ANII DE UCENICIE

de Mihail Sadoveanu

Cartea povesteste despre copilaria autorului si pana la momentul in care acesta s-a
asezat la casa lui. Sadoveanu isi aminteste de parintii lui. Mama sa a murit la 34 de ani, iar
tatal sau, conu Alecu, care era la a doua casatorie i-a dat multa libertate. La 12 ani a iesit cu
pusca la vanatoare. Autorul isi aminteste si de invatatorul sau, domnul Busuioc, care l-a
invatat sa citeasca printr-o “lovitura magica”.
Lui Sadoveanu ii placea sa mearga la vanatoare. In Verseni, la bunici, a avut primele
succese vanatoresti. Desi ii placea sa vaneze, nu manca niciodata din animalele vanate.
Cand era la gimnaziul “Alecu Donici” din Folticeni a intrat “sub protectia” unor
elevi mai mari care ramasesera repetenti de mai multe ori. Isi aminteste de profesorii cei mai
exigenti, domnul Stino de franceza si domnul Ciolac de matematica. In anul trei de gimnaziu
Sadoveanu ramane repetent, dar nu renunta sa invete si termina gimnaziul cu rezultate
excelente. In aceasta perioada a scris un roman haiducesc, nuvele, versuri.
Primele versuri cantate sub forma colinzilor pe tema lui Iancu Jianu si a dascalului
din Valea Pascanilor, Ghita Ascundinte, au fost prezentate unor fosti colegi de scoala primara
in iarna anilor 1893 – 1894. Dupa apoape 50 de ani, prin 1940, autorul le-a auzit la Iasi,
modificate si amestecate intre ele.
In 1897, autorul a facut la Iasi “Liceul National”. La acest liceu studiase si tatal sau
doar ca atunci se numea “Academia Mihaileana”. Si aici a intalnit elevi slabi la invatatura, pe
care i-a ocolit. S-a alaturat doar colegilor dornici de invatatura si cultura. Autorul considera
ca liceul din Iasi a fost hotarator pentru cariera sa literara. A publicat in revista bucuresteana
“Viata Noua” nuvele scurte, dar Sadoveanu nu era multumit deoarece era o revista minora,
iar el dorea sa poata publica in “Junimea”. Reuseste sa publice in “Pagini Literare”, o revista
mai bine cotata, sub pseudonimul M.S. Cobuz. A reusit sa redacteze, tot in timpul liceului, si
o revista saptamanala proprie numita “Aurora” care a aparut vreo zece saptamanai.
Sadoveanu isi aminteste de profesorii indragiti din liceu: Victor Castano (franceza),
Grigore Butuianu (istorie), Grigore Burla (greaca), Xenofon Gheorghiu, zis “Codita” (latina),
Ion Paul (germana), Constantin Botez (romana) care mai tarziu a devenit prietenul autorului.
Mai putin apreciati de autor au fost profesorul de romana Petru Fintinaru care se baza prea
mult pe capacitatea de memorare a elevilor si profesorul de matematica zis si “profesorul
teroare” al liceului, domnul Lucescu care taxa nestiinta, dar ignora contributiile pozitive la
ore. Profesorul cu care autorul nu s-a putut împăca era dirigintele clasei, domnul Gavrilescu
profesor de ştiinţe naturale, care insista asupra unor lecţii, nereuşind să termine materia. Este
descris ca având privirea piezişă şi vorbind într-un accentuat grai moldovenesc.
Sadoveanu impreuna cu alti unsprezece colegi, fac o escapada la via lui Ropala din
Galata unde au baut vin si au petrecut cantand. Dirigintele Gavrilescu afla si cei doisprezece
elevi sunt chemati la conferinta profesorilor si pedepsiti cu eliminarea din scoala pentru un
anumit numar de zile fiecare. Unii profesori au considerat pedeapsa prea aspra, iar profesorul
de economie Miclescu poreclit si “Alfabet” s-a opus categoric si a renuntat la catedra dupa
acest incident.
Autorul a fost pedepsit cel mai aspru, mai ales ca el era seful clasei. Suparat,
Sadoveanu merge la tara la un coleg si hotaraste sa-si prelungeasca “vacanta” peste zilele de
eliminare. Chiar ii scrie unui coleg ca vrea sa se inroleze in armata engleza. Auzind si
directorul Burla care in urma discutiilor cu alti profesori incepuse sa isi schimbe parerea in
legatura cu pedeapsa, se ingrijoreaza. Cand Sadoveanu se intoarce, directorul scolii il
numeste prefect al liceului, facand astfel disciplinarea domnului Gavrilescu ineficace. In
urma acestei intamplari, Sadoveanu descrie incidentul in stil de poem eroi-comic, numit
“Tragediile Galatiei”. Printre colegii de liceu, Sadoveanu era privit drept “autor consacrat”.
