Analiza a politicii monetare in Romania.

I.1. Obiectivele politicii monetare.

Obiectivele politicii monetare in cazul general al economiilor contemporane se impart in trei

categorii: obiective fundamentale, intermediare si operationale.
Obiectivele fundamentale sunt:
stabilitatea preturilor;
cresterea economica sustinuta pe termen lung.
Obiectivele intermediare sunt:
cursul valutar;
rata dobanzii;
masa monetara;
pretul altor active financiare;
creditul.
Obiectivele operationale sunt:
rata dobanzii pe termen scurt de pe piata monetara;
controlul bazei monetare.
In cazul Romaniei, mai exact in cazul Bancii Nationale a Romaniei, politica monetara
utilizeaza ca:
Obiectiv fundamental:
stabilitatea monedei nationale in sensul asigurarii stabilitatii preturilor.
Obiective intermediare:
cursurl valutar;
rata dobanzii pe termen lung;
masa monetara.
Obiectiv operational:
controlul bazei monetare.
Obiectivele fundamentale sunt localizate la nivel macroeconomic si vizeaza, in definitiv,
influentarea economiei in ansamblul sau, obiectivele intermediare vizeaza tinte ce pot fi
localizate la nivelul sistemului bancar.
Toate aceste tinte nu pot fi supuse actiunii directe de influentare exercitata prin masurile de
politica monetara adoptate de autoritatea monetara.
Pentru a realiza, in final, toate aceste obiective, Banca Centrala isi stabileste tintele
operationale care se afla cel mai aproape de interventiile sale, operationalizarea acestor tinte
fiind rezultatul utilizarii celor mai moderne instrumente de care dispune, de preferinta
instrumente cu actiune indirecta asupra variabilelor macroeconomice.
Obiectivul fundamental al BNR-ului si anume stabilizarea monedei nationale pentru
asigurarea stabilitatii preturilor a fost adoptat pentru a putea face fata situatie in care Romania se
afla dupa iesirea de sub tutela comunismului.
Imediat dupa anul 1989, politica monetara a tarii viza atingerea simultana a mai multor
obiective, precum realizarea stabilizarii economice in conditiile asigurarii unui anumit nivel al
cresterii economice sau realizarea stabilizarii macroeconomice in conditiile asigurarii unei pozitii
externe echilibrate (echilibrul balantei comerciale).
Acest lucru nu putea duce decat o realizarea partiala si deluzorie a acelor tinte, tocmai de
aceea este de preferat un singur obiectiv fundamental, ce poate fi realizat cu ajutorul obiectivelor
intermediare si a celor operationale.

1
 In acest grafic evidentiez faptul ca dupa 1990, politica monetara a fost axata doar pe
stabilitatea preturilor de consum si a celor din productie, singurele abateri fiind inregistrate
doar in anii imediat urmatori anilor electorali. Cresterile inalte ale ratei inflatiei in perioada
19911993 si 1997 au impus adoptarea unei politici monetare restrictive care sa permita
reducerea treptata a inflatiei. Masurile de politica monetara adoptate vizau1:
eliminarea excesului de lichiditate generat de posibilitatile mentinerii unor disponibilitati
ridicate ale statului in conturi deschise la bancile comerciale;
neacordarea unor noi credite in conditii preferentiale si lichidarea celor existente (la
scadenta acestora);
dimensionarea rationala si stricta a lichiditatii in sistemul bancar, astfel incat, pe de o
parte, sa fie asigurata mentinerea sub control a cresterii masei monetare iar, pe de alta parte, sa se
creeze conditiile pentru atingerea unor dobanzi real pozitive la nivelul sistemului bancar;
cresterea costului creditelor de refinantare acordate de Banca Nationala, atat pentru a
semnaliza optiunea antiinflationista a politicii monetare, cat si pentru a determina bancile sa-si
gestioneze cat mai bine resursele disponibile, ca de altfel si sa caute sa obtina resurse alternative
de finantare (cel mai frecvent caz fiind acela al creditelor de pe piata interbancara).
Realizarea acestor masuri avea la baza, in definitiv, adoptarea si utilizarea de catre Banca
Nationala a controlului monetar indirect, bazat pe instrumentele economiei de piata.
Prin intermediul obiectivelor intermediare, trebuie sa se realizeze, in definitiv, prezentarea
directiilor de actiune ale Bancii Centrale in ceea ce priveste masurile de politica monetara.
Realizarea obiectivelor intermediare de politica monetara este in masura sa reliefeze eficacitatea
masurilor de politica monetara adoptate.
Realizarea obiectivelor stabilite prin programul de politica monetara depinde tocmai de
tactica adoptata de Banca Centrala in aceasta directie; altfel spus, de obiectivele operationale pe
care, prin intermediul actiunii exercitate prin folosirea instrumentelor de politica monetara, le
poate influenta in mod direct, variatia acestora generand modificari la nivelul principalelor
variabile monetare din economie care, mai departe, influenteaza economia in ansamblul sau.

