ANALIZA CONCEPTULUI DE ECOTURISM

6.4.1. SCURT ISTORIC

Ecoturismul a existat dintotdeauna, adică de când a apărut turismul, dar nu a fost

conştientizat. Poate s-a manifestat, pentru început, încă din secolul XIX prin Parcul
Yellowstone creat în SUA, având ca scop protecţia mediului natural înconjurător
(“environmentul”). O primă structurare conceptuală a ecoturismului poate fi luată în calcul
în anii din jurul lui 1970 prin anumite forme asociative care au început să apară, ca şi prin
mişcările contestatare faţă de societatea de consum (ex. hippie). Budowski se pare că a
inventat noţiunea de ecoturism, ca o opoziţie între turismul de masă şi turismul respectuos
faţă de natură, care să nu mai fie distructiv, ci constructiv (Devellis E.,2006). În prezent,
ecoturismul a devenit o activitate economică, ce are mai multe sinonime, mai mult sau mai
puţin identice: turismul verde, turismul solidar, turismul echitabil, turismul responsabil,
turismul durabil ş.a., turism care în principiu se practică în arii protejate (exemplu de zone
Natura 2000).

6.4.2. ECOTURISMUL ŞI MEDIUL

În turismul de aventură şi cel natural sau în cel solidar, precum şi în ecoturism,

natura este în centrul atenţiei, iar toate aceste forme de turism sunt orientate spre natură.
O diferenţă majoră între turismul în natură şi turismul de aventură constă în faptul că un
aventurier caută emoţii puternice şi nu îi este teamă de situaţii periculoase, în timp ce un
turist în natură este mulţumit cu peisajul deosebit (Pihlstrom, 1993). Diferenţa dintre
ecoturism, pe de o parte, şi celelalte, pe de altă parte, este aceea că ecoturismul prin
definiţie are o structură mulată pe dimensiunea sustenabilă şi pe abordarea cu focalizări
multiple. Toţi actorii implicaţi în ecoturism, dar şi mediul înconjurător, trebuie să
beneficieze de această activitate turistică pe termen lung.

Pentru a înţelege corect conceptul de ecoturism şi a fi în concordanţă cu definiţia

centrată pe complexitatea şi ideea centrală comună, considerăm că este oportun de a
pleca în analiza conţinutului conceptului de ecoturism de la câteva aspecte esenţiale
descrise de ecologie (tabelul 2).

Structura arealului ecoturistic în funcţie de tipurile de ecosisteme

Tabelul 2

Nr. Categoria de peisaj Componente ale Areal şi obiective

teritorial peisajului
Crt. turistice de vizitat
1 Zone umede - ape curgătoare - locuri de plimbare, pescuit
636w2221g
(inclusiv ariile - delta - locuri de plimbare, pescuit
protejate) 636w2221g
- zona litorală - locuri de plimbare, pescuit
636w2221g
- lacuri - locuri de plimbare, pescuit
636w2221g
2 Zone subterane - peşteri - circuite speologice
3 Zone terestre - tundra - drumeţii, circuite specifice
- muntele - ecoturism montan
- ecosisteme naturale - pădurile - silvo-turism
- stepele - drumeţii, circuite specifice
(inclusiv ariile - savanele - drumeţii, circuite specifice
protejate) - deşerturile - drumeţii, circuite specifice
 4 Zone terestre - spaţiul rural - turism rural
- spaţiul - ferme agrozootehnice
- ecosisteme - crescătorii pentru vânat
amenajate agro-silvic - unităţi şi rezervaţii cinegetice
- parcuri de vânătoare
(conţin anumite grade - spaţiul acvatic - culturi de alge, creveţi, stridii etc.
de practicare a - rezervaţii şi locuri de pescuit
ecoturismului) - spaţiul urban - circuite specifice (nu ecoturism)

Din datele prezentate în tabelul 2 constatăm că în realitate putem vorbi despre

grade diferite de efectuare a ecoturismului, care sunt influenţate de numeroşi factori. Legat
de această problemă este sistemul de certificare în ecoturism, de asemenea în plină
dezbatere internaţională, dar care nu face obiectul prezentei lucrări.

Ceea ce ne interesează însă este, ca în baza tabelului 2 să putem analiza locul

ecoturismului în spectrul larg al turismului sustenabil.

