Instituționalizarea vârstnicilor

1
 Motivație
Problematica vârstnicilor a fost si este înscrisa pe agenda publica româneasca, atât
în ceea ce priveste elaborarea cadrului legislativ, în acord cu prevederile legislatiei europene,
cât si în ceea ce priveste elaborarea politicilor publice în domeniul social si a actiunilor
concrete de reforma sociala.
Îmbatrânirea populatiei reprezinta o problema sociala, întrucât afecteaza un mare
numar de persoane, interesând nu numai populatia respectiva, ci si factorii decizionali si
societatea în general, care suporta consecintele importante.Fenomenul reclama actiuni sociale
concrete si conjugate care sa influenteze o evolutie în sensul autonomiei si bunastarii vietii
vârstnicilor, al îmbatrânirii sanatoase, al asigurarii unei vieti de calitate, cu costuri sociale cât
mai scazute.
Mi-am orientat studiul ce face obiectul proiectului meu de licenţă asupra
problemelor vârstnicilor, deoarece este un domeniu de viu interes pentru mine. Creşterea
mediei de viaţă a oamenilor a deschis noi căi de abordare a vieţii bătrânilor, multe dintre ele
puţin aprofundate. Acest fapt îmi dă posibilitatea de a asista şi chiar participa la dezvoltarea
unor direcţii de cercetare a fenomenului îmbătrânirii.
În prezent prestez munca de voluntariat în câteva institutii de îngijire a bătrânilor,
activitate care îmi dă posibilitatea de a observa atât nevoile şi problemele lor, cât şi evoluţia
lor din punct de vedere pihic: memorie, gândire, creativitate, receptivitatea faţă de nou,
capacitatea de învăţare.
Lucrarea mea este structurată pe 2 nivele: unul teoretic şi altul de cercetare. În
partea teoretică am prezentat bătrâneţea din diverse unghiuri, protecţia legii privind vărsta
respectivă, instituţii de îngrijire a bătrânilor şi serviciile pe care le oferă. Partea de cercetare
încearcă în principal să prezinte modul în care bătrânii cuprinşi în intervalul de vârstă 65-75
de ani răspund acţiunii de integrare în căminele de batrani, pornind de la următoarele ipoteze:
Modul în care căminele de bătrâni îi ajută pe aceştia să aibă o viaţă activă;
Instituţionalizarea vârstnicilor este însoţită de o serie de fenomene psihice;
anxietate, dificultăţi de adaptare, nevroze, depresii
Analizarea diferenţelor de acomodare în instituţiile de ocrotire între bătrânii
solitari şi cei proveniţi din familie.

În cele ce urmeaza ne propunem evaluarea calitatii vietii vârstnicilor la

nivel global si al unor comunitati umane, pe baza unor anchete proprii si studii de caz, a

2
datelor Institutului National de Statistica si a analizelor secundare asupra datelor altor
cercetari realizate de institutii de profil: Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, CURS-SA,
Metro Media Transilvania[1].
Numarul vârstnicilor nu se suprapune cu cel al pensionarilor, dar acestia
din urma reprezinta ponderea cea mai însemnata. La noi în tara, populatia vârstnica a fost
stabilita conventional la 60 ani si peste (în relatie cu vârsta pensionarii).
Conform datelor de recensamânt, populatia vârstnica, stabilita în functie de
pragul pensionarii reprezenta, în 1992, 16,9% din totalul populatiei pentru intervalul 60 de ani
si peste si 11,4% pentru intervalul 65 de ani si peste. Din calculele noastre pe datele
Institutului National de Statistica privind "Populatia României dupa starea civila, pe sexe si
ani de nastere, la 01.01.1998", populatia de 60 ani si peste era de 4 098 264 persoane din care
1 764 196 barbati si 2 334 068 femei. În procente,populatia vârstnica era de 18% în 1998,
pentru anul 2000 estimându-se un procent de 19-20%, deci un segment important de
populatie. Se apreciaza ca pentru prima oara în ultimele patru decenii, la 1 ianuarie 2000,
populatia vârstnica a întrecut numeric si procentual populatia tânara. La 1 ianuarie 2000,
numarul persoanelor de peste 60 ani l-a devansat cu 36,8 mii pe cel al persoanelor cu vârsta
între 0-14 ani.

3
 Introducere
„Bătrâneţea nu are de-a face cu regretul. Ea are de-a face cu mulţumirea că am
lăsat în urma noastră ceva bine făcut.” — Thomas Carlyle

Inainte de toate, celor varstnici le datoram foarte multe deoarece datorita lor
existam si ne bucuram de viata. Ei sunt parintii si bunicii nostri, sunt tinerii de ieri, suntem
noi, cei de maine.
Ei ne cer foarte putin, dar pentru ei este vital acest putin. Isi doresc atentie,
respect, afectiune, sa le zambim uneori , sa nu-i izolam si sa nu-i parasim. Ca o rasplata pentru
ceea ce au facut si ei la randul lor pentru noi este sa-i intelegem , sa-i ingrijim daca este
nevoie si sa nu-i parasim.
Experienta si intelepciunea lor pot sa ne ajute, este o sursa care trebuie
valorificata.
Din pacate, de cele mai multe ori, retragerea unei persoane din activitatea
profesionala si din circuitele sociale aferente acesteia, care ii impune centrarea accentuata pe
relatiile de familie, este o adevarata drama. Membrii familiei nu ii mai respecta statutul
anterior si acest lucru nu ar fi inca atat de nefavorabil acestuia cat este bruschetea, lipsa de
tact si intelegere.
Pe masura inaintarii in varsta, ca urmare a unor grave invaliditati, sindromul de
imobilizare, dementele, incontinentele, pierderea autonomiei si a capacitatii de autoservire, la
care se adauga factori sociali ca: diminuarea veniturilor, lipsa familiei sau imposibilitatea
acesteia de a asigura supravegherea si ingrijirea, apare cresterea solicitarilor in institutii
speciale.
Pentru varstnici, familia constituie factorul vital fundamental. De aceea resursele
familiei trebuie valorificate intotdeauna. Conflictul dintre generatii exista, dar nu este o
regula. Fenomenele de respingere si violentele fata de varstnic trebuie cunoscute, combatute
in masura posibilitatilor.

