VI.

ANALIZATORUL VIZUAL

Vederea furnizează peste 90% din informaţiile asupra mediului înconjurător, de

aceea are o importanţă fiziologică considerabilă, nu numai în diferenţierea
luminozităţii, formei şi culorii obiectelor, dar şi în orientarea în spaţiu, menţinerea
echilibrului şi a tonusului cortical (atenţia).
Analizatorul vizual - este constituit din :
a) retină - la nivelul căreia se găsesc receptori sensibili pentru radiaţiile
luminoase ;
b) căile de transmitere a informaţiilor ;
c) zonele de proiecţie corticală - unde se face analiza şi sinteza informaţiilor.

Globul ocular - de formă aproximativ sferică, este situat în orbită.

Ȋntre globul ocular şi peretele osos al orbitei se află o capsulă adipoasă în care
se găsesc muşchii extrinseci (striaţi) ai globilor oculari.
Globul ocular este format din 3 tunici concentrice - externă, medie şi internă – şi din
mediile refringente .
1) Tunica externă - este fibroasă şi formată din 2 porţiuni inegale: posterior se
află sclerotica, iar anterior corneea.
Ȋntre sclerotică şi cornee se află şanţul sclerocorneean în profunzimea căruia se
află şi canalul lui Schlemm prin care trece umoarea apoasă spre venele sclerei, unde
excesul se va resorbi.
a) Corneea - este plasată în partea anterioară şi este mai puţin întinsă faţă de
sclerotică. Este transparentă, neavând vase de sânge, dar are în structura sa fibre
nervoase numeroase.
b) Sclerotica - tunică opacă, reprezintă 5/6 din tunica fibroasă.
1
 Pe sclerotică se inseră muşchii extrinseci ai globului ocular. Ea prezintă orificii
pentru vasele sangvine şi limfatice, iar la nivelul polului posterior este perforată de
fibrele nervului optic, care părăseşte globul ocular, cât şi de artera oftalmică care intră în
globul ocular (lama ciuruită a sclerei). Sclerotica este constituită din ţesut conjunctiv
dens. Pe faţa ei internă, zona de tranziţie spre coroidă conţine celule pigmentare
( lamina fusca).

2) Tunica medie - vasculară, este situată înăuntrul tunicii externe, fibroase, şi

prezintă 3 segmente care, dinspre posterior spre anterior, sunt: coroida, corpul ciliar şi
irisul.
a) Coroida - se întinde posterior de ora seratta care reprezintă limita dintre
coroidă şi corpul ciliar. Ȋn partea sa posterioară, coroida este prevăzută cu un orificiu
având diametrul de 1,5 mm, prin care iese nervul optic. Acest orificiu corespunde lamei
ciuruite a sclerei.
b) Corpul ciliar - se află imediat înaintea orei seratta şi prezintă, în structura sa,
procesele ciliare şi muşchiul ciliar.
● Muşchiul ciliar - este format din fibre musculare netede, unele radiare, altele
circulare.Fibrele circulare sunt inervate de parasimpatic (nucleul autonom al nervului
III), iar fibrele radiare sunt inervate de simpatic.
Muşchiul ciliar are un rol important în procesele de acomodare, intervenind
asupra cristalinului prin ligamentul suspensor = zonula Zinn, care se inseră pe faţa
externă a capsulei cristalinului.
● Procesele ciliare - în număr de 60 - 80, sunt alcătuite din aglomerări capilare;
ele secretă umoarea apoasă.
c) Irisul - este o diafragmă în faţa anterioară a cristalinului;
- în mijloc, prezintă un orificiu numit pupilă.
Culoarea, aspectul şi structura irisului variază de la un individ la altul. Din punct
de vedere structural, irisul apare format din mai multe straturi care, dinspre partea

