Documentos de Académico
Documentos de Profesional
Documentos de Cultura
Alungarea vânzătorilor
din Templu
Uscarea smochinului
Botezul lui Ioan de unde
a fost
Pilda celor 2 fii de la vie
Pilda lucrătorilor răi ai
viei
Alungarea vânzătorilor din Templu
http://www.doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/cum-arata-templul-
care-locuit-maica-domnului
Matei 21 Marcu 11 Luca 19
v.12 “şi a alungat pe toţi v. 15‐16 “Şi, intrând în v. 45 “Şi intrând în
cei ce vindeau şi templu, a început să dea templu, a început să
cumpărau în templu şi a afară pe cei ce vindeau şi scoată pe cei ce vindeau şi
răsturnat mesele pe cei ce cumpărau în cumpărau în el”.
schimbătorilor de bani şi templu, iar mesele
scaunele celor care schimbătorilor de bani şi
vindeau porumbei”. scaunele vânzătorilor de
porumbei le‐a răsturnat.
16. Şi nu îngăduia să mai
treacă nimeni cu vreun
vas prin templu”.
Schimbători de bani
1 Dinar roman Monedă din Tyr
Matei 21 Marcu 11 Luca 19
v.13 “Scris este: "Casa Mea, v. 17 “Nu este, oare, scris: v. 46 “Scris este: "Şi va fi
casă de rugăciune se va "Casa Mea casă de casa Mea casă de
chema, iar voi o faceţi rugăciune se va chema, rugăciune"; dar voi aţi
peşteră de tâlhari!” pentru toate neamurile"? făcut din ea peşteră de
Voi însă aţi făcut din ea tâlhari”.
peşteră de tâlhari”.
Is. 56,7; Ier. 7,11
Uscarea smochinului
Matei 21 Marcu 11 Luca 13
v. 17‐21 “Şi lăsându‐i, a ieşit v. 11‐15 “Şi a intrat Iisus în Pilda
afară din cetate la Betania, şi Ierusalim şi în templu şi, privind smochinului
noaptea a rămas acolo. 18. toate în jur şi vremea fiind spre v. 6‐9
Dimineaţa, a doua zi, pe când seară, a ieşit spre Betania cu cei
se întorcea în cetate, a flămân‐ doisprezece. 12. Şi a doua zi,
zit; 19. Şi văzând un smochin ieşind ei din Betania, El a
lângă cale, S‐a dus la el, dar n‐a flămânzit. 13. Şi văzând de
găsit nimic în el decât numai departe un smochin care avea
frunze, şi a zis lui: De acum frunze, a mers acolo, doar va
înainte să nu mai fie rod din găsi ceva în el; şi, ajungând la
tine în veac! Şi smochinul s‐a smochin, n‐a găsit nimic decât
uscat îndată. 20. Văzând frunze. Căci nu era timpul
aceasta, ucenicii s‐au minunat, smochinelor. 14. Şi, vorbind, i‐a
zicând: Cum s‐a uscat smochi‐ zis: De acum înainte, rod din
nul îndată? 21. Iar Iisus, tine nimeni în veac să nu
răspunzând, le‐a zis: Adevărat mănân‐ce. Şi ucenicii Lui
grăiesc vouă: Dacă veţi avea ascultau. 15. Şi au venit în
credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi Ierusalim. Şi, intrând în templu,
face nu numai ce s‐a făcut cu a început să dea afară pe cei ce
smochinul, ci şi muntelui vindeau ...” v.20 “Dimineaţa,
acestuia de veţi zice: Ridică‐te şi trecând pe acolo, au văzut
Botezul lui Ioan de unde a fost
‐ a recunoaşte calitatea “trimisului” ca profet
‐ a confirma indirect că Irod a ucis pe nedrept
‐ a rămâne doar la ideea de abluţiune
Autoritatea/puterea era oferită/confirmată de instanţa
religioasă supremă
“s‐a cutremurat cetatea...”
Pilda celor 2 fii de la vie
Comparaţie între iudei şii păgâni, înaintea lui
Dumnezeu
A lucra la vie= a lucra în numele Domnului
Via Ps. 79; Is. 5
Pilda lucrătorilor răi ai viei
Matei 21, 34‐45 Marcu 12, 1‐12 Luca 20, 9‐19
Un om, Via, Gard, Teasc, Turn Un om, Via
Lucrători; Slugi; Alte O slugă; altă slugă; un fiu O slugă; altă slugă, a treia
slugi; Fiul său iubit al său (slugă); fiul meu cel iubit
L‐ai scos afară din vie “prinzându‐l l‐au omorât şi “Şi scoţându‐l afară din
şi l‐au ucis l‐au aruncat afară din vie” vie, l‐au ucis”
“Piatra pe care au nesocotit‐o ziditorii, aceasta a ajuns “Piatra pe care n‐au luat‐o
să fie în capul unghiului? în seamă ziditorii, aceasta
11. De la Domnul s‐a făcut aceasta şi este lucru a ajuns în capul
minunat în ochii noştri”. unghiului”
Ps. 117, 22‐23 Ps. 117, 22
Matei 22
Parabola nunţii fiului de
împărat (22, 1‐14)
Irodianii şi dajdia
cezarului (22,15‐22)
Saducheii şi învierea
morţilor (22, 23‐33)
Fariseii şi porunca cea mai
mare a Legii (22, 34‐40)
Iisus întreabă pe farisei
despre David al cui fiu este
(22, 41‐46)
Parabola nunţii fiului de împărat (22, 1‐14)
Matei 22, 1‐14 Luca 14, 15‐23
“Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit “Veniţi, că iată toate sunt gata.”
ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s‐au
junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă”
“unul la ţarina sa, altul la neguţătoria Cel dintâi i‐a zis: Ţarină am cumpărat şi am
lui; 6. Iar ceilalţi, punând mâna pe nevoie să ies ca s‐o văd; te rog iartă‐mă. 19.
slugile lui, le‐au batjocorit şi le‐au ucis” Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpă‐
rat şi mă duc să‐i încerc; te rog iartă‐mă. 20.