4
 Mediul cel mai prielnic pentru varstnic ramane familia, dar in cazurile mentionate
mai sus trebuie sa intervina asistenta sociala care se acorda la cererea persoanei varstnice
interesate, a reprezentantului legal al acesteia, a instantei judecatoresti, a personalului de
specialitate din cadrul consiliului local, a politiei, a organizatiei pensionarilor, a unitatilor de
cult recunoscute in Romania sau a organizatiilor neguvernamentale care au ca obiect de
activitate asistenta sociala a persoanelor varstnice.
Dreptul la asistenta sociala se stabileste pe baza unei anchete sociale care se
elaboreaza luandu-se in considerare toate datele privind afectiunile ce necesita ingrijire
speciala, capacitatea de a se gospodari si de a indeplini cerintele firesti ale vietii cotidiene,
conditiile de locuit, precum si veniturile efective sau potentiale considerate minime pentru
asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vietii. Nevoile persoanelor varstnice care si-au
pierdut total sau partial autonomia, nevoi ce pot fi de natura medicala, sociomedicala,
psihoafectiva, se stabilesc pe baza grilei nationale de evaluare a nevoilor persoanelor
varstnice.
Serviciile comunitare care se asigura in baza Legii nr. 17/2000 constau in:
ingrijire temporara sau permanenta la domiciliu; ingrijire temporara sau permanenta in Centre
de Ingrijire si Asistenta Sociala pentru persoane varstnice; ingrijire in centre de zi.
Referindu-ne la îmbătrânire ca noţiune, aceasta desemnează diverse situaţii de
uzură, declin, de scădere a plasticităţii, a fecundităţii, a potenţialităţii evolutive şi creatoare.
Un sistem natural ajuns la capătul evoluţiei sale este un sistem îmbătrânit. O populaţie se
numeşte „îmbătrânită” atunci când statisticile demografice arată o vârstă medie ridicată, o
proporţie mare a vârstnicilor, o pondere mică a copiilor. Deci îmbătrânirea populaţiei se
recunoaşte după aspectul diagramei numită „piramida populaţiei”. Unii sociologi aplică
epitetul în funcţie de caracteristicile dinamice şi nu demografice: vitalitatea, capacitatea de
prestaţie economică şi culturală.
Problema îmbătrânirii, a bătrâneţii, a limitei naturale pe care o are desfăşurarea
vieţii omeneşti, a prelungirii tinereţii şi a îndepărtării acesteia în limite naturale nu este o
preocupare strict ştiinţifică şi filozofică de interes academic. Ea frământă de milenii pe
oamenii preocupaţi de propria lor soartă şi de soarta persoanelor apropiate. Ea devine astăzi o
problemă de importanţă crescândă socială, sanitară, economică şi culturală. Cele mai vechi
marturii cunoscute cu privire la batranete si la problemele ei dateaza inca din jurul anului
1600 i.e.n din perioada lui Hamurabbi, când exista concepţia ca viaţa este eterna, moartea –
un accident iar despre batranete se credea ca este pedeapsa a spiritului. Diversi filosofi
greci considerau batranetea stare naturala si etapa finala a vietii (Empedocles),stare de

5
diminuare a umorilor (Hippocrates); Aristotel considera batranetea plina de stereotipii, si
o privea cu pesimism si resemnare. Studii mai recente asupra batranetii au facut Francis
Bacon, care evidentiaza ca organismul are o energie proprie ce scade la batranete; Hunter
William si Hunter John contribuie la conturarea relatiilor dintre varsta cronologica si cauzele
mortii; o conceptie moderna asupra diagnosticului si tratamentului o are Fisher, ce face
legatura dintre scaderea energiei la varstnici si bolile acestora. (se diminueaza “energia”
(re)definirii Sinelui)Prima lucrare despre batranete a scris-o Sir John Floyer in anul 1724, si se
numeste „Medicina gerocomia”. In secolul XIX s-au conturat numeroase directii de cercetare
si numeroase descoperiri biologice si medicale. S-au facut numeroase progrese in gasirea de
tehnici de diminuare a durerilor la toate varstele. In Romania, dintre cei care au facut studii
despre batranete, numim pe Gheorghe Marinescu, care a atras atentia asupra degradarii
sistemului nervos in imbatranire, pe C.I.Parhon- arată influenţa sistemului endocrin în
îmbătrânire, Ana Aslan, a pus în luminî importanţa vitaminelor şi a antrenarii in activitati
organizate pt. prevenirea imbatranirii. Totodata a condus si organizat primul institut de
geriatrie din Romania, in care continua sa se faca tratamente apreciate in intreaga lume.
Imbătrânirea se caracterizează prin multe perturbări şi deviaţii funcţionale ca şi
prin numeroase alterări structurale, iar din punct de vedere medical este descrisa acum prin
creşterea frecvenţei indispoziţiilor şi îmbolnăvirilor, prin creşterea gravităţii acestora, prin
asocierea mai multor boli, prin îngreunarea însănătoşirii, prin frecventele complicaţii şi
cronicizări, printr-o frecventare sporită a cabinetelor medicale, printr-un consum crescut de
medicamente. Atitudinea faţă de sănătate şi faţă de boală se schimbă treptat. Grija pentru
propria sănătate şi pentru propriul trup ajunge progresiv o preocupare importantă. Odihna,
contemplaţia sunt preferate tensiunii eforturilor, activităţilor. Unele boli sunt frecvente sau
foarte frecvente la bătrâni. Aşa sunt: arteroscleroza, coronarita, cataracta, surditatea,
emfizemul pulmonar, bronşita cronică, spondiloza, osteoporaxele, adenomul de prostată. De o
gravitate deosebită sunt bronhopneumoniile şi fracturile de col femural. Cancerul nu este o
boală atât a bătrâneţii cât a perioadei care precede bătrâneţea.
Consideraţiile de mai sus permit înţelegerea faptului că îmbătrânirea nu este un
proces care decurge identic la toţi indivizii aceleaşi specii. În general se poate spune că
vârstnicii sunt mai diferiţi între ei decât persoanele tinere pentru că îi diversifică
„experienţa de viaţă” şi vicisitudinile vieţii, obiceiurile şi profesiunile, ca şi bolile. Îi
diversifică capacităţile de compensare care sunt inegale. La unii îmbătrânirea este fiziologică,
se ajunge la o bătrâneţe „verde” iar la alţii ea este patologică, însoţită de un cortegiu de boli
care o precipită şi o complică.

