Está en la página 1de 33

REFERAT:

AMBALAJE IN INDUSTRIA ALIMENTARA


CAPITOLUL 1
1.1SIGURANTA ALIMENTULUI

Drepturile consumatorului
In baza recomandarilor FAO/OMS/PUND,se cunosc drepturile
consumatorilor:
*dreptul la satisfacerea nevoilor fundamentale;
*dreptul la protectie prin sisteme legislativesi de securitate impotriva
produselor si serviciilor care pun in pericol sanatatea sau viata;
*dreptul la informarea corecta si complecta asupra caracteristicilor calitative
si conditiilor de folosire a produselor alimentare siserviicilor;
*dreptul la despagubire pentru prejudiciile aduse de alimente si servicii
necorespunzatoare;
*dreptul la instruire si educatie.
Calitatea alimentului
1.Definirea notiunii de calitate a alimentelor
Calitatea este data de totalitatea caracteristicilor in virtutea carora un
produs detine atribute specifice,se distinge si se diferentiaza de altele
similare, conferindu-i-se capacitatea de a se satisface nevoile exprimate sau
implicite ale consumatorului.
Termenul de "calitate"nu este folosit pentru a exprima superlativul.Mai
exacte si utile sunt formularile:
*"calitate relativa"cand produsul este comparat cu superlativul si clasat fata de
acesta;
*"nivelul calitatii"si"masura calitatii"care se refera la evaluari tehnice precise
fata de superlativ.
Calitatea unui produs este influentata de numeroase activitati
indepentente in timpul producerii lui.
Adesea, calitatea se raporteaza la:
*utilitate;
*aptitudini de utilizare;
*satisfacerea clientului;
*conformitatea cu cerintele.
Clasificarea produselor in functie de calitatea lor se face in clase, notate cu
cifre(1,2,3,....).
Asigurareacalitatii se face:
*prin acoperirea completa a cerintelor clientului;
*prin verificarea permanenta, in cadrul ciclului de productie, a respectarii
manoperelor, tehnicilor si materialelor folosite, pentru a fi conforme cu cele
prestabilite.
Alimentele sunt orice fel de produse, in stare naturala sau prelucrate,
care contin substante nutritive necesare organismului uman si pot fi folosite
pentru intretinerea activitatii vitale, nefiind daunatoare.Ele sunt:
*produse agroalimentare naturale, de origine vegetala sau animala,
constituind materia prima pentru prelucrarea in produs alimentar sau care se pot
consuma ca atare de catre populatie, printr-o prelucrare in gospodarie, provenind
din surse proprii sau prin intermediul pietei;
*produse alimentare care se obtin prin prelucrarea produselor
agroalimentare, printr-un procedeu industrial, fiind puse la dispozitia populatiei
prin intermediul petei.
Calitatea produselor alimentare este definita prin indicatori de calitat,
stabiliti si consemnati in norme de calitate.
2.Norme si standarde de calitate
Normele:
*sunt reguli si dispozitii stabilite prin lege sau acceptiune;
*cuprind totalitatea conditiilor minimale sau maximale privitoare la criteriile de
apreciere sau evaluare;
*se concretizeaza prin documente aprobate de catre un organism recunoscut;
*furnizeaza reguli de baza, modalitati de cantrol si masuri,pentru a ajunge la
un nivel optim in domeniul aprobat.
Obectivele normarii calitatii alimentelor vizeaza:
*punerea in consum a alimentelor bogate in nutrine (proteine, glucide, lipide,
saruri minerale si vitamine)
*siguranta alimentelor-adica asigurarea conditiilor pentru ca alimentele:
-sa nu sufere degradari fizice, fizico-chimice, biochimice, microbiologice care
sa le afecteze inocuitatea;
-sa nu contina, ca atare, specii de microorganisme peste limitele admise prin
reglementarile legale;
-sa nu fie infestate cu insecte si paraziti;
-sa nu devina vatamatoare pentru organismul uman;
*asigurarea consumarii cu placere a alimentelor.
Normarea se refera la :
*calitati nutritionale-care sunt date de componentele chimice, biochimice,
plastice si energetice care satisfac, prin consumul alimentului,cerinte fiziologice
de nutritie ale organismului uman;
*calitati igenice sau inocuitate-reprezentate de continutul in substante toxice sau
microorganisme patogene, care prin consum nu afecteaza sanatatea
consumatorului;
*calitati organoleptice-reprezentate de ansamblul caracteristicilor alimentului si
care pot fi percepute senzorial de consumatori:forma, culoare, aspect, miros,
gust, consistenta;
*calitati de intrebuintare-referindu-se la satisfacerea cerintelor consumatorului
pentru a folosi alimentele in procesele de alimentatie-nutritie.
ATENTIE!
Punerea in consum public,depozitarea, transportul sau prelucrarea
produselor alimentare care un indeplinesc conditiile stabilite prin norme atrage
raspunderea materiale,disciplinara, contraventionala sau penala, in conditiile
stabilite de lege.
Standardele si alte actede calitate
Performantele economice ale unei unitati de productie sau de prestari servicii
sunt in mare masura legate de calitatea activitatii ei.In ultimi ani au crescut, in
toata lumea, exigentele clientilor in materie de calitate.Aceasta tendinta a fost
insotite de intelegerea din ce in ce mai accentuata a faptului ca ameliorarea
continua a calitatii este obligatorie pentru a atinge si mentine,pe plan economic,
performantele.
Cerintele si nevoile pentru productie sau prestari servicii sunt trecute in
specificatiile (documentatiile)tehnice.Dar complexitatea sistemului
organizational privind conceptiile si relatiile de productie este atat de mare, incat
s-a ivit necesitatea completarii specificatiilor tehnice cu unele documente care
sa dezvolte liniile directoare si cerintele bazate pe sistemul calitatii.Acestea
s-au concretizat in Standardele internationale ISO 9.000, 9.001, 9.002, 9.003,
si 9.004 care sintetizeaza cerintele si documentele privitoare la calitate, existente
pe plan mondial.
Desigur, tara noastra, dorinta de integrare in lumea moderna, foloseste
standardele ISO privitoare la calitate.
3.Ambalarea, etichetarea si inscriptionarea produselor alimentare
Ambalarea produselor alimentare
Pentru a fi comercializate, produsele alimentare trebuie sa fie ambalate, fie in
cantitati mici (portionate), fie in vrac.
Ambalajul este un material specific, ca executie si ca natura,destinat
produselor alimentare in vederea asigurarii protectiei si utilizat pentru
transportul, manipularea, depozitarea sau desfacerea acestora.
Conditii obligatorii privind ambalajele:
*sa mentina calitatile si cantitatile produselor;
*sa fie din materiale reciclabile sau care sa aiba asigurate conditii de valorificare
sau eliminare ecologica;
*sa fie din materiale care nu cedeaza alimentelor substante straine, peste
limitele admise;
*sa nu madifice caracterele organoleptice ale produselor;
*sa fie curate, dezinfectate si neinfestate cu insecte si rozatoare;
*sa un fie purtatoare de substante toxice pe suprafata lor (sa nu fi fost anterior
folosite pentru ambalarea de substante pesticide, insecticide etc.).
Materialele de ambalare si ambalajele utilizate pentru produsele alimentare
trebuie sa fie avizate de Ministerul Sanatatii.
Etichetarea si inscriptionarea produselor alimentare
Orice produs alimentar ambalat trebuie sa fie etichetat.
Etichetele se aplica pe suprafata ambalajului si trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii privitoare la informarea cumparatorului:
-tara in care a fost fabricat si ambalat produsul;
-denumirea produsului;
-numele firmei producatoare;
-norme de calitate specifice;
-ingrediente continute;
-aditivi sau alte substante adaugate;
-termenul de valabilitate;
-conditiile specifice de pastrare.
Denumirea comerciala a produsului alimentar trebuie sa fie:
*in concordanta cu natura produsului.De exemplu:
-"lacto"-indica prezenta laptelui;
-"fructo"-indica prezenta fructelor;
*sigla nu trebuie sa fie in dezacord cu continutul produsului.De exemplu:
-nu se admite desenul unei ovine pe un produs din lapte de vaca;
-nu se admite desenul unei albine pe mierea artificiala.
Pe ambalajele produselor alimentare destinate persoanelor carora le sunt
necesare diete speciale pentru varsta, boli sau alte motive se vor mentiona, in
plus, indicatiile si precautiile de folosire a acestora.
4.Sisteme de omologare, certificare, marcare si autorizare a
productiei
Pentru fabricarea produselor alimentare, acestea trebuie sa detina licenta de
fabricatie de la Ministerul Agriculturii si Alimentatiei.
Activitatile pentru care este necesara licenta de fabricatie sunt cele de domeniul
producerii de:lapte si produse lactate, carne si produse din carne, peste si
produse din peste, paine si produse de morarit si panificatie, zahar si prooduse
zaharoase, uleiuri si grasimi vegetale alimentare, bauturi racoritoare, conserve
din legume si fructe, vin, bere, spirt, bauturi alcoolice si drojdie de panificatie.
Licenta de fabricatie se acorda:
-agentilor economici (persoane juridice);
-asociatiilor familiale sau persoanelor fizice pentru productia de bauturi alcoolice
si racoritoare (pentru celelalte tipuri de productie alimentara nu exista obligatia
detinerii licentei de fabricatie).
In vederea obtinerii licentei de fabricatie sunt necesare:
-documentele de constituire si functionare a societatii;
-autorizatia sanitara de functionare;
-autorizatia sanitar-veterinara;
-avizul Ministerului Sanatatii pentru fiecare produs;
-fisa unitatii;
-specificatia tehnica sau standardul elaborat si aprobat conform normelor in
vigoare;
-schema tehnologica de fabricatie;
-instructiunile tehnologice de fabricatie;
-fisa cu privire la pregatirea de specialitate a personalului.
Licentele de fabricatie a produselor alimentare se acorda pentru fiecare
produs in parte si sunt netransmisibile.
5.Termenele de valabilitate
Termenul de valabilitate, inscriptionat pe produs, este durata de timp in care
produsul alimentar nu capata propretati nocive pentru consumator, in cazul in
care este pastrat in conditii corespunzatoare.
Folosirea de produse cu termen de valabilitate depasit este sanctionata de
legislatia sanitara, intrucat exista risc de imbolnavire a consumatorilor.
Inscriptionarea termenului de valabilitate:
*se face pe fiecare ambalaj precizand:
-fie data fabricatiei si data expirarii;
-fie data fabricatiei si durata de timp cat se mentine valabilitatea.De exemplu:
5ianuarie 2007-valabil 12 luni;
-fie doar data expirarii.
Stabilirea termenului de valabilitate
Se face de catre producator, pe raspunderea acestuia, prin colaborare cu unitati de
cercetare si laboratoare specializate, dupa experimentari prealabile.
Se interzice prelungirea termenului de valabilitate expirat, prin reetichetarea
sau reambalarea produselor.
6.Falsificarea alimentelor
Falsificarea alimentelor reprezinta adaosul oricarei substante intr-un produs
alimentar, cu scopul mascarii unor defecte sau al conferirii unor propretati pe
care nu-l justifica prin originea si compozitia sa.
Exemple:
*utilizarea carnii alterate dupa spalarea cu otet sau condimentarea excesiva:
mirosul si gustul de alterat dispar, dar nocivitatea ramane;
*ingrosarea smantanii cu faina (se poate pune in evidenta cu o picatura de tinctura
de iod; iodul da cu amidonul o coloratie albastra a produsului).
Consumatorul trebuie sa fie informat cu privire la continutul produsului.
7.Sisteme de management al calitatii
Produsele alimentare realizate in tara sau cele importate, supuse unui proces
tehnologic, trebuie:
*sa aiba o compozitie si calitate care sa nu constituie un pericol pentru
organismul uman, din punct de vedere fizic, chimic, microbiologic, toxicologic,
parazitologic sau al nivelului de radioactivitate;
*sa asigure ca materiile prime si materialele corespund conditiilor prevazute
de standarde, caiete de sarcini, specificatii tehnice, norme sanitare, sanitar-
veterinare, si de protectie a mediului in vighoare;
*sa aiba aditivi, substante straine si microorganisme numai in limita admisa de
Ministerul Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei;
*sa asigure verificarea calitatii produselor alimentare in toate fazele de
fabricatie, incepand cu materia prima si pana la obtinerea produselor finite, cat si
pe timpul depozitarii acestora.Controlul calitatii se face prin organele de control
tehnic al producatorului;
*la receptia materiei prime si materialelor sa se ceara certificatele de calitate si
sa se verifice daca performantele stabilite in acestea sunt la nivelul parametrilor
inscrisi in standarde si in alte norme de calitate;
*sa fie varificate la receptie in laboratoarele proprii ale agentilor economici, iar
in cazul in care acestea nu au dotarea specifica, in laboratoare neutre, specializate,
autorizate sau acreditate.
Supravegherea si controlul activitatii agentilor economicii care desfasoara
activitati in domeniul productiei alimentare se fac de catre imputerniciti ai
Ministerului Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Apelor,
Padurilor si Protectiei Mediului, cu colaborarea asociatiilor de protectie a
consumatorilor.
Imputernicitii au urmatoarele drepturi:
*sa interzica livrarea de catre producatori, pentru comercializare, a produselor
alimentare care:
-pot periclita sanatatea sau viata consumatorilor, datorita deficientelor
calitative, confirmate prin documente oficiale emise de organisme de specialitate;
-sunt interzise consumului prin reglementari in vigoare;
-sunt confirmate ca falsuri sau substituiri;
-au termenul de valabilitate expirat;
*sa dispuna oprirea temporara a fabricatiei sau prestarilor de servicii pentru
motivele de mai sus;
*sa dispuna oprirea temporara a comercializarii marfii pentru ca aceasta:
-nu are certificate de conformitate cu standardele nationale sau alte acte
normative in vigoare;
-nu indeplineste caracteristicile calitative;
-nu prezinta elemente de identificare;
-produsele nu au fost remediate in termenii corespunzatori sau au fost
remediate necorespunzator.
Nerespectarea prevederilor legale privind transportul, receptionarea,
depozitarea, prelucrarea si comercializarea produselor alimentare constituie
contraventie si se sanctioneaza cu amenda.
1.2 DEFINIȚII
(a) Controlul conformității

