DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT

Notiunea si definitia contractului de transport

Fiind considerata fapta de comert, asa cum rezulta din disp.art.3. Codul
comercial, institutia juridica care asigura realizarea acesteia o reprezinta
contractul de transport, reglementat de disp. art.413-441 Codul comercial, iar
contractul de transport maritim de marfuri si calatori este reglementat de disp.
art.557-600, Codul comercial, sub forma contractului de închiriere.
Potrivit codului civil, ca drept comun contractul de transport apare ca o
locatiune de lucrari, alaturi de contractul de muncasi de contractul de antrepriza,
fiind reglementat în art. 1410-1490. Codul civil aplica în materia transporturilor
raspunderea contractuala pentru carausi si capitanii de corabii în cazul pierderii
marfurilor predate, fiind exonerati, potrivit art.1475, din acelasi cod, numai daca
vor putea dovedi cauzarea acestor prejudicii din motive neimputabile lor, de
exemplu, forta majora sau cazul fortuit.
De asemenea, Codul civil asimileaza pe carausi si capitanii de corabii cu
stapânii de hoteluri, aplicându-li-se si lor dispozitiile privitoare la depozit si
sechestru, în ceea ce priveste paza si conservarea lucrurilor încredintate lor
pentru transport.
Codul comercial cuprinde dispozitii referitoare la documentul de
transport, dreptul autonom al destinatarului, raspunderea carausului,
recunoasterea existentei simultane a doua drepturi independente asupra
lucrurilor ce se transporta etc. Codul comercial face deosebirea între
transporturile efectuate de carausi organizati sub forma de întreprinderi, caz în
care activitatea de transport cade sub incidenta prevederilor Codului comercial,
fiind considerata fapta de comertsi cazul în care transportul nu este executat de
întreprinderi, când sunt aplicabile dispozitiile

Codului civil.
În masura în care dispozitiile Codului comercial nu sunt abrogate sau
modificate, expres sau tacit, prin actele normative care reglementeaza activitatea
de transport, în conditiile în care acestea se executa prin intermediul agentilor
economici specializati, ele îsi mentin aplicabilitatea.
Dreptul civil defineste contractul ca fiind actul juridic ce consta în
acordul de vointe încheiat între doua sau mai multe persoane, în scopul de a
crea, modifica sau stinge raporturi juridice1.
Contractul de transport poate fi definit ca fiind acel contract prin care un
agent economic specializat (numit unitate de transport, transportator sau caraus),
se obliga, în schimbul unui pret (taxa de transport sau tariif), sa transporte pâna
la destinatie, înauntrul unui anumit termen, calatorii si bagajele lor, sau sa
transporte, pazeascasi sa elibereze destinatarului (care poate fi expeditorul sau o
terta persoana), marfurile sau bagajele ce i-au fost încredintate în acest scop.
 Spre deosebire de definitia mentionata, art 413 alin.1 Cod comercial
prevede, într-o formulare vadit complexa, urmatoarele: Contractul de transport
are loc între expeditor sau acela care da însarcinarea pentru transportul unui
lucru si întreprinzatorul care se obliga a-l face în numele sau propriu si în
socoteala altuia, ori între unul din acestia si carausul ce se însarcineaza a-l face.
Definitia citata se particularizeaza prin doua note disctinctive: mai întâi, se
margineste la deplasarea de bunuri, nu si de persoane. Pe de alta parte, art.413
alin.1 amalgameaza doua notiuni diferite, atât transportul propriu-zis, cât si
comisionul de transport.
Practic, aceste notiuni trebuie totusi granituite cât mai precis una fata de
cealalta (fara a nega înrudirea dintre ele), spre a se putea astfel pune în evidenta
esenta neconfundabila a contractului de transport propriu-zis
În functie de tipul transportului si contractul astfel definit va avea în
continutul sau elementele specifice categoriei transportului.

Sediul materiei
Dispozitiile aplicabile din Codul Civil prezinta interes în materie de
transporturi, deoarece potrivit art.1 alin.2 din Codul comercial, numai daca
legislatia comerciala ar fi lipsita de reglementari corespunzatoare.
Conditia aratata este îndeplinita de textele Codului civil. Astfel, art.1470
pct.2 consacra o clasificare traditionala a contractului de transport, din pacate
susceptibila de serioase rezerve. Normele privitoare la responsabilitatea
carausului, înscrise în art. 1473-1475, sunt de asemenea aplicabile. Obligatia
acestor agenti economici de a tine registre, enuntata de art.1476, îsi gaseste
concretizarea în acte normative de data recenta. În fine art.1477 se margineste sa
faca o simpla trimitere la regulamentele specifice, cu incidenta în diversele
ramuri ale transporturilor, declarându-se aplicabile.
Dispozitii aplicate din Codul Comercial sunt consacrate în titlul XII din
cartea I-a Cod comercial, intitulata “Despre comert în genere” (art.413 – 441).
Titlul mentionat, fara sa fie împartit în subdiviziuni corespunzatoare si
fara ca succesiunea textelor sa beneficieze de o sistematizare desavârsita,
include reglementari care pot fi grupate, în functie de obiect, astfel:
caracterizarea contractului de transport (art.413), continutul scrisorii de trasura
(art.414 – 417), raspunderea carausului si cauzele exonerarii de responsabilitate
(art. 418 – 429), modul de stabilire a pagubei suferite de expeditor (art.430, 431
si 438), raporturile dintre carausi si destinatar (art.432 – 435), privilegiul
carausului asupra bunurilor transportate (art.437), actiunea în despagubiri
(art.436, 440), regimul clauzei penale (art.439), interzicerea anumitor clauze
restrictive de raspundere (art.441).
Activitatea de transport mai este reglementata, în afara actelor normative
la care ne-am referit si de altele, specifice fiecarei ramuri de transport, spre
exemplu, Codul aerian din 30 decembrie 1953, cu modificarile ulterioare.
Regulamentul de transport pe Caile Ferate Române din 1997, aprobat prin
Ord.Guv. nr.41/1997; Ord.Guv. nr.42/1997, privind navigatia civila; Ord.Guv.
nr.44/1997, privind transportul rutier; Ord.Guv. nr.19/1997 privind
transporturile; Legea nr. 129/1996 privind transporturile pe caile ferate române,
modificata prin Ord.Guv. nr.40/1997,Decretul nr.451/1972 privind aderarea
Rom niei la Conventia referitoare la contractul de transport international de
marfuri pe sosele etc.

Elementele contractului de transport

Referitor la elementele contractului de transport legislatia comerciala nu
stabileste conditiile legale de formasi de fond. Sarcina în aceasta situatie
revenindu-i Codului civil ca drept comun.
Aceste conditii legale sunt de doua feluri si anume: generale si speciale.
Conditiile legale generale de validitate a contractului sunt cele prevazute
în art.948 Cod civil: capacitatea de a contracta, consimtamântul valabil al
partilor, un obiect determinat, o cauza licitasi moralasi forma stabilita de lege.

Capacitatea partilor. Pentru a încheia un contract de transport valabil,

partile trebuie sa aiba capacitatea de exercitiu deplina, adica sa poata sa-si
exercite drepturile si sa-si asume obligatii prin acte juridice încheiate în nume
propriu, conform disp.art. 949-952, Codul civil.
Potrivit art.5, al.1, din Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice si
persoanele juridice, orice persoana fizica are capacitatea de folosinta si, de
asemenea, în afara de cazurile prevazute de lege, capacitatea de exercitiu. Deci,
în materia capacitatii de a încheia acte juridice civile regula este capacitatea,
incapacitatea reprezentând exceptia care, ca toate exceptiile este de stricta
interpretare.
Minorii cu capacitatea de exercitiu restrânsa vor putea încheia singuri
contractele de transport, dar cu încuviintarea prealabila a ocrotitorilor legali
(parinti, tutore). Minorii sub 14 ani si interzisii judecatoresti vor putea în
vederea satisfacerii unor nevoi, sa încheie, de exemplu, contractele de transport
de persoane cu mijloacele de transport cu mijloacele de transport în comun.

Consimtamântul partilor . Consimtamântul, alaturi de cauza, constituie

vointa juridica reglementat în disp. art. 953-961, Codul civil, prezinta un
fenomen complex atât din punct de vedere psihologic cât si juridic.
Consimtamântul ca element al vointei juridice, reprezinta manifestarea
hotarârii de a încheia actul juridic.
Pentru a fi valabil, consimtamântul trebuie sa îndeplineasca urmatoarele
conditii:
• sa emane de la o persoana cu discernamânt;
• sa fie dat cu intentia de a produce efecte juridice;
• sa fie exteriorizat;
• sa nu fie alterat de vreun viciu (împrejurari care afecteaza caracterul
constient si liber al vointei de a face un act juridic). Specific viciilor de
consimtamânt este faptul ca exista manifestare de vointa (consimtamânt), însa
aceasta este viciata, fie în continutul sau intelectual, constient (în cazul erorii si a
dolului), fie în caracterul sau liber (în cazul violentei si al leziunii).

Obiectul. Obiectul actului juridic reglementat de disp. art. 962-965 din

Codul civil (fiind chiar obiectul raportului juridic caruia îi da nastere), consta în
obiectul obligatiei ori obligatiilor generale din actul juridic civil repectiv, adica
în prestatia sau prestatiile (dupa cum este vorba de acte juridice unilaterale, bi-
sau multilaterale), care la rândul lor, înseamna fie transmiterea unui drept, fie un
fapt (pozitiv sau negativ) al debitorului, precum si obiectul acestor prestatii.
Obiectul contractului de transport consta în prestatiile, pentru unitatea de
transport (caraus) de a transporta marfa, bagajele sau calatorii, iar pentru
expeditor (calator) de a plati taxa de transport.
Ca orice obiect al unui act juridic si obiectul contractului de transport
trebuie sa întruneaca anumite conditii de validitate (care se apreciaza
raportându-le la momentul încheierii contractului), constând în urmatoarele: sa
existe, sa fie în circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil,
sa fie în conformitate cu legea si cu regulile de convietuire sociala, sa constituie
un fapt personal al celui care se obliga, iar uneori, cel ce se obliga sa fie titularul
dreptului.
Astfel va fi nul acel contract care are ca obiect transportul unui lucru
imposibil de executat cu mijloacele de transport din categoria de transport din
care face parte organizatia respectiva sau contractul care ar avea ca obiect un
transport de lucruri pentru care exista o interdictie absoluta etc.
De aseemenea, transportul trebuie sa fie determinat sau determinabil în
elementele sale caracteristice si anume: obiectul ce urmeaza a fi transportat,
statia de încarcare, statia de destinatie, ruta etc.

Caractere juridice ale contractului de transport

1. Contractul de transport este un contract bilateral (sinalagmatic),

deoarece chiar de la încheierea lui în mod valabil, da nastere la obligatii
reciproce si interdependente în sarcina ambelor parti contractante si anume:
cararusul se obliga sa transporte dintr-un loc în altul încarcatura sau o anumita
persoana, iar expeditorul sau calatorul are obligatia sa plateasca pretul
raportului, deci obligatiei fiecarei parti trebuie sa-I gasim cauza juridica în
obligatia celeilalte.
2. Contractul de transport este prin esenta sa un contract cu titlul oneros,
deoarece fiecare parte contractanta urmareste sa obtina un folos, un echivalent, o
contra-prestatiei, în schimbul obligatiei asumate. Astfel, expeditorul urmareste
deplasarea marfurilor catre destinatarul desemnat de el în contract (sau calatorul
sa ajunga la destinatie), iar cararusul vrea sa primeasca pretul convenit (tariful
de transport), ca un contraechivalent al prestatiei asumate.
Deci, cauza juridica a obligatiei fiecarei parti include ca element esential
reprezentarea contraprestatiei la care se obliga cealalta parte.
 3. Contractul de transport este un contract comutativ, deoarece partile
cunosc întinderea obligatiilor reciproce pe care si le asuma chiar din momentul
încheierii contractului si pot aprecia valoarea acestor prestatii reciproce ca fiind
echivalente.
Tarifele pe baza carora se stabileste pretul transportului cuvenit
cararusului fiind aprobate de regula prin acte normative cu caracter imperativ,
sunt obligatorii pentru toti participantii la activitatea de transport, nefiind
susceptibile de negociere.
Consideram, de lege ferenda, ca principiile aplicabile economiei de piata
si legile obiective care actioneaza, impun o reglementare mai supla în
aceasta privinta, în asa fel, încât, partile macar în anumite limite sa poata deroga
de la tarifele existente.
4. Contractul de transport de persoane este un contract, în principiu,
consensual, deoarece el se încheie valabil prin simplu consimtamânt, deoarece el
se încheie valabil prin simplu consimtamânt al partilor3; dovada încheierii lui se
face însa printr-un înscris (biletul sau legitimatia de calatorie).
5. Contractul de transport de marfuri, cu exceptia celui maritim, are un
caracter real, deoarece pentru încheierea sa valabila, consimtamântul partilor
trebuie sa fie materializat în predarea (remiterea) efectiva a marfurilor care
urmeaza sa fie transportate de catre caraus.
Astfel, prin art.59 din Regulamentul de transport C.F.R. din anul 1997 se
stabileste:
principiul potrivit caruia contractul de transport este încheiat din
momentul în care statia de cale ferata a primit pentru transport marfa împreuna
cu scrisoarea de trasura, primire consacrata prin aplicarea stampilei carausului si
înscrierea datei.
În cazul transportului maritim, potrivit Conventiei internationale de la
Bruxelles din 1924, întreprinderea de navigatie trebuie sa elibereze un document
conosament (polita de încarcare), care constituie dovada în mâna expeditorului
referitoare la încarcarea marfii. Cel ce detine conosamentul este considerat
proprietarul marfii, deci el este un titlu reprezentativ al marfii care poate fi
transmis de la expeditor la oricare alta persoana deoarece, de regula, nu este
nominativ, ci la purtator sau la ordin. Deci, conosamentul poate fi transmis prin
gir, ca oricare cambie sau bilet de ordin. Oricine se prezinta cu conosamentul are
dreptul sa pretinda eliberarea marfii de la comandamentul navei, deoarece apare
ca proprietar al ei.
De asemenea, si în cazul transportului aerian, potrivit Decretului
nr.353/1958 de ratificare a Protocolului din 8 septembrie 1955 privind
modificarea Conventiei pentru unificarea unor reguli relative la transportul
international, semnat la varsovia în anul 1929, scrisoarea de transport aerian
reprezinta contractul de transport încheiat, care poate avea si forma unui titlul
reprezentativ.
6. În contractul de transport, în imensa majoritatea a cazurilor, una din
partile contractului (carausul) este un agent economic cu capital de stat. Trecerea
societatii noastre spre economia de piata si adâncirea unor întreprinzatori
particulari în domeniul transporturilor auto, feroviar, aerian si naval.
7. Contractul de transport încheiat între agentii economiei este un contract
cu continut economic, caruia i se vor aplica principiile generale privind regimul
acestor contracte, precum si legislatia de drept comun în vigoare în aceasta
materie.
Daca în contractul de transport, în calitate de expeditor apare o persoana
fizica, atunci contractului îi sunt aplicabile în principiu, aceleasi dispozitii, cu
exceptia celor aplicabile numai persoanelor juridice cu capital de stat sau mixt.
8. Activitatea de transport se desfasoara în mod programat, multiplele
varietati ale contractului încheindu-se, de regula, pe baza programarilor la
transport, acolo unde se mai aplica în scopul înfaptuirii sarcinilor ce le revin, în
acord cu scopul pentru care au fost create.

Pozitia destinatarului în contractul de transport

Contractul de transport se încheie între societatea de transport (carausul)
si expeditor, care apar în mod obisnuit ca subiecte ale contractului. Deci, parti
ale contractului de transport sunt, pe de o parte carausul, iar pe de alta parte,
expeditorul, atunci când se transporta bunuri sau calatori, în cazul transportului
de calatori.
În cazul în care transportul de bunuri se face în folosul unei alte persoane
decât aceea a expeditorului, atunci destinatarul, desi nu este parte în contract,
dobândeste anumite drepturi din contractul respectiv, motiv pentru care
problema clarificarii juridice a drepturilor destinatarului a dat loc la ample
discutii, în literatura de specialitate emitându-se mai multe opinii.
Astfel, în dreptul roman, cararusul a fost considerat ca un negutiorum
gestoral destinatarului, ceea ce contravine situatiei reale, deoarece execurarea
transportului este urmare a initiativei expeditorului si nu a carausului si pentru
ca, obisnuit, marfa ce se transporta initial apartine expeditorului si nu
destinatarului.
Potrivit unei alte opinii4, drepturile care izvorasc din contractul de
transport trec de la expeditor la destinatar jure cessionis (prin cesiune) pe baza
unei oferte prezumate de cesiune facuta de expeditor destinatarului, în momentul
sosirii marfii si prin intermediul carausului. Pozitia destinatarului, dupa aceasta
teorie, este derivata de cea a expeditorului, carausul putându-i opune toate
exceptiile personale, chiar si cele straine de contract (pe care le-ar putea opune
expeditorului), lipsindu-l astfel de pozitia sa autonoma, pe care o are în fapt si de
care are nevoie pentru valorificarea drepturilor sale.
Dupa o alta opinie criticabila din literatura de specialitate5 datorita
faptului ca destinatarul dobândeste un drept propriu fata de caraus, drept izvorât
din contractul încheiat de caraus cu expeditorul (dreptul de a dispune de marfa),
se considera ca drepturile destinatarului sunt identice cu cele ale tertului
beneficiar din stipulatiunea pentru altul. Dar acestea sunt doua situatii distincte,
deosebirile dintre ele constând în urmatoarele:
 a) în cazul stipulatiei pentru altul, tertul beneficiar dobândeste drepturile
sale din momentul încheierii contractului dintre stipulant si promitent, pe când în
cazul contractului de transport, destinatarul dobândeste dreptul la eliberarea
marfii numai din momentul când marfa a ajuns la destinatie si este pusa la
dispozitia sa, moment pâna la care expeditorul are dreptul, de regula, de a
dispune de marfa, schimbându-i destinatia (dreptul de contraordin) .
b) tertul beneficiar în cadrul stipulatiei pentru altul, poate deveni numai
titular de drepturi, deoarece nu poate fi obligat printr-un act de vointa apartinând
altcuiva, pe când destinatarul dintr-un contract de transport poate avea atât
drepturi cât si obligatii, ca de exemplu, de a achita tariful de transport si alte
cheltuieli de transport, prin aceasta el se asociaza sau adera la contractul de
transport (care initial s-a încheiat între expeditor si caraus), adica îl accepta.
c) de asemenea, în practica, adesea, în baza aceluiasi contract de
transport, carausul este actionat concomitent de expeditor si de destinatar (de
exemplu, de catre expeditor pentru restituirea unor diferente de taxe de
transport, iar de catre destinatar pentru a raspunde pentru lipsurile cantitative sau
calitative constate la sosirea marfii la destinatie). Acest lucru contravine teoriei
stipulatiei pentru altul, conform careia, din momentul aderarii destinatarului la
contractul de transport, expeditorul nu ar mai avea, în principiu, dreptul de a
actiona pe carus, deoarece prin primirea scrisorii de trasurasi a marfii de catre
destinatar, acesta s-ar substitui expeditorului în ceea ce priveste valorificarea
oricarui drept derivând din contractul de transport.
Tinând seama de aceste deosebiri, în literatura de specialitate s-a ajuns la
concluzia ca ideia stipulatiei pentru altul nu poate explica, pe deplin
destinatarului în contractul de transport, pozitia suigeneris, care nu poate fi
încadrata în principiile aplicabile stipulatiei, desi din alte puncte de vedere se
aseamana cu acesta, contractul de transport este o stipulatie pentru altul cu unele
particularitati.
Datorita faptului ca legislatia în vigoare atribuie un rol activ tuturor
partilor din contractul de transport inclusiv destinatarului (chiar de la încheierea
contractului annual de prestatii de transport), în literatura de specialitate s-a
aratat ca ar fi necesara sa se reexamineze pozitia destinatarului în contractul de
transport pentru a se vedea în ce masura caracterul de contract bipartit mai
corespunde în prezent si daca n-ar trebui sa se adopte un nou punct de vedere,
potrivit caruia acest contract este un contract tripartit, ceea ce ar corespunde
mult mai bine dintrun asemenea contract sa aiba un rol activ.
În literatura de specialitate recenta, autorii s-au raliat opiniei potrivit
careia, pozitia destinatarului în contractul de transport poate fi explicata pe
deplin prin institutia stipulatiei pentru altul, fiind o aplicatie specifica a acestei
institutii juridice, drepturile destinatarului se nasc în momentul încheierii
contractului dintre expeditorul stipulant – promotent, indiferent de faptul ca
tertul beneficiar, destinatarul, a acceptat sau nu dreptul stipulat în favoarea sa.
Exercitiul acestor drepturi este însa suspendat prin efectul legii pâna în
momentul ajungerii marfii la destinatie, când destinatarul ia cunostinta ca în
folosul sau exista, o stipulatie pe care o poate accepta, aderând astfel la
contractul de transport sau o refuza.
Acceptarea (aderarea la contract) destinatarului nu are efect constitutiv de
drepturi, deoarece acestea s-au nascut chiar din momentul încheierii contractului
de transport de catre expeditor si deci, prin ea, destinatarul îsi consolideaza
numai aceste drepturi stipulate anterior în favoarea sa.

Taxa de transport
Taxa de transport reprezinta pretul pe care beneficiarul activitatii de
transport îl plateste carusului pentru prestatia executata de acesta. Pretul este
considerat ca un element constitutiv al transportului de marfuri, în absenta lui
nefiind posibila încheierea contractului de transport, asa dupa cum va fi un
element de bazasi în transportul de persoane. În transporturile efectuate de
agentii economici cu capital de stat, taxa de transport se stabileste pe baza de
tarife, taxa fiind forma pe care o îmbraca pretul achitat pentru prestarea unui
anumit serviciu, iar tariful – categoria de pret stabilita pentru un anumit domeniu
(clasa).
În transporturile efectuate cu mijloace proprietate privata, taxele de
transport sunt negociabile, ele stabilindu-se în functie de raportul existent între
cerere si oferta. Dar, si într-un caz si altul, taxele vor trebui sa acopere
cheltuielile reale efectuate de caraussi, totodata, sa-I permita acestuia obtinerea
unui profit rezonabil.
În stabilirea cuantumului taxelor de transport se tine seama de greutatea
sau volumul marfii, de natura acesteia, de distanta pe care se efectueaza
transportu, precum si de regimul de viteza. Întotdeauna vor fi avantajati acei
beneficiari ce se deplaseaza sau transporta marfa pe distante mai lungi si într-o
cantitate mai mare.
Deoarece contractul se încheie între caraussi expditor – în cazul
transporturilor de marfa, taxa de transport se achita în principiu, de catre
expeditor. Ea se poate achita cu anticipatie la predarea marfii pentru transport
sau în momentul în care marfa ajunge la destinatie. În acest din urma caz, în
masura în care drepturile si obligatiile izvorâte din contractul de transport trec
asupra destinatarului, plata o poate efectua si destinatarul, aceasta fiind, de
altfel, stipulata în contract. De exemplu, în transportul de marfuri pe calea ferata
se va face mentiunea “francata” în scrisoarea de trasura daca taxa de transport
este achitata de catre expeditor si “transmisa” daca respectiva taxa urmeaza a fi
platita de catre destinatar.
Atunci când taxa de transport urmeaza a se achita la destinatie, fie de
catre expeditor, fie de catre destinatar, plata se va face înainte de eliberarea
marfii de catre caraus posesorului acesteia, achitarea taxei constituind conditia
ca destinatarul sa intre în posesia marfii.
În cazul când carausul nu încaseaza taxa de transport de la cei obligati sa
o plateasca, el are drept de retentie asupra marfii, iar dupa expirarea termenului
în care marfa trebuie ridicata, dar, evident, cu conditia achitarii prealabile a taxei
de transport, carausul poate proceda la valorificarea marfii pe cont propriu,
bucurându-se de privilegiu în ce priveste recuperarea creantelor sale din suma
realizata prin vânzarea marfii.
În transportul de persoane, plata se face întotdeauna cu anticipatie, în
momentul procurarii legitimatiei de calatorie.

