A început acolo unde se termină mânerul carului mare pe umărul tău drept, în cosmosul trasat

pe gât şi ai plutit ca un astronaut într-un gol interstelar. Te-ai plimbat timp de o oră doar tu, şi nici o
altă vietate pe linia lungă şi anevoiasă a vieţii. TU, din şapte miliarde şi a fost atâta certitudine într-o
durere mascată. Vei fi în sfârşit special până la capăt şi pentru prima dată ai măcar o şansă. Şansă la
orice. La tot. (ridică mâinile deasupra capului) Tot e foarte mult şi de obicei are nevoie de explicaţii
însă acum e atât de real că ar fi inutil. (ridică din umeri)

Nu mai trebuie să te ascunzi şi nici să fii nesincer. E doar bine, şi cald, şi bun, şi drag. Şi e
numai şi numai al tău (indică spre altcineva din public) ca să te bucuri de el.

(se retrage doi pași, vorbește apăsat dar cald)

Ai spart oglinda-ntreagă în care te vedeai în singurul şi perfectul exemplar. Acum, în cea

spartă, te vezi de mult mai multe ori, poate nu la fel de clar, dar sigur ai trecut demult pragul
perfecţiunii. (șoptit) Ai putea chiar să ajungi soare, iar la un moment dat, să te împarți lumii
(emoționată) și să veghezi pe oricine ai lăsat în urmă.

(îndurerată)

Iar asta răscolește.