Control efectuat de către un controlor, în conformitate cu dispozițiile prezentului


regulament pentru a verifica dacă loturile de fructe și legume sunt în conformitate
cu standardele de comercializare instituite de Regulamentul (CE) nr. 2200/96.

Acest control include:

- dacă este cazul, un control al documentelor și al identității: controlul documentelor


sau certificatelor care însoțesc lotul și/sau al registrelor menționate la articolul 4
alineatul (3) paragraful al doilea a treia liniuță și la articolul 5 alineatul (1a) litera
(d) din Regulamentul (CE) nr. 1148/2001 și concordanța între mărfurile și
indicațiile care figurează în aceste documente;

- un control fizic: controlul produselor dintr-un lot, prin prelevare de probe, pentru
a verifica dacă lotul îndeplinește toate condițiile stabilite de standardul de
comercializare, inclusiv dispozițiile privind prezentarea și marcarea coletelor și
ambalajelor.

(b) Controlor

Agent împuternicit în mod legal de organismul de control competent, care are o


formare corespunzătoare și permanentă pentru a desfășura operațiuni de control de
conformitate.

(c) Transport

Cantitate de produs destinat comercializării de către același agent economic,


prezentă în momentul controlului și definită de un document. Transportul se poate
compune dintr-unul sau mai multe tipuri de produse: el poate conține unul sau mai
multe loturi de fructe și legume proaspete.

