Acvaristica

Pesti Exotici - Mircea Oprea - Acvaristica Practica
Cresterea pestilor exotici in regim acvaristic cere in mod obligatoriu un minimum de cunostinte despre anatomia si
fiziologia speciilor de pesti exotici crescute. Urmatoarele date ce urmeaza, pe intelesul tuturor, va vor permite sa mentineti
sanatatea pestilor dumneavoastra exotici in cele mai bune conditii posibile, sa-i hraniti in mod corect pentru a le asigura
cresterea, a le facilita reproducerea, pe scurt, de a le intelege mai bine modul de viata si pentru a va ocupa de ei la modul cel
mai convenabil posibil. Una din problemele majore ale intretinerii corecte a unor pesti exotici o constituie hrana, hranirea
corecta a lor. Alimentatia trebuie sa aduca pestilor exotici elementele necesare cresterii lor (proteinele) si resurse pentru
energia indispensabila bunei functionari a organismului lor (acesta fiind rolul glucidelor si lipidelor), indiferent daca se
urmareste reproducerea lor sau doar pentru cresterea lor. A hrani un peste exotic inseamna a-i asigura o buna dezvoltare, a-
i facilita reproducerea si a-l ajuta sa lupte impotriva bolilor (in cazurile necesare). Calitatea si cantitatea alimentelor sunt
doua notiuni foarte importante, acvaristul trebuie sa evite supraalimentarea sau/si subalimentarea si sa-i varieze hrana.
La noi in tara, si in general in zonele temperate ale globului, reproducerea pestilor exotici depinde de anotimp, adica e
determinata de temperatura mediului exterior. Exista un singur anotimp al depunerii icrelor, atunci cand specia se reproduce
o singura data. In mediu tropical, in care variatiile de temperatura sunt mai putin importante, reproducerea se face in functie
de alti factori, mai ales ploile. Pestii exotici pot depune icre de mai multe ori pe an, la intervale uneori de sub o luna.
Acvaristul trebuie sa invete sa depisteze semnele unor boli si mai ales sa se obisnuiasca cu regulile de intretinere si de
igiena alimentara, pentru a preveni orice boala. Un peste exotic poate fi bolnav, dar si purtator de boala fara a i se manifesta
boala, ceea ce se numeste un "purtator de agenti patogeni sanatos". Boala se va declansa in anumite conditii sau va fi
transmisa indivizilor din acelasi gen sau specie cu acesta.
Familia Anabantidae
Familia Cichlidae
Familia Characidae
Familia Cyprinidae
Familia Cyprinodontidae
Familia Poeciliidae
Familia Welse (somni)
Familia Anabantidae
Aceasta familie face parte din ordinul Anabantoidaea. Ordinul se imparte in genurile: Anabas, Ctenopoma, Malpulutta si
Sendelia.
Pestii din acest ordin sunt pesti de apa dulce, din zona tropicelor si au caracteristic un aparat respirator auxiliar numit
labirint. De multe pri branhiile nu sunt suficiente pentru o respiratie eficace si atunci pestii care traiesc in ape maloase, lipsite
de oxigen, si-au dezvoltat cu timpul acest labirint, ca organ auxiliar. Pestii ies la suprafata apei si respira aer atmosferic.
Labirintul este mai dezvoltat sau nu, in functie de specie si de varsta. Deci aceste specii se acomodeaza usor la lipsa de
oxigen din apa. Din punct de vedere al conformatiei corpului, aceasta poate varia de la alungit la bondoc, aplatizati lateral, cu
botul scurt, gura mica, buzele groase si pronuntate, cu solzii de pe spate mediu dezvoltati, acoperinf capul si barbia. Dorsala
si anala se impart in doua parti, una mai lunga cu radii tari si cealalta mai scurta cu radii moi. Aripioarele abdominale sunt
foarte apropiate de zona pectorala, dar la unele specii sunt foarte alungite transformandu-se in antene (fire). Pe aceste
antene sunt dispuse multe celule gustative. Linia de pe flancuri poate fi continua (completa) sau intrerupta. In acest caz este
formata din pete, puncte, dar aceasta linie poate lipsi cu totul. Cavitatea abdominala este foarte mare, ajungand pana la baza
cozii. Anusul este pozitionat in partea anterioara a corpului, iar vezica inotatoare este lunga fiind plasata in partea din spate a
corpului si este formata din doua parti.
Anabantidele sunt raspandite in sud-estul Asiei, Indoneziei si Africa. Sunt numai pesti de apa dulce si din motive
economice s-au raspandit si dincolo de insulele Sunda. Sunt pesti nepretentiosi, dar au nevoie de multa caldura. Bazinele
trebuiesc acoperite, pentru ca respirand aer atmosferic sunt sensibili la diferenta de temperatura intre cea a apei si a aerului
din camera. De asemenea, bazinul trebuie acoperit si pentru faptul ca speriindu-se sar afara din apa (mai ales Trichogaster
leeri). Din acest punct de vedere, acest lucru este evident atunci cand isi ingrijesc icrele sau puii. Desi sunt pesti pasnici fata
de alte specii, sunt foarte agresivi fata de sexul opus (mai ales fata de femele) in timpul reproducerii.
Depunerea icrelor are loc intr-un cuib de spuma, construit de mascul in acest scop. Bulele de aer sunt lipite unele de
altele printr-o secretie produsa de unele glande din cavitatea bucala. De regula, cuibul este ancorat de plante, sau are in
http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate.html[5/30/2010 9:11:55 AM]

componenta lui fragmente de plante. Aceasta legatura cu plantele are o importanta deosebita. deoarece in jurul plantelor se
dezvolta o viata microscopica, care este importanta pentru ca foloseste ca o prima hrana pentru alevini.
Masculul care construieste cuibul, are grija de el aparandu-l si reparandu-l tot timpul. La unii pesti (Macropodus
opercularis) icrele contin o cantitate foarte mare de substante uleioase, care fac ca icrele sa se ridice singure in cuibul de
spuma, in timp ce la alte specii (Betta splendens), cantitatea uleioasa este mai mica, icrele cad pe fundul acvariului, de unde
sunt adunate de mascul si ridicate in cuibul de spuma. Pentru a nu distruge cuibul, acvariul trebuie asezat intr-un loc ferit de
zdruncinaturi care sa atinga suprafata apei. Dupa depunerea icrelor, femela va fi scoasa din acvariu. Masculul construieste
cuibul asezand icrele de jos in sus, astfel incat bulele stricate de agitatia apei sunt construite de cele din stratul inferior, astfel
incat icrele ajung la un moment dat la suprafata apei. Puii ies ca larve nedezvoltate si pana in momentul in care inoata liber,
sunt tinuti la un loc (in cuib) de mascul. In acest stadiu puii topaie perpendicular pe suprafata apei, dar sub cuib. Din clipa in
care inoata liber (pozitie orizontala), masculul nu se mai ocupa de ei, trebuind scos din bazin. La cateva specii, din cele care
nu construiesc cuib de bule, sau la care cuibul este foarte mic, puii se pot lipi in zona capului sau a flancurilor cu o substanta
uleioasa care-i mentine la suprafata. Puii "renunta" la aceasta substanta in momentul in care continutul sacului vitelin s-a
resorbit complet.
In primele stadii de viata puii au nevoie de foarte multa hrana animala (infuzori). Dupa 5-7 zile de hranire cu infuzori,
puii pot fi trecuti pe o alta hrana marunta (galbenus de ou fiert tare). Trebuie mentinuta o temperatura constanta a apei, iar
inaltimea coloanei de apa sa nu depaseasca 10-15 cm (mai ales la Betta splendens). In prima luna de viata puii au nevoie de
o aerisire fina a apei, pana in momentul dezvoltarii labirintului. Subordinul Anabantidaea este impartit la randul lui in 4
familii: Anabantidae, Belontiidae - pesti labirint, Gurami - helostomitidae, si Osphoronemidae.
Specii Anabantidae
Betta Splendens
Colisa Sota
Colisa Fasciata
Colisa Labiosa
Colisa Lalia
Helostoma Temincki
Macropodus Opercularis
Trichogaster Leeri
Trichogaster Trichopterus
Betta Splendens
Betta Splendens ca peste de acvariu poate fi diferit de pestele salbatic, din biotopul natural. Ca specie face parte din
Familia Anabantidae, caracterizata prin existenta unui organ respiratoriu suplimentar, descris la prezentarea familiei. Este
originar din India, Thailanda, Malayezia, Indonezia, unde traieste in baltile calde, deficitare in oxigen.
Este un peste nepretentios. In acvariu poate fi crescut in vase foarte mici, fara aerisire. De aceea, pentru a avea
exemplare demne de a fi prezentate intr-o expozitie, este de preferat, sa fie crescut in vase mici, borcane, pentru a-si putea
dezvolta si etala frumusetea. Pentru acest lucru nu este nevoie decat de o ingrijire minima si o hrana corespunzatoare la
intervale regulate pentru a pastra apa curata. Fiind tinut intr-un spatiu mic, este necesar, ca din cand in cand sa i se schimbe
apa. Este total nepretentios ca calitate apei (duritate si pH), dar au nevoie de o temperatura de 28-30 ° C.
Ca hrana, betta nu este un peste mofturos, atata timp cat hrana este administrata la intervale regulate si in cantitati
suficiente. Pestele se hraneste cu urmatoarele: daphnie vie, congelata, larve te tântari, bucati de carne de vita cruda, tubifex,
Artemia salina vie sau congelata, râme taiate marunt, si bine spalate. Se recomanda o dieta cat mai variata. I se poate
administra si hrana uscata, dar numai ca hrana suplimentara asociata cu cea vie sau congelata. Indiferent de tipul hranei,
este recomandat sa fie hranit de mai multe ori pe zi, decat o singura data din abundenta.
Dupa cum am spus, din punct de vedere al calitatii apei, betta este un peste putin pretentios. In ceea ce priveste vasul
folosit pentru depunerea icrelor el poate fi foarte diferit ca forma si volum. Astfel in Orient se folosesc pentru depunere oale
emailate si oale ceramice.
Din punct de vedere al temperaturii, exista informatii ca betta a depus la 18°C, dar un succes deplin s-a obtinut la o
temperatura cuprinsa intre 24-29°C.
Observam din cele de mai sus ca succesul reproducerii nu consta in asigurarea unor conditii deosebite in acvariu, ci
trebuie cautat in alta parte, si anume in asigurarea materialului biologic. Astfel este nevoie de alegerea unei perechi mature
din punct de vedere sexual. Se considera introducerea femelei in acvariul de depunere cu circa 12-24 ore inainte deoarece
aceasta se acomodeaza mai greu unor noi conditii, masculul mult mai usor. Apoi reproducerea incepe cu construirea unui
cuib de catre mascul, la suprafata apei. Pentru construirea cuibului, unii autori pun pe suprafata apei o hârtie cerata sau o
ceasca de plastic. Aceste obiecte se pun deoarece multi masculi isi construiesc cuibul sub ele. Este de preferat sa punem doar
cateva tufe de Ceratopteris sau frunze rupte de Echinodorus osiris sau Echinodorus orientalis.
Colisa Sota
Sunt raspanditi in nord-estul Indiei si Bangladesh. In afara perioadei de reproducere si masculul si femela sunt la fel de
colorati. Cand este agitat, masculul are un colorit mai intens, cu o culoare galbena-aurie pana la roscat. Capul, zona
pectoralelor si abdominala, ca si partea in fata a analei este de un albastru-verde stralucitor. Pe dorsala are o pata lunguiata,
galben-citron pana la alb si care e terminata in partea superioara a ei. La femela, temporar, apare o dunga longitudinala
inchisa la culoare. Reproducerea si hranirea puilor e foarte asemanatoare cu a speciei Trichogaster trichopterus, fiind valabila
pentru toate speciile de Anabantidae. Poate ajunge la 7 cm.
In anul 1964 Niuwenhuizen a observat ca daca specia nu este tinuta intr-o companie adecvata, nu se coloreaza si pot
chiar sa nu se reproduca. De aceea recomandam bazine mari, bine plantate, cu mai multe perechi. Daca bazinul este mic se
2

va ajunge la conflicte teritoriale. Pentru o pereche vom considera necesar un teritoriu de circa 50 cm . Cuibul poate lipsi sau
poate fi mic si neingrijit.
Colisa Fasciata
Apartin Belontiidelor, ca si Colisa sota si sunt raspanditi din India pana in Birmania. Au foarte multe varietati. Este una
din speciile mari ale genului, putand atinge 12 cm. Botul este mic, buzele proeminente, solzii sunt relativ mari. Culoarea
corpului este roscat-maroniu, cu numeroase dungi transversale, oblice, inclinate spre spate, de culoare albastra-verde.
Operculele, zona pectorala si abdominala sunt tot de un albastru-verde, aripioarele sunt foarte colorate, femela este mai
simplu colorata, cu dorsala si anala rotunjite. De fapt, acest lucru deosebeste sexele intre ele (la mascul, dorsala si anala sunt
mai lungi si ascutite la varf).
Este un peste sperios, necesita mai putina lumina, lucru realizabil cu ajutorul plantelor plutitoare. Sunt pesti dinamici, iar
in perioada reproducerii, masculul se impaca greu cu ceilalti pesti din acvariu. Are nevoie de acvarii spatioase, bine plantate,
cu multe ascunzisuri, mai ales pentru femele. Temperatura optima este 24-28° C, iar la reproducere 30° C. Pentru putin timp
suporta si 15° C. Mananca orice, prefera hrana variata. Pentru reproducere masculul construieste un cuib mare din spuma,
avand ca suport plante plutitoare.
Colisa Labiosa
Apartine tot Belontiidelor, este mai mic decat Colisa fasciata, ajungand pana la 10 cm, femela fiind ceva mai mica.
Biotopul natural este in India si Birmania (in raul Irawadi de langa Rangoon). Prima data a fost importat in anul 1904 intr-un
singur exemplar, abia in 1911 s-au importat mai multi. Ii trebuie un acvariu cu un volum de cel putin 50 l. Botul este mic,
avand la partea superioara o excrescenta mare, care deriva dintr-o ingrosare a pielii de pe maxilarul superior, fiind vizibila
mai ales la masculii care au atins maturitatea sexuala.
Culoarea de baza este un verzui stralucitor, pe acest fond aparand dungi transversale, neregulate, oblice, de culoare
roscata, mai intense in partea din spate a corpului. Verdele poate fi acoperit de o dunga longitudinala inchisa la culoare. Zona
inferioara a corpului si abdomenului, mai ales cand sunt agitati, se coloreaza in violet inchis cu desene gri-albe. Aripioarele
sunt foarte colorate. Femela are coloritul mai estompat. Acvariu trebuie sa aiba multe plante plutitoare, cu radacini care sunt
folosite de femela ca ascunzatori, pentru ca masculii sunt brutali cu femelele si asta nu numai la reproducere. Chimismul apei
nu prea are importanta, iar temperatura va fi cuprinsa intre 22-28° C.
Pentru depunere masculul construieste un cuib de bule, format din aer atmosferic, absorbit la suprafata apei inconjurat
de o secretie bucala. Cuibul nu este prea mare, putand avea un diametru de 5-8 cm. Femela, care este gata sa depuna,
avand abdomenul plin cu icre, loveste masculul in zona abdomenului, parca anuntandu-l ca este gata sa depuna. Intai
masculul alearga femela, dar apoi cu aripioarele intinse, asteapta femela sub cuib. Coloritul lui este deja intensificat la maxim.
Masculul se incolaceste in jurul femelei pana cand aceasta ajunge aproape cu burta in sus si acum are loc expulzarea icrelor si
fecundarea lor. Icrele urca la suprafata apei datorita excesului de substante uleioase. Partenerii cad epuizati pe fundul
acvariului si dupa o scurta pauza reiau ciclul pana la depunerea tuturor icrelor, moment in care femela se ascunde si trebuie
scoasa din acvariu. Pot fi depuse pana la 1000-1500 de icre. Icrele sunt impinse de mascul in cuib si sub ele masculul face
un alt strat de bule de aer. Icrele eclozeaza dupa 24 de ore, iar dupa inca 3 zile, puii inoata liber, acum trebuind sa-i hranim.
Prima hrana va consta in infuzori sau galbenus de ou. Dupa 2-3 zile de la depunere se va scoate si masculul pentru a nu
manca puii care devin neascultatori si fug din cuib. Dupa 5 zile, puilor li se pot administra si nauplii de Artemia salina. Se mai
poate aplica si metoda urmatoare: imediat dupa depunere, cu ajutorul unei plase foarte fine se scoate tot cuibul cu icre din
acvariu si este mutat in alt acvariu pregatit cu apa la aceeasi temperatura. Noul acvariu nu va avea nimic pe fund. Dupa 3-4
saptamani, vom incepe schimbari de apa, la inceput in cantitati mici, apoi mai mari.
Colisa Lalia
Este cel mai mic reprezentant al Coliselor, ajungand abia la 6 cm masculul, iar femela fiind ceva mai mica. Este foarte
raspandit in India. este un peste foarte decorativ, fondul corpului fiind albastru-verde stralucitor, cu dungi transversale de un
rosu viu, oblice, inclinate spre spatele corpului. Aripioarele sunt albastre cu verde stralucitor, stropite si tivite cu rosu. Femela
are o culoare gri-uni.
Este un peste timid, necesitand un acvariu bine plantat. Construieste un cuib mare, inalt, in care inglobeaza plante si
fragmente de plante. In timpul ingrijirii cuibului si a puilor devine agresiv fata de toti ceilalti pesti, chiar si fata de femela cu
care a depus icrele. Temperatura normala este de 24-27°C, dar pentru reproducere are nevoie de 30-32°C.
Boala specifica a acestei specii este Oodiniaza (de fapt, aceasta boala a fost descoperita prima oara la pesti exotici,
tocmai la aceasta specie). Boala ataca mai ales exemplarele tinere.

Helostoma Temincki
Este raspandit in sud-estul Asiei, in India, Malaezia, Borneo, Sumatra si Indonezia. Corpul este inalt, aplatizat pe lateral,
cu o deschizatura a gurii ingusta, buzele foarte groase si carnoase, iesind foarte mult in relief. Totodata buzele sunt acoperite
cu dintisori foarte fini, apropiati unul de celalalt. Dorsala este mai lunga ca anala, tepii din partea tare nefiind uniti intre ei.
Este un peste mare care in circa 18 luni ajunge la 18 cm. In biotopul natural atinge 55 cm, dar in acvarii sunt mai mici.
Specia a fost descoperita in anul 1831 de Cuvier-Valenciennes pe baza unor pesti adusi din Java.
Coloritul: pe un fond de la galben spre verzui, apar mai multe dungi longitudinale inchise la culoare, dungi care se
intaind si pe aripioare. In acvariu apare si o forma semialbinotica (semialbinotica pentru ca lipseste pigmentul dar ochii sunt
negri nu rosi). Femela, in acvariu, este mai mica, atingand abia 10-12 cm, fiind mai plina ca masculul. Ea se mai deosebeste
de mascul si prin faptul ca are spatele mai ascutit. Au nevoie de foarte multa hrana si o temperatura de 25° C. Prezenta
dintilor de pe buze ne anunta ca sunt mari mancatori de alge, dar mananca si hrana vie ca: daphnia, tubifex, etc. Hrana vie
oferita va fi mica. Pana la 5-6 cm, li se vor da si pesti mici ca hrana. Stacks a observat ca exemplarele tinere accepta hrana
vie mica, in timp ce exemplarele mai mari acceptau si hrana uscata, echitrei, larve de tantari negri, dar nu acceptau tubifex
sau larve de tantari rosi (probabil nu traiesc in biotopul natural).
Pentru reproducere se foloseste un acvariu de circa 80-100 l. Pe fund se poate pune putin nisip si un filtru. Duritatea
apei va fi de 10-12°dGH cu un pH=6,5-6,8, iar temperatura intre 27-28° C, dar poate fi ridicata pana la 30° C. In timpul
reproducerii, nu-si construiesc cuib de spuma, icrele si puii plutind la suprafata apei datorita excesului de substanta uleioasa.
Icrele sunt depuse pe inserat, dupa un dans nuptial frenetic. La alegerea perechii si la depunerea icrelor, femela este
elementul activ. Icrele sunt in numar foarte mare intre 3000-4000 de bucati. Specific acestei specii este ca, in timpul
ritualului de imperechiere, pestii se apuca unul pe celalalt de buze, de unde si numele de "gurami pupaciosi" (asemanator
unui sarut). Icrele depuse se ridica la suprafata, ramanand lipite de plante. Dupa depunere, perechea nu este necesar sa fie
scoasa din acvariu, dar in acest caz ea va fi bine hranita, pentru ca altfel va manca icrele si puii. Acvariile pentru reproducere
vor fi foarte bine aerisite.
Depunerea are loc in mai multe reprize, una in care pestii se incovoaie unul in jurul celuilalt de 6-8 ori. Apoi dupa o
scurta pauza in care se odihnesc unul langa celalalt, incepe a 2-a repriza, dar cu un numar mai redus de imperecheri, doar 4-
5, apoi o noua pauza si a treia repriza cu numai 2-3 imbratisari. Se va cauta ca duritatea apei sa nu depaseasca 15°dGH. La
o temperatura de 27° C icrele eclozeaza in 14-17 ore, iar la 30° C sunt necesare numai 12-15 ore. Larvele raman in
apropierea suprafetei apei si inoata dupa alte 48-72 ore. Puii se hranesc cu galbenus de ou sau infuzori si dupa 3-4 zile cu
nauplii de Artemia salina. In 4-5 saptamani puii ating 3-4 cm. Puii cresc neuniform si vor trebui selectati mereu. Masculii sunt
foarte virili, avand o cantitate foarte mare de lapti si de aceea dupa depunere, apa poate avea un aspect laptos.
Macropodus Opercularis
Genul este raspandit in sud-estul Asiei, apartinand Belontiidelor. In acest gen sunt pesti robusti, supli, puternici, mediu
aplatizati pe lateral. Botul este scurt, buzele pronuntate, cu dorsala mai lunga sau egala cu anala. Prima radie a pectoralelor
este puternic prelungita, putand fi chiar bifurcata, iar la coada, radiile mijlocii sau cele superioare sau inferioare putand fi
foarte prelungite. Linia laterala este sau intrerupta sau lipseste in totalitate. Operculele sunt acoperite cu zimti. Sunt pesti
rezistenti si complet nepretentiosi, doar exemplarele tinere fiind pasnice. In general se impaca greu cu celelalte specii.
Mananca atat hrana vie, pe care o prefera, dar si uscata sub forma de fulgi deshidratati. Prefera acvariile cu mult soare (sau
daca nu, multa lumina) si in general se va evita introducerea lor in acvarii nou infiintate si foarte bine plantate.
Sunt pesti cu un corp lunguiet, puternic aplatizat pe flancuri si ales in partea din spate a corpului. Lungimea la care
ajunge este de 8 cm la masculi, femelele ramanand mai mici, dar mai pline in zona abdomenului (mai ales cand ating
maturitatea sexuala). Coloritul corpului este foarte schimbator, pestii fiind mai tot timpul agitati (mai ales masculii si mai ales
cand sunt in prezenta altor pesti din aceeasi specie). Cand sunt agitati, coloritul este urmatorul: un fond albastru verde
stralucitor cu dungi transversale rosii. La depunere, masculul are zona inferioara a capului si zona abdominala de un negru
catifelat, pe opercule avand o pata albastra-verde tivita cu rosu, aripioarele fiind albastrui, pana la rosu, cu linii albastre si
tivite cu albastru de alta nuanta. Masculul este mai viu colorat decat femela, iar buzele sunt mai pronuntate.
Sunt raspanditi in Coreea pana in sudul Chinei, Vietnam si Taiwan unde traiesc in ape statatoare (orezarii) sau care curg
lent, in zone de mlastina. Au fost introdusi in acvaristica, si in Europa, printre primii ani in 1869, fiind reprodusi pentru prima
data in captivitate de Carbonnier. La inceput Alfred Gunter si Boulanger au crezut ca sunt o specie creeata artificial, dar
Kreienberg a demonstrat contrariul observand ca, chinezii nu-i tin in acvarii si nici nu apar in comert, ca alte specii (carasi
selectionati).
O varianta a lui Macropodus opercularis este Macropodus opercularis concolor. Sunt pesti nepretentiosi, temperatura la
care pot rezista fiind intre 15-30° C, iar cea minima de 10° C.
Macropodus opercularis concolor nu are dungile transversale, singura diferenta fiind faptul ca la depunere acesta devine
aproape negru, aripioarele fiind puternic prelungite. Reproducerea are loc cu construirea unui cuib de spume (caracteristic
familiei) de catre mascul. Inaltimea coloanei de apa in acvariul de reproducere poate fi mai mare deoarece icrele au un
continut mare de substante uleioase si nu se scufunda. Reproducerea lor este foarte asemanatoare cu a speciei Trichogaster
trichopterus.

