ANEXA Prelucrarea Datelor Cu Caracter Personal

INTRODUCERE
Una dintre cele mai mari forţe de presiune cu care se confruntă evoluţia ţărilor şi a
uniunilor de comerţ internaţional este reprezentată de puterea şi influenţa firmelor
multinaţionale (FMN) ca parte a răspunsului acestora la globalizare.
Combinarea creşterii investiţiilor străine directe, schimbărilor tehnologice, pieţelor
financiare internaţionale şi a unei game largi de măsuri de dereglementare şi privatizare au
făcut posibil pentru firmele multinaţionale să fie printre conducătorii economiei globale.
Provocarea pentru evoluţia ţărilor şi a uniunilor de comerţ internaţional este să se
asigure că aceste companii respectă drepturile angajaţilor în fiecare loc din lume în care
influenţa lor se face simţită şi să se stabilească un dialog global între acestea şi firmele
multinaţionale.
Firmele multinaţionale joacă acum un rol important în economiile tuturor ţărilor şi
în relaţiile economice internaţionale, devenind un subiect din ce în ce mai important pentru
guverne. Prin investiţiile străine directe, asemenea firme pot aduce beneficii substanţiale atât
ţărilor de origine cât şi ţărilor gazdă prin contribuţii la utilizarea eficientă a capitalului,
tehnologiei şi resurselor umane între ţări şi pot astfel să îndeplinească un rol important în
promovarea bunăstării economice şi sociale.
Dar firmele multinaţionale, organizându-şi operaţii dincolo de cadrul lor naţional,
pot conduce la abuzuri prin concentrarea puterii economice şi la conflicte cu obiectivele de
politică naţională. Mai mult, complexitatea acestor firme multinaţionale şi dificultatea unei
percepţii clare privind structurile lor diverse, operaţiile şi politicile conduce uneori la
îngrijorare.
Astfel, ţinta comună a tuturor statelor este de a încuraja contribuţiile pozitive prin
care firmele multinaţionale pot realiza progresul economic şi social şi să minimizeze sau să
rezolve dificultăţile care pot să apară din derularea operaţiilor lor.
De când operaţiile firmelor multinaţionale s-au extins în întreaga lume, trebuie
depuse toate eforturile de a se coopera între toate statele, mai ales între ţările dezvoltate şi cele
în curs de dezvoltare, având ca obiectiv îmbunătăţirea standardelor de bunăstare şi de viaţă,
prin încurajarea contribuţiilor pozitive ale FMN şi prin minimizarea sau rezolvarea
problemelor ce sunt în legătură cu activităţile lor.
Pag. 1
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Firmele multinaţionale, şi mai ales firmele globale foarte mari, au ca structuri de
rezistenţă următoarele trei caracteristici:
1. controlul activităţilor economice în mai multe ţări
2. abilitatea de a obţine avantaje din diferenţele geografice dintre ţări şi regiuni în
dotarea cu factori şi în politici guvernamentale
3. flexibilitatea geografică, abilitatea de a dispune de resurse şi operaţii între
localităţi la scară globală
Astfel, un procent majoritar din configuraţia schimbării a sistemului economic
global este realizat de firmele multinaţionale prin deciziile lor de a investi sau nu în anumite
zone geografice.
Firmele multinaţionale, prin rolul lor devin în aceste condiţii cele mai puternice
forţe de presiune pentru adâncirea globalizării activităţii lor economice care au loc într-un
cadru dinamic, turbulent chiar în anumite perioade sau zone, în economia mondială.
Pag. 2
Capitolul 1. Evoluţia firmelor multinaţionale
1.1. Definiţia FMN
O FMN sau FTN este o companie care se angajează în investiţii străine directe
(ISD) şi care deţine şi controlează activităţile generatoare de valoare adăugată în mai mult
decât o ţară.
În general se folosesc termenii de “transnaţional” şi “multinaţional” ca având
aceeaşi semnificaţie. Primul termen a fost adoptat de Centrul Naţiunilor Unite pentru
Corporaţiile Transnaţionale (UNCTC) în 1974 la cererea câtorva ţări din America Latină care
au dorit să facă deosebirea între companiile domiciliate într-o ţară din America Latină care ar
putea investi în altă ţară, faţă de acelea care-şi au originea în afara regiunii. Al doilea termen
este preferat de către ţările dezvoltate, de oamenii de afaceri şi comunitatea academică. Cu
trecerea timpului, diferenţele metodologice au dispărut, astfel că acum ambii termeni
desemnează acelaşi lucru.
Totuşi, la nivel de analiză, există deosebiri între cei doi termeni. De exemplu, în
mediul academic, termenul de “transnaţional” este folosit pentru a desemna “o corporaţie
multinaţională care practică o strategie de integrare deplină şi organizare multi-
dimensională”1.
În concepţia altora, care folosesc termenii ca având acelaşi înţeles şi crezând că se
referă la acelaşi fenomen, singura diferenţă este că FTN este un termen folosit după 1980, iar
FMN este un termen folosit înainte de 1980.
Sunt şi academicieni care susţin că există o diferenţă majoră între cei doi termeni.
Printre aceştia este şi Carl Dassbach care dă definiţii distincte pentru cei doi termeni. Astfel, o
FMN este o întreprindere orientată în mod primar către diferite pieţe naţionale sau regiuni
diferite. Ea se caracterizează printr-o administrare descentralizată (unităţi naţionale sau
regionale care sunt în cea mai mare parte autonome de centrul de decizie principal), o
multitudine de linii de producţie (fiecare orientată spre piaţa naţională sau regională) şi multe
divizii de muncă suprapuse cu activităţi superflux deoarece fiecare unitate operează
independent faţă de celelalte.
1
Dunning, J.H. – “International Production and the Multinational Enterprise”, George Allen and Unwin, Londra,
1981, p.3
Pag. 3
Pe de altă parte, o FTN este orientată spre o piaţă mondială, sau cel puţin spre o
piaţă externă care acoperă câteva ţări sau regiuni. Administrarea este de departe mai
centralizată decât în cazul FMN, office-ul principal având un control direct mai mare asupra
unităţilor. Mai mult, o FTN se mişcă spre crearea unei singure întreprinderi cu o singură
divizie de muncă prin eliminarea activităţilor superflux şi concentrarea activităţilor în acele
ţări (regiuni, pieţe) care oferă cele mai mari avantaje în desfăşurarea activităţii.
FTN a fost, în părerea sa, un produs al organizaţiei clasice FORD dar care nu mai
este viabilă în condiţiile actuale ale competiţiei, iar o variantă a FMN cu mai puţine unităţi
naţionale ar putea fi cea mai eficientă formă.
Bineînţeles, nu se poate spune că există tipuri ideale – 100% FMN sau FTN – ele
tinzând spre aceste direcţii; iar în această lucrare, ca termen generic, voi folosi termenul de
FMN.
De asemenea, termenii de “antrepriză”, “firmă”, “corporaţie”, “societate” sau
“companie” tind să fie sinonimi, deşi este recunoscut că fiecare are o conotaţie legală
specifică; iar termenul de “global” are un înţeles mai specific, referindu-se la o companie care
se angajează în activităţi lucrative în fiecare din regiunile majore ale lumii şi care urmăreşte o
strategie de integrare a acestor activităţi.
Definiţia dată la început este una generală şi larg acceptată, dar trebuie ţinut cont şi
de faptul că pe lângă activitatea lucrativă o FMN se angajează într-o varietate de legături
cooperative, adesea neechitabile, de tipul licensing-ului sau alianţelor strategice, care le poate
da un grad de control şi influenţă asupra producţiei străine.
1.2. Aprecierea mărimii unei FMN
Pentru aprecierea gradului şi mărimii unei FMN se iau în considerare următoarele

criterii:
 numărul şi mărimea filialelor străine sau companiilor asociate pe care le are în
proprietate sau le controlează;
 numărul ţărilor în care se angajează cu activităţi lucrative;
 proporţia bunurilor şi veniturilor la nivel global sau numărul angajaţilor pentru
filialele străine;

Dassbach, Carl H.A. – “Global Entreprises and the World Economy: Ford, GM and IBM. The Emerge of the
Transnational Entreprises”, Gorland Press, New York, 1988, p. 7
Pag. 4
 gradul de internaţionalizare al managementului, proprietăţii şi al activităţilor cu
valoare ridicată (cum ar fi cercetarea-dezvoltarea = C&D).
Funcţiile distinctive ale FMN sunt:
 organizarea şi coordonarea numeroaselor activităţi lucrative dincolo de
graniţele naţionale;
 internalizarea pieţelor externe pentru producţia intermediară care apare în urma
acestor activităţi.
Nici o altă instituţie nu îmbină cele 2 activităţi: producţia în străinătate şi
tranzacţionarea.
O FMN poate fi proprietate privată sau publică, poate proveni dintr-o ţară
socialistă sau cu economie de piaţă; poate fi motivată de obiective private sau sociale; poate
avea o reţea mare de activităţi în numeroase ţări sau un singur produs într-o singură ţară
străină; proprietatea poate fi deţinută şi controlată de persoane/instituţii dintr-o singură ţară
(Mars, Tateng); naţional controlată şi internaţional deţinută şi condusă (Ford, Sony,
Samsung), sau internaţional deţinută şi controlată (Agfa, Royal Dutch Shell).
Ajungând la o fază de maturitate, FMN au căpătat o serie de caracteristici
specifice:
 cifra de afaceri a multor FMN depăşesc chiar PNB-ul unor ţări dezvoltate
precum Portugalia sau Grecia;
 pot obţine împrumuturi în condiţii mai avantajoase decât multe guverne;
 adoptă o conducere centralizată a problemelor vitale şi o descentralizare a
celorlalte activităţi, strategie numită “gestiune integrală”;
 vitalitate şi dinamism: cresc, se extind, se absorb, se multiplică, îşi lărgesc
continuu aria de activitate, tehnologia şi capitalul migrează, obiectul de activitate se
diversifică;
 combină avantajele de scară cu diversificarea.
Pag. 5
Capitolul 2. Performanţele economice ale statului gazdă în
cadrul unei societăţi transnaţionale
2.1. Relaţia societate transnaţională – stat naţional
„Statul naţiune este pe cale să devină doar o unitate economică”, spunea în 1969
Charles Kindleberger. „Agentul acestei transformări dramatice este corporaţia internaţională.
Ea nu datorează nici unei ţări mai mult ca alteia, şi niciunde nu se simte „acasă””. Dar, defapt,
chiar această mobilitate îi dă puterea. Economia mondială a devenit mult prea interdependentă
pentru a face din independenţa naţiunii un acronim, mai ales în ceea ce priveşte pieţele
financiare. Interdependenţa a fost impulsionată de către ştiinţă, tehnologie şi economie, forţele
modernităţii. Şi aceste forţe au determinat întărirea relaţiilor economice internaţionale, nu a
guvernelor. Deşi controlul exclusiv al statului asupra teritoriului a scăzut, în dauna pieţelor
internaţionale, el are totuşi un rol central, care-i asigură într-o mare măsura controlul
teritorial.
2.2. Teorii privind relaţia societate transnaţională- stat naţional
A fost o vreme când statul era privit ca forţa economică dominantă, capabilă să
dicteze după buna plăcere în relaţiile cu alţi agenţi economici, însă aceasta vreme a apus, un
transfer de putere a avut loc, ce s-a petrecut pe trei coordonate: de la state slabe la state
puternice; de la state la pieţe şi prin acestea la FMN o parte din putere s-a evaporat, pentru că
nu o mai exercita nimeni.
Privitor la relaţiile dintre societăţile transnaţionale şi statele gazdă, s-au conturat
până în prezent patru curente principale: abordarea neoclasică; abordarea instituţionalistă;
abordarea neo-instituţionalistă şi paradigma eclectică.
Abordarea neoclasică priveşte cu bucurie declinul puterii statelor-naţiune în
contrast cu raţionalitatea globală a societăţilor transnaţionale. Creşterea acestora din urmă este
percepută ca o contribuţie la o alocare mai raţională a resurselor la nivel global, împotriva
căreia statele tind să ridice obstacole. Economiştii neoclasici pleacă de la premiza că statele
gazdă incearcă să maximizeze venitul naţional în detrimentul bunăstării globale.

