CAPITOLUL 2 - INFLAŢIA ÎN ROMÂNIA

Economia unei ţări reprezintă cadrul fundamental de dezvoltare şi afirmare

economico-socială a oamenilor. Privind aceste economii ca entităţi bine conturate, a căror
dezvoltare presupune stabilirea unor rapoarte economice optime, nu putem ignora fenomenele
monetare, deoarece moneda este însăşi elementul cheie al vieţii economice şi sociale.
Unul din cele mai importante obiective ale politicii economice este, în cazul majorităţii
statelor contemporane, combaterea sau măcar limitarea inflaţiei. Cu toate acestea, nu numai
definirea şi măsurarea inflaţiei, ci şi însăşi natura fenomenului inflaţionist actual, precum şi
mijloacele cele mai potrivite de luptă contra inflaţiei continuă să provoace numeroase
controverse. Deşi există diferenţieri între diversele curente de gândire economică, socială şi
politică privind natura şi efectele inflaţiei, se poate vorbi de un consens privind necesitatea
controlării inflaţiei şi evitării procesului inflaţionist.
Inflaţia este considerată de cei mai mulţi specialişti ca fiind unul dintre cele mai grave
dezechilibre macroeconomice care pun în pericol dezvlotarea şi progresul economic al unei
ţări. “Ce este inflaţia?” este o întrebare pe care mulţi ne-o adresăm din curiozitate observând
că banii nu ne mai ajung de la o lună la alta. Chiar dacă în prezent, salariile angajaţiilor au
crescut aceştia cumpără mai puţine mărfuri. Practic, vedem că salariul creşte pe hârtie însă, în
realitate el scade şi astfel oamenii nu îşi mai pot satisface integral nevoile, fiind nevoiţi să
renunţe la acestea.
România a reuşit după 24 de ani de capitalism să intre în Occident din punctul de
vedere al inflaţiei.
Producţia agricolă foarte bună şi reducerea TVA la produsele de panificaţie au dus
inflaţia la 1,55% în decembrie 2013, nivelul minim al ultimilor 24 de ani, inflaţia încadrându-
se la limita inferioară în intervalul ţintit de BNR pentru anul trecut, de 1,5-3,5%.
Banca centrală a mai atins ţinta de inflaţie în anii 2006 şi 2011. Este pentru prima dată
când România are o inflaţie anuală de sub 2%, adică limita uzuală în ţările occidentale, la care
visa în anii de hiperinflaţie şi inflaţie galopantă din perioada 1990-2000.
Stabilizarea inflaţiei la aceste niveluri joase este o performanţă în condiţiile în care
până în 2004 România avea rate anuale ale inflaţiei exprimate prin două cifre, spune Eugen
Şinca, analist - şef la BCR.
În 2005, în primul an de ţintire a inflaţiei, preţurile de consum au înregistrat o creştere
anuală de 8,6% faţă de ţinta de 7,5%, în anul 2006 inflaţia anuală a coborât spectaculos la
4,9%, sub ţinta de 5%, iar în anul 2007 a urcat înapoi la fel de spectaculos până la 6,6%, peste
ţinta de 4%.
Nici în perioada 2008-2010 inflaţia anuală nu a reuşit să ajungă în intervalul ţintit de
BNR. Lupta cu preţurile a devenit mult mai dură pe fondul crizei financiare internaţionale, al
scumpirii explozive a petrolului şi a altor materii prime.
Anul 2011 s-a încheiat cu o inflaţie de 3,14%, în ţintă, în timp ce în 2012 România a
ajuns la o rată a inflaţiei de 4,95%, în afara intervalului ţintit, în urma producţiei agricole
slabe, a scumpirii energiei, a gazelor şi a petrolului, precum şi din cauza deprecierii leului.
Cererea slabă din economie nu a putut contrabalansa o serie de creşteri de preţuri.