Al treilea a zis: Femeie mi‐am luat şi de aceea
nu pot veni
“trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi Atunci, mâniindu‐se, stăpânul casei a zis:
cetăţii lor i‐au dat foc”
“ieşind slugile acelea la drumuri, au Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe
adunat pe toţi câţi i‐au găsit, şi răi şi săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe
buni, şi s‐a umplut casa nunţii cu şchiopi adu‐i aici”. Şi “Ieşi la drumuri şi la
garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple
oaspeţi”
casa”
v. 11 “intrând împăratul ca să privească pe
oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era
îmbrăcat în haină de nuntă, 12. Şi i‐a zis:
Prietene, cum ai intrat aici fără haină de
nuntă? El însă a tăcut”
“Legaţi‐l de picioare şi de mâini şi aruncaţi‐l
în întunericul cel mai din afară.”
Irodianii
“Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă
haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele
regilor” (Lc 7,25)
Tiberius. 14‐37 AD.
Denarius Laureate
Inscripţia pe faţa monedei:
TICAESARDIVI AVGFAVGVSTVS
Inscripţia pe reversul monedei
PONTIF MAXIM
head right, young
TIBERIUS CAESAR DIVINUS MARE PREOT features / Livia
AUGUSTUS FIUL DIVINULUI AUGUSTUS
seated right.
“saducheii, cei ce zic că nu este înviere”
“Moise a scris pentru noi: Dacă moare fratele cuiva,
având femeie, şi el n‐a avut copii, să ia fratele lui pe
femeie şi să ridice urmaş fratelui său.
29. Erau deci şapte fraţi… La urmă a murit şi femeia.
33. Deci femeia, la înviere, a căruia dintre ei va fi
soţie?”
Concluzie: “Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici
puterea lui Dumnezeu” (Mt 22,29).
Deut 25,5; Exod 3, 6; Tobit 8
Fariseii
Porunca cea mai mare din Lege
Mt 22,3 7 comprimă Deut 6,5 şi Lev. 19,18.
Mustrări adresate fariseilor
Filacterii
Ciucuri
Rabi şi tată
Cărturari şi farisei
Închideţi împărăţia cerurilor
Mâncaţi casele văduvelor şi vă rugaţi îndelung
Ucenicii căutaţi devin fiii gheenei
Călăuze oarbe –aurul şi templul
Vai vouă că daţi zeciuială
Vai vouă că curăţiţi paharul pe dinafară
Vai vouă că sunteţi morminte văruite
Vai vouă că zidiţi mormintele profeţilor şi împodobiţi pe ale drepţilor
Şerpi, pui de vipere! Abel la Zaharia fiul lui Varahia
Mustrări către Ierusalim: precum cloşca puii
“Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise”
Cărturarii Fariseii
Recrutaţi dintre preoţii Puneau în practică ceea ce
vârstnici (după 50 ani nu mai cărturarii afirmau prin teorie
deserveau cultul la Templu) Dreptatea fariseică – dreptate
Studiul Torei şi a Mişnei considerată normativă pentru
rabini popor [subiectivismul
interpretării dăunează adesea
normei]
Istorie și eshatologie
Cuvântul eshatologie este de origine greacă.
El derivă de la ἔσχατος, care înseamnă „cel
de pe urmă”, și de la λόγος, care înseamnă
„cuvânt”, „știință”.
Domnul Hristos a vorbit ucenicilor Săi despre
a doua venire a Sa pe pământ.
Scopul final al venirii Sale este „desăvârșirea
lumii trecute prin sfârșitul formei actuale a
ei; învierea generală a morților și schimbarea
trupurilor de pe pământ, judecata universală
din urmă, viața veșnică întru fericire sau
nefericire”.
Cuvântarea
Mântuitorului este
construită în două
planuri: unul istoric
pentru o mai ușoară
înțelegere a ucenicilor,
vizând dărâmarea
Ierusalimului ca
sfârșit al Legii Vechi și
inaugurarea celei noi,
și altul eshatologic.
Unde este rostită
cuvântarea?
Flămând Flămând
Însetat Însetat
Gol Gol
Bolnav Bolnav
În temniţă În temniţă
Cuvintele de instituire Cuvintele de instituire
pentru pâine: “Luaţi, pentru vin: “acesta este
mâncaţi, acesta este Sângele Meu, al Legii
trupul Meu. ” STOP celei noi, care pentru
mulţi se varsă spre
iertarea păcatelor”.
În foişorul din Ierusalim, seara, după ce ucenicii au
rugat pe tânăr să le arate locul.
Mt, Mc şi Lc 22,7 precizează “ziua Azimelor”, pe când
IOAN “vinerea Paştilor” atunci când Pilat rosteşte
sentinţa.
Simon Cireneul vine de la ţarină;
A înmuiat bucăţica şi a dat‐o lui Iuda Iscarioteanul;
Masa de Paşte – seder – cină obişnuită (Lc 22)
Aşezarea pe jos, sprijiniţi pe coate
pâinea vinul
Pâine obişnuită Prescură
Pahar Potir
Seara Dimineaţa, de obicei
Moment scurt Slujbă lungă,
comemorativă
Exod Evanghelii
Credincioşie faţă de Iubirea faţă de
Dumnezeu Dumnezeu şi semeni
Sânge de animal Sângele Mântuitorului
Matei Marcu Ioan
Mt 27, 46: Iar în ceasul al nouălea a strigat Mc 15, 34: Şi la al nouălea ceas, a strigat
Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama
sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, sabahtani?, care se tălmăceşte: Dumnezeul
Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?
Ps, 21, 6: Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului.
Mt, 27, 44: În acelaşi chip Îl ocărau şi Mc 15, 32: Hristos, regele lui Israel, să Se
tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El. coboare de pe cruce, ca să vedem şi să
credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl
ocărau.