Voinea, Liviu, Corporaţiile transnaţionale şi economiile naţionale în contextul globalizării pieţelor, Editura
ASE, Bucureşti 2000
Pag. 6
De cealaltă parte, FMN urmăresc maximizarea profitului global şi este firesc să
reacţioneze când statele iau măsuri de natura să le afecteze profiturile aşteptate. Una din cele
mai convingătoare şi interesante descrieri ale caracteristicilor slabe, secate de înţeles, ale
statului contemporan se regăseşte în lucrarea „Retragerea statului”, publicată în 1997 de
Susan Strange. Autoarea dezbate patru ipoteze: statul decide din ce în ce mai puţin cine, ce,
unde, cum se produce; corporaţia transnaţională se preocupă mai mult decât statele în
problema bunăstarii generale; aceasta a preluat de la stat funcţia de rezolvare a conflictelor de
interese; FMN reuşesc să păcălească tot mai mult fiscul.
Abordarea instituţionalistă oferă fundamentarea teoretică pentru intervenţia sporită
a statului in economie. Ea explică politicile adoptate de stat ca fiind dominate de instituţiile
statului, şi nu de multinaţionalele politice. Această abordare afirmă că statele naţiune sunt
suficient de puternice atât pentru a liberaliza cât şi pentru a restrânge activitatea pieţelor şi
prin urmare sunt capabile să creeze un climat competiţional specific la care FMN să se
adapteze.
Abordarea neo-instituţionalistă este o versiune surprinzătoare a celei
instituţionaliste. Kang respinge atât grupurile de interese, cât şi instituţiile birocratice dintre
explicaţiile considerate adecvate ale formării deciziilor politice şi avansează în schimb rolul
esenţial al stimulentului electoral. Liderii de opinie aleşi urmăresc anumite direcţii de acţiune
politică cu scopul de a caştiga suporteri in lupta politică pentru lărgirea electoratului. Statul
are puterea de a reglementa activitatea FMN, iar folosirea acestei puteri depinde de motivaţia
electorală a factorilor de decizie politică.
Paradigma eclectică are la baza, aşa cum îi spune şi numele, câte puţin din toate
teoriile precedente. Ea recunoaşte ipoteza neoclasicilor conform căreia imperfecţiunile pieţei
sunt speculate de FMN, dar o respinge pe cea conform căreia toate aceste imperfecţiuni ar fi
exogene corporaţiei. Paradigma susţine şi perspectiva instituţionalistă asupra puterii de care
dispun guvernele statelor gazdă în reglementarea activităţii pieţelor.
Paradigma eclectică mai este cunoscută şi sub numele de paradigma OLI
(Ownership, Locationship, Internship), fiindcă îmbină avantajele Proprietăţii (posesia de
active intangibile), Locaţiei si Internalizării (exercitarea activelor avute în administrare).
Pag. 7
2.3. Rolul societăţilor transnaţionale în dezvoltarea avantajelor
competitive ale statelor gazdă
Crearea nivelului general de dezvoltare economică se poate realiza doar printr-o

strategie de dezvoltare naţională, care să pună accentul pe măsurile de promovare a
competiţiei, oferind un climat investiţional propice pentru FMN, care să le atragă să realizeze
investiţii pe loc gol, singurele care au un efect clar pozitiv, garantat asupra creării forţei de
muncă.
În ceea ce urmează, voi încerca să abordez câteva aspecte referitoare la contribuţia
societăţilor transnaţionale la dezvoltarea avantajelor competitive ale ţărilor gazdă, cu accentul
mai ales pe imensele capitaluri pe care le deţin şi pe care le implantează în aceste ţări, adică
ISD.
Configuraţia structurilor producţiei internaţionale, şi anume ansamblul activelor
productive controlate în afara spaţiului naţional de implantare, este dată de trei categorii de
factori: avantajele de proprietate, de localizare şi cele de internalizare. Modul în care toate
aceste categorii se îmbină în economia unei ţări gazdă determină efectul investiţiilor străine
directe asupra ei. În examinarea relaţiei ţară gazdă – filiala FMN, voi face referire la modelul
avantajelor comparative elaborat de Michael Porter, teorie pe care a elaborat-o in 1992. Pentru
a crea cadrul de inţelegere a rolului ISD în dezvoltarea economiei gazdă, vom lămuri câteva
aspecte legate de modul în care Porter vede aceasta problemă.
Avantajul comparativ localizează acel nivel al productivităţii care permite firmelor
să realizeze pe piaţa internaţională exporturi substanţiale şi susţinute către un număr
semnificativ de ţări sau să genereze importante fluxuri de investiţii străine. Teoria se bazează
pe patru factori determinanţi ai avantajului competitiv, care, împreună, creează aşa-numitul
„diamant al lui Porter” (vezi figura 1).

Mazilu, Anda, Transnaţionalele şi competitivitatea – O perspectivă est europeana, Editura Economică,
Bucureşti, 1999
Pag. 8
Strategia firmelor ţărilor
respective, structura lor
şi
Evenimente promovarea concurenţei
întâmplătoar
e
Starea factorilor Parametrii cererii
Caracterul ramurilor Acţiunea

înrudite şi guvernul
conexe ui
Figura 1. „Diamantul lui Porter”
În condiţiile în care cea mai mare parte a factorilor de producţie sunt mobili, când
dependenţa proceselor economice de anumiţi factori - resurse naturale, forţa de muncă – scade
sub presiunea schimbărilor tehnologice, pe măsură ce progresele organizaţionale şi de
coordonare permit firmelor să reamplaseze activităţi economice, simpla şi exclusiva
dezvoltare a unor avantaje competitive bazate pe factori de producţie ar reprezenta o mare
greşeală în contextul unei strategii de dezvoltare economică.
Demersurile care s-au făcut în direcţia cercetării acestui aspect, derulate atât de
Porter cât şi de alţi specialişti au condus la anumite concluzii cu privire la factorii
determinanţi ai avantajului competitiv naţional intr-o anumită activitate economică. Avantajul
competitiv este creat şi susţinut printr-un proces puternic localizat, spaţiile naţionale fiind cele
care prin specificul lor permit sau nu dezvoltarea unor activităţi economice, ramuri, subramuri
etc.
Factorii consideraţi de Porter drept determinanţi pentru avantajul competitiv sunt
grupaţi în patru categorii:
1) dotarea cu factori de producţie, din cele două puncte de vedere – calitativ şi
cantitativ. S-a constatat ca în condiţiile creşterii gradului de tehnologizare la nivel mondial,
rolul prioritar îl deţin factorii de producţie creaţi, pentru că au o mobilitate relativ ridicată.
Rolul şi mobilitatea lor, cât şi întreţinerea unui proces inovativ de creare de noi factori devin
condiţiile care întăresc raporturile de competitivitate pe pieţele internaţionale;
Pag. 9
2) condiţiile cererii interne, nivelul, structura, gradul ei de sofisticare. Cu cât
nivelul de exigenţă al pieţei interne este mai ridicat, cu atât aceasta exercită asupra
producătorilor o presiune mai mare, în sensul perfecţionării ofertei;
3) legăturile dintre industrii. Pe măsura ce activităţile cu care intră în contact o
industrie sunt în amonte sau în aval faţă de obiectul de activitate, cu atât creşte
competitivitatea şi performanţa economică a respectivei ramuri;
4) strategiile şi structurile organizatorice ale firmelor, climatul concurenţial intern.
Se poate afirma că o cultură care încurajează un grad ridicat de angajare morală a
membrilor unei organizaţii reduce nevoia de supraveghere reciprocă; sau că o cultură care
pune accentul pe autoritate va creşte eficienţa organizaţiilor ierarhice. Cultura antreprenorială
se regăseşte şi este exprimată în organizarea şi modul de operare al firmelor.
Aspectele morale ale culturii antreprenoriale influenţează performanţa economică
prin proclamarea anumitor principii generale de comportament. Climatul concurenţial este
decisiv pentru crearea şi menţinerea avantajelor competitive ale firmelor, mărind performanţa
lor internaţională, cu repercusiuni la nivelul economiei naţionale care devine astfel mai
competitivă.
Circumscrisă categoriilor de factori determinanţi direcţi (pe care i-am enumerat
mai sus), mai regăsim în modelul lui Porter politica guvernului care influenţează toate aceste
categorii de factori şi pe care le poate potenţa/amplifica în funcţie de politicile adoptate şi de
viziunea lor externă.
Procesul de creare şi dezvoltare a avantajelor competitive ale unei economii este
un proces îndelungat şi dureros, care cunoaşte o anumită succesiune. Chiar şi naţiuni
dezvoltate economic, Germania sau SUA, continuă să aibă avantaje competitive decurgând
aproape exclusiv din dotarea cu factori, chiar dacă cel mai cunoscut atu al lor este avantajul
competitiv sofisticat bazat pe inovare şi tehnologie.
În ceea ce urmează voi încerca să creionez succesiunea acestui proces evolutiv,
amintind de asemeni şi rolul investiţiilor străine directe şi implicit al FMN în cadrul acestui
proces.
Cadrul acestui proces a fost elaborat, asa cum aminteam mai sus, de Michael
Porter, dar şi de John Dunning şi japonezul Terutomo Ozawa.
A. Stadiul avantajului competitiv bazat pe dotarea cu factori de producţie.

Conform lui Porter, acesta este primul stadiu al procesului, şi este specific mai ales
statelor în curs de dezvoltare şi în tranziţie; în această etapă, fluxurile investiţionale directe se
orientează cu precădere spre sectorul produselor primare şi către activităti de prelucrare
Pag. 10
intensive în forţă de muncă necalificată. Statele aflate în această etapă au o atitudine relaxată
cu privire la problema investiţiilor străine. Este o fază care nu impune criterii de mare
performanţă şi în care factorii de producţie creaţi se situează la un nivel scăzut, având un rol
minoritar în economie. Una din căile iniţierii unui proces de relansare economică o constituie
identificarea unei ramuri care localizează un avantaj decurgând din dotarea cu factori, urmată
de stimularea dezvoltării ramurilor aflate în amonte sau în aval.
B. Stadiul avantajului competitiv determinat de volumul şi cantitatea

investiţiilor.
În această etapă, avantajul competitiv este creat prin investiţii în tehnologii şi
modalităţi moderne de producţie, pentru dezvoltarea unei infrastructuri competitive fizice şi
de afaceri. Este deci evidentă îmbunătăţirea calităţii factorilor de producţie existenţi,
realizându-se printr-un consens naţional care are în vedere limitarea consumului prezent
pentru a face loc unor investiţii pe termen lung. Acest stadiu este specific ţărilor recent
industrializate, cum ar fi ţările din Asia şi America de Sud.
Ponderea investiţiilor interne în PIB creşte la 15-20%. Are loc o sporire a
cheltuielilor pentru educaţie, pentru îmbunătăţirea serviciilor publice, a transporturilor şi a
telecomunicaţiilor. Sursele avantajului competitiv se deplasează către sectoare economice
intensive în capital, spre producţia de bunuri de consum intensive în munca şi cu intensitate
medie tehnologică. Rolul capitalului antreprenorial străin depinde în foarte mare măsură de
politicile de dezvoltare pe care guvernul implicat le adoptă. Investiţiile străine contribuie la
stimularea competiţiei şi la ameliorarea calităţii resurselor productive.
C. Stadiul avantajului competitiv decurgând din inovare.

În această etapă, avantajele competitive decurg mai ales din capacitatea ţării de a
intreţine inovarea. Este stadiul în care se implementează îmbunătăţirea tehnologică şi
managerială, se modernizează facilităţile de producţie. Firmele locale devin capabile să
concureze pe segmente tot mai mici şi mai specializate, aceasta şi datorită faptului că cererea
internă devine din ce în ce mai sofisticată.
Majoritatea statelor dezvoltate se află în acest stadiu; îmbunătăţirea avantajelor
proprii nu înseamnă că nu mai este nevoie de ISD, ci din contră dacă ne gândim la faptul că în
1994, de exemplu, firmele care aveau ca ţară de origine ţările dezvoltate au atras 60% din
fluxurile mondiale de ISD. Avantajele competitive decurg din capacitatea firmelor locale de a
susţine procesul inovaţional în domeniul tehnologic precum şi în cel managerial şi
Pag. 11
organizaţional. Rolul statului de a facilita alocarea resurselor, atât prin intermediul ISD cât şi
al celor interne, devine mai important decât în stadiile anterioare.
D. Stadiul bunăstării
Avantajele competitive sunt tot mai greu de susţinut, sunt dispersate în diferite
domenii, astfel încât devine necesară, paradoxal, revenirea la primul stadiu, bazat pe dotarea
cu factori şi costul acestora. Conform specialiştilor care au elaborat teoria acestui stadiu,
aceasta este situaţia cu care se confruntă Marea Britanie şi Italia.
Acest stadiu se mai numeşte şi stadiul informaţional sau post-industrial. Datorită
progreselor tehnologice radicale din domeniul informaţional şi din cel al telecomunicaţiilor,
graniţele tradiţionale dintre industria prelucrătoare şi sectorul serviciilor tind să dispară.
Dezvoltarea proceselor informaţionale marchează o intensificare fără precedent a
relaţiilor dintre firme, succesul ţărilor în acumularea de active productive depinzând tot mai
mult de abilitatea firmelor de a coordona resurse într-un spaţiu regional sau chiar global. În
această etapă, rolul ISD pentru economiile receptoare este judecat în funcţie nu numai de
intrările de resurse pe care le generează, şi mai ales de modul în care aceste resurse sunt
organizate şi antrenează competenţele şi eficienţa firmelor locale.
Conform lui Michael Porter, cea mai directă şi sensibilă acţiune a investiţiilor
străine asupra avantajelor competitive este realizată în primele două stadii ale creării şi
dezvoltării acestora, respectiv cel axat pe factori de producţie şi cel în care forţa motrice o
constituie investiţiile.
În final aş dori să enumăr câteva condiţii care ar trebui să caracterizeze integrarea
ISD în procesul de dezvoltare economică a unei ţări:
 în primul rând, este necesară existenţa mai multor firme într-un anumit
domeniu de activitate, astfel încât să se evite constituirea unei poziţii de monopol; menţinerea
climatului concurenţial este esenţială, pentru ca operaţiunile FMN să genereze efecte
benefice.
 în al doilea rând ISD nu trebuie să reprezinte singurul motor al creării
avantajului competitiv naţional în economie, întrucât FMN urmăresc doar valorificarea
costurilor temporar mai scăzute ale factorilor de producţie, reorientându-se atunci când acest
avantaj dispare.
Cu alte cuvinte, crearea unui climat care să stimuleze ISD nu trebuie să conducă la
neglijarea stimulării unor firme naţionale puternice, chiar dacă acest proces este destul de
dificil. Este necesar ca, pe măsură parcurgerii şi depăşirii stadiilor iniţiale ale dezvoltării
avantajelor competitive, accentul în cazul politicilor economice să se deplaseze tot mai mult
către firme locale.
Pag. 12
Capitolul 3. Atitudinea firmelor multinaţionale
3.1. Politici de stimulare şi atragere a ISD
Deşi nevoia de capital, tehnologie, experienţă managerială este prezentă în orice

economie naţională indiferent de gradul de dezvoltare şi complexitate, iar receptarea acestor
surse şi din străinătate este un fenomen pregnant al ultimelor decenii, atitudinea faţă de ISD
este nuanţată, combinând măsuri de stimulare cu cele de descurajare sau de îngrădire a
penetrării capitalului străin.
Măsurile de stimulare a investiţiilor cuprind toate acţiunile guvernamentale ce duc
la creşterea profitului investiţiei potenţiale sau reduc riscurile pe care aceasta le presupune; ele
compensează chiar o serie de influenţe nefavorabile generate de factorii socio-politici sau
instituţionali.
Descurajarea ISD se realizează pe calea unor măsuri guvernamentale destinate a
reduce profitul investiţiei sau a spori riscurile aferente ei, limitând-o sau excluzând-o de la
anumite activităţi sau sectoare.
În general, măsurile de stimulare a ISD pot fi grupate astfel:
 Măsuri întreprinse de ţările gazdă: măsuri fiscale (amortizări accelerate,
impozite preferenţiale, scutiri de impozite, cota de asigurări sociale şi de creare a rezervei de
investiţii), măsuri financiare (împrumuturi preferenţiale, donaţii, concesiuni, garanţii
la împrumuturi) şi alte măsuri (asistenţă legată de infrastructură, contracte guvernamentale
preferenţiale, furnizarea unor servicii, înfiinţarea unor zone libere pentru comerţ, întreprinderi
şi tehnologii);
 Măsuri ale ţărilor de origine: măsuri comerciale cu efect de descurajare,
condiţionări ale acordării unor facilităţi pentru investiţia străină sau neacordarea lor.
Uneori, măsurile specifice de stimulare a ISD nu pot fi strict delimitate de
stimulentele macroeconomice cu caracter temporal (exemplu: măsurile adoptate de unele
guverne pentru a spori cererea de bunuri de echipament, subvenţionarea importurilor de