1
 CAPITOLUL 2.1 - EVOLUŢIA INFLAŢIEI ÎN PERIOADA 1990- 2000
În perioada 1990-2000 inflaţia în România, comparativ cu celelalte ţări aflate în
tranziţie de la economia de tip centralizat la economia de piaţă, a avut forme de manifestare
şi caracteristici diferite de aceste ţării. Procesul inflaţionist din ţara noastră a fost de mai lungă
durată şi în acelaşi timp amplitudinea pe care a atins-o a fost mai mare, aceasta datorându-se
într-o măsura mai mare sau mai mică şi unor cauze ce au ţinut de condiţiile economice din
România de la începutul anilor'90 şi de natură şi ritmicitatea masurilor care au fost luate în
direcţia liberalizării preţurilor şi a dorinţei relansării economiei naţionale.
După mai bine de 40 ani de economie centralizată de tip socialist la 22 Decembrie
1989 România intră într-o perioadă de tranziţie economică ce are ca scop trecerea la economia
de piaţă liberă , concurenţială social umanistă. Poporul român aoptat definitiv pentru
economia de piaţă şi mecanismul ei funcţional .
Revoluţia din decembrie 1989 are meritul de a-l fi ajutat să înţeleagă rapid, aproape
instantaneu căsistemul economic bazat pe monopolul absolut al proprietăţii socialiste de stat
s-a dovedit a fi falimentar , că mecanismul economic de comandă nu mai putea asigura
orientarea energiilor creatoare ale naţiunii pe făgaşul lor normal, spre satisfacerea nelimitate şi
continuă diversificare.
Opţiune ţării noastre pentru un asemenea tip de economie s-a bazat deci în primul
rând, pe experienţa nemijlocită a maselor, care au ajuns la concluzia că sistemul ce-i fusese
impus nu răspundea criteriilor de raţionalitate şi eficienţă. Ruptura hotărâtă cu trecutul
economiei „socialiste” s-a făcut pe baza constatărilor directe ale lipsei de funcţionalitate a
vechiului mecanism, constatări făcute pe viu de către fiecare dintre cetăţenii ţării şi de toţii
laolaltă. Calea de urmat pentru alichida structurile vechi şi a crea cadru instituţional necesar
opririi căderii economiei naţionale aflate într-o profundă criză şi deschiderii ei spre o evoluţie
normală pe traiectoria progresului nu mai poate fi găsită spontan, pe baza sumei
entuziasmului revoluţionar al tuturor. Economia de piaţă contemporană este deosebit de
complexă şi de variată , interesele agenţilor economici sunt nu numai foarte diferite ci şi
divergenţe.De aceea fundamentarea ştiinţifică a unei strategii de înfăptuire a economiei de
piaţă în România s-a dovedit a fi obligatorie , problemă ce a presupus analize şi dezbaterii
ample. Acestea au fost concretizate în obiective şi strategii ale guvernelor ce s-au succedat pe
parcursul ultimului deceniu. Din punct de vedere inflaţionist în perioada1990-2000 România a
avut o inflaţie galopantă (denumită şi cu două cifre) , când creşterea preţurilor este mai mare
de 10% anual.
Cauzele inflaţiei fiind:
 Emisiunea excesivă de monedă peste oferta de bunuri şi servicii . Aceasta
atrage după sine un „surplus de cerere” şi ca urmare creşterea ansamblului
preţurilor. Mărirea preţurilor are loc nu prin simpla sporire a cantităţilor de
bani, ci prin creşterea cererii pe care acesta o face posibilă.

 Excedent de cerere agregat (inflaţie prin cerere) . Ea apare datorită creşterii

cererii agregate, în condiţiile în care oferta agregată rămâne în urma cererii
sau se micşorează.Cererea agregată poate să crească . Inflaţia prin
cerere presupune situaţia în care nu

2
 este posibilă mărirea corespunzătoare a ofertei datorită capacităţilor de producţi
e limitată , în consecinţă ajustările au loc prin creşterea preţurilor şi nu prin
sporirea cantităţii de mărfuri în proporţiile necesare.

 Creşterea costurilor de producţie(inflaţia prin costuri) . Mărirea costurilor nu

stimulează producţia şi ,ca urmare oferta de mărfuri scade iar preţurile cresc.
Costurile de producţie
se măresc atunci când remunerarea factorilor de producţie cresc mai mult decât
productivitatea lor. Un loc important în acest sens îl ocupă sporirea
cheltuielilor pentru salarii neînsoţită de o creştere superioară a productivităţii
muncii. În acelaşi sens , al creşterii costurilor acţionează şi mărirea preţurilor la
materii prime , materiale(Inflaţia prin costuri). în consecinţă prin scăderea
ofertei agregat atrage după sine creşterea preţurilor.

Inflaţia în România în perioada 1990-2000 a cunoscut cinci perioade:

1. Perioada de acalmie a preţurilor pe durata lunilor ianuarie-octombrie 1990.

2. Perioada cuprinsă între noiembrie 1990 şi decembrie 1993, perioadă

caracterizată printr-o inflaţie galopantă cu teri cifre.

3. Perioadă de dezinflaţie pe parcursul anilor 1994-1996.

4. Anul 1997 caracterizat printr-o inflaţie galopantă.

5. Perioadă de dezinflaţie 1998-2000.

Prima perioadă (respectiv 1990) se caracterizează printr-o inflaţie relativ mică (5,1 %),
fapt care reflectă o continuitate în economia planificată . Pe fondul unei penurii de produse cu
care se confruntă piaţa internă, cererile populaţiei au fost „supra satisfăcute” prin majorările
salariale îndeosebi în regii şi întreprinderii de stat (în care grilele de salarizare au scăpat de
sub control) prin masive pensionări anticipate cauzate în parte de teama angajaţilor faţă de un
previzibil şomaj datorat cerinţelor de creştere a productivităţii şi competitivităţii activităţii
productive, prin măsurile cu caracter populist luate de guvern (cum ar fi restituirea către
salariaţii a părţilor sociale , privarea unor persoane de plata taxelor şi impozitelor).în toată
această perioadă preţurile au fost ţinute sub control. Această perioadă poate fi definită ca
„perioada neagră” pentru preţuri , în condiţiile în care veniturile populaţiei creşteau dar fără
liberalizarea preţurilor din partea statului. (A.Ţugui ,Inflaţia –concepte , teorii
politiciieconomice, Editura Economică ,Bucureşti 2000, p98) Astfel , nu putem spune că nu
am avut inflaţie întrucât practic piaţa era inundată de cererea manifestată de populaţie pe
fondul scăderii producţiei şi creşterii importurilor, a datoriei externe şi adeficitului comercial.