Ps 21,7 : Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:
Mt 27, 39: Iar trecătorii Îl Mc 15, 29: Iar cei ce treceau Lc 23, 35: Şi sta poporul
huleau, clătinându-şi pe acolo Îl huleau, privind, iar căpeteniile îşi
capetele clătinându-şi capetele şi băteau joc de El, zicând: Pe
zicând: Huu! Cel care alţii i-a mântuit; să Se
dărâmi templul şi în trei zile mântuiască şi pe Sine
îl zideşti. Însuşi, dacă El este
Hristosul, alesul lui
Dumnezeu.
Ps 21,8: "Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el".
Mt 27, 43: S-a încrezut în Mc 15, 30: Mântuieşte-Te Lc 23, 35: Şi sta poporul
Dumnezeu: Să-L scape pe Tine Însuţi, coborându- privind, iar căpeteniile îşi
acum, dacă-L vrea pe El! Te de pe cruce! băteau joc de El, zicând: Pe
Căci a zis: Sunt Fiul lui alţii i-a mântuit; să Se
Dumnezeu. mântuiască şi pe Sine
Însuşi, dacă El este
Hristosul, alesul lui
Dumnezeu.
Ps 21, 16: Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în
ţărâna morţii m-ai coborât.
Mt 27, 48: Şi unul Mc 15, 36: Şi, Lc 23, 36: Şi Îl luau In 19, 28: După
dintre ei, alergând alergând, unul a în râs şi ostaşii care aceea, ştiind Iisus că
îndată şi luând un înmuiat un burete în se apropiau, toate s-au săvârşit
burete, şi umplându- oţet, l-a pus într-o aducându-I oţet. acum, ca să se
l de oţet şi punându- trestie şi I-a dat să împlinească
l într-o trestie, Îi da bea, zicând: Lăsaţi Scriptura, a zis: Mi-
să bea. să vedem dacă vine e sete.
Ilie ca să-L coboare.
Mt 27, 35 : Iar după Mc 15, 36 : Şi, Lc 23, 34 : Iar Iisus In 19, 18.37: Unde
ce L-au răstignit, au alergând, unul a zicea: Părinte, iartă- L-au răstignit, şi
împărţit hainele Lui, înmuiat un burete în le lor, că nu ştiu ce împreună cu El pe
aruncând sorţi, ca să oţet, l-a pus într-o fac. Şi împărţind alţi doi, de o parte şi
se împlinească ceea trestie şi I-a dat să hainele Lui, au de alta, iar în mijloc
ce s-a zis de bea, zicând: Lăsaţi aruncat sorţi. pe Iisus. 37 : 37. Şi
proorocul: să vedem dacă vine iarăşi altă Scriptură
"Împărţit-au hainele Ilie ca să-L coboare. zice: "Vor privi la
Mele între ei, iar Acela pe care L-au
pentru cămaşa Mea împuns".
au aruncat sorţi".
Ps 21, 19. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.
Mt 27, 35 : Iar după Mc 15, 24 : Şi L-au Lc 23, 34 : Iar Iisus In 19, 23—24 : După
ce L-au răstignit, au răstignit şi au zicea: Părinte, iartă- ce au răstignit pe
împărţit hainele Lui, împărţit între ei le lor, că nu ştiu ce Iisus, ostaşii au luat
aruncând sorţi, ca să hainele Lui, fac. Şi împărţind hainele Lui... Dar
se împlinească ceea aruncând sorţi hainele Lui, au cămaşa era fără
ce s-a zis de pentru ele, care ce aruncat sorţi. cusătură, de sus
proorocul: să ia. ţesută în întregime.
"Împărţit-au hainele 24. Deci au zis unii
Mele între ei, iar către alţii: Să n-o
pentru cămaşa Mea sfâşiem, ci să
au aruncat sorţi". aruncăm sorţii
pentru ea, a cui să
fie; ca să se
împlinească
Scriptura care zice:
"Împărţit-au hainele
Mele loruşi, şi
pentru cămaşa Mea
au aruncat sorţii".
Ps 21, 27: Că n-a defăimat, nici n-a lepădat ruga săracului, 28. Nici n-a întors faţa Lui de la mine şi
când am strigat către Dânsul, m-a auzit.
Mt 27, 50: Iar Iisus, strigând Mc 15, 37: Iar Iisus, scoţând Lc 23, 46: Şi Iisus, strigând
iarăşi cu glas mare, Şi-a dat un strigăt mare, Şi-a dat cu glas tare, a zis: Părinte,
duhul. duhul. în mâinile Tale încredinţez
duhul Meu. Şi acestea
zicând, Şi-a dat duhul.
Îngroparea şi Învierea
Domnului
Natura s-a cutremurat la momentul
morţii Mântuitorului. Pentru că a doua zi era sărbătoarea
Paştilor, iudeii nu doreau ca supliciul
Draperia templului, ca un perete condamnaţilor să mai continue.
despărţitor dintre încăperile Sfânta şi Tradiţia lor nu includea pedeapsa prin
Sfânta Sfintelor, s-a sfâşiat complet, răstignire, adusă de romani, iar
simbolizând încheierea Legii vechi. practicile funerare iudaice obligau
Un cutremur a zguduit cetatea, iar înmormântarea unui om în aceeaşi zi în
soldaţii asistaţi de un sutaş, şi-au dat care a murit, mai ales a unui răstignit
seama că uciseseră pe Fiul lui (Deut, 21, 23). Dacă cei condamnaţi ar
Dumnezeu şi toată mulţimea a înţeles fi murit a doua zi, cineva trebuia să-i
gravitatea greşelilor săvârşite, înmormânteze chiar în zi de sărbătoare,
mărturisind acest aspect prin baterea sau în cele şapte zile ale Azimelor ce
pieptului cu pumnii (gest de adâncă urmau după Paşti, fiind apoi nevoit să
părere de rău). urmeze un ritual de curăţie, pentru că
Evanghelistul Matei, relatează deja se atinseseră de un cadavru, ceea ce
primul efect al jertfei Mântuitorului însemna oricum o situaţie neplăcută în
asupra oamenilor. Sfinţii care au trăit contextul celei mai mari sărbători a
în timpul Legii vechi, au fost eliberaţi anului. Aşadar, iudeii au cerut scurtarea
din încătuşarea morţii prin învierea chinurilor celor răstigniţi, situaţie ce
Mântuitorului şi s-au arătat multora în propunea mai multe metode, asfixierea
cetatea Ierusalimului, probabil în cu fum sau zdrobirea picioarelor
intervalul dintre învierea şi înălţarea la condamnaţilor (crurifragium), pentru a
ceruri a Domnului Iisus, urmând a fi nu mai avea nici un punct de sprijin.
primiţi în împărăţia cerurilor, a cărei Moartea survenea în cel mai scurt timp.
deschidere a inaugurat-o Mântuitorul
Iisus Hristos.