(d) Lot
Cantitate de produse care, în momentul controlului, este prezentată ca având
aceleași caracteristici în ceea ce privește:

- identitatea ambalatorului și/sau a expeditorului;

- țara de origine;

- natura produsului;

- categoria produsului;

- dimensiunea (dacă produsul este clasificat în funcție de dimensiunea sa);

- soiul sau tipul comercial (în funcție de cerințele corespunzătoare ale standardului);

- tipul de ambalaj și prezentarea.

Cu toate acestea, dacă în cursul controlului, este dificil să se diferențieze loturile


și/sau dacă nu este posibil să se prezinte loturi distincte, toate loturile unui transport
pot fi considerate, în acest caz special, ca alcătuind un același lot în cazul în care
prezintă caracteristici uniforme în ceea ce privește tipul de produs, expeditorul, țara
de origine, categoria și, dacă sunt, de asemenea, prevăzute de standard, soiul sau
tipul comercial.

(e) Prelevare de probe

Acțiunea de a efectua o prelevare temporară a unei anumite cantități de produs


(denumită probă) în cursul unui control de conformitate.

(f) Probă elementară

Colet prelevat din lot sau, în cazul unui produs prezentat în vrac, cantitate prelevată
dintr-un punct al lotului.

(g) Probă globală

Mai multe probe elementare reprezentative ale lotului și prelevate în cantitate


suficientă pentru a permite evaluarea lotului în funcție de toate criteriile.

(h) Probă secundară

În cazul fructelor cu coajă, o probă secundară este o cantitate reprezentativă din


produs prelevată din fiecare probă elementară a probei globale, cu o greutate
cuprinsă între 300 de grame și 1 kilogram (kg). În cazul în care proba elementară
conține produse preambalate, proba secundară se constituie dintr-un preambalaj.

(i) Probă compozită

În cazul fructelor cu coajă, o probă compozită este un amestec, în greutate de cel


puțin trei kilograme, din toate probele secundare ale unei probe globale. Fructele cu
coajă care compun proba compozită trebuie să fie amestecate în mod omogen.

(j) Probă redusă

Cantitate reprezentativă de produs prelevată dintr-o probă globală și cu un volum


suficient pentru a permite evaluarea în funcție de un anumit număr de criterii. În
cazul fructelor cu coajă, proba redusă cuprinde cel puțin 100 de unități care provin
din proba compozită. Mai multe probe reduse pot fi prelevate dintr-o probă globală.

(k) Colet

Parte individualizată a unui lot prin ambalajul și conținutul său. Ambalajul coletului
este conceput astfel încât să faciliteze manipularea și transportul unui anumit număr
de ambalaje de vânzare sau de produse în vrac sau ordonate, pentru a evita
manipularea lor fizică și prejudiciile cauzate de transport. Containerele de transport
rutier, feroviar, maritim și aerian nu sunt colete. În anumite cazuri, coletul constituie
un ambalaj de vânzare.

(l) Ambalaj de vânzare

Parte individualizată a unui colet prin ambalajul și conținutul său. Ambalajul de


vânzare este conceput astfel încât să constituie la punctul de vânzare o unitate de
vânzare pentru utilizatorul final sau pentru consumator. Printre ambalajele de
vânzare, preambalajele sunt concepute în așa fel încât ambalajul acoperă în
întregime sau parțial conținutul, dar astfel încât conținutul să nu poată fi modificat
fără a deschide sau modifica ambalajul.

1.3 PUNEREA ÎN APLICARE A CONTROLULUI DE


CONFORMITATE
(a) Observații generale

Controlul fizic se efectuează prin evaluarea probei globale prelevate la întâmplare


în diferite puncte asupra loturilor care trebuie controlate. În principiu, proba globală
este prezumată reprezentativă pentru lot.
(b) Identificarea loturilor și/sau impresia de ansamblu privind transportul

Identificarea loturilor se efectuează în funcție de marcajul lor sau de alte criterii,


cum ar fi mențiunile stabilite în conformitate cu Directiva 89/396/CEE a Consiliului
[1]. În cazul transporturilor compuse din mai multe loturi, controlorul trebuie să aibă
o impresie de ansamblu asupra transportului, prin intermediul documentelor de
însoțire sau al declarațiilor. Acesta determină atunci, pe baza controlului său, gradul
de conformitate a loturilor cu informațiile din aceste documente.

În cazul în care produsele trebuie să fie sau au fost încărcate pe un mijloc de


transport, informațiile referitoare la acesta trebuie să servească la identificarea
transportului.

(c) Prezentarea produselor

Controlorul desemnează coletele pe care dorește să le examineze. După aceea, ele


trebuie să-i fie prezentate de către agentul economic sau reprezentantul său.
Operațiunea constă astfel în prezentarea probei globale.

În cazul în care sunt necesare probe reduse sau secundare, controlorul le alege
pornind de la proba globală.

(d) Controlul fizic

- Evaluarea ambalajului și prezentării cu ajutorul probelor elementare:

conformitatea și curățenia ambalajului, inclusiv a materialelor utilizate în ambalaj,


trebuie să fie verificate în funcție de perspectivele referitoare la conformitatea cu
standardele. Dacă numai anumite tipuri de ambalaje sunt autorizate, controlorul
verifică dacă acestea au fost într-adevăr utilizate.

- Controlul marcajului cu ajutorul probelor elementare:

este necesar, în primul rând, să se stabilească dacă marcajul produselor este în


conformitate cu standardele de comercializare. În cursul inspecției, controlorul
verifică dacă caracteristicile marcajului sunt corecte și/sau dacă trebuie modificate.

Fructele și legumele ambalate în mod individual sub o peliculă de plastic nu pot fi


considerate ca produse preambalate în sensul Directivei 2000/13/CE a
Parlamentului European și a Consiliului [2] și nu trebuie să facă în mod necesar
obiectul marcajului prevăzut de standardele de comercializare. În acest caz, pelicula
de plastic poate fi considerată ca o simplă protecție pentru produse fragile.
- Verificarea conformității produselor cu ajutorul probei globale sau al probei
compozite și/sau al probelor reduse:

controlorul determină importanța probei globale care îi poate permite să evalueze


loturile. El alege la întâmplare coletele pentru a fi controlate sau, în cazul produselor
în vrac, punctele lotului din care trebuie prelevate probele elementare.

Coletele deteriorate nu pot fi utilizate pentru a face parte din proba globală. Trebuie
ca acestea să fie puse deoparte și să facă obiectul, dacă este necesar, al unei
examinări și al unui raport separat.

În cazul în care o decizie de neconformitate trebuie pronunțată, prelevarea de probe


trebuie să se refere cel puțin la cantitățile enumerate mai jos:

Produse ambalate

Număr de colete incluse în lot | Număr de colete care trebuie prelevate (probe
elementare) |

Până la 100 | 5 |

De la 101 la 300 | 7 |

De la 301 la 500 | 9 |

De la 501 la 1000 | 10 |

Mai mult de 1000 | 15 (minimum) |

Produse în vracH

Masa lotului, în kg sau în număr de unități incluse în acest lot | Masa în kilograme
a probelor elementare sau numărul de unități care trebuie prelevate |

Până la 200 | 10 |

De la 201 la 500 | 20 |

De la 501 la 1000 | 30 |

De la 1001 la 5000 | 60 |

Mai mult de 5000 | 100 (minimum) |


În cazul fructelor și legumelor proaspete voluminoase (mai mult de 2 kilograme pe
bucată) în vrac, probele elementare trebuie constituite din minim cinci bucăți. În
cazul loturilor compuse din mai puțin de 5 colete sau cu o greutate mai mică de 10
kilograme, controlul privește integralitatea lotului.

În cazul în care, în urma unei verificări, controlorul hotărăște că nu este în măsură


să ia o decizie, el poate efectua un nou control pentru a exprima în mod global
rezultatul mediu, în procente, al celor două controale.

Conformitatea privind anumite criterii referitoare la starea de dezvoltare și/sau de


maturitate sau care implică prezența sau absența unor defecte interne poate fi
verificată cu ajutorul probelor reduse. Este vorba, în special, despre cazul în care
operațiunile de control provoacă distrugerea produsului. Volumul acestor probe
trebuie limitat la cantitatea minimă absolut necesară pentru evaluarea lotului. Dacă
astfel de defecte sunt constatate sau presupuse, volumul probei reduse nu poate să
depășească 10 % din volumul probei globale care a fost constituită inițial pentru
inspecție.