3
Din punct de vedere statistic nu au fost făcute înregistrări pentru evidenţierea creşterii
preţurilor.
A doua perioadă este perioada cuprinsă între noiembrie 1990 şi decembrie 1993.
Această perioadă debutează cu procesul de liberalizare a preţurilor de consum la 1 noiembrie
1990, liberalizare care reprezenta startul oficial pentru fenomenul inflaţionist. Din păcate,
fenomenul inflaţionist nu a mai putut fi combătut într-o perioadă de peste zece ani, ba mai
mult acesta a câştigat teren de la un an la altul. Această perioadă a fost una de declin
economic ,eufemistic numit uneori „creştere negativă” în care inflaţia galopantă a devenit
hiperinflaţie (în anul 1993 inflaţia atingând nivelul 256%”. Procesul de liberalizare a
preţurilor făcut ca numai în două luni acesta să crească în medie cu 37,7%. Anii 1991şi 1992
se caracterizează cu creştere medie lunară a preţurilor care nu a depăşit 10,3%. În anul 1993
după anul electoral 1992 , preţurile sunt din nou în creştere depăşind 12,1 în medie pe lună .
În toată această perioadă inflaţia a fost generată nu numai de procesul de liberalizare a
preţurilor ci şi de evoluţia negativă a celorlalţi indicatori respectiv deficitul bugetar , deficitul
comercial caracterizat prin creşterea importurilor şi scăderea exporturilor (în anul 1991
exportul a scăzut la 4,3 mld. USD faţă de 10,2mld. USD cât reprezenta în anul 1985) ,
monopolul furnizorilor de energie şi utilităţietc. În anul 1992 cererea de bani a crescut vizibil
în condiţiile în care toată lumea făcea comerţ iar întreprinderile de stat scoteau profit din
preţuri şi nu din activităţii economice eficiente. Economiile populaţiei se reduc la jumătate
faţă de anul 1990, întăra intra o cantitate foarte mică de valută iar rezerva de băncii centrale
scăzuse considerabil (aproape 1mld. USD). Astfel , pe fondul acestor dezechilibre tensiunile
inflaţioniste s-au amplificat pentru ca în anul 1993 inflaţia să scape de sub control ,ajungând
la 300%. În acest an s-au pus bazele blocajul financiar şi imperiul arieratelor. Tot în acest an
au avut loc şi modificările majore în structura pieţelor , mecanismelor economice şi
manageriale prin „terapia de şoc” la care a recurs guvernul „Văcăroiu”în primăvara anului
1993. Atunci au fost eliminate aproape total subvenţiile la preţurile de consum, s-a introdus
taxa pe valoare adăugată şi a fost liberalizat adaosul comercial. Prin „terapia de şoc” aplicată
dogmatic , nerealist şi inadecvat condiţiilor specifice României , s-a renunţat la utilizarea
pârghiilor de influenţare pozitivă în economiei, s-au manifestat ingerinţe administrative în
funcţionarea economiei de piaţă, s-au aplicat măsuri de restructurare fără soluţionarea
prealabilă a blocajului economic şi financiar, politici monetar-valutare şi bancare care au
condus la de capitalizarea agenţilor economici şi falimentul multora dintre aceştia, precum şi
politici fiscale opresive, ne stimulative, toate având grave consecinţe reflectate nu numai prin
recesiunea economică şi deteriorarea puternică a condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor, dar şi prin
compromiterea însăşi a noţiunii de reformă.
Cea de-a treia perioadă este perioada de dezinflaţie pe parcursul anilor 1994-1996,când
rata medie lunară a inflaţiei nu depăşeşte 4,1%. Anul 1994 debutează cu o inflaţie de 61 %.
Ca urmare a unui program coerent de măsuri adoptat de BNR încă din mai 1993, în vederea
macro stabilizării sistemice şi recâştigarea încrederii în moneda naţională , economia pare a se
trezi dar restructurarea întreprinderilor întârzie încă. În anii 1994 şi 1995 , aşa cum am
menţionat situaţia în România s-a mai stabilizat prin acţiunea convergentă a creşterii puternice
a ratei dobânzii la sfârşitul anilor 1993-1994şi prin dimensionarea riguroasă a masei
monetare. Printr-o politică a unor dobânzi puternic pozitive în termeni reali s-a reuşit ,
începând cu anul 1994, recăpătarea încrederii publicului în moneda naţională ,efectuarea pe
bază sănătoase a procesului de remonetizare şi de „dedolarizare” a economiei. Condiţiile din

