1

Cuprins
I. Introducere……………………………..………………………………………….………….3

II Materiale şi tehnici de obţinere a celulelor fotovoltaice sensibilizate cu

coloranţi………………………………………………………………………………………….4

III.Materiale conductoare transparente folosite la fabricarea celulelor fotovoltaice

sensibilizate cu coloranţi…………………………………………………………….…………
6

IV Caracterizarea microscopică şi chimică a TCO folosite la fabricarea electrozilor

în DSSC ……………………………………………………………………………………………
11

V. Concluzii……………………………………………………..………………………….…..19

2
I. Introducere

Lupta după energie a omului se pare că nu se va termina niciodată. De mii de

ani, acesta a exploatat sau a încercat să exploateze toate tipurile de energie posibilă.
Secolul XX este poate perioada celor mai mari aspiraţii ale omului către acest tip de
resursă. După cum se cunoaşte, tot ”luxul” tehnologic de care dispunem în momentul
de faţă, de la mijloacele de transport moderne la calculatoare ultraperformante, este un
consumator major de energie. Problema impactului asupra mediului ambiant al
diferitelor tehnologii de producere a energiei s-a pus abia în ultimele decenii, când
îngrădirea accesului la resursele tradiţionale şi o serie de schimbări climatice au pus în
cauză tehnologiile de producere şi utilizare a energiei. Combustibilii fosili, materialele
radioactive pe parcursul istoriei au produs o serie de efecte asociate neașteptate:
afectarea stratului de ozon, accentuarea efectului de seră, încălzirea globală, încălzirea
globală, si altele. Omul, fiinţa raţională, dar şi neraţională de-a lungul timpului în
exploatarea resurselor, în ultimii ani a identificat posibilitatea utilizării unor forme
alternative de producere a energiei, între care se poate cea mai promiţătoare este
energia solară.

3
II Materiale şi tehnici de obţinere a celulelor fotovoltaice sensibilizate cu coloranţi

Economia globală este orientată spre celule fotovoltaice cât mai eficiente şi cât
mai ieftine. Pentru a dezvolta tehnologia de producţie a celulelor fotovoltaice de
generatie a II-a cat mai aproape de parametrii celuleor de generatia a-III-a, (cost mic
de producţie şi eficienţa de conversie cât mai mare), se lucrează mult la perfecţionarea
acestora, unele dintre acestea fiind în stadii timpurii de dezvoltare, cum sunt DSSC.

Din cadrul celulelor fotovoltaice de generaţia II, un mare interes prezintă cele care sunt
sensibilizate cu coloranţi organici. Costul destul de mic al materialelor componente
acestora şi evoluţia legată de perfecţionarea parametrilor de conversie din ultimii ani (a
ajuns la 14 %, conform NREL, atrage atenţia multor oameni de ştiinţă asupra acestor
forme de celule fotovoltaice.

In esenţă, principiul acestui tip de celule constă în sensibilizarea unor

nanoparticule de oxid de metal (TiO2, ZnO) la lumina solară , care, în prealabil, au
absorbit pe suprafaţa materialului semiconductor un colorant fotoactiv.

Structura celulelor fotovoltaice sensibilizate cu coloranţi

- anodul pe bază de un conductor transparent (ITO, FTO, ZnO),

- un strat de nanoparticule de TiO2 sau ZnO,

- un colorant organic (coloranţi organici pe bază de ruteniu, cu alţi ioni metalici, fără
ioni metalici sau cei naturali),

- un electrolit (de obicei se foloseşte electrolit pe bază de iodură),

- un catod (pe bază de platină sau aur, dar poate fi un catod pe bază de conductori
transparenţi care au pe suprafaţă un strat foarte fin de platină).

4
Ilustrarea principiului de functionare si structura celulelor fotovoltaice sensibilizate cu
coloranti organici

5
III. Materiale conductoare transparente folosite la fabricarea celulelor fotovoltaice
sensibilizate cu coloranţi

1) Oxidul de staniu (SnO2:F)

Sticla acoperită cu oxid de staniu folosită în aplicaţiile fotovoltaice poate fi obţinută

prin APCVD Temperatura substratului este menţinută la 650 C, iar filmele cresc cu o
morfologie texturată a suprafeţei. De cele mai multe ori, ca dopant se foloseşte fluorul,
rezultând SnO2:F. Rezistenţa filmului poate varia între 5 – 8 ∙ 10-4 Ωcm. SnO2:F din
comerţ are un coeficient de absorbţie optică destul de ridicat în domeniul vizibil (400 –
600 cm-1 ). Comparativ cu ZnO, este mai stabil termic şi inert chimic. Filmele de oxid
de staniu sunt uşor de redus în plasmă de hidrogen, astfel crescând absorbţia optică.
Temperaturile ridicate de procesare au un efect pozitiv în îmbunătăţirea proprietăţilor
filmelor de SnO2 folosit la fabricarea panourilor fotovoltaice.