NU A PLOUAT!
Mt 27, 62-66: “. Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat
arhiereii şi fariseii la Pilat, 63. Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că
amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula.
64. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu
cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat
din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. 65.
Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. 66. Iar ei,
ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra”.
Mt 28, 11-15 “Şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au
vestit arhiereilor toate cele întâmplate. 12. Şi, adunându-se ei împreună
cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, 13. Zicând:
Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi
dormeam; 14. Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom
îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. 15. Iar ei, luând arginţii, au
făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între
Iudei, până în ziua de azi”.
A treia zi
erau cuprinse de 12. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o
ţarină.
frică şi de uimire, şi 13. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14. La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a
nimănui nimic n-au mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei
spus, căci se ce-L văzuseră înviat.
15. Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la
temeau. toată făptura.
16. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede
se va osândi.
17. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu,
demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
18. Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-
i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.
19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a
şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi
întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.
Ultimele 12 versete ale Evangheliei lipsesc din majoritatea manuscriselor şi a codicilor
greceşti, precum şi din unele importante manuscrise ale vechii Tradiţii.
Eusebiu de Cezareea şi Fericitul Ieronim atestau faptul că acest final lipsea din
manuscrisele greceşti pe care ei le cunoşteau. Fericitul Ieronim ne informează că, în unele
manuscrise greceşti, după Mc. 16, 14 se afla un adaos special. Într-adevăr în anul 1907 s-a
descoperit la Akhmim, un orăşel de pe malul răsăritean al Nilului, un manuscris biblic,
datând din secolele V-VI d.Hr. în care apare acest adaos menţionat de Ieronim.
Întrucât acest manuscris a intrat în posesia unui american pe nume Freer, adaosul
intercalat (16, 14) este cunoscut sub numele de loghionul lui Freer. Acest adaos arată că şi
în antichitatea creştină a existat o problemă legată de finalul Evangheliei după Marcu.
Într-adevăr, analizând vocabularul şi stilul textului din Mc. 16, 9-20 se poate ajunge la
concluzia că acest final nu este scris de mâna lui Marcu. În această pericopă biblică avem
un rezumat al arătărilor Domnului înviat, consemnat şi în celelalte Evanghelii, mai ales în
cea după Luca (despre Maria Magdalena se spune că este cea din care Iisus scosese 7
demoni, ca şi în Lc. 8, 2). De asemenea, arătarea la cei 2 ucenici (16, 12-13) face aluzie la
episodul relatării în Luca (24, 13-35); expresia „Domnul Iisus" din Mc. 16, 19, frecventă
în Faptele Apostolilor, nu mai apare nicăieri în alte Evanghelii.
Probabil că cineva, într-o epocă foarte timpurie, a adăugat aceste versete ca o încheiere.
Este probabil, ca ultima filă a manuscrisului original să se fi pierdut. Greu de crezut este
că Marcu şi-ar fi încheiat Evanghelia cu versetul 8, fără a mai spune ceva despre arătările
după înviere. Pentru credinţa creştină, finalul actual (v. 8-20) are deplină autoritate
canonică, fiind socotit, parte integrantă, inspirată a Sfintei Scripturi.
Spre deosebire de ceilalţi evanghelişti,
Evanghelia Sf. Marcu este străbătută parcă,
de la un capăt la altul, ca un fir roşu, de ideea “nimănui
ELEMENTE ISAGOGICE
A treia Evanghelie, împreună cu Faptele Apostolilor
alcătuiesc o prezentare a vieţii şi activităţii Mântuitorului
Hristos, precum şi a Bisericii, prin propoveduirea
împărăţiei cerurilor la toate neamurile.
În listele ce prezintă canonul Noului Testament,
Evanghelia după Luca se află în a treia poziţie, iar
Faptele Apostolilor în poziţia a cincea. Cele două scrieri
noutestamentare sunt, de obicei, studiate împreună,
atunci când dorim să subliniem provenienţa lor de la un
singur redactor al inspiraţiei divine.
AUTORUL SCRIERILOR LUCANICE
Numele Evangheliei este dat după autorul acesteia, Sf. Luca, deşi din
dovezile interne ale sfintei scrieri nu rezultă numele aghiografului.
Autorul celor două scrieri a fost identificat de tradiţia bisericească
timpurie cu doctorul Luca, pe baza enunţului paulin despre „doctorul
cel iubit” (Col 4, 14).
Noul Testament aminteşte pe Luca şi în Ep. către Filimon, la v. 23-24:
„Te îmbrăţişează Epafrast, cel închis împreună cu mine pentru
Hristos Iisus, Marcu, Aristarh, Dimas şi Luca, cei împreună-lucrători
cu mine”. Al treilea text din epistolele pauline –singurele care fac
referire la persoana şi lucrarea profană a lui Luca- se află la II Tim 4,
11: „Numai Luca este cu mine”.
Pe baza acestor texte, tradiţia bisericească, prin afirmaţiile Sfinţilor
Părinţi, au atribuit Sfântului Luca aceste două scrieri
noutestamentare.
Vechiul Prolog (sau Prologul antimarcionit), datând de la
sfârşitul sec. II d.H., ca mărturie exterioară evangheliei,
consemnează: „Luca era din Antiohia Siriei, de profesie
medic, ucenic al Apostolilor, şi mai târziu următor al lui Pavel
până la martiriul lui. A slujit Domnului fără abatere, fără
soţie şi fără copii. A murit la 84 de ani în Beoţia, plin de
Duhul Sfânt”.
