Está en la página 1de 50

ANATO 3-4 (PRACTIC)

1.Spermatogeneneza:
Este procesul de formare a spermatozoizilor maturi. Începe la pubertate,
continuând tot restul vieţii. Are loc în tubii seminiferi ai testiculului, este
permanentă şi durează 64 de zile. La pubertate, testiculele încep să secrete
cantităţi crescute de testosteron, hormon ce stimulează dezvoltarea caracterelor
sexuale secundare, accelerează creşterea testiculului, maturarea tubilor
seminiferi şi începerea spermatogenezei. Celulele Sertoli furnizează suportul,
protecţia şi nutriţia celulelor germinale şi ajută la eliberarea spermatozoizilor
maturi. Procesul de diferenţiere a spermatidelor poartă numele de
spermiogeneză. Spermatogeneza are loc continuu de la pubertate până la
moarte, gameţii fiind produşi în valuri sincrone în fiecare arie a epiteliului
germinal, deşi procesul nu este sincronizat de-a lungul tubului seminifer.

2.Morfologia spermatozoidului:
Formă şi dimensiuni:
• În total măsoară 60 µm
• Format din:
- Cap – 4-6 µm
- Gâtul – 0,4 µm
- Flagelul – format din 3 piese, sumând
aproximativ 55 µm
• Capul
– Piriform, lăţit, este bogat în enzime, joacă rolul principal în
fecundare.
– Cuprinde un nucleu cu cromatină densă, la periferia căreia se găseşte
o peliculă fină citoplasmatică şi o plasmalemă periferică;
– Prezintă 2 segmente separate printr-o linie transversală dreaptă sau
curbă;
– La partea anterioară – un corpuscul ascuţit sau lamelar foarte fin =
acrozom sau perforator;
– Acrozomul si 2/3 anterioare ale capului sunt acoperite de capişonul
cefalic (membrană fină bogată în mucopolizaharide neutre).
• Gâtul
– Uneşte capul cu piesa intermediară
– Are rol în mobilitatea capului
– Este format din centriolul proximal care este lipit de partea
posterioară a capului.
• Flagelul
– Este format pe toată lungimea lui dintr-un fascicul de filamente
axiale. Aceste sunt legate la corpusculul anterior a centriolului distal.
Este format (fasciculul) din 2 filamente simple înconjurate de 9
filamente duble spaţiate în mod regulat.
– Prezintă 3 segmente:
– Piesa intermediară (4-6 µm), mai umflată, situată între cei doi
corpusculi ai centriolului distal (cel anterior are formă de disc, iar cel
posterior este ca un inel). Fascicolul de filamente axiale este
înconjurat de o teaca mitocondrială spiralată. Are rol energetic în
mişcările cozii.
– Piesa principală (45 µm), este formată de fasciculul de filamente
axiale înconjurat de citoplasmă, iar la periferie, de membrană
plasmatică, continuare a celei de la segmentele suprajacente.
– Piesa terminală (5 µm), este formată din filamente axiale goale.

3.Spermograma:
Este un test ce se impune cuplurilor sterile, acest test exploreaza calitatea
spermei. Prin acest test se verifica volumul, numarul, mobilitatea si aspectul
spermatozoizilor. Volumul este de 3 mm cubi, contine un nr de 60-100 mil
spermatozoizi pe cm cub. Defectele ce se pot observa sunt oligospermia – mai
putin 59 mi/cm^3, aspermia – lipsa spermei , teraospermia - spermatozoizii
au forme anormale, necrospermie – spermatozoizi morti, achinetospermie –
mai putin de 90% din spermatozoizi sunt morti, azoospermia – absenta
spermatozoizilor

4.Ovogeneza inainte de pubertate:


Ovogoniile se diferenţiază în celule mai mari – ovocit de ordinul I. Acesta intră
în diviziune reducţională şi rămâne aşa până la pubertate. Majoritatea ovocitelor
I se înconjoară de un strat de celule epiteliale turtite, formând astfel foliculul
primordial.
La naştere, numărul foliculilor primordiali este de 700.000 – 2.000.000, dar la
pubertate, în urma degenerărilor, vor rămâne 40.000 în ambele ovare.
5. Ovogeneza dupa pubertate:
Ovogeneza= formarea gametului feminin. Incepe in viata embrionara a viitoarei
fetite, dar maturatia va avea loc de la pubertate, ciclic, lunar pana la menopauza.
Maturarea foliculilor primordiali începe la pubertate, odată cu fiecare ciclu
ovarian, în ziua 14 a ciclului. Maturarea constă în trecerea prin mai multe stadii:
• Folicul primar;
• Folicul secundar;
• Folicul terţiar;
• Folicul matur (de Graaf).
1. Formarea foliculului primar:
• ovocitul I (care a rămas în prima fază a diviziunii reducţionale) se măreşte
de volum ajungând de la 30 la 100 µm, iar celulele epiteliale devin
cubice;
• Între celulele epiteliale şi ovocit apare o membrană acelulară care se
îngroaşă progresiv– membrana pelucida;
• În acest stadiu, foliculul primar este despărţit de ovar prin membrana lui
Slavianski
2. Formarea foliculului secundar:
• Celulele foliculare proliferează şi se dispun în mai multe rânduri, formând
corona radiata – foliculul secundar
3. Formarea foliculului terţiar:
• Între celulele foliculare apar spaţii cu lichid care confluează, formând
cavitatea foliculară;
• Ţesutul conjunctiv perifolicular se diferenţiază într-un strat intern sau
vascular (teaca internă) şi altul extern (teaca externă)
• Unele celule din corona radiata rămân ataşate zonei pelucida (formează
cumulus ooforus), iar altele, membranei lui Slavianski.
Foliculul terţiar are acum diametrul de 1 cm
4. Formarea foliculului matur:
• Cavitatea foliculară se măreşte – foliculul are 2-2,5 cm
• Ovocitul devine excentric şi se măreşte la 200 µm;
• Ne aflăm în ziua 14 a ciclului menstrual şi foliculul este matur.
Foliculul matur:
• Ocupă toată grosimea corticalei ovarului
• Produce o subţiere a albugineei, bombând la suprafaţa ovarului
• Tecile foliculare sunt mai subţiri formând regiunea stigma, unde se va
produce ruperea foliculului şi eliminarea ovulului (pontă ovulară sau
ovulaţie) – ziua 14 a unui ciclu de 28 de zile.
• Înainte de ruperea foliculului, ovocitul I îşidesăvârşeşte diviziunea
reducţională (începută în viaţa embrionară), rezultând ovocitul II şi primul
globul polar (mai mic şi situat sub membrana pelucida), fiecare având 23
de cromozomi.
• Ovocitul II îşi începe diviziunea când intră în trompa uterină, unde dacă
este fecundat îşi desăvârşeşte diviziunea în urma căreia rezultă al doilea
globul polar.
După ovulaţie, elementele foliculare rămase în ovar formează corpul gal-ben
care are două posibilităţi de evoluţie:
• Dispare rapid dacă fecundaţia nu s-a produs;
• Devine corp galben de gestaţie dacă s-a produs fecundaţia.

6.Foliculii ovarieni:
La nastere nr foliculilor primordiali este intre 200.000 si 2 mln,iar la pubertate
40 .000 pt ambele ovare. Prin maturare FO primordial trece prin anumite stadii :
F.o primari sunt alcatuiti dintr-un ovocit inconjurat de un strat de celule
epiteliale cubice. Intre cele 2 componenete exista membrana pellucida.
FO secundari : ovocit inconjurat de mai multe straturi de celule cubice
(formeaza coroana iradiata) intre ovocit si coroana se alfa membrana pellucida
,iar la exterios de celulele cubice se gaseste membrana lui slavianski
FO tertiari se diferentiaza prin aparitia unor spatii cu lichid intre celulele
foliculare = antru folicular, si prin aparitia de celule perifoliculare ca se dispun
la ext membranei lui slavianski( intr-o teaca interna si una externa)
FO matur , de Graaf : ovocit de ordin 2 situat la un pol al foliculului,inconjurat
de mai multe celule( cumulus ooforus) a.i se formeaza un antrum mai bine
individualizat. In rest contine m. Pellucida, celule cubice, mem lui slavianski
,teaca interna si teaca externa.
Dupa ovulatie ,elem ramase in ovar formeaza corpul galben cu 2 posibilitati de
evolutie : dispare daca nu are loc fecundatia,sau se transforma in corpgalben de
gestatie(daca fecundarea a avut loc)

7.Saptamana 1:
0. INSEMINATIA
1. FERTILIZAŢIA- procesul de unire a gameţilor feminin şi masculin pentru a
forma zigotul ;în porţiunea ampulară a trompei uterine;consecintele
fertilizarii:restabilirea garniturii diploide de CRS,determinarea sexului
genetic,unicitatea genetică a noului individ ,iniţierea diviziunii mitotice a
zigotului în blastomere (clivaj)
2.CLIVAJ(SEGMENTARE)- constă într-o succesiune rapidă de diviziuni
mitotice ale zigotului cu formarea de noi celule (blastomere)
3. MIGRAREA-pasajul zigotului din porţiunea ampulară a trompei către
cavitatea uterină;in cavitatea uterina :Dezagregarea mb. pellucida (ziua a 5-
a),pătrunderea fluidului uterin printre blastomere, confluarea spaţiilor lichidiene
şi formarea blastocelului,embrionul blastocist,diferenţierea a două structuri
celulare: internă – embrioblast , externă - trofoblast
4. ÎNCEPUTUL IMPLANTĂRII ( A NIDATIEI)- ataşarea trofoblastului la
endometrul decidual (ziua a 6-a) pe peretele anterior/posterior ; Diferenţierea
trofoblastului în 2 zone:internă, celulară – citotrofoblast si externă, sinciţială –
sinciţiotrofoblast;Diferenţierea embrioblastului în: hipoblast – în raport cu
cavitatea blastocistului si epiblast;erodarea deciduei materne (sfârşitul zilei a 7-
a) începutul implantării.
8.Saptamana 2:
În a doua săptămâna de sarcină unul din foliculii din ovare va creşte mai mult
ca ceilaţi (devine folicul dominant) şi va face să nu mai crească şi să producă
hormoni ce îl vor ajuta să dezvolte şi să elibereze ovulul.
Din acest moment se poate produce fecundarea sa în următoarele 5 zile pe
parcursul ovulului de la ovar prin trompe până în interirorul uterului. Acolo
endometrul (mucoasa ce căptuşeşte cavitatea uterină la interior) s-a transformat
sub acţiunea hormonilor şi este pregătit să protejeze şi hrănească sarcina fiind
îngroşat şi cu vascularizaţie bogată.
9.Saptamana 3:
1.Aparitia mezodermului intraembrionar.
-apariţia liniei primitive, a nodulului Hensen şi gropiţei primitive (ziua 15)
-la nivelul acesteia, celulele ectodermice se invaginează între ecto- şi endoderm
formând mezodermul intra-embrionar şi migrează lateral, cefalic (formând placa
cardiogenă) şi caudal până la periferia discului embrionar.
2.Formarea discului embrionar trilamelar.
-2 zone în care nu se interpune mezoderm:
- placa procordală
- placa cloacală
3.Formarea notocordului.
-Celule migrate cefalic, de la gropiţa primitivă spre placa procordală (ziua a 17-
a)
-ziua a 18-a : peretele inferior al NC se ataşează de endoderm şi se lizează, a.î.
lumenul vine în contact cu sacul vitelin
- canal neurenteric
- notocordul se reface din celulele restante sub forma unui cordon plin, se
întinde de la nodului Hensen la mb. orofaringiană
4.Dezvoltarea trofoblastului.
-vilozităţi coriale: primare, secundare, tertiare.

10.Saptamana 4:
Dezvoltarea Somitelor. In saptamana 4 datorita dezvoltarii accentuate a
extremitatii cervicale a tubului neural, in zona viitoruli mezencefal apare o
curbura = curbura mezencefalica. Aparitia acestei curburi va imparti
extremitatea cefalica a tubului neural in 2 portini una situata inaintea acestei
curburi – Prozencefal din el se vor forma emisferele cerebrale si diencefalul.
Una in spate ROBENCEFALUL – creierul posterior, bulb si punte. Extremitatea
caudala (cele 25% caudale) vor forma maduva spinarii.

11.Saptamaniile 5-8:

Saptamana 5:
Creşterea capului depăşeşte creşterea celorlalte regiuni, fiind cauzată de
dezvoltarea rapidă a encefalului;
Faţa ajunge în contact cu proeminenţa cardiacă
Al doilea arc faringian creşte şi acoperă arcurile III şi IV – formează sinusul
cervical;
Se dezvoltă cotul şi placa palmară;

Saptamana 6:

Membrele superioare prezintă o diferenţiere rapidă: cotul şi articulaţia


pumnului sunt clar vizibile;
Membrele inferioarese dezvoltă ceva mai tarziu faţă de cele superioare
În jurul şanţului branhial dintre primele două arcuri, se dezvoltă nişte
proeminenţe. Şanţul devine meat acustic extern, iar proeminenţele din jurul lui
fuzionează şi formează pavilionul urechii;
Ochii sunt vizibili datorită formării pigmentului retinian
Capul este mult mai mare decât trunchiul şi este flectat pe proeminenţa
cardiacă.

Saptamana 7 :

Comunicarea între intestinul primitiv şi sacul vitelin este redus la un duct


mic, pediculul vitelin;
Ansele intestinale intră în celomul extraembrionar în porţiunea proximală
a cordonului ombilical – procesul se numeşte herniere ombilicală
fiziologică;
Apar şanţuri între razele digitale ale plăcii palmare, indicând clar
viitoarele degete.

Saptamana 8:

Degetele mâinii sunt scurte;


Şanţurile dintre razele digitale ale picioarelor sunt vizibile;
Coada este încă prezentă, dar scurtă şi groasă;
Apare plexul vascular al scalpului – formează o bandă caracteristică în
jurul capului;

12. Perioada fetala:

SĂPTĂMÂNILE 9 – 12

• La începutul s.9 capul este ½ din lungimea fătului, pentru ca la sfârşitul


s.12 lungimea craniu-şezut să se dubleze;
• Picioarele sunt scurte cu degete mici. La sfârşitul s.12 membrele
superioare au ajuns la lungimea relativă finală; membrele inferioare nu
sunt încă aşa dezvoltate.
• Faţa este lată, ochii îndepărtaţi şi pleoapele fuzionate
• La sfârşitul perioadei apar centrele de osificare primară în craniu şi oasele
lungi
• Ansele intestinale sunt vizibile la extremitatea proximală a cordonului
ombilical până la sfârşitul s.10. La începutul s.11, ansele sunt înglobate în
abdomen.
• La începutul s.9, ficatul este sediul eritropoiezei – la sfârşitul s.12, splina
este sediul eritropoiezei
• Formarea urinii este completă în s.12, iar urina este eliminată în lichidul
amniotic.

SĂPTĂMÂNILE 13 – 16

• Creşterea este accelerată


• Membrele inferioare cresc în lungime
• Mişcările membrelor nu sunt încă sesizate de mamă
• Osificările se accentuează; oasele sunt vizibile pe radiografie
• Ovarele sunt diferenţiate şi conţin foliculi primordiali cu ovogonii
• Fătul are aproape formă umană, ochii fiind localizaţi anterior, iar urechile
au aproape poziţia definitivă

SĂPTĂMÂNILE 17 – 20

• Creşterea este mai puţin accentuată


• Membrele inferioare ating proporţiile relative finale
• Mişcările sunt detectate de mamă (147 +/- 15 zile)
• Tegumentul fătului este acoperit de un material brânzos – vernix caseosa
– rol de protecţie a pielii
• La 20 de săptămâni, corpul este acoperit de păr fin – lanugo – ajută la
menţinerea pe piele a vernix caseosa
• Sprâncenele si părul de pe cap sunt vizibile
• Apare grăsimea brună pe gât, retrosternal şi în zona perineală. Acest ţesut
adipos este bogat în mitocondrii.
• La 18 săptămâni se formează uterul şi începe canalizarea vaginului
• Din s.20, testiculele încep coborârea.

SĂPTĂMÂNILE 21 – 25

• Are loc o creştere substanţială în greutate


• Pielea este zbârcită, roşie, uşor translucidă – sângele este vizibil prin
capilare
• În s.21 încep mişcările rapide ale ochilor
• În s.22-23 apar mişcările de clipire
• În s.24, pneumocitele de ordin II din peretele intraalveolar pulmonar,
încep să secrete surfactant – ajută la dezvoltarea alveolelor
• Fătul este viabil prin terapie intensivă

SĂPTĂMÂNILE 26 – 29

• Supravieţuirea este posibilă datorită maturării aparatului respirator


• Unghiile de la picioare sunt vizibile
• Apare grăsimea albă subcutanat – zbarciturile pielii dispar
• Splina este sediul eritropoiezei, iar de la s.28 măduva osoasă preia sarcina.

SĂPTĂMÂNILE 30 – 37

• Reflexul pupilar la lumină este prezent – fătul prezintă orientare spontană


spre lumină
• Sistemul nervos se dezvoltă spre s.37-38 îndeajuns încât să controleze
câteva funcţii de integrare
• Cantitatea de grăsime albă creşte – în săptămâna 37, circumferinţa capului
este egală cu cea a abdomenului
• Există o încetinire a creşterii pe măsură ce termenul se apropie
• Lungimea şezut-craniu este aproximativ 360 mm şi greutatea 3200-3400
grame.
• La termen, grăsimea reprezintă 16% din greutatea fătului. Un făt adaugă
zilnic 14 grame de grăsime în ultimele săptămâni de gestaţie.

SĂPTĂMÂNA 38 (la termen)

• Tegumentele sunt roz


• Testiculele sunt coborâte în scrot; la feţii prematuri, testiculele sunt încă
necoborâte
• Prematuritatea este de două feluri: datorată greutăţii la naştere şi datorată
vârstei la naştere.
• Este important de deosebit copiii născuţi la termen cu greutate mică la
naştere din cauza întârzierii în creşterea fetală şi copiii prematuri care sunt
sub greutatea normală din cauza unei gestaţii scurte (prematuri prin dată).
• Întârzierea în crestere intrauterină poate fi data de multiple cauze:
insuficienţă placentară, sarcini multiple (gemelare, tripleţi etc),
malformaţii cardiovasculare, nutriţie precară maternă. Aceşti copii au
pielea zbârcită prin pierderea grăsimii subcutanate.

13.Metode de diagnosticare a fatului:


1. Diagnosticul prin amniocenteză
Metoda invazivă cea mai des utilizată prenatal.Utilizează un ac ce va trece prin
peretele abdominal al mamei, peretele uterin, perforând corionul si
amniosul.Descrisă iniţial de Bevis în 1952 pentru diagnosticul bolii hemolitice a
nou-născutului.Este utilizată după 14-16 săptămâni.Riscul de avort este de
0,5%.Utilizată pentru diagnosticul sdr. Down.
Indicaţiile procedeului:
Vârstă maternă peste 35 de ani
Naştere anterioară a unui copil cu trisomie 21
Anormalitate cromozomială a unuia dintre părinţi
Mamă purtătoare de boli recesive pe cromozomul X (hemofilia)
Cazuri de defete de închidere a tubului neural în familie (spina bifida)
Purtători de boli prin erori de metabolism.

2. Triplu test

• Se măsoară α-fetoproteina, βHCG şi estrioul


• α-fetoproteina: scapă în circulaţie din lichidul amniotic în defectele de
închidere ale tubului neural (spina bifida) şi ale peretelui abdominal
(gastroschizis şi omfalocel). În aceste situaţii, concentraţia este crescută.
În sindromul Down şi alte modificări genetice, concentraţia de α-
fetoproteina este scăzută.
• Între săptămânile 15 si 18 de sarcină şi depistează defectele de tub neural
(spina bifida) şi anomaliile cromozomiale (trisomia 18 si 21 – sindromul
Down).
• Un rezultat pozitiv la acest test nu înseamnă că fătul are o anomalie, ci că
are un risc crescut de malformaţie.
• Pentru confirmarea diagnosticului de trisomie 18 şi sindrom Down,
gravida trebuie să efectueze ulterior amniocenteza, iar pentru tulburările
de tub neural sunt necesare ecografii suplimentare.

3. Studii spectrofotometrice – distrugerea hematiilor fetale de către anticorpii


materni
4. Puncţionarea vililor corionici – ac ghidat echografic. Tehnica poate fi
folosită mai devreme de 9 săptămâni de gestaţie. Risc de avort de 1%
5. Fetoscopia – fibre optice – anomaliile congenitale (despicătura palatină,
defecte ale membrelor etc). Risc de avort de 5%
6. Puncţionarea cordonului ombilical – metodă utilizată la 20 de săptămâni

7. Ultrasonografia – anencefalia, hidrocefalia, ascita fetală, agenezia renală –


măsurători exacte
8. Computer tomografia (CT) şi rezonanţa magnetică nucleară (RMN) –
detalii asupra defectlor găsite la echografie. Cost ridicat!
9. Amniografia şi fetografia – ineficiente faţă de tehnicile neinvazive
10. Monitorizarea fetală – monitorizarea cordului fetal prin alicarea de
tansductori pe abdomenul gravidei.

14.Factori care influenteaza cresterea fetala:


Surse de energie pentru făt:
Glucoza – sursă primară de energie
Aminoacizi
Insulina, hormonul de creştere umană şi nişte polipeptide mici (somatomedina
C) – stimulează creşterea fetală.

Factori nocivi care influenţează creşterea:

Fumatul – întârziere în creşterea intrauterină (IUGR); greutatea la naştere


este mai mică în medie cu 200 de grame, iar mortalitatea perinatală crescută
Malnutriţia maternă – dietă săracă în proteine
Sarcina multiplă
Droguri sociale – alcoolul, marijuana şi heroina (narcotice)
Reducerea fluxului intraplacentar – vase corionice sau ombilicale mici,
hipotensiune severă, boli renale
Insuficienţa placentară – disfuncţia sau defectele placentare, boli cronice
materne

Factorii genetici – sindromul Down, Turner, Klinefelter etc

15.Metode contraceptive:
1. Contracepţia feminină
A. Inhibitori ai ovulaţiei
a)contraceptivele orale combinate:
b)contraceptivele orale numai cu progestine
c) inelele vaginale
d)plasturii cu hormoni
e)preparatele injectabile lunare
f)alăptarea prelungită
B. Inhibitori ai fertilizării
a)Dispozitivele intrauterine: sterilet
b)Metodele de barieră: prezervativ feminin
c)Implanturile hormonale contraceptive, diafragm, cupola cervicala
d)Contraceptivele injectabile cu eliberare lentă
e)Sterilizarea feminină: minilaparotomia şi laparoscopia.
f)Metode naturale de planificare familială: metoda calendarului;metoda
temperaturii bazale;metoda mucusului cervical; metoda simpto-termală;palparea
cervicală.
C. Inhibitori ai implantării: pilula de a doua zii
2. Contracepţia masculină
A. Inhibitori ai spermatogenezei
B. Inhibitori ai maturaţiei spermatozoizilor
C. Inhibitori ai transportului spermatozoizilor
a)Prezervativul
b)Sterilizarea masculină: vasectomia fără bisturiu; interpoziţia fascială; ocluzia
transcutanată

16. Vilozitatile coriale:


Sunt unitatea morfologica a placentei. Vilii cresc şi se ramifică. În lunile 4 şi 5,
spaţiul intervilozitar este subdivizat în 15-20 de compartimente parţial separate
prin septuri placentare care pornesc de pe faţa maternă a placentei. Ele
delimitează cotiledoanele.
Fiecare cotiledon conţine 2-3 vilozităţi terţiare. Spaţiul intervilozitar umplut cu
sângele matern este derivat din lacunele dezvoltate în sinciţiotrofoblast (S II) şi
rezultă din lărgirea şi coalescenţa lacunelor.
- Deoarece septurile placentare nu fuzionează cu placa corionică, sângele matern
circulă liber de la un cotiledon la altul.
- Sângele matern intră în spaţiul intervilozitar prin arterele spiralate din decidua
bazală.

17. Placenta structura:


=formatiune carnoasa, de forma discoidala, cu diam aprox 20 cm, 500 g

Ia naştere din unirea unui element ovular (placenta fetală) şi a unui element
matern (placenta maternă)

• O porţiune fetală – din sacul corionic


• O porţiune maternă – din endometru
Dezvoltarea placentei începe când blastocistul implantat induce reacţia
deciduală în endometrul matern. Acesta devine un ţesut compact nutritiv,
puternic vascularizat, numit deciduă.

Dezvoltarea sitemului circulator începe în săptămâna a II-a.

- Se formează nişte cavităţi numite lacune trofoblastice situate în sinciţi-


otrofoblast.

- Acestea se anastomozează cu capilarele materne.


- La sfârşitul S III (ziua 16), vasele sangvine fetale formează mezodermul
extraembrionar.
- Acesta proliferează pentru a forma vilii terţiari care proemină în lacunele
trofoblastice umplute cu sânge.
- La sfârşitul S IV (ziua 21), vilii terţiari acoperă tot embrionul.
- Decidua care înconjoară polul embrionar al embrionului se numeşte
decidua basalis – formează faţa maternă a placentei.
- Restul deciduei (porţiunea restantă) se numeşte decidua parietalis.
- Din luna a II-a, embrionul proemină în lumenul uterin. Faţa proeminentă a
embrionului este acoperită de o capsulă subţire de deciduă, numită
decidua capsularis, care ulterior se dezintegrează în lunile 5-6 (când fătul
umple cavitatea uterului).
- Pe măsură ce embrionul se dezvoltă de-a lungul lunii aII-a, vilii de pe
partea proeminentă embrionară a corionului dispar.
- - Această porţiune a corionului se numeşte chorion leave (neted), iar
porţiunea corionului care-şi păstrează vilii (asociată cu decidua bazalis) se
numeşte chorion frondosum (stufos).
- Vilii cresc şi se ramifică. În lunile 4 şi 5, spaţiul intervilozitar este
subdivizat în 15-20 de compartimente parţial separate prin septuri
placentare care pornesc de pe faţa maternă a placentei. Ele delimitează
cotiledoanele.
- Fiecare cotiledon conţine 2-3 vilozităţi terţiare.
- Spaţiul intervilozitar umplut cu sângele matern este derivat din lacunele
dezvoltate în sinciţiotrofoblast (S II) şi rezultă din lărgirea şi coalescenţa
lacunelor.
- - Deoarece septurile placentare nu fuzionează cu placa corionică, sângele
matern circulă liber de la un cotiledon la altul.
- - Sângele matern intră în spaţiul intervilozitar prin arterele spiralate din
decidua bazală.

