Călugărița Mina Hociotă și idealul național

al anului 1918
Dorin Stănescu, 23 Iunie 2018

Istoria Primului Război Mondial și a Marii Uniri, așa cum apare în manualele școlare sau
tratatele academice, utilizează, pe lângă date și evenimente, și câteva nume ale unor personaje
cu valoare de simbol. Din păcate, în perioada comunistă, politicul a intervenit brutal ștergând
din memoria colectivă nume mari ale trecutului, figuri de eroi care deranjau ideologia oficială
prin ceea ce reprezentau. Este și cazul maicii Mina Hociotă, o călugăriță care și-a slujit țara cu
devotament, dar pe care regimul comunist a preferat să o pună la index.

Incontestabil, aceste nume cu valoare de simbol sunt vrednice să fie înscrise în cărțile de
istorie, după cum toți cei care au murit pentru țară în Marele Război și au contribuit implicit,
prin jertfa lor, la crearea României Mari, trebuie să aibă locul lor în cartea de aur a neamului
nostru. Un astfel de personaj-simbol este maica Mina Hociotă, o călugăriță care și-a slujit țara
cu devotament, dar pe care regimul comunist a preferat să o pună la index într-o epocă în care
credința în Dumnezeu, Biserica Ortodoxă erau subiecte tabu. Se cuvine, așadar, să contribuim
și noi la recuperarea memoriei unei figuri excepționale a acelor timpuri - călugărița Mina
Hociotă.

Consacrare internațională

Pe linia recuperării memoriei acestei călugărițe s-a înscris și evocarea activității sale din
vremea Marelui Război în cadrul proiectului internațional dedicat Primului Război Mondial și
finanțat de Uniunea Europeană - site-ul europeana.eu, unde, alături de o fotografie pe care o
redăm cu această ocazie, publicul din întreaga lume poate citi biografia sa. Un merit în această
prezentare o au călugărițele de la Mănăstirea Nămăiești, locul în care și-a petrecut mare parte
din viață maica Mina Hociotă, acestea furnizând informații, scrisori și fotografii aflate în
arhiva mănăstirii. De asemenea, o contribuție însemnată o are și doamna Cristina Ioana Roiu
de la Biblioteca Academiei Române, responsabilă de partea românească a acestui proiect
european, care a remarcat în 2014, în timpul campaniei de la Sibiu, activitatea deosebită a
călugăriței.
Descoperirea poveștii maicii Mina și a rolului ei important în vremea Primului Război
Mondial a fost unul dintre cele mai importante rezultate ale campaniei „Europeana 1914-
1918” din România, pentru că puțini oameni cunoșteau povestea ei, fiind ignorată total de
istorici în timpul comunismului, după cum avea să scrie Cristina Ioana Roiu în raportul
privind proiectul „Europeana”. Ceea ce este important este faptul că acest demers a conferit o
dimensiune europeană unei personalități comparabile, prin faptele sale, cu Ecaterina
Teodoroiu, eroina de la Jiu.

Scurte note biografice

Marina Hociotă (1896-1977), căci acesta este numele ei de mirean, s-a născut în Săliștea
Sibiului la data de 19 august 1896 într-o familie modestă de oieri. Moartea prematură a tatălui
său, greutățile familiei, precum și faptul că la școala din sat nu putea să învețe în limba
română, ci numai în maghiară, au determinat-o pe copila de doar 14 ani să treacă munții în
Moldova. În mod sigur, în luarea acestei decizii a contat și faptul că sora mamei sale era
călugăriță la Mănăstirea Văratec. Ajunsă aici în anul 1910, ea avea să fie călugărită sub
numele de Mina. Șederea sa la Văratec s-a întins pe mai bine de un deceniu.

În 1915, Mitropolitul Moldovei Pimen a obținut de la autoritățile române încuviințarea de a

pregăti în domeniul asistenței medicale clerul monahal pentru a răspunde unei eventuale nevoi
de infirmiere și asistente în caz de război. Din acest motiv, câteva zeci de călugărițe au urmat
cursuri în domeniul medical. Întâmplarea a făcut ca Mănăstirea Văratec să fie centru de
pregătire sanitară, iar Mina Hociotă a participat și a obținut un atestat care îi conferea dreptul
de a oferi asistență medicală primară.