(e) Controlul produsului

Produsul care urmează să fie controlat trebuie să fie în întregime scos din ambalajul
său. Controlorul poate să nu facă acest lucru în cazul fructelor cu coajă sau dacă
tipul și natura ambalajului permit să se verifice conținutul acestuia fără a despacheta
produsul. Verificarea omogenității, a caracteristicilor minime, a categoriilor de
calitate și a dimensiunii trebuie să se facă cu ajutorul probei globale, cu excepția
cazului fructelor cu coajă în care se face cu ajutorul probei compozite. În cazul în
care produsul prezintă defecte, controlorul determină procentul după numărul sau
greutatea produsului neconform cu standardul.

Verificarea criteriilor privind starea de dezvoltare și/sau de maturitate se poate face


cu ajutorul instrumentelor și metodelor prevăzute în acest sens în cadrul
standardelor de comercializare sau în conformitate cu practicile recunoscute.

(f) Rapoarte privind rezultatele controlului

Documentele prevăzute la articolul 9 se eliberează după caz.

În caz de neconformitate, agentul economic sau reprezentantul său trebuie informați


în scris cu privire la motivele neconformității. Dacă este posibil să se asigure
conformitatea produsului cu standardul prin modificarea marcajului, agentul
economic sau reprezentantul său trebuie informați despre acest lucru.
În cazul în care produsul prezintă defecte, procentul din produsul considerat
neconform cu standardul trebuie precizat.

(g) Diminuarea valorii produsului în urma controlului de conformitate

În urma controlului, proba globală este pusă la dispoziția agentului economic sau a
reprezentantului său.

Organismul de control nu este obligat să restituie elementele de probă globală care


au fost distruse în timpul controlului."

CAPITOLUL 2

VERIFICAEA CALITATII AMBALAJELOR

2.1 GENERALITATI
CERINŢELE PRODUCĂTORULUI DE AMBALAJE ŞI ALE
INDUSTRIEI BENEFICIARE

o să poată fi fabricate atît din materii prime, cât şi din materiale


recuperabile;
o să permită mecanizarea şi automatizarea perocesului de
fabricaţie al ambalajelor, cât şi cel al ambalării, cu minim de pierderi;
o să permită o perfectă şi rapidă închidere;
o să permită utilizarea diferitelor metode de conservare a
produselor;
o să se poată aplica, cu uşurinţă, gruparea în vederea manipulării,
transportului;
o să se respecte cerinţele modulării. (Pâslaru C., 1996)

2.2CERINŢELE TRANSPORTATORULUI
o transportul mărfii trebuie făcut în condiţii bune la destinaţie, fără
daune, furturi sau pierderi, la costurile cele mai mici posibile;
o ambalajul trebuie proiectat în funcţie de destinaţia transportului,
necesitatea stivuirii, locul depozitării (antrepozite sau spaţii deschise),
cerinţele de manipulare (greutate netă şi tip de încărcare), cerinţe speciale sau
suplimenatare (Pâslaru C, 1996; Sasu C, 1998)

2.3CERINŢELE ÎNTREPRINDERILOR COMERCIALE

o volum propriu mic;


o uşurinţă de manipulare ;
o să permită marcarea şi etichetarea cu uşurinţă;
o ocuparea de spaţii restrânse în timpul depozitării;
o rigiditate suficientă pentru prezentarea la vânzăre, atât pe
vertical, cât şi pe orizontal;
o dimensiuni corelate cu paletele de transport, cu containerele;
o să fie atrăgător pentru a promova produsul;
o realizare tehnică şi grafică care să individualizeze produsul, care
să-l facă uşor identificabil de la distanţă şi care să conţină toate elementele
necesare folosirii produsului pe care îl ambalează;
o ambalajele de transport trebuie să aibă o soluţie constructivă care
să permită plierea şi adunarea în module;
o rezistenţa mecanică trebuie să fie adecvată solicitărilor la care
sunt supuse mărfurile (Pâslaru C, 1996)

2.4CERINŢELE CUMPĂRĂTORILOR
o primul factor important îl reprezintă estetica. Forma pachetului,
simbolurile, cuvintele folosite, culorile trebuie să fie adaptate caracteristicilor
culturii locale;
o mărimea ambalajului reprezintă un alt factor, aspectul esenţial
luat aici în considerare este nivelul venitului pe piaţă. Obiceiul de a cumpăra
influenţează şi el mărimea ambalajului, dacă se cumpără mai degrabă zilnic
decât saptămânal, pachetele vor fi mai mici;
o clima este un alt considerent privind ambalarea produselor la
export. Ambalajul trebuie să fie suficient de rezistent la variaţiile climatice
mari;
o să îmbine utilul cu frumosul (să fie funcţional, dar şi atractiv);
o să aibă închidere şi deschidere uşoară, fără utilizarea unor
elemente auxiliare greoaie, astfel încât accesul la produs trebuie să fie uşor,
fără a fi nevoie de accesorii greoaie;
o uşurinţă în manipulare şi stabilitate în aşezare;
o să conţină indicaţii referitoare la compoziţie, mod de utilizare şi
păstrare, compoziţie, valoare nutritivă etc;
o să poată fi îndepărtat sau distrus cu uşurinţă, după utilizarea
produsului fără a pune probleme majore de ordin ecologic (Pâslaru C,
1996)Legat de ambalaje, companiile iau în considerarea mai multe variante
de ambalare pentru un produs nou. Pe a-l selecta pe cel mai bun, se testează
diferite ambalaje pentru a-l găsi pe cel care se potriveşte cel mai bine în
condiţii normale de utilizare, care este cel mai uşor de manipulat şi care este
cel mai preferat de consumatori.

După ce a selectat şi introdus ambalajul, compania trebuie să îl verifice în


mod regulat, în raport cu modificările apărute în preferinţele consumatorilor
şi cu progresul tehnologic. Continua adaptare a unui ambalaj necesită
schimbări minore, dar regulate – schimbări atât de subtile, încât pot trece
neobservate faţă de cosumatori, însă aceste modificări presupun decizii
complexe, costuri mari şi riscuri. Specialiştii trebuie să evalueze costurile de
ambalare în raport cu riscurile, pe de o parte, şi cu modul în care
consumatorii percep valoarea adăugată şi rolul ambalajului în atingerea
obiectivelor, pe de altă parte. În luarea deciziilor referitoare la ambalare,
compania trebuie să ia în considerare şi problemele de protecţie a mediului,
deciziile trebuind să respecte interesele societăţii ca şi obiectivele companiei
şi ale consumatorilor.Dezvoltarea si diversificarea considerabila a productiei
de marfuri, amploarea fara precedent a schimbului de produse intre statele
lumii si modernizarea continua a desfacerii produselor de consum in fiecare
tara, au impus o rezolvare corespunzatoare a ambalajelor de transport, de
prezentare si de desfacere a marfurilor.Incercarea ambalajelor din punct de
vedere al rezistentei lor la solicitari mecanice, fizice, chimice,sau
microbiologice este recunoscuta in present ca o ramura importanta de
activitate in domeniul tehnicii ambalajelor indispensabila atat pentru un
control organizat al acestoa cat si pentru stabilirea elementelor necesare unei
proiectari rationale si economice.

