul dejun trebuie să conţină 20% HC, 15% HC la cele 2 gustări de la
orele 10 şi 16, 20% HC la prânz, 20% la cină şi 10% la cină;

Figura 6

B. Regimul alimentar al pacienţilor cu DZ de tip 2: - la pacienţii obezi regimul va fi

hipocaloric, obiectivul fiind acela al scăderii ponderale, prin aport caloric adecvat şi exerciţiu fizic. -
regimul alimentar trebuie să determine atingerea şi menţinerea echilibrului glicemic, alături de scăderea
factorilor de risc cardiovasculari( ameliorarea nivelelor sanguine lipidice); se va obţine totodată creşterea
sensibilităţii la insulină proprie, că şi ameliorarea stării de sănătate , în general.

Regimul alimentar in gastrite

Etiopatogenie
Gastritele sunt afecţiuni inflamatorii difuze ale mucoasei gastrice. Ele pot avea un caracter acut
sau cronic. Cele acute apar în contextul unor agresiuni ocazinale, uneori recurentiale asupra mucoasei
gastrice, pe cand cele cronice se instalează fie în continuarea celor acute (dacă acestea nu au fost
vindecate), fie în mod insidios în condiţiile unei predispoziţii ereditare, dacă se instalează agresiuni
gastrice repetate sau prelungite.

Figura 7

Gastritele acute
Gastritele acute survin îndeosebi după:
• agresiuni alimentare (prin masticaţie incompletă, abuz de vegetale cu conţinut de fibre groase,
ingestia exagerată de alcool, consumul de produse prea reci sau prea fierbinţi, abuzuri ocazionale de
condimente sau grăsimi prăjite la cei cu o sensibilitate gastrică particulară etc.); 90
• infecţioase (în contextul unei viroze respiratorii, hepatitei epidemice, virozelor herpetice, zona
zoster, toxiinfecţiilor alimentare, infecţiilor generale, infecţiilor bucodentare, supuratiilor
37
bronhopulmonare etc. – agresiunea asupra mucoasei gastrice se face fie prin acţiunea locală a agenţilor
infecţioşi sau toxinelor acestora, fie prin antrenarea lor de circulaţia sanguină de la focarul infectat şi
transportul la peretele gastric unde îşi exercită efectele nocive);
• chimice (medicamente, substanţe toxice, acidocetoze, reflux duodenogastric etc.)
• alergice (sensibilizare la unele alimente sau medicamente). Acţiunea iritativă a factorilor
menţionaţi duce la congestia mucoasei gastrice. Uneori se pot asocia hemoragii difuze (gastrită
hemoragică) sau eroziuni superficiale. Aceste modificări structurale au un caracter relativ rapid reversibil,
regenerarea mucoasei făcându-se în câteva zile sau cel mult 4-6 săptămâni.

Figura 8

Riscul evoluţiei prelungite creşte proporţional cu repetarea puseelor acute. Boală se instalează
brusc, cu greţuri şi vărsături, dureri în etajul abdominal superior, eructaţii, gust neplăcut şi senzaţie de
plenitudine. Se asociază adesea dureri de cap, starea de rău general, indispoziţie, eventual manifestări
infecţioase. Manifestările clinice pot fi uneori estompate reducându-se la inapetenţă, repulsii faţă de
alimente şi disconfort abdominal sau, dimpotrivă, extrem de severe cu intoleranţă digestivă totală. În
absenţa unui tratament adecvat boală evoluează spre deshidratări importante ale organismului (secundare
vărsăturilor repetate) sau hemoragii digestive masive (în gastrite erozive). După depăşirea episodului
acut, unii bolnavi rămân cu o sensibilitate gastrică de durata care impune un program dietetic riguros.
Gastritele cronice
Procesul inflamator are un caracter parcelar fiind localizat la o extremitate sau altă a stomacului.
Rareori are caracter difuz. Instalarea gastritelor cronice se face de cele mai multe ori insidios în urmă
acţiunii conjugate a predispoziţiei ereditare cu factorii de mediu. Predispoziţia ereditară poate fi
suspicionată la bărbaţii de grup sanguin A, cu ochii albaştri, cu încărunţire precoce şi care prezintă în
familie şi alţi membri cu gastrită cronică. În ceea ce priveşte factorii de mediu, aceştia sunt fie endogeni
(secundari unor suferinţe ale organismului), fie exogeni (din mediul ambiant). Influenţele endogene apar
în contextul existenţei insuficienţei renale (o parte din ureea aflată excesiv în sânge se elimina la nivelul
mucoasei gastrice, iritând-o), infecţiilor cronice pulmonare (prin înghiţirea repetată de spută infectată),
gutei, bolilor endocrine, afecţiunilor autoimune, insuficienţei cardiace, cirozei hepatice, afecţiunilor
biliare, pancreatitelor etc. Dintre influenţele exogene, cel mai frecvent implicate în apariţia gastritelor
cronice sunt infecţiile gastrointestinale, agresiunile alimentare (exces de alcool, condimente, grăsimi
prăjite, deficit proteic, vitaminic şi mineral, nerespectarea normelor de igienă alimentară etc.), stresul,
unele medicamente (îndeosebi antiinflamatorii). Consecinţă agresiunii repetate asupra mucoasei gastrice
se reflectă în modificările sale structurale. Ele sunt de severităţi diferite. Cele mai uşoare forme sunt
gastritele superficiale. Mai alterate structural sunt gastrită atrofică şi atrofia gastrică. Gastrită superficială
este cea mai precoce formă a gastritei cronice. Ea constă în alterarea mucoasei de acoperire fără
interesarea glandelor secretorii din profunzime. Această este şi explicaţia pentru care scăderea secretiei
acide a stomacului este puţin afectată în gastrită superficială. Grosimea mucoasei nu este modificată.
Gastrită atrofică se caracterizează prin alterarea severă a celulelor epiteliale şi reducerea grosimii
mucoasei. Glandele din structura peretelui gastric sunt diminuate numeric şi de dimensiuni mici. Celulele
secretante de acid clorhidric şi pepsinogen (enzima ce intervine în digestia 92 proteinelor) sunt reduse
până la dispariţie, ceea ce reflectă proporţional şi în volumul secretiei gastrice. Atrofia gastrică se
caracterizează prin reducerea importantă a grosimii mucoasei gastrice şi prin absenţa formaţiunilor
glandulare. Secreţia acidă este practic absenţa. Leziunile gastrice sunt de regulă ireversibile, cu tendinţa
spre alterarea progresivă a mucoasei. Gastrită superficială evoluează spre gastrită atrofică într-un interval
lung, de mai mulţi ani. Instituirea în timp a tratamentului duce la ameliorarea suferinţei digestive şi la
îmbunătăţirea secretiei gastrice. Din punct de vedere clinic majoritatea gastritelor cronice au o

38
simptomatologie redusă. Bolnavii acuză cel mai adesea lipsa poftei de mâncare, balonări postprandiale,
senzaţie de saţietate prelungită, disconfort după consumul de produse greu digestibile, dureri
postprandiale în etajul abdominal superios cu caracter continuu sau intermitent şi având o localizare
difuză. Mai rar survin şi vărsături însoţite de greţuri persistente. Intoleranţă digestivă este mai promptă
după alimente reci, produse iritante şi consumul alimentar rapid. Treptat bolnavii îşi restrâng raţia
alimentară şi slăbesc, prezentând concomitent stări de indispoziţie, stări depresive şi neurastenie. Dureri
abdominale intense se observă mai rar, apărând doar dacă se instalează fenomene de perigastrită.
Instalarea anemiei perniciose (prin deficit de vitamina B12) reflectă severitatea leziunilor mucoasei
gastrice, întrucât secreţia factorului „intrinsec” răspunzător de absortia vitaminei B12, scade proprtional
cu atrofia mucoasei gastrice. Acuzele bolnavilor apar la intervale neregulate, declanşate de intervenţia
diferiţilor factori exogeni. Cu timpul pot deveni însă permanente. În stadiul în care se instalează lipsa
totală a secretiei gastrice, apar tulburări severe de digestie cu malabsorbţie şi denutriţie secundară. De
asemenea, prezenţa unei vechimi a leziunilor atrofice de peste 10-15 ani constituie un risc considerabil
pentru cancerul gastric. Tratarea corectă şi din timp a gastritelor acute şi cronice reprezintă singură
modalitate de prevenire a complicaţiilor bolii şi de asigurare a unui confort de viaţă pacienţilor. În cazul
gastritelor cronice cu Helicobacter pylory, eradicarea medicamentoasă a infecţiei prin prisma relaţiei
beneficiu-cost nu este obligatorie. Ea se impune numai la bolnavi cu risc crescut de cancer gastric, copiii
asimptomatici cu gastrite H. Pylori pozitive şi bolnavi cu gastrită simptomatică şi leziuni histologice
active. Concomitent cu tratamentul medicamentos, în gastrită trebuie luată o anumită conduită
dietoterapică pentru a se ameliora sau vindeca suferinţa gastrică.

Figura 9

Principii dietetice în terapia gastritelor

Concepţiile dietoterapice moderne privind gastritele acute şi cronice recomand evitarea
regimurilor prea restrictive şi dezechilibrate în principii alimentare ce se dovedesc dăunătoare nutriţiei
generale a bolnavului, mai ales în condiţiile unei suferinţe de lungă durată a stomacului. De aceea în
prescrierea dietei se urmăreşte pe deoparte readaptarea treptată a pacientului la o alimentaţie cât mai
apropiată de normal, iar pe de altă parte evitarea a tot ce este dăunător gastritei, atât prin alimentul că
atare, cât şi prin modul de preparare culinară a acestuia. Un regim monoton, fără gust, prezentat
necorespunzător preferinţelor bolnavului impune reţinerea din partea acestuia şi duce în final la
nerespectarea dietei prescrise. Recomandarea unui regim mai larg, apropiat de obiceiurile alimentare ale
pacientului, preparat dietetic şi servit într-o formă cât mai apetisantă face că el să fie acceptat şi urmat
fără greutate de majoritatea bolnavilor. Aceştia trebuie să cunoască în detaliu fiecare aliment şi băutură
permisă, volumul de produse nutritive pe care au dreptul să le mănânce la fiecare masă, modul de
preparare al alimentelor, temperatuta optimă de consum. Mesele se recomandă a fi luate totdeauna la
aceeaşi oră, să fie mai puţin abundente şi mai frecvente (4-5 mese pe zi). Evitându-se un volum mare de
alimente la mese, se protejează stomacul de un efort digestiv suplimentar, care ar favoriza în timp
decompensarea sa secretorie şi motorie. Trebuie, de asemenea, atrasă atenţia asupra respectării anumitor
norme elementare de alimentare. Astfel, masticaţia insuficientă, datorată fie ingurgitării rapide dictate de
senzaţia de foame, fie unei danturi insuficiente sau neîngrijite, creşte travaliul gastric şi, implicit
accentuează suferinţă bolnavlui. Se recomandă menţinerea unei stări de linişte şi calm în timpul mesei,
evitarea lecturii sau privirea la televizor (prin neatenţie se poate consumă un volum mai mare de alimente
decât cel necesar strict saţietăţii), cât şi discuţiile în contradictoriu care ar putea să modifice reflexele
39
secretorii. Se interzice fumatul (în cazul în care nu este cu putinţă se va reduce cât mai mult), băuturile
alcoolice, condimentele deosebit de iritante pentru stomac (piper, ardei iute, muştar etc.), alimentele tari
bogate în celuloză grosolană (ridichi, fasole boabe, mazăre boabe, ceapă uscată, usturoi, fructe cu coajă şi
samburi, pâine neagră etc), sau carnea provenită de la animale bătrâne şi insuficient de fiartă sau friptă,
cât şi carnea bogată în cartilaje, tendoane şi aponevroze. Vegetalele cu celuloză dură, cât şi cărnurile
menţionate agresionează mecanic mucoasa gastrică şi impun totodată un efect digestiv crescut.
Alimentele prea concentrate în sare şi zahăr sunt, de asemenea, iritante pentru mucoasa gastrică.
Consumul produselor prea fierbinţi sau prea reci este proscris. O temperatura peste 50 grade Celsius
congestionează mucoasa gastrică iar cele prea scăzute modifică circulaţia locală. Temperatura optimă de
consum al unor alimente este dată redată în următorul tabel:

Figura 10
TEMPERATURA OPTIMĂ DE CONSUM (ÎN GRADE CELSIUS) A DIVERSELOR PRODUSE
ALIMENTARE (după Uffelman)
Apă= între 12 şi 15
Sifon= între 10 şi 12
Vin alb= 10
Vin roşu= între 17 şi 18
Bere= între 12 şi 15
Ceai, cafea= sub 40-43
Supe de carne sau cu făinoase= sub 37-43
Lapte dulce= sub 33-40
Piureuri = 30-42
Mâncăruri cu sos= 37-42
Fripturi= 40
Pâine= 30
Pentru a diminua travaliul stomacului în condiţiile existenţei inflamaţiei mucoasei acestuia, este
necesar că produsele alimentare să stagneze cât mai puţin în cavitatea gastrică. Ţinând cont de acest lucru,
dar şi de necesităţile nutritive ale organismului, în selecţia alimentelor se ţine cont de următoarele
aspecte: alimentele solide părăsesc stomacul cel mai greu (stationeza vreme îndelungată sâmburii,
celuloză, cojile rău mestecate, fragmentele alimentare mari, produsele bogate în ţesut conjunctiv);
asocierea alimentelor lichide cu cele solide face că evacuarea prioritară să o aibă lichidele care
accelerează prin fluidifiere şi tranzitul pentru cele solide: grăsimile prelungesc durata de stagnare a
alimentelor în stomac; amestecul grăsimi-proteine are o acţiune mai pronunţată de încetinire a tranzitului
decât amestecul grăsimi-glucide; zahărul întârzie evacuarea gastrică, mai ales când este administrat la
sfârşitul mesei (la fel acţionează şi alimentele bogate în glucide de tipul amidonului – conţinut în cereale,
făinoase – administrate după grăsimi şi proteine); durata evacuării gastrice a alimentelor din stomac este
mai scurtă pt fiecare aliment luat în parte decât, dacă se continuă două sau mai multe alimente; soluţiile
izotonice (cu o concentraţie osmolara asemănătoare cu a serului sanguin) excită mai puţin mobilitatea
gastrică decât cele hipertone şi de aceea sunt evacuate mai încet din stomac; cu cât alimentele ingerate au
o temperatura mai apropiată de cea a corpului cu atât evacuarea stomacului decurge mai rapid; evacuarea
gastrică este mai rapidă în repaus fizic decât în timpul unui efort; poziţia optimă pentru golirea rapidă a
stomacului este decubitul lateral drept.

40
 ÎMPĂRŢIREA ALIMENTELOR ÎN FUNCŢIE DE TIPUL DE EVACUARE GASTRICĂ (după
Pentzoldt)
Alimente care părăsesc stomacul în 1-2 ore:
Apă 100- 200ml Apă carbogazoasă 220 ml
Ceai rusesc 200 ml Cafea, cacao 200 ml
Bere 200 ml Vin roşu 200 ml
Lapte fiert 100-200 ml Ou fiert moale 100 g
În prescripţia regimului alimentar la bolnavii cu gastrită trebuie ţinut cont şi de acţiunea
alimentelor asupra secreţiei gastrice. În timp ce unele se dovedesc a fi excitanţi foarte puternici, altele
sunt excitanţi slabi. Dintre excitanţii slabi menţionăm apă, apă alcalină (fără bioxid de carbon), laptele,
pâinea veche de o zi, grăsimile, carnea fiartă, fructele dulci (opărite în apă şi bine faramitate), legumele cu
unt, supele de legume îngroşate cu făină albă, orezul, grisul, orezul fiert. Dintre excitanţii puternici
menţionăm carnea friptă, extractele de carne, pâinea albă veche sau prăjită, sucul de lămâie sau de legume
verzi, condimente slabe, neiritante (pătrunjelul, mărarul, leuşteanul, tarhonul, vanilia), iaurtul, chefirul.
Întrucât meniurile sunt în produse cu influenţă diversă asupra secreţiei gastrice acestea vor fi modicate în
funcţie de ponderea alimentelor şi a principiilor nutritive existente în dietă. Alcătuirea dietei în gastrite se
face ţinând cont de anumite particularităţi ale acestei suferinţe digestive, cât şi de caracteristicile
individuale ale bolnavului. Se are în vedere formă clinică a gastritei, implicaţiile existente preferinţele
culinare, gradul de solicitare fizică şi intelectuală, posibilităţile de procurare a alimentelor (legate de
factori financiari sau disponibilităţi de sezon). Prin măsurile adoptate se urmăreşte protejarea maximă a
mucoasei gastrice inflamate atât în etapă acută, cât şi în cea cronică a bolii. Prin această se favorizează
vindecarea bolii (formele acute) sau ameliorarea suferinţei digestive (formele cronice).

Figura 11
Restricţiile alimentare sunt mai mari în plin puseu gastric eludându-se în formele cronice ale
maladiei. Administrarea eşalonată şi în cantităţi mici a produselor nutritive permise, reduc efectul digestiv
creând astfel condiţii propice evoluţiei favorabile a bolii. Se va avea în vedere evitarea regimurilor prea
restrictive responsabile de apariţia denutriţiei terapeutice. Acest lucru este valabil îndeosebi pentru
gastritele cronice, unde există bolnavi cu un apetit diminuat, cu seriose carenţe proteice şi cărora
restricţiile inutile le accelerează alterarea stării de sănătate. În alcătuirea dietei se vor îndepărta alimentele
iritante pentru mucoasa gastrică şi se va întocmi un program de alimentaţie care să restabilească starea de
confort digestiv şi general a bolnavului. Diverse studii au arătat că multe alimente considerate iritante au
fost, în realitate bine tolerate, de asemenea există mari variaţii individuale în tolerarea digestivă a unui
produs nutritiv considerat a fi acceptat în normele dietoterapice ale gastritelor.
Plecând de la aceste observaţii, în prezent, se tinde că regimul alimentar de cruţare gastrică să ţină
seama de caracteristicile individuale ale bolnavului. Este deosebit de important a se ţine seama de
preferinţele culinare ale pacientului. A se forţă introducerea unui produs nutritiv în condiţiile repulsiei
pentru acesta nu face decât să înrăutăţească evoluţia gastritei pe de o parte, dat fiind starea de încordare
psihică pe care o creează ideea de a consumă produse total incompatibile cu preferinţele bolnavlui, iar pe
de altă parte datorită neaderării la recomandările dietoterapice prin pierderea încrederii în acestea. De
aceea regimul alimentar se alcătuieşte ţinând cont de înclinaţiile culinare ale bolnavului, care astfel devine
mai atasabil prescripţiilor dietetice. Dacă toleranţă individuală pentru unele produse este dificilă se pot
încerca, în limita posibilităţilor, modificări culinare care să permită consumul alimentului respectiv, mai
ales dacă acesta se dovedeşte necesar procesului de vindecare. Selecţia alimentelor pentru bolnavii de
gastrită se face în primul rând în funcţie de conţinutul lor în fibre alimentare şi de calitatea acestora, fără
să fie definitiv eliminate, dar pregătite dietetic cât mai accesibil (piureruri, budinci, sufleuri de legume
41
verzi). Se urmăreşte totodată asigurarea unei raţii proteice care să menţină o stare de nutriţie cât mai bună
a bolnavului şi care să fie administrată sub o formă uşor de digerat (brânză, carnea fiind tocată şi fiartă,
albuş de ou, peste alb fiert). În general caracteristicile dietei sunt aceleaşi că cele prezentate în boală
ulceroasă. În gastritele cronice cu atrofia mucoasei stomacale, datorită diminuării secretiei factorului
intrinsec şi scăderii consecutive a absorbţiei vitaminei B12 se recomandă administrarea injectabilă a
acestei vitamine. În stabilirea conduitei dietoterapice trebuie ţinut cont şi de necesităţile calorice ale
bolnavului. Dacă în formele acute ale maladiei aportul energetic este în prima perioada a realimentării
mai scăzut, iar ulterior, după vindecare, adus la valorile anterioare îmbolnăvirii, în formele cronice se are
de la început în vedere acoperirea corespunzătoare a cheltuielilor energetice în condiţiile desfăşurării în
bune condiţiuni a activităţii socioprofesionale. Stabilirea necesarului caloric raportat la greutatea
corporală şi la gradul de activitate depus este similar cu cel prezentat în capitolul despre boală ulceroasă.
Valorile obţinute sunt valabile şi pentru alte suferinţe digestive diferenţele provenind doar din proporţia
de principii nutritive şi sursele alimentare. Valoarea calorică a meniurilor prezentate este redată cu
aproximaţie pentru a se putea discerne mai uşor în alegerea acestora.
Dietă în gastritele acute
În primele 24-48 de ore de la declanşarea bolii se suspendă alimentaţia orală pentru a pune
stomacul în repaus. Se permite doar consumul de apă fiartă şi răcită, infuzii de muşeţel, mentă, sunătoare,
în cantităţi limitate, întrucât chiar şi acestea pot stimula uşor secreţia gastrică. Dacă toleranţă diegstiva nu
o permite, se întrerupe administrarea orală a lichidelor recurgandu-se la hidratarea pe cale parenterală (în
scopul acoperirii pierderilor lichidiene obişnuite, cât şi pe cele provenite din vărsături). După 1-2 zile, în
eventualitatea în care a dispărut senzaţia de greaţă şi vărsăturile, se reia treptat alimentaţia orală.
Preparatele nutritive se servesc la temperatura camerei. Se începe cu supe de zarzavat limpezi sau cu
puţin orez, administrate în doze mici (100ml/oră), care se cresc ulterior progresiv. Se adaugă, treptat,
brânză de vaci sau cas proaspăt, făinoase cu apă şi lapte, pâine albă veche, gelatină de iaurt sau suc de
fructe, budinci, sufleuri cu brânză de vaci, carne tocată şi fiartă (pornind de la apă clocotită). După masă
bolnavul se va culcă în pat preferabil lateral dreapta cu o compresă călduţă pe abdomen. Se recomandă ca
după fiecare masă bolnavul să bea un ceai de mentă sau de muşeţel. Acest regim se ţine maximum 8-10
zile, după care se trece treptat la o alimentaţie normală evitându-se în continuare alimentele iritante şi
greu digerabile. Se vor avea în vedere particularităţile nutritive ale fiecărui individ, preferinţele culinare şi
starea de igienă a alimentelor.
Dietă în gastritele cronice
Dietoterapia gastritelor cronice se adaptează condiţiilor create de secreţia hipoacidă a stomacului.
Trebuie ţinut cont că glucidele fermentează cu uşurinţă, că proteinele se digeră cu întârziere şi că
grăsimile sunt greu tolerate. Alimentaţia va fi cât mai variată şi se va adapta obiceiurilor culinare ale
bolnavului. În selecţia produselor nutritive trebuie ţinut cont de următoarele interziceri şi permisiuni
alimentare.
Din categoria celor interzise menţionăm: carnea grasă sau carnea de vânat, mezelurile grase şi
condimentele, conservele nedietetice, moluştele, slănină, legume ţări, bogate în celuloză (ceapă,
castraveţii, ţelină, ridichiile, lintea, fasolea, mazărea, bamele), alimentele prăjite în grăsime, sosurile cu
rântaşuri, dulciurile (în special bomboanele, prăjiturile de cofetărie, dulceaţă, siropurile concentrate),
condimentele (ardei, usturoi, piper, muştar), băuturile iritante (ceaiul tare, cafeaua, alcoolul), alimentele
prea sărate.
Din categoria produselor nutritive permise menţionăm: supele de carne, borşurile, supele-creme
(sunt uşor digerabile şi stimulează secreţia acidă a stomacului), carnea de vacă, pasăre sau viţel (fiartă sau
friptă, dar numai tocată), peştele slab (fiert, fript sau copt în pergament). Întrucât glucidele concentrate
fermentează cu uşurinţă, se preferă că sursă de hidraţi de carbon îndeosebi orezul, grisul, paştele făinoase.
Fulgii de ovăz sunt de asemenea, bine toleraţi.

42
 Figura 12
Pâinea prospăta este greu suportată, întrucât sucurile gastrice reduse catitativ şi calitativ o pătrund
cu dificultate. Acest lucru duce la senzaţia de plenitudine, disconfort abdominal, balonare, ceea ce
diminueza apetitul bolnavului şi aşa destul de scăzut. Se contraindică de asemenea, pâinea integrală din
cauza conţinutului crescut de celuloză. Se recomandă pâinea albă veche de o zi. Laptele dulce este greu
suportat de bolnav. Asocierea făinoaselor îl face tolerabil digestiv. Se pot da, însă derivate că iaurt, lapte
acidulat, chefir care nu au lactoză, nu provoacă fermentaţii intestinale şi diaree şi nu inhibă secreţia
gastrică. Brânză de vaci este, de asemenea, bine suportată. Dintre grăsimi, untul proaspăt este cel mai bine
tolerat când se administrează ca atare sau adăugat la servirea alimentelor. Se da în cantităţi mici la fel ca
şi untdelemnul. Smântâna este greu tolerată. Ouăle sunt greu suportate că atare ( atât fierte moi sau tari).
Se pot da numai în preparate sau concomitent cu alte alimente: budinci, ochiuri fierte moi în apă cu
spanac etc. Legumele se permit în raport cu bogăţia lor în celuloză. Se administreza numai fierte sub
formă de pireuri sau în budinci şi sufleuri (spanac, urzici, lobodă, dovlecei, morcovi, cartofi). Se permit
ciorbele şi supele-crema de legume. Pentru a suplini pierderile de vitamine rezultate din fierberea
legumelor (în afara folosirii apei de fierbere), ca şi în scopul excitării secreţiei gastrice se recomandă
adăugarea la supe sau la mâncăruri a sucurilor de legume crude (morcovi, sfeclă roşie, roşii) sau a
verdeţurilor fiind tocate (mărar, pătrunjel, leuştean). Sucul de varză şi de castraveţi (mai excitante) nu
sunt suportate de toţi bolnavii. Fructele bine coapte sunt permise fără coajă şi sâmburi, sau sub formă de
suc de fructe, gelatină de suc de fructe, pasate sau compoturi nu prea îndulcite. Fructele uscate şi cele
oleaginoase (nuci, alune, migdale) sunt interzise, din cauza conţinutului crescut de fibre şi de grăsimi.
Dulciurile sunt greu suportabile, glucoză şi fructoza concentrată producând arsuri. Se pot da prăjituri cu
mere şi brânză, mere coapte, biscuiţi. Sarea se admite în condiţii moderate pentru proprietăţile sale
excitosecretorii asupra secreţiei gastrice. Lichidele se administrează, de preferinţă între mese, în cantităţi
mici şi la temperatura camerei. În scopul activizării evacuării stomacului, se recomandă ca, simultan cu
asigurarea unei sieste (cand condiţiile o permit) culcat pe partea dreapta, să se ia la 1-2 ore după masă o
soluţie carminativă călduţă de muşeţel, mentă, coajă de lămâie sau portocală. La personale aparent
sănătoase se recomandă o ceşcuţă de cafea după masă. Fumatul este cu desăvârşire interzis. În funcţie de
starea clinică a bolnavului se poate trece spre o alimentaţie cât mai apropiată de normal, eventual trecând
printr-o etapă de alterare a zilelor de regim cu cele de alimentaţie normală.
Bibliografie
1. https://www.google.ro/imghp?hl=ro
2. http://diacritice.opa.ro/
3. https://www.scribd.com/doc/30430402/Educatie-Pentru-Sanatate-Si-Comunicarea-in-Educatia-
Pentru-Sanatate
4. Bazele practice ale nutritiei omului bolnav in spital si ambulatoriu, dr Iulian Mincu, Editura RAI
Bucuresti;
5. Dr. Constantin Borundel - Manual de medicină internă pentru cadre medii -Editura All 1994-
2002;
6. Prof. Dr. Crin Marcean, Dr.Vladimir Mihăilescu – Nutriţie şi dietetică, Ghid pentru asistenţi
medicali, OAMGMAMR , 2008;
7. Ord. MS nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producţia, prelucrarea,
depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea alimentelor, cu modificările şi completările
ulterioare.

43
 HRANĂ PENTRU GÂNDIRE

Leontieş Gina
Şcoala Profesională Specială
Câmpulung Moldovenesc
Jud. Suceava

Alimentaţia reprezintã domeniul în care se fac cele mai grave erori. Omul modern se hrãneşte într-
un mod nesãnãtos, mãnâncã prost şi mult. Aşa se face cã o persoanã din douã suferã de exces de greutate
(depãşirea cu peste 10% a greutãţii normale). Aceasta are efect nefast asupra sistemului osos, a
scheletului şi asupra aparatului motor, în special asupra pãrtii inferioare a corpului. Cu cât excesul în
greutate este mai mare cu atât creşte si procentajul persoanelor care suferã de maladii coronariene (anginã
pectoralã, infarct miocardic, ateroscleroza), sau cu afecţiuni cancerigene, cum ar fi cancerul intestinelor.
Statisticile aratã cã peste 30% dintre obezi mor din cauza bolilor de ficat sau a diabetului. De asemenea
obezii pot avea probleme mult mai mari decât cei cu greutate normalã în cazul unor intevenţii
chirurgicale.
Cea mai mare greşealã fãcutã în domeniul nutriţiei, priveşte absorbţia excesivã a hidraţilor de
carbon, care sunt lipsiţi de valoare nutritivã si care se gãsesc în: zahãr, dulciuri, fãinã, bãuturi alcoolice.
Acestea sunt transformate de organism în depuneri de grãsimi.
Obezii se aflã în interiorul unui cerc vicios. Grãsimea nu mai este la modã, iar mass media
înfãtiseazã sãptãmânal o imagine care contravine modului de viaţã a persoanei obeze. Astfel, aceasta se
confruntã, mai mult sau mai putin, cu un stres psiho-social, iar reactia ei este, în general, sã mãnânce tot
mai mult.
Multe persoane, în special femei, iau medicamente de sintezã pentru slãbit, care au efectul de a le
suprima pofta de mâncare, actionând ca un laxativ. Folosirea permanentã a acestor medicamente creazã
dependenţã si perturbã metabolismul apei si a sãrurilor din organism, provocând edeme, rinichii sunt
afectaţi, se produc tulburãri psihice şi de ritm cardiac. Au apãrut regimurile pe bazã de pulberi, care, în
prima fazã, produc o scãdere însemnatã în greutate, deoarece organismul pierde multã apã, dar nu scade si
grãsimea.
Toate aceste cure de slãbire restrictive au marele dezavantaj cã persoana nu învaţã sã-şi
înlocuiascã modul de nutritie nesãnãtos cu obiceiuri alimentare mai bune, astfel cã majoritatea îşi
regãsesc vechea greutate la numai câteva sãptãmâni de la terminarea regimului, ele fiind mai
dezechilibrate decât înainte din acest punct de vedere.
Regimul disociat propune o alternativã blândã si eficace, pe termen lung, în curele radicale si
restrictive, care au ca scop scãderea greutãtii prin prevenirea persoanei de anumite alimente. Aceasta
înseamnã cã unele alimente se potrivesc mai bine între ele decât altele. Dacã alimentele care nu se
potrivesc se consumã împreunã, se produce pentru o scurtã duratã o dereglare digestivã, în primul rând
balonare, apoi o mãrire a organelor digestive.
Digestia are loc mai usor dacã sucurile gastrice prelucreazã un singur fel de alimente. De exemplu,
legumele verzi se potrivesc cu carnea, decât cele care conţin amidon, deoarece acestea din urmã se digerã
în mediu alcalin, spre deosebire de carne cãreia îi trebuie un mediu acid.
Este importantã separarea proteinelor de glucide, care practic nu este posibilã 100%, dar dacã se
reuseste sã se rezolve la douã treimi din alimente este foarte bine.
Alimentele cu calorii negative sunt cele consumatoare de grãsimi. În cea mai mare parte sunt
reprezentate de legume, fructe si condimente si sunt bogate în sãruri minerale, vitamine, contin putine
proteine si hidrati de carbon, iar procentul lor caloric va fi de 90 de calorii la 100 de grame. Pe de altã
parte aceste alimente au în compunerea lor peste 90-95% apã. Consumarea în mod regulat a acestor
alimente produce un efect caloric negativ, care duce la o pierdere în greutate.
Busuiocul, cimbrul, mãrarul, usturoiul, pãtrunjelul, menta, salvia, cimbrisorul, chimionul,
ienupãrul pe lângã faptul cã amelioreazã mult gustul mâncãrii, contribuie la procesul de digerare si
eliminare a grãsimilor.

44
Fructele cum ar fi: ananasul, merele, portocalele, cãpsunele, afinele, zmeura, mango, grapefruit, lãmâia au
rol în distrugerea proteinelor.
O hranã sãnãtoasã este o hranã proaspãtã, variatã, bogatã în substante vitale, alcalinã, cu multe
vitamine, cu sãruri minerale si oligoelemente.
Este recomandat ca de trei ori pe sãptãmânã sã nu se consume carne, aceasta fiind înlocuitã cu preparate
din soia.
Nevoile zilnice de aminoacizi se pot acoperi prin consumarea a 100 gr. de grâu integral sau orez
nedecorticat. Se vor consuma legume proaspete, care contin substante vegetale bioactive (glucosinolate,
flavonaide) cum ar fi: cartofi, linte, mazãre, fasole verde, varzã, broccoli, roşii, fulgi din cereale, pâine
integralã, gris, orez nedecorticat, grâu încoltit sau germeni de grâu. Substantele bioactive distrug radicalii
liberi care sunt responsabili pentru evolutia cancerului.
Se recomandã hrana care nu a fost congelatã, conservatã, rafinatã, evitându-se alimentele care au
fost prelucrate industrial, cum ar fi zahãrul rafinat, fãina albã, uleiul rafinat, conservele.
Unele condimente au efect de stimulare a digestiei si metabolismului (cimbrul), altele actioneazã
împotriva îmbolnãvirilor (chimenul, cimbrul, mãrarul), sau sunt diuretice (ceapa, ienupãrul).
Se vor consuma numai grãsimi vegetale naturale, unt, margarinã sau ulei presat la rece. Se vor
evita alimentele cu conţinut mare de candiu (metal nociv pentru sãnãtate si care provoacã leziuni renale)
cum ar fi: ciupercile de pãdure, organele de porc, pateul de ficat.
La prepararea alimentelor trebuie avut grijã ca acestea sã se fiarbã mai mult decât este nevoie,
deoarece se distrug substantele nutritive. Trebuie avut grijã la mâncãrurile cu prãjeli si sosuri, deoarece nu
sunt sãnãtoase. Afumarea alimentelor si prãjirea lor în grãsime animalã sau ulei încins produce la
suprafata acestora o crustã maronie (care este o oxidare toxicã), precum si deseuri grãsoase, care sunt
cauza tulburãrilor digestive si a gravelor probleme de sãnãtate (ateroscleroza, bolile canceroase). Cel mai
indicat este ca alimentele sã fie preparate la aburi, prin fierbere în apã sau la grãtar, ele pãstrându-şi
gustul, culoarea si valoarea nutritivã.
Ar trebui respectate câteva reguli privind modul în care ne alimentãm sãnãtos:
- se mãnâncã încet, având timp suficient pentru consumarea mâncãrurilor, fãrã stres, fãrã întreruperi
(ridicare de la masã pentru rezolvarea unor probleme), într-o atmosferã de calm si liniste;
- cu 15-20 de minute înainte de masa principalã se
poate consuma o salatã sau un mic aperitiv, pentru a se micşora senzaţia de foame, mãrind saţietatea;
- se mãnâncã pe sãturate, dar nu mai mult, chiar dacã mâncarea este foarte bunã si gustoasã;
- se mãnâncã la ore fixe;
- nu se "sare" peste mese si nici nu se înlocuieste masa cu o felie de pâine cu unt;
- se mestecã mult si bine, hrana trebuind fãrâmitatã înainte de a se înghiti, pentru a usura munca
stomacului;
- nu se beau lichide în timpul meselor, deoarece digestia este mai dificilã, producându-se mai mult acid în
stomac;
- dupã ora 17 nu se consumã mese îmbelşugate, bogate în proteine, greu de digerat, iar cu 2 ore înainte de
culcare nu se mãnâncã nimic;
- se recomandã împãrtirea celor 3 mese principale în cantitãti mai mici, în 5-6 mese pe zi;
- se mãnâncã numai când apare senzaţia de foame, fiind interzisã consumarea alimentelor de plictisealã
sau pentru omorârea timpului;
- nu se mãnâncã cu lãcomie, iar porţiile de mâncare sã fie moderate;
- este indicatã tinerea postului o zi pe sãptãmânã, pentru eliminarea toxinelor si odihnirea organelor. Pe
durata postului se beau multe lichide, apã platã, sucuri naturale din fructe, ceaiuri, cam 2-3 litri eşalonat
pe toatã ziua;
- seara, înainte de culcare se poate bea o canã cu lapte cald, eventual îndulcit cu miere de albine, sau o
canã cu ceai din plante medicinale (tei, muşetel).
Bibliografie
Educatia consumatorului
Http://www.dolceta.eu

45
 IMPORTANŢA ALIMENTAŢIEI SĂNĂTOASE
eleva Leonte Alina-clasa a X-a A
prof. coordonator Constantinescu Mirela
Colegiul Tehnic „Danubiana”, Roman

Alimentaţia omului reprezintă unul dintre stâlpii fundamentali a construcţiei sale. Sănătatea şi
echilibrul fiecăruia, se află în corelaţie directă cu hrana. Deprinderea unei alimentaţii adecvate, aduce,
împreună cu alte elemente corecte de comportament, o viaţă sănătoasă. În ceea ce priveşte actul hrănirii,
nu este important doar ce mâncăm, ci şi cât, când şi cum ne alimentăm.
După cum se ştie, nu numai hrana nesănătoasă dăunează corpului uman, ci şi un mod de hrănire
necorespunzător, derivat din deprinderea unui comportament alimentar greşit
O alimentaţie sănătoasă înseamnă consumarea a diferite alimente aparţinând grupurilor alimentare
de bază: proteine, precum carnea, ouăle şi legumele, lactate, fructe, cereale, precum pâinea şi pastele
făinoase, grăsimi şi dulciuri. Deşi pare simplu, nu este întotdeauna uşor să se stabilească un regim adecvat
fiecărui individ. Uneori se consumă mai mult dintr-un singur grup alimentar (preferat) şi se evită
consumarea altora sau se optează pentru comoditate în defavoarea calităţii. O dietă sănătoasă necesită un
plan, un scop, precum şi efortul de a include în mese o varietate de alimente. Majoritatea persoanelor nu
consumă suficienţi nutrienţi, deoarece nu includ în mese o cantitate corespunzătoare din fiecare grup
alimentar. Deci, este important să se acorde atenţie nu numai la ce se consumă, dar şi la ce anume se
îndepărtează din dietă.
Organismul omului se menţine cu atât mai sănătos, cu cât alimentaţia este mai echilibrată. O
alimentaţie diversificată, individualizată, corect compusă din punct de vedere caloric şi care respectă
raportul optim dintre substanţele principale (glucide, proteine, lipide, fibre vegetale), poate fi considerată
a fi alimentaţie echilibrată. Acest tip sănătos de hrănire presupune moderaţie în toate privinţele.
Alimentaţia omului are, în primul rând, menirea de a asigura prin alimente, acei compuşi bio care
sunt esenţiali organismului şi care poartă denumirea de nutrienţi. Pentru omul care vrea să trăiască
sănătos, este la fel de importantă atât cantitatea de nutrienţi din sursele de hrană, cât şi raportul dintre
principalele substanţe active din punct de vedere biologic.
Alimentele neprelucrate de origine vegetală trebuie să ocupe un loc important, atât în cadrul
alimentaţiei persoanelor sănătoase, cât şi al celor bolnave. Doar aceste produse conţin materiale de balast
(fibre) şi substanţe antioxidante, principii care ajută organismul să facă faţă stresului, prevenind sau chiar
vindecând o serie de afecţiuni.
Este foarte important, pe de altă parte, să se acopere cerinţele organismului în toţi aminoacizii
esenţiali, substanţe din care se formează toate proteinele din corpul nostru. În condiţiile stresului, specific
lumii moderne, dar şi a condiţiilor meteorologice de la noi, alcătuirea unei diete pur vegetariene, care să
aducă toţi aceşti aminoacizi indispensabili în limite optime, este aproape imposibilă. De aceea, este
nevoie să se recurgă şi la sursele de alimente cu proteine complete, dintre care, cele mai sănătoase sunt
peştii, ouăle şi lactatele, dacă bineînţeles, sunt proaspete şi prelucrate cât mai simplu. Aceste surse,
administrate în cantităţi optime, pot înlocui în totalitate carnea de pasăre şi de mamifere, precum şi
derivatele ce rezultă din ele. Alimentele supuse unor procese tehnologice intense îşi pierd nutrienţii cei
mai importanţi. Tehnologiile industriale de rafinare a hranei, aduc cu sine deservicii importante sănătăţii
omului, mai ales prin faptul că produsele rezultate devin foarte concentrate, iar organismul nostru nu este
adaptat pentru a le prelucra corespunzător. Atât bucătăria tradiţională, cât şi cea modernă, cu abuzul ei de
prăjeală în untură sau în ulei, cu adaosul de ceapă sau de usturoi, cu excesul de condimente, poate
transforma uşor o alimentaţie echilibrată într-o cauză de îmbolnăvire.
Alimentaţia joacă un rol extrem de important în dezvoltarea şi menţinerea unui corp sănătos.
Niciodată o dietă sănătoasă nu trebuie să cadă pe locul doi, în favoarea meselor rapide şi haotice şi a
mâncărurilor nesănătoase, specifice vieţii agitate a omului de azi.
Fie că suntem tineri sau adulţi, nu este niciodată târziu pentru a ne schimba dieta şi pentru a înlătura
definitiv obiceiurile nutriţionale nesănătoase din viaţa noastră. Cu siguranţă, acest efort va aduce beneficii
pe termen lung, care se vor manifesta atât asupra siluetei noastre, cât şi asupra calităţii vieţii. Un beneficiu
primordial al unei diete sănătoase este reducerea riscului de apariţie a unor boli.
46
 Un prim pas spre o dietă echilibrată este stabilirea unui program stabil de mese/zi care înseamnă
respectarea orelor de luare a meselor, care trebuie sa fie acelaşi în fiecare zi. Apoi, este foarte important
să identificăm ce nutrienţi lipsesc din dieta noastră actuală şi să identificăm ce elemente trebuie introduse
în alimentaţie pentru a umple aceste goluri. Totodată, este necesar să moderăm consumul de nutrienţi
nesănătoşi, limitând cantitatea şi frecvenţa consumării acestora.
Obiceiurile alimentare determină sănătate, dar şi starea noastră fizică. Pentru a menţine o viaţă
sănătoasă, avem nevoie de obiceiuri alimentare sănătoase. O dietă echilibrată ne va ajuta să ne menţinem
greutatea ideală şi să reducem riscul de boli cronice.
Şcoala este unul dintre cei mai importanţi factori în încurajarea unor atitudini sănătoase şi obiceiuri
la copii şi tineri. Copiii sănătoşi sunt mai puţin probabil să se îmbolnăvească de boli, precum diabetul
zaharat sau boli de inimă, iar speranţa de viaţă este mai mare.
Profesorii pot juca un rol important în sprijinirea creşterii unor copii sănătoşi. Studiile arată că o
alimentaţie sănătoasă şi activitatea fizica de zi cu zi au un impact puternic asupra corpului şi a minţii, prin
îmbunătăţirea capacităţii de a învăţa şi de a înţelege, îmbunătăţind participarea şcolară şi schimbând
atitudinile şi comportamentele nocive.