Trichogaster Leeri
Aceasta specie este raspandita in India, Malaezia si Indonezia, unde traiesc in ape putin adanci, calde si foarte bine
plantate. Este un peste pasnic, chiar sfios, foarte sensibil la raniri si destul de dificil de crescut. Are nevoie de o apa cu
temperatura de 24-30° C. Mananca orice fel de hrana, chiar si uscata, dar i se va oferi doar hrana mica pentru ca are gura
foarte mica. Si la aceasta specie, abdominalele s-au transformat in fire (antene) cu care-si cauta hrana. Abdominalele sunt
reduse doar la prima radie si sunt mult prelungite. Capul si corpul sunt inalte, foarte turtit lateral, cu gura mica si buzele
pronuntate. La fel ca la specia Trichogaster trichopterus, masculul are aripioara dorsala ma lunga si ascutita la capat, in timp
ce femela o are mai scurta si rotunjita, fiind si mai umflata in zona abdomenului. Ajung pana la 10 cm, masculii, femelele
ramanand mai mici. Culoarea de fond a corpului este de un albastru-violet-argintiu, acoperit cu pete neregulate sidefii, pete
care acopera corpul precum si o parte din aripioare. Are o dunga laterala neagra, intrerupta din loc in loc, care merge de la
bot pana la radacina cozii.
Au nevoie de acvarii mari, bine plantate, pentru a-i crea locuri de ascuns. Reproducerea este aceeasi ca la specia
Trichogaster trichopterus cu care se inrudeste foarte mult. Pentru reproducere are nevoie de acvarii de 30-40 l, cu fundul si
geamurile laterale acoperite cu hartie inchisa la culoare. Mai ales in timpul reproducerii este un peste sperios. Greutatea la
reproducere este de a gasi o pereche care sa vrea sa depuna impreuna. Construieste un cuib mare in care depune cateva
sute sau mii de icre (in functie de varsta si marimea pestilor).
Trichogaster Trichopterus
Corpul este mai alungit decat inalt. Gura este mai mica fiind situata in partea superioara a botului. Masculul are buzele
mai groase. In acvariu ajunge pana la 15 cm, in natura fiind mult mai mare. Coloritul are doua variante: roscat-violeta si
albastru stralucitor. Masculul are dorsala mult mai lunga si ascutita, in timp ce la femela este mai scurta si rotunda. Femela
se mai deosebeste de mascul si prin faptul ca, la maturitatea sexuala in zona abdominala este mai umflata. Varietatea
albastra a primit denumirea de Trichogaster trichopterus sumatranus. Specia este raspandita in India.
Pentru reproducere au nevoie de 25-27° C, in timp ce pentru crestere temperatura poate fi de doar 22-24° C. Apa nu
are importanta. Acvariu pentru reproducere trebuie sa aiba 30-40 l, iar inaltimea coloanei de apa poate fi 20-25 cm. Pe
suprafata apei se pun plante plutitoare ca: Riccia fluitans sau specii de Ceratopteris. Aceste plante, pe langa faptul ca servesc
ca ascunzatoare pentru femela, cand masculul devine agresiv, servesc si la construirea cuibului din bule de aer invelite intr-o
secretie bucala. Seara se introduce femela, iar dimineata masculul. Dupa cateva minute de acomodare, masculul alterneaza
curtea facuta femelei cu construirea cuibului de spuma, incare vor fi asezate icrele. Cuibul facut de mascul poate fi mare,
acoperind uneori o jumatate din acvariu, sau poate fi mic, dar poate si lipsi. Icrele, avand un continut mare de substanta
uleioasa, se ridica la suprafata apei, unde sunt mereu supravegheate de mascul. Imediat dupa depunere, femela va fi scoasa
din acvariu pentru ca masculul va incepe s-o urmareasca gonind-o de la cuib, putand chiar s-o omoare. Pentru a scoate
femela din acvariul in care au fost depuse icrele si apoi masculul dintr-un acvariu in care inoata sute su mii de pui vom avea
nevoie de o plasa cu rama de inox, mai mare (vom tine seama de marimea pestilor) cu o plasa de nylon, cu ochiuri mari si
firul gros. Ca exemplu de astfel de material, erau sacii din plastic pentru cartofi. Este nevoie de o asemenea plasa pentru a
nu strica cuibul si a prinde icrele (cand scoatem femela) sau pui (cand scoatem masculul). Icrele eclozeaza cam in 24-30 de
ore, apoi stau in cuib inca 2-4 zile pana cand inoata liber, moment in care se va scoate si masculul, incepand hranirea
alevinilor. Aceasta o putem face cu infuzori sau cu praf de ou. Daca hranim cu ou, acesta se va da in cantitati mici si de 3-4
ori pe zi. Acum vom introduce in acvariu un mic filtru cu cateva bule mici de aer, pentru ca puii sunt foarte sensibili la
miscarea apei. La inceput puii sunt foarte multi, de aceea va trebui sa dam mancare din abundenta (dar va trebui sa corelam
foarte bine cantitatea de hrana cu numarul puilor). Daca dam prea putina hrana atunci puii vor creste foarte diferentiat si cei
mari ii vor manca pe cei mici, incat dupa cateva zile numarul puilor se va reduce drastic. Daca insa dozam bine hrana, puii
vor creste uniform si dupa 3-4 zile de infuzori sau ou, vom trece pe nauplii de Artemia, dar inca o zi sau doua vom continua
si hranirea puilor cu infuzori sau ou pentru a ajuta puii ramasi in urma.
Acvariu va trebui acoperit cu un geam, mai ales intre a 3-a si a 5-a saptamana cand li se dezvolta labirintul, orice
diferenta de temperatura intre aerul camerei (mai rece) si temperatura apei ar duce la o mortalitate in masa. Daca hranim
puii cu nauplii de Artemia sau cu micro viermi, atunci vom avea griji mai mici pentru ca acest tip de hrana nu mucegaieste ca
oul si nici nu exista pericolul inmultirii peste masura si atacarea branhiilor puilor de catre infuzori. Incepand cu a 5-a zi de
hranire vom incepe sa completam apa din acvariu cu apa proaspata la aceeasi temperatura. Dupa circa 3-4 saptamani cand
incepe sa se dezvolte labirintul, puii capata infatisarea parintilor. Daca totusi puii au crescut diferentiat, atunci este necesar
sa-i selectam in permanenta. Acest mod de reproducere si crestere a puilor este valabil si pentru speciile de Colisa si
Trichogaster leeri.

Vizitati pagina de noutati pentru a va pune la curent cu

noile achizitii in materie de acvaristica din magazinul
“Animal Hobby”.
urmariti detalii...
Pentru cele mai importante si utile informatii din domeniul

acvaristicii si pentru cele mai multe intrebari si nelamuriri
ale pasionatilor, vizitati forumul.
catre forum...

Familia Anabantidae
Familia Cichlidae
Familia Characidae
Familia Cyprinidae
Familia Poeciliidae
Familia Cichlidae
Originea acestei familii este foarte veche, datand dinaintea separarii continentelor. Este o familie ce cuprinde peste 1000
de specii de pesti, cu forme, colorit si comportament foarte diferite, ce acopera zone geografice largi, tropicale si subtropicale,
evitand zonele reci si temperate. Astfel ca raspandire familia Cichlidae acopera Africa, zone izolate din Asia Mica, coastele de
sud ale Indiei, Sri Lanka, America de Sud si Centrala. Exista cateva centre geografice unde Cichlidele sunt grupate in numar
foarte mare: astfel putem enumera marile lacuri din estul Africii, lacurile Malawi, Victoria, Tanganika, bazinul fluviului Congo
si zona tropicala a Africii de Vest si din Congo pana in Nigeria. In America de Sud aceste centre sunt grupate in zona bazinului
Amazonului si in partea de nord a acestuia precum si in zona fluviului Orinoco. In Africa, practic Cichlidele sunt prezente in
toate zonele, precum si in Madagascar.
Din punct de vedere al procurarii hranei, prefera fundul apei, pentru ca aici, in zone cu apa statatoare sau foarte lin
curgatoare, in namol sau sub stratul de frunze, pestii vor gasi mereu larve de tantari sau alte insecte care formeaza in mod
obisnuit hrana lor. Despre modul cum isi procura hrana de pe fundul apei, cei interesati vor gasi amanunte la capitolul despre
Symphysodon discus.
Din punct de vedere al reproducerii, prefera fundul apei pentru ca aici gasesc pietre plate pe care depun cu predilectie.
Indiferent de felul clocirii icrelor in gura sau normal, depunerea icrelor are mereu loc pe pietre plate, sau pe frunze mari de
plante. Au un mod evoluat de a-si ingriji icrele, astfel ca in vederea depunerii ei curata foarte bine locul viitoarei ponte, sau
scobesc in nisip mici gropi. Pentru depunere prefera locuri cu apa limpede si linistita, unele specii cautand si locuri insorite,
soarele ajutand la eclozare. La fel, intr-o apa linistita, puii isi vor gasi cu usurinta hrana adecvata, marunta si o protectie
sporita.
Din punct de vedere al eclozarii icrelor, dupa depunere, cichlidele sunt de doua feluri: pesti care-si clocesc icrele in gura
si pesti ale caror icre eclozeaza normal, pe suportul pe care au fost depuse, dar sub supravegherea stricta a ambilor parinti.
Din punct de vedere coloristic, ciclidele au o gama foarte mare de culori si desene. Astfel trec de la bogatie de culori la
pesti foarte putin colorati., de la desene foarte complicate la dungi sau pete necolorate. Culorile si dungile, la acelasi peste se
pot schimba de la o clipa la alta in functie de starea pestelui. Asrfel dungile transversale pot apare sau dispare (ex. la
discusi). Puietul in primele saptamani de viata are un colorit diferit de al parintilor, unii avand "pete de semnalizare" pe
lateral, probabil pentru a fi recunoscuti de parinti. In biotopul natural acest lucru ii poate salva de pestii mari, confundandu-se
cu mediul inconjurator. Unii pui isi pot schimba culoarea de cateva ori pana la maturizare. Culorile definitive si desenul apar
numai la maturizarea sexuala. De multe ori coloritul puilor este atat de diferit de cel al parintilor incat un crescator neavizat
nu-si poate da seama de la ce specie sunt. Deci coloritul este in functie de starea pestilor. Astfel vom avea un colorit si un
desen special pentru diferitele situatii care apar: pentru a impresiona o femela, pentru amenintare, pentru lupta, pentru
ingrijirea icrelor, pentru perioada de imperechere.
O ciudatenie este faptul ca masculul invins in lupta, poate lua coloritul unei femele. Coloritul din perioada eclozarii
icrelor, poate fi complet diferit de cel al diferitelor situatii, putand aparea culori complet noi, de regule, coloritul masculilor
difera de cel al femelelor, dar sunt si ciclide care fac exceptie de la aceasta regula: scalarii, discusii.
Specii Cichlidae
Apistogramma Cacatuoides
Cichlasoma Festivum
Cichlasoma Meeki
Cichlasoma Nigrofasciatum
Cichlasoma Severum
Julidochromis Ornatus
Pterophyllum Scalare
http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate2.html#cichlidae[5/30/2010 9:14:24 AM]

Symphysodon Discus
Apistogramma Cacatuoides
Apistogramma cacatuoides este originar din Sudul Americii unde populeaza bazinul Amazonian, mai exact raul Yavari
care se afla la granita cu Brazilia si Peru. Traieste in apele mici, limpezi si lent curgatoare in care substratul este format din
resturi de frunze.
Masculii au inotatoarele foarte dezvoltate. Inotatoarea dorsala are primele trei radii crescute lungi fata de celelalte si are
varfurile ascutite. Inotatoarea caudala este bifurcata, iar inotatoarea anala este ascutita. Femelele spre deosebire de masculi
nu au inotatoarele dezvoltate. Coloritul masculilor depinde de locuitorii acvariului si acesta poate fi variat. Cea mai comuna
varietate are corpul colorat in maro spre gri. Burta este portocalie apropiindu-se de culoarea inotatoarei dorsale,anale si
pelviene.Varful inotatoarei anale este colorat albastru-verzui, ca si inotatoarele pelviene. Corpul este marcat cu o dunga
laterala care se extinde de la ochi pana la inotatoarea caudala. Sub aceasta dunga se gasesc trei linii scurte.Depinde de
dispozitia pestelui, 5-7 benzi sunt vizibile pe partea superioara a spatelui. Ochiul este marcat cu o dunga care se extinde
pana jos in coltul branhiilor. Femelele nu sunt foarte colorate.
Apistogramma cacatuoides nu este un peste mare, masculii atingand dimensiunea de 9 cm, iar femelele 5 cm.
Acvariul trebuie sa aiba lungimea 80 cm cu o capacitate de 115 litri (bineinteles ca un acvariu cu lungimea mai mare de
80 cm nu le face rau), iar acvariul minim trebuie sa aiba cel putin 50 cm lungime cu o capacitate de 50 litri. Este bine sa
avem in acvariu niste plante plutitoare pentru a difuza lumina si un substrat inchis la culoare. Acvariul trebuie sa fie bine
plantat si sa aiba multe ascunzatori printre pietre, lemne si radacini.
Acest peste prefera o apa nu foarte acida cu un ph intre 6.2-7.7 (ideal 6.7), 3-5 gH (ideal 5) si o temperatura cuprinsa
intre 24-27°C.
Apistogramma cacatuoides este un peste teritorial care poate fi asociat cu alte Apistogramme (de exemplu
Apistogramma bitaeniata care este o specie similara, Apistogramma borellii, Apistogramma uaupesi, corydoras),
Paracheirodon innesi, Lamprocheirodon axelroxi, caracide si alti pesti care inoata la nivelul superior al acvariului. Un mascul
trebuie tinut cu mai multe femele, toti formand un harem. Masculii sunt bataiosi in timpul sezonului de imperechere si pot
ataca alti pesti din acvariu, chiar si pe femele (daca in acvariu avem un harem).
Ca hrana este recomandata cea vie pentru un colorit intens, formata din: Artemia salina, Daphnia, Cyclops, Gammarus,
Chironomide. Accepta si fulgii,granulele,tabletele si in final inima de vita tocata marunt (de asemenea este buna si inima de
curcan).Nu au incredere sa mearga la suprafata apei sa manance (se hranesc la fundul apei).
Pentru reproducere folositi apa cu un ph intre 6.8-7.2, cu o duritate de 5 gH si o temperatura intre 26-29 grade
C.Pentru obtinerea mai multor exemplare feminine, temperatura trebuie sa fie de 24 grade C, iar pentru obtinerea mai multor
masculi, temperatura trebuie sa fie de 28 grade C. Fiecarei femele trebuie sa i se asigure o "pestera" care poate fi o nuca de
cocos sau un ghiveci de flori rasturnat pentru protectia pontei. Femelele depun aproximativ 100 de icre, de multe ori pe
"tavanul" pesterii. Femela apara ouale in timp ce masculul apara teritoriul haremului. Icrele eclozeaza dupa 3-4 zile, iar puii
sunt plimbati prin acvariu de femela. Incepeti sa hraniti puii cu infuzori, dupa o saptamana-doua, puii pot fi hraniti cu nauplii
de artemia. La varsta de 4 luni puii sunt apti pentru reproducere devenind total maturi la varsta de 7-8 luni. Reproducerea
este destul de dificila.
Apistogramma cacatuoides are nevoie frecvent de un schimb de apa partial cu apa proaspata, la fel ca ceilalti pesti
crescuti in acvariu.
Cichlasoma Festivum
Biotopul natural este in America de Sud si anume pe cursul mijlociu al Amazonului, Rio Plata, in apele statatoare sau cu
curent slab, bogate in vegetatie, cu multe pietre si radacini. Din punct de vedere al comportamentului se aseamana foarte
mult cu scalarii, cu care se impaca bine.
Nu este un peste pretentios la hranire, mananca orice, chiar si grana uscata, sub forma de fulgi sau tablete. Are nevoie
de un adaos de hrana vegetala, sau tabletele oferite sa contina si hrana vegetala. Temperatura optima este de 25° C, la
reproducere avand nevoie de 26-27° C. Nu este un peste nepretentios la calitatea apei, preferand o apa cu o duritate de 5-8°
dGH si un pH = 6,5-7. In acvariu prefera locurile luminoase dar si zone cu umbra. Prefera acvariile bine plantate.
Forma corpului este tipica pentru ciclide, deci este un peste robust, usor aplatizat lateral, cu capul mare si ascutit, gura
mica. Aripioarele sunt impozante, dorsala si anala fiind ascutite (la mascul), abdominalele prelungite, coada rotunjita. Poate
ajunge la maxim 15 cm.
Corpul este galbui-gri pana la gri-verde, cu spatele maro-oliv, zona pectorala si gusa fiind de un albastru verzui. Pe
lateralele corpului are o dunga neagra, de la varful botului pana la partea de sus a dorsalei, separand corpul in doua zone de
colorit diferit. Tot pe lateral pot sa mai apara si niste dungi transversale formate din puncte inchise la culoare. La baza cozii
are o pata neagra, de contur deschis, iar aripioarele sunt de un galben-gri pana la albastrui.
Dimorfismul sexual nu este evident, atat masculul cat si femela fiind la fel colorati. Ca si la scalari, diferenta intre sexe
este evidenta doar in momentul depunerii icrelor si asta dupa diferentele existente pe papilele genitale, la mascul este mai
mica si ascutita la varf, in timp ce la femela este mai mare si sub forma unui trunchi de con. In general, masculul este mai
mare, are dorsala si anala ascutite la varf, pe cand la femela acestea au varfurile rotunjite.
Sunt pesti pasnici, timizi, chiar speriosi, nu scurma si nu ataca plantele (asta daca i se adauga si hrana vegetala). Este
foarte sensibil la boli. Au nevoie de acvarii mari. Sunt sensibili la apa veche, deci trebuie sa schimbam des o parte din apa.
Pentru reproducere este bine sa lasam pestii sa constituie perechi, pentru aceasta trebuie sa crestem multi pesti tineri la un
loc. Un semn ca pestii sunt maturi sexual, este faptul ca irisul este rosu (ca la scalari). Icrele eclozeaza dupa 48 de ore iar
puii inoata dupa 8 zile. Cand inoata liber, puii vor fi hraniti cu nauplii de Artemia salina, microviermi sau daphnii mici. Puii
cresc destul de repede.
Cichlasoma Meeki
In acvariu este bine sa fie tinuti singuri sau cu alte ciclasome. Nepretentios la hrana, mananca orice, nepretentios la
calitatea apei, prefera apa normala, cu o temperatura de 25° C. In natura pot fi gasiti in Guatemala in sudul Mexicului, in ape

linistite, cu zone insorite dar si cu umbra. In acvariu prefera zone de mijloc si mai ales de fund. Corpul este de marime
mijlocie, alungit, relativ inalt, avand curbura spatelui mai mare decat a abdomenului. Capul este mare si ascutit, fruntea
abrupta pana la locul unde incepe dorsala. Aripioarele sunt impozante, dorsala si anala fiind ascutite, iar coada este usor
concava. Pectoralele sunt mari si in forma de secera. Ating pana la 15 cm, masculii fiind mai mari decat femelele. Partea de
joc a capului impreuna cu operculele care coboara formeaza un fel de masca.
Culoarea de baza este gri-violet, spatele fiind maroniu, cu solzi ce au un contur inchis la culoare, iar partea de jos a
corpului pana unde incepe anala este rosu-aprins. Solzii din partea de jos a corpului au o pata luminoasa albastruie-verde.
Are puncte albastre-verzi pe cap, gura este tivita cu albastru-gri, irisul este verde-gri cu un contur auriu, mai vizibila atunci
cand cauta sa sperie un adversar. Pe corp are o dunga laterala longitudinala, 7-8 dungi transversale care pot fi mai intens
sau mai putin colorate. La mijlocul corpului are o pata neagra, inconjurata de puncte aurii mici, si o alta pata neagra, mai
mare, la baza cozii. Ambele pete sunt vizibile tot timpul. Aripioarele sunt violet pana la maro-roscat, cu radiile de un violet
deschis, iar dorsala este tivita cu rosu.
Dimorfismul sexual: masculul este mai mare si cu colorit intens fata de femela, avand aripioarele dorsala si anala
ascutite. In schimb, la depunere, femela poate avea un colorit spre verde, mai intens ca al masculului. Este un peste pasnic,
nu scurma prea mult, ataca rar plantele care totusi trebuie sa fie bine infipte in nisip si protejate la radacina cu o gramajoara
de pietre. Temperatura optima este de 24-26° C, la depunere putand ajunge pana la 28° C. La inceputul perioadei de
depunere, perechea alege suportul pe care va depune icrele, care poate fi o piatra plata, un ghiveci, o radacina si incepe sa-l
curete. In aceasta perioada masculul poate fi colorat in negru, cu spatele mai deschis. Sunt pesti productivi, care ingrijesc
icrele si puii. Numarul de icre poate varia intre 200-300. Cresterea puilor are loc ca la Cichlasoma festivum.
Cichlasoma Nigrofasciatum
Denumirea mai veche a acestui peste este Cichlasoma cutteri. Este un peste care trebuie tinut in acvarii singur (in
perechi) sau numai cu alte ciclide. Mananca orice dar are nevoie de un adaos de hrana vegetala. Nepretentios la calitatea
apei, in acvarii are nevoie de zone insorite dar si de umbra. Inoata in zona medie si de fund a acvariului. Pestele are o forma
semialbinotica, cunoscuta in America sub numele de "Congo". In cazul acestui peste culoarea corpului este alba, ochii find
negri. La noi este cunoscut sub denumirea de "meeki alb".
In natura il gasim in Guatemala, in lacurile Amatitlan si Atitlan, precum si in partea de sud a Americii Centrale, unde au
multe forme locale al caror colorit difera foarte mult de cel al pestilor normal colorati. Corpul este mediu alungit, cu spatele
mai curbat decat abdomenul. Femela urca abrupt pana la punctul de unde incepe aripioara dorsala, capul este mare cu buzele
pronuntate, aripioarele destul de mici, mai ales dorsala. Radiile de la mijlocul dorsalei sunt usor culcate spre spate. Ajung la
maximum 10 cm. Corpul are un fond argintiu-gri cu 8-9 dungi transversale negre, ce pot dispare, cu aripioarele pectorale de
un verde metalizat stralucitor, anala si dorsala fiind tivite cu rosu. Corpul poate avea si o culoare violet-albastruie. Masculul
este in general mai mare, avand dorsala si anala prelungite si ascutite, la femela fiind mai bombate. La depunere, femela are
pe lateral puncte de culoare rosu-coral, grupate. Sunt pesti foarte temperamentali, agresivi, scurma rar. Temperatura de
intretinere este 22-26° C, iar cea minima este de 15° C, dar numai pentru scurt timp. Depunerea si cresterea puilor ca la
Cichlasoma festivum.
Cichlasoma Severum
Este unul din pestii mari, care se tine in acvariu in perechi sau cu alte ciclide de talie mare. Nu este pretentios la hranire,
mancand orice, avand insa nevoie de un adaos de hrana vegetala. Pentru toti pestii care necesita o astfel de hrana exista o
hrana speciala sub forma de tablete, care acum se gasesc de vanzare si la noi.
Temperatura optima este de 24° C, iar pentru reproducere 25-26° C. Nu necesita o apa speciala, in acvariu este bine sa
avem zone insorite dar si umbrite. In acvarii ocupa zona medie si de fund, in zona pietrelor. Raspandirea geografica este in
nordul Americii de Sud si in nordul gurilor Amazonului. Corpul este inalt, cu spatele mai curbat decat abdomenul, fruntea
puternic bombata, aripioarele mijlociu dezvoltate, ascutite la capete (dorsala si anala), abdominalele si pectoralele mari.
Ajunge pana la 20 cm si mai mult. Fondul corpului este galben-verzui, diferind de la individ la individ, spatele este oliv spre
roz. Pe fiecare solz are o pata deschisa la culoare, galbena sau rosie. La baza dorsalei si analei are cate o pata rotunda
inchisa la culoare cu contur deschis, legate printr-o dunga ce trece pe la baza cozii. Pe opercule si pe lateralala corpului are
un desen format din linii rosii. Buzele sunt de un albastru deschis, iar irisul este de la galben la rosu inchis. Dorsala si coada
sunt de un verde-galben pana la albastru, anala este ruginie si pe aripioare are dungi formate din puncte. Abdominala are o
culoare albastra-verzuie, iar primele radii sunt rosii cu varfurile albe. Tineretul are 8-9 dungi transversale, inchise la culoare
care dispar catre maturizare, dar pot reapare din cand in cand. Exista o varietate de culoare galben-aurie.
In dimorfismul sexual masculii sunt mai colorati decat femelele, aripioarele dorsala, abdominala si anala sunt prelungite
si ascutite, in timp ce femelele sunt mai deschise la culoare. In general, pestele desi este mare este pasnic, dar la depunere
devine insuportabil, scurma, este agresiv, de aceea este bine ca in aceasta perioada sa tinem o singura pereche in acvariu.
Temperatura minima este de 21° C. Datorita metabolismului are nevoie de mult oxigen, deci de acvarii mari si schimbari dese
de apa. Depune icrele pe pietre plate. Este bine sa lasam sa se aleaga perechi singure. Sunt pesti prolifici. Cresterea si
ingrijirea puilor se face ca la Cichlasoma festivum.
Julidochromis Ornatus
Se vor tine in perechi. Mananca orice avand nevoie de un adaos de hrana vegetala. Temperatura optima este de 25°C, o