4
ţara noastră , cursul de schimb a fost determinat în principal de evoluţia inflaţiei şi a pieţei
valutare, de unele abateri în respectarea disciplinei financiar –valutare.
Un fenomen remarcat încă de la debutul anului 1994, determinat în principal de
practicarea de către băncile comerciale a unor dobânzi real pozitive, ăl constituie creşterea
economiilor populaţiei. Ratele nominale ale dobânzilor practicate de Banca naţională au
început să scadă din luna mai 1994, pe baza regulii potrivit căruia pentru a fi eficace creşterea
dobânzilor trebuie să se producă brusc, iar scăderea gradual, pe măsura atenuării presiunilor
inflaţioniste. Cu toate că nivelul ratelor dobânzilor a fost ridicat , efectul negativ nu s-a
produs. Dimpotrivă , economia a înregistrat o creştere reală, ca urmare a încrederii populaţiei
şi a stabilizării condiţiilor în cursul anului 1994.
În anul 1995 inflaţia a scăzut şi mai mult până la 27,8%, dovadă faptul că
nu„gradualitatea” ci măsurile în forţă , de trecere rapidă către economia de piaţă, dau rezultate
bune. Însă din fericire, după acest demaraj spectaculos, creşterea economică a fost oprită.
Dacă piaţa de consum a continuat să se învioreze (deşi se menţin mari lacune în privinţa
structuri şi calităţii ofertei), dacă în domeniul circulaţiei monetare au interveni unele
îmbunătăţiri îndeosebi în planul economisirii şi investiţiilor ,dacă leul, deşi nu a încetat să se
deprecieze , nu s-a prăbuşit şi dacă valorile adăugate au început să se înmulţească sub aspect
calitativ (nu însă şi cantitativ) , o cauză o constituie faptul că economia monetară a funcţionat
totuşi politica monetară reprezentând o „zbatere dureroasă” că întreprinderile să nu-si piardă
definitiv interesul faţă de piaţă . Dar atât timp întreprinderile cu capital de stat realizau profit
prin practicarea unor preţuri mari şi nu din activităţii economice eficiente , la nivelul
economiei naţionale nu s-a obţinut profit la nivelul resurselor consumate. Astfel forţarea
creşterii economice începând cu anul 1995 în condiţiile unei economii ne restructurate şi care
nu a fost bazată pe concurenţă competitivitate şi eficienţă , a fost o eroare. Drept urmare în
economia noastră s-a extrapolat risipa,proastă administrare, fraudele şi corupţia, s-a estompat
motivaţia muncii, a dispărut în loc să se amplifice , au dispărut stimulentele care să determine
extensiunea liberei iniţiative în producţie. Astfel , inflaţia a fost preţul plătit pentru creşterea
producţiei şi scăderea şomajului. Dar, aşa cum a arătat experienţa postbelică mondială, nu
poate fi vorba de un compromis între inflaţie şi şomaj, decât cel mult pe termen
scurt;acceptarea inflaţiei pentru a limita proporţiile şomajului , înseamnă de fapt întârzierea re
structurării care poate rezolva cauzele de fond ale problemelor economice. Ca urmare
„soluţia” inflaţionistă nu are ca efect decât creşterea costului ajustării şi scăderea eficienţei de
ansamblu a economiei , ceea ce s-a şi întâmplat.
Spre deosebire de anul 1995 (an cu o inflaţie mică, respectiv 27,8%) , în anul
1996inflaţia s-a dublat în România ca urmare a neconsecvenţei de aplicare a măsurilor de
reformă economică . Nivelul de 20% al inflaţiei negociat cu FMI devine, încă de la jumătatea
anului „science fiction”. De unde reuşiserăm să fim între primele cinci ţări din fostul bloc
socialist cu un nivel al inflaţiei sub 40% , anul 1996 se încheie pentru România cu
performanţa dea fi singura ţară care se reîntoarce pe drumul hiperflaţie.
A patra perioadă analizată este cea a anilor 1997-1999, ani cu o inflaţie galopantă
cumedii lunare mai mari decât cele anuale în ţările membre ale Uniunii Europene. Nici în
aceşti ani salturile spectaculoase ale inflaţiei nu au fost cauzate de mişcările de economie.
Preţurile au urcat brusc în trimestru I din 1996 pentru că s-au făcut corecţii decisive.
Autorităţile au forţat trecerea la raţionalizarea preţurilor, a cursurilor şi banilor, a dobânzilor,
plus deschiderea faţă de investiţiile străine de capital. După ce a trecut şocul, inflaţia a început