IMPORTANŢA UNEI ALIMENTAŢII BOGATE ÎN ANTIOXIDANŢI

ASUPRA MENŢINERII SĂNĂTĂŢII
Prof. Leiciu Narcisa Liliana
Colegiul Economic ,,Ion Ghica” Brăila

Antioxidanţii sunt substanţe care asigură o bunăfuncţionare a celulelor din organism. Aceste
substanţeîmpiedică moleculele de oxigen să interacţioneze cu alte molecule, în procesul de oxigenare a
sângelui.
În organism, antioxidanţii se combină cu moleculele care pot cauza disfuncţionalităţi în procesele
interne, numite generic radicali liberi, pentru ai împiedica să afecteze membranele celulelor. Cei mai
comuni antioxidanţiimportanţi în sănătateanoastră sunt vitaminele A, C, E, beta-carotenul si seleniul.
Aceştia se regăsescatât în fructe şi legume, dar şi sub formă de suplimente alimentare.
Sănătatea este importantă pentru fiecare dintre noi, atunci când o avem organismul nostru funcţionează în
deplinătatea aptitudinilor sale, dăm randament la şcoală sau la locul de muncă, suntem mai relaxaţi, mai
atenţi, mai înţelegători, facem faţă mai uşor stresului, pur şi simplu viaţa este mai frumoasă. Printre
secretele sănătăţii (odihna, alimentaţia sănătoasă, sportul, pozitivismul) se numără şi aportul de
antioxidanţi pe care îl oferim organismului nostru.

47
 Studiile efectuate până în prezent au dovedit căantioxidanţii au un rol complex în dezvoltarea
sănătoasa a corpului uman. Rolul lor esenţial este acela de a împiedica distrugerea celulelor din organism,
reducând astfel riscul bolilor cardiovasculare, de cancer, de Alzheimer dar si de alte afecţiuni cauzate de
îmbătrânire.
Pe de alta parte, antioxidanţii au fost folosiţi cu succes în industria alimentară, în procesele de conservare
a alimentelor.
Oxigenul este esenţial în reacţiile ce au loc între celule. Radicalii liberi apar, în principal, ca
rezultat al reacţiilor ce au loc în organism şi includ oxigenul. Ei se pot produce în mod exagerat atunci
când corpul este expus la radiaţii, la ultraviolete sau toxine (precum fumul de ţigară sau substanţe
chimice).
Începând cu anii 1990, când vestea despre
antioxidanţi si beneficiile lor pentru sănătate au
început să se răspândească la publicul larg,
afirmaţiile cu privire la beneficiile antioxidanţilor au
variat de la prevenirea răcelii până la tratarea
cancerului. În fiecare zi, corpurile noastre
transformă alimentele pe care le mâncam în energie.
Acest proces necesită oxigen, care de asemenea,
determină eliberarea de produse secundare în
corpurile noastre numiţi "radicali liberi." Rămaşi singuri, radicalii liberi pot provoca deteriorarea pereţilor
celulelor şi a materialului genetic în interiorul celulelor. Aceste daune oxidative poate creşte riscul
bolilor. Dar putem lupta împotriva lor printr-o armă foarte puternică: alimentaţia sănătoasă.

Fructele şi legumele sunt surse excelente de antioxidanţi. Antioxidanţii încetinesc procesul de

îmbătrânire şi sunt buni nu numai pentru creier, ci şi pentru sănătatea organismului în general.
Consumul de alimente care sunt bogate în antioxidanţi au fost legate de un risc redus pentru multe
boli cronice. Aceste alimente bogate în nutrienţi conţin fiecare un număr de antioxidanţi diferiţi, astfel
încât alegerea dintr-o varietate de alimente, a unei game de culori diferite, vă asigură că obţineţi cele mai
bune valori nutriţionale.
Principalele roluri ale antioxidanţilor sunt:
Întăresc sistemul imunitar, crescând rezistenţa la infecţii;
Regenerarea celulară, respectiv încetinirea proceselor degenerative, responsabile de îmbătrânirea
interna şi externă a organismului
Menţinerea sănătăţii ochilor;
Menţinerea sănătăţii sistemului nervos. Se pare că cel mai sensibil la stresul oxidativ este creierul,
de aici şi vastele afectări ale lipsei antioxidanţilor, creierul fiind “conectat” la întreg organismul;
Detoxifică organismul;
Păstrează integritatea celulară;
Întăreşte integritatea pereţilor vasculari, prevenind fragilitatea vasculară;
Menţin sănătatea şi elasticitatea pielii, păstrând aspectul tânăr al acesteia;

48
 Ajută dezvoltarea oaselor;
Accelerează vindecarea rănilor;
Ajută la igiena orală şi menţinerea sănătăţii gingiilor;
Scăderea riscului de cancer, boli cardiovasculare, arteriale si neurodegenerative (Alzheimer)
Reduc riscul cataractei etc.
BIBLIOGRAFIE
Banu C.,”Aplicaţii ale aditivilor si ingredientelor in industria alimentara”, Editura ASAB,
Bucureşti, 2010.
Nemeş C., C., ANTIOXIDANTII – arma împotriva îmbătrânirii, 2012.
Sarada, Bernstein, “AntioxidantsandYourHealth”

INOCUITATEA PRODUSELOR ALIMENTARE

Prof. Colibăşanu Adela

Liceul Tehnologic ”I.Barbu”, Giurgiu

Alimentele pot fi considerate factori ai mediului ambiant cu care omul contractează relaţii strânse
în tot cursul existenţei sale. Cea mai importantă şi cea mai veche relaţie este determinată de faptul că
alimentele furnizează organismului substanţele nutritive de care acesta are nevoie pentru asigurarea
energiei necesare proceselor vitale, pentru sinteza substanţelor proprii şi pentru formarea substanţelor
active (enzime, hormoni, etc), care favorizează desfăşurarea
normală în procesele metabolice.
Valoarea igienică denumită inocuitate este componenta
calitativă ce vizează siguranţa şi securitatea consumatorului de
alimente. Starea de sănătate a consumatorilor este asigurată dacă
aceştia consumă în primul rând alimente salubre care nu conţin
factori care ar produce îmbolnăviri. Calitatea igienică este
influenţată de contaminarea microbiologică sau cu alte oganisme,
de contaminarea sau poluarea chimică şi de toxicitatea naturală a
produselor alimentare.
Substanţele nocive din alimente pot proveni din surse şi cauze
multiple cum ar fi:
• constituenţii naturali ai unor alimente cum sunt: toxinele ciupercilor otrăvitoare, amigdalina din
sâmburii unor fructe, solanina în cartofii încolţiţi şi înverziţi, alcaloizii toxici din unele plante,
ovidina din albuşul crud;
• substanţe formate în alimente prin degradarea substanţelor nutritive (proteine, lipide, glucide), sub
acţiunea enzimelor proprii sau a enzimelor elaborate de microorganisme de alterare sau prin
prelucrări industriale sau culinare necorespunzătoare: amine, biogene, nitrozamine, acizi, alcooli,
aldehide, cetone, peroxizi, compuşi Maillard etc;
• toxine sintetizate de unele mucegaiuri şi bacterii: micotoxine, toxina stafilococică, toxina
botulinică etc;
• substanţe chimice ajunse în alimente: metale şi metaloizi toxici, reziduuri de pesticide, azotiţi,
hidrocarburi policiclice aromate, monomeri toxici din mase plastice etc.
• aditivi alimentari nepermişi sau utilizarea exagerată a celor permişi în scopul prevenirii alterării
pentru îmbunătăţirea însuşirilor senzoriale: conservanţi, antioxidanţi, coloranţi, aromatizanţi,
emulgatori etc.

49
Toţi aceşti factori condiţionează inocuitatea alimentelor fie individual fie în intercorelare. Inocuitatea
produselor alimentare este determinată de:
• calitatea materiilor prime şi auxiliare;
• modalităţile de transport şi păstrare a materiilor prime;
• condiţiile igienico-sanitare şi procedeele tehnologice de prelucrare a acestora, de condiţiile de
depozitare a produselor finite;
• condiţiile igienico-sanitare de transport şi comercializare a produselor alimentare.
Astfel spus pe întreg lanţul alimentar există pericolul ca un aliment să devină potenţial dăunător
pentru om. Acest lucru poate avea loc prin contaminarea cu microorganisme sau alte organisme sau
poluarea acestuia cu substanţe chimice. Produsele alimentare de origine vegetală pot fi contaminate în
timpul recoltării, depozitării şi transportului cu mucegaiuri toxicogene care prin micotoxinele elaborate în
alimente pot produce la om modificări teratogenice, mutagenice şi carcinogenice. Mediul înconjurător
(aer, apa, sol), în care se obţin materii prime poate reprezenta o sursă de contaminare a produselor
alimentare (vegetale, lapte, peşte) cu substanţe chimice cum ar fi: bifenilii policloruraţi şi polibromuraţi,
metale grele (mercur, plumb, calciu), hidrocarburi policiclice etc.
Utilizarea apelor uzate pentru irigarea culturilor constituie o sursă de contaminare a materiilor prime
de origine vegetală şi indirect prin furajare şi a celor de origine animală cu microrganisme patogene,
virusuri, ouă de paraziţi, metale toxice, pesticide şi alte substanţe chimice. Reziduurile de pesticide din
alimente ca rezultat al folosirii acestora în diferite scopuri în agricultură pot provoca îmbolnaviri grave ale
omului.
Carnea, laptele, ouăle sunt vehiculatori foarte buni ai unor pesticide. Trebuie avut în vedere şi faptul
că o serie de substanţe cu caracter toxic se găsesc în mod natural în unele produse alimentare (glicozide
cianogenice, azotaţi, azotiţi, amine biogene, fitaţi, oxalaţi).Pericolul toxic al unora dintre aceste substanţe
poate fi minimalizat printr-o prelucrare tehnologică adecvată (fierbere, fermentare ş.a.). Pe de altă parte
prin prelucrarea tehnologică a materiilor prime alimentare, în afara micşorării valorii nutritive, în unele
cazuri în aliment se formează substanţe cu caracter antinutritiv şi toxic (lizinoalanina, hidrocarburi
policiclice condensate, nitrozamine, polimeri de oxidare termică, etc).
O atenţie deosebită trebuie acordată metodelor de conservare care inhibă dezvoltarea
microorganismelor de alterare sau patogene sau care asigură distrugerea acestora. Pentru ca produsele
alimentare să ajungă la consumator cu un grad ridicat de inocuitate sunt necesare urmatoarele:
• monitorizarea permanentă a surselor de poluare şi anihilarea efectului poluant;
• aplicarea de procedee tehnologice care să afecteze cât mai puţin principiile nutritive ale
alimentelor, dar care să îndepărteze substanţele cu caracter antinutritiv care se găsesc în mod
natural în materiile prime sau care se pot forma în procesele de conservare şi prelucrare.
• utilizarea unor bioconservanţi naturali (surse microbiene) în locul conservanţilor chimici;
• conceperea unor planuri moderne de control al calităţii cu identificarea punctelor critice şi
evaluarea riscurilor care pot afecta siguranţa alimentară;
• adaptarea şi utilizarea unor metode rapide şi eficiente de control al calităţii materiilor prime si
produselor finite;
• instruirea personalului care produce şi manipulează alimente;
• respectarea condiţiilor tehnologice şi igienice.
Alimentele consumate trebuie să asigure cantităţi optime din toate substanţele de care are nevoie
organismul. Acest optim variază de la un individ la altul depinzând de varstă, sex, felul si intensitatea
activităţii, precum si de condiţiile mediului ambiant. Ţinând cont de aceste diferenţe o alimentaţie corectă
denumită şi raţională sau ştiinţifică trebuie să realizeze un permanent echilibru între necesarul
organismului şi consumul alimentar.
Bibliografie:
Dorina, N. (2006). Alimente, alimentaţie, siguranţa consumatorului. Bucureşti
www.biblioteca.regielive.ro

50
 INOCUITATEA PRODUSELOR ALIMENTARE FACTOR DECISIV PENTRU
SĂNĂTATEA UMANĂ

Autor: Cismăresu Mariana

Profesia/ocupaţia: ing. ind. alimentară, profesor
Instituţia: Colegiul Tehnic Transilvania, Braşov

Valoarea igienică denumită inocuitate este componenta calitativă ce vizează siguranţa şi

securitatea consumatorului de alimente. Calitatea alimentelor şi mai ales inocuitatea lor i-a preocupat în
permanenţă pe specialişti şi s-au îmbunătăţit reţetele, practicile, tratamentele, metodele astfel încât
produsele alimentare să-şi sporească valoarea nutritivă, aportul lor la sănătatea şi dezvoltarea armonioasă
a organismului uman.
Starea de sănătate a consumatorilor este asigurată dacă aceştia consumă în primul rând
alimente salubre care nu conţin factori care ar produce îmbolnăviri.
Alimentele consumate trebuie să asigure cantităţi optime din toate substanţele de care are nevoie
organismul. Acest optim variază de la un individ la altul, depinzând de vârstă, sex, felul şi
intensitatea activităţii, precum şi de condiţiile mediului ambiant. Ţinând cont de aceste diferenţe, o
alimentaţie corectă denumită şi raţională sau ştiinţifică trebuie să realizeze un permanent echilibru între
necesarul organismului şi consumul alimentar.
Calitatea igienică este influenţată de contaminarea microbiologică, de contaminarea sau
poluarea chimică şi de toxicitatea naturală a produselor alimentare. Pericolele asociate produselor
alimentare în toate etapele procesului tehnologic pot fi de natură biologică, chimică sau fizică.
1. Agenţii biologici de risc sunt reprezentaţi de contaminanţii alimentari de natură microbiană
(bacterii, drojdii şi mucegaiuri), care se pot dezvolta în condiţiile nutritive oferite de produsele alimentare,
precum şi produşii lor de metabolism cu caracter alergen sau toxic pentru organismul uman.
Microorganismele pot fi patogene şi nepatogene şi se pot găsi atât în materia primă, cât şi transmise
produselor în procesul de prelucrare a acestora prin intermediul personalului, mediului înconjurător sau
materialelor folosite.
A. Cele mai periculoase efecte pe care le pot provoca produsele alimentare contaminate cu agenţi
patogeni sunt toxiinfecţiile alimentare, care pot fi de origine bacteriană, infecţii virale şi îmbolnăviri
produse de paraziţi.
Bacteriile ce produc toxiinfecţiile alimentare, frecvent, sunt cele descrise în rîndurile următoare.
Salmonella este o bacterie ce produce toxiinfecţia numită salmoneloză. Alimentele vehicul pentru această
bacterie sunt: carnea şi produsele din carne, ouă proaspete-congelate-praf, creme, produsele de patiserie
brânzeturi, peşte şi lapte. Este o bacterie ce tolerează sarea în concentraţii de 10-15% şi are o temperatură
optimă de înmulţire de 35-400C, iar enterotoxina secretată de această bacterie se formează în alimente în
maxim 5-6 ore la temperatura de 10-450C. Toxiinfecţia afectează tubul digestiv provocând stări de vomă,
colici abdominale, febră şi dureri abdominale, boala poate fi uneori mortală. Foarte important de
menţionat este faptul că se distruge destul de greu, mai precis la temperatura de 1000C după 7-8 min.
Clostridium perfringens tip A este o bacterie a cărei prezenţă în alimente ( carne, legume, verdeţuri,
condimente) produce toxiinfecţie oamenilor ce apare brusc, care se manifestă prin dureri abdominale,
gaze, crampe şi chiar diaree (sanguinolentă), În cazuri severe poate interveni o stare de colaps şi deces
prin necroza intestinului şi infecţie peritoneală consecutivă.
Toxiinfecţiile alimentare date de Staphilococcus aureus apar frecvent şi debutează febril cu stări
de vomă violentă, dureri abdominale difuze şi diaree gravă. Perioada ei de incubare este scurtă de 1-3 ore.
Alimentele ce vehiculează această bacterie sunt lapte, brânzeturi, creme, produse de patiserie, carne şi
derivatele din carne iar sursa este omul infectat (prin secreţii nazale, abcese, furuncule, etc.).
Un alt microorganism patogen infecţios ce produce toxiinfecţii este Escherichia coli care îl putem
găsi în apele poluate şi fecale umane şi animale infectate. Ca alimente vehicul pot fi fructele, legumele,
lapte şi derivate, carne şi produse din carne. Toxiinfecţia se manifestă printr-o stare generală proastă,
dureri de cap, febră, uscăciune a mucoaselor şi dureri abdominale. Perioada de incubaţie este cuprinsă
între 4-8 ore.

51
 B. O altă categorie de microorganisme ce poate produce toxiinfecţii alimentare sunt virusurile care
sunt cele mai mici forme de viaţă. Acestea sunt de două categorii:
1. virusuri care infectează animalele dar nu şi oamenii dar care provoacă boli ca: febra aftoasă, pesta
porcină, gripa aviară etc., deci carnea provenită de la aceste animele este improprie consumului
uman;
2. virusuri de origine animală (zoonoze) capabile să infecteze oamenii: enterovirusurile,
adenovirusurile şi rotavirusurile. Principalele virusuri transmise prin alimente sunt virusul
poliomelitei şi cel al hepatitei. Controlul acestora se poate realiza prin prevenire (sanitaţie pe tot
fluxul) şi uneori prin tratament termic. Dintre metodele de conservare, sunt eficiente faţă de
virusuri pasteurizarea, radiaţiile gama şi mai puţin congelarea, uscarea şi liofilizarea.
Unul din cele mai periculoase virusuri esteVirusul hepatitei A (Enterovirusul 72 tip A)
îmbolnăveşte ficatul. Simptomele iniţiale ale acestei boli sunt: febra, pierderea apetitului, vomismente
ocazionale, dureri ascuţite de cap şi articulaţii. Apoi apare îngălbenirea ochilor şi a pielii datorită
pigmenţilor biliari care ajung în sânge şi prurit al pielii. Boala poate dura de la 6 săptămâni până la 6 luni,
în funcţie de rezistenţa fiecărei persoane în parte. De semnalat este faptul că persoana care a avut această
boală râmâne sensibilă toată viaţa.
C. Îmbolnăvirile produse de paraziţi sunt de asemenea periculoase pentru om dacă aceştia nu sunt
depistaţi în timp oportun. Dintre paraziţii mai des întâlniţi sunt:
- Toxoplasma gondii – care produce toxoplasmozele- în cazurile acute acest parazit se propagă sub formă
de celule vegetative, iar în cele cronice ea este închistată în muşchii scheletari, creier şi alte ţesuturi.
Alimentele ce vehiculează acest parazit sunt laptele şi carnea, netratate termic.
- Trichinella spiralis – este un parazit ce-l găsim în alimentele din carne insuficient tratate termic. Boala
produsă este trichineloza iar efectele sunt în funcţie de faza în care se găseşte parazitul: când larva
invadează mucoasa intestinală se înregistrează gastroenterite, când larvele penetrează în ţesutul muscular
apar dureri reumatice care se estompează după închistarea larvelor, iar dacă larvele se închistează în
musculatura inimii sau în creier riscul devine foarte mare.
Elementele cele mai utile la analiza pericolelor microbiologice sunt următoarele:
- pH-ul mediului – microorganismele prezintă domenii de dezvoltare optime specifice în funcţie de
tip şi/sau specie- de aceea cunoaşterea acestora ajută la analiza pericolelor în funcţie de pH-ul
mediului de lucru cât şi la luarea unor măsuri de prevenire sau de corectare a acestui parametru.
- Metoda de consevare a alimentelor - este unul dintre elementele cele mai importante, deoarece
prin aceasta se poate inhiba dezvoltarea microorganismelor. Dintre metodele de conservare cele
mai des utilizate sunt: adăugarea de substanţe cu efect conservant; scăderea valorii pH-ului prin
adăugare sde acid citric, acid ascorbic şi acid acetic; reducerea temperaturii produsului prin
refrigerare şi congelare; creşterea temperaturii produsului prin pasteurizare şi sterilizare, etc.;
- Temperatura şi timpul – în domeniul industriei alimentare şi culinare o importanţă majoră o
prezintă corelarea între temperaturi şi duratele de depozitare, de decongelare, de reîncălzire, de
răcire după preparare, de fierbere, prăjire etc.;
Pierderea controlului asupra acestor parametrii poate fi un factor de risc prin faptul că generează
condiţii optime pentru multiplicarea microorganismelor nedorite.
Trebuie subliniat faptul că nici cel mai eficient plan HACCP nu va asigura inocuitatea 100% a produselor,
deoarece o serie de factori cum ar fi starea de sănătate şi igiena personalului, spălarea mâinilor, etc. nu pot
fi întotdeauna monitorizati şi corectaţi efectiv şi eficient. Pentru a minimiza aceste aspecte referitoare la
personal sunt impuse o serie de reguli obligatorii (Legea 90/96 republicata prin HG 23/2001), şi anume:
- efectuarea analizelor medicale înainte de angajare;
- monitorizarea stării de sănătate prin efectuarea periodică a examenului medical;
- elaborarea unor reguli stricte de igienă personală;
- igiena mâinilor.
2. Factorii chimici de risc reprezintă substanţele formate în rezultatul metabolismului produselor sau
în procesul de prelucrare. Există factorii chimici de risc formaţi natural reprezentaţi de substanţele care au
devenit o parte componentă a produselor vegetale sau animale, de exemplu aflatoxinele formate în
rezultatul metabolismului microbian, dar şi substanţele exogene care au nimerit întâmplător în produsele
alimentare fiind reprezentate de

52
 - substanţe folosite în agricultură (pesticide, erbicide, preparate medicale veterinare pentru animale
etc.);
- substanţele folosite pentru igienizare şi dezinfecţie (detergenţi, uleiuri, vopsele, preparate pentru
tratamente sanitare etc.),
- substanţe chimice folosite în mod intenţionat în calitate de aditivi alimentari permişi în scopul
prevenirii alterării pentru îmbunătăţirea însuşirilor senzoriale: conservanţi, antioxidanţi, coloranţi,
aromatizanţi, emulgatori etc.
O categorie foarte importantă de pericole chimice o reprezintă substanţele alergene care de regulă
sunt substanţe chimice care se găsesc în mod natural în alimente şi care au efecte toxice asupra stării de
sănătate a consumatorilor, prin declanşarea de alergii şi intoleranţe, de cele mai multe ori numai la
organisme care prezintă o anumită sensibilitate pentru consumul acestor alimente.
Alergiile se manifestă de la forme uşoare, ca de exemplu strănuturi sau rinite până la reacţii potenţial
fatale- de ex. alergia la arahide care poate duce la moarte. Reacţii adverse la alimente pot provoca
eczeme, astm, urticarie afectând orice parte a corpului. Evitarea alimentului care provoacă alergia este
singurul remediu în evitarea provocării reacţiilor alergice. Principalele alimente cu efect alergen sunt:
laptele- pentru cei care prezintă intoleranţă la lactoză (este un diglucid prezent numai în lapte) – dintre
simptomele cele mai frecvent întâlnite sunt cele de constipaţie, rinită, şi migrenă; glutenul – este o
proteină ce se găseşte în toate produsele alimentare pe bază de făină – persoanele care sunt alergice, prin
consumul acestor alimente, prezintă migrene şi celiachie..
Intoleranţa la un compus chimic este o reacţie adversă a organismului faţă de acesta datorată faptului
că acest organism nu poate metaboliza compusul respectiv.
3. Factorii fizici de risc sunt corpurile străine, care au nimerit în produsele alimentare în mod
întâmplător: particule de sticlă, metal, material plastic, bucăţi de oase etc., care pot nimeri în alimente din
materia primă neprelucrată corespunzător, din utilaj şi ambalaj necalitativ sau pot fi cauzate de
iresponsabilitatea personalului.
Odată cu creşterea consumului alimentar între ţări, siguranţa alimentară a devenit mai degrabă o
problemă de comerţ global decât o problemă de sănătate publică. Creşterea comerţului internaţional cu
produse alimentare deschide noi posibilităţi pentru ca patogenii alimentari să atingă regiuni noi ale lumii.
Creşterea îngrijorării publice privind contaminarea alimentelor cu poluanţi microbiologici, chimici şi
radioactivi a determinat organizaţiile oficiale de sănătate publică şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii să
apeleze la intensificarea acţiunilor de prevenire şi control ale efectelor acesteia.
In vederea prevenirii apariţiei bolilor cauzate de alimentaţie, un rol important îl are aplicarea
sistemului HACCP în producţia şi comercializarea alimentelor. Iniţial, metoda s-a aplicat pentru inspecţia
siguranţei alimentelor pentru serviciu militar (SUA,1971), ulterior fiind adoptată de către FDA (Food and
Drugs Administration) pentru inspecţia întreprinderilor de industrie alimentară civilă. In acest sens,
legislaţia recentă a U.E. recomandă aplicarea sistemelor de management al calităţii bazate pe HACCP în
ţările care doresc să exporte produse alimentare în U.E. Din 2006 acest sistem este obligatoriu a fi
implementat în toate întreprinderile producătoare de alimente, europene.
Bibliografie
1. Vintilă I., Banu C., Produse de catering, Editura “Evrika”, Brăila, 1998;
2. Quality Control for the Food Industry, International Trade center, UNCTAD/GATT, Geneva,
1999;
3. Marin V., coordonator, Ghid naţional de bune practici pentru siguranţa alimentelor, Editura
Uranus, Bucureşti, 2007.

PROIECT EDUCAŢIONAL –„MENS SANA IN CORPORE SANO”

Prof. IULIA LEANA
Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacău

53
 ARGUMENT

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului. Conform Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, sănătatea individului este definită drept „o stare de bine fizică, mentală şi socială, şi
nu doar absenţa bolii sau infirmităţii”.
Anticii gândeau idealul perfecţiunii umane ca echilibru armonios între capacităţile intelectuale si
cele ale corpului. Dacă trupul este bolnav, spiritul pierde din vigoare.
În ultimii ani factorii care ne influenţează sănătatea sunt din ce în ce mai nocivi şi mai agresivi. Dacă
poluarea ne afectează sănătatea, cu sau fără voia noastră, alimentaţia nesănătoasă, sedentarismul ,ţin de
noi înşine, de educaţia primită.
Educaţia pentru sănătate la nivelul şcolii reprezintă una dintre principalele căi de promovare a
cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi totodată de formare a atitudinilor şi
deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos.
Coordonatele actuale ale vieţii cotidiene impun abordarea în şcoală şi a unor probleme legate de
educaţia pentru sănătate. În acest sens, prin proiectul educaţional propus „MENS SANA IN CORPORE
SANO ”, se urmăreşte dezvoltarea la elevi a unui stil de viaţă sănătos prin alegerea unei alimentaţii
sănătoase, prin conştientizarea importanţei activităţilor fizice, prin promovarea unor obiceiuri sănătoase şi
prin eliminarea unor obiceiuri nocive.
În fiecare an, pe 7 aprilie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Sănătăţii iarpe 16 octombrie se
sărbătoreşte Ziua Internaţională a Alimentaţiei. Prin desfăşurarea activităţilor propuse se urmăreşte
formarea deprinderilor de alimentaţie sănătoasă şi dezvoltarea armonioasă a elevilor.
GRUPUL ŢINTĂ:
elevii (licee, şcoli generale)
BENEFICIARI:
direcţi: elevi, părinţi, cadre didactice.
indirecţi: comunitatea.
RESURSELE PROIECTULUI:albume, enciclopedii, reviste, cărţi, aparatură audio-video, TV,
internet, postere, lucrări ale elevilor.
SCOPUL PROIECTULUI
Societatea de consum ne pune la dispoziţie o gamă variată de alimente unele mai nocive decât altele
care adesea atentează grav la sănătatea noastră. Obiceiurile alimentare defectuoase precum şi lipsa
mişcării pot conduce in timp la obezitate si de ce nu la boli grave.
-Educarea elevilor în spiritul respectului faţă de propria sănătate şi cunoaşterea factorilor de mediu care
pot influenţa starea de sănătate.
OBIECTIVELE PROIECTULUI
1.Formarea şi cultivarea interesului elevilor pentru problematica sănătăţii.
2.Cunoaşterea organismului uman, a funcţiilor sale vitale şi a unor norme de comportament pentru
asigurarea echilibrului dintre sanǎtatea individuală şi cea colectivă.
3.Formarea deprinderilor de alimentaţie raţională şi de desfăşurare de exerciţii fizice ȋn vederea
menţinerii sănătăţii.
4.Dezvoltarea capacităţii de utilizare a normelor igienico-sanitare prin corectarea deprinderilor greşite şi
încurajarea celor corecte.
5.Descriereacomportamentelorsănătoase.
6.Conştientizareainfluenţeiactivităţii sportiveasuprasănătăţii.
7.Identificareainfluenţelornegativeasuprasănătăţiişigăsireastrategiilor de ameliorare a acestora.
8.Conştientizareafaptuluicăsănătateaindividuluiînsemnăsănătateacolectivităţii.
9.Înţelegerea importanţeiactuluimedicalpreventiv.
10.Stimularea creativităţii elevilor şi dezvoltarea spiritului competitiv, al muncii în echipă.
DESCRIEREA PROIECTULUI
Activităţi desfăşurate în timpul proiectului:
1. Elaborarea unor rebusuri pe tema proiectului de către elevi, având la dispoziţie o serie de cuvinte cheie
şi materiale documentare (dicţionare, reviste, enciclopedii)
2. Organizarea unei expoziţii de desene, fotografii, colaje cu titlul „MENS SANA IN CORPORE
SANO”
54
3. Confecţionarea unui afişier „MENS SANA IN CORPORE SANO” ca sursă permanentă de informare
a elevilor şi profesorilor privind noutăţile din domeniul unui stil de viaţă sănătos, una din rubricile
permanente fiind „Ştiaţi că…”.
4. Realizarea unor prezentări sau broşuri cu următoarele teme:
-„Suntem ceea ce mâncăm”, „Mănânc eu sănătos?”, „Vitaminele din grădină”, Reorganizarea regimului alimentar”,
„Efectelor nocive pe care le au aditivii şi coloranţii artificiali”, „Apa-izvor de sănătate”,„ Importanţa consumării
zilnice a fructelor şi legumelor şi efectele nocive ale consumului de dulciuri în exces” -activităţi ce au ca scop
formarea şi consolidarea deprinderilor uneialimentaţii sănătoase.
-,,Mişcarea în aer liber înseamnă sănătate curată”, „Importanţa mişcării, a exerciţiilor fizice pentru
organismul uman”-prezentări ce au ca scop formarea şi consolidarea deprinderilor de a desfăşura diferite
tipuri de activităţi fizice, benefice pentru sănătate, la toate vârstele.
-„Igiena personală”, „Igiena colectivă”-activităţi ce au ca scop formarea şi consolidarea deprinderilor unei
igiene corecte.
-„Fumatul şi alcoolul în rândul adolescenţilor”- prezentări ce au ca scop conştientizarea efectelor negative
ale fumatului şi consumului de alcool asupra stării de sănătate .Broşurile sau prezentările trebuie să includă
ilustraţii, fotografii, grafice care să ilustreze tematica proiectului.
5. Organizarea unui concurs de cunoştinţe generale pentru a descoperi şi înţelege organismul uman, funcţiile
sale vitale şi a unor norme de comportament pentru asigurarea echilibrului dintre sanǎtatea individuală şi cea
colectivă. Concursul este un test grilă prezentat în PowerPoint şi va aborda subiecte interdisciplinare şi
transdisciplinare legate de o alimentaţie sănătoasă, mişcare fizică, norme de igienă care solicită cunoştinţe
de chimie, biologie, educaţie fizică.
BIBLIOGRAFIE
• Manualele avizate de chimie şi biologie.
• Anton Moisin, Arta educării copiilor şi adolescenţilor în şcoală, D.P., 2001.
• Dumitraşcu, Coca, Împreună pentru bunul mers al elevilor, Ed. Grafit, Bacău, 2005.
• S. Jerghiuţă, A. Covrig, J. Ţivlea, D. Ilică - Chimia şi viaţa, Ed.Document, Iaşi, 1999

LEGUMELE

Pop Simona, Bud Livia eleve, Liceul Tehnologic Ocna Şugatag

Cozuplean Lucica, profesor, Liceul Tehnologic Ocna Şugatag

Legumele sunt alimente de origine vegetală cu o largă utilizare în hrana omului sănătos şi bolnav, oferind
un aport important de elemente nutritive concomitent cu posibilitatea unor multiple variaţii ale meniului.
Partea comestibilă a legumelor variază de la o specie la alta: rădăcina, tulpina, bulbul, fructul, florile,
seminţele, frunzele sau întreaga plantă.
S-au făcut diverse clasificări, după diverse criterii. Spre exemplu, din punct de vedere agroalimentar,
legumele au fost împărţite astfel:
1. Legume rădăcinoase: morcovii, carotele, pătrunjelul, ţelina, ridichea de lună, ridichea de vară şi de
iarnă, sfecla roşie.
2. Legume bulbifere: ceapa, usturoiul, prazul.
3. Legume tuberculifere: cartoful.
4. Legume vărzoase: varza albă, varza roşie, varza creaţă, varza de Bruxelles, gulia, conopida.
5. Legume fructoase: roşiile, vinetele, ardeii, castraveţii, dovlecelul, pepenele galben, pepenele verde.
6. Legume păstăioase şi boabe (leguminoase): fasolea verde, fasolea uscată, mazărea verde şi uscată,
lintea, bobul, bamele.
7. Legume frunzoase: spanacul, salata verde, cicoarea de grădină (andivele), loboda, măcrişul, ştevia.
8. Legume condimentare: mărarul, pătrunjelul, ţelina (frunzele), leuşteanul, tarhonul, cimbrul.
9. Legume perene: sparanghelul, anghinarea, hreanul.
10. Ciupercile comestibile.
Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă
Dintre principiile nutritive, apa este reprezentată în cea mai mare proporţie (75-95%). Substanţa uscată
este formată în principal din glucide (între care celuloza ocupă un loc important); uneori protidele pot fi în cantitate
55
mai mare (exemplu, leguminoasele); lipidele se găsesc în general în cantitate mică, cu excepţia seminţelor
oleaginoase; vitaminele şi elementele minerale se găsesc în proporţie importantă în majoritatea legumelor
verzi.
Vom trece în revistă principalele componente din diversele legume.
P r o t e i n e l e se găsesc în proporţie mai mare în seminţe (ca parte botanică). Leguminoasele sunt
caracterizate prin proporţia importantă de proteine vegetale care, deşi nu au valoarea celor animale, pot menţine la
adult un bilanţ azotat echilibrat Acestea sunt mai ales de tip globulinic (faseolina din fasole, legumelina din mazăre şi
linte, glicina din soia).
Proporţia proteinelor în plantă creşte pe măsură ce aceasta ajunge la maturitate. Astfel, spre exemplu, în
bobul verde de mazăre proteinele reprezintă 9%, iar când planta a ajuns la maturitate fiziologică proporţia creşte la
23%. În primele stadii de dezvoltare predomină albuminele, iar odată cu maturizarea plantei, globulinele le iau locul.
În ceea ce priveşte valoarea biologică a proteinelor se constată spre exemplu, că leguminoasele uscate conţin
proteine cu valoare mai ridicată decât cele verzi.
Legumele frunzoase ca salata verde şi spanacul au un conţinut mare de proteine (până la 30% din
substanţa uscată) cu valoare biologică ridicată datorită prezenţei în compoziţia lor a unor aminoacizi
esenţiali. Cartoful conţine, de asemenea, proteine cu valoare biologică mare; el asigură în unele ţări
nordice, cca 10% din necesarul proteic al raţiei.
G l u c i d e l e cu moleculă mică sunt mai puţin reprezentate în legume. Excepţie fac morcovul,
sfecla, pepenii galbeni, care sunt bogaţi în zaharoză, şi pepenele verde bogat în fructoză.
Dintre polizaharide, amidonul ocupă un loc important reprezentând principala substanţă de rezervă a
legumelor. Din acest punct de vedere se evidenţiază prin conţinutul lor ridicat în amidon: cartoful, morcovul
şi leguminoasele (mazărea, fasolea). O deosebită importanţă o are raportul amiloză/amilopectină, ca şi
aspectul şi dimensiunile granulelor de amidon, care diferă cu specia (spre exemplu, amidonul din mazăre,
prin compozita lui, poate complica unele procese tehnologice din industria alimentară). În general, odată
cu maturizarea plantei se remarcă o creştere a proporţiei de amiloză.
Celuloza formează principalul schelet de susţinere a peretelui celular. De obicei este asociată cu
alte substanţe, ca hemicelulozele (pentozanii, xilanii). în unele legume s-au pus în evidenţă celulaze şi
hemicelulaze specifice, enzime care degradează celuloza şi hemiceluloza, ducând la înmuierea texturii, mai
ales odată cu maturarea dar şi după aceea (exemplu, la roşii). În unele legume celuloza este fină (tandră), ca
de exemplu în dovlecei, în timp ce în altele este dură (ca în leguminoase). Acest fapt are importanţă mai
ales în alimentaţia dietetică din unele afecţiuni digestive, în care legumele din prima categorie sunt bine
suportate de bolnav, în timp ce cele din a doua categorie produc tulburări, nefiind suportate de bolnav (de
aceea trebuie evitate).
S u b s t a n ţ e l e p e c t i c e - reprezentând derivaţii polimerizaţi ai acidului D-galacturonic;
protopectina, pectina, acizii pectici (pectine demetoxilate) şi acizii pectinici - sunt dispuse mai ales în
lama mijlocie, care participă la sudarea membranelor celulare între ele; sau se găsesc în vacuole. Acestea
au un rol important în modificarea texturii legumelor în cursul tratamentului termic.
L i p i d e l e sunt în general slab reprezentate în legume.
Studii cromatografice au pus în evidenţă prezenţa diferiţilor acizi graşi în legume. Astfel, în fasole
au fost găsiţi acizii linoleic, linolenic, palmitic; în mazăre: acizii palmitic, oleic şi linoleic; în spanac: acizii
palmitic, linoleic, linolenic, palmitoleic şi heptadecanoic. Întrucât aceştia se găsesc în proporţii foarte mici
nu au valoare din punct de vedere nutritiv.
Fosfatidele se găsesc în cantităţi importante în leguminoase, conţinutul lor variind între 0,1 şi 1,6%
. Dintre fitosteride amintim sitosterolul şi stigmasterolul. În varză se găseşte un fitosterol numit
brassicasterol, iar în spanac s-a găsit spinasterolul.
A c i z i i o r g a n i c i se găsesc în legume sub formă de săruri şi de derivaţi ai lor şi influenţează
gustul şi conservabilitatea legumelor. Cei mai importanţi sunt acizii: malic, citric, tartric, oxalic. Amintim
câţiva dintre ei:
- în cartofi s-au evidenţiat acizii: malic, citric, izocitric, oxalic;
- în fasolea şi mazărea verde, acizii: malic, citric, succinic, galacturonic, fumărie, cafeic, malonic;
- în sparanghel acizii: fumaric, succinic, glioxilic, malic, citric;
- în tomate acizii: citric (predominant), malic, fumaric, lactic şi galacturonic;
- în ardei acizii: succinte, malonic, oxalic, malic, citric, chinic, gliceric.
În ceea ce priveşte dispoziţia lor în legume, se remarcă prezenţa lor mai ales în interiorul acestora,
56
scăzând spre părţile externe. Conţinutul lor scade pe măsură ce planta se maturizează.
S u b s t a n ţ e l e t a n a n t e sunt răspunzătoare de modificarea culorii (fenomenele de îmbrumare
oxidativă şi enzimatică).
Dintre substanţele care influenţează culoarea legumelor amintim: antocianinele (mai ales cianidina)
prezente în varza roşie, salata colorată, morcovi, unele soiuri de ceapă, sfeclă (care conţine betanină), care pe
lângă faptul că determină culoarea caracteristică contribuie şi la formarea gustului şi au acţiune de vitamină P;
carotenoidele, care participă la formarea culorii galbene, portocalii şi roşii (spre exemplu, în tomate, pepene roşu,
măceşe se găseşte licopina; în frunzele verzi; spanac, urzică si unele legume, ca varză, ardei, morcovi, se găsesc α, β
şi γ - carotenul); clorofila, sub formă de clorofilă a şi b, se găseşte în toate legumele verzi; în cursul încălzirii,
clorofilele pierd magneziu şi se transformă într-o substanţă de culoare cenuşie (feofitina), caracteristică pentru
legumele tratate termic.
Vitaminele sunt bogat reprezentate în legume, însă cantitatea lor variază în funcţie de soiul plantei,
stadiul de maturitate, solul de cultură, felul de păstrare etc.
Tiamina se găseşte în proporţii importante în legumele frunzoase: spanac, salată, varză (0,5-1,5 mg %o).
De asemenea, ceapa are un conţinut ridicat. Cartoful are cea 0,56mg% din care 25% se găseşte sub formă de
cocarboxilază.
Vitamina B2 este sintetizată numai de plante şi are un rol important în procesul de fotosinteză. Se găseşte
atât sub formă liberă, cât şi sub formă legată, în constituţia flavinenzimelor. În cursul păstrării unor legume
(exemplu, cartoful) se produce o scădere a formei legate în favoarea celei libere. De obicei se găseşte asociată cu
tiamina în ceapă, roşii, conopidă, cartofi, gulii etc.
Vitamina B6 se găseşte în seminţe, mai ales sub formă de piridoxină (90%), restul fiind piridoxamina şi
piridoxalul (în alimentele de origine animală se găseşte mai ales piridoxamina). De obicei se găseşte legată de
proteine.
Vitamina PP se găseşte în cantitate importantă în unele legume, ca: spanac, conopidă, tomate, cartofi,
mai ales sub formă de nicotinamidă.
Acidul folie a fost găsit în proporţii importante în spanac.
Biotina se găseşte în toate legumele în cantităţi mici, însă în proporţie importantă a fost găsită în spanac şi
fasole.
Vitamina B12 ocupă, în general, un loc puţin important în alimentele vegetale, cu excepţia mazărei, în
care a fost găsită în proporţii mai mari.
Vitamina C este cea mai bogat reprezentată dintre vitaminele hidrosolubile, fiind evidenţiată îndeosebi în
părţile externe ale plantei, unde proporţia de oxigen este mai ridicată; cantităţile cele mai mari se găsesc în frunze,
dar şi în unele fructe. Se găseşte atât sub forma liberă, cât şi sub cea legată de ascorbigen (spre exemplu în
varză). La maturitatea fiziologică, cantitatea ei este maximă.
Proporţia vitaminei C în plante depinde şi de existenţa enzimei ascorbicoxidaza, care este o metaloenzimă
având în compoziţia ei Cu; aceasta oxidează acidul ascorbic activ în acid dehidroascorbic cu activitate mai redusă
sau chiar în compuşi lipsiţi de activitate vitaminică ca acidul dicetogulonic. Legumele în care proporţia de enzimă
este importantă (castraveţii, dovleceii, morcovii) sunt aproape lipsite de vitamina C, în timp ce legumele în care
enzima lipseşte conţin o cantitate maximă de vitamina C (ardeii, pătrunjelul verde, spanacul, varza etc).
Întrucât enzima este activă în cursul păstrării legumelor, metodele de conservare urmăresc între altele
inactivarea acesteia prin blanşizarea sau tratarea cu bioxid de sulf, mărind astfel stabilitatea vitaminei şi
reducând la rninimum pierderile în cursul depozitării, conservării etc.
Pierderi importante de acid ascorbic pot avea loc şi în cursul prelucrării culinare a legumelor
(fragmentarea în bucăţi mici, fierberea într-o cantitate mare de apă, lăsarea lor mult timp în apa de spălare
etc). Gastrotehnia modernă urmăreşte reducerea la minimum a acestor pierderi, folosind o serie de
procedee precum fierberea legumelor în marmite speciale cu aburi sub presiune ş.a.
Vitamina A, în legume, se găseşte mai ales sub formă de provitamină (caroten). Cantităţile cele mai mari
se găsesc în morcovi, carote, legumele-frunze, sfecla roşie, tomate, sparanghel, ridichi, fasole verde, mazăre, soia.
Coeficientul de utilizare digestivă a carotenului variază în funcţie de natura produsului. Vitamina D se găseşte
în cantitate redusă în legume îndeosebi sub forma provitaminei (7-dehidrostigmasterol); în varză şi spanac
aceasta se găseşte în cantităţi ceva mai mari.
Vitamina E, cunoscută pentru rolul său antioxidant protector asupra uleiurilor vegetale (prevenind
râncezirea), ca şi asupra vitaminei A şi carotenului este găsită îndeosebi în seminţe, la legumele cu conţinut lipidic
mai mare, leguminoase, spanac, salată.
57
 Vitamina K, sub forma fitochinonei, se găseşte îndeosebi în frunzele verzi, unde este sintetizată: spanac,
salată, varză, tomate, conopidă
Bibliografie:
1.Gonţea, Iancu, 1971, Alimentaţia raţională a omului, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti
2. Mincu, Iulian, 1978, Alimentaţia raţională a omului sănătos, Editura medicală, Bucureşti
3. Mincu, Iulian, 1993, Impactul om-alimentaţie, Editura medicală, Bucureşti