SnO2 are o structură relativ simplă, foarte asemănătoare cu cea a rutilului (TiO2).
Fiecare atom de staniu este înconjurat de 6 atomi de oxigen în reţea octaedrică, iar
fiecare atom de oxigen este legat de alţi atomi de staniu în acelaşi plan. Banda de
decalaj a acestuia este de 3,6 eV şi directă.

2) Oxidul de zinc (ZnO)

Oxidul de zinc poate exista în mai multe forme, caracterizate de structuri cristaline
diferite: rocksalt, zinc blenda, şi wurtzitul. În stare naturală, oxidul de zinc are
structura cristalină hexagonală de wurtzit. Densitatea acestuia este de 5,675 g/cm-3.

Legătura ZnO are un grad foarte ridicat de polaritate, datorită şi faptului că oxigenul
are o electronegativitate foarte mare.

Deşi există foarte multe proprietăţi interesante legate de acest material], pentru această
teză de doctorat cel mai important aspect este utilizarea acestuia în cadrul celulelor
fotovoltaice sensibilizate cu coloranţi organici. ZnO poate fi folosit cu uşurinţă în
calitate de element de tip n, datorită concentraţiei ridicate de electroni (1020/cm-3 ).
De asemenea, nanoparticulele de ZnO pot fi preparate foarte uşor cu costuri foarte
reduse prin diverse metode.

6
2. Materiale folosite pentru obţinerea elementului de tip n În fabricarea celulelor
fotovoltaice sensibilizate cu coloranţi (DSSC), unul din cele mai importante puncte
este alegerea materialului potrivit pentru fabricarea fotoanodului . Această componentă
trebuie să aibă bandă de conducţie, densitate mare de electroni pentru a evita
recombinarea acestora, suprafaţă mare şi să fie un semiconductor. În aşa fel, este
asigurată absorbţia maximă a luminii de către moleculele de colorant, ne fiind afectate
proprietăţile electrice a substratului. Oxidul de titan (TiO2) Datorită naturii poroase a
dioxidului de titan nanocristalin (TiO2), depunerile de acest material au o suprafață
mare de adsorbție a moleculelor de colorant și asigură nivelurile necesare de energie
pentru interfața semiconductor-colorant. Nivelul de energie mai scăzut a benzii de
conducție față de nivelul de energie a colorantului permite o injecție eficientă de
electroni de la colorant la semiconductor. În general, în celulele fotovoltaice
sensibilizate cu coloranți (DSSC) este folosit TiO2 sub formă de anataz. Acesta are o
stabilitate ridicată și o bandă de decalaj mare.

3). Materiale folosite pentru obținerea elementului de tip p Elementul de tip p în cazul
celulelor fotovoltaice sensibilizate cu coloranţi este un colorant fotoactiv. Există mai
multe categorii de coloranţi fotoactivi:

- coloranţi naturali

- coloranţi organici pe bază de ruteniu

- coloranţi porfirinici cu cationi metalici

- coloranţi organici fără cationi metalici

Cel mai mare randament de conversie a luminii în curent electric este dat de coloranţii
organici pe bază de ruteniu, dar având în vedere costul ridicat al ruteniului (acesta fiind
un metal din grupa platinei), se caută alternative mai ieftine acestor coloranţi. O
conversie foarte ridicată a luminii în curent electric este asigurată şi de coloranţii
porfirinici. În ultimul timp, prin cercetările ştiinţifice în domeniu au fost descoperiţi o
mulţime de coloranţi porfirinici foarte eficienţi. O altă grupă importantă de coloranţi
sunt coloranţii organici fără cationi metalici. Această categorie este foarte diversificată
cuprinzând diverşi coloranţi precum coloranţi cianinici, fenotiazinici, cumarinici,