18. Placenta functii:


Funcţiile placentei:

• De protecţie – redusă;
• Metabolică: sintetizează glicogen, lipide, acizi graşi;
• De transport;
• De nutriţie;
• De respiraţie;
• De excreţie;
• De producere de hormoni.

Mecanisme de transport:

• Difuziune simplă;
• Transport activ;
• Difuziune facilitată (prin sarcini electrice);
• Pinocitoză.

Producerea de hormoni:

• Steroizi (estrogen şi progesteron)


• Proteieci (sintetizaţi de sinciţiotrofoblast):
- Gonadotropina corionică umană (hCG) – este secretată începând
cu săptămâna a II-a, menţine activitatea secretorie a corpului
luteum, prevenind începerea următoarei perioade menstruale.
Atinge concentraţia maximă la 8 săptămâni, după care scade.
- Somatomamotropina corionică umană (hCS) – hormonul lactogen
placentar (hPL)
- Tirotropina corionică umană (hCT)
- Adrenocorticotropina corionică umană (hCACTH)
- Factorii de creştere insulin-like
- Hormonul eliberator de corticotropină
- Endotelina
- Prostaglandine

19.Teratoligia:
Teratologia este domeniul științific care se ocupă cu studiul malformațiilor
fiziologice și al anomaliilor de structură ale viețuitoarelor. Acestea pot fi
înnăscute (congenitale) sau pot să apară ulterior, de exemplu la pubertate; între
diversele cauze posibile intră și teratogenele. Acestea provoacă malformații
congenitale la embrionii umani sau/și animali, în cursul anumitor faze de
dezvoltare.
Unul din cele mai cunoscute cazuri teratogene este cel al Conterganului -
sindromul produs de medicamentul somnifer Thalidomid, care a produs
malformații (formații monstrice) la nivelul extremităților, deformații
cochiliformice (scoică) ale urechii și pareze faciale la copii nou-născuți.

Substanțe teratogene

În categoria teratogenelor se includ unele medicamente sedative, calmant-


relaxante, antidepresive, și antibiotice. Trebuie totuși amintit că substanțe
teratogene pot să apară și în alimente alterate ca urmare a metabolismului
(schimbului de materii) microorganismelor sau între substanțele conținute de
unele plante. Efectul teratogenic se explică prin producerea de aberații
cromozomice, erori, diminuare sau/și frînare în procesele de sinteză
ribonucleice.

20. Cav amniotica si lichidul amniotic:


Sacul amniotic se formeaza aproximativ in a doua saptamana de sarcina,
cam in acelasi timp cu sacul yolk (vezicula vitelina), iar lichidul amniotic incepe
imediat sa il umple. Sacul amniotic este bine dezvoltat abia in a patra saptamana
de sarcina si adaposteste embrionul (si ulterior fatul) pe toata durata sarcinii,
asigurand o temperatura constanta si optima, cat si protectie impotriva socurilor
si traumatismelor minore din afara uterului.
Lichidul amniotic este compus in principal de apa furnizata de mama, dar
ulterior si din urina fetala, nutrienti, hormoni si anticorpi. In uter, fatul inghite
lichidul amniotic. Lichidul amniotic ajuta la dezvoltarea plamanilor fetali si
permite fatului sa se miste in uter, ceea ce ajuta la dezvoltarea osoasa a fatului.

Sacul amniotic si lichidul amniotic


Cu cat sarcina avanseaza, sacul amniotic se mareste din ce in ce mai mult,
pentru a face loc fatului, iar cu el creste si cantitatea de lichid amniotic ce il
umple. Lichidul amniotic este un lichid clar, limpede, steril care inconjoara
fatul. Cantitatea de lichid amniotic variaza intre 500 si 1000 ml, maximul fiind
in jurul saptamanii 34 de sarcina.

La 40 de saptamani, in cavitatea amniotica se gasesc aproximativ 600 ml de


lichid amniotic. Cantitatea de lichid amniotic este un parametru foarte important
in dezvoltarea corespunzatoare a fatului si de aceea este evaluata la fiecare
examen ecografic. Medicul poate aprecia subiectiv cantitatea de lichid amniotic
(normal, scazut sau crescut) sau obiectiv, calculand cu ajutorul ecografiei
indicele de lichid amniotic. In unele cazuri, cantitatea de lichid amniotic poate fi
prea mare (polihidramnios) sau prea mica (oligohidramnios sau oligoamnios).
Aceste situatii indica potentiale probleme, atat la mama cat si la fat si necesita
supraveghere medicala atenta.
Amniotomia
Ruperea artificiala a membranelor (RAM), numita amniotomie, se poate face de
catre un obstretician, prin intermediul unui carlig de amniotomie, si are ca scop
inducerea sau accelerarea travaliului.

21.Cordonul Ombilical si alantoida:

Cordonul ombilical
-conecteaza fatul cu placenta
-prezinta extremitate placentara care se insera placentar , marginal sau extrapl
acentar(velar)si extremitate embriona care se gaseste la nivelul ombilicului und
e amniosul se continua cu ectodermul
-prezinta la periferie o teaca amniotica si la interior o masa de mezenchim = ge
latina lui Wharton, 2 pediculi vasculari , canalul omfalomezenteric, 2 artere om
bilicale ,o vena ombilicala care contine sange oxigenat se deschide in vena port
a a ficatului
-la nastere cordonul ombilical se sectioneaza si la 7 zile de la nastere se fibr
ozeaza, dehidrateaza si cade si rezulta cicatrizarea.

Alantoida
-este un organ pe seama caruia se dezvolta placenta si persista pe toata durata
vietii embrionare.
-la om este un diverticul endodermic care apare la extremitatea caudala a
embrionului, inaintea membranei cloacale, la marginea caudala a veziculei
ombilicare si evolueaza in pediculul de fixatie
-un inductor pentru aparatul urogenital si pentru dezvoltarea structurilor
eminentei caudale
-va deveni vezica urinara cu exceptia trigonului vezical(vezica mezodermica) ce
ia nastere din ductul paramezonefric
Roluri: -la om alantoida este sistem de ghidaj pentru dezvoltarea vaselor
ombilicale, si formeaza vezica urinara cu exceptia peretelui posterior.

22.Filogenia aparatului respirator:


Incepe in S4 intre Z22-27. Pe peretele ventral al intestinului
In ceea ce priveste originea str celulare care intra in comp plamanilor,
aceastea deriva din doua foite embrionare, pe de o parte din epiblast si edifica
epitel traheei, bronhiilor si glandelor anexe ale siiste repst, si a doua are orginea
in mezoblast, din care se vor edifica fibre musculare netede, cartilaje, vase
sangvine si limfatice, tesut interstitial.
La inceput S5 de viata embrionara, pe pertele ventral, acest mugure respirator
incepe sa evolueze in directie caudala si va forma mugurii bronsici drep si stang.
Ulterior mugurele bronsic bilateral va suferi un proces de diviziune care
presupune o impartire in mod absolu egal, in care se vor forma bronhiile lobare.
Concomitent celomul intraembrionar apare format din doua structuri
canaliculare din care una este un canala preperitoneal, iar cea de a doua este un
canal pericardo-peritoneal. Din prima struc vor evolua preurele si plamaniii, din
cea de a doua structura va evolua sacul pericardic si cordul. Aceasta evolutie
explica pozitia centrala a cordului si pericardului.
Pleura parietala este un derivat somatopleural. Pleura viscerala este un derivat
splanhnopleural.
Aceasta evolutie in directie caudala a mugurilor bronsici, se face prin
diviziune dihotomica, diviziune ce incepe din S5 de viata intrauterina si pentru
fat se termina in L6. Interval in care acesti muguri sufera aproximativ 17
diviziuni(generatii de bronhii). Restul pana la 23-24 de diviziuni, se dezvolta
dupa nastere.
Intre saptamaniile 16 si 28 se edifica bronhiile terminale dar alveolele
definitive nu apar decat cateva saptamani dupa.
Dezvoltarea plamanului continua pana la varsta de 8-10 ani.
Aceasta evolutie a structurilor bronhipulmonare se realizeaza sub actiunea
unor factori de crestere fibroblastica, secretati de mezoblast. Pozitia defi a cailor
aeriene inferioare este atinsa la nastere, moment in care bifurcatia traheei ajunge
sa crorespunda scheletopic celei dea 4-a vertebre toracale.

2.Stadiile dezvoltarii plamanului

In cele 9 luni de viata intrauterina fatul urmeaza 2 perioade:

-perioada embrionara care dureaza pana in L3

-periada fetala(celelalte 7 luni)

23. Dezvoltarea aparatului respirator si malformatii:


Plamanii de dezvolta in 3 faze:
a) Stadiul bronhic-glandular : in care plamanul se dezvolta ca o glanda
prin diviziune dihotonica ( pana in luna 5 de viata)
-pe fata ventrala a extremitatii cefalice a intestinului primitiv apare un
sant care se va lungi- sant laringo-traheal
-la capatul inferior al acestui sant va incepe diviziunea dihotonica 
traheea se imparte in 2 bronhii principale.
b) Stadiul bronhic- canalicular: in care reteaua de tuburi care s-a format
prin diviziune dihotonica se incornjoara de tesut mezenchimatic si de capilare
sanguine.
- acest stadiu dureaza 2 luni ( a6-a si a7-a)
c) Stadiul alveolar: in lunile 8 si 9 se formeaza la capatul distal al tubilor-
alveolele pulmonare.

Malformatii:
Fistula traheoesofaringiana- daca intre santul langotraheal si extremitatea
cefalica a s. primitiv exista comunicarea dupa nastere.

24.Filogenia membrelor:
scheletul axial se dezvolta din:
•mezoderm paraxial (somitomere,somite)
•mezodermul placii laterale(somatopleural)-centurile membrelor,oasele lungi ale
mb
•crestele neurale(oasele fetei)
-inceputul s5-apar mugurii mb
-miez mezodermic acoperit de ectoderm
-s6-paleta mainii/piciorului(santuri radiare care separa crestele radiare;
constructie nivelul cotului si genunchiului)
-s7-rotatia cu 90 grade in sens lateral (membre sup) sau medial (memb inf)
-osificarere
•de membrana
•encondrala(s6-8)
-centri de osificare primara,diafizari spre epifize-s12
-la nastere-epifize cartilaginoase(+cart epifizar)
25.Dezvoltarea ontogenica a membrelor:
Mugurii membrelor apar in saptamana a 4-a/ 5 din creasta lui wolf care persista
sup si inf.
- Initial mugurii vertebrelor erau perpedinculari pe trunchi
- Primul segment- autopodul
- In sapt 4 apare in extremitatea distala autopradul la nivelul caruia
apar niste condensari cartilaginoase formand carpienele si
metacarpienele.
- Intre s6-7 apare o angulatie (formare de colturi) care va deveni cot.
- Aceste ingrosari care vor forma membrele vor fi formate din
ectoderm si mezoderm.
- Din stilopod – sup: antebrat - Din zeugopod: - sup: brat
- inf: coapsa - inf:
gamba
- la nivelul autopodului apar condensari => degete
- stilopod- 1 sg condensare
- zeugopod- 1 sg condensare initial si formeaza membr osoasa + o
condensare sec.
- aceste condensari formeaza oase:
Stilopod: femur, humerus
Zigopod: - sup: radius si tibia
- inf: cubitus si peroneu
- mugurii membrelor sufera fiecare o rotatie de 90 de grade dar in sens
opus
- membrul superior se roteste 90 de grade extern a.i. policele este situat
ext, iar cotul devine posterior
- mbr inf se roteste cu 90 de grade dar intern a.i halucele este situat
invers, iar genunchiul devine ant.
- dif intre membr sup si inf este de 180, si datorita acestei dif la nivelul
membr superioare musculatura pronatoare si flexoare este situata pe fata ant, iar
musculatura supinatoare si extensoare este situata post. La membr inf initial
autopodul este in continuarea membrului
- pentru a se adapta pozitiei bipede piciorul va suferi o flexie de 90 de
grade. Daca nu apare aceasta flexie de 90 de grade, piciorul va ramane in
continuarea membrului= malformatia Varus-Equin.
- la mbr inf musculatura flexoare a degetelor este situata pe fata ext,
dar musculatura care redreseaza trunchiul este situata de asemenea pe fata post.
- in mugurii membrelor, odata cu aparitia condensarilor mezenchimale
apar si condensari nervoase

26. Malformatii membre:


- Amelie= lipsa totala a unui membru
- Melomelie= lipsa unui segment din mebru
- Focomelie= membrele sunt scurte, reduse, iar degetele unite intre
ele
- Acrodolicomelie= membre disproportionat de mari
- Polidactilie= mai multe degete in plus
- Adactilie= absenta tuturor degetelor la un membr
- Arahnodactilie= degete lungi
- Ectrodactilie= lipsa unuia sau a mai multor degete
- Sindactilie= unirea unor degete - picior de crab= unirea degetelor
asemenatoare cu cel al picioarelor de crab
- Brahidactilie= degete scurte

27. Dezvoltarea aparatului digestiv+malformatii:

După sursa de vasculatizaţie şi situaţie, intestinul primitiv a fost


împărţit în intestin anterior (vascularizat de trunchiul celiac şi care formează
esofagul, stomacul, duodenul), intestin mijlociu (vascularizat de artera
mezenterică superioară şi care formează intestinul subţire şi jumătatea dreaptă a
colonului) şi intestin posterior (vascularizat de artera mezenterică inferioară şi
care formează jumătatea stângă a colonului şi rectul).