REGULI DE BAZĂ PENTRU O ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ

Prof. Negru Adela

Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu” Vulcan

Alimentaţia joacă un rol vital în perpetuarea unei sănătăţi bune şi a unei stări generale de bine.
Astfel pentru o şansă mai mare de a rămâne sănătoşi sunt câteva reguli care trebuie să fie respectate
pentru a preveni o serie de afecţiuni. Prima regulă este să consumăm hrană sănătoasă, o hrană
proaspătă, variată, bogată în substanţe vitale, cu multe vitamine. O alimentaţie necorespunzătoare duce la
o serie de afecţiuni foarte grave care se tratează greu. O hrană sănătoasă presupune consumul unor
alimente sănătoase bogate în vitamine şi proteine. Legumele şi fructele, bogate în săruri minerale şi
vitamine, reprezintă o sursă foarte eficientă de substanţe nutritive extrem de importante , de aceea
ideal ar fi să nu fie fierte timp îndelungat, ci mai degrabă să fie fierte în abur doar câteva
minute ca să-şi păstreze proprietăţile nutritive. Alimentele „vii” sunt alimentele crude. Acestea nu au
fost gătite, fierte, călite, puse la cuptorul cu microunde, congelate, coapte sau înăbuşite. În consecinţă, ele
se află în starea lor natural şi conţin toate enzimele. Aceste enzyme alimentare reprezintă forţa vieţii,
aflată în hrană, care înlesneşte procesul de digestie.
O a doua regulă este să avem un regim alimentar, o dietă echilibtată, dar asta înseamnă să nu-
ţi privezi organismul de alimente, ci să cunoşti importanţa fiecărui aliment pe care-l consumi,
beneficiile acestuia pentru hrănirea eficientă a organismului tău. Începe de exemplu, să găteşti alimente
în casă şi evită alimentele fast food bogate în grăsimi saturate. Alimentele bogate în grăsimi saturate
duc la obezitate şi la apariţia bolilor cardiovasculare şi a infarctului. Dacă îţi cumperi alimentele şi îţi
găteşti singur masa vei fi mai atent la ceea ce consumi. O alimentaţie sănătoasă nu necesită mult timp
pentru preparare. Aceasta se poate găti la fel de repede ca o dietă obişnuită, mai puţin sănătoasă. Trebuie
doar planificată din timp, astfel încât toate ingredientele să fie la îndemână.
Un alt factor important este hidratarea corespunzătoare. Apa elimină senzaţia de foame, şi-ţi
curăţă organismul. Ceaiurile, de asemenea, sunt foarte bune pentru curăţirea organismului. Evitaţi
consumul sucurilor, deoarece sunt bogate în zaharuri dăunătoare organismului.
O altă regulă care trebuie respectată este să citiţi etichetele alimentelor cumpărate şi încercaţi să
cunoaşteţi acţiunile ingredientelor alimentelor asupra organismului. O dietă echilibrată presupune
moderaţie în consumul alimentelor chiar dacă acestea sunt foarte sănătoase. Câteodată este necesar să
consumăm şi alimente ”nesănătoase”, dar o dată pe săpămână, nu mai des. Alimentele trebuie
consummate în formă cât mai apropiată de cea naturală, proaspete şi neprelucrate, şi trebuie evitată sau
minimizată ingestia de alimente îndelung preparate.
Consumaţi micul dejun în fiecare zi. Micul dejun este o parte importantă a mesei, poate cea
mai importantă, de aceea nu săriţi peste micul dejun. Micul dejun trebuie să fie bogat pentru că pe
parcursul unei zile avem nevoie de energie. Un vechi proverb spune că ” masa de dimineaţă mănânc-
o singur, cea de prânz împarte-o cu prietenii şi cea de seară dă-o duşmanilor”. Masa de seară ar
trebui să fie mai uşoară, mai lipsită de calorii şi consumată mult înainte de culcare pentru ca
organismul să aibă timp s-o digere.
Toată lumea ştie că pentru o viaţă sănătoasă trebuie să facem minim 30 de minute de mişcare pe zi.
Însă de multe ori, programul nostrum este atât de încărcat încât pare aproape imposibil să ne acordăm
acest răgaz pentru mişcare. În momentul în care vom înţelege că mişcarea nu este o component opţională
a vieţii noastre, ci una absolute necesară, în mod sigur vom găsi timp.
Sportul ajută la păstrarea corpului în formă şi la evitarea stresului. Totul porneşte de la ierarhizarea

58
priorităţilor. Mişcare poate să însemne orice ne este la îndemână: deplasarea în mers, urcatul scărilor,
grădinărit, muncă fizică. Mişcarea ajută şi la un somn liniştit şi eficient.
Bibliografie:
1. “Sănătatea are gust” – Autor: Mihaela Bilic, Editura Curtea Veche, An 2011
2. ”Cum să eliminăm toxinele din organism” Autor: Jane Scrivner, Editura Orizonturi, An 2013.

ALIMENTE DESTINATE PERSOANELOR CU NEVOI SPECIALE

Autor: Nastai Bianca, Ardelean Michael

Profesor coordonator: Mihaela Chiş
Instituţia de provenienţă: Liceul Teoretic “Emil Racoviţă”

Alimentaţia este un act indispensabil pentru menţinerea vieţii

pe pământ. Alimentele conţin micro si macronutirente, astfel încât,
printr-o alimentaţie raţională sunt satisfăcute nevoile zilnice ale
organismului, în toate principiile alimentare.
Alimentaţia va fi astfel concepută, încât să îndeplinească
următoarele condiţii:
• să asigure o creştere şi dezvoltare corespunzătoare;
• să asigure o activitate fizică şi intelectuală;
• să asigure o bună stare de sănătate.
În ultimi ani s-a constatat că foarte multe persoane se
îmbolnăvesc datorită alimentaţiei nesănătoase provocând diferite boli cum ar fi: obezitate, boli
hepatice, afecţiuni cardiace, boli de stomac, cancer, etc.
Obezitatea reprezintă excesul de grăsime acumulat în întregul organism, care rezultă fie din
alimentele introduse în plus, fie din cauza lipsei de mişcare. O persoană este considerată obeză când
greutatea corpului este cu 20% mai mare decăt cea normală.
Din punct de vedere clinic se deosebesc obezităţi de tip ginoid, android si diverse alte
hipodistrofii.
Alimente interzise persoanelor care suferă de obezitate:
- cărnurile grase;
- ouăle prăjite;
- caşcavalul;
- afumăturile;
- leguminoasele uscate, etc.
Alimente permise persoanelor care suferă de obezitate:
- carnea slabă de vacă, viţel, miel;
- ciupercile
- ouăle fierte tari
- ridichi
- salată verde, castraveţi, fasole verde
- portocale, lămâi, afine, etc.
Diabetul zaharat se întâlneşte în proporţie de 25-30% din
totalitatea cazurilor de diabet, provine în general sub vârsta de 40-45
ani, dar se poate întălni şi peste această vârstă. Mai este numit şi
diabet de tip juvenil având în vedere că debutul boli şi reuşita
tratamentului cu insulină.
Diabetul zaharat este o boală metabolică, care evoluează în
timp, şi care se manifestă prin creşterea glicemiei şi apariţia
zaharurilor în urină. Din această cauză pacinetul simte nevoia să bea
multe lichide şi are o poftă de mâncare exagerată.
Alimente ce se pot consuma fără restricţie în diabetul zaharat sunt:
59
 - peştele
- brânzeturile fermentate
- şuncă
- mezeluri de orice fel
- ouăle, grăsimile, etc.
Alimente interzise în diabetul zaharat:
- zahărul şi toate produsele ce conţin zahăr
- prajiturile de tot felu
- ciocolată, rahat, halva
- struguri, stafide, smochine, castane
- băuturi alcoolice
- îngheţată, etc.
Astăzi, infarctul miocardic este de 3 ori mai frecvent sub vârsta de 40 ani decât era în urmă cu 30-40
de ani. Acesta se datorează alimentaţiei, stresului, fumatului, boli hipertensive şi altor factori de risc care
se întâlnesc din ce în ce mai des în zilele noastre.
Vrem să arătăm că alimentaţia iraţională constituie unul dintre factorii cei mai importanţi ai
mortalităţi, indiferent dacă este vorba de atacuri cerebrale sau cardiace, cancer sau ciroză a ficatului.
În prezent, bolile cardiace reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de deces, motiv pentru care
ar trebui să te gîndeşti de doua ori înainte să consumi grăsimi nesănătoase care duc la creşterea
colesterolului rău şi la blocarea vaselor de sânge. Alimentaţia joacă un rol crucial în prevenirea bolilor
cardiace.
Alimente permise boli cardiace:
- pâinea albă fară sare
- carnea de vacă
- oul
- fructele sunt permise fierte, rase pe răzătoare
- legumele sunt permise ca salate, evitând cele care duce la
balonare
Alimente interzise boli cardiace:
- carnea grasă de porc
- mezeluri, afumături
- se interzice fumatul, alcoolul, etc.
Ficatul este unul dintre organele cele mai importante din
organism, cu rol deosebit în procesele de digestie şi metabolism. După ce s-a efectuat digestia la
nivelul stomacului şi al intestinului, factorii nutritivi sunt dirijaţi spre ficat pe calea venei porte aici
având loc desfăşurarea unor procese metabolice importante de transformare şi stocare a acestora.
Organismul nu poate trăi fără ficat şi orice suferinţă a acestui organ se va repercuta asupra nutriţiei
şi stări de bine a individului. Se cunoaşte că astăzi se pot produce leziuni hepatice ca rezultat al
dezechilibrelor din dietă.
Din multitudinea de afecţiuni hepatice ne vom referi la
acelea acute sau cronice asupra cărora dieta are o influenţă
deosebită în cadrul tratamentului. Dintre suferinţele acute
vom cita hepatita acută virală, iar dintre cele cronice
hepatitele cronice şi cirozele hepatice.
Alimente permise bolii hepatice:
- carnea proaspătă şi slabă de pui, vită, curcan, peşte
- lapte dupce
- iaurt proaspăt
- albuş de ou, legume cu conţinut redus de celuloză, etc.
Alimente interzise bolii hepatice:
- pâinea neagră
- brânzeturi grase
- grăsimile prajite de orice fel
- castraveţi, ridichi
60
 - alune, nuci
- băuturi prea reci, etc.
Se vor interzice mesele voluminoase şi unice. De preferat cele de volum redus şi frecvente.
În concluzie fiind posesori unui stil de viată sănătos putem preveni diferite boli metabolice.
Menţinerea greutăţii cat mai aproape de cea normală, reducerea alimentaţiei de grăsimi animale care
produce creşterea colesterolului, evitarea sedentarismului, controlarea nivelului de stres, etc.
Bibliografie:
Iulian Mincu, 1980, Alimentaţia omului bolnav, editura medicală, Bucureşti.

OBEZITATEA ÎN RÂNDUL COPIILOR

Prof. Florentina Hoduţ
Colegiul Tehnic „TraianVuia“, Oradea

Obezitatea în rândul copiilor este o preocupare importantă pentru specialiştii din întreaga lume.
Această afecţiune este un factor de risc pentru apariţia unor complicaţii şi boli grave, precum diabetul de
tip 2, chiar şi în rândul populaţiei foarte tinere. În Statele Unite, în urmă cu un deceniu, mai puţin de 3%
din cazurile de diabet nou descoperite la adolescenţi erau de tip 2, în timp ce în prezent ponderea acestora
a crescut la 45%. Aceste date sunt alarmante şi, din acest motiv, este necesar ca nutriţioniştii să tragă un
semnal de alarmă asupra rolului pe care îl are educatia populaţiei în privinţa nutriţiei sănătoase, pentru
toate categoriile de vârstă. Combinată cu un program susţinut de mişcare, alimentaţia adecvată este prima
şi cea mai eficientă soluţie pentru scăderea prevalenţei obezităţii, iar consumul zilnic de lactate şi
îndeosebi de iaurt este o necesitate la orice vârstă, beneficiile acestui consum fiind demonstrate în studii
recente efectuate la copii şi adolescenţi”, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Educatorilor în
Diabet (ARED).
Deşi, la nivel declarativ, alimentaţia sănătoasă se află printre preocupările majore ale românilor,
datele de consum alimentar arată că, pe parcursul unui an, un român consumă, în medie: 21 kg zahăr în
formă pură sau din produse zaharoase, 74 kg fructe (conţinând 7 kg zaharuri), 7,3 kg de iaurt (simplu şi
cu fructe, care contribuie cu 0,5 kg zaharuri, incluzând şi lactoza naturală din lapte), 16 kg grăsimi
(uleiuri vegetale, margarină, untură şi unt) şi 154 litri de băuturi răcoritoare îndulcite (cu un aport de
aproximativ 12 kg de zahar).
Conform unui studiu comandat de o companie producătoare de lactate, 17% dintre copiii
preşcolari (3-6 ani) nu iau miculdejun. Un alt studiu realizat la nivel european asupra adolescenţilor cu
vârsta cuprinsă între 13-17 ani a arătat că 46% dintre aceştia nu iau micul dejun. Studiul mai arată şi că,
deşi trei sferturi dintre români declară că gustarea lor preferată o reprezintă fructele, în realitate gustările
cele mai consumate de către copii şi adolescenţi sunt biscuiţi şi dulciuri (40%), fructe (25%) şi doar 9%
produse lactate.
De asemenea, rezultatele arată că 29% dintre mamele din România nu acordă importanţă
subiectului obezităţii, iar 5% nu ştiu ce înseamnă şi care sunt implicaţiile.
În perioada de creştere, acumularea de calciu în organism ajunge de la cca 25 g la nastere până la
1100 – 1200 g la adolescent, ritmul de creştere şi mineralizare a sistemului osos fiind mai mare decât cel
al masei corporale. De aceea, asigurarea necesarului de calciu şi vitamina D în alimentaţia copilului şi a
adolescentului este de o importanţă capitală pentru ca acesta să devină un adult sănătos.
Iar, în acest context, importanţa consumului de lapte, iaurt şi brânzeturi, reprezentând
principalele surse alimentare de calciu, este evidentă.
„Acţiunile de promovare a unei diete echilibrate şi a unui stil de viată activ, în ţări precum
Franţa, Anglia şi Statele Unite, au stopat creşterea prevalenţei obezităţii sau a excesului ponderal la copii,
dar încă nu s-a reuşit reducerea acestor probleme. Raportul dintre conţinutul de nutrienţi esenţiali şi
aportul caloric este un criteriu obiectiv în evaluarea calităţii nutriţionale a alimentelor. În clasificarea
celor mai valoroase alimente recomandate a fi consumate zilnic de către copii şi adolescenţi, în fruntea
listei se află fructele şi legumele, urmate de lapte şi iaurt, acestea din urmă fiind surse naturale de proteine
de foarte bună calitate, calciu, potasiu, zinc, fosfor, vitamine din grupul B – nutrienţi foarte importanţi în
dezvoltarea organismului şi în menţinerea unei bune sănătăţi. În plus, iaurtul conţine bacterii lactice de
61
fermentare şi alte bacterii probiotice, al căror rol benefic la nivel digestiv este clar demonstrat”, a declarat
un membru de onoare al Academiei Române.
A fi obez înseamnă a fi cu mult peste greutatea normală. Când se atinge pragul obezităţii,
sănătatea este serios afectată.
În cazul în care este tratată cu prea puţină atenţie, greutatea excesivă a copiilor trebuie să fie un
prim semnal de alarmă pentru părinţii acestora.
Prezenţa obezitaţii în copilarie ne prezice dacă un copil va fi obez în viaţa adultă.
Obezitatea este cauzata de doi factori simpli:
- o dieta nesănatoasă (prea bogată în zaharuri şi grăsimi)
- lipsa exerciţiului fizic
Cele mai frecvente cauze ale obezităţii, dar nu singurele, sunt funcţionarea anormală a glandei
endocrine şi factorii genetici.
Copiii supraponderali sau obezi au mai multe şanse să rămână obezi ca adolescenţi decât copiii
mai slabi. Cu cât un copil se menţine obez o dată cu înaintarea în vârstă, şansele de a deveni un adult obez
sunt foarte mari.
În urma studiilor efectuate, se pare că obezitatea în copilărie sau în adolescenţă măreşte riscul
îmbolnăvirilor la vârsta adulta, indiferent dacă adultul este obez sau nu.
Riscul cel mai mare pe termen lung pentru obezitatea din copilarie este continuarea sa şi la vârsta
adultă, asociată cu numeroase riscuri asupra sănătăţii şi calităţii vieţii. De aceea este foarte importantă
identificarea din timp a obezităţii şi înlăturarea ei cât mai repede cu putinţă.
Dintre problemele de sănătate care pot apărea la copiii obezi amintim doar câteva:diabet,
pancreatită, cardiopatie, probleme ale ficatului, probleme ortopedice, probleme respiratorii (obturarea
căilor respiratorii superioare, restrângerea peretelui dinspre exterior al toracelui, ceea ce conduce la apnee
în timpul somnului), reflux esofagian, calculi biliari, disfuncţii în alimentaţie, bulimia.
Atunci când excesul de greutate se acumulează în jurul taliei la copiii şi la adolescenţii obezi,
creşte riscul de apariţie a problemelor cardiovasculare şi a hipertensiunii, toleranţa anormală a glucozei
(crescând riscul apariţiei diabetului) şi creşterea colesterolului.
Copiii supraponderali nu au încredere în sine şi sunt foarte nemulţumiti în ceea ce priveşte
aspectul lor fizic. Există riscul ca aceşti copii să aibă rezultate slabe la învăţătură şi să fie izolaţi social.
Apariţia obezităţii se datorează faptului că nivelul de activitate fizică este în continuă scădere.
Foarte mulţi copii preferă să petreacă ore întregi în faţa televizorului sau în faţa calculatorului, în
defavoarea practicării unui sport.
Soluţiile propuse de specialişti se referă în principal la reducerea semnificativă a numărului de
calorii consumate de copii, precum şi la determinarea copiilor să ducă o viaţă mai activă din punct de
vedere fizic.
Pentru a determina existenţa obezităţii la un copil, se folosesc aşa-numitele grafice de creştere,
care iau în calcul indicatori precum greutatea, calculate în funcţie de vârstă, şi greutatea în functie de
înălţime. Este recomandat ca aceste calcule să fie realizate de către medicul pediatru, pentru că pot exista
multe variaţii de greutate, mai ales la copiii cu vârsta de până la doi ani, dar şi mai târziu.
După ce medicul a pus diagnosticul de obezitate, următorul pas care trebuie făcut în tratarea
copiilor supraponderali este aducerea copilului la o greutate sănătoasă. Acest obiectiv este atins prin
stoparea procesului de îngrăşare, astfel încât, pe măsură ce copilul creşte în înălţime, distribuţia
kilogramelor să se modifice.
Pentru a vă ajuta copiii, nu trebuie să le impuneţi o alimentaţie riguroasă. Trebuie să combinaţi
într-un mod practic o alimentaţie sănătoasă şi practicarea unui sport.
Rezultatele nu se vor lăsa aşteptate. Un aspect care nu trebuie neglijat este petrecerea timpului
liber în faţa calculatorului şi a televizorului. Aceste activităţi trebuie să fie strict supravegheate de către
părinţi.
Reţetă: ,,Shaorma” sănătoasă
Ingrediente:
• o lipie mică din făină integrală sau graham, fără E-uri (diamentru de aprox 20 cm sau o lipie mare
tot din făină integrală fără E-uri pe care o vom tăia în jumătate).
• hummus (pastă de năut – dacă se ia gata făcut să fie de preferabil fără Euri sau aditivi! Se poate
prepara şi acasă)
62
 • 1 morcov
• 1ardei gras roşu
• 1 bucată de conopidă
• 1castravete mic
• ½ roşie
• 1 ridiche
• Seminţe decojite de floarea soarelui crude, nesărate
• Mazăre dulce boabe gătită la aburi
• Frunze proaspete de busuioc
• Frunze proaspete de pătrunjel
Preparare: Morcovul se dă pe răzătoare. Se unge lipia cu pasta de hummus şi se adaugă felii
tăiate subţiri de roşie, ardei, conopidă, castravete şi ridiche. Se adaugă boabele de mazăre, morcovul
răzuit şi la final se adaugă seminţele de floarea soarelui şi frunzele de busuioc şi pătrunjel.
Dacă la prepararea shaormei sănătoase ia parte şi copilul cu siguranţă aceasta va fi mâncată cu o
plăcere deosebită.
Bibliografie:
1. http://www.sfatulmedicului.ro
2. Date statistice INS 2013
3. Fundamental Study for Understanding the Role of Fermented Dairy Products in the
Romanian’s General Eating Habits, studio realizat de Synovate

ALIMENTE DESTINATE PERSOANELOR CU NEVOI SPECIALE

Nume, prenume elev: Siladi Lorena
Profesor coordonator: prof.Kato Gabriela
Liceul Teoretic “Emil Racoviţă”, Baia Mare

Mulţi dintre noi ,poate majoritatea , sunt preocupaţi într-un moment al vieţii lor de menţinerea unei
greutaţi corporale sănătoase. Unii dintre noi mergem la medic şi ni se spune: "Trebuie să slăbeşti!" - din
diverse motive: poate că avem probleme cu articulaţiile, poate că avem probleme cu glicemia, poate pur si
simplu suntem supraponderali si exista riscuri pentru sănătatea noastră ulterioară. Sau chiar ne dorim pur
si simplu o imagine mai bună, mai frumoasă, dorim să fim în formă, dorim să arătam traznet - atât pentru
noi, cât şi pentru ceilalţii. Felul în care abordam o dieta e foarte important pentru felul în care vor evolua
lucrurile în sănătatea noastră. Dacă ne "aruncăm" într-o dieta după ureche, cu restricţii mari, care să
presupună eforturi mari de adaptare (mâncare care nu ne place, prea puţină faţa de ce suntem obişnuiţi,
chinuri fizice, sport prea mult si prea obositor, etc) riscăm să ne epuizăm, să ramânem cu impresii foarte
proaste despre ideea de dieta - si vom eşua mai devreme sau mai târziu. Efectul yoyo, de care se tem atât
de tare mulţi dintre cei care ţin o dieta, apare tocmai pentru că ne gândim la dieta ca la ceva obositor si
chinuitor.
Alimentaţia dezechilibrată este conform specialiştilor una din cauzele creşterii numărului de
persoane care suferă de diverse afecţiuni. Statisticile din întreaga lume arăta că obezitatea este cea mai
raspândita boala de nutriţie. Mai îngrijorător este faptul că şi numărul copiilor supraponderali şi obezi este
în continua creştere. În 2008, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii, numărul persoanelor
supraponderale din rândul adulţilor de peste 20 de ani, se ridică la 1,5 miliarde din care 500 milioane de
persoane erau obeze.
”În ultimul timp auzim tot mai des mesaje care promovează alimentaţia sănătoasă, concept pe care
mulţi oameni doresc să îl aprofundeze şi să îl adopte. Deseori, în supermarketuri, raioanele de produse bio
sunt asaltate de cumpărători dornici să aleagă pentru familia lor, alimente sănătoase. Este adevărat că
„bio” înseamnă un aliment mai sigur, dar nu şi sănătos dacă este dezechilibrat ca aport de energie si
nutrienţi” a adăugat doctorul Maria Nitescu.

63
 Alimentaţia echilibrată şi sănătoasă, activitatea fizică constantă, controlul adecvat al greutaţii,
precum şi al anumitor factori de risc, cum ar fi fumatul sau consumul excesiv de alcool, duc la o stare
bună de sănătate. Persoanele care aleg un stil de viaţă sănătos sunt de cele mai multe ori, mai energice,
mai fericite, cu un risc mai scăzut de îmbolnăvire.
Alimentaţie sănătoasă pentru diabetiici
Faptul că aţi fost diagnosticat cu diabet înseamnă că puteţi continua să vă bucuraţi de o mare varietate
de alimente ca parte a unei diete sănătoase. La început poate părea oprovocare, dar alegerile alimentare pe
care le faceţi şi obiceiurile dumneavoastră alimentare sunt importante pentru a vă ajuta să vă îngrijiţi
diabetul şi sănătatea pe termen lung. Această fişă reprezintă un punct de plecare, care vă furnizează
informaţii privind alimentaţia corectă pentru diabetici. De asemenea, trebuie să vă adresaţi unui medic
dietetician certificat pentru informaţii specifice personalizate pentru nevoile dumneavoastră.
Zece paşi pentru o alimentaţie corectă
1) Mâncaţi trei mese pe zi. Evitaţi să săriţi peste mese şi distribuiţi micul dejun, prânzul şi cina în
cursul zilei. Acest lucru vă va ajuta nu numai să vă controlaţi apetitul, ci şi să vă controlaţi
nivelurile glicemiei.
2) La fiecare masă includeţi alimente care conţin carbohidraţi cu amidon, cum ar fi pâinea, pastele,
pâinea chapati, cartofii, yam-ul, tăiţeii, orezul şi cerealele. Cantitatea de carbohidraţi pe care o
consumaţi este importantă pentru a vă controla nivelurile glicemiei.
3) Reduceţi cantitatea de grăsimi consumate, în special grăsimile saturate, deoarece o dietă cu un
conţinut redus de grăsimi este benefică pentru sănătate. Alegeţi grăsimi sau uleiuri nesaturate, în
special grăsimi monosaturate (de exemplu ulei de măsline şi ulei de rapiţă), deoarece aceste tipuri
de grăsimi sunt mai bune pentru inimă.
4) Consumaţi mai multe fructe şi legume. Fixaţi-vă ca obiectiv cel puţin cinci porţii pe zi, pentru a
beneficia astfel de vitamine, minerale şi fibre care să vă ajute să vă echilibraţi dieta la nivel general.
5) Includeţi în dietă mai multă fasole şi linte cum ar fi fasole cu bob mare, fasole neagră, năut, linte
roşie şi linte verde.
6) Fixaţi-vă ca obiectiv cel puţin două porţii de peşte gras pe săptămână.
7) Limitaţi consumul de zahăr şi alimente dulci. Aceasta nu înseamnă că trebuie să adoptaţi o dietă fără
zahăr.
8) Reduceţi cantitatea zilnică de sare din dieta dumneavoastră la 6 g sau mai puţin – o cantitate mai
mare poate cauza creşterea tensiunii arteriale, ceea ce poate conduce la atacuri cerebrale şi afecţiuni
cardiac
9) Consumaţi alcool numai în cantităţi moderate – ceea ce înseamnă cel mult două unităţi de alcool pe zi
pentru femei şi trei unităţi de alcool pe zi pentru bărbaţi.
10) Nu consumaţi alimente sau băuturi speciale pentru diabetici. Acestea nu oferă niciun avantaj
persoanelor cu diabet. Şi aceste alimente / băuturi afectează nivelurile glicemiei, conţin la fel de
multe grăsimi şi calorii ca şi produsele similare obişnuite, pot avea un efect laxativ şi sunt
costisitoare.
Alimentaţie sănătoasă pentru supraponderali
Obezitatea reprezintă o problemă de sănătate publică care afecteaza tot mai multe ţari dezvoltate sau în
curs de dezvoltare. Incidenţa în creştere are caracteristici de pandemie şi necesită atenţie specială urgentă
datorită potenţialei mortalităţi şi morbidităţi asociate.
Obezitatea se caracterizează printr-o depozitare în exces a grăsimii corporale. Termenul
de supraponderal defineşte o masă ponderală (greutate corporală) care nu corespunde înălţimei
persoanei. Din aceasta masa corporală (masa grasă si musculară) bărbaţii prezintă un procent de grăsime
de 15-20% iar femeile 25-30%, astfel explicându-se predominanţa afectarii feminine.În funcţie de aceste
limite, obezitatea poate fi definită ca peste 25% ţesut adipos la bărbat, cu limite între 21-25% şi peste
33% la femei, cu limite între 31-33%.
Persoanele cu probleme de greutate trebuie să îşi axeze alimentaţia doar înspre anumite alimente
chiar dacă nu urmează o anumită dieta.
Sănătatea oamenilor în general depinde în mare măsura de mâncarea ingerată, cu atât mai mult cei care au
probleme de greutate.
Alimente permise pentru consum:

64
- lipidele: uleiuri vegetale, unt însă în cantităţi reduse; - proteinele: carne slabă (vacă, miel, pasăre) rasol
sau grătar, peşte slab (ştiucă, şalău, lin), brânză de vaci, brânză slabă, (telemea desarată) urda, iaurt, lapte
degresat, ou fiert şi ciuperci; - glucidele: legume şi fructe (în funcţie de conţinutul glucidic), zarzavaturi,
pâine neagră sau intermediară (în cantitaţi moderate); lichide: zeamă de compot (îndulcit cu zaharină),
sucuri de legume şi fructe preparate acasă şi bineînţeles cât mai multa apă. - sare 5 g/zi. Pentru a respecta
acest gramaj citiţi şi conţinutul de sare de pe alimentele sau condimentele ambalate.
Bibliografie:
http://www.diabetes.org.uk
www.romedic.ro

SĂNĂTATEA ÎNSEAMNĂ VIAŢĂ

Autori : Chiş Mihai Tudor, Coman Ioan

Coordonator: prof. Mic Valeria
Profesia/ocupatia : profesor
Institutia: Liceul Teoretic “Emil Racovita”, Baia Mare

În zilele de astăzi, este tot mai greu să ducem un stil de viaţă sănătos, deoarece suntem ispitiţi să
consumăm alimente nesănătoase, care nu ne fac bine, decât să punem accentul pe alimentele sănătoase
care să ne ajute organismul să funcţioneze într-un mod adecvat.
Este adevărat că alimentele sănătoase, în general cele bio, sunt mai scumpe şi mai greu de găsit,
dar dacă toată lumea ar începe să renunţe la mâncărurile care ne pun organismul în pericol, atunci
aceastea ar dispărea încet, încet de pe piaţă, făcând loc produselor naturale. Chiar dacă majoritatea
lucrurilor nesănătoase tind să aibă un gust mai bun, pentru a fi sănătoşi, trebuie să facem câteva sacrificii.
Pentru început, ar trebui să învăţam să consumăm cât mai multe fructe şi legume proaspete,
pentru a asigura organismului nostru vitaminele de care are nevoie. Poate aţi observat că în ultimii ani,
rata obezităţii a crescut foarte mult, şi tot mai multe persoane încearcă să scape de asta înfometându-se.
Din păcate acest lucru, în loc ajute persoanele respective, le îmbolnăvesc. Pentru a putea să pierzi din
greutate, în ptimul rând trebuie să ai o alimentaţie sănătoasă, bazată pe alimete care să ofere corpului tău
energia de care are nevoie. Incearcati să consumaţi zilnic carbohidraţi, alimente bogate în fibre, pâine
integrală şi paste. Fibrele vă vor scădea colesterolul rău din sânge, dar vă vor şi sătura şi nu o să riscaţi să
manancati mai mult decât aveţi nevoie.Luaţi-vă doza zilnică de vitamine şi antioxidanţi, mai ales în
sezonul răcelilor, din fructe şi legume. Adăugaţi afine în cerealele pe care le consumaţi zilnic, sau
consumaţi iaurt slab cu fructe.
Pentru gustări alegeţi alimente sănătoase cum ar fi nuci, seminţe, migdale, fructe uscate. Evitaţi să
mănânci chipsuri şi dulciuri. Că să vă schimbaţi modul în care vă hrăniţi, trebuie să vă cunoaşteţi
obiceiurile alimentare. Dacă o să vă notaţi zilnic ce manancati o să observaţi care vă sunt sunt obiceiurile
proaste care trebuie schimbate. Aici sunt cateva sfaturi pentru a avea un regim mai sanatos:
1.Mancarurile bazate pe amidon
Mancarurile cu amidon ca painea, cereale, orez, paste si cartofi sunt o componenta importanta a
unei mese sanatoase si ar trebui sa reprezinte o treime din mancare consumata. Sunt o sursa de energie si
sursa principala de nutrienti in dieta noastra. Pe langa amidon aceste mancaruri mai contin si fibre, calciu,
fier si vitamina B.
2.De ce sa alegi mancare integrala?
Mancarea integrala contine mai multi nutrienti decat mancarurile cu amidon, de asemenea digestia
mancarii integrale se face mai incet si asta ajuta sa te simti plina mai mult timp.
Mancarurile integrale se compun din:
- faina integrala, paine integrala
- paste integrale si orez brun
- cereale integrale
3.Mancati multe fructe si legume
Multi oameni stiu ca ar trebui sa manance multe fructe si legume, dar majoritatea ignora acest
65
lucru. Incercati sa mancati macar 5 feluri de fructe si legume in fiecare zi. Puteti daca vreti, sa mariti
numarul de fructe si legume zilnice. E mai usor decat credeti.
De exemplu, poti consuma:
- un pahar de suc si bucati de banana cu cereale integrale
- o salata la pranz
- o para ca o gustare de pranz
- o portie de mazare sau alte legume cu mancarea de seara
8.Nu sariti peste micul dejun
Micul dejun ne poate ajuta sa capatam energia suficienta pentru a face fata la ziua care urmeaza,
de asemenea poate fi un surplus de vitamine si minerale. Unele persoane sar peste micul dejun, crezand
ca-i ajuta sa scape de greutate. Dar ei se inseala, aceaste decizii pot avea consecinte grave asupra noastra,
deoarece putem sa ratam importanti nutrienti.
Deşi este greu să avem o alimentaţie sănătoasă , mai ales în secolul în care trăim, trebuie să facem
anumite eforturi pentru a ne menţine cât de cât în formă, astfel putem să prevenim apariţia anumitor boli,
boli care sunt specifice unei alimentaţii nesănătoase.
Bibliografie:
http://www.ziare.com/articole/stil+viata+sanatos
http://www.culinar.ro/articole/hraneste-te-sanatos/8-sfaturi-pentru-o-alimentatie-
sanatoasa/195/1337/

INFLUENŢA MICROORGANISMELOR ASUPRA ALIMENTELOR

Iorgan Claudia, Clasa a X-a, Colegiul „Grigore Antipa” Bacău

Prof. Sandu Manuela, Colegiul „Grigore Antipa” Bacău

Microorganismele, vieţuitoare microscopice, capabile să producă direct(prin vegetaţie) sau

indirect(prin intermediul enzimelor secretate) transformarea biochimică a unor cantităţi de substanţe
organice mult mai mari decât propria masa,sunt deosebit de importante pentru om. Având o răspândire
foarte mare,peste tot in natură (in sol, apă, aer, pe suprafaţa şi în interiorul obiectelor, produselor,
organismelor vegetale şi animale), microorganismele participă activ la circuitul materiei in natură,la
formarea şi fertilizarea solului,provoacă boli tuturor vietuitoarelor,sunt folosite la procesarea si
conservarea produseloragro-alimentare, la fabricarea unor acizi organici, alcooli, antibiotice, vaccinuri,
vitamine, preparate enzimatice, la tratarea apelor şi reziduurilor industriale, la topirea firelor textile etc.
De asemenea ele provoacă alterari ale produselor agro-alimentare.
Virusurile,bacteriile şi ciupercile microscopice produc degradări ale materiilor prime vegetale şi
animale,precum si ale produselor finite.
VIRUSURILE
Prin îmbolnavirea organismelor vegetale şi animale,contaminează resursele naturale, scad gradul
de utilizare igienică a acestora,diminuează insuşirile tehnologice de prelucrare a materiilor prime ceea ce
determină obţinerea unor produse necorespunzatoare calitativ.
BACTERIOFAGII distrug bacteriile
lactice, determinând defecte produselor
lactate acide (iaurt).

BACTERIILE
Produc contaminarea şi degradarea resurselor naturale, făcându-le adesea impropii consumului şi
procesării industriale.
Bacteriile patogene contaminează apa(scăzând potabilitatea acesteia), contaminează aerul,solul.

66
 Bacteriile de putrefacţie (Proteus, Coli,
Clostridium) produc degradarea enzimatică a
protidelor din materiile prime vegetale şi animale,
şi produse finite, făcându-le neconsumabile.

Bacteriile acetice-produc oţetirea vinului, acţiunea lor fiind condiţionată de temperatura si accesul
aerului.Boala este periculoasăşi apare la vinurile slabe mai ales in timpul verii,sub forma unei pelicule
fine cenuşii care mai târziu se ingroaşă ,se rupe in bucăţi şi cade la fundul vasului.

DROJDIILE-produc alterări ale materiilor prime şi alimentelor.

MYCODERMA VINI – produce vinurilor slabe,
expuse la aer (vase incomplet pline) în încăperi
călduroase boala numită”floarea vinului”, trasformănd
alcoolul în dioxid de carbon şi apă.

MUCEGAIURILE produc degradări ale resurselor naturale şi ale produselor finite rezultate prin
procesarea lor. Participă alaturi de bacteriile de putrefacţie, la procesul de degradare a protidelor.

PHYTOPHTORA INFESTANS-
”ciuperca cartofului” distruge
cartofii, uneori roşiile sau vinetele.

PLASMOPARA VITICOLA - ”mana

viţei de vie”. Atacă frunzele, tulpina,
fructul.

CLAVICEPS PURPUREA (cornul secarei) se

dezvoltă pe spicul cerealelor, sub forma unor
corniţe. Făina rezultată este toxică.

67
 USTILAGO (tăciunele) - atacă
cerealele (spicul pare carbonizat).

BOTRYTIS CINEREA
(mucegaiul cenuşiu)
produce putrezirea
fructelor (fragi, zmeură) şi
a legumelor (varza, roşii)

Microorganismele de alterare produc importante pierderi economice,prin degradarea resurselor

naturale. Cunoaşterea acţiunii agenţilor microbieni şi a influenţei factorilor de mediu asupra
microorganismelor, este absolut necesară pentru aplicarea unor procedee ameliorative a calităţii resurselor
naturale,precum şi pentru conservarea acestora.
Bibliografie
1.Alexandru T.Bogdan, Simona Irvana, Microbiologia alimentelor Editura Asclepius, 2011.
2. Alexandru T.Bogdan, Microbiologia Produselor Alimentare Vol. 2, Editura Risoprint, 2009
3.Constantin Banu, Alimentaţie pentru sănătate, Editura Asab, 2009.