7
indolici şi alţii. Coloranţii cei mai ieftini sunt cu siguranţă cei naturali. Multitudinea de
surse naturale şi metodele relativ simple de extracţie a acestora din materialul vegetal,
îi face un concurent potenţial pentru celelalte grupe de coloranţi. Marele dezavantaj al
acestora este eficienţa foarte scăzută de conversie şi stabilitatea mai mică la factorii
fizico-chimici. În această teză de doctorat, coloranţii utilizaţi în fabricarea celulelor
fotovoltaice au fost naturali şi porfirinici. Din categoria coloranţilor naturali au fost
folosiţi antocianii, din diverse surse precum: varza roşie, vânăta, afinele, rodia,
prunele. Din grupa coloranţilor porfirinici, în acest studiu au fost utilizaţi 7 coloranţi
porfirinici cu cationi metalici şi un colorant porfirinic fără cation metalic.

4). Materiale utilizate pentru obţinerea electroliţilor

Electrolitul este o parte foarte importantă a unei celule fotovoltaice sensibilizate cu

coloranţi. Rolul acestuia este de a regenera moleculele de colorant oxidate şi de a
finaliza circuitul electric prin medierea electronilor de un electrod la celălalt.
Electrolitul trebuie să aibă o conductivitate electrică mare pentru a asigura schimbul de
sarcină între electrod opus şi materialul semiconductor (nanoparticulele de TiO2). Un
factor cheie pentru un solvent este ca acesta să nu se piardă prin scurgeri, să aibă
stabilitate termică, chimică, electrochimică şi optică lungă. În nici un caz electrolitul
nu trebuie să aibă absorbanţă în domeniul absorbţiei colorantului. Există 3 categorii de
electroliţi utilizaţi în prezent pentru fabricarea celulelor fotovoltaice sensibilizate cu
coloranţi

- electroliţii lichizi I/I3 - pe bază de solvenţi organici (în general acetonitril);

- electroliţi lichizi anorganici ionici pe bază de săruri sau amestec de săruri;

- electroliţi solizi. Cei mai utilizaţi electroliţi lichizi sunt cei pe bază de NaI, LiI şi
R4NI în solvenţi precum acetonitrilul, carbonatul de propilenă, propionitrilul sau
etanolul. Deşi în trecut a fost încercat ca solvent apa şi au fost obţinute cu ajutorul
acesteia rezultate bune, aceasta nu este recomandată ca solvent datorită instabilităţii pe
termen lung a iodurii, care în prezenţa apei trece în iodat (𝐼�3 −) fără să se mai
formeze triiodura. Acest lucru reduce din performanţa celulei fotovoltaice sensibilizate
cu coloranţi.

8
5). Obţinerea coloranţilor naturali

Pentru obţinerea coloranţilor naturali a fost folosită extracţia lichid-solid. În calitate

de solvent a fost utilizat un amestec din alcool etilic (C2H5OH): acid acetic
(CH3COOH): apă (H2O) de 70:7:23 (părţi de volum). Extracţia s-a efectuat la
întuneric timp de 5 zile. Au fost obţinute extracte din coajă de prune, rodie, afine,
varză roşie.

Caracterizarea coloranţilor naturali folosiţi în fabricarea DSSC Principala tehnică

analitică utilizată pentru investigarea extractelor a fost spectrofotometria UV-Vis. Cu
ajutorul acesteia au fost analizate extractele pentru a înţelege proprietăţile optice ale
acestora şi modul de interacţiune cu lumina solară. Cea mai mare absorbanţă a avut-o
extractul de afine. Aceasta a înregistrat valori ale absorbanţei mai mari de 3 pe
domeniul 190 – 600 nm.

Din corelaţiile de tip Pearson aplicate pe spectrele extractelor de afine, prune, rodie şi
varză roşie se pot observa cele mai importante corelaţii între spectrul extractului de
rodie şi spectrul extractului de prune (0,885, p < 0,01). Se poate observa că cele mai
multe valori ale absorbanţei de peste 3 sunt la spectrul extractului de afine, de
importanţă majoră sunt corelaţiile cu spectrul acestuia. Astfel, spectrul extractului de
afine corelează în următoarea ordine cu celelalte spectre: extract de prune (0,811, p <
0,01) > extract de rodie (0,761, p < 0,01) > extract de varză roşie (0,619, p < 0,01).
După cum s-a menţionat mai sus extractul de varză roşie are cele mai slabe
performanţe optice faţă de extractul de afine.