apa normala, lumina slaba, fiind peste de apa medie si de fund. Sunt raspanditi in Lacul Tanganyika. Lungimea masculului
fiind de 8 cm, femela fiind ceva mai mica.
Pe un fond de un galben spre portocaliu, apar trei dungi maroniu-negre, cea superioara incepe deasupra ochilor, trece
pe la baza dorsalei (patrunzând putin si pe dorsala) si se opreste la baza cozii. A doua incepe de pe frunte, trece peste
marginea superioara a radacinii cozii, unde se uneste cu prima dunga. A treia dunga incepe de la vârful botului, trece pe la
partea de jos a ochiului si se termina tot la radacina cozii. La baza cozii are o pata neagra. Aripioarele sunt galbui cu
marginea din interior de un albastru deschis, iar cea exterioara este neagra spre rosie.
Dimorfismul sexual nu este evident la colorit, femela fiind cea mai mica.
Pterophyllum Scalare
Daca visul oricarui acvarist avansat este sa aiba in acvariu macar doi discusi, visul unui incepator este sa aiba macar doi
scalari. Primul acvariu va fi populat cu o mare diversitate de pesti dintre care scalarii nu vor lipsi.< Aria de raspandire este
cuprinsa intre zona de mijloc a bazinului Amazonului, nordul Americii de Sud pana in Guyana si tinutul Orinoco-ului. Este un
peste cu un corp rotund, botul ascutit, puternic turtit lateral. Pare mai mult inalt decat lung, datorita inotatoarelor dorsala si
anala care sunt proeminente. Culoarea de baza este un argintiu stralucitor. Lungimea este de circa 15 cm iar inaltimea pana
la 25 cm (la formele voalate aceste dimensiuni sunt depasite). Fruntea este usor bombata, spatele si ceafa sunt maronii pana
la masliniu, rar abdomenul are irizatii albastrui. De cele mai multe ori care pe corp 4 dungi verticale de culoare albastru inchis
si care sunt distribuite astfel: prima trece chiar peste ochi ajungand pana la gat, a 2-a incepe de sub primele radii ale
aripioarei dorsale ajungand pana la anus, a 3-a, cea mai lata, incepe la capatul de sus al aripioarei dorsale si se termina chiar
la capatul de jos al aripioarei anale, a 4-a acopera radacina cozii (pana unde incep radiile aripioarei codale). In spatiile dintre
dungi pot aparea si alte dungi mai slab sau mai intens colorate, iar uneori pot lipsi chiar si cele 4 dungi de baza. Temperatura
de crestere este de 24°C, iar in perioada de reproducere are nevoie de 26-28°C.
Ca specie, populeaza mai ales apele statatoare si cele incet curgatoare, sau zinele unde vegetatia bogata le ofera
adapost atat pentru maturi cat si pentru puiet. Totusi poate fi intalnit si in alte zone cu contitii total diferite. Astfel, Ladiges, a
intalnit exemplare de scalari in cursurile de apa bogate in stanci si bancuri de nisip din Guyana. Este forma cea mai adaptata
la acvarii. Spre deosebire de alte Ciclide el nu scurma nisipul, nu ataca si nu smulge plantele, nici macar in perioada
depunerii icrelor sau cresterii puilor. Se va tine seama ca scalarul nu se simte bine in compania altor specii de pesti vioi, tot
timpul in miscare. Astfel se va evita asocierea scalarilor cu pesti ca: Barbus nigrofasciatus, Barbus sumatranus, in schimb se
pot asocia cu pesti de talie mai mare din familia Cichlidae, care au un mod de viata asemanator (ex. Cichlasoma festivum).
Se va evita asocierea scalarilor cu discusii, pentru ca primii pot fi vectorii unor boli specifice numai discusului si de care
scalarii nu sunt afectati. Ca varietati ale acestui peste, avem exemplare diferite din punct de vedere coloristic sau diferite din
punct de vedere al formei (varietatile voalate). De multe ori putem intalni exemplare diferite atat ca forma cat si coloristic. Ca
varietati coloristice putem intalni: aurii, negri, fantom, marmorati. Din punct de vedere al hranei, este un peste totusi comod,
care prefera hrana vie, indiferent care, dar mananca si hrana uscata sub forma de fulgi deshidratati, hrana special fabricata
pentru ei sau alte Cichlidae. Pentru o hranire corecta se va vedea si capitolul "Hrana". Daca hranim scalarii cu tubifex, acestia
for fi dati ca hrana doar de doua ori pe saptamana, mai ales daca avem de gand sa reproducel acei pesti.
Dimorfismul sexual si reproducerea. Prima conditie pentru a putea reproduce o specie este sa fim siguri ca avem cel
putin o pereche. Precizam ca este nevoie de o pereche, si nu de doi pesti (care pot fi doua femele care vor depune icre, una
dintre ele indeplinind rolul de virtual mascul). Pentru a avea macar o pereche, vom creste 10-12 pesti, pe care-i vom hrani
cat mai variat, cu hrana vie (mai putin tubifex), cu schimbari dese de apa si cu asigurarea tuturor conditiilor de calitate a
apei: duritate, pH si temperatura. Puii pe care-i vom creste trebuie sa fie bine proportionati, sanatosi si sa aiba culoarea
dorita pe care s-o perpetuam. Pentru a evita consangvinizarea (reproducerea unor pesti care provin din aceeasi pereche),
vom avea grija sa cumparam pesti de la 3-4 crescatori. Dupa circa 10 luni, irisul pestilor se va inrosi, semn ca acestia au
devenit maturi sexual. Din acest moment vom observa cu atentie acvariul, pentru a vedea cum o pereche (care se alege
singura) se retrage intr-un colt, unde incepe sa curete o frunza, furtunul de aer sau chiar geamul acvariului. Perechea va
indeparta prin miscari agresive pe ceilalti pesti, aparandu-si teritoriul. Daca in acest moment avem un alt acvariu pregatit (cu
apa la aceeasi temperatura si aceleasi proprietati), atunci vom putea muta aceasta prima pereche in el, in curand dintre
ceilalti scalari ramasi se va alege o noua pereche. Pentru o pereche de scalari, in vederea reproducerii, va recomandam un
acvariu cu aceste dimensiuni: L=450 mm, l=250 mm, H=450 mm. Se observa ca acvariul are o inaltime mare, lucru necesar
mai ales pentru formele voalate.
Dimorfismul sexual nu este evident, nici pentru crescatorii cu experienta, ca sa nu mai vorbim de un incepator.
Deosebirea intre sexe este evidenta doar in momentul depunerii icrelor si asta prin forma diferita a papilelor genitale. La
mascul papila genitala are 2-3 mm si este ascutita, pa cand la femela are 7-8 mm si are forma unui trunchi de con. Mai este
un criteriu dupa care putem deosebi un mascul: cu cat trec anii se formeaza pe frunte un bombament. Alt criteriu de
deosebire a sexelor este dupa liniile capului si anume: la masculii mai varstnici, capul are o curbura mai pronuntata, in timp
ce la femela linia capului este mai dreapta. Indiferent de acvariul in care au depus icrele, in acvariul comun sau in acvariul in
care tinem doar o pereche de scalari, pentru a obtine pui trebuie sa mai avem un alt bazin pregatit special sa primeasca
icrele: acesta trebuie sa aiba un volum de 10-15 litri, sa fie spalat bine si dezinfectat, sa aiba o apa pregatita in prealabil. Apa
trebuie sa aiba o duritate de 3-5° dGH, un pH = 6,5-7 (usor acid sau neutru), o temperatura de 26-28°C (egala cu cea a
apei din acvariul unde au fost depuse icrele). In apa punem cateva picaturi de tripaflavin sau albastru de metilen, pentru a
distruge ciupercile care ataca icrele nefecundate si apoi si pe cele bune. Daca avem o lampa cu ultraviolete, putem obtine
acelasi efect dupa o expunere de 3-5 minute. Presupunem ca am indeplinit toate aceste conditii si am mutat placa cu icre in
acvariul mai mic pentru eclozare. Punem placa cu icrele in jos (nu in sus spre lumina, care trebuie diminuata daca este prea
puternica). Acum vom reduce debitul jetului de aer. Piatra de aer nu va fi niciodata pusa chiar sub icre ci undeva mai
departe. Icrele eclozeaza si acum vom incepe hranirea lor. Nu se va incepe hranirea decat in momentul cand 90-95% din
alevini inoata in stol. Prima hranire se va face cu microviermi si cu naupli de Artemia. Daca-i folosim pe acestia din urma,
vom avea grija sa fie eclozati in aceeasi zi (nu cu 1-2 zile inainte), pentru ca nauplii cresc putand fi prea mari pentru puietul
nostru. In dozarea hranei vom tine cont ca un pui la primele hraniri consuma cam 5-6 nauplii de Artemia la o masa. Hranirea
puilor se va face de mai multe ori pe zi in doze mici. Dupa doua zile de hranire, putem sifona usor fundul acvariului si trebuie
facuta prima schimbare a apei (cam 20% din volumul acvariului). Dupa cateva zile vom mari doza de hrana. La inceput, puii
de scalar nu seamana deloc cu parintii lor, dar dupa trei saptamani incep sa semene cu ei. Dupa aceasta perioada pot fi
mutati intr-un acvariu mai mare, chiar plantat si incepe diversificarea hranei. Astfel putem sa le dam daphnii, ciclopi, larve de
tantar, enchitrei, etc. Perechea care a depus si careia i s-au luat icrele, poate depune din nou dupa o perioada de 8-10 zile
sau mai rar. O pereche buna, intr-un sezon poate depune de 20-25 de ori.
Se poate intampla ca dupa doua zile icrele sa eclozeze, totul sa decurga bine, dar dupa 6 zile cand alevinii ar trebui sa
inoate, acestia sa moara in masa. Pana acum n-am gasit nicaieri o explicatie a acestui fapt, dar poate fi pus pe seama unuia
dintre urmatorii factori: diferenta de temperatura, mai mult de 2-3° C, intre apa bazinului in care au fost depuse icrele si apa
bazinului pregatit pentru icre; o aerisire prea puternica a icrelor, acestea fiind desprinse de pe suport; temperatura prea mare
in bazinul de eclozare a icrelor (30° C sau mai mult), temperatura care grabeste eclozarea, puii iesind foarte repede si deci

slabiti; la trecerea suportului cu icrele depuse prin aer, icrele racesc datorita diferentei de temperatura dintre apa si aer;
hranirea necorespunzatoare a perechii numai cu tubifex; inaltarea coloanei de apa din acvariul pentru eclozare mai mare de
15 cm.
Symphysodon Discus
Visul de a avea in acvariu un discus, de a creste si mai ales de a-l reproduce, il are orice acvarist incepator sau avansat.
Acest peste superb, din toate punctele de vedere: forma, marime, culoare, comportament reprezinta o culme a mandriei
acvariului nostru, culme pe care de multe ori n-o putem atinge. Pentru creste acest peste ne trebuie practica in acvaristica de
mai multi ani, insotita de acumularea unor cunostinte teoretice, pe care cei mai multi dintre noi nu le avem. Nu este suficient
sa avem un acvariu, apa, cateva plante, un vibrator si eventual un incalzitor cu sau fara termostat, sa ne putem permite sa
cumparam doi sau patru discusi si gata suntem crescatori de discusi. Nu suntem crescatori de discusi, desi poate pana acum
i-am avut in acvariul nostru.
Literatura de specialitate despre acest peste s-a imbogatit mai ales in ultimii 10-15 ani, dar majoritatea acvaristilor
nostri nu au acces la ea, lucru de altfel tot atat de adevarat ca si in cazul altor specii. Avem in tara si in Bucuresti cativa
crescatori care reproduc curent acest peste care inainte de revolutie ajunsese la un pret modic, pe care si-l putea permite
oricine. Dar sa ne intoarcem la conditiile necesare discusului, conditii pe care este obligatoriu sa le indeplinim. Sigur avem
nevoie de un acvariu, dar nu orice fel de acvariu, apa, dar nu orice fel de apa, temperatura, dar nu la fel ca si pentru ceilalti
pesti, ci una mai ridicata intre 28-31° C si care trebuie mentinuta constanta cu ajutorul unui termostat. De ce necesita
discusul, spre deosebire de alti pesti, o ingrijire atat de riguroasa? Prin ce se deosebeste el de ceilalti pesti de acvariu, chiar
provenind din acelasi biotop cu ei?
Discusul este un peste care are o continuitate doar de 80-90 ani in acvariile noastre, vorbesc de discusii importati
salbatici (primul import a avut loc in anul 1921), iar reproducerea lui in captivitate s-a realizat doar de circa 70 de ani, mai
exact in anul 1936, de catre Hermann si Herbert Härtel in Dresden. Nu atat reproducerea este dificila, cat mai ales conditiile
speciale pe care trebuie sa i le oferim, conditii asemanatoare celor din biotopul natural, dar mai ales cresterea puietului care
este realizata diferit de a celorlalti pesti. Totul la discus este diferit: de la apa la hrana, la reproducere cat si la boli (unele
dintre ele sunt specifice numai discusului). Deci sa vedem ce stim despre discus.
In general, cand aducem in acvariu un peste, ne intereseaza sa stim din ce zona a globului provine, pentru a sti ce
conditii sa-i oferim. Discusul provine din zona Amazonului, mai precis dintr-un areal cuprins intre cativa afluenti ai lui: Rio
Negro, Rio Madeira, Rio Trombetas, Rio Urubu, Rio Purus, Rio Albacaxis. In biotopul natural sunt mai multe varietati de de
discusi: Symphysodon aequifasciata axelrodi (discus maro), Symphysodon aequifasciata haraldi (discusul albastru),
Symphysodon aequifasciata aequifasciata (discusul verde), Symphysodon discus Heckel (discusul originar salbatic).
Varietatea coloristica este mult mai mare, dupa parerea lui Herbert Axelrod. Acesta in urma unor expeditii de colectare a
discusilor in zona Rio Negro - Rio Abacaxis a prins acelasi tip de discusi in aceleasi locuri, de unde a tras concluzia ca fiecare
habitat isi are propriul sau tip de discus.
Discusii sunt pesti timizi, chiar si in biotopul natural. Traiesc in locuri destul de adanci, de cel putin 2 m, cu o apa
linistita, iar locul trebuie sa fie bine protejat cu o vegetatie abundenta, care sa-i permita sa gaseasca locuri pentru ascuns.
Aceste locuri nu sunt niciodata in albia raului, ci in lagune (igarape). In timpul zilei discusii stau pe fundul apei si doar
noaptea urca spre suprafata.
Acum sa vedem care sunt caracteristicile apei in biotopul natural al discusului. Aceasta este o apa foarte saraca in
substante minerale si organice. Una din explicatii ar consta in faptul ca bazinul Amazonului este format in mare parte din
granit, calcarul fiind foarte rar intalnit. Diversele masuratori ale duritatii apei au dus la urmatoarele rezultate: in afluentii Rio
Branco si Rio Negro, duritatea a fost cuprinsa intre 0-0,27° dGH, iar in zona cu apa limpede din Rio Purus (langa Beruri),
biotopul discusului maro si albastru, duritatea a fost de 0,6° dGH. Valorile pH-ului se situeaza in zonele acide: 4,5-6,5. De
aici putem trage concluzia ca apa din biotopul natural se aseamana foarte mult cu apa distilata. Cu aparatura foarte sensibila
putem determina urme de substante minerale si organice. Una dintre greutatile (insuccesele) reproducerii initiale (nereusite)
a fost reprezentata de necunoasterea acestor caracteristici, deoarece intr-o apa bogata in saruri apa intracelulara mai saraca
in saruri paraseste celula distrugandu-i nucleul, icrele albindu-se (deci mor), iar bacteriile specifice apelor dure vor infesta
icrele bune. Lipsita de substante minerale si organice, apa din biotop este bogata in schimb in fier, dar efectul biologic al
fierului nu se stie exact.
Concluzia pe care o putem trage este ca apa din biotopul natural al discusului, fiind foarte pura, determina necesitatea
utilizarii unei ape cu o aceeasi calitate si in acvariile noastre. Revenind la calitatea apei din acvariu, ea trebuie sa fie o apa
dulce, usor acida, foarte moale si lipsita de substante minerale si organice. Vorbind despre apa, o alta caracteristica
importanta a ei este temperatura. La masuratorile efectuate in biotopul natural, s-a constatat o variatie intre 28-31° C. Asta
nu exclude faptul ca in acelasi anotimp, acelasi loc si aceeasi adancime, in alt an s-a masurat o temperatura de 25,4° C. Se
apreciaza ca temperatura apei scade cu 1° C la fiecare 0,5 m adancime.


“Animal Hobby”.
urmariti detalii...

catre forum...

Familia Anabantidae
Familia Cichlidae
Familia Characidae
Familia Cyprinidae
Familia Poeciliidae
Familia Characidae
Aceasta familie face parte din subordinul Characoidea, care la randul lui face parte din ordinul Cypriniformes. Familia
Characidae provine din apele dulci din Africa, America de Sud si centrala si sudul S.U.A. Ceea ce are specific aceasta familie,
este o aripioara adipoasa care le aseamana cu salmonidele. Se inrudesc si cu crapii, de care se deosebesc prin aceasta
aripioara, prin lipsa mustatilor si printr-o dantura foarte bine dezvoltata. Majoritatea speciilor au dinti mici, diferiti atat ca
forma cat si ca materialul din care sunt formati. Unii au dinti foarte ascutiti cu care-si sfasie prada.
Familia numara 1300-1400 de specii. Toate speciile prefera o apa limpede, moale pana la medie, usor acida.
Temperatura intre 22-26° C. Prefera acvarii bine plantate, cu zone luminate de soare, mai ales dimineata. Pentru depunerea
icrelor au nevoie de tufe de plante cu frunze mici: Fontinalis sau Myriophyllum, apa moale, usor acida cu o temperatura de
25-27° C. Se alege perechea care a inceput jocul nuptial in acvariul comun. In acvariul de reproducere pestii pot fi hraniti
doar cu Enchitrei care stimuleaza depunerea. Toti isi mananca icrele, de aceea trebuie scosi imediat din acvariu. Puii ies dupa
circa 24 ore, iar dupa 3-5 zile inoata liber.
Dupa Gery subordinul Characoidea se imparte in doua familii:
- Characoidae, care au aripioara anala lunga;
- Erytrinidoidea cu aripioara anala scurta.
Din familia Characoidae fac parte subfamiliile:
- Characide cu genurile: Hemigrammus, Hyphessobrycon, Megalamphodus, Moenkausia, Tayeria, Alestens, Micralestes;
- Serrasalmidae cu genurile: Metynnis, Milossoma, Serrasalmus;
- Gasteropelecidae cu genurile: Thoracharax, Carnegiella, Gasteropelecus.
Specii Characidae
Gymnocorymbus Ternetzi
Hemigrammus Caudovittatus
Hyphessobrycon Herbertaxelrodi
Lamprocheirodon Axelrodi
Nematobrycon Palmeri
Paracheirodon Innesi
Piranha
Gymnocorymbus Ternetzi
Este cunoscut si sub numele de "Tetra negru" sau "vaduva". Este o specie inalta, puternic aplatizata pe flancuri.
Aripioara anala este rotunjita si se intinde pe toata partea de jos a corpului. Partea din spate a corpului (ceafa) nu este
acoperita de solzi. Femela este mai mare decat masculul atingand o lungime de 5,5 cm. In S.U.A. a fost obtinuta forma voal,
pe care o gasim si la noi. Corpul este argintiu stralucitor, cu o nuanta de negru, care se poate intinde si pe aripioara dorsala,
pe aripioara adipoasa si pe anala, zona care la exemplarele tinere este neagra, cu varsta deschizandu-se pana la gri. Partea
din fata are 3 dungi transversale negre, din care prima trece peste ochi, iar celelalte doua sunt dispuse astfel: la punctul unde
incep pectoralele si respectiv dorsala. Masculii au varful dorsalei alb.
Se reproduce relativ usor, dar puii sunt mai dificil de crescut. Avem nevoie de un acvariu de 12-15 l cu apa mai veche
(5-6 zile), cu o plasa de protectie pe fund si cateva tufe de plante gen Ceratopteris. Seara se introduce femela iar dimineata
masculul. Dar la fel de bine putem introduce 2 femele cu 4 masculi. Femela se deosebeste usor de mascul pentru ca are zona
abdominala umflata si este mai mare. Depun cam 300-400 de icre care dupa 24-30 de ore eclozeaza. Temperatura optima
este 25-26° C. Dupa 3-4 zile in care larvele stau atarnate de plante sau geam, alevinii incep sa inoate. La inceput se vor
http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate3.html#characidae[5/30/2010 9:16:35 AM]

hrani cu microviermi. Dupa circa 2 saptamani ii putem hranii cu nauplii de Artemia, eclozati de o zi. Puii cresc foarte repede.
Hemigrammus Caudovittatus
Specia este raspandita in Argentina, in zona Rio de la Plata. In acvaristica este cunoscut sub numele de "Tetra de Buenos
Aires". Corpul este relativ inalt, alungit, masculul fiind mai suplu ca femela. Ajunge la 6 cm lungime. Flancurile sunt colorate
intr-un gri-verde deschis, avand o dunga rosie stralucitoare, care tine de la opercule pana la radacina cozii unde se extinde
sub forma unei pete. Partea de sus a irisului este rosu stralucitor. Partea din fata a dorsalei este rosu inchis, restul aripioarei
fiind transparenta.
Reproducerea este foarte usoara. Intr-un acvariu de 15-20 l, introducem o pereche. Apa nu are importanta, iar
temperatura trebuie mentinuta la 25° C. Cateva tufe de plante si o plasa de protectie a icrelor sunt necesare. Pestii depun
cam 400-500 de icre care eclozeaza dupa 24-30 de ore. Reproducatorii se vor scoate dupa depunere. Larvele mai stau
atarnate de plante si geam cam inca 3-4 zile, apoi incep sa inoate liber. Pot fi hraniti cu galbenus de ou sau microviermi de la
inceput, apoi dupa 3-4 zile cu nauplii de Artemia salina. Cresc foarte repede.
Hyphessobrycon Herbertaxelrodi
Este asa numitul "neon negru". Seamana foarte bine cu specia H. heterorhabdus dar este mai mic decat acesta,
ajungand abia la 3.5 cm. Femela este mai corpolenta. Caracteristic acestei specii este o dunga lata bicolora, care se intinde
de la marginea operculelor pana la baza cozii, partea superioara a acestei dungi fiind de un negru inchis, cu contur neclar.
Spatele este maro deschis, cu solzii de pe spate avand tivuri negre. Abdomenul este argintiu, partea de sus a irisului este de
un rosu deschis, iar partea de jos verde argintiu. Aripioarele sunt galbui. Este raspandit in America de Sud in Rio Taquary,
langa orasul Coxis. Pentru reproducere are nevoie de o apa moale si usor acida. In rest ca la specia H. flammeus.
Lamprocheirodon Axelrodi
Vechea denumire a pestelui era Hyphessobrycon cardinalis, dar conform Comisiei Internationale de nomenclatura aceste
doua denumiri sunt sinonime si sunt acceptate ambele. Este cunoscut de acvaristi sub numele de "neonul rosu". Seamana cu
neonul normal, dar este putin mai mare, ajungand pana la 4 cm. Corpul este lung, la mascul, femela fiind mai mare si mai
puternica, zona abdomenului fiind mai umflata ca la mascul. De la partea superioara a irisului si pana la aripioara adipoasa
are o dunga lata, stralucitoare, care in functie de unghiul sub care cade lumina este sau nu verde stralucitor sau turcoaz. Mai
are o dunga lata, de un rosu sangeriu, in partea inferioara a corpului, de la coada la varful botului si care se intinde in zona
pectorala si abdominala, spre deosebire de neonul normal la care aceasta dunga e mai scurta, ajungand doar pana la
jumatatea corpului. Spatele este roscat maro. Aripioarele sunt incolore. Specia este raspandita in nordul Americii de Sud, in
afluentii de pe partea stanga a lui Rio Negro si Orinoco.
Dr. S. Frank, in Tropical Fish Hobbyst, din noiembrie 1981 ne impartaseste din experientele sale in ceea ce priveste
reproducerea acestui peste. N-a lucrat si nu lucreaza prin adaugarea de extract de turba (pentru aciditatea apei) pentru ca
de cate ori a incercat n-a obtinut rezultatele scontate, astfel incat rata mortalitatii intre embrioni a fost foarte mare, chiar
inainte sa inceapa sa inoate. Explicatia data este ca embrionii nu erau capabili sa-si umple vezica inotatoare. El considera ca
nu numai embrionii sunt sensibili la duritatea ridicata, ci la fel de sensibili sunt si puii pana la cateva luni. De aceea puietul
trebuie adaptat cu multa atentie si treptat la duritatea normala. Acest lucru trebuie facut atunci cand mutam puietul din
bazinul de reproducere.
Mai exista o specie foarte asemanatoare, Lamprocheirodon simulatus, care este aproape identic dar dunga rosie, lata, de
pe flancuri este mai palida.
Nematobrycon Palmeri
In acvaristica este numit "keiser tetra" sau "tetra imperial". Biotopul natural este in Columbia in raul Rio San Juan si in
afluentii lui. Forma corpului este asemanatoare unei maciuci, avand partea din fata a corpului foarte rotunjita. Dorsala este
ingusta si la mascul este mai lunga. Radiile mijlocii ale cozii, la mascul sunt prelungite de lobii cozii, in timp ce la femela nu.
Ajung la 5 cm. Pentru ingrijire are nevoie de aceleasi conditii ca la speciile Humigrammus. Corpul are o nuanta maroniu
deschis, iar la o iluminare de sus, partea de sus are o nuanta de verde sau albastru-verde. In jumatatea inferioara a corpului
are o dunga lata albastru-negru cu contur neclar. Irisul are o culoare albastra stralucitoare pana la verde inchis, aripioarele
sunt galbui pana la maroniu, avand marginea mai inchisa. Anala este langa marginea exterioara o dunga ingusta la culoare,