DIETA „FAST-FOOD”, UN JOC PERICULOS CU SĂNĂTATEA

Toma Monica, Clasa a XII a C, Colegiul ”Grigore Antipa” Bacău

Profesor coordonator: Sandu Manuela, Colegiul ”Grigore Antipa” Bacău

Un nou val de modă în alimentaţie este pe cale să cucerească tot mai mulţi tineri. Furaţi de
„mirajul” gustului plăcut (aceste feluri de mâncare fiind garnisite cu tot soiul de conservanţi şi de
coloranţi), fără să-şi dea seama, cei mai mulţi tineri pregătesc calea suferinţelor adulţilor de mâine. Din
păcate, din cauza stresului vieţii, din cauza nesocotirii principiilor de alimentaţie sănătoasă, mulţi vor
plăti, după ani de zile pentru sănătatea lor. Este aproape sigur că pizza, un hot dog, un hamburger, un
baton de ciocolată reprezintă astăzi pentru foarte mulţi „alimentaţia ideală” (doar vine din America!).
Pentru a evita urmările, adesea dezastruoase, ale unei asemenea alimentaţii, este bine să ne înarmăm cu
unele cunoştinţe care permit atenuarea consecinţelor nefaste.
Acum câţiva ani, cuvinte ca „sandwich”, „hamburger”, „hot-dog”, „fast-food” ni se păreau
exotice, iar despre unele nici măcar nu auzisem. După 1990 însă, aceste articole alimentare au cucerit
rapid piaţa internă. Consumarea lor a devenit un simbol al emancipării, al bunăstării şi chiar al respectului
de sine.
Nu ne propunem să analizăm „fenomenul fast-food” din ţara noastră, ceea ce vă propunem însă
este să analizăm produsele de tip „fast-food” din punct de vedere al valorii lor nutritive.
Este imposibil, vor spune unii, ca aceste alimente să nu aibă şi ceva avantaje. Dacă dorim să fim
obiectivi, trebuie să admitem că au şi anumite avantaje (chiar dacă sunt ipotetice). Primul dintre ele este
faptul că aceste gustări rapide pot fi servite oriunde şi oricând, în timpul mersului, în maşină, în tramvai
sau în autobuz, la birou, în timpul lucrului etc. Sunt frumos ambalate, pot fi transportate cu uşurinţă.
Permit potolirea foamei cu o cheltuială minimă de timp. În general, sunt şi gustoase. Din nefericire,
avantajele acestor produse se opresc aici.
68
 Dezavantaje:
Înainte de a trece în revistă aceste dezavantaje, am vrea să citiţi ceea ce urmărim prin prisma
semnalului de alarmă, tras de Committee on Nutrition-Massachusetts Medical Society (20): „Ne simţim
obligaţi să punem întrebarea: Care alimente nu-i vor expune pe copiii noştri la un risc crescut de
ateroscleroză, obezitate, cancer sau deficienţe de vitamine şi de minerale?”
I. „Ofertele” unui hamburger:
- pâine albă, cu un conţinut scăzut de fibre;
- ceapă prăjită ce măreşte conţinutul de grăsimi;
- salată ofilită ce nu oferă altceva decât culoare (eventual);
- ketchup şi condimente, bogate în zahăr;
- preparate din carne, conţinând aditivi.
Suportul caloric: Un meniu fast-food tipic, ce constă într-un hamburger, o porţie de cartofi prăjiţi
şi o băutură gazoasă dulce, aduce 900-1400 kcal. Aceasta reprezintă 40-70% din necesarul energetic
zilnic pentru un adolescent. Nu este de mirare că persoanele care obişnuiesc să consume produse de acest
fel tind să aibă probleme cu kilogramele în plus. Şi trebuie să-i credem când afirmă cu convingere că ei
nu mănâncă prea mult.
Conţinutul crescut de grăsimi. Aceste mâncăruri conţin, în regulă, o mare cantitate de grăsimi.
Bazându-ne pe preparate gen fast-food, mâncăm o cantitate mult mai mare de grăsimi decât cea indicată
de regulile unei alimentaţii sănătoase. De exemplu, la un hamburger, 40-50% din totalul de calorii
provine din grăsimi, o porţie de Mc Chicken conţine între 15-42 g grăsimi. Dieteticienii consideră că cel
mult 30% din necesarul energetic trebuie să fie acoperit de grăsimi. Noi depăşim această limită cu 10%.
Însă cei care consumă alimente fast-food, mai adaugă câteva procente. În plus, acest fel de alimentaţie
conţine, de obicei, tot felul de adaosuri prăjite şi este bine ştiut că, în timpul prăjelii (adesea foarte rapide)
şi a încălzirii, pătrunde în mijlocul preparatelor o mare cantitate de grăsimi dăunătoare, grăsimi oxidate,
deosebit de dăunătoare sănătăţii.
Vitaminele şi mineralele:
Aceste alimente au un conţinut scăzut de calciu, lucru incriminat tot mai mult în apariţia
prematură a osteoporozei. De exemplu, un hamburger mare, prin efectul combinat al proteinelor animale
+ Na, produce o balanţă negativă de 23 mg, în defavoarea calciului. În ceea ce priveşte vitaminele, aceste
alimente oferă numai 10% din cantitatea de vitamina A şi 30% din cantitatea de vitamina C.
Chiar şi vitaminele pe care aceste produse ar trebui să le conţină sunt distruse în bună parte de
temperaturile ridicate la care sunt preparate şi apoi, menţinute până ce sunt vândute.
Se ştie că fructele şi legumele proaspete constituie o sursă excelentă de vitamine. Zilnic, se recomandă cel
puţin 4-5 porţii de fructe şi de legume. Este evident însă că frunza de salată care împodobeşte unele
preparate fast-food nu reprezintă nici măcar o porţie de zarzavat.
Fibrele vegetale:
Alimentele fast-food sunt foarte sărace în fibre vegetale. Chifla făcută din făină albă, rafinată, este
lipsită nu numai de fibre, dar şi de vitamine, în special cele din grupa B.
Deosebit de periculos este faptul că în alimentaţia copiilor aceste mâncăruri, sunt însoţite de
băuturi (Cola, sau alte răcoritoare îndulcite). Care, pe lângă un aport crescut de cofeină şi de zahăr, au un
aport scăzut de vitamină C, A, Ca, Mg, Riboflavină, şi un risc crescut de carcinogeneză, ulcer dispeptic,
litiază renală şi hipocalcemie. (25)
Citind cele de mai sus, se desprinde o concluzie clară: alimentaţia fast-food este una deficitară,
nesănătoasă, deoarece GRABA STRICĂ TREABA (SĂNĂTATEA).
Astăzi însă, este clar, din cauza „modernismului adolescentin în nutriţie”, această „bucătărie
rapidă” nu poate fi eliminată din viaţa noastră, cu toate acestea, efectul ei poate fi contracarat prin
respectarea unor principii elementare:
Consumaţi aceste produse cât se poate de rar.
Dacă totuşi le consumaţi, completaţi-le cu salate de crudităţi. În locul băuturilor Cola, consumaţi
sucuri naturale. Acasă, nu folosiţi nici un fel de aliment de tip fast-food. Evitaţi îngheţata, ciocolata,
bomboanele. Chiar dacă nu aveţi succes de la prima încercare, continuaţi să folosiţi produse sărace în
calorii, grăsimi şi zahăr şi bogate în vitamine.
Bibliografie:
1.Nicolai Z. Bruja,Hrana de zi cu zi-Între sănătate deplină şi sinucidere lentă,Editura MAST,2010 .
69
1.Constantin Banu, Alimentaţie pentru sănătate,Editura Asab ,2009.
3.http://www.abecedar-nutritie.ro.
4.www.stildeviata.com/mineralele-–-ce-trebuie-sa-stim..

MÂNCARE SĂNĂTOASĂ & EDUCAŢIE ALEASĂ

Anghel Ştefan – Elev Clasa a IX-a Profesională
Pleşa Maria Carmen – Profesor Coordonator
Colegiul Tehnic ”Costin D. Neniţescu” Piteşti

Scopul educaţiei este acela de formare a personalităţii umane, pregatirea copilului pentru viaţă,
pentru integrarea în activitatea socială, utilă dezvoltării societăţii, acest lucru putându-se realiza numai în
condiţiile asigurării în primul rând a unei bune sănăţi fizice şi psihice a acestuia.
Pornind de la acest principiu, de-a lungul erelor istorice, educaţia a suferit diferite influenţe,
fiecare având la baza condiţiile socio-economice din perioada pe care o traversau. Toate urmăreau
dezvoltarea armonioasă din toate punctele de vedere a individului, şi acest obiectiv nu se putea atinge
decât printr-o educaţie continuă şi specifică vârstei. Spre exemplu, civilizaţia europeană are la baza
educaţia ateniană, care pentru instruirea tinerilor concepe mai multe etape: până la 7 ani, îngrijirea şi
educarea copiilor revenea direct familiei, după care urma intervenţia formatorilor într-un cadru mai
organizat. Aici, un rol important în dezvoltarea individuala îl avea educaţia pentru sănătate.
Complexitatea domeniului ,,educaţie pentru sănătate” este cu atât mai mare şi ea trebuie dezbătută
cu atât mai mult în şcoală cu cât ea ţine nu numai de regimul alimentar, igiena, de dezvoltarea fizică,
psihică, dar şi de activitatea fizică sau intelectuală pe care omul în general, şi elevul în special, o
desfăşoara în fiecare zi.
În fiecare ţară, în cadrul educaţiei pentru sănătate, sunt promovate programe de încurajare a unor
atitudini privind comportamentul pozitiv al oamenilor faţă de aceasta, astfel încât aceştia să adopte cele
mai eficiente măsuri pentru portejarea sănătăţii lor şi dezvoltarea armonioasă , aproape perfectă, între
corpul nostru şi sănătatea acestuia. Suntem foarte diferiţi între noi, atât din punct de vedere sufletesc cât şi
biochimic, metabolic, acest lucru impune un regim alimentar diferit de la o persoană la alta, astfel încât
,,dieta” este diferită de la o casa la alta, şi totuşi şcoala are menirea de a gă si cele mai eficiente mijloace
pentru educarea tinerilor în aşa fel încât proverbul latin ,,mens sana in corpore sano” să fie cât mai la el
acasă.
De-a lungul istoriei, alimenţia unui popor s-a găsit sub influenţa factorilor naturali care privesc
aşezarea geografică, relieful şi clima, deoarece aceşti factori influenţează nu numai comportamentul şi
starea omului, dar şi natura, cantitatea si calitatea surselor de hrană.
Alimentaţia corectă trebuie să ţină cont de vârstă, starea de sănătate şi activitatea desfăşurată de
om, nevoile nutritive fiind în funcţie de aceste condiţii.
În educaţia pentru o alimentaţie sănătoasă şi corectă, un rol important îl au familia, comunitatea,
biserica, dar mai ales şcoala. Se ştie că asupra unei persoane deja formate, adulte, educaţia pentru o
alimentaţie corectă şi sănătoasă are un impact mai redus decât acţiunile similare, realizate la vârste mai
timpurii, preşcolare şi şcolare. Educaţia pentru o alimentaţie sănătoasă şi corectă este una din
componentele esenţiale ale şcolii, in acest sensf iind cuprinse in programa scolara un numar de ore alocate
acestui scop în fiecare ciclu, dar în acelaşi timp este şi unul din drepturile fundamentale ale fiinţei umane
în formare. Copiii şi adolescenţii au dreptul de a creşte sănătoşi, de a fi complet şi corect informaţi, de a fi
pregătiţi pentru viaţă sub toate aspectele, un rol hotărâtor in acest sens avându-l stilul de viaţă şi
alimentaţia sănătoasă şi corectă, premisă pentru o stare de bine din punct de vedere fizic, psihic, şi social.
Convenţia cu privire la drepturile copilului adoptată de către O.N.U. menţionează dreptul oricărui copil la
un nivel de viaţă suficient pentru a permite dezvoltarea sa fizică, mentală şi psihico-spirituală, morală şi
socială, dezvoltarea fizică armonioasă, a înzestrării aptitudinilor fizice şi mentale, în vederea formării
unei personalităţi armonioase. Toate aceste drepturi au la bază o alimentaţie corectă , începând cu sugarul,
şi continuând cu copilul, adolescentul şi adultul. Promovarea acestor cunoştinţe este foarte eficientă dacă
există o dorinţă pentru educarea unui stil de viaţă şi alimentaţie atât în familie cât şi în şcoală, instituţie
care are în vedere formarea acestor aptitudini şi deprinderi corecte, de altfel indispensabile unui
70
comportament responsabil şi sănătos.
Există mai multe argumente în favoarea educaţiei pentru o alimentaţie sănătoasă şi corectă în
cadrul şcolii şi anume:
• şcoala este un loc perfect pentru transmiterea cunoştinţelor de educaţie pentru o alimentaţie
sănătoasă şi corectă a elevilor şi are capacitatea de a se adresa unui procent semnificativ al
populaţiei;
• şcoala are o autoritate morală, oferind posibilitatea educaţiei formale şi non-fornale, iar ceea ce se
învaţă în şcoală are la nivel psihic individual, o mare importanţă;
• există receptivitate şi interes din partea elevilor pentru această formă de educaţie (demonstrate de
diferite programe şi proiecte desfăşurate la nivel naţional şi local, de studii şi cercetări competente
şi autorizate).
Este necesar ca educaţia pentru o alimentaţie sănătoasă şi corectă să înceapă la vârste cât mai mici
pentru că în această etapă se dobândesc obiceiuri şi se formează comportamente care sunt relevante
pentru etapa următoare de viaţă. Şcoala, ca şi cadru instituţional de pregatire a copilului, adolescentului şi
tânărului, prin programele şcolare, cuprinde capitole prin care se fac cunoscute elevilor începând cu
grupele de alimente, criteriile de selectare a acestora, tehnologii de preparare, de întocmire a unor meniuri
diverse, în funcţie de vârstă, activitatea desfăşurată, starea de sănătate, ocazii, evenimente şi situaţii
deosebite, precum şi servirea acestora într-un mod cât mai plăcut şi mai eficient.
Un rol foarte important îl constituie controlul calităţii diferitelor produse şi preparate alimentare,
drepturile şi îndatoririle producatorilor, şi mai ales ale consumatorilor de produse alimentare. În cadrul
educaţiei pentru sănătate în şcoală, se dezbat de asemenea teme precum efectul fumatului asupra
organismului uman, a alcoolului, a drogurilor.
Toate demersurile făcute de societatea actuală sunt orientate spre îndemnul la o alimentaţie
sănătoasă, care constituie baza unui randament intelectual crescut.
Deci, concluzia: mănâncă sănătos, pentru a fii un om de bază al societăţii.
BIBLIOGRAFIE
Bucur, Ghe. E.; Popescu, O., (1999), Educaţia pentru sănătate în şcoală, Editura Fiat Lux, Bucureşti.
Marcu, V.; Marinescu, M., (2005), Educaţia omului de azi pentru lumea de mâine, Editura Universităţii
din Oradea.
Marinescu, M, (2005), Manual de gastronomie, Editura Universităţii din Oradea.

MINERALELE DIN CORPUL NOSTRU –IMPORTANŢĂ ŞI ROL

Munteanu Carla-Beatrice-clasa a VII-a B

Şcoala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu”, Bacău
Prof. Timoşenco Voichiţa

Mineralele sunt componente anorganice. La fel ca vitaminele, multe minerale funcţionează ca

nişte co-enzime, făcâd posibile reacţiile chimice în tot organismul. Pe lângă rolul de co-enzimă, unii
micronutrienţi mai au şi alte funcţii, de exemplu: Vitamina E acţionează ca un antioxidant, calciul şi
magneziul intră în compoziţia oaselor, fierul face posibil transportul oxigenului de la plămâni la celulele
organsimului, iar vitamina D funcţionează ca un hormon.
Calciul - constituent de bază al oaselor şi dinţilor şi fortifiant al sistemului osos; stimulează activitatea
unor enzime, intervine în permeabilitatea membranelor celulare, este co-factor al coagulării, intervine în
secreţia unor hormoni (insulina), diminuează excitabilitatea neuro-musculara; contribuie la prevenirea
cariilor dentare, spasmofiliei, rahitismului, osteomalaciei şi osteoporozei; indispensabil bunei funcţionări
a sistemului nervos, asigurând transmiterea influxurilor. Semne ale insuficientei de calciu: Crampe
musculare, excitabilitate neuro-musculara exagerată, insomnie, predispoziţie către convulsii, scăderea sau
pierderea tonusului muscular.
Fierul – are funcţie respiratorie, intrând în alcătuirea hemoglobinei; intervine în energetică celulară, în
procesele de oxidoreducere şi în sinteza acizilor nucleici; susţine sistemul de apărare al organismului

71
împotriva agresivităţii factorilor infecţioşi. Semne ale insuficientei: Oboseala, anemie, intolerantla frig,
întârziere în dezvoltarea intelectuală.
Iodul– are esenţial pentru funcţia tiroidiană, intrând în alcătuirea hormonilor tioroidieni (tiroxina);
asigură sănătatea pielii, părului şi a unghiilor şi ajuta la menţinerea greutăţii corporale. Semne ale
insuficientei: Slăbiciuni, oboseli, scăderea memoriei şi a atenţiei, scăderea indicilor dezvoltării
intelectuale, creşterea în dimensiuni a glandei tiroide.
Magneziul– intervine direct în unele procese metabolice, ca element constitutiv al unor enzime
importante (chinaze); ajută la fixarea calciului şi la absorbţia potasiului; controlează, singur sau împreună
cu alte vitamine şi minerale, glicoliza şi procesele generatoare de energie la nivel celular, contracţia
musculară, buna funcţionare a muşchiului cardiac şi a creierului, metabolismul lipidelor şi sintezele
hormonale, etc.; are acţiune sedativă asupra sistemului nervos şi acţionează împotriva stresului ca
important factor de detensionare; protejează organismul faţă de decalcifieri şi diminuează riscul formării
de calculi din sarurile de calciu; asigură buna funcţionare a sistemului gastrointestinal. Semne ale
insuficientei: Depresii, apatii, tensiune musculară, convulsii, excitabilitate crescută, hiperactivitate,
costipatii, sindrom premenstrual, oboseli, crampe musculare.
Zincul – constituie elemental activ pentru circa 300 de enzime, în care are rol structural, regulator sau
catalitic; esenţial pentru creştere şi dezvoltare, joacă un rol important pentru metabolismul proteinelor,
lipidelor, glucidelor şi acizilor nucleici, intrând în structura ADN; crucial pentru menţinerea structurii şi
integrităţii membranei celulare; esenţial pentru integritatea sistemului imunitar şi pentru
imunocompetenta, având acţiune antiinfecţioasa şi antitumorala; necesar în procesele de regenerare
celulară; contribuie la structura normală a pielii şi la menţinerea sănătăţii acesteia, accelerând vindecarea
rănilor; activează sinteza insulinei, precum şi procesele de detoxifiere pentru eliminarea unor compuşi
chimici poluanţi; acţionează ca antioxidant, intrând în alcătuirea enzimei SOD/superoxid dismutaza şi
neutralizând, astfel, radicalii liberi de oxigen; reglează nivelurile de vitamina A şi cantitatea în care
aceasta este eliberată de ficat; ajută la menţinerea în bună stare a prostatei şi previne hipertrofia benigna
de prostată; impulsionează sinteza hormonului sexual masculin (testosteron), care îmbunătăţeşte atât
erecţia, cât şi ejacularea; important pentru dezvoltarea normală a creierului şi pentru asigurarea funcţiilor
sale. Semne ale insuficientei: Pete albe la nivelul unghiilor, striuri pe piele, modificări ale mirosului,
dureri articulare, întârziere în dezvoltarea sexuală, ciclu menstrual neregulat, vindecarea dificilă a rănilor,
infecţii frecvente, acnee.
Fosforul – intervine în metabolismul lipidelor şi glucidelor, asigurând energie şi vigoare organismului;
ajută la procesele de creştere şi vindecare; atenuează durerile cauzate de bolile inflamatorii reumatismale
(artrită); conferă, împreună cu calciul, starea de sănătate a dinţilor şi gingiilor. Semne ale insuficientei:
Crampe musculare, slăbiciuni, adinamie (scăderea activităţii motorii spontane), modificări din partea
oaselor.
Seleniul – reprezintă gruparea activă a enzimei Glutation-peroxidaza, asigurând astfel prevenirea
organismului de urmările stresului oxidativ; atenuează simptomele specifice menopauzei; joacă un rol
important în bună funcţionare a sistemului imunitar, ca imunomodulator; accentuează dorinţa sexuală a
bărbaţilor şi reduce simptomele neplăcute ale tulburărilor hormonale; contribuie la prevenirea bolilor
degenerative (cancer) şi potenţează tratamentul împotriva bolilor cardiovasculare şi a mătreţii. Semne ale
insuficientei: Întârziere în creştere, piele uscată şi scuamoasa la nivelul scalpului,probleme cutanate, boli
canceroase
Cuprul– intră în alcătuirea unor enzime antioxidante (SOD/superoxid dismutaza); participă la sinteza
coloranţilor din păr şi piele (melanine); intervine în formarea ţesutului conjunctiv de bază care serveşte la
elaborarea unei multitudini de alte ţesuturi; necesar bunei utilizări a vitaminei C; influenţează
funcţionarea muşchilor, a nervilor şi a sistemului imunitar; participă la producerea de energie şi contribuie
la absorbţia fierului şi la formarea hemoglobinei, prevenind astfel anemia; intervine în metabolismul
glucozei şi al colesterolului, fiind util în hipercolesterolemie şi ateroscleroza. Semne ale insuficientei:
Anemie, procese inflamatorii, artrite.
Manganul – potenţează activitatea multor enzime şi a vitaminelor din complexul B; are efecte benefice
asupra sistemului nervos, micşorând iritabilitatea şi facilitând capacitatea de memorare; eliberează
organismul de agenţii poluanţi; participă la sinteza colagenului şi la metabolismul glucidelor, steroizilor şi
al câtorva hormoni (de ex., cei tiroidieni); creşte potenţialul de procreare masculin; ajută la reducerea
inflamaţiilor în artrită reumatoidala prin intermediul SOD, căruia îi stimulează sinteză.
72
Cromul – intervine în metabolismul glucidelor şi al grăsimilor, fiind benefic în tratamentul diabetului
(potenţează acţiunea insulinei şi intervine în transportul glucozei către celule, unde aceasta este
transformată în energie) şi al bolilor cardiovasculare (prin creşterea nivelului de colesterol “bun” şi
reducerea riscului tensiunii arteriale şi a altor boli cardiovasculare); contribuie la arderea grăsimilor, la
reducerea depozitelor adipoase şi la înlocuirea acestora cu masă musculară, fiind util în tratamentul
obezităţii şi în acţiunile de remodelare corporală. Semne ale insuficientei: Oscilaţii ale nivelului glucozei
în sânge şi nivel crescul al colesterolului.
Molibdenul – intervine în metabolismul glucidelor şi al grăsimilor; acţionează, prin activarea unor
enzime, la asimilarea fierului şi la metabolizarea şi eliminarea prin oxidare a unor substanţe nocive
(aldehide).
Clorul– component al sucului gastric, pregăteşte şi ajuta digestia; necesar pentru asigurarea echilibrului
acido-bazic.
Potasiul – esenţial pentru menţinerea echilibrului lichidelor din celule şi pentru desfăşurarea reacţiilor
enzimatice ce au loc în interiorul acestora; asigură buna funcţionare a inimii (prin reducerea tensiunii
arteriale) şi a sistemului nervos (sprijină transmiterea semnalelor nervoase şi contractrea muşchilor);
contribuie la convertirea glucozei în glicogen, pentru a fi stocat şi eliberat mai târziu. Semne ale
insuficientei: Forţă musculară scăzută, adinamie, apatie, edeme la nivelul extremităţilor, aritmii, greţuri,
vărsături, piele uscată, scăderea sensibilităţii cutanate.
Nichelul – stimulează funcţiile ficatului şi ale pancreasului, fiind util în terapia alternativă a diabetului
zaharat; intră în compoziţia unor oxido-reductaze.
Staniul– influenţează pozitiv apărarea imună împotriva procesului de carcinogeneza.
Siliciul – implicat în patogeneza arteriosclerozei, întârzierilor în osificare şi dentiţie, hipertensiunii
arterială, demineralizărilor şi rahitismului, asteniei şi slăbirii generale a organismului, tuberculozei, unor
boli de piele şi a îmbătrânirii celulelor, în general. Semne ale insuficientei: Deformări osoase, modificări
din partea ţesutului conjunctiv, crampe musculare, irascibilitate, insomnie.
Borul – menţine sănătatea aparatului locomotor prin prevenirea demineralizărilor şi pierderilor de masă
osoasă şi, implicit, a osteoporozei şi a consecinţelor ortopedice ale acesteia.
Vanadiul– ajută metabolismul, contribuind la creşterea oaselor, întărirea dinţilor, funcţionarea adecvată a
tiroidei, fertilitate şi producţia de hormoni.
Mineralele sunt elemente chimice prezente în organismul nostru, cu rol structural şi indispensabile
pentru realizarea funcţiilor metabolice. Hormonii, enzimele, mesagerii chimici, pompele celulare, unele
vitamine - toate acestea depind de acţiunea catalizatoare a mineralelor.
Orice dezechilibru mineral poate conduce către patologii organice, dacă nu este remediat. De
exemplu, nivelul crescut al colesterolului a fost asociat cu deficientele de cupru, mangan, vanadiu şi
crom. Hipertensiunea arterială poate fi cauzată de carente de magneziu, potasiu sau calciu, dar şi de
excesul de sodiu. Cantitatea suficientă de seleniu şi zinc scade riscul de cancer, iar un aport mic de calciu
creşte riscul de apariţie al osteoporozei.
O alimentaţie echilibrată ar trebui să furnizeze toate mineralele şi oligoelementele necesare
organismului. Asocierea în cadrul aceleiaşi mese a diferite ingrediente are un rol important în asimilarea
mineralelor. Spre exemplu, Vitamina C sporeşte rata de absorbţie a fierului, iar vitamina D este mai bine
absorbită în prezenţa calciului, în vreme ce excesul de fibre îi reduce asimilarea. De aici, apare nevoia de
chelatizare a suplimentelor nutritive cu minerale şi oligoelemente. Chelatizarea este procesul prin care
substanţele minerale sunt transformate într-o formă mai uşor asimilabilă. Astfel, suplimentele minerale
chelatizate cu aminoacizi sunt asimilate de trei până la zece ori mai bine decât formele simple. Din
păcate, modificarea genetică a fructelor şi legumelor, precum şi alimentele rafinate (pâinea albă, zahărul
etc.) pierd prin prelucrare foarte mult din conţinutul lor în minerale şi oligoelemente. Urmările unei
hrăniri cu astfel de alimente pot fi dereglări ale sănătăţii şi nevoia procurării acestor elemente necesare
vieţii din suplimentele alimentare.
Bibliografie:
www.helpnet.ro
www.sfatulmedicului.ro
www.pro-sanatate.com
sănătate.acasă.ro

73
 MEDICAMENTUL POSTULUI – VARZA MURATĂ

Pătraşc-Negru Giulia-Melania,clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială Nr. 10, Bacău
Prof. Timoşenco Voichiţa

În memoria noastră şi a părinţilor noştri, cuvântul"post" este asociat, cu imaginea unui castron de
varză murată, adus de bunica din beci: galbenă ca soarele, cu o aromă deosebită şi cu un măr murat mare
pus deasupra, pentru dragii ei , dragi... Varza murată este un aliment de bază al postului şi al iernii,
consumată aşa proaspăt scoasă din putinică, sau transformată în sarmale, garnituri, plăcinte sau rulade.
Asezonată din belşug cu paprica, chimion şi mărar, în perioadele lungi de iarnă, varza ne salvează de
insuficienţă de vitamine. Are proprietăţi detoxifiante.Este plină de vitamine. O porţie conţine doar 32 de
calorii, furnizează 102% din cantitatea zilnică de vitamina K şi 35% vitamina C.
Cum conţine şi fier, celor care suferă de anemie li se recomandă 1-2 pahare de
zeamă de varză pe zi. Aceeaşi cantitate şi pentru cei care au stări depresive.
Varza murată este un probiotic natural. Procesul de murare este cel ce îi dă
acestei legume proprietăţi probiotice.Numeroase bacterii sănătoase sunt incluse în
procesul de fermentare.Aceste bacterii au efecte extrem de benefice asupra
organelor digestive.Acesta este motivul pentru care ar trebui să o consumăm
exact ca un medicament probiotic, adică înaintea antibioticelor, în scopul
restabilirii florei intestinale.
Moarea de varză este un elixir natural ce conţine enzime şi fermenţi, plus o multitudine de
substanţe active din ingredientele pentru aromă: ţelină, mărar, sfeclă roşie sau hrean. Are efecte notabile
în procesele digestive, în reîncărcarea corpului cu vitamine şi minerale şi în curele de slăbire.Dacă este
consumată în cantitatăţi mari zeama de varză stinge pofta de mâncare. Din contră, dacă este doar putin
gustată, ascute apetitul.
Varza murată conţine multe vitamine, microelemente şi săruri minerale,
acid ascorbic, vitamina C (prelucrarea termică moderată favorizează creşterea
cantităţii de vitamina C), acid folic (e conţinut mai ales în frunzele exterioare, de
culoare verde), magneziu (restabileşte vitalitatea la persoanele suprasolicitate).
Specialiştii în dietologie considera că pentru unii bolnavi varza murată este mai
folositoare decât cea proaspătă, datorită faptului că bacilii acidolactici produşi în
procesul de fermentare o îmbogăţesc cu vitaminele B1, B2, B3, B6 şi B9. Varza murată este unicul
produs alimentar vegetal care conţine vitamina B12, care înlătura oboseala şi anemia, ajuta în lupta cu
îmbătrânirea. Carenta de vitamina B12 se înregistrează cel mai des la vegetarienii convinşi şi la
persoanele vârstnice.
Ea generează palpitaţii, slăbiciuni, pierdere de memorie şi scăderea auzului.
În anul1948, în varza s-a descoperit o substanţă antiulceroasa: vitamina U, care protejează mucoasa
tractului gastro-intestinal de formarea ulcerului şi contribuie la tratarea ulceraţiilor. Sunt prezente şi alte
vitamine şi microelemente, săruri minerale, glucide şi substanţe organice care stimulează producerea
sucului gastric şi a secreţiei biliare. Substanţele anticancerigene care blochează creşterea tumorilor apar în
varza murată în procesul de fermentaţie.
Construirea Marelui zid chinezesc (un şarpe din piatră desfăşurat pe 1,5 mii de mile de-a
curmezişul Asiei) a fost posibilă şi datorită verzei murate, un aliment de bază în hrana sclavilor. Medicii
chinezi recomandau ca muncitorii să fie hrăniţi zilnic cu varză pusă la murat, împreună cu mărar,
leuştean, seminţe de chimen şi fructe de ienupăr, dar şi cu puţin orez şi soia. În urmă cu o mie de ani, din
China reţetă a fost preluată de popoarele din Rusia, care aveau experienţă în domeniu, punând la murat
ierburi sălbatice.
Mai simandicoşi, europenii au rămas câtva timp în expectativă, jenaţi mai ales de mirosul
murăturii, dar au capitulat în cele din urmă, apreciind-o la justa valoare. Un căpitan al flotei britanice, pe

74
numele său James Cook, a introdus varza murată în meniul marinarilor de cursă lungă, salvându-i astfel
de avitaminoza.
Bacteriile folositoare care apar în varza murată în procesul de fermentaţie restabilesc activitatea
vilozităţilor intestinale, dereglată de disbacterioza. Varza murată favorizează şi procesul digestiv la
persoanele cu scădere a funcţiilor motrice ale intestinelor. Cercetătorii spun că varza murată nu-şi pierde
calităţile în timpul preparării culinare. Mai mult decât atât, preparată prin fierbere înăbuşită, poate fi
consumată pentru vindecarea membranei mucoasei intestinale, la bolnavii care nu au voie să mănânce
celuloză. Varza murată îmbunătăţeşte digestia, scoate din
organism reziduurile şi activează enzimele care
neutralizează substanţele cancerigene. Unele afecţiuni ale
ficatului, rinichilor şi aparatului locomotor se
agravează datorită intoxicării organismului cu toxine,
eliminate de bacteriile de putrefacţie, şi cu produse
reziduale de fermentaţie intestinală. Varza murată este un
remediu bun pentru dezintoxicarea lor.În aproximativ 150
de grame de varză murată se găsesc peste 10 miliarde de
bacterii benefice, având un rol foarte important pentru
menţinerea sănătăţii intestinelor şi îndepărtarea eficientă a toxinelor din organism.
Deci modesta varză este un aliment şi un medicament care trebuie consumat cu încredere pentru a
fi un om sănătos.
Bibliografie
- www.csid.ro/
- adevarul.ro
- www.realitatea.net
- www.descopera.ro
- clickpoftabuna.ro
- www.culinar.ro
- www.voceatransilvaniei.ro
- ro.wikipedia.org
- www.doctormenci.ro

B17 – O VITAMINĂ CONTROVERSATĂ

prof. Moldoveanu Aida – Corina

Şcoala: Colegiul ”Brad Segal” Tulcea, jud. Tulcea

În zilele noastre auzim că tot ceea ce provine din natură este lipsit de toxicitate şi că ar exista o
vitamin mai puţin cunoscută, dar foarte controversată pe nume B17.
Întrebarea pe care toti oamenii şi-o pun este: sănătate sau toxicitate?
Încă din antichitate s-a cunoscut faptul că migdalele amare, mugurii frunzelor de vişin şi de cassava
(manioc) sunt toxici. O inscripţie de pe un papirus egiptean aflat în muzeul Louvre se referea la
“pedeapsa piersicii” neştiindu-se faptul că numeroşi sâmburi conţin glicozizi cianogenetici.
Ce sunt glicozidele cianogenice?
Glicozidele cianogenice sunt un grup de substanţe chimice toxice de provenienţă naturală. Din
punct de vedere chimic formate din două componente:
O componentă glucidică („zahăr”) poate fi monoglucidă, diglucidă sau o oligoglucidă.
Predominant se întâlneşte glucoza sau oligoglucide ce conţin glucoză.
O componentă neglucidică, numită aglicon („ne – zahăr”) – o substanţă care aparţine unor clase
extrem de diferite ca alcooli, fenoli, steroli, tioalcooli, hidroxichinone, pigmenţi, substanţe cu azot
etc.
Componenta glucidică se leagă de aglicon prin legătură glicozidică, prin intermediul hidroxilului
semiacetalic (glicozidic).
Potenţialul toxic

75
 Glicozidele care conţin acid cianhidric sunt substanţe toxice şi se numesc glicozide cianogenice.
Unele plante furajere conţin glicozide cianogenetice care prin hidroliză eliberează acid cianhidric. Aceste
plante consumate în cantitate mare în stare proaspătă produc intoxicări la animale. Prin uscarea sau
murarea acestor furaje acidul cianhidric se elimină în mod treptat, în urma reacţiilor de hidroliză
enzimatică sau acidă şi astfel creşte calitatea acestor furaje.
Literatura de specialitate descrie cca. 25 de tipuri diferite de glicozide cianogenice conţinute în
părţile comestibile ale unor plante. Amigdalina din migdale, taxifilina din bambus, sambunigrina din
fructele de soc, linamarina din seminţele de in, prusina din caise, cireşe, piersici etc. sunt doar câteva
dintre cele mai răspândite şi cunoscute glicozide cianogenice.
Cea mai important plantă alimentară cu conţinut de glicozide cianogenice este maniocul
reprezentativă în primul rând continentului african. Alte două plante cu conţinut însemnat de glicozide
cianogenice sunt bambusul, mai exact mugurii sau tulpinile tinere de bambus, o delicatesă asiatică şi
fasolea Lima, foarte popular atât pe continental sud- cât şi nord-american.
Dintre plantele cunoscute în Europa conţin glicozide cianogenice fructele cu sâmburi tari cum ar fi
piersicile, cireşele, cireşele negre sălbatice, caisele etc. dar şi bananele şi seminţele de mere.
Dintre plantele cerealiere mai puţin cunoscute la noi se numără sorgul (Sorghum bicolor, diferită de
sorgul utilizat la noi pentru confecţionarea măturilor), meiul (Panicummiliaceum, plantă graminee anuală,
întrebuinţată mult în trecutul istoric de către români), dughia (Setariaitalica, plantăanuală de nutreţ,
cultivată în regiunile secetoase din ţara noastră, cu boabele de culoare albă, galbenă sau roşiatică) şi iarba
bărboasă (Echinochloa crus-galli, o buruiană foarte răspândită, îndeosebi în regiunea bălţilor şi în
culturile de orez).
După ani de cercetări, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, în 1950 o substanţă chimică înrudită
cu amigdalina din sâmburii de caise sau de mere pe care a denumit-o laetril sau vitamina B17. Este vorba
despre o vitamină, mai puţin cunoscută, dar foarte controversată în lumea medicală.
Argumente pro vitaminei B17
Susţinătoriivitaminei B17 au conceput câteva
teorii care demonstrează beneficiile acestei vitamine
în tratarea cancerului.
Prima teorie se bazează pe faptul că celulele
maligne au un conţinut mult mai mare de beta –
glucoronidază decât celulele normale şi un conţinut
mai scazut de tiosulfat-transferază. Astfel se
presupune că amigdalina este modificată la nivelul
ficatului şi interacţionează cu beta – glucoronidaza
formând cianură. În celulele normale a doua enzimă
interacţionează cu cianura şi formează un compus cu efecte adverse maimici – tiocianat. Datorită acestui
mechanism celulele maligne ar fi mai sensibile la acţiunea amigdalinei decât celulele normale.
A doua teorie se bazează tot pe diferenţa dintre celulele canceroase şi cele sănătoase (în ceea ce
priveşte conţinutul enzimatic). De această dată este vorba de beta-glucozidaza (alta enzimă) care se
gaseşte în cantitate mare în celulele canceroase şi în cantitate redusă în cele sănătoase. Mecanismul este
similar celui prezentat mai sus. Această teorie nu este bazată pe datele existente pentru că după cum am
menţionat şi mai sus nu există diferenţe majore între concentraţia enzimatică a celulelor maligne şi cea a
celulelor sănătoase.
A treia teorie are la bază presupunerea că tumorile sunt rezultatul unui dezechilibru metabolic
produs de carenţe vitaminice. De aici şi denumirea de vitamina B17, amigdalina fiind considerată de catre
susţinători o substanţă esenţială, o vitamină ce lipseşte din alimentaţia oamenilor. Dovezile ştiinţifice
disponibile indică faptul că vitaminele influenţează aparitia cancerului, însă nu există dovezi că
amigdalina este o substantă necesară organismului şi că poate acţiona ca o vitamină. Un alt motiv pentru
care s-a încercat încadrarea amigdalinei ca vitamină este faptul că suplimentele alimentare nu trebuie să
treacă prin acelaşi proces de verificare ca medicamentele.
A patra teorie este distrugerea lizozomilor de către cianura rezultată prin degradarea vitaminei B17,
ceea ce produce moartea celulelor canceroase. Aceasta a patra teorie este bazată pe primele două teorii,
iar dacă acestea sunt false rezultă că amigdalina poate produce moartea celulelor indiferent de natura
acestora (canceroase sau nu).
76
 Contra vitaminei B17
Toxicitatea amigdalinei şi a altor compuşi derivaţi este mult mai mare în cazul ingerării decât în
cazul celorlalte metode de administrare (intravenos, intramuscular etc.). Această situaţie este produsă de
bacteriile intestinale şi de conţinutul de beta-glucozidază al plantelor ingerate. Efectele secundare
associate consumului de amigdalină sau de produse ce o conţin (ex.: sâmburi amari de caise) sunt similar
otrăvirii cu cianură.
Cianura este o neurotoxină ce produce greaţă, vomă, dureri de cap, ameţeală, cianoză, afecţiuni
hepatice, hipotensiune, comă şi deces. Efectele secundare ale vitaminei B17 pot fi accentuate de
consumul de migdale crude, sâmburi amari de caise, sâmburi de piersici, sâmburi de prune, de consumul
de legume ce conţin beta-glucozidaza (ţelină, piersici, morcovi etc.) şi de cantităţi mari de vitamina C.
Intoxicaţia cu cianură produsă de consumul de vitamina B17 se manifestă foarte repede şi un consum de
doar 20-40 de sâmburi amari de caise poate provoca efecte adverse grave în doar 20 de minute. Această
valoare este valabilă pentru adulţi, pentru copii fiind mai mică.
Aşadar nu este recomandat consumul de sâmburi amari de caise, dar dacă totuşi se consumă (din
diferite motive) un maxim ar trebui să fie 4 sâmburi pe zi (adulţi). Conform studiilor dr. Krebs, consumul
zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului, aceştia fiind cea mai bogată sursă naturală de
vitamina B17. În general, seminţele fructelor (mai puţin citricele) conţin această substanţă, care le conferă
un gust amărui, specific.
Concluzii:
1.Toate dovezile indică faptul că amigdalina (vitamina B17) nu are efecte semnificative asupra
tumorilor.
2. “Vitamina B17″ nu este o vitamină (putem ajunge liniştiţi la 100 de ani şi fără ea) ci este o
substanţă ce face parte din mecanismul de apărare al plantelor împotriva dăunătorilor.
3. Descompunerea amigdalinei, la nivelul intestinelor sau ficatului, produce cianură.
4. Amigdalina nu este eficientă contra cancerului atunci când este administrată singură şi este foarte
toxică atunci când este administrată oral.
5. Răspunsul la întrebarea “vitamina B17 (amigdalina) – vitamin sau otravă?” este: mai mult otravă
decât vitamină.
6. Multe site-uri promovează amigdalina (vitamina B17) ca fiind un tratament revoluţionar
împotriva cancerului – trebuie să vă gândiţi că vor doar să profite de disperarea persoanelor afectate de
această boală gravă şi că nu îi interesează decât profitul.
Până ce medicina modernă va proba eficienţa sau
ineficienţa acestei vitamine, un ... sâmbure de adevăr
există: ”Totul este otravă: nu există nimic neotravitor.
Numai doza face ca otrava să nu aiba efect"” cum bine a
spus medical şi alchimistul Paracelsus.
Amigdalina era cunoscută cu mii de ani în urmă, în
China şi Egiptul antic, fiind extrasă din migdale amare (de
unde vine şi denumirea). Egiptenii utilizau "aqua
amigdalorum" în tratamentul unor tumori ale pielii. Grecii
şi romanii s-au folosit, la rândul lor, de proprietăţile
terapeutice ale amigdalinei. De asemenea, numeroase
triburi de indieni (Navajo, Karakorum etc) consumă
frecvent băuturi preparate din sâmburi de fructe, bogate în amigdalină, în rândul acestora neînregistrându-
se nici un caz de cancer.
Promovarea amigdalinei (vitamina B 17) în tratamentul cancerului a fost descrisă în literature
medical ca un exemplu de escrocherie, însă unele studii recente arată totuşi că amigdalina are efecte
antitumorale, antiinflamatoare, şi nu numai.
Bibliografie
Rodica Segal – Biochimia produselor alimentare, Editura Academica, Galaţi, 2007
http://sanatateplus.ro/content/amigdalina-si-alte-substante-cianogenice
http://vitamina-b17.ro/
www.yado.go.ro/vorra_ch.htm

77
 ALERGIILE DE NATURĂ ALIMENTARĂ

profesor Nagy Laura Magdalena

Colegiul Tehnic "Transilvania" Baia Mare

Alergiile alimentare, hipersensibilitatea la anumite alimente, intoleranţa la unele mâncăruri sunt

termeni larg folosiţi şi totuşi încă insuficient studiaţi. O bună parte din public, dar şi de medici, ignoră sau
subapreciază importanţa cunoaşterii interacţiunii alimente-organismul uman. Desigur, proporţia copiilor
ce au o intoleranţă la anumite alimente, mai ales la lapte şi derivate este mai bine cunoscută şi se bazează
pe un fapt concret, lipsa lactazei, enzimă ce acţionează în metabolizarea lactozei, principalul zahăr din
lapte. În schimb, intoleranţa dobândită în cursul vieţii sau dezvoltată ulterior în urma unor boli, condiţii de viaţă,
deficit congenital parţial este mult mai ridicată şi mult mai necunoscută corect.
Alergiile alimentare clasice se datoresc unor deficite imunologice, produse printr-o reacţie exagerată a
organismului la un component al unor alimente (glicoproteină), rezultând o boală cu aspecte multiple.
În următorul tabel este redată clasificarea alergiilor alimentare

I. Hipersensibilitatea imediată, dependentă II. Hipersensibilitatea întârziată, imuncomplexă

de imunogtobulina IgE

● Reacţii gastrointestinale, ce apar imediat după ● Enteropatie sensibilă la gluten.

consumare. Se caracterizează prin greţuri,
crampe abdominale, vomismente, diaree, ● Sindrom enterocolitic la proteinele
mâncărimi. Pot apărea erupţii de piele, edeme
laringiale.
● Astm, rinite sau reacţii anafilactice.