Al doilea paragraf al Prologului continuă: „Întrucât existau
alte evanghelii, cea compusă de Matei în Iudeea, cea după
Marcu în Italia, (Luca) a fost îndemnat de Duhul Sfânt şi a
compus întreaga Evanghelie în regiunea numită Ahaia. El
spune clar în prolog (Lc 1, 1-4) că alte (evanghelii) au fost
scrise înaintea lui... De la începutul (Evangheliei) am primit
nu cu mică importanţă naşterea lui Ioan, care este începutul
Evangheliei... Mai târziu, acelaşi Luca a scris Faptele
Apostolilor”.
Tertulian (+ cca. 240), scrie, în jurul anilor 207-208, împotriva lui
Marcion, făcând distincţia între Evangheliile scrise de Apostoli (Matei
şi Ioan) şi bărbaţi apostolici (Marcu şi Luca): „Luca totuşi, nu a fost
apostol, ci bărbat al timpului apostolic, nu un învăţător ci un ucenic...
şi mult mai târziu Apostol, când a urmat pe Pavel, învăţătorul care l-a
inspirat”.
Sf. Luca provine dintre păgânii încreştinaţi din Antiohia Siriei. Acest
lucru este evidenţiat de împărţirea Sf. Ap. Pavel făcută între ucenicii
săi „din tăierea împrejur” (Col 4, 11-12: Aristarh, Marcu şi Iustus) şi
cei proveniţi dintre păgâni (Col 4, 14- Epafras, Luca şi Dimas).
Numele pur grecesc de Luca provine din forma prescurtată a lui
Loukanos.
A deprins medicina, considerată pe atunci doar ocupaţia sclavilor sau
a taumaturgilor păgâni. Un iudeu nu ar fi putut îndemna pe copilul
său la o asemenea ocupaţie, neconformă cu statutul social şi cu
prescripţiile Legii. Faptul că a practicat medicina reiese din Col 4, 14.
Sf. Luca relatează activitatea Apostolului Pavel, de după sinodul
Apostolic, ca un martor ocular, prima relatare la persoana I-a plural
fiind călătoria de la Troa la Filipi, deci din a doua călătorie misionară
(50-52 d.H.).
TIMPUL REDACTĂRII; DESTINATARI
Interdependenţa dintre cele două scrieri este reflectată de prologul din
Faptele Apostolilor, prin expresia „cuvântul cel dintâi” (Fapte 1, 1) şi prin
prezenţa aceluiaşi destinatar numit Teofil. Deoarece evenimentele relatate
în această a doua scriere culminează cu captivitatea romană a Sf. Apostol
Pavel (există unanimitatea că aici se aminteşte doar de prima captivitate –
61-63 d.H.), fără a se continua relatarea misiunii apostolice (deşi Luca l-a
ajutat constant pe Sf. Pavel cf. II Tim 4, 11), datarea redactării acestor două
scrieri ar fi anul 63 d.H.
Locul scrierii Evangheliei şi a Faptelor Apostolilor poate fi situat atât în Ahaia
cât şi în Roma, unde Sf. Luca a putut scrie dipticele biblic, în timpul primei
captivităţi pauline (62-63 d.H.). Dacă în timpul captivităţii de la Cezareea
Palestinei (58-60 d.H.) Sf. Luca a adunat informaţii despre viaţa şi faptele
Domnului Hristos, se poate ca la Roma să fi trecut la redactarea Evangheliei
ce-i poartă numele şi a Faptelor Apostolilor.
Prin amintirea numelui de Teofil, care în prologul Evangheliei este numit
kratiste Theophile, dar şi prin omiterea unor evenimente cu specific iudaic –
ce nu ajutau la formarea viitorilor creştini dintre păgâni – Sf. Luca
sugerează că această scriere este adresată păgânilor interesaţi de
creştinism, indiferent de provincia romană în care s-ar afla.
EVANGHELIA DUPĂ LUCA FAPTELE APOSTOLILOR
“1. Deoarece mulţi s-au încercat “1. Cuvântul cel dintâi l-am făcut
să alcătuiască o istorisire despre o, Teofile, despre toate cele ce a
faptele deplin adeverite între noi, început Iisus a face şi a învăţa,
2. Aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-
au văzut de la început şi au fost 2. Până în ziua în care S-a înălţat
slujitori ai Cuvântului, la cer, poruncind prin Duhul Sfânt
3. Am găsit şi eu cu cale,
apostolilor pe care i-a ales,
preaputernice Teofile, după ce am 3. Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine
urmărit toate cu de-amănuntul de viu după patima Sa prin multe
la început, să ţi le scriu pe rând, semne doveditoare, arătându-li-
4. Ca să te încredinţezi despre Se timp de patruzeci de zile şi
temenicia învăţăturii pe care ai vorbind cele despre împărăţia lui
primit-o”. Dumnezeu”.
B.pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu
se va chema” (Lc 1, 35) şi
6. acceptarea mesajului: „Fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1, 38).
II.1.a. – închinăciunea îngerului: „ Bucură-te”
Prin închinăciunea îngerului Gavriil, «Bucură-te, ceea ce
eşti plină de har, Domnul este cu tine (haire,
keharitomene ho Kyrios meta soi, v. 28b)», Dumnezeu ne
descoperă deodată făgăduinţa şi vocaţia Fecioarei Maria:
bucurie, har şi ajutor de la Dumnezeu.
Este probabil ca salutul îngerului adresat Fecioarei Maria
să nu aibă conotaţia obişnuită a lui şhalom, ci să redea
ebraicul ronni (= bucură-te) sau gheli (= veseleşte-te),
făcând astfel aluzie la textele profetice cu specific
mesianic din Sof 3, 14 [ronni] şi Zah 9, 9 [gheli].