6
 Evoluţia demografică actuală a adus în prim plan fenomenul „îmbătrânirii
demografice” delimitat de creşterea numărului persoanelor vârstnice în structura generală a
populaţiei. Fenomenul este mai accentuat în ţările dezvoltate şi este caracteristic ţării noastre.
Deşi persoanele vârstnice au constituit totdeauna o parte importantă a populaţiei,
numai în cursul ultimelor două decenii naţiunile şi comunitatea mondială şi-au îndreptat
atenţia asupra problemelor de ordin social, economic, ştiinţific, ridicate de fenomenul
îmbătrânirii şi al caracterului său universal. Astfel ca o recunoaştere a implicaţiilor acestui
fenomen, anul 1982 a fost declarat de Naţiunile Unite „An Internaţional al persoanelor
vârstnice”, în acelaşi an având loc la Viena Adunarea Generala a O.N.U. consacrata
îmbătrânirii.
Mai recent, în 1998, OMS include problemele îmbătrânirii printre primele cinci
probleme de sănătate ale lumii în momentul de faţă, alături de bolile de inimi, cancer, SIDA,
alcool.
Programele demografice apreciază că şi în continuare populaţia vârstnică va
creşte mai rapid decât cea nevârstnică.
În România se apreciază că în perioada 1930-1975 ponderea persoanelor de
peste 60 ani a crescut cu circa 10% (de la 5,9% la 14,3%) iar în anul 2000 se prognozează
atingerea unei ponderi de 14%.
Cauzele privesc scăderea natalităţii, progresele medicinei corelate cu creşterea
nivelului de trai.
Pierderile persoanelor vârstnice şi declinul pe plan fiziologic, psihologic,
economic şi social sunt determinate de o multitudine de factori sociali, economici, culturali.
Îmbătrânirea individului şi a populaţiei sunt lucruri diferite, prima referindu-se
la procesul fiziologic început în momentul concepţiei şi continuat pe parcursul întregii vieţi
reprezintă modificări de adaptare a individului la mediul înconjurător, iar a doua reprezintă un
fenomen mult mai complex: se referă la creşterea proporţiei persoanelor vârstnice într-o
populaţie dată.
Îmbătrânirea demografică reprezintă creşterea populaţiei persoanelor în vârsta
în sânul populaţiei şi este aproape aceeaşi, indiferent de pragul de bătrâneţe (60 ,65 ) (OMS
din 1974).
În prezent populaţia în vârstă este o proporţie reprezentativă în totalul
populaţiei, existând la scară mondială tendinţa creşterii ratei acestei grupe de populaţie,
aproape de patru ori mai mare decât rata populaţiei tinere. Această tendinţă conform

7
rezultatelor, cercetărilor statistice şi demografice din întreaga lume, poate fi o tendinţa fermă
şi de lungă durată în evoluţia populaţiei globului.
Modificarea structurii populaţiei pe vârste este un factor fundamental care
conturează modificări în structura societăţii şi sistemele economice, politice, sociale, a
relaţiilor interumane şi invocă substanţiale inovaţii sociale pentru acomodarea cu populaţia
vârstnică.
Îmbătrânirea populaţiei necesită eforturi din partea societăţii pentru acordarea
asistenţei sociale, eforturi concretizate în : plata pensiilor, cheltuieli necesare acordării
asistenţei medicale pentru bolile degenerative ale vârstei a treia.
Procesul îmbătrânirii populaţiei afectează potenţialul militar al unei ţări.
Apar si consecinte de ordin psiho-social şi anume: modificarea conţinutului şi
formei raporturilor interumane. Relaţiile interumane se modifică, se complică prin apariţia
problemelor conflictuale între generaţii, conflicte de autoritate la nivelul tuturor unităţilor
sociale.
Interpretat astfel fenomenul îmbătrânirii ar prezenta doar dezavantaje şi ca ar
reprezenta o povară a societăţii fără a lua în calcul înţelepciunea şi experienţa bătrânilor.
O alta atitudine plasează întregul grup la marginea societăţii şi neaga orice
integrare a persoanelor de vârsta a treia în viaţa socială activă, folositoare.
Longevitatea în creştere încurajează sporirea interesului pentru studiul
aspectelor psihologice ale procesului de îmbătrânire şi rolul persoanei în vârsta în societate.
Societatea judeca maturitatea individuala în funcţie de norma vârstei.
Valabilitatea acestui raţionament este întărita de semnificaţia pe care o are vârsta, ca atare, cea
biologica o are pentru fiecare individ, considerat ca individualitate.
Vârsta cronologica este un indicator inconsistent în procesul bătrâneţi. Este o
măsură pur formală, birocratică, fără vreo relevanţă particulară,. Psihologic, bătrâneţea are o
nouă dimensiune şi anume modul cum se raportează în această situaţie personalitatea
individului ca valoare intrinsecă şi ce capacităţi de acţionare şi reactivare dezvoltă
aceasta persoană. După cum dezvoltarea individului nu poate fi concepută în afara
socialului, care-şi pune amprenta asupra formarii individului, ii modelează comportamentul şi
stilul gândirii, ii impune racordarea la anumite norme şi modele culturale, la fel, fenomenul
îmbătrânirii, nu poate fi analizat corect în afara contextului în care s-a realizat şi a funcţionat
acel individ.