Popa, Ioan – “Tranzacţii internaţionale – politici, tehnici, instrumente”, Ed. Recif, Bucureşti, 1992, p. 67-68
Pag. 13
materii prime, politica cursului de schimb valutar, sau cele de echilibrare structurală – prin
crearea de zone industriale cu aport de capital străin).
Principalele scopuri urmărite prin adoptarea acestor măsuri sunt următoarele:
 îmbunătăţirea performanţei industriale (stimularea C&D, infuzie de tehnologii
noi, metode manageriale eficiente etc.);
 corectarea dezechilibrelor regionale (ţări dezvoltate ca Norvegia sau Italia
urmăresc în mod explicit acest obiectiv);
 reducerea şomajului şi optimizarea utilizării forţei de muncă;
 dinamizarea exportului.
Măsurile de descurajare a ISD urmăresc mai ales protejarea producţiei naţionale şi
controlul asupra resurselor; astfel se pun o serie de condiţii FMN; sporirea procentului de
componente autohtone în realizarea produsului finit, programe de pregătire a forţei de muncă
şi utilizarea acesteia peste o limită considerată minimă; obligativitatea reinvestirii unei cote de
profit, anumite restricţii de transfer etc.
Atitudinea ţărilor ca primitoare de ISD poate fi văzută separat de ţările dezvoltate
şi cele în curs de dezvoltare.
Tabel 1. Repartizarea regională a intrărilor şi a ieşirilor de ISD în anii 1990-2011

(în miliarde USD)
Intrările de ISD
Ţară /Regiune 1990-2000 2008 2009 2010 2011
(medie
anuala)
România 656 6436 6483 11366 9774
Bulgaria 301 3452 3923 7507 8429
UK 40321 55963 177901 148189 223966
UE 209 482 214 342 498 400 562 444 804 290
Europa 218 311 218 737 505 473 599 327 848 527
Economii 357 219 403 687 611 283 940 861 1 247 635
dezvoltate
Mondial 492 605 717 695 958 697 1 411 018 1 833 324
Ieşirile de ISD
Ţară /Regiune 1990-2000 2008 2009 2010 2011
(medie
anuala)
Pag. 14
România 2 70 - 30 423 - 62
Bulgaria -4 - 217 306 175 265
UK 73 378 91 019 80 009 86 764 265 791
UE 280 398 368 006 609 267 640 542 1 142 229
Europa 300 479 402 172 689 788 736 861 1 216 491
Economii 438 258 786 004 748 885 1 087 186 1 692 141
dezvoltate
Mondial 492 535 920 151 880 808 1 323 150 1 996 514
Experienţe ale ţărilor dezvoltate
Dominând piaţa internaţională a ISD şi resimţind din plin concurenţa chiar în

cadrul grupului, statele dezvoltate au fost cele dintâi care au instrumentat politici de atragere
direcţionată a ISD, pe de o parte pentru a-şi crea în această formă avantaje competitive, prin
dezvoltarea selectivă a unor activităţi economice. În paralel, s-au urmărit şi beneficii de ordin
social, vizându-se stimularea ISD în anumite regiuni, rămase în urmă din punct de vedere al
dezvoltării economice. Cu alte cuvinte, s-a produs o corelare cu, dacă nu chiar o integrare a
măsurilor vizând ISD în politicile de dezvoltare sectorială sau regională. Nu întâmplător,
statele care au elaborat astfel de politici, sunt state aflate în acele stadii ale generării
avantajelor competitive în care prezenţa capitalului străin poate fi benefică. Este cazul Marii
Britanii care, după ce a parcurs un ciclu complet al avantajului competitiv, este în pierdere de
capacitate concurenţială şi a revenit în faza stadiului bazat pe factori de producţie. Irlanda şi
Spania care, de asemenea, au atras puternic ISD, se află şi ele în primele două stadii ale
avantajului competitiv. Mai mult chiar, faptul că SUA au devenit principalul receptor de ISD
în cadrul “triadei” SUA – Uniunea Europeană – Japonia pare să reflecte parcurgerea de către
SUA a unei perioade de declin în competitivitate.
De remarcat că activitatea de atragere direcţionată în dublu sens, respectiv atât prin
prisma sursei, firmei generatoare a fluxului investiţional, cât şi prin prisma destinaţiei, sector
economic şi chiar proiect, s-a amplificat şi perfecţionat pe fondul eliminării obstacolelor în
calea ISD, precum şi al urmăririi unei integrări corecte a acestora în economia locală. În
acest ultim sens, facilităţile, sau, în anumite cazuri, accesul s-au acordat pe baza unor criterii

Mazilu, Anda – “Investiţiile străine şi competitivitatea naţională”, Tribuna Economică nr. 44, 46, 49, Ed.
Tribuna Economică, Bucureşti, 1995, p. 64

Michael Porter, “The Competitive Advantaje of Nations”, The Mac Millan Press Ltd., London, 1992
Pag. 15
precum: crearea de noi locuri de muncă, generarea de exporturi, gradul suficient de ridicat de
aprovizionare cu bunuri şi servicii de pe piaţa locală etc.
Experienţe ale ţărilor în curs de dezvoltare
La nivelul statelor în curs de dezvoltare, tendinţa de deschidere economică şi

liberalizare a regimului ISD a fost integrată eforturilor acestora de redresare şi reformă
economică. În măsura în care procese ample de privatizare s-au desfăşurat cu participarea
substanţială a capitalului investiţional extern (18,5 miliarde dolari dintr-un total de 60
miliarde dolari rezultate din vânzarea de active ale statului în perioada 1988-1992), se poate
afirma că ISD au constituit un important instrument, acceptat şi promovat ca atare de
economii în curs de dezvoltare în acest proces, premisa în cele mai multe cazuri a creării de
noi avantaje concurenţiale. Dincolo de aceasta, demersurile de influenţare directă a
fluxurilor de ISD printr-o abordare pro-activă a pieţei (promovarea de către instituţii
specializate a anumitor proiecte investiţionale proprii) nu ating, în termeni generali, gradul de
elaborare şi eficienţă întâlnit în statele dezvoltate, operându-se cu măsuri de stimulare
condiţionată şi selectivă a ISD, în ramurile şi activităţile considerate prioritare. Există o
legătură directă între PIB şi ISD ce are forma figurii 2.
Figura 2. Curba raportului ISD – PIB

Mazilu, Anda – “Investiţiile străine şi competitivitatea naţională”, Tribuna Economică nr. 47, Ed. Tribuna
Economică, Bucureşti, 1995, p. 64
Pag. 16
Deoarece ştiinţa economică a demonstrat că există o legătură directă între volumul
ISD şi ritmurile creşterii economice, FMI şi Banca Mondială au început să recomande tuturor
ţărilor (lucru pe care-l face şi în prezent) să creeze condiţii favorabile pentru atragerea ISD şi
asigurarea, pe această cale, a ritmurilor înalte de dezvoltare.
Este, totuşi, larg împărtăşită ideea conform căreia ISD pot să aibă o contribuţie
efectivă la eforturile de dezvoltare ale statelor din această categorie. Impactul efectiv diferă
de la o ţară la alta, în funcţie de o multitudine de factori, inclusiv în funcţie de rolul ce se
atribuie ISD în cadrul strategiei generale de dezvoltare. Deşi nu se poate stabili în ce măsură
ISD realizate în ţări în curs de dezvoltare s-au datorat politicii de stimulare a acestora
practicate de guverne, în virtutea momentului şi sensului intervenţiei ISD în dezvoltarea
industrială a respectivelor state, se pot distinge două ipostaze ale contribuţiei ISD:
 contribuţie la procesul de industrializare, deci de creare a unor structuri
industriale: ţări ale Americii Latine au cunoscut o astfel de realitate, ISD contribuind, spre
exemplu, la dezvoltarea bazei tehnologice şi la orientarea schimburilor externe în Brazilia.
Firmele străine implantate în economia braziliană erau dominante în ramuri precum industria
tutunului, farmaceutică, a echipamentelor de transport şi a cauciucului, asigurând în 1990
aproximativ o treime din vânzările industriei prelucrătoare;
 aport în cadrul procesului de transformare industrială, prin diversificarea
structurii şi introducerea ramurilor axate pe tehnologii moderne. Transferul de tehnologie
constituie, de altfel, una din componentele cele mai importante, dacă nu chiar cea mai
importantă a ISD. Expresii ale unei astfel de contribuţii ale acestor fluxuri pot fi regăsite în
economiile dinamice ale Asiei, cum ar fi Coreea de Sud, Singapore, Taiwan. S-a urmărit
stimularea competitivităţii cu ajutorul ISD, reuşindu-se creşterea exporturilor de produse
manufacturate, pe fondul renunţării la politicile de substituire a importurilor în majoritatea
statelor în curs de dezvoltare în deceniile şase şi şapte. ISD au contribuit la creşterea
exporturilor atât în statele Asiei de Sud – Est, proces înlesnit de existenţa anterioară a unei
astfel de orientări a investitorilor străini în regiune, cât şi în ţări ale Americii Latine, în care
rolul jucat anterior de ISD constase în participarea substanţială la crearea unor structuri
industriale vizând, în principal, piaţa locală. Creşterea exporturilor braziliene de produse cu
înalt nivel tehnologic s-a datorat, în mare parte, activităţii firmelor cu capital străin.
În ultimii ani, în aceste ţări în curs de dezvoltare, s-au experimentat cu succes o
serie de tehnici ce măresc atractivitatea pieţei receptoare:

UNCTAD, TD/B/WG, 1/10/1993 – “Consideration of Host and Home Country Policies to Promote Foreign
Direct Investment”
Pag. 17
 stimulente acordate investitorilor care măresc rentabilitatea proiectului de
investiţii (stimulente fiscale, finanţare preferenţială şi swap-ul datoriilor externe practicat de
ţările din America Latină).
 preluarea unei părţi din riscurile (comerciale, de transfer, politice) investitorilor
prin participarea la investiţie a instituţiilor financiare bilaterale sau internaţionale.
 acordarea de asistenţă tehnică pentru sporirea fezabilităţii proiectului pe tot
parcursul realizării lui.
3.2. FMN şi transferul de tehnologie
Aşa cum s-a văzut din subcapitolul precedent problema majoră în jurul căreia
oscilează relaţiile FMN şi ţările gazdă şi de origine este reprezentată de transferul de
tehnologie (cu sensul de cunoştinţe tehnologice şi capacităţi tehnologice).
În relaţiile cu ţara gazdă se pune problema adaptării tehnologiei transferate,
operaţie determinată de patru determinanţi principali:
Caracteristicile şi mărimea pieţei
Din punctul de vedere al tehnologiei de fabricaţie, în dorinţa de a obţine economii

de scară (deci cu o grijă deosebită acordată costurilor şi beneficiilor proprii), activitatea unei
FMN ar avea două efecte asupra ţării gazdă: unele operaţii se vor desfăşura diferit în filiale
decât în firmele indigene şi FMN vor prefera să-şi standardizeze tehnologia pentru a evita
costurile adaptării.
Deci, unele FMN vor subestima importanţa adaptării şi sunt cazuri în care unele
dintre ele au înregistrat eşecuri pe pieţe străine din acest motiv. Principalul motiv pentru care
o FMN alege să-şi adapteze tehnologia de fabricaţie în filiale este deoarece o filială produce
un output mai mic, funcţie de piaţa pe care acţionează.
Din punctul de vedere al produsului, se întâlnesc două cazuri: fie produsele au
caracteristici care pot trece graniţele doar cu mici ajustări (Gillette, CocaCola etc.), fie FMN
vor avea ca ţinte consumatorii cu venituri ridicate şi producătorii cu tehnologie superioară.