Cum lumina este necesară pentru funcţionarea DSSC-urilor, aceasta trebuie

văzută şi ca un factor negativ care ar putea duce la degradarea în timp a antocianilor.
Pentru aceasta, s-a studiat efectul luminii asupra extractelor după intervale diferite de
expunere la aceasta, Ca surse de lumină s-au folosit un bec cu filament de wolfram de
40 şi altul de 60 W. Iradierea s-a făcut pe extract pentru diferite perioade de timp: la
becul de 40 W (1, 2, 3, 4 h) şi la becul de 60 W (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 h). Se poate
concluziona o creştere a transmitanţei la lungimea de undă de 430 nm. Această
lungime de undă corespunde E-chalconei. Deşi din grafic pare că durata iradierii
influenţează absorbanţa acestui compus şi deci şi concentraţia de acest compus în
9
extract, iradierea la 60 W arată date contradictorii. Pentru a verifica dacă în extract au
avut loc transformări chimice sub acţiunea luminii, este nevoie de o analiză statistică a
datelor. Durata de iradiere este atribuită componentei 1 (-0,656), dar se pare că aceasta
are un efect destul de mic asupra extractelor (în ceea ce privește conținutul de
antociani). De asemenea, se poate concluziona că creşterea duratei de iradiere, scade
transmitanţa la lungimile de undă analizate. Acest lucru poate semnifica creşterea
concentraţiei de aceste specii chimice în extract sub acţiunea luminii.

10
IV Caracterizarea microscopică şi chimică a TCO folosite la fabricarea electrozilor
în DSSC

1). Oxid de staniu dopat cu fluor (SnO2:F)

Pentru îndeplinirea părţii experimentale, s-a folosit oxid de staniu dopat cu fluor (FTO,
Sigma Aldrich). Conform producătorului este vorba de fapt de o sticlă acoperită cu un
strat de SnO2:F. Datorită proprietăţilor excepţionale ale acestui material de tip oxid
conductor transparent (TCO), descrise mai detaliat în primul referat, acesta poate fi
folosit cu succes în construcţia DSSC. Pentru studiul topografiei suprafeţei s-a folosit
tehnica Microscopiei Electronice cu Baleaj (SEM). Interpretarea imaginilor SEM,
după cum spun mulţi autori, nu necesită prea multe cunoştinţe în domeniu şi astfel
cercetătorul individual poate să-şi facă o părere primară privind rezultatul. Pentru o
bună caracterizare a suprafeţei s-a lucrat cu tensiuni < 5 kV. Aplicarea unor tensiuni
mai mari se foloseşte numai atunci când se doreşte să se afle informaţii legate de
compoziţia şi structura internă a materialului. Tensiunea aleasă pentru caracterizarea
suprafeţei materialului FTO a fost de 2 kV. Modificând gradul de amplificare de la
1,00 KX la 100,00 KX (Figura 7), se poate observa uniformitatea suprafeţei
materialului. La gradul de amplificare de 1,00 KX se pot observa nişte pete pe
suprafaţa materialului, apariţia acestora poate fi datorată mai multor factori.

A. Caracterizarea pudrelor de TiO2 folosite în fabricarea DSSC

Nanoparticulele de TiO2 sunt un element-cheie în ceea ce priveşte DSSC-urile. Ca şi

în cazul materialelor folosite pentru fabricarea electrozilor, nanoparticulele repsective
necesită un studiu de suprafaţă. Eficienţa celulelor fotovoltaice sensibilizate cu
coloranţi (DSSC) depinde foarte mult de dimensiunea nanopariculelor de TiO2. Cu cât
diamterul acestora este mai mic, cu atât creşte mai mult suprafaţa de contact dinte
acestea şi colorantul fotosensibil. Cea mai potrivită analiză de suprafaţă este
Microscopia Electronică cu Baleiaj (SEM). Prin SEM au fost analizate 3 probe de
TiO2 (2 probe de puritate analitică şi 1 de calitate tehnică). Notaţiile folosite pentru
aceste pudre: PA1; PA2; PT1. Lucrând la tensiunea de 3 kV şi gradul de amplificare de
1 KX, pe proba PA1 se pot observa formaţiunile foarte mici de TiO2, distribuite
neuniform. La 10 KX, particulele par de aceiaşi dimensiune, distribuite în aglomerate
11
de diverse dimensiuni. La 50 KX, în imagine apare o formaţiune alcătuită din particule
de TiO2 de câţiva microni în diametru. La un grad de amplificare mai mare se pot
desluşi mai bine particulele de TiO2 şi se poate observa chiar şi forma acestora.
Această pudră are particulele de dimensiuni între aprox. 100 – 500 nm.