8
 În studierea acestei ultime porţiuni de existenta umană, este deci necesară
intercorelarea tuturor elementelor care au constituit premisele formării individului, înţelegerea
coordonatelor care îl determină să acţioneze şi motivul pentru care acţionează în acest mod.
Interdependenta celor trei paliere poate fi întreruptă de disfuncţia uneia dintre
ele. Acest fapt determină modificări la nivelul întregului sistem al personalităţii, cu efecte
vizibile.
Intră în rolul asistentei sociale să identifice sursele problemelor care apar, să
încerce remedierea acestora, pentru o reinserţie cât mai adecvată a persoanei în climatul ei
specific. În plus, la fiecare studiu de viaţă, o persoană preia un rol social şi responsabilităţile
ataşate rolurilor sale, atât statutului persoanei cât şi relaţiile sociale cu ceilalţi, suferind
modificări de acordare a rolului prescris.
Acest lucru necesită depistarea resurselor de care dispune persoana şi modul în
care utilizând aceste resurse se poate obţine reintegrarea optimală a individului în mediul sau
natural, iar acest aspect intră în atribuţiile asistentei sociale.
Asistenţa socială, ca profesie fără tradiţie în domeniul fenomenului
îmbătrânirii, a bătrâneţi în general se pregăteşte pentru a adopta noile cerinţe ale societăţii.
Având în vedere faptul ca în România populaţia aflată sub efectul îmbătrânirii
este în creştere, trebuie procedat la înfiinţarea unor servicii adaptate condiţiilor actuale.
Daca până acum fenomenul îmbătrânirii constituia o problemă, intră în
responsabilitatea asistentei sociale de a înlătura această concepţie, asigurându-se de
importanţa acestei categorii de vârsta în viata socială, prin experienţa pe care o deţine. În acest
sens o mare importanţa o are informarea populaţiei în ceea ce priveşte fenomenul îmbătrânirii
şi implicaţiile acestuia în societate, prin mass-media.
În domeniul artei există numeroase exemple de personalităţi care au dat lumii
opere foarte valoroase realizate dupa vârsta de 60 de ani.
În literatură, George Bernard Shaw primeşte premiul Nobel pentru literatura la 69
de ani, iar la 80 de ani oferă publicului piesa „Milionara”. În jurul varstei de 70 de ani
primeşte şi Lev Nicolaevici Tolstoi Premiul Nobel pentru literatură. La 60 de ani Hictor Hugo
adaugă capodoperei literaturii uiversale romanul social „Mizerabilii” continuand sa scrie pana
la 80 de ani. În alte domenii ale artei avem numeroase dovezi de capacitate creatoare si crez
artistic la varste inaintate. Michelangelo accepta la 60 de ani realizarea faimoasei fresce
„Judecata e apoi”,Picasso picteaza cu inversunare pana la 90 de ani, Giuseppe Verdi compune
cele mai importante opere in perioada de varsta 70-80 de ani. Dupa varsta de 61 de ani,
Constantin Brancusi realizeaza „Masa tacerii”, „Coloana infinitului” si „Poarta Sarutului”.

9
 Geriatria este specialitatea medicală care se ocupă de persoana în vârstă, de
problemele deosebite pe care aceasta le are. Obiectul acestei ramuri medicale este format din
studiul atât al modificărilor normale, condiționate de vârstă ale organismului, cât și al
efectelor acestor modificări asupra stărilor de boală ale pacienților în vârstă.
Fenomenul de îmbătrânire demografică și creșterea speranței de viață au generat o
serie de controverse în rândul oamenilor.
Referindu-ne la îmbătrânire ca noţiune, aceasta caracterizează diverse situaţii de
declin, de scădere a plasticităţii, a fecundităţii, a potenţialităţii evolutive şi creatoare. O
populaţie se numeşte „îmbătrânită” atunci când statisticile demografice arată o proporţie mare
a vârstnicilor și o pondere mică a copiilor. Deci îmbătrânirea se recunoaşte după aspectul
diagramei numită „piramida populaţiei”. Problema bătrâneţii, a limitei naturale a vieţii
omeneşti, a prelungirii tinereții nu este o preocupare strict ştiinţifică ci şi filozofică de interes
academic, dar și de importanţă socială, sanitară, economică şi culturală.
Cele mai vechi mărturii cunoscute cu privire la bătrânețe și la problemele ei
datează încă din jurul anului 1600 i.e.n din perioada lui Hamurabbi, când exista concepţia ca
,,viaţa este eternă, moartea –un accident, iar despre bătrânețe se credea că este pedeapsa
spiritului". Filosofii din grecia antică considerau bătrânețea ca fiind o stare naturală, o etapă
finală a vieții (Empedocles), stare de diminuare a umorilor (Hippocrates) sau o fază plină de
stereotipii, privită cu pesimism și resemnare (Aristotel). Studii mai recente făcute de Francis
Bacon, evidențiază faptul că organismul are o energie proprie ce scade la bătrânețe, în vreme
ce Hunter William și Hunter John contribuie la conturarea relațiilor dintre vârsta cronologică
și cauzele morții. O nouă concepție modernă o are Fisher, făcând legătura dintre scăderea
energiei la vârstnici și bolile acestora.
Procesul îmbătrânirii se instalează la fiecare în parte, dependent de stilul de viață,
de zona geografică și de alți factori fizio- patologici și socio-economici.
Oricât de mult se încearcă stoparea lui sau cel puțin controlarea acestuia, în
limitele posibile, referindu-ne aici la aspectul fizic și/sau afecțiunile ce vin odata cu vârsta,
acest lucru nu s-a reușit. Totodată, trebuie să menționăm că este un process fiziologic și
ireversibil, iar ce putem face noi și ce este imperios necesar este dezvoltarea cercetării și
practicii asistențiale.
În acest scop, trebuie să se țină cont de câteva aspect importante, cum ar fi:
populația persoanelor vârstnice este în deplină creștere, nu numai numeric, ci și
proportional

10
 strânsa legătură între vârsta a III-a şi situaţia de risc prezentată de dizabilităţile
bio-psiho-sociale specifice vârstnicului
sistemul de protecţie socială şi medicală, cu actuala organizare, nu este încă pe
deplin capabil să răspundă satisfacerii nevoilor specifice acestei categorii de vârstă
O dată cu vârsta apar și diferite probleme, cum ar fi cele de sănătate și/sau
psihologice, care uneori îi depăşesc pe cei în cauză şi nu numai. Situaţia ideală pentru un
vârstnic este de a trăi, până la sfârşitul vieţii, în mijlocul familiei sale, pentru a primi suportul
şi afecţiunea de care are nevoie. În condiţiile enunţate mai sus, este evident faptul că
internarea bătrânului într-o instituţie este cea mai bună soluţie, aici fiindu-i satisfăcute nevoile
de bază, de genul adăpost, alimentaţie, îmbrăcăminte şi asistenţă medicală.
Instituţionalizarea, vine de asemenea cu consecinţe grave asupra vârstnicului, la
nivel mental în general, cele mai răspândite sunt legate de: pierderea identităţii, a autonomiei,
deculturaţia vârstnicului, poziţiile umilitoare la care sunt supuşi, pierderea rolurilor pe care le
avea înainte de instituţionalizare, considerarea vârstnicilor ca fiind un tot unitar, astfel încât
sunt supuşi aceloraşi activităţi şi obiceiuri, mulţi dintre ei simţindu-se obligaţi să participe.