Sursa: Benjamin M. Friedman2

1
GhizariI, Iota Emil, Obiective i instrumente ale politicii monetare n Romnia, Academia Romn, Institutul
Naional de Cercetri Economice, Bucureti, 1999
2
Friedman Benjamin M., Targets, instruments and indicators of monetary policy, Journal of Monetary
Economics nr.1/1975

2
 I.2. Instrumentele politicii monetare.

La nivelul general al economiilor contomeporane, instrumentele folosite pentru politica

monetara sunt :
taxa oficiala a scontului;
rata rezervelor minime obligatorii;
operatiunile pe piata;
controlul direct al creditului.
In cazul Romaniei, instrumentele generale ale politicii monetare sunt:
taxa oficiala a scontului (mai putin);
rata rezervelor minime obligatorii ;
operatiunile de open-market ;
creditele de refinantare (vezi dobanda de refinantare).
Aceste instrumente pot fi, instrumente directe si instrumente indirecte, astfel:

Plafonul de credit este cel mai cunoscut instrument direct de politica monetara, el presupune
ca Banca centrala sa le impuna bancilor comerciale un anume plafon pana la nivelul caruia pot
acorda credite populatiei sau firmelor.
Aceasta a reprezentat, in fond, o implicare a Bancii Centrale in activitatea curenta a bancilor,
in scopul controlarii directe a agregatelor monetare si a nivelului creditului din economie.
Utilizarea acestor plafoane de credit a fost legata de existenta unei puternice instabilitati la
nivelul relatiilor interbancare, Banca Centrala fiind astfel nevoita sa adopte o astfel de masura
care sa-i permita influentarea in mod direct a activelor interne nete ale bancilor din cadrul
sistemului respectiv.
Acesta a fost, in principal, cazul tarilor aflate in tranzitia la economia de piata, care, ca
urmare a slabei dezvoltari a pietei, au impus de la sine Bancii Centrale adoptarea unui astfel de
instrument. Dupa ce Romania a renuntat la apicarea instrumentului - plafonul de credit, aceasta
s-a indreptat catre creditele directionate. Ele sunt orientate catre acele sectoare de activitate
considerate a fi favorizate (precum sectorul agricol si cel energetic) care au beneficiat de credite
acordate la o rata a dobanzii subventionata, rezultatul acestora nefiind altul decat acela al
alimentarii cu lichiditati suplimentare a economiei, pe fondul transformarii inflatiei corective In
inflatie structurala.
In ceea ce priveste ultimul instrument direct de politica monetara, nivel minim al activelor
lichide - acesta reprezinta, in fond, o norma prudentiala bancara potrivit careia bancile din
sistem sunt obligate sa dispuna de active lichide determinate ca procent din totalul depozitelor
constituite la nivelul lor. Efectul acestui impuneri este simtit doar in conditiile in care bancile
apeleaza la resursele Bancii Centrale, deoarece dobanzile practicate de aceasta sunt practic