2
anterioară spre partea posterioară, sunt:
● Epiteliul anterior - format dintr-un singur rând de celule poligonale.
● Stroma irisului - bogată în celule pigmentare. Un număr mare de celule pigmentare
realizează culoarea brună, în timp ce o cantitate mică de pigment determină culoarea
albastră. Ȋn stroma irisului, în jurul orificiului pupilar se găsesc fibre musculare netede
orientate circular = sfincterul pupilei şi radiar = dilatatorul pupilei.
Aceşti 2 muşchi, împreună cu muşchiul ciliar, constituie musculatura intrinsecă a
ochiului. Muşchiul sfincter este inervat de fibre parasimpatice provenite din nucleul
autonom al nervului III, iar muşchiul dilatator de fibre simpatice care provin din cornul
lateral al mădvei Cs - T, (centrul iridodilatator).
● Epiteliul posterior - format dintr-un singur rând de celule, abundent încărcate cu
pigment.
Irisul are rolul unei diafragme ce permite reglarea cantităţii de lumină ce soseşte la
retină.

3) Tunica internă - este reprezentată de retină.

Ea este membrana fotosensibilă , responsabilă de recepţia şi transformarea
stimulilor luminoşi în influx nervos. Din punct de vedere morfologic şi funcţional i se
disting 2 regiuni: retina vizuală sau partea optică şi retina oarbă (pata oarbă), fără rol în
fotorecepţie, numită şi retina iridociliară, datorită raporturilor ei cu irisul şi corpul ciliar.
a) Retina vizuală - se întinde posterior de ora seratta şi prezintă 2 regiuni
importante
● Pata galbenă (macula luteea) - situată în dreptul axului vizual. La nivelul ei se
găsesc mai multe conuri decât bastonaşe. Ȋn centrul maculei luteea se află o adâncitură
de 1,5 mm2 = foveea centralis - în care se găsesc numai conuri.
● Pata oarbă - situată medial şi inferior de pata galbenă, reprezintă locul de ieşire a
nervului optic din globul ocular şi de intrare a arterelor globului ocular. Ȋn pata oarbă nu
există elemente fotosensibile.

3
 Ȋn structura retinei se descriu 10 straturi, în care se întâlnesc 3 feluri de celule
funcţionale, aflate în relaţii sinaptice, celule fotoreceptoare, cu prelungiri în formă de
con şi de bastonaş, celule bipolare şi celule multipolare. Ȋn afară de acestea se mai
găsesc celule de susţinere şi celule de asociaţie.
Cele 10 straturi, dinspre coroidă spre interiorul globului ocular, sunt:
1) epiteliu pigmentar ;
2) stratul conurilor şi bastonaşelor - alcătuit din segmentele externe ale celulelor
vizuale cu conuri şi bastonaşe ;
3) membrana limitantă externă ;
4) stratul granular extern - care cuprinde corpul celulelor vizuale ;
5) stratul plexiform extern - care reprezintă sinapsa dintre celulele vizuale şi celulele
bipolare ;
6) stratul granular intern - realizat de sinapsele dintre celulele nervoase bipolare şi
cele ganglionare ;
7) stratul plexiform intern - realizat de sinapsele dintre celulele nervoase bipolare şi
celulele ganglionare ;
8) stratul ganglionar sau stratul celulelor multipolare ;
9) stratul fibrelor nervului optic -format din axonii celulelor multipolare ;
10) membrana limitantă internă.
Celulele cu bastonaşe - sunt celule nervoase modificate, în număr de circa 125
milioane. Sunt mai numeroase spre periferia retinei optice, în macula luteea numărul
lor este mic, iar în rorveea centralis lipsesc.
Bastonaşele sunt adaptate pentru vederea nocturnă, la lumină slabă. Mai multe
celule cu bastonaşe fac sinapsă cu o celulă bipolară şi mai multe celule bipolare fac
sinapsă cu o celulă multipolară, deci la o celulă multipolară corespund circa 90 - 180
celule cu bastonaşe.
Celulele cu conuri - de asemenea, celule nervoase modificate, în număr de 6 - 7
milioane, sunt mai numeroase în macula luteea; în foveea centralis există numai celule

4
cu conuri.
Fiecare celulă cu con din foveea centralis face sinapsa cu o singură celulă
bipolară, iar ceasta cu o singură celulă multipolară. Conurile sunt adaptate pentru
vederea diurnă, colorată, la lumină intensă.