5
să intre în normal. Însă, după ce în iunie a coborât sub 1% din august şi-a reluat creşterea până
în decembrie. Pe lângă această se remarcă faptul că volumul investiţiilor a scăzut drastic,
investiţiile care ar fi ajutat la redresarea tehnologică a fabricilor intrate în restructurare şi ar fi
putut duce la apariţia de noi locuri de muncă în alte sectoare care să absoarbă o parte din
personalul disponibilizat ; pe de altă parte , compensaţiile primite de zecile de mii de salariaţi
disponibilizaţii nu au devenit o sursă suplimentară de investiţii, deoarece nu s-a creat un
climat investiţional favorabil, iar accentul a fost pus pe importuri în timp ce producţia internă
tindea să scadă sau să ajungă în stocuri.
Cea de-a cincea perioadă şi ultima analizată este perioada cuprinsă între anii 1999-2000,
perioadă în care se manifestă procesul de dezinflaţie. Pe fondul unei scăderii continue a
producţiei industriale şi agricole , anii 1998-1999 sunt cei în care prin măsuri monetariste se
controlează rata inflaţiei cu preţul devalorizării rapide a leului comparativ cu dolarul în
condiţiile convertibilităţii totale a acestuia. Dacă pentru anul 2000 obiectivul inflaţiei a fost
ambiţios (respectiv 27%, care presupunea de fapt înjumătăţirea nivelului din anul precedent),
acesta nu a putut fi atins nivelul inflaţiei ajungând la 40,7%. (Monitorul oficial al României –
Evoluţii macroeconomice în perioada 1990-2001,nr.637,29.08.2002)
Obiectivul de inflaţie ar fi putut fi atins doar în condiţiile în care moneda EURO ar fi
avut o evoluţie de apreciere faţă de dolar inferioare ratei inflaţiei(deci unei aprecieri reale leu-
dolar)să îi corespundă o depreciere reale leu euro, care să întărească evoluţia pozitivă a
contului curent, în paralel cu o decelerare a inflaţiei. Acest nivel al inflaţiei din anul 2000,
corelat cu o creştere a PIB cu 2,1% (după ce trei anii consecutiv a înregistrat scăderi
consecutive), evidenţiază fenomenul antiinflaţie ce caracterizează economia în prezent ,
fenomen însoţit de o reluare a creşterii economice pe baze sănătoase.
Procesul de dezinflaţie a fost susţinutde un ansamblu de factori în cadrul cărora o
contribuţie deosebită au avut:
- relaxarea presiunilor exercitate de preţurile produselor alimentare;

- politica monetară prudentă adoptată de BNR;

- evoluţia cursului de schimb, când moneda naţională s-a apreciat în termeni

reali(dec./dec.an anterior) faţă de dolarul american cu 5,7% în 2001 şi 10,5% în
2002;

- menţinerea la nivel scăzut a deficitului bugetar (cca 2,7% în anul 2002 din
PIB,faţă de 3,2% în anul 2001) şi finanţarea neinflaţionistă a acestuia din surse
preponderent externe;

- reducerea durabilă a anticipaţiilor inflaţioniste ale agenţilor economici;

6
 - reducerea necesarului de corecţii la nivelul preţurilor reglementate pe
parcursulintervalului 2001-20002;

- limitarea creşterilor salariale în sectorul public. (Constantin Anghelache ,

România 2003-Starea economică; perspective; Editura Economică Bucureşti
2003 ,p.82)

Măsurile menţionate fac parte dintr-o politică defaţionistă.Combaterea inflaţiei necesită

o politică anti inflaţioniste la nivel macroeconomic , îndreptată simultan atât împotriva
consecinţelor , cât şi împotriva cauzelor inflaţiei.Reprezentarea grafică a inflaţiei dintre anii
1990-2000 arată astfel în care se observăconform datelor statistice analizate că în anul 1993
inflaţia din România atinge cea maimare valoare de 295,5% şi are o evoluţie aproape liniară
cu o valoare cuprinsă între40,6%-40,7% în anii 1998-2000.
Figura nr. 5 Rata anuală a inflaţiei (1990-2000)

CAPITOLUL 2.1 - INFLAŢIA ÎN ROMANIA ÎN PERIOADA 2000- 2010

În calculul ratei inflaţiei, alături de indicele preţului PIB se utilizează şi indicele
preţurilor de consum (IPC), care estimează evoluţia preţurilor mărfurilor şi tarifelor serviciilor
cumpărate de populaţie.
Calculul IPC presupune cuprinderea în formulă a preţurilor mărfurilor şi a tarifelor
serviciilor pentru un eşantion reprezentativ de mărfuri şi servicii cumpărate de populaţie,
defalcat pe trei grupe: mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare şi servicii.
Conform metodologiei practicate în România, calculul IPC se bazează pe volumul şi
structura cheltuielilor populaţiei din eşantionul bugetelor de familie. Cel mai adesea, IPC se
calculează ca un indice de tip Laspeyres (cu ponderi din perioada de bază):