Raspunderea juridica în contractul de transport

În materia transporturilor sunt acte normative de aplicatie generala,
pentru toate categoriile de transporturi, cum sunt, de exemplu, Codul civil,
Codul comercial, O.G. nr.19/1997 privind transporturile si alte acte normative
aplicabile numai într-o anumita ramura de transport, de exemplu, Regulamentul
de transport pe calea ferata din 1997, Codul aerian din 1953, etc.
Dispozitiile Codului civil si cele ale Codului comercial sunt aplicabile,
dupa cum am mai vazut, în toate ramurile de transport, dar numai în masura în
care prin acte normative proprii nu sunt reglementate anumite aspecte ale
contractului de transport, deoarece în conflictul dintre norma generalasi cea
speciala, primeazasi va fi aplicata ultima.
Transporturile raspund de integritatea marfii, atât sub aspect normativ cât
si calitativ, din momentul primirii ei la transport si pâna în momentul eliberarii
ei destinatarului.
Agentul economic transportor raspunde pentru pierderea totala sau
partiala a marfii, pentru avaria ei, pentru depasirea termenului de eliberare a
marfii si pentru orice alt caz ce poate fi considerat neexecutare a contractului de
transport.
Ca orice raspundere contractuala, raspunderea carausului se întemeiaza
pe culpa, deoarece ivirea oricarui caz, din cele aratate mai sus, presupune
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor rezultate din
contractul de transport. În consecinta, pentru a fi exonerat de raspundere,
carausul trebuie sa faca dovada ca îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiei
asumate se datoreaza unei cauze care exclude culpa sa6.
Potrivit dispozitiilor Codului civil, debitorul nu va putea fi condamnat la
dauneinterese daca executarea necorespunzatoare a obligatiei sau întârzierea în
executare se datoreaza unei cauze straine ce nu i se poate imputa faptul
creditorului, cazului fortuit sau fortei majore.
În ceea ce priveste raspunderea transportatorului, regula generala este
existenta prezumtiei de culpa, drept urmare, creditorul nu trebuie sa faca dovada
lipsei de diligenta a debitorului (carausului).
Pentru ca transportatorul sa poata fi exonerat de raspundere îi revine
obligatia de a face dovada existentei uneia din cele trei cauze straine si
neimputabile.
Neexecutarea obligatiei de catre transportator datorata unui tert, a carui
fapta nu a putut fi prevazuta sau, împiedicata, este asimilata fortei majore. De
exemplu, transportatorul nu este raspunzator fata de calatorii transportati, daca
face dovada ca dauna se datoreaza conducatorului altui vehicul, sau furtul când a
fost savârsit cu arme.
 Evenimentele atmosferice, cutremurul, inundatia, înzapezirea, furtuna,
înghetul etc., sunt cauze straine care pot fi de neînlaturat sau imprevizibile, deci
asimilate fortei majore si, sa aiba drept efect exonerarea de raspundere a
transportului.
De mentionat este faptul ca odata încetata forta majora, obligatiile
transportului trebuie îndeplinite, daca aceasta mai este posibil.
Daca forta majora este o împrejurare imprevizibilasi de neînlaturat, în
practica s-a stabilit ca defectarea sistemului de frânare nu poate fi considerata ca
un caz de forta majora, carausul raspunzând pentru degradarea marfurilor.
De asemenea, practica a considerat ca nu ne aflam în prezenta fortei
majore nici în cazul caldurii sau înghetului, daca au fost prevazute, aglomeratia
marfurilor la încarcare, ciocnirea sau deraierea trenurilor etc., împrejurarile care
pot fi prevazute sau înlaturate.
Raspunderea carausului si cauzele exonerarii sale de responsabilitate sunt
prevazute în art.418-429 din Codul comercial, modul de stabilire a pagubei
suferite de expeditor, prin art.430, 431 si 438, raporturile dintre caraussi
destinatar, prin art.432-435, actiunea în despagubire, prin art. 436, 440, iar
interzicerea unor clauze prin care s-ar diminua raspunderea carausului, prin
art.441.
Dispozitiile Codului comercial referitoare la raspunderea carausului
pentru neîndeplinirea obligatiilor, cât si cele asupra evaluarii daunei au un
caracter dispozitiv, partile putând deroga de la ele, cu doua exceptii:
• conform art.417 Cod comercial orice conventie a partilor prin care s-ar
limita raspunderea stabilita prin art.417-419; 425-430; 432-433; 436 si 440 din
Codul Comercial este nula chiar daca ar fi permisa prin reglementari generale
sau particulare, cu exceptia cazului când prin tarife speciale se stabilesc preturi
mai mici decât cele prevazute în tarifele ordinare;
• conform art.430 Cod comercial nu se poate deroga de la regulile
stabilite referitoare la raspundere în caz de dol sau culpa grava a carausului nu
va raspunde daca va putea face dovada ca neîndeplinirea obligatiile se datoreaza
unor “obstacole provenite din caz fortuit sau forta majora”.
În toate categoriile de transport: auto, feroviar, aerian si naval, obligatiile
carausului fiind relativ aceleasi, nici, raspunderea sa nu poate fi diferita.

Actiunile izvorâte din contractul de transport

Din momentul încheierii contractului de transport se nasc obligatii pentru

fiecare dintre partile contractante, a caror neîndeplinire îndreptateste partea
vatamata sa actioneze în justitie pentru a-l constrânge pe debitor sa repare
prejudiciile cauzate. Actiunile carausului pot avea ca obiect plata diferentelor de
taxe si a penalizarilor de catre expeditor (destinatar), iar ale acestora din urma –
despagubirile ce li se cuvin în urma executarii necorespunzatoare de catre caraus
a contractului de transport. De asemenea, expeditorul are dreptul sa pretindasi
restituirea taxelor platite în plus carausului sau restituirea integrala a taxelor în
cazul neefectuarii transportului. Asa dupa cum poate constitui obiect de litigiu si
plata taxelor pentru activitatile auxiliare si adiacente transportului.
Daca, în ce-l priveste de caraus, acesta îl poate actiona direct în judecata
pe expeditor (destinatar) în masura în care litigiul nu a putu fi solutionat pe cale
amiabila, titularul dreptului la actiune împotriva carausului trebuie sa foloseasca
mai întâi calea reclamatiei administrative în conditiile în care carausul este agent
economic cu capital de stat.
Reclamatia administrativa este prevazuta ca procedura obligatorie de
solutionarea litigiilor ce apar ca urmare a neexecutarii sau executarii
necorespunzatoare a obligatiilor asumate de catre caraus. Ea reprezinta o cale de
rezolvare operativa a pretentiilor formulate de catre expeditor (destinatar), se
înainteaza transportatorului, fara timbru, care are obligatia sa o solutioneze în
termen legal, fara a fi necesara în acest scop prezenta reclamantului.
Reclamatia administrativa trebuie formulata în scris, continând toate
elementele necesare unei actiuni, si fiind însotita de acte doveditoare, îndeosebi
de documentul de transport.
Transportatorul este obligat sa primeasca reclamatia si în cazul în care nu
sunt anexate la aceasta actele necesare, urmând sa ceara reclamantului
completarea ulterioara a dosarului. De asemenea, el este obligat sa procedeze la
solutionarea ei, în termenul prevazut de lege, si sa comunice modul de
solutionare reclamantului.
În caz de solutionare negativa sau de depasire a termenului legal de
solutionare, reclamantul are dreptul sa promoveze actiunea la instanta de
judecata, actiune ce va fi admisa doar cu conditia prezentarii documentelor ca s-
a folosit în prealabil calea reclamatiei administrative (dovada înregistrarii
reclamatiei sau solutia nefavorabila data de transportator).
Reclamantul este obligat sa înainteze reclamatia administrativa în
interiorul termenului de prescriptie, iar transportatorul sa o solutioneze în termen
de trei luni de la data depunerii ei. De asemenea, si actiunea în justitie trebuie
introdusa înauntrul termenului de prescriptie.
Dreptul la reclamatia administrativasi la actiune revin atât expeditorului
cât si destinatarului, aceasta fiind în functie de momentul în care s-a produs
fapta generatoare de prejudicii. În situatia în care a actionat destinatarul, desi
acest lucru trebuia sa-l faca expeditorul, instanta de judecata va introduce din
oficiu pe expeditor în cauza (si invers).
Dreptul la actiune izvorât din contractele de transport încheiate pentru
traficul intern se prescrie în termen de 6 luni de la data executarii contractului
(sau când trebuia eliberata marfa la destinatie) în cazul transporturilor simple, si
de 12 luni – în transporturile combinate.
Aceste termene de prescriptie opereaza numai pentru actiunile declansate
de expeditor (destinatar) împotriva carausului: atunci când este vorba de
actiunea carausului, termenul de prescriptie este cel de drept comun (doi ani),
legiuitorul motivând aceste diferente în favoarea carausilor prin faptul ca odata
efectuat transportul, probele dispar si, în consecinta, un tarmen mai mare de 6
luni pentru declansarea actiunii l-ar pune în imposibilitatea de a administra
probleme pe baza carora sa poata fi exonerat de raspundere.
Si în situatia prescriptiei ce opereaza asupra actiunilor izvorâte din
contractul de transport pot interveni suspendari si întreruperi, potrivit art.13 si
16 din Decretul nr.167/1958, dupa cum urmeaza:
a) prescriptia se întrerupe prin:
• recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie de catre cel în
favoarea caruia curge prescriptia;
• introducerea cererii de arbitraj sau de chemare în judecata, chiar daca
aceasta a fost introdusa la o instanta care nu are competenta de a judeca o astfel
de cauza;
• aplicarea unei masuri ce marcheaza un început de executare;
b) prescriptia se suspenda:
• pe durata în care cel împotriva caruia curge prescriptia (partea
vatamata) este împiedicat de un caz de forta majora sa faca uz de dreptul la
actiune;
• pe durata în care partile aflate în litigiu, sau una dintre ele, sunt înrolate
în fortele armate ale tarii, iar acestea se afla pe picior de razboi;
• pâna la rezolvarea reclamatiei administrative, respectiv pâna la
maximum de trei luni de la data înregistrarii reclamatiei.
În actiunile izvorâte din contractele de transport în trafic international,
suspendarea si întreruperea prescriptiei sunt reglementate de conventiile
internationale adoptate pentru diverse ramuri de transport, iar în lipsa acestora –
cazul transporturilor auto si fluviale internationale – se vor aplica prevederile
actelor normative interne.

CONTRACTUL DE TRANSPORT RUTIER

Consideratii generale privind transportul rutier

Evolutiv, transportul rutier s-a axat pe doua elemente, mijloace de

transport si infrastructura necesara, care au cunoscut prefectionari constante în
raport cu progresul tehnico-stiintific1.

Definerea transportului rutier, în maniera cea mai cuprinzatoare, este

realizata de disp.art.1 din Acordul european privind activitatea echipajelor
vehiculelor care efectuiaza transporturi rutiere internationale, încheiata la
Geneva în anul 19702, care consacra ca aceata reprezinta ,,orice deplasare
efectuata pe rute deschise pentru public, cu încarcatura sau fara încarcatura,a
unui vehicul destinat transportului de calatori sau marfa”
Transportul rutier este o forma de transport terestru si totodata un
subsistem al sistemului national al transporturilor care asigura deplasarea în
spatiu a marfurilor si persoanelor cu ajutorul autovehiculelor (mijloace de
transport auto-propulsate) si al mijloacelor tractate (remorci, trailere etc.).
 Autovehiculele se caracterizeaza printr-o mobilitate deosebita, nefiind
legate de instalatii speciale fixe cum este cazul în transportul feroviar de pilda
(linii de cale ferata, depouri, triaje etc.). datorita acestui fapt, ele pot patrunde în
locuri unde alte mijloace de transport nu au accesibilitate, constituind o
componenta indispensabila a transporturilor multimodale.
Cu ajutorul autovehiculelor se pot organiza transporturi directe de la
furnizor si pâna la beneficiarul marfurilor din tara sau strainatate, evitându-se
transbordarile pe parcurs si consecintele acestora: manipulari costisitoare;
pierderi cantitative si calitative; rataciri de colete; sustrageri etc. Totodata,
devine posibila folosirea unor ambalaje mai usoare si mai ieftine, scurtarea
perioadei de timp cât marfa se afla în procesul de circulatie.
Mijloacele de transport auto dezvolta viteze tehnice si comerciale
ridicate, fapt ce are o mare importanta în transportul de marfuri perisabile, al
celor care presupun un anumit grad de urgenta etc. În transporturile pe distante
mari, cum sunt cele internationale, rulajul mijloacelor de transport auto este de
doua ori mai ridicat decât cel al vagoanelor de cale ferata (3 curse pe luna fata
de numai 1,5 curse, în medie), ceea ce contribuie la accelerarea proceselor de
productie si desfacere, la cresterea eficientei utilizarii autovehiculelor3.
Mijloacele auto pot asigura livrari succesive, la termene stabilite, care-l
scutesc pe beneficiar sa creeze stocuri de siguranta importante. Se elimina astfel
depozitarea excesiva, deprecierea marfii în timpul depozitarii, imobilizarea unor
importante fonduri banesti în stocuri prea mari si se creeaza posibilitatea
utilizarii lor în alte scopuri; importatorul ofera un pret mai avantajos pentru
asemenea livrari “în grafic”.
Autovehiculele pot fi redirijate usor în parcurs, în functie de conjunctura
pietei externe sau alte considerente. În comertul international cu legume si fructe
proaspete, de exemplu, în contractele de vânzare-cumparare externa se practica
clauza preturilor curente din ziua livrarii marfii la destinatie.Productia
mijloacelor auto necesita investitii specifice mai mici, iar pregatirea
conducatorilor auto se realizeaza cu cheltuieli mai reduse si într-un timp mai mic
decât la calea ferata sau în transportul naval si aerian.
Pentru tarile care-si produc singure mijloacele auto de care au nevoie si
dispun de combustibili lichizi din productia proprie, cum este cazul tarii noastre,
cheltuielile în valuta pentru transporturile internationale sunt mai mici
comparativ cu alte moduri de transport. Singurele cheltuieli în valuta sunt taxele
de sosele, alimentarea cu combustibil pe parcurs extern, diurna si cazarea
conducatorilor auto, alte taxe.
Mijloacele de transport auto prezinta însasi anumite limite:
• capacitatea lor de transport relativ redusa, în comparatie cu cea a
trenurilor de marfa sau a navelor comerciale, determina costuri specifice pe
tona-kilometru de câteva ori mai ridicate decât în transportul feroviar si naval;
1 O.Capatîna,Gh.Stancu,op.cit.,p.267 si urm;Gh.Filip,C.Roditis,L.Filip,
Dreptul transporturilor,ed.III-a, Casa de editura Sansa,Bucuresti,1998,p.286
2 România a aderat la acest Acord prin Legea nr.101/22.11.1994
 • eficienta în transportul auto se realizeaza îndeosebi pe distante scurte;
• transportul auto este afectat în mod deosebit de actuala criza energetica
pe plan mondial întrucât consuma combustibili costisitori si greu de procurat.
Tendintele care se manifesta în prezent în transportul auto din România si
din alte tari sunt generate tocmai de preocuparile specialistilor de a face acest
mod de transport mai economic si mai rentabil. În acest sens, mentionam:
• tendinta de crestere a puterii si capacitatii de transport a mijloacelor
auto.
Autocamioanele moderne de mare capacitate se caracterizeaza prin
robustete, grad redus de uzura, perioada de timp mai mare între doua reparatii,
autonomie mai mare de alimentare si costuri specifice de transport mai mici în
comparatie cu aotovehiculele de capacitate medie si mica;
• tendinta de extindere a tractiunii diesel, mult mai economica decât cea
pe baza de benzina;
• adâncirea specializarii mijloacelor de transport auto atât în legatura cu
cresterea partizilor de marfa, cât si cu exigentelor impuse de specificul
transportului diverselor marfuri;
• cresterea preocuparilor pentru construirea unor mijloace de transport
auto cu consumuri specifice de carburanti cât mai mici si extinderea cercetarilor
pentru proiectarea si construirea unor autovehicule capabile sa functioneze prin
utilizarea altor surse de energie.
3 C.Alexa,Transporturi si expeditii internationale, Ed.ALL, Bucuresti,
1995,p78

Reglementarea juridica

Reglementari de drept comun. Contractele de transport de orice fel,

inclusiv cele rutiere, sunt cârmuite cu titlu general de dispozitiile art.1470 si
urm. Codul civil, precum si de art. 413-441 din Codul comercial, în limitele
cerute de actualizarea taxelor.
Acest cadru de principiu este subînteles, ca premisa necesara, în cele ce
urmeaza, trimiterea fiind valabila sub rezerva exceptiilor ce vor fi semnalate pe
parcurs si care decurg din coordonarea cu noile acte normative sau cu
prevederile unor conventii internationale.
Reglementari specifice transporturilor rutiere. Cadrul legal include mai
multe categorii din acte normative. Dintre acestea vom enumera
deocamdata numai unele care au ca obiect organizarea si desfasurarea activitatii
transporturilor rutiere ca atare. Lista va fi înregistrata pe parcurs în sectiunile
corespunzatoare.
În limitele actuale trebuie reamintit astfel, în ordinea generalitatii, mai
întâi O.G. nr. 19/1997 privind transporturile, la care s-a facut referire si anterior
(Partea generala nr.13). Acest act normativ a fost aprobat cu modificari prin
Legea nr.197/1998 (M.O. nr.425 din 11 noiembrie 1998) si republicat ulterior în
noua sa forma în M.O. nr. 552 din 11 noiembrie 1999. Alte modificari au mai
fost aduse art.1, 2, 10 si 12 prin O.G. nr.94/2000 (M.O. nr.421 din 1 septembrie
2000).
Actul normativ care constituie sediul materiei îl O.G. nr.44/1997 privind
transporturile rutiere (M:O. nr.222 din 29 august 1997), care instituie regimul de
baza în materie.
În legatura directa cu transporturile rutiere mai poate fi semnalata O.G.
nr.43/1997 privind regimul juridic al drumurilor (M.O. nr.221 din 29 august
1997), aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.82/1998 (M.O. nr.158
din 22 aprilie 1998) si republicata în noua forma în M.O. nr.257 din 29 iunie
1998. Alte modificari au mai fist aduse prin O.G. nr.132/2000 (M.O. nr.434 din
3 septembrie 2000).
Prezinta de asemenea interes H.G. nr.223/1992 (M.O. nr.114 din 29 mai
1992) deoarece priveste, potrivit titulaturii sale destul de generoase,
normele de organizare si efectuare a transporturilor auto internationale de
persoane si marfuri, a transporturilor auto de persoane în trafic interjudetean si
judetean si a transporturilor auto de marfuri agabaritice si periculoase. În
prezent, acest act normativ se aplica în forma modificata prin H.G. nr.17/1994
(M.O. nr.90 din 6 aprilie 1994), astfel cum a fost republicat în M.O. nr.95 din 13
aprilie 1994. Domeniul reglementarilor mentionate include, potrivit art.19, orice
autovehicul, fie ca acesta apartine unui agent economic de stat, precum regiile
autonome, fie ca face parte din patrimoniul agentilor economici privati, inclusiv
societati comerciale cu capital integral sau partial de stat. Regula mentionata
comporta totusi o exceptie, în temeiul careia autovehiculele din dotatia
Ministerului Apararii Nationale si ale Ministerului de Interne nu intra sub
incidenta H.G. nr.223/1992.
Conventii internationale în materie. În mod obisnuit, asemenea
instrumente juridice intereseaza transporturile rutiere internationale. Totusi
unele conventii multilaterale au o sfera de aplicare mai larga, deoarece instituie
masuri pe ordin general, cu incidenta nemijlocitasi în traficul rutier intern. Sunt
singurele la care ne referim deocamdata.
Cu titlul aratat poate fi mentionat Acordul european referitor la semnele
rutiere, adoptat la geneva la 13 decembrie 19574. În prezent se aplica Conventia
asupra semnalizarii rutiere, încheiata la Viena la 8 noiembrie 1968 si completata
prin Acordul european semnat la Geneva la 1 mai 1971. România a ratificat
ambele acte internationale mentionate prin Decretul nr. 318/1980 (Bul.Of. nr.86
din 20 octombrie 1980).
Aceste conventii multilaterale au înteles sa realizeze, asa cum se arata în
preambul uniformizarea semnelor rutiere, spre a contribui astfel la securitatea
circulatiei pe drumuri si sosele în traficul international. Cum în practica semnele
rutiere se executa inevitabil la scara locala, pe teritoriul fiecarui stat contractant,
rezulta ca sub acest aspect reglementarile Acordului european în discutie îsi
gasesc aplicarea imediatasi preliminara în cadrul intern al tarilor participante,
chiar daca scopul final este benefic traficului rutier international. Tot astfel
Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectueaza
transporturi rutiere internationale, încheiat la Geneva la 1 iulie 1970 si la care
România a aderat în temeiul Legii nr.101/1994 (M.O. nr.323 din 22 noiembrie
1994) cuprinde o serie de definitii si de reglementari care intereseaza deopotriva
traficul intern pe drumurile publice ale statelor contractante.
Sub auspiciile Comisiei economice ONU pentru Europa a fost adoptarta
la Geneva la data de 19 mai 1956, Conventia privind transportul de marfuri pe
sosele(CMR) ,în vigoare de la data de 2 iulie 1961,modificata ulterior prin
Protocolul de la Geneva din 5 iulie 19785.

Continutul si conditiile de încheiere a contractului

Traficul de persoane sau de marfuri rutier se se efectuiaza în temeiul unui
contract comercial de transport, mai putin transporturile în interes propriu,în
folos propriu sau cu titlu gratuit.
Contractul de transport de marfuri cu mijloace auto are un continut
asemanator cu cel al contractului cu calea ferata, în sensul casi aici carausul se
obliga, în schimbul unei taxe, sa transporte un anumit volum de marfa pe
distanta stabilita prin contract, sa asigure paza marfii din momentul preluarii
pentru transport si pâna la ridicarea ei de catre persoana îndreptatitasi sa
elibereze marfa destinatarului desemnat de catre expeditor prin scrisoarea de
transport6.
Contractul se încheie între posesorul mijloacelor de transport, agent
economic cu capital de stat sau privat care are licenta de transport eliberata de
autoritatea nationala competenta-A.R.R. si expeditor, prin acesta din urma
întelegându-se orice persoana juridica sau fizica ce solicita efectuarea
transportului si achita taxa de transport, indiferent de calitatea pe care o are în
diferite etape ale transportului (predator, destinatar, expeditor etc.).
4 România a aderat la Acord prin Decretul nr,428/1963
5 România a aderat la CMR prin Decretul nr.451/1972,iar la Protocolul
din 1978 prin Decretul nr.66/1981 în vigoare din data de 28 decembrie 1986.
În practica încheierii contractelor de transport cu mijloace auto este putin
utilizata regula încheierii prealabile a contractelor economice anuale între
transportator si beneficiarul activitatii de transport. Totusi, atunci când exista
asemenea contracte, partenerul cu care ele au fost încheiate vor avea prioritate în
ce priveste repartizarea mijloacelor de transport, aceasta facându-se pe baza
unor programari lunare si saptamânale. Celelalte solicitari se onoreaza în
ordinea în care s-au înaintat si în functie de mijloacele disponibile ale
transportatorului.
Contractul se încheie în forma scrisasi tipizata, documentul tip utilizat în
aceasta categorie de contracte fiind scrisoarea de transport auto. Completarea si
depunerea acesteia de catre expeditor la sediul carausii exprima vointa primului
de a încheia contractul, iar acceptarea ei si punerea de catre caraus la dispozitia
expeditorului a mijloacelor de transport solicitate echivaleaza cu exprimarea
consimtamântului transportatorului de a încheia contractul.
Pentru a încheia contractul este necesara înaintarea catre caraus a
comenzii de transport din partea expeditorului, în forma scrisa, si care va
cuprinde urmatoarele elemente:
 a. felul si greutatea marfii pentru care se solicita transportul (în
expeditiile de coletarie se vor preciza numarul coletelor si modul de ambalare);
b. felul documentului care însoteste marfa (aviz, factura), numarul si seria
acestuia;
c. locul de încarcare a marfii (în expeditiile complete);
d. denumirea (numele) si sediul (adresa destinatarului);
e. Contul si Banca expeditorului, modalitatea de plata;
f. felul autovehiculelor solicitate si capacitatea acestora;
g. dotarile suplimentare ale autovehiculului, atunci când se impune acest
lucru.
Scrisoarea de transport trebuie completata corect si clar, expeditorul
purtând raspunderea pentru eventualele inexactitati si mentiuni false.
Contractele de transport de marfuri cu mijloace auto se încheie pentru
expeditii cu mijloace auto complete, când expeditorul solicita întreaga capacitate
a unui sau a mai multor mijloace de transport, si expeditii de coletarie, pentru
marfurile a caror greutate este cuprinsa între 12 si 1000 kg.