Iniţial tubul digestiv este situat pe linia medio-sagitală. Mezenterul


dorsal comun poate fi urmărit de la diafragm până la cloacă, luând denumiri care
corespund segmentelor respective. Mezenterul vental persistă în segmentul
supraombilical. Stomacul este un organ mediosagital, prezentând o faţă laterală
dreaptă şi alta stângă; o margine ventrală şi o margine dorsală. Ansa duodenală
este scurtă şi concavă dorsal; prezintă două feţe laterale (dreaptă şi stângă) şi
două extremităţi: una superioară şi una inferioară. Ansa ombilicală are formă de
potcoavă cu concavitatea orientată dorsal; iniţial este mediosagitală, cu două feţe
laterale (dreaptă şi stângă) şi două extremităţi (una superioară şi una inferioară).
Convexitatea ansei este fixată de vezicula ombilicală prin canalul omfalo-
mezenteric. Din cauza dimensiunilor considerabile o parte din ansa ombilicaă
evoluează în afara embrionului, fiind integrată secundar în cavitatea peritoneală.
Intestinul terminal este situat de ansa ombilicaă, în poziţie mediosagitală, fiind
legată de peretele abdominal posterior prin mezenterul comun. La terminare
intestinul terminal se deschide în cloacă.

Evoluţia tubului digestiv în teritoriul trunchiului celiac. Rotaţia


stomacului se efectuează în ax cranio-caudal şi în cel ventro-dorsal. Rotaţia
stomacului în axul vertical are loc concomitent cu apariţia bursei omentale;
deplasarea se face de la dreapta la stânga, astfel încât faţa laterală stângă devine
anterioară iar cea dreaptă posterioară; marginea ventrală se transformă în
curbură mică, iar marginea dorsală în curbură mare. Rotaţia în axul ventro-
dorsal duce cardia inferior şi la stînga, iar pilorul la dreapta şi posterior. Evoluţia
mezogastrului ventral este condiţionată de apariţia mugurelui bilio-hepatic care
îl împarte în trei componente: ligamentul gastro-hepatic, peritoneul hepatic şi
ligamentul falciform. Apariţia şi dezvoltarea splinei se realizează din ţesutul
component al mezigastrului dorsal. Dezvoltatrea splinei împarte mezogastrul
dorsal în două epiploane: pancreaticosplenic şi spleno-gastric. În spatele
stomacului se dezvoltă bursa omentală, care va fi ştrangulată de artera splenică
care o împarte într-o pungă retrogastrică şi alta epiploică. Răsturnarea ansei
duodenale şi a mezoduodenului are loc o dată cu răsucirea stomacului şi a ansei
ombilicale: se efectuează către dreapta, încât ansa doudenală devine frontală.
Rotaţia ansei duodenale în jurul arterei mezenterice superioare are loc
concomitent cu răsturnarea sa; rotaţia stomacului produce deplasarea la dreapta
a extremităţii superioare a ansei duodenale, care se fixează pe flancul drept al
primei vertebre lombare, iar rotaţia ansei ombilicale produce deplasarea
extremităţii inferioare a ansei duodenale, succesiv: la dreapta, dedesubtul, apoi
la stânga trunchiului arterei mezenterice superioare, mişcare care explică forma
de potcoavă. Dezvoltarea capului pancreasului are loc între cele două foiţe ale
mezoduodenului, din cei doi muguri pancreatici, ventral şi dorsal, proveniţi din
ansa duodenală. Mugurele hepatic apare la extremitatea distală a intestinului
anterior (ansa duodenală), sub forma unui muf’gure endoblastic, cu proliferări
celulare intense, care vor pătrunde în septul transvers.

Evoluţia ansei ombilicale şi a mezenterului comun.Se caracterizează prin


succesiunea a trei etape, însoţite de câte o rotaţie de 90º fiecare. Evoluţia
extraombilicală a ansei ombilicale se datorează creşterii sale rapide. În această
perioadă se produce prima rotaţie de 90º, invers acelor unui ceasornic, în jurul
arterei mezenterice superioare. În urma rotaţiei de 90º, faţa iniţial stângă a
mezenterului priveşte cranial, iar cea dreaptă dorsal; extremitatea inferioară a
ansei ombilicale urcă spre stînga şi se fixează la a opta coastă devenind unghiul
splenic al colonului. A doua rotaţie se face cu 90º suplimentare, în acelaşi sens,
plasând dilataţia cecală sub ficat. În urma rotaţiei până la 180º faţa primitiv
stângă a mezenterului comun priveşte la dreapta iar faţa iniţial dreaptă priveşte
la stânga. Coborârea cecului şi efectarea rotaţiei până la 270º este condiţionată
de prezenţa ficatului. Migrarea cecului se face până în fosa iliacă dreaptă, când
se dezvoltă colonul şi mezocolonul ascendent şi apare unghiul colic drept.

Anomalii în evoluţia tubului digestiv:

- fistula traheo-bronşică

- inversiuni în sensul rotaţiei

- stenoza pilorică;

- gastroschizis.

28.Filogenia cordului:
- sepratia intre circuitul incarcat cu O2 si Co2 este complet a.i si pasarile si
mamiferele sunt capabile sa isi mentina temperatura corpului.

29.Dezvoltarea cordului+malformatii:
Apariţia şi dezvoltarea cordului are loc în foiţa mezoblastică sub forma
tuburilor endocardice, care se vor fuziona realizând tubul cardiac unic. Formarea
tuburilor endocardice începe la sfârşitul săptămânii a treia, la nivelul viitoarei
regiuni cervicale. Formarea tubului cardiac unic este consecinţa procesului de
înrulare a embrionului în sens transversal, când devine cilindric; tuburile
endocardice sunt deplasata spre linia mediană pînp ajung în concat intim şi se
fuzionează. Evoluţia tubului cardiac unic se caracterizeaă prin succesiunea unor
procese, vizibile atât la exteriorul cât şi la interiorul său.

Modificările exterioare: - segmentarea tubului cardiac unic în patru


compartimente comunicante, plasate caudo-cranial în direcţia de circulaţie a
sângelui, separate prin strâmtori: sinusul venos, strâmtoarea sino-atrială,
ventriculul primitiv, îngustarea ventriculobulbară şi bulbul arterial; - procesul de
torsionare a tubului cardiac unic se realizează datorită creşterii inegale a
compartimentelor sale, cât şi aportului sanghin mărit; tubul cardiac fixat la
capetele sale are o creştere accentuată a ventriculului primitive care se
deplasează ventral şi inferior, în timp ce extremitatea sa caudală se
ascensionează, devenind cranio-dorsală; - reducerea numărului
compartimentelor tubului cardiac se realizează în vederea scurtării duratei de
trecere a sângelui prin cordul embrionar; sinusul venos este absorbit şi va deveni
o anexă a pungii drepte a atriului primitive, antrenând odată cu el şi trunchiurile
venoase; partea caudală a bulbului arterial, denumită conul arterial, este
înglobată în ventriculul primitive, realizîndu-se astfel cordul bicameral, alcătuit
din atriul şi ventriculul comun.

Modificările interioare: Septarea atriului comun este realizată de trei


septuri: - septum intermedium, care împarte canalul atrio-ventricular în două
orificii secundare: atrioventricular drept (tricuspid) şi atrioventricular stâng
(bicuspid sau mitral); - septul prim, care pleacă din partea posterosuperioară a
atriului comun, creşte progresiv anteroinferior; - septul secund, plasat la dreapta
septului prim.
Edificarea definitivă a atriului drept se realizează prin includerea sinusului
venos în peretele său posterior. Formarea defintivă a atriului stâng se realizează
prin integrarea părţii stângi a sinusului venos, unde se varsă trunchiul venos
pulmonar. Septarea ventriculului comun are loc prin apariţia unui sept sagital –
septul inferior, care creşte spre septul intermedium, astfel că între viitoarele
ventricule se realizează comunicarea interventriculară, care va fi completată de
septul bulbului şi septul intermedium. Septarea bulbului arterial are loc o dată cu
împărţirea ventriculului comun. Bulbul arterial, unic la început, este împărţit de
septul bulbului care are un traiect elicoidal (fig. 1). Răsuirea elicoidală a septului
bulbului are drept consecinţă septarea celor două componente ale bulbului
arterial.

Malformatii:

- Tetralogia lui Fallot = defect septal ventricular


- Aorta calare= cu origine dubla atat in VA cat si in VS.
- Stenoza pulmonara= ingustarea trunchiului pulmonar
- Hipertrofia VD

30.Dezv sistemului arterial+malformatii:


• Sistemul arterial se dezvoltă cu cordul, din reţeaua extra şi
intraembrionară.
• În a patra săptămână de viaţă există trei sisteme vasculare care
funcţionează, se succed şi involuează treptat:
• reţeaua vitelină;
• reţeaua placentară;
• reţeaua intraembrionară.
• Reţeaua intraembrionară se caracterizează prin apariţia aortelor
descendente şi ascendente, unite în regiunea cervicală a embrionului prin
arcurile aortice; aortele dorsale se vor fuziona şi vor da naştere arterelor
segmentare.
• Primul arc aortic ia parte la formarea arterei maxilare.
• Al doilea arc aortic dă naştere arterei scăriţei.
• Al treilea arc aortic ca forma partea proximală a arterei carotide interne.
• Al patrulea arc aortic persistă de partea stîngă unde forează crosa aortei;
de partea dreaptă formează segmentul proximal al arterei subclaviculare drepte.
• Al cincilea arc nu dă naştere nici unui arc arterial.
• Al şaselea arc aortic formează arterele pulmonare dreaptă şi stângă.
• Aorta dorsală unică dă naştere la trei categorii de artere segmentare:
-artere segmentare dorsale care vor forma arterele intercostale şi lombare;
-artere segmentare laterale pentru gonade;
-artere segmentare ventrale pentru tubul digestiv.
Arterele ombilicale dau naştere la o ramură laterală, către membrele pelvine,
care devine artera iliofemurală; porţiunea proximală va edifica arterele iliace
comune şi interne.

31.Dezv sistemului venos+malformatii:


Circulaţia venoasă iniţială este reprezentată de dubla reţea nutriţională (vitelină
şi omfalomezenterică) şi o reţea sistemică. Cele două categorii de reţele venoase
sunt reprezentate de vene pereche şi simetrice, însă din cauza apariţiei unui
sistem de anastomoze, ele vor da naştere trunchiurilor venoase nepereche.
Reţeaua sistemică este reprezentată de: - venele cardinale, în număr de două
perechi, anterioare şi posterioare; - venele subcardinale apar pe marginea
medială a mezonefrosului; - venele supracardinale. Sistemul de anastomoze face
legătura dintre venele pereche, în scopul de scurtare a sîngelui venos. Prima
anastomoză se realizează între venele cardinale anterioare. A doua anastomoză
face legătura dintre extremităţile craniale ale venelor supracardinale. A treia şi a
patra anastomoză constituie căi de comunicare între venele subcardinale. A
cincea anastomoză uneşte extremităţile caudale ale celor două vene cardinale
posterioare. Venele viteline formează sistemul venos port.

32.Dezvoltarea neurocraniului:
1 )Dezvoltarea neurocraniului
Craniul se dezvoltă din:
• mezodermul paraxial;
•crestele neurale (în special mezencefalice);
• primele patru somite (sclerotoame) occipitale;
• primele trei arcuri faringiene.
Condrocraniul (neurocraniul cartilaginous) evoluează pe baza unui model
primitiv format din:
• cartilaje para-axiale:
cartilajele occipital
cartilajele paracordale
cartilajele hipofizare
cartilajele trabeculare
•cartilaje laterale
Prin acest mecanism se formeaza condrocraniul primitiv care începe să se
osifice în săptămâna a 7-a a vieţii embrionare pornind de la centri de osificare
multipli separaţi de zone cu valoare de centri de creştere numite
sincondrozebazale în care proliferarea cartilaginoasă
continuă sub acţiunea STH, asigurând cresterea condrocraniului.
Neurocraniul membranos (Desmocraniul)
Se formează din celulele crestelor neurale prin osificare intramembranoasă.
Osificarea sa începe în săptămâna a 8-a a vieţii embrionare prin 5 centri:
•doi anteriori
• doi superolaterali
•unul posterior

33. Malformatiile congenitale ale neurocraniului:


- Acrania (cranio-schizis)= lipsa de dezvoltare a boltei craniene
- cranio-rahi-schzis= despicatura la nivelul neurocraniului si la nivelul coloanei
vertebrale
- cranio-sino-stazis= inchiderea timpurie a fantanelelor
- plagi- cefalia= craniu asimetric prin inchiderea unilat a suturilor lambdoida si
colonara
- hidrocefalia congenitala = consecinta unui defect de producere/circulatie a
LCR

34.Dezvoltarea viscerocraniului:
Ca şi oasele neurocraniului, cele care alcătuiesc viscerocraniul se formează prin
două tipuri de osificare:
• cartilaginoasă (viscerocraniul cartilaginos);
• intramembranoasă (viscerocraniul membranos)
Mezenchimul din care se formează oasele feţei derivă din celulele crestelor
neurale.
Modelele de dezvoltare ale oaselor feţei se formează în săptămânile 4-10.