6.4.3. PRINCIPIILE ŞI DIMENSIUNILE ECOTURISMULUI

În primul rând putem constata o serie de trăsături comune la nivel mondial ale
ecoturismului (Duclos, E., 2006), regăsit în toate tipurile de areal şi în ceea ce-i priveşte pe
toţi actorii turistici, dimensiuni care îl poate duce spre un turism complet (tabelul 3).

Trăsături comune ale ecoturismului

Tabelul 3

Nr. Categoria Descrierea

Crt.
1 Dimensiunea de mediu
2 Dimensiunea educativă
3 Dimensiunea economică
4 Dimensiunea culturală
5 Dimensiunea de
sustenabilitate
 prin ecoturism Natura este consumată în mod diferit în
funcţie de informaţi, protecţie şi respect faţă de mediu
 prin ecoturism educaţia se poate face pe mai multe
direcţii: pentru turişti, pentru populaţiile locale şi pentru
actorii spaţiului rural
 prin ecoturism se ajută dezvoltarea locală, cu beneficii
pentru populaţia locală: crearea de bogăţie şi de
bunăstare locală
 descoperirea şi punerea în valoare a culturii locale, a
tradiţiilor specifice societăţii locale
 se respectă natura, resursele energetice, resursele
umane locale etc, ceea ce face posibilă construcţia pe
termen mediu şi lung

Legat de dimensiunea de sustenabilitate, care probabil este fundamentală pentru

ecoturism, sunt necesare o serie de precizări.

Importanţa realizării unui echilibru între dezvoltarea economică şi conservarea

mediului a fost accentuată în faza iniţială de dezvoltare a ecoturismului (Grenier et al.,
1993; Shanklin, 1993). Importanţa unui echilibru între diferitele interese poate fi regăsită în
multe linii directoare care privesc dezvoltarea unui turism sustenabil (D’Amore, 1992).
Abordarea echilibrului a fost pusă în discuţie de Hunter (1995, 1997), care consideră că
dezvoltarea sustenabilă a turismului nu este întotdeauna în concordanţă cu dezvoltarea
sustenabilă într-un context mai larg şi consideră că un echilibru este adesea un negoţ.
Hunter susţine (1997, p.864) că turismul sustenabil ar trebui să fie privit ca o paradigmă
care se poate adapta şi precizează că cercetarea în turismul sustenabil ar beneficia de o
analiză mai profundă a literaturii de dezvoltare sustenabile mai largi. Principiile pentru
dezvoltarea sustenabilă, prezentate în tabelul 4, constituie azi baza pe care o folosesc
cercetătorii când dezvoltă principii pentru ecoturism (Kjessel şi Larsson, 1993).

PRINCIPIILE DEZVOLTĂRII SUSTENABILE

PE CARE AR TREBUI SĂ LE ADOPTE ECOTURISMUL

Tabelul 4

Nr. Principii ale ecoturismului, ca turism sustenabil

Crt.
1 Ecoturismul ar trebui să fie neconsumativ
2 Mediul influenţează comportamentul actorilor implicaţi în turism
3 Situaţia locală influenţează dezvoltarea
4 Planificarea pe termen lung trebuie să fie un punct central
5 Ecoturismul trebuie să sprijine economia locală
6 Ecoturismul trebuie să sprijine dezvoltarea locală
7 Ecoturismul trebuie să fie dinamic
8 Aspectele morale şi etice trebuie luate în considerare
9 Nevoile vizitatorilor trebuie avute în vedere
10 Ecoturismul ar trebui să fie o experienţă a zonelor autentice
11 Ecoturismul ar trebui să fie educativ
12 Ecoturismul nu trebuie să distrugă alte industrii

O analiză a principiilor prezentate în Tabelul 4 indică faptul că ecoturismul este o

formă de turism care nu depăşeşte capacitatea de dezvoltare a unei zone, iar, pe de altă
parte, contribuie la dezvoltarea sustenabilă şi la conservare. Ecoturismul trebuie să fie
neconsumativ, iar nivelul şi scopul ecoturismului este determinat de fragilitatea mediului
(natură, cultură, aspecte sociale). Economia locală trebuie sprijinită şi trebuie avută în
vedere o perspectivă pe termen lung. In acest context industria turismului trebuie să
sprijine dezvoltarea sustenabilă şi ar trebui adoptată o abordare de management etic,
dinamic (Malloy şi Fennell, 1998) de către toţi actorii locali implicaţi în ecoturism : Turişti,
Tour-operatori, Organizaţii de turism, Autorităţi, Localnici, Natura, Asociaţii pentru mediu,
Media, Sindicate/politicieni, Planificatori, Universităţi şi alte instituţii din educaţie, Instituţii
financiare.