7
 unde:
pi - reprezintă preţurile mărfurilor şi tarifelor serviciilor cumpărate în perioada de bază
(pi0), respectiv în perioada curentă (pi1);
qi0- reprezintă cantităţile cumpărate în perioada de bază.
În această formulă, ∑p reprezintă, practic, cheltuielile din perioada curentă, efectuate
pentru cumpărarea eşantionului de bunuri cuprinse în coş din perioada de bază.
IPC se calculează uzual ca un indice mediu aritmetic:

reprezintă ponderea cheltuielilor cu sortimentul i, în perioada de bază, în totalul

cheltuielilor efectuate pentru procurarea mărfurilor şi serviciilor din coş:

Începând din ianuarie 2010, calculul indicilor lunari cu bază fixă se va face cu
preţurile medii din anul 2008 (anul 2008=100) şi ponderile din acelaşi an determinate pe baza
cheltuielilor medii din Ancheta Bugetelor de Familie.
Indicele preţurilor de consum IPC se utilizează în măsurarea ratei lunare a inflaţiei
(RI=IPC% - 100); în calculul indicatorilor reali privind consumul privat; în calculul
veniturilor reale, salariilor reale, pensiilor reale; în indexarea salariilor, pensiilor, burselor etc.
Având în vedere importanţa, semnificaţia şi impactul pe care îl are asupra măsurării
aspectelor vieţii sociale, IPC este practic utilizat de toate categoriile de utilizatori de date
statistice.
Indicii preţurilor de consum măsoară evoluţia de ansamblu a preţurilor mărfurilor
cumpărate şi a tarifelor serviciilor utilizate de către populaţie într-o anumită perioadă
(perioadă curentă) faţă de o perioadă anterioară (perioadă de bază sau de referinţă), astfel
întâlnim:
a) indice cu baza mobilă sau în lanţ - indice dintr-o serie în care compararea se
face în mod succesiv între mărimile din perioade alăturate.
Tabelul nr. 1. Indicii preţurilor de consum lunari cu baza mobilă

8
Grafic, evoluţia indicilor preţurilor de consum lunari cu baza mobilă este surprinsă în
figură nr. 5

b) indice cu bază fixă - indice care face parte dintr-o serie în care compararea se
face în permanenţă cu mărimea din perioada de bază, care rămâne
neschimbată.
Indicii preţurilor de consum au fost calculaţi pe baza relaţiei în care perioada de bază
este luna decembrie 1999.
Tabelul nr. 2 Indicii preţurilor de consum lunari cu baza mobilă

9
 În luna decembrie 2010, comparativ cu decembrie 1999, creşterea preţurilor de
consum a fost de 3,24%.
Rata anuală a inflaţiei reflectă creşterea medie a preţurilor de consum într-un an faţă
de anul precedent. Această rată se calculează ca un raport, exprimat procentual, între indicele
mediu al preţurilor dintr-un an şi cel al anului precedent, din care se scade 100.
Evoluţia indicilor preţurilor de consum (IPC) şi ratele inflaţiei (RI) anuale în România
în perioada 2000 – 2010 este prezentată în tabelul nr. 3
Tabelul nr. 3 Indicii preţurilor de consum (IPC) şi ratele inflaţiei (RI) anuale

Evoluţia grafică a acestor indicatori este prezentată în figură nr. 6.

Figura nr. 6 Evoluţia ratei anuale a inflaţiei în perioada 2000-2010

10
 Din graficul nr. 6 se poate observa că începând cu anul 2000, rata inflaţiei a avut o în
general o evoluţie descrescătoare (de la 45,7% în anul 2000 la 6,09% în 2010). În anul 2008 a
avut loc o creştere a ratei inflaţiei cu 3.01 puncte procentuale faţă de anul precedent, iar în
anul 2010 rata medie anuală a inflaţiei s-a situat cu 0,5 puncte procentuale peste media anului
2009, ajungând la 6,09%.
Creşterea medie a preţurilor pe total în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2009 faţă
de perioada ianuarie 2008 - decembrie 2008 determinată pe baza IPC a fost de 5,59%.
În perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010 creşterea medie a preţurilor pe total faţă
de perioada ianuarie 2009 - decembrie 2009 determinată pe baza IPC a fost de 6,09%.
Tabelul nr. 4 IPC şi ratele inflaţiei lunare, medii în anii 2000 – 2010

Graficul nr. 1 Evoluţia ratei lunare medii a inflaţiei în perioada 2000-2010

11
 Începând cu anul 2000 complexul de măsuri macroeconomice avut în vedere de
fiecare executiv a vizat cu precădere realizarea unei inflaţii care să conducă la relansarea
întregii activităţi economice.
Rata medie anuală a inflaţiei s-a plasat pe un trend descendent până în anul 2008 când
a înregistrat o creştere cu 0.5 puncte procentuale faţă de anul precedent.
Principalii factori care au contribuit la creşterea ratei inflaţiei au fost: cursul de
schimb, preţurile combustibililor, caracterul prociclic pronunţat al politicii fiscale.
Procesul inflaţionist şi-a continuat accelerarea şi în anul 2010 datorită creşterii
dinamicilor anuale ale preţurilor produselor alimentare şi combustibililor, amplificării
creşterii în termeni anuali a preţurilor administrate, a tarifelor energiei termice.