Mazilu, Anda –Tribuna Economică nr. 46, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1995, p. 64

Dunning, J.H. – “Multinational Enterprises and the Global Economy”, Addison-Wesley Publishing Company,
Londra, 1995, p.293
Pag. 18
Diferenţele de cost şi de accesibilitate la factori
O FMN va încerca să-şi selecteze tehnologia şi în funcţie de costul şi accesul la

resurse. Dacă este cazul unui cost scăzut al muncii, materiei prime şi energiei şi un cost ridicat
al capitalului, tehnologia va fi una economisitoare de capital; iar în cazul unui cost scăzut al
capitalului, materiilor prime şi energiei şi un cost ridicat al muncii, tehnologia va fi una
economisitoare de muncă; la fel şi în cazul unui cost ridicat al materiilor prime şi energiei.
În funcţie de aceste elemente, şi mai ales când guvernele locale acordă prime
pentru încurajarea angajărilor, FMN trebuie să realizeze unele modificări în design-ul
produselor.
Accesul la materiale
FMN trebuie să ţină seama în tehnologia transferată şi de diferenţele în accesul şi

calitatea materialelor şi bunurilor intermediare locale, diferenţe mai pronunţate în ţările cele
mai slab dezvoltate. Chiar dacă filialele ar dori să importe aceste inputuri, costurile de
transport, barierele tarifare şi netarifare şi controlul inputurilor de către guverne ar putea să le
conducă spre o aprovizionare locală.
Diferenţele organizaţionale şi culturale
Deoarece costul de învingere a rigidităţii tradiţiei şi practicilor de conducere a

afacerilor este mai mare decât acela al adaptării maşinilor şi introducerii de noi produse
(datorită faptului că primul cost este mai intensiv în capital uman decât al doilea şi că oamenii
sunt mai rezistenţi la schimbare şi adaptare decât maşinile), este mai uşor pentru FMN să
introducă noi maşini şi produse decât noi metode de conducere a oamenilor.
De aici putem trage nişte motive ale FMN pentru a-şi centraliza sau descentraliza
activitatea de C&D:
 motive de centralizare: nevoia de a deţine economii de scară, prezenţa
industriilor de sprijin, nevoia de a fi adiacentă operaţiilor din aval, accesul la resurse şi
capacităţi, experienţa acumulată în know-how de C&D şi în organizarea inovării, evitarea
problemelor de coordonare a activităţilor transfrontaliere.
 motive de descentralizare: necesitatea de a furniza bunuri caracteristice pieţelor
locale, diferenţe privind materialele locale şi necesitatea de a testa produsele local, nevoia de

Dunning, J.H. – “Multinational Enterprises and the Global Economy”, Addison-Wesley Publishing Company,
Londra, 1995, p.298
Pag. 19
a fi în locuri cu aglomerări de activităţi de C&D, nevoia de a obţine tehnologie nouă sau
talente specializate, scanarea activităţilor de C&D ale firmelor străine, obţinerea de avantaje
din diferenţele de resurse şi pieţe care sunt accesibile în străinătate, satisfacerea presiunilor
guvernamentale locale etc.
Există astfel trei tipuri de laboratoare C&D aflate în conducerea filialelor: cele ce
au ca funcţie primară asistarea producţiei şi punerea în funcţiune a ideilor importate de la
compania mamă, cele integrate local care au ca sarcină adaptarea la piaţa gazdă şi cele care au
C&D ca parte a programului coordonat global de societatea mamă în cazul “laboratorului
internaţional şi interdependent”.
Atitudinea şi strategiile guvernelor din ţările gazdă privind transferul de tehnologie
pot fi sintetizate astfel: a nu face nimic (ţări sau prea puternice sau prea slabe), limitarea
anumitor sectoare la proprietate locală, limitarea cantităţii de ISD, cerinţe de performanţă
specifice pentru investitorii străini, descurajarea clauzelor restrictive asupra transferului de
tehnologie, impunerea unor condiţii, încurajarea dezvoltării tehnologice indigene, încurajarea
colaborărilor străine privind C&D, încercări de a obţine cunoştinţe prin metode alternative
etc.
În relaţiile cu ţara de origine, FMN trebuie să aibă în vedere că tehnologia este de
o importanţă critică pentru susţinerea competitivităţii statelor naţionale moderne, iar FMN
sunt principalii producători de tehnologie şi deci sunt în atenţia acestor guverne.
Astfel, de când tehnologia a devenit un sector important a dezvoltării şi creşterii
economice, guvernele încearcă să-şi protejeze drepturile lor de proprietate, şi aceasta deoarece
tehnologia, comparativ cu resursele naturale, are patru trăsături distincte: ele trebuie create cu
consum de resurse; odată create, costul marginal al copierii şi folosirii tehnologiei este mai
mic decât cel al resurselor, deci devine un bun public; tehnologia este mobilă în spaţiu;
societatea a inventat o varietate de măsuri şi instrumente, inclusiv sistemul patentelor, pentru
a încuraja producerea tehnologiei şi protejarea inovatorilor împotriva disipării folosirii ei.
Astfel, tehnologia devine un factor al avantajului competitiv iar naţiunile au căutat
întotdeauna să se protejeze împotriva eroziunii ei.
În modelul clasic, tehnologia şi capitalul erau independente una de cealaltă, dar
ambele erau tranzacţionate pe piaţă; dar odată cu apariţia FMN, pentru căutarea şi controlarea
resurselor naturale şi a pieţelor, exportul de tehnologie devine internalizat în măsura în care
marea parte a acesteia este încorporată FMN.