Pentru a putea aprecia rezistenta ambalajelor la solicitarile normale de


transport acestea se supun unor incercari complexe pe baza unie scheme, ele
incerca sa produce in mod cat mai fidel conditiile din timpul manipularii,
transportului, depozitarii .La alcatuirea schemei de incercari complexe,
functie de conditiile de mai sus se stabilesc:

 Tipurile de incercari ce trebuie efectuate si ordinea lor ;


 Pozitiile in care se incearca ambalajele ;
 Intensitatea la care urmeaza a fi aplicate incercarile ;
Scopul pentru care se efectueaza incercarile este determinarea capacitatii de
protectie a unui prototip, compararea mai multor ambalaje, determinarea
cazurilor a mai multor determinari.
Dimensiunile, greutatea si forma ambalajelor care influienteaza modul de
distributie de manipulare si de depozitare.
Astfel :
1. Ambalajele pana la 10 kg pot fi aruncate ;
2. Cele e la 25 kg pot fi rostogolite ;
3. Cele peste 90 kg este posibil sa fie manipulate mechanic ;
4. Lazile mari este mai probabil sa fie plasate la baza stivei, intensitatea
probei de rezistenta la stivuire trebuie sa fie mai mare
` Natura continutului :
1. Natura continutului sta la baza stabilirii criteriilor de deteriorare
2. Valoare acestuia indica gradul de deteriorare acceptabil
3. In cazul unor produse periculoase sunt necesare criterii suplimentare
pentru mentinerea gradului de securitate
4. Natura coninutului poate permite reducerea numarului de incercari
Sunt in vigoare trei standarde romanesti privind verificarea pe baza de probe,
bazate pe statistica matematica :
- STAS 6658-62
- STAS 3160-62
- STAS 6659-62

CAPITOLUL 3

METODA PENTRU VERIFICAREA AMBALAJELOR


DIN STICLA
In general pentru a se putea caracteriza recipientele din sticla din punct de
vedere al calitatii si compatibilitatii lor cu produsul si al rezistentei in conditii de
normale de exploatare,este necesar sa se determine principalele elemente legate
de aspectul si de tehnologia de productie a ambalajelor, elemente dimensioale
precum si cele privind rezistenta fizico-mecanica si chimica:

3.1Aspectul, cularea si transparenta buteliilor sau


borcanelor se examineaza visual.

Neregularitatile de forma, stirbiturile, muchiile taioase si alte defecte de


finisarea gurii precum si omogenitatea distributiei materialului se pun in evidenta
cu ochiul liber si prin palpare.
Continutul de incluziuni de aer sau alte substante se determina de asemenea
visual si este reglementat ca numar si dimensiuni ale incluziunilor pentru fiecare
tip de ambalaj in parte.
Dimensiunile incluziunilor se determina in “mm” cu o precizie de 0,1 mm,
cu ajutorul unei lupe sau unui dispozitiv flexibil de masurare. Ambalajul care se
verifica trebuie in prealabil sa fie curatat de orice impuritati, atat la interior cat si
la exterior si bine uscat.

3.2Tensiunile interne

Ale ambalajelor din sticla pot fi puse in evedenta pe baza proprietatilor


acestora de a prezenta fenomenul de birefrigerenta, in cazul unei recoaceri
necorespunzatoare. Detereminarea se poate face prin metoda polariscopului sau
polarimetrului sau cu ajutorul fotoelasticimetrului.
Tensiunile se pot stabili atat calitativ cat si cantitativ. Pentru obtinerea
rezultatea calitative polariscopul se regleaza in prealabil astfel ca privind prin
analizor se apara o coloratie violet intensa. Se introduce apoi pe rand recipientele
in fata analizatorului unde acestea sunt examintae fiind rotite treptat cu 360 grade,
perpendicular pe directia lumini polarizate. In cazu in care recipientele sunt lipsite
de tensiune coloratia initiala violeta se mentine si dupa introduceea probelor in
polriscop.
Atunci cand exista tensiuni violetul se schimba in alta culore a spectrului
in functie de gradul de tensiune pe care il are sticla.
Proba calitativa poate fi urmata de determinari cantitative a tensiunilor
detectate, prin masurarea diferentei de drum a razei de lumna care traverseaza
ambalajul cercetat cu ajutorul polarimetrului.
Proba asezata pe sticla proiectoare a polarizorului se roteste incet in acelasi
sens. Punctul in care apare maximum de luminozitate se fixeaza astfel incat sa se
gaseasca in centrul polarimetrului, apoi analizatorul este rotit pan ace punctual se
intuneca, citindu-se pe scara distanta de drum ( D ), in mm, fie unghiul de rotire
(Ф ) in grade. Relatia intre unghiul de rotire si diferenta de drum este:

D=3Ф

Tensiunile ( G ) se calculeaza conform relatiei:


D -7 -2
G= -----10 ( kgf/cm )
c.e

in care: c- constanta fotoelectrica a sticlei

e- lungimea razei polarizate care traverseaza obiectul de sticla, respective


grosimea peretelui probei de cercetat

3.3Paralelismul planului gurii cu planul fundului

Metoda standardizata in Cehoslovacia utilizeaza un aparat asemanator


celui folosit pentru determinarea verticaliatii recipientelor si niste lamele:
ambalajul este atasat pe o suprafata dreapta si neteda iar pe gura acesuia se fizeaza
bratul glisant al dispozitivului, a carui suprafata este paralela cu cea de jos. Daca
nu se poate introduce pe nicio parte intre marginea buzei ambalajului si bratul
glisant o lamela, a carei grosime este in general prevazuta in standardul
ambalajului in precizia liniei de imbuteliere sau de umplere, paralelismul planului
gurii cu cel al fundului se considera satisfacator.

Perpendicularitatea axei pe baza. Determinarea se efectueaza astfel: in


gatul beteliei e introduce un capac metallic prevazut cu un varf, iar recipientul se
fixeaza apoi pe placa ce se poate roti. Se fixeaza nivelul braului cu dispozitivul
orizontal de masurare, in functie de inaltimea probei de incercat. Dupa rotirea cu
180 grade a placii cu sticla centrata, se cteste valoarea in mm pe scala din pozitiile
marginale ae varfului capacului. Jumatate din aceasta valoare da inclinarea axei.

Dimensiunile ambalajului
Se stabilesc cu ajuorul aparatelor obisnuite de masurat asupra 4% din numarul
recientelor care formeaza lotul, darn u mai putin de 80.
Capacitatea reala a unui recient se determina prin cantarirea ambalajului
gol si apoi dupa umplerea lui cu apa la temperature de 20 grade.

Rezistenta recipientelor la presiune interna


Dterminarea acestei rezistente se face in special pentru ambalajele care I timpul
utilizarii lor trebuie sa suporte o presiune interioara. Buteliile sunt incercate pe o
masina hidraulica automata care realizeaza presiunea crescand-o unifom pana la
sparerea siclei.
In metoda americana recientul se umple cu apa sau alt lichid cu densitate
mica dupa cum este utilizat in mod obisnuit, iar incercarea poate fi condusa in
trei feluri in functie de scopul ei. Astfel pentru incercari curente, in uzine, se
foloseste procedeul de aplicare al unei presiuni inerne al carei nivel ese stability
anterior si care se mentine constanata fixate a deerminarii.
Presiunea aplicata in aceste conditii va depasii cu maximum 50% presiunea
la care se foloseste in mod current butelia. Durata aplicarii pesiunii trebuie sa fie
cuprinsa intre 3 s si 1 min. Pentru cercetari prinivind comportarea buteliior,
incecarea descrisa anterior se continua, presiunea fiind crescuta uniform pana la
determinarea procentului de butelii de sticla sparte intr-o perioada de timp
stabilita.

CAPITOLUL 4

METODA PENTRU VERIFICAREA AMBALAJELOR PLASTICE

Incercari fizico-mecanice pentru recipienti de polietilene


Testarea recipientilor de polietilena prin incercari fizico-mecanice de laborator se
executa in md current atat pentru controlul fabricatiei cat si la caracterizarea
ambalajelor in timpului probelor de omologare si stabilirea dimensiunilor optime
de rezistenta.
Prin STAS 8178-68 sunt precizate principalele conditii tehnice pe care
butoaiele dn polietilena trebuie sa le posede pentru a corespunde scopului.