3
prohibitive. Avantajul imediat al acestui instrument este acela ca, in cazul tarilor aflate in curs de
dezvoltare, in combinatie cu alte instrumente de politica monetara, poate da rezultate in ceea ce
priveste intarirea sigurantei operatiunilor bancare.
Apoi, primul instrument indirect se refera la creditele de refinantare - Bancile comerciale,
atunci cand au nevoie de fonduri pe termen scurt se pot imprumuta de la alte banci comerciale
sau de la Banca Centrala (aceasta fiind creditorul de ultima instanta). In primul caz, oferta de
bani nu se modificam in timp ce, in al doilea caz, baza monetara creste, deci sporeste si oferta de
bani, ceea ce va induce o cresterea a inflatiei. Rata dobanzii cu care Banca Centrala acorda aceste
imprumuturi bancilor comerciale se numeste dobanda de refinantare. Daca aceasta dobanda
creste, atunci numarul creditelor va scadea si implicit se poate realiza o micsoarare a inflatiei.
Rezervele minime obligatorii au aceleasi rezultate ca si platoanele de credit.
Taxa scontului - cel de-al treilea instrument indirect de politica monetara - prin intermediul
operatiunilor de rescontare Banca Centrala finanta bancile din sistem, acceptarea doar a unor
efecte comerciale conducand la transformarea acestui mecanism intr-o modalitate de alocare a
resurselor disponibile in cadrul economiei.
Prin nivelul dobanzii folosite la aceste operatiuni, se evidentia care este directia de actiune a
Bancii Centrale in ceea ce priveste orientarea politicii monetare, stiut fiind faptul ca taxa oficiala
a scontului reprezenta cea mai mica dobanda a pietei.
Pe fondul dezvoltarii economice, se evidentiaza, insa, tot mai mult dezavantajele utilizarii
mecanismului taxei oficiale a scontului. Un prim dezavantaj este legat de natura tehnica a
mecanismului in sine, impunand cheltuieli destul de ridicate pentru derularea lui (transportul
efectelor comerciale, lungile proceduri de verificare a efectelor comerciale si a valabilitatii
acestora etc.).
In acelasi timp se poate spune ca reprezinta un instrument rigid de politica monetara,
deoarece este stiut faptul ca aceasta din urma trebuie sa se adapteze in permanenta modificarilor
ce intervin la nivelul economiei.
Cel mai important instruemnt indirect de politica monetara, s-au dovedit a fi, operatiunile pe
piata deschisa (open market). Prin intermediul OPD, autoritatea monetara cumpara si vinde
obligatiuni si bonuri de tezaur guvernamentale. Prin aceasta, este afectata baza moentara, deci
cantitatea de bani existenta pe piata. Mai concret, cresterea ofertei de bani se face prin
cumpararea de catre Banca Centrala de obligatiuni si bonuri de tezaur guvernamntale. Acestea
sunt initial in posesia unor dealeri de obligatiuni (banci comerciale sau institutii financiare
private autorizate). Prin aceste cumparari, lichiditatile bancilor comerciale vor creste, deci ele
vor avea posibilitatea sa acorde credite intr-un volum mai mare.
Cresterea volumului creditelor acordate va influenta pozitiv nivelul activitatii productive din
economie.
Cresterea productiei duce la cresterea venitului disponibil permanent al sectorului privat
(gospodariilor), ceea ce va impulsiona cheltuielile de consum. In urma sporirii acestor cheltuieli,
cererea agregata creste, deci si oferta agregata va fi influentata in acelasi sens.
Efectul unei opratiuni de vanzare pe piata deschisa efectuata de Banca Centrala este simetric
cu cel expus anterior.3

I.3. Canale de transmisie ale politicii monetare.

Exista patru canale principale de transmisie a politicii monetare in intreaga economie: canalul
ratei dobanzii, canalul avutiei, canalul creditelor si canalul asteptarilor inflationiste.
Canalul ratei dobanzii afecteaza cheltuielile de consum si de investitii si deci cererea
agregata. O modificare a nivelului ratei dobanzii schimba costul creditelor acordate, precum si
costul de oportunitate al economisirii venitului in loc de a-l cheltui.
Acest canal al ratei dobanzii poate fi reprezentat dupa cum urmeaza:

3
Nora Chirita, Emil Scarlat: Politici macroeconomice. Teorie si aplicatii. Edituara Economica p. 195 - 197

4
 Masa monetara => Rata dobanzii => Volumul creditelor => Volumul investitiilor =>
Cererea agregata => Venitul/ Outputul .
Canalul avutiei - avutia se acumuleaza la nivelul gospodariilor prin intermediul activelor
financiare, acestea pastrand o parte semnificativa din avutia lor financiara sub forma de
obligatiuni, bonuri de tezaur sau partid in societati de investitii. O politica monetara
expansionista care creste oferta de bani, deci reduce rata dobanzii, va determina, in acelasi timp,
cresterea valorii de piata a avutiei detinute sub forma de active financiare de catre gospodarii.
Acestea vor reactiona la aceasta crestere a avutiei financiare economisind mai putin si cheltuind
mai mult pentru bunuri de consum. Cresterea cheltuielilor pentru bunurile de consum determina
cresterea cererii agregate care determina, la randul ei, cresterea outputului.
Canalul creditelor disponibile afecteaza si el cheltuielile, deci si cererea agregata, insa este
cel prin care creditele devin disponibile pentru anumite sectoare ale economiei. Acest canal este
important in masura in care deficitul de informatie face dificila, daca nu imposibila, pentru
anumiti solicitanti de credite sa le obtina din alte surse decat de la o banca.
Canalul asteptarilor inflationiste - posibilitatea ca o politica monetara expansionista sa
afecteze nivelul preturilor, deci sa determine cresterea inflatiei, rezulta din:
Banca Centrala injecteaza cantitati mari de bani in economie, fondurile disponibile pentru
a cumpara bunuri si servicii vor creste foarte mult; cererea agregata va creste si ea in consecinta.
Injectand bani in acest fel, nu are loc o crestere a capacitatii productive a sectorului de
productie. Daca economia functioneaza, aproape de nivelul ei potential cresterea cererii agregate
va impinge in sus preturile, fara sa aiba efecte prea mari asupra outputului.