II.1.b. „Cea plină de har”
Cea de a doua expresie din salutul îngerului se referă la
apelativul keharitomene (part. perf. pasiv al verbului
cauzativ haritoo, de la radicalul haris, „har, dar, favoare,
bunăvoinţă, graţie”). Traducerea „plină de har” este
posibilă, cu condiţia de a nu înţelege harul în sensul de
har sfinţitor, ci, potrivit sensului grec, de „favoare,
bunăvoinţă, stare de har oferită gratuit”. Forma pasivă a
verbul haritoo pune accentul pe acţiunea lui Dumnezeu;
de aceea sensul nu se referă numai la „a manifesta un har
dumnezeiesc”, ci pune accentul pe rezultatul acestei
acţiuni a lui Dumnezeu, se referă la starea prezentă a
Mariei, prin harul care a transformat-o.
II.1.c. „Domnul este cu tine”
Prima parte (segmentul A)
Lc 1, 48a: I Regi 1, 11: „Atotputernice Gen 29, 32 „A zămislit Lia şi a
„Că a căutat Doamne, Dumnezeule Savaot, născut lui Iacov un fiu, căruia I-a
spre de vei căuta la întristarea roabei pus numele Ruben, zicând: „A
smerenia Tale şi-i vei aduce aminte de căutat Domnul la smerenia mea
roabei sale”. mine şi nu vei uita pe roaba şi mi-a dat fiu”…
Ta…”
Prima parte (segmentul B) Prima parte (segmentul A’)
Lc 1, 48b: „Că iată de Gen 30, 13: „Spre fericirea mea s-a Lc 1, 49b: „Sfânt este Ps 110, 9 „Sfânt şi înfricoşător
acum mă vor ferici toate născut, că mă vor ferici femeile!” numele Lui”. este numele Lui”.
neamurile”. Lc 1, 50a: „Şi mila Lui în Ps 102, 17: „Iar mila Domnului
Lc 1, 49a: „Că mi-a Deut 10, 21: „El este lauda ta şi El este neam şi în neam spre cei din veac în veac spe cei ce se
făcut mie mărire Cel Dumnezeul tău, Cel ce a făcut cu tine ce se tem de El”. tem de Dânsul”.
Puternic”. lucruri mari şi înfricoşătoare pe care le-
au văzut ochii tăi”.
A doua parte (segmentul C)
Lc 1, 51a: „Făcut-a tărie cu braţul Ps 89, 11: „Tu ai smerit ca pe un
Său, rănit pe cel mândru; cu braţul
Lc 1, 51b: Risipit-a pe cei mândri puterii Tale ai risipit pe vrăjmaşii
în cugetul inimii lor”. Tăi”.
Lc 1, 52a: „Coborât-a pe cei Sir 10, 15: „Scaunele celor mai
puternici de pe tronuri mari le-a surpat Domnul şi a pus
Lc 1, 52b: Şi a înălţat pe cei pe cei blânzi în locul lor”.
smeriţi”.
A doua parte (segmentul D)
Lc 1, 53a: „Pe cei flămânzi I-a Ps 106, 9: „Că a săturat
umplut de bunătăţi suflet întristat şi suflet
Lc 1, 53b: Şi pe cei bogaţi I-a scos flămând a umplut de
afară, deşerţi”. bunătăţi”.
A doua parte (segmentul C’)
Lc 1, 54: „A sprijinit pe II Regi 22, 51: „Cel ce dă biruinţă
Israel, slujitorul Său, ca strălucită regelui Său şi face milă cu
să-şi aducă aminte de unsul său David, şi cu urmaşii lui din
mila sa” veac în veac”.
Finalul „Magnificat”‐ului
Lc 1, 55: Precum a grăit către părinţii noştri, lui
Avraam şi seminţiei lui, în veac”.
Versetul final (v.55) subliniază că evenimentul întrupării împlineşte
făgăduinţele făcute „părinţilor noştri, lui Avraam şi seminţiei lui până în
veac”. Ordinea prin care lauda personală precede pe cea universală exprimă
legea fundamentală a iconomiei mântuirii: Dumnezeu descoperă mila Sa
pentru toţi, acoperind cu binecuvântare o singură persoană, o femeie, într-un
mod unic.
Lauda Mariei, a preamăririi maternităţii sale nu este adusă Fiului ce i-a fost
dat, ci milostivirii divine de care Dumnezeu a învrednicit-o înaintea
generaţiilor viitoare, care-l vor mărturisi pe Fiul născut cu trup din ea. Ea
cântă, aşadar nu propria preamărire ca mamă a Domnului, ci ridicarea
tuturor celor smeriţi, prin El.
Versetul 56 înregistrează pur şi simplu intervalul dintre «a şasea lună» (cf. v.
36) şi naşterea lui Ioan: «Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi
s-a înapoiat la casa sa [la Nazaret]».
Menţionarea celor trei luni au scopul de a introduce istorisirea naşterii lui
Ioan (cf. v. 57).
IV. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi
Cântarea preotului Zaharia (Lc 1, 57-80)
Episodul naşterii Sfântului Ioan Botezătorul inaugurează dipticul
narativ despre naşterea celui mai mare profet născut din femeie şi
despre naşterea Mântuitorului Hristos. Relatarea detaliată a naşterii
Sfântului Ioan Botezătorul (vv. 57-66) încadrează imnul de laudă şi
de mulţumire adus de preotul Zaharia lui Dumnezeu (vv. 67-79:
Benedictus) şi se încheie cu o scurtă informaţie despre creşterea
Sfântului Ioan (v. 80).
Acest lung text prezintă persoana şi misiunea Sfântului Ioan
Botezătorul, pregătind relatarea paralelă despre naşterea lui Iisus.
Simetria celor două tablouri paralele continuă dipticul vestirilor, dar
pentru naşterea Sfântului Ioan relatarea se concentrează în jurul
punerii numelui şi al reacţiei de bucurie şi de uimire a vecinilor şi a
rudelor, pe când în descrierea naşterii lui Iisus autorul evidenţiază
împrejurările istorice, topografice, vestea şi bucuria păstorilor.
