Está en la página 1de 5

Întemeierea Bisericii Ortodoxe Japoneze şi

activitatea Sfântului Nicolae Kasatkin


29 Iunie 2018

Au trecut mai bine de trei secole de când autorul primei traduceri integrale a
Vechiului Testament în limba română, Nicolae Milescu Spătarul, a scris despre
„Cipangu” şi s-a scurs un veac de când Ioan Timuş, primul niponolog român, ajungea
în arhipelagul japonez. Acestora le-au urmat alţi compatrioți: generalii Constantin
Găvănescu şi Gh. Băgulescu, Elie Bufnea, Ana Stănică. În prezent, comunitatea
românilor din Japonia numără, după unele statistici, peste 6.000 de români. În
virtutea relaţiilor bilaterale româno-nipone, care şi ele împlinesc curând un secol de
existenţă, în 1922 se prezintă la Bucureşti Ghenshiro Nishi, cel dintâi ministru
plenipotenţiar al legaţiei nipone din ţara noastră. Până la eliminarea temporară a
vizelor pentru cetăţenii români, o mulțime de japonezi au activat la post, în misiuni
diplomatice, au vizitat şi au lucrat în România.

Fascinaţia faţă de mirajul Ţării Soarelui Răsare, care, după deschiderea graniţelor în
sec. al XIX-lea, ajunge în doar câteva decenii, la începutul veacului trecut, una dintre
cele mai mari puteri maritime, comerciale, industriale şi militare din Extremul Orient, a
fost într-o continuă creştere. Astăzi, când zeci de studenţi români învaţă japoneza,
acasă la ei sau acasă la ea, ad caput mundi, recunoaştem termeni cu semnificaţii
profunde, intraductibili printr-un singur cuvânt în româneşte, dar asimilaţi ca atare în
limba noastră (kimono, zen, geisha, judo, aikido, sudoku, sushi, kamikaze, origami,
ikebana etc.), în fapt, noțiuni ce reflectă unele caracteristici ale „spiritului nipon”,
cunoscut deja nouă, grație trilogiei lui Băgulescu, sub denumirea de
„Yamato-damashi”.

Dar, dincolo de toate acestea, vom vedea în continuare cum Evanghelia lui Hristos a
ajuns și s-a răspândit într-o țară unde împăratul este văzut de milenii ca un
descendent al zeilor, iar supușii săi, samuraii, acei renumiți maeștrii - par excellance -
în mânuirea celor mai tăioase săbii din lume, puteau da dovadă de o paradoxală
sensibilitate și de o rarisimă stăpânire de sine, compunând catrene atât în fața morții,
pe câmpul de luptă, cât și atunci când contemplau un cireș înflorit.

Creștinismul în Japonia
Conferinţa cu tema: „Întemeierea Bisericii Ortodoxe Japoneze şi activitatea Sfântului
Nicolae Kasatkin”a fost susținută în data de 20 iunie 2018, la „Centrul Sfinţii Petru şi
Andrei” din Bucureşti. Conferențiarul, pr. drd. Alexandru Nicodim, s-a născut în anul
1981, a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti,
în cadrul căreia a urmat şi masteratul, a studiat în Franţa, iar în prezent urmează
cursuri de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din
Sibiu. A fost preot al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Mitropolia
Autonomă a Japoniei, cu sediul la Tokyo (2008-2013), şi suplinitor al Parohiei
Ortodoxe din Nagoya şi Osaka (2011-2012), actualmente fiind paroh la Biserica
„Sfântul Nicolae” - Broşteni din Capitală. Din auditoriul divers: profesori, doctori şi
doctoranzi în teologie, preoţi şi credincioşi atât catolici, cât şi ortodocşi, o prezenţă
rară au constituit-o câţiva călugări asumpţionişti din Vietnam.