Predarea si primirea marfurilor pentru transport

Marfurile transportate sub forma expeditiilor de coletarie se predau la
magazia transportatorului, pe baza cântaririi efectuate de acesta în prezenta
expeditorului.
Fiecare colet trebuie ambalat corespunzator, având aplicata în exterior
eticheta cu datele esentiale pentru identificarea si predarea la destinatie celui
îndreptatit sa-l primeasca. Coletele care nu îndeplinesc aceste conditii se pot
refuza de catre caraus spre a fi primite la transport.
În expeditiile cu mijloace auto complete marfurile se primesc pentru
transport în locurile unde acestea sunt depozitate, respectiv în locurile în care
expeditorul solicita mijloacele de transport pentru încarcare. Potrivit
contractului, carausul este obligat sa puna la dispozitia expeditorului, la data si
locul mentionate în documentul de transport, mijloacele adecvate efectuarii
transportului, în buna stare de functionare si la capacitatea comandata prin
contract. Expeditorul este obligat sa verifice daca mijloacele puse la dispozitie
de catre caraus sunt adecvate transportului ce urmeaza a fi efectuat, având
dreptul sa ceara înlocuirea lor când acestea sunt necorespunzatoare. În situatia în
care carausul refuza sa le înlocuiasca, se va încheia un proces verbal în care se
va consemna refuzul respectiv, în aceste conditii carausul urmând sa suporte
toate consecintele utilizarii pentru transport a unui mijloc necorespunzator.
Neîndeplinirea de catre expeditor a acestor obligatii va face ca transportul sa fie
exonerat de raspundere în cazul prejudiciilor cauzate de caracterul neadecvat al
mijloacelor de transport, încarcarea unui asemenea mijloc si începerea folosirii
lui constituind dovada ca expeditorul a acceptat autovehiculul respectiv,
considerându-l corespunzator pentru efectuarea transportului.
La predarea marfurilor pentru expeditii cu mijloace auto complete
greutatea luata în calculul taxei de transport este cea pe care o declara
expeditorul în documentul de transport, carausul nefiind obligat sa verifice
corectitudinea acestor date. El are înca dreptul sa faca acest lucru si daca va
constata inexactitati în legatura cu greutatea si natura marfii transportate, sa
refuze transportul marfurilor ce fac parte din categoria celor interzise sau admise
conditionat la transportul auto si sa procedeze la recalcularea taxei de transport.
Daca transportatorul va descoperi pe parcursul efectuarii transportului ca
încarcatura contine marfuri interzise sau admise conditionat de transport, el are
dreptul sa întrerupa transportul si sa readuca la punctul de încarcare, fara a
restitui însa taxa de transport.
Expeditorul este obligat, apoi sa realizeze încarcarea autovehiculelor în
termenul liber tarifar, care se stabileste în felul urmator: pentru autovehicule cu
o capacitate de pâna la 5 tone – 80 de minute; pentru cele cu o capacitate mai
mare termenul se suplimenteaza proportional cu capacitatea autovehiculului,
ajungând pâna la 240 minute în cazul autovehiculului cu o capacitate mai mare
de 20 de tone. Timpul utilizat efectiv pentru încarcare se calculeaza pe baza
confirmarii facuta de expeditor pe documentul de transport a orei de sosire a
autovehiculului la punctul de încarcare si a orei la care autovehiculul a parasit
locul de încarcare.
Încarcarea se efectueaza fara întrerupere, în program continuu, iar
depasirea termenului de încarcare liber tarifar se taxeaza suplimentar prin
încasarea pentru durata cu care se depaseste acest termen a taxei de stationare,
care se calculeaza prin aplicarea tarifului pe ora de stationare.

Executarea contractului de transport

Se considera executat contractul de transport daca marfa a ajuns intacta la
destinatie si a fost predata destinatarului, respectându-se totodata termenul de
executare a transportului convenit prin contract. În legatura cu acest din urma
aspect, se impune precizarea ca reglementarile în vigoare include dispozitii
privitoare la modul de calculare a termenului de executare a contractului de
transport. Apoi, mai exista reglementarea potrivit careia daca expeditorul
solicita un regim rapid de executare a transportului si achita în acest scop un
tarif majorat, carausul va parcurge într-o astfel de situatie cel putin 300 de km în
24 de ore. În celelalte cazuri, termenul de executare se poate stabili prin acordul
partilor contractante, luându-se în seama normele tehnice prin care se stabilesc
timpii normati de mers.
Încadrarea carausilor în termenul de executare a contractului presupune
alegerea pentru efectuarea transportului a celui mai scurt traseu, cu conditia de a
fi practicabil. La plecarea în cursa, transportatorul elibereaza conducatorului
auto foaia de parcurs, document pe baza caruia se poate efectua controlul asupra
modului în care este executat transportul. Acest document cuprinde urmatoarele:
a. denumirea societatii în proprietatea careia se afla mijloacele de
transport;
b. felul autovehiculului, marca, capacitatea, numarul de înmatriculare;
c. numele si prenumele soferului, iar atunci când este cazul, si al
însotitorilor;
 d. localitatea de destinatie, ruta pe care se va efectua transportul si
numele destinatarului;
e. numarul de kilometri ce urmeaza a fi parcursi;
f. viza si mentiunile revizorului tehnic;
g. seria si numarul carnetului foii de parcurs si ale scrisorii de transport;
h. consumul de carburanti si lubrefianti;
i. raportul soferului cu privire la distanta parcursasi timpul în care s-a
parcurs aceasta distanta;
j. confirmarea beneficiarului si viza autogarilor.
Transportatorul va elibera la destinatie marfa persoanei desemnate ca
destinatar prin scrisoarea de transport. Momentul eliberarii marfii coincide, în
expeditiile cu mijloace auto complete, cu punerea la dispozitia destinatarului a
mijlocului de transport pentru descarcare, iar în cele de coletarie – cu preluarea
efectiva a coletelor de catre destinatar.
Carausul nu va elibera marfa daca destinatarul nu achita în prealabil
taxele ce cad în sarcina sa (taxa de transport, rambursuri, etc.). El are dreptul de
retentie asupra marfii în caz de neachitare a acestor taxe.
Înainte de a prelua marfa, destinatarul este obligat sa verifice, împreuna
cu presupusul carausului, starea ambalajelor, a sigiliilor, semnelor si marcajelor
si va prelua marfa numai daca acesta nu prezinta urme de violare, facându-se
mentiunea în documentul de transport ca marfa a ajuns intacta la destinatie, fiind
preluata ca atare.
Daca se constata însa urme de violare, semne evidente de sustragere sau
avariere, atunci se încheie un proces-verbal de constatare, respectându-se
conditiile stabilite în situatii similare în transportul feroviar.

Modificarea contractului de transport auto

Dreptul de confirmare a contractului de transport de marfuri cu mijloace
auto apartine în exclusivitate expeditorului. El poate fi exercitat din momentul
preluarii de catre caraus a marfii pentru transport si pâna la eliberarea acesteia
de catre destinatar.
Ordinul de modificare a contractului de transport auto se da numai în
scris si el se poate referi la:
a. schimbarea localitatii de destinatie;
b. desemnarea altui destinatar;
c. înapoierea marfii în localitatea de predare.
Carausul este obligat sa execute ordinul de modificare a contractului în
masura în care acesta este în concordanta cu reglementarile în vigoare, iar
expeditorul a achitat suplimentarile de taxa impuse de modificarea traseului. De
asemenea, în eventualitatea ca transportatorul înregistreaza unele pagube în
urma executarii ordinului de modificare a contractului, expeditorul va fi obligat
sa plateasca despagubiri carausului.
Carausul poate refuza executarea dispozitiilor de modificare a
contractului doar în urmatoarele situatii:
 a. executarea nu mai era posibila în momentul în care s-a primit ordinul
dat în acest sens de catre expeditor;
b. modificarea contravine reglementarilor privitoare la desfasurarea
transportului cu mijloace auto;
c. dispozitiile expeditorului nu pot fi executate din cauza unor piedici
obiective.
În toate aceste situatii, carausul este obligat sa-l înstiinteze pe expeditor.
De asemenea, expeditorul trebuie înstiintat si atunci, datorita interventiei unor
cauze independente de vointa carausului, transportul nu mai poate fi executat în
formula convenita prin contract, care va trebui, în astfel de situatii, sa dea noi
dispozitii ce urmeaza a fi duse la îndeplinire de catre caraus. Aceeasi refula
functioneazasi în cazul în care destinatarul nu este gasit, refuza sa primeasca
marfa sau refuza sa achite taxele ce cad în sarcina sa. Daca între timp au disparut
cauzele care obstructionau executarea contractului de transport, carausul este
obligat sa dea curs celor convenite initial prin contract, fara a mai astepta alte
dispozitii de la expeditor.
Pe durata executarii transportului, conducatorii auto sunt obligati satina
permanent legatura cu filialele sau punctele de legatura ale transportatorului
aflate pe traseu, pentru a lua cunostinta în timp util de orice modificare
intervenita în legatura cu continutul contractului de transport.
Raspunderea partilor în contractul de transport de marfuri cu mijloace
auto6
Raspunderea partilor este antrenata de obligatiile pe care si le asuma
fiecare prin încheierea contractului, ea fiind determinata în acelasi timp si de
reglementarile legale prin care se precizeaza modul în care trebuie sa actioneze
partile în ducerea la îndeplinire a contractului.
Raspunderea expeditorului. În conformitate cu reglementarile privitoare
la încheierea si desfasurarea contractului de transport de marfuri cu mijloace
auto, expeditorul raspunde pentru:
a. depasirea timpului afectat pentru încarcarea mijloacelor puse la
dispozitie, situatie în care el va fi obligat la plata taxelor de stationare care se
calculeaza în functie de timpul în care autovehiculul este imobilizat si de
capacitatea autovehiculului;
b. plata la termen a taxelor de transport, întârzierea dând dreptul
transportatorului sa aplice penalitati;
c. neambalarea corespunzatoare a marfurilor, nerespectarea normelor
tehnice de încarcare a mijloacelor de transport;
d. neverificarea starii si caracteristicilor mijloacelor de transport ce i-au
fost puse la dispozitie si nerefuzarea acestora în cazul în care nu sunt adecvate
pentru efectuarea transportului;
e. exactitatea si corectitudinea mentiunilor din scrisoarea de transport;
f. deteriorarea mijloacelor auto în timpul încarcarii marfii.
Raspunderea carausului. Potrivit acelorasi reglementari, carausul
raspunde pentru:
 a. pierderea totala sau partiala a marfii;
b. avarierea marfii transportate;
c. depasirea termenului de executare a transportului.
Pentru pierderea marfii, despagubirea se calculeaza pe baza pretului
trecut în factura de livrare a marfii sau, în lipsa acestuia, în functie de pretul
practicat pe piata la locul si date predarii marfii.
De asemenea, se vor restitui expeditorului taxa de transport si celelalte
sume platite de aceste pentru executarea transportului. În cazul în care marfa a
fost folosita în scopuri proprii de catre caraus, despagubirea pe care o va plati
acesta se va dubla fata de suma normala.
Pentru avarierea marfii rezultata în timpul transportului si din culpa
carausului se vor plati despagubiri corespunzatoare gradului de deteriorare a
marfii si cantitatii deteriorate. Se exclude plata altor daune.
În cazul depasirii termenului de executare a transportului, carausul va fi
obligat la plata despagubirilor numai daca expeditorul (destinatarul) a înregistrat
pagube caurmare a întârzierii transportului. În legatura cu aceasta, reclamantului
îi revine obligatia de a dovedi ca paguba este realasi ea se datoreaza depasirii
termenului de executare a transportului, aceasta depasire datorându-se culpei
carausului.
Carausul va fi exonerat de raspundere daca dovedeste ca:
a. pierderea sau avarierea marfii se datoreaza unor cauze ce nu pot fi puse
în seama sa, cum ar fi:
• lipsa ambalajului sau ambalarea necorespunzatoare a coletelor;
• solicitarea de catre expeditor a unui mijloc neadecvat transportului;
• caracteristicile proprii ale marfii pe seama carora au rezultat diminuarile
cantitative sau deprecierile calitative;
• nerespectarea de catre expeditor a normelor tehnice de încarcare si
fixare a marfii;
• neîndeplinirea de catre însotitorul transportului desemnat de expeditor a
obligatiilor ce i-au revenit în aceasta calitate;
• indicatiile gresite date de expeditor prin scrisoarea de transport;
b. întârzierea executarii transportului s-a datorat unor cauze de forta
majora ca: surpari de drumuri, inundatii, înzapeziri etc.
Raspunderea destinatarului. Destinatarul raspunde pentru urmatoarele
situatii:
a. neachitarea taxelor ce cad în sarcina sa în legatura cu executarea
transportului si livrarea marfii;
b. neverificarea starii în care a ajuns marfa la destinatie si neîntocmirea
procesului verbal de consemnare a lipsurilor si deteriorarilor;
c. deteriorarea marfii în timpul descarcarii;
d. deteriorarea mijloacelor de transport pe parcursul descarcarii marfii;
e. depasirea termenului de descarcare liber tarifar, situatie în care
destinatarul va fi obligat la plata taxelor pentru stationarea autovehiculelor.
Partile vatamate în urma neîndeplinirii obligatiilor asumate de parteneri
au dreptul la actiune, care trebuie exercitata în termen de sase luni de la data
încheierii transportului de catre expeditor si destinatar si de 24 de luni – de catre
caraus. În cazul expeditorului si respectiv al destinatarului, trebuie utilizata în
prealabil calea reclamatiei administrative.

Contractul de transport rutier de calatori

Transportul auto de calatori se efectueaza de catre operatori auto de
transport rutier, licentiati de catre autoritatea rutiera în domeniu, cu autobuze-
microbuze prevazute în mersul autobuzelor afisat la fiecare autogarasi la
punctele de oprire în parcurs, precum si cu autobuze puse la dispozitia
beneficiarilor la cererea lor, în functie de necesitati.
Contractul de transport auto de calatori se încheie prin prezentarea
calatorului la ghiseele autogarii sau în statiile de oprire în parcurs si solicitarea
biletului (legitimatiei) de calatorie pentru o anumita destinatie, în schimbul platii
de transport.
Transportatorul are obligatia, în limita locurilor disponibile, ca pe baza
cererii calatorului, si a achitarii taxei de transport, sa încheie contractul si sa
transporte o persoana sau un grup de persoane din punctul de plecare, pâna la cel
de destinatie.
Carausul va putea refuza primirea la transport sau, odata admisi, sa
dispuna excluderea de la transport, dupa cum urmeaza:
• persoanele care tulbura linistea sau incomodeaza pe ceilalti calatori;
• persoanele care insulta sau savârsesc acte de violenta fata de ceilalti
calatori sau fata de angajatii transportatorului;
• persoanele bolnave de boli contagioase si în stare de ebrietate.
Înscrisul doveditor al încheierii contractului de transport este legitimatia
de calatorie, a carei formasi continut sunt stabilite de catre Directia Generala a

Transporturilor Terestre.

Continutul si forma legitimatiilor de calatorie auto sunt asemanatoare

celor pe calea ferata, fiind valabile numai pentru traseul, destinatia si
autovehiculul pentru care au fost eliberate.
Din contractul de transport încheiat se nasc obligatii în sarcina
transportatorului cât si a calatorului.
În ceea ce priveste transportul, acestuia îi revine obligatia sa asigure
conditiile de confort si serviciile necesare unei calatorii normale.
De asemenea, transportului îi revine obligatia de a lua toate masurile de
siguranta necesare pentru ca, în timpul calatoriei, pâna la ajungerea la destinatie,
calatorului sa nu i se întâmple nimic, fiind raspunzator în caz de moarte sau
accidentare a calatorului.
În cazul ivirii unui asemenea situatii, transportatorul va putea înlatura
raspunderea sa (pentru moartea sau vatamarea corporala a calatorului) numai
daca se va putea dovedi ca s-au datorat culpei exclusive a calatorului sau a unor
împrejurari ce nu-i sunt imputabile, deoarece nu le-a putut evita si nici înlatura
(preveni).
 Calatorul are obligatia de a respecta regulile de calatorie stabilite pentru
transportul auto de persoane, sa se supuna masurilor luate de angajatii carausului
si sa achite taxa de transport.
Transporturile de calatori cu autobuze se taxeaza potrivit tarifului în
vigoare, în functie de distanta kilometrica, stabilita pe zone de taxare, fiecarei
zone corespunzândui o anumita taxa în care este inclusasi prima de asigurare, în
cadrul asigurarilor obligatorii.
Calculul taxelor în transporturile auto speciale, efectuate cu autobuze
comandate, se face tot dupa tariful pe zone, potrivit distantei efectiv parcurse si
la numarul total de locuri, chiar daca numarul de calatori este mai mic. daca
grupul de calatori este mai mare decât numarul de locuri, calatorii peste numarul
de locuri vor fi taxati separat.
La controlul efectuat, calatorii gasiti fara legitimatie de calatorie sau cu
legitimatie nevalabila (cu adaugiri, stersaturi, valabila pentru un alt traseu etc.),
vor fi obligati la plata pe loc a taxei calculata la tariful dublul al traseului
parcurs. Daca cel gasit în aceasta situatie refuza sa faca plata pe loc a tarifului
astfel stabilit, i se va încheia un proces-verbal de contraventie si va fi coborât
din autobuz.
Copiii pâna la 5 ani au dreptul de a calatori gratuit daca sunt însotiti si nu
se pretinde pentru ei locuri separate. Copiii între 5 si 10 ani au dreptul la o
reducere de 50% a tarifului.
În baza contractului de transport încheiat, calatorul are dreptul de a
transporta gratuit bagaje personale în greutate de pâna la 15 kg si cu respectarea
dispozitiilor administrative si sanitare. daca bagajul are greutatea mai mare de
15 kg, pentru greutatea ce depaseste aceasta cantitate se va stabili taxa
corespunzatoare pe baza tarifului de bagaje, în raport de distanta kilometricasi
greutate.
Sunt considerate bagaje obiectele destinate uzului personal al calatorului,
fotoliile portabile sau pe rotile pentru bolnavi, carucioarele pentru copii,
instrumentele muzicale în cutii sau huse, valizele, bicicletele etc.
Sunt excluse la transportul auto de bagaje obiectele explozibile, usor
incendiabile si cele caustice.
Pentru bagajele de mâna, transportatorul nu are nici o raspundere, el
ramânând pe tot timpul transportului în paza si supravegherea calatorului. În
cazul când bagajul unui calator a provocat daune autovehiculului, calatorilor sau
bagajelor acestora, proprietarul bagajului va fi obligat la plata despagubitilor
corespunzatoare.
În cazul pierderii sau avarierii bagajelor în timpul calatoriei
transportatorul va raspunde numai când consecintele negative s-au produs ca
urmare a unui fapt ce-i este imputabil.
Calatorul va putea cere restituirea taxei de transport când cursa a fost
suspendata, când renunta la calatorie cu cel putin o ora înainte de plecare cursei
si atunci când nu a putut porni în calatorie din cauza de forta majora, boala,
accident etc. si cu conditia de a cere restituirea în cel mult 12 ore de la plecarea
autobuzului.
 Contractul de transport rutier international de marfuri

Transporturile rutiere internationale beneficiaza de multiple definitii

legale.
Factorul care face distinctia între acestea si transporturile interne este
trecerea frontierei de stat a României. Astfel, potrivit O.U.G. nr.195/2002
privind circulatia pe drumurile publice, prin trafic international se întelege
,,orice circulatie care implica trecerea cel putin a unei frontiere"7.
Transporturile internationale auto de marfuri sunt reglementate prin mai
multe acte normative:

Reglementari de drept intern.

Dispozitii sau acte normative care au ca obiect nemijlocit traficul rutier

international sunt:
• Decretul nr.250/1981 privind stabilirea regimului de folosire a
drumurilor de catre autovehiculele înmatriculate în alte state, care transporta
marfuri în trafic international pe teritoriul României, modificat prin Decretul
nr.91/1984.
• Ordinul nr.300/1995 al Ministerului Transporturilor privind emiterea de
catre acest minister a certificatelor de omologare internationala pentru
vehiculele rutiere si componentele acestora, în conformitate cu Regulamentele
internationale ale O.N.U. si ale Comunitatii Economice Europene.
• Codul Vamal, cu modificarile ulterioare8.
Conventii internationale:
• Conventia privind transportul international de marfuri pe sosele
(CMR),adoptata la Geneva, la 19.05.1956.România a aderat la CMR prin
Decretul nr.451/1972.

CONVENTIE REFERITOARE LA CONTRACTUL DE TRANSPORT

INTERNATIONAL DE MARFURI PE SOSELE (CMR)

Cap. I Domeniul de aplicare

Art. 1 - 1. Prezenta conventie se aplica oricarui contract de transport de

marfuri pe sosele, cu titlu oneros, cu vehicule, cand locul primirii marfii si locul
prevazut pentru eliberare, asa cum sunt indicate in contract, sunt situate in doua
tari diferite, dintre care cel putin una este tara contractanta, independent de
domiciliul si de nationalitatea participantilor la contract.
2. In sensul prezentei conventii, prin "vehicule" se înteleg automobilele,
vehiculele articulate, remorcile si semiremorcile, asa cum sunt ele definite in
articolul 4 al Conventiei asupra circulatiei rutiere din 19 septembrie 1949.
3. Prezenta conventie se aplica chiar daca transporturile intrand in
domeniul ei de aplicare sunt efectuate de catre state sau de catre institutii ori
organizatii guvernamentale.
 4. Prezenta conventie nu se aplica:
a) transporturile efectuate pe baza conventiilor postale internationale;
b) transporturile funerare;
c) transporturile efectuate de stramutare.
5. Partile contractante se obliga sa nu aduca nici o modificare prezentei
conventii prin acorduri speciale încheiate intre doua sau mai multe dintre ele,
putandu-se totusi scoate de sub prevederile ei micul trafic de frontiera sau
autorizarea folosirii scrisorii de trasura reprezentative a marfii in transporturile
efectuate exclusiv pe teritoriile lor.
Art. 2 - 1. Daca vehiculul continand marfuri este transportat pe o parte a
parcursului, pe mare, cale ferata, cale navigabila interioara sau aeriana, fara
descarcarea marfii din vehicul, cu exceptia aplicarii eventuale a dispozitiilor
articolului 14, prezenta conventie se aplica pentru întregul transport. Totusi, in
masura in care s-a dovedit ca o pierdere, o avarie sau o întarziere la eliberarea
marfii, care a survenit in cursul transportului cu un astfel de transport decat cel
rutier, nu a fost cauzata de o actiune sau omisiune a transportatorului rutier si ca
provine dintr-un fapt care nu a putut sa se produca decat in cursul si din cauza
transportului nerutier, raspunderea transportatorului rutier nu este determinata de
prezenta conventie, ci de felul in care raspunderea transportatorului nerutier ar fi
fost determinata daca un contract de transport ar fi fost încheiat intre expeditor si
transportorul nerutier numai pentru transportul marfii, conform prevederilor
legale privind transportorul de marfuri printr-un alt fel de transport decat cel
rutier. Cu toate acestea, in lipsa unor astfel de prevederi, raspunderea
transportatorului rutier va fi determinata de prezenta conventie.
2. Daca transportatorul rutier este in acelasi timp si transportator nerutier,
raspunderea sa este, de asemenea, determinata de prevederile paragrafului 1, ca
si cand functia sa de transportator rutier si functia sa de transportator nerutier ar
fi exercitate de catre doua persoane diferite.