iar tivul ei este incolor sau alb. Femela este mai mica si mai putin colorata ca masculul.
Este un peste nepretentios, dar nu de banc, pentru ca manifesta un comportament teritorial. Temperatura optima este
de 24-26° C, iar pentru reproducere 26-28° C. Greutatea mare la reproducere este de a gasi o pereche care sa se inteleaga,
pentru ca nu toate perechiile sunt compatibile. De aceea, daca avem in acvariu mai multe exemplare, atunci vom separa
perechea care in acvariul comun a inceput jocul nuptial. Au nevoie de o apa moale si usor acida. Se reproduce la fel ca
speciile de Nannostomus.
Paracheirodon Innesi
In acvaristica este cunoscut ca pestele "neon". Pana nu demult denumirea lui a fost Hyphessobrycon innesi. Specia are o
mare raspandire din vestul Braziliei, Columbia, nordul Perului, pe cursur superior al Amazonului pana la Iquitas, in afluentii
Amazonului: Putamayo si Purus. Traieste in "apele negre" din aceste rauri si in privinta dungii stralucitoare, dr. H. Axelrod a
emis ipoteza ca aceasta dunga serveste pestilor sa se regaseasca pentru reproducere, in aceste ape inchise la culoare din
cauza malului transportat. Corpul este suplu, ca un fus, mediu aplatizat pe flancuri, cu botul bont, la mascul abdomenul este
mai supt decat la femela, mai ales cand aceasta este matura sexual. Ajung pana la 4 cm lungime. Pe corp au o dunga de un
albastru luminos sau verde (in functie de cum cade lumina pe ea), care merge de la partea superioara a irisului pana in zona
aripioarei adipoase. Sub aceasta dunga, aprodimativ la jumatatea corpului, incepe o alta, lata, rosu intens care ajunge pana
la baza cozii. Irisul are puncte aurii sclipitoare, spatele este oliv deschis, abdomenul argintiu, aripioarele incolore si primele
radii ale analei sunt albe.
"Neonul" si-a dobandit o faima de peste pretentios, greu de crescut. Dar aceste lucruri sunt spuse de oameni care nu se
pricep la acvaristica si nu de acvaristi. Pestele, in acvarii comune nu doreste cu nimic mai mult decat alti pesti. Din contra,
fata de alte specii este poate chiar mai nepretentios. Cei care-l vorbesc de rau, confunda conditiile de reproducere cu cele de
intretinere. Intr-adevar, pentru a-l reproduce, acest peste are nevoie de niste conditii, hai sa le spunem, mai speciale, desi
le-am intalnit si la altii. Astfel avem in primul rand nevoie de o pereche buna, apta de reproducere. S-a constatat ca pestii
care, in acvariul comun, au fost tinuti intr-o apa cu duritate mai mare de 8°dGH, nu mai sunt 100% buni de reprodus. Deci
una din conditii este ca apa din acvariul comun sa aiba o duritate intre 4-7°dGH. Daca totusi depun, depun putine icre si vom
avea un procent mai mare de pui neviabili, cu malformatii sau susceptibili de a se imbolnavii de "boala neonului". Dar despre
aceasta vom vorbi mai tarziu.
In al doilea rand hranirea. In mod normal, pentru a avea o pereche buna pentru reproducere vom avea grija sa-i hranim
in primul rand cu hrana vie, variata si de cel mult 2 ori pe saptamana cu tubifex curatat si congelat. In acvariul comun pestele
mananca si hrana uscata sau sub forma de fulgi. In al treilea rand, pestii nu trebuie tinuti la o temperatura prea ridicata.
Normal vor fi tinuti la 19-20° C, iar pentru reproducere la 20° C.
Apoi vom avea in vedere varsta pestilor pusi la depus. Se vor folosi pesti a caror varsta este de circa 6-7 luni, varsta la
care ating maturitatea sexuala. De la o pereche tanara nu se vor obtine initial decat 20-40 de icre, dar formandu-le un ciclu
regulat de depunere (25-30 de zile intre depuneri) vom obtine cateva sute de icre so pui (120-200). Va trebui sa ne ingrijim
de apa acvariului de reproducere. Daca vom citi despre conditiile de viata din biotopul natural, vom afla ca are nevoie de o
apa foarte moale de circa 1,5-2°dGH iar pH-ul = 5,5 - 5,8. Inaltimea coloanei de apa nu va trebui sa depaseasca 12-15 cm,
iar temperatura apei va fi de 20° C. Ca substrat, pe fundul acvariului se pot folosi ghemotoace de Vesicularia dubyana. Apa va
trebui sa aiba o culoare usor maronie (de la filtrarea prin turba pentru a obtine aciditatea dorita) si sa fie foarte limpede.
Perechea se va introduce in acvariu seara. Femela se cunoaste usor datorita abdomenului ei umflat, pe langa care masculul
pare foarte suplu. In interval de 1-3 zile perechea va depune icre (daca le-am format ciclul de depunere vor depune in prima
zi).
Dupa depunere pestii se scot, iar acvariul se va acoperi pe toate laturile (intuneric aproape perfect) pentru ca icrele sunt
sensibile la lumina puternica. Bazinul va trebui sa stea astfel circa 5 zile. Dupa acest timp, bazinul se va descoperi in fiecare zi
cu cate o fasie. Acum problema mare care se pune este ce le dam de mancare. Vom incepe cu infuzori, apoi vom trece la
microviermi si in sfarsit nauplii de Artemia. O atentie foarte mare se va da cantitatii de hrana, dandu-se cantitati mai mici de
hrana, dar mai des. Dupa 3 saptamani incep sa se coloreze si sa semene cu parintii. Dupa atatea generatii in acvariu, acum
neonii nu mai sunt atat de sensibili la lumina, deci chiar daca nu asiguram un intuneric perfect, putem avea succes.
Piranha
Am intalnit persoane care nu au auzit niciodata despre piranha. Totusi majoritatea dintre noi au vazut niste filme de
groaza sau in cel mai bun caz documentare in care este vorba despre acesti pesti. Intotdeauna ferocitatea lor este exagerata,
pentru ca suntem amatori de lucruri socante.
La randul lor constituie hrana pentru multe alte vietuitoare, cat si pt oameni. Nu sunt cei mai feroce pesti din Amazon,
dar nici ingerasi cu siguranta. Sunt o parte foarte importanta din ecosistemul Amazonului. Traiesc in lacurile adiacente acestui
fluviu, la fel ca si scalarii si neonii. Se hranesc in general cu pesti morti, bolnavi sau slabiti, fiind un fel de gunoieri ai lacurilor.
Dar exista zone in care supravietuirea este destul de grea, din cauza infometarii ataca absolut orice, putand devora chiar si o
vita daca traverseaza un lac la momentul si in locul nepotrivit. In alte locuri poti innota printre ei fara teama. Totusi pana in
acest moment nu exista (declarat) nici un deces in randul oamenilor, cauzat de acesti pesti, dar exista oameni mutilati pe
viata datorita lor. Pentru localnici este o importanta sursa de hrana. Ca regula, nu pui mana niciodata pe un piranha dupa ce-
l pescuiesti inainte de a-l lovi puternic cu bata in cap :) . Capul de piranha este considerat un afrodisiac. Dintii de piranha pot
fi folositi chiar si pentru a taia parul.
Exista foarte multe specii de piranha, voi prezenta doar cateva mai cunoscute:
Red Belly Piranha (Pygocentrus nattereri, in unele locuri ii puteti gasi sub denumirea gresita de Serrasalmus nattereri)
Sunt cei mai raspanditi piranha. Sunt cei mai mici din aceasta specie (30cm), nu sunt extrem de pretentiosi si se pot
adapta destul de bine in acvarii daca au suficient spatiu si multa liniste.
O varianta extrem de atractiva a speciei Pygocentrus nattereri este "Super Red" si se deosebesc prin burta complet
rosie. Click pata neagra langa operculi.
Piraya (Pygocentrus piraya)

Fata de Red Belly au inotatoarea adipoasa sub forma radiala (aceasta inotatoare se afla pe spate, intre cea dorsala si cea
caudala). De asemenea au burta de culoare galben-oranj si dimensiuni mai mari decat Red Belly. Sunt ceva mai agresivi. Nu
se pot inmulti in captivitate.
Black Piranha (Serrasalmus rhombeus)
Regii speciei. Cei mai mari, cei mai agresivi. Intr-un acvariu de 400-600l nu puteti creste mai mult de un individ adult.
Culoarea: negru (la maturitate), dar la unele varietati pot fi gri-argintiu sau alb. Alte denumiri pentru aceasta specie:
Diamond Piranha, White Piranha, Rhom, Niger. Nu se pot inmulti in captivitate, singura solutie pentru a-i procura este
importul din America de Sud, pretul este pe masura.
Trebuie remarcat faptul ca la noi in tara multi vand Pacu (Colossoma macropomum) sub denumirea de piranha. Acesti
pesti se deosebesc de piranha prin forma botului. Click aici pt imagini.
In continuare voi da detalii despre cresterea in acvariu a speciei Red Belly Piranha.
Temperatura: 24-29 grade / recomandat 26-27 grade, pH: 6.0 - 8.0 / recomandat 6.5 - 7.2.
Piranha prefera o duritate mica, dar se adapteaza la orice fel de apa.
Compatibilitate cu alti pesti: se recomanda sa ii cresteti fara alte specii de pesti. Exista cazuri de acvarii cu Red Belly
care traiesc alaturi de Oscari, Pacu, Severum sau Ancistrusi. Surprinzator, neonii se pot adapta uneori la un astfel de acvariu.
De asemenea am vazut melci Pomacea in acvarii de piranha, dar ai mei nu i-au acceptat, au ramas doar melcii de substrat sa
se lupte cu algele.
Un acvariu minim trebuie sa aiba cel putin 3-4 indivizi maturi si dimensiunile de 120x50x50cm minim. Pentru 5 indivizi:
140x50x50, iar pt 6: 140x60x50 (50 cm este inaltimea). Atentie, piranha sunt pesti de card, nu se tin mai putin de 6 cand
sunt mici. La maturitate sunt ceva mai solitari, totusi nu se pot tine mai putin de 3-4. Acvariul trebuie sa aiba o filtrare
supradimensionata intrucat fac multa murdarie. In general agreaza curentul puternic de apa, dar trebuie sa gaseasca in
acvariu si "puncte moarte" unde curentul este foarte slab, pentru a se putea odihni. Locuri unde se se poata ascunde trebuie
sa gaseasca din belsug, fie plante, fie pietre, radacini, etc. Plantele trebuie sa aiba o crestere lenta sau cel mult moderata
pentru a nu fi necesare interventiile prea dese in acvariu. De asemenea sa nu necesite multa lumina, intrucat piranha traiesc
in medii intunecoase (0.2 -0.3W/l e suficient). Anubias, echinodorus sunt plante care se descurca destul de bine in astfel de
conditii.
Reproducere: daca ti-au depus piranha esti norocos, deobicei poti sa le asiguri toate conditiile, nu se reproduc decat
atunci cand vor ei, iar momentul este foarte aleator... Masculul si femela capata o culoare mai inchisa, incep amandoi sa
pazeasca o zona din acvariu, sapa cu gura o groapa in nisip, femela depune icrele, masculul le fecundeaza si de aici in colo,
el este responsabil sa le apere. Uneori femela este chiar alungata. In general nu poti deosebi masculul de femela, dar de
multe ori masculul este ceva mai subtirel decat femela.
Hrana: Puii de piranha pot manca de la tubi pana la fulgi de tetramin. Problema este ca nu le place sa manance de pe
jos, de aceea poate ramane multa mizerie dupa fiecare masa. Excesul de hrana de pe fund va crea mari probleme in echilibrul
acvariului. Daca vor fi hraniti cu tubi trebuie pusi in suportul special. Este suficient sa fie hraniti o data pe zi (si la o ora fixa).
Daca raman fara hrana o zi pe saptamana, sau chiar 2 nu este nici o problema. De multe ori nici nu se apuca de mancat daca
simt prezenta unei persoane in camera. Nu se vor atinge de hrana dupa schimbul celor 30% din apa acvariului. Fiind speriati,
nu vor manca toata ziua, deci nu risipiti hrana degeaba. Dupa masa au nevoie de 5-10 minute de liniste, sunt sensibili la
orice miscare sau zgomot. Nu umblati in acvariu mai mult de o data pe saptamana atunci cand sifonati substratul si schimbati
apa. Este evident ca prefera pe departe tubi fata de orice alta hrana (ma refer la puii de piranha). Sunt foarte rezistenti la
boli deci nu va faceti multe griji, totusi e bine sa aveti o sursa sigura de tubi. Daca gasiti frunze de plante rupte si cu urme de
dinti, ele sunt doar rezultatul luptelor dintre micutzi :) Nu ii stresati culegand prea des aceste resturi, reactioneaza violent la
orice miscarea deasupra acvariului, oricat de mica ar fi, iar daca dati capacul complet la o parte si faceti o miscare gresita, va
asigur ca o sa alergati dupa ei prin casa. La maturitate ii puteti hrani cu peste congelat (bine dezghetat in apa calda, inainte
de a-l introduce in acvariu). Dimensiunile pestilor congelati nu trebuie sa depaseasca dimensiunile lor, mai ales daca aveti
mai putin de 6 indivizi in acvariu. Hrana dispare deobicei in mai putin de 10-20 de secunde, uneori nici nu asteapta sa ii dati
drumul, mananca direct din mana dvs. Oase? Nu trebuie sa culegeti nimic de pe jos, inghit absolut tot. Totusi ii puteti obisnui
cu multe alte feluri de hrana inclusiv uscata. Personal incerc sa-i hranesc cu ceva cat mai aproape de ceea ce gasesc ei in
mediul lor natural.
Comportament: Contrar asteptatilor sunt pesti foarte timizi, mai ales cand sunt mici. Este unul din motivele pentru care
trebuie sa creasca minim 6 intr-un acvariu. Dupa putin timp de la introducerea in acvariu, fiecare isi stabileste un teritoriu si
ataca pe oricine intra in acel perimetru. In timp veti observa si o ierarhie sociala. Va exista si un conducator, cel mai curajos,
iar ceilalti il vor urma in tot ceea ce face. Deobicei e primul care se repede la mancare. Nu prea ii poti diferentia decat dupa
teritoriu lor si dupa comportament. Este important la piranha sa faci direrenta intre diferitele lor stari: nervozitate, frica, stare
de normalitate, foame sau cand sunt bolnavi. Atunci cand totul este OK, fiecare sta pe teritoriul lui, eventual se mai plimba
calmi prin restul acvariului, se mai alearga unii pe altii, sau daca o persoana straina se aseaza aproape de acvariu, vin unul
cate unul la geam si te inspecteaza curiosi. Starea de nervozitate este deobicei declansata de miscari bruste in apropierea
acvariului, de patrunderea obiectelor straine in apa (cand sifonati substratul sau umblati la plante), de bataile in geamul
acvariului, de miscari deasupra acvariului, de lumina prea puternica, de zgomotul prea puternic (uneori si o usa trantita intr-o
alta camera ii sperie), de lipsa de spatiu sau chiar atunci cand va plimbati prin camera imediat dupa ce au terminat de
mancat. Isi manifesta nervozitatea prin miscari bruste, se plimba de colo colo, se infig in nisip cu viteza si il arunca in sus
tulburand apa. Nu ii subapreciati, au suficienta forta sa arunce pietre in geam sau sa rupa/scoata plante. Daca situatia scapa
de sub control, prin stingerea luminii se vor linisti. Dupa starea de nervozitate, daca "pericolul" continua se va instaura starea
de frica. Se strang toti dupa o planta si vor sta nemiscati unii langa altii pana vor considera ca pericolul a trecut. Este singurul
moment cand puteti da tot capacul la o parte sau cand aveti nevoie sa umblati cu mana la plante. Totusi este recomandat sa
puneti o plasa la jumatatea acvariului atunci cand aveti mai mult de lucru la plante, si sa nu dati tot capacul jos, ci doar
jumatatea corespunzatoare (daca este posibil). Unii crescatori de piranha recomanda sa nu introduceti mana in acvariu daca
nu au fost hraniti in ziua respectiva. Sifonarea substratului in acest moment de liniste nu se va lasa cu urmari neplacute.
Neoanele stinse la aceasta operatiune va face munca ceva mai grea, de aceea e bine sa aveti o lanterna la indemana. Dupa
ce totul se termina, "seful" este primul care vine in inspectie prin tot acvariul. Se uita atent prin camera si daca totul este OK
apar si ceilalti unul cate unul. Comunicarea dintre ei se realizeaza prin miscarile corpului, daca unul se sperie si face o
miscare brusca - toti se ascund, invers daca unul iese, inspecteaza acvariul apoi se plimba linistit prin restul acvariului - ies
toti de dupa plante. Cand sunt infometati (deobicei la ora la care sunt obisnuiti sa primeasca hrana), la orice miscare prin
camera, isi parasesc teritoriul si se strang la geam in locul unde le pica deobicei hrana. In acest moment vor manca orice pica
in acvariu, nu vor putea deosebi un deget de un peste. Cand unul din ei nu se simte bine se rupe de grup si sta singur dupa
plante.


“Animal Hobby”.
urmariti detalii...

catre forum...

Familia Anabantidae
Familia Cichlidae
Familia Characidae
Familia Cyprinidae
Familia Poeciliidae
Familia Cyprinidae
Aceasta familie face parte din ordinul Cyprinoidea bine reprezentata in Europa, Asia, Africa si America de Nord. La
inceput, in America de Sud si Australia, n-au fost reprezentanti ai acestei familii, dar din motive economice au fost introdusi si
aici. Familia Cyprinidae are multe specii. Pestii din familia Cyprinidae traiesc in ape cu curs lent sau statatoare, cu fund moale,
unde cu ajutorul mustatilor isi cauta hrana, dar si specii care prefera apele cu curenti mai puternici si cu fundul acoperit de
pietris.
Forma corpului este de la alungit, rotunda spre ovala, cu lateralele aplatizate. In general aripioarele sunt mici, iar radiile
sunt moi, cu exceptia primei radii a dorsalei care poate fi intarita. Gura are buzele groase, este inconjurata de mustati cu care
pipaie fundul apei. La unele specii botul este prelungit cu o trompa. Propriu-zis nu au dinti (in sensul pe care il stim noi), ci
acestia sunt formati dintr-o materie cornoasa plasata in fundul gurii. Acesti "dinti" sunt importanti pentru ca dupa ei se face
impartirea in specii. Sunt pesti pasnici si doar rareori devin intoleranti fata de ceilalti, lucru care-i face foarte potriviti pentru
bazinele comune. Sunt pesti rapizi, in continua miscare, lucru care dauneaza unor specii mai linistite, sau inactive in timpul
zilei. Datorita faptului ca-si cauta hrana pe fundul acvariului, substratul trebuie sa fie format dintr-un nisip bine spalat (pentru
a nu tulbura apa) si nici prea mare pentru ca pestii s-ar rani la mustati. Substratul trebuie sa fie inchis la culoare (turba sau
bazalt) pentru a le scoate in evidenta coloritul superb. In acvariu nu se vor pune plante cu frunze prea fine ca: Myriophyllum,
Cabomba, Limnophyla. Pretentiile fata de calitatea apei, temperatura sau lumina difera de la specie la specie. Mananca orice,
fiind pesti modesti, usor de intretinut.
Depun icrele in masa apei, in jurul unor tufe cu frunze fine (cele mentionate mai sus) dupa un dans nuptial agitat si
frenetic. Foarte rar isi ingrijesc icrele, de aceea vor fi scosi din acvariu imediat dupa ce au depus. De regula trebuie sa luam
masuri de protectie a icrelor, cu plase din nylon sau gratare din baghete de sticla. Icrele eclozeaza in 24-28 de ore, dupa
acest interval larvele lipindu-se de pietre, frunze, geamuri. La inceput larvele sunt transparente si abia dupa alte 2-3 zile
incep sa inoata liber, moment in care incepem sa le hranim.
Specii Cyprinidae
Barbus Tetrazona
Brachydanio Albolineatus
Brachydanio Rerio
Brachydanio Frankei
Carassius Auratus Auratus
Barbus Tetrazona
In acvaristica este cunoscut sub numele de "Sumatranus". Este pestele cel mai cunoscut si cel mai indragit al intregii
familii. Acest lucru se datoreaza atat coloritului cat si faptului ca este un peste vesel, vioi (cam prea vioi), care alearga tot
timpul, iar daca in acvariu sunt mai multi Sumatranusi, atunci formeaza un card. Nu este un peste agresiv, dar din joaca, mai
ciupeste antenele scalarilor sau coada voalata a carasilor. De aceea se va evita asocierea lor intr-un acvariu comun.
Corpul este bondoc, cu spatele inalt, cu baza cozii puternica, nu are mustati si ajunge pana la 7 cm. Este originar din
Sumatra, Calimantan si Tailanda, tailandezii sustinand chiar ca la ei traieste adevaratul "sumatranus". Spatele este oliv-maro,
flancurile roscat-maro deschis. Pe corp are 4 dungi transversale negre, late. Prima trece chiar peste ochi, a 2-a este la
jumatatea distantei dintre ochi si punctul de pornire al dorsalei, a 3-a porneste din punctul in care se termina dorsala, iar a
4-a este chiar la baza cozii, unde incep radiile.
Dimorfismul sexual la tineret nu este evident, dar la pestii maturi sexual, dimorfismul sexual este vizibil. Astfel la mascul,
partea superioara a botului la prima dunga este de un rosu aprinsm, ca si aripioarele ventrale, iar la coada, la cei doi lobi
http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate4.html#cyprinidae[5/30/2010 9:17:10 AM]

primele radii sunt de asemenea rosii. La femela, zona respectiva a botului nu este rosie, iar coada este transparenta.
Pentru reproducere recomandam un acvariu de cel putin 12-14 l cu o apa pregatita in prealabil. Vom prepara apa astfel:
jumatate va fi proaspata de la robinet, dar tinuta 24-28 de ore intr-un alt acvariu sau borcan, bine aerisita si filtrata. Cealalta
jumatate va fi distilata (nu demineralizata) sau mai potrivita ar fi apa de ploaie. Apa de ploaie o preparam astfel: asteptam
sa ploua cam o jumatate de ora (pentru a se curata acoperisul si jgheaburile de praf si namol) apoi umplem vasul cu apa
(recomandam ca apa de ploaie sa fie tinuta intr-un vas mai mare de plastic, atat pentru limpezire cat si pentru imbatranire).
Pe cat posibil apa de ploaie va fi tinuta la intuneric. In acvariul pregatit pentru reproducere (pregatirea consta in montarea
unei plase protectoare din plastic, in genul celor folosite la laditele de citrice, intinsa pe o rama din sarma de alama sau inox,
ca sa nu rugineasca, rama avand si niste picioruse de 15-20 mm. Acest lucru este necesar pentru a indeparta plasa de fundul
acvariului, interzicand accesul pestilor la icre), amestecam cele doua tipuri de apa, cea de la robinet si cea de ploaie, care au
fost bine filtrate in prealabil si le mai aerisim circa 24 de ore. Apoi seara, introducem femela. Dimineata introducem masculul.
La inceput femela, adaptata la acvariu, va curta masculul, apoi dupa o perioada de aclimatizare a masculului, incepe si acesta
jocul nuptial. Se alearga unul pe celalalt pana se retrag in tufa de plante cu frunze fine unde lipindu-se in zona abdominala si
inclinandu-se usor catre inafara (formand un V), femela expulzeaza 15-20 de icre pe care masculul le fecundeaza imediat.
Pestii fac apoi o mica pauza, dupa care reiau depunerea. Aceste reprize pot dura cateva ore, timp in care sunt expulzate 400-
500 de icre. In timpul depunerii masculul isi estompeaza culorile. Dupa depunere perechea se scoate din acvariu.
Temperatura de depunere este de 25° C, iar cea de intretinere 22-24° C. Dupa 24-30 de ore icrele eclozeaza, larvele
atarnand de perete, geam.. etc. Este bine ca in aceasta perioada acvariul cu icrele sa fie ferit de lumina directa si prea
puternica. Dupa 5-6 zile de la depunere, alevinii inoata liber si va trebui sa-i hranim. Se poate incepe direct cu nauplii de
Artemia salina, sau daca nu, putem sa le dam microviermi sau galbenus de ou fiert tare. Recomandam ouale de gaini de la
tara, pentru ca in cazul neconsumarii in totalitate mucegaiesc mai greu. Oul se va da strecurat prin nylon fin sau ciorap de
dama, in cantitati foarte mici, dar hranirea se va face des.
Este bine ca perechilor care au depus sa li se formeze un ciclu regulat de depunere. Astfel dupa ce au depus, ii lasam
impreuna 28-30 de zile si-i punem din nou la depus. Dupa 2-3 astfel de cicluri, pestii s-au obisnuit si introdusi in acvariul de
reproducere, vor depune chiar in ziua respectiva. Neajunsul este ca trebuie respectat ciclul cu foarte multa atentie. Daca nu
punem o pereche la depus in mod regulat, atunci pestii devin agitati. Se poate intampla ca din cauze obiectibe sa nu punem
perechea 2-3 luni la depus. Atunci se poate intampla ca icrele (care sunt produse in mod continuu de femela) sa se
aglomereze in zona genitala formand un dop. Asa putem pierde multe femele apte pentru reproducere. Pregatirea acvariului
de reproducere este la fel pentru toate speciile de Barbus. Ei au nevoie de o apa relativ moale (4-6° dGH), un pH = 6,5-7 si
temperatura specifica speciei.
Brachydanio Albolineatus
Specia este raspandita in estul Indiei, Sumatra, unde traieste in ape curgatoare. Este un peste suplu, cu corpul alungit,
aplatizat pe flancuri, avand in partea superioara a botului 2 perechi de mustati, cea de jos fiind mai lunga. Anala este alungita
incepand din acelasi loc din care incepe si dorsala. Coada este usor decupata. Ajunge pana la 5 cm. Culoarea corpului este
albastru spre violet, spatele este albastru-gri inchis, cu cativa solzi argintii stralucitori. Abdomenul este albastru-argintiu
deschis. Are o dunga longitudinala rosu inchis spre portocaliu, cu tiv albastru-verde, care incepe de la mijlocul corpului
terminandu-se la baza cozii. Anala, spre corp este rosie-portocalie iar partea din exterior este verzuie cu nuante rosiatice.
Femela este mai modest colorata ca masculul.
Traiesc in stoluri, fiind un peste vioi, de aceea are nevoie de acvarii mari, bine plantate in partea din spate, cu loc liber
pentru inot in fata. Temperatura optima este de 22-24° C, iarna putand suporta chiar si 18-20° C. Mananca orice, hrana vie,
uscata sau sub forma de fulgi. Pentru reproducere au nevoie de bazine de circa 10-15 l, care sa fie asezate in asa natura
incat la rasaritul soarelui, o raza de soare sa cada in acvariul de reproducere. Duritatea si pH-ul nu au importanta, insa apa
trebuie sa fie proaspata. Pregatirea acvariului se face astfel: dupa ce a fost bine spalat, se pune o plasa cu ochiuri mici (din
plastic si cu firul din plastic mai gros) intinsa pe o rama din sarma de alama sau inox. Nu trebuie sa ramana spatii intre rama
si interiorul acvariului (este bine ca rama sa intre fix in interior), apoi se fixeaza cateva grupuri de plante cu frunze fine ca:
Nittela sau Myriophyllum. Acvariul se umple cu o apa veche de cel putin 3 zile, timp in care a fost bine aerisita si filtrata.
Seara se introduc pestii in grup. Cele mai bune rezultate au fost obtinute introducand 4 femele si 6 masculi. Dimineata incepe
jocul nuptial, pestii retragandu-se in tufisurile de plante, timp in care femelele expulzeaza icrele care sunt imediat fecundate.
In total se pot obtine circa 500-600 de icre, din care dupa 24-30 de ore vor iesi larvele. Acestea stau atarnate de plante sau
geam inca 3-4 zile, dupa care incep sa inoate liber. Acum este momantul sa-i hranim cu infuzori sau cu galbenus de ou fiert
tare. Daca folosim ou, atunci acesta trebuie sa fie dat in cantitati mici pentru a nu altera apa. Se introduce in acvariu un filtru
mic, cu debit scazut de aer, pentru ca larvele sunt sensibile la curentii puternici de apa. Dimorfismul sexual este evident: in
timp ce masculul este mai suplu, femela, mai ales in perioada depunerii icrelor este mai voluminoasa.
Brachydanio Rerio
Specia este raspandita in estul Indiei. In acvaristica este cunoscut si sub numele de "zebra". Corpul este suplu, mediu
aplatizat pe flancuri, gura fiind plasata in partea de sus a botului, acest lucru aratandu-ne ca este un peste de suprafata sau
de apa medie. Are 2 perechi de mustati. Femela este mai mare ca masculul ajungand la o lungime de 4,5 cm. Masculul este
mai suplu iar femela are zona abdominala mai umflata.
La mascul, fondul este auriu, iar la femela este galbui-alb, pe flancuri avand 4 dungi longitudinale albastre, care se intind
pe tot corpul si pe coada. Si pe anala apar aceste dungi. Pe opercule are pete albastre neclare spre maroniu oliv. Abdomenul
este alb, in timp ce dorsala este galben-oliv, cu tiv albastru, iar aripioarele neperechi sunt incolore.
Este foarte usor de reprodus. Reproducerea ca la Brachydanio albolineatus.

