Copiii rai m-au suparat

La gradinita cu o veste:
Ca Mos Craciun e o poveste,
Nu e si nici n-a existat.

Ca nu are nici sanioara,

Nici barba alba, nasu rosu,
Chiar au si ras ca noaptea Mosu
Pe cosu casei nu coboara.

Am fost atat de indispus

Si-am plans cu lacrimi suspinand.
Pe Mos Craciun il stiu de cand
Pe mine barza m-a adus.

Da ca sa ma conving, am stat
Cu ochii mici sub plapumioara,
Facandu-ma ca dorm de-aseara
Sa-l vad si io macar o dat.

Intr-un tarziu, parca prin vis,

L-am auzit prin dormitor
Pe la parinti venind in zbor,
Ca ei aveau geamul deschis.

Tiptil apoi, in pas grabit,

Trecu prin hol cu sacu-i plin
Si l-am vazut: umbla putin
La pomu mare-mpodobit,

Sub care-a pus Mosu, galant,

Si jucarii si ciocolata
Va povestesc eu altadata
Ca altceva-i mai important.

Ca dupa ce a fost el gata

Si cum pe toate el le stie,
A tras din sticla de rachie
Pitita in balcon de tata.

S-a dus si in bucatalie

Si-a tot catat prin frigider,
(Ca nu i-e frica lui de ger)
Mancand cu pofta din piftie.

Si tot tiptil a si plecat,

Mai vesel parca si vioi.
Da mirosea a usturoi
Pe frunte cand m-a sarutat.

Asa ca eu as vrea sa stie

Copiii rai ca Mos Craciun
Exista si e tale bun...
Si fara sa fac bascalie,
Ii plate tuica si piftie
Credeti-ma cand eu v-o spun!

P.S.
Am povestit ce s-a-ntamplat
Si lu taticu si mamica,
Si frate, toata ziulica,
Atat de mult s-au minunat!