I.4. Evolutia ratei dobanzii si efectele ei asupra economiei.

Intervalul Rata dobanzii

4 februarie 2008 - 9.00
8 ianuarie 2008 - 4 februarie 2008 8.00
1 noiembrie 2007 - 7 ianuarie 2008 7.50
26 iunie 2007 - 31 octombrie 2007 7.00
3 mai 2007 - 25 iunie 2007 7.25
27 martie 2007 - 2 mai 2007 7.50
12 februarie 2007 - 26 martie 2007 8.00
28 iunie 2006 - 11 februarie 2007 8.75 Dupa
cum 9 februarie 2006 - 27 iunie 2006 8.50 stim
rata 22 septembrie 2005 - 8 februarie 2006 7.50
9 august 2005 - 21 septembrie 2005 8.50
8 aprilie 2005 - 8 august 2005 12.50
14 martie 2005 - 7 aprilie 2005 14.50
14 februarie 2005 - 13 martie 2005 15.75
17 ianuarie 2005 - 13 februarie 2005 16.50
20 decembrie 2004 - 16 ianuarie 2005 17.00
22 noiembrie 2004 - 19 decembrie 2004 17.75
2 noiembrie 2004 - 21 noiembrie 2004 18.25
27 august 2004 - 1 noiembrie 2004 18.75
5 august 2004 - 26 august 2004 19.25
12 iulie 2004 - 4 august 2004 20.00
7 iunie 2004 - 11 iulie 2004 20.75
1 ianuarie 2004 - 6 iunie 2004 21.25
dobanzii este instrumentul cel mai utilizat de politica monetara, acest lucru se datoreaza faptului
ca are cel mai usor de inteles mecanism de functionare, astfel incat, populatia sa priceapa exact
ce poate face cu veniturile sale. Analizand evolutia ratei dobanzii pe o perioada indelungata

5
(minim 4 ani) am putea observa exact in se situatie se afla economia unei tari. Astfel, dupa cum
putem observa in perioada 9 august 2005 pana in 4 februarie 2008, economia Romaniei s-a aflat
intr-o perioada de expansiune. Din acest motiv, guvernatorul BNR si-a permis sa reduca rata
dobanzii, pentru a creste volumul creditelor si astfel sa determine o crestere a cererii agregate.
(Oferta agregata fiind deja cu mult peste aceasta).In perioada 1 ianuarie 2004 pana in 8 august
2005, economia s-a aflat intr-o perioada de recesiune, cu incetiniri neintentionate si deci abrupte
ale ritmului cresterii economice4. In aceasta situatie rata dobanzii este foarte ridicata, tocmai
pentru a limita volumul creditelor, pentru a domoli populatia de la a consuma si pentru a
incuraja-o sa economiseasca.
*Analiza politicii monetare din ianuarie 2007 versus ianuarie 2008.
*Ianuarie 2007

In luna ianuarie 2007, rata dobanzii de politica monetara a fost mentinuta la nivelul de 8,75 la
suta, in timp ce politica de control a lichiditatii a continuat sa fie adaptata din perspectiva
necesitatii de a contracara riscul aprecierii nejustificabile a monedei nationale, in conditiile
persistentei unui nivel ridicat al intrarilor de capital cu potential volatil. Ca urmare, BNR a
continuat sa dreneze doar partial excedentul de lichiditate din sistem prin intermediul
operatiunilor de piata, respingand o parte a ofertelor formulate de banci in cadrul licitatiilor
saptamanale cu depozite; pe acest fond s-a consemnat o intensificare puternica a apelului
bancilor la facilitatea de depozit si, implicit, o diminuare a ratei medii efective a plasamentelor
institutiilor de credit la banca centrala.5
Conditiile relativ mai slabe ale lichiditatii au avut ca rezultanta mentinerea randamentelor
pietei interbancare pe o traiectorie descendenta, valorile medii zilnice apropiindu-se inca de la
finele primei decade a lunii ianuarie de randamentul facilitatii de depozit oferite de BNR.