Sadoveanu citea mult si avea obiceiul de a citi, uneori cu sila, si altora “Amintirile” lui
Creanga sau poeziile lui Eminescu.
Sadoveanu era intr-un orasel din nordul Moldovei. Acolo il intalneste pe Ionita
Rovei, pe care nu-l mai vazuse de 8 ani. Pe atunci Ionita lucra ca secretar la o scoala din Iasi,
fiind in acelasi timp si student. Umbla imbracat saracacios si nu ii placea serviciul pe care il
avea. In schimb se bucura tare cand avea posibilitatea sa petreaca timp in natura, fiind
colectionar de flora si fauna. Acum, dupa 8 ani, Ionita Rovei era profesor, era imbracat bine
si avea aceeasi pasiune de colectionar. Devin buni prieteni mai ales ca si lui ii placea
vanatoarea ca lui Sadoveanu.
Autorul relateaza si despre intalnirea cu George Cosbuc. Acesta era intr-un tren care
mergea spre Iasi.
Sadoveanu citea colectii de reviste unele mai bune, altele mai de slaba calitate.
Publica in “Pagini Literare” alaturi de Cosbuc, Vlahuta, Caragiale. In 1900 Sadoveanu
impreuna cu Mihai Rusu scoate revista literara “Lumea”. Pe revista nu apare numele sau
deoarece era incaelev si nu avea voie sa publice cu numele real.
La sfatul tatalui sau, Sadoveanu pleaca in Bucuresti la facultate. Sta in gazda la o
vaduva italiana impreuna cu Neculai Dunareanu. Negasind serviciu, Sadoveanu rabda de
foame, vinde din cartile personale pentru a face rost de bani. Se intalneste cu vechiul sau
prieten Nicusor Beldiceanu. In toamna cei 3 prieteni merg la Acaemia de Muzica si Teatru a
lui Th. M. Stoenescu care publica “Revista Literara”. In urma unor conflicte legate de
publicarea in acelasi numar a mai multor nuvele ale sale, Sadoveanu pleaca din academie
impreuna cu prietenii sai. Dupa plecare prietenilor sai din Bucuresti, Sadoveanu pleaca si el
la Folticeni unde il astepta Ecaterina Bilu, sora unui prieten decedat. Cei doi se casatoresc in
1901 si raman in Folticeni pe strada in care locuise si Creanga.
Autorul ramas in Folticeni asteapta incorporarea pentru stagiul militar. Ocupat cu
scrisul, uita sa trimita actele de studii care ii permiteau sa faca armata doar un an si in
octombrie este chemat la serviciul militar pentru a face armata la Iasi timp de 3 ani. Ajuns la
biroul local afla ca este lasat la vatra pana la noi ordine si ca poate depune actele de studii
pentru a face armata mai aproape de casa. Este rechemat 2 luni mai tarziu si i se permite sa
doarma si sa manance acasa.
In 1903 Sadoveanu primeste instiintare ca revista “Semanatorul” a lui Cosbuc si
Vlahuta cauta colaborare cu tineri scriitori si accepta sa mearga la Bucuresti. In 1904
Sadoveanu isi aduce si sotia si copilul la Bucuresti si publica romanul “Soimii” si volumul de
nuvele “Povestiri”.
George Coşbuc îl îndeamnă să colaboreze la revista pentru popor „Albina”, iar Titu
Maiorescu doreşte să îl vadă si il ajuta sa contribuie la “Convorbiri literare”. Regina poetă
Carmen Sylva cere să îl vadă, iar Academia Română îl premiază pentru cele două cărţi de
debut, însă Sadoveanu omite să îi mulţumească lui Maiorescu pentru raport.
În 1905 este înaintat subşef la Direcţia Artelor, unde primeşte înştiinţări în legătură cu
comorile. Discută cu Spiru Haret, care nu mai este ministru, despre cercurile culturale săteşti
şi despre necesitatea de a se introduce în bibliotecile săteşti cărţile potrivite, mai ales Biblia.
Autorul realizeaza ca era prins în prea multe activităţi si îşi exprimă dorinţa de a pleca
din capitală si sa se mute in Moldova. Vorbeşte cu prietenul sau Beldiceanu să se mute
amândoi înapoi în Folticeni. Sadoveanu se mută la Folticeni in 1906, unde dă arvună pentru
o livadă în numele lui Beldiceanu. Acesta însă se răzgândeşte, iar Sadoveanu rămâne să
plătească singur preţul livezii. Îşi construieşte casa pe care şi-a dorit-o într-o singură vară si
in acelaşi an scrie patru volume: „Vremuri de bejenie”, „Însemnările lui Neculai Manea”,
„Oameni şi locuri” şi „Mormântul unui copil”, marcând astfel sfârşitul anilor de ucenicie.