Brachydanio Frankei
Aceasta specie nu exista in natura, se pare ca este o mutatie a speciei Brachydanio rerio. In acest sens pledeaza si faptul
ca hibrizii rezultati nu sunt sterili ca in alte cazuri, ei imperechindu-se cu Brachydanio rerio. I se mai spune si "leopard". La
corp seamana foarte bine cu specia din care provin, masculii find mai supli, iar femelele au zona abdominala marita.
Corpul are fondul auriu, pe acest fond fiind raspandite pete mici, rotunde sau ovale, de culoare inchisa. Aripioarele sunt
incolore. Anala si codala sunt si ele stropite cu puncte, femela fiind mai deschisa la culoare ca masculul. Reproducerea este la
fel ca la specia Brachydanio albolineatus.
Carassius Auratus Auratus
Dintre pestii de acvariu sunt poate cei mai cunoscuti si mai longevivi, putand ajunge pana la aproximativ 18 ani si pana
la 30-35 cm. Se poate ca "pestele auriu" pe care-l cunoastem noi sa provina din specia europeana Carassius carassius sau
din specia asiatica Carassius auratus. Denumirea provine din greaca veche. Se inrudeste cu crapul, deosebindu-se de acesta
prin faptul ca nu are mustati. Specia Carassius auratus provine din specia Carassius auratus gibelio, diferentele aparand la
solzi, inotatoare si colorit. Carassius auratus este primul peste adus in Europa acum circa 300 de ani, dar era crescut de
chinezi de circa 1000 de ani. Prin selectii ulterioare s-au obtinut in China si Japonia diverse forme si varietati, atat ca forma
cat si ca, colorit. A fost introdus in Anglia in 1691, apoi s-a raspandit in Portugalia si de aici in toata Europa.
Existand o marie varietate de carasi aurii vom descrie pestele tipic. Acesta seamana foarte mult cu crapii, dar este mai
putin aplatizat pe flancuri si au solzii foarte mari. Forma de baza "gibelio" este raspandita in Eurasia. Se tin in acvarii
spatioase bine aerisite si filtrate. In acvariu nu vom pune multe plante. Pentru formele voalate vom amenaja acvarii mai
inalte pentru a valorifica frumusetea cozii. Temperatura trebuie sa fie intre 15-18° C, pentru ca la temperaturi mai mari
stratul protector de pe corp se "dizolva", apa capatand un aspect cetos, iar pestele va avea de suferit daca va scadea
temperatura (mucusul fiind un strat de protectie contra temperaturilor scazute). Doar pentru varietatile de selectie
temperatura poate fi 20-22° C.
Sa vorbim acum despre reproducerea carasilor. In primul rand trebuie sa ne asiguram ca avem cel putin o pereche
matura sexual, daca nu o femela si 2-3 masculi. Carasii ating maturitatea sexuala dupa un an, dar pentru asta trebuie sa le
asiguram un acvariu de cel putin 200 l (pentru 4 carasi maturi), o hrana din belsug si foarte variata, o filtrare buna si
eficienta precum si o temperatura de 18-20° C. Pentru reproducere avem 2 modele pe care sa le urmarim: depunerea libera
si "mulgerea" reproducatorilor.
Pentru a practica metoda depunerii libere avem nevoie de un acvariu mai mare de 100 l, cu plasa de proatectie cu
ochiuri mai mari, cateva tufe de plante (se poate si fara), un filtru si o piatra de aer de la un vibrator. Inaltimea coloanei de
apa sa fie de 30-40 cm. Plasa de protectie trebuie sa fie situata la 25-30 mm de fundul acvariuluipentru ca altfel pestii, mari
mancatori de icre, o imping cu botul ajungand la icrele de pe fund. Icrele de caras sunt lipicioase. Seara se introduce
perechea in acvariul de reproducere care trebuie sa fie umplut cu apa proaspata, tinuta cateva zile la aerisit si filtrat.
Temperatura optima este de 20-22° C. Depunerea s-ar putea sa nu inceapa intr-o zi sau doua de aceea vom proceda astfel:
pregatim acvariul de reproducere lasand reproducatorii in acvariul comun. Dimineata, foarte devreme, ne uitam in acvariu si
daca pestii dau semne ca vor sa depuna (unul sau doi masculi se tin dupa femela, alergand-o), atunci ii mutam pe toti in
acvariul pregatit pentru depunere. Ii putem lasa linistiti cateva ore, pentru ca depunerea dureaza 4-6 ore. Cand pestii s-au
linistit ii scoatem si-i introducem din nou in acvariul comun. S-ar putea ca apa sa aiba un aspect tulbure (paclos), care nu
trebuie sa ne sperie pentru ca acest lucru se datoreaza faptului sa sunt prea multi lapti. Dupa circa 24 de ore apa se va
limpezi singura. Dupa 30-36 de ore icrele eclozeaza, iar larvele stau atarnate inca 3-4 zile de plante sau geamuri. Cand incep
sa inoate liber ii vom hrani cu nauplii de Artemia salina sau daca nu avem, cu galbenus de ou fiert tare sau cu microviermi.
Bine hraniti, puii cresc repede. Atentie! Daca hrana nu este din belsug, atunci puii vor creste diferentiat, si cai mari ii pot
manca pe cei mici. De regula, mai mancaciosi sunt puii care sunt mai apropiati de formele salbatice: astfel puii de "cometa"
vor inota mai repede ca puii "voal" si vor fi primii la mancare. Daca totusi se intampla acest lucru, atunci va trebui sa-i triem
de mai multe ori pana cand nu va mai fi nici un pericol de a fi mancati. Dupa 2-3 saptamani, selectia o putem face mai
repede cu ajutorul unor castroane de plastic, pe fundul carora vom da gauri de 2-4-6-8-10 mm (se intelege ca intr-un
castron vom da gauri numai de 2 mm, in altul de 6 mm.. etc). Puii sortati vor fi pusi in acvarii diferite, in functie de
dimensiuni.
Metoda de "mulgere" a reproducatorilor poate fi practicata dupa ce avem putina indemanare. Se va aplica doar in
momentul cand pestii au inceput deja agitatia in acvariul comun. Are avantajul ca pentru depunere putem folosi un acvariu de
10-15 l, sau chiar un simplu castron. Astfel daca avem mai multe femele si mai multi masculi, ii vom testa pentru a vedea
care sunt femelele si care sunt masculii. Vom lua fiecare peste in mana si in apa il vom strange usor in regiunea anusului.
Daca ies icre este femela si o vom pune separat, iar daca iese un "fum alb" atunci este mascul. Pestii din care nu iese nimic,
sau nu sunt gata de depunere, sau nu sunt maturi sexual si ii vom pune inapoi in acvariul comun. Acum avand reproducatorii
separati pe sexe, putem incepe operatiunea de "mulgere". Intr-un acvariu pregatit in prealabil, de 10-15 l, cu inaltimea de
maxim 10 cm, cu un difuzor de aer de la un vibrator. Apa trebuie sa fie mai veche, 2-3 zile si la o temperatura de 20-22° C,
dar daca temperatura in acvariul comun este mai ridicata, atunci si temperatura apei din bazinul de reproducere trebuie sa fie
la fel. Apoi luam in fiecare mana cate un peste de sex diferit: sa spunem ca in mana stanga tinem femela, iar in mana
dreapta tinem masculul. Cu corpul in apa (ambii), cu degetul mare masam usor abdomenul pestilor, concomitent cu ambele
maini, dinspre cap spre anus. Vor iesi atat icre cat si lapti, fecundarea facandu-se imediat. Repetam aceste masaje pana nu
mai ies nici icre nici lapti. Punem pestii "mulsi" separat si incepem cu o alta pereche sau daca nu mai avem femele, vom
"mulge" ceilalti masculi. "Mulgerea" se va face usor, cu grija, pentru a nu sparge vezica inotatoare a pestilor. Dupa
terminarea operatiunii, pestii se vor introduce in acvariul comun si vor fi hraniti. De regula pestii incep depunerea in jurul orei
4-5 dinimeata, deci daca vrem sa practicam aceasta metoda, trebuie sa fim matinali. Apa din acvariul de reproducere va avea
un aspect cetos datorita laptilor in exces. Dupa 10-15 minute, vom rasturna toata apa din acvariul de reproducere (sa nu ne
temem pentru ca icrele fiind lipicioase nu cad) si umplem bazinul cu ajutorul unui furtun subtire si cu apa limpede la aceeasi
temperatura. Apoi punem bazinul sus in raft si asteptam. In rest totul este ca la metoda depunerii libere. Dupa cateva zile de
hranire, vom putea muta puii intr-un acvariu mai mare. Astfel se pot obtine cateva mii de icre la o singura depunere. Cu cat
pestii sunt mai varstnici, cu atat numarul icrelor poate fi mai mare.


“Animal Hobby”.
urmariti detalii...

catre forum...

Familia Anabantidae
Familia Cichlidae
Familia Characidae
Familia Cyprinidae
Familia Poeciliidae
Este o familie mare, care cuprinde cca 430 specii, care, dupa modul lor de supravietuire pot fi impartite in doua grupe
mari:
- specii normale (asa cum ii stim noi), care traiesc mai multi ani;
- specii anuale (sezoniere) care, un sezon (cel ploios) traiesc ca pesti, apoi pana la urmatorul sezon ploios
supravietuiesc sub forma de icre sau embrioni, in namol. Ciclurile anuale (ploios-secetos) se repeta de doua ori pe an. Pestii
maturi mor datorita secarii apelor si in interval de circa 6 luni trebuie sa treaca prin toate fazele (icra - adult) si sa depuna
icre, apoi ciclul repetandu-se. In acvariu unde nu exista aceste succesiuni, pestii pot trai mai mult. In literatura de specialitate
acesti pesti sunt numiti pesti "Killi". In strainatate sunt asociatii speciale pentru amatorii de acesti pesti, care pe baza unei
cotizatii primesc informatii, reviste si chiar icre prin posta.
Cele mai importante genuri ale acestei "catalogari" (specii normale) sunt: Aphanius, Aphyosemion, Aplocheilus,
Epiplatys, Rivulus.
Icrele au o dezvoltare continua, fara pauze, puii iesind in functie de temperatura apei si de specie, in 2-4 saptamani.
Genurile care fac parte dintre "pestii sezonieri" sunt: Cynolebias, Pterolebias si Roloffia.
Dezvoltarea icrelor la acesti pesti reprezinta o adaptare la conditiile in care apele seaca ciclic. Icrele raman in diverse
stadii de dezvoltare timp de luni, aceste pauze fiind denumite "pauze de dezvoltare".
Specii Cyprinodontidae
Aphyosemion Australe
Aphyosemion Gardneri
Aplocheilus Lineatus
Epiplatys Dageti
Aphyosemion Australe
In acvaristica este cunoscut sub denumirea de "Cap Lopez", fiind raspandit din Congo (Brazaville) pana in Gabon, unde
traieste in apele cu continut de turba de langa coasta.
Corpul il are foarte lung, aripioarele sunt ascutite si zimtate, cu anala incepand inaintea locului de unde incepe dorsala,
fiind mai lata ca aceasta, iar la mascul, marginile superioare si inferioare sunt prelungite. Pot ajunge pana la 4,5-6 cm.
Coloritul difera in functie de sex (dimorfism sexual). Astfel masculul are culoarea de fond un maro-galben pana la maro-
portocaliu. Operculele si zona inconjuratoare sunt albastrui verde pana la verde deschis. Flancurile, dorsala, coada sunt patate
cu rosu intens. Coada are zona centrala de un albastru inchis, marginita in partea inferioara si superioara cu o dunga rosie, iar
pe exterior are o dunga maro. Vârfurile prelungite sunt albe. Anala este maroniu-portocalie, cu un tiv rosu lat si cu un colt
alb. Femela este maro-deschis, stropita cu puncte rosii.
In acvariu este recomandat sa se tina numai o singura pereche. Apa pentru reproducere trebuie sa aiba o duritate 2-
4°dGH, usor acida, cu un pH = 6-6,5 si imbogatita cu extract de turba. Temperatura optima este de 20-28 °C. Pesntru a
obtine rezultate bune la reproducere trebuie sa hranim adultii cu larve negre de tantari, enchitrei. In natura s-a observat si o
reproducere ca a pestilor sezonieri.
http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate5.html#cyprinodontidae[5/30/2010 9:17:49 AM]

Aphyosemion Gardneri
Pestele este raspandit in Nigeria si vertul Camerunului., Corpul este alungit, rotund in partea din fata, aplatizat pe
flancuri in partea din spate, dorsala incepe in spatele analei, fiind si mai mica ca aceasta. Marginea din spate a cozii este
putin convexa iar colturile cozii au vârfurile prelungite. Pot ajunge pana la 4,5-6 cm. Si la aceasta specie coloritul difera in
functie de sex. Astfel, masculul are flancurile si zonele de la baza aripioarelor de un verde metalizat, pe care apare un numar
variabil de puncte rosii, care pot forma dungi longitudinale sau transversale. Traind pe o suprafata vasta apar varietati locale,
in ceea ce priveste coloritul:
- toate aripioarele, in afara pectoralelor, au un tiv lat galben auriu despartit de baza verde printr-o dunga longitudinala
rosie.
- aripioarele, cu exceptia pectoralelor la masculii tineri, au un tiv galben citron, iar vârstnicii au un tiv albastru-alb, anala
nu are dunga logitudinala rosie si pe fondul verde al corpului apare un rand, simplu sau dublu, de puncte rosii foarte vizibile.
Femelele au flancurile si partea de la baza aripioarelor stropite cu maro, iar partea inferioara a corpului este portocalie
pana la roz. Sunt pesti care depun atat ca speciile sezoniere cat si ca cele nesezoniere, depunând atat pe plante cat si in
namol. In comert exista si o varietate coloristica din vestul Nigeriei, tratata de Clausen si numita Aphysemion nigerianum.
Aplocheilus Lineatus
Corpul este lung si robust, botul lat, dorsala este plasata deasupra partii din spate a analei, coltul din spate al analei, la
mascul este prelungit si ascutit, iar la femela este rotunjit. A doua radie a abdominalelor, la femela este prelungita pana in
punctul de unde incepe anala, in timp ce la mascul depaseste cu mult acest punct. La mascul radiile centrale ale cozii le
depasesc pe celelalte. Pot ajunge la 8-10 cm.
Si din punct de vedere al coloritului, masculul se deosebeste de femela: astfel partea superioara este oliv-maro,
abdomenul inclusiv pectoralele si abdominalele sunt galbene, flancurile maro-roscat, stropit cu puncte verzi-aurii, care
formeaza rânduri longitudinale. In zona pectoralelor si zona inferioara a flancurilor are puncte rosii stralucitoare. Pe peduncul
are 6-8 dungi transversale, inguste, inchise la culoare, care cu cat pestele este mai avansat in varsta devin din ce in ce mai
vizibile. Irisul este verde. Aripioarele impare au un tiv lat, rosu inchis, in parte au radiile rosu inchis iar baza aripioarelor este
patata cu rosu. Femela are fondul ceva mai inchis ca la mascul. Pe flancuri are 6-10 dungi transversale, negru inchis, din care
prima este in spatele pectoralelor, iar dorsala are la baza o pata inchisa la culoare. Sunt raspanditi in Sri Lanka, si in statele
Madras si Malabar din India.
Trebuiesc tinuti in acvarii bine plantate cu o inaltime a apei de maximum 20-25 cm. Acvariul trebuie acoperit cu un
geam, pentru ca sar afara. Sunt pesti de suprafata, de unde-si culeg hrana: insecte, larve, crustacei. Temperatura optima
este de 22-26°C. Apa trebuie sa fie moale, filtrata prin turba. In timpul depunerii, masculul inconjoara femela, icrele fiind
depuse pe radacinile plantelor plutitoare. Dupa depunere, pestii nu se mai intereseaza de icre. Depunerea dureaza mult, intre
1-3 saptamani. Icrele eclozeaza dupa 12-14 zile, de aceea, dupa 2-3 zile de depunere, suportul cu icre se muta intr-un alt
acvariu pregatit. Se introduce apoi o piatra de vibrator cu o usoara aerisire. Puii sunt foarte lenesi, de aceea mancarea
trebuie sa le-o aducem chiar in dreptul gurii (infuzori, nauplii de Artemia). Cresc foarte repede si foarte diferentiati, de aceea
trebuiesc selectati mereu. Este un peste rapitor, sensibil la lumina puternica si directa. Se va tine intr-un acvariu numai cu
pesti mai mari ca el.
Epiplatys Dageti
Specie raspandita in Liberia pana in Ghana si Coasta de Fildes. Corpul este foarte lung, cu fruntea si ceafa tesite, in
spate este aplatizat pe flancuri, gura lata si plasata in partea superioara a botului. Dorsala rotunjita incepe foarte in spate,
langa coada, la mascul anala este ascutita, iar la femela este rotunjita. Este o varietate Epiplatys dageti monroviae studiata
de Daget-Arnoult, denumita anterior Epiplatys chaperi, care are marginea inferioara din spate a cozii cu varful prelungit.
Poate ajunge pana la 5 cm.
Coloritul masculului este urmatorul: flancurile sunt aurii pana la verde: avand un model in forma de plasa, rosu, cu 5
dungi transversale inchise la culoare, prima fiind in spatele pectoralelor, urmatoarele sunt pe peduncul si chiar pe anala.
Aripioarele impare sunt verzui, stropite cu o culoare inchisa si tivite cu negru. Masculul subspeciei monroviae este colorat intr-
un albastru metalizat, avand sub opercule o pata portocalie-rosie. Femelele nu au sclipirea metalizata, in rest seamana cu
masculul, aparand in plus niste dungi transversale sau pete oblice. Sunt pesti de suprafata, care au tendinta de a sarii din
acvariu, de aceea acesta va trebui acoperit. Apa trebuie sa aiba o duritate mica pana la medie, usor acida, filtrata prin turba.
Mananca in principal hrana vie, mai ales larve negre de tântar. Acvariul trebuie sa fie bine plantat, cu plante plutitoare si
radacini stufoase. Temperatura optima trebuie sa fie de 20-26°C. Depun icre pe plante cu frunze fine sau pe radacinile
plantelor plutitoare. Suportii cu icre se vor muta zilnic in alt acvariu, deoarece perioada de depunere dureaza 2-3 saptamani.
Puii ies dupa 8-18 zile, in functie de temperatura apei si vor fi hraniti cu rotiferi si nauplii. Cresc foarte diferit si vor trebui
selectionati tot timpul.


“Animal Hobby”.
urmariti detalii...

catre forum...

Familia Anabantidae
Familia Cichlidae
Familia Characidae
Familia Cyprinidae
Familia Poeciliidae
Familia Poeciliidae
Initial, reprezentantii acestei familii traiau doar in America, dar datorita faptului ca sunt mari consumatori de larve de
tantari au fost aclimatizati in diverse tari pentru a ajuta la starpirea tantarilor anofeli. Au fost aclimatizate si la noi speciile de
Gambusia affinis si Heterandria formosa. Sunt pesti de suprafata care populeaza balti sau ape lent curgatoare, hranindu-se cu
insecte, larve de tantari si cu adaos de hrana vegetala. Diferentele apar la felul reproducerii, masculii si femelele
nedeosebindu-se numai prin marime dar si dupa aspectul aripioarelor anale si caudale. La toate speciile acestor pesti vivipari
(nasc pui vii), la mascul anala s-a transformat in gonopodiu (aparat reproducator), astfel a 3-a, a 4-a si a 5-a radie a
aripioarei sunt prelungite intr-un tub prin care vor fi evacuati spermatozoizii in aparatul genital al femelei. Aceasta
transformare are loc in timpul maturizarii sexuale. Puii nu au gonopodiu si in timpul acestei transformari, toata anala cu zona
genitala, anusul si abdominalele se deplaseaza in fata pana in zona abdominala sau pectorala. Printr-o musculatura
specializata, gonopodiul poate fi miscat intr-un arc de circa 220°. Spermatozoizii sunt tinuti sub forma unor pachete cu
ajutorul unei membrane speciale. In timpul actului sexual, masculul plaseaza varful gonopodiului in zona genitala a femelei
introducand un pachet de spermatozoizi inauntru. Intr-un timp s-a crezut ca eliminarea spermatozoizilor are loc in apa, in
zona aparatului genital al femelei, dar in urma cercetarilor s-a stabilit ca fecundarea este interna nu externa. Substanta
speciala din care este formata membrana se dizolva, spermatozoizii ramanand liberi si patrunzand in ovarele femelei,
fecundand icrele, in interiorul femelei, in timp ce o parte din ei sunt pastrati intr-o cuta adanca de pe peretele cailor uterine,
permitand fecundarea altor icre fara o noua imperechere. De aceea o femela poate naste de 5-7 ori fara o alta fecundare.
Icrele au sacul vitelin foarte mare, iar embrionii se dezvolta in interiorul peliculei icrei pe baza rezervelor din sacul vitelin. La
speciile cu icre care au sacul vitelin foarte mic (Heterandria formosa) embrionii primesc substantele hranitoare de la femela.
Femela gestanta se recunoaste dupa pata mare, situata in fata analei, numita pata genitala. Exista o specie, Poecilia formosa,
la care nu apar decat femele, masculii fiind complet necunoscuti, toti pestii fiind femele. Acestea sunt fecundate de masculi
din alte specii, spermatozoizii ajungand la icre, fecundandu-le, dar trasaturile ereditare nu se amesteca, spermatozoizii straini
mor in icra (dupa fecundare) dar patrunderea lor stimuleaza dezvoltarea icrelor (sterba). Puiul nou nascut este destul de
mare, complet dezvoltat, imediat dupa nastere el inoata liber si se poate hrani singur. Dupa nastere, primul lor gest este sa
ajunga la suprafata pentru a-si umple vezica inotatoare cu aer atmosferic. Perioadele de gestatie dureaza intre 4-6
saptamani, in functie de specie, nasterea putand fi stimulata prin adaugarea de apa proaspata. Duritatea apei nu prea are
importanta, pH-ul usor bazic. Atragem atentia ca intr-o apa moale, usor acida aceste specii sunt sensibile la boli. Intr-un
acvariu cu mai multi masculi, acestia se ierarhizeaza, cel mai puternic devenind masculul dominant. In apa va trebui sa
punem sare, in functie de specie, intre o lingurita pana la o linguta in 10 l apa. Unele specii au nevoie de hrana vegetala ca:
spanac si salata oparita si taiate marunt sau tablete speciale cu hrana vegetala.
Specii Poeciliidae
Poecilia Reticulata
Poecilia Sphenops
Poecilia Velifera
Xiphophorus Helleri
Xiphophorus Maculata
Poecilia Reticulata
Este vestitul "guppy", cel mai popular peste din acvaristica. Deja in biotopul natural are o multitudine de varietati, atat
ca forma cat si colorit. In acvariu, in urma numeroaselor incrucisari si selectionari avem si mai multe. Pentru "guppy", exista
standarde internationale, pentru ca se organizeaza multe concursuri. La mascul, corpul este alungit, in timp ce la femela este
http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate6.html#poeciliidae[5/30/2010 9:18:43 AM]

mai compact, doar pedunculul este ceva mai aplatizat pe flancuri. Daca ar fi sa descriem coloristic un mascul de "guppy", ne-
ar fi foarte greu. Tipic, are pete mari, inchise la culoare, atat pe corp cat si pe aripioare, la care marginile (contururile)
stralucesc. Femela are un colorit mai sters, galbui spre verde galben, imediat inaintea analei observam pata genitala.
Marginea solzilor este inchisa la culoare, dand impresia ca sunt inveliti intr-o retea, de unde si numele de "reticulata".
Aria lor de raspandire este foarte larga, aceasta fiind in America de Sud, la nord de Amazon, precum si in insulele Trinidad
si Barbados. Temperatura optima este de 22-24° C. Mananca atat hrana vie cat si uscata. Nasc dupa circa 4 saptamani cate
20-100 de pui.
Poecilia Sphenops
Este un peste foarte cunoscut, in limbajul usual fiind denumit "moli", "molly". Este raspandit in America Centrala, din
Mexic pana in Columbia, unde traieste atat in apa dulce cat si in apa salmastra. De aceea, in apa acvariului se va adauga o
lingura de sare la fiecare 10 l de apa, fara acest adaos pestii fiind foarte sensibili la boli, mai ales la "tremuraturi", boala care
se manifesta prin tremuraturi ale pestelui in jurul unei axe verticale ce trece prin mijlocul corpului.
Masculul are corpul suplu, alungit, in timp ce femela are corpul mai puternic si mai bondoc. Are 8-11 radii pe dorsala.
Coada este convexa. Pot ajunge pana la 8 cm masculii, iar femelele pana la 12 cm. In general spatele este maro-oliv, cu
flancurile argintii. Pe flancuri are 4-6 randuri longitudinale formate din mici puncte portocalii sau maro. Apar si dungi
transversale negre, vizibile. Dorsala este patata cu negru, avand un tiv galben, baza cozii este un albastru ultramarin, mai
sus fiind galbena portocalie cu un tiv negru, putand pare si alte varietati coloristice, dintre cele mai cunoscute fiind varietatea
"black molly". In afara varietatii cu coada normala au aparut si varietati cu coada "lira". Temperatura optima este 24-28° C.
Poecilia Velifera
Este o specie foarte asemanatoare cu Poecilia latipinna, raspandita in peninsula Yucatan (Mexic) unde traieste atat in ape
dulci cat si in ape salmastre. Si aceasta specie are nevoie de un adaos de o lingura de sare de bucatarie la fiecare 4 l de apa.
Dorsala masculului este foarte mare. Masculul ajunge pana la 15 cm, in timp ce femela este mai mare, dar in acvarii raman
mici.
Flancurile masculului sunt verde-albastre sau oliv, cu multe pete mici verzi argintii pana la albastru deschis, intre aceste
pete au linii longitudinale verzi albastre sau de culoarea cuprului, care se intind pana la radacina cozii. In zona aripioarelor
abdominale are 3-4 dungi transversale, scurte, inchise la culoare. Zona de sub opercule si abdominala este albastruie sau
portocalie. Pe dorsala si coada are mici pete sidefii, cu tivul dorsalei portocaliu-maro sau negru. Femela are flancurile verzui
albastrui cu mici pete inchise la culoare. Aripioarele sunt incolore sau pot avea model inchis la culoare. Si aceasta specie are
multe variatii coloristice, printre care amintim pe cele patate sau negre cu dorsala tivita cu maro-rosu sau portocaliu.
Prezinta, foarte rar, si forme albinotice. Se recomanda acoperirea acvariului cu geam pentru ca au tendinta de a sari afara.
Xiphophorus Helleri
Este raspandit in America Centrala, din Guatemala pana in sudul Mexicului. Forma originara este de culoare verde, asa
numitul "Xipho verde", dar in urma selectiilor repetate au aparut mai multe varietati coloristice: xipho rosu cu coada neagra,
xipho rosu cu ochii rosii, xipho albinos, simpson xipho - cu aripa dorsala alungita, tuxeto - cu o banda neagra ce se intinde de
la baza pedunculului caudal pana la marginea operculului (poate fi rosu sau verde), xipho negru - provenit din tuxeto, la care
banda laterala neagra este foarte mult latita acoperind in intregime flancurile corpului si afara aripioarelor, care raman
transparente, berliner - cu puncte negre dispuse neregulat pe fondul rosu al corpului, xipho voal - la care aripioarele perechi
si neperechi sunt mult alungite.
Ca dimensiuni, femela ajunge la 12 cm, masculul fiind mai mic. Dimorfismul sexual este evident, masculul avand
inotatoarea anala modificata intr-un organ copulator, numit gonopodiu, la varietatile voalate gonopodiul creste foarte mult,
devenind, din aceasta cauza inoperant. Dimorfismul se mai manifesta si prin existenta la mascul a unei prelungiri in forma de
spada a radiilor de la baza inotatoarei caudale, popular fiind numit si "pestele cu spada". Trebuie subliniat un aspect
interesant legat de dimorfismul sexual si de raportul dintre sexe. Este vorba de reversibilitatea sexelor si de disproportia intre
sexe la depunere. La un moment dat o femela bine dezvoltata isi modifica conformatia corpului, ii apare spada si gonopodiul,
transformandu-se in mascul. Acest fenomen este observat si la alte specii vivipare (Xiphophorus maculata). Datorita unor
factori externi (pH etc) au loc modificari fiziologice care transforma femela in mascul, fenomenul fiind reversivil, un astfel de
mascul fals se poate transforma inapoi la femela, putand naste din nou pui.
In natura traieste in ape mai mult lent curgatoare, cu o duritate medie de 10-15° dGH. Aceste rauri trec peste soluri
care pot fi mai mult sau mai putin acide si se varsa in mare, unde sunt categoric mai alcaline. Deci pestii au preferinte pentru
apa neutra, usor alcalina. Prefera un bazin cu multe plante si cu o apa obisnuita (de la robinet) bine oxigenata si filtrata. Fiind
un peste cu un metabolism ridicat prefera bazine mai mari (50-80 l). Sunt pesti activi si relativ pasnici, putand trai in acvarii
comune, dar mananca puii mai mici de 1 cm. Masculii sunt agresivi, in acvariu realizandu-se o ierarhie a masculilor, cel mai
mare si mai puternic devenind masculul dominant, care are primul acces la hrana si imperechere. Mananca atat hrana vie cat
si uscata. Cu cat hrana are in compozitie material vegetal cu un continut sporit de carotenoizi, cu atat culoarea rosie este mai
intensa.
Inmultirea este foarte usoara, femela cu 3-4 zile inainte de data estimata a nasterii se va separa intr-un acvariu cu
multe plante, cu o apa bine filtrata si aerisita. In aceasta perioada femela va fi hranita cu hrana vie, variata. Se va tine cont
ca dupa o hranire unilaterala cu tubifex, femela se va ingrasa si va naste un numar redus de pui, iar din acestia multi vor fi

neviabili. Dupa 2-3 nasteri, femela poate naste intre 100-250 de pui. Dupa nastere femela se va scoate pentru a nu manca
puii.
La varietatea "berliner" se poate observa o concentrare a pigmentului negru (melanina) in partea posterioara a corpului.
In situatia in care petele metalice se extind foarte mult, jumatatea posterioara a corpului devenind neagra, acesta fiind un
semn de degenerescenta. Caracterul este ereditar cu atat mai mult cu cat incrucisam pesti inruditi intre ei. Deci in cazul in
care continuam apare o maladie genetice, "melanosarcom" sau cancerul pigmentului negru care se manifesta prin distrugerea
dorsalei si codalei, atacand si pedunculul caudal. Ca exemplu, incrucisand un mascul "berliner" cu o femela albinos putem
obtine urmatoarele varietati de pui: berliner - care au involuat si care au prezentat fenomenul melanosarcomic, rosii cu ochii
rosii - dar cu multe pete albe (in locul celor negre), albinosi - care s-au dezvoltat normal. Se poate intampla ca dorsala si
caudala sa lipseasca chiar de la nastere. Deci vom cauta sa evitam incrucisarea intre pesti foarte inruditi intre ei (pentru a
evita consangvinizarea) sau incrucisarea intre pesti ajunsi la capatul selectiei artificiale.
Xiphophorus Maculata
In acvaristica sunt cunoscuti sub numele de "platy". Biotopul lor natural este in Mexic si Guatemala. Corpul este relativ
alungit cu spatele si abdomenul la fel de alungite, dar pot aparea si forme cu spatele mai inalt si corpul mai bondoc. Dorsala
are 9-10 radii, fiind relativ mica, dar au aparut si forme "voal" cu dorsala mult prelungita. Lungimea la care ajunge este de 4
cm pentru mascul si 6 cm pentru femela. Chiar si in natura apar foarte multe forme coloristice, iar in acvaristica, in urma
selectiei au aparut si mai multe.
La forma de baza, ceafa si zona spatelui sunt oliv inchis, pe flancuri este albastrui, cu dungi transversale inchise la
culoare, dar destul de estompate, zona de sub opercule si abdomenul sunt albe, cu aripioare incolore. Pe radacina cozii pot
apare pete negre de diferite modele, maro rosii, albastre. Ca varietati coloristice au aparut: platy auriu, rosu, wagteil = corpul
rosu cu aripioarele si coada neagra, precum si tuxeto - au solzii negri si luciosi pe un fond rosu sau verde. In S.U.A. Gordon a
obtinut o varietate "inima sangeranda" care are beregata sau zona pectorala de un rosu sangeriu, iar restul corpului este alb.
Temperatura optima este de 20-25° C. Nasc pui vii, pana la 100 de bucati in functie de marimile femelei (mai ales dimineata
devreme).

“Animal Hobby”.
urmariti detalii...

catre forum...

Familia Anabantidae
Familia Cichlidae
Familia Characidae
Familia Cyprinidae
Familia Poeciliidae
Familia Welse
In general, la noi se considera ca aceasta familie impropriu denumita "Sanitari" este formata din pesti inferiori, cu
pretentii de apa si hrana reduse. Majoritatea acvaristilor, necunoscatori, au falsa impresie ca acesti pesti se hranesc cu
resturile alimentare ramase de la ceilalti. Aceasta este o impresie falsa, necesitatile lor alimentare fiind cel putin la nivelul
celorlalti pesti, daca nu superioare. Este adevarat ca ei sunt folositi ca pesti complementari, pe langa altii care sunt mai
colorati, mai mobili si mai cunoscuti. Aceasta reputatie, ca mananca resturi, vine de la faptul ca fiind pesti de fund, avand
gura plasata in partea de jos a botului, nu pot manca decat de pe fund. Daca mai mananca si din masa apei (zona de mijloc)
o fac foarte rar si foarte neindemanatic. Se stie ca pot trai intr-un acvariu neaerisit si nefiltrat, deoarece au un aparat
respirator auxiliar de tip abdominal. Intreaga familie este sensibila la concentratiile chimice din apa. Astfel ei vor fi afectati in
cazul folosirii cuprului pentru combaterea hidrei sau a peroxidului contra algelor albastre. Concentratii care pentru alti pesti nu
sunt periculoase, pentru ei pot fi mortale. In general sunt pesti nou introdusi in acvaristica, la unele specii reproducerea in
captivitate, daca s-a reusit, este de data recenta dupa anii 1975-1980 (ex. Dianema longibarbis, Ancistrus etc.). Toate
familiile de somni au multe specii cu obiceiuri deosebite. Intr-un acvariu comun, este bine sa fie reprezentate toate categoriile
de pesti: de suprafata, de apa medie si de fund. Din aceasta ultima categorie fac parte si familiile de somni.
Sunt raspanditi, cu exceptia polilor, pe tot globul. In general sunt pesti de apa dulce, desi unele specii traiesc in mare.
Sunt cam 2000 de specii, in America de Sud traiesc cam 1200, printre care si familiile de somni acoperite cu placi osoase.
Prefera fundul apei de unde isi procura hrana, cautand-o cu ajutorul mustatilor. Sunt total nepretentiosi la calitatea apei, in
biotopul natural traind in fluvii, rauri, parauri si ochiuri de apa fara oxigen. Unele specii, in sezonul secetos se ingroapa in
namol asteptand sezonul ploios. De aceea, la amenajarea acvariului trebuie sa tinem cont de toate aceste conditii care, chiar
daca nu mai sunt valabile, pestii au nevoie de ele. Astfel vom crea in acvarii locuri pentru ascunzis, pesteri, radacini si mai
ales locuri de repaus pentru noapte (mici platforme mai aproape de suprafata apei). Marea majoritate sunt pesti nocturni,
trebuind sa tinem cont de acest lucru, mai ales cand ii hranim (ex. familia Loricariidae). Alte familii au ciudatenii in ceea ce
priveste pozitia de inot cu abdomenul in sus (Synodontis) sau atunci cand se ascund.
Ca infatisare, majoritatea au corpul alungit, dar altii sunt mai indesati. Au corpul aplatizat pe flancuri, de multe ori
primul segment al corpului este cilindric si cu capul tesit in partea de sus (Siluridae, Ictaluridae). Pestii care traiesc pe fund au
spatele puternic curbat, pe punctul cel mai de sus avand dorsala. Abdomenul este plat. Corpul poate fi acoperit cu placi
osoase sau sa nu fie acoperit nici macar cu solzi. Pot avea capul si zona pectorala acoperite cu placi si restul corpului fara
nimic. Placile osoase se pot imbina sau suprapune (ca tiglele). Pielea somnilor fara placi este acoperita cu mucus. In acest
caz, in piele se afla organele electrice cu ajutorur carora isi captureaza prada (Malopterurus). Gura este mare si de multe ori
oblica. Familia Loricaridae, care traieste in ape repezi, pe langa buze au mustati dese (ca niste smocuri), cu ajutorul carora
indeparteaza algele care-i stau in cale. O caracteristica a somnilor o constituie mustatile care sunt prelungiri ale pielii cu
foarte multe papile gustative. Numarul si lungimea acestora difera de la specie la specie. In mod normal au 4 perechi de
mustati, iar la unele specii lungimea lor poate sa depaseasca lungimea corpului (cele de pe maxilarul superior). La altii
(Corydoras, Callychthys), mustatile au doar cativa centimetri. Mustatile le tin departe unele de altele, rigide, servind la
gasirea hranei si la orientarea in spatiu, deoarece au vazul foarte slab dezvoltat. Nu-si folosesc mustatile pentru atragerea
prazii. La somnii care traiesc pe fundul apei, ochii sunt situati in partea de sus a capului si sunt acoperiti cu un strat de piele
pentru a fi protejati de rani. Aripioarele sunt folosite pentru inost, dar nu sunt excesiv de dezvoltate. De regula primele radii
ale dorsalei si pectoralelor sunt osoase formand niste tepi ososi ce pot fi folositi si pentru sprijin. Tepii de pe dorsala sunt in
legatura cu niste glande veninoase, intepaturile fiind foarte dureroase si greu vindecabile. La unele specii intre dorsala si anala
apare o aripioara adipoasa care poate fi o prelungire a pielii, uneori intarita de un spin (la somnii cu corpul acoperit de placi
osoase). Acest spin poate fi mare sau poate lipsi cu totul. La alti somni, dorsala poate lipsi, dorsala poate lipsi fiind inlocuita
de aceasta aripioara adipoasa. Se mai poate ca aripioarele dorsala, adipoasa si anala sa formeze o singura aripioara ce
acopera intreaga parte din spate a pestelui, incepand imediat in spatele capului si terminandu-se in locul unde ar trebui sa
inceapa anala.
Aripioarele perechi sunt situate pe lateralul corpului pentru a putea fi folosite si la sprijinirea corpului cand stau pe fundul
http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate7.html#welse[5/30/2010 9:19:36 AM]

apei. Unii somni au aparate respiratorii suplimentare, ca niste saci (plamani) care pornesc din vezica inotatoare puternic
vascularizata si legata de branhii, altii au o parte a intestinului vascularizata, indeplinind acelasi rol. Aerul atmosferic este
inspirat atunci cand pestele ajuns la suprafata apei, scoate putin botul afara si elimina dioxidul de carbon. Din punct de
vedere al coloritului si desenului, familiile de somni nu sunt asa de spectaculoase. Culorile sunt stinse, iar la speciile care nu
au corpul acoperit cu placi osoase, abdomenul este deschis la culoare sau este patat. Pe flancuri apar tonalitati colosistice
metalizate sau catifelate, culoarea de baza fiind albastrui verzuie, de culoarea bronzului, maro sau chiar negru, pe acest fond
aparand dungi longitudinale si transversale, desene neregulate in culori inchise. Sunt specii care scoase din mediul lor natural
capata culori tipatoare.
In general dimorfismul sexual nu este evident dupa culoare. Din punct de vedere al hranei, au pretentii diferite.
Mananca orice, hrana vie sau uscata dar in bucati mici. Se hranesc pe fundul apei, dar si din masa apei. Somnii care inoata
liber (Kryptopterus, Physailia, Eutropiellus) mananca numai din masa apei si numai hrana vie. Speciile care mananca de pe
fundul apei sunt omnivore, mancand tubifex, larve de tantari rosii, rame, dar si hrana uscata sau congelata. Moricariidele
mananca alge moi, folosindu-se de dintii lor, dispusi in siruri, de pe buze. Ele au nevoie de acvarii bine luminate si cu multa
vegetatie. Mai mananca si frunze de salata sau spanac oparite, fulgi de ovaz.
Despre reproducere in general se stiu putine lucruri, pentru ca la foarte multe specii aceasta are loc noaptea. Multe
specii nu s-au reprodus in captivitate si acest lucru din doua motive: sau sunt prea mari, sau nu s-a insistat destul, specia
nefiind interesanta pentru acvaristi.
Specii Welse
Ancistrus Cirrhosus
Ancistrus Dolichopterus
Corydoras Paleatus
Hoplosternum Thoracatum
Ancistrus Cirrhosus
Face parte din familia Loricariidae. Este bine sa fie tinut in perechi sau tot cu pesti nocturni. La hranire au neaparat
nevoie de hrana vegetala, dar accepta si hrana vie sau sub forma de tablete. Hrana vie, daphniile, se vor da congelate.
Apa trebuie sa fie normala, iluminarea normala dar cu multe plante plutitoare la suprafata, temperatura optima e de 23
°C. Sunt pesti de fund. Biotopul natural este in estul si nord-estul zonei tropicale a Americii de Sud, in Guiana, Trinidad,
cursul Amazonului si Rio Paraguai.
Au partea din fata a corpului aplatizata, operculele sunt mobile si acoperite cu tepi. Pe varful botului au ramificatii
(coarne) care se pot bifurca, dorsala este inalta, prima radie este intarita, pe aripioarele pectorale are tepi foarte puternici.
Aripioara adipoasa are si ea un spin foarte puternic. Coada are radii intarite in partea de sus si de jos. Intre radii coada este
oblica. Atinge 14 cm lungime. Coloritul este oliv maro-inchis, pana la negru, pe abdomen este gri-verzui pana la maroniu-
verde. Pe aripioare are randuri de pete inchise la culoare iar la inceputul dorsalei are o pata neagra mare.
Ancistrus Dolichopterus
Se va tine pe cat posibil in perechi, in primul rand au nevoie de hrana vegetala si apoi de hrana vie. Accepta hrana
vegetala sub forma de tablete speciale pentru "mancatorii de verzituri". Accepta o apa normala, o lumina normala cu zone
umbroase, asigurate de plante plutitoare gen Ceratopteris. Temperatura optima este de 23 °C. Este un peste preponderent
de fund, facand parte tot din familia Loricariidae. Este frecvent in Amazon si Guyana, ajungand la maximum 13 cm.
Culoarea de fond este gri-maro pana la verzui-maro (la tineret) in timp ce la maturi culoarea de baza poate fi un negru-
albastrui. Pe corp are pete inchise la culoare, aripioarele sunt albastrui spre negru. Pe dorsala si coada au pete mici de un alb
murdar, cu marginea aripioarelor mai deschisa. Tineretul are corpul si aripioarele albastre cu pete albe.
Dimorfismul sexual este evident prin faptul ca la mascul, coarnele sunt puternic dezvoltate si bifurcate, in timp ce la
femela acestea sunt subtiri si nebifurcate. Puii vor fi crescuti circa 2 saptamani numai cu hrana vegetala si abia dupa acest
termen se va administra si hrana animala ca nauplii de Artemia salina, omorati, sau daca nu, sub geamul de fund al acvariului
cu pui se va monta un bec mic (de lanterna) pentru ca nauplii de Artemia sa se adune pe fund si sa fie usor gasiti de pui.
Depun icre in pesteri inghise (grote). S-au obtinut bune rezultate in vase de ceramica bruta, nesmaltuita, pentru ca
icrele adera mai bine la aceasta suprafata. Icrele sunt bine pazite de mascul timp de 5-6 zile. Puii de Ancistrus au sacul
vitelin foarte mare. Daca temperatura apei este prea mare, atunci ecloziunea va fi mai rapida si vom avea pierderi mari. La
fel se vor petrece lucrurile si in cazul unei ape lipsite de oxigen. Cand sacul vitelin s-a resorbit complet, puii incep sa se
hraneasca intens, masculul isi conduce puii precum Ciclidele. In momentul depunerii masculul capata un colorit alb intens,
avand niste pete deschise la culoare pe cap. Capul este colorat in rosu, ca un fes, in timp ce coloritul femelei ramane
neschimbat.
Corydoras Paleatus
A fost introdus in acvaristica inca din anul 1876. Prima reproducere in acvariu a fost facuta in 1878 de Carbonnier.
Arealul sau este sud-estul Braziliei de la La Plata pana in Argentina, unde traieste in ape care curg lent.
Masculul are o lungime de 5 cm si o aripioara dorsala mai inalta si mai ascutita ca femela. In alta ordine de idei corpul
masculului este mai suplu decat cel al femelei, mai ales in perioada depunerii icrelor. Femela este mai robusta si mai mare
putand ajunge pana la 7 cm. Coloritul este gri-verde pana la gri-maro, spre abdomen este ocru. Pe acest fond are pete si
puncte inchise, neregulate, care pot fi albastru verde-violet (in functie de lumina), aripioarele galbui cu randuri de pete mici
inchise la culoare.
Este un peste pasnic si nepretentios in ceea ce priveste calitatea apei, putand fi foarte bine crescut intr-un acvariu
comun. Mananca orice: hrana vie sau uscata dar numai cazuta pe fundul bazinului. Prefera tubifexul, enchitreii, daphnia vie.
Deoarece isi procura hrana scurmand nisipul, acesta va avea o granulatie mai fina si fara muchii ascutite. Daca nu se
respecta acest lucru vor avea de suferit mustatile pestelui, care vor fi ranite si pot cadea. In urma ranilor, bacteriile care

exista in acvariu vor ataca rana proaspat deschisa. Ca remediu se va folosi un sistem de filtrare mai eficient (mai ales daca
hranim pestii din abundenta si bacteriile care au rolul de filtru biologic nu vor reusi sa anihileze materiile in descompunere) si
se va schimba substratul cu unul de o granulatie mai fina. Daca mustatile nu sunt afectate prea puternic ele se vor reface.
Suporta o gama larga de temperaturi intre 18-28 °C. Frey mentioneaza chiar faptul ca este bine (pentru reproducere) ca
pestii sa fie tinuti afara, pana in perioada cand incepe inghetul. Temperatura optima este de 23 °C.
Pentru reproducere este necesar sa avem 2-3 masculi la o femela. Daca pestii nu vor sa depuna, atunci pentru o
perioada de 2-3 saptamani li se vor inrautati conditiile, hrana mai putina, apa neschimbata o perioada mai lunga, o
temperatura mai scazuta si sexele vor trebui separate. Dupa trecerea acestei perioade, pestii se vor reuni, vom schimba apa
din ce in ce mai des cu apa proaspata, se va ridica temperatura la circa 18-20 °C si pestii vor fi hraniti cu hrana vie din
belsug. Acvariul pentru reproducere poate fi fara substrat pe fund, doar 2-3 tufe de plante plutitoare (Ceratopteris). Un filtru
cu 2-3 bule de aer este suficient. Capacitatea acvariului de reproducere se recomanda sa nu depaseasta 40 l. Apa trebuie sa
fie proaspata si sa aiba o temperatura de 18-20 °C. Cel mai bine depun icre in grupuri de 2-3 femele si 4-6 masculi. Primul
semn ca va incepe reproducerea este ca femelele cu abdomenul plin de icre incep sa se plimbe in jos si in sus pe langa
geamuri. Cand femelele fac o pauza pe fundul acvariului, masculii cu mustatile si pectoralele incep sa mangaie femelele.
Femela va reincepe frecarea geamurilor cu o frecventa din ce in ce mai mare. Unele locuri vor fi frecate cu mai multe
insistenta, aici vor fi depuse icrele. Din acest moment, masculul cel mai puternic devine si cel mai activ si se aseaza in fata
femelei. Daca femela este gata sa depuna icrele, atunci ea va atinge cu mustatile abdomenul masculului, acesta reactionand
prin strangerea mustatilor femelei intre pectoralele sale. Raman putin timp in aceasta pozitie apoi femela incearca sa se
elibereze. Se pare ca acesta este momentul eliberarii spermatozoizilor. In acest moment pozitia corpului masculului este un
"S". Spermatozoizii eliminati in apa sunt dirijati spre buzunarul cu icre al femelei prin miscari ale aripioarelor si operculelor.
Dupa ce o femela scapa din stramtoarea masculului, se da inapoi si se apropie de locul ales pentru a lipi icrele. Masculul
urmareste in continuare femela, acest ritual repetandu-se pana la eliminarea tuturor icrelor, care pot fi in numar de 150-200.
Dupa depunere, pestii stau nemiscati pe fundul apei si vor trebui scosi.
In functie de temperatura apei, icrele eclozeaza in 6-14 zile. La o zi dupa eclozare puii incep sa manance. In primele 2-3
zile este bine sa-i hranim cu microviermi, pentru ca se aduna pe fundul acvariului, apoi cu nauplii de Artemia. Este bine in
acest caz sa punem un bec mic pe fundul acvariului (in exterior) pentru ca nauplii sa se adune la lumina, puii gasindu-i usor.
Dupa 5-6 zile este bine ca pe langa hrana vie sa se alimenteze si cu hrana vegetala foarte bine maruntita. Puii cresc usor si
relativ repede. Este necesar sa incepem schimbarea regulata a apei.
Acest peste prezinta si o forma albinotica. Corpul este complet lipsit de pigment, iar ochii ii sunt rosii. Se pot imperechea
si intre ei, dar in cazul in care perechile sunt numai albe, puii vor fi toti albi.
Hoplosternum Thoracatum
A fost introdus in comertul acvaristic in anul 1911. Este un peste originar din nordul Americii de Sud, Trinidad si
Martinica. Denumirea locala este de "atipa". Desi in Romania a fost introdus si reprodus dupa 1980 el a cunoscut un succes
deosebit, in ciuda taliei mari, de aproape 15 cm.
Placile de pe corp se imbina cu cele de pe spate. Corpul este puternic, are 2 perechi de mustati pe maxilarul superior,
coada este usor concava, aripioara adipoasa are un spin de sprijin. Lungimea maxima este de 20 cm. Culoarea de baza este
un gri maro, cu spatele mai inchis, abdomenul alb (cu exceptia perioadei de reproducere). Pe corp are pete negre-maro mare
la mijlocul flancurilor pot forma o dunga. Aripioarele sunt gri galben cu puncte negre. Pe coada are o dunga transversala
inchisa la culoare.
La varsta de 6 luni apare dimorfismul sexual, care este evident. Astfel masculul are aripioarele pectorale mai lungi decat
femela, in timp ce femela are diamentrul corpului mai mare. In mod normal abdomenul pestilor este alburiu, dar in perioada
de reproducere, abdomenul masculului este acoperit cu pete de culoare inchisa. Pestii isi incep activitatea sexuala dupa varsta
de un an.
Nu este un peste pretentios la conditiile de mediu. Se multumeste cu o temperatura de 18 °C, nu este pretentios la
calitatea apei si mananca orice de pe fundul bazinului. In general are nevoie de acvarii mari, de cel putin 120 l, bine plantate
si cu multe ascunzatori.
Este o specie care construieste un cuib de spuma la suprafata apei, sub un suport mai tare, care poate fi o frunza mai
mare, un geam sau o bucata de polistiren expandat. Ruda Zukal spune ca a obtinut cele mai mari succese atunci cand pe
fundul acestui suport a pus o foaie de material plastic negru. Din clipa in care incepe constructia cuibului masculul devine
foarte violent, atacand chiar si atunci cand il hranim. Constructia cuibului poate dura 2 zile, chiar si 1-2 saptamani. Pentru
stimularea construirii cuibului se recomanda introducerea in acvariu, pe fund, a unor frunze de stejar uscate. In mod normal,
pentru reproducere pestii se tin in perechi sau chiar 2-3 femele la un mascul. Acesta va depune icre cu toate femelele dupa o
scurta pauza. Acvariul poate avea substrat, sau nu, poate fi plantat sau nu.
Actul depunerii icrelor incepe ezitant, datorita faptului ca femela este destul de sperioasa. Cand femela este gata de
depunere, masculul o asteapta sub cuib, ca aceasta sa-l apuce cu gura de regiunea anala. Cand face acest lucru, masculul o
blocheaza cu aripioarele pectorale, in acest timp eliberand spermatozoizii. Femela, care si-a facut din aripioarele ventrale si
corp un buzunar (punga) si unde are in acel moment icrele, se intoarce cu abdomenul in sus spre cuibul de spuma si lipeste
icrele de suport.
Aceste lucruri se pot petrece in mod normal, dar de multe ori pestii nu vor sa depuna. Atunci, pentru a-i stimula, le vom
inrautati conditiile. Timp de cateva saptamani le vom da mai putina hrana si nu le vom face schimbul de apa normal. Dupa
acest interval de timp, vom trece la schimbari dese de apa, le vom scadea temperatura (pentru a determina masculul sa
construiasca cuibul) si ii vom hrani mai consistent. Desi nu sunt pesti foarte pretentiosi, depunand usor, puii crescand repede,
se poate intampla sa avem si insuccese. Astfel, depuneri intregi se pot albi, icrele depuse, dupa 2-3 zile se transforma intr-o
gelatina, acest lucru datorandu-se unei valori mari a pH-ului (valori alcaline). Apa pregatita pentru eclozarea icrelor va trebui
sa fie usor acida sau normala (pH = 6,5-7). Se mai poate intampla de asemenea ca acvariul in care avem puii sa nu fie
acoperit cu un geam si sa existe o diferenta mare de temperatura intre apa din acvariu si aerul din camera. In acest caz
apare racirea puilor datorita faptului ca acestia au respiratie stomacala. Daca tinem cont de toate acestea, puii cresc usor si
foarte repede.


noile achizitii in materie de acvaristica din magazinul Animal
Hobby.
urmariti detalii...

catre forum...