B. Proprietăţile electrice şi optice ale materialelor conductoare transparente pe bază de

SnO2:F

Faptul că la celulele fotovoltaice sensibilizate cu coloranţi (DSSC), absorbţia luminii

are loc nu la suprafaţa ansamblului, ci în interiorul acestuia, complică selecţia
materialelor care ar putea îndeplini 2 condiţii: să fie transparente şi să fie conductoare
electric. Materiale investigate în acest studiu, şi anume plăcuţele de sticlă acoperite cu
un strat de SnO2:F, îndeplinesc într-o măsură destul de bună aceste condiţii.

C. Caracterizarea electrică a materialelor conductoare transparente Identificarea

defectelor suprafeţei conductoare este un important punct în studiul acestor materiale,
folosite la fabricarea celulelor fotovoltaice sensibilizate cu coloranţi (DSSC). Există
diverse posibilităţi de identificare ale acestora: - prin compararea parametrilor electrici
în diferite porţiuni ale suprafeţei; - prin compararea compoziţiei chimice în diverse
puncte ale suprafeţei; - prin compararea structurii suprafeţei în diverse puncte ale
suprafeţei; - prin compararea transmitanţei în diferite zone ale suprafeţei.
Caracterizarea electrică a materialelor conductoare transparente este foarte importantă
pentru că o rezistenţă prea mare în unele porţiuni ale materialului pot duce la pierderi
de energie electrică şi astfel scade eficienţa ansamblului întreg de a transforma lumina
solară în curent electric.

Pentru a caracteriza materialul din punct de vedere s-a folosit 2 metode:

- măsurarea rezistenţei suprafeţei materialului cu ajutorul multimetrului în 2 puncte;

- măsurarea rezistenţei suprafeţei materialului cu ajutorul a 2 multimetre în 4 puncte

(metoda Van der Pauw).

D. Determinarea rezistenţei electrice totale a suprafeţei prin metoda Van der Pauw
Determinarea rezistenţei electrice totale a suprafeţei (Rs) oferă o imagine generală
privind electrodul. Prin metoda Van der Pauw se poate determina rezistenţa electrică a
12
suprafeţei unui film (Rs). Cunoscând rezistenţa electrică şi grosimea stratului
conductor depus, se pot determina cu uşurinţă rezistivitatea (ρ) şi conductivitatea
acestuia (σ). Această metodă are câteva avantaje majore: - Poate fi aplicată pentru
măsurătorile de rezistivitate, chiar şi atunci când nu este cunoscută geometria probelor;
- Poate fi aplicată determinarea rezistivităţii materialelor semiconductoare, dar şi a

celor superconductoare.

Modul de asamblare a circuitului pentru determinarea rezistenţei electrice a suprafeţei

prin metoda Van der Pauw

Prin metoda Van der Pauw au fost caracterizate 4 plăcuţe de SnO2:F (Figura 10),
procurate din comerţ. Producătorul garanta pentru aceste materiale o valoare maximă a
rezistenţei electrice a suprafeţei de 7 Ω/suprafaţă. Experimental, s-a observat că
rezistenţa electrică a suprafeţei (RS) pentru aceste plăcuţe este mult mai mică (max.
2,930 Ω/suprafaţă pentru FTO 2, vezi tabelul)

13
După cum arată valorile obţinute, se poate menţiona că materialele obţinute au fost
obţinute prin aceeaşi tehnică şi, posibil, sunt din acelaşi lot.

E. Caracterizarea optică a materialelor conductoare transparente Performanța

materialelor conductoare transparente în ceea ce privește transmitanța optică este
recunoscută. Acest domeniu, datorită varietății de aplicații, se extinde expansiv,
incluzând noi materiale din această categorie. În prezentul studiu, oxidul de staniu
dopat cu fluor (SnO2:F, cunoscut și sub abrevierea de FTO, de la Fluoride-doped Tin
Oxide) a fost folosit pentru dezvoltarea aplicațiilor de conversie a energiei solare în
energie electrică. Acest material este caracterizat de o transmitanță optică ridicată pe
un domeniu mare, atingând pe unele porțiuni ale domeniului spectral de 80 % Testele
de transmitanţă au fost efectuate folosind spectrofotometrul UV-Vis Analytik Jena
Specord 250 plus, din cadrul Laboratorului de Apă Uzată Târgovişte, Compania de
Apă Tărgovişte – Dâmboviţa. În această teză de doctorat, acest material a fost

14
caracterizat din punct de vedere al eficienței electrice în celulele fotovoltaice
sensibilizate cu coloranți (DSSC). Prin spectrofotometria UV-Vis s-au studiat
parametrii optici a 4 plăcuțe de SnO2:F, notate cu FTO 1, FTO 2, FTO 3, FTO 4.