Definiţiile prezentate în această lucrare arată că ecoturismul trebuie să sprijine

dezvoltarea locală, iar ecoturiştii trebuie să se comporte într-un mod nedistructiv.
Întrebarea centrală se pune cu privire la actorii care trebuie să coopereze şi relaţiile care
sunt esenţiale în aceste colaborări. Moore şi Carter (1993) accentuează coordonarea
dintre doi actori, manageri de resurse şi tour operatori.

Următoarele grupuri de actori trebuie să coopereze: turiştii, companiile de turism

(industria turismului), autorităţile şi localnicii. Ideea că există patru grupe principale de
actori care trebuie să coopereze poate fi regăsită în pentagonul magic al dezvoltării
sustenabile prezentat de Muller (Finnish Tourist Board, 1995) şi în cadrul conceptual
integrat pentru fenomenele de ecoturism dezvoltate de Hvenegaard (1994).

Pe de altă parte, în conceptul de ecoturism importanţa clienţilor, şi anume turiştii,

nu trebuie uitată, ci inclusă într-o abordare echilibrată. Ecoturiştilor trebuie să li se ofere
zone autentice şi posibilităţi de implicare de a fi activi, de a învăţa. Toţi actorii ar trebui să
beneficieze de pe urma unei dezvoltări a ecoturismului, cel puţin pe termen lung, iar o
staţiune ecoturistică trebuie să fie considerată ca parte a unui context mai larg. Aşadar,
nu este suficient să ne orientăm doar spre staţiune, ci trebuie să includem în planurile de
dezvoltare şi împrejurimile, aşa cum Ayala (1996) propune un master plan ‘staţiune-plus’.

6.4.4. ELEMENTE DE DEZVOLTARE A ECOTURISMULUI

Ecoturismul este o formă sustenabilă şi specifică de turism. Turismul sustenabil,

după cum s-a mai arătat, constă în principii la care ar trebui să se adapteze toate formele
de turism. Importanţa de a lua în considerare caracteristicile unice ale unei zone turistice
în momentul în care se dezvoltă turismul sustenabil este accentuată de Hunter (1997) în
prezentarea paradigmei care se poate adapta, ca de exemplu în privinţa ecoturismului.

Dezvoltarea ecoturismului este o stare, un rezultat al dezvoltării sustenabile a

turismului, care urmează următoarele principii: (a) ar trebui să existe focalizare pe
beneficiile economice pe termen lung; (b) dezvoltarea ar trebui să fie sensibilă la nevoile şi
aspiraţiile populaţiei gazdă; (c) ecoturismul ar trebui practicat pe o scară care să respecte
caracterul zonei; (d) ar trebui să existe o recunoaştere a valorii intrinsece a mediului; şi (e)
ar trebui să existe o focalizare asupra echilibrului dintre aspectele ecologice şi economice
(Owen et al., 1993).

Numărul actorilor implicaţi în dezvoltarea turismului variază de o zonă la alta.

Toate părţile implicate în ecoturism trebuie să coopereze, să se concentreze pe
sustenabilitate (Hunter, 1995) şi să accentueze dimensiunea educaţională (Ceballos –
Lascurain, 1993a). Ecoturistul a trebuit să accepte standardul oferit de staţiune, să se
adapteze la tradiţiile locale şi să fie dornic să înveţe şi să se supună restricţiilor . O
strategie „win-win-win” trebuie să fie acceptată de actorii din zona turistică (Elkington,
1994). În dezvoltarea ecoturismului, mediul, companiile şi turiştii trebuie să beneficieze de
pe urma acestei activităţi, dar fără să se uite de comunitatea gazdă, care trebuie implicată
de la începutul procesului. Ecoturistul nu ar trebui să intervină în dezvoltarea naturală şi
să exploateze resursele.