Cap. II - Persoanele pentru care raspunde transportatorul

Art. 3 - Pentru aplicarea prezentei conventii, transportatorul raspunde ca

de propriile sale actiuni si omisiuni, de actiunile si omisiunile prepusilor sai si
ale oricaror alte persoane la serviciile carora recurge pentru executarea
transportului, daca acesti prepusi sau aceste persoane actioneaza in exercitiul
functiilor lor.

Cap. III - Încheierea si executarea contractului de transport

Art. 4 - Proba contractului de transport de face prin scrisoare de trasura.

Absenta, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trasura nu afecteaza nici
existenta, nici valabilitatea contractului de transport, care ramane supus
dispozitiilor prezentei conventii.
Art. 5 - 1. Scrisoarea de trasura este întocmita in trei exemplare originale,
semnate de expeditor si de transportator, aceste semnaturi putand sa fie
imprimate sau înlocuite prin stampilele expeditorului si transportatorului, daca
legislatia tarii in care este întocmita scrisoarea de trasura o permite. Primul
exemplar se remite expeditorului, al doilea însoteste marfa, iar al treilea se retine
de transportator.
2. In cazul in care marfa de transportat trebuie sa fie încarcata de vehicule
diferite sau daca este vorba de diferite feluri de marfa ori de loturi distincte,
expeditorul sau transportatorul are dreptul sa ceara întocmirea de scrisori de
trasura pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel de marfa ori lot de
marfuri.
Art. 6 - 1. Scrisoarea de trasura trebuie sa contina urmatoarele date:
a) locul si data întocmirii sale;
b) numele si adresa expeditorului;
c) numele si adresa transportatorului;
d) locul si data primirii marfii si locul prevazut pentru eliberarea acesteia;
e) numele si adresa destinatarului;
f) denumirea curenta a naturii marfii si felul ambalajului, iar pentru
marfurile periculoase, denumirea lor general recunoscuta;
g) numarul coletelor, marcajele speciale si numerele lor;
h) greutatea bruta sau cantitatea astfel exprimata a marfii;
i) cheltuielile aferente transportului (pret de transport, cheltuieli accesorii,
taxe de vama si alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului si pana la
eliberare);
j) instructiunile necesare pentru formalitatile de vama si altele;
k) indicatia ca transportul este supus regimului stabilit prin prezenta
conventie si nici unei alte clauze contrare.
2. Daca este cazul, scrisoare de trasura trebuie sa contina si indicatiile
urmatoare:
a) interzicerea transbordarii;
b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea marfii;
d) valoarea declarata a marfii si suma care reprezinta interesul special la
eliberare;
e) instructiunile expeditorului catre transportator cu privire la asigurarea
marfii;
f) termenul convenit in care transportul trebuie sa fie efectuat;
g) lista documentelor remise transportatorului.
3. Partile pot insera in scrisoarea de trasura orice alta indicatie pe care ele
o considera utila.
Art. 7 - 1. Expeditorul raspunde pentru toate cheltuielile si daunele
pricinuite transportatorului din cauza inexactitatii sau insuficientei:
a) indicatiile mentionate in articolul 6 paragraful 1 b), d), e), f), g), h) si
j);
b) indicatiile mentionate in articolul 6 paragraful 2;
c) oricaror alte indicatii sau instructiuni date de el pentru emiterea
scrisorii de trasura sau pentru a fi inserate in acesta.
 2. Daca, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie in scrisoarea de
trasura mentiunile indicate in paragraful 1 al prezentului articol, se considera,
pana la proba contrarie, ca acesta a actionat in contul expeditorului.
3. Daca scrisoarea de trasura nu contine mentiunea prevazuta in articolul
6 paragraful 1 k), transportatorul raspunde pentru toate cheltuielile si daunele pe
care le-ar suporta persoana care are dreptul sa dispuna asupra marfii datorita
acestei omisiuni.
Art. 8 - 1. La primirea marfii, transportatorul este obligat sa verifice:
a) exactitatea mentiunilor din scrisoarea de trasura referitoare la numarul
de colete, cit si la marcajul si la numerele lor;
b) starea aparenta a marfii si a ambalajului ei.
2. Daca transportorul nu are mijloace rezonabile de a verifica exactitatea
mentiunilor indicate in paragraful 1 a) al prezentului articol, el va înscrie in
scrisoarea de trasura rezerve care trebuie sa fie motivate. El trebuie, de
asemenea, sa motiveze toate rezervele pe care le face cu privire la starea
aparenta a marfii si a ambalajului ei. Aceste rezerve nu angajeaza pe expeditor,
daca acesta nu le-a acceptat in mod expres in scrisoarea de trasura.
3. Expeditorul are dreptul sa ceara verificarea de catre transportator a
greutatii brute a marfii sau a cantitatii acesteia astfel exprimate. El poate cere, de
asemenea, verificarea continutului coletelor. Transportatorul poate cere plata
cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificarilor se consemneaza in scrisoarea
de trasura.
Art. 9 - 1. Scrisoarea de trasura face dovada, pana la proba contrarie, a
conditiilor contractului si a primirii marfii de catre transportator.
2. In absenta înscrierii in scrisoarea de trasura a rezervelor motivate ale
transportatorului, exista prezumtia ca marfa si ambalajul ei erau in stare aparenta
buna in momentul primirii de catre transportator si ca numarul de colete, cit si
marcajele si numerele lor erau conforme cu mentiunile din scrisoarea de trasura.
Art. 10 - Expeditorul este raspunzator fata de transportator pentru daunele
pricinuite persoanelor, materialului sau alte marfuri, precum si pentru
cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului marfii, afara de cazul cand
defectuozitatea, fiind aparenta sau cunoscuta transportatorului in momentul
primirii marfii, transportatorul nu a facut rezerve cu privire la aceasta.
Art. 11 - 1. In vederea îndeplinirii formalitatilor de vama si a altora care
trebuie facute înainte de eliberarea marfii, expeditorul trebuie sa anexeze la
scrisoarea de trasura sau sa puna la dispozitia transportatorului documentele
necesare si sa-i furnizeze toate informatiile cerute.
2. Transportatorul nu este obligat sa examineze daca aceste documente si
informatii sunt exacte sau suficiente. Expeditorul este raspunzator fata de
transportator pentru toate daunele care ar putea rezulta din lipsa, insuficienta sau
neregularitatea acestor documente si informatii, in afara de cazul in care culpa
este a transportatorului.
3. Transportatorul este raspunzator ca si un comisionar de consecintele
pierderii sau utilizarii inexacte a documentelor mentionate in scrisoarea de
trasura si care o însotesc sau care i s-au predat; totusi, despagubirea pusa in
sarcina sa nu o va depasi pe aceea care ar fi datorata in caz de pierdere a marfii.
Art. 12 - 1. Expeditorul are dreptul de dispozitie asupra marfii, in special
sa ceara transportatorului oprirea transportului, schimbarea locului prevazut
pentru eliberare sau sa elibereze marfa unui alt destinatar decat cel indicat in
scrisoarea de trasura.
2. Acest drept sa stinge in momentul in care al doilea exemplar al
scrisorii de trasura este remis destinatarului, sau daca acesta îsi exercita dreptul
prevazut de articolul 13 paragraful 1; din acel moment, transportatorul trebuie sa
se conformeze ordinelor destinatarului.
3. Dreptul de dispozitie apartine totusi destinatarului din momentul
întocmirii scrisorii de trasura, daca expeditorul face o mentiune in acest sens pe
aceasta scrisoare.
4. Daca, exercitand dreptul sau de dispozitie, destinatarul ordona
eliberarea marfii unei alte persoane, aceasta nu poate desemna alti destinatari.
5. Exercitiul dreptului de dispozitie este supus urmatoarelor conditii:
a) expeditorul sau, in cazul indicat in paragraful 3 al prezentului articol,
destinatarul, care vrea sa exercite acest drept, trebuie sa prezinte primul
exemplar al scrisorii de trasura, pe care trebuie sa fie înscrise noile instructiuni
date transportatorului si sa despagubeasca pe transportator pentru cheltuielile si
prejudiciul pe care le-a antrenat executarea acestor instructiuni;
b) executarea acestor instructiuni trebuie sa fie posibila in momentul in
care instructiunile parvin persoanei care trebuie sa le execute si nu trebuie nici
sa împiedice exploatarea normala a întreprinderii transportatorului, nici sa aduca
prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor transporturi;
c) instructiunile nu trebuie niciodata sa aiba ca efect divizarea
transportului.
6. In cazul in care, datorita dispozitiilor prevazute in paragraful 5 b) al
prezentului articol, transportatorul nu poate executa instructiunile pe care le
primeste, el trebuie sa înstiinteze imediat despre aceasta persoana care a dat
aceste instructiuni.

7. Transportatorul care nu executa instructiunile date in conditiile

prevazute de prezentul articol sau care s-a conformat acestor instructiuni fara sa
fi cerut prezentarea primului exemplar al scrisorii de trasura va fi raspunzator
fata de cel care are dreptul sa ceara acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt.
Art. 13 - 1. Dupa sosirea marfii la locul prevazut pentru eliberare,
destinatarul are dreptul de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trasura sa-i
fie remis si ca marfa sa-i fie eliberata contra unei dovezi de primire. Daca
pierderea marfii este stabilita sau daca marfa nu a sosit la expirarea termenului
prevazut in articolul 19, destinatarul este autorizat sa pretinda in numele sau de
la transportator drepturile care rezulta din contractul de transport.
2. Destinatarul care se prevaleaza de drepturile care ii sunt acordate de
paragraful 1 al prezentului articol, este obligat sa plateasca creantele sale care
rezulta din scrisoarea de trasura. In caz de contestare a acestora, transportatorul
nu este obligat sa efectueze eliberarea marfii decat in cazul in care destinatarul a
depus o cautiune.
Art. 14 - 1. Daca, pentru un motiv oarecare, executarea contractului in
conditiile prevazute in scrisoarea de trasura este sau devine imposibila înainte de
sosirea marfii la locul prevazut pentru eliberare, transportatorul este obligat sa
ceara instructiuni persoanei care are dreptul sa dispuna de marfa, in conformitate
cu articolul 12.
2. Totusi, daca circumstantele permit efectuarea transportului in conditiile
care difera de cele prevazute in scrisoarea de trasura si daca transportatorul nu a
putut sa obtina in timp util instructiunile de la persoana care are dreptul de a
dispune de marfa conform articolului 12, el va lua masurile pe care le considera
ca fiind cele mai bune in interesul persoanei care are dreptul de a dispune de
marfa.
Art. 15 - 1. In cazul in care dupa sosirea marfii la locul de destinatie se
ivesc impedimente la eliberare, transportatorul cere instructiuni de la expeditor.
Daca destinatarul refuza marfa, expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta,
fara a prezenta primul exemplar al scrisorii de trasura.
2. Chiar daca a refuzat marfa, destinatarul poate oricand sa ceara
eliberarea ei atat timp cit transportatorul nu a primit instructiuni contrarii de la
expeditor.
3. Daca impedimentul la eliberarea marfii apare dupa ce destinatarul,
conform dreptului pe care îl detine in virtutea articolului 12 paragraful 3, a dat
ordin de a se elibera marfa unei alte persoane, destinatarul se substituie
expeditorului, iar aceasta alta persoana destinatarului, pentru aplicarea
paragrafelor 1 si 2 de mai sus.
Art. 16 - 1. Transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor legate
de solicitarea de instructiuni sau cele determinate de executarea instructiunilor
primite, cu conditia ca aceste cheltuieli sa nu fie consecinta culpei sale.
2. In cazurile indicate in articolului 14 paragraful 1 si in articolul 15,
transportatorul poate sa descarce imediat marfa in contul persoanei care are
dreptul sa dispuna de aceasta; dupa aceasta descarcare, transportul este
considerat terminat. Transportatorul îsi asuma atunci pastrarea marfii. El poate
totodata sa încredinteze marfa unui tert si nu este atunci raspunzator decat de
alegerea judicioasa a acestui tert. Marfa ramane grevata de creantele rezultand
din scrisoarea de trasura si de toate celelalte cheltuieli.
3. Transportatorul poate sa procedeze la vanzarea marfii fara sa astepte
instructiuni de la persoana care are dreptul sa dispuna, cand natura perisabila a
marfii sau starea ei o justifica sau cand cheltuielile pentru pastrare sunt
disproportionate fata de valoarea marfii. In celelalte cazuri el poate, de
asemenea, proceda la vanzarea marfii, daca, intr-un termen rezonabil, el nu a
primit din partea persoanei care are dreptul sa dispuna de marfa instructiuni
contrarii a caror executare ii poate fi ceruta in mod echitabil.
4. Daca marfa a fost vanduta in baza dispozitiilor prezentului articol,
suma obtinuta din vanzare trebuie pusa la dispozitia persoanei care are dreptul
de a dispune de marfa, minus cheltuielile care greveaza marfa. Daca aceste
cheltuieli sunt mai mari decat suma obtinuta din vanzare, transportatorul are
dreptul la diferenta.
5. Procedura utilizata in caz de vanzare este determinata de legea sau de
uzantele locului unde se gaseste marfa.

Cap. IV - Raspunderea transportatorului

Art. 17 - 1. Transportatorul este raspunzator pentru pierderea totala sau

partiala sau pentru avariere, produse intre momentul primirii marfii si cel al
eliberarii acesteia, cit si pentru întarzierea in eliberare.
2. Transportatorul este exonerat de aceasta raspundere daca pierderea,
avaria sau întarzierea a avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa
dispuna de marfa, un ordin al acesteia nerezultand dintr-o culpa a
transportatorului, un viciu propriu al marfii sau circumstante pe care
transportatorul nu putea sa le evite si ale caror consecinte nu le putea preveni.
3. Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de raspundere,
nici defectiunea vehiculului pe care-l foloseste pentru efectuarea transportului,
nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepusilor acesteia.
4. Ţinand cont de articolul 18 paragrafele 2 pana la 5, transportatorul este
exonerat de raspundere daca pierderea sau avaria rezulta din riscurile particulare
inerente uneia sau mai multora dintre urmatoarele fapte:
a) folosirea de vehicule descoperite, fara prelate, daca aceasta folosire a
fost convenita intr-un mod expres si mentionata in scrisoarea de trasura;
b) lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru marfurile expuse prin felul
lor la stricaciuni sau avariere, cand aceste marfuri nu sunt ambalate sau sunt rau
ambalate;
c) manipularea, încarcarea, stivuirea sau descarcarea marfii de catre
expeditor sau destinatar sau de catre persoane care actioneaza in contul
expeditorului sau al destinatarului;
d) natura unor marfuri expuse, datorita cauzelor inerente însasi naturii lor,
fie la pierdere totala sau partiala, fie la avarie in special prin spargere, rugina,
deteriorare interna si spontana, uscare, curgere, pierdere normala sau prin
actiunea insectelor sau a rozatoarelor;
e) insuficienta sau imperfectiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;
f) transportul de animale vii.
5. Daca in baza prezentului articol, transportatorul nu raspunde de unii
factori care au cauzat dauna, raspunderea sa nu este angajata decat in masura in
care factorii de care el raspunde, in baza prezentului articol, au contribuit la
dauna.
Art. 18 - 1. Sarcina probei ca pierderea, avaria sau întarzierea eliberarii a
avut drept cauza unul dintre factorii prevazuti in articolul 17 paragraful 2
incumba transportatorului.
 2. Cand transportatorul stabileste ca, tinand seama de circumstantele de
fapt, pierderea sau avarierea a putut sa rezulte din unu sau mai multe riscuri
particulare prevazute in articolul 17 paragraful 4, exista prezumtia ca ea a
rezultat din aceasta cauza. Cel in drept poate totusi sa faca dovada ca dauna nu a
avut drept cauza in întregime sau partial unul dintre aceste riscuri.
3. Prezumtia aratata mai sus nu este aplicabila in cazul prevazut de
articolul 17 paragraful 4 a), daca este vorba de o pierdere anormala sau o
pierdere de colete.
4. Daca transportul este efectuat cu ajutorul unui vehicul amenajat in
vederea protejarii marfurilor împotriva influentei caldurii, a frigului, a variatiilor
de temperatura sau a umiditatii aerului, transportatorul nu poate invoca
beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 d) decat daca face dovada ca
toate masurile care ii incumba, tinand cont de circumstante, au fost luate in ceea
ce priveste alegerea, întretinerea si folosirea acestor amenajari si ca el s-a
conformat instructiunilor speciale care i-au fost date.
5. Transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor articolului 17
paragraful 4 f) decat daca face dovada ca toate masurile care ii incumba in mod
normal, tinand cont de circumstante, au fost luate si ca el s-a conformat
instructiunilor speciale care i-au fost date.
Art. 19 - Se considera întarziere la eliberare atunci cand marfa nu a fost
eliberata in termenul convenit sau, daca nu a fost convenit un termen, atunci
cand durata efectiva a transportului depaseste timpul care in mod rezonabil este
acordat unui transportator diligent, tinandu-se cont de circumstante si, printre
altele, in cazul unei încarcari partiale, de timpul necesar pentru asamblarea unei
încarcaturi complete in conditii normale.
Art. 20 - 1. Cel in drept poate sa considere marfa pierduta, fara a prezenta
alte dovezi, cand aceasta nu a fost eliberata in termen de 30 zile de la expirarea
termenului convenit sau, daca nu a fost convenit un asemenea termen, in termen
de 60 zile de la primirea marfii de catre transportator.
2. Cel in drept poate, primind despagubirea pentru marfa pierduta, sa
ceara, in scris, sa fie încunostintat imediat, in cazul in care marfa ar fi gasita in
cursul anului care urmeaza platii despagubirii. Confirmarea primirii unei astfel
de cereri se comunica in scris.
3. In termen de 30 zile de la primirea unei atari încunostintari cel in drept
poate cere ca marfa sa-i fie predata contra platii creantelor rezultand din
scrisoarea de trasura si contra restituirii despagubirii primite, deducandu-se
eventual cheltuielile care ar fi fost cuprinse in aceasta despagubire si sub rezerva
tuturor drepturilor la despagubire pentru întarzierea la eliberare prevazuta in
articolul 23 si, dupa caz, in articolul 26.
4. In cazul lipsei fie a cererii prevazute in paragraful 2, fie a
instructiunilor date in termenul de 30 zile prevazut in paragraful 3, sau daca
marfa a fost gasita dupa un an de la plata de despagubirii, transportatorul poate
dispune de aceasta, conform legislatiei locului unde se gaseste marfa.
Art. 21 - Daca marfa este eliberata destinatarului fara încasarea sumei
ramburs care ar fi trebuit sa fie perceputa de catre transportator in virtutea
dispozitiilor contractului de transport, transportatorul este obligat sa
despagubeasca pe expeditor cu suma ramburs, fara a fi prejudiciat in dreptul sau
in regres împotriva destinatarului.
Art. 22 - 1. Daca expeditorul preda transportatorului marfuri periculoase,
el ii semnaleaza acestuia natura exacta a pericolului pe care marfurile îl prezinta
si ii indica eventual precautiile care trebuie luate. In cazul cand aceasta
semnalare nu a fost consemnata in scrisoarea de trasura, sarcina de a face
dovada, prin orice mijloace, ca transportatorul a avut cunostinta de natura exacta
a pericolului pe care îl prezenta transportul marfurilor sus-mentionate revine
expeditorului sau destinatarului.
2. Marfurile periculoase care nu au fost cunoscute ca atare de catre
transportator in conditiile prevazute de paragraful 1 al prezentului articol pot fi,
in orice moment si in orice loc, descarcate, distruse sau facute inofensive de
catre transportator, fara nici o despagubire; expeditorul este in plus raspunzator
pentru toate cheltuielile si daunele rezultand din predarea la transport a acestor
marfuri sau pentru transportul lor.
Art. 23 - 1. Cand, in conformitate cu dispozitiile prezentei conventii, este
pusa in sarcina transportatorului o despagubire pentru pierderea totala sau
partiala a marfii, aceasta despagubire este calculata dupa valoarea marfii la locul
si in momentul primirii acesteia pentru transport.
2. Valoarea marfii este determinata pe baza cursului bursei sau, in lipsa
acestuia, pe baza pretului curent al pietei, sau, in lipsa amandurora, pe baza
valorii uzuale a marfurilor de acelasi fel si de aceeasi calitate.
3. Totusi, cuantumul despagubirii nu poate depasi 25 franci per kilogram
de greutate bruta lipsa. Prin franc se întelege francul-aur, cu greutatea de 10/31
grame si continut de finete de 0,900.
4. In plus, se restituie taxa de transport, taxele vamale si alte cheltuieli
ivite cu ocazia transportului marfii, in totalitate in caz de pierdere totala si
proportional in caz de pierdere partiala; alte daune-interese pentru pierdere nu
sunt datorate.
5. In caz de întarziere, daca cel in drept face dovada ca din aceasta
întarziere a rezultat un prejudiciu, transportatorul este tinut sa plateasca daune
care nu pot depasi pretul transportului.
6. O despagubire mai mare nu poate fi pretinsa decat in caz de declarare a
valorii marfii sau de declarare de interes special la predare, conform articolelor
24 si 26.
Art. 24 - Expeditorul poate sa declare in scrisoarea de trasura, contra
platii unui supliment de pret convenit, o valoare a marfii care depaseste limita
mentionata in paragraful 3 al articolului 23 si, in acest caz, valoarea declarata
înlocuieste aceasta limita.
Art. 25 - 1. In caz de avarie, transportatorul plateste contravaloarea
deprecierii marfii, calculata pe baza valorii stabilite in conformitate cu articolul
23 paragrafele 1, 2 si 4.
2. Totusi, despagubirea nu poate sa depaseasca:
 a) daca totalul expeditiei este depreciat prin avarie, suma care ar fi trebuit
platita in caz de pierdere totala;
b) daca numai o parte a expeditiei a fost depreciata prin avarie, suma care
ar trebui platita in caz de pierdere a partii depreciate.
Art. 26 - 1. Expeditorul poate fixa, facand mentiunea respectiva in
scrisoarea de trasura si contra platii un supliment de pret stabilit convenit, suma
care reprezinta un interes special la eliberare, pentru cazul unei pierderi sau
avarii si pentru cazul depasirii termenului convenit.
2. Daca a fost facuta o declaratie de interes special la eliberare, poate fi
ceruta - independent de despagubirile prevazute in articolele 23, 24 si 25 si pana
la concurenta contravalorii interesului declarat - o despagubire egala cu paguba
suplimentara pentru care s-a facut dovada.
Art. 27 - 1. Cel in drept poate sa pretinda pentru pagubele suferite
dobanzi. Aceste dobanzi, calculate la 5% pe an, curg din ziua reclamatiei
adresate in scris transportatorului, sau, daca nu a existat o reclamatie, din ziua
introducerii actiunii in justitie.
2. Daca elementele care servesc ca baza de calcul al despagubirii nu sunt
exprimate in moneda tarii in care se cere plata, convertirea va fi facuta la cursul
zilei si locului platii despagubirii.
Art. 28 - 1. In cazurile in care, potrivit legii aplicabile, pierderea, avaria
sau întarzierea survenita in cursul unui transport supus prezentei conventii, pot
da loc unei reclamatii extracontractuale, transportatorul se poate prevala de
dispozitiile prezentei conventii care exclud raspunderea sa sau care determina
ori limiteaza despagubirile datorate.
In cazul cand, pentru pierdere, avarie sau întarziere intervine raspunderea
extracontractuala a uneia dintre persoanele pentru care transportatorul raspunde
potrivit prevederilor articolului 3, aceasta persoana poate, de asemenea, sa se
prevaleze de dispozitiile prezentei conventii care exclud raspunderea
transportatorului sau care determina ori limiteaza despagubirile datorate.
Art. 29 - 1. Transportatorul nu are dreptul sa se prevaleze de dispozitiile
prezentului capitol care exclud sau limiteaza raspunderea sa sau care rastoarna
sarcina probei, daca paguba a fost provocata din dolul sau dintr-o culpa care ii
este imputabila si care, in conformitate cu legea tarii careia ii apartine organul de
jurisdictie sesizat, este considerata echivalenta cu un dol.
2. Acelasi lucru este valabil si daca faptele savarsite cu dol sau culpa sunt
ale prepusilor transportatorului sau ale oricarei alte persoane la serviciile carora
el recurge pentru executarea transportului, daca acesti prepusi sau persoane
lucreaza in exercitiul functiunii lor. In acest caz, prepusii sau celelalte persoane
nu au dreptul de a se prevala, in ceea ce priveste raspunderea lor, de dispozitiile
din prezentul capitol, mentionate in paragraful 1.