MEDIILE REFRINGENTE ALE GLOBULUI OCULAR

- sunt reprezentate de: corneea transparentă, umoarea apoasă, cristalinul şi

corpul vitros. Aceste medii au rolul de a refracta razele de lumină.

1) Cristalinul - are forma unei lentile biconvexe, transparente, localizată între

iris şi corpul vitros. La periferie este învelit de o capsulă de natură elastică, numită
cristaloida.
Cristalinul este menţinut la locul său printr-un sistem de fibre care alcătuiesc
ligamentul suspensor sau zonula lui Zinn. Cristalinul nu conţine vase sangvine,
limfatice şi nervi, nutriţia sa făcându-se prin difuziune de la vasele proceselor ciliare.

2) Umoarea apoasă - este un lichid incolor, ce se formează printr-o activitate

secretorie a proceselor ciliare. Ea trece iniţial în compartimentul posterior al camerei
anterioare, delimitată între iris şi cristalin, apoi prin pupilă trece în compartimentul
anterior al camerei anterioare dintre iris şi cornee. De la acest nivel, prin canalul lui
Schlemm, se resoarbe în venele sclerei.
Ȋntre cantitatea de umoare apoasă formată şi cea resorbită în venele sclerei se
menţine un echilibru constant, cu o presiune intraoculară normală de 23 mm Hg. Când
se produce o obstrucţie în resorbţia ei la nivelul venelor sclerei, presiunea intraoculară
creşte prin formarea continuă normală a umoarei apoase, dând boala denumită
glaucom.

5
 3) Corpul vitros - are o formă sferoidală, cu consistenţă gelatinoasă şi este
transparent. Ocupă camera posterioară, situată înapoia cristalinului. La exterior este
învelit de o membrană numită hialoidă.

Mediile transparente ale ochiului au indice de refracţie foarte apropiat. Razele de

lumină pătrund prin corneea transparentă în interiorul globului ocular, unde sunt
refractate conform legilor refracţiei, de către mediile refringente ale globului ocular,
formându-se pe retină imaginea obiectului privit.
Deoarece sistemul optic al ochiului este un sistem convergent, se va obţine o
imagine reală, răsturnată şi mai mică.

ANEXELE OCHIULUI

Se împart în anexe de mişcare şi anexe de protecţie.

1) Anexele de mişcare - sunt reprezentate de muşchii extrinseci ai globului
ocular, care, spre deosebire de cei intrinseci, sunt striaţi.
Se descriu 4 muşchi drepţi şi 2 muşchi oblici.
a) Muşchii drepţi - au, în ansamblu, formă de trunchi de con cu baza pe sclerotică
şi cu vârful la nivelul unui inel fibros de la vârful orbitei . Se disting muşchii : drept
superior, drept inferior, drept intern şi drept extern.
b) Muşchii oblici - se disting în oblic superior şi oblic inferior. Ei îşi au originea
pe peretele superior şi inferior al orbitei.
Mişcările globilor oculari - sunt conjugate prin conlucrarea bilaterală a unui
număr de muşchi :
● mişcarea de lateralitate - se efectuează prin contracţia dreptului extern de la
un ochi, împreună cu dreptul intern al ochiului opus ;
● mişcarea de convergenţă a ochilor - se realizează prin contracţia ambilor
muşchi drepţi interni ;

6
 ● mişcarea în sus - se realizează prin contracţia muşchilor drepţi superiori şi a
celor oblici inferiori ;
● mişcarea în jos - se realizează prin contracţia drepţilor inferiori şi a oblicilor
superiori.
Nervul oculomotor III - inervează muşchiul oblic inferior şi toţi muşchii drepţi,
exceptând dreptul extern ;
Nervul trohlear IV - inervează muşchiul oblic superior;
Nervul abducens VI - inervează muşchiul drept extern.
2) Anexele de protecţie - sunt următoarele: sprâncenele, pleoapele, conjunctiva
şi aparatul lacrimal.

CALEA OPTICĂ

Reprezintă segmentul intermediar al analizatorului vizual.

Receptorii căii optice - sunt celulele fotosensibile cu conuri şi bastonaşe.
Primul neuron - se află la nivelul celulelor bipolare din stratul 6 al retinei
vizuale, iar al doilea neuron este situat în stratul 8, fiind reprezentat de celulele
multipolare.
Axonii neuronilor multipolari proveniţi din câmpul intern al retinei (câmpul
nazal) se încrucişează, formând chiasma optică, după care ajung în tractul optic opus.
Axonii proveniţi din câmpul extern al retinei (câmpul temporal) nu se
încrucişează şi trec în tractul optic de aceeaşi parte.
Nervul optic - conţine fibre de la un singur glob ocular, în timp ce tractul optic
conţine fibre de la ambii ochi.
Tractul optic - ajunge la metatalamus (la corpul geniculat extern), unde
majoritatea fibrelor tractului optic fac sinapsă cu cel de al III-lea neuron al cărui axon
se propagă spre scoarţa cerebrală, şi se termină în lobul occipital, în jurul scizurii
calcarine (câmpurile 17 18, 19), unde se află aria vizuală care reprezintă segmentul

7
cortical al analizatorului.
Alte fibre ale tractului optic nu fac sinapsă în corpul geniculat extern, ci merg
spre nucleii pretectali situaţi anterior de lama cvadrigemină (tectum). De la acest nivel,
unele fibre merg spre nucleul autonom al nervului oculomotor III, de unde pornesc
fibre parasimpatice care vor ajunge în muşchiul sfincter al pupilei ( mioză ), altele
coboară în cornul lateral al măduv C8 – T2, de unde pornesc fibre simpatice care vor
ajunge la muşchiul dilatator al pupilei ( midriază ).

FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL

Funcţia principală a analizatorului vizual este perceperea luminozităţii, formei şi

culorii obiectelor din lumea înconjurătoare. Recepţia vizuală se realizează la nivelul
ochiului.
Ochiul poate fi comparat cu un aparat fotografic, format din 3 sisteme optice:
- o cameră obscură - respectiv camera posterioară a globului ocular;
- un sistem de lentile - respectiv aparatul dioptric al ochiului;
- o suprafaţă fotosensibilă - reprezentată de stratul celulelor cu conuri şi bastonaşe din
retină, unde se desfăşoară procesele fotochimice ale recepţiei vizuale.
Ȋn plus, la fel ca la aparatul fotografic, şi la nivelul ochiului există o diafragmă
variabilă = pupila.