Incercarea privind rezistenta la caderea libera

Butoiul din polietilena umplut cu apa pana la 40% din capacitatea lui sau
cu nisip in cantitae corespunzatoare incercarilor maxime admise, este lasat sa
cada liber, pe fund de la inaltimea 0,90 m pe o platforma de beton sau metalica.
Dupa cadere butoiul se examineaza visual. In aceste conditii butoiul trebuie sa
reziste fara sa prezinte vreun semn de deteriorare.

Verificarea ezistentei manierelor.

Butoiul in conditiile de incecare de mai sus se tine suspendat de manier


timp de 48 de ore dupa care se examineaza visual. Butoaiele nu trebuie sa prezinte
vreun semn de deteriorare a manierelor sau a suprafetei de fixare a acestora pe
corpul butoiului.
In afara acestor intamplari prevazute in standard se mai executa
urmatoarele probe in perioada de analizare si stabilire a dimnesiunilor optime:
-determinarea rezistentei de compresiune
-determinaea rezistentei de inconvoiere statica a fundului
-rezistenta la stivuire
Deterinarea rezistentei la compresiune se face punand ambalajele la o
compresie pogresiva pana la distrugere pe o presa cu doua platane.
Determinarea rezistentei la incercarea statica a fundului, consta in stabilirea
sagetii pe care aceastao prezinta dupa incacare, ambalajul asezand-se pe doua
rezeame.
Incercare la stivuire prin meninerea a trei butoaie umplute cu apa asezate
unul peste altul in pozitie verticala timp de 24 de ore.

4.1Metoda de verificare a rezistentei la fisurare a buteliilor


suflate din material plastic

Incercarea cu cuptorul standard

Consta prin introducerea unui agent pentru supunere la tensiuni de finisare


, ca de pilda un detergent pentru spalarea farfuriilor , intr-o proba de butelii ,care
apoi sunt capsulate si introduce intr-un cuptor standard de laborator , la 60grade
.Agentul de fisurare se volatizeaza provocand o presiune interna in butelii .La
intervale stabilite , buteliile sunt controlate vizual pentru a descoperi defectiunile
cu ajutorul curgerilor . Incercarea standard in cuptor este in esenta un indicator
pozitiv sau negativ , ea ofera o precizie mica in stabilirea rezistentei la finisare .
Daca buteliile se incearca in aceeasi zi dup ace ele au fost suflate , analiza
statistica arata ca limita de incredare de 95% poate fi stabilita pin inmultirea si
impartirea unui rezultat dat al incercarii prin 1,14 . De pilda , rezultatul unei
incercari de 5 zile in aceste conditii ar avea limite de certitudine de 95% intre 88
de ore si 114 zile.

Metoda cu presiune constanta


Este caracterizata prin viteza ,sensibilitate si reproductivitatea, bazata pe
principiul presiunii constante si la calduri , noua metoda masoara in mod précis
toate tensiunile, inregistreaza in mod automat defectiunile si reduce timpul de
incercare pana la 75%.
Metoda cu precizie constanta consta din introducerea unui agant de fisurare
intr-o butelie, prin fixarea unui dispozitiv special de capsulare si de pompae a
aerului sub presiune in butelii. Apoi, ansamblul cu butelia se introduce intr-un
cuptor la 60 grade si se pune in legatura cu o sursa de aer sau azot ,cu presiune
constanta.
In sfarsit, se creeaza tensiuni cunoscute si masurabile in butelie ,cu ajutorul
aerului comprimat.Instalatia de incercare stabileste si inregistreaxa in mod
automat, defectiunile buteliilor.
Analiza statistica a rezultatelor incercarilor la presiune constanta arata ca
limotele de certitudine de 95% ale acestei incercari pot fi stabilite prin inmultirea
sau impartirea unui rezultat dat al unei incercari cu 2,39 indiferent de momentul
in care buteliile au fost suflate sau incercarile au fost facute. Acesta face ca
rezultatul unei incercari de 100 ore cu aceasta metoda sa fie valabil, intre 72 ore
pana la 139 ore, la limite de certitudine de 90%.

4.2Metoda de incercare a sacilor din materiale plastice

Pentru verificarea calitatii sacilor se aplica urmatoarelor metode:

1.Verificarea rezistentei tiparului la apa


Se decupeaza din sac o epruveta care sa cuprinda toate culorile de cerneala
folosite la imprimare , in dimensiunile de 50 x 25 cm , aproximativ.
Se imerseaza in apa distilata epruveta astfel pregatita si se mentine timp de
24 de ore la temperature camerei . Dupa aceasta incercare epruveta trebuie sa-si
mentina aspectul initial

2.Verificarea presiunii de plesnire a sacului


In sacul pentru incercat, sudat la ambele capete se introduce aer sub
presiune printrun pistol cu ac . Se citeste presiunea in momentul plesnirii pe un
tub monometric cu Hg , care este in legatura cu sacul printr-o canula de sondaj.
Presiunea de plesnire este diferenta dintre nivelul inferior sic el superior al Hg in
mm si trebuie sa fie cel putin 35% din grosimea sacului exprimata in microni.

3.verificarea presiunii de plesnire a sudurii


Sacul de incercat sudat la ambele capete se introduce intr-o lada de lemn
cu sudura de verificat in sus .
Lada va avea dimensiunile interioare :
- Inaltime circa 1000 mm
- Latimea circa 400 mm
- Grosimea circa 100 mm
In rest se procedeaza ca la verificarea presiunii de plesnire. Presiunea de
plesnire trebuie sa fie de minimum 70% din grosimea sacului , exprimata in
microni.

4.verificarea rezistentei la sudura a sacului prin atarnarea unei greutati


Se taie 3 benzi de cate 2 cm latime din saci diferiti, astfel ca sa fie cuprinsa
si sudura de fund si se leaga cu un capat de un cadru , iar la celalalt capat se atarna
o greutate de 3 kg .Proba astfel pregatita se mentine un numar de minimum 80 de
ore , in care timp sudura nu are voie sa se desfaca .

5.verificarea calitatii imprimarii


Pe partea imprimata a sacului se aplica o banda adeziva .La dezlipirea
brusca a acesteia vopseaua nu are voie sa se desprinda de pe suprafata imprimata.

CAPITOLUL 5
INCERCAREA AMBALAJELOR DIN CARTON PENTRU
TRANSPORTUL LEGUMELOR SI FRUCTELOR
PROASPETE

Aceste ambalaje vor fi supuse urmatoarelor incercari : rezistenta la


compresiune, cadere libera , vibratii ,inconvoiere statica a fundului , rezistenta la
umiditate.
Verificarea ambalajelor se face pe loturi de minimum de 2000 buc I
maximum 50000 buc .

5.1.Verificarea rezistentei mecanice


Inaintea efectuarii incercarilor , ambalajele vor fi in prealabil tinute timp
de 48 ore intr-un mediu cu umiditate relativa de (90±2) % si temperature de
(20±2) grade .
In nici un caz intervalul de timp dintre scoaterea ambalajului din mediul de
conditionare si efectuarea incercarii nu trebuie se depaseasca 30 min

5.2.determinarea rezistentei la compresiune

Ambalajele trebuie sa reziste fara deformari la o sarcina daN care sa fie


cel putin egala cu valoarea obtinuta in relatia:

300- h
------------1,5 x m
h
in care : 300-inaltimea maxima de stivuire in cm
h- inaltimea ambalajului in cm
m-masa bruta maxima a ambalajului (tara ambalajului plus masa
continutului de produs convenita) in kg
Ambalajul trebuie sa fie gol si inchis cu capacul respective, daca aceasta
este conditia normala de folosinta .Se admite ca ambalajul sa contina materiale
auxiliare de conditionare interioara daca acestea maresc rezistenta ambalajului in
ansamblu .
Viteza de deplasare inferior spre cel superior este deu cm/min .
Rezistenta la compresiune este urmarita in tot timpul incercarii si se
inregistreaza forta de compresiune corespunzatoare micsorarii cu 2 cm a inaltimii
ezterioare a ambalajului .
Se executa mici incercari successive cu cele 5 ambalaje , rezistenta la
compresiune fiind data de media aritmetica a celor 5 determinari. Rezultatul
incercarii se compara cu cel calculate in formula de mai sus .