6.4.4.1. DEZVOLTAREA ECOTURISMULUI PRIN ELEMENTE DE

MANAGEMENT OPERAŢIONAL

Din perspectivă operaţională dezvoltarea ecoturismului presupune o serie de

aspecte dintre care le enumerăm pe cele mai importante: (a) considerarea resurselor de
afaceri (sisteme de finanţare, planuri de afaceri etc.); (b) asigurarea informaţiei ecoturistice
(prin pagini pe internet, prin material bibliografic explicativ şi ilustrativ, prin ghizi
profesionişti etc); (c) realizarea de structuri instituţionale ecoturistice şi de educaţie în
ecoturism (centre de ecoturism, asociaţii de ecoturism, ecohoteluri, ecopensiuni,
ecolocalităţi, ecoturişti, ecocetăţeni localnici etc.)

O sinteză a modului de dezvoltare a ecoturismului şi de principii de management

aplicate în diverse ţări este prezentată în tabelul 5.

ASPECTELE ESENŢIALE ALE DEZVOLTĂRII ECOTURISMULUI,

CU SPECIFICUL SĂU ÎN DIFERITE ŢĂRI ALE LUMII

Tabelul 5

Nr. Ţara Caracteristici ale managementului operaţional Autorul

Crt.
1 Brazilia Ecoturismul în Bazinul Amazon se caracterizează Wallace şi Pierce
prin „cooperarea dintre IBAMA, EMAMTUR, (1996, p.870)
EMBRATUR, FVA, alte agenţii guvernamentale şi
ONG-uri şi sectorul comercial este esenţială”.
IBAMA = Brazilian Institute for Environment and
Renewable Natural Resources , EMAMTUR = The
state of Amazonas Tourist Board, FVA = Fundacao
Vitoria Amazonica (Wallace şi Pierec, 1996).
Studiile de caz sprijină ideea unei colaborări
strânse între diferiţi actori.
2 Slovenia Dezvoltarea turismului rural în satele slovene are Koskak (1998)
nevoie de implicarea actorilor de la nivel naţional şi
local.
3 Ţara Galilor Pentru dezvoltarea turismului sustenabil este Owen et al.
importantă prezenţa unui oficiu turistic activ. (1993)
4 Mexic Un proiect de dezvoltare a turismului sustenabil Long (1993)
trebuie condus la nivel de comunitate, iar
importanţa participării rezidenţilor a fost identificată
în momentul studierii dezvoltării ecoturismului în
Punta Lagu
5 Australia Ideea unui proiect de dezvoltare a turismului Brown şi Essex
sustenabil este sprijinită de studiile efectuate la (1997),
Cape Byron Headland Reserve, în New South
Wales,
6 Finlanda La începutul anilor 1990 ecoturismul nu a fost Ceballos-
acceptat, deoarece a fost privit ca fiind turism în Lascurain (1987),
natură şi a fost considerat în special la nivel (Katila, 1993),
operaţional; apoi că ecoturismul distruge zonele pe (Pihlstrom et al.,
care le vizitează turiştii (CTF, 1993) din cauza lipsei 1995), (Hemmi,
zonelor potrivite pentru ecoturism; se consideră că 1995), Lampen
„turismul în zone naturale” ar trebui dezvoltat; dacă (1994), Hentinen
ecoturismul este turism în zone netulburate fără a (1993) şi Seppala
lua în considerare consecinţele, atunci turismul (1993), (Pihlstrom
sustenabil este un concept mai potrivit, legat de: ez al., 1997).
consumul de apă şi energie, probleme legate de (Borg et al.,
îndepărtarea deşeurilor, precum şi asupra 1997).
importanţei actorilor bine informaţi de pe piaţa
turistică şi asupra unui management bine
organizat. Un studiu complementar a fost realizat în
1996 prin studierea modului în care ISO 14001
(Standarde Internaţionale pentru Managementul
Mediului) şi EMAS (Schema ECO-Management şi
de Audit) ar putea fi implementate în diferite
companii de turism finlandeze
7 Franţa, Ecoturismul s-a dezvoltat pe ambele direcţii, spre Proiect Grundvig
Belgia şi Natură şi spre Economic; sunt multe nuanţe de 2
Portugalia exprimare a ecoturismului, creativitate şi diversitate
mare; sistem de organizare dezvoltat, dar mai puţin 06-G2-168,
unitar; bună conlucrare între actorii locali; sistemul
de educaţie în ecoturism bine dezvoltat. 2006-2008
8 Romania Potenţial foarte mare pentru ecoturism atât în ariile Proiect Grundvig
protejate, cât şi în alte zone naturale sau în spaţiul 2
rural; biodiversitatea (flora şi mai ales fauna) mult
peste media europeană (Munţii Carpaţi, Delta 06-G2-168,
Dunării etc.); sistem de organizare mai puţin unitar,
dar cu noi structuri instituţionale; dezvoltarea 2006-2008
actuală a ecoturismului mai mult spre natură şi mai
 puţin spre economic; slabă conlucrare între actorii
locali; reforme în sistemul de educaţie în ecoturism.