Melci de acvariu - Mircea Oprea - Acvaristica Practica - Pesti Exotici
Pomacea Bridgesi
Helisoma Nigricans
Melanoides Tuberculata
Gaetice Depressus
Sesarma Bidens
Introducere
Familia melcilor de acvariu sau Ampullariidae cuprinde melci obisnuiti de apa dulce din multe zone tropicale ale lumii,
dintre care unele specii si-au facut loc in comertul acvariofil, devenind astfel animale de casa foarte populare. La succesul lor
in aceasta privinta contribuie in mare masura aspectul lor atractiv si dimensiunea relativ mare (5-10 cm/2-6 inch, in functie
de specie). Totusi, in ciuda popularitatii lor, exista inca multe conceptii gresite despre acesti asa-zisi melci misteriosi. De
exemplu, majoritatea cartilor populare de acvariu numesc acesti melci Ampullaria Gigas sau Ampullaria Cuprina, dar in
literatura de specialitate aceste denumiri sunt de ani de zile gresite si invechite. Din punct de vedere istoric, aceste probleme
legate de denumiri sunt usor de inteles deoarece multe lucrari ale autorilor din secolele 17 si 18 care au descris acesti melci
sunt necunoscute in literatura acvariofila.
Sub nomenclatura general acceptata familia melcilor de acvariu (Ampullariidae) se imparte in cateva genuri. Asolene,
Felipponea, Marisa si Pomacea sunt genurile Lumii Noi (America de Sud, America Centrala, Indiile de Vest si sudul Statelor
Unite), in timp ce genurile Afropomus, Lanistes si Saulea se gasesc in Africa. Genul Pila este nativ atat in Africa cat si in Asia.
In privinta separarii sexelor la melcii de acvariu exista de asemenea unele conceptii gresite. Contrar gandirii comune, nu
toti melcii sunt hermafroditi, melcii de acvariu fiind un exemplu in aceasta privinta, printre multi altii. Aceasta informatie este
importanta pentru cei care vor sa inmulteasca acesti melci sau sa previna reproducerea lor. Din pacate, determinarea sexului
doar pe baza aspectului fizic este dificila la majoritatea speciilor de melci, in afara cazului in care se imperecheaza sau daca
femela depune oua. Melcii de acvariu sunt prezenti intr-o gama larga de ecosisteme de la mlastini, rigole si iazuri pana la
lacuri si rauri.
Majoritatea speciilor prefera apele linistite celor repezi si doar cateva specii s-au adaptat raurilor cu curent puternic.
Combinatia plamani/branhii la melcii de acvariu reflecta adaptarea lor la habitate cu ape sarace in oxigen. Acesta este adesea
cazul mlastinilor si apelor superficiale. Fara plaman, melcii ar depinde complet de branhii, ceea ce le-ar reduce abilitatea de a
supravietui. Un alt avantaj al respirarii aerului in combinatie cu un opercul este capacitatea de a supravietui perioadelor de
seceta care apar adesea in aceste habitate in timpul sezonului uscat. In aceste cazuri melcii se ingroapa singuri in substrat si
hiberneaza cu cochilia bine inchisa.
Cand imprejurarile le permit, melcii sunt activi in timpul anilor fara seceta si frig si nu hiberneaza. Pe langa protectia
impotriva secetei, operculul protejeaza melcii si impotriva predatorilor.
Multe specii, mai ales cele din genul sud-american Pomacea, au o alta particularitate anatomica remarcabila: un sifon
respirator. Acest organ, format de un pliu al cavitatii la stanga gatului nu prea este vizibil daca nu este folosit. Din cand in
cand melcul are nevoie sa-si improspateze aerul din plaman, si atunci muschii acestui pliu se contracta, iar pliul se transforma
intr-o structura flexibila tubulara (sifonul), care permite melcului sa respire aer cand este scufundat. Daca stau scufundati,
melcii de acvariu au un mare avantaj pentru ca sunt foarte vulnerabili la pasarile mancatoare de oua.
O alta caracteristica, chiar mai remarcabila a melcilor de acvariu o reprezinta oule aeriene. La timpul potrivit, femela
paraseste apa pentru a depozita oule pe un tufis de vegetatie care iese din apa, pe un trunchi, o stanca sau orice alt obiect
dur. Acest comportament, pe cat se stie, exista numai la familia melcilor de acvariu. Totusi, nu toti melcii de acvariu isi depun
oule afara din apa, melcii din genul Asolene, Felipponea, Lanistes, Marisa si posibil Afropomus si Saulea depunandu-si-le in
apa in mase gelatinoase de oua, pe vegetatia acvatica, pietre sau alte obiecte.
Melcii de acvariu pot fi tinuti intr-un bazin de pesti standard, dar din cauza apetitului mare pentru plante al celor mai
multe specii de melci, acestia nu reprezinta o alegere buna pentru toti acvariofilii. Totusi, asa cum s-a mai spus, Pomacea
http://www.mopestiexotici.ro/nevertebrate.html[5/30/2010 9:20:10 AM]

bridgesi este o exceptie si moare de foame fara o cantitate adecvata de hrana, chiar daca este inconjurata de vegetatie
acvatica. Din nefericire, multi oameni, chiar si personalul magazinelor de profil, nu sunt constienti de aceste diferente si
considera toti melcii daunatori vegetatiei (o alta idee gresita). Melcii de acvariu pot convietui cu majoritatea pestilor fara
probleme, dar speciile de melci mancatori de pesti ar trebui evitate. De asemenea, multi pesti incearca sa le ciupeasca
tentaculele, dar aceasta nu este o problema pentru ca melcii se adapteaza rapid si isi tin tentaculele sub cochilie. In general
se recomanda un volum de 10 litri de apa pentru fiecare melc de marime medie. De asemenea, este necesara acoperirea
bazinului pentru a evita escapadele nocturne. Nu ati fi primii care-si gasesc melcii pe covor. Mai este necesara lasarea unui
spatiu de cativa cm intre apa si capac pentru a asigura melcilor aer proaspat. Chiar daca au branhii si plaman, ei se vor ineca
fara aer. In cazul in care se doreste reproducerea melcilor, este necesar un spatiu de aproximativ 10 cm pentru ca altfel
melcii vor avea dificultati in depozitarea oualelor deasupra apei.
Melcii de acvariu nu sunt pretentiosi in aceasta privinta, ei vor supravietui unor conditii aspre mai bine decat majoritatea
pestilor. Luati aceleasi precautii ca si in cazul pestilor pentru a mentine calitatea apei la un nivel acceptabil (filtrare,
schimbarea regulata a apei etc.). Totusi, deoarece melcii au nevoie de calciu pentru a-si construi casutele, ei au nevoie de
ape neutre spre dure (pH 7 sau peste) si este important sa se tina cont de acest lucru. Daca apa este moale (calciu scazut),
concentratia de calciu poate fi crescuta adaugand praf de marmura, piatra de var, cochilii sau preparate vandute in
magazinele de profil in acest scop.
Melcii de acvariu nu sunt deloc pretentiosi in ceea ce priveste hrana, ei mananca aproape orice pot rupe in bucati si care
poate fi introdus in gura. Legume precum castraveti, spanac, morcovi si salata, hrana pe baza de peste, pesti morti, alti melci
si oule lor, alge, creveti sunt mancate fara nici un fel de probleme.
Asa cum s-a mai mentionat, Pomacea bridgesi nu mananca vegetatie decat daca este foarte fina sau moarta si poate fi
hranita mai bine cu hrana de pesti sub forma de pelete sau cu legume gatite sau spanac din conserva. Atentie cu aceste
alimente, pentru a nu polua apa.
Cantitatea de hrana data melcilor ar trebui adaptata nevoilor lor. In practica, aceasta inseamna sa nu se dea mai mult
decat pot sa manance inainte ca hrana sa se deprecieze in apa. Teama de supraalimentare nu este necesara, dar ar fi o idee
buna sa se restranga catitatea de hrana in bazinele mai mici pentru a evita o productie excesiva de reziduuri. Deoarece melcii
de acvariu au cantitati mari de microorganisme in intestine care ii ajuta la digestia hranei, apa se poate incetosa pe masura ce
aceste microorganisme sunt eliberate in apa. Acesta lucru nu este daunator in mod direct si poate fi chiar un lucru bun ca
sursa de hrana pentru pesti. O filtrare buna si limitarea cantitatii de hrana pot reduce acest fenomen.
Melcii de acvriu sunt animale tropicale, deci temperatura apei ar trebui sa ramana intre 18-28 °C. Activitatea melcilor
de acvariu creste odata cu temperatura si sunt aproape inactivi la 18 °C, in timp ce miscarile lor gratioase pot fi observate
incepand de la 24°C. Temperatura nu influenteaza numai activitatea, dar este si un factor important care determina viteza
ciclului de viata. La temperaturi inalte, ciclul vital (de la nastere la moarte) este redus de la 4 ani (la temperaturi joase) la
mai putin de un an, iar rata reproducerii creste odata cu temperatura.
Reproducerea cu succes a melcilor de acvariu depinde de multe lucruri. In primul rand, este nevoie de un mascul si de o
femela, si aceasta este prima problema care apare: cum stim daca-i avem pe amandoi? Din pacate, nu este usor sa vedem
diferenta fara exercitiu. Pentru a fi siguri, este cel mai bine sa tinem cativa melci impreuna pentru a creste sansele de avea
ambele sexe. Apoi, melcii ar trebui sa inceapa imperecherea si producerea de oua. Temperaturi inalte si un belsug de hrana
ar trebui sa declanseze acest proces. Tineti seama ca acesta poate dura ceva timp si deci este nevoie de rabdare.
Anotimpurile pot influenta si ele activitatea reproducatoare a melcilor.
Odata ce oule sunt pregatite, femela paraseste apa pe timpul noptii in cautarea unui loc adecvat depozitarii lor. In
acvariu, acest loc va fi pe pereti sau pe capac, in timp ce in iazuri poate fi orice obiect aproape de suprafata apei.
Ouale sunt depuse unul dupa altul si atasate intre ele intr-o reteea stransa. Ele sunt moi si au o culoare laptoasa la
depunere, dar se intaresc in cateva ore. Culoarea lor definitiva (alba, verde, rozalie spre portocaliu puternic, in functie de
specie) apare dupa o zi sau doua.
Ouale ar trebui sa ramana umede, dar nu ude si niciodata acoperite de apa, pentru ca puii de melc s-ar ineca. In
general, aceasta nu ar trebui sa fie o problema intr-un bazin cu capac.
Tineti minte ca nu toate speciile de melci de acvariu depun oua aeriene. Obisnuitul Gigant cu coarne (Marisa
cornuarietis), de exemplu, depune oua acvatice in retea gelatinoasa. Dupa 2 sau 4 saptamani (in functie de temperatura)
micutii melci sunt gata de eclozare. Reteaua gelatinoasa se inchide la culoare si in cele din urma puii isi fac drum afara
mancand materia si in cele din urma cad in apa. Pentru ca multi pesti mananca acesti melci micuti, este o idee buna
transferarea lor intr-un bazin separat. Este dificila prinderea melcilor mititei fara a-i deteriora, in schimb este destul de
usoara transferarea retelei de oua inainte de eclozare: umeziti ouale si suprafata de care sunt atasati si asteptati putin. Apoi
incercati sa miscati ouale pe suprafata pana cand se elibereaza si puneti-le pe un obiect plutitor in noul bazin.
O alta metoda este sa asteptati pana cand melcii sunt gata de eclozare si indepartati reteaua fara a mai conta daca se
destrama sau nu si puneti-o pe un obiect plutitor, sau chiar spalati melcutii de masa gelatinoasa tinandu-i in apa si
rostogolindu-i intre degete. Prin aceasta metoda se obtine un numar mare de pui sanatosi, daca este efectuata cu grija.
In timpul primelor zile dupa eclozare puii de melc se hranesc cu alge moi, reziduuri sau ramasite de hrana. Acestea sunt
intotdeauna prezente intr-un bazin stabil, dar pot lipsi dintr-un bazin nou, deci pregatiti bazinul pentru melci cu cel putin 2
saptamani inainte ca melcii sa eclozeze, sau hraniti-i cu hrana de pesti fina.
Dupa una sau doua saptamani, micii melci sunt capabili sa se hraneasca la fel ca parintii lor.
Pomacea Bridgesi
Melcul Pomacea Bridgesi sau melcul-mar din familia Ampullariidae, care provine din regiunea Bolivia, poate ajunge la
dimensiunea de 5 cm, traind intr-o temperatura de 18-28 °C, este erbivor, astfel incat poate distruge un acvariu bine
plantat, dar, spre norocul acvaristilor, cel mai adesea se hraneste cu alge, plante putrezite si in primul rand cu mancare
pentru pesti, dar pot fi si pesti morti. Melcul-mar este diferit de melcii care apar in mod nedorit in acvarii, din mai multe
puncte de vedere. El traieste in mediul sau natural doar in zone cu clima calda tot timpul anului, zone tropicale, deci nu poate
fi introdus din greseala in acvariu. Este mai putin prolific, astfel ca rar poate sa devina o problema inmultirea sa exagerata.
Efectele prezentei in acvariu a melcului-mar sunt pozitive nu numai in privinta aspectului placut pe care il are, ci si datorita
faptului ca acesta consuma resturile de hrana ce raman pestilor, pastrand curatenia acvariului.
Pentru reproducere este nevoie de doua exemplare mature de sexe diferite. Deoarece melcii isi vor depune ouale in afara
apei, este necesar sa se lase o zona de 10-15 cm deasupra nivelului apei. Ouale au un diametru variabil, in jur de 2-3 mm.
Uneori ouale de la suprafata se usuca, ceea ce compromite sansele de a mai obtine pui din ele. Ouale trebuie mentinute
umede, dar nu sub apa, deoarece puii s-ar ineca. Puii ies dupa 2-4 saptamani, iar dupa 2-4 luni ating un diametru de
aproximativ 2-3 cm, fiind gata sa se reproduca.

Helisoma Nigricans
Este o specie de melci care isi au originea in Brazilia. Are o forma aproape perfect circulara, iar diametrul abia atinge 1,8
cm. Are culoarea rosie-maro si este foarte sensibil la temperaturi sub 20 °C, cand de obicei moare. O specie foarte
asemanatoare, intalnita si in Europa este Planorbis corneus. Este absolut inofensiv, dar nu va trai la un pH mai mare de 7.
Melanoides Tuberculata
Este cel mai comun melc ce exista in acvariile noastre. Se gaseste din Egipt pana in India si are nevoie de o temperatura
peste 20 °C. Nu poate trai fara minerale deoarece are nevoie de sare pentru a-si construi cochilia. Se hraneste cu alge si
resturi de mancare, ceea ce-l face un excelent "sanitar" al acvariului. Este un melc nocturn, ziua stand ascuns in substratul
din acvariu. Niciodata nu ne putem da seama de adevarata populatie care exista la noi in acvariu decat daca stingem lumina
si o aprindem dupa 2-3 ore de intuneric. In scurt timp, populatia creste foarte mult si da impresia ca substratul se misca
datorita miscarilor lor. Acesta este un avantaj pentru plante pentru ca le aereaza radacinile. Singurul lor dezavantaj este ca
patrund peste tot, chiar si in filtru. cateodata se vad zeci de astfel de melci la suprafata apei, ceea ce este un semn de
proasta calitate a apei.

“Animal Hobby”.
urmariti detalii...

catre forum...

Plante exotice de acvariu - Mircea Oprea - Acvaristica Practica - Pesti Exotici
Alternanthera Reineckii
Anubias Nana
Aponogeton Crispus
Aponogeton Madagascariensis
Bacopa Amplexicaulis
Bacopa Caroliniana
Barclaya Longifolia
Bolbitis Heudelotii
Ceratopteris Cornuta
Ceratopteris Thalictroides
Cryptocoryne Balansae
Cryptocoryne Becketii
Cryptocoryne Blasii
Cryptocoryne Wendtii
Echinodorus Amazonicus
Echinodorus Cordifolius
Echinodorus Osiris
Echinodorus Parviflorus
Echinodorus Tenellus
Eleocharis Acicularis
Hydrocotyle Verticillata
Alternanthera Reineckii
In acvaristica a fost introdusa sub numele de Telanthera osiris. Planta este raspandita in zona tropicala a Americii de
Sud. Este o planta erbacee mica, care traieste in mlastini, avand doua forme: emersa (la care frunzele se intind la pamant),
submersa (la care frunzele cresc in sus). Frunzele sunt in cruce late, lanceolate pana la eliptice, care se ingusteaza in zona in
care ar trebui sa fie petiolul sau au un petiol foarte scurt. Au 4 cm lungime si 15 mm latime. Partea de sus a frunzei este
verde deschis pana la verde oliv, iar partea inferioara este verde deschis pana la roscat deschis. Aceasta planta are o
varietate Alternanthera reineckii "lilacina" care creste pana la o lungime de 6 cm si o latime de 20 mm. Partea superioara a
frunzei este verde oliv deschis sau verde roscat in care apar zone rosii, iar partea inferioara este de la rosu deschis pana la
rosu inchis. Pentru acvarii nu este inca o planta perfect adaptata avand nevoie de o perioada mai mare de adaptare si chiar si
atunci creste foarte incet.
Anubias Nana
Specia face parte din familia Araceae genul Anubias, fiind studiata de Engler in 1899. Este o planta de mlastina cu rizom.
Frunzele pornesc din rizom si au forma lanceolata de un verde inchis cu o suprafata lucioasa, ca si cum ar fi cerate. Creste
foarte lent, avand nevoie de foarte multa lumina, o apa limpede si o temperatura in jur de 25 °C. Planta se inmulteste prin
rizom. In acelasi timp, pe rizom pot exista 6-8 pui. Acestia nu se vor separa decat in momentul in care au radacini proprii.
Lungimea maxima este de 10 cm.
http://www.mopestiexotici.ro/plante.html[5/30/2010 9:22:05 AM]

Aponogeton Crispus
Este originara din Asia de Sud-Est, fiind o planta submersa cu rizom, care este sferic si ajunge pana la 3 cm in diametru.
Frunzele au dimensiuni variabile intre 15-60 cm lungime, puternic ondulate pe margini, avand o coloratie de la verde deschis
pana la maro ruginiu. Planta are in general o forma sferica. Face o singura floare de culoare alba. Temperatura optima este
de 20-30 °C. Lumina poate merge de la foarte puternica pana la penumbra, acest lucru avand drept urmare variatia
coloritului frunzelor. Substratul trebuie sa fie bogat in substante minerale, fiind format din nisip, argila si turba fiarta. La
incetinirea ritmului de crestere al plantei, rizomul se scoate din acvariu si se pune timp de 8 saptamani in alt acvariu la o
temperatura de circa 15 °C. Se inmulteste numai prin seminte, care au o forma eliptica, lungi de 5-6 mm cu un diametru de
circa 2 mm. Au 2 mustati, care in pozitie orizontala a semintei stau in sus apoi se indoaie si patrund in nisip formand
radacinile. Este bine ca in cazul obtinerii de seminte, cand acestea au cazut pe nisip, sa le plantam intr-un acvariu mai mic
(cu o coloana de apa pana in 30 cm).
Aponogeton Madagascariensis
Mai este cunoscuta si ca Aponogeton fenestralis, fiind una din plantele cele mai ciudate. Frunza nu este acoperita pe
toata suprafata ci are doar o retea de nervuri, lipsind tesutul frunzelor, de aici si denumirea de "fenestralis". Frunza seamana
cu o racheta de tenis de camp (nu ca forma). Planta este raspandita in Madagascar, unde o gasim in ape lent curgatoare, in
zone mai umbroase. Forma frunzei este ovala, lunguiata, cu o culoare verde inchis pana la verde roscat. Este o planta inca
neadaptata acvariului, de aceea nu rezista decat un an. Are nevoie de schimbari dese de apa. In acvariu este necesar sa
introducem pesti care consuma alge. Inmultirea se face prin taierea rizomului sau prin seminte.
Bacopa Amplexicaulis
Face parte din familia Scrophulariaceae. Este raspandita in sudul si centrul Americii de Nord, unde populeaza mlastinile,
zonele inundabile, aici crescand mai mult emers. Ca substrat se va folosi mai mult nisip si un adaos de argila. Daca
temperatura este prea mare (optima este 18-20 °C) planta degenereaza usor. Pe o tulpina carnoasa rigida, cresc frunze
ovoidale, de culoare verde deschis. Frunzele sunt destul de groase, carnoase. Prefera o apa mai moale si usor acida. Creste
foarte incet, avand nevoie de multa lumina. Poate rezista si la temperaturi in jur de 15 °C, fiind sensibila doar la
temperaturile ridicate. Daca este supus o perioada indelungata la unde de lumina rosie, planta va creste foarte mult in
lungime dar va avea frunze rare.
Bacopa Caroliniana
Este cunoscuta si sub numele de Obolaria caroliniana, Monniera amplexicaulis, Bacopa amplexicaulis. Apartine familiei
Scrophulariaceae. Originara din America Centrala, este o planta care creste destul de greu. Frunzele sunt ovale si opuse, de o
culoare verde deschis. Temperatura optima de crestere este de 18-26 °C. Are nevoie de multa lumina, iar daca aceasta nu
este asigurata, frunzele vor cadea (incepand de la baza) ramanand tulpina goala. Chiar daca este o planta care creste
complet sub apa, poate inflori daca ii sunt indeplinite conditiile necesare. Florile sunt albastre si au 4-5 petale (inmultirea prin
seminte este mult mai grea decat butasirea). In inaltime poate atinge 20-30 cm in functie de inaltimea acvariului, pH-ul
optim este de 6-6,5. Efectul decorativ este mult accentuat daca se planteaza in grupuri de mai multe exemplare, cu tulpinile
putin rarite. Se inmulteste foarte usor prin sectionarea tulpinii si plantarea varfului in substrat (butasire). (acelasi lucru este si
recomandata in cazul caderii frunzelor - se poate sectiona tulpina de la baza ultimelor perechi de frunze si replantarea partii
superioare a plantei). In unele cazuri, cand umiditatea aerului este foarte mare, poate creste si in exteriorul apei di acvariu.
Duritatea pe care o tolereaza cuprinde un interval destul de larg, 4-20 dH.

Barclaya Longifolia
Face parte din familia Nymphaeaceae, genul Barclaya, biotopul natural fiind Birmania, Tailanda si Vietnam, unde traieste
in ape putin adanci si limpezi, umbrite de maluri. Frunzele sunt lungi, cu un petiol destul de scurt, mai late la baza si care se
ingusteaza spre varf, cu partea superioara de un verde maroniu, pe partea inferioara roscate. Frunzele sunt delicate, avand
partea superioara lucioasa (ca data cu ceara). Nervurile frunzei sunt evidente, mai deschise la culoare decat restul frunzei.
Inmultirea se face prin butasi sau seminte. Au nevoie de bazine mari pentru ca pot atinge 30 cm lungime. Pe cat posibil in
acvariu nu vom tine melci. Au nevoie de un substrat hranitor din care nu va lipsi argila. Se vor planta in zone umbroase ale
acvariului, sau vom crea aceste zone prin plante plutitoare. Temperatura optima este de 20-28 °C, dar in nici un caz sub 20
°C. Apa nu trebuie sa fie prea dura.
Bolbitis Heudelotii
Face parte din familia Polypodiaceae, fiind o feriga de rau. Este o planta raspandita in zona tropicala din Africa. Specia a
fost denumita initial, de Fee, Gymnopteris heudelotti, dar in 1934 Alston a trecut-o ca facand parte din specia Bolbitis. Are un
rizom lung, aproape lemnos, pe care cresc frunze de-o parte si de alta. Lungimea rizomului este de 30 cm, avand numeroase
radacini. Totusi planta se va "ancora" pe un suport tare ca: radacina ornamentala sau o piatra. Rizomul se poate taia in mai
multe parti, rezultand mai multe plante. Are nevoie de o temperatura de 25 °C, de o apa curata si limpede, precum si de o
lumina puternica. Cand introducem planta in acvariu, aceasta are nevoie de o perioada destul de lunga de acomodare, apoi
creste foarte repede, crescandu-i o noua frunza la fiecare 4-5 zile. Prefera o apa cu duritate medie sau chiar dura (4-13 dH).
Are nevoie de un pH usor acid, 5-7.5. Injectarea de CO2 poate duce la marirea ritmului de crestere. De asemenea sunt
constatari de crestere mai rapida in cazurile in care se afla in "bataia" curentului de la pompa.
Ceratopteris Cornuta
Face parte din familia Ceratopteridaceae, fiind una dintre cele mai frecvente plante din acvariile noastre. Inca sunt
discutii daca este o specie de sine statatoare sau o forma plutitoare a speciei Ceratopteris thalictoides. Este raspandita peste
tot in zona tropicala. Frunzele sunt mari, carnoase, cu aspect buretos, dar foarte fragile. Marginea frunzelor este puternic
decupata. Au culoare verde deschis. Radacinile sunt puternice, foarte ramificate, in acvarii avand si rolul de a filtra apa (in
general plantele plutitoare au radacini puternice si cand scoase afara din apa toate depunerile de pe ele raman in apa, abia
atunci observam rolul lor de filtru). Planta este folosita de speciile de pesti care-si construiesc cuibul la suprafata apei. Are
nevoie de o apa nu prea dura, cu o temperatura de 22-30 °C si de multa lumina, dar fara prea mult soare. Poate creste
foarte mare, atingand 25-50 cm. Pe suprafata frunzelor mai batrane cresc noi plante care pot fi plantate in substrat sau
lasate sa pluteasca, conferind un loc de refugiu pentru pui si material organic pentru hrana infuzorilor.
Ceratopteris Thalictroides
Face parte din familia Ceratopteridaceae si este raspandita in zonele tropicale ale globului, unde populeaza mlastinile si
zonele inundabile, unde, in functie de situatie, poate avea frunze submerse sau emerse. Plantele submerse pot creste relativ
mari, pana la 30 cm. Pot fi crescute atat ca plante plutitoare cat si ca plantate in substrat. Datorita frunzelor mari, daca le
plantam in substrat vom avea grija sa le ancoram bine pentru a nu se smulge. Substratul va fi format din nisip cu o
granulatie mai mare amestecat cu argila. Se inmulteste prin lastari care cresc pe frunze. Temperatura apei va fi de 18-20 °C,
dar suporta si temperaturi de 24-30 °C. Apa va trebui sa fie moale, maximum pana la 10°dGH, iar acvariul bine iluminat.
Este mai frumoasa cand este folosita ca planta plutitoare decat plantata in nisip. Sub forma plutitoare este ideala ca suport
pentru construirea cuibului de bule la suprafata apei. Radacinile sale pot adapostii alevinii pestilor vivipari.