IBIDEM, p. 310
Pag. 20
În consecinţă, în politicile privind exporturile de tehnologie, guvernele din ţările de
origine trebuie să ţină cont de rolul unic şi special al FMN ca purtători internaţionali de
tehnologie.
Grijile ţărilor de origine privind transferul de tehnologie privesc două motive:
primul este că FMN, angajându-se în ISD, îşi deviază energiile de la activităţile creatoare din
aceste ţări, iar al doilea că, exporturile tehnologice, majoritatea prin intermediul FMN,
îmbunătăţesc competitivitatea internaţională a firmelor din ţara primitoare faţă de cele din ţara
donatoare.
Însă, chiar dacă aceste griji pot fi veridice, ţările de origine (care sunt în general
ţări dezvoltate) nu-şi pot permite totuşi să stopeze exportul de tehnologie spre ţările în curs de
dezvoltare prin intermediul FMN. Iar aceasta se observă dacă se face o mutare în modul de
abordare a fenomenului care nu trebuie privit ca o ameninţare la investiţiile, locurile de muncă
şi tehnologia locale, ci ca mijloace de cucerire şi de acces protejat la pieţe străine, obţinerea
de resurse şi capacităţi vitale competitivităţii ţării exportatoare de capital, asigurarea unui
imbold pentru prosperitatea ţărilor în curs de dezvoltare, protejarea sau întărirea poziţiei
competitive a unei ţări industrializate în raport cu alta.
Pag. 21
Capitolul 4. Studiu de caz: CITIBANK
4.1. Istoric
Citibank este parte a Citigroup, fiind fondată în 1812 în New York, de către Samuel
Osgood. Citigroup este o companie americană de servicii financiare cu sediul la New York
City. Conform Forbes Global 2000, este cea mai mare şi mai profitabilă companie de servicii
financiare. Formarea ei a fost anunţată pe 7 aprilie 1998 prin unirea Citicorp şi Travelers
Group. Compania are aprox. 300.000 angajaţi şi peste 200 milioane de conturi clienţi în peste
100 ţări, cu total active de aproape 1.9 trilioane $.
Istoricul companiei este format din istoricul câtorva firme care de-a lungul timpului au
devenit parte a Citicorp, o corporaţie bancară multinaţională care operează în peste 100 de ţări
şi a firmelor care au devenit parte Travelers Group, care acopereau servicii de creditare,
consumer finance, brokeraj şi asigurări.
Astfel, istoricul companiei datează de la înfiinţarea: City Bank din New York (mai
târziu Citibank) în 1812; Bank Handlowy în 1870; Smith Barney în 1873; Banamex în 1884;
Salomon Brothers în 1910.
City Bank a fost înregistrată de către statul New York pe 16 iunie 1812, cu un capital
de 2 milioane $. Aflându-se în slujba unor negustori din New York, banca a fost deschisă pe
14 septembrie 1812, iar Samuel Osgood a fost ales ca preşedinte. Numele a fost schimbat în
National City Bank of New York în 1865, după trecerea la noul sistem naţional bancar din
SUA, până în 1895 devenind cea mai mare bancă americană. “A fost prima instituţie care a
contribuit la Banca Federală de Rezerve din New York în 1913, iar în anul următor a
inaugurat prima sucursală a unei bănci din SUA, în Buenos Aires”2. În 1918, a devenit prima
bancă americană care să deţină active în valoare de peste 1 miliard $, în 1929 fiind declarată
cea mai mare bancă comercială din lume.
Pe măsură ce a luat amploare, banca a devenit un deschizător de drumuri în ceea ce priveşte
serviciile financiare.
Citi şi-a schimbat numele în The First National City Bank of New York în 1955, la a
150-a aniversarea în 1962, schimbându-şi numele din nou în First National City Bank.
Compania a introdus pentru prima dată sectoarele de leasing şi de carduri de credit, iar
2
www.citigroup.com
Pag. 22
certificatele de depozit în dolari americani au constituit primul instrument negociabil din
1888. Banca a introdus primul card de credit, cunoscut popular drept “Cardul pentru orice” în
1967, cunoscut mai târziu sub numele de MasterCard.
Pe la mijlocul anilor 1970, sub conducerea lui Walter Wriston, First National City
Bank a fost redenumită Citibank. La scurt timp după aceea, banca a lansat Citicard, care a
promovat folosirea ATM-urilor deschise 24 de ore din 24.
În 1984, John S. Reed a fost ales drept preşedinte, iar sub conducerea sa, în următorii
14 ani Citibank avea să devină cea mai mare bancă din Statele Unite, cel mai important
emiţător de carduri de credit din lume, extinzându-se în peste 90 de ţări.
În momentul fuziunii cu Citicorp, Travelers Group era un grup diversificat de
companii aduse împreună sub conducerea lui Sandy Weill. „Rădăcinile sale se trag din
Commercial Credit, privatizată de către Weill în noiembrie 1986”3. Doi ani mai târziu, Sandy
Weill a supravegheat preluarea Primerica, un conglomerat care cumpărase compania de
asigurări de viaţă A.L. Williams şi o companie de agenţi de bursă denumită Smith Barney.
Noua companie se numea Primerica, şi promova o strategie prin care companiile din care era
compusă se aflau într-o strânsă colaborare.
În 1992, Travelers Insurance, compania de asigurări, a suferit din cauza unor afaceri
imobiliare proaste, dar şi din cauza uraganului Andrew. Aceste circumstanţe au condus la o
alianţă strategică cu Primerica, şi ulterior la unirea lor într-o singură companie în decembrie
1993. O dată cu această achiziţie, grupul s-a numit Travelers Inc. Property & Casuality & Life
& Annuities. Între timp, umbrela roşie, logo-ul companiei Travelers, a fost aplicat tuturor
produselor şi serviciilor aferente noii organizaţii.
În această perioadă, Travelers a achiziţionat o companie de brokeraj denumită Shearson
Lehmar şi a fuzionat-o cu Smith Barney.
În final, în noiembrie 1997, Travelers Group, redenumit în aprilie 1995, a încheiat o
afacere în valoare de 9 miliarde de dolari prin achiziţionarea unei imporante bănci de
investiţii, Salomon Bank.
Pe 6 aprilie 1998, fuziunea dintre Citicorp şi Travelers Group a fost anunţată, creându-
se o firmă de 140 miliarde $, cu active în valoare de 700 miliarde $. „Deşi prezentată ca o
fuziune, afacerea a avut drept caracteristică foarte importantă faptul că fiecare acţionar al
companiei nou înfiinţate primeşte un anumit număr de acţiuni, în funcţie de numărul de
acţiuni deţinut în compania de unde a plecat”4. Prin acest mecanism, acţionarii deja existenţi
de la fiecare companie încorporată, deţineau deja o jumătate din noua companie.
3
www.corporatenews.ro
4
www.citibank.com
Pag. 23
Noul nume, Citigroup, a păstrat numele “Citi” (Citicorp), dar a adoptat semnul
distinctiv al companiei Travelers, acea umbrelă roşie, care a fost folosit până în 2010.
Preşedinţii celor două companii fondatoare, John Reed şi Sandy Weill, erau preşedinţi ai noii
companii, Citigroup.
Citigroup este format din următoarele branduri: Citibank (produse bancare), Banamex
(cea mai mare bancă mexicană), Banco Cuscatlan (cea mai mare bancă din El Salvador),
Banco Uno (cea mai mare bancă axată pe carduri de credit din America Centrală),
Citimortgage (împrumuturi cu ipotecă), Citicapital (servicii instituţionale financiare),
Citifinancial, Primerica (vânzarea directă a serviciilor financiare), Smith Barney (servicii de
investiţii, brokeraj, servicii private pentru clienţi), CitiCard (carduri de credit).
4.2. Expansiunea şi performanţele Citibank pe plan internaţional
Fondată în 1812 de către un grup de negustori din New York, primul preşedinte
Citibank a fost, aşa cum am menţionat şi în subcapitolul precedent, Samuel Osgood. Ulterior,
conducerea a fost preluată de către Moses Taylor, un gigant al afacerilor din secolul al 19-lea.
În 1865, banca s-a alăturat noului sistem naţional bancar din State, numindu-se
National City Bank din New York. În 1894 era deja considerată una din cele mai mari bănci
din Statele Unite, iar în 1897, a devenit prima bancă din SUA care şi-a stabilit un departament
în străinătate.
National City a fost de asemenea prima care şi-a deschis o agenţie în afara teritoriului
Statelor Unite, în 1914, Buenos Aires, Argentina. Multe dintre birourile internaţionale actuale
datează chiar din 1901 şi 1902, în Londra, Shanghai, Calcutta. În 1919, National City era
prima bancă din Statele Unite care deţinea active în valoare de 1 miliard de dolari americani.
În 1910, National City a cumpărat o parte din Banca Naţională din Haiti, care funcţiona ca o
trezorerie naţională.
În 1929, Charles E. Mitchell a fost ales preşedinte, o poziţie pe care a păstrat-o până în
1933. Sub conducerea sa banca s-a extins rapid, astfel că, până în 1930 avea deja 100 de
agenţii în 23 de ţări. În 1933, Mitchell era investigat de către Senat pentru pierderi în valoare
de zeci de milioane de dolari şi evaziune fiscală.
În 1959, James Stillman Rockefeller, descendent al familiei Rockefeller, a fost ales
preşedinte, el îndeplinind această funcţie până în 1967, iar în 1960, David Rockefeller, vărul
său, a devenit preşedintele Chase Manhattan Bank, rivala National City.
Pag. 24
Ultima schimbare a numelui băncii a fost în 1976, când în urma mai multor fuziuni, s-
a numit Citibank.
În 1960, banca a intrat în afacerile cu carduri de credit, iar în 1968 şi-a creat propriul
carde de credit, denumit “Cardul pentru orice”. Până în 1969, National City Bank a decis să se
alăture Master Charge (actualul MasterCard), întrucât “Cardul pentru orice” era prea costisitor
pentru a fi promovat. Citibank a fost printre primele bănci din SUA care au introdus
bancomate deschise 24 de ore din 24.
Citibank operează în peste 100 de ţări şi teritorii din lume. Mai mult de jumătate din
cele 1400 de birouri ale sale se află în Statele Unite, în principal în New York, Chicago,
Miami, Washington DC şi California. În plus faţă de tranzacţiile bancare standard, Citibank
oferă asigurări şi carduri de credit. Divizia lor de servicii online se bucură de un real succes,
având peste 15 milioane de utilizatori.
În aprilie 2009, Citibank a încheiat o afacere cu magazinele 7- Eleven, prin care banca
şi-a putut instala bancomate în peste 5.500 de magazine din Statele Unite. Pe 13 noiembrie
2009, Citibank a anunţat că va fi noul sponsor stadionului echipei New York Mets. Stadionul
se va dechide în 2011 şi va fi numit Citi Field.
Date privind situaţia Citibank la sfârşitul anului 2008:
vânzări: 83.642.000.000 $
venit net: 24.589.000.000 $
angajaţi: 300.000
active în valoare de: 1.50 trilion $
4.3. Modul de penetrare Citibank pe piaţa din România
Citigroup este reprezentat în România de către Citibank S.A. din 1996 şi oferă servicii
financiare de înaltă calitate atât companiilor naţionale şi multinaţionale mari, cât şi celor mici
şi mijlocii, sectorului public, organizaţiilor non-profit şi persoanelor fizice. Citibank Romania
S.A. are opt sucursale pe corporate banking în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Timişoara, Cluj,
Braşov, Sibiu şi Bacău, şi 31 de agenţii CitiFinancial, dedicate persoanelor fizice.
CitiFinancial îşi serveşte clienţii prin intermediul a 35 de agenţii localizate în marile oraşe ale
României.
Citibank România a fost prima bancă străină care a realizat parteneriate cu bănci locale
pentru a putea opera cu cecuri şi bilete la ordin (1997); a fost prima bancă ce a colectat taxe
de viză pentru ambasade (1998); de asemenea, a fost prima care a realizat un parteneriat cu
Pag. 25
Trezoreria Statului pentru a putea opera cu bonuri de tezaur (1999); în anul 2000 a
implementat Easy Payments, sistemul automat de plată; în anul 2001 a implementat
tehnologia prin care a facilitat plata facturilor prin citirea codurilor de bare; în 2004 a introdus
conceptul care făcea posibilă plata în centrele comerciale; în 2004 a introdus de asemenea
serviciul CitiDirect Online Banking.
În 1995, chiar înainte de a deschide sediile locale, Citi a adus România înapoi pe piaţa
internaţională de capital, după cei 15 ani de absenţă, iar în 2008 Citi a condus cel mai mare
sindicat non-guvernamental.
De peste 10 ani, „Citi a dedicat companiilor şi instituţiilor financiare un mix exclusiv
de Management, Comerţ, Securitate şi Servicii şi a introdus soluţii inovatoare pentru
tranzacţiile online, proiecte şi servicii de securitate”5. Citibank România şi-a asumat rolul de
leader în introducerea conceptului de cash management (strategia prin care o companie îşi
administrează şi investeşte banii lichizi) în 1997. În 1998 a introdus, prin intermediul
parteneriatelor cu băncile locale transmiterea banilor lichizi, iar în anul 2000 a lansat
CitiDirect Online Banking, platforma de internet banking.
4.4. Produsele promovate în România
Creditul pentru nevoi personale CASH LOAN
Cash Loan este un credit pentru nevoi personale, în lei, adresat persoanelor fizice. Nu
necesită avans, giranţi sau facturi justificative. Durata împrumutului poate fi de
6,12,18,24,36,48,60,72,84 luni, iar suma minima ce poate fi împrumutată este de 1.000 ron în
timp ce maxim se pot împrumuta 65.000 ron.
Împrumutul poate fi individual, atunci când venitul unei singure persoane este luat în
calcul, sau comun, atunci când se iau în calcul două venituri (soţ-soţie, părinte-copil, frate-
soră), aplicantul principal fiind cel care are venitul mai mare. Venitul minim acceptat pentru
ambii co-solicitanţi este de 388 ron ( angajat sau PFA ), respectiv 333 ron ( pensionar ).
Solicitanţii trebuie să îndeplinească simultan două condiţii: să fie rezidenţi în România
şi să deţină act de identitate românesc de tip buletin sau carte de identitate în perioada de
valabilitate. Solicitantul trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 21 şi 75 de ani. Aplicanţii trebuie
să fie angajaţi cu salarii fixe pe perioade nedeterminate sau determinate, cu condiţia ca durata
creditului să nu depăşească durata contractului sau aplicantul să aibă minim 2 ani vechime la
5
www.citifinancial.ro
Pag. 26
acelaşi angajator. Se accepta şi angajaţii cu salarii variabile, în cazul în care partea fixă din
venit este de minim 60% din venitul total. Persoanele fizice autorizate (PFA) pot obţine de
asemenea un împrumut, dacă se încadrează în una din următoarele categorii: Doctori, Notari,
Arhitecţi, Contabili, Medici Veterinari, Tehnicieni dentari, Medici stomatologi, Auditori,
Farmacişti. De asemenea, pensionarii angajaţi sau nu , pot solicita un Cash Loan.
În ceea ce priveşte vechimea la locul de muncă pe care un salariat trebuie să o aibă,
aceasta diferă în funcţie de tipul de angajare: 3 luni la actualul loc de muncă pentru salariaţi şi
comisionari, şi 2 ani consecutivi de activitate în acelaşi domeniu pentru persoanele fizice
autorizate.
Tipurile de venituri acceptate în cazul salariaţilor sunt: salariul de bază şi sporurile
lunare regulate; pentru pensionari: pensia şi veniturile obţinute prin alte contracte de muncă,
în perioada creditului; pentru PFA: venitul dovedit prin ultima deizie finală de impunere
primită de la Admnistraţia Financiară. Se acceptă sporurile din ore suplimentare efectuate,
spor de tură, spor de conducere, bonus fix lunar, alte sporuri lunare regulate, spor pentru
folosirea autoturismului. Se acceptă chiriile ca venituri suplimentare, dar numai 50% din
venitul provenit din chirie în cazul în care durata contractului de îchiriere este mai mare decât
perioada de creditare sau dacă proprietatea a fost închiriată în ultimii 2 ani. Contractul de
închiriere trebuie să fie înregistrat la Administraţia Financiară şi să aibă ştampila
corespunzătoare pe prima pagină.
O altă condiţie de minimă acceptare este legată de telefon. Sunt necesare două
telefoane pentru aplicant, unul de acasă şi unul de la serviciu. Ca telefon la domiciliu poate fi
acceptat un telefon fix, telefon mobil cu abonament sau telefon mobil de serviciu, telefon
mobil cu cartelă. În cazul persoanelor fizice autorizate este necesar un telefon fix sau un
telefon mobil cu abonament pe nume propriu sau al cabinetului.
Compania la care lucrează solicitantul trebuie să aibă linie telefonică fixă funcţională.
În cazul în care numărul de centrală al companiei este telefon mobil, compania este acceptată
în următoarele condiţii: telefonul mobil să fie în centrala telefonică a companiei; numărul de
telefon trebuie verificat din surse independente; compania are minim 3 de angajaţi;
confirmarea pozitivă a departamentului de resurse umane.
În concluzie, criteriile minime de acceptare sunt: cetăţean şi rezident român cu act
identitate valid, vârsta 21-75 ani, telefon la care să poată fi contactat, domiciliu stabil, sursa de
venit stabilă din pensie, contract de muncă sau activitate desfăşurată ca PFA. Vechime la
locul de muncă de minim 3 luni pentru angajaţi şi 2 ani pentru PFA, compania trebuie să fie
acceptată (minim 1 an de activitate şi trei angajaţi cu carte de muncă).
Pag. 27
Rata creditului este formată din împrumut, dobândă, comision de acordare, comision
de administrare lunar şi de asigurare, dacă este cazul. Această sumă trebuie să fie mai mare de
60 ron.
Dobânda este fixa pe toată durata împrumutului, clientul având posibilitatea ca din
patru în patru luni pe perioada împrumutului să opteze pentru suplimentări, un serviciu care îi
permite ca, în funcţie de condiţiile îndeplinite, să mai poată realiza un împrumut în afară de
cel iniţial.
În ceea ce priveşte Biroul de Credite, criteriile sunt:
-fără întârzieri mai mari de 30 de zile la momentul interogării
-fără întârzieri mai mari de 60 de zile în ultimele 3 luni
O condiţie foarte importantă în funcţie de care se stabileşte suma ce poate fi împrumutată este
gradul de îndatorare. Acesta reprezintă principalul indicator care stă la baza determinării
capacităţii de rambursare a aplicantului. Gradul de îndatorare este raportul dintre obligaţiile
financiare şi veniturile obţinute de solicitantul de credit. Există două grade de îndatorare:
gradul de îndatorare în conexiune cu rata CitiFinancial (PBR) şi gradul de îndatorare total
(DBR).
În ceea ce priveşte documentaţia, condiţiile generale în această privinţă sunt:
- documentele trebuie să fie în perioada de valabilitate
- copiile trebuie să fie lizibile
- copiile trebuie să fie ştampilate ’conform cu originalul’, datate şi semnate de către agentul
de vânzări numai în urma confruntării cu originalul şi numele în clar al agentului
- formularele destinate aplicantului trebuie completate numai de către aplicant
- formularele de uz intern trebuie completate de către agent, dar nu în prezenţa clientului
- trebuie evitate corecturile pe formulare (sunt interzise ştersăturile cu pastă albă)
- informaţiile trebuie să fie clare şi complete
Actele pe care o persoană angajată cu salariu fix trebuie să le aducă în cazul în care
aplică pentru un împrumut Cash Loan sunt: cartea sau buletinul de identitate; o factură recentă
de utilităţi de la adresa la care locuieşte; contract de închiriere dacă este cazul; copie după
cartea de muncă sau după contractul de muncă (semnate, ştampilate ’conform cu originalul’);
adeverinţă de venit. În cazul împrumutului comun, dacă co-aplicantul este angajat, este nevoie
de acelaşi set de acte ca şi la aplicantul principal. În situaţii speciale pot fi cerute următoarele
documente pentru angajaţii cu venitul fix: extrase de cont pe ultimele 3 luni pentru contul în
care se plăteşte salariul sau fişa fiscală.
Pag. 28
Documentele necesare în cazul în care aplicantul este pensionar sunt: cartea sau
buletinul de identitate, factura recentă de utilităţi, contract de închiriere dacă este cazul,
talonul de pensie recent (copie), decizia de pensionare (copie).
Documentele necesare pentru PFA sunt: cartea sau buletinul de identitate, factura
recentă de utilităţi, contract de închiriere dacă este cazul, decizia finală de impunere pe anul
precedent (ultima emisă, copie ), certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului (copie),
documente de autorizare de la Corpul Profesional de Profil (copie).
Pentru salariaţii pe bază de comision, documentele necesare sunt: cartea sau buletinul
de identitate, factura recentă de utilităţi, contract de închiriere dacă este cazul, copia cărţii de
muncă sau a contractului de muncă, adeverinţa de venit, fluturaşii de salariu pe ultimele 6 luni
sau dovada comisioanelor primite în ultimele 6 luni (ştampilate şi semnate în original de
reprezentantul departamentului salarizare).
Primul stadiu al unei aplicaţii este alcătuirea acestuia, realizată de către agent. După
alcătuire, urmează introducerea datelor clientului în sistem. Al treilea pas este analizarea
dosarului de către departamentul special de analiză, urmând decizia finală (aprobat, respins,
anulat).
Conceptul ’Risk based pricing’ se traduce prin preţuri în funcţie de risc. Prin risc, se
înţelege posibilitatea ca un client să nu îşi mai plătească ratele. Riscul de neplată este evaluat
pe baza unui punctaj, pe care clientul îl obţine în urma analizei câtorva din caracteristicile
sale. „Risk based pricing este o structură de dobânzi şi comisioane prin care clientul primeşte
o dobândă conform punctajului său”6. Astfel, clienţii cu punctaj mic (low score) obţin o
dobândă mai mare, deoarece au risc mai mare, iar clienţii cu punctaj mare (high score) obţin o
dobândă mai mică.
Dobânda anuală efectivă (DAE) reprezintă costul total al creditului către consumator.
Aceasta este o valoare procentuală care înglobează dobânda anuală a creditului şi restul
comisioanelor directe legate de credit, cum ar fi comisionul de acordare şi cel de administrare.
Asigurarea nu este inclusă în DAE. DAE este aplicată ce către toate entităţile financiare care
vând credite. Permite clienţilor să compare mai uşor diferenţele de costuri existente între
diverşi concurenţi sau diverse produse.
Solicitanţii creditului Cash Loan au posibilitatea ca odată cu solicitarea creditului
pentru nevoi personale, să opteze şi pentru asigurarea acestuia, suportată de AIG Life.
Asigurarea poate fi individuală sau comună, aceasta asigurând suma împrumutată pe durata
împrumutului.
6
www.citifinancial.ro
Pag. 29
Asigurarea oferă protecţia debitorului sau a familiei sale, în cazul în care acesta se află
în una din situaţiile: deces, invaliditate totală permanentă, invaliditate totală temporară, şomaj
involuntar. Detaliat, în cazul în care debitorul se află în oricare din situaţiile amintite, AIG
Life preia datoria acestuia faţă de bancă.
Creditul pentru nevoi personale cu ipotecă