11
 PROCESUL DE ÎMBĂTRÂNIRE

Scurt istoric privind percepţiile asupra procesului de îmbătrânire. Definirea

unor concepte

Problema îmbătrânirii şi a bătrâneţii are de asemenea un mare interes pentru

ştiinţele despre om, pentru antropologie. Omul este o fiinţă care îmbătrâneşte, dar el nu este
doar o fiinţă biologică ci şi o fiinţă socială, astfel incât îmbătrânirea să se caracterizează prin
modificări particulare atât pe plan corporal (morfologic şi fiziologic) cât şi pe plan psihologic
şi social, în sfera comportamentului, a afectivităţii şi a gândirii, a conduitei şi a atitudinilor, a
activităţii şi a relaţiilor interpersonale. Totodată procesul de îmbătrânire însuşi, poate fi
accelerat sau îmbătrânit prin influenţa factorilor sociali (munca, obiceiurile de alimentaţie şi
viată). Factorii sociali (cei de cultură şi civilizaţie) pot oferi soluţii la unele probleme puse de
îmbătrânire cum ar fi de exemplu :soluţiile medicale la problemele ridicate de îmbătrânirea
organelor sau de către boli care apar mai frecvent la vârste mai înaintate. Ochelarii şi
protezele dentare sunt printre mijloacele pe care tehnica le-a pus la dispoziţia vârstnicilor
pentru a compensa unele deficienţe biologice. Asistenta sociala ce organizează viata
bătrânilor, regimul pensiilor, sunt expresii ale grijii societăţii pentru cei care suportă
corolarele unei fatalităţi biologice. Cu alte cuvinte îmbătrânirea omului este un proces în care
se împletesc factori cauzali şi compensatorii de natură bio-psiho-sociala.
Importanţa psiho-socială a îmbătrânirii este expresia modificării cu vârsta a
capacităţii de prestaţie, faţă în faţă cu dreptul noilor generaţii de a munci, de a se bucura de
viaţă şi de a avea un cuvânt de spus în organizarea şi conducerea societăţii.
Atâta timp cât bătrânii reprezentau o minoritate statistică neglijabilă, această
problemă se rezolva automat. În cursul istoriei, longevitatea medie a omului a fost mediocră,
iar repartiţia populaţiei pe vârste arăta o pondere marcantă a grupelor la vârste „active”. În
ultimele decenii situaţia s-a schimbat. În primul rând prin scăderea mortalităţii prenatale şi
infantile (pentru ţările avansate) se identifică progrese în ultimele două sute de ani:3oo de
vieţi salvate la mia de naşteri. În al doilea rând introducerea unor medicamente eficace a
permis recuperarea din boală a unui mare număr de vârstnici şi bătrâni. Ca urmare, un număr
mult mai mare de oameni ajung să folosească efectiv „Congenitatea potenţială” a speciei.
Importanţa psiho-socială a problemei îmbătrânirii este atât de ordin economic
cât şi cultural. În unele epoci la un anumit nivel de civilizaţie omul era considerat ca bătrân
(prin improductivitate) la 40-50 ani. Astăzi considerăm că spre 60 ani oamenii au un

12
maximum de cunoştinţe şi de experienţa şi pot fi priviţi ca un „fond de aur” al economiei şi
culturii.
Oricum cercetarea productivităţii intelectuale în funcţie de vârstă arată că se
menţine în general şi la sexagenari.
Dacă vârsta de pensionare este în continuă creştere (actual este de 57 ani
pentru femei şi 62 ani pentru bărbaţi în România) aceasta se datorează recunoaşterii acestei
capacităţi şi necesităţii sociale de a o utiliza. Pe de altă parte insă, desfăşurarea, tot mai rapidă
a progresului ştiinţific şi tehnic ridică problema capacităţii vârstnicului şi a bătrânului de a se
adapta la ritmul acestor schimbări.

Dimensiunile psiho-sociale ale îmbătrânirii trebuie cunoscute pentru o mai

mare eficacitate în asistenţa pe toate planurile vârstnicului.
Prin încetarea activităţii profesionale (încetare de cele mai multe ori bruscă)
fără a pregăti în perioada retragerii are loc o nivelare socială şi psihologică. Vârstnicul îşi
pierde sentimentul utilităţii sociale, pierde rolul social activ, pierdere ce se constituie într-un
STAS care acţionează asemenea agentului patogen determinând de multe ori aşa zisa
„patologie de retragere”.
Demisia din viaţa activă impusă de societate, firească dar aplicată fără
pregătire corespunzătoare, este echivalentă pentru unele persoane (în special bărbaţii) cu o
dramă, „o moarte socială” si are puternice implicatii psihice. La pierderea rolului social
productiv se adăugă pierderea prestigiului social, a responsabilităţii câştigate cu truda de-a
lungul vieţii, pierdere de roluri şi statuturi în familie prin urmare alţi factori psiho-sociali cu
efect stresant. În multe cazuri suferinţa cea mai importanta este izolarea. Asistam astăzi la o
conduită de izolare a vârstnicului nedelimitată ca atare, ceea ce face ca în unele cazuri
ocrotirea în instituţii specializate să fie de fapt o formă deghizată de izolare, promovată de
familie şi societate.
În timp ce înaintaşii noştri apreciau şi utilizau înţelepciunea bătrânilor pe care
îi venerau, societatea modernă priveşte cu neîncredere utilitatea lor: ea preţuieşte şi
promovează valorile pozitive (sănătatea şi tinereţea). Acestea sunt premisele fireşti ale
evoluţiei, progresului, dezvoltării.
În mediile urbane, industrializate se dezvoltă o cultură a tinereţii şi
adolescentei, în care bătrânul îşi găseşte tot mai greu locul.
Combaterea izolării şi conservarea demnităţii vârstnicului presupune
schimbarea mentalităţii, crearea unei opinii favorabile fata de probleme vârstnicului.