Bolile din prima categorie sunt caracterizate prin creşterea imunoglobulinelor de tip E-antigen specifice
ataşate pe suprafaţa unor celule din sânge, mastocite şi bazofile. Hipersensibilitatea se datoreşte unui factor
ereditar, infecţie virală sau expunere la alţi alergeni.
Alimentele care produc frecvent astfel de reacţii alergice sunt:
- nuci (alune), peşti, organisme marine (scoici) la adulţi;
- ouă, lapte, nuci, peşti, produse soia sau din grâu la copii.
Ca frecvenţă, se admit proteinele din carne (42%), din ouă, lapte (21%), nuci, produse soia, boabe (fasole)
(6%), legume (5%).
Glicoproteinele responsabile de producerea alergiilor sunt rezistente la aciditatea din stomac şi pătrund în
sânge declanşând un răspuns alergic în 15-60 minute de la consumare. Consumul de alcool, ingerarea de aspirină,
antiinflamatoare, fumatul pot modifica apariţia reacţiei.
Bolile din grupa a doua au un mecanism mai complex imunologic, iar reacţiile organismului apar mai
târziu. Majoritatea acestora apar la copii şi se datoresc unei sensibilităţi produse prin alterarea metabolizării
glutenului din grâu sau a unor proteine vegetale. Reacţiile includ greţuri, vomismente, diaree şi pe termen lung
incapacitatea de îngrăşare.
Presupunând că în cursul vieţii un om mănâncă aproximativ 25 tone de alimente (poate şi mai mult),
Departamentul Agriculturii din SUA consideră că circa 15% din populaţie prezintă o hipersensibilitate alimentară.
Cifrele reale sunt greu de obţinut, căci în multe familii se trec cu vederea astfel de intoleranţe, iar diferenţele de
ordin geografic sunt foarte mari.
În multe regiuni geografice a crescut alergia la polen şi unele plante. Ingerarea de fructe şi vegetale
conţinând polen poate declanşa reacţii alergice caracterizate prin mâncărimi de piele, umflarea buzelor, edeme la
gură sau chiar crize de astm.
Alergiile produse de alimente nu sunt uşor de diagnosticat şi repetarea unor astfel de reacţii la anumite
alimente ar trebui să alarmeze părinţii sau adulţii. Laboratoarele specializate, mai ales cele bine dotate tehnic,
poseda teste imunologice specializate pentru examene pe piele, în sânge, biopsii intestinale pentru
identificarea deficitelor congenitale de malabsorbţie.
Tratamentul corect se aplică după un diagnostic clar şi identificarea alimentului incriminat. Baza
tratamentului constă în evitarea alimentului (alimentelor) incriminate şi stabilirea unei diete speciale în
78
cazuri mai grave. Folosirea medicamentelor antihistaminice (pentru blocarea secreţiei de histamină,
producătoare de mâncărimi, erupţie sau corticosteroizi) nu produce decât ameliorări trecătoare.
Medicii pediatri susţin că majoritatea copiilor până la un an prezintă un grad de hipersensibilitate
alimentară, în special binecunoscutele crize abdominale ale nou-născutului, persistente până la 3-6 luni.
Majoritatea copiilor reuşesc să depăşească această hipersensibilitate în decurs de 1-2 ani. Cazurile cele
mai dificile sunt legate de aşa-zisa alergie încrucişată, când există o intoleranţă la mai mulţi compuşi
(alergeni). Laptele de vacă este alergenul cel mai frecvent pentru copii şi chiar adulţi. Acest aliment
conţine mai multe proteine, glicoproteine sau zaharuri, care pot declanşa reacţii alergice. Aceeaşi
compoziţie complexă alergenă se mai întâlneşte la ouă, peşte, alune, nuci, organisme marine.
Alergiile de origine alimentară formează o grupă de boli sau de hipersensibilitate încă puţin
cunoscută ştiinţific, dar cu frecvenţă apreciabilă. Mai sunt necesare studii şi îmbunătăţirea diagnosticării,
dar rolul principal îi revine celui sensibil sau părinţilor.
Bibliografie:
1. Radu M. Olinescu; Totul despre alimentaţia sănătoasă; Editura Niculescu, Bucureşti, 2006;
2. Banu C., Strătilă S., Săhleanu E., Vizireanu C., Gavrilă G.; Alimente, Alimentaţie, Sănătate;
Editura Agir, Bucureşti, 2005.

DIETOTERAPIA ÎN DIABETUL ZAHARAT

NAN GEORGETA, maistru instructor

Şcoala Postliceală ”Louis Pasteur” Municipiul Câmpina

Diabetul zaharat tip 1 apare cel mai frecvent la copii sau tineri şi se caracterizează printr-o
distrugere de către sistemul imunitar a celulelor pancreatice care secretă insulină. Organismul persoanelor
diagnosticate cu acest tip de diabet fie nu produce insulină, fie cantitatea secretată este foarte mică.

Ce este diabetul zaharat tip 1?

Diabetul zaharat tip 1 este o boală metabolică ce se

caracterizează prin prezenţa unui nivel ridicat al glucozei în sânge
(hiperglicemie). Diabetul zaharat tip 1 se instalează în momentul în
care pancreasul nu produce suficientă insulină sau atunci când
organismul nu mai utilizează în mod eficient insulina produsă.
Insulina este un hormon al cărul principal rol este acela de a ajuta
celulele să preia glucoza din sânge pentru producerea energiei.
Bolnavii de diabet zaharat tip 1 au nevoie de tratament cu insulină pentru a putea supravieţui.
Simptomele diabetului zaharat tip 1 sunt:
Senzaţia excesivă de foame;
Senzaţie frecventă de sete;
Urinare frecventă;
Pierdere în greutate;
Stări repetate de ososeală
Diagnosticul de diabet zaharat tip 1 se stabileşte după
măsurarea glicemiei. Glicemia reprezintă cantitatea de glucoză din
sânge. Valorile normale ale glucozei sunt cuprinse între 65 şi 110
mg la 100 mg de sânge. Atunci când nivelul glicemiei este de peste
126 mg/dl (pe nemâncate) sau de peste 200 mg/dl (în timpul zilei), se poate vorbi de apariţia diabetului
zaharat tip 1.
Potrivit specialiştilor, una dintre principalele cauze ale diabetului de acest tip este ereditatea.
Dincolo de ereditate, în declanşarea diabetului de tip 1 sunt implicaţi şi factorii de mediu, infecţiile cu

79
virusuri care au predilecţie pentru ţesutul pancreatic, sau alimentaţia (unele proteine din laptele de vacă,
introdus prea devreme în alimentaţia copiilor sau cafeaua consumată de copii).
Tratamentul diabetului zaharat de tip 1 presupune, în primul rând, administrarea zilnică de
insulină. Insulina joacă un rol extrem de important în tratamentul diabetului. În cazul diabetului de tip 1,
terapia pe bază de insulină ajută la înlocuirea insulinei pe care corpul este incapabil să o producă. Insulina
trebuie injectată sub piele, de mai multe ori pe zi. Pentru administrare se poate alege între seringă, pen-uri
sau pompiţe care asigură o inserare continuă de insulină printr-un cateter sub piele. Totodată, pacienţii
diagnosticaţi cu o astfel de afecţiune îşi vor verifica periodic glicemia, prin testări ambulatorii, vor
renunţa la consumul de alcool şi tutun şi vor adopta un regim alimentar special, în care consumul de
carbohidraţi va fi atent programat.

Prevenirea diabetului zaharat de tip 1 se

poate face prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos,
care să includă un regim alimentar echilibrat, sărac
în carbohidraţi (dulciuri, făinoase, cartofi, pâine
etc), mişcare fizică, evitarea alcoolului şi a
fumatului.

Intervenţia medicală nutriţională:

reduce glicemia în mod durabil şi previne cetogeneza la pacienţii cu diabet zaharat de tip I,
permiţând astfel utilizarea optimă a insulinei şi scăderea riscului de hipoglicemii;
ameliorează metabolismul glucidelor, proteinelor şi al lipidelor la pacienţi cu diabet zaharat de
tip II, fiind în acelaşi timp mijlocul terapeutic fundamental în scăderea greutăţii, tratamentul
tensiunii arteriale şi al dislipidemiei, care sunt principalele co-morbidităţi la aceşti pacienţi.

Modificările conceptuale ale intervenţiei medicale nutriţionale în diabetul zaharat

Concepţia veche Concepţia modernă
există o „dietă diabetic㔂 în care nu există o dietă unică aplicabilă tuturor
macronutrienţii se combină în procentaje pacienţilor cu diabet zaharat; „dieta
relativ fixe; individualizarea prescripţiei diabetică” este definită în prezent prin
1 nutriţionale constă în calcularea intervenţia nutriţională care adaptează
necesarului caloric (cantităţi din fiecare aportul alimentar al acestuia şi identificarea
principiu alimentar) pentru fiecare pacient ţintelor terapeutice (glucidice, lipidice,
scădere in greutate, etc)
se încurajează scăderea în greutate scăderea în greutate este utilă, dar nu trebuie
transformată într-o condiţie obligatorie,
deoarece poate influenţa negativ aderenţa
pacientului la celelalte obiective terapeutice;
2
se va lua în considerare alternativa şi prin
schimbarea alegerii alimentelor se poate
elimina controlul glicemic, chiar fără
scădere imediată în greutate
obiectivul scăderii în greutate este o reducere cu 5-10 % a greutăţii actuale s-a
considerat greutatea „ideală” chiar dacă dovedit eficientă pentru reducerea riscului
3 acesta necesită pierderea a peste 20 kg cardiovascular; pe termen mediu este
necesară îmbunătăţirea sau menţinerea unui
comportament alimentar sănătos şi creşterea
80

zaharurile ( glucidele simple) erau interzise
datorită absorbţiei lor rapide din tubul
digestiv, prin care cresc glicemia mai mult
4
decât glucidele complexe
se recomandă un aport mare de proteine
5 deoarece acestea ar reduce absorbţia
glucidelor şi ar preveni hipoglicemiile
în cazul „eşecului” terapiei de optimizare a
stilului de viaţă, la pacienţii cu diabet
zaharat tip II nou-descoperit se indică
iniţierea terapiei hipoglicemiante; în acest
caz, nu se mai acordă o atenţie prioritară
6 comportamentului alimentar si exerciţiului
fizic
treptată a exerciţiului fizic; obiectivele
terapeutice se „negociază” pe bază
individuală şi se vor implementa prin
planificare pe termen lung
cantitatea de glucide consumată este mai
importantă decât sursa sau tipul acestora;
mai multe studii recente au demonstrat că
glucidele simple nu cresc semnificativ mai
mult glicemia comparativ cu o cantitate
izocalorică de glucide complexe
ingestia concomitentă a proteinelor nu
reduce absorbţia carbohidraţilor şi nici nu
previne hipoglicemiile tardive postprandiale
diabetul zaharat tip II este o boală cu
evoluţie progresivă către pierderea funcţiei
beta-celulare, iar terapia sa („managementul
terapeutic”) va fi adaptată la această evoluţie
in vederea atingerii si menţinerii
obiectivelor terapeutice; optimizarea stilului
de viaţă va fi permanent o parte importantă a
acestui plan; terapia hipoglicemiantă se va
introduce de la debutul clinic şi va fi
individualizată în funcţie de atingerea
ţintelor terapeutice

FARFURIA CU HRANĂ SĂNĂTOASĂ

Variaţiile survenite zilnic în alimentaţie din punctul de vedere al cantităţii de energie (kilocalorii)
sau al conţinutului de macronutrienţi conduc la niveluri neuniforme ale glucozei în sânge. De aceea,
diabeticii trebuie să adopte un plan stabil de alimentaţie, care sa fie cât mai uniform posibil din punct de
vedere al cantităţii de energie şi al compoziţiei de nutrienţi dar, să fie cât mai sănătos, variat şi nutritiv.
Pentru a atinge acest scop, specialiştii au conceput diferite ghiduri alimentare. Cel mai recent ghid este
„FARFURIA CU HRANĂ SĂNĂTOASĂ”, care oferă informaţii cu privire la cantitatea şi calitatea
alimentelor necesare organismului.
Diabeticii pot consuma controlat orice fel de
legume. Ele conţin grăsimi şi calorii în cantităţi mici, fibre
solubile şi insolubile, polizaharide, vitamine, minerale şi
substanţe fitochimice, în special antioxidanţi care
neutralizează radicalii liberi.
Fructele sunt o sursă de vitamine, substanţe
fitochimice, minerale etc. vitale pentru viaţa umană şi
totodată sunt o importantă sursă de fibre.
Fructele au un conţinut ridicat de zaharuri
(carbohidraţi), însă cele mai multe astfel de zaharuri sunt
cunoscute sub denumirea de fructoză.
Fructoza seamănă foarte mult cu glucoza, însă glucoza se absoarbe repede, determinând o
creştere şi o scădere bruscă a nivelului de zahăr din sânge, în timp ce fructoza este metabolizată şi
depozitată parţial în ficat, sub forma glicogenului, ca rezervă ce urmează a fi utilizată în momentul când
corpul este solicitat şi când are nevoie de un consum de energie.
Fructoza nu are nevoie de insulină pentru a fi metabolizată şi de aceea este un zahăr adecvat
pentru diabetici.

81
 Anghinarea conţine inulină, o fibră alimentară solubilă. Inulina are un impact minim asupra
glicemiei, putând fi consumată şi de diabetici. Anghinarea mai conţine cinarină, care reduce
delicat nivelul de glucoză din sânge.
Sulful pe care îl conţine, îi conferă cepei proprietăţi hipoglicemiante. În testele de toleranţă la
glucoză administrată oral sau intravenos se poate observa că, dacă se administrează în prealabil
extract de ceapă, nivelul glucozei din sânge scade.
Alicina care conţine sulf este principalul ingredient activ din usturoi şi este hipoglicemiant.
Până acum câţiva ani diabeticilor nu li se recomanda să mănânce avocado, deoarece conţine o
monozaharidă care părea sa cauzeze hiperglicemie, în cadrul experimentelor cu doze mari. Studii
mai recente au demonstrat că, pentru diabetici, consumul de avocado este deosebit de benefic.
Avocado nu doar că ajută la menţinerea unui nivel normal al glicemiei, însă scade colesterolul şi
îmbunătăţeşte profilul de lipide din sânge.
Potrivit studiilor experimentale, consumul de afine scade concentraţia de glucoză din sânge.
Flavonoidele din afine reduc fragilitatea vaselor mici de sânge şi previn retinopatia diabetică
deoarece favorizează regenerarea tunicii vasculare a retinei. Afinele cresc concentraţia celulară a
vitaminei C.
Bananele nu sunt contraindicate diabeticilor, deşi trebuie controlat consumul de carbohidraţi, pe
care îl conţin sub formă de zaharuri. Faţă de zaharurile rafinate (zahărul alb) cele pe care le conţin
bananele sunt absorbite mai încet şi nu produc o creştere bruscă a nivelului glucozei din sânge.
Nucile şi seminţele oferă grăsimi vegetale, proteine, vitamine şi minerale. Datorită conţinutului
lor bogat în vitaminele din grupul B, în zinc, magneziu, calciu şi acizi graşi polinesaturaţi, nucile
sunt foarte recomandate pentru diabetici. Având acizi graşi nesaturaţi în abundenţă, seminţele
previn declanşarea diabetului zaharat de tip II. Fiind sărace în carbohidraţi şi reprezentând o sursă
sănătoasă de energie, alunele de pădure sunt o completare bună la dieta diabeticilor.
Cerealele integrale sunt alimentele cele mai recomandate pentru alimentaţia diabeticilor.
Conţinutul lor bogat în amidon şi în fibre facilitează metabolismul carbohidraţilor şi acţiunea
insulinei.
În cadrul unui studiu realizat în Elveţia şi publicat în 2004 s-a descoperit că, pe termen lung,
persoanele care suferă de diabet de tip II şi care au consumat cartofi dulci şi igname, au menţinut mai
bine sub control zahărul din sânge după masă.
În ciuda conţinutului ridicat de carbohidraţi, ovăzul este foarte bine tolerat de diabetici, în
special dacă este consumat sub formă de fulgi integrali, care includ şi tărâţele. Acest lucru se datorează
conţinutului de fructoza şi, mai presus de toate, BETA-GLUCANULUI, care se găseşte în special în
tărâţele de ovăz. Beta-glucanul este un tip de fibră vegetală solubilă despre care s-a demonstrat că
îmbunătăţeşte considerabil toleranţa de către diabetici a glucozei eliberate din amidonul de ovăz din
timpul digestiei, conform unui studiu condus de Ministerul de Agricultură al Statelor Unite.
Ciupercile Champignon sunt deosebit de benefice în regimul alimentar datorita acţiunii lor
antidiabetice. Conţinutul lor foarte scăzut în carbohidraţi (3,45%) şi foarte abundent în proteine
şi vitamine din complexul B contribuie la acest efect. Experimentele pe animale de laborator au
arătat că ciupercile Champignon reduc nevoia de insulină pentru a regla glucoza din sânge.
Brânza maturată, ouăle, carnea, sarea sunt produse care ar trebui consumate în cantităţi reduse.
„A reduce” nu înseamnă „a elimina”, ci a diminua consumul excesiv al acestora. Diabeticului
care consumă aceste alimente în exces îi va fi dificil să atingă obiectivul de menţinere în limite
normale a nivelului glucozei din sânge. Brânzeturile ne oferă proteine, vitamina D si calciu.
Brânza proaspătă oferă proteine uşor de digerat, fiind cel mai bun tip de brânza pentru ţinerea
sub control a nivelului glucozei din sânge.
Cu timpul, cei mai mulţi diabetici ajung să aibă senzaţia de furnicături, arsuri sau amorţire la
nivelul mâinilor şi picioarelor din cauza afectării nervilor. Aceasta afecţiune poartă numele de neuropatie
diabetică şi se tratează cu dificultate. Un studiu recent a arătat că vitamina D ameliorează durerea cronică
a neuropatiei la persoanele cu diabet zaharat de tip II. Vitamina D se găseşte din abundenţă în produsele
lactate şi rezultatul unui studiu arată că iaurtul este un aliment foarte bun pentru diabetici.
CONCLUZII
Am descris câteva alimente simple, pe care le consumă orice persoană sănătoasă. Aceasta
dovedeşte că alimentaţia diabeticilor nu constă în consumul unor alimente „dietetice” special concepute
82
pentru ei sau respectarea unor diete complicate. Dimpotrivă, alimentaţia diabeticilor ar trebui să includă o
varietate de alimente gustoase şi adecvate nevoilor fiecăruia.
Principiile fundamentale ale alimentaţiei diabeticilor sunt de fapt aceleaşi ca şi principiile
recomandate unei persoane care îşi doreşte să aibă o alimentaţie sănătoasă.
Bibliografie
https://www.google.ro/imghp?hl=ro
https://www.scribd.com/doc/30430402/Educatie-Pentru-Sanatate-Si-Comunicarea-in-Educatia-
Pentru-Sanatate
D.D. Chiriac - Alimentaţia bolnavilor de diabet, Editura Naţional, 2006
Bazele practice ale nutriţiei omului bolnav in spital si ambulatoriu, dr Iulian Mincu, Editura RAI
Bucuresti;
Dr. Constantin Borundel - Manual de medicină internă pentru cadre medii -Editura All 1994-
2002;
Prof. Dr. Crin Marcean, Dr.Vladimir Mihăilescu – Nutriţie şi dietetică, Ghid pentru asistenţi
medicali, OAMGMAMR , 2008;

NUTRIŢIE SĂNĂTOASĂ PENTRU O VIAŢĂ MAI BUNĂ

Prof. MENAT LILIŞAN
Liceul Tehnologic ,,C.A.Rosetti” Constanţa

MOTTO ,,Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea.”
( Hippocrate)

Alimentaţia nesănătoasă şi lipsa de activitate fizică contribuie la creşterea numărului de persoane

supraponderale şi obeze, fapt ce reprezintă o provocare majoră pentru sănătatea publică.
Recomandări pentru nutriţie echilibrată şi combaterea obezităţii.
• Mănâncă totdeauna un mic dejun sănătos
• Ia mese mici şi dese pe toată durata zilei pentru a combate căderile de energie şi pofta de gustări
dulci
• Când mănânci la gustare fructe, legume şi mici porţii de proteine (alune nesărate, iaurt, brânză),
vei putea evita excesele la masa de prânz sau cină
• Schimbă-ţi opţiunile alimentare adoptând o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă
• Mănâncă la ore fixe, pe cât posibil
• Redu aportul de zahăr, grăsimi săturate şi sare din alimentaţie
• Asigură un aport regulat de lichide pentru a rămâne hidratat.
• Consumă fructe şi legume pentru a obţine o serie diferită de micro-nutrienţi
• Optează pentru brânzeturi cu conţinut scăzut de grăsimi
• Consumă lapte ca băutură în timpul mesei
• Găteşte cu carne slabă
• Alege să fierbi, să coci sau să prepari la grătar alimentele
• Consumă peşte de cel puţin 2-3 ori pe săptămână
Conform unui sondaj Eurostat Health Interviewderulat de Comisia Europeană, procentul de persoane
obeze în România se ridică la 8% pentru femei şi 7,6% pentru bărbaţi.
Stil de viaţă şi mişcare
A face mişcare nu presupune neapărat un abonament la sala de sport. Există nenumărate alte modalităţi de
a creşte treptată a nivelul de activitate fizică şi acestea pot fi integrate în viaţa ta de zi cu zi:
• Hidratează-te constant consumând cel puţin doi litri de apă în fiecare zi.
• Fii activ, desfăşurând o activitate fizică de intensitate moderată timp de cel puţin 30 de minute,
măcar 5 zile pe săptămână. Poţi face eventual câte 10 minute la câteva ore.
• Alege o formă de exerciţii fizice adaptate rutinei zilnice: plimbări rapide, fotbal cu copiii, du
copilul la şcoală pe jos, nu cu maşina, coboară din autobuz cu o staţie mai devreme, foloseşte scările în
locul liftului, ieşi în grădină şi plantează flori, dansează.
83
 • Alege activităţi pe care le poţi face în familie sau cu prietenii fiindcă acestea te vor ajuta să rămâi
motivat.
• Odihna şi relaxarea sunt esenţiale. Stresul poate duce la probleme de sănătate, iar unii cred că
predispune organismul la îmbolnăviri. Dormi cel puţin 7 ore pe noapte.
• Redu consumul de alcool şi lasă-te de fumat.

O ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ

Prof.înv.primar Căimăcanu Marinela-Mădălina-Luminiţa

Şcoala Gimnazială Nr.3 Giurgiu

Omul nu poate beneficia de o viaţă sănătoasă fără să îşi însuşească un mod sănătos de alimentaţie.
Pentru organism, cele mai propice alimente, sunt cele simple şi naturale.
Alimentele neprelucrate de origine vegetală trebuie să ocupe un loc important, atât în cadrul
alimentaţiei persoanelor sănătoase, cât şi al celor bolnave. Doar aceste produse conţin materiale de balast
(fibre) şi substanţe antioxidante , principii care ajută organismul să facă faţă stresului psihic şi al celui
oxidativ, prevenind sau chiar vindecând o serie de afecţiuni.
Este foarte important, pe de altă parte, să se acopere cerinţele organismului în toţi aminoacizii
esenţiali, substanţe din care se formează toate proteinele din corpul nostru. În condiţiile stresului
psihologic şi al celui climatic, specific lumii moderne dar şi a condiţiilor meteorologice de la noi
(organismul omului, pe lângă schimbările bruşte intervenite de la o zi la alta, trebuie să suporte, în 6 luni,
diferenţe de temperatură mai mari de 50 grade, ceea ce însemnă un stres enorm), alcătuirea unei diete pur
vegetariene, care să aducă toţi aceşti aminoacizi indispensabili în limite optime, este aproape imposibilă.
De aceea este nevoie să se recurgă şi la sursele de alimente cu proteine complete , dintre care, cele mai
sănătoase sunt peştii, ouăle şi lactatele, dacă bineînţeles, sunt proaspete şi prelucrate cât mai simplu.
Aceste surse, administrate în cantităţi optime, pot înlocui în totalitate carnea de pasăre şi de mamifere,
precum şi derivatele ce rezultă din ele.
Deoarece, după cum se poate observa în clasificarea alimentelor, niciun aliment, fie el şi natural,
nu este complet, raţiile alimentare trebuiesc alcătuite variat, dar în mod chibzuit.
Alimentele procesate tehnologic
Alimentele supuse unor procese tehnologice intense îşi pierd nutrienţii cei mai importanţi.
Tehnologiile industriale de rafinare a hranei, aduc cu sine deservicii importante sănătăţii omului, mai ales
prin faptul că produsele rezultate devin foarte concentrate. Organismul nostru nu este adaptat pentru a
prelucra corespunzător alimentele hiperconcentrate. Substanţele care se concentrează peste măsură într-un
aliment, dacă au şi un conţinut ridicat de calorii vor fi considerate de către organism, materiale de
necesitate ulterioară, şi în consecinţă vor fi depozitate sub formă de grăsime. În acelaşi timp, cu cât un
aliment se "aglomerează" mai mult în componentele sale principale, cu atât sărăceşte mai mult în alte
principii, de multe ori, tocmai în acelea cu adevărat importante pentru organism. Dintre produsele
alimentare concentrate, cele mai nesănătoase sunt: zahărul alb (rafinat), făina albă, uleiurileb rafinate,
sarea de bucătărie. Acestea, precum şi produsele derivate din ele, trebuiesc consumate cu mare prudenţă,
mai ales de către persoanele care nu depun un efort fizic susţinut sau de către cei cu probleme de sănătate.
Tehnologiile alimentare, cresc productivitatea şi stabilitatea produsului, dar această "siguranţă"
poate fi, uneori primejdioasă. de pildă, margarina, este un preparat, care deşi se obţine de uleiuri vegetale,
faţă de acestea sau faţă de unt, nu intră în râncezire. Cu toate acestea, prin conţinutul mare de acizi graşi
saturaţi, dar şi al altor compuşi nocivi, margarina se dovedeşte un aliment nesănătos.
O altă problemă legată de procesarea tehnologică a hranei este prezenţa, uneori masivă, în produse
a unor substanţe străine alimentului, compuşi binecunoscuţi sub denumirea de aditivi alimentari (E-uri).
Alimentele preparate termic
Nici preparare culinară excesivă a alimentelor nu este recomandată, deoarece mulţi dintre
compuşii bio esenţiali se distrug.
Dacă fierberea excesivă conduce la sărăcirea alimentelor în nutrienţi, ceea ce poate produce
carenţe organismului, prăjirea lor poate devenii în mod direct periculoasă sănătăţii.

84
Atât bucătăria tradiţională cât şi cea modernă, cu abuzul ei de prăjeală în untură sau în ulei, cu adaosul
sistematic de ceapă sau de usturoi, cu excesul de condimente iuţi sau acre, poate transforma uşor o
alimentaţie echilibrată într-o cauză de îmbolnăvire. Majoritatea gastritelor, colecistopatiilor sau colitelor,
se întreţin sau chiar se generează, din cauza unui mod nesănătos de preparare a alimentelor.
Uleiurile şi alte lipide încinse, cu care se îmbibă prăjelile, prelungesc cu mult digestia, irită
mucoasa stomacului, conduc la formarea unor compuşi toxici care se elimină greu din organism şi chiar
favorizează apariţia cancerului.
Un alt mod de preparare necorespunzătoare a alimentelor, este acela realizat pe foc sau jar deschis,
mai ales atunci când se foloseşte drept combustibil lemnul sau cărbunele. În acest caz, în alimentul care
vine în contact direct cu flacăra sau cu radiaţiile calorice intense şi directe, se acumulează toxine
asemănătoare cu cele existente în fumul de ţigară, poate chiar mai periculoase, prin faptul că absorbţia lor
este mai mare şi directă.
Modalitatea de pregătire a hranei "la grătar", deşi nu este prea sănătoasă, este cea mai fericită
soluţie pentru alimentele care necesită prăjire, dacă se respectă câteva reguli:
- grătarul trebuie să prezinte un fund metalic care să ferească contactul direct dintre aliment şi energia
calorică (jar. flacără, plită încinsă),
- alimentul trebuie pus pe grătar bine înfierbântat, pentru ca proteinele din ele să coaguleze cât mai
repede,
- grătarul poate fi uns cu grăsime, deoarece aceasta nu ajunge să se descompună. scurgându-se,
- alimentul nu se va săra înainte de punerea pe grătar, căci în caz contrar, sarea va extrage sucul, care va
intra în combinaţie cu grăsimile încălzite, rezultând produşi toxici.
În ceea ce priveşte preparare termică cât mai sănătoasă a legumele, am prezentat pe larg această temă în
capitolul destinat acestor vegetale (vezi legumele şi zarzavaturile fierte).
Alimentele conservate
Alimentele conservate, nu sunt doar acele surse de hrană cunoscute sub denumirea uzuală de
"conserve", ci toate mâncărurile care în mod normal se alterează destul de repede, dar care prin anumite
tehnici se pot păstra un timp îndelungat, fără deteriorarea majoră, cel puţin sub aspect gustativ, a
proprietăţilor lor.
Metodele de conservare sunt multiple (congelare, adăugarea de substanţe conservante, fermentaţie,
sterilizare, afumare, etc.). Bineînţeles că nu toate alimentele conservate sunt nesănătoase, dar trebuie să se
înţeleagă, că cu mici excepţii, astfel de surse de hrană - de exemplu laptele, care se degradează în mod
normal în maximum 48 de ore sau sucurile, nu sunt produse proaspete, aşa cum încercă să ne convingă
reclamele comerciale, iar conţinutul lor în vitamine şi minerale sensibile la păstrare (Vitamina C,
vitamina P, fier, etc.) este datorat exclusiv adaosurilor sintetice.
BIBLIOGRAFIE:
1. Hatman M. - Microbiologie - Lucrări practice, Universitatea Agronomică Iaşi - Centrul de multiplicare,
Iaşi, 1990
2. Hatman M., Ulea E. - Microbiologie - Curs, Universitatea Agronomică Iaşi - Centrulde multiplicare,
Iaşi, 1993.
3. Papacostea P. - Biologia solului. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976.

OBEZITATEA LA COPII – MĂSURI DE REMEDIERE

Prof. MIHUŢ RADA – Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa

În urma studiilor efectuate, se pare ca obezitatea în copilărie sau în adolescenţă măreşte riscul
îmbolnăvirilor la vârsta adultă, indiferent dacă adultul este obez sau nu.
Riscul cel mai mare pe termen lung pentru obezitatea din copilărie este continuarea sa şi la vârsta
adultă, asociată cu numeroase riscuri asupra sănătăţii şi calităţii vieţii. De aceea este foarte importantă
identificarea din timp a obezităţii şi înlăturarea ei cat mai repede cu putinţă.
Dintre problemele de sănătate care pot apărea la copiii obezi amintim doar
câteva: diabet, pancreatita, cardiopatie, probleme ale ficatului, probleme ortopedice, probleme respiratorii

85
(obturarea căilor respiratorii superioare, restrângerea peretelui dinspre exterior al toracelui, ceea ce
conduce la apnee în timpul somnului), reflux esofagian, disfuncţii în alimentaţie, bulimia.
Atunci când excesul de greutate se acumulează în jurul taliei la copiii şi la adolescenţii obezi,
creşte riscul de apariţie a problemelor cardiovasculare şi a hipertensiunii, toleranţă anormală a glucozei
(crescând riscul apariţiei diabetului) şi creşterea colesterolului. Copiii supraponderali nu au încredere în
sine şi sunt foarte nemulţumiţi în ceea ce priveşte aspectul lor fizic. Exista riscul ca aceşti copii să aibă
rezultate slabe la învăţătură şi să fie izolaţi social.
Cauza principala a obezităţii este reprezentată de stilul nesănătos al şcolarilor. Dieta este
definitorie mai ales în cazul consumului de alimente cu conţinut caloric ridicat: dulciuri, grăsimi, fast-
food, snack-uri, sucuri şi băuturi carbogazoase îndulcite. Numărul cazurilor de obezitate la elevii din
învăţământul primar s-a dublat în ultimii 8 ani, potrivit unui studiu realizat de Institutul de Sănătate
Publica din Bucureşti.
Copiii supraponderali sau obezi au mai multe şanse să rămână obezi ca adolescenţi decât copiii
mai slabi. Cu cât un copil se menţine obez o dată cu înaintarea în vârstă, şansele de a deveni un adult obez
sunt foarte mari.

Pentru a determina existenta obezităţii la un copil, se folosesc aşa-numitele grafice de creştere,

care iau în calcul indicatori precum greutatea, calculate în funcţie de vârstă, şi greutatea în funcţie de
înălţime. Este recomandat ca aceste calcule să fie realizate de către medicul pediatru, pentru ca pot exista
multe variaţii de greutate, mai ales la copiii cu vârstă de până la doi ani, dar şi mai târziu. După ce
medicul a pus diagnosticul de obezitate, următorul pas care trebuie făcut în tratarea copiilor
supraponderali este aducerea copilului la o greutate sănătoasă. Acest obiectiv este atins prin stoparea
procesului de îngrăşare, astfel încât, pe măsură ce copilul creste în înălţime, distribuţia kilogramelor să se
modifice.
Un copil până la vârsta de 16 ani este considerat obez atunci când procentul de grăsime din
organism, măsurat prin impedanţă bioelectrică, depăşeşte cu mai mult de 20% valoarea de referinţă pentru
vârsta şi sexul său. Şi indicele de masă corporală ( IMC ), obţinut ca raport între greutate şi pătratul
înălţimii, poate fi utilizat în determinarea gradului de obezitate la copii. Valorile acceptate la nivel
internaţional, ca limită inferioară pentru obezitate, sunt :
- 20,09 pentru băieţi şi 19,81 pentru fete, la vârsta de 2 ani
- 19,30 pentru băieţi şi 19,17 pentru fete, la vârsta de 5 ani
- 24,00 pentru băieţi şi 24,11 pentru fete, la vârsta de 10 ani
- 28,30 pentru băieţi şi 29,11 pentru fete, la vârsta de 15 ani
- 30 atât pentru băieţi, cât şi pentru fete, la vârsta de 18 ani sau mai târziu.
Limitele indicilor de greutate corporală pentru supraponderabilitate sunt cu aproximativ 5 puncte
mai mici decât cele pentru obezitate. Spre exemplu, limita pentru supraponderabilitate pentru un copil în
vârstă de 10 ani este de 19,84 pentru băieţi, respectiv 19,86 pentru fete.
Măsuri de remediere a obezităţii
Necesarul caloric la copiii între 6 şi 11 ani este de 1.500 de calorii pe zi. Pentru copii care fac
sport, numărul de calorii va creşte până la 1.800. Suplimentarea se va face prin adăugare de carbohidraţi
(făinoase, dulcuri, orez etc), ca «un premiu» pentru efortul depus. Copilul şcolar are nevoie de produse
86
alimentare bogate în proteine, în principal proteine animale. Acestea se asigură din consumul de carne,
lapte, brânzeturi şi ouă. Meniul zilnic trebuie să aibă un conţinut scăzut de grăsimi şi glucide. Grăsimile
pot fi oferite sub formă de unt şi smântână şi adaos de ulei în diferite preparate.
Alimente permise
1. Cereale integrale
2. Legume
3. Dovleac
4. Mere si pere
5. Peste sau pui o dată pe zi
6. Alune de pădure în cantităţi mici
Alimente interzise:
1. Struguri, mango, banane
2. Carne
3. Cafea
4. Zahar
Variante de meniuri
Micul dejun
Cereale de ovăz cu stafide şi lapte degresat. Două felii de graham cu puţin unt şi miere.
Gustare
Un morcov si o telina.
Prânz
Varianta 1: O farfurie de supa cu legume, 2-3 biscuiţi din faina de grâu şi un măr.
arianta a 2 a: Salată de iarnă, din varză albă sau roşie, porumb, un morcov, sucul de la un mar
combinat cu sucul de la o lămâie. Se adaugă maioneza de soia si se serveşte cu graham.
Gustare
O cana de supa cu legume - la alegere.
Cina
Ziua 1: Cod file gătit în lapte cu pătrunjel, 1-2 morcovi, un măr copt.
Ziua 2: Piept de pui fără pielita la grătar, 1-2 morcovi, o bucata de brânză, un măr.
Ziua 3: 2 linguri de ton cu orez. Salată formată dintr-un mar, stafide şi 6 nuci.
Ziua 4: Bucăţele de pui gătite cu legume (puiul poate fi înlocuit cu orez), un măr copt.
Ziua 5: Somon file la cuptor cu legume: morcov, ţelină şi conopidă.
Ziua 6: O tocană din morcovi, ţelină, conopida, mazăre şi sos de soia.
Ziua 7: Se repetă la alegere una dintre zilele precedente.

Bibliografie
1. William Schwartz et al., eds. The 5 minutes pediatric consult. 5th ed. Philadelphia: Lippincott
Williams&Wilkins; 2008, 578-579
2. Hlen Turner, John A H Wass Oxford Handbook of Endocrinology and Diabetes, Oxford University
Pres, 2010, 646-658
3. Dugan, Watkins, Walker Nutrition in Pediatrics Peoples Medical Publishing House, 2009, 444-450
4. *** Nelson Textbook of Pediatrics, 18th edition. Ed. Saunders-Elsevier, Philadelphia PA, 2007
5. *** M.S., I.O.M.C. Îndrumar privind screeningul obezităţii la copil, ed. Oscar Print, 2010
6. http://www.yah.md/?view=articles&id=3003

87
 PÂINEA - COLOANA VERTEBRALĂ
A ALIMENTAŢIEI UMANE

Prof. Damian Daniela

Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moineşti Jud. Bacău

Progresele ştiinţei şi tehnicii din ultimele decenii se văd pretutindeni. Modul de viaţă al generaţiei
actuale se deosebeşte foarte mult de cel al generaţiilor anterioare şi lucrul acesta poate fi văzut chiar şi
numai comparând felul în care se hrăneau bunicii sau părinţii noştri cu alimentaţia noastră. Alimentele pe
care le consumăm astăzi sunt prelucrate, rafinate, concentrate, îndulcite, sărate şi procesate chimic, pentu
a produce senzaţii gustative bogate în calorii, dar sărace în substanţe nutritive.
Până relativ recent, alimentaţia omului obişnuit era formată din alimente obţinute în grădina
proprie sau din ogoarele din apropiere, suplimentată cu câteva produse cumpărate.
„Coloana vertebrală” a alimentaţiei lor o formau cerealele: grâul, orzul, ovăzul, secara etc. Pe
masa fiecărei familii se găseau alimente proaspăt gătite, servite cu felii de pâine de casă. Cerealele fierte,
pastele făinoase, orezul, porumbul, precum şi fasolea, cartofii, zarzavaturile şi fructele aveau mare
căutare. Aceste alimente hrănitoare, bogate în fibre, furnizau până la 53% din aportul caloric zilnic.