4
Economie, Editua Economica Capitolul 16 -Fluctuatii economice, p239.
5
Buletin lunar, Ianuarie 2007. Banca Nationala a Romaniei.

6
 Ratele dobanzilor pe termen scurt au inregistrat insa o crestere incepand cu debutul noii
perioade de mentinere a rezervelor minime obligatorii (24 ianuarie), inclusiv ca urmare a
efectului contractionist sezonier exercitat de factorii autonomi ai lichiditatii (datorat in special
decontarii platilor bugetare trimestriale).
Cu toate acestea, pe ansamblul perioadei, rata medie a dobanzii plasamentelor interbanci s-a
diminuat cu 1,50 puncte procentuale, ajungand la 4,33 la suta.

BUBID - rata medie a dobanzii la depozite pe piata interbancara; rata dobanzii acordata de o
banca pentru depozitele constituite la ea este mai mica decat BUBID, banca asigurandu-si un
profit din diferenta.

7
 BUBOR - rata medie a dobanzii pentru imprumuturile acordate pe piata interbancara; rata
dobanzii percepute de o banca pentru creditele acordate este mai mare decat BUBOR, intrucat
din suma incasata banca trebuie sa acopere costul resurselor obtinute din credite pe piata
interbancara.
Pe fondul comprimarii randamentelor depozitelor pe piata interbancara, dar si al cresterii
volatilitatii pe pietele financiare din regiune, presiunile exercitate asupra monedei nationale s-au
atenuat usor, componenta speculativa continuand insa sa detina o pondere semnificativa in
rulajul pietei valutare.
Sub impactul acestor factori, dar si ca urmare a sporirii cererii excedentare de devize a
persoanelor juridice, leul si-a redus ritmul de apreciere in raport cu euro (acesta atingand pe
ansamblul lunii nivelul de 0,6 la suta). In schimb, ratele dobanzilor practicate de banci pentru
sectorul nebancar au continuat sa consemneze miscari divergente.
Astfel, rata medie a dobanzii creditelor noi acordate populatiei 6 s-a mentinut aproape
neschimbata in raport cu luna precedenta (13,83 la suta), in timp ce pe segmentul societatilor
nefinanciare costul mediu cu dobanda a inregistrat cea de a treia luna consecutiva de scadere (-
0,71 puncte procentuale), ajungand la 11,39 la suta. Nici evolutia randamentelor oferite de
depozitele la termen constituite in prima luna a anului nu a fost uniforma.
Astfel, rata medie a dobanzii depozitelor noi ale populatiei a scazut cu 0,15 puncte
procentuale comparativ cu luna anterioara (pana la 6,87 la suta), in timp ce rata medie a dobanzii
bonificate pentru plasamentele bancare ale societatilor nefinanciare a sporit cu 0,55 puncte
procentuale (pana la 6,67 la suta).

*Ianuarie 2008

6
Gospodrii ale populaiei i instituii fr scop lucrativ n servicial gospodriilor populaiei (clasificare
conform Normei BNR nr. 14/2006).

8
 In data de 7 ianuarie 2008, BNR a hotarat majorarea ratei dobanzii de politica monetara cu
0,5 puncte procentuale, pana la nivelul de 8,0 la suta, si continuarea gestionarii ferme a
lichiditatii de pe piata monetara prin intermediul operatiunilor de piata.
Argumentele majore ale acestei decizii le-au constituit prelungirea actiunii inflationiste a
socurilor de natura ofertei in principal a cresterii preturilor produselor alimentare ,
concomitent cu aparitia indiciilor amplificarii presiunilor cererii.
Pentru a consolida restrictivitatea conditiilor monetare in sens larg, autoritatea monetara a
decis totodata mentinerea ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si,
respectiv, celor in valuta ale institutiilor de credit.