13
 Singura cale ar fi educaţia care să presupună o cunoaştere a fenomenului de
îmbătrânire normala, schimbările fireşti, aspectele îmbătrânirii patologice, tehnica îngrijirilor
fizice şi psihologice factori de risc. Trebuie efectuata o educaţie a familiei a membrilor ei
nevârstnici. Factorul educaţional devine factor de influenta insa, din păcate, importanta
acestuia este subestimata.
La aceasta contribuie şi o anumita „pudoare” în abordarea problemelor mai
dificile ale bătrâneţii.
Ca urmare se impun eforturi pentru difuzarea şi însuşirea unei concepţii
realiste despre îmbătrânire ca etapa firească a existentei umane, căreia trebuie să i se asigure o
desfăşurare demna, plină de respect, ferită de griji şi boli pentru a fi bine suportată şi
verificate chiar, în folosul familiei şi societăţii. Este vorba despre „pregătirea pentru
îmbătrânire” care utilizează o multitudine de discipline: gerontologie, geriatrie, psihologie,
educaţie sanitara, sociologie, antropologie, etica.
Gândindu-ne la cuvintele lui Petre Tutea „a înţelege este un mod al
cunoaşterii”, cunoaşterea unor noţiuni generale de psihologie a îmbătrânirii se impune ca un
instrument indispensabil în cercetarea şi înţelegerea fenomenului de îmbătrânire. acest lucru
poate fi realizat dacă se ţine cont de:
necesitatea abordării accesibile a pacientului vârstnic , prin facilitarea unui dialog
între medic şi pacient, între asistent social şi pacient, evitând de a eticheta drept patologice
anumite modificări psihologice de vârstă;
necesitatea angajării anturajului familial în acţiunile terapeutice, familia trebuind
să fie informată corect şi ştiintific asupra modificărilor patologice ale vârstnicului.
Îmbătrânirea psihologică este rezultanta modificărilor determinate de factori
interni (ereditatea, uzura sistemului vieţii psihice) şi de factori externi ai mediului ambiant
(ecologici, sociali, culturali). Evenimente din mediul social (socio-profesional, socio-cultural,
relaţional) intervin în mod particular în existenta vârstnicului determinând modificări
psihologice s-au îmbolnăviri psihice. Dintre aceste evenimente de ordin social fac parte:
-retragerea din activitate
-renunţarea la unele activităţi
-scăderea potenţialului biologic
-îmbolnăviri somatice, invalidări
-scăderea numărului membrilor familiei (plecarea copiilor adulţi, decesul
partenerului)
-dispariţia vechilor prieteni

14
 Regresul din punct de vedere al memoriei constând în diminuarea auzului, a
văzului, cu efecte în fluxul informaţional, a restrângerii raţionale, provoacă şi adânceşte
suferinţele psihice. Un alt factor important în determinismul modificărilor psihologice este
conştientizarea îmbătrânirii şi incertitudinile perspectivelor de viitor.
Pentru a putea elabora un diagnostic complet specialiştii trebuie să aibă în
vedere următoarele funcţii psihice:
-nivelul de conştienţă (gradul de vigilenţa)
-capacitatea de orientare
-starea afectivă
-memoria
-gândirea şi idiaţia
-aspectul global al comportamentului
-modul de integrare în familie şi societate (gradul tulburărilor de
integrare)
-trăsăturile de personalitate
-limbajul
Spre deosebire de îmbătrânirea patologică, cea fiziologică are un caracter
relativ al deficientelor. Organismul în general şi psihicul în special dispun de rezerva
compensatorie. De exemplu, deşi maximul inteligentei se situează intre 16-25 ani, după
aceasta vârstă nu se înregistrează scăderi evidente obţinându-se multe performanţe. Nu este
vorba de apariţia unor noi capacităţi ci de îmbunătăţirea organizării activităţii şi de
perfecţionare a schemelor de generalizare, sinteza sau abstractizarea.
Nivelul conştientei se exprima la bătrâni prin:
-creşterea şi încetinirea timpului de reacţie. Acestea sunt modificări care
favorizează trăsături temperamentale flegmatice.
-scăderea proceselor inhibitorii favorizează iritabilitatea, labilitatea emoţionala şi
logoreea.
-reducerea capacităţii de învăţare, de adaptare a bătrânilor
-fragmentarea perioadei de somn (stări de veghe)
Senescenţa senzoriala este determinata de sclerozarea receptorilor senzoriali.
În ceea ce priveşte vederea aceasta se degradează prin scăderea elasticităţii
cristalinului şi reducerea câmpului vizual.
Afectarea auzului determina probleme de comunicare favorizând insecuritatea,
susceptibilitatea sau chiar idei de persecuţie.

15
 Mirosul şi gustul scad mai puţin, exersarea simţului gustativ poate chiar să
amplifice sensibilitatea gustativa a vârstnicului.
Atenţia, în special atenţia voluntara şi capacitatea de concentrare intra intr-un
proces de scădere specific senescenţei.
Memoria de scurta durata intra de asemenea intr-un proces de scădere, insa
memoria de lunga durata se conserva, ceea ce determina frecvente întoarceri în trecut
(amintiri).
În ceea ce priveşte gândirea aceasta la bătrâni se caracterizează prin :
-scăderea ritmului ideativ şi a flexibilităţii gândirii care determină
dificultăţi de adaptare rapidă (stereotipii)
-conservarea chiar creşterea funcţiilor de sinteza, generalizarea şi
schematizarea care favorizează cumpătarea.
Limbajul reflectă o scădere a fluxului verbal o lentoare a ritmului.
Cu privire la afectivitate, senescenţa se caracterizează prin :depresie, apatie,
scăderea capacităţii de rezonanta afectiva, personalitatea fiind reprezentata de doua aspecte :
-sistemul de atitudini se elaborează în raport cu situaţia existenţiala complexa a
vârstnicului;
-se accentuează unele trăsături de personalitate până la stadiul caricatural.

În încercarea de definire a perioadei de bătrâneţe sunt invocate, de cele mai multe

ori, trei criterii:
Vârsta cronologică (timpul scurs de la naşterea unei persoane până în momentul
respectiv).În cultura noastră, sunt considerate persoane vârstnice cele conform Legii nr.17
din6 martie 2000, au îndeplinit vârsta de pensionare.
Vârsta funcţională(capacitatea individului).Acest concept contribuie la ilustrarea
faptului că abilităţile diferă de la un vârstnic la altul şi că nu toate persoanele de aceeaşi vârstă
funcţionează la acelaşi nivel.Fiecare persoană are un ritm propriu de îmbătrânire, astfel încât
criteriul vârstei cronologice, deşi larg utilizat în studiile sociologice şi politicile sociale, nu
oferă prea multe indicii despre nivelul îmbătrânirii individuale.
Ciclul vieţii.Conform acestui criteriu, bătrâneţea este văzută ca un proces de
schimbări progresive în structura biologică, psihologică şi socială a unei persoane.
Organizaţi Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că îmbătrânirea este un
proces cere se desfăşoară de-a lungul vieţii, începând încă înainte ca noi să ne