Creditul pentru nevoi personale cu ipotecă poate fi solicitat de persoanele cu vârsta
cuprinsă între 23 şi 75 de ani, care pot fi angajaţi permanenţi cu carte de muncă, persoane
fizice autorizate sau pensionari. Ei trebuie să aibă un venit lunar minim de 750 ron şi să fie
proprietarii locuinţei unde au domiciliul.
Suma care poate fi împrumutată este în lei, între 15.000 şi 225.000 ron, în funcţie de
venitul net lunar şi de perioada de rambursare, care este cuprinsă între 5 ani şi 20 de ani.
Comisioanele percepute sunt incluse în totalitate în ratele de rambursare şi nu se solicită nici
un avans.
Costul evaluării locuinţei este suportat de către CitiFinancial. Asigurarea locuinţei este
oferită gratuit pe toată perioada creditului, în timp ce asigurarea de viaţă are caracter opţional.
Clientul nu este limitat de o destinaţie predefinită a creditului, aceasta fiind stabilită exclusiv
de către acesta.
Documentele necesare sunt: actul de identitate, ultima factură de utilităţi, un document
care atestă venitul, adeverinţa de venit sau talonul de pensie şi actele de proprietate asupra
locuinţei.
Dobânda este variabilă şi se modifică semestrial, în funcţie de rata de referinţă
BUBOR la 6 luni. Marja care se aplică peste rata de referinţă BUBOR poate fi între 0.00% şi
5.99% în funcţie de gradul de risc al fiecărui client. Comisionul de acordare a creditului este
de 2.5% din suma netă împrumutată. Acesta este finanţat şi inclus în ratele lunare de
rambursat. Comisionul lunar de administrare este plătit lunar.
Cu programul de asigurare de viaţă, invaliditate permanentă sau temporară şi şomaj
involuntar oferit de AIG Life, în cazul unei întâmplări neprevăzute, împrumutul CitiFinancial
nu devine o povară. Programul acoperă soldul creditului la producerea evenimentului asigurat,
protejând clienţii de evenimentele neplăcute care i-ar putea împiedica să plătească creditul.
Citi Card Visa
Cardul de credit Citi Card Visa este folosit pentru a retrage bani de la un ATM, pentru
a plăti bunuri sau servicii, pentru a efectua plăţi pe Internet sau pentru a efectua transferuri de
Pag. 30
fonduri fără a fi necesară existenţa unui cont curent. Banca pune la dispoziţia deţinătorului de
card o limită de credit, urmând ca deţinătorul de card să ramburseze în fiecare lună o anumită
sumă din limita de card utilizată (suma minimă de plată).
Cardul este de două tipuri: Clasic şi Gold, şi poate fi emis în două variante: card cu
fotografie, care permite plasarea fotografiei deţinătorului şi a semnăturii pe faţa cardului,
pentru personalizare şi ca măsură de protecţie suplimentară, sau card fără fotografie. Perioada
în care nu se plăteşte dobândă este de până la 54 de zile.
Cardul este acceptat internaţional la comercianţi şi permite accesul rapid pentru
extragerea de numerar la orice ATM al instituţiilor care ecceptă cardurile VISA (aproximativ
27 de milioane de comercianţi şi 1 milion de ATM-uri).
Prin achiziţionarea cardului, clienţii beneficiază de următoarele servicii:
Serviciul Citi Alert, care este un serviciu opţional, contra cost, care oferă posibilitatea
deţinătorului de a primi un mesaj de informare prin SMS sau e-mail pentru fiecare tranzacţie
făcută cu cardul.
Plan de Rate Egale, care oferă posibilitatea de a rambursa suma utilizată din limita de
credit în rate egale la o dobândă anuală scăzută.
Serviciul Bani prin Telefon, care oferă posibilitatea de a transfera o parte din limita de
retragere de numerar din contul de card într-un cont curent al deţinătorului de card deschis la
altă bancă din România şi de a rambursa suma transferată în rate egale la o dbândă anuală
scăzută.
Plata utilităţilor – gaz, apă, electricitate, telefonie, internet, cablu TV şi taxe de
şcolarizare care pot fi plătite prin CitiPhone Banking.
Asigurarea creditului utilizat este serviciul care asigură suma utilizată din limita de
credit în cazul pierderii totale sau permanente a capacităţii de muncă, pierderea involuntară a
locului de muncă sau în caz de deces.
Formular de contact şi informaţii online pentru Citi Crd Visa.
Securitatea maximă pe care clientul o are în momentul în care optează pentru acest
card, vine din următoarele caracteristici ale acestuia: fotografia şi semnătura sunt imprimate
pe faţa cardului, o opţiune unică în România, care facilitează identificarea rapidă a clientului;
cardul pierdut sau furat este blocat imediat în urma unui apel telefonic, deţinătorul de card
trebuie să sune la CitiPhone, blocarea cardului fiind gratuită, deţinătorul acestuia nefiind
responsabil pentru tranzacţiile efectuate după data raportării furtului sau pierderii cardului;
sistemul FEWS (Fraud Early Warning System) este un sistem on-line pentru monitorizarea
comportamentului deţinătorului de card pentru a identifica tranzacţiile suspecte, o protecţie
eficientă împotriva utilizării frauduloase, astfel, tranzacţiile suspecte sunt verificate prin
Pag. 31
telefon, iar în cazul unei suspiciuni, cardul va fi blocat; informarea rapidă cu privire la
tranzacţiile realizate cu ajutorul serviciului CitiAlert prin care se primeşte un mesaj de
informare prin SMS sau e-mail pentru fiecare tranzacţie efectuată cu cardul; alegerea
propiului PIN care poate fi setat de către client prin intermediul CitiPhone.
Prin serviciul CitiPhone se realizează informarea rapidă cu privire la card. Clienţii pot
obţine detalii cu privire la tranzacţii şi soldul contului de card, pot efectua plata utilităţilor sau
transferul de fonduri, îşi pot seta sau schimba codul PIN, pot solicita carduri suplimentare, pot
comunica modificarea datelor personale (nume, adresă, telefon), pot comunica eventualele
plângeri sau reclamaţii, se pot solicita orice alte informaţii cu privire la cardurile de credit Citi
Card.
Extrasul de cont se emite lunar la data stabilită în funcţie de data da aprobare a cererii
de emitere a cardului de credit. Clientul poate solicita prin CitiPhone modificarea datei de
emitere a extrasului de cont.
Limita de credit este stabilită de bancă în funcţie de venitul net el solicitantului de card
şi de încadrarea acestuia în criteriile de eligibilitate stabilite prin politicile interne de creditare.
Deţinătorul de card poate utiliza integral limita de credit pentru cumpărături, plata utilităţilor
şi 50% din limita de credit pentru retragere de numerar.
În ceea ce priveşte rambursarea creditului utilizat, există patru modalităţi simple:
- Transfer bancar – în cazul în care clientul deţine un cont deschis la o instituţie de credit,
poate rambursa suma datorată efectuând un transfer bancar din contul lui curent în contul de
card.
- Terminale Easy Payments – clientul le poate folosi pentru a rambursa sumele datorate în
contul de card. Pentru a putea efectua plata trebuie să poziţioneze porţiunea unde este
imprimat codul de bare de pe extrasul de cont în locul unde se află cititorul de bare al
terminalului, să verifice datele personale apărute pe ecran, să introducă suma pe care doreşte
să o plătească şi să introducă banii prin fereastra de colectare.
- Oficiul poştal – clientul poate rambursa suma datorată în contul de card la sediul oricărui
Oficiu Poştal informatizat. Pentru a putea efectua plata trebuie să prezinte actul de identitate
valabil şi extrasul de cont.
- Agenţiile CitiFinancial – clientul poate rambursa suma datorată în contul de card la sediul
agenţiilor CitiFinancial. Pentru a putea efectua plata, clientul trebuie să prezinte actul de
identitate valabil.
Citi Card este o metodă simplă şi eficientă de finanţare, în primul rând datorită
faptului că nu este necesar ca deţinătorul de card să deschidă un cont curent la CitiBank. Nu
are nevoie de co-debitor sau de garant. Limita de vârstă este între 21-65 de ani, iar pentru
Pag. 32
cardurile suplimentare vârsta minimă este de 14 ani. Limita de credit este de până la 40.500
ron, iar limita de numerar este de până la 50% din limita de credit. Clientul beneficiază de
serviciul ’plan de rate egale’ şi de serviciul ’bani prin telefon’, cu ajutorul căruia are acces
rapid şi convenabil la numerar.
De asemenea, deţinătorul de card beneficiază de următoarele servicii gratuite: extras
de cont lunar, rambursare fără comision, setare PIN, deschidere cont de card, emitere card
suplimentar, CitiPhone, plata utilităţilor fără comision.
Pot fi emise până la 6 carduri suplimentare pentru cei dragi. Vârsta minimă a
deţinătorului de card suplimentar este de 14 ani, iar deţinătorul de card poate stabili limita de
credit. Solicitantul de card principal are posibilitatea de a cere emiterea de carduri
suplimentare odată cu Cererea de Emitere a Cardului de Credit principal sau oricând pe durata
de valabilitate a acestuia. Solicitantul de card suplimentar trebuie să însoţească solicitantul de
card principal la bancă. Solicitarea cardurilor suplimentare poate fi efectuată şi prin
CitiPhone. Deţinătorul de card principal furnizează datele personale ale solicitantului de card
suplimentar (nume, adresă). Consultantul CitiPhone îl contactează pe acesta, îi verifică
identitatea şi obţine acceptul telefonic pentru începerea procesului de aplicare pentru cardul
de credit suplimentar. Consultantul CitiPhone îl informează asupra documentelor ce trebuie să
însoţească cererea pentru emiterea de card suplimentar şi asupra faptului că unul din agenţii
de vânzări îl va contacta pentru colectarea documentelor.
Fluxul procesului de creditare începe cu alcătuirea dosarului de card de credit,
efectuată de către agentul de vânzări. Pasul doi este introducerea datelor clientului în sistem,
efectuată de Departamentul de Analiză Credite Data Entry. Urmează analiza dosarului,
efectuată de către Departamentul de Analiză Credite, ultimul pas fiind luarea deciziei,
realizată de către acelaşi departament. Variantele finale pot fi: aprobat, respins, anulat.
Solicitanţii de Card trebuie să îndeplinească următoarele condiţii legate de venit:
Salariaţii trebuie să aibă un venit minim de 570 ron pentru CitiCard Visa Clasic şi 2000 ron
pentru CitiCard Visa Gold.
Pensionarii şi pensionarii angajaţi trebuie să aibă un venit minim de 500 ron pentru CitiCard
Visa Clasic şi 2000 ron pentru CitiCard Visa Gold.
Persoanele fizice autorizate trebuie să aibă minim 1500 ron pentru CitiCard Visa Clasic şi
2000 ron pentru CitiCard Visa Gold.
Sursele acceptate de venit sunt: salariu fix, sporuri de tură, sporuri de conducere,
sporuri de vechime, alte compensaţii fixe regulate (sporuri de fidelitate, de confidenţialitate,
de condiţii grele, etc), salariu veriabil, inclusiv bonusuri, venituri din chirii (50%), ore
suplimentare regulate, drepturi de autor, dividende, pensie, venituri PFA.
Pag. 33
Există trei tipuri de documente care se depun la dosar:
1. Documente care atestă identitatea: BI/CI, permis de şedere
2. Documente care atestă adresa: factura de utilităţi sau actul de proprietate
3. Documente care atestă venitul: diferă în funcţie de tipul de încadrare în muncă
Cardul Citi oferă o serie de beneficii unice din punct de vedere al flexibilităţii în
utilizare şi al securităţii şi controlului, elemente extrem de importante pentru un card de
credit. Este uşor de obţinut, având o mare varietate de opţiuni în ceea ce priveşte utilizarea sa.
4.5. Performanţele Citibank obţinute în România
Citibank România a anunţat o creştere de 54% a venitului net din dobânzi şi