Conferinţa a debutat cu un excurs asupra misiunii primilor creştini în Japonia prin


iezuiţi, precum Francisc Xavier, cel care a introdus sistematic, din 1549, creştinismul
în Japonia, dar şi a succesorilor săi spanioli şi portughezi, care au continuat misiunea
creştină în insulele nipone, dominate de shintoism, budism şi confucianism.
Creştinismul ia amploare sub politica religioasă favorabilă a celui care începe
unificarea provinciilor japoneze aflate în stăpânirea unor nobili locali, numiţi daimyo,
shogunul Oda Nobunaga. Urmaşul său, însă, Hideyoshi Toyotomi, observând
influenţa creştinilor, al căror număr ajunsese la câteva sute de mii, începe represaliile
împotriva acestora, totul culminând cu cei 26 de martiri creştini, japonezi şi străini (de
ex. Paul Miki), crucificaţi la Nagasaki, în 1597. Cel care încheie opera de unificare a
Japoniei medievale, shogunul Ieyasu Tokugawa, devenind conducătorul de facto al
ţării, sporeşte persecuţiile, astfel, peste câteva mii de creştini sfârşesc ucişi.

În sec. al XVII-lea, Japonia expulzează străinii văzuţi ca spioni ai puterilor occidentale


şi îşi închide graniţele, intrând pentru două veacuri într-o izolare cvasitotală. În tot
acest timp, persecuţiile împotriva creştinilor japonezi continuă, pentru depistarea lor
fiind aşezate icoane metalice la intrarea în templele shintoiste sau budiste. Cei care
nu călcau pe chipurile reprezentate în icoanele metalice erau consideraţi creştini şi
ucişi. În ciuda acestor sângeroase persecuţii, creştinii niponi au reuşit să-şi ascundă
credinţa. Unul dintre modurile interesante prezentate în conferinţă a fost venerarea
Maicii Domnului (Maria-sama), reprezentată sub forma unei statuete similare unor
zeităţi feminine, aşezată în temple creştine ce semănau cu cele shintoiste şi budiste,
statuetă ce purta în braţe o statuie mai mică detaşabilă a Pruncului Iisus. Astfel,
atunci când autorităţile cercetau templul, Pruncul era luat din braţele Maicii Domnului,
iar după plecarea autorităţilor era pus la loc. Deşi fără preoţi, fără locaşuri de
rugăciune, cărţi de ritual sau alte elemente necesare cultului, după deschiderea
graniţelor Japoniei, preotul catolic Bernard Tadeu Petitjean descoperă, în 1865, în
jurul oraşului Nagasaki, peste 20.000 de creştini japonezi. Aceștia şi-au păstrat
ascunsă credinţa peste două veacuri, purtând la gât cruci din sfoară, dar pierduseră
multe dintre caracteristicile, practica şi învăţăturile creştine. Acesta era contextul în
care Nicolae Kasatkin (1836-1912) ajunge în Japonia.

Misiune ortodoxă

Născut la Berezovsky, sub numele de Ivan, din tată diacon, Nicolae Kasatkin va
studia la seminarul din Smolensk, apoi la Academia Teologică din Sankt Petersburg.
El însuşi și-a dorit să facă misiune în Japonia, astfel, la cererea Consulatului Rus din
Japonia, de a trimite un preot care să fie exemplu pentru ruşi, japonezi şi străini,
într-un singur an (1860), Ivan este tuns în monahism, ia numele de Nicolae, este
hirotonit ierodiacon şi ieromonah, iar un an mai târziu ajunge la Hakodate. Pentru
împlinirea misiunii, un ierarh rus îi spune cu fermitate că trebuie să înveţe japoneza,
o limbă atât de grea, pe care învăţăcelul o considera „născocită de diavol, ca să-i
ferească pe japonezi de Cuvântul lui Hristos”. Cu toate acestea, depune un efort
suprauman, studiind 14 ore din zi, mergând la şcoală cu copiii, ascultând predicile
preoţilor budişti sau shintoişti. Unul dintre aceştia, Takuma Sawabe, din casta
samurailor, scoate sabia pentru a-l ucide, însă Nicolae îi atrage atenţia dacă nu
cumva este sub demnitatea sa de samurai să ucidă un om neînarmat şi înainte de a-l
asculta ce are de spus. După nenumărate discuţii, Sawabe se botează sub numele
de Pavel, devenind mai târziu preot şi unul dintre fervenţii misionari niponi ai
Ortodoxiei.