16
naştem.Capacitatea funcţională a organismului biologic uman creşte în timpul primilor ni de
viată, atinge punctul culminant în perioada adultă timpurie şi declină natural după
aceea.Declinul este mai accentuat în funcţie de diverşi factori externi care au acţionat de-a
lungul vieţii

Imbatranirea populatiei la nivel mondial

Imbatranirea populatiei reprezinta o problema sociala, de ordin international,

european si nu in ultimul rand national. Aceasta problema afecteaza un numar foarte mare de
persoane, interesand nu doar populatia respectiva ci si factorii decizionali si societetatea in
general, care, suporta consecinte majore. Acest fenomen reclama actiuni sociale in ceea ce
priveste bunastarea vietii varstnicilor si a unei imbatranirii sanatoase.
Statisticile demografice ale ultimilor ani indica o crestere masiva a ponderii
persoanelor varstnice in cadrul populatiei lumii. ' In anul 1990, aproape o jumatate de miliard
de oameni, adica 9% din populatia mondiala avea varsta peste 60 ani indicand o accentuare a
proceselui numit: imbatranirea populatiei'(Radulescu,2000,pag.349).
In ceea ce priveste ponderea populatiei de peste 65 ani, putem spune ca acestia
numara 12%- 60 milioane in tarile dezvoltate economic si 4%- 20 milioane in tarile care se
afla in curs de dezvoltare.
Tot aici se preconizeaza ca pana la sfarsitul anului 2010 numarul de persoane care
va avea varsta de peste 65 ani va ajunge la aproximativ la 75 milioane numai in tarile
dezvoltate economic.
In concordanta cu datele unei cercetari intreprinse de Banca Mondiala asupra
varstnicilor ( Averting the old age crisis, a World Bank policy research report, Oxford
University Press), majoritatea batranilor traiesc in tarile sarace care sunt si cele mai populate.
Estimarile arata ca in anul 2030, aproximativ trei sferturi din varstnici se vor gasi si in tarile
neidustrializate, peste jumatate in Asia si circa peste un sfert in China.
Europa este una dintre primele regiuni care este afectata de imbatranire si din
acest motiv a fost preocupata de elaborarea unor serii de masuri politice pentru a face fata
acestui fenomen.
'Ponderea populatiei varstnice creste, asa cum observa demografi, si in functie de
venitul pe cap de locuitor. In tarile cu un venit mic pe cap de locuitor populatia in varsta de 60
ani si peste, reprezinta aporoximativ 70% din numarul populatie totale. Aceasta pondere
creste intre 12-16% in tarile cu venit mediu si la peste 17% in cele cu venit mare pe cap de
locuitor'

17
 Pe langa declinul demografic, schimbarile vizeaza structura pe grupuri de varsta a
populatiei. Si aici vorbesc despre cresterea populatiei in vasta de 65 de ani si peste. In ultimii
50 de ani (Les tendaces en matiere de populacion en europe et leur sensibilite aux messures
des pouvoirs publics, Asamblee parlamentarie) populatia varstnica (65 de ani +) s-a dublat,
ajungand de la 46 la 112 milioane iar in raport cu populatia totala a ajuns de la 8% in anul
1950 la peste 14% in anul 2000. Europa, dupa cum am sugerat si mai devreme, are cea mai
varstnica populatie din lume.
Aceasta problema, a varstei este importanta nu doar pentru demografie ci si pentru
toate celelalte stiinte care se ocupa de populatie: sociologie, economie, etc.
Imbatranirea demografica la nivel mondial
Demografia este o stiinta sociala care are ca obiect studiul populatiilor umane,
private din perspectiva dimensiunii lor numerice si a schimbarilor de volum.
Patru tipuri de evenimente influenteaza nemijlocit dimensiunea demografica:
 Nasterile si decesele;
 Imigrarile si emigrarile;
Cele patru evenimente demografice fundamentale pot fi clasificate doua ca fiind “
intrari” in populatie (nasterile si imigrarile), iar celelalte doua (decesele si emigrarile)
reprezentand “iesiri”.
Fertilitatea foarte scazuta, are consecinte clare asupra structurii pe varste, in
sensul avansarii imbatranirii demografice. Din cauza configuratiei varstelor in anul de baza,
1998, se vede ca, in prima parte a perioadei de proiectare, grupele mari de varsta nu se
schimba foarte mult; modificarile radicale apar in al doilea sfert al secolului, cand ponderea
varstnicilor ajunge la aproape 35% si scade cu 10 puncte procentuale si ponderea grupei
medii. Mai departe, lucrurile se stabilizeaza, asa cum e firesc sa se intample ca urmare a
constantei conditiilor de proiectare. Ar mai fi de mentionat ca, in aceeasi ipoteza de fertilitate
foarte scazuta, in primii 25 de ani ponderea populatiei medii nu numai ca nu scade, dar si
sporeste usor, ceea ce inseamna o ameliorare a raportului de dependenta (bonus-ul
demografic). Totusi, structura interna a acestei grupe se modifica; ponderile celor trei
subgrupe distinse inauntrul populatiei adulte practic se inverseaza. Altfel spus, chiar daca
grupa mijlocie nu-si modifica ponderea in total, populatia imbatraneste in interiorul acestei
grupe. Aceasta constatare se regaseste aproape intotdeauna in astfel de etape ale evolutiei
imbatranirii demografice.
Un factor care isi pune si el amprenta asupra nivelului imbatranirii demografice il
constituie migratia. Acolo unde intalnim o imigratie masiva, in care sunt angrenate de obicei

18
persoane in varsta de munca si capabile sa procreeze, ponderea varstnicilor este, ceteris
paribus, mai redusa. Si invers, o emigratie puternica a adultilor diminueaza si ponderea grupei
mijlocii si cea a copiilor, contribuind direct la imbatranirea demografica.
Pentru demografi, imbatranirea populatiei inseamna, simplu, cresterea procentului
reprezentat de persoanele de 60 de ani si peste – sau de cele de 65 de ani si peste – in cadrul
efectivului total.[S2]
Asistam la o imbatranire a unei populatii (cresterea procentului de varstnici)
urmare a faptului ca, intr-o perioada relativ scurta de timp, a avut loc emigrarea unui numar
mare de indivizi mai tineri, deteriorandu-se efectivele celorlalte grupe de varsta. In acest caz,
nu imbatranirea indivizilor e responsabila de imbatranirea populatiei.
Cateva dintre concluziile unui material de sinteza (ONU,2002), elaborat pentru
pregatirea celei de a doua Adunari mondiale asupra imbatranirii, din 8-12 aprilie 2002, de la
Madrid. Raportul ajunge la 4 concluzii importante:
 Imbatraniea populatiei este un fenomen fara precedent, care nu a avut
echivalent in istorie. Ea se realizeaza prin scaderea concomitenta a proportiei tinerilor, care va
fi depasita, pana in 2050, de cea a varstnicilor (60 ani si peste), pe plan mondial.