Cap. V - Reclamatii si actiuni

Art. 30 - 1. Daca destinatarul a primit marfa fara sa fi constatat starea ei

in contradictoriu cu transportatorul sau daca cel mai tarziu in momentul
eliberarii, cand este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau in termen de 7 zile
de la data eliberarii in afara de duminici si sarbatori legale, cand este vorba de
pierderi sau avarii neaparente, nu a facut rezerve transportatorului, indicand
natura generala a pierderii sau avariei, se prezuma, pana la proba contrarie, ca a
primit marfa in starea descrisa in scrisoarea de trasura. Rezervele aratate mai sus
trebuie sa fie facute in scris daca este vorba de pierderi sau de avarii neaparente.
2. Daca starea marfii a fost constatata in mod contradictoriu de catre
destinatar si transportator, dovada contrarie rezultatului acestei constatari nu
poate fi facuta decat daca este vorba de pierderi sau de avarii neaparente si daca
destinatarul a adresat rezervele sale in scris transportatorului in termen de 7 zile,
in afara duminicilor si a sarbatorilor legale, de la data acestei constatari.
3. O depasire a termenului de eliberare poate da loc la despagubiri numai
daca a fost adresata o rezerva in scris, in termen de 21 de zile de la data punerii
marfii la dispozitia destinatarului.
4. Data eliberarii sau, dupa caz, cea a constatarii sau cea a punerii marfii
la dispozitie nu se include in termenele prevazute in prezentul articol.
5. Transportatorul si destinatarul trebuie sa-si acorde in mod reciproc
toate înlesnirile rezonabile pentru constatarile si verificarile necesare.
Art. 31 - 1. Pentru toate litigiile decurgand din transporturile supuse
prezentei conventii, reclamantul poate sa sesizeze, in afara organelor de
jurisdictie ale tarilor contractante, desemnate de comun acord de catre parti,
organele de jurisdictie din tara pe teritoriul careia:
a) se afla resedinta obisnuita a paratului, sediul sau principal sau
sucursala ori agentia prin intermediul careia contractul de transport a fost
încheiat; sau
b) este situat locul preluarii marfurilor sau a celui prevazut pentru
eliberarea marfurilor, si nu poate sesiza decat aceste organe de jurisdictie.
2. Daca in cazul unui litigiu din cele aratate la paragraful 1 din prezentul
articol este in curs de judecata o actiune la un organ de jurisdictie competent
potrivit prevederilor acestui paragraf sau daca intr-un asemenea litigiu s-a
pronuntat o hotarare de catre un astfel de organ de jurisdictie, nu mai poate fi
introdusa o noua actiune pentru aceeasi cauza intre aceleasi parti cu exceptia
cazului in care hotararea organului de jurisdictie la care a fost introdusa prima
actiune nu este susceptibila de a fi executata in tara in care este introdusa noua
actiune.
3. Daca intr-un litigiu prevazut in paragraful 1 din prezentul articol o
hotarare data de un organ de jurisdictie al unei tari contractante a devenit
executorie in aceasta tara, ea devine de asemenea executorie in fiecare dintre
celelalte tari contractante, imediat dupa îndeplinirea formalitatilor prevazute in
acest scop in tara interesata. Aceste formalitati nu pot duce la o revizuire a
cauzei.
4. Dispozitiile paragrafului 3 din prezentul articol se aplica hotararilor
pronuntate contradictoriu, celor pronuntate in lipsa si tranzactiilor judiciare, dar
nu se aplica hotararilor judecatoresti care sunt cu executie provizorie, nici
hotararilor prin care se acorda, in afara cheltuielilor de judecata, daune-interese
împotriva unui reclamant ca urmare a respingerii totale sau partale a actiunii
sale.
5. Pentru asigurarea platii cheltuielilor ocazionate de actiunile in justitie,
cauzate de transporturile supuse prezentei conventii, nu se poate solicita
cautiune cetatenilor tarilor contractante care îsi au domiciliul sau un sediu in una
dintre aceste tari.
Art. 32 - 1. Actiunile derivand din transporturile supuse prezentei
conventii se prescriu in termen de un an. Totusi, in caz de dol sau de culpa
considerata de legea tarii careia ii apartine organul de jurisdictie sesizat ca
echivalenta cu dolul, termenul de prescriptie este de 3 ani. Termenul de
prescriptie curge:
a) in caz de pierdere partiala, de avarie sau de întarziere, din ziua in care
marfa a fost eliberata;
b) in caz de pierdere totala, începand de la a treizecea zi dupa expirarea
termenului convenit sau, daca nu a fost convenit nici un termen, începand de la a
saizecea zi de la primirea marfii de catre transportator;
c) in toate celelalte cazuri, începand de la expirarea unui termen de 3 luni
de la data încheierii contractului de transport.
Ziua indicata mai sus ca punct de plecare al prescriptiei actiunii nu este
cuprinsa in termen.
2. O reclamatie scrisa suspenda prescriptia pana in ziua in care
transportatorul respinge reclamatia in scris si restituie documentele care erau
anexate. In caz de acceptare partiala a reclamatiei, prescriptia nu-si reia cursul
sau decat pentru partea din reclamatie, care ramane litigioasa. Dovada primirii
reclamatiei sau a raspunsului si a restituirii documentelor cade in sarcina partii
care invoca acest fapt. Reclamatiile ulterioare avand acelasi obiect nu suspenda
prescriptia.
3. Sub rezerva dispozitiilor paragrafului 2 de mai sus, suspendarea
prescriptiei este reglementata potrivit legii tarii careia ii apartine organul de
jurisdictie sesizat. Aceasta prevedere se aplica si in cazul întreruperii
prescriptiei.
4. Actiunea prescrisa nu mai poate fi exercitata nici sub forma de cerere
reconventionala sau de exceptie.
Art. 33 - Contractul de transport poate sa contina o clauza atribuind
competenta unui tribunal arbitral, cu conditia ca aceasta clauza sa prevada ca
tribunalul arbitral va aplica dispozitiile prezentei conventii.

Cap. VI - Dispozitii referitoare la transportul efectuat de transportatori

succesivi

Art. 34 - Daca un transport care face obiectul unui contract unic este
executat in mod succesiv de catre mai multi transportatori rutieri, fiecare dintre
acestia îsi asuma raspunderea executarii transportului total, transportatorul al
doilea si fiecare dintre transportatorii urmatori devenind, prin primirea de catre
ei a marfii si a scrisorii de trasura, parti la contract, in conditiile prevazute in
scrisoarea de trasura.
Art. 35 - 1. Transportatorul care preia marfa de la transportatorul
precedent ii remite acestuia o confirmare de primire datata si semnata. El trebuie
sa-si înscrie numele si adresa sa pe al doilea exemplar al scrisorii de trasura.
Daca este cazul, el completeaza pe acest exemplar, cit si pe confirmarea de
primire, rezervele sale de natura celor prevazute in articolul 8 paragraful 2.
2. Dispozitiile articolului 9 se aplica relatiilor dintre transportatorii
succesivi.
Art. 36 - Atat timp cit nu este vorba de o cerere reconventionala sau o
exceptie formulata in fata unei instante, referitoare la o actiune întemeiata pe
acelasi contract de transport, actiunea privind raspunderea pentru pierdere,
avarie sau întarziere nu poate fi îndreptata decat împotriva primului
transportator, ultimului transportator sau transportatorului care a executat partea
din transport pe parcursul caruia s-a produs faptul care a cauzat pierderea, avaria
sau întarzierea; actiunea poate fi îndreptata in acelasi timp împotriva mai
multora dintre acesti transportatori.
Art. 37 - Transportatorul care a platit despagubiri, in conformitate cu
dispozitiile prezentei conventii, are dreptul de regres, pentru suma platita,
împreuna cu dobanzile si cheltuielile suportate, contra transportatorilor care au
participat la executarea contractului de transport conform dispozitiilor
urmatoare:
a) transportatorul prin fapta caruia s-a produs paguba trebuie sa suporte
singur despagubirea platita de el sau de un alt transportator;
b) daca paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai multi transportatori,
fiecare dintre ei trebuie sa plateasca o suma proportionala cu partea sa de
raspundere; daca evaluarea partilor de raspundere este imposibila, fiecare dintre
ei este raspunzator proportional cu partea de remunerare a transportului care ii
revine;
c) daca nu se poate stabili care dintre transportatori raspunde pentru
paguba, despagubirea se repartizeaza intre toti transportatorii, in proportia fixata
la litera b.
Art. 38 - Daca unul dintre transportatori nu este solvabil, partea de
despagubire care ii incumba si pe care nu a platit-o se repartizeaza intre toti
ceilalti transportatori, proportional cu remunerarea lor.
Art. 39 - 1. Transportatorul împotriva caruia se exercita un regres potrivit
prevederilor articolelor 37 si 38 nu poate contesta valabilitatea platii efectuate de
catre transportatorul care exercita regresul, daca despagubirea a fost stabilita
prin hotarare judecatoreasca, cu conditia sa fi fost informat legal asupra
procesului si sa fi avut posibilitatea sa intervina.
2. Transportatorul care voieste sa exercite dreptul sau in regres poate sa-l
formuleze înaintea tribunalului competent al tarii in care unul dintre
transportatorii interesata îsi are resedinta obisnuita, sediul sau principal sau
sucursala ori agentia prin intermediul careia a fost încheiat contractul de
transport. Regresul poate fi exercitat împotriva tuturor transportatorilor
interesati, printr-o singura actiune.
3. Dispozitiile articolului 31 paragrafele 3 si 4 se aplica hotararilor
judecatoresti privind actiunile in regres prevazute in articolele 37 si 38.
4. Dispozitiile articolului 32 sunt aplicabile actiunilor in regres intre
transportatori. Totusi, prescriptia curge fie din ziua pronuntarii unei hotarari
judecatoresti definitive, prin care se fixeaza despagubirile care urmeaza sa fie
platite in virtutea dispozitiilor prezentei conventii, fie, in cazul in care o astfel de
hotarare nu exista, începand din ziua platii efective.
Art. 40 - Transportatorii sunt liberi sa convina intre ei asupra unor
dispozitii derogatorii de la cele prevazute in articolele 37 si 38.

Cap. VII - Nulitatea stipulatiilor contrare conventiei

Art. 41 - 1. Sub rezerva dispozitiilor articolului 40, este nula si fara nici
un efect orice stipulatie care, direct sau indirect, ar deroga de la dispozitiile
prezentei conventii. Nulitatea unor astfel de stipulatii nu atrage nulitatea
celorlalte prevederi ale contractului.
2. In special vor fi nule toate clauzele prin care s-ar ceda transportatorului
beneficiul asigurarii marfii sau orice alta clauza analoaga, ca si orice clauza care
schimba sarcina probei.

Cap. VIII - Dispozitii finale

Art. 42 - 1. Prezenta conventie este deschisa pentru semnare sau aderare

tarilor membre ale Comisiei Economice pentru Europa si tarilor admise la
comisie cu titlu consultativ conform paragrafului 8 al mandatului acestei
comisii.
2. Tarile susceptibile sa participe la anumite lucrari ale Comisiei
Economice pentru Europa, conform paragrafului 11 al mandatului acestei
comisii, pot deveni parti contractante la prezenta conventie, aderand la ea dupa
intrarea sa in vigoare.
3. Conventia va fi deschisa pentru semnare pana la 31 august 1956
inclusiv. Dupa aceasta data, ea va fi deschisa pentru aderare.
4. Prezenta conventie va fi ratificata.
5. Ratificarea sau aderarea va fi efectuata prin depunerea unui instrument
la secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite.
Art. 43 - 1. Prezenta conventie va intra in vigoare in a nouazecea zi dupa
ce cinci dintre tarile mentionate in paragraful 1 al articolului 42 vor fi depus
instrumentul de ratificare sau de aderare.
2. Pentru fiecare tara care o va ratifica sau va adera la ea dupa ce cinci
tari vor fi depus instrumentul de ratificare sau de aderare, prezenta conventie va
intra in vigoare in a nouazecea zi dupa depunerea instrumentului de ratificare
sau de aderare a tarii respective.
 Art. 44 - 1. Fiecare parte contractanta va putea denunta prezenta
conventie printr-o notificare adresata secretarului general al Organizatiei
Natiunilor Unite.
2. Denuntarea va intra in vigoare la 12 luni de la data primirii notificarii
de denuntare de catre secretarul general.
Art. 45 - Daca dupa intrarea in vigoare a prezentei conventii numarul
partilor contractante va scadea, ca urmare a denuntarilor, la mai putin de cinci,
prezenta conventie va înceta sa mai fie in vigoare, începand cu data la care
ultima dintre aceste denuntari va deveni valabila.
Art. 46 - 1. Orice tara va putea, in momentul depunerii instrumentului de
ratificare sau de aderare sau la orice data ulterioara, sa declare, prin notificare
adresata secretarului general al Organizatiei Natiunilor Unite, ca prezenta
conventie va fi aplicabila, la totalitatea sau numai la o parte a teritoriilor pe care
le reprezinta pe plan international. Conventia va fi aplicabila teritoriului sau
teritoriilor mentionate in notificare dopa a nouazecea zi din momentul primirii
acestei notificari de catre secretarul general sau, daca la aceasta data conventia
înca nu a intrat in vigoare, de la data intrarii sale in vigoare.
2. Orice tara care va fi facut, conform paragrafului precedent, o declaratie
avand drept efect aplicarea acestei conventii pe un teritoriu pe care ea îl
reprezinta pe plan international, va putea, conform articolului 44, sa denunte
conventia in ceea ce priveste numitul teritoriu.
Art. 47 - Orice litigiu intre doua sau mai multe parti contractante privind
interpretarea sau aplicarea prezentei conventii, pe care partile nu au putut sa-l
reglementeze prin tratative sau prin alt mijloc, va putea fi adus, la cererea
oricareia dintre partile contractante interesate, înaintea Curtii Internationale de
Justitie, pentru a fi solutionat de aceasta.
Art. 48 - 1. Fiecare parte contractanta va putea, in momentul cand va
semna sau ratifica prezenta conventie sau va adera la ea, sa declare ca ea nu se
considera legata de prevederile articolului 47 al conventiei. Celelalte parti
contractante nu vor fi legate prin articolul 47 fata de orice parte contractanta
care a formulat o astfel de rezerva.
2. Orice parte contractanta care a formulat o rezerva conform paragrafului
1 va putea in orice moment sa ridice aceasta rezerva printr-o notificare adresata
secretarului general al Organizatiei Natiunilor Unite.
3. Nici o alta rezerva la prezenta conventie nu va fi admisa.
Art. 49 - 1. Dupa ce prezenta conventie va fi fost in vigoare timp de 3 ani,
orice parte contractanta va putea, prin notificare adresata secretarului general al
Organizatiei Natiunilor Unite, sa ceara convocarea unei conferinte cu scopul de
a revizui prezenta conventie. Secretarul general va notifica aceasta cerere tuturor
partilor contractante si va convoca o conferinta de revizuire daca, intr-un termen
de 4 luni de la data notificarii adresate de el, cel putin un sfert din numarul
partilor contractante ii notifica acordul lor fata de aceasta cerere.
2. Daca o conferinta este convocata conform paragrafului precedent,
secretarul general va înstiinta despre aceasta toate partile contractante si le va
invita sa prezinte, in termen de 3 luni, propuneri care ar dori sa fie examinate de
conferinta. Secretarul general va comunica tuturor partilor contractante ordinea
de zi provizorie a conferintei, precum si textul acestor propuneri, cel mai tarziu
pana la 3 luni înainte de deschiderea conferintei.
3. Secretarul general va invita la orice conferinta convocata conform
prezentului articol toate tarile la care se refera paragraful 1 al articolului 42,
precum si tarile devenite parti contractate prin aplicarea paragrafului 2 al
articolului 42.
Art. 50 - In afara de notificarile prevazute in articolul 49, secretarul
general al Organizatiei Natiunilor Unite va notifica tarilor vizate de paragraful 1
al articolului 42, cit si tarilor devenite parti contractante prin aplicarea
paragrafului 2 al articolului 42:
a) ratificarea si aderarile conform articolului 42;
b) datele intrarii in vigoare a prezentei conventii, in conformitate cu
articolul 43;
c) denuntarile conform articolului 44;
d) abrogarea prezentei conventii conform articolului 45;
e) notificarile primite conform articolului 46;
f) declaratiile si notificarile primite conform paragrafelor 1 si 2 ale
articolului 48.
Art. 51 - Dupa 31 august 1956, originalul prezentei conventii va fi depus
la secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite, care va trimite copii
certificate fiecareia dintre tarile vizate in paragrafele 1 si 2 ale articolului 42.
Drept care subsemnatii, valabil împuterniciti, au semnat prezenta
conventie.
Încheiata la Geneva, la nouasprezece mai una mie noua sute cincizeci si
sase, intr-un singur exemplar, in limbile engleza si franceza, ambele texte avand
aceeasi valabilitate.

• Conventia vamala referitoare la transportul international al marfurilor

sub acoperirea carnetelor T.I.R.(Geneva-15.01.1959), la care România a aderat
în 1959.
CONVENTIE VAMALA referitoare la transportul international al
marfurilor sub acoperirea carnetelor TIR (Conventia TIR)
Partile Contractante,
Doritoare sa faciliteze transporturile internationale ale marfurilor cu
vehicule rutiere,au convenit asupra celor ce urmeaza:

CAPITOLUL I: Definitii

Art. 1
In sensul prezentei Conventii, se inteleg:
a) prin "drepturi si taxe de import sau de export", nu numai drepturile
vamale, ci si orice alte drepturi si taxe exigibile ca urmare a importului sau
exportului;
 b) prin "vehicul rutier", nu numai orice vechicul rutier cu motor, ci si
orice remorca sau semiremorca canceputa pentru a fi atasata unui asemenea
vehicul;
c) prin "container", un mijloc de transport (cadru, cisterna miscatoare sau
alt mijloc asemanator):
i. avand un caracter permanent si fiind din acest punct de vedere suficient
de rezistent pentru a permite folosirea sa repetata;
ii. special conceput pentru a facilita transportul marfurilor, fara
descarcare si reincarcare, de catre unul sau mai multe mijloace de transport;
iii. prevazut cu dispozitive care sa-l faca usor de manipulat, in deosebi in
timpul tranbordarii dintr-un mijloc de transport in altul:
iv. conceput astfel incat sa fie usor de umplut si de golit, si
v. cu un volum interior de cel putin un metru cub; termenul "container"
nu cuprinde nici ambalajele uzuale, nici vehicule;
d) prin "birou vamal de plecare", orice birou vamal interior sau de
frontiera al unei Parti Contractante unde incepe, pentru toata incarcatura sau o
parte a ei, transportul international prin vechicul rutier sub regimul prevazut de
prezenta Conventie;
e) prin "birou vamal de destinatie", orice birou vamal interior sau de
frontiera al unei Parti Contractante unde ia sfarsit, pentru toata incarcatura sau o
parte a ei, transportul international prin vehicul rutier sub regimul prevazut de
prezenta Conventie;
f) prin "birou vamal de trecere", orice birou vamal de frontiera al unei
Parti Contractante, prin care vehiculul rutier nu face decat sa treaca in cursul
unui transport international sub regimul prevazut de prezenta Conventie;
g) prin "persoana", in acelasi timp persoanele fizice si persoanele
juridice;
h) prin "marfuri grele si voluminoase", orice obiect care, dupa parearea
autoritatilor vamale ale biroului vamal de plecare, nu poate fi demontat usor
pentru a fi transportat si:
i. a carui greutate depaseste 7 000 kg sau
ii. care are una din dimensiuni mai mari de 5 m sau
iii. care are doua din dimensiuni mai mari de 2 m sau
iv. care trebuie sa fie incarcat intr-o asemenea pozitie, incat inaltimea sa
sa fie mai mare de 2 m.

CAPITOLUL II : Campul de aplicare

Art. 2
Prezenta Conventie priveste transportul marfurilor efectuat fara
descarcare si reincarcare peste una sau mai multe frontiere de la un birou vamal
de plecare al unei Parti Contractante pana la un birou vamal de destinatie al altei
Parti Contractante sau al aceleiasi Parti Contractante in vehicule rutiere sau in
containere incarcate pe aceste vehicule, chiar daca aceste vehicule sunt incarcate
pe un alt mijloc de transport pe o parte a traseului intre birourile de plecare si de
destinatie.

Art. 3

Pentru a beneficia de dispozitiile prezentei Conventii:

a) transporturile trebuie sa fie efectuate in conditiile indicate la Capitolul

III de catre vehicule rutiere sau containere acceptate in prealabil; totusi, pe
teritoriul Parti Contractante care n-au formulat rezerve conform paragrafului 1 al
articolului 45 al prezentei Conventii, ele pot de asemenea, cu exceptia cazurilor
prevazute de paragraful 2 al acestui articol, sa fie efectuate de alte vehicule
rutiere in conditiile indicate la Capitolul IV;
b) transporturile trebuie sa aiba loc sub garantia asociatiilor acceptate
potrivit prevederilor articolului 5 si sub acoperirea unui document denumit
carnet TIR,

CAPITOLUL III : Dispozitii referitoare la transporturile in vehicule

rutiere sigilate sau in containere sigilate

Art. 4

Sub rezerva respectarii prevederilor prezentului Capitol si ale Capitolului

V, marfurile transportate in vehicule rutiere sigilate sau in containere sigilate
incarcate pe vehicule rutiere:

a) nu vor fi supuse platii sau consemnarii drepturilor si taxelor de import

sau de export la birourile vamale de trecere;
b) nu vor fi supuse, de regula, controlului vamal la aceste birouri.

Totusi, in vederea evitarii abuzurilor, autoritatile vamale vor putea, in

mod exceptional si indeosebi atunci cand se banuieste o neregularitate, sa
procedeze, la aceste birouri, la controalele sumare sau detaliate ale marfurilor.

Art. 5

1. In conditiile si cu garantiile pe care ea le va determina, fiecare Parte

Contractanta va putea abilita unele asociatii sa elibereze carnete TIR, fie direct,
fie prin intermediul asociatiilor corespondente, si sa se constituie garante.

2. O asociatie nu va putea fi acceptata intr-o tara decat granita sa se

extinda si la raspunderile pe care le atrage asupra-si in aceasta tara ca urmare a
operatiunilor efectuate sub acoperirea carnetelor TIR eliberate de catre asociatii
straine afiliate la organizatia internationala la care ea insasi este afiliata.
 Art. 6

1. Asociatia garantata se va angaja sa achite drepturile si taxele de import

sau de export devenite exigibile, majorate, daca este cazul, cand dobanzile de
intarziere si alte cheltuieli, precum si penalitatile pecuniare la care titularul
carnetului TIR si persoanele care participa la efectuarea transportului sunt
expuse in virtutea legilor si regulamentelor vamale ale tarilor in care o
infractiune ar fi comisa. Ea va fi obligata, impreuna si solidar cu persoanele care
datoreaza sumele vizate mai sus la plata acestor sume.

2. Faptul ca autoritatile vamale autoriza verificarea marfurilor in afara

amplasamentelor unde se exercita in mod normal activitatea birourilor vamale
de plecare sau de destinatie, nu diminueaza cu nimic responsabilitatea asociatiei
garante.

3. Asociatia garanta nu va deveni responsabila fata de autoritatile unei

tari decat incepand din momentul cand carnetul TIR va fi acceptat de catre
autoritatile vamale ale acestei tari.

4. Responsabilitatea asociatiei garante se va extinte nu numai la marfurile

enumerate pe carnetele TIR, ci si la marfurile care, desi nu sunt enumerate pe
acest carnet, s-ar gasi in partea sigilata a vehiculului rutier sau in containerul
sigilat; ea nu se va extinde la nici o alta marfa.