Investigațiile privind eficiența optică a electrozilor din SnO2:F au fost efectuate în

pozițiile 1, 2, 3, 4, notate cu albastru, (înainte de depunerea nanoparticulelor de TiO2)
și poziția notată cu roșu (după depunerea nanoparticulelor de TiO2). Prin metode
statistice, s-au identificat zonele cu transmitanță optică anormală (fiind vorba de
zonele cu transmitanță mai redusă). Acestea afectează eficiența de conversie a luminii
solare în energie electrică. După cum se vede din Figura, transmitanța optică în cele 4
puncte (înainte de depunerea nanoparticulelor de TiO2) are cu aproximație aceiași
tendință. Se observă că materialul acesta are o transmitanță mai mare de 60 %,
începând cu lungimea de undă de 400 nm. Mai jos de această lungime de undă,
transmitanța optică este mult mai redusă, iar sub lungimea de 300 nm este apropiată de
0 %. Deşi, după cum s-a vorbit mai înainte, rezistenţa suprafeţei plăcuţelor (RS)
descrie ansamblul întreg, acest indicator corelează foarte puţin cu transmitanţa şi cu

15
rezistenţa medie obţinută prin metoda în 2 puncte. Corelaţia inversă puternică (-0,976,
p < 0,05) dintre transmitanţa (cu excluderea poziţiei FTO3_3, văzută ca un punct
diferit faţă de celelalte conform analizei componentelor principale) şi rezistenţa medie
(obţinută prin media tuturor valorilor rezistenţei măsurate pe fiecare plăcuţă în parte),
semnifică că aceşti 2 indicatori sunt legaţi.

F.Caracterizarea coloranților porfirinici folosiți la fabricarea celulelor fotovoltaice

sensibilizate cu coloranți (DSSC)

Un element extrem de important într-o celulă fotovoltaică sensibilizată cu

coloranţi (DSSC) este chiar colorantul. Deşi şi alte părţi ale acestui ansamblu
interacționează cu lumina solară, „startul” procesului de transformare a luminii solare
în curent electric începe cu elementul p. În funcţie de domeniul de absorbţie al
acestuia, scade sau creşte eficienţa de conversie. Cei mai buni coloranţi folosiţi la
fabricarea DSSC-urilor rămân a fi coloranţii pe bază de ruteniu, un metal din familia
platinei. Faptul acestea nu pare a fi un avantaj luând în calcul că ruteniul este un metal
destul de scump. Acest lucru a favorizat cercetările spre identificarea unor coloranţi
mai ieftini, dar care să aibă măcar aceleaşi proprietăţi ca coloranţii pe bază de ruteniu.
Studiile într-atât au evoluat încât în industria fabricării celulelor fotovoltaice pe bază
de coloranţi au intrat coloranţii porfirinici. Acest tip de coloranţi a fost inspirat din
natură, urmând exemplul clorofilei. Aceasta stă la baza vieţii pe Pământ, transformând
din timpuri străvechi lumina în energie chimică. Savanţii au ajuns la concluzia că
costurile pentru prepararea unui astfel de colorant sunt mult mai reduse faţă de alţi
coloranţi analogi (cei de ruteniu), iar colorantul porfirinic YD-2 poate mări eficienţa
conversiei luminii solare în energie electrică la un randament de până 11 %. Acest
lucru poate constitui un argument esenţial în înlocuirea coloranţilor pe bază de ruteniu
cu cei porfirinici, luând în calcul că unul din cei mai eficienţi coloranţi pe bază de
ruteniu Z991 produce o eficienţă de conversie a energiei solare în cea electrică de până
la 12,3 %. Există mai multe avantaje legate de folosirea acestor coloranţi: - Foarte
multe legături de tip π în moleculă, ceea ce măreşte probabilitatea absorbţiei cuantelor
de lumină; - Solubilitate redusă în solvenţii polari: apă, alcool etilic, ceea ce poate mări