comisioane, acesta atingând suma de 210 milioane lei, pentru anul fiscal 2010. „Veniturile
brute s-au mărit cu 40 %, ajungând la 2.038 milioane lei”7. În 2010, Citibank a înregistrat un
profit net de 85 milioane lei, cu 45 % mai mare decât în 2009, în timp ce profitul net din
operaţiuni financiare a fost de 55 milioane lei, cu o creştere de 95 % faţă de anul precedent.
Această evoluţie a fost determinată de creşterea volumului de operaţiuni cu clienţii, precum şi
de majorarea veniturilor din tranzacţiile de trezorerie.
“2010 a fost cel mai bun an din istoria Citibank în România. Aceste rezultate
financiare reconfirmă dezvoltarea constantă a băncii pe piaţa românească şi strategia noastră
de a ne concentra în primul rând pe client şi nevoile financiare ale acestuia. Estimăm în
continuare un mare potenţial de creştere atât pe segmentul corporate, cât şi pe cel al serviciilor
dedicate persoanelor fizice-atât prin dezvoltarea reţelei, cât şi prin lansarea de noi produse”, a
declarat Shamir Khaliq, Citi Country Officer.
La 31 decembrie 2010, totalul activelor Citibank Romania a fost de 4.145 milioane lei,
cu 71 % mai mare decât în 2009, această evoluţie fiind înregistrată în principal datorită
creşterii volumului creditelor – atât pe segmentul de persoane fizice, cât şi pe cel de companii.
Anul trecut, portofoliul de credite a înregistrat o creştere de 57 % comparativ cu 2009,
atingând 1.653 milioane lei, adică 42 % din total active.
Valoarea portofoliului de credite pentru companii a fost de 903 milioane lei, cu
aproximativ 20% mai mare decât în 2009. Portofoliul de credite IMM a fost de 256 milioane
lei, având o creştere de aproape 127 % în comparaţie cu 2009. Cea mai spectaculoasă evoluţie
a avut-o portofoliul de credite Citifinancial, devizia Citibank specializată în finanţarea
persoanelor fizice, care a atins suma de 520 milioane lei, cu 133% mai mult decât în 2009.
7
www.wall-street.ro
Pag. 34
Un aspect important al creşterii activelor a fost reprezentat de creanţele asupra
instituţiilor de credit, care au atins suma de 1,1 miliarde lei, întregistrând o creştere de 235%
faţă de anul precedent. La această evoluţie a contribuit semnificativ mărirea rezervei minime
obligatorii stabilite de Banca Naţională a României ca o consecinţă a majorării substanţiale a
depozitelor şi altor surse atrase de la clientelă.
Baza de depozite şi conturi curente ale clienţilor Citibank România s-a mărit constant
pe parcursul ultimului an şi a ajuns la 3 miliarde de lei, la 31 decembrie 2010. Sursele atrase
de la clientelă au reprezentat 80% din totalul pasivelor, valoarea acestora din urmă atingând
3.741 milioane lei. Fondurile proprii au crescut cu 26%, ajungând la 404 milioane lei.
La 31 decembrie 2010, Citibank România avea 618 angajaţi şi îşi desfăşura activitatea
prin 47 de unităţi, dintre care 8 sucursale de corporate banking şi 39 de agenţii CitiFinancial.
În plus, produsele de creditare pentru persoane fizice oferite prin intermediul diviziei
CitiFinancial au fost puse la dispoziţia clienţilor prin cele 50 de centre de vânzări directe. La
finalul anului trecut, banca deservea 97.040 clienţi (95.510 persoane fizice, 667 IMM-uri, 863
clienţi corporate), aproape dublul clienţilor din anul precedent.
În 2010 Citibank România SA a aranjat şi co-aranjat mai multe sindicalizări majore
realizate în sectorul privat din România, câteva exemple fiind: finanţarea de 130 milioane
euro pentru o instituţie financiară, creditul sindicalizat în valoare de 80 milioane de euro. Tot
în 2010, Citi a co-aranjat şi o finanţare în valoare de 500 milioane de dolari- cel mai mare
împrumut sindicalizat acordat unei companii româneşti din sectorul privat – pentru RCS şi
RDS.
În 2010, Enel Energie SA şi CEZ Vânzare SA au mandatat Citibank România să
colecteze plăţile de facturi de energie electrică prin reţeaua oficiilor poştale ale Poştei
Române. De asemenea, Citibank România a fost mandatată de Apa Nova, Distrigaz Sud şi
COSMOTE pentru colectarea în numerar a plăţilor de facturi de utilităţi prin reţelele Easy
Payments.
Anul 2010 a marcat implementarea în premieră a unei soluţii de încasare a facturilor
între companii prin debit direct interbancar – soluţia a fost implementată pentru Lafarge
Ciment România SA pentru încasarea facturilor de la partenerii săi. In 2010, Citibank
România a primit şi diferite distincţii, precum “Best at Cash Mangement in Central and
Eastern Europe”, premiu acordat de Euromoney, “Best Corporate /Institutional Internet Bank-
Global”, “Top rated”, distincţie oferită de Global Custodian.
În paralel, Citibank România a continuat să investească semnificativ în dezvoltarea
diviziei sale dedicate finanţării persoanelor fizice. În 2010, CitiFinancial a inaugurat 8 noi
agenţii, localizate în Brăila, Craiova, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Oradea, Piteşti, Ploieşti. În
Pag. 35
fiecare dintre aceste oraşe banca este acum prezentă prin două unităţi. Tot în 2010,
CitiFinancial a dechis şi alte 7 centre de vânzări directe în Tulcea, Roman, Sfântu Gheorghe,
Alba Iulia, Hunedoara, Slatina, Oneşti. Echipa mobilă de vânzări a CitiFinancial a crescut de
la 500 la 668 de persoane, fiind cea mai mare de pe piaţa bancară românească.
4.6. Citibank lovită de criza financiară mondială
Debutul actualei crize, iniţial numită subprime, s-a făcut simţită spre sfârşitul anului
2009. Ea s-a manifestat printr-o scădere puternică a preţului imobiliarelor, efectul de domino
provocând, în decurs de doi ani, prăbuşirea unor bănci ce păreau intangibile şi o scădere
dramatică a burselor în întreaga lume.
Începând cu 2001, bancherii americani au acordat împrumuturi imense unor oameni a
căror solvabilitate nu putea fi demonstrata (credite subprime). Era o perioada în care preţurile
pe piaţa imobiliară creşteau puternic, iar calculul a fost simplu. Dacă datornicul nu mai poate
plăti, îi vindem casa pentru că, pe fondul creşterii preţurilor, ea va avea oricum o valoarea mai
mare decât creditul acordat. Cu timpul, dobânzile au început să crească şi, în consecinţă, tot
mai mulţi oameni s-au văzut puşi în situaţia de a nu-şi mai putea plăti ratele şi au rămas fără
case. Volumul imens de imobile scoase la vânzare a condus însă la prăbuşirea preţurilor.
De propagarea crizei la nivel mondial sunt vinovate în principal aşa-numitele vehicule
speciale. Este vorba despre operaţiuni financiare, devenite curente după anul 2000, prin care o
instituţie de credit îşi revinde creanţele pe pieţe specializate. Aceste creanţe sunt adesea
„împachetate” cu alte valori financiare, fapt ce îi permite instituţiei în cauză şi să se
refinanţeze, şi să-şi reducă riscul care este pasat cumpărătorului. Piaţa subprime a fost
puternic finanţată în acest fel, creanţele cu risc fiind regrupate în vehicule speciale ad-hoc,
transformate în titluri şi vândute. Începând cu 2010, criza creditelor subprime a aruncat
îndoiala asupra tuturor operaţiunilor de „împachetare” de creanţe, care au devenit suspecte în
ochii investitorilor. Aceştia au încetat să le mai cumpere, temându-se ca ele conţin creanţe cu
risc în general şi subprime în particular.
O a doua curea de transmisie a crizei a fost constituită de fondurile de investiţii, care
ele însele au cumpărat creanţe „împachetate”.
Oferind randamente mai ridicate decât piaţa prime, creditele subprime au fost foarte
căutate de fondurile de investiţii, în încercarea acestora de a-şi îmbunătăţi performanţele.
Pag. 36
Astfel de fonduri, la fel ca şi băncile, aveau în spate acţionari care cereau profit şi atunci, în
căutarea lui, cei care conduceau fondurile au ales să rişte.
Creditările excesive au adus Citigroup într-un colaps financiar uriaş, ce fac ca toate
diviziile uriaşului american să fie afectate de criza financiara mondială.
Dacă în 2010 Shahmir Khaliq, estima pentru perioada 2011-2010 o consolidare a
pieţei bancare locale şi o creştere a competiţiei, peisajul actual este ceva mai sumbru. Astfel
după mai mult de 11 ani de activitate în România, Citibank România S.A. se transforma în
sucursala a Citibank Europe plc (CEP) cu sediul central în Irlanda începând cu 1 ianuarie
2011, a anunţat banca într-un comunicat. Transformarea în sucursală, implementată în forma
unei fuziuni tranfrontaliere, a fost aprobată de către instanţele şi autorităţile de reglementare
din Irlanda şi România. Numele noii entităţi va fi Citibank Europe plc, Dublin - Sucursala
România.
„Ca sucursala a CEP vom fi în acelaşi timp parte a unei entităţi europene cu active
bilanţiere mai mari şi o mai mare capacitate de a acorda credite, ceea ce ne va face un partener
şi mai puternic pentru clienţii noştri din România şi ne va permite să ne extindem mai eficient
”, a adăugat Shahmir Khaliq.
Prin această transformare Citibank România doreşte să-şi sporească capitalul de
imagine, grav afectat în ultima perioadă. Plusând pe experienţa şi pe capacitatea de creditare
mai mare Citi doreşte să-şi menţină portofoliul de clienţi.
Deşi pe piaţa românească Citibank a ieşit de sub monitorizarea BNR, pe plan mondial
criza e din ce în ce mai acută. Astfel, banca franceză CM-CIC a achizionat la preţul de 6,7
mld $, divizia germană a Citibank Citibank Deutschland are 3,25 milioane clienţi şi o cotă de
piaţă de peste 7% în Germania, cea mai mare economie europeană.
O altă divizie a Citigroup, Smith Barney, ar urma sa fie cumpărată de firma Morgan
Stanley, tranzacţie ce ar rotunji veniturile Citigroup cu circa 10 mld $. Cea mai mare criză
bancară de la Marea Depresiune l-a forţat pe directorul executiv al Citigroup, Vikram Pandit,
în vârsta de 51, să revină asupra promisiunii de a nu vinde Smith Barney. În ultimul deceniu,
unitatea a fost centrul planului băncii de a furniza subscrieri de obligaţiuni, conturi de
economii şi consiliere de investiţii, în cadrul aceleiaşi instituţii.
Morgan Stanley ar urma să plătească între 2 şi 3 miliarde dolari către Citigroup, pentru
a obţine 51% din noua companie. Noua firma, ce ar urma să se numească Morgan Stanley
Smith Barney, ar angaja aproximativ 22.000 de brokeri, depăşind ca mărime reţeaua creată
prin preluarea Merrill Lynch & Co. de către Bank of America Corp.
În luna noiembrie 2011, guvernul american a pus la punct un plan de salvare pentru
Citigroup în valoare de 306 mld $, pentru ca acesta să nu intre în stare de faliment. Totodată
Pag. 37
se fac presiuni pentru aprobarea proiectului de 700 mld $, ce este aşteptat de toate companiile
ameninţate de pierderi importante.
Citigroup, a doua bancă americană după valoarea activelor, are cea mai mare extindere
la nivel internaţional, dintre băncile americane, având afaceri în mai mult de 100 de ţări. Mai
mulţi analişti au spus că Citigroup este prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească.
Pag. 38
Concluzii şi aprecieri
Într-un mod simplist, se poate considera că o firmă multinaţională este o firmă care
are capacitate productivă într-un anumit număr de ţări. Fluxurile de profituri şi venituri pe
care ele le generează reprezintă componenta principală a fluxurilor de capital străin care se
mişcă între ţări.
Pe măsură ce ţările adoptă abordări mai deschise orientate spre creştere şi
dezvoltare economică, rolul firmelor multinaţionale devine din ce în ce mai important. Pe
măsură ce pieţele din întreaga lume devin dereglementate şi liberalizate, firmele străine caută
să-şi localizeze părţi din procesul de producţie în alte ţări, acolo unde au avantaje de cost.
Aceste avantaje de cost pot fi surse mai ieftine de forţă de muncă, materii prime şi
componente sau au reglementări guvernamentale preferenţiale.
O ţintă interesantă pentru firmele multinaţionale sunt ţările slab dezvoltate sau în
curs de dezvoltare unde, deşi acestea prezintă nivele ridicate de risc, ele reprezintă un
potenţial pentru nivele ridicate ale profitului. Multe ţări slab dezvoltate sau în curs de
dezvoltare cu economii şi venituri în creştere pot furniza pieţe mature în viitor.
Mulţi analişti economici globali sunt îngrijoraţi privind rolul firmelor
multinaţionale în ţările cu venituri scăzute şi au identificat un număr de probleme asociate cu
investiţiile străine directe. În mod egal, alţi economişti şi politicieni argumentează că
activitatea firmelor multinaţionale conduce la creştere şi dezvoltare. Iar răspunsul corect este
cu siguranţă la mijloc, amândouă teorii fiind aplicabile în anumite ţări cu anumite firme
multinaţionale şi în anumite perioade.
Vom face o prezentare rezumativă a argumentelor celor două teorii.
În primul rând vom ilustra importanţa investiţiilor străine directe ca parte a
motorului necesar pentru asigurarea creşterii:
 investiţia unei firme multinaţionale într-un anumit domeniu aduce ca rezultat o
importantă injecţie în economia locală; ea poate crea noi locuri de muncă direct sau prin
creşterea afacerilor adiacente locale cum ar fi bănci sau asigurări; ea iniţiază un proces
multiplicator care generează mai multe venituri în măsura în care noii angajaţi îşi cheltuiesc
salariile pe consum.
 firmele multinaţionale furnizează training şi educaţie pentru angajaţi, creând în
acest fel o forţă de muncă înalt calificată; iar aceste noi aptitudini pot fi transferate către alte
Pag. 39
domenii din ţara gazdă; deseori, aptitudinile manageriale şi antreprenoriale învăţate de la
firmele multinaţionale sunt o importantă sursă de capital uman.
 firmele multinaţionale vor crea venituri din taxe pentru guverne, dar şi alte
venituri dacă ele achiziţionează bunuri naţionale existente în principal prin procese de
privatizare.
În ceea ce priveşte problemele create de firmele multinaţionale, acestea pot fi
sintetizate astfel:
 firmele multinaţionale angajează în mare măsură manageri expatriaţi pentru a
se asigura că veniturile generate sunt menţinute în cadrul unui grup relativ redus de persoane;
iar un punct de atracţie pentru firmele multinaţionale este reprezentat de posibilităţile de a
beneficia de forţă de muncă ieftină, ceea ce se reflectă în nivele scăzute ale salariilor; acesta
lucruri pot conduce la o adâncire a distribuţiei veniturilor şi nici la un transfer al aptitudinilor
manageriale.
 investiţiile firmelor multinaţionale în ţările slab dezvoltate sau în curs de
dezvoltare implică adesea folosirea metodelor de producţie intensive în capital.
 firmele multinaţionale se angajează în preţuri de transfer schimbând producţia
între diferite ţări astfel încât să beneficieze de taxe mai scăzute în diferite ţări; prin aceste
operaţiuni, ele pot minimiza povara de taxe şi impozite din partea guvernelor.
 cum multe firme multinaţionale sunt foarte mari şi au o putere considerabilă,
ele pot exercita influenţe asupra guvernelor pentru a obţine regimuri preferenţiale privind
concesiuni la taxe, subvenţii şi concesii.
Economiştii orientaţi spre globalizare susţin că ciclul sărăciei nu va fi spart din
interiorul economiilor locale. Nivelul investiţiilor necesare pentru a creşte productivitatea şi
veniturile nu este posibil prin resurse proprii. Astfel, investiţiile străine directe derulate prin
activitatea firmelor multinaţionale sunt esenţiale.
Prin investiţii în domeniile şi utilizarea factorilor de producţie acolo unde ţările
slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare au un avantaj absolut şi comparativ, firmele
multinaţionale vor conduce spre o alocare mai eficientă a resurselor mondiale. Totuşi, dacă
acest lucru va conduce la o supra - specializare şi la o supra – dependenţă în anumite sectoare
ale economiei, atunci ţările gazdă vor fi vulnerabile în special dacă firmele multinaţionale vor
decide din motive comerciale să părăsească ţara în viitor.
În acest context putem puncta câteva caracteristici globale majore:
 Schimbări majore în economia mondială şi în scenariul politic, o nouă
generaţie a informaticii, introducerea unei game de metode organizaţionale inedite, toate
Pag. 40
ducând la orientarea FMN spre condiţiile locale de furnizare, la receptivitatea lor la sistemele
instituţionale şi pieţelor ţărilor în care operează;
 Realinierea strategiilor FMN la a căuta şi a rămâne inovatoare şi competitive
într-o economie globală şi a strategiilor macro ale ţărilor de a căuta să încurajeze firmele
locale sau străine să rentabilizeze resursele avute.
În perioada actuală, problema principală a statelor lumii este de a se asigura că
economia globală funcţionează astfel încât să asigure o optimizare a contribuţiei FMN şi a
altor actori transfrontalieri la capacităţile şi competitivitatea statelor naţionale. Astfel că
“provocarea majoră este de a structura o abordare internaţională colectivă pentru a controla
costurile şi beneficiile unei economii globale conduse de corporaţii de afaceri transnaţionale”
Globalizarea continuă şi rapidă a economiei mondiale este influenţată într-o foarte
mare măsură de ISD şi activităţile FMN. Astfel, grija guvernelor de a accelera industrializarea
şi progresul economic pentru a combate şomajul şi a minimiza neliniştea socială le-a condus
la renunţarea, în multe ţări în curs de dezvoltare, la ezitările anterioare privind ISD şi FMN. În
situaţia unei competiţii interne de a atrage capitalul străin, know-how şi tehnologie, multe
guverne adoptă comportamente de acordare de stimulente şi concesii pentru a atrage
investitorii.
Pag. 41
BIBLIOGRAFIE
1. Barron’s Dictionary of Finance and Investment Terms, ed. 3, New York, 1991
2. Beamish, Paul W., Killing, Y.P., Lecraw, D.Y., Crookell, H. – “International Management
– Text and Cases”, Richard D. Irwin Inc., Boston, 1991
3. Bhattacharya, A., Mentiel, P. Y., Sharma, S. – “Private Capital Flows to Sub-Saharian
Africa: An Overview of Trends and Determinants”, material nepublicat, World Bank,
Washington, 1996
4. Bortlett, C.A., Ghoshal, S. – “Managing Across Borders – The Transnational Solutions”,
Harvard Business School Press, Boston, 1989
5. Breadman, H.G., Sun, X – “The Distribution of Foreign Direct Investment in China” –
Policy Research Working Paper No. 1720, World Bank, Washington, 1997
6. Buckley, P. Y., Casson Mark – “The Economic Theory of the Multinational Enterprise”,
St. Martin’s Press, New York, 1985
7. Business Week Magazine, 1991
8. Cateora, P.R. – “Cooperative Alliances and International Business”, 1998
9. Contractor – “Cooperative Alliances and International Business”, 1988
10. Dassbach, Carl H.A. – “Global Entreprises and the World Economy: Ford, GM and IBM.
The Emerge of the Transnational Entreprises”, Gorland Press, New York, 1988
11. Dunning, J.H. – “International Production and the Multinational Enterprise”, George
Allen and Unwin, Londra, 1981
12. Dunning, J.H. – “Multinational Enterprises and the Global Economy”, Addison-Wesley
Publishing Company, Londra, 1995
13. Ignat Ion, Pralea Spiridon – “Economie Mondială”, Ed. Symposion, Iaşi, 1994
14. ILO/UNCTC – “The Economic and Social Effects of Multinational Enterprises in the
Export Processing Zones”, Johannesburg, 1996
15. Jeannet, P.R.; Hennessey, H.D. – “International Marketing Management”, Houghton-
Mihlin Co, Boston, 1998
16. Krugman, Paul R. , Obstfeld, Maurice – “International Economics – Theory and Policy”,
second edition, Harper Collins Publishers Inc., 1991
17. Legea 35/1991 privind Regimul Investiţiilor Străine în România, Monitorul Oficial, 1991
18. Manualul Balanţei de Plăţi a FMI
19. Mazilu, Anda – “Efecte ale investiţiilor străine asupra procesului de tranziţie la economia
de piaţă”, Tribuna Economică nr. 44, 2 noiembrie 1995, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti,
Pag. 42
20. Mazilu, Anda – “Investiţiile străine şi competitivitatea naţională”, Tribuna Economică nr.
44, 46, 49, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1995
21. Moran, Theodore H. – “Managing International Political Risk: Strategies and
Techniques”, Georgetown University, Washington, 1983
22. OCDE – “International Direct Investment and the New Economic Environment”, Paris,
1991
23. OCDE – “Recent Trends in International Direct Investment”, Paris, 1998
24. “OECD Guide on Multinational Enterprise”, anexa 1 la “The Declaration open
International Investment and Multinational Enterprise”, 1991
25. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
26. OIL - “The Tripartite Declaration of Principles upon Multinational Enterprises and the
Social Policy”, 1996
27. ONU - Transnational Corporation in World Development: Trends and Prospects, New
York, 1998
28. Popa, Ioan – “Tranzacţii internaţionale – politici, tehnici, instrumente”, Ed. Recif,
Bucureşti, 1992
29. Porter, Michael - “The Competitive Advantage of Nations”, The Mac Millan Press Ltd.,
London, 1992
30. Porter, Rawbinson, Ghemawat – “Competition in Global Industries”, Harvard Business
School Press, Boston, 1986
31. Poynter, T.A. – “Multinational Enterprises and Government Intervention”, St. Martins
Press, New York, 1985
32. Singh, H.; Jun, K. W. – “Some New Evidence on Determinants of Foreign Direct
Investment in Developing Countries” – Policy Research Working Paper No. 1531, World
Bank, Washington, 1995
33. UNCTAD – “World Investment Report”, 1998
34. UNCTAD – “World Investment Report 2000: Foreign Direct Investment and the
Challenge of Development”
35. UNCTAD – “Studiul asupra celor mai importante FMN din Europa Centrală şi de Est”,
2000
36. UNCTAD, TD/B/WG, 1/10/1995 – “Consideration of Host and Home Country Policies to
Promote Foreign Direct Investment”
37. Vernon, Raymon; Wells, L.T. – “Manager in the International Economy”, 5th edition,
Prentice – Hall, New York, 1986
Pag. 43
ANEXE
DENUMIREA INDICATORILOR - lei -