 Imbatranirea populatiei este un fenomen universal, care afecteaza pe toata
lumea. Cresetra numarului varstnicilor in raport cu populatia in varsta de munca are
repercusiuni directe asupra echitatii si soldaritatii intre generatii.
 Imbatranirea populatiei este un fenomen de mare intindere, in masura in
care el are repercusiuni majore asupra tuturor aspectelor vietii umane.
 Imbatranirea este un fenomen durabil. De la 8%, in 1950, ponderea
varstnicilor de 60 de ani si peste a urcat la 10% in anul 2000 si va ajunge la 21% in 2050.

Îmbătrânirea demografică în România

Romania este o tara in care acest proces de imbatranire demografica a inceput mai
tarziu decat in celelalte tari europene si a avut si o intensitate mai scazuta, caracterizata prin
ritmuri lente de crestere
'Maturizarea demografica a populatiilor vest-europene are implicati profunde in
toate domeniile de dezvoltare. Fenomenul respectiv se produce insa pe scara diferita si in
tarile estice' (calitatea vieti, XIV, numaru II, 2003 pagina 75).
In Romania, situatia persoanelor varstnice s-a inrautatit in ultimii ani.

19
 In perioda 1990-2000, s-a inregistrat o scadere continua a nivelului de trai. Se
constata o degradare accentuata a nivelului de viata la peste 84% dintre pensionarii de
asigurari sociale de stat.
La ora actuala, in Romania, persoanele in varsta de 60 de ani si peste, reprezinta
un procent de 18,3% din totalul populatiei Romaniei, iar pentru anul 2030, se preconizeaza un
procent de 22,3%. Numai in ultimii 8 ani populatia varstnica a inregistrat o crestere de 2,3
procente.
Populatia imbatrineste si copiii se imputineaza. Numarul adultilor este insa in
crestere, ceea ce inseamna ca Romania traieste un moment benefic, de bonus demografic, in
tranzitia de la o populatie formata predominant din tineri la una in care batrinii constituie
majoritatea.

Pe plan global, trei evenimente demografice sint semnificative pentru secolul XXI. Cresterea
sperantei de viata cu 1,5 ani la un deceniu, declinul fertilitatii si pensionarea generatiei baby-
boom din anii ’50, care va accelera rata persoanelor in virsta dependente dupa 2010. Romania
se confrunta deocamdata doar cu a doua problema.

Veniturile persoanelor varstnice in ultimii ani, s-au degradat continuu, ele marcand scaderi
semnificative, atat fata de salariu mediu net pe economie, dar mai ales fata de indicele mediu
de crestere al preturilor acestor servicii.
Imbatranirea populatiei este o problema resimtita la nivelul intregii tari, este o
problema sociala,intrucat afecteaza un numar mare de persoane,si are consecinte nu numai
asupra populatiei respective,ci si asupra societatii in general,deoarece influenteaza economia
si bunastarea tuturor.
In prezent, in Romania, functioneaza:
19 camine pentru persoane varstnice, cu o capacitate de 2.121 paturi, aflate in
coordonarea metodologica a Ministerului Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei;
84 de centre de ingrijire si asistenta pentru adultii cu handicap, cu o capacitate
de 10.230 paturi, reprezentand fostele camine de batrani si camine spital aflate in coordonarea
metodologica a Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap (39 foste camine de batrani si
45 foste camine spital care nu si-au schimbat profilul initial):
17 institutii de asistenta sociala (camine pentru persoane varstnice si centre de zi)
sustinute financiar de organizatii neguvernamentale, pentru care se acorda subventii de la bugetul
de stat, cu o capacitate totala de 776 locuri;
39 de servicii la domiciliu subventionate de la bugetul de stat (Sursa: Raportul anual
de asistenta sociala al directiei de specialitate din cadrul Ministerului Muncii Solidaritatii Sociale si
Familiei)

20
 Morbiditatea si mortalitatea sunt parametrii traditionali ai sanatatii.
Problema morbiditatii si, in special, a incapacitatii, raman cruciale pentru viitor si aceasta
deriva din caracteristicile pe care morbiditatea le are la varstnici:
– rata ridicata: persoanele varstnice au tendinta de a fi mai des bolnave;
– exista boli care se intalnesc predominant la varstnici: cancer, afectiuni
cardio-vasculare, infirmitati fizice si tulburari mentale;
– cronicitatea: persoanele varstnice au nevoie de mai mult timp pentru a se
reface si prezinta un risc crescut de cronicizare a unor boli. Dementa este o afectiune tipica
varstei foarte inaintate si necesita servicii si ingrijiri profesioniste;
– multimorbiditatea – persoanele varstnice au un risc mai mare de a suferi, in
acelasi timp, de mai multe afectiuni.
Se considera ca oricate progrese ar interveni in viitor, ameliorarea starii de
sanatate ii va privi pe seniori si mai putin grupul de varsta foarte inaintata. In ceea ce priveste
dementa, este de asteptat sa creasca considerabil numarul de pacienti.
Populatia varstnica are in mod deosebit probleme de sanatate, in special
boli cronice de lunga durata, dar o atentie speciala va trebui acordata dementelor (si indeosebi
boala Alzheimer), care au progresat in ultimii ani si care au un impact economic si social
considerabil. Toate studiile conchid ca frecventa bolii are tendinta sa creasca odata cu varsta:
0,6 din persoanele de 65–69 ani sufera, in medie, de aceasta boala, procentul ajungand la
22%, la persoanele de peste 90 ani.[S3]
Varstnicii, pe masura ce avanseaza in varsta sunt expusi multimorbiditatii
si devin mai dependenti in ceea ce priveste indeplinirea activitatilor cotidiene. Studii recente
arata insa ca riscul de boala sau riscul de ingrijiri de sanatate este descris de o curba a carei
inflexiune incepe cu mult inainte de varsta treia sau a patra (pentru cel putin o boala care
implica incapacitate),

21