5. Pentru a determina drepturile si taxele, precum si, atunci cand este

cazul, penalitatile pecuniere prevazute in paragraful 1 al prezentului articol,
indicatiile referitoare la marfurile care figureaza in carnetul TIR sunt valabile
pana la proba contrara.

6. Atunci cand autoritatile vamale ale unei tari vor da descarcare fara
rezerva unui carnet TIR, ele nu vor mai putea reclama asociatiei garante plata
sumelor prevazute in paragraful 1 al prezentului articol, afara de cazul cand
certificatul prin care sa dat descarcarea a fost obtinut in mod abuziv sau
fraudulos.

7. In cazul cand nu s-a dat descarcarea unui carnet TIR sau atunci cand s-
a data unui carnet TIR descarcarea cu rezerve, autoritatile competente nu vor
avea dreptul sa ceara asociatiei garante plata sumelor prevazute in paragraful 1
al prezentului articol daca, in termen de un an socotit de la data cand au luat in
primirea carnetul TIR, aceste autoritati nu au avizat asociatia despre faptul ca nu
s-a dat descarcarea carnetul a fost obtinuta in mod abuziv sau fraudulos, dar
atunci termenul va fi de doi ani.
 8. Cererea de plata a sumelor prevazute in paragraful 1 al prezentului
articol va fi adresata asociatiei garante in termen de trei ani socotit de la data
cand aceasta asociatie a fost avizata de faptul ca nu s-a dat descarcare sau ca
descarcarea s-a dat cu rezerve, sau de faptul ca descarcarea a fost obtinuta in
mod abuziv sau fraudulos. Totusi, in ceea ce priveste cazurile care sunt diferite
justitiei in termenul mai sus indicat de trei ani, cererea de plata va fi adresata in
termen de un an socotit de la data cand hotararea judecatoreasca a devenit
executorie.

9. Pentru a achita sumele cerute, asociatia garanta va dispune de un

termen de trei luni socotit de la data cererii de plata care i-a fost adresata.
Asociatia va obtine rambursarea sumelor varsate daca, in cele douasprezece luni
de la data cererii de plata, ea stabileste in fata autoritatilor vamale ca nici o
neregularitate n-a fost comisa in legatura cu transportul in cauza.

Art. 7

1. Carnetul TIR va fi conform cu modelul care figureaza in anexa 1 a

prezentei Conventii.

2. Se va intocmi un carnet TIR pentru fiecare vehicul rutier sau container.

Acest carnet va fi valabil pentru un singur transport; el va contine numarul de foi
detasabile de luare in primire si de descarcare necesare pentru transportul in
cauza.

Art. 8

Transportul sub acoperirea unui carnet TIR va putea comporta mai multe
birouri vamale de plecare si de destinatie, dar, afara de cazul cand exista
autorizatia Parti Contractante sau a Partilor Contractante interesate,

a) birourile vamale de plecare vor trebui sa fie situate in aceeasi tara,

b) birourile vamale de destinatie nu vor putea fi situate in mai mult de
doua tari,
c) numarul total al birourilor vamale de plecare si de destinatie nu va
putea depasi numarul de patru.

Art. 9

La biroul vamal de plecare, marfurile vehiculului rutier si, daca este

cazul, containerului, vor fi prezentate autoritatilor vamale in acelasi timp cu
carnetul TIR in scopul verificarii si aplicarii sigiliilor vamale.

Pentru parcursul pe teritoriul tarii lor, autoritatile vamale vor putea fixa
un termen si cere ca vehiculul rutier sa urmeze un intinerariu determinat.
 Art. 10

Pentru parcursul pe teritoriul tarii lor, autoritatile vamale vor putea fixa
un termen si cere ca vehiculul rutier sa urmeze un itinerariu determinat.

Art. 11

La fiecare birou vamal de trecere, ca si la birourile vamale de destinatie,

vehiculul rutier sau containerul va fi prezentat autoritatilor vamale cu
incarcatura sa si carnetul TIR aferent.

Art. 12

In afara de cazul cand ar proceda la controlul marfurilor in aplicarea

prevederilor ultimei fraze a articolului 4, autoritatile vamale ale birourilor
vamale de trecere ale fiecarei Parti Contractante vor respecta sigiliile aplicate de
autoritatile vamale ale celorlalte Parti Contractante. Ele vor putea totusi adauga
propriul lor sigiliu.

Art. 13

In vederea evitarii abuzurilor, autoritatilor vamale vor putea, daca ele

socotesc necesar:

a) sa escorteze, in cazuri speciale, vehiculele rutiere pe teritoriul tarii lor,

pe cheltuiala transportului;
b) sa procedeze, in timpul transportului, la controlul vehiculelor rutiere
sau al containerelor si al incarcaturii lor.
Controlul incarcaturii trebuie sa se faca numai in mod exceptional.

Art. 14

Daca, in timpul transportului sau la un birou vamal de trecere, autoritatile

vamale procedeaza la controlul incarcaturii unui vehicul rutier sau al unui
container, ele vor face mentiune pe foile detasabile ale carnetului TIR utilizate
in tara lor si pe cotoarele corespunzatoare despre aplicarea noilor sigilii.

Art. 15

La sosirea la biroul vamal de destinatie, se va da descarcare, fara

intarziere, carnetului TIR. Daca marfurile nu sunt supuse imediat unui alt regim
vamal, autoritatile vamale vor putea totusi sa-si rezerve dreptul de a subordona
descarcarea carnetului conditiei ca o alta responsabilitate sa se substituie aceleia
a asociatiei garante a zisului carnet.
 Art. 16

Atunci cand s-a stabilit de catre autoritatile vamale ca marfurile care fac
obiectul carnetului TIR au pierit prin forta majora, va fi acordata dispensa de
plata a drepturilor si taxelor exigibile in mod normal.

Art. 17

1. Pentru a beneficia de dispozitiile prezentului Capitol, vehiculele rutiere

sau containerele trebuie sa indeplineasca conditiile de constructie si de
amenajare prevazute in anexa 3 a prezentei Conventii in ce priveste vehiculele
rutiere, si in anexa 6 in ce priveste containerele.

2. Vehiculele rutiere si containerele vor trebui sa fie acceptate conform

procedurile prevazute in anexele 4 si 7 ale prezentei Conventii; certificatele de
acceptare vor trebui sa fie conforme modelelor care figureaza in anexele 5 si 8.

Art. 18

1. Containerul utilizat sub acoperirea carnetului TIR nu va face obiectul

unui document special, cu conditia sa se faca mentiune de caracteristicile sale si
de valoarea sa in "Manifestul marfurilor" din carnetul TIR.

2. Dispozitiile paragrafului 1 al prezentului articol nu vor putea impiedica

o Parte Contractanta sa ceara indeplinirea la biroul vamal de destinatie a
formalitatilor prevazute de reglementarea sa nationala, sau sa ia masuri in
vederea evitarii folosirii unui container pentru o noua expeditie de marfuri
destinate a fi descarcate pe teritoriul sau.

CAPITOLUL IV: Dispozitii referitoare la transporturile de marfuri grele

sau voluminoase

Art. 19

1. Dispozitiile prezentului Capitol nu vor fi aplicabile decat

transporturilor de marfuri grele sau voluminoase, definite in alineatul h al
articolului 1 al prezentei Conventii.

2. Beneficiarul dispozitiilor prezentului Capitol nu va fi acordat decat

daca, dupa parerea autoritatilor vamale ale biroului vamal de plecare:

a) este posibil sa se identifice fara dificultate, datorita descrierii facute,

marfurile grele sau voluminoase transportate, precum si, atunci cand este cazul,
accesoriile transportate in acelasi timp, sau cand este posibil a le aplica semne de
identificare sau a le sigila, astfel incat sa se impiedice inlocuirea, in intregime
sau in parte, a acestor marfuri sau accesorii cu altele ori sustragerea unor
elemente ale lor;
b) vehiculul rutier nu are parti ascunse unde sa fie posibil a dosi marfuri.

Art. 20

Sub rezerva respectarii dispozitiilor prezentului Capitol si ale Capitolului

V, marfurile grele sau voluminoase transportate sub acoperirea unui carnet TIR
nu vor fi supuse la plata sau consemnarea drepturilor si taxelor de import sau de
export la birourile vamale de trecere.

Art. 21

1. Dispozitiile articolului 5, articolul 6 (cu exceptia paragrafului 4) si ale

articolului 9, 10, 11, 15 si 16 ale prezentei Conventii se aplica transporturilor de
marfuri grele sau voluminoase sub acoperirea unui carnet TIR.

2. Dispozitiile articolului 7sunt de asemenea aplicabile, dar carnetul TIR

utilizat va trebui sa poarte pe coperta si pe toate foile detasabile indicatia
"marfuri grele sau voluminoase" in caractere rosii foarte citete si in limba
folosita pentru tiparirea carnetului.

Art. 22

Responsabilitatea asociatiei garante se va intinde nu numai asupra

marfurilor enumerate in carnetul TIR, dar si asupra marfurilor enumerate in
carnetul TIR, dar si asupra marfurilor care, desi nu sunt enumerate in acest
carnet, s-ar gasi pe platoul de incarcare sau printre marfurile enumerate in
carnetul TIR.

Art. 23

Autoritatile vamale ale biroului vamal de plecare vor putea cere sa fie
anexate la carnetul TIR, liste de ambalaje, fotografii, schite etc. ale marfurilor
transportate. In acest caz, ele vor pune o viza pe aceste documente; un exemplar
al acestora va fi atasat pe verso-ul paginii copertei carnetului TIR si toate
manisfestele carnetului TIR vor face mentiune despre documente.

Art. 24

Un transport de marfuri grele sau voluminoase sub acoperirea carnetului

TIR nu va putea sa comporte decat un singur birou vamal de plecare si un singur
birou vamal de destinatie.
 Art. 25

Daca autoritatile vamale ale birourilor vamale de trecere la intrare o cer,

persoana care prezinta incarcatura la aceste birouri va fi obligata sa completeze
descrierea marfurilor in manifestele carnetului TIR si sa semneze aceasta
mentiune suplimentara.

Art. 26

Autoritatile vamale pot, daca ele considera util:

a) sa controleze vehiculele si incarcatura, atat la birourile vamale de

trecere, cat si in timpul transportului;
b) sa escorteze vehiculele rutiere pe teritoriul tarii lor, pe cheltuiala
transporturilor.

Art. 27

Autoritatile vamale ale birourilor vamale de trecere ale fiecareia din

Partile Contractante vor respecta, pe cat posibil, semnele de identificare si
sigiliile aplicate de autoritatile vamale ale altor Parti Contractante. Ele vor putea
totodata sa adauge alte semne de identificare sau propriul lor sigiliu.

Art. 28

Daca, in timpul transportul sau la un birou vamal de trecere, autoritatile

vamale procedand la controlul incarcaturii sunt nevoite sa inlature semnele de
identificare sau sa rupa sigiliile, ele vor face mentiune pe foile detasabile ale
carnetului TIR utilizate in tara lor si pe cotoarele corespunzatoare despre noile
semne de identificare si despre noile sigilii aplicate.

CAPITOLUL V: Dispozitii diverse

Art. 29

1. Fiecare Parte Contractanta va avea dreptul sa excluda, temporar sau cu

titlu definitiv, de la beneficiul dispozitiilor prezentei Conventii, orice persoana
culpabila de o infractiune grava la legile si regulamentele vamale aplicabile
transporturilor internationale de marfuri cu vehicule rutiere.

2. Aceasta exclude va fi imediat notificata autoritatile vamale ale Partii

Contractante pe teritoriul careia este stabilita sau domiciliaza persoana in cauza,
precum si asociatiei garante a tarii in care s-a comis infractiunea.
 Art. 30

Vor fi admise la beneficiul scutirii de drepturi si taxe de import si nu vor

fi supuse la nici o prohibitie sau restrictie de import formularele carnetelor TIR
expediate asociatiilor garante de catre asociatiile straine corespondente sau de
catre organizatiile internationale.

Art. 31

Atunci cand un transport international de marfuri va fi efectuat sub

acoperirea carnetului TIR de un vehicul rutier izolat sau de un grup de vehicule
rutiere cuplate, o placa dreptunghiulara purtand inscriptia TIR si avand
caracteristicile mentionate in anexa 9 a prezentei Conventii va fi asezata in fata,
si una identica in spatele vehiculului sau grupului de vehicule. Aceste placi vor
fi dispuse in asa fel incat sa fie bine vizibile; ele vor fi detasabile si vor trebui sa
poata fi sigilate. Sigiliile vor fi aplicate de catre autoritatile vamale ale primului
birou vamal de plecare si inlaturate de acelea ale ultimului birou vamal de
destinatie.

Art. 32

Daca, in timpul transportului, un sigiliu aplicat de autoritatile vamale s-a

rupt in alte cazuri decat cele prevazute in articolele 14 si 28 sau daca marfurile
au pierit sau au suferit stricaciuni fara ca un asemenea sigiliu sa fie rupt, va fi
urmata procedura prevazuta in anexa 1 a prezentei Conventii pentru folosirea
carnetului TIR, fara a renunta la aplicarea eventuala a prevederilor legislatiilor
nationale si se va dresa un proces verbal de constatare dupa modelul care
figureaza in anexa 2 a prezentei Conventii.

Art. 33

Partile Contractante isi vor comunica modelele sigiliilor pe care le

utilizeaza.

Art. 34

Fiecare Parte Contractanta va comunica celorlalte Parti Contractante lista

birourilor vamale de plecare, de trecere si de destinatie pe care le va desemna
pentru transporturile efectuate sub acoperirea carnetului TIR, distingand, daca
este cazul, birourile care vor fi deschise numai pentru transporturile
reglementate prin dispozitiile Capitolului III. Partile Contractante ale caror
teritorii sunt limitrofe se vor consulta pentru a fixa birourile de frontiera care sa
fie inscrise pe aceste liste.
 Art. 35

Pentru operatiunile vamale mentionate in prezenta Conventie, interventia

personalului vamal nu va da loc la nici o retributie, cu exceptia cazurilor cand
aceasta interventie va avea loc in afara zilelor, orelor si amplasamentelor normal
prevazute pentru asemenea operatii.

Art. 36

Orice infractiune la dispozitiile prezentei Conventii va expune pe

contravenient, in tara in care infractiunea a fost comisa la sanctiunile prevazute
le legislatia acestei tari.

Art. 37

Prevederile prezentei Conventii nu impiedica nici aplicarea restrictiilor si

controlului derivand din reglementarea nationala si fundate pe consideratiuni de
moralitate publica, securitate publica, igiena sau sanatate publica sau pe
consideratiuni de ordin veterinar sau fitopatologic, nici perceperea de sume
datorate pe baza acestor reglementari.

Art. 38

Nici o dispozitie a prezentei Conventii nu exclude dreptul pentru Partile

Contractante care formeaza o uniune vamala sau economica de a adopta reguli
speciale la plecarea sau la destinatie pe teritoriile lor sau in tranzit prin acestea,
cu conditia ca aceaste reguli sa nu diminueze facilitatile prevazute de prezenta
Conventie.

CAPITOLUL VI: Dispozitii finale

Art. 39

1. Tarile membre ale Comisiei economice pentru Europa si tarile admise

la Comisie cu titlu consultativ conform paragrafului 8 al mandatului acestei
Comisii pot deveni Parti Contractante la prezenta Conventie:

a) semnand-o,
b) ratificand-o dupa ce au semnat-o sub rezerva ratificarii, sau
c) aderand la ea.

2. Tarile susceptibile de a participa la unele din lucrarile Comisiei

economice pentru Europa in aplicarea paragrafului 11 al mandatului acestei
Comisii pot deveni Parti Contractante ale prezentei Conventii prin aderare dupa
intrarea ei in vigoare.
 3. Conventia va fi deschisa pentru semnare pana la 15 aprilie 1959
inclusiv. Dupa aceasta data, ea va fi deschisa pentru aderare.

4. Ratificarea sau aderarea va fi efectuata prin depunerea unui instrument

la Secretarul General al Oranizatiei Natiunilor Unite.

Art. 40

1. Prezenta Conventie va intra in vigoare in a 90-a zi dupa ce cinci tari

mentionate in paragraful 1 al articolului 39 o vor semna fara rezerva ratificarii
sau vor depune instrumentul lor de ratificare sau de aderare.

2. Pentru fiecare tara care o va ratifica sau va adera la ea dupa ce cinci

tari au semnat-o fara rezerva ratificarii sau au dispus instrumentul lor de
ratificare sau de aderare, prezenta Conventie va intra in vigoare in a 90-a zi dupa
depunerea instrumentului de ratificare sau aderare al zisei tari.

Art. 41

1. Fiecare Parte Coventie prin notificare adresata Secretarului General al

Organizatiei Natiunilor Unite.

2. Denuntarea isi va produce efect la 15 luni de la data la care Secretarul

General a primit notificarea.

3. Validitatea carnetelor TIR eliberate inaintea datei la care denuntarea isi

va produce efectul nu va fi afectata denuntarea si garantia asociatiilor va ramane
efectiva.

Art. 42

Prezenta Conventie va inceta sa-si produca efectele daca, dupa intrarea sa

in vigoare, numarul Partilor Contractante va fi inferior celui de cinci intr-o
perioada oarecare de 12 luni consecutive.

Art. 43

1. Orice tara va putea, atunci cand va semna prezenta Conventie fara

rezerva ratificarii sau in momentul depunerii instrumentul sau de ratificare sau
de aderare sau in orice moment ulterior, sa declare, printr-o notificare adresata
Secretarului General al Organizatiei Natiunilor Unite, ca prezenta Conventie va
fi aplicabila tuturor sau unei parti a teritoriului pe care ea le reprezinta pe plan
international. Conventia va fi aplicabila teritoriului sau teritoriilor mentionate in
notificarea incepand cu cea de-a 90-a zi de la primirea acestei notificari de catre
Secretarul General al Organizatiei Natiunilor Unite sau, daca la aceasta data
Conventia nu a intrat inca in vigoare, de la data intrarii sale in vigoare.

2. Orice tara care face conform paragrafului precedent o declaratie avand

ca scop extinderea aplicabilitatii prezentei Conventii unui teritoriu pe care ea il
reprezinta pe plan international, va putea, conform articolului 41, sa denunte
Conventia in ceea ce priveste acest teritoriu.

Art. 44

1. Orice diferend intre doua sau mai multe Parti Contractante privind
interpretarea sau aplicarea prezentei Conventii va fi rezolvat, pe cat posibil, pe
cale de negociere intre partile in litigiu.

2. Orice diferent care nu va fi rezolvat pe cale de negociere va fi supus

arbitrajului, daca una din Partile Contractante in litigiu cere aceasta, si va fi in
consecinta, trimis unuia sau mai multor arbitri alesi de comun acord de catre
prtile in litigiu. Daca, in cele trei luni datand de la cererea de arbitraj, Partile in
litigiu nu ajung sa se inteleaga asupra alegerii unui arbitru sau a arbitrilor,
oricare din aceste Parti Contractante va putea cere Secretariatului General al
Organizatiei Natiunilor Unite sa desemneze un arbitru unic, in fata caruia
diferendul va fi trimis spre rezolvare.

3. Sentinta arbitrului sau a arbitrilor desemnati conform paragrafului

precedent va fi obligatorie pentru Partile Contractante in litigiu.

Art. 45

1. Orice tara va putea, in momentul cand va semna sau va ratifica

prezenta Conventie sau va adera la ea, sa declare sau, dupa ce a devenit Parte
Contractanta la Conventie, sa notifice Secretarul General al Organzatiei
Natiunilor Unite ca ea nu se considera legata de prevederile Capitolului IV al
Conventiei; notificarile adresate Secretarului General vor produce efecte din a
90-a zi dupa ce ele au fost primite de Secretarul General.

2. Celelalte Parti Contractante nu vor fi obligate sa acorde beneficiarului

prevederile Capitolul IV al prezentei Conventii persoanelor domiciliate sau
stabilite pe teritoriul oricarei Parti Contractante care va formula o rezerva
conform paragrafului 1 al prezentului articol.

3.Orice tara va putea, in momentul cand va semna sau va ratifica prezenta

Conventie sau va adera la ea, sa declare ca nu se considera legata de paragrafele
2 si 3 ale articolului 44 al Conventiei. Celelalte Parti Contractante nu vor fi
legate de aceste paragrafe fata de orice Parte Contractanta care va formula
asemenea rezerva.
 4. Orice Parte Contractanta care va formula o rezerva conform
paragrafului 1 sau 3 al prezentului articol va putea in orice moment sa renunte la
aceasta rezerva printr-o notificare adresata Secretarului General.

5. Cu exceptia rezerelor prevazute la paragrafele 1 si 3 ale prezentului

articol, nici o rezerva la prezenta Conventie nu va fi admisa.

Art. 46

1. Dupa trei ani de la intrarea in vigoare a prezentei Conventii orice Parte

Contractanta va putea, printr-o notificare adresata Secretarului General al
Organizatiei Natiunilor Unite, sa ceara convocarea unei conferinte in scopul
revizuirii prezentei Conventii.

Secretarul General va notifica aceasta cerere tuturor Partilor Contractante

si va convoca o conferinta de revizuire daca, intr-un termen de patru luni de la
notificarea adresata de el, cel putin o treime din Partile Contractante ii comunica
asentimentul lor la aceasta cerere.

2. Daca o conferinta va fi convocata conform paragrafului precedent,

Secretarul General va aviza despre aceasta toate Partile Contractante si le va
invita sa prezinte, intr-un termen de trei luni, propunerile pe care ele ar dori sa le
examineze conferinta. Secretarul General va comunica tuturor Partilor
Contractante ordinea de zi provizorie a conferintei, ca si textul acestor
propuneri, cu cel putin trei luni inainte de data deschiderii conferintei.

3. Secretarul General va invita la orice coferinta convocata conform

prezentului articol toate tarile prevazute in paragraful 1 al articolului 39, ca si
tarile care au devenit Parti Contractante in aplicarea paragrafului 2 al articolului
39.

Art. 47

1. Orice Parte Contractanta va putea propune unul sau mai multe

amendamente la prezenta Conventie. Textul oricarui proiect de amendamente va
fi comuncat Secretariatului General al Organizatiei Natiunilor Unite, care il va
comunica tuturor Partilor Contractante si il va aduce la cunostinta tarilor vizate
in paragraful 1 al articolului 39.
2. Orice proiect de amendament care va fi transmis conform pragrafului
precedent va fi considerat acceptat daca nici o Parte Contractata nu formuleaza
obiectii in termen de trei luni socotit de la data la care Secretarul General va
transmite proiectul de amendament.
 3. Secretarul General va trimite cat mai curand posibilul tuturor Partilor
Contractante o notificare pentru a le face cunoscut daca s-a formulat o obiectie
impotriva proiectului de amendament. Daca s-a formulat o obiectie impotriva
proiectului de amendament, amendamentul va fi considerat ca nefiind acceptat si
nu va avea nici un efect. In absenta oricarei obiectii, amendamentul va intra in
vigoare pentru toate Partile Contractante la noua luni dupa expirarea termenului
de trei luni prevazut in paragraful precedent.
4. Independent de procedura de amendare prevazuta in paragrafele, 1, 2 si
3 ale prezentului acord va putea prevedea ca, pentru o perioada de tranzitie,
vechile anexe vor ramane in vigoare, in intregime sau in parte, simultan cu noile
anexe. Secretarul General va fixa data intrarii in vigoare a noilor texte care
rezulta din aceste modificari.

Art. 48

In afara notificarilor prevazute in articolele 46 si 47, Secretarul General al

Organizatiei Natiunilor Unite va notifica tarilor prevazute in paragraful 2 al
articolului 39:

a) semnaturile, ratificarile si aderarile in virtutea articolului 39,

b) datele la care prezenta Conventie va intra in vigoare conform articolul
40,
c) denuntarile pe baza articolului 41,
d) incetarea efectelor prezentei Conventii conform articolului 42,
e) notificarile primite conform articolului 43,
f) declaratiile si notificarile primite conform paragrafelor 1, 3 si 4 ale
articolului 45,
g) intrarea in vigoare a oricarui amendament conform articolului 47.