Atât înainte de ridicarea arhimandritului Nicolae la rang de Episcop de Tokyo (1880),


cât mai ales după primirea acestei demnităţi, misiunea ortodoxă se dezvoltă
surprinzător, încununând următorul bilanţ binecuvântat: construirea Catedralei
„Sfintei Învieri” din Tokyo şi a altor biserici, peste 30.000 de ortodocşi niponi, zeci de
clerici, câteva şcoli catehetice şi teologice, majoritatea cărţilor de cult traduse în
limba locului, publicarea unui periodic etc. În completarea celor menţionate mai sus
în conferinţă, putem adăuga şi elaborarea de Kasatkin a primului Dicţionar de
Teologie Ortodoxă în japoneză. Asupra demersului de traducere a cărţilor de cult s-a
subliniat faptul că Episcopul Nicolae a inventat chiar - prin alăturarea unor ideograme
- unii termeni niponi, întrucât termenii religioşi budişti nu acopereau toate nuanţele
termenilor creştini. De altfel, Nicolae utiliza o practică rar întâlnită astăzi, în scopul
uniformizării unui limbaj liturgic unitar, anume trimiterea unei circulare la toţi preoţii
japonezi şi, ţinând seama de propunerile lor, stabilea un normativ pe care apoi îl
aducea la cunoştinţă tuturor.

În conferinţă s-a menţionat sprijinul, după 1871, acordat misiunii lui Nicolae Kasatkin
de către trei basarabeni, cunoscători ai limbii române: arhim. Anatolie Tihai, profesor
la şcolile ortodoxe din Hakodate, Tokyo şi Osaka, şi fratele său Iacov Tihai, cel care
organizează muzica bisericească în japoneză, predă la şcolile ortodoxe şi formează
mai multe coruri alături de diac. Dimitrie Livovschi, muzicolog liturgist. Se mai poate
adăuga faptul că, despre aceşti trei misionari, doctorandul Al. Magola a publicat,
acum mai bine de un deceniu, un amplu studiu în revista „Ortodoxia” (nr. 3-4/2005).

În timpul războiului ruso-japonez (1904-1905), Episcopul Nicolae s-a retras o


perioadă din viaţa publică, sesizând o oarecare incompatibilitate, deoarece considera
că, dacă obligaţia sa este de a se ruga pentru victoria ţării sale, obligaţia japonezilor
ortodocşi este de a se ruga pentru victoria Japoniei, după cum s-a şi întâmplat. A
trecut în veşnicie la 3 februarie 1912, fiind înmormântat în cimitirul Yanaka din Tokyo
şi canonizat în 1970 de Biserica Ortodoxă Rusă, pentru opera sa misionară de
luminare a Japoniei.

„Samuraiul” care a pus bazele Bisericii Ortodoxe a Japoniei

Părintele Nicodim a mai spus în cadrul conferinţei că Episcopul Serafim (Sigrist) de


Sendai l-a considerat pe Sf. Nicolae ca pe „un samurai prin ale cărei străduinţe s-au
pus bazele Bisericii Ortodoxe a Japoniei”. Cele aproximativ două ore dedicate
conferinței n-au permis și explicarea acestei idei, însă trebuie spus că samuraii
(cuvânt cu origine etimologică din verbul saburau - a sluji, mulţi devenind creştini,
deci servi Dei, cu una dintre ideogramele care îi reprezintă, similară izbitor cu o cruce
pe postament „±”) se remarcau prin câteva virtuţi: ascultarea şi devotamentul faţă de
senior, respectarea cu preţul vieţii a onoarei şi a cuvântului dat, urmarea normelor din
codul războinicilor - Bushido, dar mai ales dispreţul în faţa morţii şi sacrificiul suprem
- seppuku.