DIN BILANT
Casa, disponibilitati la banci centrale 994326672
Efecte publice si alte titluri acceptate pentru refinantare la bancile 14385609
centrale
Creante asupra institutiilor de credit 1067095874
Creante asupra clientelei 1652440040
Obligatiuni si alte titluri cu venit fix
Actiuni si alte titluri cu venit variabil 166150
Participatii
Parti in cadrul societatilor comerciale legate
Imobilizari necorporale 1633594
Imobilizari corporale 26252636
Datorii privind institutiile de credit 276223150
Datorii privind clientela 2977268568
Datorii constituite prin titluri
Provizioane pentru riscuri si cheltuieli
Datorii subordonate
Capital social subscris 70485000
Din CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE
Profitul activitatii curente 104001689
Pierderea activitatii curente
Venituri totale 2038420214
Cheltuieli totale 1934418525
Profit brut 104001689
Pierdere bruta
Profit net 85156283
Pierdere neta
INDICATORI DIN DATE INFORMATIVE
Numar mediu de salariati 540
Indicatorii financiari conform bilanţului depus pentru anul 2011
Pag. 44
DENUMIREA INDICATORILOR - lei -
DIN BILANT
Casa, disponibilitati la banci centrale 680012797
Efecte publice si alte titluri acceptate pentru refinantare la banci 720601059
centrale
Creante asupra institutiilor de credit 319510433
Creante asupra clientelei 765399977
Obligatiuni si alte titluri cu venit fix 0
Actiuni si alte titluri cu venit variabil 166150
Participatii 0
Parti in cadrul societatilor comerciale legate 0
Imobilizari necorporale 1432173
Imobilizari corporale 14462593
Capital subscris nevarsat 0
Actiuni si parti proprii 0
Alte active 2615834
Cheltuieli inregistrate in avans si venituri angajate 15770887
Total active 2519971903
Datorii privind institutiile de credit 333819599
Datorii privind clientele 1900427647
Datorii constituite prin titluri 0
Alte passive 1068232
Venituri inregistrate in avans si datorii angajate 22953904
Provizioane pentru riscuri si cheltuieli 0
Datorii subordinate 0
Capital social subscris 70485000
Prime de capital 0
Rezerve 83083398
Rezerve din reevaluare 0
Rezultatul reportat
Profit 84884401
Pierdere 0
Rezultatul exercitiului financiar
Profit 24259020
Pierdere 0
Repartizarea profitului 1009298
Total pasiv 2519971903
Din CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE
Venituri totale 1955234464
Cheltuieli totale 1924429387
Rezultatul activitatii curente
-profit 30805077
-pierdere 0
Rezultatul brut
-profit 30805077
-pierdere 0
Impozitul pe profit 6546057
Rezultatul net al exercitiului
-profit 24259020
Pag. 45
-pierdere 0
DIN DATE INFORMATIVE
Numar de salariati 277
Indicatorii financiari conform bilanţului depus pentru anul: 2011
Pag. 46

ANEXA Prelucrarea Datelor Cu Caracter Personal

Cargado por

Información del documento

Derechos de autor

Formatos disponibles

Compartir este documento

Compartir o incrustar documentos

Opciones para compartir

¿Le pareció útil este documento?

¿Este contenido es inapropiado?

Copyright:

Formatos disponibles

ANEXA Prelucrarea Datelor Cu Caracter Personal

Cargado por

Copyright:

Formatos disponibles

INTRODUCERE

1.1. Definiţia FMN

1.2. Aprecierea mărimii unei FMN

Pentru aprecierea gradului şi mărimii unei FMN se iau în considerare următoarele

2.1. Relaţia societate transnaţională – stat naţional

2.2. Teorii privind relaţia societate transnaţională- stat naţional

Crearea nivelului general de dezvoltare economică se poate realiza doar printr-o

Starea factorilor Parametrii cererii

Caracterul ramurilor Acţiunea

Figura 1. „Diamantul lui Porter”

A. Stadiul avantajului competitiv bazat pe dotarea cu factori de producţie.

B. Stadiul avantajului competitiv determinat de volumul şi cantitatea

C. Stadiul avantajului competitiv decurgând din inovare.

3.1. Politici de stimulare şi atragere a ISD

Deşi nevoia de capital, tehnologie, experienţă managerială este prezentă în orice

Tabel 1. Repartizarea regională a intrărilor şi a ieşirilor de ISD în anii 1990-2011

România 656 6436 6483 11366 9774

Bulgaria 301 3452 3923 7507 8429

UK 40321 55963 177901 148189 223966

Experienţe ale ţărilor dezvoltate

Dominând piaţa internaţională a ISD şi resimţind din plin concurenţa chiar în

Experienţe ale ţărilor în curs de dezvoltare

La nivelul statelor în curs de dezvoltare, tendinţa de deschidere economică şi

Figura 2. Curba raportului ISD – PIB

3.2. FMN şi transferul de tehnologie

Caracteristicile şi mărimea pieţei

Din punctul de vedere al tehnologiei de fabricaţie, în dorinţa de a obţine economii

O FMN va încerca să-şi selecteze tehnologia şi în funcţie de costul şi accesul la

FMN trebuie să ţină seama în tehnologia transferată şi de diferenţele în accesul şi

Diferenţele organizaţionale şi culturale

Deoarece costul de învingere a rigidităţii tradiţiei şi practicilor de conducere a

4.2. Expansiunea şi performanţele Citibank pe plan internaţional

4.3. Modul de penetrare Citibank pe piaţa din România

4.4. Produsele promovate în România

Creditul pentru nevoi personale CASH LOAN

Creditul pentru nevoi personale cu ipotecă

Citi Card Visa

4.5. Performanţele Citibank obţinute în România

Citibank România a anunţat o creştere de 54% a venitului net din dobânzi şi

4.6. Citibank lovită de criza financiară mondială

DENUMIREA INDICATORILOR - lei -

Indicatorii financiari conform bilanţului depus pentru anul 2011

También podría gustarte