Viscerocraniul cartilaginos
Oasele acestuia derivă din scheletul cartilaginos al primelor două perechi de
arcuri faringiene.
Viscerocraniul membranos
Primul arc faringian
Din partea dorsală a primului arc faringian (procesul maxilar) care se extinde
anterior sub regiunea orbitară, se formează prin osificare intramembranoasă
partea scuamoasă a osului temporal, maxila si osul zigomatic.

Mezenchimul părţii ventrale a primului arc faringian (procesul mandibular) se


condensează în jurul cartilajului Meckel şi prin osificare membranoasă formează
mandibula (6-7 săptămâni). Aceasta nu se formează în întregime prin osificare
intramembranoasă, centri de osificare endocondrală fiind prezenţi la nivelul
liniei mediane şi a condilului.
Iniţial, mandibula este mai proeminentă faţă de maxilă (prognatism), apoi rata
de creştere este mai mică, în partea controlată de activitatea musculară prenatală.
Faţa este mică în comparaţie cu neurocraniul datorită lipsei de pneumatizare a
sinusurilor paranazale şi a dimensiunilor mici ale oaselor, în special a
mandibulei. Odată cu apariţia dinţilor şi dezvoltarea sinusurilor, faţa capătă
aspectul uman caracteristic.

35. Malf viscerocraniu:

*arhinia – absenţa piramidei nazale (absenţa mugurilor nazali)


*rinoschizis – prin defecţiuni de alipire a mugurilor nazali interni;
*atrezia narinelor – prin persistenţa la nivelul orificiului narinar a unui dop
epitelial;
*atresia choanelor – prin persistenţa membranei oro-nazale
- Deformări ale piramidei nazale
- cianoză perinazală
- foliculitele, furunculoza,
- Tumori benigne şi tumori maligne
*furunculoza
*malformaţii congenitale ale mandibulei (agnatism, micrognatism,
macrognatism),
*acromegalie

36.Dezvoltarea arcurilor brahiale:

Regiunea branhială, deși temporară la embrioni, este extrem de importantă prin


derivatele ei, contribuind la formarea:

 feței,
 gâtului,
 urechii externe și medii,
 glandelor paratiroidel,
 timusului,
 limbii.

 regiunea branhiala se gaseste pe partile laterale ale embrionului, de o parte


si de alta a proenteronului, avand ca limita superioara stomodeumul, iar ca
limita inferioara proeminenta cardiaca.
 In saptamana 4 i.u., pe partile laterale ale embrionului apar sase santuri, cu
directie ventro-dorsala, care de fapt sunt pungile branhiale externe sau
ectodermale. Dintre aceste pungi branhiale, de fapt vizibile sunt doar
primele patru, ultimele doua fiind abia schitate. Pungile branhiale externe
sunt mai adanci in partea lor ventrala si aproape sterse spre partea dorsala.
Pungile branhiale externe (ectodermale) sunt induse in aparitia lor de
pungile branhiale interne (endodermale), ce apar la nivelul faringelui.
 Pungile ectodermale sunt foarte apropiate prin fundul lor de partea
profunda a pungilor endodermale, intre cele doua structuri interpunandu-se
o lama fina de tesut mezenchimal, care reprezinta asa numita membrana
branhiala sau membrana faringiana. Acestei membrane i se descriu trei
straturi: ectodermal, mezodermal si endodermal.
 Intre pungile branhiale ectodermale si cele endodermale se delimiteaza cele
sase arcuri branhiale, din care ultimele doua sunt abia schitate: respectiv
arcul V numit si rudimentar si arcul branhial VI – pulmonar. Aceste arcuri
branhiale apar intr-o succesiune cranio-caudala. Primul arc branhial apare
in ziua 22 i.u.; cel de-al doilea si al treilea in ziua 24 i.u., iar al patrulea, al
cincilea si al saselea in ziua 29 i.u.
 Fiecare arc branhial prezinta: un ax mezenchimal; schelet cartilaginos
propriu; un nerv propriu – derivat din neuroectodermul creierului primitiv
si o artera numita arc aortic. Arcul aortic face legatura intre aorta ventrala
si cea dorsala si fiecare prezinta o evolutie proprie, edificand diferite vase
de la nivelul extremitatii cefalice. Mezenchimul arcurilor branhiale este
derivat in saptamana 3 i.u. din mezodermul paraxial si lateral,
ulterior primind si celulele crestelor neurale, care migreaza de la nivelul
plicilor neurale, care vor forma mezencefalul si rombencefalul.
 Actual, in literatura de specialitate se sustine ca cele mai multe structuri
scheletice si conjunctive de la nivelul capului si gatului sunt derivate din
mezenchimul cu origine in crestele neurale. Musculatura scheletica si
endoteliile vasculare provin din mezodermul original (de baza) al arcurilor
branhiale.
 Pentru evolutia arcurilor branhiale este absolut necesara migrarea celulelor
de la nivelul crestelor neurale cerebrale, celule care participa la formarea:
mezenchimului de la nivelul extremitatii cefalice, cartilajelor arcurilor
branhiale, ligamentelor care deriva din aceste arcuri branhiale, osisoarelor
auzului, precum si mugurilor maxilari si mandibulari. Asadar defecte de
migrare ale celulelor din crestele neurale in arcuri determina in ultima
instanta, aparitia malformatiilor la nivelul fetei, care astazi modern sunt
considerate – neurocristopatii.
 In saptamana a 6-a i.u., arcul branhial II creste foarte mult in afara,
determinand formarea sinusului cervical, care acopera arcurile III si IV.
Ulterior, buzele sinusului cervical se apropie una de cealalta si fuzioneaza
transformand sinusul cervical in vezicula cervicala, care pierde legatura cu
regiunea branhiala.
 Prin dezvoltarea ulterioara a arcurilor III si IV, vezicula cervicala se
atrofiaza si va dispare in final, impreuna cu pungile branhiale externe II, III
si IV. Uneori pot ramane din aceasta vezicula – vestigii. Acestea pot fi de
doua tipuri: fistula cutanata – ce prezinta doar un inconvenient de ordin
estetic; fistula faringo-cutanata, deschisa cu un capat in faringe, iar cu
celalalt la piele. Prin aceasta fistula faringo-cutanata se scurge la piele
saliva in timpul masticatiei.

37.Dezvoltarea santurilor exobrahiale si a pungilor endobrahiale.

Pungile branhiale externe

Pungile branhiale externe, in general dispar fara a lasa urme, exceptie face
numai prelungirea dorsala a primei pungi branhiale externe, care formeaza
epiteliul ectodermal de la nivelul canalului auditiv extern si de asemenea
epiteliul ectodermal, care acopera fata externa a timpanului. In ceea ce priveste
pavilionul urechii, el este format de catre extremitatile posterioare ale mugurilor
maxilari si mandibulari.

Pungile branhiale interne

Punga branhiala interna I

Punga branhiala interna I se alungeste si devine canal tubo-timpanic.


Extremitatea anterioara a canalului tubo-timpanic va deveni epiteliul trompei lui
Eustachio, in timp ce extremitatea sa posterioara va deveni epiteliul casei
timpanului, care acopera fata interna a timpanului si epiteliul antrului
mastoidian. Toate aceste epitelii sunt endodermale.

Punga branhiala interna II


Punga branhiala interna II este in cea mai mare parte a sa incorporata in faringe.
Din prelungirea sa anterioara ia nastere fosa tonsilara. In luna a treia de viata
intrauterina, in partea profunda a acestei fose, care corespunde centrului ei apare
tuberculul tonsilar, care este de fapt primordiul tonsilei palatine.

In luna a patra i.u., tuberculul tonsilar printr-un proces de inmugurire da nastere


la circa 8 –10 muguri, care se infunda in mezenchimul vecin. Odata inglobati,
fiecare din acesti muguri incep a se divide.

Celulele de la suprafata mugurilor mor si treptat acesti muguri solizi sunt


transformati in cripte tonsilare, care in luna a cincea i.u., sunt invadate de tesut
limfoid. In luna a sasea i.u., acestia se organizeaza in formatiuni rotunde numite
foliculi limfatici. Mentionam ca in luna a cincea i.u., din mezenchimul
inconjurator se formeaza atat capsula tonsilei, cat si stroma sa. Lumenul pungii
branhiale interne a II-a, la adult ramane sub forma recesului supratonsilar. Din
partea anterioara a tuberculului tonsilar, initial se dezvolta plica triunghiulara.

Punga branhiala interna III

Punga branhiala interna III evolueaza, atat prin prelungirea anterioara, cat si prin
cea posterioara. Prelungirea anterioara a pungii branhiale interne III creste, se
alungeste in sens caudal, formand un canal – canalul timofaringian, in
saptamana 6 i.u. Ulterior canalul timofaringian pierde lumenul, devenind un
cordon plin – in saptamana 7 i.u. Extremitatea sa inferioara se dilata si devine
tubercul timic. Cordonul dispare si ramane numai tuberculul timic, care pierde
legatura cu originea.

Deoarece mugurele timic, atunci cand se formeaza este situat in vecinatatea


sinusului cervical a determinat pe unii autori mai moderni, sa considere ca la
formarea corticalei timusului, ar participa si ectodermul sinusului cervical.

Tuberculul timic odata desprins de originea sa, se ancoreaza de pericard, care in


aceasta faza ocupa o pozitie inalta (cervicala). Timusul ancorat de pericard, va
incepe sa coboare odata cu pericardul .

In saptamana 8 i.u., timusul trece anterior de canalul transvers, care uneste intre
ele vv. precardinale, canal ce va forma v. brahiocefalica stanga. La acest nivel
are loc si fuziunea celor doi tuberculi timici. Ulterior timusul format prin
fuziune, patrunde in torace si se aseaza retrosternal.

In saptamana 10 i.u., printr-un proces de inmugurire se formeaza acinii


timusului, care sunt inconjurati fiecare de o retea vasculara. Prin proliferarea
acinilor se formeaza o retea sincitiala, in care in luna a treia i.u., vor patrunde
limfocite T sau timocite, provenite din sacul vitelin printr-un proces
chemotactic.

In saptamana 12 i.u., fiecare lobul timic are 0,5 – 2 mm diametru, cu structura


bine definita: corticala si medulara. In ceea ce priveste medulara timusului,
aceasta este de origine endodermala si se caracterizeaza prin prezenta
corpusculilor Hassal. In privinta, originii corpusculilor Hassal sunt descrise doua
ipoteze:

Dupa unii autori, se formeaza pe seama mezenchimului de la nivelul capsulei, ce


inconjoara timusul sau din mezenchimul septurilor timice.

Dupa alti autori, corpusculii Hassal se formeaza pe seama endoteliului


capilarelor degenerate din medulara timusului.

Timusul este o glanda, ce se mentine pe intreaga perioada de crestere a


organismului. Maximum de dezvoltare este la varsta de 7 ani, apoi incepe sa
regreseze lent.

La varsta adultului, timusul este inlocuit cu tesut adipos, devenind corpus


timicum adiposum, dar nu dispare in totalitate. Chiar si la varste inaintate mai
pot exista insule de tesut timic.

Extremitatea posterioara a pungii branhiale interne III da nastere spre sfarsitul


saptamanii 5 – inceputul saptamanii 6 i.u., primordiului glandelor paratiroide
inferioare numite si externe sau timice.

La sfarsitul saptamanii 6 – inceputul saptamanii 7 i.u., glandele paratiroide


inferioare parasesc locul de origine si se aseaza alaturi de tuberculul timic, cu
care coboara catre partea inferioara a glandei tiroide, mai precis spre viitorul lob
lateral tiroidian, polul sau inferior.

Uneori, ele pot cobori in continuare cu timusul spre toracele superior. La nivelul
acestor paratiroide coborate in torace se localizeaza neoplasmele paratiroidiene.
Evolutia pungii branhiale endodermale III poate fi uneori anormala si da nastere
la o malformatie, cunoscuta sub numele de sindromul di George, care consta in
aplazia timusului, deci neformarea timusului insotita de absenta congenitala a
glandelor paratiroide inferioare.

Sindromul di George se caracterizeaza prin: predispozitii la infectii;


hipoparatiroidie, hipoplazia tiroidei; anomalii la nivelul cavitatii bucale;
despicatura piramidei nazale, precum si defecte cardiace.
Punga branhiala interna IV

Lumenul ei la adult ramane sub forma santurilor piriforme sau laringo-


faringiene, situate de o parte si alta a fetei posterioare a laringelui.

Extremitatea posterioara a celei de-a patra pungi branhiale interne, da nastere, in


saptamana 5 –6 i.u., la primordiile glandelor paratiroide superioare numite si
interne sau tiroidiene. Aceste glande nu isi modifica substantial pozitia initiala,
ele ramanand in contact cu polul superior al lobilor glandei tiroidiene. Epiteliul
partii dorsale a pungilor branhiale interne III si IV, in saptamana 5 i.u.
prolifereaza si formeaza mici noduli. Mezenchimul vascular se va dezvolta in
interiorul acestor noduli formand capilarele sangvine.