Însă timpurile şi gusturile s-au schimbat dramatic. Cerealele integrale au fost înlocuite cu fulgi
preîndulciţi. Pentru mulţi, masa de prânz este formată dintr-o salată dreasă din abundenţă cu grăsime, un
hamburger şi o băutură răcoritoare. În ceea ce priveşte cina aceasta este deseori formată din produse reci,
frumos ambalate în pachete de material plastic. Între mese se servesc băuturi răcoritoare, cartofi pai,
gogoşi etc. În aceste condiţii, alimentele htănitoare, bogate în fibre, reprezintă astăzi numai 22% din
totalul caloriilor unei zile, în timp ce consumul de grăsimi aproape s-a dublat, iar cel de zahăr a crescut cu
240%.
Tehnologia alimentară modernă a transformat alimentele sărace în calorii şi voluminoase, în
adevărate „bombe calorice” concentrate şi cu volum redus. Astfel, a devenit posibil să consumăm întregul
echivalent caloric al unui prânz luând câteva înghiţituri. Nu este de mirare că oamenii se simt înfometaţi
ajungând să se supraalimenteze.
Să luăm exemplul pâinii. Totul porneşte de la ceea ce se întâmplă cu grâul în cursul măcinării.
Bobul de grâu are un înveliş exterior, tărâţa. Ea conţine majoritatea fibrelor, cantităţi importante de
vitamine şi elemente minerale precum şi o cantitate mică de proteine.
Germenele, embrionul plantei, constituie o sursă bogată de vitamine din complexul B, vitamina E,
elemente minerale şi fibre. Miezul bobului de grâu care reprezintă aproximativ 4/5 din volumul bobului,
conţine proteine (gluten) şi amidon. Aceasta este singura parte care rămâne în făina albă după măcinare.
În mod ironic parcă, tocmai părţile cele mai hrănitoare ale bobului de grâu - tărâţa şi germenele - sunt
îndepărtate prin măcinare, fiind „valorificate” în scopuri furajere.
88
 Rafinarea grâului - % de elemente nutritive pierdute
Tiamină (vitamina B1) 86%
Riboflavină (vitamina B2) 70%
Niacină (vitamina B3) 80%
Fier 84%
Piridoxină (vitamina B6) 60%
Acid folic 70%
Acid pantotenic 54%
Biotină 90%
Calciu 50%
Fosfor 78%
Magneziu 72%
Mangan 71%
Zinc 71%
Crom 87%
Cupru 75%
Fibre 68%
Faptul că în cursul măcinării grâului au fost înlăturate cel puţin 24 de elemente minerale şi
vitamine cunoscute, la începutul secolului, când au început să apară boli cauzate de deficienţe
nutriţionale, industria alimentară a început să aplice un program de „îmbogăţire” a făinii albe. Acest
program prevedea reintegrarea a 4 elemente nutrutive pierdute prin măcinare: tiamina (vitamina B1),
riboflavina (vitamina B2), niacina (vitamina B3) şi fierul.
Industria alimentară a complicat şi mai mult lucrurile din punct de vedere nutriţional folosind
câteva substanţe chimice artificiale, cum ar fi: propilen glicolul (antigelul) pentru menţinerea culorii albe
a pâinii, acidul diacetiltartric, un agent emulsifiant, sulfatul de calciu care uşurează frământarea aluatului.
Cu toate acestea nu putem să afirmăm că nicio varietate de pâine nu este întru totul nesănătoasă.
Pâinea rămâne un aliment bogat în amidon şi sărac în grăsimi .
Există însă varietăţi de pâine, unele mai bune decât altele. Să luăm ca exemplu fibrele. O felie de
pâine albă conţine 0,25g de fibre, în timp ce o felie de pâine integrală conţine 2g, iar unele tipuri de pâine,
obţinute din mai multe cereale, conţin până la 33,5g de fibre. Aceasta înseamnă că ar trebui să mâncăm
opt sau chiar mai multe felii de pâine albă pentru a obţine aceeaşi cantitate de fibre care se găseşte într-o
singură felie de pâine integrală. Această pâine, deoarece conţine tărâţă şi embrionul bobului de grâu are o
valoare nutritivă dublă, triplă şi uneori cvadruplă faţă de pâinea albă obişnuită. Combinată cu fructe
proaspete, cereale, zarzavaturi, legume, cartofi şi fasole, pâinea contribuie la realizarea unor mese

89
gustoase şi hrănitoare şi ajută la menţinerea unui bun tonus energetic pe parcursul unor perioade lungi de
timp.
Atunci când avem de ales, să nu ne lăsăm impresionaţi de pâinea albă şi pufoasă, ci să căutăm,
mai degrabă, pâinea integrală 100%. Făina integrală are un conţinut foarte echilibrat şi sănătos de amidon,
proteine, grăsimi naturale şi fibre, vitamine şi elemente minerale.
Majoritatea studiilor publicate în ultimii ani arată că o alimentaţie în care predomină cerealele integrale
scade riscul de boli canceroase. Rolul protector al cerealelor se realizează prin mai multe mecanisme.
Fermentaţia fibrelor din cereale scade pH-ul intestinal, diminuând solubilitatea acizilor biliari
liberi, reducând astfel acţiunea lor de co-carcinogeni. În al doilea rând, cerealele integrale conţin
numeroşi antioxidanţi, inclusiv acizi fenolici, ca acizii cafeic şi ferulic şi antinutrientul acid fitic. Acizii
cafeic şi ferulic din tărâţe sunt inhibitori tumorali.
Acidul fitic formează chelaţi cu diferite metale, care suprimă reacţiile redox , dăunătoare, de
catalizare a fierului.
Vitamina E este un antioxidant intracelular ce protejează acizii graşi polinesaturaţi din
membranele celulare de leziunile oxidative. De asemenea, vitamina E menţine seleniul în stare redusă şi
inhibă formarea de nitrosamine.
În al treilea rând, cerealele integrale conţin lignane. Lignanele sunt fitoestrogene, adică compuşi
estrogenici ce se găsesc în plante şi care structural, sunt similari cu estrogenii endogeni. Făina albă nu
conţine lignane. Surse bogate de lignane sunt pe lângă cerealele integrale şi seminţele de in, dovleac,
chimen şi de floarea-soarelui. Lignanele modifică nivelul hormonal al sângelui, diminuând riscul de
cancer, în special cel mamar şi intestinal. Consumul de cereale integrale scade nivelul glicemiei la
diabetici, de asemeni are efect protector împotriva accidentelor vasculare ischemice şi exemplele
benefice pot continua.
O întrebare frecventă care apare - este adevărat că pâinea, chiar şi pâinea integrală îngraşă?
Nu pâinea, ci ceea ce punem pe pâine îngraşă. O felie de pâine integrală are numai 70 de calorii -
exact cât un măr. Însă, dacă deasupra acestei felii se pune un strat substanţial de unt cu gem sau dulceaţă,
se obţine un produs a cărui valoare calorică depăşeşte cu uşurinţă 450 calorii. Aşadar, nu materia primă,
ci ceea ce i se adaugă transformă felia de pâine, săracă în calorii, într-un dezastru caloric.
Pâinea a constituit dintotdeauna „coloana vertebrală” a alimentaţiei umane. Reaşezarea pâinii
adevărate pe locul ce i se cuvine înseamnă un pas mare către o sănătate mai bună.
Sperăm că, de acum înainte, când vom cumpăra o pâine, vom alege pâinea adevărată.

BIBLIOGRAFIE
1. Valenzuela A, Nieto S., Synthetic and natural antioxidants: food quality protectors, Grasas y Aceites,
1996
2. Emil Rădulescu, Alimentaţie inteligentă, Editura Viaţă şi Sănătate, 2015
3. Hans Diehl, Dynamic Living, Editura Viaţă şi Sănătate, 2015

90
 PERICOLUL DIN ALIMENTE

Elev: Bărbulescu Valeriu Alexandru

Prof. Coordonator: Graure Silviu
Colegiul Economic ,,Maria Teiuleanu” Piteşti

Cel mai plăcut din lume este imoral sau cauzează obezitate. Această frază este veridică, pentru că
deseori cele mai delicioase bucate sunt şi cele mai dăunătoare.
Adorate de copii: ciupa ciups, bomboanele de mestecat, pastă într-un ambalaj frumos - toate
produsele sunt nocive. În afară de foarte mult zahăr, ele conţin şi diverşi aditivi chimici, înlocuitori,
coloranţi. Chipsurile sunt un amestec de grăsimi şi carbohidraţi acoperiţi cu coloranţi şi înlocuitori de
gust. Băuturile carbogazoase sunt o combinaţie de produse chimice, zahăr şi gaze - toate contribuie la
răspândirea rapidă a substanţelor nocive în organism. Coca-Cola este o substanţă excelentă pentru
distrugerea ruginii şi depunerilor de calcar, şi imaginaţi-vă ce se petrece în stomac după o jumătate de
litru de băutură.
Batoanele de ciocolată sunt depozite de calorii, combinate cu OMG-uri, aditivi chimici, diferiţi
coloranţi şi arome.
O atenţie deosebită trebuie acordată mezelurilor, care sunt stivuite pe rafturi. Încercaţi să
cumpăraţi astfel de produse rareori, deoarece ele conţin grăsimi ascunse - grăsime viscerală, untură de
porc sau de piele, toate aceste varietăţi sunt ascunse cu ajutorul diferitelor arome. Cârnaţii şi salamul sunt
compuşi în mai mare parte din soia, derivată prin modificare genetică. În general, carnea grasă are un
efect negativ asupra organismului, deoarece colesterolul blochează vasele de sânge, crescând astfel riscul
bolilor cardiovasculare.
Maioneza de origine casnică nu are contraindicaţii specifice, dar dacă este vorba de preparare la
fabrică, atunci se poate spune că acest produs este foarte periculos. În primul rând, el are o mulţime de
calorii, precum şi carbohidraţi şi grăsimi. În al doilea rând, producătorii moderni de maioneză nu se abţin
de a adăuga înlocuitor de gust sau un alt aditiv dăunător. Acest lucru este valabil şi pentru ketchup şi alte
sosuri preparate în condiţii de fabrică.
Sunt dăunătoare alimentele fast-food, începând cu băuturile, diferite supe şi tăiţei. Toate acestea
conţin o mulţime de produse artificiale, care sunt nocive pentru organism.
Sarea, sau cum o numesc mulţi-moartea albă, provoacă acumularea toxinelor şi creşte tensiunea
arterială. Nu abuzaţi de acest produs.
Alcoolul este o temă aparte. Acesta nu numai că interferează absorbţia normală a vitaminelor, dar,
de asemenea, este foarte bogat în calorii. Efectele sale negative asupra rinichilor, ficatului şi a altor
organe sunt foarte mari.
Dieta inadecvată este una din cauzele mai multor maladii. Dieta bogată în grăsimi creşte greutatea.
Aromele şi coloranţii de toate tipurile joacă rolul de otravă, distrugând organismul din interior. La
consumul cantităţilor mari de substanţe chimice, organismul nu răspunde la ele ca substanţe nocive şi prin
urmare credeţi că totul este bine cu sănătatea, dar de fapt nu este aşa.
Pentru a stabiliza funcţionarea organismului încercaţi să creşteţi cantitatea fructelor şi legumelor
crude, acestea normalizează sistemului digestiv şi conţin diferite vitamine utile.
Nu numai calitatea produselor alimentare afectează sănătatea, dar şi cantitatea. Urmăriţi dieta şi
încercaţi să renunţaţi la consumul de fast-food , acordaţi o atenţie cuvenită dietei şi atunci veţi putea
păstra sănătatea.
Bibliografie:
http://ecology.md/md/page/produsele-alimentare-nesanatoase-si-consecintele-consumului-lor
http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Reguli-de-baza-pentru-un-stil-de-viata-sanatos.html

91
 PLANTELE ŞI SĂNĂTATEA NOASTRĂ
Profesor Judit Păduraru
Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu Buhuşi

Fără plante nu am putea respira şi nu am avea ce să mâncăm…

S-a calculat că 75 de milioane de km2 de ţesuturi vegetale realizează miracolul fotosintezei,
produc oxigenul şi furnizează hrana pentru oameni şi animale. Din cele 375 miliarde de tone de hrană
care se consumă anual, partea cea mai importantă provine din plante, care îşi iau hrana din aer şi din sol
cu ajutorul soarelui; restul de la animale, care şi ele, sunt dependente de plante.
Alimentele, băuturile şi medicamentele le avem, direct sau indirect, tot datorită plantelor (inclusiv
medicamentele de sinteză sunt copiate după modele naturale).
Plantele ne oferă amidon, grăsimi (uleiuri vegetale), micro şi macroelemente, ceară, proteine,
vitamine, celuloză. După ani de cercetări şi studii, lumea ştiinţifică (inclusiv analiştii economici) a ajuns
la concluzia că “agricultura este cheia prosperităţii oricărei naţii”.
În mod instinctiv, valoarea spirituală a plantelor ne conferă o mare satisfacţie.Oferite de obicei
femeilor, cu sau fără motiv, florile ne bucură pe toţi, dau viaţă şi culoare evenimentelor din viaţa noastră.
Casele şi grădinile cu flori sunt visul oricărui om. Aristotel spunea că „plantele sunt înzestrate cu
suflet, dar nu şi cu senzaţii”.De-a lungul timpului opinia lui a fost acceptată, iar Darwin a demonstrat că
fiecare cârcel al unei plante se mişcă independent de ceilalţi – pe drumul cel mai scurt. Biologul austriac
Raoul France a emis ipoteza că plantele se mişcă şi ele la fel ca animalele: rădăcinile plantelor se înfig în
sol explorându-l, mugurii şi ramurile descriu cercuri precise în aer. Radicelele sunt asemănate cu
viermişorii – Darwin le compară cu celulele nervoase cerebrale – se înfig în sol şi merg spre centrul
pământului în căutare de apă, direcţionate de forţa gravitaţională.
Ştiaţi că…
ȋ O plantă de secară are circa 13 milioane de radicele, echivalentul a peste 600 de kilometri?
Puful de pe radicele (cca. 14 miliarde de particule), însumat, ar da cam 10.000 km, adică aproximativ
distanţa care separă cei doi poli ai Pământului. Celulele cu care se înfige planta în pământ se uzează şi
mor în contact cu pietrele, rocile, dar sunt înlocuite imediat?
Hrana trece din celulă în celulă până la frunze. Rădăcina funcţionează ca o pompă; aspiră şi pompează
apa (dizolvant universal)? Frunzele unei
plante elimină tot atâta apă cât un om prin
porii pielii sale o zi întreagă (transpiraţie)?
Un mesteacăn absoarbe prin
rădăcinile sale până la 40 litri apă zilnic?
Cânepa eliberează oxigen cât 4,5 ha pădure?
ȋ Un cârcel face un ocol complet în aer în
exact 67 minute, iar dacă întâlneşte un
suport, în 20 secunde se învârte în jurul lui?
În mişcarea sa cârcelul poate determina
distanţa cea mai apropiată la care se găseşte
un corp de care se poate agăţa…

Plantele folosesc multe tertipuri pentru a se apăra de duşmani:

se acoperă de spini;
au gust amar sau toxic la suprafaţă;
simt care furnici le fură nectarul şi îşi închid florile când acestea urcă pe ele;
salcâmul din contră, găzduieşte furnicile pentru a-l apăra de insectele care îl deranjează.
nucul emite o naftochinonă toxică (juglona) care impiedică dezvoltarea şi creşterea altor plante la
„umbra” lui.
Există totuşi şi plante rezistente la juglonă: fagul, arţarul şi mesteacănul.
„Plantele ne simt, ne recunosc, cunosc starea noastră…”

92
Unele plante trăiesc în mlaştini şi nu-şi pot asigura hrana, devenind carnivore. Există peste 500 de
varietăţi de plante carnivore, dintre care unele pot fi folosite în culturile eco – bio, distrugând dăunătorii.
Plantele reacţionează cu o siguranţă uluitoare la semnalele mediului extern, dispunând de mijloace
de comunicare cu acesta.S-a observat că ele pot distinge sunete pe care urechea umană nu le percepe; pot
sesiza unde luminoase invizibile pentru om (raze IR şi UV), sunt sensibile la raze X şi la frecvenţa înaltă,
folosită în transmisiile televizate. Se poate trage concluzia plină de îndrăzneală că este vorba de o entitate
conştientă, care supervizează tot ce este în interiorul şi exteriorul plantei.
Aceste informaţii au fost voit ignorate…de aceea aş menţiona că există totuşi preocupări actuale
de a crea “detectorul de minciuni” cu ajutorul plantelor, care nu poate greşi.
Plantele ne simt, ne recunosc, cunosc starea noastră, chiar şi intenţia de a face bine sau rău, fiind
dornice să comunice cu noi. Înţelegem astfel de ce noile ştiinţe precum gemoterapia şi enzimologia
recunosc asemănarea între “emisiile” celulare ale plantelor, omului şi animalelor. Programul genetic de
dezvoltare a plantelor (cuprins în sămânţă sau în planta aflată în perioada de creştere), din punct de vedere
al sistemelor celulare, se intersectează ca similitudine la om şi plantă.
„Puterea de percepţie extrasenzorială a plantelor este remarcabilă”
Studiul oricărui tratat de gemoterapie evidenţiază că numeroase substanţe din programul
dezvoltării celulare la plante sunt identice cu cele din programul dezvoltării organelor umane. Se înţelege
astfel că este necesară o abordare mult mai profundă a studiului formării ţesuturilor şi funcţionării lor.
Puterea de percepţie extrasenzorială a plantelor este remarcabilă.
Beckster afirmă: “Plantele văd poate mai bine fără ochi decât văd oamenii cu ochii”.
Cercetările arată că o plantă ameninţată cu distrugerea produce cu o viteză uluitoare componentele de
“apărare” sau îşi schimbă structura. Se ştia de mult, empiric, că “planta X trebuie să fie recoltată la
anumite ore…, sau fără zgomot, sau foarte rapid”.
Plantele îşi transmit ameninţarea cu viteze diferite, în funcţie de condiţii.
În cartea lor “Viaţa secretă a plantelor”, Peter Tomkins şi Christopher Bird arată cum plantele ne pot citi,
iar aura reprezentanţilor lumii vegetale interferă cu a omului. Dacă adăugăm faptul că produsele chimice
(insecticide, ierbicide, fungicide, etc) fac tot atâta rău plantelor cât şi omului, înţelegem concluzia
generală că omul, când omoară plantele nedorite … îşi pregăteşte propria moarte.
„Planta stresată ne determină bolile”
Astfel, abia acum se înţelege de ce se doreşte mai nou hrana ecologică, pentru că abia acum se înţelege că
planta stresată ne determină bolile. O plantă stresată este dăunătoare şi
animalelor şi păsărilor, care la rândul lor, induc boli tot omului care le
consumă. Numai că “viziunea banilor mulţi te lasă fără conştiinţă” spune
Lolitha Thomas în cartea “10 plante esenţiale”.
Aceeaşi idee este susţinută de Thomas M. Nework şi Paul Schulik
în cartea “Alternative naturale ale aspirinei”. Dr. James A. Duke, autoritate
mondială în domeniul fitoterapiei afirmă “… calităţile incontestabile ale
plantelor, de inhibiţie a lui COX2, echilibrează homeostaza, diminuează
efectele secundare, fiind economice şi lipsite de risc în comparaţie cu
medicamentele sintetice”.
Pentru că nu putem vorbi despre fiecare plantă în parte aici, vom
exemplifica doar zece plante: ardeiul, ceapa, coada şoricelului,
anghinarea, menta, usturoiul, echinacea, melisa (roiniţă), rozmarinul şi zmeur, dorind să vă prezint pe
scurt, din “Enciclopedia plantelor medicinale” în ce afecţiuni se
utilizează:

anghinare: reglează colesterolul, ajută la eliminarea toxinelor,

tratarea afecţiunilor intestinale, creşte debitul de bilă, reglează
tensiunea arterială;
ardei iute: stimulează secreţiile gastrointestinale, stimulează
circulaţia periferică, efect antiinfecţios (dureri în gât, guturai),
revulsiv la nivelul pielii;
ceapa: diaree, reumatism, gută, insomnie, gripă, astenie şi
surmenaj intelectual, litiază biliară, diabet, nevralgii dentare,
93
 migrene;
coada şoricelului: afecţiuni hepatobiliare, menopauză, dismenoree şi hipermenoree, migrene,
osteoporoză, hemoroizi, vaginită, ameţeli, greţuri, hemoragii nazale, tulburări de circulaţie
sangvin;
echinacea: infecţii respiratorii, enterocolită, infecţii urinare, gripă, răni, abcese, ulceraţii ale pielii,
arsuri, vaginită, urticarie, infecţii ale gingiilor, otită, herpes, sinuzită, dureri în gât;
mentă: probleme ale aparatului digestiv, tulburări hepatobiliare, litiază biliară şi renală, circulaţie
deficitară, crampe intestinale, greţuri şi stări de vomă, dureri de cap, reumatism, nevralgie,
afecţiuni respiratorii;
roiniţă (melissa): cardiopatie ischemică, agitaţie nervoasă, afecţiuni
stomacale, dereglări ale ciclului menstrual, reumatism, afecţiuni
hepatobiliare, migrenă, răni;
rozmarin: cardiopatie ischemică, hipotensiune arterială, astenie şi
oboseală psihică, probleme de memorie, migrenă, ten ridat şi lipsit
de prospeţime, afecţiuni gastrice însoţite de arsuri;
usturoi: colesterol şi trigliceride mărite, tulburări ale circulaţiei
sangvine, afecţiuni respiratorii, diaree şi dizenterie, astenie,
slăbiciune şi oboseală, hipertensiune arterială, reumatism şi gută,
insomnie, paraziţi intestinali, înţepături de insecte, nevralgie
reumatismală;
zmeură: constipaţie, reumatism, gută, stări febrile, inflamaţie
urinară, diaree, gastrită hiperacidă, cardiopatie ischemică,
afecţiuni ale tractului intestinal, faringită, stomatită.
Poate se va înţelege că plantele pe care călcăm, le folosim sau le
ridiculizăm sunt esenţa vieţii şi în special, a sănătăţii noastre.
A le cunoaşte este la fel cum ai cunoaşte universul.
A le cunoaşte este o necesitate în menţinerea vieţii şi în a opri
catastrofa către care ne îndreptăm privind după „ochiul dracului” –
banul, cum spune proverbul. Plantele sunt fascinante şi misterioase: de
la mirosul atrăgător, încântarea ochiului, armonizarea gustului,
dezvoltarea înţelepciunii şi până la folosirea lor la ocazii tragice,
plantele sunt şi trebuie să rămână în conştiinţa noastră ca cei mai apreciaţi şi stimaţi prieteni.
Există pe acest Pământ, cu excepţia dragostei, ceva mai frumos decât o floare?
Bibliografie:
http://www.sanatatecuplante.ro
http://www.revistahofigal.ro/articole/plantele-medicinale---i-s--n--tatea-noastr--.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Plante_medicinale
http://www.hofigal.eu/en/index.php

CAŞCAVALUL AFUMAT DE RUCĂR – REŢETĂ TRADIŢIONALĂ

Autor: Popa Cristian elev

Prof. coordonator Ţenea Maricica
Liceul Tehnologic Nr.1, Mărăcineni-Argeş

Muntenia, provincie istorică a României, găzduieşte în judeţul Argeş o comună devenită faimoasă
atât prin istoria locului cât şi prin pitorescul ei.
Rucăr este o localitate cu vechi tradiţii în creşterea animalelor pentru lapte, devenind un etalon în
ceea ce priveşte fabricarea brânzeturilor din cele mai vechi timpuri.
Imortalizat în tablourile pictorului naţional Nicolae Grigorescu, Rucăr este localitatea care dă
numele unuia dintre cele mai savuroase şi apetisante caşcavaluri.
94
 Bogat în esenţă, păstrează în fiecare felie mireasma florilor de câmp care îţi fixează parcă în minte
gustul sublim şi rafinat al caşcavalului autentic românesc.
Se prepară şi astăzi în zona noastră caşcavalul afumat în gospodăriile ţărăneşti, folosind o
tehnologie specifică, care s-a transmis din generaţie în generaţie.
Modul de preparare a caşcavalului afumat, a fost adus de romani când au ocupat Dacia.
Prepararea caşului – laptele de oaie se coagulează într-un cazan sau ceaun, la temperatura de 30-
32ºC, în aproximativ 40 de minute. După formarea coagulului, acesta se zdrobeşte cu mâna timp în care
caşul se aşează la foc mic. Mărunţirea coagulului continuă până când ajunge la mărimea bobului de
mazăre. Temperatura se menţine la 43-45ºC (până nu se mai poate suporta cu mâna temperatura din
cazan). După terminarea zdrobirii, coagulul se lasă în repaus 5-10 minute, pentru depunere, se adună sub
forma rotunjită de „bulz” şi se trece într-o sedilă care se leagă şi se agaţă în cui lăsându-l să se scurgă.
După 5-7 ore, caşul scurs se aşează pe o masă, unde se lasă până la 24 ore, pentru a fermenta.
Prelucrarea caşului - Deoarece se prepară în gospodăriile individuale, cantităţile de caş care se
prelucrează sunt mici. Caşul maturat se taie în felii, o cantitate de 1,2-1,5 kg pentru obţinerea unei singure
roţi. Peste feliile de caş din ceaun se toarnă apă fierbinte (92-97ºC) şi cu ajutorul unei lopăţele de lemn, se
amestecă până la topirea întregii mase. Pasta de caş, bine uniformizată, se prelucrează cu mâna. Pe masă
se aşează formele, în care se introduce pasta şi se ţine 8-10 ore. Urmează sărarea în saramură cu o
concentraţie de 24-25%, timp de 24-30 de ore. După saramurare, bucăţile de caşcaval se scot şi se aşează
pe scânduri pentru zvântare, unde rămân 2-3 zile, timp în care se întorc de pe o parte pe alta.
Afumarea - Caşcavalul de munte se poate afuma la stână, dar şi în gospodării cu afumători simple.
În cazul în care afumarea se face la stână, roţile de caşcaval sunt aşezate pe şipci de lemn late de 4 cm şi
groase de 3 cm, dispuse în acelaşi sens şi distanţate una de alta cu 3-4 cm. Şipcile sunt fixate pe grinzile
de la podul camerei de fierbere (fierbătorul stânei), unde se face focul pe pardoseala de pământ şi fumul
degajat ajunge la caşcaval. În timpul afumării, timp de 8-10 zile, caşcavalul se şterge zilnic cu o pânză
curată pentru a îndepărta grăsimea care apare pe coajă, după care se întoarce pe cealaltă faţă. În cazul
când afumarea caşcavalului se face în afara stânii, se construiesc din lemn afumători simple, un fel de
cabine, cu rafturi din şipci, pe care se aşează roţile. Într-un cotlon alăturat, săpat în pământ, se face focul,
iar fumul este dirijat printr-un coş de tablă în cabina unde se afumă caşcavalul. Este important ca fumul
folosit la afumarea caşcavalului să fie rece, deoarece căldura înmoaie produsul care astfel, pierde prea
multa grăsime. Afumarea durează câteva zile şi se consideră terminată când coaja produsului capătă o
culoare galbenă-închisă, specifică fumului şi uniformă pe toata suprafaţa caşcavalului.
După afumare, caşcavalul se lasă la maturat timp de 14-18 zile, după care se pune în consum.
Caracteristici: Caşcavalul afumat se prezintă sub forma de roţi mici, în greutate de 0,9-1,5 kg.
Coaja de culoare galben-brună, pasta tare, gustul este plăcut cu aromă de fum. Produsul se conservă foarte
bine timp de un an şi se consumă ca aperitiv.

Bibliografie:
Chintescu, G. – Îndrumător pentru tehnologia brânzeturilor, Editura Tehnică, Bucureşti
http://www.interferente.ro/cascavalul-afumat-de-munte-reteta-traditionala.html

95
 UN EXEMPLU DE SUCCES – MAGIUNUL DE TOPOLOVENI
Autor: Prof. Prodan Vasile
Liceul Tehnologic Voineşti

Conform ghidului de bune practici în atestare emis de MADR în anul 2014, produsul tradiţional este
un produs alimentar fabricat pe teritoriul naţional şi pentru care se utilizează materii prime locale, care nu
are în compoziţia lui aditivi alimentari şi prezintă o reţetă tradi ţională, un mod de producţie şi/sau de
prelucrare, inclusiv un procedeu tehnologic tradiţional şi care se distinge de alte produse asemănătoare.
Tradiţionalitatea este considerată elementul sau ansamblul de elemente prin care un produs se distinge
de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii. De asemenea, tradi ţionalitatea nu poate să se
limiteze la o compoziţie calitativă sau cantitativă ori la un mod de producţie stabilit printr-o reglementare
comunitară sau naţională ori prin standarde voluntare; totuşi, această regulă nu se aplică dacă
reglementarea sau standardul respectiv a fost stabilit în vederea definirii tradiţionalităţii unui produs.
Pentru a figura în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale, produsul trebuie să fie fabricat din
materii prime locale; să prezinte o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare, prin care să reflecte
un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare, să aibă în procesul de obţinere a produsului şi
operaţiuni de prelucrare realizate manual şi să dovedească un mod de lucru tradiţional. Pentru a fi atestat
ca produs tradiţional, acesta trebuie să fie conform unui caiet de sarcini care se întocmeşte de către
operatorul economic. Acest document este elementul principal din cadrul documentaţiei pe care un
producător trebuie să o întocmească pentru a-şi atesta un produs tradiţional.
Reguli ce trebuie respectate de fermierii producători de produse tradiţionale:
A. Un spaţiu de lucru de mărime suficientă pentru ca recepţia materiei prime şi prepararea produselor
alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale să se desfăşoare în condiţii igienice adecvate;
construcţia trebuie să fie concepută şi realizată astfel încât să excludă contaminarea materiei prime şi
a produselor alimentare .
B. Un spaţiu pentru depozitarea produselor finite în condi ţii corespunzătoare;
C.Un număr adecvat de facilităţi pentru spălarea şi dezinfectarea mâinilor cu apă caldă şi rece curentă sau
cu apă premixată la o temperatură adecvată;
D. Facilităţi pentru igienizarea containerelor folosite pentru transportul materiei prime, precum şi a
echipamentelor şi ustensilelor folosite pentru fabricarea produselor alimentare ce prezintă caracteristici
tradiţionale;
E. Ventilaţie adecvată, naturală sau artificială, şi, acolo unde este necesar, facilităţi pentru evacuarea
corespunzătoare a aburilor şi vaporilor;
F. Iluminat natural sau artificial adecvat;
G. Un spaţiu separat sau un dulap prevăzut cu cheie pentru stocarea detergenţilor şi dezinfectanţilor;
dezinfectantele şi substanţele similare trebuie să fie aprobate pentru utilizare în industria alimentară
conform procedurii naţionale şi să fie folosite astfel încât să nu aibă efecte adverse asupra
echipamentelor, ustensilelor, materiilor prime şi produselor alimentare ce prezintă caracteristici
tradiţionale; containerele în care sunt depozitaţi detergenţii şi dezinfectanţii trebuie să fie uşor
identificabile şi să poarte etichete cu instrucţiuni de folosire; folosirea detergenţilor şi dezinfectanţilor
trebuie să fie urmată de spălare şi clătire cu apă potabilă;
H. Un spaţiu separat sau un dulap prevăzut cu cheie pentru stocarea materialelor de igienizare şi de
întreţinere;
I. Un spaţiu separat sau un dulap prevăzut cu cheie pentru păstrarea echipamentului de protec ţie al
persoanelor care prepară produse alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale;
J. Mijloace corespunzătoare şi eficiente de protecţie împotriva dăunătorilor, cum ar fi insecte, rozătoare şi
altele;
K. Sursă de apă potabilă, care să respecte cerinţele stabilite în Legea nr. 458/2002 privind calitatea
apeipotabile, cu modificările şi completările ulterioare;
L. Containere speciale cu închidere ermetică pentru deşeurile şi subprodusele care nu sunt destinate
consumului uman;
M. Sisteme de drenare şi evacuare a apelor reziduale, care să corespundă condiţiilor de igienă prevăzute
de legislaţia în vigoare;
96
 N. Persoanele care prepară şi/sau manipulează materiile prime şi produsele alimentare ce prezintă
caracteristici tradiţionale trebuie să respecte un nivel ridicat de igienă personală, să poarte îmbrăcăminte
adecvată şi curată şi, după caz, îmbrăcăminte de protec ţie şi să facă dovada stării de sănătate printr-un
act medical eliberat conform legislaţiei nationale in vigoare.
UN PRODUS TRADIŢIONAL MAGIUNUL DE PRUNE TOPOLOVENI
Magiunul de prune Topoloveni este o pastă vâscoasă (concentrată 5:1) de prune, uşor tartinabilă, care
poate fi consumată fie ca atare (pe biscuiţi, pâine prajită, pâine cu unt sau în combinaţie cu iaurt, fulgi de
cereale, îngheţată etc.), fie ca desert în produse de patiserie (cornuleţe, gogoşi, clătite etc.).
Magiunul de prune Topoloveni este certificat de către Institutul de Cercetări Alimentare drept aliment
funcţional, care consumat în mod curent contribuie la menţinerea stării optime de sănătate, prin aportul de
macroelemente, microelemente, macronutrienţi, micronutrienţi (fitonutrienţi, în special antioxidanţi,
vitamine, fibre alimetare). Poate fi consumat de la vârsta de 6 luni – când începe diversificarea
alimentaţiei; este permis şi persoanelor bolnave de diabet (cu recomandarea medicului curant) – graţie
indicelui glicemic scăzut.
Domnul prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi recomandă Magiunul de prune Topoloveni ca pe un
”dulce sănătos”, cu efecte benefice asupra sănătăţii:
– oaselor, fiind indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor pre– şi postmenopauzale, bărbaţilor, bătrânilor,
datorită conţinutului de bor (3,5mg/1000g) care previne apariţia osteoporozei, facilitează asimilarea
calciului, magneziului şi a vitaminei D, elemente foarte importante pentru sănătatea sistemului osos;
– dinţilor, datorită conţinutului de xylitol natural, care opreşte demineralizarea dinţilor (nu permite
aderarea plăcii la dinţi) şi remineralizează dinţii atunci când există deja carii formate;
– sistemului imunitar, prin creşterea rezistenţei la infecţiile virale şi bacteriene;
– sistemului nervos şi muscular, datorită aportului natural ridicat de potasiu, magneziu, glucide naturale,
antioxidanţi;
– are efect anti-stres, întăreşte mecanismele naturale de adaptare la stres şi previne apariţia oboselii
cronice;
– stimulează procesele naturale de detoxifiere, previne constipaţia, îmbătrânirea precoce, are efect anti-
aging oferind strălucire şi tinereţe tenului;
– este energizant general al organismului, prin furnizarea de combustibil gata de utilizat de către creier,
muşchi, alte organe vitale;
– previne apariţia diabetului de tip 2 (datorită indicelui glicemic scăzut, 39/100 gr produs), a
aterosclerozei, a bolilor cardio-vasculare, a bolilor vasculare cerebrale, a unor tipuri de cancer (in special
a cancerului de colon), a bolilor Parkinson si Alzheimer.
Magiunul de prune Topoloveni poate face parte din dieta pacientului cu diabet zaharat, se arată în
concluziile unui studiu efectuat la Institutul pentru Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “N. C. Paulescu”.
Specialiştii Institutului au măsurat glicemia pacienţilor la două ore şi a doua zi dimineaţa după ce au
primit magiun de prune Topoloveni, rezultând că acesta este un produs natural şi sănătos care poate fi
inclus în dieta pacienţilor şi “care susţine tratamentul farmacologic antidiabetic”.
“Am recurs la studiul ştiintific, respectiv, magiunul de prune Topoloveni a fost folosit în dieta pacienţilor
bolnavi de diabet, la Institutul pentru Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “N. C. Paulescu”. Ştiam
rezultatul deoarece ştim cum producem acest magiun, aliment tradiţional, de numai…..100 ani. Şi, totuşi
, când am primit documentul oficial am fost din nou mândri şi fericiţi că am oferit un nou motiv de
bucurie celor care ,din pacate, suferă de diabet. Persoanele care au această problemă, pot să mănânce
un „dulce sanatos”. Îi rugăm pe consumatori să citească atent eticheta produselor numite ” magiun”.Noi
garantăm acest demers ştiinţific doar pentru magiunul Topoloveni”, declară dna Bibiana Stanciulov,
director general şi unic acţionar al Sonimpex Topoloveni.
Ca o recunoaştere a calităţii produsului, Comisia Europeană a aprobat anul acesta două programe de
promovare a magiunul de prune Topoloveni peste hotare. Primul dintre acestea, cu o valoare de 981.000
euro are în plan promovarea produsului în Elveţia, Norvegia şi Federaţia Rusă, iar primele acţiuni vor
avea loc luna aceasta, începând cu 23 noiembrie când Magiunul de prune Topoloveni va fi la Târgul
Igeho din Basel, Elveţia. Cel de-al doilea proiect pe fonduri europene a fost listat oficial de câteva zile,
Sonimpex Topoloveni fiind singurul producător român care va primi bani pentru promovarea
principalului său produs- magiunul de prune- în America de Nord şi Orientul Mijlociu, acest proiect
având o valoare totală de 544.000 euro.
97
 În concluzie, putem afirma că avem exemple care să susţină adoptarea atat a consumului de
produse ecologice şi tradiţionale cât şi, mai ales, promovarea şi obţinerea unor profituri din exploatarea
agriculturii ecologice.
Bibliografie:
• ORDIN MADR 1393 din 9 septembrie 2014 pentru modificarea Ordinului ministrului Agriculturii
şi Dezvoltării Rurale, al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiţionale;
• http://www.cotidianul.ro/o-poveste-romaneasca-de-succes-magiunul-de-topoloveni-151899/

PRODUSE AGROALIMENTARE ECOLOGICE

Prof . econ. Mădălina Vocheci

Liceul Tehnologic Ion Barbu-Giurgiu

Apariţia unor efecte metabolice

nedorite induse de dezechilibre
alimentare a dus la
conştientizarea importanţei
actului de nutriţie, ceea ce a
implicat fundamentarea
comportamentului alimentar pe
principii sănătoase şi a
determinat segmente
semnificative de consumatori să
se îndrepte spre alimente cât
mai pure din punct de vedere biologic, spre aşa numitele produse biologice. Acestea pot purta şi denumiri
similare: produse ecologice, produse organ
ALIMENTE NATURALE ‐ Industria alimentară foloseşte termenul de „natural,, pentru a indică faptul
că un aliment a fost procesat într‐o măsură minimă şi că nu sunt adăugaţi conservanţi. Alimentele
naturale pot include alimentele ecologice, dar nu toate alimentele naturale sunt ecologice. (Natural nu
înseamnă neapărat Ecologic).

98
ALIMENTE ECOLOGICE SAU ORGANICE ‐ produsele de origine animală sau vegetală care au fost
obţinute fără utilizarea substanţelor chimice sintetice sau a componentelor modificate genetic, nu au fost
expuse iradierii iar în urmă producerii lor mediul înconjurător nu a avut de suferit. Pentru a se consideră
organică, producţia agricolă sau zootehnică trebuie să se desfăşoare conform principiilor ecologice minim
o perioada de timp care diferă de la un produs la altul.Carnea, ouăle, lactatele ecologice provin de la
animale care nu au fost tratate cu antibiotice şi nu li s‐au administrat hormoni de creştere, iar condiţiile
de igienă şi alimentaţie din fermă sunt în conformitate cu reglementările în domeniu.În ceea ce priveşte
culturile vegetale ecologice, pentru acestea nu sunt utilizate pesticide şi fertilizanti obţinuţi prin metode
artificiale.De asemenea, atât în cazul sectorului animalier, cât şi a celui vegetal produsele nu sunt
obţinute prin inginerie genetică.
• AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ ‐ termen protejat şi atribuit de U.E României, similar cu termenii
„agricultură organică" sau „agricultură biologică" utilizaţi în alte state membre. În mod simplu,
agricultură ecologică este un sistem agricol menit să furnizeze consumatorilor alimente proaspete,
gustoase şi autentice şi care, în acelaşi timp, respectă ciclul natural de viaţă al sistemelor.Agricultură
ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor economice cu o
importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural.
Agricultură biologică utilizează metode specifice, cum sunt: fertilizarea solului cu îngrăşăminte organice;
acoperirea solului (pentru asigurarea protecţiei împotriva uscării lui); folosirea de îngrăşăminte naturale
minerale (fosfaţi, praf de roca, calciu provenit din var, îngrăşăminte din alge marine); rotaţia culturilor,
pentru evitarea deteriorării solului; arături uşoare şi nu foarte adânci; înlăturarea paraziţilor prin mijloace
biologice.
ECOLOGIC, ECO, ORGANIC, BIO ‐ termeni ce au aceeaşi semnificaţie, fiecare fiind specific unui alt
spaţiu geografic: ü Termenul „organic" se utilizează în spaţiul anglo‐saxon (vorbitori de engleză):
organic food, organic milk, organic expo, etc.
Termenul „bio" este folosit în special în spaţiul franco‐german: agriculture biologique. Termenul „eco"
sau „ecologic" este folosit în România (pe sigla de certificare fiind scris Agricultură Ecologică).
Alimentele biologice sunt produse exclusiv naturale, obţinute fără utilizarea de îngrăşăminte chimice şi
pesticide, ce respectă integral procesele biologice şi ecologice, şi în consecinţă, sunt certificate de un
organ agreat (terţe părţi) pentru a purta eticheta „bio”, care atestă că au fost obţinute conform standardelor
recunoscute pentru agricultură biologică.
Conform standardelor respective sunt determinate patru categorii de produse biologice:
• 100% biologice, desemnând produsele care nu conţin decât ingrediente produse biologic;
• biologice, însemnând produsele ce conţin 95% din ingrediente produse biologic (raportat la masă
produsului);
• preparate cu ingrediente biologice, semnificând produsele ce conţin mai mult de 70% ingrediente
biologice, dar maxim trei componente produse biologic pot fi specificate pe eticheta principala a
ambalajului;
• produse transformate conţinând mai puţin de 70% ingrediente produse biologic, iar termenul
„biologic” nu mai poate fi înscris pe eticheta principala a ambalajului, dar în lista de ingrediente de pe
ambalaj se pot specifică componentele care sunt produse biologic.
În România, a fost elaborat cadrul legislativ şi instituţional de baza în domeniul produselor ecologice,
armonizat parţial cu reglementările Uniunii Europene, necesar dezvoltării agriculturii ecologice.
Alimentele ecologice/biologice au un rol fundamental în asigurarea şi menţinerea sănătăţii omului, având
funcţii de autorefacere mult mai importante decât cele semnalate până în prezent şi o valoare igienică
superioară celorlalte tipuri de alimente.
BENEFICIILE ALIMENTELOR ECOLOGICE
a) Producţia de legume, fructe şi carne organice nu foloseşte substanţe chimice (pesticide, hormoni etc.),
spre deosebire de cea obişnuită. Spre exemplu, mărul cultivat în mod convenţional conţine în jur de 30 de
substanţe artificiale, concentrate în coajă , chiar şi după spălare.
b) Produsele organice conţin cu minim 50% mai multe vitamine, minerale, enzime şi fitoelemente
comparativ cu cele convenţionale. Cromul este un micronutrient deficitar în dietă modernă şi se află mai
concentrat cu 78% mai mult în alimentele ecologice. Seleniul este un antioxidant puternic care ne
protejează de radicalii liberi şi are un nivel de concentrare mai mare cu 400% în alimentele organice faţă
de cele convenţionale. Calciul are biodisponibilitate cu 70% mai mare în alimentele ecologice. Litiul,
99
 folosit în tratarea diverselor forme de depresie, este cu 200% mai concentrat în alimentele ecologice, iar
magneziul necesar sistemului muscular cu 140%.
c) Alimentaţia organică este singurul mod practic de evitare şi protest împotriva produselor modificate
genetic.
d) Lactatele, spre exemplu, trebuie consumate cât mai naturale deoarece tot ce există în supermarket
provine din ferme în care animalele sunt tratate şi hrănite cu amestecuri de antibiotice, hormoni şi alte
medicamente cu rol de creştere a producţiei. În plus, există riscul hrănirii animalelor cu soia modificată
genetic.
e) Gustul şi aromă fructelor şi legumelor ecologice sunt mult mai autentice faţă de ale celor crescute
convenţional.
BIBLIOGRAFIE
suport@traditiisibiu.ro; www.traditiisibiu.ro; www.rndr.ro; www.leader‐românia.ro;
www.agricultură‐ecologică.ro; www.bretagnealaferme.com; www.lumeasatului.ro; www.ies.org.ro;
www.onpterbv.ro; www.agriculturae.ro; www.ec.europa.eu; www.stiriong.

