Administrarea medicamentelor pe cale parenterala

Prin cale parenteral se nelege administrarea medicamentelor pe alt cale dect tubul
digestiv. n mod curent se nelege introducerea n organism a medicamentelor aflate n
stare lichid, cu ajutorul unor ace care traverseaz esuturile, deci prin injecii. Dintre
avantajele utilizrii acestei ci citm:

absorbia uoar, cea ce determin o instalare rapid a efectului

ocolirea tubului digestiv n cazul medicamentelor sensibile la aciunea

sucurilor digestive

introducerea medicamentelor n organismul bolnavului incontient

Aceasta pastreaza in sfera ei numai calea injectabila de administrare a

medicamentelor.

Injectia consta in introducerea substantelor medicamentoase lichide in

organism , prin intermediul unor ace care traverseaza tesuturile , acul fiind
adaptat la seringa.

Avantajele caii parenterale sunt : dozarea precisa a medicamentelor;

obtinerea unui efect rapid ;posibilitatea administrarii medicamentelor la
pacientul inconstient ,cu hemoragie digestiva ,varsaturi.

Scopul injectiilor:

-explorator ,care consta in testarea sensibilitatii organismului fata de diferite

substante;

-terapeutic:-administrarea medicamentelor.

Locul injectiilor (ca si scopul ) il constituie tesuturile in care se introduc

medicamentele:

-grosimea dermului- injectia intradermica;

-sub piele,in tesutul celular subcutanat- injectia subcutanata;

-tesutul muscular- injectia intramusculara;

-in vasele sanguine- injectia intavenoasa si injectia intraarteriala ;

-in inima injectia intracardiaca;

-in interventia de urgenta in maduva rosie a oaselor;

-injectia intraosoasa-in spatiul subarahnoidian.

Administrarea prin injectare se realizeaza, de obicei, in urgentele medicale

pentru un efect rapid, fiind folosita si atunci cand nu este posibila sau nu este
avantajoasa administrarea orala: medicamente care se absorb putin sau
deloc, fie sunt distruse in tubul digestiv, cand bolnavii sunt necooperanti,
aflati in stare de coma sau inconstienta sau in caz de contraindicatie pentru
administrare orala. In urma administrarii medicamentelor pe aceasta cale, in
sange se realizeaza concentratii sanguine foarte inalte si rapide, fiind extrem
de eficace in urgente, dar si foarte periculoasa.

Injecia intradermic se face cu scop explorator, anestezic, curativ.

In scop diagnostic:injectarea diverselor antigene sau alergene care,in contact

cu anticorpii din organism ,produc o reactie maculo-papuloasa locala
(intradermoreactie),direct proportionala cu gradul de sensibilizare.Citirea
reactiei se face intre 30 minute si 72 de ore ,in functie de antigenul introdus
(tuberculina,antigen hidatic,difteric,etc.

In scop terapeutic se introduc substante medicamentoase pentru

desensibilizarea sau se incepe anestezia locala prin infiltrare.

Zona de electie pentru astfel de injectii este fata anterioara a antebratelor

,fiind mai accesibila si lipsita de foliculi pilosi.

Se utilizeaza seringa de 1 ml si ace mici si subtiri ,cu bizoul scurt.Dupa

dezinfectia tegumentului ,acesta se intinde usor ,patrunzand cu acul paralel
cu suprafata pielii ,strict intradermic,injectand 0,1-0,3 ml. Daca injectia este
corect facuta ,la locul injectarii apare o papula ,iar pielea ia aspectul unei
coji de portocala.
Injectarea intraarteriala este rezervata pentru substantele radioopace
folosite in vederea diagnosticului radiologic.De asemenea ,in situatii de
exceptie se pot injecta regional substante citotoxice sau metaboliti protectori
fata de acestea.

Injectiile in seroase se folosesc foarte rar.Injectarea intraperitoneala,de

exemplu ,poate servi ,ocazional,pentru introducerea de substante citotoxice
sau de radioizotopi la bolnavii cu tumori abdominale si ascita . Administrarea
intraarteriala a medicamentelor poate cauza reflexe puternice sau poate fi
urmata de aparitia unui hematom la locul injectiei.

Injecia subcutanat se face numai in scop terapeutic si consta in

introducerea substantei in hipoderm .In pricipiu injectia se poate efectua pe
toata suprafata corpului cu exceptia zonelor tegumentare care acopera
reliefuri osoase ,vase mari sau trunchiuri nervoase ,fata interna a
membrelor ,regiunea gatului si capului si zonele unde se exercita presiuni .