Banca centrala si-a intensificat puternic in aceasta luna operatiunile de sterilizare, urmarind
astfel sa contracareze injectiile masive de lichiditate efectuate de Trezorerie. Accentuarea
preferintei institutiilor de credit pentru plasamentele pe termen foarte scurt inclusiv ca efect al
cresterii incertitudinii acestora privind evolutia lichiditatii a determinat BNR sa recurga la
atragerea de depozite si pe scadente mai reduse decat cea a principalului instrument de politica
monetara. Pe ansamblul perioadei, soldul depozitelor totale atrase de banca centrala a sporit cu
52 la suta comparativ cu luna precedenta, ajungand la 10 087 milioane RON.
Randamentele pietei interbancare au receptat cu o anumita intarziere majorarea ratei dobanzii
de politica monetara, ajustarea lor la noul nivel al dobanzii cheie fiind vizibila doar in ultima
saptamana a lunii, odata cu debutul noii perioade de constituire a RMO. Reflectand aceste
evolutii, rata medie a dobanzii depozitelor interbancare a urcat cu 0,46 puncte procentuale fata
de decembrie, pana la 7,79 la suta. In acelasi timp, volatilitatea randamentelor pe termen foarte
scurt a continuat sa se reduca, situandu-se la un nivel minim al ultimilor 2 ani si jumatate.
Cu toate acestea, presiunile in directia deprecierii monedei nationale s-au amplificat, in
conditiile reinflamarii aversiunii fata de risc a investitorilor financiari, dar si ale continuarii
deteriorarii asteptarilor privind evolutia cursului de schimb al leului. In acest context, atat rulajul
pietei valutare interbancare, cat si cererea neta de devize au atins in intervalul analizat valori
record, iar moneda nationala a inregistrat o depreciere lunara nominala in raport cu euro de 4,4 la
suta.

9
 Miscarea ascendenta a randamentelor interbancare a fost receptata la nivelul ratelor
dobanzilor practicate de banci pentru clientii nebancari. Ratele medii ale dobanzilor aferente
creditelor noi au urcat comparativ cu luna precedenta cu 0,4 puncte procentuale, pana 12,14 la
suta. Pe segmentul populatiei, ajustarea crescatoare (cu 0,55 puncte procentuale, pana la 12,49 la
suta) a contrastat cu reducerile din precedentele doua luni, in timp ce la nivelul companiilor
aceasta a reprezentat o continuare a tendintei conturate incepand din octombrie 2007 (+0,35
puncte sporit, evolutia fiind mai pregnanta in cazul plasamentelor soviet nefinanciare (+0,50
puncte procentuale, pana la 7,78 la suta).7

I.5. Evolutia cursului de schimb si legatura lui cu politica monetara.

7
Buletin lunar, Ianuarie2008. Banca Nationala a Romaniei

10
 Evolutia prezentata mai sus este pe o durata de 4 ani, mai exact de la 1 aprilie 2004 pana la
14 aprilie 2008.
Cursul de schimb este direct afectat de evolutia ratei dobanzii, daca BNR decide cresterea
acestea, atunci se vor inregistra intrari masive de capitaluri speculative, ce vor conduce la
cresterea cererii pentru lei (sau cresterea ofertei de valuta), de unde va rezulta o apreciere a
monedei nationale (mai departe impoturile vor creste, exporturile vor scadea, iar deficitul de cont
curent va spori).
Cazul invers presupune o diminuare a ratei dobanzii ce va conduce la o iesire de capitaluri
speculative, va scadea cererea pentru lei (sau oferta de valuta), iar leu se va deprecia.
(Importurile vor scadea, exporturile vor spori, iar deficitul de cont curent va scadea).

I.6. Evolutia ratei rezervei minime obligatorii.

La momentul acesta RMO este:

20% pentru lei;
40% pentru valuta.
Mecanismul rezervelor minime obligatorii actioneaza prin intermediul pietei, influentand, in
mod implicit, nivelul cererii, ca de altfel si pe cel al ofertei de moneda din economie, dar, in
acelasi timp, se prezinta sub forma normativa, bancile din sistem fiind obligate sa-si constituie
aceste rezerve la nivelul Bancii Centrale, in primul rand pentru a asigura o lichiditate minima
fata de deponenti. Putem spune ca imbina elemente specifice atat instrumentelor directe, cat si
celor indirecte, motiv pentru care nu poate fi considerat un instrument direct pur ci, mai degraba,
o combinatie a celor doua.
Argumentele aduse in favoarea utilizarii mecanismului rezervelor minime obligatorii sunt
legate de aspecte precum:
imbunatatirea preciziei cu care Banca Centrala poate sa-si ghideze politica monetara in
directia atingerii obiectivelor propuse;
aplicarea politicii monetare prin insasi modificarea rezervelor minime obligatorii.
Ceea ce este specific rezervelor minime obligatorii este faptul ca acestea au rolul de a asigura
o lichiditate minima a bancilor in raporturile ce se stabilesc intre acestea si deponenti. Din punct

11
de vedere al politicii monetare, se considera ca utilizarea mecanismului rezervelor minime
obligatorii permite autoritatii monetare sa realizeze controlul ofertei de moneda la nivelul
economiei, toate acestea vizand, in final, asigurarea stabilitatii monetare.
In calitate de instrument de politica monetara, rezervele minime obligatorii actioneaza in
directia limitarii capacitatii bancilor din sistem de a multiplica depozitele deponentilor, in cadrul
mecanismului propriu de creatie monetara, motiv pentru care rata rezervelor minime obligatorii
este invers proportionala cu multiplicatorul depozitelor

I.7. Efectele politicii moentare prin prisma modelului IS-LM si conditiile de

eficienta.