Celulele principale ale celor patru glande paratiroidiene apar in saptamana 7-8
i.u, deci in perioada embrionara si devin active inca de la inceputul perioadei
fetale (L3 i.u.) intervenind in metabolismului calciului; celulele acidofile apar
mai tarziu, dupa nastere intre 5 – 7 ani.

Punga branhiala interna V

Punga branhiala interna V , rudimentara, are un canal comun cu punga branhiala


interna IV numit canal faringo-branhial. Ea da nastere in saptamana 5-6 i.u.,
unei formatiuni numite corp ultimo-branhial. Acesta, in saptamana 7 i.u,
patrunde in glanda tiroida si formeaza celulele parafoliculare – celulele “ C “ ,
care se gasesc printre foliculii tiroidieni. Ele secreta calcitonina. La formarea
acestor celule participa si structuri migrate din celulele crestei neurale.

Punga branhiala interna VI – abia schitata, dispare fara urme.

38.Malf arcuri brahiale:


1.Sinus sau chist auricular congenital –pot apare intr-o zona triunghiulara de la
nivelul pielii, anterior de pavilionul urechii sau la nivelul lobului urechii.

2.Fistula branhiala – se caracterizeaza prin aparitia unui canal anormal care in


interior se deschide intratonsilar, iar exterior pe partea laterala a gatului, datorita
persistentei unei parti din santul branhial intern.

Studii recente sustin ca fistula sinusului piriform se datoreaza persistentei


resturilor corpului ultimo-branhial.
3.Vestigii branhiale - se datoreaza persistentei cartilajelor arcurilor branhiale,
care in mod normal dispar. Acestea apar frecvent anterior, la nivelul treimii
inferioare a m. sternocleidomastoidian.

4.Tesut timic accesor – caz in care persista portiuni izolate de tesut timic, de
obicei asociat cu glanda paratiroida inferioara, cu care poate fi conectat prin
benzi fibroase.

5.Glanda paratiroida ectopica – reprezinta o localizare anormala a glandelor


paratiroide. Cele superioare pot sa fie localizate in locul celor inferioare. Uneori,
glandele inferioare nu coboara si se gasesc la nivelul bifurcatiei arterei carotide
comune.

6.Glandele paratiroide supranumerare – rezulta probabil prin diviziunea


primordiilor glandei paratiroide.

39.Dezv campului mezobrahial:


In saptamana a 5-a i.u., pungile branhiale interne delimiteaza in ansamblul lor
un spatiu triunghiular, cu varful catre stomodeum numit campul mezobranhial.

La nivelul extremitatii anterioare a arcului I, de o parte si alta se gaseste


proeminenta linguala sau tuberculul lingual lateral. Pe linia mediana, intre aceste
formatiuni se afla tuberculul lingual median sau impar, care este situat exact pe
linia mediana, ce corespunde unirii extremitatii anterioare ale arcurilor branhiale
I stang si drept.

Intre extremitatile anterioare ale arcurilor branhiale stang si drept pe linia


mediana exista o alta proeminenta numita copula. Intre tuberculii linguali impar
si copula se descrie un orificiu numit foramen caecum.

Intre extremitatile anterioare ale arcurilor branhiale III si IV pe linia mediana se


afla o alta proeminenta numita eminenta hipobranhiala. Posterior de ea se afla
furcula – primordiul epiglotei. Posterior de furcula se descrie santul laringo-
traheal, care de fapt este primordiul orificiului numit aditus laringis, prin care
laringele comunica cu faringele. Pe marginile laterale ale santului laringo-
faringian se observa doua proeminente – proeminentele aritenoide, care vor da
nastere la cele doua cartilaje aritenoide.

Regiunea branhiala dupa ce a contribuit la formarea diferitelor structuri devine


faringe definitiv.

40.Dezv rinichiilor si malformatiile:


Mezodermul intermediar se va segmenta ca şi cel paraaxial în nişte structuri
(somite). Diviziunile acestui mezoderm se numesc nefrotoame.
Primele apar în regiunea craniană şi astfel, aici se va dezvolta primul rinichi –
pronefros.
În dreptul somitelor se formează câteva vezicule pronefrotice.
Pronefrosul din regiunea cervicală nu devine funcţional la om (nu secretă urină).
Veziculele pronefrotice se deschid într-un canal – ureter primar care se deschide
la rândul lui în cloacă.
Veziculele pronefrotice dispar în aceeasi succesiune în care s-au format (cranio-
caudal). Ceea ce rămâne este ureterul primar.

Al doilea rinichi se numeşte mezonefros (rinichi toracic).

- Din vecinătatea diafragmului şi până la cloacă se formează corpul lui


Wolff.
- În partea medială se formează schiţa gonadică, iar în partea laterală apar
veziculele mezonefrotice.
- Spre deosebire de cele pronefrotice, la veziculele mezonefrotice vin
ramuri din aortă care se capilarizează – schiţa capsulei Bowman.
- Mezonefrosul spre deosebire de pronefros, este funcţional.
- Veziculele mezonefronice dispar după ce secretă urină puţin timp.
- Corpul lui Wolff este legat de peretele posterior al trunchiului prin mezoul
corpului lui Wolff.
- Este legat totodată de diafragm prin ligamentul frenic, iar extremitatea
inferioară este legată de cloacă prin ligamentul cloacal.
- Rinichiul definitiv este metanefrosul.
- -Din ureterul primar se desprind 2 muguri – muguri ureterali – care se
îndreaptă spre o masă compactă de mezoderm – blastem metanefrogen –
care se găseşte în regiunea sacrată.
- Între diferitele structuri are loc un fenomen de inducţie reciprocă.
- Între mugurele ureteral şi blastemul metanefrogen are loc această inducţie
reciprocă.
- Astfel, sub influenţa blastemului metanefrogen, mugurele ureteral se
divide, iar sub influenţa mugurelui uretral, blastemul începe să se
diferenţieze.

41. Dezv cailor urinare + malformatii

Mugurele ureteral secundar se împarte în 3 tubi – calicele mari.

- Aceşti tubi se împart în tubi de ordin III care formează calicele mici.
- Acestea se împart în tubi de ordin IV şi asa mai departe până la a 16-20 a
generaţie de tubi.
- Fiecare generaţie de tubi nou formată, se „coafează”cu o porţiune din
blastemul metanefrogen.

Ultima generaţie de tubi, împreună cu fragmentul din blastemul metanefrogen


corespunzător, formează nefronul.
MALFORMAŢIILE APARATULUI UROGENITAL

1. Agenezia renală:

• lipsa de dezvoltare a rinichilor


• unilaterală – compatibilă cu viaţa
• bilaterală – incompatibilă cu viaţa
• se asociază cu o cantitate mai mică de lichid amniotic – oligohidramnios
• rezultă din lipsa de interacţiune dintre mugurele ureteral şi blastemul
metanefrogen; daca această lipsă de interacţiune nu cuprinde tot rinichiul,
ci numai un segment al său, se formează chisturi cu urină – rinichiul
polichistic.

42. Dezv gonadelor:


Dezvoltarea testicolului-sub influența TDF( testis determining factory) :incepe
diferentierea testicolului,cordoanele corticale degenereaza si se vor transforma
in tesut conj care va alcătui albugineea testicolului;cordoanele sexuale medulare
persista si se vor transforma in tubi seminiferi (celule sterolli). Celulele sterolli
incep sa secrete o Substanța care va distruge ducele lui Muller. Daca nu mai
exista cordoane corticale sexuale si nici ducele lui Muller,vor ramane
cordoanele sexuale medulare care se vor transforma in tubi seminiferi. Din
uretra vor lua naștere 3 muguri: Mugurele prostatic,ceilalti 2 muguri vor forma
glandele bulbo-uretrale -coborârea testicolului

Gonadele feminine se dezvolta din trei surse: epiteliul mezodermal(mezoteliu) –


care acopera peretele posterior al cavitatii celomice; mezenchimul subadiacent
acestuia ; celulele germinale(gonocitele) primordiale.
- Dezvoltarea viitoarei gonade apare in saptamana a 5-a ca o ingrosare a
epiteliului mezodermal pe versantul medial al mezonefrosului. Aceasta
proliferare ca si mezenchimul subadiacent determina creasca gonadala. La acest
nivel ajung in saptamana a 6-a gonocitele primordiale, sub a caror inductie
morfogenetica se formeaza cordoanele sexuale primare.
- Structura ovarului incepe sa se schiteze in saptamana a 10-a. Epiteliul
germinativ de origine mezoteliala isi reia activitatea determinand formarea
cordoanele sexuale secundare, numite cordoanele corticale. Din saptamana a 16-
a cordoanele corticale se fragmenteaza in agregate celulare mai mici, care
inconjoara o ovogonie > folicul primordial

43. Dezv gonoforiilor

Morfogeneza gonoforului masculin.

Se caracterizeaza prin persistenta canalului lui Wolff, sub influenta hormonilor


fetali testiculari si prin regresia canalului lui Muller. Canalul lui Wolff are o
evolutie diferentiata in raport cu pozitia gonadei: - portiunea supragenitale
sufera un proces de atrofie, care duce la persistenta unui rest embrionar, numit
hidatida pediculata; - portiunea genitala a canalului lui Wolff da nastere ductelor
eferente si epididimului; - portiunea subgenitala a canalului lui Wolff formeaza
ductul deferent, ampula diferentiala, vezicula seminala si canalul ejaculator. De
mentionat faptul ca portiunea subgenitala a mezonefrosului formeaza si o serie
de resturi embrionare atasate cozii epididimului, numite ductele aberante ale lui
Haller si organul lui Giraldes

44. Dezv organelor genitale externe:

1.Stadiul indiferent, apare la primele schite ale sist. genital(sapt 4) si nu prezinta


diferente morfologice intre org. genitale si gonade,desi sexul e stabilit o data cu
fecundatia.

2.Stadiul de diferentiere(sapt 7) Penisul o data cu sist urinar dintr-o portiune a


mezodermului (nefrotom). (S7) Testiculul-(s7);

-migrarea celulelor germinAle primordiare la creste genitale-cel mezodermice


prolifereaza

-(s26) se produce testosteron, testiculul si articuleaza cu scrotul

-
45. Malf ale sistemului genital

46. Frontalul- fete:


are 3 feţe, 3 margini şi sinusul frontal (cavitate).
a) Faţa anterioară a frontalului
-sutura metopica,deasupra bosa central(glabella), deasupra ophryon
b) Faţa inferioară a frontalului
-formeaza planseu orbitar, o depresiune pentru etmoid(lama ciuruita)
-are impresiuni digitale si eminente mamilare
-prezintă median o proeminenţă – spina nazală a frontalului.
-se articulează cu oasele proprii ale nasului.
c) Faţa posterioară a frontalului
-un orificiu central inferior– gaura oarbă (foramen caecum) prin care trece o
prelungire a durei mater.
-deasupra, pleacă o creastă care se transformă într-un şanţ în care se află sinusul
longitudinal superior

47. Frontal- margini si sinusul frontal:


d)Marginea anterioară a frontalului
- median o suprafaţă neregulată intern se art cu oasele nazale, iar extern se art cu
apofizele montante ale maxilarului
-de o parte si de alta, 2 suprefeţe curbe concave în jos arcade
sprâncenare.prezinta o depresiune numită canalul supraorbitar. Prin el trec
nervul supraorbitar (frontalul extern) şi vasele supraorbitare.
e) Marginea superioară a frontalului
Se articulează cu parietalul, formând sutura coronară
f) Marginea posterioară a frontalului
Se articulează cu aripile mici ale sfenoidului. Au formă de piramidă cu vârful în
sus şi prezintă 3 pereţi şi o bază.
48.Parietalul:
(2 fete, 4 m, 4ung)
Fata exocraniana
-2 bose parietale; orificiu pt vena emisara;
-2 linii - insertia temporalului
Fara endocraniana
-brazdata de santuri de artera meningee super; se aseamana cu nervurile unei
frunze de smochin;
-orificiu inconstant pt.vena lui santorini;
-marg ant-sutura coronariana;
-marg super-sutura sagitala;
-marg post-sutura lambdoida;
-unghiuri: bregna, lambda; asterion, pterion.

49.Etmoidul lama verticala si lama orizontala:


a) Lama verticală
• Este împărţită de cea orizontală în 2 porţiuni inegale:
- Superior – apofiza crista gali pe care se inseră coasa creierului
- O porţiune inferioară – lama perpendiculară
• Lama perpendiculară ia parte la formarea septului nazal şi se articulează
posterior cu sfenoidul, inferior cu maxilarul şi anterior cu cartilagiile
cloazonului (septului).
b) Lama orizontală (ciuruită)
Este împărţită de cea verticală în 2 jumătăţi egale care sunt mai scobite anterior
unde formează depresiunile olfactive, unde stau bulbii olfactivi.
Prezintă orificii pe unde trec ramurile nervului olfactiv. Dintre acestea, 2 sunt
mai mari:
Unul pe laturile cristei gali – fanta etmoidală prin care trece o prelungire a durei
mater
Altul extern – gaura etmoidală prin care trece nervul nazal intern şi artera
etmoidală anterioară.