CAPITOLUL 2.2 - EVOLUŢIA INFLAŢIEI DUPĂ 2010

Conform datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică (BNS), în luna noiembrie
2014, ritmul creşterii preţurilor de consum (IPC) pentru ultimele 12 luni a constituit 4.8 la
sută, menţinându-se la nivelul înregistrat în luna precedentă şi aflându-se în apropierea ţintei
inflaţiei de 5.0 la sută.
Evoluţia inflaţiei în lunile octombrie şi noiembrie reliefează premise pentru ca în
trimestrul IV, 2014 această să depăşească valoarea anticipată în cadrul proiecţiilor publicate în
Raportul asupra inflaţiei din luna noiembrie 2014, din cauza creşterii peste aşteptări a
preţurilor la produsele alimentare şi a inflaţiei de bază ca urmare a deprecierii monedei
naţionale faţă de dolarul SUA.
Balanţa riscurilor pe termen mediu la adresa inflaţiei continuă să fie influenţată de un
şir complex de factori externi şi interni. Riscul tot mai pronunţat al unei recesiuni în
economiile ţărilor din zona euro şi Federaţia Rusă – principalilor parteneri comerciali externi
ai Republicii Moldova, induce riscuri de diminuare a veniturilor valutare ale populaţiei şi ale

12
exportatorilor autohtoni, prin intermediul canalului comerţului extern şi al remiterilor
populaţiei. Acest fapt poate influenţa suplimentar dinamica ratei de schimb a monedei
naţionale şi, ulterior, evoluţia inflaţiei. În luna octombrie 2014, ritmul anual al transferurilor
de mijloace băneşti din străinătate efectuate de persoanele fizice prin băncile din Republica
Moldova a înregistrat o diminuare de 9.0 la sută faţă de perioada respectivă a anului
precedent, iar exportul de mărfuri în ianuarie – septembrie 2014 a înregistrat un ritm anual
negativ de (minus) 0.2 la sută. Escaladarea tensiunii geopolitice din regiune ar putea
determina presiuni inflaţioniste suplimentare.
În contextul unei deprecieri a monedei naţionale, mai semnificative decât valoarea
utilizată la stabilirea tarifelor pentru serviciile reglementate, în anul 2015 există un risc
pronunţat ca acestea să fie revizuite în direcţia majorării.
În luna noiembrie, ritmul anual al inflaţiei a constituit 4.8 la sută, menţinându-se la
nivelul înregistrat în luna precedentă şi fiind cu 0.1 puncte procentuale mai scăzut decât în
luna noiembrie 2013. Această evoluţie a fost determinată, în principal, de contribuţia din
partea preţurilor la produsele alimentare şi a inflaţiei de bază, de 2.1 şi, respectiv, 1.9 puncte
procentuale. Preţurile reglementate şi combustibilii au contribuit la inflaţia anuală cu câte 0.4
puncte procentuale.
Rata inflaţiei lunare a consemnat o majorare de 0.8 la sută, fiind condiţionată
preponderent de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 1.5 la sută şi a preţurilor la
mărfurile nealimentare cu 0.5 la sută. Totodată, tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei
au avut o dinamică modestă, majorându-se cu 0.1 la sută.
Ritmul anual al inflației de bază a înregistrat, în luna noiembrie 2014, valoarea de 5.9
la sută, în creştere cu 0.1 puncte procentuale faţă de nivelul lunii precedente.
În luna noiembrie 2014, rata lunară a inflaţiei de bază a constituit 0.7 la sută. Cele mai
semnificative majorări de preţuri aferente inflaţiei de bază au fost la ţigări, încălţăminte,
detergenţi, educaţie şi învăţământ şi confecţii.
Preţurile la produsele alimentare în luna de referinţă s-au majorat cu 1.5 la sută faţă de
nivelul lunii precedente. Astfel, au fost înregistrate creşteri ale preţurilor la legume proaspete
cu 10.8 la sută, la ouă cu 9.5 la sută, la orez cu 1.7 la sută, la lapte şi produse lactate cu 1.3 la
sută, la produse de morărit cu 1.0 la sută şi la fructe proaspete cu 0.9 la sută. În luna
noiembrie 2014, au avut loc diminuări ale preţurilor la zahăr cu 5.1 la sută, la cartofi cu 0.7 la
sută şi la peşte şi conserve din peşte cu 0.6 la sută.
Cu excluderea factorului sezonier, preţurile la produsele alimentare s-au majorat cu 0.8
la sută faţă de nivelul lunii octombrie. Creşterea respectivă se datorează preponderent
deprecierii pe parcursul ultimelor luni a monedei naţionale faţă de dolarul SUA.
Ritmul anual al creşterii preţurilor la produsele alimentare a constituit 5.5 la sută, fiind
cu 0.7 puncte procentuale superior celui din luna octombrie şi cu 1.3 puncte procentuale mai
mic decât în luna noiembrie 2013.
În luna noiembrie 2014, preţurile la combustibili s-au diminuat cu 0.4 la sută
comparativ cu luna precedentă. Dinamica respectivă a fost influenţată de reducerea preţurilor
la carburanţi cu 1.6 la sută, drept consecinţă a scăderii preţurilor la benzină şi motorină în a
doua parte a lunii noiembrie în urma micşorării preţurilor la petrol pe piaţa internaţională. De

