CAPITOLUL 9

EDUCAŢIA TEHNOLOGICĂ ŞI PROFESIONALĂ

1.Conceptul de “educaţie tehnologică”; 2. Obiectivele educaţiei tehnologice;
3. Conţinutul şi metodele educaţiei tehnologice; 4. Educaţia profesională:
semnificaţie, obiective,
conţinut şi metode; Probleme de reflecţie; Referinţe
raf
bibliog
9.1 Conceptul de “educaţie tehnologica
Educaţia tehnologică este, în acelaşi timp, o dimensiune a educaţiei, dar şi a
culturii generale a omului contemporan, deoarece tehnologia (înţeleasă ca ştiinţă în
acţiune, ca ştiinţă aplicată) face parte din viaţa lui cotidiană, însoţindu-l pretutindeni:
la locul de muncă, acasă, pe stradă, în activităţile de loisir etc.
Deşi dicţionarele o definesc în maniere destul de diverse, în esenţă, tehnologia
reprezintă un ansamblu de procese şi operaţii la capătul cărora se obţine un anumit
produs, un anumit rezultat. Ca ştiinţă, ea studiază formele, metodele şi mijloacele de
prelucrare a materiilor prime şi materialelor, în vederea obţinerii unor produse în
diferite domenii de activitate.
Termenul provine din limba greacă, fiind alcătuit prin asocierea a două
cuvinte: “techne”, care înseamnă meşteşug şi “logos”, care înseamnă studiu. Altfel
spus, tehnologia reprezintă studierea meşteşugurilor.
În Dicţionarul de Sociologie, coordonat de Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu
(1993), se precizează că, dincolo de dimensiunea ei materială, care se referă la
„ansamblul de unelte, instalaţii, maşini, aparate şi dispozitive utilizate în anumite
activităţi sociale (productive ) prin excelenţă”, tehnologia mai are încă două
dimensiuni: una normativă, care cuprinde „normele de utilizare ca şi reţelele de
organizare asociate unei tehnologii” şi alta socială, „reprezentată de corpul de abilităţi
şi componente individuale şi colective, ca şi de normele sociale generate de utilizarea
unei anumite tehnologii”.(pg. 637)
Această ultimă dimensiune are şi menirea de a ne avertiza că „impactul
tehnologiei asupra vieţii sociale comportă multe alte aspecte, printre care cele legate
de deteriorarea ecosistemului uman sunt deosebite”.
Un motiv în plus pentru a reflecta asupra misiunii educaţiei de pregătire a
oamenilor de orice vârstă pentru a înţelege şi folosi adecvat tehnologia timpului lor.
 Privite din perspectiva secolului nostru, remarcăm, odată cu autorii Raportului
UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XX, că tehnologiile
moderne „sunt pe cale să provoace (...) o revoluţie (...) care afectează în egală măsură
activităţile legate de producţie şi activitatea profesională şi pe cele legate de educaţie
şi pregătire profesională”.2
9.2. Obiectivele educaţiei tehnologice
În aceste condiţii, educaţia tehnologică îşi diversifică atât obiectivele şi
conţinuturile, cât şi metodele şi mijloacele de realizare a lor.
Alături de obiective tradiţionale, cum sunt:
• asimilarea cunoştinţelor esenţiale despre tehnologiile moderne (concepte de
bază, principii de construire şi funcţionare a unor maşini, instalaţii, aparate
etc., modalităţi de utilizare în condiţii optime ş.a.m.d.);
• formarea deprinderilor de utilizare a tehnologiilor din diverse domenii
(profesional, casnic, public etc.), sub aspectul manevrării, întreţinerii şi reglării
diverselor aparate, maşini şi instalaţii;
• formarea unei atitudini corecte faţă de tehnică, tehnologii, ca şi faţă de lumea
muncii şi a profesiilor, prin dezvoltarea spiritului practic aplicativ, a spiritului
de organizare şi a celui de ordine, disciplină şi responsabilitate, educaţia
tehnologică îşi asumă o seamă de obiective noi3
• dezvoltarea capacităţii de proiectare, realizare şi evaluare a produselor;
• înţelegerea dezvoltătii tehnicii şi a implicaţiilor ei asupra mediului şi a
societăţii;
• dezvoltarea capacităţii de cooperare în scopul realizării umui produs;
• orientarea profesională în raport cu evoluţia tehnologiilor şi cu dinamica pieţei
muncii;
• stimularea receptivităţii faţă de progresul tehnologic şi tendinţele acestuia;
• formarea şi dezvoltarea responsabilităţii faţă de asigurarea calităţii serviciilor
şi produselor;
• manifestarea interesului pentru utilizarea calculatorului şi a echipamentelor
audio-vizuale în viaţa privată şi publică;
9.3. Conţinutul şi metodele educaţiei tehnologice