CURCUBEUL FRUCTELOR
Prof. Gavrilă Cornel
Liceul Tehnologic “Traian Vuia”,
Tăuţii Măgherăuş, Maramureş

Fructele sunt cunoscute ca alimente care ne protejează de boli în mai multe moduri:
- cresc pofta de mâncare prin suculenţa lor, aspectul atragător, savoarea şi aroma
stimulând apetitul;
- sunt bogate în fibre şi sărace în calorii;
- conţin o mare cantitate de apă, fiind considerate purificatori ai sângelui;
- constiuie una dintre cele mai bune surse de vitamine şi minerale;
- sunt îndulcitori naturali pentru deserturile sănătoase (stafidele, curmalele);
- au valoare energetică şi ne ajută la menţinerea greutăţii corporale prin conţinutul redus în calorii şi ridicat
în apă.
„Un măr pe zi ţine doctorul la uşă!”... şi mai ales dacă mărul este
roşu. Bogat în vitaminele A, B1, B2 şi C, dar şi în substanţe nutritive,
precum magneziu, fosfor, fier şi potasiu, merele au
numeroase beneficii asupra sănătăţii noastre.

Portocalele conţin
vitaminele A şi C, fier, calciu şi potasiu, având un rol important în dezvoltarea
sistemului imunitar al organismului, iar prin antioxidanţii componenţi, reduc
efectele îmbătrânirii.
Mineralele conţinute de portocale, contribuie la scăderea tensiunii
arteriale, reduc riscul de infarct şi de accident vascular, ajută la menţinerea
ritmului cardiac regulat şi oferă energie
organismului.
Para este considerată sora mărului,
deoarece face parte din aceeaşi familie şi
ambele sunt numite poame. Au aproximativ
aceeaşi perioadă de dezvoltare şi conţin
aceleaşi vitamine şi minerale, dar în proporţii
diferite.

100
 Fructele de avocado sunt o sursă bogată de acizi graşi esenţiali, însă beneficiile pe care ele le
prezintă pentru sănătate izvorăsc din numeroase alte proprietăţi nutriţionale importante.
Oamenii de ştiinţă au descoperit, în cadrul studiilor afectuate asupra beneficiilor aduse de
consumul fructelor de avocado, ca ele au rol protectiv împotriva bolilor cardiovasculare, ajută la controlul
greutăţii corporale şi îmbunătăţesc abilitatea organismului de a absorbi în parametri optimi nutrienţii
importanţi din hrană.
Afinele, acele mărgeluţe de culoare albastru închis, sunt fructele
munţilor, fructe care captează toată energia solară de pe platourile înalte
şi se transformă într-o hrană bogată în vitamine, gata să îi ofere
organismului puterea de a se revigora. Au un gust dulce acrişor, iar
efectele lor terapeutice sunt atât de miraculoase încât pot înlocui cu
succes medicamentele.
Afinele conţin vitamina A, E, F, PP, complexul de vitamina B, C,

K, mangan, antioxidanţi , fibre şi multe alte substanţe care ţin la distanţă

pericolul.
Prunele sunt cele mai recomandate fructe ale toamnei. Proaspete,
prunele stimulează şi reglează tranzitul intestinal, având proprietăţi laxative
şi depurative. De asemenea, stimulează ficatul şi ajută la detoxifierea
organismului şi sunt bune împotriva stărilor febrile şi a inflamaţiilor.
Prunele au în compoziţia lor vitamina A, B şi C, sulf, fosfor,
mangan, magneziu, sodiu şi mai ales potasiu.
Strugurii sunt, după portocale, cele mai cultivate fructe de pe
pământ. Nici nu e de mirare, întrucât beneficiile lor sunt imense! Atât
pentru sănătate cât şi pentru frumuseţe, strugurii sunt nişte fructe cu
adevărat remarcabile!
Strugurii sunt foarte bogaţi în fibre şi minerale, drept pentru care sunt
un veritabil laxativ. Datorită acestui lucru, ei au proprietăţi puternic
purificatoare, diuretice şi depurative, fiind recomandaţi
în special persoanelor care suferă de constipaţie şi balonare sau celor care
vor să urmeze o cură de detoxifiere.
Fructele sunt considerate adevărate mine de aur, bogate în vitamine, minerale şi fibre, foarte
necesare pentru energia noastră zilnică şi pentru sănătate. Un stil de viaţă sănătos este descris ca fiind
alcătuit dintr-o alimentaţie sănătoasă, care să conţină fructe şi legume, multă mişcare şi sport.
Bibliografie
https://www.pcfarm.ro/articol.php?id=306
http://www.clicksanatate.ro/Merele-rosii-ajuta-inima_0_3835.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Portocal
http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/beneficiile-consumului-de-avocado_11690
http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/fructe/prunele-asigura-o-digestie-sanatoasa-si-detoxifica-
organismul-1184663
http://www.csid.ro/diet-sport/dieta-si-nutritie/beneficiile-uimitoare-ale-strugurilor-4725876/

PĂSTRAREA SĂNĂTĂŢII PRINTR-O ALIMENTAŢIE ADECVATĂ

Prof. Elena Mihalcea, Colegiul „Alexandru cel Bun”Gura Humorului-Suceava

„Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic.” ( Artur Schopenhauer)
Alimentele reprezintă factori de mediu cu importanţă deosebită în asigurarea sănătăţii omului.
Orice organism viu este strâns legat de mediul său înconjurător printr-un permanent schimb de substanţe.
Pe lângă aer şi apă, alimentele constituie factori de mediu esenţiali pentru asigurarea substanţelor
necesare desfăşurării în bune condiţii a tuturor proceselor vitale.Aceste substanţe sunt cunoscute sub
denumirea de factori nutritivi şi sunt reprezentaţi de proteine, lipide, glucide, săruri, minerale şi vitamine,
101
care au o serie de roluri importante: energetic, prin furnizarea energiei necesare desfăşurării oricărui
proces vital plastic, prin asigurarea sintezei substanţelor proprii organismului, precum şi reînnoirea
continuă a acestora, apoi catalitic, prin favorizarea desfăşurării normale a proceselor biologice care se
petrec în organism.
Toate alimentele naturale au în conţinutul lor o oarecare cantitate de proteine, însă proporţia
acestora nu depăşeşte niciodată o treime din greutatea lor, ceea reprezintă contrariul glucidelor sau
lipidelor. Acest lucru face dificilă îmbogăţirea raţiei în proteine, prin alimente naturale, fără a creşte şi
celelalte elemente ale raţiei cum ar fi glucidele şi lipidele şi implicit valoarea calorică totală. Întrucât
proteinele reprezintă componenta de bază a tuturor mijloacelor de apărare, insuficienţa lor micşorează nu
numai forţele mobile celulare şi umorale, ci şi stocul de rezervă al acestor mijloace, micşorând în acelaşi
timp capacitatea organismului de a elabora cele necesare pentru agentul patogen. Între nevoile
organismului uman în factori nutritivi şi aigurarea acestora prin alimentele consumate trebuie să existe un
echilibru. Acesta se referă atât la cantitatea de trofie asigurate organismului prin alimente, cât şi la
calitatea acestora. Orice dezechilibru apărut în cantitatea factorilor nutritivi are repercusiuni imediate sau
în timp asupra sănătăţii. Alimentul este supus riscului de alterare, degradare, impurificare şi insalubrizare
datorită complexităţii sale compoziţionale, posibilităţilor de contaminare biologică, chimică, cât şi a
nenumăratelor manipulări prin care pot trece în timpul preparării, condiţionării, stocării, desfacerii sau
chiar în timp ce acestea sunt consumate.
Alterarea este un proces prin care alimentele îşi modifică proprietăţile organoleptice şi chiar
nutritive, dobândind uneori proprietăţi nocive sănătăţii organismului. Degradarea apare în situaţia în care
alimentul poate pierde din proprietăţile sale nutritive, fără a pierde obligatoriu din însuşirile
organoleptice. Astfel, de multe ori, unul sau mai mulţi factori nutritivimai fragili pot să dispară sub
influenţa unor tratamente neaşteptate, fără ca acest lucru să se traducă în modificări organoleptice, deci
fără ca procesul să fie sesizat de consumator, cu toate că valoarea alimentului scade. Prin impurificare se
defineşte cazul particular al apariţiei unor compuşi străini de natura alimentului, indiferent dacă este
vorba de agenţi biologici sau de agenţi mecanici. Prin insalubrizare se înţelege transformarea alimentului
într-un produs nociv pentru organism. Astfel, un aliment poate fi insalubrizat prin contaminare
microbiologică sau chimică, fără ca aspectul organoleptic sau conţinutul în factori nutritivi să fie afectat.
Impurificarea, degradarea şi chiar alterarea nu presupune neapărat insalubrizarea alimentului. Aceasta se
poate princontaminare şi poluare, care au o influenţă nefavorabilă asupra organismului uman prin
transmiterea unor agenţi patogeni sau a unor substanţe toxice cu efect nociv.
Consumul cu alimente poluate, atât cu îngrăşăminte chimice, cât şi cu pesticide afectează pe
adulţi, dar mai ales pe copii mici, la care sistemul nervos, aparatul renal, aparatul excretor şi ficatul sunt
de zece ori mai vulnerabile la substanţe toxice decât la adulţi. Pe termen lung majoritatea substanţelor
toxice produc reacţii alergice, cancer sau efecte teratogene. Unele medicamente de uz veterinar, folosite
în tratamentul animalelor domestice, care rămân după vindecarea lor în carne sau se excretă în lapte,
poluează şi ele alimentele. Astfel, hormonii, antibioticele pot să ajungă odată cu alimentele la consumator
şi să producă o imunizare a acestuia la antibioticele din aceeaşi clasă pentru uz uman.
Întreaga activitate fizică şi psihică a omului, funcţiile organismului însuşi ce vizează întreţinerea
vieţii, dezvoltarea somatică şi intelectuală se fac cu consum de energie. În complicatul laborator al
organismului uman se produc continuu reacţii şi procese chimice ale diferitelor substanţe, nevăzute ca
atare, dar ale căror consecinţe se reflectă din plin în exterior.
Bibliografie:
1. Berca Mihai, Ecologie generală şi aplicată, Ed. Ceres, Bucureşti, 2000.
2. Dumitrescu C., Alimentaţia raţională a şcolarului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1980.
3. Negulescu M. şi colab., Protecţia mediului înconjurător, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1995.

PROIECT EDUCATIV
“SĂ MÂNCĂM SĂNĂTOS”

Prof. Ciurea Alina Mihaela

Profesor Educaţie fizică
Şcoala gimnazială nr. 1 Orbeasca de Sus

102
 Judeţul Teleorman
COORDONATORI:
• Prof.Biologie
• prof. Educaţie fizică
GRUP ŢINTĂ:
Elevii cls.I-VIII
BENEFICIARI:
Elevii claselor I-VIII
Cadre didactice
Părinţii elevilor
Comunitatea
PERIOADA DE DESFĂŞURARE :
Anul şcolar 2016-2017
ARGUMENT:
Dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor este determinată de doi factori : intern ( ereditar) şi extern
(mediul de viaţă). Pentru că şcolarii îşi petrec o bună parte din timp într-o colectivitate, este de la sine
înţeles că orice deficienţă în condiţiile igienico- sanitare din şcoală va antrena influenţe negative asupra
dezvoltării neuropsihomotorii şi somatice ale copiilor. De aceea, cunoaşterea şi respecarea normelor
igienico- sanitare în colectivităţile şcolare de către conducerea acestora dar şi de către cadrele didactice,
devine obligatorie, ca o premiză indispensabilă sănătăţii optime a copiilor.
SCOP:
1. Formarea şi cultivarea interesului pentru problematica sănătăţii.
2. Cunoaşterea organismului uman şi a funcţiilor vitale, precum şi a unor norme de comportament
pentru asigurarea echilibrului dintre sănătatea individuală şi colectivă.
3. Cunoaşterea noţiunilor legate de sănătate şi boală în vederea dezvoltării armonioase a
organismului.
4. Formarea şi consolidarea deprinderilor de igienă a muncii, de odihnă şi recreere.
5. Formarea deprinderilor de alimentaţie raţională şi de desfăşurare de exerciţii fizice în vederea
menţinerii sănătăţii.
6. Dezvoltarea capacităţii de utilizare a normelor igienico-sanitare prin corectarea deprinderilor
greşite şi încurajarea celor corecte.
OBIECTIVE:
• să cunoască principalele reguli de igienă personală, dovedind aceasta şi prin folosirea din proprie
iniţiativă a obiectelor sanitare personale ;
• să înţeleagă necesitatea curăţeniei, păstrându-şi curate corpul, hainele, camera ;
• să cunoască implicaţiile respectării regulilor de igienă personală şi consecinţe ale nerespectării
acestora ;
• să înţeleagă noţiunile de sănătate, igienă, boală ;
• să cunoască propria stare de sănătate şi simptomele unor stări de boală ;
• să respecte regulile de igiena dentară ;
• să cunoască alimentele care menţin sănătatea dinţilor, diferenţiindu-le de cele dăunătoare ;
• să înţeleagă că după o activitate solicitantă sunt necesare şi binevenite jocul şi odihna ;
• -să respecte programul zilnic pentru dezvoltarea armonioasă a organismului ;
• să înţeleagă că organismul este sănătos şi rezistent la boli daca îl călim ;
• să cunoască alimentele de bază, să le diferenţieze, consumând toată gama de alimente ;
• -să cunoască normele igienico-sanitare, respectându-le în orice împrejurare ;
• să realizeze conexiunea cauză-efect vizând factorii naturali (apă, aer, soare) şi ambientali asupra
sănătăţii individului şi grupului ;
• să-şi formeze deprinderi igienico-sanitare corecte.
RESURSE:
a)umane:
-cadrele didactice;
103
 -elevii implicati în parteneriat;
-medicul specialist, asistentele;
-părinţii;
b)materiale :
portofolii, fişe, aparat foto, calculator ;
spaţii şcolare si extraşcolare care pot fi amenajate si folosite pentru derularea proiectului;
dispensarul medical comunal;
c)informationale:
-proiectul de parteneriat;
-pliante;
-CD-uri;
d)financiare:
-sponsorizări;
-contribuţii personale;
-alte surse
e)procedurale:
metode şi tehnici de lucru:
conversaţia;
explicaţia;
exerciţiul;
demonstraţia;
problematizarea;
prezentarea Power- Point;
dezbateri;
expuneri;
FORME DE ORGANIZARE: - individual / în echipe
- vizite;
- concursuri;
MODALITATI DE REALIZARE:
o -Vizite;
o -Realizarea unor activităţi de educaţie plastică;
o -Realizarea unor afişe şi panouri prin care să fie ilustrate activităţile desfăşurate;
o -Jocuri distractive de mişcare cu text si cânt;
o -Jocuri si intreceri sportive;

EVALUARE:
• -Evaluare formativă in urma fiecarei activităţi realizate;
• -Portofoliul;
• -CD cu imagini reprezentative din acţiunile intreprinse în timpul proiectului.
IMPACTUL IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI:
ȋ reprezintă o oportunitate de învăţare care se concretizează prin implicarea activă a elevilor;
ȋ participarea elevilor cu mintea, inima şi mâinile în acest demers reprezintă o experienţă de natură să-
i facă conştienţi faţă de problemele de sănătate şi de datoria lor de a deveni activi, implicaţi şi
responsabili;
ȋ încurajează iniţiativa şi creativitatea;
ȋ formează la elevi un sentiment de împlinire, mândrie, autorespect;
ȋ comunitatea şcolară va deveni mai unită prin faptul că realizarea acestui proiect presupune
colaborarea membrilor ei;
ȋ şcoala devine mai flexibilă, elevii putând fi capabili să deruleze activităţi în folosul comunităţii;
ȋ creşterea gradului de cunoaştere şi respectare a drepturilor consumatorilor;
ȋ conştientizarea elevilor, părinţilor şi cadrelor didcatice privind efectele benefice ale practicării
mişcării fizice;
ȋ proiectul oferă grupului ţintă şansa modificării mentalităţii şi aconsolidării cunoştinţelor referitoare
la o alimentaţie sănătoasa .
104
 CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR PLANIFICATE
Ianuarie
“Corpul meu”
Desen după natură ,,Corpul meu’’
Proverbe, zicători, expresii despre om.
Prezentare Power- Point
Întocmirea unei fişe medicale proprii.
Ştiaţi că… - întâlnire cu medicul de familie
Februarie
„Programul zilnic”
Discuţii despre programul zilnic al elevilor.
Conversaţie pe bază de imagini despre un program sănătos.
Ghicitori şi desene despre obiectele de igienă personală.
Realizarea unor afişe cu tema dată.
Prezentare Power- Point
Activitate practică :,,Jurnalul unei zile’’
Martie
„Mâncăm sănătos”
Dezbateri pe tema „ Cum şi ce mâncăm”
Prezentare Power- Point „Săne alimentăm sănătos.”
Activitate practică:,,Salată de fructe’’
Joc de rol:,,De-a bucătăresele’’
Ştiaţi că…- Dulciurile....
- Sănătatea alimentaţiei.....
Aprilie
„Igiena personală”
Memorizare: „Spăl-de-rup” de Kornei Ciukovski
Dezbateri pe tema regulilor de igienă
Realizarea unor portofolii.
Curiozităţi- bolile care rezultă din nerespacarea regulilor de igienă personală.
Prezentare Power- Point
Prelegere din partea medicului de familie.
Mai
„Nu te teme de medic!”
Vizită la cabinetul medical din comună.
Prezentarea importanţei vaccinurilor.
Prezentare Power- Point.
Joc de rol: „De-a doctorul”
Iunie
„Cum să ne ferim de primejdii.
Cum să acordăm primul ajutor.”
Conversaţie pe bază de imagini „Sănătatea- bunul cel mai de preţ”
Prezentarea unor paşi în acordarea primului ajutor.
Prezentare Power- Point
Jocuri şi întreceri sportive.
Portofolii.
Bibliografie:
• Brigitte Bellac - ABC Joc şi mişcare în aer liber. Activităţi pentru copiii de 6-12 ani, Editura Didactica
Publishing House, 2014
• Convenţia cu privire la Drepturile Copilului – Reprezentanţa UNICEF în România, 2004;
• Elena Pridie - Alimentaţia şi sănătatea copilului, Editura Sian Books, 2015

105
 MĂNÂNC SĂNĂTOS ŞI SUNT SĂNĂTOS
Profesor Bică Mirela Anişoara
Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu” Constanţa

Introducerea educaţiei alimentare ca materie de studiu în şcoli ar putea contribui la formarea

copiilor de la o vârstă destul de fragedă şi le-ar corecta obiceiurile nesănătoase. Dacă aceştia ar fi învăţaţi
încă de mici cu un stil de viaţă sănătos, atunci nu ar mai avea probleme cu greutatea la maturitate.
Educaţia alimentară în şcoli este esenţială, poate aşa, tinerele generaţii îşi vor ghida părinţii şi vor
duce informaţia cu ei acasă, unde aceasta poate schimba nu o viaţă, ci mai multe, scăzând incidenţa
bolilor de stil de viaţă.
Procentul de supragreutate între copii, 40% dintre copii sunt supraponderali, ceea ce reprezintă un
procent cu 18% mai mare în ultimii 10 ani, este alarmant. De la suprapondere la obezitate, nu este decât
un pas, cu tot valul de patologii asociate: sindrom metabolic (HTA, diabet zaharat de tip doi, boli
cardiovasculare, dislipidemie mixta +/- steatoză hepatică), diferite tipuri de cancere, intoleranţe
alimentare, alergii, boli pulmonare etc.
Educaţia nutriţională îşi propune în primul rând să atragă atenţia elevilor asupra modului cum
mănâncă, asupra a ceea ce mănâncă şi asupra momentului din zi la care trebuie să mănânce, ca răspuns la
tendinţa tot mai accentuată a copiilor de a neglija imporţanta nutriţiei corecte şi deciziei de a adopta
obiceiuri alimentare nocive – consum excesiv de produse de patiserie, băuturi carbogazoase, snacks-uri,
alimente semipreparate – precum şi de a elimina anumite mese, de obicei micul dejun.
Un alt punct important vizat de educaţia nutriţională este cunoaşterea alimentelor şi a substanţelor
nutritive, precum şi a rolului lor în organism. Trebuie detaliat şi rolul alimentaţiei în menţinerea greutăţii
corporale, precum şi tulburări nutriţionale precum bulimia şi anorexia (apar fie în urma neglijenţei
parentale, fie în urma copierii unor comportamente greşite promovate de mass-media).
Un alt aspect important de tratat este rolul igienei alimentare în menţinerea sănătăţii sistemului
digestiv şi în evitarea tulburarilor digestive care influentează negativ starea de sănătate a copiilor şi
adolescenţilor, şi în cele din urmă performanţele şcolare.
De asemenea trebuie subliniat şi efectul profund negativ pe termen lung al excesului de substanţe
alimentare (sare, zahar, grăsimi, alcool), dar şi efectul pozitiv al consumului de legume şi fructe
proaspete, care trebuie susţinut ca fiind factor ce contribuie la menţinerea hidratării şi sănătăţii
organismului.
Se cuvine să amintim aici şi de legătura dintre nutriţia corectă, activitatea fizică şi odihna
organismului şi a minţii, ca factori esenţiali pentru păstrarea sănătăţii tânărului, care se constituie ca
premiză pentru îmbunătăţirea rezultatelor la învăţătură.
A învăţa să gândim este un prerogativ esenţial, mult mai important decât acumularea de
cunoştinţe, iar operarea cu anumite date trebuie asimilată, analog oricărei deprinderi. Punând în execuţie
aceste considerente am efectuat ore de dirigenţie cu diferite teme pentru stimularea gândirii euristice a
elevilor
PROIECT DE LECŢIE – ORA DE DIRIGENŢIE

Unitatea de învăţămînt: Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu” Constanţa

An şcolar: 2016-2017
Data: 23.11.2016
Clasa: a X-a C
Tema: Mănânc sănătos şi sunt sănătos
Obiectiv de referinţă : Conştientizarea importanţei unei alimentaţii sănătoase în dezvoltarea organismului.
Competenţe specifice:
• CS1. Compară stilul de viaţă sănătos cu cel patogen;
• CS2. Proiectează un plan de dezvoltare a unui stil de viaţă sănătos.
Obiective operaţionale:
• O1. Să determine trăsăturile unei persoane sănătoase;
• O2. Să analizeze meniul zilnic propriu completând tabelul;
106
• O3. Să explice categoriile alimentare incluse în piramida alimentaţiei:
• O4. Să aprecieze corelaţia alimentaţie sănătoasă- organism sănătos.
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, expunerea, lucrul în grup, analiza, învăţarea prin descoperire,
dezbatere, exerciţiul.
Material didactic: fişa de documentare, fişa de lucru, prezentare ppt, foi de tip flipchart.
Forme de organizare a activităţii:
• Mod de repartizare a sarcinilor: individual, frontal, pe grupe;
• Mod de rezolvare a sarcinilor: individual, frontal, pe grupe;
• Mod de dirijare a activităţii: cadrul didactic manageriază activitatea elevilor.
Timp: 50 minute
Bibliografie:
• Dr. Mihaela Bilic – „Trăiesc deci mă abţin”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011;
• Thomas Gordon – “Profesorul eficient”, Editura Trei, Bucureşti, 2011;
• Adriana Băban – “Consiliere educaţională”, Editura ASCR&COGNITROM, Cluj-Napoca, 2009;
• www.sfatul medicului.ro.

Desfăşurarea activităţii
1. Moment organizatoric – 1 minut
• Activitatea profesorului: identificarea absenţilor, asigură climatul necesar desfăşurării lecţiei;
• Activitatea elevilor: se pregătesc pentru activitate;
• Forme de organizare: individual;
• Metode şi procedee: conversaţia;
• Mijloace de învăţământ: instrumente de scris;
• Evaluare: -
2. Asigurarea climatului afectiv – 2 minute
• Activitatea profesorului: propune elevilor un exerciţiu de spargere a gheţii – fiecare elev trebuie
să-şi spună numele şi să precizeze alimentul preferat;
• Activitatea elevilor: participă fiecare elev;
• Forme de organizare: individual;
• Metode şi procedee: explicaţia, conversaţia;
• Mijloace de învăţământ: -
• Evaluare: observarea sistematică.
3. Captarea atenţiei – 5 minute
• Activitatea profesorului: prezintă elevilor cu ajutorul videoproiectorului un material informativ;
• Activitatea elevilor: urmăresc materialul prezentat şi discută pe marginea lui;
• Forme de organizare: individual;
• Metode şi procedee: dezbatere;
• Mijloace de învăţământ: prezentare ppt;
• Evaluare: observare sistematică.
4. Anunţarea temei şi a competenţelor specifice – 1 minut
• Activitatea profesorului: anunţă tema lecţiei şi precizează competenţele specifice;
• Activitatea elevilor: scriu titlul în caiete şi ascultă expunerea dirigintelui;
• Forme de organizare: individual;
• Metode şi procedee: conversaţie;
• Mijloace de învăţământ: tablă;
• Evaluare: -
5. Prezentarea conţinutului şi dirijarea învăţării – 20 minute
• Activitatea profesorului: supune dezbaterii aspecte legate de alimentaţia sănătoasă. Cere elevilor
să lucreze pe grupe şi să identifice efectele negative ale alimentaţiei nesănătoase,să enumere regulilele de
bază ale unui comportament alimentar sănătos şi să realizeze un meniu, conform cerinţelor din fişa de
lucru;
• Activitatea elevilor: fiecare grupă precizează cel puţin trei efecte negative ale alimentaţiei
nesănătoase, cel puţin trei reguli de bază ale unui comportament alimentar sănătos şi realizează meniul

107
 cerut în fişa de lucru (grupa nr.1 – meniul pentru micul dejun, grupa nr.2 – meniul pentru prânz, grupa
nr.3 – meniul pentru cină);
• Forme de organizare: pe grupe;
• Metode şi procedee: conversaţia, analiza, lucrul în grup, învăţarea prin descoperire, exerciţiul;
• Mijloace de învăţământ: fişa de lucru, foi de tip flipchart;
• Evaluare: observare sistematică.
6. Obţinerea performanţei – 10 minute
• Activitatea profesorului: cere elevilor să compare meniul realizat de ei cu piramida alimentară şi
să evalueze gradul de sănătate al acestuia;
• Activitatea elevilor: afişează la tablă rezultatul activităţii de grup şi apoi compară şi evaluează
meniul realizat;
• Forme de organizare: frontal;
• Metode şi procedee; expunerea, dezbaterea;
• Mijloace de învăţământ: tabla;
• Evaluare: observarea sistematică.
7. Integrarea evaluării de tip formativ – 5 minute
• Activitatea profesorului: cere elevilor să-şi analizeze propriul meniu zilnic şi să formuleze metode
de corecţie. Profesorul va sintetiza soluţiile propuse;
• Activitatea elevilor: îşi analizează propriul regim alimentar şi frmulează metode de corecţie;
• Forme de organizare: frontal;
• Metode şi procedee: dezbaterea:
• Mijloace de învăţământ: -
• Evaluare: observarea sistematică.
8. Asigurarea transferului – 3 minute
• Activitatea profesorului:dă elevilor o temă pentru acasă – realizţi un eseu de 2 pagini cu tema ”
Mens sana in corpore sano”;
• Activitatea elevilor: notează în caiete tema pentru acasă;
• Forme de organizare: individual;
• Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia;
• Mijloace de învăţământ: tabla;
• Evaluare: -
9. Evaluarea activităţii – 3 minute
• Activitatea profesorului:propune elevilor să descrie într-un cuvânt lecţia;
• Activitatea elevilor: îşi exprimă opinia;
• Forme de organizare: frontal, individual;
• Metode şi procedee: conversaţia;
• Mijloace de învăţământ: -
• Evaluare: autoevaluarea.
FIŞA DE DOCUMENTARE – MATERIAL PPT.
Procentul de supragreutate între copii, 40% dintre copii sunt supraponderali, ceea ce reprezintă un
procent cu 18% mai mare în ultimii 10 ani, este alarmant. De la suprapondere la obezitate, nu este decât
un pas, cu tot valul de patologii asociate: sindrom metabolic (diabet zaharat de tip doi, boli
cardiovasculare, dislipidemie mixta), diferite tipuri de cancere, intoleranţe alimentare, alergii, boli
pulmonare, etc.

108
109
 FIŞA DE LUCRU
Grupa nr.1
• Enumeraţi cel puţin trei efecte negative ale alimentaţiei nesănătoase;
• Enumeraţi cel puţin trei reguli de bază ale unui comportament alimentar sănătos;
• Realizaţimeniul pentru micul dejun, selectând din următoarele informaţii: produse de panificaţie: pâine,
mămăligă, paste, fulgi de cereale; lactate şi ouă: lapte, unt, margarină, ou prăjit, ou fiert; salate şi legume:
salată beouf, salată de cartofi, salată de varză, castraveţi, ridichi, roşii, usturoi, ceapă; supe: borş de
legume, supă de legume, ciorbă de legume, ciorbă de carne, supă cremă; carne: friptură de pui, de porc,
de vită, peşte, cârnaţi, salam; garnituri: piure de cartofi, cartofi prăjiţi, legume sotate, mâncare de cartofi,
mâncare de ciuperci;
băuturi: cafea, suc natura, suc carbogazos, apă; fructe: banane, căpşuni, mere, pere, pepene, portocale,
prune; duciuri: tort, cozonac, cremă de zahăr ars, dulceaţă, plăcintă, tartă.

FIŞA DE LUCRU

Grupa nr.2
110
• Enumeraţi cel puţin trei efecte negative ale alimentaţiei nesănătoase;
• Enumeraţi cel puţin trei reguli de bază ale unui comportament alimentar sănătos;
• Realizaţi meniul pentru prânz,selectând din următoarele informaţii: produse de panificaţie: pâine,
mămăligă, paste, fulgi de cereale; lactate şi ouă: lapte, unt, margarină, ou prăjit, ou fiert; salate şi legume:
salată beouf, salată de cartofi, salată de varză, castraveţi, ridichi, roşii, usturoi, ceapă; supe: borş de
legume, supă de legume, ciorbă de legume, ciorbă de carne, supă cremă; carne: friptură de pui, de porc,
de vită, peşte, cârnaţi, salam; garnituri: piure de cartofi, cartofi prăjiţi, legume sotate, mâncare de cartofi,
mâncare de ciuperci;
• băuturi: cafea, suc natura, suc carbogazos, apă; fructe: banane, căpşuni, mere, pere, pepene, portocale,
prune; duciuri: tort, cozonac, cremă de zahăr ars, dulceaţă, plăcintă, tartă.

FIŞA DE LUCRU

Grupa nr.3
• Enumeraţi cel puţin trei efecte negative ale alimentaţiei nesănătoase;
• Enumeraţi cel puţin trei reguli de bază ale unui comportament alimentar sănătos;
• Realizaţi meniul pentru cină, selectând din următoarele informaţii: produse de panificaţie: pâine,
mămăligă, paste, fulgi de cereale; lactate şi ouă: lapte, unt, margarină, ou prăjit, ou fiert; salate şi legume:
salată beouf, salată de cartofi, salată de varză, castraveţi, ridichi, roşii, usturoi, ceapă; supe: borş de
legume, supă de legume, ciorbă de legume, ciorbă de carne, supă cremă; carne: friptură de pui, de porc,
de vită, peşte, cârnaţi, salam; garnituri: piure de cartofi, cartofi prăjiţi, legume sotate, mâncare de cartofi,
mâncare de ciuperci;
• băuturi: cafea, suc natura, suc carbogazos, apă; fructe: banane, căpşuni, mere, pere, pepene, portocale,
prune; duciuri: tort, cozonac, cremă de zahăr ars, dulceaţă, plăcintă, tartă.

TEMA PENTRU ACASĂ

Realizaţi un eseu de 2 pagini cu tema: “ Mens sana in corpore sano”

ADITIVII ALIMENTARI ÎN ROMÂNIA

Şimf Cristina, Profesor învăţământ primar

Şcoala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare

”Aditivii alimentari”, numiţi şi E-uri sunt definiţi drept orice substanţă care în mod normal nu este
consumată ca aliment în sine şi care nu este utilizată ca ingredient alimentar caracteristic, având sau nu o
valoare nutritivă, care, adăugată intenţionat în produsele alimentare în scopuri tehnologice pe parcursul
procesului de fabricare, prelucrare,tratament, ambalare, transport sau depozitare a unor asemenea produse
alimentare, devine sau poate deveni ea însăşi sau prin derivaţii săi direct sau indirect, o componentă a
acestor produse alimenatre.
În istoria alimentară a diferitelor civilizaţii nu găsim E-uri, ele sunt invenţia secolului XX.E-urile
au o istorie şi o existenţă identică, atunci când se lansează pe piaţă se spune că nu sunt nocive şi se dă o
lege în sensul acesta. După câţiva ani se demonstrează că sunt nocive şi se dă o altă lege care să le
interzică. Ele nu au fost cerute niciodată de populaţie , ele au fost oferite şi majoritatea oamenilor le
mănâncă fără să se întrebe ce este cu ele. Din această cauză producătorii le oferă din nou.
În prezent există în lume ţări cu E-uri şi ţări fără E-uri.Guvernele ţărilor cu E-uri dau tot timpul
legi care să le interzică pe unele şi să le permită pe altele. România este una dintre ţările în care E-urile
sunt permise, mai exact în România sunt permise 250 de aditivi alimentari.Trist este faptul că în România
nu există suficiente laboratoare pentru analiza chimică, astfel detectarea anumitor aditivi alimentari
interzişi prin lege este foarte redusă. Ba mai mult verificarea tipului şi proporţiei de aditivi alimentari
introduşi în alimente nu este clar atribuită unei instituţii anume .
În 1970 Uniunea Europeană a decis ca fiecare aditiv autorizat să fie semnalat, pe etichete sau
ambalaje prin binecunoscutul cod E. Decizia a fost luată în ideea de a facilita informarea consumatorului,
111
cu toate acestea există anumite produse în România pe care sunt trecute denumirile aditivilor şi nu sunt
notate cu codul Exxx pentru a induce în eroare consumatorul. Puţini dintre noi sunt cei care ştiu că acidul
citric (E330) este extrem de periculos, este E-ul cel mai cancerigen şi pe care îl găsim în foarte multe
alimente de pe piaţa din România.
În Româmia se poate vorbi şi de o lipsă de educaţie în domenilul alimentaţiei. În momentul în care
populaţia ar avea cunoştinţe de nutriţie, legislaţie sau cum funcţionează etichetarea alimentelor, ar putea
alege un produs cu ingredientele dorite.”Educaţia unei alimentaţii sănătoase ar trebui făcută în familie, la
grădiniţă, şcoală şi prin mass-media. Starea de sănătate a populaţiei este o problemă naţională. Statul ar
trebui să intervină mai mult în problema alimentaţiei, să nu se ajungă la o îmbolnăvire în masă, pentru că
atunci statul cheltuie mai mult în sistemul sanitar. Iar costurile de tratare a bolilor sunt mult mai mari
decât cele de prevenţie”, argumenta directorul Institutului de Chimie Alimentară.
Aditivii alimentari au fost împărţiţi în 24 de categorii dintre care voi enumera pe cele mai
răspândite: coloranţi, îndulcitori, conservanţi, antioxidanţi, acidifianţi, corectori de aciditate, emulgatori,
potenţiator de aromă, gaze de ambalaj.
În Statele Unite ale Americii, ţările Uniunii Europene şi în statele din fosta Uniune Sovietică
mulţi dintre aditivi au fost interzişi, însă continuă să fie folosiţi la noi. Lista E-urilor toxici sau
cancerigene cuprinde câteva zeci de astfel de substanţe.
Dintre cei mai periculoşi aditivi alimentari sunt :E 123, E110, E 330, E 102, E 142, E 216, E 217,
E 250, E 251, E 252, E 120, E 311, E 211.
E-123 – este interzis în SUA, fostele state sovietice şi în România. Se găseşte în bomboane,
jeleuri, dropsuri mentolate, brânz.eturi topite şi creme de brânză. Este considerat cel mai puternic
cancerigen dintre aditivi.
E- 110 ( sunset yellow) intră în componenţa dulciurilor, mai ales a prafurilor de budincă
colorându-le în galben.
E-102 (tartrazină) este un alt colorant care se găseşte în dulciuri, mai ales în budinci. Are acţiune
cancerigenă.
E-330 (acid citric) are acţiune cancerigenă puternică. Se găseşte în mai multe sucuri care se află în
comerţ.
Alimentele cu cele mai multe toxine, care ar trebui evitate la consum sunt : margarina vegetală,
guma de mestecat, mezelurile, băuturile răcoritoare, dulciurile.
Un principiu străvechi al medicinei spune că ”nimic nu este mai periculos decât a administra o
substanţă timp îndelungat, în mod repetat.”Numai alimentele pot fi administrate timp îndelungat în mod
repetat, ceea ce înseamnă că ne ” otrăvim” organismul în fiecare zi picătură cu picătură.
Demascarea efectelor nocive ale E-urilor şi excluderea lor din alimentaţie este o problemă de
conştiinţă civică, este o problemă de atitudine morală, luată atât de consumatori cât şi de cercetătorii în
domeniu.
Concluzia este: nu mai consumaţi alimente cu E-uri, căci vă vor fi date mereu. Refuzaţi să le
cumpăraţi şi atunci nu se vor mai produce, de undeva trebuie să înceapă schimbarea iar noi suntem cei
care putem contribui la acest lucru.
Bibliografie:
Macovei Nicoleta, E-urile şi problemele de sănătate, Editura Christiana, Bucureşti,
Antonov C., E-urile periculoase, Editura Karo tour, Bucureşti,
Bologa Neicu, Burda Alexandru, Merceologie alimentară,Editura Universitară, Bucureşti, 2006
Banu Constantin, Suveranitate, securitate şi siguranţă alimentară, Editura ASAB, Bucureşti, 2007

UN STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS PENTRU ELEVI

Autor: elevă FilimonVoichiţa, Liceul Tehnologic “Marmaţia”

Coordonator: Prof. Ing. Tisăliţă Cristian Radu, Liceul Tehnologic “Marmaţia”
Sighetu Marmaţiei

Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii, trebuie să deţină un fond
material, fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea având viabilitate doar atunci când

112
 exprimarea teoretică este susţinută de un material adecvat cu caracter educativ şi cu aplicabilitate
practică.
Stilul de viaţă sănătos este compus în principal din:
• Alimentatia sănătoasă şi hidratare
• Munca şi mişcarea
• Natura-Factorii naturali
• Educaţia
Odihna: 7-9 ore pezi - cine doarme mai puţin sau mai mult îşi scurtează viaţa.
Odihna prin somn, cel mai sănătos somn este noaptea între ora 22:00 - 23:00 până la 6:00 - 7:00
dimineaţa. Odihna poate să fie şi activă. Odihna activă sau să faci ceva ce te destinde, ce te relaxează,
să faci ce-ţi place în viaţă: dans, înot, munca plăcută intensă, mişcare, exerciţiu fizic sau sport intens,
cititul unei carţi, ascultarea muzicii, plimbarea cu prietenii prin parc (prin natură), etc.
Alimentaţia sănătoasă: mai puţină mâncare animală, proteină, grasime animală (lapte, brânză,
carne, ouă şi derivate din acestea) şi mai multă mâncare vegetală cum recomandă din ce în ce mai
mulţi doctori nutriţionişti.
Hidratarea: 6-10 pahare de apă pe zi, de preferat minim 7-8 pahare (2 litri) de apă pe zi (apă şi
NU: cafea, băuturi dulci sau acidulate, sucurile de pe piaţă, de preferat apa plată sau chiar de la
robinet - cine îşi permite poate pune un filtru pe bază de cărbune).
Munca şi mişcarea: munca (de preferat intensă) 8 ore pe zi. Mişcarea intensă în urma căreia să
se transpire (mai ales pentru cei care au muncă sedentară, muncă de birou, etc.) minim o oră pe zi sau
lucrul în gospodărie, exerciţii fizice, sportul, chiar urcatul scărilor şi mersul pe jos minim 30-45 de
minute pe zi este sănătos.

Managementul stresului (managementul energiei):

Să luăm viaţa aşa cum este cu bune şi mai puţin bune, să nu lăsăm necazurile să ne doboare altfel
sistemul imunitar va scădea, şi la un om cu sistem imunitar scăzut vor apărea iminent boli , afecţiuni
grave şi chiar fatale: obezitate, cancer, diabet, boli cardiovasculare (BCV), atac vascular cerebral (AVC),
etc.
Să găsim metode de a ne relaxa, de a ne detaşa de stresul zilnic care ne poate adduce boli în
viaţă astfel: ascultând muzica care ne relaxează, citind o carte, ieşind cu prietenii sau animalele de
companie în zone cu verdeaţă în care ne putem oxigena creierul şi să ne simţim mai bine, să facem
mişcare, exerciţii fizice. Sportul face ca sistemul imunitar să fie mai rezistent şi să ne simţim mai
bine, să fim mai rezistenţi la stress şi să prevenim şi chiar să vindecăm bolile care au fost declanşate
de un stil de viaţă nesănătos.
Principalele teme abordate în cadrul programului "Educaţiei pentru Sănătate în Şcoala
Românească" sunt:
• Noţiuni elementare de anatomie şi fiziologie, etapele creşterii şi dezvoltării organismului.
• Igiena personală(mâini şi unghii, nas şi gură, păr, îmbrăcăminte).
• Activitate fizică şi odihnă .
• Sănătatea mediului (locuinţa, poluarea).