Cryptocoryne Balansae
Toate speciile de Cryptocoryne fac parte din familia Araceae. Este o planta raspandita in Tailanda si nordul Vietnamului.
Frunzele sunt foarte lungi, ajungand pana la 30 cm, relativ inguste 15-20 mm, puternic ondulate pe margini. Au o culoare
verde deschis, intensa. Cresc relativ repede, inmultindu-se prin stoloni. Pentru toate Cryptocorynele substratul va fi format
din nisip cu o granulatie mai mare, argila si putina turba. Grosimea substratului va fi de 8-15 cm. Se va evita schimbarea
intensitatii luminii. Sunt plante care iubesc lumina, dar filtrata de plante plutitoare. Plantele tinere se vor desprinde de pe
planta mama si se vor replanta doar atunci cand au radacini puternice. Apa va fi moale si usor acida (pH 6.5-7.5, 4-12 dH),
cu o temperatura de 24-27 °C. In cazul in care toate frunzele mor, rizomul nu se va scoate din substrat pentru ca dupa o
perioada de timp va creste o noua planta.
Cryptocoryne Becketii
Dintre Cryptocoryne este cea mai cunoscuta si mai veche la noi. Biotopul natural este in Sri Lanka. Are foarte multe
varietati care in general seamana putin una cu cealalta, ele putand fi recunoscute ca fiind din aceeasi specie doar dupa
inflorescenta. Are atat forme emerse cat si submerse. In continuare vom vorbi despre forma submersa care are frunzele
lunguiete, ascutite si foarte usor ondulate pe margini. Pe fata frunzele sunt verde maronii, iar pe partea din spate sunt
roscatepana la violet. Frunzele au 12 cm lungime si 3-4 cm latime. O alta forma are frunzele la fel de lungi, dar mai inguste,
de 2 cm avand o culoare verde oliv pe fata, iar pe spate sunt purpurii. Specia nu infloreste submers. Se inmulteste prin
stoloni. Prefera zonele de semiumbra. Temperatura optima este de 24-25 °C, dar poate varia intre 22-30 °C. Apa trebuie sa
fie moale si usor acida. Cand vom planta un acvariu vom tine cont ca nu toate plantele au nevoie de aceleasi conditii, unele
preferand o apa mai alcalina, care nu convine Cryptocorynelor.
Cryptocoryne Blasii
Este o planta inalta, solida, care daca are spatiu suficient va creste mare, formand tufe bogate. Este raspandita in
Tailanda, unde o gasim in ape statatoare sau lent curgatoare, mai ales in zonele de penumbra. Frunzele sunt ovale si
ascutite, cu forma de inima, fiind mari, pana la 15 cm lungime si 6 cm latime. Pe partea superioara frunza are numeroase
adancituri si are o culoare verde gri si rosu inchis pe spate. Substratul va fi ca la C. balansae. Iubeste zonele de penumbra pe
care le putem amenaja cu ajutorul unor plante cu frunze mari. Se vor tine pe cat posibil in zone fara soare direct.
Temperatura va fi de 22-25 °C, iar apa moale pana la semidura (4-10°dGH). Are radacini puternice, avand nevoie de un
substrat destul de gros pentru a nu fi smulsa. Apa trebuie sa aiba un pH aproape de neutru, acceptand variatii de 1 unitate in
jurul valorii de 7. Dupa lumina, factorul cel mai important pentru cresterea acestei plante este temperatura, suportand foarte
greu temperaturi mai mici de 20 °C.
Cryptocoryne Wendtii
Face parte din familia Araceae, subfamilia Cryptocoryne. Este originara din Tailanda, fiind specie care traieste si submers
dar si emers, cu forme complet diferite si foarte usor adaptabile. Ajunge pana la 30 cm. Sistemul radicular este puternic si
ramificat. Pe el cresc 5-10 frunze care in functie de mediu sunt foarte diferite ca forma, marime si culoare. In general plantele
crescute submers sunt mai mici, iar frunzele ajung la maximum 10-15 cm. In functie de iluminare, frunzele sunt verzi sau
maro-roscate. Frunzele sunt ovale si usor alungite. Varfurile frunzelor sunt usor ascutite. Marginea frunzelor este usor dar
vizibil ondulata. La plantele crescute emers, culoarea frunzelor este verde viu. Frunzele plantelor submerse mai au si benzi
maronii cu pete mici. Se poate ca frunza sa aiba si o culoare rozalie sau maro-oliv. Infloreste si sub apa, dar florile nu se
deschid. Crescuta emers infloreste foarte des si rapid. Inflorescenta este scurta avand doar 5-8 cm. Sunt cazuri cand chiar
crescuta emers, floarea nu se deschide. Acest lucru se produce cand temperatura este sub 22 °C, sau cand plantele sunt slab

dezvoltate sau umiditatea este redusa. Prefera o apa acida si acvarii umbroase. Temperatura optima este cuprinsa intre 24-
30 °C. In stare emersa rezista si la temperaturi scazute, intr-un teren umed suportand temperaturi si de 12-14 °C fara a-si
pierde frunzele. In starea submersa suporta greu temperaturi scazute, in cele mai multe cazuri contactand boala
Cryptocorynelor. Pentru a creste bine, are nevoie de o buna iluminare in timpul iernii (ziua trebuie prelungita pana la 12 ore
cu o lumina artificiala). Daca nu procedam astfel, planta isi va pierde frunzele in timpul iernii. Doctor Karel Rataj apreciaza ca
de la forma de baza verde, in functie de conditiile exterioare de mediu, apar mai multe varietati. El presupune ca exista 5
astfel de varietati, cea mai cunoscuta fiind varietatea mare rosie, cunoscuta sub numele de Cryptocoryne wendtii "rubra".
Ajunge la aceleasi dimensiuni ca si planta de baza numai inflorescenta sa este mai inalta si difera din punc de vedere
coloristic. Frunzele, atat emerse cat si submerse, au culoare purpurie. O alta varietate este Cryptocoryne wendtii "rubella", cu
frunze de culoare maro-rosiatice sau de culoarea bronzului, ajungand abia la jumatate din dimensiunile plantei de baza. Karel
Rataj nu indeparteaza ipoteza ca aceste 5 varietati sa fie Cryptocoryne de sine statatoare, dar nestudiate riguros de botanisti.
Echinodorus Amazonicus
Este cunoscuta ca si Echinodorus brevipedicellatus. Face parte din familia Alismataceae si este raspandita in Brazilia unde
populeaza mlastinile si apele cu adancime mica. Are forme atat emerse cat si submerse. Frunzele sunt lungi, pana la 25 cm,
usor indoite catre spate si pe latime sunt tot usor indoite inspre spate. Culoarea lor este verde deschis cunervuri mai deschise
la culoare. Inmultirea se face prin tije florale, lungi de pana la 1,5 m. O planta poate avea pana la 3-4 tije florale in aceeasi
tulfina, iar pe fiecare tulpina cate 5-6 pui. Din momentul in care apar primele tije, planta mama nu se mai dezvolta, ea
asigurand hrana pentru toti puii. Cam din 2-3 noduri pot aparea 1-2 plante care la inceput au 1-2 frunze mici. Este momentul
sa prindem in nisip, cu ajutorul unor agrafe din sticla, tija, cel mai aproape de tanara planta aparuta, pentru ca aceasta sa se
infiga cu radacinile in nisip si sa inceapa sa se hraneasca singura. De la o singura planta mama putem obtine 20-30 plante
tinere. Aceasta planta, ca toate din familia Alismataceae, are nevoie de acvarii mari, cu inaltime mare, planta fiind foarte
decorativa si de multe ori ocupa singura o mare parte din suprafata acvariului. Este una din plantele preferate de scalari,
discusi, care-si depun icrele pe frunzele lor mari. Temperatura optima este de 20-25° C, dar poate rezista bine si la 18 °C sau
la 30 °C. Apa nu trebuie sa fie prea moale, o duritate de 8-10°dGH fiind cea mai potrivita. La noi a patruns la inceputul anilor
`70.
Echinodorus Cordifolius
Vechiul nume al plantei era Echinodorus radicans. Biotopul natural in care o gasim este in Mexic si sudul SUA. Este o
planta foarte decorativa si greu ne imaginam un acvariu fara o specie de Echinodorus. Frunzele sunt late, ovoidale, de un
verde puternic, crud. Pe partea inferioara se disting 5 nervuri, din care cea din mijloc este cea mai puternica. Suprafata
frunzei este aspra. Inmultirea se face tot prin tija florala ca la specia precedenta. Dintr-o planta mama puternica se pot obtine
in jur de 20-30 noi plante. Din timp in timp este necesara o indepartare a frunzelor vechi care au palit si au un aspect
ruginiu. O planta puternica are in permanenta intre 10-15 frunze mari, verzi. Pentru ca planta sa nu creasca prea mare si
repede se recomanda ca substratul sa fie sarac in saruri minerale si nu prea gros. Este o planta recomandata pentru
Cichlidele mari. Temperatura optima este de 20-26 °C, iar apa trebuie sa aiba o duritate de 8-10°dGH.
Echinodorus Osiris
In comert se poate intalni si sub numele de Echinodorus Rubra. Este originara di estul Braziliei. Este o planta mare,
pentru acvarii mari si va fi plantata in zona de mijloc si de spate a acvariului. Frunzele sunt verzi, la o lumina potrivita devin
roscat-maronii. Se inmultesc prin tije florale, dar numarul de pui este mai mic, chiar de la o planta puternica. La aceasta
planta inmultirea se face si prin rizomi. In orice caz, puii nu se vor desprinde prea repede de pe tija florala. Planta are nevoie
de foarte multa lumina, lucru necesar si pentru a o tine submersa. Ca mai toate speciile de Echinodorus, daca nu are lumina
suficienta atunci se lungeste ajungand pana la suprafata apei. Temperatura apei va fi intre 15-30 °C, iar duritatea va fi
medie.

Echinodorus Parviflorus
In comert poate fi intalnita si sub denumirea de Echinodorus peruensis sau E. tocantus. La noi este cunoscuta sub
numele de E. negru, datorita culorii verde inchis a frunzelor. Este raspandita in Bolivia, Peru si Brazilia. Frunzele sunt lungi,
dar nu cresc mai mult de 20 cm, chiar daca au o lumina potrivita. Petiolul frunzei este scurt, frunza este puternica, cam de
30-35 mm latime, iar numarul de frunze pe o planta poate ajunge la 25. Se inmulteste tot prin tije florale, dar numarul de
pui este foarte mic. Puii nu se vor desprinde de pe tija decat numai atunci cand au radacini puternice. Lumina nu trebuie sa
fie prea puternica, in acvarii avand nevoie si de plante plutitoare care sa creeze o zona de penumbra. Temperatura optima
este intre 18-30 °C, iar apa va avea o duritate medie pana la dura.
Echinodorus Tenellus
Este o planta potrivita pentru zona din fata a acvariului pentru ca nu ajunge decat pana la 10 cm inaltime. Este cea mai
mica planta din aceasta familie. Intr-un substrat bine ales, in circa 3-4 luni va umple tot acvariul cu plante mici si verzi.
Frunzele sunt inguste. Substratul va fi format din nisip fin, argila, turba cernuta. Se inmulteste prin lastari. Frunzele sunt de
un verde deschis. Au nevoie de multa lumina artificiala si de putina lumina solara directa. Temperatura optima este de 20-22
°C, iar apa nu trebuie sa fie prea dura. Are un efect deosebit daca se asociaza mai multe plante pentru a forma tufe.
Eleocharis Acicularis
Fac parte din familia Cyperaceae si a fost botezata de Linne in 1753 ca Scirpus iar in anul 1817 a fost transferata de
Roemer si Schultes la genul Eleocharis. Planta este raspandita in Europa, Asia, Australia si America de Nord, in ape
statatoare, unde traieste pe langa mal. Are o radacina puternica din care pornesc frunzele sub forma de ac, lungi de circa 25
cm, tari si cu o culoare verde deschis. In forma submersa nu infloreste. Inmultirea se face prin stoloni sau prin fragmentarea
radacinii. Are nevoie de o iluminare puternica si daca se poate, nu lumina rece de tub fluorescent ci bec. Exemplarele
indigene rezista foarte bine la temperatura camerei, iar in ceea ce priveste calitatea apei, aceasta nu are importanta.
Hydrocotyle Verticillata
Face parte din familia Apiaceae si este raspandita in America de Nord si Centrala, precum si in vestul Indiei. Este tot o
planta de mlastina. Are atat forme emerse cat si submerse. Are o tulpina taratoare pe care cresc, pe tije subtiri si nu prea
lungi, frunze rotunde. Pozitia frunzelor este perpendiculara pe tulpina. Frunzele sunt de un verde deschis. Diametrul frunzelor
poate atinge pana la 4 cm (in acvarii maximum 2.5 cm), iar inaltimea tijelor cu frunze poate atinge 8-15 cm. Daca coloana de
apa are o inaltime mica, atunci frunzele ajung la suprafata, ramanand plutitoare sau cresc afara. Au nevoie de foarte multa
lumina si de o temperatura de 15-25 °C, fara pretentii deosebite fata de calitatea apei.


“Animal Hobby”.
urmariti detalii...

catre forum...

Noutati Magazin Animal Hobby
In cadrul acestei sectiuni, v-am pregatit noutatile in materie de acvaristica din Magazinul Animal Hobby.
Mai jos veti citi lista pestilor care se gasesc in magazin.
Characidae Africane
Phenacogrammus interruptus (Congo Sahler)
Masculul este mai colorat, iar inotatoarele mai dezvoltate.

Temperatura apei: 24-27 °C.
Lungimea: 8.5 cm.
pH apa < 7.
Characidae Americane
Aphyocharax paraguayensis

Lungimea: 4 cm.
pH apa < 7.
Prionobrama filigera
Masculul are inotatoarea anala mai lunga.

Lungimea: 6 cm.
pH apa < 7.
Boehlkea fredcochui
http://www.mopestiexotici.ro/noutati.html[5/30/2010 9:31:50 AM]


Lungimea: 5 cm.
pH apa < 7 .
Hasemania nana
Masculul este mai colorat, iar varfurile analei sunt albe.

Lungimea: 5 cm.
pH apa < 7.
Hemigrammus bleheri

Lungimea: 5 cm.
pH apa < 7 .
Hyphessobrycon eques (Hyphessobrycon callistus)

Lungimea: 4 cm.
pH apa = 7.
Hyphessobrycon herbertaxelrodi (neon negru)
Femela are abdomenul mai rotund, iar masculul este mai alungit.
Lungimea: 4-5 cm.
pH apa < 7 .
Hyphessobrycon pulchripinnis
Masculul are dorsala mai alungita.

Lungimea: 6 cm.
pH apa = 7.
Hyphessobrycon ornatus

Masculul are dorsala si celelalte aripioare mai alungite.

Lungimea: 6 cm.
pH apa = 7.
Inpaichthys kerri
Masculul este mai colorat si mai mare ca femela.

Lungimea (mascul): 4.5 cm.
pH apa < 7.
Hyphessobrycon megalopterus (fantom negru)
Femela are aripioarele pelviana si adipoasa colorate in rosu.

Lungimea: 4.5 cm.
pH < 7.
Hyphessobrycon roseus

Lungimea: 3.5 cm.
pH apa < 7.
Hyphessobrycon sweglesi (fantom rosu)
Femela are dorsala colorata in rosu, negru si varful alb.

Lungimea: 3.5-4 cm.
pH apa < 7.
Moenchausia sanctaefilomenae

Femela are abdomenul mai rotund si este mai mare ca masculul.

Lungimea: 7 cm.
pH apa < 7.
Nematobrycon palmeri (kaiser tetra)
Inotatoarea codala (coada) a masculului are trei lobi, iar a femelei numai doi.
Lungimea: 5.5 cm.
pH apa < 7.
Paracheirodon axelrodi (neon rosu)
Masculul este mai alungit, iar femela are abdomenul mai rotunjit.
Lungimea: 5.5 cm.
pH apa < 7.
Paracheirodon innesi (neon tetra)
Masculul este mai alungit, iar femela are abdomenul mai rotunjit.
Lungimea: 6 cm.
pH apa < 7.
Thayeria boehlkei (pestele pinguin)
Femela are abdomenul mai rotunjit.

Lungimea: 6 cm.
pH apa < 7.
Cobitidae
Botia helodes (botia tigru)

Lungimea: 22 cm.
pH apa < 7.
Pangio kuhli sumatranus

Femela are abdomenul mai umflat in sezonul depunerii.

Lungimea: 10-11 cm.
pH apa = 7.
Cyprinidae
Puntius nigrofasciatus
Masculul este mai colorat cu rosu.

Lungimea: 6.5 cm.
pH apa: < 7.
Puntius tetrazona (sumatranus)
A nu se asocia in bazin cu carasi, scalari si mai ales discusi.

Masculul este mai colorat si mai mic.
Lungimea: 7cm.
pH apa < 7.
Puntius gelius

Lungimea: 5.5 cm.
pH apa = 6-7.
Duritate apa: dGH° = 10.
Puntius denisonii

Lungimea: 15 cm.
pH apa = 6.8-7.8.
Duritate apa: dGH° = 5-25.
Brachydanio rerio (zebra)

Masculul este mai colorat si mai alungit.

Lungimea apei: 6 cm.
pH apa = 7.
Rasbora heteromorpha (rasbora)
Femela are abdomenul mai rotunjit.

Temperatura apei:22-25 °C.
Lungimea: 4.5 cm.
pH apa < 7.
Callichthydae
Corydoras julii

Lungimea: 5 cm.
pH apa = 7.
Corydoras melanistius brevirostris

Lungimea: 6 cm.
pH apa = 7.
Corydoras paleatus (sanitar)
Femela este mai mare si are abdomenul mai umflat.

Lungimea: 7 cm.
pH apa = 7.
Corydoras rabauti

Lungimea: 5.5 cm.
pH apa < 7.
Corydoras panda


Lungimea: 4.5 cm.
pH apa = 7.
Loricariidae
Ancistrus dolichopterus

Lungimea: ~13 cm.
pH apa < 7.
Farlowella acus

Lungimea: 15 cm.
pH apa < 7.
Loricaria Parva

Lungimea: 15 cm.
pH apa < 7.
Peckoltia vittata

Lungimea: 14 cm.
pH < 7.
Pangasidae
Pangasius sutchi


Lungimea: ~130 cm.
pH apa = 7.
Poeciliidae
Poecilia reticulata (guppy)

Lungimea: 5-6 cm.
pH apa > 7.
Poecilia sphenops (molly)

Lungimea: 6 cm.
pH apa > 7.
Xiphophorus helleri (xipho)

Lungimea: 12 cm.
pH apa > 7.
Xiphophorus maculatus (platy)
Masculul este mai mic decat femela.

Lungimea: 5-8 cm.
pH apa > 7.
Anabantidae

Betta splendens (betta - pestele "luptator siamez")

Lungimea 6-7 cm.
pH apa = 7.
Colisa chuna (sota)

Lungimea: 5 cm.
pH apa =7.
Trichogaster leeri (leeri)
Masculul are dorsala lunga si ascutita, iar barbia colorata in rosu. Femela are dorsala mai scurta si rotunjita.
Lungimea: 12 cm.
pH apa = 7.
Trichogaster trichopterus (gurami)
Osphronemus gorami (gurami gigant)

Lungimea: 70 cm.
pH apa = 7.
Cichlidae de Malawi
Aulonocara baenschi (var. rosie)

Lungimea: 10 cm.
pH apa > 7.

Cyrtocara moorii

Lungimea 25 cm.
pH apa > 7.
Iodotropheus sprengerae
Masculul este mai colorat.

Lungimea: 10 cm.
pH apa > 7.
Labidochromis caeruleus
Masculul este mai colorat si mai mare.

Lungimea: 8 cm.
pH apa > 7.
Melanochromis johannii (mbuna)
Masculul are oceli (puncte galbene de marimea si culoarea icrelor) pe inotatoarea anala.
Lungimea: 12 cm.
pH apa > 7.
Melanochromis chipokae (mbuna)

Lungimea: 15 cm.
pH apa > 7.
Nimbochromis polystigma

Lungimea: 22 cm.
pH apa > 7.
Melanochromis cyaneorhabdos

Lungimea: 12 cm.
pH apa > 7.
dGH = 9-19.
Pseudotropheus elongatus

Lungimea: 13 cm.
pH apa > 7.
dGH = 9-19.
Cichlidae de Tanganyika
Tropheus duboisi
Temperatura apei: 22-24°C.

Lungimea: 12 cm.
pH apa > 7.
dGH = 9-19.
Tropeus moori (varietati: bemba, ikola, kasanga, cherry spot)

Lungimea: 12 cm.
pH apa > 7.
dGH = 9-19.
Pelvicachromis pulcher (kribensis)
Masculul are dorsala si anala mai ascutite.


Lungimea: 10 cm.
pH apa < 7.
Cichlidae Americane (America de Sud)
Apistogramma agassizii (var. rosie, albastra)
Masculul este mai mare si mai colorat.

Lungimea: 8 cm.
pH apa < 7.
Apistogramma borelli
Masculul este mai mare si mai colorat.

Lungimea: 8 cm.
pH apa < 7.
Apistogramma cacatuoides

Lungimea: 9 cm.
pH apa < 7.
Apistogramma hoignei

Lungimea: 8 cm.
pH < 7.
Apistogramma hongsloi

Lungimea: 7.5 cm.
pH apa < 7.
Apistogramma trifasciata


Lungimea: 6 cm.
pH apa < 7.
Pterophyllum scalare (scalar, var: argintii, jumate arg./negru, albino cu ochii rosii)

Lungimea: 25 cm.
pH apa < 7.
Symphysodon discus (discus, var: snakeskin, red turqoise)

Lungimea: 15-20 cm.
pH apa < 7.
Melanotaeniidae
Glossolepis incisus
Masculul are spatele mai inalt si o culoare visinie, in timp ce femela este aurie.
Lungimea: 15 cm.
pH apa > 7.
Melanotaenia boesemani (boesemani)
Masculul este mai colorat in portocaliu si are spatele mai inalt.

Lungimea: 10 cm.
pH apa > 7.
Melanotaenia maccullochi

Lungimea: 7 cm.
pH apa > 7.
Melanotaenia lacustris

Lungimea: 12 cm.
pH apa > 7.
Apteronotidae
Apteronotus albifrons

Lungimea: 50 cm.
pH apa = 7.
Mastocembelidae
Macrognathus circumcinctus

Lungimea: 16 cm.
pH apa = 7.
Macrognathus pancalus

Lungimea: 18 cm.
pH apa = 6.5-7.2 .
Melci
Neritina sp.

“Animal Hobby”.

urmariti detalii...

catre forum...

Acvaristica

Cargado por

Información del documento

Derechos de autor

Formatos disponibles

Compartir este documento

Compartir o incrustar documentos

Opciones para compartir

¿Le pareció útil este documento?

¿Este contenido es inapropiado?

Copyright:

Formatos disponibles

Acvaristica

Cargado por

Copyright:

Formatos disponibles

Pesti Exotici - Mircea Oprea - Acvaristica Practica

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate.html[5/30/2010 9:11:55 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate.html[5/30/2010 9:11:55 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate.html[5/30/2010 9:11:55 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate.html[5/30/2010 9:11:55 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate.html[5/30/2010 9:11:55 AM]

Vizitati pagina de noutati pentru a va pune la curent cu

Pentru cele mai importante si utile informatii din domeniul

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate.html[5/30/2010 9:11:55 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate2.html#cichlidae[5/30/2010 9:14:24 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate2.html#cichlidae[5/30/2010 9:14:24 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate2.html#cichlidae[5/30/2010 9:14:24 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate2.html#cichlidae[5/30/2010 9:14:24 AM]

Vizitati pagina de noutati pentru a va pune la curent cu

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate2.html#cichlidae[5/30/2010 9:14:24 AM]

Pentru cele mai importante si utile informatii din domeniul

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate2.html#cichlidae[5/30/2010 9:14:24 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate3.html#characidae[5/30/2010 9:16:35 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate3.html#characidae[5/30/2010 9:16:35 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate3.html#characidae[5/30/2010 9:16:35 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate3.html#characidae[5/30/2010 9:16:35 AM]

Vizitati pagina de noutati pentru a va pune la curent cu

Pentru cele mai importante si utile informatii din domeniul

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate3.html#characidae[5/30/2010 9:16:35 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate4.html#cyprinidae[5/30/2010 9:17:10 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate4.html#cyprinidae[5/30/2010 9:17:10 AM]

Carassius Auratus Auratus

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate4.html#cyprinidae[5/30/2010 9:17:10 AM]

Vizitati pagina de noutati pentru a va pune la curent cu

Pentru cele mai importante si utile informatii din domeniul

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate4.html#cyprinidae[5/30/2010 9:17:10 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate5.html#cyprinodontidae[5/30/2010 9:17:49 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate5.html#cyprinodontidae[5/30/2010 9:17:49 AM]

Vizitati pagina de noutati pentru a va pune la curent cu

Pentru cele mai importante si utile informatii din domeniul

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate5.html#cyprinodontidae[5/30/2010 9:17:49 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate6.html#poeciliidae[5/30/2010 9:18:43 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate6.html#poeciliidae[5/30/2010 9:18:43 AM]

Vizitati pagina de noutati pentru a va pune la curent cu

Pentru cele mai importante si utile informatii din domeniul

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate6.html#poeciliidae[5/30/2010 9:18:43 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate7.html#welse[5/30/2010 9:19:36 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate7.html#welse[5/30/2010 9:19:36 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate7.html#welse[5/30/2010 9:19:36 AM]

Vizitati pagina de noutati pentru a va pune la curent cu

Pentru cele mai importante si utile informatii din domeniul

http://www.mopestiexotici.ro/vertebrate7.html#welse[5/30/2010 9:19:36 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/nevertebrate.html[5/30/2010 9:20:10 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/nevertebrate.html[5/30/2010 9:20:10 AM]

Vizitati pagina de noutati pentru a va pune la curent cu

Pentru cele mai importante si utile informatii din domeniul

http://www.mopestiexotici.ro/nevertebrate.html[5/30/2010 9:20:10 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/plante.html[5/30/2010 9:22:05 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/plante.html[5/30/2010 9:22:05 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/plante.html[5/30/2010 9:22:05 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/plante.html[5/30/2010 9:22:05 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/plante.html[5/30/2010 9:22:05 AM]

http://www.mopestiexotici.ro/plante.html[5/30/2010 9:22:05 AM]

Vizitati pagina de noutati pentru a va pune la curent cu

Pentru cele mai importante si utile informatii din domeniul

http://www.mopestiexotici.ro/plante.html[5/30/2010 9:22:05 AM]

Phenacogrammus interruptus (Congo Sahler)

Masculul este mai colorat, iar inotatoarele mai dezvoltate.

Temperatura apei: 22-27 °C.