După Primul Război Mondial, Europa a intrat într-o perioadă de mari

transformări politice și sociale din cauza prăbușirii Imperiului austro-ungar,

înfrângerii Germaniei și revoluției din Rusia.
România cunoaște o epocă nouă. Împlinirea idealului de unitate națională
duce la integrarea mai rapidă în ritmul european de modernizare.
Cultura noastră începe să se raporteze la cultura europeană. Prina notă
specifică a literaturii interbelice este tendința de sincronizare, de europenizare,
ținându-se cont mai mult ca oricând de originalitatea națională. În acest context, s-au
afirmat: M. Sadoveanu, L. Rebreanu, C. Petrescu, Mateiu Caragiale, Hortensia
Papadat Bengescu, T. Arghezi, L. Blaga, I. Barbu, E. Lovinescu, G. Călinescu, T. Vianu
etc.
După Primul Război Mondial, revistele sunt în creștere numerică. Cele mai
importante publicații între 1918-1944 sunt: Universul Literar, Sburătorul, Ideea
europeană, Viața românească, Gândirea, Contimporanul, Bilete de papagal”etc.
Dacă înainte de război principalele discuții se purtau în jurul
sămănătorismului, poporanismului și simbolismului, în perioada interbelică,
disputele literare se purtau în jurul modernismului și tradiționalismului.
Modernismul este un curent literar apărut ca urmare a tezelor lui Eugen
Lovinescu asupra dezvoltării literaturii și culturii și se referă la principalele elemente
înnoitoare în: poezie, proză, critică.
Tradiționalismul este o reacție la modernism, continuând ideile și formele
vechi. Acest curent literar are tendința de a se îndrepta spre lumea satului, folclor și
istorie.
Principalele reviste care au creat curente de idei au fost: Sburătorul -E.
Lovinescu (tendință modernistă), Gândirea - Nichifor Crainic (orientare
tradiționalistă).
Modernismul românesc s-a constituit în jurul revistei Sburătorul a apărut
la București între 1919-1922 și 1926-1927 sub îndrumarea mentorului Eugen
Lovinescu, având un rol la fel de important ca revista Junimea. Sunt fixate și
preocupările statornice ale publicației: promovarea tinerilor scriitori „O revistă - scrie
E. Lovinescu – are datoria să caute elemente tinere. Descoperind un singur talent, și-
a îndeplinit datoria cu prisosință.” și imprimarea unei tendințe moderniste în
dezvoltarea literaturii române.
Primul obiectiv s-a realizat prin debutul unor scriitori ca: Anton Holban,
Camil Petrescu, Camil, Baltazar, Ion Barbu, Ilarie Voronca, Vladimir Streinu,
Pompiliu Constantinescu.
 Al doilea obiectiv s-a realizat prin publicarea cărților lui E. Lovinescu:
Istoria civilizației române moderne ( trei volume între 1924-1925) și Istoria
literaturii române contemporane ( cinci volume între 1926-1929).
Mai durabilă decât existența revistei este aceea a cenaclului Sburătorul,
care s-a remarcat printr-o menținere de peste două decenii, până în 1943. Viața
cenaclului s-a manifestat exclusiv pe planul esteticului, atitudinea față de participanți
fiind „respectul individualității”.
Modernismul lovinescian pornește de la ideea că există un spirit al
veacului, numit de Tacit „saeculum”, explicat prin factori materiali și morali care
imprimă un proces de omogenizare a civilizațiilor. În condițiile în care există decalaje
între civilizații, cele mai puțin dezvoltate suferă influența binefăcătoare a celor
avansate prin: imitație, adaptându-se formelor civilizației superioare; stimularea
creării unui fond propriu.
Criticul e convins ca singura cale pentru cultura noastră e de a prelua, de
a imita culturile apusene. În opinia sa, teoria sincronismului e o formă de evoluție.
Modernizarea literaturii noastre, în concepția sa, trebuia sa aibă loc prin:
trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la una cu tematică de
inspirație urbană, cultivarea prozei obiective, dezvoltarea poeziei de la epic la liric,
intelectualizarea prozei și a poeziei, dezvoltarea romanului analitic.
După părerea mea, Eugen Lovinescu a adus la lumină multe talente
artistice precum: T. Arghezi, L. Blaga, I. Barbu etc. Tot el este acela care crede în
desăvârșita libertate și independență a artistului; el le oferă șansa de a-și exprima
idealul prin puterea cuvântului ca forță creatoare. Și până la urmă, „meritul… stă în
limitele scrisului”.