Art. 49

Din momentul in care o tara care este Parte Contractanta la Acordul

referitor la aplicarea provizorie a proiectelor conventiilor internationale vamale
asupra turismului, asupra vehiculelor rutiere comerciale si asupra transportului
international al marfurilor pe sosele, de la Geneva, din 16 iunie 1949, va deveni
Parte Contractanta la prezenta Conventie, ea va lua masurile prevazute in
articolul IV al acestui Acord. Pentru a-l denunta in ceea ce priveste Proiectul
Conventiei internationale vamale asupra transportului international al marfurior
pe sosele.

Art. 50

Protocolul de semnare a prezentei Conventii va avea aceesi forta, valoare

si durata ca si Conventia insasi, din care va fi considerat ca facand parte
integranta.
 Art. 51

Dupa 15 aprilie 1959, originalul prezentei Conventii va fi depus la

Secretarul General al Organizatiei Natiunilor Unite, care va transmite copii
certificate conforme fiecarei tari prevazute in paragrafele 1si 2 ale articolului 39.

Drept care subsemnatii, in mod legal autorizatii pentru aceasta, au semnat

prezenta Conventie.

Intocmita la Geneva, la 15 ianuarie 1959, intr-un singur exemplar, in

limbile engleza si franceza, cele doua texte avand aceesi valabilitate.

• Conventia privind circulatia rutierasi Protocolul privind semnalizarea

rutiera, încheiate la Geneva în 1949, completate la Viena în 1968, la care tara
noastra a aderat în 1968.
• Conventia europeana privind reprimarea infractiunilor rutiere, adoptata
la Strasbourg la 30.11.1964, ratificata de România prin Legea nr.183/1997.
Conventia europeana pentru reprimarea infractiunilor rutiere Strasbourg,
30 noiembrie 1964 [1]
PREAMBUL
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei
conventii, luand inconsiderare sporirea circulatiei vehiculelor intre statele
europene si pericolul pe care il constituie incalcarea regulilor care asigura
securitatea participantilor la traficul rutier,considerand ca scopul Consiliului
Europei este acela de a realiza o uniune mai stransa intre membrii sai, convinse
de necesitatea cooperarii lor in scopul de a spori eficienta reprimarii
infractiunilor rutiere comise pe teritoriul lor, au convenit urmatoarele:
TITLUL I
Principii fundamentale
ART. 1
1. In cazul in care o persoana care locuieste in mod obisnuit pe teritoriul
unei parti contractante va comite o infractiune rutiera pe teritoriul unei alte parti
contractante, statul pe teritoriul caruia s-a comis infractiunea va putea sau, daca
legea sa interna o impune, va trebui sa solicite statului de resedinta sa efectueze
urmarirea, daca nu o va face el insusi sau daca, efectuand-o el insusi, va aprecia
ca este imposibil sa o continue pana la decizia definitiva sau executarea integrala
a sanctiunii.
2. Atunci cand o hotarare judecatoreasca sau o decizie administrativa,
devenita executorie dupa ce autorul infractiunii si-a sustinut apararea, a fost
pronuntata in statul comiterii infractiunii, acest stat va putea solicita statului de
resedinta sa procedeze la executarea acestei hotarari sau a acelei decizii.
3. Statul de resedinta va da curs cererii de efectuare a urmaririi sau de
executare in conditiile stabilite mai jos. Totusi executarea deciziilor luate in
lipsa nu va fi obligatorie.
 ART. 2
1. Infractiunea rutiera care va reprezenta motivul cererii de urmarire sau
de executare prevazuta in art. 1 va trebui sa fie pedepsita atat de legea statului in
care a fost comisa infractiunea, cat si de legea statului de resedinta.
2. In scopurile efectuarii urmaririi sau executarii hotararii va fi aplicabil
dreptul statului de resedinta, cu precizarea ca se va tine seama numai de regulile
de circulatie in vigoare de la locul comiterii infractiunii.
TITLUL II
Urmarirea in statul de resedinta
2
ART. 3
La solicitarea statului in care a fost comisa infractiunea, autoritatile
statului de resedinta vor fi competente pentru efectuarea urmaririi infractiunilor
rutiere comise pe teritoriul statului solicitant.
ART. 4
Autoritatile competente ale statului de resedinta vor examina cererea de
urmarire care le-a fost adresata in conformitate cu art. 1 si 2. Ele vor determina,
potrivit propriei lor legislatii, modul de solutionare a cererii.
ART. 5
1. Daca statul in care a fost comisa infractiunea va adresa cererea de
urmarire prevazuta la art.
1, el nu va mai putea sa-l urmareasca pe autorul infractiunii si nici sa
execute o decizie pronuntata impotriva acestuia din urma.
2. El va putea relua urmarirea sau executarea:
a) daca statul de resedinta nu face cunoscut statului in care s-a comis
infractiunea ca el nu a luat masuri pentru executarea cererii;
b) daca, pentru motive de care a luat cunostinta ulterior cererii, va
notifica statului de resedinta retragerea cererii sale inainte de inceperea
dezbaterilor judiciare in prima instanta sau inaintea pronuntarii unei decizii
administrative in statul de resedinta.
ART. 6
1. Cererea de urmarire va mentiona data la care aceasta procedura a fost
solicitata de autoritatea competenta.
In statul in care s-a comis infractiunea, prescriptia dreptului la actiune va
fi intrerupta la aceasta data. Termenul acestei prescriptii va reincepe sa curga in
intregime, incepand cu data notificarii prin care se precizeaza ca nu se va da curs
cererii sau ca se retrage cererea prevazuta la art. 5 paragraful 2 alin. a) si b) si
cel mai tarziu in termen de 6 luni de la data cererii de urmarire.
2. Termenul de prescriptie a dreptului la actiune in statul de resedinta va
curge de la data primirii cererii de urmarire.
Daca in acest stat este necesara o plangere a victimei pentru exercitarea
urmaririi, termenul pentru depunerea acestei plangeri va incepe sa curga de la
data primirii cererii de urmarire.
ART. 7
 Documentele intocmite de autoritatile judiciare si administrative ale
statului in care s-a comis infractiunea vor avea aceeasi valoare juridica in statul
de resedinta ca si cele intocmite de autoritatile acestui din urma stat si invers.

TITLUL III
Executarea in statul de resedinta
ART. 8
Autoritatile statului de resedinta vor fi competente sa execute, la cererea
statului in care s-a comis infractiunea, deciziile prevazute la art. 1 paragraful 2.
Executarea deciziilor va avea loc conform legii statului de resedinta, dupa
verificarea autenticitatii cererii si a conformitatii sale cu conditiile fixate prin
prezenta conventie. Statul de resedinta va fi competent in materie de eliberare
conditionata. Dreptul de gratiere va putea fi exercitat atat de statul de resedinta,
cat si de cel in care a fost comisa infractiunea.
ART. 9
1. Executarea hotararii nu va avea loc in statul de resedinta:
a) daca autorul infractiunii face obiectul unei decizii definitive in acest
stat pentru aceleasi fapte;
b) daca prescriptia pedepsei este implinita potrivit legii statului unde s-a
comis infractiunea sau legii statului de resedinta;
c) daca autorul infractiunii beneficiaza de amnistie sau de gratiere in
statul de resedinta sau in statul in care s-a comis infractiunea.
2. Statul de resedinta va putea refuza punerea in executare a hotararii:
a) daca autoritatile competente ale acestui stat au decis sa nu efectueze
urmarirea sau sa puna capat urmaririi pe care ele au efectuat-o pentru aceleasi
fapte;
b) daca faptele care au determinat condamnarea fac obiectul urmaririi in
acest stat; c) in masura in care acest stat considera aceasta executare de natura a
aduce atingere principiilor fundamentale ale ordinii sale juridice sau ca fiind
incompatibila cu principiile care guverneaza aplicarea dreptului sau penal, in
special daca, datorita varstei sale, autorul infractiunii n-ar putea fi condamnat in
acest stat.
ART. 10
Cand cererea prevazuta la art. 1 paragraful 2 va avea ca obiect executarea
unei pedepse, alta decat amenda, statul de resedinta va inlocui, daca va fi cazul,
pedeapsa data in statul in care sa comis infractiunea cu pedeapsa prevazuta de
legea statului de resedinta pentru o infractiune analoaga.
Aceasta pedeapsa va corespunde, in masura posibilului, in privinta naturii
sale, celei stabilite prin decizia ce urmeaza a fi executata. Ea nu va putea depasi
nici maximul prevazut de legea statului de resedinta si nici nu va putea agrava
prin natura sau durata sa pedeapsa pronuntata in statul in care a fost comisa
infractiunea.
Stabilind sanctiunea, autoritatile competente ale statului de resedinta vor
putea lua in considerare in aceeasi masura si modalitatile obisnuite de executare
a pedepsei in acest stat.
 ART. 11
Cand cererea de executare va avea ca obiect plata unei amenzi, statul de
resedinta va proceda la incasarea acesteia in conditiile prevazute de legea sa,
pana la concurenta maximului stability de aceasta lege pentru o infractiune
analoaga sau, in lipsa maximului legal, pana la concurenta sumei impuse in mod
obisnuit ca amenda in statul de resedinta pentru o asemenea infractiune.
ART. 12
In caz de neplata a amenzii, statul de resedinta va aplica, la cererea
statului in care s-a comis infractiunea, masurile de constrangere sau de inlocuire
prevazute de legislatia sa.
Statul de resedinta nu va putea executa o masura de constrangere sau de
inlocuire stabilita printr-o decizie pronuntata in statul in care s-a comis
infractiunea si care presupune o privare de libertate decat daca statul in care s-a
comis infractiunea o cere in mod expres.
ART. 13
Statul in care s-a comis infractiunea nu va mai putea aplica niciuna dintre
masurile de executare solicitate, exceptand cazurile in care i-a fost notificat un
refuz sau o imposibilitate de executare a hotararii de catre statul de resedinta.
TITLUL IV
Dispozitii generale
ART. 14
1. Cererile prevazute la art. 1 din prezenta conventie vor fi formulate in
scris.
2. Cererea de urmarire va fi insotita de original sau de o copie
autentificata de pe toate procesele-verbale, de pe schite, fotografii si de pe alte
documente ce privesc instructiunea, ca si de o copie de pe dispozitiile legale
aplicabile in speta in statul in care s-a comis infractiunea. Copiile de pe cazierul
juridiar, dispozitiile legale referitoare la prescriptie, actele care au intrerupt-o ca
si prezentarea faptelor care au intrerupt prescriptia vor fi, de asemenea, anexate.
3. Cererea de executare va fi insotita de originalul sau de o copie
autentificata de pe decizia al carei caracter executoriu va fi certificat in formele
prevazute prin legea statului in care s-a comis infractiunea. Daca decizia ce
urmeaza a fi executata inlocuieste o alta, fara a reproduce expunerea faptelor, va
fi anexata o copie autentificata de pe decizia care contine aceasta expunere a
faptelor.
ART. 15
1. Cererea va fi adresata de catre ministerul justitiei al statului in care s-a
comis infractiunea ministerului justitiei al statului de resedinta. Raspunsul va fi
trimis pe aceeasi cale.
2. Comunicarile necesare aplicarii prezentei conventii vor fi transmise fie
prin modalitatea indicata la paragraful 1 al prezentului articol, fie direct intre
autoritatile partilor contractante.
3. In caz de urgenta, comunicarile mentionate la paragraful 2 al
prezentului articol vor putea fi transmise prin intermediul Organizatiei
Internationale de Politie Criminala (INTERPOL).
 4. Fiecare parte contractanta va putea, printr-o declaratie adresata
secretarului general al Consiliului Europei, sa faca cunoscut ca intentioneaza sa
faca derogare de la regulile de transmitere prevazute la paragrafele 1 si 2 ale
prezentului articol.
ART. 16
Daca statul de resedinta apreciaza ca informatiile furnizate de catre statul
in care s-a comis infractiunea sunt insuficiente pentru a-i permite aplicarea
prezentei conventii, acest stat va solicita completarea informatiilor necesare. El
va putea fixa un termen pentru obtinerea acestor informatii.
ART. 17
Partile contractante vor extinde asistenta judiciara, pe care si-o acorda in
materie penala, asupra masurilor necesare executarii prezentei conventii, in
special in ceea ce priveste transmiterea actelor intocmite de autoritatea
administrativa si notificarea unui ordin de plata, aceasta ultima masura nefiind
considerata ca o masura de executare.
ART. 18
Statul de resedinta va informa fara intarziere statul in care a fost comisa
infractiunea in legatura cu modul de solutionare a cererii de urmarire sau de
executare. El ii va intocmi, in ambele cazuri, un document certificand executarea
pedepsei si, in plus, in cazul urmaririi, o copie autentificata de pe decizia
definitiva.
ART. 19
1. Traducerea cererilor de urmarire si executare si a pieselor anexate, ca
si cea a oricaror alte documente referitoare la aplicarea prezentei conventii, sub
rezerva dispozitiilor paragrafului 2 al prezentului articol, nu va fi solicitata.
2. Fiecare parte contractanta va putea, la data semnarii sau depunerii
instrumentului de ratificare, acceptare sau aderare, printr-o declaratie adresata
secretarului general al Consiliului Europei, sa-si rezerve dreptul de a solicita ca
cererile si piesele anexe sa-i fie adresate insotite fie de o traducere in propria
limba, fie de o traducere intr-una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei
sau intr-una dintre limbile pe care le va indica. Celelalte parti contractante vor
putea invoca lipsa de reciprocitate.
3. Prezentul articol nu aduce atingere dispozitiilor referitoare la
traducerea cererilor si a pieselor anexe, continute in acordurile sau in
angajamentele in vigoare ori care vor intervene intre doua sau mai multe parti
contractante.
ART. 20
Piesele si documentele transmise in aplicarea prezentei conventii vor fi
scutite de orice formalitate de legalizare.
ART. 21
Sumele incasate ca amenzi in baza cererilor de urmarire sau executare vor
deveni proprietatea statului de resedinta, care va dispune de ele dupa cum va
voi.
ART. 22
 Statul de resedinta va fi competent sa incaseze, la cererea statului in care
s-a comis infractiunea, sumele reprezentand cheltuielile de urmarire si de
judecata suportate de acest stat.
Daca va incasa aceste sume, acest stat nu va fi obligat sa restituie statului
in care s-a comis infractiunea decat onorariile expertilor.
ART. 23
Cheltuielile de urmarire si de executare, suportate de statul de resedinta,
nu vor fi restituite.

TITLUL V
Dispozitii finale
ART. 24
In scopurile prezentei conventii:
a) expresia infractiune rutiera desemneaza orice infractiune prevazuta in
lista intitulata
'Fondul comun de infractiuni rutiere', anexata la prezenta conventie;
b) expresia statul in care s-a comis infractiunea desemneaza statul parte la
prezenta conventie, pe teritoriul caruia a fost comisa o infractiune rutiera;
c) expresia statul de resedinta desemneaza statul parte la prezenta
conventie in care locuieste in mod obisnuit autorul unei infractiuni rutiere;
d) expresia reguli de circulatie desemneaza orice reglementare ce priveste
unul dintre obiectele mentionate la pct. 4 - 7 din anexa nr. I la prezenta
conventie, intitulata 'Fondul comun de infractiuni rutiere';
e) expresia hotarare se aplica deciziilor pronuntate de autoritatile
judiciare, inclusive ordonantelor penale si amenzilor de impacare;
f) expresia decizie administrativa desemneaza deciziile pronuntate in
anumite state de catre autoritatile administrative abilitate sa pronunte pedepsele
prevazute de lege pentru reprimarea infractiunilor rutiere.
ART. 25
1. Anexa nr. I la prezenta conventie, intitulata 'Fondul comun de
infractiuni rutiere', este parte integranta a acestei conventii.
2. Fiecare parte contractanta va putea, in orice moment, printr-o notificare
adresata secretarului general al Consiliului Europei, sa faca cunoscute
infractiunile in materie de circulatie rutiera, care nu sunt prevazute in anexa nr.
I, pe care ea doreste sa le supuna aplicarii prezentei conventii, sau pe cele
prevazute in anexa nr. I pe care ea doreste sa le excluda de la aceasta aplicare in
raporturile sale cu alte parti contractante.
3. In cazul adaugarii, de catre o parte contractanta, a unor noi infractiuni
la lista continuta in anexa nr. I la prezenta conventie, celelalte parti contractante
vor notifica, daca este cazul, acordul lor secretarului general al Consiliului
Europei. Aceste infractiuni devin opozabile la 3 luni de la data notificarii.
4. In cazul retragerii, de catre o parte contractanta, a unor infractiuni
prevazute in lista continuta in anexa nr. I la prezenta conventie, notificarea
mentionata la paragraful 2 din prezentul articol va produce efecte, daca ea este
facuta cu ocazia semnarii conventiei sau a depunerii instrumentului de ratificare,
acceptare sau aderare in momentul intrarii in vigoare a conventiei; daca ea este
facuta ulterior, notificarea va produce efecte la 3 luni de la primirea sa de catre
secretarul general al Consiliului Europei. Orice parte contractanta va putea
invoca lipsa de reciprocitate.
5. O parte contractanta va putea sa declare ca legislatia sa interna o obliga
sa supuna aprobarii organelor sale legislative notificarea prevazuta la
paragrafele 2 si 3 ale prezentului articol. In acest caz, adaugarea la lista
prevazuta in anexa nr. I nu va produce efecte, in ceea ce priveste partea
respectiva, decat atunci cand va informa pe secretarul general al Consiliului
Europei ca o asemenea aprobare a fost obtinuta.
ART. 26
Prezenta conventie nu limiteaza competenta statului de resedinta in
materie de urmarire sau de executare, pe care i-o confera legislatia sa interna.
ART. 27
1. Daca doua sau mai multe parti contractante isi intemeiaza relatiile pe o
legislatie uniforma sau pe un regim special de reciprocitate, ele vor avea dreptul
sa-si reglementeze raporturile mutuale in materie, exclusiv in baza acestor
sisteme, in pofida dispozitiilor prezentei conventii.
2. Partile contractante care vor exclude din raporturile lor reciproce
aplicarea prezentei conventii, conform dispozitiilor prezentului articol, vor
adresa in acest scop o notificare secretarului general al Consiliului Europei.
ART. 28
Comitetul European pentru Problemele Criminale al Consiliului Europei
va urmari executarea prezentei conventii si va facilita, in masura in care va fi
necesar, reglementarea amiabila a oricarei dificultati care ar putea sa apara in
executarea conventiei.
ART. 29
1. Prezenta conventie este deschisa semnarii statelor membre ale
Consiliului Europei. Ea va fi ratificata sau acceptata. Instrumentele de ratificare
sau de acceptare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
2. Conventia va intra in vigoare la 3 luni de la data depunerii celui de-al
treilea instrument de ratificare sau de acceptare.
3. Ea va intra in vigoare, fata de orice stat semnatar care o va ratifica sau
o va accepta ulterior, la 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare
sau de acceptare.
ART. 30
1. Dupa intrarea in vigoare a prezentei conventii, Comitetul Ministrilor al
Consiliului Europei va putea invita orice stat care nu este membru al Consiliului
Europei sa adere la prezenta conventie.
2. Aderarea se va efectua prin depunerea instrumentului de aderare la
secretarul general al Consiliului Europei si va produce efecte la 3 luni de la data
depunerii sale.
ART. 31
1. Fiecare parte contractanta poate, in momentul semnarii sau in
momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare sau de
aderare, sa indice teritoriul sau teritoriile carora li se va aplica prezenta
conventie.
2. Oricare parte contractanta poate, la data depunerii instrumentului de
ratificare, de acceptare sau de aderare ori in orice moment ulterior, sa extinda
aplicarea prezentei conventii, printr-o declaratie adresata secretarului general al
Consiliului Europei, asupra oricarui alt teritoriu indicat in declaratie si pentru
care ea poarta raspunderea relatiilor internationale sau pentru care ea este
abilitata sa-si asume angajamente internationale.
3. Oricare declaratie facuta in baza paragrafului precedent va putea fi
retrasa, in ceea ce priveste fiecare teritoriu desemnat in aceasta declaratie, in
conditiile prevazute la art. 33.
ART. 32
1. Orice parte contractanta poate, in momentul semnarii sau in momentul
depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aderare, sa declare ca
va recurge la una sau mai multe rezerve prevazute in anexa nr. II la prezenta
conventie.

