Caracterizarea lui Mihai Viteazul

George Coşbuc a fost poet, traducător şi publicist transilvănean care a scris numeroase volume de
poezii, printre care se numără şi „Cântece de vitejie", „Fire de tort", „Balade şi idile" şi „Ziarul unui
pierde-vară". În creaţia sa, poetul a abordat o mare diversitate de de teme, preferate fiind: universul
satului românesc cu evenimentele sale esenţiale ( „Nunta Zamfirei", „La oglindă"), natura ( „Iarna pe
uliţă", „Vara") şi istoria naţională ( „Paşa Hassan", „O scrisoare de la Muselim-Selo").
Balada cultă „Paşa Hassan" face parte din volumul „Cântece de vitejie"(1904) care cuprinde poezii cu
temă eroică, în care este evocat trecutul de luptă al poporului român şi figurile exemplare ale unor eroi
naţionali. Această operă înfăţişează un moment din lupta de la Călugăreni (1595), în care armata
romănă, condusă de Mihai Viteazul, învinge armata otomană, aflată sub comanda lui Sinan-Paşa. În
conturarea figurii măreţe a domnitorului român şi a episodului din bătălia de la Călugăreni, G. Coşbuc
a avut ca sursă de inspiraţie un fragment din opera "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul" de Nicolae
Bălcescu, intitulat "Călugărenii".
Dacă tema baladei este istoria naţională, din care scriitorul prezintă un moment semnificativ, victoria
armatei române în bătălia de la Călugăreni, titlul operei aduce în prim-plan personalitatea
comandantului oştirii otomane, Paşa Hassan, anticipând intenţia autorului de a-l prezenta în antiteză cu
Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti (1593-1601) şi conducătorul oştirii române.
Acţiunea baladei, organizată cronologic şi gradat, se petrece pe câmpul de luptă de la Călugăreni şi
cuprinde trei secvenţe: confruntarea dintre cele două armate (1-5), urmărirea lui Paşa Hassan de către
Mihai Viteazul până la taberele proprii (6-11) şi sosirea paşei în tabăra otomană, unde este salvat de
către spahii ( 12 ). Personajele care participă la acţiune sunt portretizate în antiteză şi se clasifică în:
principale (Mihai Viteazul şi Paşa Hassan), secundare (armata română şi armata otomană) şi episodice (
Sinan-Paşa, Mihnea, beii şi spahiii).
În cadrul acestei balade culte, Mihai Viteazul este personajul principal, prezentat ca un model eroic, în
antiteză cu Paşa-Hassan care devine un antimodel de conducător. Voievodul român ocupă locul central
în acţiunea acestei balade culte şi apare în toate momentele subiectului. Încă de la începutul baladei
figura domnitorului român apare în prim-plan.
Calităţile fizice şi morale exemplare ale voievodului român sunt prezentate atât direct, cât şi indirect.
Portretul său fizic şi moral se realizează prin caracterizare directă este realizată de către narator şi Paşa
Hassan şi caracteriazare indirectă care rezultă din nume, statut (poziţie) socială, mimică, gestică,
postură (poziţia corpului), limbaj, trăiri, gânduri, atitudini, comportament, fapte, convingeri, credinţe,
valori şi relaţii cu alte personaje.
Elementele de portret fizic sunt puţine, dar semnificative, atât în conturarea profilului său impresionant,
cât si în reliefarea portretului moral al personajului care este complex şi puternic individualizat.
Portretul fizic al personajului impresionează prin forţa, vigoarea, măreţia şi frumuseţea trupului său
atletic, prin ţinuta de luptă şi vestimentaţia specific militară. Paşa Hassan sesizează ţinuta sa
impunătoare, severă şi bravă: "Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri, cu fulgeru-n mână …", "
Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier, / Şi zalele-I zuruie crunte, / Gigantică poart-o cupolă pe frunte, / Şi
vorba-I e tunet, răsufletul ger, / Iar barda din stânga-I ajunge la cer, / Şi vodă-I un munte". În ochii
îngroziţi ai paşei care-l caracterizează direct din punct de vedere fizic şi moral, Mihai apare în postura
unui uriaş primitiv, a unui zeu neîndurător şi fioros, aspru şi neînduplecat , dar sublim în toată măreţia
sa.
Portretul moral al personajului se realizează, în primul rând, indirect prin nume, statut (poziţie) socială,
mimică, gestică, postură (poziţia corpului), limbaj, trăiri, gânduri, atitudini, comportament, fapte,
convingeri, credinţe, valori şi relaţii cu alte personaje şi abia în al doilea rând prin caracterizare directă
făcută de narator sau alte personaje.
Numele personajului sugerează indirect o trăsătură morală esenţială a acestuia, vitejia. De asemenea,
statutul său social de domn al Ţării Româneşti, iar pe câmpul de luptă, de coducător al oştirii române
presupune anumite calităţi ale personajului, precum înţelepciunea, dragostea de patrie,
responsabilitatea, onestitatea (cinstea), demnitatea, generozitatea, sinceritatea, toleranţa, inteligenţa,
abilitatea de a cunoaşte sufletul omenesc, spiritul dreptăţii şi al sacrificiului de sine, tăria de caracter,
intransigenţa (voinţa de fier), ambiţia şi neînfricarea.