O politica monetara expansionista, care se exprima printr-o crestere a ofertei de moneda,

deplaseaza curba LM spre dreapta.
Pe piata monetara, oferta de moneda suplimentara conduce la scaderea ratei dobanzii;
scaderea ratei dobanzii stimuleaza investitia privata I; reluarea investitiei are un efect
multiplicator asupra venitului.
In figura de mai sus, se atinge un venit mai ridicat cu o rata a dobanzii mai mica.
Invers, o politica monetara restrictiva deplaseaza curba LM spre stanga, ridica rata dobanzii,
scade investitia si reduce venitul national.8
Conditiile de eficienta ale politicii monetare sunt:
o cerere de moneda putin elastica fata de rata dobanzii (in acest caz, intr-adevar, o
scadere mare a lui I va fi necesara pentru agentii sa accepte sa asoarba moneda oferita
suplimentar);
o elasticitate mare a investitiei fata de rata dobanzii( penru ca I sa fie mult stimulata
printr-o scadere a ratei dobanzii);
un multiplicador ridicat;
capacitatile de productie neutralizate si o oferta de bunuri si servicii elastica pe termen
scurt ( daca nu, efectul multiplicador se exercita asupra preturilor si nu asupra productiei);
Conditiile de eficienta sunt aceleasi, fie ca politica monetara este expansionista, fie ca este
restrictiva. Conditiile referitoare la elasticitatea cererii de moneda si a cererii de investitii sunt
inverse pentru politicile monetare si bugetare; prin urmare cand una din cele doua politici isi
atinge eficacitatea maxima, cealalta are o eficacitate minima: dezbaterea privind eficacitatea
comparata a celor doua politici decurge din modul de estimare empirica a functiilor cererii de
moneda si cereii de investitii.
I.8. Trecerea politicii monetare din sfera nationala in sfera comunitara.
Teoria zonelor monetare optime privita prin prisma adoptari euro.

8
Economie politica, Jaques Genereux. Editura ALL Beck 2000

12
 Ca urmare a renuntarii la independenta politicii monetare, autoritatile nationale nu mai pot
realiza ajustari prin utilizarea instrumentelor monetare, deoarece se cedeaza prerogativele
politicii monetare unei autoritati centrale; n plus, statele membre vor avea o influenta mai mare
sau mai mica n procesul decizional, functie de mai multi factori, situatie care poate fi perceputa
ca negativa pentru statele cu influenta redusa.
Teoria zonelor monetare optime (ZMO) este cea care studiaza costurile si beneficiile asociate
adoptarii unei monede unice; ea se axeaza in principal pe costuri, a caror minimizare depinde de
anumite conditii caracteristice economiilor tarilor participante. Beneficiile se refera la castigurile
obtinute din eliminarea costurilor asociate schimbului valutar si la importul de credibilitate a
bancii centrale a uniunii, care reduce expectatiile inflationiste si, implicit, nivelul inflatiei.
Costurile sunt legate de efectele negative ale renuntarii la politica monetara independenta si
la mecanismul cursului de schimb, ca instrumente de ajustare a socurilor asimetrice intre
potentialii membri ai uniunii monetare. Cu cat nevoia de a efectua ajustari ale ratei nominale de
schimb este mai mica, cu atat costurile participarii la uniunea monetara se diminueaza, iar acest
stadiu de integrare este benefic pentru participanti.
Teoria ZMO ofera justificarea economica a realizarii zonelor monetare. Aceasta a indicat ca
un sistem de cursuri de schimb fixe este potrivit pentru acele tari integrate in comertul
international si in care factorii de productie sunt destul de mobili pentru a realiza o ajustare in
caz de soc asimetric. Este adevarat ca decizia de a avea rate de schimb fixe poate aduce avantaje,
dar si dezavantaje. Astfel, o tara poate sa absoarba efectele distorsionante ale socurilor asimetrice
prin modificarea ratei de schimb.
Costurile si beneficiile pe care le poate avea o tara care intra intr-o zona in care cursurile de
schimb sunt fixe depind de masura in care propria economie se poate integra si face fata
concurentei economiilor potentialilor parteneri. Dupa cum se stie, o tara are mai multe avantaje
din aderarea la o zona monetara, daca economia sa e bine integrata cu celelalte economii ale
tarilor membre.
*Costurile unei monede unice:
costuri determinate de aparitia socurilor asimetrice;