Structura textului este constituită din trei părţi:
vv. 57 - 66: Naşterea, circumcizia şi punerea numelui
Botezătorului
vv. 67 - 79: Cântarea preotului Zaharia
v. 80: Creşterea Sfântului Ioan Botezătorul în pustie
Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Lc 1, 57-58)
Elisabeta a născut (egennesen) un fiu» (v. 57). Verbul gennao
este folosit de obicei pentru a indica actul de procreaţie al
tatălui şi foarte rar se referă la aducerea pe lume a unui prunc
de către o femeie. Astfel ei sunt cei care «nasc; egennesen», în
timp ce femeile zămislesc şi nasc (tikto). Elisabeta este
subiectul verbului gennao, însă expresia este corectată cu
ajutorul pronumelui care se referă la tatăl pruncului:
«Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu...».
Bucuria bătrânilor părinţi pentru naşterea fiului atât de dorit s-a
răspândit printre «vecini şi rude» (v. 58). Motivul bucuriei este
exprimat în termeni specifici, religioşi: «Domnul a mărit mila
Sa» faţă de Elisabeta şi Zaharia. Termenul eleos, «milă»,
traduce adeseori ebraicul hen sau haninah şi corespunde
etimologiei numelui Ioan: Io-hanan, «Dumnezeu S-a
milostivit».
Circumcizia şi punerea numelui
(Lc 1, 59-66)
Zaharia şi Elisabeta, potrivit Legii mozaice, la opt zile de la naştere
au circumcis pruncul. Circumcizia era semnul legământului lui
Dumnezeu cu Avraam (cf. Gen 17,12) şi, prin intermediul ei, fiecare
prunc de parte bărbătească din Israel devenea membru al poporului
ales şi moştenitor al făgăduinţelor divine (cf. Ios 5, 2-9). De ritul
circumciziei, în iudaismul târziu, era legat şi cel al punerii numelui.
Din vestirea îngerului cunoaştem deja numele pruncului (cf. Lc 1,
13); însă vecinii şi prietenii ignoră acest fapt şi vor să-i fie dat
numele tatălui (v. 59). Intervenţia Elisabetei mai întâi, apoi a lui
Zaharia, reconfirmă alegerea numelui (vv. 60 - 63).
Insistenţa cu care Zaharia pretinde să se urmeze indicaţiile date de
îngerul Gavriil demonstrează că el crede cu adevărat şi se supune
voinţei lui Dumnezeu. Vindecarea muţeniei a fost imediată, după ce a
scris numele Ioan pe o tăbliţă (pinakidion): «şi îndată i s-a deschis
gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu» (v. 64).
Cântarea lui Zaharia sau „Benedictus”
(Lc 1, 67 ‐ 79)
Preotul Zaharia a revenit la slujirea din care căzuse prin
necredinţa sa, pronunţând nu numele pruncului Său (pe
care îl scrisese pe tăbliţă) ci pe cel al lui Dumnezeu,
printr-o rugăciune-cântare de preamărire, străbătută de un
puternic accent profetic şi etnic. În cântare, Zaharia
recunoaşte că este deja depăşit de lucrarea profetică ce se
lucrează în persoana lui Ioan ca „profet al Celui
Preaînalt”.
Benedictus, este numele preluat din traducerea latină a
primului cuvânt din imnul preotului Zaharia, fiind
exprimat în limba română prin „Binecuvântat este
Dumnezeu”.
Imnul expus de Zaharia apare ca un cântec tipic iudaic. S-au propus
diferite structuri care au ancorare în text, dar cea mai completă pare a
fi aceea care aminteşte de două învelişuri: două structuri mici (v. 68-
72 şi 73-78), cuprinse în secţiunea mai largă a v. 68-78.
1. Prima tratează despre mulţumirea îndreptată spre Dumnezeu,
Care trimite pe Mesia să mântuiască pe Israel,
2. iar a doua structură – îndreptată spre pruncul Ioan – afirmă rolul
acestuia de profet şi Înaintemergător.
Dacă socotim că v. 70 şi 76 sunt miezul celor două structuri, marcate
prin termenul „profet”, vom observa că Zaharia adaugă pe fiul său în
suflul revelaţiei profetice dezvoltate în istoria poporului evreu [„cum
a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac” (Lc 1, 70) – „Iar tu,
pruncule, prooroc al celui preaînalt te vei chema” (Lc 1, 76)].
O altă împărţire a cântării lui Zaharia propune structura în două
părţi: vv. 68 - 75 şi vv. 76-79.
1. Prima parte a cântării lui Zaharia este o mulţumire (sau
eulogia) dedicată intervenţiei lui Dumnezeu, Care împlineşte
făgăduinţele Sale prin întruparea lui Hristos (vv. 68 - 75);
2. iar cea de a doua parte este o genethliakon, adică o profeţie
despre viitoarea misiune a noului-născut.
Formula-rugăciune: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeu”,
se află în prelungirea şi linia Psalmilor 40, 13; 71, 20 şi 105,
48. O formulă aproape identică celei rostite de Zaharia găsim la
I Cron 16, 36 (deşi este folosită la încheierea unei laude aduse
lui Iahve) sau III Regi 1, 48, când este folosită de David cu
prilejul întronării lui Solomon.
Dezvoltarea binecuvântării lui Zaharia aminteşte de trei lucrări ale
lui Dumnezeu exprimate de verbele „a cercetat”, „a făcut” şi „a
ridicat”. Astfel, Dumnezeu a cercetat, a răscumpărat şi a ridicat
putere de mântuire în casa lui David (Lc 1, 68b-69).
1. Cercetarea lui Dumnezeu, care uneori are scopul de a-l pedepsi pe
Israel (cf. Exod 32, 34; Is 10,12), în contextul de faţă are o conotaţie
pozitivă, în vederea mântuirii.
2. Expresia „a făcut răscumpărare” are corespondent în Ps 110, 9,
referindu-se nu la un eveniment trecut (cum ar fi naşterea pruncului
Ioan) ci mai degrabă la iminenta naştere a lui Iisus. Vocabularul şi
imaginea răscumpărării sunt clasice în Sfânta Scriptură, pentru a
indica eliberarea din robia Egiptului, datorită căreia Israel a devenit
poporul lui Dumnezeu (cf. Exod 6, 6; 19,4).