După cum se poate constata din tabelul 5, interesul în dezvoltarea ecoturismului

a crescut în multe ţări în ultimul deceniu şi aproape toate cercetările s-au concentrat pe
partea de servicii şi pe dezvoltarea staţiunilor în concordanţă cu principiul dezvoltării
sustenabile (Ayala, 1996; Burch, 1997, Gruia, 2006). O staţiune ecoturistă fără turişti nu
poate fi sustenabilă. Astfel, o cercetare mai profundă ar fi binevenită, situaţiile foarte
diferite de la o ţară la alta sau de la o regiune la alta în cadrul fiecărei ţări.

O problemă centrală încă nerezolvată se referă la numărul de turişti dispuşi să

plătească excursii care sunt “mai sustenabile” decât turismul în masă. Deşi mediul
înconjurător este un punct central, trebuie să reţinem faptul că şi acest tip de turism
trebuie să se bazeze pe activităţi profitabile, iar turiştii trebuie să aibă posibilitatea să se
bucure de sejurul lor (D’Ayala, 1995; Giannechini, 1993). Legat de această remarcă, o altă
problemă importantă nerezolvată face referire la cât confort au nevoie turiştii. Sunt ei
dispuşi să plătească un preţ mai mare pentru standarde mai joase, şi anume pentru o
realitatea mai autentică? Aici este problema de educaţie ecoturistică, pe de o parte, şi se
face legătura dintre management şi marketingul ecoturistic, pe de altă parte.

6.4.4.2. DEZVOLTAREA ECOTURISMULUI PRIN ELEMENTE DE MARKETING

Segmentul de turism cu creşterea cea mai mare este turismul orientat spre
natură, care include ecoturismul (Ceballos-Lascurain, 1993b). Piaţa turistică devine mai
„verde” şi tot mai mulţi turişti iau în considerare aspectele ecologice ale staţiunilor atunci
când se decid să plece în vacanţă (Oficiul Turistic Finlandez, 1995). Un studiu privind
hotelurile finlandeze de pildă, arată că aproape toate hotelurile introduc politici de
management ecologice (verzi). Dezvoltarea este înceată dar se îndreaptă spre direcţia
potrivită. Tour-operatorii sunt mai pasivi. Ei aşteaptă ca piaţa să fie activă şi ca turiştii să
ceară alternative sustenabile (Bjork, 1996).

Interpretarea diversă a ecoturismului obstrucţionează dezvoltarea sa şi procesele

de marketing. Marketing înseamnă „a oferi şi a ţine promisiuni”. (Bitner, 1995) şi Wight
(1993) arată cât de important este să foloseşti conceptul potrivit în marketing. A vinde
ecoturismul consumatorilor nu ar trebui să cauzeze probleme din cauza nivelului scăzut
de cunoştinţe pe care ei le au în ceea ce priveşte ecoturismul. A vinde ecoturismul
turiştilor străini poate fi mai solicitant. De exemplu, turiştii germani au o mai bună
cunoaştere în ceea ce priveşte ecoturimul (Hentinen, 1993) şi există riscul de a realiza un
marketing înşelător datorită punctelor de vedere diverse în rândul companiilor de turism cu
privire la ecoturism (Bjork 1996). De exemplu, promisiunea că o anumită staţiunea este o
„ecostaţiune”, dacă nu este ţinută, adică realitatea nu corespunde cu aşteptările,
rezultatul va fi acela de a avea turişti nemulţumiţi, nesatisfăcuţi.