Din diverse motive (de exemplu, modificarea brusca a preferintelor consumatorilor spre
bunurile de import), cererea agregata (CA) in tara X poate evolua diferit fata de cererea agregata
in tara Y (X si Y formeaza o uniune monetara). Un soc pe latura cererii determina astfel o
reducere a cererii agregate in X si o crestere a cererii agregate in Y. Folosind modelul cerere
agregata (CA) oferta agregata (OA), observam ca efectele sunt diferite in cele doua tari
(figura1).
Astfel, o reducere a cererii agregate in X va determina micsorarea productiei reale, ceea ce va
determina reducerea nivelului de ocupare. In scurt timp, tara X se va confrunta cu situatia
deficitelor gemene (deficit bugetar si dficit de cont curent). Spre deosebire de X, tara Y va

13
inregistra excedent bugetar si, de asemenea, excedent de cont curent. Observam, astfel, ca un soc
al cererii creeaza probleme diferite celor doua tari. In lipsa posibilitatii de a utiliza cursul de
schimb, o echilibrarea automata a economiilor celor doua tari este posibila, daca salariile din X si
din Y sunt flexibile, iar mobilitatea fortei de munca este ridicata.
Daca una din cele doua conditii nu se realizeaza in practica, cele doua tari nu sunt inca
pregatite sa faca parte dintr-o zona monetara, avand mai multe avantaje daca isi pastreaza
independenta monetara.
costuri determinate de preferinte diferite ale tarilor fata de inflatie si somaj
Preferintele diferite ale tarilor fata de inflatie si somaj creeaza potentiale costuri in cazul unei
uniuni monetare.
Atunci cand rata inflatiei este mai mare in Romania decat in UE, pentru a nu-si pierde
competitivitatea externa, Romania trebuie sa-si deprecieze moneda in raport cu euro. Daca
Romania si UE formeaza insa o uniune monetara, atunci cursul de schimb nu mai poate fi folosit
ca instrument de politica; ceea ce inseamna ca ratele inflatiei in UE si Romania trebuie sa fie
egale. Daca rata inflatiei in Romania este mai mare decat in UE, in conditiile unui curs de
schimb fix, produsele romanesti isi pierd competitivitatea.
UE si Romania au preferinte diferite fata de inflatie si somaj ; astfel, Romania prefera un
somaj mai scazut si o inflatie mai ridicata, in timp ce UE alege combinatia inversa. Atat timp cat
ratele inflatiei sunt diferite, un curs de schimb fix intre leu si euro nu este sustinut. Pentru ca un
curs de schimb fix intre leu si euro sa poata fi mentinut, este necesar ca ratele inflatiei din cele
doua zone sa fie egale. In aceasta situatie, costul unei uniuni monetare intre Romania si UE
consta in faptul ca atat Romania, cat si UE trebuie sa accepte alte combinatii inflatie-somaj,
respectiv situarea in alte puncte ale curbei Phillips, mai putin convenabile decat in situatia
initiala.
costuri inregistrate din diferente de productivitate intre tarile participante la uniunea
monetara;
Daca ratele productivitatii sunt diferite in cele doua zone care decid sa formeze o uniune
monetara (de exemplu, mai mica in Romania), atunci cresterile salariilor nominale in Romania
trebuie sa fie mai mici decat cele din UE. Daca, din diverse motive, nu se intampla astfel, atunci
apar costuri.
costuri determinate de diferentele intre sistemele fiscale ale tarilor;
Participarea la o uniune monetara presupune pentru tarile implicate acceptarea unor
constrangeri in ceea ce priveste modul de finantare a deficitelor bugetare. Din cauza diferentelor
intre sistemele fiscale, tarile utilizeaza diferite combinatii de finantare prin indatorare si finantare
monetara a deficitelor bugetare.
*Benefiiciile unei monede unice:
castiguri rezultate din eliminarea costurilor de tranzactie;
castiguri de bunastare generate de scaderea incertitudinii.
patru beneficii ale ratelor de schimb fixate in mod irevocabil: scaderea costurilor
volatilitatii ratei de schimb, reducerea costurilor de tranzactie, a incertitudinii, dar si scaderea
preferintei locale.

14