2. Orice parte contractanta poate retrage, in intregime sau in parte, o

rezerva formulata de ea in baza paragrafului precedent, prin intermediul unei
declaratii adresate secretarului general al Consiliului Europei, si care va produce
efect de la data primirii sale.
3. Partea contractanta care a formulat o rezerva cu privire la o dispozitie a
prezentei conventii nu poate pretinde unei alte parti sa aplice aceasta dispozitie;
totusi ea poate, daca rezerva este partiala sau conditionata, sa pretinda aplicarea
acestei dispozitii in masura in care ea a acceptat-o.
4. Orice parte contractanta va putea, la momentul semnarii prezentei
conventii sau depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare sau de
aderare, printr-o notificare adresata secretarului general al Consiliului Europei,
sa faca cunoscut ca ea considera ratificarea, acceptarea sau aderarea ca
antrenand obligatia, conform dreptului international, de a adopta masurile
necesare in legislatia nationala pentru punerea in aplicare a prezentei conventii.
ART. 33
1. Prezenta conventie va ramane in vigoare pe termen nelimitat.
2. Fiecare parte contractanta va putea, in ceea ce o priveste, sa denunte
prezenta conventie printr-o notificare adresata secretarului general al Consiliului
Europei.
3. Denuntarea va produce efect la 6 luni de la data primirii notificarii de
catre secretarul general al Consiliului Europei.
ART. 34
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale
Consiliului Europei si oricarui stat care a aderat la prezenta conventie:
a) fiecare semnare;
b) depunerea fiecarui instrument de ratificare, de acceptare, sau de
aderare;
c) orice data de intrare in vigoare a prezentei conventii, conform art. 29;
 d) orice declaratie si notificare primite in aplicarea dispozitiilor art. 15
paragraful 4, art. 19 paragraful 2, art. 25 paragrafele 2, 3, 4 si 5, art. 27
paragraful 2 si ale art. 32 paragraful 4;
e) orice declaratie primita in aplicarea dispozitiilor art. 31 paragrafele 2 si
3;
f) orice rezerva formulata in aplicarea dispozitiilor art. 32 paragraful 1;
g) retragerea oricarei rezerve, efectuata in aplicarea dispozitiilor art. 32
paragraful 2;
h) orice notificare primita in aplicarea dispozitiilor art. 33 si data la care
denuntarea va produce efecte.
ART. 35
Prezenta conventie, precum si declaratiile si notificarile pe care ea le
autorizeaza nu se vor aplica decat infractiunilor rutiere comise dupa intrarea in
vigoare a acesteia intre partile contractante interesate.
Drept pentru care, subsemnatii, autorizati in mod cuvenit in acest scop, au
semnat prezenta conventie.
Intocmita la Strasbourg la 30 noiembrie 1964, in limbile franceza si
engleza, ambele texte fiind egal autentice, intr-un singur exemplar, care va fi
depus in arhivele Consiliului Europei.
Secretarul general al Consiliului Europei va transmite o copie certificata
fiecarui stat semnatar si aderent.
ANEXA 1
FONDUL COMUN AL INFRACTIUNILOR RUTIERE
1. Uciderea involuntara sau vatamarile involuntare, cauzate in domeniul
circulatiei rutiere.
2. Parasirea locului accidentului, adica incalcarea obligatiilor ce revin
conducatorilor auto ca urmare a unui accident de circulatie.
3. Conducerea unui vehicul de catre o persoana:
a) in stare de ebrietate sau sub influenta alcoolului;
b) sub influenta stupefiantelor sau a produselor avand efecte analoage;
c) inapta, ca urmare a unei oboseli excesive.
4. Conducerea unui vehicul cu motor, fara asigurare in ceea ce priveste
responsabilitatea civila pentru pagubele cauzate tertilor ca urmare a folosirii
acestui vehicul.
5. Refuzul de a se supune ordinului unui agent al autoritatii privind
circulatia rutiera.
6. Nerespectarea regulilor privind:
a) viteza vehiculelor;
b) pozitia vehiculelor in miscare si sensul deplasarii lor, intalnirea cu
vehicule din sens opus, depasirea, schimbarea de directie si trecerea pasajelor de
nivel;
c) prioritatea de trecere;
d) prioritatea de trafic pentru anumite vehicule, cum ar fi cele ale
pompierilor, ambulantele, vehiculele de politie;
 e) nerespectarea semnalelor si marcajelor rutiere, in special a semnului
'Stop';
f) stationarea si oprirea vehiculelor;
g) accesul vehiculelor sau al anumitor categorii de vehicule pe unele cai
rutiere, in special datorita greutatii sau dimensiunilor lor;
h) echipamentul de securitate al vehiculelor si al incarcaturii lor;
i) semnalizarea vehiculelor si a incarcaturii lor;
j) sistemul de lumina al vehiculelor si folosirea farurilor;
k) incarcatura si capacitatea vehiculelor;
l) inmatricularea vehiculelor, placile de inmatriculare si semnul distinctiv
al tarii de inmatriculare.
7. Conducere fara permis de circulatie valabil.
ANEXA 2
1. Orice parte contractanta poate sa declare ca isi rezerva dreptul de a
face cunoscut:
a) ca ea nu accepta titlul III sau ca ea il accepta numai in privinta
anumitor categorii de pedepse sau masuri de executare;
b) ca ea nu accepta art. 6 sau ca ea nu accepta decat anumite dispozitii ale
acestui articol.
2. Orice parte contractanta poate sa declare ca, pentru motive de ordin
constitutional, nu poate primi cereri de urmarire decat in cazurile prevazute in
legislatia sa interna.
[1] Romania a ratificat Conventia europeana pentru reprimarea
infractiunilor rutiere, adoptata, in cadrul Consiliului Europei, la Strasbourg la 30
noiembrie 1964, prin legea nr. 183 din 12 noiembrie 1997, publicata in
Monitorul Oficial nr. 316 din 18 noiembrie 1997.
• Acordurile bilaterale internationale încheiate de România cu diverse
state.
Încheierea si executarea contractului de transport rutier international.
I. Conventii de reciprocitate încheiate de România cu alte state, bazate pe
principiul teritorialitatii
În anii ’60, ca urmare a extinderii cooperarii internationale în cadrul
Consiliului de ajutor economic reciproc, România a semnat mai multe Conventii
în domeniul asigurarilor sociale, fiind instituita egalitatea de tratament, în ceea
ce priveste raporturile de munca si acordarea prestatiilor, pe baza principiului
teritorialitatii.
Concret, cetatenii unei Parti contractante care-si stabilesc domiciliul pe
teritoriul celeilalte Parti contractante beneficiaza de acelasi regim ca si cetatenii
acestei Parti contractante în toate problemele privind prevederile sociale si
raporturile de munca.
Au fost încheiate conventii de reciprocitate cu mai multe state, din care
enumeram pe cele care sunt aplicabile si în prezent:
- Conventia interguvernamentala între R.P.R. si R.P.Albania privind
colaborarea în domeniul problemelor sociale si Protocolul privind aplicarea
acesteia, semnate la Bucuresti, 3 mai 1961, aprobata prin Hotarârea Consiliului
de Ministri nr.865/1962, publicata în Culegerea de Hotarâri si Decrete ale
Consiliului de Ministri nr.1/1965;
- Conventia între R.P.R. si U.R.S.S. privind colaborarea în domeniul
prevederilor sociale, încheiata la Bucuresti, 24 decembrie 1960, aprobata prin
Decretul nr. 165/1961, publicata în B.O.nr.7/1961.
În anul 1991, cand au avut loc modificari structurale în spatial sovietic,
numai 5 state succesoare ale U.R.S.S. (Rep. Moldova, Federatia Rusa, Ucraina,
Rep. Armenia, Rep. Belarus) au notificat României optiunea lor de a aplica in
continuare Conventia. Unul dintre aceste state, cu cea mai mare pondere de
aplicare a Conventiei cu fosta U.R.S.S., este Rep. Moldova.
Conventiile de reciprocitate care nu mai sunt în vigoare, dar ale caror
efecte se produc în continuare în ceea ce priveste solutionarea unor cereri depuse
în perioada în care aceste instrumente juridice erau înca aplicabile:
- Conventia între R.P.R. si R.P.Bulgaria privind colaborarea în domeniul
problemelor sociale si Protocolul privind aplicarea acesteia, semnate la
Bucuresti, 14 martie 1960, aprobate prin Hotarârea Consiliului de Ministri nr.
548/1960, publicata în Culegerea de Hotarâri si Decrete ale Consiliului de
Ministri nr.17/1960 – si-a încetat valabilitatea la 01.01.2007;
- Conventia între R.P. România si Republica Cehoslovacia privind
colaborarea în domeniul problemelor sociale semnata la Praga, la 2 Mai 1957;
dupa 1 martie 2004 s-a aplicat doar în relatia cu Slovacia – si-a încetat
valabilitatea la 01.01.2007;
- Conventia interguvernamentala între R.P.R. si R.P.Ungaria privind
colaborarea în domeniul prevederilor sociale semnata la Budapesta, 7
septembrie 1961, aprobata prin Hotarârea Consiliului de Ministri nr.732/1961,
publicata în Culegerea de Hotarâri si Decrete ale Consiliului de Ministri
nr.31/1961 – si-a încetat valabilitatea la 01.11.2006.
Cererile de acordare de prestatii de asigurari sociale prevazute de
legislatia româna în vigoare se depun la sediul casei teritoriale de pensii în a
carei raza teritoriala domiciliaza solicitantul, acestea având calitatea de institutii
competente în instrumentarea cazurilor.
Cererea însotita de documentele necesare va fi transmisa Directiei Relatii
Internationale – Serviciul Conventii si Acorduri Bilaterale din cadrul C0PAS,
care are rolul de organism de legatura cu organismele de asigurari sociale
similare din celelalte state, în aplicarea instrumentelor juridice internationale.
Documentele necesare sunt urmatoarele:
- traducerea legalizata a carnetului de munca (cu activitatea încheiata pe
teritoriul statului respectiv) sau a adeverintelor eliberate de angajatori;
- traducerea legalizata a diplomei de studii sau copia legalizata a
atestatului de echivalare a studiilor;
- traducerea legalizata a livretului militar;
- traducerea legalizata a certificatelor de atestare a unor specializari (de
ex. certificatele de conferire a gradelor didactice);
- copia legitimatiei de pensionar, în cazul în care solicitantul a fost
pensionar pe teritoriul celulilalt stat contractant;
 - copia certificatului de casatorie sau a hotarârii de divort;
- copia cartii de identitate din România, valabila la data depunerii cererii.
Dosarul se depune de catre persoana îndreptatita, de catre mandatarul
desemnat de aceasta cu procura speciala, de catre tutorele sau curatorul acesteia.
Procedura de solutionare de catre serviciul susmentionat este urmatoarea:
- solicita organelor competente din celelalte state contractante
confirmarea perioadei de asigurare realizate conform legislatiei acestora;
- verifica daca perioada de asigurare confirmata de organul competent al
celuilalt stat contractant corespunde cu cel rezultat din actele doveditoare
prezentate de solicitant;
- solicita Directiei Politici Salariale din cadrul MMFES echivalarea, din
punct de vedere salarial, a functiilor detinute de solicitant pe teritoriul celorlalte
state contractante;
În situatia în care nu se cunosc functiile detinute de solicitant, la stabilirea
drepturilor de asigurari sociale se vor aplica prevederile art. 161 alin. (2) si (3)
din Legea nr. 19/2000 privind sistemul de pensii si alte drepturi de asigurari
sociale.
- dupa obtinerea echivalarii functiilor, dosarul se remite casei teritoriale
de pensii, institutia competenta în stabilirea si plata drepturilor de pensie din
România, care solutioneaza cererea în conformitate cu prevederile legale în
vigoare.
II. Acorduri bilaterale încheiate de România cu alte state, bazate pe
principiile de coordonare Datorita procesului de aderare a României la Uniunea
Europeana, a aparut necesitatea redefinirii cadrului juridic bilateral în domeniul
securitatii sociale dintre România si celelalte state. În contextul pregatirii
aderarii României la U.E. si aplicarii regulamentelor europene de coordonare a
sistemelor de securitate sociala, s-au initiat demersuri pentru încheierea de noi
acorduri în domeniul securitatii sociale, cu respectarea principiilor fundamentale
ale coordonarii:
• Unicitatea legislatiei aplicabile
• Egalitatea de tratament
• Mentinerea drepturilor obtinute (prin exportul prestatiilor de securitate
sociala)
• Mentinerea drepturilor în curs de dobândire (prin totalizarea perioadelor
de asigurare)
Acorduri bilaterale care sunt în prezent în vigoare:
- Acordul dintre România si Republica Macedonia în domeniul
asigurarilor sociale, semnat la Bucuresti la 27.02.2006, ratificat prin Legea nr.
326 din 22 noiembrie 2007, publicata în M.O. nr. 817 din 30 noiembrie 2007, a
intrat în vigoare la 1 martie 2008;
- Acordul între România si Republica Turcia în domeniul securitatii
sociale, semnat la Ankara la 6 iulie 1999, ratificat prin Legea nr. 551 din 14
octombrie 2002, publicata în M.O. nr. 785 din 29 octombrie 2002, si
Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea Acordului , semnat la 30 mai 2003,
la Bucuresti, a intrat în vigoare la 1 martie 2003.
 Acorduri bilaterale care nu mai sunt în vigoare, ale caror efecte se produc
în continuare în ceea ce priveste solutionarea unor cereri depuse în perioda în
care aceste instrumente juridice erau înca aplicabile:
- Acordul dintre România si Republica Austria în domeniul securitatii
sociale, ratificat prin Legea nr. 295 din 7 iulie 2006, publicata în M.O. nr. 611
din 14 iulie 2006, a intrat in vigoare la 1 decembrie 2006, si-a încetat
valabilitatea la 01.01.2007;
- Acordul între România si R. Ceha, în domeniul securitatii sociale,
semnat la Bucuresti, la 24 septembrie 2002, ratificat prin Legea nr. 233 din 23
mai 2003, publicata în M.O. nr. 366 din 29 mai 2003, a intrat în vigoare la 1
martie 2004, si-a încetat valabilitatea la 01.01.2007;
- Acordul între România si Republica Federala Germania privind
securitatea sociala, semnat în 8 aprilie 2005 la Bucuresti, ratificat prin Legea nr.
406 din 29 decembrie 2005, publicata în M.O. nr. 1194 din 30.12.2005, a intrat
în vigoare la 1 iunie 2006 , si-a încetat valabilitatea la 01.01.2007;
- Acordul dintre România si Republica Ungara în domeniul securitatii
sociale, semnat la Bucuresti la 20 octombrie 2005, ratificat prin Legea nr. 296
din 7 iulie 2006, publicata în M.O. nr. 603 din 12 iulie 2006, a intrat în vigoare
la 1 noiembrie 2006, si-a încetat valabilitatea la 01.01.2007.
III. Acorduri si Conventii care nu s-au aplicat niciodata sau care si-au
produs efectele pentru cazuri izolate:
o Conventie între Guvernul R.S.R. si R. Algeriene Democratice si
Populare privind asigurarile sociale, semnata la Alger la 29 decembrie 1981,
ratificata prin Decretul nr.261/1982 si Aranjamentul Administrativ pentru
aplicarea conventiei, semnat la 5 noiembrie 1982;
o Acord între Guvernul R.S.R. si Guvernul Republicii Populare
Democrate Coreene privind colaborarea în domeniul asigurarilor sociale, semnat
la Phenian, 20 aprilie 1982, ratificat prin Decretul Consiliului de Stat
nr.100/1983, publicat în B.O. nr.23/1983;
o Acord între Guvernul R.S.R. si Jamahiria Araba Libiana Populara
Socialista în domeniul asigurarilor sociale, semnat la Tripoli, la 18 aprilie 1977,
ratificat prin Decretul Consiliului de Ministri nr.389/1977, publicat în
B.O.nr.118/1978 si Acordul între R.S.R. si Jamahiria Araba Libiana Populara
Socialista în domeniul asigurarilor sociale, semnat la Tripoli la 5 martie 1985,
ratificat prin Decretul Consiliului de Ministri nr.189/1986, Aranjamentul
Administrativ pentru aplicarea acordului si Protocolul privind încheierea
Aranjamentului Administrativ, semnate la 9 august 1986;
o Conventie dintre România si Marele Ducat de Luxemburg în domeniul
securitatii sociale, semnata la Bucuresti la 18 noiembrie 2004, ratificata prin
Legea nr. 298 din 24 octombrie 2005, publicata în M.O. nr. 963 din 31
octombrie 2005, a intrat în vigoare la 1 martie 2006, si-a încetat valabilitatea la
01.01.2007
o Conventie în domeniul asigurarilor sociale între R.S.R. si Regatul
Maroc, semnata la Rabat, 27 iulie 1983, aprobata prin Decretul Consiliului de
Ministri nr.215/1984, publicat în B.O.din 29.06.1984 si Aranjamentul
Administrativ pentru aplicarea conventiei, semnat la 14 septembrie 1983;
o Acord între Guvernul R.S.R. si Guvernul Republicii Peru în domeniul
asigurarilor sociale, semnat la Bucuresti, 20 noiembrie 1982, ratificat prin
Decretul nr.482/1983;
o Acord între România si Regatul Tarilor de Jos privind exportul
prestatiilor de securitate sociala, semnat la Bucuresti, la 13 noiembrie 2001,
ratificat prin Legea nr. 477 din 9 iulie 2002, publicata în M.O. nr. 558 din 30
iulie 2002, a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2002, si-a încetat valabilitatea la
01.01.2007.
Începând cu 01.01.2007 acordurile încheiate cu statele membre ale U.E.
siau încetat valabilitatea întrucât, prin aderarea României la U.E., au
aplicabilitate directa Regulamentele Consiliului nr.1408/71/CEE si
nr.574/72/CEE.
În prezent, sunt în curs de negociere acorduri între România si
urmatoarele state
Contractul de transport international tip CMR se constata printr-o
scrisoare de trasura, considerându-se încheiat când marfa s-a predat efectiv, iar
conducatorul auto a semnat scrisoarea de preluare a marfii. Scrisoarea de
trasura constituie documentul de transport; ea se întocmeste în trei exemplare
originale, semnate de expeditor si de transportator. Primul exemplar se remite
expeditorului, al doilea însoteste marfa pe parcurs, iar al treilea se retine de
catre transportator.
Cuprinsul scrisorii de trasura poate include trei categorii de mentiuni:
a. mentiuni întotdeauna obligatorii:
-locul si data întocmirii sale;
-numele si adresa expeditorului;
-numele si adresa transportatorului;
-locul si data primirii marfii si locul prevazut pentru eliberarea acesteia;
-numele si adresa destinatarului;
-denumirea curenta a naturii marfii si felul ambalajului;
-numarul coletelor, marcajele speciale si numerele lor;
-greutatea bruta sau cantitatea altfel exprimata a marfii;
-cheltuielile aferente transportului;
-instructiunile necesare pentru formalitatile de vamasi altele;
-indicatia ca transportul este supus conditiilor CMR si nici unei alte cauze
contrare9;
b. mentiuni care sunt obligatorii numai daca conditiile contractul
comporta modalitati corespunzatoare:
-interzicerea transbordarii;
-cheltuielile pe care expeditorul le ia în sarcina sa;
-totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea marfii;
-instructiunile adresate de expeditor carausului cu privire la asigurarea
marfii;
-termenul convenit în care transportul trebuie sa fie efectuat;
 -lista documentelor remise carausului;
-daca sunt marfuri clasificate drept periculoase, o mentiune care sa
certifice ca ele sunt admise la transport pe sosele si ca prevederile Acordului
european privind transportul marfurilor periculoase(ADR) au fost respectate10;
c. mentiuni facultative.
Conventia CMR precizeaza ca ,,partile pot insera în scrisoarea de trasura
orice alta indicatie, pe care o considera utila"11.
Absenta, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trasura nu afecteaza cu
nimic validitatea contractului de transport care ramâne reglementat de Conventia
CMR(art.4).
Daca un transport care face obiectul unui contract unic este executat în
mod succesiv de catre mai multi transportatori rutieri, fiecare dintre ei îsi asuma
raspunderea executarii transportului total, devenind astfel parti în contract,
potrivit documentului de transport(art.34).
Încarcarea marfurilor se face potrivit conventiei partilor; daca partile nu
au convenit asupra acestui aspect, se aplica legea locului de încheiere a
contractului. În ceea ce priveste descarcarea, sunt aplicabile dispozitiile legii
locului de destinatie, daca partile nu au convenit altfel.
La luarea în primire a marfurilor, transportatorul este obligat sa verifice,
pe de o parte marcajele si numerele coletelor, iar pe de alta parte, starea aparenta
a marfurilor si ambalajului lor12.
Daca expeditorul îi cere carausului sa verifice cantitatea si greutatea
marfii, oferindu-se sa suporte cheltuielile acestui control, carausul trebuie sa
procedeze la realizarea acestui lucru13.
Transportatorul trebuie sa motiveze toate rezervele pe care le face cu
privire la starea aparenta a marfii si ambalajului. Aceste rezerve nu angajeaza pe
expeditor daca acesta nu le-a acceptat în mod expres în scrisoarea de trasura. În
absenta înscrierii în documentul de transport a rezervelor motivate ale
transportatorului, opereaza prezumtia ca marfa sau ambalajul, numarul coletelor,
marcajele si numerele lor sunt conforme cu mentiunile facute în scrisoarea de
trasura.
Expeditorul care remite spre transport marfuri periculoase, trebuie sa-i
semnaleze carausului natura exacta a pericolului pe care îl reprezintasi sa-i
indice eventualele precautiuni de luat. În caz contrar, transportatorul este
îndreptatit sa descarce sau sa distruga astfel de marfuri, expeditorul fiind obligat
la despagubiri.14
Conventia CMR nu contine dispozitii privind pretul transportului,
stabilirea lui ramânând la aprecierea partilor. Efectuarea transportului cu
întârziere îndreptateste pe expeditorul pagubit la despagubiri care nu pot depasi
însa pretul transportului.
În vederea îndeplinirii formalitatilor vamale si a altora care trebuie sa fie
realizate înainte de eliberarea marfii, expeditorul trebuie sa anexeze la scrisoarea
de trasura sau sa puna la dispozitia carausului documentele necesare si sa-i
furnizeze toate informatiile cerute15.
 La ajungerea la destinatie a transportului, destinatarul are dreptul de a
cere remiterea exemplarului doi al scrisorii de trasurasi marfa, contra unei
dovezi scrise de primire.
Pentru ca destinatarul sa-si poata exercita drepturile fata de caraus, este
obligat sa plateasca creantele care greveaza transportul(taxe, rambursul etc.), asa
cum rezulta din scrisoarea de trasura.În caz de refuz a platii, transportatorul va
putea elibera marfa numai daca destinatarul depune o cautiune.
În cazul în care dupa sosirea marfii la destinatie, apar impedimente la
eliberare (destinatarul nu a putut fi identificat sau refuza primirea),
transportatorul va cere instructiuni de la expeditor.
Atunci când se ivesc impedimente la eliberare sau la executarea
contractului ori destinatarul refuza primirea marfii, transportatorul poate sa
descarce marfa în contul persoanei care are dreptul sa dispuna de aceasta,
transportul fiind considerat executat16.
Într-un asemenea caz, marfa fie ramâne în pastrare la caraus sau fie este
depozitata la un tert de alegerea caruia transportatorul este raspunzator.
Daca marfa este eliberata destinatarului fara încasarea rambursului,
transportatorul este obligat sa despagubeasca pe expeditor cu suma reprezentând
suma rambursului, cu drept de exercitare a unei actiuni de regres împotriva
destinatarului.

Raspunderea în contractul de transport rutier international de marfuri.

Expeditorul este raspunzator de prejudiciile provocate ca urmare a
declaratiilor inexacte sau eronate trecute în scrisoarea de trasura, pentru
defectuozitatea ambalajului, precum si pentru defectuozitatea încarcarii.
Raspunderea expeditorului este înlaturata daca defectuozitatea fiind
aparenta sau cunoscuta carausului în momentul primirii marfii, transportatorul
nu a facut rezerve cu privire la aceasta.
Transportatorul este raspunzator pentru pierderea totala sau partiala,
avarierea marfii, cât si pentru întârzierea executarii contractului17.Despagubirile
se vor calcula în raport cu valoarea marfii la momentul primirii pentru a fi
transportata.
Marfa se considera pierduta daca nu a fost predata în termen de 30 de zile
de la expirarea termenului convenit, iar daca nu a fost stabilit un termen, în 60
de zile de la data primirii marfii de catre caraus.
Pentru depasirea termenului de executare a transportului, carausul
raspunde prin restituirea unei parti din pretul de transport. Daca întârzierea a
afectat marfa, despagubirea nu poate fi mai mare decât pretul de transport.
Transportatorul este exonerat de raspundere daca pierderea, avaria sau
întârzierea au avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa dispuna de
marfa, un ordin al acesteia nerezultând dintr-o culpa a carausului, un viciu al
marfii sau circumstante pe care transportatorul nu putea sa le evite si ale caror
consecinte nu le putea preveni18.
Cauzele speciale19 care-l pot exonera de raspundere pe transportator
sunt:
 -folosirea de vehicule descoperite;
-lipsa sau defectuozitatea ambalajului;
-greseli de manipulare a marfii;
-natura unor marfuri expuse deprecierii;
-insuficienta sau imperfectiunea marcajelor sau a numerelor coletelor.
-transportul de animale vii;
Reclamatii si actiuni.
În sistemul Conventiei CMR, reclamatia are caracter facultativ. Persoana
interesata sa obtina despagubire poate sa actioneze direct în justitie împotriva
carausului, fara sa-i fi adresat în prealabil o reclamatie. Rezolvarea acesteia
apartine transportatorului. Procedura este supusa legii din tara de sediu a
transportatorului.
Pentru toate litigiile din decurgând din transporturile supuse Conventiei,
reclamantul poate sa sesizeze20, în afara organelor de jurisdictie ale tarilor
contractante, desemnate de comun acord de catre parti, organele de jurisdictie
din tara pe teritoriul careia:
-se afla resedinta obisnuita a pârâtului, sediul sau principal sau sucursala
ori agentia prin intermediul careia contractul a fost încheiat; sau
-este situat locul preluarii marfii sau prevazut pentru eliberarea
marfurilor, si nu poate sesiza decât aceste organe de jurisdictie.
Conventia prevede posibilitatea ca prin contract partile sa insereze o
clauza prin care se atribuie competenta solutionarii litigiilor de catre un tribunal
arbitral, care are obligatia de a aplica dispozitiile Conventiei.
Termenul de prescriptie a dreptului la actiune izvorât din contractul de
transport rutier international de marfuri este de un an, iar în caz de dol sau culpa
grava din partea partii pârâte, termenul este de trei ani.21
Termenul de prescriptie începe sa curga astfel:
-în caz de pierdere partiala, de avariere sau de întârziere la eliberare, din
ziua când marfa a fost eliberata;
-în caz de pierdere totala, începând de la a treizecea zi dupa expirarea
termenului, daca acesta fusese convenit sau de la a saizecea zi de la primirea
marfii, când nu a fost convenit un termen;
- în toate celelalte cazuri, începând de la expirarea unui termen de trei
luni de la data încheierii contractului de transport.
Suspendarea si întreruperea prescriptiei sunt reglementate de legea tarii
sesizate(art.32 par.3).
Reclamatia scrisa suspenda prescriptia pâna când transportatorul respinge
reclamatia si restituie documentele anexa.
Întreruperea prescriptiei are loc, de regula, prin introducerea actiunii, cât
si în celelalte cazuri prevazute de lege. S-a decis în aceasta privinta ca o cerere
reconventionala formulata de destinatar în procesul deschis prin actiunea în
daune introdusa de transportator întrerupe cursul prescriptiei.18
În materie de litigii care rezulta din contractul de transport international
partile pot opta între actiunea judiciarasi arbitrala, asa cum rezulta din
disp.art.33 al Conventiei C.M.R.19
 Cu privire la competenta judiciara la nivelul Uniunii Europene s-a
adoptat Conventia de la Bruxelles din anul 1968 cu privire la competenta
judiciarasi executarea deciziilor în materie civilasi comercialasi Regulamentul
Comunitatii Europene nr.44/200120.