Codrea Codruț EFSȘ an I

Cum putem să acționăm în activitatea noastră didactică și de

antrenor pentru a cunoaște și selecta copii pentru sporturile
specifice pe care urmărim să le dezvoltăm

Conceptul de selecție a fost folosit la început într-o acțiune de profil

economico-social, fundamentată știintific încaăde la începutul secolului al XX-lea
pentru diagnosticarea precoce a aptitudinilor profesionale și orientarea talentelor
către o profesie sau alta, pe baza unor teste și metode menite să evidențieze
dexteritatea manuală, recepționarea și învățarea corectă și rapidă a unor scheme
motrice. Nefiind un concept clar conturat, selecția sugera doar începutul unei
acțiuni de pregătire sportivă, care de-a lungul anilor, a cunoscut diferite exprimări.
Cea mai vehiculată expresie a fost specializarea timpurie, care exprimă
preocuparea spre dirijarea copilului către o proba sportiva încă din vârstă fragedă.
Mai târziu, s-a utilizat sintagma selecția primară, care reprezinta momentul intrării
copilului pe baza unor criterii în unitățile sportive.
Astfel, s-a definit selecția ca un proces organizat și repetat de depistare
timpurie a disponibilității înăscute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem
complex de criterii (medicale, bilogice, psiho-sociologice și motrice) pentru
practicarea și specializarea lui ulterioara într-o disciplină sau probă sportivă.
Din punct de vedere biologic și sportiv, se recomandă abordarea selecției la
trei niveluri:
I. Primar (inițial): unde se abordează o selecție la vârsta de 4-5 ani si până la 8-
10 ani în functie de disciplina sau proba sportivă. Pot fi selecționati copii
proveniti din grupele de pregătire sportivă din ciclul gimnazial, din cercurile
sportive ale ciclului primar sau cei care dovedesc aptitudini reale pentru
activitatea sportivă.
II. Secundar (pubertană) între 10-14 ani, de asemenea, cu variații în funcție de
sport/probă, dar la un interval de timp de 3-5 ani față de prima etapa. Aceste
probe de control obiectiveaza: gradul de insusire a procedeelor tehnico-tactice de
bază și a unor combinații tactice de atac și apărare și nivelul pregătirii fizice.
 Codrea Codruț EFSȘ an I
III. Selectia finală (de performanță nationala sau internationala), care marchează
de fapt trecerea spre sportul de performanță, fiind dominată în principal de
criteriul valorii performanței sportive. Promovarea in grupele de performanță se
face pe baza rezultatelor de la probele de control specifice pentru fiecare ramură
de sportiv, precum si a rezultatelor din competiții. Pregătirea în aceste grupe
vizează în principal creșterea ponderii lucrului specific –pregătirea tehnico-tactică
și cresterea capacității sportivului.
Criteriile somato-fiziologice se referă la aparatul locomotor, la înalțimea
sportivului, la proporțiile segmentelor corporale si la tipologia somatosexuală.
Criteriile motrice sunt criterii de bază în selecția sportivilor pentru
majoritatea ramurilor sportive. Intâlnite sub denumirea: forță-viteză, forță-
rezistență, viteza-forță, viteza-rezistență.
Criterii psihologice în selecția sportivă
Ca scop, selecția psihologică constituie demersul prin care se realizează
cunoașterea particularităților psihologice ale copiilor si tinerilor si corespondența
acestora cu cerintele precis delimitate ale activitatii sportive de performanta.
Implicarea factorilor psihologici în selecție este confirmată de faptul că
modelul campionului sportiv nu poate exista în afara unei anumite configurații a
structurii personalității acestuia (aptitudini generale, fond atitudinal, structuri
senzorio-perceptive, motivații, nivel de aspirație, disciplină, conștiinciozitate,
caracteristici ale analizatorilor, calități de voință, capacitate de invățare motrică,
capacitate de dăruire în efort), precum și a factorilor psiho-sociali (familie,
societate, standard de viață, tradiție, experiență, nr. de membrii, cadrul
conceptional, sistem de pregătire sportivă, mediul social, modă, traditia sportivă,
mass-media, opinia publica).