Lc 1, 69: „Şi ne-a ridicat putere de mântuire
în casa lui David, slujitorul său”.
3. Mântuirea lui Dumnezeu este imediat calificată în relaţie cu
Hristos, pe Care Dumnezeu «L-a ridicat (egeiren)... în casa lui
David, slujitorul Său» (v. 69).
Titlul «cornul mântuirii», keras soterias, este un semitism care
indică puterea lui Dumnezeu (cf. Ps 17, 3) sau a Unsului Său
(cf. 1 Regi 2, 10 ; Ps 131,17).
Termenul stilizat literar „corn” este derivat din podoaba craniană
a vitelor, care simbolizează puterea şi tăria (cf Deut 33, 17).
Ridicarea cornului, ca semn al puterii este sugerată de Ps 148,
14, fiind înţeles ca titlu ce defineşte pe trimisul lui Dumnezeu,
precum Mesia, din neamul lui David.
«Puterea de mântuire, keras soterias», este atribuită «Fiului lui
David» (cf. Lc 1, 32), adică lui Iisus Hristos.
Lc 1,71-72: „Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca
ei să-şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt”
În prima miniatură, preotul Zaharia se află în centru, o dată cu fața spre îngerul
vestitor de lângă altarul tămâierii, iar a doua oară, cu fața spre mulțimea pioasă
ce aștepta la intrarea templului din Ierusalim. Efectul de „oglindă” este sugerat
de copacul care separă preotul în slujirea sa. Numele este scris deasupra
persoanei numai în raport cu oamenii. În raport cu îngerul Gavriil nu mai este
evidențiată identitatea preotului, întrucât trimisul divin îi exprimă numele.
Punerea numelui lui Ioan
Se redă scena din a opta zi de la nașterea pruncului când i se pune numele. Rudeniile și vecinii se află în partea dreaptă a
Elisabetei, care poartă pruncul în brațe. În partea stângă a miniaturii, pe un tron așezat mai sus decât suprafața pământului,
preotul Zaharia scrie cu mâna dreaptă numele „Ioan”, asemenea unui domnitor investit cu putere religioasă și seculară. Forma
de devoțiune manifestată de miniaturist elogiază deopotrivă pe voievodul Jeremia Movilă cât mai ales pe doamna sa Elisabeta,
care i-a născut un băiat numit Constantin. Cei trei sunt numiți în inscripția de la finalul manuscrisului: „Acest tetraevangheliar
l-a sârguit și l-a făcut și l-a ferecat Io Ieremia Moghilă voevod și Doamna lui Elisabeta și fiul lor Constantin voievod și l-a dat
pentru pomenirea sa în noua zidita lor mănăstire numită sucevița ... în anul 7115 (1607), mart. 25”.
Preotul Zaharia profețește
Preotul Zaharia este în mijlocul scenei, în
partea dreaptă găsindu-se bătrânii și
rudeniile adunate cu prilejul circumciderii
și numirii pruncului Ioan, iar în partea
stângă Hristos binecuvântând pe purtătorul
mesajului profetic.
Culorile miniaturii sunt atent
combinate/amestecate, poarta viziunii
profetice având nuanțe de mov, amestecate
cu roșu și verde. Preotul ține mâna dreaptă
înălțată, cu semnul binecuvântării hristice,
asemenea lui Hristos din viziune.
Distincția este că Zaharia rostește
cuvintele, iar Hristos prin filacteriul închis
trimite peste timp mesajul Său înscris de
sfinții evangheliști. În spatele mulțimii
este înălțat Noul popor Israel (Lc. 1, 77)
simbolizat prin biserica cu două turle, în
stil moldovenesc.
Creşterea Sfântului Ioan în pustie (v. 80)
Fig. 1: Hristos șezând în mijlocul dascălilor (frescă din Biserica Sf. Nectarie Iași; pictor Gheorghiță
Vasile)
24
Dionisie din FURNA, Erminia picturii bizantine, Ed. Sofia, București, 2000, p.103.
25
Evoluția în plan iconografic a scenei Didascalului este descrisă de Nicolai Ozolin, Iconografia ortodoxă a
Cincizecimii, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2002, p. 88-92. Prezența discipolilor lângă filosof – în antichitate – este atestată de
ansamblul lui Serapion de Memphis din 210 î.Hr., unde șase ucenici (exedra). Cel ce învăța se așeza pe un scaun mai înalt, în
mijlocul lor. Prezența expresiilor din Mt. 23, 1-3și Fapte 7,22 indică o recunoaștere a înțelepciunii lui Moise și a urmașilor în
educație ai acestuia. Chiar dacă Evanghelia după Luca nu insistă asupra numirii de Rabbi pentru Iisus Hristos, folosind pe
lângă cuvântul διδάσκαλος și termenul ἐπιστάτης (Lc. 5,5; 8, 24.45; 9,33.49; 17, 13), calitatea intelectuală Ăi este
recunoscută. Primele scene cu Iisus aflat în mijlocul ucenicilor au fost descoperite în hipogeul lui Aurelius (sec. III d.Hr) și
catacomba Domitiliei din sec. IV. Ucenicii sunt așezați în semicerc, pe o bancă, văzută în persectivă înălțată.
Finalul din Luca 2
Fără a urmări o biografie completă a lui Iisus Hristos
din Nazaret, Sf. Luca punctează acest eveniment în
favoarea unei vieţi normale a Cuvântului Întrupat.
Rezumate din Lc 2, 40 şi 52 atestă dezvoltarea
armonioasă psiho‐fizică a Copilului Iisus, evitând
speculaţiile fanteziste din apocrifele care mitologizau
viaţa şi faptele Domnului Hristos.
“Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul
la Dumnezeu şi la oameni”. Lc 2,52
Cele trei elemente (înţelepciunea, vârsta [elikia are
deopotrivă sens de „vârstă” şi „statură”] şi harul) închid
ciclul numit „Evanghelia copilăriei”, dar nu rup cele
două capitole de restul scrierilor lucanice.