Ecoturismul are, după cum s-a discutat, un accent puternic pe dimensiunea

ecologică şi de aceea este important ca marketingul ecoturistic să fie privit din perspectiva
cererii, care include cererea de Natură. Astfel, ecoturismul nu poate fi dezvoltat şi
gestionat pentru a sprijini o dezvoltare sustenabilă, dacă nu pune accent şi pe turişti şi pe
comportamentul acestora (Hunter, 1995). Este esenţial să înţelegem cum interpretează
turiştii conceptul de ecoturism din perspectiva de marketing. Ecoturimul este solicitant şi
scump, iar riscul de a avea turişti nesatisfăcuţi este mare datorită interpretării diverse a
conceptului de ecoturism. Între teorie şi practică poate fi o mare distanţă, fiind necesar ca
teoria să fie ajustată la complexitatea şi diversitatea realităţii. Acest lucru este posibil după
ce este stabilită o bază teoretică solidă, inclusiv privind definirea clară a ecoturismului şi
încadrarea precisă în turismul sustenabil.
 Dintr-o perspectivă a marketingului, este estenţial ca un produs să fie vândut
corect (Wight, 1994). Marketingul în turism este marketing de imagine, iar cu atât mai mult
în ecoturism importanţa promisiunilor trebuie accentuată şi respectată (Ryan, 1991).
Trebuie precizat faptul că turiştii conturează imagini mentale şi aşteptări în privinţa
ecoturismului, în parte şi datorită marketingului. Contează foarte mult mesajul pe care o
companie turistică se decidă să-l folosească când îşi vinde produsul.

Dezvoltarea proiectelor în turism şi a programelor de marketing pot fi detsul de

lente. Natura este o resursă pe care o regăsim în toate ţările. Pentru a putea concura cu
succes totul depinde de calitatea şi de ritmul de dezvoltare. Se observă ţări cu o
dezvoltare destul de lentă, pentru care este dificilă concurenţa cu ţări ca Irlanda, Rusia şi
Canada într-o perspectivă mai largă. Canada are spre exemplu un program de ecoturism
bine dezvoltat, Irlanda are resurse naturale unice, iar Rusia are un potenţial de dezvoltare
uriaş (Bowes, 1993; Suomen Iuonto, 1996). Pentru a fi competitiv este nevoie de definiţii
stricte pentru diferitele forme de turism din care se pot dezvolta principii, linii directoare şi
reglementări adecvate (Wallace şi Pierce, 1996), precum şi un mediu de afaceri care să
intensifice cooperarea şi dezvoltarea de pachete de ecoturism complete, de interes atât
pentru turiştii locali cât şi pentru cei străini.

X x

Rezumând conceptele analizate în acest capitol, menţionăm că turismul

sustenabil reprezintă organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de agrement, de recreare
sau în alte scopuri şi cu activităţile conexe, care vor ţine cont de impactul asupra mediului
şi de susţinerea pe care o poate da acesta activităţilor produsului turistic respectiv, pentru
a menţine viabilitatea în arealul respectiv, pe o perioadă nedefinită de timp.

Ecoturismul reprezintă activitatea prin care industria turistică, turiştii, autorităţile

şi localnicii cooperează pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii în zone
autentice, pentru a admira bogăţia ecologică, pentru a studia, pentru a înţelege şi a se
bucura de Natură şi de diversitatea culturală într-o manieră care nu exploatează resursele
şi care va ţine cont de impactul asupra mediului şi de susţinerea pe care o poate da
acesta activităţilor produsului turistic, pentru a menţine viabilitatea în arealul respectiv, pe
o perioadă nedefinită de timp.

Ecoturismul are o serie de însuşiri specifice care îl diferenţează în cadrul

turismului sustenabil, şi anume se desfăşoară cât mai aproape de natura necontaminată şi
nemodificată de acţiunea omului, în special în ariile protejate, contribuie atât la
conservarea naturii cât şi la dezvoltarea sustenabilă (durabilă) locală, infrastructura se
dezvoltă ţinând seama de valorile tradiţionale şi de principiile ecologiei.