1) Camera obscură
Ȋn interiorul globului ocular, razele luminoase nu se reflectă.
Această situaţie se datorează straturilor de celule pigmentare din structura coroidei şi a
retinei. Ȋn plus, fiecare con şi bastonaş este înconjurat de prelungiri citoplasmatice ale
celulelor stratului pigmentar retinian, care conţin melanină, formând o multitudine de
mici camere obscure. Lipsa melaninei, la albinoşi, provoacă tulburări ale vederii diurne.
8
 2) Aparatul dioptric ocular - este format din :
a) cornee (cu o putere de refracţie de aprox. 40 dioptrii) şi
b) cristalin (cu o putere de refracţie de aprox. 20 dioptrii).
Simplificând, aparatul dioptric al ochiului poate fi considerat ca o singură lentilă
convergentă cu o putere totală de aproximativ 59 dioptrii şi cu centrul optic la 17 mm în
faţa retinei. Razele paralele ce vin de la infinit (o distanţă mai mare de 6 m) se vor
focaliza la 17 mm în spatele centrului optic, dând pe retină o imagine reală şi răsturnată .
Cea mai mare parte a puterii de refracţie a aparatului dioptric ocular aparţine feţei
anterioare a corneei. Motivul principal este diferenţa mare între indicele de refracţie al
corneei (1,38) şi cel al aerului (1).
Indicele de refracţie al cristalinului este 1,4 în raport cu cel al aerului, dar
cristalinul este în mod normal înconjurat de umoarea apoasă (anterior) şi cea vitroasă
(posterior), ambele având un indice de refracţie de 1,33, ceea ce face ca puterea de
refracţie a cristalinului să fie în mod normal mai mică decât a corneei.
Totuşi, cristalinul este important deoarece raza lui de curbură poate fi mult crescută ,
realizând procesul de acomodare.

ACOMODAREA

- reprezintă variaţia puterii de refracţie a cristalinului în raport cu distanţa la care

privim un obiect.
Acomodarea se datorează elasticităţii cristalinului, aparatului suspensor al
acestuia şi muşchiului ciliar.
Organul activ al acomodării este muşchiul ciliar.
Când ochiul priveşte la distanţă, muşchiul ciliar este relaxat, iar zonula Zinn
tensionată. Aceasta pune în tensiune cristaloida, comprimând cristalinul. Ca urmare,
raza de curbură a acestuia creşte, iar puterea de convergenţă scade la valoarea minimă
de 20 dioptrii. Aceasta este acomodarea la distanţă, care permite ochiului emetrop să

9
vadă clar, fără efortul muşchiului ciliar, obiecte situate la distanţe mai mari de 6 metri.
Când privim obiecte aflate la o distanţă mai mică de 6 metri, muşchiul ciliar se
contractă şi relaxează zonula lui Zinn. Tensiunea din cristaloidă scade, iar datorită
elasticităţii cristalinul se bombează.Ca urmare, puterea de convergenţă creşte la
valoarea sa maximă, de 34 dioptrii la copil. Astfel , la această vârstă, cristalinul are o
putere totală de acomodare de 14 dioptrii.
Cu cât trec anii, puterea de convergenţă scade, deoarece cristalinul devine mai
gros şi mai puţin elastic, în parte şi datorită denaturării proteinelor constituente. Din
acest motiv puterea de acomodare a cristalinului scade de la 14 dioptrii la 2 dioptrii în
jurul vârstei de 50 de ani şi la 0 dioptrii la 70 ani.
Deci, cristalinul practic nu se mai acomodează, pentru vederea de aproape şi
nici pentru vederea la distanţă, situaţie numită presbiopie (presbiţie).
Punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar un obiect, cu efort
acomodativ maximal, se numeşte punct proxim.
Punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar, fără efort de acomodare, se
numeşte punct remotum.
La indivizii tineri punctul proxim se află la 25 cm , iar punctul remotum la 6 m
de ochi.
Acomodarea este un act reflex, reglat de centrii corticali şi de coliculii
cvadrigemeni superiori, care, prin intermediul nucleului vegetativ parasimpatic anexat
nervului oculomotor din mezencefal (nv. III), comandă contracţia muşchiului ciliar.

La reflexul de acomodare vizuală - participă şi centrii corticali din ariile vizuale

primare şi asociative, iar la răspunsul efector participă şi muşchii irisului şi muşchii
extrinseci ai globului ocular. Când privim în depărtare, muşchii circulari ai irisului se
relaxează şi diametrul pupilar creşte = midriază, iar când privim de aproape are loc
reacţia opusă, urmată de mioză = diametrul pupilar se micşorează.
Efectul midriatic este ajutat şi de simpaticul cervico-toracal ce produce contracţia