50. Etmoid- labirint etmoidal:


Masele laterale
• Au formă aproximativ cubică cu 6 feţe:
 Faţa externă – participă la formarea peretelui intern al orbitei.
• Este foarte sfărâmicioasă – se numeşte lama papiraceae sau os planum
• Se articulează superior cu frontalul, inferior cu maxilarul, anterior cu osul
lacrimal şi posterior cu sfenoidul şi palatinul.
 Faţa internă – de aici se desprind 2 lame osoase răsucite pe axul lor –
cornetele nazale superioare şi mijlocii.
• Cornetele nazale prezintă o faţă internă care priveşte spre septul nazal şi
o faţă externă ce delimitează cu masele laterale nişte spaţii – meaturi.
• În meatul superior se deschid celulele etmoidale posterioare.
• În meatul mijlociu se deschid celulele etmoidale anterioare, sinusul
maxilar superior şi frontal.
• Faţa internă mai prezintă:
 o extremitate anterioară – cap
 o extremitate posterioară – mai subţire – coadă
 o margine superioară – se lipeşte de etmoid
 o margine inferioară – răsucită pe axul ei.
 Faţa superioară – prezintă semicelule completate de osul frontal –
celulele fronto-etmoidale. Între aceste celule există 2 şanţuri care
formează împreună cu cele de pe osul frontal 2 canale:
 Canalul etmoidal anterior – n. nazal intern (etmoidal anterior) şi a.
etmoidală superioară.
 Canalul etmoidal posterior – a. etmoidală posterioară şi n.
sfenoetmoidal Luschka.
 Faţa inferioară prezintă dinăuntru în afară:
 Cornetul mijlociu – extremitatea lui inferioară
 Meatul mijlociu
 O suprafaţă rugoasă – se articulează cu maxilarul
 O apofiză unciformă – se articulează cu cornetul inferior.
• Cornetele superior şi mijlociu fac parte din etmoid, cornetul inferior este
os separat care face parte din viscerocraniu.
 Faţa anterioară – prezintă semicelule completate de osul lacrimal
 Faţa posterioară – se articulează cu sfenoidul şi palatinul.

51.Sfenoid- corp:
Corpul – formă aproximativ cubică cu 6 feţe:
a) Faţa superioară – prezintă dinainte înapoi:
O suprafaţă patrulateră – jugum sfenoidal. Acesta prezintă anterior o spină –
crista cribrosa care se articulează cu crista gali.
Jugumul prezintă extern 2 şanţuri olfactive care continuă jgheaburile olfactive
ale etmoidului.
Înapoi, jugumul prezintă o proeminenţă – limb sfenoidal care îl separă de şanţul
chiasmatic în care stă chiasma optică. Şanţul, la cele 2 extremităţi prezintă
găurile optice prin care trec n. optic şi a. oftalmică.
Şanţul, are pe linia mediană o proeminenţă – tuberculul pituitar.
Înapoia şanţului chiasmatic – o depresiune numită şeaua turcească care este
delimitată posterior de o lamă patrulateră – dorsum sellae.
Şeaua turcească prezintă la extremitatea posterioară, nişte apofize clinoide
posterioare, iar la extremitatea anterioară, apofizele clinoide anterioare.
Lama patrulateră, prezintă 2 şanţuri: superior pentru n. III şi inferior pentru n. VI
b) Faţa inferioară
• Are pe linia mediană – creasta sfenoidului ce se articulează cu vomerul.
Între sfenoid şi vomer există o articulaţie – schindiliza sfeno-vomeriană.
• De o parte şi alta a acestei creste, avem 2 şanţuri care prin suprapunerea
apofizei vaginale a pterigoidului şi a lamei verticale a palatinului,
delimitează canalele pterigo-palatine prin care trece a. pterigo-palatină şi
n. faringian Bock.
d) Faţa anterioară
• Prezintă pe linia mediană o creastă sfenoidală anterioară, care împreună
cu creasta de pe faţa inferioară, delimitează o proeminenţă – ciocul sau
rostrumul sfenoidal.
• De o parte şi alta a ciocului, există 2 şanţuri care fac parte din fosele
nazale, iar în afara lor, orificiile de deschidere ale sinusurilor sfenoidale.
• Cel mai extern, avem 2 suprafeţe neregulate care se articulează cu masele
laterale ale etmoidului.
• d) Faţa posterioară
• Se articulează cu occipitalul – sincondroza sfeno-occipitală.
• Feţele laterale servesc ca bază de implantare pentru aripile mari.
• Între aripile mari şi seaua turcească, există un şanţ – şanţul sinusului
cavernos (carotidian) unde stau sinusul cavernos, a. carotidă internă, n.
III, IV, V şi VI

52. Sfenoid- aripi mici + apofiza pterigoida:


. Aripile mici
• Se desprind din partea antero-superioară a corpului.
• Au formă triunghiulară.
• Baza lor este străbătută de gaura optică.
• Vârful lor se mai numeşte apofiza enziformă sau xifoidiană.
• Între aripile mici şi mari, se delimitează un orificiu – fisura orbitară
superioară sau fanta sfenoidală. Pe aici trec n. III, IV, VI, ramurile
n.oftalmic (nazal, frontal şi lacrimal), vena oftalmică şi o arteriolă, ram
din meningeea anterioară.
Apofizele pterigoide
• Se desprind de pe faţa inferioară a corpului
• Au o bază superior care este străbătută de un canal cu direcţie antero-
posterioară – canalul pterigoidian (vidian)
• Au o lamă internă şi una externă între care se delimitează fosa pterigoidă
sau groapa pterigoidă. Aici se inseră m. pterigoidian intern.

53. Sfenoid- aripi mari


Aripile mari
În număr de 2, se desprind de pe faţa laterală a corpului sfenoidului
Prezintă o faţă postero-superioară în raport cu emisferele cerebrale – prezintă
eminenţe mamilare şi impresiuni digitale.

54.Sfenoid: sinusul sfenoidal:


Sinusurile sfenoidale:
• În interiorul corpului – 2 cavităţi aproximativ cubice, de formă şi
dimensiuni neregulate – sinusuri sfenoidale.
• Peretele superior – vine în raport cu hipofiza prin intermediul şeii turceşti
• Peretele inferior – raport cu fosele nazale
• Peretele extern – raport cu şanţul carotidian
• Peretele intern – format de un sept
• Peretele posterior – raport cu occipitalul
Peretele anterior – prezintă orificiul de deschidere al sinusulu

55. Occipitalul, fata endocraniana:


Faţa endocraniană a porţiunii bazilare
• Vine în raport cu faţa anterioară a bulbului şi a punţii.
• Prezintă pe linia mediană un şanţ care corespunde trunchiului cerebral.
Faţa endocraniană a solzului
• Prezintă central o depresiune numită protuberanţa occipitală internă în
care avem un confluent venos – „teascul venos al lui Herophile”.
• De la protuberanţa occipitală internă, pleacă în sus un şanţ unde stă
sinusul venos longitudinal superior. Tot de aici, pleacă lateral 2 şanţuri
laterale unde stă porţiunea orizontală a sinusurilor venoase laterale. În jos
pleacă creasta occipitală internă care, în partea inferioară se bifurcă şi
cuprinde între liniile de bifurcare o fosetă – foseta vorniană.
• Aceste şanţuri, împreună cu creasta, delimitează 4 depresiuni:
 2 superioare – fose cerebrale care vin în raport cu lobii occipitali ai
emisferelor cerebrale.
 2 inferioare – fose cerebeloase – raport cu cerebelul.

56. Occipital- fata exocraniana:


a) Faţa exocraniană
• Prezintă la nivelul porţiunii bazilare, la unirea 2/3 anterioare şi 1/3
posterioare, o proeminenţă – tuberculul faringian (pe el se inseră
aponevroza faringiană).
• De o parte şi alta a tuberculului faringian, există 2 suprafeţe rugoase
pentru inserţia muşchiului mare şi mic drept anterior ai capului.
• În faţa tuberculului faringian avem foseta naviculară (scafoidă), în fundul
căreia este foseta faringiană.
• De o parte şi alta a găurii occipitale, avem 2 suprafeţe occipitale – condilii
occipitali care se articulează cu prima vertebră cervicală.
Anterior de condili avem gaura condiliană anterioară (canalul hipoglos).
Posterior, este gaura condiliară posterioară prin care trec o venă şi o
arteră, ram din meningeea posterioară

• Faţa exocraniană a solzului, prezintă protuberanţa occipitală externă.


De aici pleacă o creastă occipitală externă. Lateral, pleacă 2 linii curbe
concave în jos – liniile nucale superioare pe care se inseră 4 muşchi
(TOSS – trapez, occipital, splenius şi sternocleidomastoidian).
• De la 1/2 pleacă lateral liniile nucale inferioare pe care se inseră marele şi
micul drept posterior ai capului.
• Pe suprafaţa dintre cele 2 linii nucale, se inseră muşchiul oblic superior şi
mare complex.

57.Occipital- margini si unghiuri.


Marginile superioare – în număr de 2 – se articulează cu parietalele –
sutura lambdoidă.
Marginile inferioare – în număr de 2 – se articuelază cu marginea
posterioară a stâncii temporalului.
• Între marginea posterioară şi creasta stâncii, se delimitează un orificiu –
gaura ruptă posterioară (gaura jugulară).
• Fiecare din cele 2 margini prezintă câte o proeminenţă – apofiza jugulară
a occipitalului, respectiv a temporalului. Pe aceste 2 proeminenţe se
prinde un ligament în formă de „V” cu deschiderea posterior – ligamentul
jugular. El împarte gaura ruptă posterior în 3 compartimente:
- Antero-intern – trece sinusul venos pietros inferior şi nervul IX.
- Mijlociu – (între cele 2 braţe ale „V”- ului) pe unde trec nervul X,
XI şi artera meningee posterioară.
- Postero-extern pe unde trece vena jugulară internă
Unghiul superior – pătrunde între cele 2 oase parietale în dreptul punctului
lambda
2 unghiuri laterale – pătrund între parietal şi solzul temporalului la nivelul
punctului asterion.
Unghiul inferior – se articulează cu sfenoidul

58.Stanca temporalului-fete endocraniene

• Formă de piramidă patrulateră cu 4 feţe, 4 margini, o bază şi un vârf


• Feţele superioare (două) sunt situate endocranian:
- Una antero-superioară – cerebrală
- Alta postero-superioară - cerebeloasă
Faţa antero-superioară:
• În partea internă – o fosetă gasseriană – ggl. lui Gasser
• La unirea 2/3 interne cu 1/3 externe – eminenţa arcuată
• Între foseta gasseriană şi eminenţa arcuată – un orificiu mai mare –
hiatusul lui Fallope prin care trece n. pietros superficial
• În jurul hiatusului lui Fallope, există 2-3 hiatusuri accesorii mai mici prin
care trec: micul n. pietros superficial şi marele şi micul n. pietros profund,
ramuri din n. Jacobson, ram din n.IX.
• Porţiunea din faţa eminenţei arcuate – tegmen timpani care formează
plafonul casei timpanului.
Faţa postero-superioară
• Prezintă intern un şanţ pentru sinusul venos pietros inferior
• La unirea 1/3 interne cu 2/3 externe – meatul auditiv intern prin care trec
n. VII, VII’ (intermediarul lui Wriesberg – componenta senzitivă a n. VII)
şi n. VIII, în ordine de sus în jos.
• La 5-6 mm în afară – foseta subarcuată prin care trece o prelungire a
durei mater
• La 10 mm în afara găurii auditive (meatului auditiv intern) – foseta
uncveală prin care trece o prelungire a labirintului membranos –
apeductul vestibulului
• Cel mai extern – un şanţ larg prin care trece porţiunea verticală a sinusului
venos lateral.

59. Stanca temporalului – fete exocraniene:


Faţa antero-inferioară:
• Mascată în porţiunea externă de osul timpanal
• Este vizibilă numai intern, unde formează patul porţiunii cartilaginoase a
trompei lui Eustache
• Are o porţiune postero-externă, una mijlocie şi una antero-internă.
 Porţiunea postero-externă:
• Extern – o apofiză rotunjită – apofiza mastoidă. Aceasta are o faţă externă
unde se inseră SCM şi o faţă internă cu 2 şanţuri:
- unul extern – burta posterioară a digastricului
- altul intern – format de a. occipitală
• în interiorul apofizei mastoide – o cavitate cubică – antrum mastoidian –
comunică cu urechea medie printr-un canal – aditus ad antrum
• anterior şi intern de mastoidă există altă apofiză – apofiza stiloidă pe care
se inseră buchetul lui Riolan (3 muşchi şi 2 ligamente):
- muşchii: stilofaringian, stiloglos, stilohioidian (F.G.H.)
- ligamentele: stilohioidian şi stilomaxilar
• între mastoidă şi stiloidă există un orificiu – gaura stilomastoidiană prin
care iese din craniu n.VII şi intră a. stilomastoidiană.
 Porţiunea mijlocie: - reprezentată de fosa jugulară. Aici stă golful venei
jugulare interne
 Porţiunea antero-inferioară:
• Anterior de fosa jugulară – un orificiu rotunjit – orificiul inferior al
canalului carotidian pe unde intră în stâncă a. carotidă internă
• Pe peretele extern al acestui orificiu este un orificiu mai mic pentru n.
carotico-timpanic
• Între fosa jugulară şi orificiul inferior al canalului carotidian, există o
creastă osoasă pe care se observă un orificiu pentru n. lui Jacobson
• Intern, această creastă se bifurcă, dând naştere fosetei piramidale în care
stă ggl. lui Andersch
 Porţiunea antero-internă este rugoasă – m.peristafilin intern.