Totusi ,se prefera anumite zone de electie ca: fata antero-externa a

coapsei,fata posterioara a bratului,fata laterala a toracelui,fata peretelui
antero-lateral al abdomenului ,unde hipodermul este mai dezvoltat si
tegumentul mai mobil pe planurile subjacente.

Se utilizeaza seringi proportionale cu cantitatea de solutie ce trebuie injectata

,cu ace mai lungi si bizoul lung.Se dezinfecteaza pielea in zona respectiva si
apoi prindem intre indexul si policele stang tegumentul pana face o cuta,la
baza caruia introduce acul cu o miscare rapida ,paralel cu suprafata zonei
,apoi dam drumul la cuta .Pin miscari de lateralitate verificam daca acul este
in hipoderm ;aspiram apoi putin pentru a verifica daca varful acului nu a
patruns intr-un vas hipodermic,dupa care injectam lent solutia pentru a nu
produce dureri prin distensia brutala a pielii.
Injecia intramuscular se efectueaz n scop curativ.

Calea intramusculara prezinta unele particularitati.Pe cale intramusculara se

administreaza medicamente in solutii sau suspensii apoase si uleioase.

Aceasta cale se utilizeaza de obicei pentru administrarea medicatiei de

depozit (penicilina,hormoni).

O injectie intramusculara, utilizata mai ales in cazul administrarii de produse

ca solutiile uleioase (relativ dureroase), permite o actiune mai rapida si mai
precisa a medicamentului decat administrarea pe cale orala, dar mai putin
rapida si mai putin precisa decat cea pe cale venoasa.
Pregatire si desfasurare - Injectarea se practica intr-o regiune in care muschii
sunt grosi, in afara traiectului vaselor mari sau al nervilor importanti, cel mai
des in fesa. Pentru a evita nervul sciatic, intepatura trebuie facuta in sfertul
superoextern al fesei. Acele, lungi de la 6 la 8 centimetri - mai mult pentru
solutiile uleioase -, sunt fine si cu bizoul lung. Utilizarea unui material de
injectare de unica folosinta a devenit obisnuita. Acul este infundat
perpendicular, cu o lovitura seaca, cu scopul de a evila durerea. Este
important sa se verifice ca nu curge sange si deci ca acul n-a patruns intr-un
vas sangvin. Este bine sa se alterneze locurile de injectare pentru a limita
riscul formarii de mici hematoame sau de mici induratii, susceptibile sa
survina in cursul unor serii lungi de injectii, si tratarea induratiilor prin
aplicarea de comprese calde de mai multe ori pe zi.

Injecia intravenoas se efectueaz n scop explorator sau curativ i ofer

o instalare rapid a efectului dorit, administrarea n totalitate a dozei
prescrise.

Se recurge la calea intravenoasa cand este necesar sa se administreze

cantitati mari de solutii injectabile ,folosind in aceste cazuri perfuzia.Nu se
pot administra pe cale intravenoasa suspensii sau emulsii,substante care
produc hemoliza,precipita proteinele plasmatice,lezeza endoteliul
vascular,sunt toxice pentru miocard.

Pe cale intravenoasa pot fi injectate cantitati de 1-500 ml

solutie,administrarea durand intre 1 sau mai multe minute (in cazul injectilor
obissnuite) si cateva ore (in cazul perfuziilor).

O injectare intravenoasa, prin introducerea directa a medicamentului in

circulatia sangvina, permite o actiune terapeutica difuzata in tot organismul,
mai intensa si mai rapida decat pe alte cai. Ea se utilizeaza atunci cand
produsele prescrise sunt iritante si deci putin adecvate la injectarea
intramusculara.
Pregatire si desfasurare - O injectie intravenoasa necesita cunostinte
anatomice precise (deosebirea venelor de artere, localizarea venelor etc.) si
nu poate fi practicata decat de un personal specializat, medici sau asistente
medicale cu diploma de specialitate. Injectia se face de cele mai multe ori in
plica cotului, unde venele sunt mai vizibile comparativ cu alte locuri ale
corpului, dar ea poate fi facuta siin venele antebratului sau in cele de
deasupra mainii.

Injectarea necesita aplicarea unui garou, destinat sa faca vena sa iasa in

evidenta si se indeparteaza dupa ce vena a fost punctionata, ceea ce se stie
atunci cand intra sange in seringa. O injectie intravenoasa se face foarte lent
cu seringi de capacitate 5-10 mililitri si cu ace de 4-5 centimetri lungime, cu
bizou scurt. Injectia o data terminata si acul scos, se dovedeste necesar sa se
comprime vena trei-patru minute pentru a evita formarea unei echimoze.