10
fibrelor radiare ale irisului. Concomitent cu variaţia diametrului pupilar are loc şi o
schimbare reflexă a direcţiei axelor vizuale. Când privim în depărtare, axele vizuale ale
celor 2 ochi sunt paralele, iar pe măsură ce urmărim un obiect ce se apropie de ochi, cele
două axe vizuale converg tot mai mult.
Fenomenul de convergenţă oculară în cazul vederii de aproape se realizează prin
acţiunea conjugată a muşchilor extrinseci ai globilor oculari. Cei 2 muşchi drepţi interni
se contractă, iar cei 2 muşchi drepţi laterali se relaxează progresiv.
Aşadar, în cazul acomodării pentru vederea de aproape se produce un triplu
răspuns reflex:
1) creşterea convergenţei cristalinului ;
2) mioză ;
3) convergenţă oculară.
Coordonarea perfectă a acestor reacţii presupune atât integritatea centrilor
mezencefalici şi a celor corticali, cât şi a căilor de legătură dintre receptorii retinieni şi
centri, dintre centri şi efectorii de la nivelul ochiului.

Reflexul pupilar fotomotor - este un reflex mult mai simplu, cu centrii în

mezencefal. El constă în contracţia muşchilor circulari ai irisului, urmată de mioză, ca
reacţie la stimularea cu lumină puternică a retinei, şi invers, contracţia muşchilor
radiari şi relaxarea muşcilor circulari ai irisului, urmată de midriază provocată de
scăderea intensităţii stimulului luminos (la întuneric).
Receptorii acestui reflex sunt celulele fotoreceptoare retiniene, calea aferentă este
reprezentată de nervii şi tracturile optice şi colateralele acestora spre mezencefal. Centrii
sunt situaţi în substanţa reticulată mezencefalică. Calea eferentă este dublă, simpatică şi
parasimpatică. Eferenţa parasimpatică are originea în nucleul accesor al nervului
oculomotor. Eferenţa simpatică are originea în centrii pupilodilatatori din primele două
segmente ale măduvei toracice (neuronii preganglionari), iar neuronii postganglionari se
află în ganglionul cervical superior (simpaticul cervical), axonii acestora inervând

11
muşchii netezi intrinseci ai globului ocular.

Ȋn funcţie de distanţa la care se află retina faţă de centrul optic, există 3 tipuri de
ochi :
1) ochiul emetrop - la care retina se află la 17 mm în spatele centrului optic,iar
imaginea obiectelor plasate la infinit este clară, fără acomodare;
2) ochiul hipermetrop - care are retina situată la mai puţin de 17 mm de centrul optic;
3) ochiul miop (hipometrop) - cu retina situată la distanţe mai mari de 17 mm.

● Ochiul hipermetrop - nu are punct remotum. El necesită un efort de

acomodare permanent, indiferent de distanţa la care priveşte. Acomodarea pentru
vederea de aproape începe încă de la infinit şi se epuizează înainte de atingerea distanţei
de 25 cm, ducând la îndepărtarea punctului proxim.
Hipermetropia se corectează cu lentile convergente .
● Ochiul miop - are punctul remotum mai aproape de 6 m. Pentru a vedea clar,
miopul apropie obiectul privit. Ȋn acest mod, razele ce sosesc pe suprafaţa corneei au un
traseu divergent şi, în consecinţă, se vor focaliza la distanţe mai mari de 17 mm de
centrul optic, pe retina acestora.
Acomodarea începe sub distanţa de 6 m şi poate continua până la distanţe mai
mici, de 25 cm, ducând la apropierea punctului proxim.
Miopia se corectează cu lentile divergente .

Astigmatismul - este un viciu de refracţie datorat existenţei mai multor raze de

curburi ale suprafeţei corneei. Având un meridian cu putere de convergenţă anormală,
corneea va determina formarea unor imagini retiniene neclare pentru punctele aflate în
meridianul spaţial corespunzător.

Astigmatismul se corectează cu lentile cilindrice.

12