5.3.determinarea rezistentei la cadere libera

Ambalajul se incarca cu produsul pentru care este destinat si este lasat sa


cada liber de la inaltimea de 75 cm in pozitia normala de folosire – astfel ca fundul
sa fie paralel cu suprafata orizontala .Cadera are loc pe un plan fix , rigid , inclinat
la 10 grade de orizontala .Fiecare ambalaj este lasat sa cada succesiv de 2 ori ,
dupa care se examineaza starea lui .

5.4.Determinarea rezistentei la vibratii


3 ambalaje incarcate se aseaza unul peste altul pe masa vibratoare. Pe
ambalajul aflat deasupra se aseaza o placa si pe aceasta o incatura , masa M a
placii si a incarcaturii in kg , se determina cu formula:

(220)
M= ---------- - 3 m
( h)
In care : h- inaltimea exterioara a fiecarui ambalaj in cm
m- masa bruta maxima a fiecarui ambalaj incarcat cu produsul pentru
care este destinat in kg.
Ambalajele sunt supuse la vibratii verticale si orizontale cu amplitudinea
de 3 mm si vrecventa de 250 vibratii pe min pentru ambele sensuri 2 reprize a
cate 10 min . In timpul primei reprize de 10 min , dimensiunea cea mai mare a
ambalajului va fi dispusa paralel cu sensul vibratiilor , in timpul celei de a 2
reprize de la 10 min , dimensiunea cea mai mare a ambalajului trebui dispusa
perpendicular pe sensul vibratiilor orizontale.

5.5.Determinarea rezistentei la inconvoierea statica a fundului

Se executa conform STAS 6256-60 ,punctual 3.

5.6.Determinarea rezistentei la umiditate

Determinarea se face pe 6 epruvete luate din diferite parti ale cartonului


din care este executat ambalajul , care in prealabil a fost conditionat timp de 48
de ore la umiditate relativa (90±2)% si temperature (20 ± 2 grade). Din peretii
ambalajului se decupeaza epruvete cu dimensiuni de 10 cm .Fiecare epruvete este
supusa timp de 30 min actiunii unei coloane de apa distilata , cu inaltimea de 2,5
cm, la temperature de (20±2 ) grade Celsius.
Se determina apoi masa epruvetei de carton, in comparative cu masa
initiala . Incercare trebuie efectuata al 3 epruvete pe un din fete a cartonului , iar
la alte 3 epruvete pe partea opusa a cartonului .
Se face media aritmetica a cresterii de masa a celor 6 determinari.

CAPITOLUL 6
METODE DE INCERCARE A AMBALAJELOR DIN LEMN
6.1Metoda de derminare a normelor de rezistenta la toba rotativa pentru
lazile din lemn compacte si in sipci confectionate din material lemons pentru
incarcaturi pana la 250 kg

Dupa standardul bulgaresc in toba mica se vor incerca lazi de dimensiuni


totale 1800 mm si greutatea bruta nu mai mult de 75 kg . In toba mare se incearca
lazi ale caror dimensiuni si greutate depasesc normele indicate mai sus dar cu o
greutate mai mica de 250 kg .
Pentru modificarea miscarii si pozitiei lazii care se incearca in toba sunt
montate in interiorul tobei sicane asezate perpendicular pe axul de rotire a tobei
si sicane montate inclinat .
In timpul rotatiei probei cu o viteza uniforma se inseamna toate
deteriorarile suferite de lada cat si numarul de rotatii al tobei la care au aparut
acestea. Pentru inscrierea corecta a deteriorarilor survenite toba se poate opri .
Lazile in functie de constructia lor , cu exceptia celor refolosibile se
incearca pana la un numar determinat de rotatii la care trebuie sa reziste fara a se
deteriora astfel incat sa influienteze integritatea incarcarii astfel:
 Pentru lazi plane nu mai putin de 6 rotatii
 Pentru lazi cu interspatii cu sipci longitudinale pe capac si peretii laterali
nu mai putin de 6 rotatii
 Pentu lazi cu interspatii cu sipci pe capac si fund si lipci laterale nu mai
putin de 4 rotatii
 Pentru orice tip de lazi cu incarcaturi destinate transportului maritim nu
mai putin de 11 rotatii
 Acesti indicatori nu se refera la lazi refolosibile pentru care ei se stabilesc
in standarde cu indoirea concreta a incarcaturii

6.2Lazi din lemn .Determinarea rezistentei la cadere libera

Metoda de determinare a rezistentei la cadere libera se refera la lazi din


lemn pline si cu interspatii , confectionate din material lemnos cu incarcatura pana
la 100kg .
Suprafata pe care cade lada este constituita dintr-o placa de otel cu
suprafata orizontala plana cu dimensiuni 2000 x 1000 mm asezate pe o baza din
beton, grosimea placii de otel tebuie sa fie de cel putin 12 mm iar a postamentului
de beton nu mai putin de 500 mm.
Lada cu incarcatura se fixeaza cu dispozitivele de prindere a mecanismului
de ridicare in pozitiile indicate si se ridica la inaltimea determinata in functie de
greutatea incarcaturii dupa cum este indicat mai jos.
Greutatea bruta a lazii inaltimea de cadere a lazii
In kg in mm
-pana la 25 750
-de la 26 pana la 50 500
-de la 51 pana la 100 300
Incercarea se efectueaza pana la deteriorarea lazii sau separat a colturilor
si muchiilor sau peretilor laterali , a fundului sau a capacului .

6.3Determinarea rezistentei la presiune


Metoda se refera la incercarea rezistentei la presiune a lazilor din lemn
compacte si cu intrespatii confectionate din material lemnos din esente rasinoase
sau foioase pentru incarcatura pana la 500 kg .
Persa : viteza de deplasare a placilor Petri 10 la 50 mm / min , este
prevazuta cu un dispozitiv automat de inregistrare a incarcarii si deformatiilor .
Incercarea : in functie e locul in care se exercita compresiunea, lada ,
neincarcata se pune intre placile presei in urmatoarele 3 pozitii.
Lazile fara capac nu se incearca la rezistenata la compresiune pe unghiuri
si muchii .
In cazul incercarii , viteza de miscare a placilor trebuie sa depaseaca 12
mm / min .
Daca presa cu care se efectueaza incercarea nu are dispozitive pentru
inregistrare fortei, incarcatura (F) in kgf se determina dupa formula:

F= ( P – p) x S
In care : P – indicat de manometru in momentul deformatiei sau al deterioratrii in
kgf/ cm2.
P – indicat de manometru la ridicarea partii mobile a presei in kgf/ cm2
S – suprafata pistonului in cm2
La compresiunea partilor laterale , fundului sau capacului lazii , indicatorul
care caracterizeaza rezistenta lazii este incarcatura pe suprafata bazei a lazii si se
da in kgf/m2 iar pentru compresiunea pe muchii si coltuti este incarcatura in cgf
.
Lazile pentru incarcaturi cu greutate pana la 500 kg se incearca la
compresiune prin aplicarea incarcaturii pentru presare pe lada incercata in modul
urmator:
Lada care se incearca se pune pe o suprafata plana
Pe capac se pune o placa pe cae se aseaza o incarcatura care consta din lazi
umplute cu nisip sau alte materiale
Lazile suprapuse trebuie sa fie asezate uniform pe intreaga suprafata a
placilor astfel incat sa nu iasa in afara
Incarcatura ( P) in kgf/ cm2 care se suporta de lada se determina dupa
formula:
( n – 1)G
P= -----------
S
In care : n – numarul de lazi in stiva
G – greutatea brut a lazii in kg
S – suprafata bazei lazii in cm

CAPITOLUL 7
METODE DE INCERCARE A AMBALAJELOR METALICE

7.1 Cutii pentru conserve

Verificarea calitatii cutiilor pentru conserve se face pe loturi , un lot este


format din minimum 100000 de cutii de acelasi fel .
Controlul calitatii comporta urmatoarele verificari:
-verificarea dimensiunilor
-verificarea aspectului interior si exterior
-verificarea executie inchieturilor
-verificarea etanseitatii
-verificarea capacitatii
-verificarea calitatii lacuiirii
-verificarea calitatii litografierii( rezistenta la sterilizare)
Deasemenea exista metode de incercari pentru determinarea etanseitatii
recipientilor prin presiune interioara si exterioara.