60.Stanca temporalului- margini:


a) Marginea superioară:
• Se află la intersecţia dintre faţa antero- şi postero-superioară
• Cel mai intern – un şanţ pentru n. VI
• Mai extern – depresiune trigeminală dată de rădăcinile n. trigemen
• Mai extern – o creastă ascuţită pe care se prinde cortul cerebelului
• Cel mai lateral – un şanţ în care stă sinusul venos pietros inferior
b) Marginea anterioară:
• La intersecţia feţelor antero-superioară şi antero-inferioară
• Este vizibilă numai intern
c) Marginea inferioară: - la intersecţia feţelor antero-inferioară şi postero-
inferioară
d) Marginea posterioară:
• La intersecţia feţelor postero-inferioară cu postero-superioară
• Prezintă:
- intern o suprafaţă care se articulează cu occipitalul;
- foseta piramidală în care stă ggl. lui Andersch;
- o suprafaţă care delimitează cu occipitalul gaura ruptă posterioară
– v.jugulară internă, n. IX, X, XI.
- cel mai extern, se articulează cu occipitalul
• Baza – situată postero-extern – reprezentată de apofiza mastoidă şi
suprafaţa de os vecină.
• Vârful stâncii – situat antero-intern, într-un spaţiu cuprins între stânca
temporalului, corpul sfenoidului şi aripa mare a sfenoidului. Între ele, se
delimitează gaura ruptă anterioară care este divizată de o mică spină
(lingula) într-o porţiune internă care este vârful stâncii şi una externă –
gaura ruptă anterioară.
• Prin vâfrul stâncii iese a. carotidă internă, iar prin restul găurii, n.vidian şi
a.vidiană.
61. Solzul temporalului
Solzul temporalului
• Este împărţit de apofiza zigomatică în 3 porţiuni:
- Una superioară – verticală
- Una inferioară – orizontală
- Una situată înapoia meatului acustic extern – porţiunea
retromeatică
Apofiza zigomatică:
• Este situată în centrul solzului şi prezintă: o bază (posterior), un vârf
(antrior), 2 feţe şi 2 margini.
• Baza are 2 rădăcini: una longitudinală (se continuă cu linea temporalis) şi
una transversală (condilul temporalului).
• Vârful este tăiat pieziş ca un ac de seringă şi se articulează cu osul malar.
• Prezintă o faţă internă şi alta externă.
• Are o margine superioară pe care se inseră aponevroza temporală şi o
margine inferioară.
Porţiunea verticală (superioară):
• Are 2 feţe şi o circumferinţă.
• Faţa externă – exocraniană – se inseră m. temporal.
• Faţa internă – endocraniană – prezintă ramificaţii ca nişte frunze de
smochin date de a. meningee mijlocie.
• Circumferinţa – se articulează anterior cu aripa mare a sfenoidului şi
superior cu osul parietal.
Porţiunea inferioară a solzului are formă triunghiulară cu vârful intern şi baza
extern. Are 2 feţe şi un vârf:
a) Faţa superioară – endocraniană – formată de tegmen timpani.
b) Faţa inferioară – exocraniană:
Prezintă anterior o suprafaţă triunghiulară cu vârful anterior – planum
subtemporale. Această porţiune e separată de porţiunea verticală a solzului
printr-o creastă antero-posterioară – linea temporalis
Posterior de planum subterporale – proeminenţă semicilindrică – condilul
temporalului.
Posterior de condil – cavitatea glenoidă a temporalului.
Porţiunea retromeatică a solzului:
• Este între conductul auditiv extern şi mastoidă
• Superior prezintă o creastă care se continuă posterior cu linea temporalis
• Conductul auditiv extern (diametru de 15-16 mm) are preţii anterior şi
inferior formaţi de osul timpanal, iar superior şi posterior de solzul
temporalului.
• Intern, conductul prezintă un şanţ – sulcus timpanicus – se inseră
membrana timpanului.
• Postero-superior de orificiul conductului auditiv extern – o proeminenţă –
spina suprameatică a lui Henle (trepanaţii pe mastoidă)
Posterior de spina lui Henle – o fosetă perforată de multe orificii – zona
perforată retromeatică – în raport cu antrumul mastoidian

62.Osul timpanal:
Osul timpanal
• Situat sub solz şi înaintea stâncii cu care se articulează
• Formă patrulateră, cu 2 feţe, 4 unghiuri şi 4 margini.
a) Faţa anterioară – liberă şi concavă
b) Faţa posterioară:
• Se aplică pe solz – un şanţ care, împreună cu solzul, formează conductul
auditiv extern.
• În fundul conductului – un şanţ circular în care se inseră membrana
timpanului
c) Marginea superioară – se articulează cu stânca intern, iar extern cu solzul
d) Marginea inferioară – ascuţită, prezintă în porţiunea mijlocie apofiza
vaginală a stiloidei
e) Marginea externă – rugoasă – se inseră cartilajul conductului auditiv extern
f) Marginea internă – formează în partea superioară cu tegmen timpani,
orificiul extern osos al trompei lui Eustache.
63.Nervul trigemen- origine apatenta si reala:
Origine reala:
 MOTORIE – nucleul masticator (punte)
 SENZITIVA – ganglionul Gasser (stanca temporalului) – neuronul I
- nucleul senzitiv al trigemenului (II) (ncl. gelatinos spinal,
Rolando)
- talamus (III)

 VEGETATIVA – locus coeruleus (planseul ventriculului IV)

Origine aparenta:
 la joncţiunea puntii cu pedunculul cerebelos mijlociu
 două rădăcini:
– rădăcina senzitivă (externă, voluminoasă)
– rădăcina motorie (internă, mult mai subţire)

64.Nervul trigemen- traiect si raporturi:


1. In etajul posterior al craniului (loja cerebeloasă)
în partea internă a unghiului ponto-cerebelos, în triunghiul trigeminal
al lui Latarget şi Wertheimer:
anterior - marginea superioară a stâncii temporalului
posterior - cerebel
intern - istmul encefalului
2. In etajul mijlociu al craniului
- pe faţa antero-superioară a stâncii temporalului (cavum Meckeli)
– Vestibul (radacina senzitiva)
– Loja semilunara (ganglion semilunar Gasser)
– Zona celor 3 tunele (emergenta celor 3 ramuri
terminale):
 Nervul oftalmic Willis (S) – V1
 Nervul maxilar (S) – V2
 Nervul mandibular (S+M) – V3
FIECARE RAM TERMINAL ARE ATASAT PE TRAIECTUL LUI UN
GANGLION VEGETATIV PARASIMPATIC:
GANGLIONUL OFTALMIC WILLIS (V1)
GANGLIONUL MECKEL (V2)
GANGLIONUL OTIC ARNOLD (V3)
65. Nervul trigemen-anastamoze:
 numeroase anastomoze între cele 3 ramuri terminale ale lui;
 anastomoze cu nervul facial prin nervul coarda timpanului, cu auriculo-
temporalul, nervul bucal şi cei doi nervi pietroşi superficiali;
 cu glosofaringianul prin nervul lingual care se anastomozează între ei sub
mucoasa limbii, la nivelul V-ului lingual,
 cu plexul cervical superficial şi
 cu simpaticul cervical.

66. Nervul oftalmic a lui Wills


 tunelul intern al cavum Meckeli
 în peretele extern al sinusului cavernos (in raport cu n. oculomotor III,
trohlear IV, abducens VI şi cu artera carotida internă
 la câtiva mm înaintea fisurii orbitare superioare se termina prin trei ramuri
terminale:
 N. frontal
 N. nazal
 N. Lacrimal
 Ram colateral: - nervul recurent meningeal pentru
cortul cerebelului
67. Nervul maxilar V2:
 Iese din craniu prin marea gaura rotunda
 traverseaza fosa pterigopalatina – in raport cu ganglionul sfenopalatin al
lui Meckel
 se angajează prin fanta sfeno-maxilară (fisura orbitara inferioara)
 strabate şanţul şi apoi canalul suborbitar
 iese prin gaura suborbitară, luând numele de nerv suborbitar, care
constituie ramul terminal al nervului maxilar

68.Nervul mandibular V3:


 mixt, senzitiv şi motor
 Iese din craniu prin gaura ovală
 în etajul mijlociu al craniului, se găseşte în tunelul cel mai extern al
cavumului Meckeli, rădăcina senzitivă fiind situată deasupra celei motorii
 în fosa zigomatică (infratemporala), se împarte în ramurile sale colaterale
şi terminale – in raport cu ganglionul otic (Arnold), la care vin nervii mic
pietros superficial din nervul VII şi mic pietros profund din nervul IX,
care aduc filete secretorii pentru glanda parotidă

69. Nervul facial- OA si OR


OR :
 Componenta motorie – nucleul motor al facialului din punte (eminenta
teres)
 Componenta senzitivo-senzoriala – ganglionul geniculat din canalul
facialului Faloppe – 1/3 sup. a ncl. fasciculului solitar (bulb)
 Componenta parasimpatica – ncl. lacrimo-muco-nazal (Yagitta), ncl.
salivator superior (punte)
OA:
 Santul bulbo-protuberential, deasupra fosetei supraolivare
 Radacina motorie - intern
 Radacina senzitiva (nv. Intermediar Wriesberg) – extern

70.Nervul facial-traiect si raporturi:
Traiect
 PORTIUNEA INTRACRANIANA
 Etajul posterior al craniului – in unghiul ponto-cerebelos (loja
cerebeloasa)
 Conductul auditiv intern – impreuna cu nervul VIII si a. auditiva interna

 PORTIUNEA INTRAPIETROASA (APEDUCTUL FALOPPE)


IN APEDUCTUL FALOPPE (CANALUL FACIALULUI) – cu a.
stilomastoidiana
 Portiunea labirintica
 Portiunea timpanica
 Portiunea mastoidiana
 Doua unghiuri:
 Genunchiul facialului (ganglion geniculat)
 Cotul facialului
 Iese din craniu prin orificiul stilomastoidia

PORTIUNEA EXTRACRANIANA:
PATRULATERUL FACIALULUI
 PORTIUNEA INTRAPAROTIDIANA
In raport cu a. carotida externa (profund) si cu v. jugulara
externa (intre artera si nerv)

71. Nervul facial- ramuri colaterale intrapietroase:


 marele nerv pietros superficial → n. vidian → ggl. pterigopalatin → n.
Palatin posterior → m. valului palatin
 micul nerv pietros superficial → n. mic vidian → ggl. otic
 nervul muşchiului scăriţei
 coarda timpanului → urechea medie → fosa infratemporala →
anastomoza cu n. Lingual → mucoasa linguala (S) si glandele salivare
(PS)
 ramul senzitiv al conductului auditiv extern

72. Nervul facial- ramuri colaterale extrapietroase , ramuri terminale si


anastomoze:
 nervul auricular posterior – m. occipital, auricular posterior si superior
 nervul muscular suprahioidian – m. stilohioidian, m. burta posterioara a
digastricului
 ramul lingual – inconstant – m. stiloglos, glosostafilin şi mucoasa bazei
limbii, mucoasa pilierului anterior al vălului palatin şi marginea anterioară
a amigdalei palatine
Ramuri terminale:
• ram superior - temporo-facial
• ram mijlociu - transverso-facial
• ram inferior - cervico-facial
• Ramul temporal - încrucişează arcada zigomatica şi inervează muşchii
faciali superiori (ai părţii anterioare a neurocraniului şi din jurul orificiului
palpebral)
• Ramul zigomatic - merge transversal şi inervează muşchii zigomatici, ai
regiunii orbitale şi infraorbitare.
• Ramul bucal - merge orizontal pe maseter şi inervează muşchii buccinator
şi ai buzei superioare
• Ramul mandibular - inervează muşchii buzei inferioare
• Ramul cervical – descendent, inervează muşchiul platisma

Anastomoze:
 N. vestibulo-cohlear VIII – in CAI
 N. glosofaringian IX – prin marele si micul nerv pietros superficial cu cei
profunzi din IX
- prin ramul lingual al facialului cu nervul stilo-faringianului
ansa lui Haller - sub baza craniului, pe faţa externă a venei jugulare
interne
 N. trigemen V - prin nervii pietroşi, care se termină în ganglionul pterigo-
palatin şi ggl. otic de pe traiectul nervilor maxilar şi mandibular
- prin coarda timpanului - cu nervul lingual din mandibular
. prin ramul terminal temporo-facial - cu nervul auriculo-
temporal
 N. vag X - prin intermediul ramului fosei jugulare
 Plexul cervical superficial - prin ramul auricular posterior, care se uneşte
cu ramul auricular din acest plex şi cu ramul cervical transvers
 Simpaticul cervical - prin marele nerv pietros superficial, se
anastomozează cu plexul carotidian intern