Mimica şi gestica personajului sunt sugestive pentru un om angajat cu toată fiinţa în această înfruntare,
iar profilul său sălbatic, îngrozitor şi gesturile neînfricate, ofensive pun în lumină mânia şi înverşunarea
împotriva duşmanilor cotropitori, elanul şi mobilizarea totală a voievodului în această luptă: "Dar iată-
l! E vodă, ghiaurul Mihai!, "Sălbatecul vodă …" Limbajul protagonistului, cuvintele prin care îl
provoacă de două ori la luptă pe Paşa Hassan sugerează indirect asprimea caracterului său, curajul,
tenacitatea şi demnitatea domnului român, dar şi puterea sa de sacrificiu, capacitatea de a se jertfi în
numele idealului de dreptate şi libertate a neamului său, a independenţei poporului său:""Stai, paşă, o
vorbă de-aproape să-ţi spun, / Că nu te-am găsit nicăirea", " Stai, paşă! Să piară azi unul din noi!". Paşa
Hassan îl caracterizează, de altfel, direct în ce priveşte limbajul: "Şi vorba-i e tunet …"
Atitudinea sa neîndurătoare, activă, hotărâtă, comportamentul energic, dârz, vijelios şi faptele eroice şi
măreţe ale lui Mihai pe câmpul de luptă pun în lumină aceleaşi însuşiri alese ale coducătorului român.
Ele sunt dovada vie şi măsura incontestabilă a geniului său militar.
În primul rând, domnitorul Ţ. Româneşti este un strateg desăvârşit, deoarece intuieşte că ostaşii săi au
nevoie de un lieder pentru a rămâne solidari pe câmpul bătăliei, întrucât ei sunt mai puţini numeroşi ca
turcii şi au nevoie de unitate în cuget, simţiri şi fapte pentru a obţine victoria. Mihai devine astfel un
model de eroism şi un exemplu de responsabilitate pentru armata lui conducând-o spre victorie: "Pe
vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri, cu fulgeru-n mână / Şi-n urmă-I se-ndeasă, cu vuiet curgând, /
Oştirea română ".
În al doilea rând, solidaritatea conducător-oştire este motivată şi de sentimentul profund şi unanim al
dragostei faţă de pământul străbun şi de conştiinţa faptului că luptă pentru o cauză nobilă, pentru
idealul suprem: apărarea patriei, libertatea şi independenţa neamului. Războiul în care sunt implicaţi
românii este profund legitim, deoarece nu este unul de cotropire, ci unul de apărare care are ca
finalitate păstrarea identităţii şi unităţii neamului.
Mai mult, faptele cutezante ale voievodului sunt punctate concis, obiectiv de către narator:"vodă o-
mparte (mulţimea păgână)", "alege vro doi","se-ntoarce şi plecă spre gloată", "se-nvârte roată", "intră-n
urdie", "o frânge degrabă", "o bate-napoi", "şi-o vântură toată". Naratorul îl compară cu "volbura
toamnei", afirmând că este "suflet de vânt", pentru a sugera viteza de reacţie, rapiditatea mişcărilor şi
forta sa în luptă sau cu un "lup între oi", reliefând astfel indirect caracterul său nemilos, neîndurător,
neînfricarea sa. Portretul său moral este unul extrem de dinamic, deoarece prezenţa sa în textul baladei
este una extrem de activă şi întreprinzătoare care degajă o energie uriaşă.
Trăsăturile morale ale voievodului se reflectă şi în relaţia sa cu alte personaje cum ar fi Paşa Hassan, în
ai cărui ochi îngroziţi se conturează imaginea unui "munte", ca obstacol de netrecut.Viziunea deformată
a lui Paşa Hassan asupra lui Mihai se realizează ca reflex al groazei: "El vede ghiaurul că-I suflet de
vânt / Şi-n faţă-I puterile turcilor sunt / Tăriile plevei", "Aleargă năvală nebună", "Împrăştie singur pe
câţi îi adună", "Cutreieră câmpul, tăind de pe cai", "El vine spre paşă: e groază şi vai, / Că vine
furtună". Trăsăturile de caracter ale lui Mihai sunt ilustrate magistral în strofa a opta, într-o descriere
literară de tip portret cu ajutorul enumeraţiilor, comparaţiilor, metaforelor şi hiperbolelor, realizată în
antiteză cu descrierea paşei. Vodă este văzut acum ca o stihie* monstruoasă, dezlănţuită, fiind comparat
cu fenomenele naturii: "fulger", "tunet", "vânt", "furtună", "ger", urgii în faţa cărora Paşa Hassan
rămâne neputincios şi cu care confruntarea pare a fi inutilă .
Calităţile desăvârşite ale lui Mihai Viteazul sunt scoase în evidenţă şi prin antiteză cu adversarul său,
care, prin înfăţişare, gesturi, trăiri, atitudine, comportament şi fapte, devine ridicol şi demn de dispreţ
pentru un cuceritor dornic de mărire: Văzut-au şi beii că fuga e bună / Şi bietului paşă dreptate I-au dat
…"
Mihai Viteazul reprezintă în baladă tipul conducătorului român curajos, viteaz, neînfricat, neînduplecat,
înfiorător şi aspru, sublim prin măreţia trupului, a caracterului şi a faptei asemenea unui zeu
neîndurător. El este geniul militar absolut, strategul desăvârşit, omul de onoare, însufleţit de patriotism
şi caracterizat prin spirit de sacrificiu, iubirea adevărului, a dreptăţii şi a libertăţii.