13
asemenea, dinamica respectivă a mai fost condiţionată şi de diminuarea preţurilor cu 0.2 la
sută înregistrată la gazul din butelii. Totodată, preţurile la cărbunele de pământ au consemnat
majorări de 1.5 la sută în contextul situaţiei tensionate din regiune şi al diminuării importului
din Ucraina. Preţurile la lemnele pentru foc şi combustibil lichid au rămas la nivelul lunii
precedente
Ritmul anual al creşterii preţurilor la combustibili a fost de 6.8 la sută, fiind cu 1.1
puncte procentuale inferior valorii înregistrate în luna octombrie şi cu 3.5 puncte procentuale
mai înalt decât în luna noiembrie 2013.
În luna de referinţă, preţurile la serviciile reglementate s-au majorat cu 0.1 la sută
comparativ cu luna octombrie ca rezultat al creşterii preţurilor la medicamente cu 0.3 la sută.
Contribuţii mai puţin importante la evoluţia lunară a preţurilor reglementate au fost
consemnate din partea sporirii preţurilor la serviciile transportului feroviar şi aerian
internaţional.
Ritmul anual al creşterii preţurilor la produsele şi serviciile reglementate a constituit
1.5 la sută, fiind inferior cu 0.9 puncte procentuale nivelului înregistrat în luna precedentă şi
cu 1.5 puncte procentuale faţă de cel din luna noiembrie 2013.
BNM va monitoriza şi va anticipa în continuare evoluţiile interne şi cele ale mediului
economic internaţional, inclusiv dinamica privind consumul populaţiei, remiterile, indicatorii
pieţei valutare şi modificarea condiţiilor de comerţ extern, astfel încât, prin flexibilitatea
cadrului operaţional specific strategiei de ţintire a inflaţiei, să asigure menţinerea stabilităţii
preţurilor pe termen mediu.

În luna noiembrie 2015, ritmul creșterii prețurilor de consum (IPC) pentru ultimele 12
luni a constituit 13.5 la sută, fiind cu 0.3 puncte procentuale superior celui din luna precedentă
și depășind în continuare limita superioară a intervalului de ±1.5 puncte procentuale de la ţinta
de 5.0 la sută.
Balanța riscurilor pe termen mediu la adresa inflației este afectată de un șir complex de
factori externi și interni, cu persistența riscurilor inflaționiste. Activitatea economică slabă din
țările zonei euro și recesiunea din Federația Rusă – principalii parteneri comerciali externi ai
Republicii Moldova, mențin riscuri de diminuare a veniturilor valutare ale populației și ale
exportatorilor autohtoni pe termen scurt, prin canalul remiterilor populației și al comerțului
extern. Acest fapt poate influența ulterior evoluția inflației, iar escaladarea tensiunii
geopolitice din regiune ar putea determina presiuni inflaționiste suplimentare.
Ajustarea suplimentară a tarifelor la serviciile reglementate, majorarea accizelor la
unele categorii de mărfuri și, ulterior, efectele de runda a două ale acestor majorări vor genera
presiuni inflaționiste adiționale asupra prețurilor. Ritmul anual de creștere al prețurilor va
continua tendința să ascendentă, inclusiv din cauza condițiilor agrometeorologice nefavorabile
din acest an și a bazei joase de comparație din anul precedent.
Rata inflației lunare a consemnat o majorare de 1.1 la sută, în cea mai mare parte, ca
urmare a creșterii prețurilor la produsele alimentare cu 2.4 la sută, precum și la cele
nealimentare cu 0.8 la sută. Prețurile la servicii s-au diminuat cu 0.2 la sută.

14
 Rata anuală a inflației de bază a înregistrat în luna noiembrie 2015 valoarea de 14.1 la
sută, fiind similară celei din luna precedentă.
În luna noiembrie 2015, rata lunară a inflației de bază a constituit 0.7 la sută. Cele mai
semnificative contribuții pozitive au fost generate de modificarea preţurilor la componentele
„țigări” (1.5 la sută), „încălțăminte” (1.4 la sută), „confecţii” (1.3 la sută) şi „articole de uz
casnic” (1.3 la sută).
Prețurile la produsele alimentare în luna de referință s-au majorat cu 2.4 la sută față de
nivelul lunii octombrie, ca urmare a majorării preţurilor la „legume proaspete” cu 16.8 la sută,
la „ouă” cu 7.4 la sută, la „cartofi” cu 2.5 la sută, la „grăsimi” cu 1.9 la sută, la „lapte şi
produse lactate” cu 1.3 la sută și la „zahăr” cu 1.2 la sută

15