113
 • Sănătatea mentală (apartenenţa la un grup, politeţe şi regulile sale, roluri sociale, relaţii
interpersonale, stresul, etc).
Educaţia pentru sănătate implică, obligatoriu, cunoaşterea şi aplicarea continuă a tehnicilor de
comunicare, ca element fundamental. Educaţia pentru sănătate are ca scop creşterea nivelului de
cunoştinţe medicale ale populaţiei în domeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenirii bolilor;
formarea şi dezvoltarea unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea precum şi crearea unei
poziţii active faţă de sănătatea individual şi de problemele sănătăţii publice, în sensul atragerii şi
capacitării maselor la participarea activă în vederea realizării şi consolidării sănătăţii.
Educaţia pentru sănătate la nivelul şcolii reprezintă una dintre principalele căi de promovare a
cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi totodată de formare a atitudinilor şi
deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos. În multe ţări educaţia pentru
sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se
pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe şi material didactice adecvate vârstei.
Există mai multe argument ce pot fi aduse în favoarea realizării educaţiei pentru sănătate în
cadrul unităţilor de învăţământ:
• În primul rând, unul dintre scopurile în sine ale activităţii din învăţământ este informarea
autorizată a copiilor şi adolescenţilor privind diferite domenii ale culturii şi ştiinţei, în paralel cu
dezvoltarea de abilităţi practice. În acest sens, educaţia pentru sănătate, ca parte a ştiinţelor medicale,
vizează nu numai transmiterea către elevi a unui bagaj informative corect din punct de vedere
ştiinţific, cât mai ales crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce
corespund idealului educaţional.
• Şcoala este un loc ideal pentru difuzarea acestor cunoştinţe în rândul maselor de tineri; nici o altă
instituţie nu are abilitatea şi capacitatea de a cuprinde şi de a se adresa, în timp, unui procent atât de
ridicat din populaţie.
• Unul dintre elementele esenţiale pentru dezvoltarea impactului dorit este iniţierea şi realizarea
programelor de educaţie pentru sănătate la vârste cât mai tinere.
• Şcoala reprezintă, în acelaşi timp, o instituţie cu mare autoritate morală, oferind cadrul educaţiei
formale, informale şi nonformale, iar materiile de studio oficiale din şcoli dobândesc implicit, la
nivelul psihologic individual, o importanţă mai mare decât subiectele nesusţinute de acest for
competent. Introducerea "Educaţiei pentru sănătate" ca disciplină în şcoli reprezintă implicit
recunoaşterea oficială a importanţei acesteia pentru viaţa individului.
• Proiectele pilot realizate până în present în diferite judeţe ale ţării, proiecte conduse atât prin
intermediul organizaţiilor guvernamentale cât mai ales prin organizaţii nonguvernamentale, au
demonstrat succesul şi receptivitatea tinerilor pentru acest tip de iniţiative.
• Nu în ultimul rând, impactul semnificativ al acestor activităţi a fost demonstrat deja în alte state,
prin studii şi cercetări competente, autorizate. ) Chiar şi în România, unde activităţile educative de
acest tip au fost punctuale, studiile efectuate demonstrează acest lucru. De exemplu, Studiul Sănătăţii
şi Reproducerii România 1999 – studio naţional de mare amploare şi încredere, efectuat cu asistenţă
tehnică internaţională a arătat că "discuţiile cu părinţii şi orele de educaţie sexuală din şcoli par să fi
avut un effect notabil asupra cunoştinţelor despre utilizarea metodelor contraceptive", concluzionând
că "eforturile de a lărgi activităţile de educaţie sexual trebuie continuate."
Bibliografia:
Dr. Ovidiu Chiş, Ghid de alimentaţiesănătoasă
Radu M Olinescu, Totuldesprealimentaţiasănătoasă, EdituraNiculescu
http://www.sanatatesiviata.ro/stil-de-viata-sanatos
https://www.scribd.com/doc/187500261/Referat-Educatie-Pt-Sanatate

EDUCAŢIA PENTRU UN STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS

Prof. Toader Georgiana Maria (Bălănoiu)

Şcoala Gimnazială Novaci, Oraş Novaci, jud. Gorj

114
 Sănătatea, din punct de vedere modern, are câteva
dimensiuni – emoţională, intelectuală, fizică, socială şi
spirituală, fiecare dintre acestea contribuind la condiţia de
bunăstare a unei persoane. Pentru menţinerea unei sănătăţi
bune, o persoană trebuie să-şi examineze fiecare din aceste
dimensiuni şi să se orienteze în sensul în care i se permite nu
doar să trăiască o perioadă lungă de timp, ci de asemenea să se
bucure de viaţă.
Sănătatea este acel proces în care toate aspectele din viaţa
unei persoane lucrează laolaltă, într-un mod integrat. Nici un
aspect al vieţii nu funcţionează în mod izolat. Organismul, mintea, spiritul, familia, comunitatea, ţara,
locul de muncă, educaţia şi convingerile sunt toate inter-relaţionate. Modul prin care aceste aspecte
interacţionează, contribuie la îmbogăţirea vieţii unei persoane, fapt care ajută la determinarea caracterului
de unicitate al persoanei cât şi a sănătăţii acestuia.
Promovarea sănătăţii este un termen care presupune o abordare multidimensională de îmbunătăţire a
stării de sănătate, care include activităţi de educaţie, activităţi de promovare a unor schimbări
comportamentale şi de stil de viaţă, politici şi măsuri legislative.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază (1986) că
sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lăsată numai
practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi elaborarea de
politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel
individual, comunitar şi naţional.
Copilul de azi va fi adultul de mâine, iar educaţia copiilor, sub
toate formele ei reprezintă elementul cheie al dezvoltării sale, atât
fizice, cât şi psihice. Ca atare, educaţia pentru o alimentaţie
sănătoasă şi un stil de viaţă sănătos este punctul de plecare.
Promovarea sănătăţii implică activ populaţia pentru stabilirea unui program de fiecare zi care
favorizează sănătatea, în loc de a se orienta preponderent şi exclusiv asupra indivizilor la risc, care au
legături cu serviciile medicale. Acesta înseamnă, de fapt, folosirea strategiilor preventive populaţionale
ecologice, care încearcă să scadă incidenţa bolilor prin modificarea distribuţiei factorilor de risc în
populaţie.
Termenul folosit în România este, încă, cel de educaţie sanitară, noţiune consacrată pentru
transmiterea unor informaţii legate în special de deprinderi igienice. Astăzi se încearcă trecerea la un
concept mai cuprinzător şi anume, educaţia pentru sănătate.
Educaţia pentru sănătate are trei laturi: cognitivă, care constă în comunicarea şi însuşirea de noi
cunoştinţe necesare apărării şi menţinerii sănătăţii; motivaţională, adică asigură convingerea populaţiei
privind necesitatea prevenirii şi combaterii bolilor şi a dezvoltării
armonioase a organismului, prin respectarea regulilor de
sanogeneză; comportamentală- volitională, care constă în însuşirea
deprinderilor şi obişnuinţelor sanogenice, cu aplicarea lor în
practica cotidiană.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte educaţia pentru
sănătate drept arma cea mai eficace a sănătăţii populaţionale, ceea
ce impune «să fie asigurată educaţia pentru sănătate a populaţiei şi
să fie determinate sectoarele în care aceasta să participe la
aplicarea tuturor programelor de sănătate publică, pentru a marca
astfel, răspunderea personală şi colectivă a tuturor membrilor
societăţii în ocrotirea sănătăţii umane».
Subliniez importanţa celor trei principii de bază ale educaţiei pentru sănătate. Primul este cel al
priorităţii: cu cât intervenţia în «cariera sănătăţii» este mai timpurie, cu atât educaţia pentru sănătate va fi
mai eficace. Al doilea principiu, al specificităţii şi autorităţii, consideră că, opinia celor cu autoritate
legitimă este mai credibilă, mai cu seamă dacă, aceştia constituie un exemplu grăitor de comportament
sanogenic. Al treilea se referă la integrarea educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare
115
a statului; educaţia pentru sănătate trebuie să fie strâns legată de condiţiile concrete ale societăţii şi să fie
compatibilă cu statutul social-economic şi cultural al acesteia, precum şi cu progresele înregistrate în
domeniul ştiinţelor medicale.
Intercondiţionarea dintre educaţie şi sănătate este fundamentată prin funcţiile majore ale educaţiei
pentru sănătate: funcţia sanogenică şi funcţia prevenţională. Funcţia sanogenică are ca scop optimizarea
sănătăţii individuale şi comunitare, pentru atingerea idealului de sănătate. Ea se adresează populaţiei
sănătoase, educaţia sanogenică constituind o parte integrantă a medicinii omului sănătos. Funcţia
prevenţională vizează atingerea obiectivelor prevenţiei primare, secundare şi terţiare. Potenţialul de
sănătate individuală îmbracă o arie largă de manifestări, cuprinse între cei 2 poli: sănătatea optimă şi
opusul. Indiferent de configuraţia stării de sănătate, oscilând între cele două limite, actul educaţional
interferează toate treptele stării de sănătate sau de boală. Din acest punct de vedere, sănătatea este privită
ca o caliatate a vieţii, rezultantă a unui mod de viaţă sanogen, care reprezintă, în esenţa sa, un fapt de
educaţie.
În practica activităţii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme şi mijloace. Chiar
pentru aceeaşi acţiune medicală pot fi utilizate mai multe forme de metode (conferinţe, convorbiri, lecţii,
proiecţii de filme, etc.).
În general, sunt preferate metodele practico-aplicative. Educaţia pentru sănătate de gradul zero, care
reprezintă o parte componentă a formării profesionale, asigurând cadrelor din profesiile nemedicale, cu
rol determinant în dezvoltarea economico-socială, şi cadrelor de răspundere în organizarea şi conducerea
vieţii sociale, o mai mare competenţă în anumite probleme de sănătate.
Educaţia pentru sănătate de gradul I, cuprinde noţiunile teoretice şi aspectele practice care trebuie
integrate în pregătirea profesională a cadrelor ocupând funcţii cu caracter predominant educativ, pentru
ca, prin activitatea lor profesională, să contribuie la includerea efectivă a educaţiei pentru sănătate în
formele de instruire şi educaţie de la nivelul tuturor treptelor sistemului instructiv-educativ. Educaţia
pentru sănătate de gradul II înglobează ansamblul teoretic şi practic al măsurilor educaţionale destinate
întregii populaţii. În acest caz, comportament adecvat promovării sănătăţii.
Scopul este obţinerea unei cooperări eficiente în aplicarea politicii sanitare, cooperare întemeiată pe
receptivitate şi comportament adecvat promovării sănătăţii.
Nu mai încape nici o îndoială că, medicina modernă va deveni din ce în ce mai mult preventivă,
îndreptându-se spre o medicină a omului sănătos.
Astfel, în medicina copilului, orientarea spre prevenire se va amplifica şi mai mult, începând mult
mai devreme, prin sfaturi pentru o procreare normală, în domeniul bolilor de rinichi, un obiectiv
important va fi prevenirea insuficienţei renale cronice, în medicina internă, orientarea majoră va fi spre
prevenirea bolilor cronice cu caracter degenerativ: arterioscleroza, cardiopatia ischemică, reumatismul
degenerativ. Pentru aceasta bolnavul se va prezenta periodic la medic, va evita eforturile utile, emoţiile,
va face exerciţii recomandate de medic, va respecta repausul la pat, nu va consuma băuturi alcoolice, va
evita frigul, curenţii de aer, umezeala şi temperaturile ridicate.
În domeniul nutriţiei : prevenirea obezităţii şi a diabetului, prin evitarea stresului şi sedentarismului,
evitarea traumelor psihice, alimentaţie corespunzătoare, evitarea abuzului de medicamente, suprimarea
consumului de cafea şi tutun.
În domeniul bolilor infecţioase: prevenirea hepatitelor, antraxul, toxiinfecţia alimentară, boli diareice
acute prin respectarea cu stricteţe a regulilor de igienă personală şi în gospodărie (în cazul antraxului vor
fi efectuate vaccinările la animale), spălarea mâinilor înainte de masă şi după folosirea toaletei, utilizarea
unei vesele curate, păstrarea alimentelor acoperite ferindu-le de contactul cu diferite insecte.
Profilaxia nu mai poate fi redusă numai la metodele ei mai vechi cum ar fi: prezentarea la vaccinări
contra bolilor infecţioase, trebuie să ne bazăm pe o profilaxie activă, pe participarea întregii populaţii la
obiectivele medicinii preventive, prin respectarea regulilor de viaţă care asigură sănătatea, protecţia
mediului înconjurător, dobândirea unei culturi medicale.
Pentru a fi eficiente, obiectivele, în ceea ce priveşte sănătatea proprie trebuie să fie fundamentate pe
înţelegerea clară a informaţiilor şi obiectivelor referitoare la sănătate.
Medicina omului sănătos urmăreşte să intervină activ în apărarea sănătăţii prin promovarea
măsurilor de igienizare a mediului înconjurător a localităţilor în care trăieşte şi munceşte omul, pentru a
face acest mediu cât mai favorabil sănătăţii, formarea unor deprinderi igienice (educaţia igienică) la
fiecare persoană, folosind toate mijloacele de cultură şi educaţie, începând cu şcoala, reviste, cărţi.
116
 Sănătatea nu se vinde în farmacii, ci se asigură prin deprinderi igienice igiena alimentară, igiena
muncii fizice, igiena muncii intelectuale, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu la locul de muncă şi
aplicarea tuturor măsurilor care privesc protecţia muncii, punerea în valoare a culturii fizice (gimnastică,
sport) a excursiilor şi a vieţii în aer liber, folosirea factorilor naturali de întărire a organismului: aer, soare,
apă.
Sănătatea este mai mult decât o problemă pur medicală : ea angajază răspunderea întregii societăţi.
Este necesară antrenarea sistematică a studenţilor medicinişti la acţiuni educativ-sanitare, pentru a
deprinde „arta” de a comunica, de a se adresa oamenilor şi de a-i convinge, pentru a le trezi interesul nu
numai faţă de boală, ci în primul rând faţă de menţinerea sănătăţii.
BIBLIOGRAFIE
1. Ardeleanu, I. Tănăsescu, Gh. – „ Stadiile dezvoltării fizice a copiilor şi tinerilor”, Editura Medicală
Bucureşti, 1964.
2. Drăgan, Ioan ― “Medicina Sportivă”, Editura Medicală, Bucureşti, 2002;
3. Ivan, Aurel - „Medicina omului sănătos”, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993.

TRATAMENTUL ESTE HRANA ZILNICĂ

Autor: Ursu Marcela, profesor
Colegiul Tehnic “C.D.Neniţescu” Baia Mare

Cu siguranţă puţini am auzit de PKU

(fenilcetonurie). Când cineva cunoscut ţie are această
boală, fără să vrei, începi să cauţi informaţii pentru a putea
eventual ajuta.
Fenilcetonuria (PKU) este o boală ereditară
determinată de anumite anomalii cromozomiale. In cazul
pacienţilor afectaţi de PKU, organismul uman este
incapabil de a metaboliza fenilalanina, unul dintre cei mai
importanţi aminoacizi din structura tuturor proteinelor.
Astfel, aceasta se acumulează în exces în sange unde este
parţial oxidată în acidul fenilpiruvic, cu efect deosebit de
toxic asupra ţesuturilor cerebrale.
Semnele clinice ale fenilcetonuriei (PKU) devin
evidente încă de la vârsta de şase luni şi constau în
tremurături, convulsii, hipertonie si hiperkinezie
musculară, urmate de reducerea vizibilă a pigmentaţiei pielii, părului şi ochilor, iar dacă în primele 2-3
luni de la naştere boala nu este descoperită şi tratată printr-un regim alimentar sărac în fenilalanină timp
de cel puţin 4-5 ani, fenomenul de retardare mentala devine inevitabil şi ireversibil.
Simptomele precoce ale fenilcetonuriei, care apar in 50% din cazurile cu aceasta boală sunt:
- mirosul de mucegai al pielii, părului şi urinei;
- voma şi diareea ce duc la scăderea în greutate;
- iritabilitate;

117
- afecţiuni ale pielii ca uscarea
sau urticariile cu mâncărimi
(eczeme);
- sensibilitatea la lumină
(fotosensibilitatea).
Dacă copilul are deficienţă
severă de enzimă sau dacă boala
nu este descoperită şi tratată
destul de repede, nivelul de
fenilalanină creşte în ţesutul
cerebral şi afectează funcţiile
cerebrale şi sistemul nervos
central.
Simptomele pot deveni
severe în jurul vârstei de 8
săptămâni şi pot include:
- comportament anormal ca
episoade de agitaţie, legănat
repetat, lovirea capului şi
muşcarea mâinilor (frecvente la copiii mai mari)
- pierderea abilităţilor şi a îndemânării legată de retard mental sever
- retard al creşterii şi dezvoltării
- episoade de crize epileptice.
PKU afectează de asemenea sinteza melaninei care este sursa pigmentului pielii, ochilor şi părului.
Aproximativ 90% dintre copiii cu PKU au păr blond, pielea deschisă la culoare şi ochii albaştri.
Există soluţii! Nu disperaţi! Tratamentul este hrana zilnică! PKU este singura boală genetică care
poate fi tratată fără medicamente, doar printr-o alimentaţie specială. Tratamentul pentru fenilcetonurie
constă în reducerea permanentă a cantităţii de proteine din dietă. Proteinele conţin fenilalanină, un
aminoacid esenţial pentru creşterea normală şi pentru dezvoltarea organismului. Persoanele cu PKU nu au
enzima care metabolizează fenilalanina şi ca urmare, nivelurile foarte mari de fenilalanină din sânge pot
duce la afectare ireversibilă a creierului şi pot leza sistemul nervos (apariţia retardului).
O dietă cu puţine proteine trebuie urmată consecvent, toată viaţa!
Pe masură ce copilul creşte, dieta este individualizată şi ajustată în funcţie de nevoile specifice ale
acestuia. Nivelul apetitului, ritmul de creştere, dezvoltarea, comportamentul, evoluţia bolii, preferinţele
culinare şi nivelul sanguin de fenilalanină, toate trebuiesc luate în considerare. Cu ajutorul nuttriţioniştilor
această boală poate fi şinută sub control. Se recomandă măsurarea constantă a nivelului fenilalaninei în
sânge.
De evitat produsele bogate în proteine: carne, peşte, ouă, cereale, lactate, seminţe oleaginoase,
fasole, ciocolată, cacao, unii îndulcitori etc.
Produse cu conţinut redus de proteine sunt recomandate: fructele şi derivatele, legumele şi
mâncărurile realizate exclusiv din legume, mierea, produsele speciale pentru PKU sau amestecuri speciale
de aminoacizi.
Există tabele în care se regăseşte conţinutul în fenilalanină/100g pentru legume, fructe,
condimente etc. Acest lucru este de un real folos pentru a calcula cantitaţile necesare unui meniu potrivit
fiecărei persoane cu această problemă.
Cu siguranţă nu e uşor nimănui să
calculeze şi să mănânce zilnic după tabele şi
calcule matematice. Dar când viaţa nu-ţi dă de
ales, şi o iei ca o şansă oferită pentru a trăi cât
se poate de normal, o vei face cu siguranţă!
O veste bună pentru cei suferinzi de
această boală, este faptul ca există pe
piaţă produse special

118
făcute pentru aceste persoane cu nevoi speciale.
Singura problemă este că sunt un pic prea scumpe pentru oamenii de rând, cei cu venituri medii şi
mici. Poate cu timpul autorităţile se vor sesiza cu privire la nevoile acestor oameni.
Bibliografie
http://alimentespeciale.ro/
http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-genetice/fenilcetonuria-pku_920
http://www.pkuromania.ro/

URZICA- MEDICAMENT ŞI ALIMENT

Prof. Scarlat Carmen Monica

Colegiul Tehnic ”Dimitrie Dima” Piteşti

Urzica este valoroasă ca plantă comestibilă şi ca plantă medicinală, în egală măsură.

Această plantă erbacee, pe care o găsim în această perioadă pe terenuri necultivate începând din
zona de câmpie până în sectoarele montane nu foarte înalte, are un renume bine definit în rândul plantelor
medicinale, fiind considerată medicament. Beneficiile sale pentru sănătate sunt uriaşe, de aceea, această
plantă nu ar trebui să lipsească de pe masa noastră la început de primăvară. Pe lângă proprietăţile sale
curative bine-cunoscute, consumul de urzici este recomandat şi pentru gustul plăcut al acestora.
Conţinutul ridicat de fier şi de clorofilă al urzicilor este relevat de culoarea verde a acestora. In plus,
urzicile conţin cantităţi importante din următoarele minerale esenţiale pentru un corp sănătos: calciu,
magneziu, siliciu, crom, zinc, potasiu şi fosfor. Din multitudinea vitaminelor le amintim doar pe cele
dominante: vitamina A, C, D, E, K, riboflavina şi tiamina.
Aceste substanţe de maximă importanţă pentru organismul nostru conferă urzicilor un efect tonic
asupra organismului şi activează procesele fiziologice de formare a celulelor sanguine asigurând
funcţionarea optimă a acestora. Deoarece fluidifică secreţiile bronhice şi favorizează eliminarea lor,
combate bronşita şi astmul. In scop medicinal, atât tulpinile, cât şi frunzele, florile şi rădăcinile urzicilor
sunt folosite cu succes în tratarea multor afecţiuni.
Urzica ”te muşcă”, dar te vindecă, spune o vorbă din popor. Planta creşte de 2000 de ani pe toate
continentele şi de-a lungul timpului s-a descoperit că poate fi folosită ca leac pentru cele mai grave
afecţiuni.
„Datorită proprietăţilor antianemice, remineralizante, hemostatice, antidiareice şi hipoglicemiante,
urzica este venerată pe tot globul, ca o „regină a verdeţurilor", ne spune Eugen Giurgiu, doctor în
biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.
Alimentul verde cel mai sănătos
Inainte de a fi cunoscută ca plantă medicinală, urzica a fost utilizată ca un gustos şi sănătos
aliment. Se folosesc vârfurile de la urzicile tinere care apar primavara şi sunt sărace în substanţe
vezicante, dar foarte bogate în minerale. Se pot pregăti ca piure şi constituie unul dintre alimentele ideale
în curele de dezintoxicare de primăvara. Sucul se prepară cu ajutorul unui storcător electric, din frunzele
de urzici proaspete, bine spălate. Se pot consuma în fiecare zi una până la trei linguriţe din acest suc,
diluat cu puţină apă plată sau de izvor. Pentru macerat, se pune apa într-un vas peste urzicile proaspete,
tăiate mărunt, atât cât să le acopere şi se lasă timp de 7 ore, apoi se scurg bine. Din lichid, se ia câte o
lingură de trei ori pe zi, diluată cu puţină apă. Poate fi ţinut la rece 1-2 zile, dar, pentru a-şi păstra integral
proprietăţile, e bine să fie băut în ziua în care se prepară.
Ceai binefăcător
De-a lungul timpului, ceaiul de urzici a fost utilizat ca un detoxifiant al sistemului circulator,
având darul de a purifica sângele şi de a elimina toxinele din organism. Cel mai bun pentru curăţirea
sângelui este ceaiul obţinut dintr-un amestec de frunze uscate de urzică, păpădie şi mesteacăn, două
linguri, peste care se toarnă o cană de apă fierbinte. Se lasă la infuzat 10 minute, se strecoară şi se beau 1-
2 ceşti/zi. Pentru anemici, ca întăritor, foarte bun e amestecul din frunze uscate de urzică şi mentă. Ceaiul
de urzici trebuie evitat de către cei care suferă de inimă sau de rinichi. Ceaiul de urzică cu frunze de dud,
119
nuc şi teci de fasole contribuie la scăderea zahărului din sânge. Extern, se recomandă în tratamentul
hemoroizilor hemoragici, al rănilor greu vindecabile, al ulcerului varicos şi în supuraţii.
Siropul care reîntinereşte se prepară din frunzele proaspete de urzică care se toacă foarte fin, după
care se pun într-un borcan, umplându-l pe trei sferturi. Se completează cu miere de albine, amestecându-
se în continuu. Se închide borcanul şi se lasă la macerat vreme de 30 de zile, după care se filtrează,
obţinându-se un sirop verzui, cu efecte detoxifiante şi reîntineritoare excepţionale.
Urzica o farmacie într-o plantă
Unul dintre cele mai eficiente autoare medicale pe care îl pune natura la dispoziţia noastră îl
reprezintă urzica. Puţine sunt plantele care se pot lăuda cu atâtea virtuţi terapeutice ca ea şi, în plus, se
găseşte pe toate drumurile. Dacă vreţi să întineriţi cu cinci ani şi să vă curatăţi organismul de toate
toxinele acumulate, faceţi la începutul primăverii o cură de urzici.
Leac pentru boli de inima, piele şi mătreaţă
Studiile clinice au demonstrat că urzica ameliorează diferitele forme de alergii: rinita, eruptii
alergice cutanate, bronşita astmatiformă. Urzica face bine la artrită, reumatism, în general, datorită
acţiunii antiinflamatoare. Vindecă guta, e indicată în diabet zaharat, alături de frunzele de dud şi afin.
Fiind un bun hemostatic, opreşte sângerările nazale, gingivale, hemoptiziile. In caz de diaree, e bună în
asociere cu rachitan şi coada-racului. Urzica e indicată în litiaza renală ca adjuvant, sub formă de macerat.
Are eficienţă demonstrată în hipertensiune arterială, tahicardie, acnee, seboree. Cele mai recente studii
arată că este bun remediu în afecţiunile prostatei. Are şi proprietăţi antivirale. Ca aplicaţie externă, urzica,
sub forma de cataplasme cu macerat sau băi, ajută la tratarea plăgilor superficiale, eczemelor, urticariei.
In combinaţie cu rădăcina de brusture şi frunzele de mesteacăn, urzica tratează mătreaţă şi întăreşte
rădăcina firului de păr.
Reţete populare
• Contra reumatismului: frunzele de urzică proaspăt culese se aplică direct pe articulaţie, se leagă cu un
bandaj de tifon, 5-15 minute. Imediat va apărea urzicarea, care va pune sângele în mişcare şi va produce o
încălzire a întregii zone. Articulaţiile se dezumflă şi se elasticizează, durerile se estompează.
• Contra durerilor de spate (nevralgia sciatică): se bate cu tulpini de urzică proaspăt culeasă pielea de pe
zona dureroasă a spatelui, vreme de 5-10 minute. Apoi se înveleşte cu o ţesătură călduroasă şi fină din fire
naturale. Pacientul va rămâne 30 de minute culcat pe burtă şi învelit, după care se va face o frecţie uşoară
cu ulei de floarea-soarelui.
• Pentru circulaţia periferică slabă: se vor urzica uşor mâinile şi picioarele, vreme de 5-10 minute. In
unele sate, era obiceiul ca atunci când ieşeau primele urzici fragede să se meargă pe ele desculţ, pentru a
pune sângele în mişcare, pentru a alunga durerile de spate şi de rărunchi.
• Contra constipaţiei: se administrează câte un păhărel de decoct dimineaţa sau 5-10 picături de extract
alcoolic de 2-4 ori pe zi, timp de 5-15 zile pe lună.
• Pentru gură: decoctul va scăpa de herpes, afte, stomatite sau depunerile albicioase de pe limbă. Intăreşte
gingiile sensibile şi luptă cu paradontoza.
Câteva sugestii pentru a găti urzici:
Pilaf: Urzicile se curaţă de codiţe după care se spală în multe ape până când apa rămâne curată. Se iau
cu mâna din apă şi se scutură pentru a rămâne nisipul la fund. Se pun într-o oală cu apă să dea în
câteva clocote şi se trec apoi prin apă cu gheaţă pentru ca urzicile să rămână verzi. Se căleşte ceapa
tocată şi usturoiul zdrobit, se adaugă orezul şi apoi urzicile tocate. Punem şi condimente şi adăugam
zeama de la urzicile fierte. Lăsăm să se umfle orezul şi putem da la cuptor să scadă. Este bun atât cald
cât şi rece.
Piure: Se spală bine şi se curaţă urzicile. Intr-o cratiţă se pune apa la fiert cu sare. Când apa începe să
fiarbă se adaugă o ceapă întreagă curăţată şi urzicile. Se fierb 30-35 de minute, după care se aruncă
ceapa, iar urzicile se scurg bine de apă, însă apa în care au fiert nu se aruncă. Se zdrobesc bine urzicile
cu ajutorul unei linguri de lemn, apoi se călesc 3-4 minute în ulei încins. Se adaugă făina amestecată
cu câteva linguri de apă în care au fiert urzicile şi se mai lasă pe foc până se fierbe şi făina. Atentie!
Adăugaţi făina doar cât să nu mai fie aspre urzicile. Dacă adăugaţi prea multă făină riscaţi să
transformaţi mâncarea într-o ciulama. După ce se opreşte focul se adaugă, în funcţie de preferinţe 2-3
linguriţe usturoi zdrobit. Se serveşte imediat, alături de mămăliguţă.
Mâncare: Se spală bine urzicile şi se scurg. Se pune apa la fiert cu puţină sare şi când aceasta dă în
clocot se adaugă urzicile. Se fierb cam 20 de minute (dacă sunt crude, ele fierb repede), apoi se scot şi
120
 se scurg. Se toacă urzicile mărunt sau le puteţi da la robot pentru a fi cât mai fine. Se căleşte ceapa în
ulei încins până se face galben-aurie. Se adaugă şi 2-3 caţei de usturoi, apoi se stinge cu zeama de
urzici. Se adaugă 2 linguri de făină, se rumeneşte sosul un pic. Se adaugă încă un polonic cu zeamă,
apoi urzicile şi se lasă să dea în clocot 2 unde. Se serveşte cu mămăligă caldă şi hrean ras. De
asemenea, se pot servi alături de ouă ochiuri sau fierte, depinde de gust
Ciorbă: Legumele se spală bine, se taie cubuleţe şi se pun la fiert. Urzicile se curăţă bine şi se spală,
apoi se pun la fiert separat. Când încep să fiarbă se strecoară şi se taie mărunt.
După ce s-au tocat urzicile se adaugă peste legumele care fierb, apoi se adaugă orezul.
Se lasă să fiarbă circa 10 min după care se adaugă borşul, sarea şi pasta de tomate.
Se fierbe bine şi se serveşte cu smântână.
Bucuraţi-vă de beneficiile urzicilor în această perioadă!
Bibliografie:
https://www.gustos.ro/retete-urzici
http://suntsanatos.ro/urzicile-aliment-si-medicament-2637.html
http://doinab.blogspot.ro/2013/03/urzicile-medicamentul-miraculos-din.html

ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ VERSUS ALIMENTAŢIA NESĂNĂTOASĂ

Varga Andrada Petrina, clasa a X-a B

Prof. coord. Morar Avia Carmen
Colegiul Economic ,,Iulian Pop” Cluj-Napoca

Alimentaţia reprezintă consumarea de nutrienţi necesari corpului uman pentru creştere. Nutrienţii
se transformă în energie, care ajută la procesele vitale: refacere ţesuturilor, hrănire etc. Elementele
nutritive care compun şi ajută corpul uman sunt proteinele (ajută la repararea ţesuturilor), lipidele
(reprezintă sursa de energie), glucidele şi vitaminele (rol important în îmbunătăţirea sănătăţii).

Sursa: http://www.businesswoman.ro/ro/index.php?p=articol&a=7689
“GfK a investigat principalele activităţi care contribuie cel mai mult la un stil de viaţă sănătos în
opinia românilor. Consumul de fructe şi de legume sau de alimente proaspete, neprocesate, precum şi
exerciţiile fizice regulate deţin primele poziţii în top” (http://www.businesswoman.ro/ro/index.php?p=articol&a=7689).
Alimentaţia nesănătoasă:
Familiari cu această denumire, conştienţi de efectele acesteia, nu acţionam împotriva ei. Pe lângă
bine cunoscutul motiv, cel al greutaţii coroprale, acest tip de alimentaţie are efecte mult mai drastice
121
asupra corpului tău. În primul rând, bolile cauzate de acest tip de mâncare sunt: oboseala cronică, ten
palid, probleme de memorie, depresia, deshidratarea, boli ale rinichilor, probleme dentare, infertilitate,
afecţiuni cariovasculare, insuficienţa hepatică etc. Totodată, această mare clasă a alimentelor
nefavorabile o alcătuieşte mâcarea fast food care reprezintă clasa alimentelor bogate în zahar, cu puţine
fibre, şi care datorită hidrogenării creează o senzaţie de dependenţă, înfometarea, lipsa exerciţiului fizic,
consumul insuficient de apa şi saltul peste micul dejun.
Orice obicei alimentar care poate produce – calitativ sau cantitativ – un dezechilibru în
funcţionarea normală a organismului, poate fi considerat nesănătos.
În general, o dietă nesănătoasă presupune:
− consumarea cu predilecţie a alimentelor procesate: semipreparate, cereale rafinate;
− consum ridicat de sodiu, prezent în principal în sarea alimentară;
− consumarea băuturilor carbogazoase cu adaos de zahăr sau a dulciurilor în exces;
− aport crescut de grăsimi.

Alimentatia sănătoasă:
Acest tip de alimentaţie nu constă în diete drastice, consumarea unui anumit tip de mâncare sau
adoptarea unui stil de viaţă strict. Aceasta presupune un regim variat şi echilibrat şi cel mai important,
constă în luarea micului dejun. Este considerată cea mai importantă masă, pentru că în timpul somnului
corpul consumă energie. Un alt bun criteriu este cel al alegerii alimentelor locale şi sezoniere. Mişcarea
este un alt criteriu de care trebuie să ţinem cont când vine vorba despre alimentaţia sănătoasă.
Alimentele care formează acest tip de alimentaţie au ca piesă de rezistentă - legumele si fructele,-
însă avem nevoie de toate tipurile de nutrienţi. Nutrienţii necesari îi luăm din cereale, toate tipurile de
peşte şi fructe de mare, carnea albă, ouăle, lactatele, carnea roşie şi ocazional dulciurile. Consumul a
minimum 2 litri de lichide şi, desigur, vinul consumat în cantităţi moderate (consumul excesiv de alcool
dăunează grav sănătăţii)!

122
 Conform Ghidului Alimentar pentru Americani
2010, obiceiurile alimentare sănătoase presupun:
− includerea în dieta zilnică a fructelor, legumelor,
cerealelor integrale, produselor lactate cu
conţinut redus de grăsime, carne slabă, carne de
pasăre, peşte, fasole, ouă, nuci
− limitarea aportului de grăsimi saturate, colesterol,
sare şi zahăr
− adaptarea aportului de calorii la nevoile reale ale
organismului.

Bibliografie:
http://www.formaremedicala.ro/wp-content/uploads/2014/07/Recomandari-pentru-o-alimentatie-
sanatoasa.pdf Recomandări pentru o alimentaţie sănătoasă
http://www.csid.ro/diet-sport/dieta-si-nutritie/alimente-sanatoase-vs-alimente-daunatoare-14186411/,
Alimente sănătoase VS Alimente dăunătoare!
http://ro.blastingnews.com/sanate/2015/03/alimentatie-sanatoasa-vs-alimentatie-nesanatoasa-
00293087.html, Alimentatie sanatoasa vs. Alimentatie nesanatoasa
http://www.modeleazacopilaria.ro/obiceiuri-alimentare-sanatos-versus-nesanatos/,Obiceiuri alimentare –
sănătos versus nesănătos
http://www.jaromania.org/upload_tiny_mce/file/MP%20-%20Programe%20JA/MProfesor-alimentatie-
sanatoasa-WEB.pdf,
http://www.businesswoman.ro/ro/index.php?p=articol&a=7689, Un stil de viaţă sănătos la români
înseamnă în primul rând alimentaţie sănătoasă

PROIECTELE EDUCATIVE ÎN SPRIJINUL

ALIMENTAŢIEI SĂNĂTOASE

Prof. VOICAN CRISTINA

Şcoala Gimnazială Nanu Muscel Câmpulung

La iniţiativa şi sub coordonarea unui mare supermarchet din România, acum mai bine de un an, a
fost demarat la nivel naţional un proiect concurs ce încuraja şcolile să participe cu proiecte educative pe
diferite domenii. Şcoala noastră s-a implicat activ, iar cel mai important proiect din punct de vedere al
impactului pentru sănătatea elevilor a fost Pacheţelul sănătos.
Au fost implicaţi aici elevii claselor I-VIII, profesorii diriginţi, profesorii de biologie, părinţi,
reprezentanţi ai Asociaţiei pentru protecţia consumatorilor Campulung, reprezentanţi ai primărie.
Activităţile organizate in cadrul acestui proiect au fost variate, numeroase, teoretice şi practice. Pe
parcursul activităţilor teoretice, elevii au inţeles faptul că dreptul la sănătate este unul din drepturile
fundamentale ale omului, că o alimentaţie sănătoasă şi activitatea fizică de zi cu zi au un impact puternic
asupra corpului şi a minţii prin îmbunătăţirea capacităţii de a învăţa şi de a înţelege, îmbunătăţind
participarea şcolară şi schimbând atitudinile şi comportamentele nocive.
In cadrul intâlnirilor cu părinţii, profesorii diriginţi au explicat că şcoala este unul dintre cei mai
importanţi factori în încurajarea unor atitudini sănătoase şi obiceiuri la copii şi tineri. Şcolile joacă un rol
vital în promovarea în rândul elevilor a unui stil de viaţă sănătos şi activ. Copiii sănătoşi sunt mai puţin
probabil să se îmbolnăvească de boli precum diabetul zaharat sau boli de inimă, iar speranţa de viaţă este
mai mare. Profesorii pot juca un rol important în sprijinirea creşterii unor copii sănătoşi dar pentru aceasta

123
este necesară o bună cunoaştere a relaţiilor dintre elevi şi părinţi deoarece cadrul didactic este cel care
sfătuieşte părintele cum trebuie să acţioneze în virtutea anumitor reguli, cum să îndeplinească anumite
cerinţe, să aleagă bine formele de activitate şi să stabilească anumite sarcini. Tot el este cel care trebuie să
cunoască ce relaţii există în sânul familiei şi mai precis să-i cunoască bine pe părinţi pentru a putea
îndeplini rolul de educator. Numai atunci vom putea cunoaşte cu precizie universul familial al elevilor,
vom putea să ferim elevul de influenţa nefastă a unor părinţi ce nu ştiu cum să-şi hrănească, îngrijească
copilul, cum să-l înveţe să se protejeze pe el şi mediul în care trăieşte.
Această misiune nu este uşor de îndeplinit pentru că există diferite tipuri de părinţi: indulgent,
autoritar, indiferent, protector şi democratic. Atunci când există empatie între profesor şi elevii săi şi
părinţii acestora, ei se află pe aceeaşi lungime de undă, procesul de predare-învăţare se desfăşoară firesc,
fără blocaje, iar rezultatele sunt superioare. Am incercat şi cred că am şi reuşit, să insuflăm părinţilor un
mod de gândire pozitiv, optimist. Niciunde, ca în familie, formarea unui stil de viaţă sănătos, nu găseşte
un climat mai potrivit. Educarea copilului pentru sănătate este o valoare pe care părinţii o pot cultiva cu
cel mai mare succes.
Prezentând piramida alimentelor, elevii au înţeles că o alimentaţie sănătoasă inseamnă
consumarea a diferite alimente aparţinând grupurilor alimentare de baza: proteine, precum carnea,
ouăle şi legumele, lactate, fructe şi legume, cereale, precum pâinea şi pastele făinoase, grăsimi şi dulciuri.
Deşi pare simplu, nu este intotdeauna uşor să se stabilească un meniu sănătos şi adecvat fiecărui individ.
Uneori se consumă mai mult dintr-un singur grup alimentar (preferat) şi se evită consumarea altora sau se
optează din comoditate in defavoarea calităţii.
Un meniu sănătos necesită un plan, un scop, precum şi efortul de a include in mese o varietate de
alimente. Majoritatea persoanelor nu consumă suficienţi nutrienţi deoarece nu includ in mese o cantitate
corespunzătoare din fiecare grup alimentar. Deci, este important să se acorde atenţie nu numai la ce se
consumă, dar şi la ce anume se indepărtează din mesele zilnice.
Trebuie acordată atenţie atât la cantitatea de alimente ingerată, cât şi la grupele alimentare din care
acestea fac parte.
Pe parcursul activităţilor practice, elevii au realizat meniuri sănătoase, au pregătit pacheţele
sănătoase, au realizat desene reprezentând alimente sănătoase.

124
 Proiectul Pacheţelul sănătos ne-a oferit tuturor posibilitatea de a aprofunda domeniul educaţiei
pentru sănătate, de a analiza percepţiile generale cu privire la acest subiect, de a gândi metode şi
instrumente practice şi atractive pentru a oferi elevilor şi părinţilor informaţii, sugestii esenţiale pentru
adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Lucrând pentru acest proiect domeniul educaţiei pentru sănătate a
căpătat o conotaţie deosebită şi astfel, a devenit clar pentru toţi factorii implicaţi în proiect, faptul că
şcoala, autorităţile locale, organismele private joacă un rol important în promovarea sănătăţii în rândul
populaţiei. Sănătatea este fără doar şi poate, bunul nostru cel mai de preţ, stă în puterea noastră să
contribuim la un viitor mai bun al copiilor noştri. Acest lucru poate fi realizat dacă noi înşine
conştientizăm importanţa educaţiei şi îi acordăm sănătăţii locul cuvenit, fiind noi înşine un exemplu
pozitiv.

Bibliografie
1. Educaţie pentru sănătate. Ghid pentru profesori. Proiect Comenius Regio COM-11-PR-06-GJ-RO
Rovinari, 2013.
2. Druţă, Florin, Psihosociologia familiei, E.D.P., Bucureşti, 1998.

125
126
“Sanatatea este comoara cea mai preţioasa
preţioasa şi cel
cel mai uşor de
pierdut; totuşi cel mai prost pa
pazita
zita.”
E. Augier

127
Alimedia (online) = ISSN 2247 – 8078
ISSN – L = 2247 – 8078

128