16
durata de funcţionare a celulelor fotovoltaice sensibilizate cu coloranţi pe baza faptului
că colorantul rămâne stabil fixat pe suprafaţa elementului n (nanoparticulele de TiO2);
- Cost mult mai redus faţă de alţi coloranţi, care produc aceeaşi eficienţă de conversie
a luminii în energie electrică; - Mod de obţinere destul de facil; - Gamă largă de
coloranţi cu domeniul de absorbţie destul de variat. În prezentul studiu, au fost studiați
coloranţii porfirinici: TPP (tetrafenilporfirina), TPP-Zn (tetrafenilporfirina de zinc),
TPP-Cd (tetrafenilporfirina de cadmiu), TPP-Pd (tetrafenilporfirina de paladiu), TPP-
Pb (tetrafenilporfirina de plumb), TPP- 22 Cu (tetrafenilporfirina de cupru), TPP-Mg
(tetrafenilporfirina de magneziu), TNP-Mg (tetranaftilporfirina de magneziu).

G. Criterii de performanță pentru electroliţii folosiţi la fabricare DSSC

Electrolitul este un element de bază într-o celulă fotovoltaică sensibilizată cu coloranţi
(DSSC). Rolul acestuia este de a transfera sarcina electrică de la electrod spre
ansamblul p-n. În acest studiu, electroliţii au fost preparaţi din reactivi de puritate
analitică cunoscută: LiOH, NaI, KI şi I2.

17
Compoziţia chimică a reactivilor folosiţi la fabricarea electroliţilor a fost determinată
prin Analiza cu Activare cu Neutroni (AAN).
Prin spectrofotometria UV-Vis au fost studiate proprietăţile optice ale acestor
electroliţi. Spectrele rezultate sunt reprezentate în figura. După cum se vede din
spectre, din soluţiile formate, transmitanţa cea mai mare o are soluţia etanolică de 0,5
M NaI/5 mM I2, urmată de soluţia de 0,5 M KI/5 mM I2. Electrolitul pe bază de 0,5 M
LiI/5 mM I2 pare să aibă transmitanţa cea mai redusă.
Astfel din acest punct de vedere, se pare că electrolitul pe bază de NaI pare a fi mai
bun. Totuşi pentru a putea dovedi eficienţa acestui electrolit, trebuie studiate
proprietăţile electrice ale acestuia.

18
V. Concluzii

Prin aplicarea analizei componentelor principale asupra parametrilor electrici

ale celulelor fotovoltaice (pentru Pin maxim), urmată de metoda de rotaţie Varimax cu
normalizare Kaiser (3 iteraţii), se poate observa că performanţa electrică a unei celule
fotovoltaice este dată în primul rând de colorant.
Componenta 2 este definită de parametri electrici slabi, iar componenta 1 de
parametri electrici buni (Figura 20).
Coloranţii TNP-Mg, TPP-Cu şi Extract Varză roşie au fost aplicaţi în celulele
fotovoltaice pe bază de TiO2 anataz tehnic cu electrolit de LiI/I2. Cum celulele
sensibilizate cu aceşti coloranţi au demonstrat caracteristici electrice slabe, iar TiO2
anataz tehnic şi electrolitul pe bază de LiI/I2 au fost cele mai bune materiale din seria
acestora, este clar că un rol de bază în eficienţa celulei fotovoltaice sensibilizate cu
colorant îl are colorantul .
Un al doilea criteriu ca importanţă în funcţionarea celulelor fotovoltaice
sensibilizate cu coloranţi o are materialul semiconductor (în cazul acestei teze de
doctorat – TiO2).
Natura acestuia influenţează foarte mult proprietăţile electrice ale celulelor
fotovoltaice sensibilizate cu coloranţi.
Al treilea criteriu ca importanţă în funcţionarea DSSC este electrolitul. La
celulele fotovoltaice, la care unicul element distinct este electrolitul, se pot observa
anumite diferenţe în proprietăţile electrice. Cele mai evidente diferenţe se pot observa
între KI/I2 şi ceilalţi electroliţi (NaI/I2 şi LiI/I2).

19
Fig. Analiza componentelor principale, urmata de metoda de rotatie Varimax cu
normalizare Kaiser (3 iteratii), aplicata pe parametrii de performanta a celulelor
fotovoltaice sensibile cu coloranti

20