2
M.E.N. – Consiliul Naţional pentru Curriculum. Programe şcolare pentru clasa a X-a, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 220-224
 Conţinuturile necesare atingerii acestor obiective sunt specificate în
programele disciplinelor cupinse în aria curriculară „Tehnologii” şi cuprind elemente
specifice grupei de vârstă a elevilor şi domeniului de activitate. Ca domenii noi,
menţionăm: „Elemente de design”, „Managementul resurselor şi activităţi specifice
economiei de piaţă”, „Caracterul transdisciplinar şi interdisciplinar al tehnologiei”,
„Influenţa tehnologiei asupra mentalităţii umane”, „Importanţa tehnologiei din punct
de vedere social şi cultural”, „Fiabilitatea produselor”, „Aspecte ergonomice”,
„Mecatronica – ştiinţa maşimilor intligente” ş.a.
Metodele de educaţie tehnologică sunt şi ele diversificate. Alături de metode
tradiţionale (expunerea, demonstraţia etc.), sunt recomandate metode din categoria
celor activ-participative: studiul de caz, descoperirea prin explorare, dezbateri pe teme
date, simularea, jocul de rol, realizarea de proiecte.
Locul desfăşurării activităţilor specifice educaţiei tehnologice poate fi deplasat
din sala de clasă în întreprideri şi instituţii, în muzee şi expoziţii, în universităţi
tehnice şi în laboratoare multimedia, unde elevii pot intra în contact direct cu
tehnologiile moderne şi pot participa la diverse activităţi de simulare a unor situaţii
reale.
Internetul reprezintă, în acest context, un mijloc eficace de exersare a unor
abilităţi care să le permită tinerilor să comunice cu semenii lor de pe alte meridiane, în
vederea cunoaşterii operative a noutăţilor din domeniul tehnicii şi al tehnologiilor
moderne.
9.4.Educaţia profesională: semnificatie si obiective
Educaţia profesională vizează atât formarea unor competenţe necesare
exercitării diferitelor profesii, a eticii şi deontologiei profesionale, cât şi dezvoltarea
capacităţii tinerilor de a face faţă la schimbări, de a-şi gestiona inteligent şi eficace
propria carieră.
Între obiectivele educaţiei profesionale, ELENA MACAVEI (2201,pg.307)
menţionează:
• formarea culturii profesionale;
• dobândirea competenţei profesionale;
• asimilarea normelor de deontologie profesională;
• îndrumarea şi susţinerea integrării socio-pofesionale;

3
op. cit
 • cultivarea abilităţii de control şi autocontrol al carierei
Acestora li se pot adăuga şi alte obiective, cum ar fi:
• formarea şi dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de tehnică şi tehnologiile
moderne;
• stimularea interesului faţă de noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării;
• dezvoltarea creativităţii tehnice;
• dezvoltarea culturii profesionale, concomitent cu lărgirea orizontului de
cultură şi cunoaştere, şi altele asemenea.
Conţinutul educaţiei profesionale va fi selecţionat ţinând seamă de obiectivele
proiectate, de specificul profesiei persoanei, ţinând seama de dinamica schimburilor
din tehnică, tehnologie şi din piaţa muncii.
Metodele şi activităţile de educaţie profesională se aleg din sistemul de
metode şi activităţi cunoscut, în funcţie de etapa realizării educaţiei profesionale:
a) Înainte de alegerea profesiei/meseriei, se recurge la metode şi activităţi cum sunt:
observarea, convorbirea, testarea (aptitudinilor îndeosebi), informarea, consilierea etc.
b) În timpul procesului de formare, metodele specifice sunt: instructajul, exerciţiul,
antrenamentul, simularea, jocul de rol, excursia şi vizitele etc.
După obţinerea calificării, accentul se pune pe evaluarea externă, sprijinirea
absolvenţilor pentru integrarea lor profesională şi pentru stabilirea unui management
adecvat al carierei. Sarcinile şcolii sunt preluate, în această etapă, de întreprinderile şi
instituţiile în care-şi desfăşoară activitatea absolvenţii, ca şi de ei înşişi.
INTREBARI SI PROBLEME DE REFLECTIE:
1.Decalajul existent între progresul tehnico-ştiintific şi cel în domeniul moral, al
relaţiilor dintre oameni are repercusiuni negative cel puţin în două planuri: a) apariţia
de obstacole în calea ştiintei şi tehnicii; (b) apariţia unei dizarmonii în planul
dezvoltării personalităţii umane. Cât şi cum poate contribui şcoala la solutionarea
acestei probleme?
2. Analizaţi contribuţia specifică a diferitelor discipline de învăţămant la educatia
tehnologică şi profesională a elevilor.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
Macavei, E., Pedagogie, Teoria Educaţiei, vol. I. , Bucureşti: Ed. Aramis, 2001;
Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dicţionar de Sociologie, Bucureşti: Editura Babel, 1993,