Izbucnirea războiului și intrarea României alături de Antantă în 1916 au găsit-o pe tănăra

monahie la post și plină de entuziasm patriotic: „Vă puteți închipui ce bucurie am putut simți,
când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri care ne-au liberat de sub jugul strein
unguresc”, avea să mărturisească ea mai târziu într-o scrisoare autobiografică solicitată de
preotul Grigore Popescu, pentru a fi inserată în volumul intitulat „Preoțimea română și
întregirea Neamului”, apărut în 1940.

Ostași ai Domnului și ai țării

A fost repartizată la spitalul de la Tecuci, apoi odată cu retragerea armatei în Moldova, va

exercita în continuare sarcina de cadru medical. Ea va purta uniformă militară cu permisiunea
mănăstirii de unde provenea, iar pentru faptele sale va primi gradul de sublocotenent. Este cu
siguranță un caz unic în rândul monahilor, și rarisim în rândul femeilor. Numai Ecaterina
Teodoroiu mai primise acest rang militar.

În vara anului 1917, a participat la bătăliile din „triunghiul morții”, culegând răniții de pe
câmpul de luptă și din tranșee, fapt care i-a periclitat viața, fiind grav rănită la un picior. A
existat chiar pericolul ca piciorul să-i fie amputat. Ulterior, a activat la Iași, la spitalul 271,
unde va avea grijă cu mare devotement de răniți, pe întreg parcursul conflictului.

Pentru meritele sale a fost decorată de regele Ferdinand în ziua de 7 iulie 1918, primind
„Crucea Comemorativă”. Este probabil momentul demobilizării sale. Maica Mina își făcuse
datoria din plin. Cu satisfacție avea să afirme: „Noi călugărițele și călugării ne-am pus în
nesiguranța vieții pentru tron și pentru țară și am slujit cu credință și am mers în războiu cu
toată conștiința, în ajutorul răniților pentru care am muncit cu un sentiment sfânt, să le ajutăm
în suferință. Noi ne-am împlinit datoria nu ca niște oameni, ci ca niște ostași ai Domnului și ai
țării noastre, făcând ascultarea până la capăt, la terminarea războiului”.

Biografia sa continuă cu o mutare definitivă de la Văratec la Mănăstirea Nămăiești, Argeș.

Aici va sluji populația din zonă uzând de cunoștințele sale medicale, desăvârșite în anii 1930-
1932 la sfatul și cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea.

În vremea celui de-al Doilea Război Mondial va lupta din nou pentru țară, fiind repartizată la
spitalul de la Câmpulung-Muscel. În 1968 participă la ceremoniile de la Mărășești, la
aniversarea a 50 de ani de la încheierea Marelui Război. S-a stins din viață în anonimat în
iulie 1977. Poate și de aceea, pentru a nu fi uitată, ierarhul Antonie Plămădeală avea să-i
dedice un studiu în revista „Biserica Ortodoxă Română” nr. 11/12, 1978, spunând despre ea
că ar fi „o nouă Ecaterina Teodoroiu”.

După căderea comunismului și în apropierea Centenarului Marelui Război, figura sa eroică

iese la lumină ca un omagiu și gest reparatoriu pe care aceasta îl merită pe deplin.

Încheiem acest portret lăsând-o pe maica Mina Hociotă să ne vorbească, peste timp, despre
rolul său și al Bisericii în apărarea ființei statale și în realizarea idealului național al Marii
Uniri: „Aș dori să se gândească cititorul la tagma noastră călugărească, la acei ostași ai
Domnului, cari și-au împlinit „ascultarea” patriei cu zel și abnegație și s-au întors la metania
lor, la sărăcia din mănăstiri în care viețuiesc și desigur că se va încredința că aceste ființe -
călugări și călugărițe - merită mai multă atențiune din partea statului și a noastră a tuturor, mai
mult respect și recunoștință”.

Galerie foto: