Profeţia autorealizabilă.

Perspectiva efectului Pygmalion

Unii specialişti îşi pun întrebări, în contextul experimentării efectului Pygmalion, despre
modalitatea prin care profesorii scot la iveală convingerile lor despre potenţialul de
ascensiune pe traseul educaţional al elevilor. Studiul nu este explicit din acest punct de
vedere, dar indică faptul că profesorii au acordat atenţie sporită elevilor şi i-au tratat în mod
diferit în situaţii dificile. Această direcţie ridică două întrebări:
1. De ce profesorii nu îi tratează pe toţi elevii la fel?
2. Cum comunicăm cu elevii chiar dacă credem sau nu în ei?

Modalităţi de comunicare cu elevii de la care avem aşteptări mari

1. Excelează !
Totul are sens. Nu putem aştepta de la elevi să exceleze dacă noi ca profesori nu evidenţiem
acest element în toată clasa. Nu putem extinde elementul în afara şcolii, dar este folositor să
maximizăm în cadrul în care deţinem controlul. Excelenţa este un obicei ce trebuie promovat .
În sala de clasă, ordinea cărţilor, curăţenia, buna organizare. Evidenţierea excelenţei şi
promovarea acesteia transmite elevilor că a excela e o aşteptare a noastră, ca profesori.

2. Sărbătoriţi micile victorii

Spune “sunt mândru de tine!”şi spune-o des! Are impact şi în situaţii mai puţin importante ca
sositul la timp. Este o investiţie puţin costisitoare cu potenţial de schimbare a stării elevului şi
are ca rezultat o întărire pozitivă.

3. Nu lua în calcul eşecul

Un moment de impact în comunicarea cu elevii este acela în care aceştia pică examenele sau
testele. Decât să ajungem în acea situaţie şi să o ignorăm mai bine o prevenim. Exemplu:
“Treaba mea ca profesor este să te susţin în învăţare, deci să vedem cum facem acest lucru să
se întâmple. Dacă nu înveţi după cum predau eu, poate ar trebui să predau după cum înveţi
tu”. Sunt probleme de ordin cognitiv? Facem întâlniri de metorat. Probleme legate de strategia
de învăţare? Discutăm despre alte modalităţi de a învăţa, a ne organiza. Probleme de
motivaţie? Discutăm despre repercusiuni pe termen scurt şi lung ale eşecului.
Când acceptăm eşecul elevilor, le acordăm permisiunea ca şi ei să accepte. Când le oferim
şanse şi nu renunţăm, le oferim şi un start al încrederii în sine şi în potenţialul lor.

4. Ridicaţi standardele
Ideea de rigoare şi susţinere promovează convingerea că orice elev este capabil şi ar trebui
meargă la facultate şi să aibă o carieră profesională. Dacă oferim suport şi în acelaşi timp
ridicăm standardele, elevii vor reuşi.

Prima impresie persistă

Fundamentul profeţiei autorealizabile este aceea că, odată ce un elev a fost etichetat ca un
elev cu probleme comportamentale, şansele ca noi să îi alimentăm acest comportament şi să
adeverim eticheta pusă sunt crescute. Există şi reversul, în care o părere pozitivă îi poate
alimenta elevului ascensiunea pe traseul educaţional. Profesorii, mai mult sau mai puţin,
primesc de la elevi ceea ce aşteaptă de la ei.
Cum spune Wagar: “Funcţia fundamentală a profeţiei nu este să prevadă viitorul, ci să îl facă
să se întâmple”.(1963, p.66), în acest caz, în orice moment un profesor ridică sau coboară
aşteptările faţă de un elev, influenţează de fapt, comportamentul şi performanţele acestuia.
Este o mare răspundere a profesorilor, iar aceasta poate fi diminuată prin exploatarea pozitivă
şi prin control.
Istoria şi mecanismele profeţiei autorealizabile
Acest termen a fost inventat de sociologul Robert K. Merton (1948). El a pornit de la teoria
conform căreia :”Dacă oamenii definesc situaţiile ca fiind reale, urmarea va fi că acestea sunt
reale”.(Thomas, 1928, p.257).
Următorul model descrie cum funcţionează modelul profeţiei autorealizabile
1. Profesorul îşi conturează aşteptările
2. Pe baza aşteptărilor, se comportă într-un anume fel
3. Comportamentul profesorului transmite fiecărui elev în parte ce comportament şi ce
rezultate se aşteaptă din partea lui.
4. Dacă tratamentul profesorului e consecvent, elevul îşi conturează comportamentul
dezirabil.
5. În timp, comportamentul şi rezultatele elevului vor reflectă aşteptările profesorului.

1. Profesorii îşi conturează aşteptările

Profesorii îşi conturează aşteptări deseori chiar din prima zi de şcoală. Dacă prima impresie
contează şi e durabilă, unii elevi sunt avantajaţi, În timp ce alţii nu. Ce caracteristici
influenţează aşteptările? Cercetări ale profeţiei (Good, 1987) arată faptul că profesorii îşi
formează aşteptările pe baza unor etichete alocate persoanelor după anumiţi indicatori:
construcţie corporală, gen, naţionalitate, etnie, nume sau prenume, nivel de atractivitate,
dialect, nivel socio-economic, şi altele. Odată eticheta pusă, ne afectează atitudinea faţă de
acea persoană. “Având eticheta pusă, nu mai trebuie să cunoaştem omul. Doar presupunem că
aşa este el.”(Oakes, 1996, p. 11)
De exemplu , cercetările (Brylinsky&Moore, 1994;Collins&Plahn, 1988)demonstrează că
atunci când vine vorba de construcţia corporală, persoanele robuste, cu muşchi evidentiati ,
sunt catalogaţi ca fiind mai “buni”decât cei mai slabi, cu un corp mai fragil şi decât cei
dolofani, solizi. Pe lângă alte aşteptări, celor din prima categorie le sunt prezise calităţi
parentale evidente, poziţii de lider, de medici competenţi şi tendinţa de a-i pune pe ceilalţi pe
primul loc în detrimentul propriei persoane.
Zicala “Frumuseţea este bună” predomină în cărţi, dar şi în viaţă reală. Chiar dacă se
presupune că există egalitate de şanse, de la oamenii frumoşi se aşteaptă să fie buni angajaţi,
cel mai probabil rapid angajaţi, cu un salariu mai mare şi mai rapid avansaţi decât
contracandidaţii lor din categoria “răţuşcă cea urâtă”. Patternul global care desemnează
atribute pozitive oamenilor, inclusiv elevilor, reprezintă o regulă. (Kenealy, Frude&Shaw,
1988).
În final, numele cuiva, fiind deseori primul lucru pe care îl aflăm despre el, poate trasa
aşteptări. Johnny Cash, în cântecul său "Un băiat pe nume Sue", cunoştea puterea aşteptărilor
şi cercetările au confirmat. Anumite handicapuri sociale au la bază un nume nedorit.
Profeţia autorealizabilă funcţionează în sens dublu. Nu doar profesorii îşi formează aşteptări
în ceea ce îi priveşte pe elevi, dar şi elevii îşi formează aşteptări de la profesori, pornind de la
caracteristicile descrise mai sus (Hunsberger&Cavanagh, 1988).
2. Profesorii se comportă conform aşteptărilor
Diferite aşteptări duc la diferite comportamente. Cum se transmit aşteptările unei persoane?
Teoria celor patru factori, a lui Rosenthal, descrisă în video-ul des recomandat în traininguri
“Productivitatea şi profeţia autorealizabilă: efectul Pygmalion (CRM Films, 1987), identifică
climatul, feedback-ul, input şi output ca factori utilizaţi de către profesori în transmiterea
aşteptărilor.
CLIMAT: starea emoţională sau spirituală creată de profesor, acesta având aşteptările.
(zâmbet, contact vizual, apropiere în procesul instructiv-educativ).
FEEDBACK: facilitarea informaţiilor (mai multă laudă, mai puţină critică la elevii de la care
are aşteptări mari), mai multe informaţii, detaliate.
INPUT: Profesorii au tendinţa de a preda mai mult şi cu interes elevilor de la care au aşteptări
mari.
OUTPUT: Profesorii încurajează , prin limbajul lor verbal şi non-verbal, elevii de la care au
aşteptări mari, să răspundă (facilitarea discuţiilor de clarificare).
Aceşti patru factori, pot fi controlaţi dacă profesorul ştie să îi operaţionalizeze.
Studiile longitudinale susţin ipoteza profeţiei autorealizabile conform căreia, aşteptările
profesorilor prevăd schimbări în performanţele elevilor dincolo de rezultatele anterioare şi de
motivaţie (Jussim&Eccles, 1992). Profesorii care utilizează profeţia autorealizabila pot şi ar
trebui să îşi ajute elevii să devină proprii lor Pygmalioni.

1. Brylinsky, J. A., & Moore, J. C. (1984). The identification of body build stereotypes in
young children. JOURNAL OF RESEARCH IN PERSONALITY 28,170-181.
2. Collins, J. K., & Plahn, M. R. (1988). Recognition, accuracy, stereotypic preference,
aversion, and subjective judgment of body appearance in adolescents and young adults.
JOURNAL OF YOUTH AND ADOLESCENCE, 17(4), 317-334.
3. Good, T. L. (1987). Two decades of research on teacher expectations-. Findings and
future directions. JOURNAL OF TEACHER EDUCATION, 38(4), 32-47. EJ 358 702.
4. Hunsberger, B., & Cavanagh, B. (1988). Physical attractiveness and children's
expectations of potential teachers. PSYCHOLOGY IN THE SCHOOLS, 25(1), 70-74. E3 368
520.
5. Jussim & Eccles, J. (1992). Teacher expectations: II. Construction and reflection of
student achievement. JOURNAL OF PERSONALITY & SOCIAL PSYCHOLOGY, 63(3),
947 -961.
6. Kenealy, P. , Frude, N., & Shaw, W. (1988). Influence of children's physical
attractiveness on teacher expectations. JOURNAL OF SOCIAL PSYCHOLOGY, 128(3),
3'73-33. El 316901.
7. Merton, R. K. (1948). The self-fulfilling prophecy. ANTIOCH REVIEW, 8, 193-210.
8. Oakes, A. (1996, April 22). Labeling deprives you of the most fulfilling relationships.
DAILY COLLEGIAN, p. 11.
9. PRODUCTIVITY AND THE SELF-FULFILLING PROPHECY: THE
PYGMALION EFFECT. (1987). Video. Carlsbad, CA: CRM Films.
10. Rosenthal, R., & Jacobson, L. (1968). PYGMALION IN THE CLASSROOM. New
York: Holt, Rinehart & Winston.
11. Tauber, R. (1997). SELF-FULFILLING PROPHECY: A PRACTICAL GUIDE TO
ITS USE IN EDUCATION. Westport, CT: Praeger.
12. Thomas, W. 1. (1928). THE CHILD IN AMERICA. New York: Knopf.
13. Wagar, W. W. (1963). THE CITY OF MAN, PROPHECIES OF A MODERN
CIVILIZATION IN TWENTIETH-CENTURY THOUGHT. Boston: Houghton Mifflin.