Selecția psihologică urmarește să asigure corespondența dintre aptitudinile și
atitudinile individului, pentru ca pe aceasta bază să se asigure adaptarea la efort si
eficiența în antrenamente și competiții.
 Codrea Codruț EFSȘ an I
În vorbirea curentă, un profesor spune despre un copil că prezintă aptitudini
pentru un anumit domeniu (sport, desen, muzică) atunci când el realizează
performanţe ridicate în acest domeniu, de exemplu, dacă obţine note foarte bune
sau premii la diferite concursuri. La un nivel foarte general, s-ar părea deci că
aptitudinile se referă la reuşita într-un anumit domeniu de activitate.
Capacitatea psihică exprimă posibilitatea individului de a efectua cu succes
o anumită activitate aici şi acum. Ea se leagă întotdeauna de momentul prezent şi
este profund influenţată de experienţa în domeniul respectiv.
Spre deosebire de capacitate, aptitudinea se leagă, în esenţă, de
potenţialitate, de posibilitatea ca, în condiţiile în care ar avea asigurate condiţii
optime, un anumit individ să ajungă la dobândirea unei capacităţi ridicate într-un
domeniu. Acest lucru are o deosebită importanţă pentru profesor dacă ne gândim
că, de cele mai multe ori, elevii sunt evaluaţi după capacităţile lor, şi nu după
aptitudini, situaţie întâlnită şi în unele teste.
Nu există vreo posibilitate de a evalua direct aptitudinile altfel decât prin
evaluarea performanţelor la anumite probe, deci a capacităţilor. Ceea ce ar indica
însă într-o manieră mai adecvată nivelul de dezvoltare al aptitudinilor ar putea fi:
- uşurinţa învăţării; dacă elevul respectiv reţine aspecte absolut noi relativ
rapid şi fără efort vizibil.
- uşurinţa şi calitatea execuţiei sarcinii.
În vorbirea curentă se utilizează frecvent expresia „nu are aptitudini pentru".
Dar aptitudinea nu este o realitate prezentă sau nu în mod absolut, ci este un
continuu pe care se situează toate fiinţele umane. Fiecare dintre noi are aptitudini,
mai mult sau mai puţin dezvoltate, în toate domeniile. Despre persoana care posedă
o aptitudine la un nivel mai înalt de dezvoltare decât majoritatea celorlalţi indivizi
putem spune că este talentată.
O altă caracteristică a aptitudinii este aceea că ea permite realizarea unor
diferenţieri între indivizi. Dacă toţi oamenii normal dezvoltaţi posedă o anumită
caracteristică, atunci aceasta nu mai constituie o aptitudine. Toţi elevii (cu excepţia
 Codrea Codruț EFSȘ an I
celor cu afecţiuni grave) sunt capabili să alerge sau să vorbească, dar nu toţi au
aceeaşi abilitate în a utiliza cuvintele sau în a practica un anumit sport.
Pornind de la ideile prezentate mai sus putem concluziona că aptitudinile
reprezintă „însuşiri ale persoanei care, în ansamblul lor, explică diferenţele
constatate între oameni în privinţa posibilităţii de a-şi însuşi anumite cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi" (Cosmovici).
Se consideră că existența unei consonante între aptitudini și atitudini
constituie una din condițiile fundamentale ale succesului sportiv. Pentru activitatea
de mare performanță, actul selecției sportive trebuie să urmărească depistarea
potențialităților de excepție, a sportivilor superdotați sub raportul unor cerințe și
particularități specifice fiecărei discipline sportive (dupa ce în prealabil s-au
definitivat selectia motrică si cea biologică).
Din acest punct de vedere trebuie subliniat faptul că, indiferent de ramura de
sport practicată, unele procese sau activități psihice se impun a fi dezvoltate
(initial) cel puțin la un nivel mediu, pentru ca pe această bază, prin educare și
antrenament, să apară consolidarea și perfecționarea lor. In aceasta categorie sunt
incluse unele cerinte psihologice de baza (primare), care reunesc într-un tot unitar
comportamentul adecvat al unui viitor performer. Este ceea ce se cheamă
capacitatea psihică de start (motivație pentru succesul sportiv, rezistență psihică,
disciplină, constiinciozitate, dăruire în efort, ambiție, perseverență, tenacitate).
Capacitatea psihică a sportivului presupune: reglaj afectiv, capacitatea de
învățare motrică, capacitate mentală (reprezentare, memorie, gândire), capacitate
prosexica (atentie), psihomotricitate, aptitudini speciale, deprinderi, reglaj volitiv,
motivație, temperament, caracter, atitudini, adaptare socială.
Practica sportivă de mare performanta a dovedit ca sportivii dotați din punct
de vedere al capacității psihice obțin succese într-un ritm ascendent, spre deosebire
de cei care manifesta carențe în pregătirea psihologică. Trebuie subliniat încă de la
inceput faptul ca factorul psihologic nu poate suplini inadvertențe motrice,
 Codrea Codruț EFSȘ an I
antropologice sau biologice (decât parțial), în schimb, potenteaza și permite
valorificarea calităților motrice în concordanța cu solicitarile endo sau exoceptive.
Capacitatea psihică implică unele caracteristici cu variabile grade de
determinare ereditară. Cu cât coeficientul de ereditate a unui caracter psihic este
mai mare, cu atât trebuie pus un accent sporit pe selectie. De exemplu, gradul de
inteligență exprimat prin coeficientul de inteligență, aflat într-o puternică corelatie
cu capacitatea de a rezolva sarcini motrice, temperamentul, flexibilitatea mintala
s.a. sunt parametri psihici cu rol important în selectie.
Faptul că selecția se realizează la vârsta de creștere, pentru unele sporturi
chiar la 6-8 ani, face ca psihodiagnoza (cunoașterea științifică a caracteristicilor
psihocomportamentale) sa fie în foarte mare măsură numai orientativa. Este drept
ca unele calități (aptitudini) manifeste în copilarie se mențin și se afirmă apoi
plenar în adolescență si tinerețe; altele însă nici nu pot fi depistate de timpuriu,
asteptandu-și „momentul” evidențierii în pragul si pe durata adolescenței.
De aceea, în actiunea concreta a selectiei, „ochiul” antrenorului (adica
experienta și măiestria lui) va dubla și înlocui chiar tehnicile de testare psihologică
de laborator.
Selectia psihologică nu reprezinta un scop în sine, ci doar o etapa în
complexul si dificilul proces de selecție și pregătire a performerilor. Ca atare, se
impune o anumita strategie din partea selectionerilor în urmărirea si realizarea
progresiva a unei dezvoltari psihice armonioase a sportivilor angrenati în procesul
de instruire, stiut fiind faptul ca legile acestei dezvoltari trebuie cunoscute si
aplicate.
Ca solutii viabile si concrete, se poate recomanda urmatoarea strategie de
abordare a acțiunii de selectie:
- depistarea timpurie a sportivilor care prezinta o capacitate psihica „de
start”, compatibila cu exigentele actuale; caracteristicile acesteia sunt observabile
în procesul de inițiere, iar pentru precizarea diagnosticului se pot solicita specialiști
din zonele teritoriale aferente;
 Codrea Codruț EFSȘ an I
- paralel cu actiunea de depistare, se recomandă orientarea copiilor si
juniorilor talentați în direcția în care potențialul genetic permite acumulări de mare
eficienta și productivitate (potentialitati explozive – pentru sporturi de viteză,
aruncări, sărituri; potentialitati de anduranță – pentru sporturile ciclice;
potentialitati creative – pentru jocurile sportive, lupte, scrima, judo etc.;
potentialitati introvertite – pentru tir, sah);
- un loc important in evaluarea capacității psihice trebuie sa-l ocupe fondul
aptitudinal, constând din caracteristicile greu perfectibile, a caror expresie
calitativă ofera un spațiu de siguranță cu privire la succesul sportiv (tip de sistem
nervos, structurile senzorio-motorii, finetea analizatorilor);
- actiunea de selecție și orientare psihologică se desfășoară stadial, pe trepte
de vârstă și de măiestrie, în corelatie cu aceea educație, exercitată de antrenor,
familie, școala, organizațiile de copii si tineret, societate, ceea ce implică un mare
grad de responsabilitate și competență psiho-pedagogica.

Astfel, selecția este un fenomen continuu bine organizat pentru depistarea

timpurie a disponibilității înnăscute a copilului, juniorului, specializându-l într-o
disciplină sau probă sportivă.

Bibliografie

[1] Andrei Cosmovici, Luminita Iacob, Psihologie școlară-editura Polirom, 2008.