7.2 Incercarea cu ajutorul presiunii interioare

Se bazeaza pe principiul crearii in recipient a unei presiuni de aer si


scufundarea recipientului in apa .Prin aceasta metoda se poate determina
netermicitatea de ordinul 5-6 cm3 pierdere de aer in 30 sec , adica netermicitatea
medie . In conditii de productie este stabilita pe schimb o norma de control pentru
6 – 8000 buc in 7 ore si in conseciinta pentru verificarea fiecarui recipient revine
3-5 sec , ceea ce permite realizarea unui control pentru detectarea unor
neetanseitati mari .
Unele aparate perfectionate permit aplicarea cu mai multa eficienta a
metodei descrisa mai sus.

7.3 Incercarea prin presiune exterioara


Recipintul se introduce intr-o camera inchisa 86 intre ele (interioara si
exterioara ) – fundul fiind in contact cu atmosfera. Daca recipientul nu este bine
etansat , aerul va patrunde prin interiorul recipientului controlat si fundul se va
bomba inchinzand contactul semnalizatorului.
Astazi pe acest principiu s-au adus perfectiuni facandu-se incercari in
timpul sterilizarii cand bombajele sunt mai mult pronuntate.

7.4 Butoaie metalice

Verificarea calitatii sa fece in ce priveste : dimensiunile, aspectul, exeutia,


etanseitatea, rezistenta la cadere libera, rezistenta la rostogolire,
interschimbabilitatea dopurilor, materialelor.
Vom descrie metoda de verificare a rezistentei la rostogolire caracteristica
acestor ambalaje.
Butoaiele umplute cu apa sunt lasate sa se rostogoleasca pe un plan inclinat
la 30 grade fata de orizontala si de inaltime de un metru.Butoaiele sunt rezistente
dac dupa rostogolire nu prezinta nici o scurgere de apa si daca cercurile de
etansare si de rostogolire nu s-au deplasat de la locul lor.

CAPITOLUL 8

METODE PENTRU CONTROLUL AMBALAJELOR


CONTINAND PRODUSE PERICULOASE

Scopul acestor incercari este de a asigura ca ambalajul continand materiale


sau produe periculoase, pezinta suficenta garantie de securitate in timpul
transpotului.
In acest scop este necesar sa fie prevazute incercari preliminare pe
prototipuri iar din timp in timp incercarile sa fie repetate pe ambalaje utilizate
curent pentru a se asigura ca sunt conform normelor stabilite.
Incercarile se vor efectua pe ambalaje avand un continut net pana la 300 kg
de materiale solide sau o capacitate 225 litri dar cu o greutate care sa nu
depaseasca 350 kg.

RECIPIENTE METALICE

1. Inercarea la cadere: numarul esantionului = 3.


2. Pozitia probelor: - toate recipentele trebuie sa fie inchise ca la utilizarea
curenta;
- reipientele destinate pentru lichide trebuie sa fie
umplute cu apa la 98 % din capacitate.

3. Suprafata de receptie: va fi o placa orizontala din otel sau din ciment de


calitate corespunzatoare.
4. Inaltimea de cadere: - materiale solide : 1,20 m
- lichide a caror densitate este sub 1,2 ; 1,20
- lichide a aror densitate este peste 1,2 : 1,80
Proba va comporta doua caderi :
- prima cadere : recipientul trebuie sa loveasca suprafata orizontala cu una din
diagonale, sau pe gemeratoare ;
- a doua cadere ( utilizand acelasi esantion ) : se va efectua astfel incat ambalazul
sa loveasca suprafata cu parte considerata de minima rezistenta.
Critriu de calitate
Nici un recipient nu trebuie sa se desfaca.
Proba de etansare
Recipientul se plaseaza sub apa sau e acopera cu spuma de sapun.Presiunea
aerului nu trebuie sa fie sub 0,2 kg/cm2 si nici mai mare de 0,33 kg/cm2
Criteriu de calitate
Nu trebuie sa existe scapari de aer.
Probe la presiune hidraulica.
Probele vor fi supuse timp de 5 min la presiunea care nu trebuie sa fie inferioara
presiunii totale (tensiunea vaporilor lichidului la care sa se adauge presiunea
gazelor inerte – daca exista)care ar putea fi atinsa la cea mai inalta temperatura
susceptibila a fi intalnita in timpul transportului .
Presiunea manometrica ce se aplica dupa continutul recipientului , in
general poate varia itre 5,6 kg/ cm2 si 1 kg / cm2 .
Recipientele continind lichide dosebit de periculoase vor putea fi supuse la
presiuni pana la 10kg/cm2.
Criterii :
Nici un recipient nu rebuie sa prezinte deteiorari
Incercarea la stivuire:
Se iau trei probe.
Ambalajele trebuie sa suporte timp de 24 de ore greutatea aplicata pe o
suprafata plana plasata deasupra ( echivalenta cu greuatea totala a ambalajelor
pline ) ce ar putea fi stivuita in timpul transportului.De regula nu se va lua
inaltimea de stvuire mai mare de 8 m .
Criterii :
Nici un recipient nu trebuie sa prezinte deformari susceptibile, sa reduca
solidiatea sau etansietatea sa.

Bibliografie
Savinianu si Condurache -- “ Preocupari privind verificarea calitativa a
ambalajelor ” februarie 1969
Dagel – “ Corelatia dintre metode de incercare a calitatii si solicitarile de
transport ” decembrie 1967
“ Determinarea rezistentei ambalajelor la cadere ” STAS – 5118 – 59
Sergiiu Scadovschi – “ Metode de control a calitatii ambalajelor ” 1970

Cuprins

Capiolul 1………………………………………………………………..2
1.1 Siguranta alimentului…………………………………………2
1.2 Definitii……………………………………………………….8
Capitolul 2……………………………………………………………….14
2.1Generalitati…………………………………………………….1
4
2.2Cerintele transportorului………………………………………14
2.3Cerintele interprinzatorilor comerciali………………………...15
2.4Cerintele cumparatorilor………………………………………15
Capitolul 3……………………………………………………………….17
3.1 Aspectul, culoarea si transportul buteliilor sau borcanelor…...17
3.2 Tensunile interne……………………………………………...18
3.3 Paralelismul planului gurii cu planul fundului………………..19
Capitolul 4……………………………………………………………….20
4.1 Metode de verificare a rezistentei la fisurare a buteliilor suflate
din material plastic…………………………………………....21
4.2 Metode de incercare a sacilor din materile plastice…………..22
Capitolul 5……………………………………………………………….23
5.1 Verificarea rezistentei mecanice……………………………...23
5.2 Determinare rezistentei la compresiune……………………....23
5.3 Determinarea rezistentei la cadere libera……………………..24
5.4 Determinarea ezistentei la vibratii……………………………24
5.5 Determinarea rezistentei la inconvoiere statica fundului……..24
5.6 Determinarea rezistentei la umiditate………………………...24
Capitolul 6……………………………………………………………….25
6.1 Metode de determinare a normelor de rezistenta la toba rotativa
pentru lazile din lemn compacte si in special confectionate din
material lemnos pana la 250 kg…………………………………..25
6.2 Lazi din lemn.Detrminaea rezistentei la cadere libera………..26
6.3 Determinarea rezistentei la presiune………………………….26
Capitolul 7……………………………………………………………….27
7.1 Cutii pentru conserve…………………………………………27
7.2 Incercarea cu ajutorul presiunii interioare……………………28
7.3 Incercarea prin presiune exterioara…………………………...28
7.4 Butoaie metalice………………………………………………28
Capitolul 8……………………………………………………………….28
Metode pentru controlul ambalajelor care contin prouse periculoase
Bibliografie……………………………………………………………...31