În cea de-a doua parte a conferinţei, părintele Nicodim a relatat aspecte ale misiunii
preacucerniciei sale în Japonia, de la înfiinţarea în anul 2008 a parohiilor româneşti
„Sfântul Gheorghe” din Tokyo, pe care a deservit-o, fiind succedat de pr. Daniel
Corîu, şi „Învierea Domnului” din Osaka şi Nagoya, unde a suplinit, fiind precedat de
pr. Cristian Gheorghiu. Părintele a împărtăşit opinia, mai veche, potrivit căreia printre
japonezi mai rodnică este activitatea de misiune a unor străini, deşi aceştia se lovesc
de bariera limbii, decât a nativilor niponi, câtă vreme aceştia din urmă se supun cu
rigoare unor bariere sociale, dintre care aceea de a-i deranja cât mai puţin pe cei din
jur. Ne-a vorbit despre depresia pe care o trăieşte un european ajuns pe tărâmuri
japoneze, unde, spre deosebire de Bătrânul continent, multe sunt greu accesibile,
despre botezarea caselor de români şi vizitele pastorale pentru care trebuia să
parcurgă sute de kilometri, despre „biserica portabilă” într-o maşină mai mare, în care
erau transportate obiectele de cult necesare slujbelor, despre faptul că, într-o ţară în
care mijloacele de transport nu întârzie, iar oamenii îşi ţin cuvântul dat, putea
respecta un program, act dificil de realizat printre balcanici, şi despre buna
conlucrare intercreştină şi interreligioasă cu reprezentanţi ai altor confesiuni creştine,
shintoişti, budişti, mozaici şi islamici. La această bună înţelegere a contribuit faptul că
străinii nu sunt numeroşi într-o ţară cu aproape 130 milioane de locuitori, iar creştinii
sunt şi mai puţin numeroşi. O mare bucurie a fost primirea, în anul 2015, de la IPS
Daniel, Arhiepiscop de Tokyo şi Mitropolitul Întregii Japonii, a unei părticele din
moaştele Sfântul Nicolae Kasatkin, care se află acum în biserica pe care o
păstoreşte ca paroh. Conferinţa s-a încheiat cu răspunsurile pr. Al. Nicodim la
diferitele întrebări adresate din public.

Relația între Bisericile Ortodoxe a României şi Japoniei

Timpul scurt alocat conferinţei n-a permis punctarea unor aspecte privind relaţiile
dintre cele două Biserici Ortodoxe, a României şi a Japoniei, însă amintim cu acest
prilej: schimburile permanente de scrisori irenice dintre Întâistătătorii celor două
Biserici, vizita în România a IPS Teodosie Nagashima, Mitropolitul Japoniei (1992),
concertele susţinute în Japonia de Corala Patriarhiei Române „Nicolae Lungu”
(1993), mesajul transmis Înaltpreasfinției Sale Daniel, Mitropolitul Ortodox al
Japoniei, în urma cutremurului din 12 martie 2011, de către Preafericitul Părinte
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române etc.

Dacă în plină epocă a comunismului existau puţine lucrări în limba română despre
Japonia, cea mai cunoscută fiind Civilizaţia japoneză tradiţională (1984, reeditată de
mai multe ori), semnată de Octavian Simu, astăzi studiile în româneşte despre limba,
artele, cultura, religiile sau istoria japonezilor sunt de ordinul sutelor. Tot astăzi, când
Îndepărtatul Orient pare a deveni spaţiul în care peste numai câteva zeci de ani vor
locui sute de milioane de noi convertiţi la Hristos şi în anul în care teologul român
Andrei Dîrlău publică una dintre cele mai ample şi apreciate lucrări interdisciplinare,
China harului, prin care încurajează, într-o nouă paradigmă, apropierea Europei
creştine de Asia necreştină, se poate afirma cu certitudine: conferinţa susţinută de pr.
drd. Alexandru Nicodim se înscrie pe linia cunoaşterii şi apropierii dintre două
civilizaţii îndepărtate şi diferite, dar care, în Ortodoxie, regăsesc acel punct comun al
cărui izvor este Însuşi Hristos, Cel ce nu desparte, ci uneşte. (Bogdan Stoica-
Găești)

Galerie foto: