Acest articol descrie procedura standard finală care îi permite celui care o practică să dobândească capacitatea potențială de a accesa

cunoașterea propriului sine. În acest test, care este o procedură experimentală, am inclus toate experiențele teoretico-practice ale cercetărilor noastre din domeniul percepției umane, aplicată studiului fenomenelor exogene planetei Terra. Procedura precedentă, din care s-a născut aceasta, avea ca scop tentativa de a rezolva fenomenul răpirilor extraterestre. Chiar identificasem o procedură, denumită Triade Color Test Dinamico (TCTD), care dăduse rezultate optime. Procedura TCT-ului simplu prevedea o simulare mentală foarte complexă, care era ghidată de un operator extern, care îl ajuta pe răpit să simuleze o cameră mentală complet întunecată, în care erau prezente niște sfere ce imitau niște lămpi stinse. Aceste lămpi erau aprinse (evocate) mental de subiectul răpit, într-o ordine exactă, simulând, în mod ideatic, cele trei componente ale propriului sine: mintea, spiritul și sufletul. Printr-un mecanism arhetipic simplu, analizând culorile celor trei sfere, se putea obține un tablou psihologic precis al subiectului examinat și al problemelor sale, fie că acestea se datorau prezenței interferenței extraterestre, fie că depindeau de psihisme proprii subiectului, legate de experiențele din viața sa. În cazul subiecților răpiți, culorile celor trei sfere luminoase erau corectate de operator, care atingea obiectivul de a obține colorile arhetipice corecte, identificate pe o bază ideatico-statitică astfel: verde pentru minte, roșu pentru spirit și albastru sau galben pentru suflet. Pentru un studiu aprofundat al mecanismului ideatico-cerebral, vă invit să citiți lucrările precedente, în special pe cele care se referă la TCT (Toate culorile sufletului, de același autor). Apoi i se cerea subiectului să identifice prezența altor sfere luminoase în interiorul camerei sale mentale, care corespundeau intrușilor de natură extraterestră. Mintea subiectului vede intrușii în mod arhetipic ca pe niște sfere luminoase în culori corespunzătoare, și, în acel context, era posibil să se identifice memoriile extraterestre active, luxul, paraziții fără corp și toate microcipurile prezente în corpul subiectului. Sfera sufletului era încurajată să elimine mental toate obiectele și intrușii din camera mentală, prin propriul act de voință. Apoi se eliminau conexiunile pe care sufletul le avea cu făuritorii acestui univers virtual dual, cu Primul Om, cu subiectul care-i corespundea în antiunivers și cu partea din această structură, de și mai de sus din punct de vedere ierarhic, identificabilă în mitul indian în figurile celor doi creatori, Shiva și Vishnu (a se citi Geneza III, de același autor). Odată ce subiectul s-a diferențiat de creatorii săi manipulatori, i se cerea sufletului să vizualizeze corpul, printr-un scanner imaginar, verificând astfel prezența

microimplanturilor extraterestre și militare, distrugându-le pe unul câte unul prin propriul act de voință. Apoi i se cerea sufletului să caute în spațiu și timp toate corpurile-copie ale răpitului, care erau identificate și eliminate prin actul de voință. Sufletul, examinând axa timpului (time line), verifica dacă în viitor și în trecut nu mai existau scene de răpire. Astfel, subiectul era eliberat complet de problema răpirilor. În unele cazuri se urma, cu ajutorul cunoașterii propriului suflet, un drum pe care-l numeam "albumul cu fotografii", unde se identificau toate tipologiile de extratereștri care veniseră să deranjeze existența răpitului, pentru a ajuta sufletul să devină conștient de situația trăită - extratereștrii erau astfel recunoscuți și identificați la nivel conștient, pentru a evita răpiri inconștiente ulteriore. La final, cele trei sfere erau unite într-o singură sferă, de culoare albă sau galbenă, care în mod ideatic reprezintă suma roșului, verdelui și a albastrului sau a galbenului. Fuziunea celor trei conștiințe ale triadei era percepută ideatic ca sumă algebrică a celor trei frecvențe în spectrul vizual de culori și mintea producea automat culoarea-sumă. Rezultatele acestei proceduri, care dura în medie aproximativ două ore și patruzeci de minute, prevedeau ca triada să fie ajutată să devină conștientă, astfel încât să nu se mai supună acțiunilor de răpire, fie din partea extratereștrilor, fie din partea militarilor, fie din partea influențelor creatorilor cosmici de diferite feluri. Rezultatele, chiar dacă erau bune, nu erau încă optime. După tratament mulți subiecți dobândeau capacitatea de a se apăra de extraterestru, dar apoi, din cauza unor grave deficiențe psihice anterioare, nu erau capabili să mențină această poziție pe toată durata existenței lor pe această planetă. Din acest motiv erau necesare aplicări ulterioare ale acestei metodologii, care, de altfel, dacă era efectuată cu suficientă experiență, conducea oricum la eliberarea răpitului, care, pe durata întregii vieți, putea să mai aibă o recădere, determinată de faptul că în agenda extraterestră nu sunt prevăzute strategii alternative la răpirea clasică. Utilizarea acestei proceduri foarte lungi prezenta și o serie de insuccese, care se datorau doar lipsei voinței acelorași răpiți, de a se elibera din matricea extraterestră. În interiorul răpitului apăreau reacții psihice care aveau diferite origini și care îl determinau pe răpit să ajungă la concluzia că viața cu extraterestrul era mai bună decât cea fără el. Vechea procedură prevedea și construcția unui clopot protector ideatic, care ar fi înfășurat camera mentală a răpitului, astfel încât imaginea ideatică a extraterestrului să rămână în afara acesteia, nemaiputând invada corpul răpitului. Această barieră era garantată de energia părții sufletești, care era pusă să păzească triada din interiorul aceluiași corp uman, acesta devenind impenetrabil.

Dar, procedând astfel, observam că de fiecare dată când Super-Eul subiectului, adică respectul de sine a Super-Eului, lipsea, bariera mentală devenea fragilă și, mai devreme sau mai târziu, cădea sub manevrele insistente ale extratereștrilor. Noua procedură În ultimul an am putut efectua observații ulterioare, care ne-au ajutat să descoperim erori procedurale conținute în vechiul TCTD. Astfel de observații au ieșit la iveală dintr-un studiu al universului la nivel cuantic. În special înțelegerea faptului că universul nu este dual ne așeza în fața ideii că nu există separație. Dualitatea, așa cum am descris-o în a treia parte din trilogia Geneza, pe care am publicat-o cu ceva timp în urmă, este o păcăleală perceptivă a minții umane. Universul este văzut, în mod eronat, ca un fel de dublă ipoteză duală, unde extremele țin de două categorii diferite. Buni și răi, deschis și închis, stăpâni și sclavi, bogați și săraci, dar și operatori hermitici lineari de semn opus, cum ar fi + și - sau versori de spațiu, timp și energie potențială, erau doar iluzii perceptive. În acest context, dualismul undă-particulă era restructurat, într-o optică nouă, nonduală, depinzând de cunoașterea conștiinței și nu de parametri ascunși, atât de căutați și negăsiți vreodată de fizica modernă. Ipoteza că universul virtual nu este dual ne făcea să înțelegem că ceva încercase să ne facă să credem că universul este dual. Se descoperea că dualitatea este un sistem pentru a categoriza omul, pentru a-l face responsabil pentru un front care se contrapune altuia. Dualismul era sistemul prin care extratereștrii și alienații încercau să-l constrângă pe om să ducă lupte care nu erau ale sale. Idea dualismului prevedea ca fronturile să se înfrunte la infinit, și, formula lui divide et impera ar fi funcționat, până în momentul în care cineva și-ar fi dat seama de înșelăciune. Unele observații din domeniul fizicii cuantice ne-au permis să înțelegem că dualitatea nu există, decât ca o formă falsă de percepție. Înțelegeam că al doilea principiu al termodinamicii trebuia revizuit, unde entropia universului trebuia relaționată, nu cu energia sistemului, ci cu nivelul de cunoașterea al sistemului, care oricum este legat și de energia sa. Dar concluzia tuturor acestor observații mergea într-o singură direcție. Dacă dualitatea nu există, universul nu este divizat în două subuniversuri, ci este o cutie unică, în care există multe ființe vii, cu nivele diferite de cunoaștere, într-o gamă vastă de nuanțe. Această percepție diferită a universului fusese înlocuită de viziunea dualistă a aceluiași univers. Universul în sine nu este dual, dar devine dual pentru că astfel este perceput de conștiințele neintegrate. Deci, dacă nu existau bariere categorizatoare, în TCTD nu puteam să ridicăm o barieră care să țină răpitul închis într-o cușcă, construită chiar de el însuși. Nu aveam cum să sperăm ca această cușcă să fie cu adevărat

protectivă, având în vedere că existența cuștii în sine, în mod ideatic, era și reprezentarea posibilității de a-i doborî granițele. Dacă nu există limite, nu ai cum să le depășești. Răpitul nu trebuia să se apere de extraterestru prin intermediul unei bariere; nu puteam ține separate în felul acesta mintea, spiritul și sufletul, chiar dacă acestea erau unite într-o sumă de trei sfere, care puteau mereu să fie readuse la o poziție originară, restabilind separația dintre acestea. Nu exista separație între componentele triadei, pentru că acestea fuseseră separate, la începuturi, de aceiași constructori ai dualității. Conștiința omului, adică creația, nu poate fi manipulată de nimeni, dar, pentru a obține manipularea, conștiința trebuie separată în trei subconștiințe, categorizându-le. Se descoperea că, în realitate, sufletul, mintea și spiritul, există doar în percepția noastră duală, dar acestea sunt trei părți dintr-o singură parte originară - conștiința. Aceasta este de toate culorile, pentru că sufletul, mintea și spiritul, sunt de toate culorile. Fiecare culoare reprezintă ideatic o posibilitate de a se manifesta și deoarece conștiința poate fi totul, iată că cele trei componente ale sale nu mai există când devin conștiente că au fost divizate la origini. Suma dintre suflet, minte și spirit nu putea fi o sferă albă, pentru că albul este suma algebrică a celor trei frecvențe proprii manifestării triadei, dar aceasta nu era o integrare completă a acestora. Albul poate fi reseparat în culorile originare, făcând posibilă si resepararea, prin reseparare făcând din nou posibile și răpirile extraterestre. Suma totală a culorilor prevede ca sfera finală a conștiinței integrate în universul virtual să fie de toate culorile, nu suprapuse, ci integrate într-o culoaresumă totală. Această culoare este nonculoarea. În mod ideatic, nonculoarea este percepută de mintea umană ca totul și nimic, care, conform fizicii Zero Point Energy, are aceeași semnificație. Într-adevăr, dacă considerăm că un punct din spațiu este gol, ar trebui să ne întrebăm dacă este gol pentru că nu este nimic acolo sau este gol pentru că în acel punct este totul și contrariul a tot, acestea anihilându-se reciproc. Și iată cum totul și nimic devin unul și același lucru. Sfera transparentă este nimicul, care, în mod ideatic, este și totul. Dar pentru că sfera transparentă nu are niciun fel de consistență, de aceasta nu se poate agăța nimic. Sfera transparentă evocă reprezentarea ideatică a undei cuantice. Conceptul de undă și particulă este legat de conceptul de conștient și inconștient. Atunci când conștiința este undă, aceasta se prezintă ca inconștiență/ignoranță/lipsă de cunoaștere. Se știe că aceasta există, dar nu se știe unde este localizată în spațiu și timp. Cu alte cuvinte, este imposibil de localizat, pentru că este peste tot în același timp. Dimpotrivă, particula este reprezentarea ideatică a cunoașterii totale. Conștiința integrată știe că poate fi atât undă, cât și particulă, ea însăși fiind cea care decide acest lucru. A se prezenta în fața

extraterestrului ca undă înseamnă a fi complet transparent și invizibil în fața extraterestrului, dar, dintr-un punct de vedere cuantic, ia semnificația de refuz a experienței extraterestre, aceasta fiind urmată de absența interacțiunii. Fenomenul fizic devine astfel perceptibil doar ca undă, nu și ca particulă. A fi particulă înseamnă să accepți experiența interferenței. Acest concept poate fi predat conștiinței integrate în mod ideatic și o astfel de conștiință devine conștientă de faptul că știe să facă un singur lucru: acela de a decide, de milioane de ori pe zi, în fața întregului univers, dacă să participe la o experiență, dacă să fie particulă în fața acesteia, sau dacă să refuze experiența și să "nu se lase găsită de aceasta", asumându-și aspectul de undă. A fi undă înseamnă "știu că ești, dar nu știu nici unde și nici când". În termeni mai simpli, conștiința integrată acum știa cum să devină invizibilă în fața experienței extraterestre. Noua parte experimentală a TCTDF-ului, care nu durează mai mult de cincisprezece minute, printr-o singură aplicare, face ireversibilă fuziunea triadei, o învață conștiința integrată despre conceptele virtuale ale fizicii cuantice într-un mod comprehensibil și face pe oricine efectuează corect acest exercițiu să fie integrat cu sine însuși. Procedura nu este construită pentru a salva omul de extraterestru, ci pentru a face astfel încât omul să devină conștient de propriul sine. În acel moment, dacă subiectul care practică tehnica ar fi răpit, se va elibera imediat și pentru totdeauna de problema sa. Dacă subiectul nu a fost niciodată răpit, oricum se eliberează de legătura pe care o are cu creația falșilor dumnezei sau demoni, care asupra lui nu vor mai avea nicio putere. Universul non-local și experiența de răpire extraterestră TCTDF-ul nu prevede distrugerea microcipurilor, nu prevede distrugerea și căutarea copiilor, nu evocă nicio imagine a extratereștrilor, nu evocă niciun tip de amintire virtuală, nu corectează culorile triadei, și, prin urmare, nu este un test traumatizant. Prevede stări foarte ușoare de autohipnoză, ușor modificabile, în funcție de exigențe. Trebuie subliniat faptului că, universul fiind non-local, trecutul și viitorul neexistând, existând doar prezentul, testul produce un efect imediat pe linia timpului (Time Line) din vechea programare neurolingvistică (PNL). În realitate, în același moment în care cele trei sfere ale triadei, indiferent de culoarea pe care o au, se unesc și ajung la o transparență perfectă, acestea nu doar că s-au integrat într-o conștiință unică și ireversibilă, dar acestea apar ca și când nu au fost niciodată separate pe axa timpului. Funcțiile de undă cuantică ale trecutului și ale viitorului se unesc în prezent, făcându-l real doar pe acesta. În acest context, dacă conștiința totală este

reconstituită, aceasta apare ca și când nu fost divizată și manipulată niciodată de cineva. Acest lucru provoacă următorul efect: în momentul fuziunii, dispar toate memoriile răpirilor trecute, dispar toate microcipurile pe care un răpit le are asupra sa și se elimină dintr-o dată toate copiile răpitului. Experiența răpirilor, rămâne ca fiind "trăită", dar nu mai există amintirea acesteia care să fie văzută de minte, amintirea unei trăiri care, în acel moment, e ca și când nu ar fi existat niciodată pentru că ar aparține unui trecut modificat, deci care nu a existat. În plus, noua procedură garantează un liber arbitru total al conștiinței integrate. Sfera transparentă a conștiinței integrate poate decide, în orice moment, dacă să fie undă (sfera transparentă) sau particulă, să fie vizibilă sau invizibilă, să dorească să interacționeze sau să refuze experiența. Noua procedură nu prevede eliminarea fizică a extraterestrului, ci doar transformarea evenimentului de răpire în undă. În acest context, conștiința integrată devine invizibilă extraterestrului, care, din punct de vedere tehnic, nu mai are posibilitatea de a interacționa cu evenimentul. Într-o altă accepțiune, conștiința integrată face ca extraterestrul să fie o undă. Extraterestrul nu este distrus, dar probabilitatea de a ne trezi cu el în față este minimalizată la o valoare pozitivă, dar foarte, foarte mică. Probabilitatea de a ne trezi cu extraterestrul în fața noastră a devenit atât de mică, încât extraterestrul nu mai poate fi identificabil. Acesta este rezultatul care, în termeni virtuali, se transformă în refuzul conștiinței de a trăi experiența; dar în termeni de fizică cuantică se citește ca un rezultat probabilistico-statistic care pornește de la presupunerea că noi suntem cei care construiesc virtualitatea și tot noi suntem cei care interacționăm cu aceasta, dar asta doar dacă vrem. Nu instrumentele sunt cele care măsoară, ci noi suntem cei care le produc, așa cum s-a demonstrat recent prin intermediul unor experimente de termodinamică cuantică (a se citi Geneza III, de același autor). Mai trebuie subliniat și că tratarea cuantică a evenimentelor poate fi efectuată doar în contexte microscopice (lumea particulelor fizice elementare). De fapt, atât componentele triadei, cât și conștiința integrată, sunt cu totul asimilabile componentelor microscopice ale fizicii cuantice a lui Bohm. Această tehnică nu are niciun defect Trebuie să subliniez faptul că fiecare tehnică are unele puncte slabe sau cel puțin trebuie să i se recunoască limitele. TCTDF-ul nu are nicio meteahnă, dar asta nu înseamnă că subiectul nu va mai fi luat dacă este un răpit. Subiectul va fi luat iarăși dacă conștiința sa integrată va dori asta. Există multe tendințe care pot influența în această direcție. Un subiect răpit și eliberat din această problemă de

mai bine de un an de zile, într-o anumită noapte este luat iar, sau mai bine spus intră iarăși în contact cu speciile extraterestre. A doua zi, niște echimoze de pe corpul său demonstrează acest lucru. Reconstituirea episodului, prin intermediul tehnicii ancorelor (PNL), evidențiază doi factori importanți. În timpul nopții extratereștrii intraseră în casa subiectului, dar acesta povestește că extratereștrii nu l-au văzut. Extratereștrii merg înainte, și, din camera răpitului ajung în camera fratelui său, și acesta fiind răpit. Fostul răpit eliberat se gândește în interiorul său că trebuie să-și apere fratele: dar în acel moment decide, în mod inconștient, și să accepte iarăși interferența extraterestră, redevenind vizibil în fața extraterestrului. De aici ia naștere o adevărată luptă cu extratereștrii, a cărei urme vor fi vizibile a doua zi, când se va trezi. Al doilea efect a fost observarea faptului că în acest caz fostul răpit oricum nu este luat din nou, deoarece conștiința integrată nu mai poate fi reseparată și asupra ei nu se mai poate acționa în vreun fel. n În alt caz, în care corpul era luat din nou, acest lucru părea că se datorează faptului că ex-răpitul decisese să se răzbune pe răpitorii săi, care erau considerați ca fiind cei care i-au distrus existența. În acel moment, în mod inconștient, subiectul se predispune să se răzbune și, deci, reacceptă confruntarea cu extraterestrul, care se va întoarce să-l deranjeze pe răpit, acesta fiind incapabil să se elibereze de problema sa, care nu a fost rezolvată la nivel psihic. Această tehnică poate fi efectuată și de persoane care nu știu nimic despre extratereștri, care nu sunt conștienți de situația lor, care nu au amintiri despre așa ceva la nivel conștient. Dar în aceste cazuri specifice, după tratament, conștiința integrată poate decide să-și amintească experiențele pe care le cunoaște, dar despre care nu mai are o amintire vie. Se pare că în aceste cazuri conștiința integrată se așează în fața extraterestrului pentru a fi prinsă iarăși și pentru a se juca un joc, care poate fi și periculos, dar care oricum nu va mai conduce la subjugarea sferei transparente de către extraterestru. Sfera transparentă nu mai poate fi luată și manipulată niciodată. În această fază este important să se integreze sfera transparentă cu propriul corp, pentru că altfel corpul va fi luat, chiar dacă sfera transparentă nu mai poate fi manipulată niciodată. În cazul femeilor acest lucru va conduce la utilizarea corpului pentru gestația embrionilor extratereștri. Singura cale de ieșire din această situație neplăcută este aceea de a învăța conștiința integrată să se integreze cu propriul corp.

Ce este Conștiința Integrată

Prin conștiință integrată se înțelege acea parte din conștiința primordială care a creat universul virtual, dar care însă este integrată în virtualitate, fiind conștientă de spațiu, timp și energie. Este vorba despre o conștiință care, fiind suma celor trei componente ale sale, deci și cu caracteristici virtuale, știe că universul este o creație, știe ce înseamnă spațiu, timp și energie, vorbește la genul neutru și nu la feminin, așa cum vorbea vechea parte sufletească, domină spațiul, timpul și energia, este potențial capabilă să se exprime în mod paranormal și utilizează corpul pentru a trăi diferite experiențe. Deci, fiindcă conștiința integrată trebuie să facă experiență, aceasta nu are o cunoaștere deplină, pentru că, dacă ar avea o astfel de cunoaștere, nu ar avea nevoie să se integreze în universul virtual, pe care tot ea l-a creat. A trăi experiența TCTDF-ului are ca rezultat integrarea omului, care nu mai este divizat în cele trei componente ale sale, readucându-l la condiția ORIGINARĂ - dar acest lucru nu prevede experiența prefixată care trebuie încă să fie efectuată. Când experiența TCTDF-ului a fost efectuată, harta descriptivă a teritoriului oricărei persoane se schimbă și subiectului îi apar în față adevăratele probleme ale virtualității, pe care el a decis să le înfrunte, și, adesea, toate acestea creează și momente de rătăcire, care, în cel mai rău caz, ar putea să se reverse, în mod ipotetic, și în actul decizional al conștiinței integrate de a se întoarce înapoi, la situația în care se afla. Sunt mai buni extratereștrii sau dificultățile vieții cotidiene? Conștiința integrată, care trebuie să facă experiență, are liber arbitru și poate alege mereu, dar aceasta alege foarte rar să se întoarcă înapoi și asta nu se datorează nereușitei tehnicii, ci este chiar o dovadă a reușitei acesteia, remarcând că în acest univers liberul arbitru rămâne absolut. În cazurile studiate de noi, pe parcursul unui an de zile, nicio conștiință integrată nu s-a mai lăsat prinsă, unele corpuri au mai avut niște mici probleme, dar cu tendința de a se rezolva total în timp, doar un singur caz a manifestat ideea de a reintra în fenomenul răpirilor din proprie voință, dar, cu toate acestea, nici până în ziua de astăzi nu a făcut acest lucru. Conștiința, dintr-un punct de vedere cuantic, are cei trei vectori de spațiu, timp și energie, care îi permit să se exprime în realitatea virtuală pe care a creat-o, pe când vectorii de cunoaștere, care, așa cum am afirmat și în Geneza III, reprezintă unicul mod de a măsura indirect conștiința, s-au suprapus perfect, devenind unicul vector de cunoaștere (acționând în toate direcțiile, ca un multiversor n.a.). Trebuie amintit că cei trei vectori ai cunoașterii sufletului, minții și spiritului, care sunt produsul vectorial al celor două componente care caracterizează fiecare din cele trei elemente, sunt "necomutabili" între ei. Adică sunt poziționați la nouăzeci de grade unul față de altul și nu se suprapun în acea sferă care era albă, pe care o obțineam la finalul TCTD-ului clasic. Sfera transparentă, odată ce devine redusă la un punct, în procedura pe care o vom vedea

în continuare, produce suprapunerea finală a celor trei vectori de cunoaștere, distrugând și mai în profunzime separația schizoidă dintre spirit, suflet și minte, care dădea naștere unei ființe imperfecte și mai ales vulnerabile datorită lipsei de coerență interioară. Caracteristicile cele mai evidente ale conștiinței integrate, dacă aceasta este hipnotizată, sunt următoarele: ● Subiectul vorbește la masculin (neutru). ● Subiectul știe că a construit universul, dar nu știe de ce l-a făcut astfel. ● Subiectul susține că ființa există pentru că se manifestă prin a face. ● Subiectul susține că dualismul nu există și exiști pentru că faci, și, pentru a fi tot, trebuie să faci tot. ● Subiectul vede și percepe universul într-un mod total virtual, ca o structură finită, fără o soliditate aparentă. ● Conștiința integrată vede universul și în mod real. Real și/sau virtual împreună. Învață să fie propriul său observator, privind din niște puncte infinite spre centrul său și din centru privind spre un număr infinit de puncte. Prin intermediul realizării conștiinței integrate se poate călători în virtualitate cu ajutorul viziunilor în orice spațiu și timp, încet, încet, începând să apară caracteristici de natură paranormală, tot mai evidente în viața de toate zilele.

Tehnica de operare pe noi înșine TCT-ul clasic prevedea, prin durata și complexitatea sa, necesitatea unui ajutor din exterior. Operatorul îl ghida pe subiect în simularea mentală, făcându-l să parcurgă toate etapele necesare, până la final, adică până se ajungea la sfera albă a conștiinței. În timpul testării noii tehnici ne-am dat seama că existau unele eșecuri parțiale, și, când am încercat să găsim cauzele acestora ne-am lovit de teoria efectului de oglindă. Conform concepției noastre, universul are o natură holistică, adică nimic nu este separat de tot, după cum se poate verifica și analizând ecuațiile fizicii lui Bohm. În acest sens, relațiile pe care le va avea o altă persoană cu mine depind exclusiv de mine. Dacă cineva se ceartă cu mine, asta se întâmplă pentru că în interior eu nu am ajuns la o armonie. De exemplu, dacă eu intru într-o cameră unde este o persoană pe care eu o consider antipatică, chiar dacă eu nu spun nimic, ea va percepe în interiorul său ostilitatea mea și va fi suficient un singur gest de-al meu pentru a produce o reacție violentă împotriva mea. În acel moment eu voi fi autorizat să răspund, pentru că, tehnic vorbind, nu eu am început primul confruntarea, dar, în realitate, eu am avut primul o reacție negativă împotriva

altuia. În acest context celălalt va sări pe mine, pentru că eu, prin intermediul unui câmp morfogenetic local i-am comunicat neplăcerea pe care o simt față de el. Apoi am mai observat că pentru unii subiecți unele părți ale metodei erau dificil de înțeles, și, dacă acestea nu erau bine înțelese, produceau probleme după tratament. Unii răpiți nu înțelegeau efectele cuantice de undă și particulă. Extraterestrul nu îi mai lua, dar acești răpiți nu reușeau să se facă invizibili în fața acestuia, extraterestrul rămânând prezent în experiențele cotidiene ale răpitului, chiar dacă într-un mod pasiv. Altor răpiți le venea greu să se separe de figura extraterestrului, deoarece aceștia nu înțelegeau ideea că trecutul nu există, rămânând astfel legați de acesta. Dintr-o analiză aprofundată, pe care am efectuat-o supra mea, dar și pe unii colegi care practicau TCTDF-ul în faza experimentală, am putut observa că în timpul aplicării testului cuvântul avea o importanță profundă, dar în spatele cuvântului exista un alt fel de mijloc de comunicare, mai profund și mai eficient. În timpul testului, operatorul produce un fel de situație în care el transmite un pachet de informații, care migrează din propria conștiință spre conștiința răpitului. Asta doar dacă răpitul vrea să primească pachetul informativ, el obține toate informațiile pe care i le transferă operatorul. Cu alte cuvinte, TCTDF-ul ar putea fi efectuat și în liniște deplină, pentru că rezultatul ar fi același. Dar pentru că ființele umane utilizează cuvântul în această virtualitate (nu știu până când - n.a.) pentru a simplifica lucrurile, am utilizat verbul pentru a preda conștiinței integrate fizica cuantică. Dar în acel context, dacă pachetul meu informativ de cunoștințe are vreo disonanță, eu o voi transmite și pe aceasta celuilalt. Să dăm un exemplu simplu: dacă eu am vreo problemă nerezolvată în ceea ce privește trecutul meu și conduc un TCTDF pe un subiect răpit, acesta se va elibera total de extraterestru, dar probabil că va continua să vadă imaginea acestuia lângă pat, noaptea, în timp ce încearcă să doarmă. Incapacitatea mea de a mă elibera de propriul trecut a fost transmisă și răpitului, care, dacă nu deține informații opuse în această privință, nu știe să gestioneze această partea a virtualității și va suferi de aceeași problemă pe care o am și eu. Cu alte cuvinte, dacă eu merg la medic pentru că sunt răcit și vreau să fiu vindecat, nu trebuie să merg la un medic care este răcit, pentru că el nu va putea să mă vindece niciodată, deoarece el însuși nereușind să-și rezolve problema, nu va fi capabil să o rezolve pe a mea. Este clar că acest tip de metainformare nu acționa doar în timpul efectuării TCTDF-ului, ci acționa, în mod constant, în toate relațiile zilnice dintre ființele vii. Acum ne era clar unde greșisem în trecut și unde vechea metodă eșuase. Dacă nu ești pur asemenea unui cristal, ajungi să-ți murdărești pacientul,iar acesta putea fi unul dintre motivele pentru care unii răpiți nu se eliberau complet de

această problemă, excluzând cazurile în care voința subiectului vâslea în direcția opusă. Deci, într-o linie teoretică de principiu, nimeni nu poate să aplice TCTDF-ul pe alții, decât în cazul în care este perfect în interior. Mai trebuie spus că nu există, din câte știu eu, persoane care să fie perfecte în interior și mai trebuie subliniat și că TCTDF-urile pe care le-a efectuat grupul nostru până acum, în experimentarea generală, au ajuns toate la un bun final, chiar dacă uneori cu mici imperfecțiuni. Cel mai bun lucru era să construim o parte experimentală simplă, care să poată fi efectuată de către fiecare persoană în parte, aceasta având grijă să manifeste un puternic act de voință în a dori să-și rezolve propriile probleme. Trebuie subliniat aici că procentul de succes al TCTDF-ului este strâns legat de înțelegerea lucrurilor care se efectuează. Nu poți face testul doar citind partea experimentală, pe care o găsiți mai jos, ca și când aceasta ar fi un ritual bisericesc sau o rețetă primită de la doctor, ci trebuie să se înțeleagă exact ce înseamnă fiecare pasaj. Din acest motiv, cine vrea să efectueze testul pe el însuși, trebuie să citească și să studieze multe dintre articolele pe care eu le-am scris anterior. Trebuie să înțeleagă clar semnificația celor trei articole intitulate Geneza (I,II,III), de la primul la al treilea, din care subiectul poate înțelege cum funcționează simulările mentale și să studieze teoria TCT-ului clasic (Triade Color Test). Pe de o parte erorile interpretative ar putea invalida întreaga procedură, dar pe de altă parte știm că informațiile importante sunt deja la dispoziția tuturor, la nivel de grilă holografică, care, prin intermediul câmpului morfogenetic, sunt deja disponibile pentru fiecare persoană în parte. Subiecții cu care am practicat TCTDF-ul în faza experimentală, trebuie să înțeleagă că, dacă, după aplicarea testului, ar avea încă dubii și incertitudini cu privire la anumite situații din viața lor, acest lucru se întâmplă pentru că testul te integrează, abolind dualitatea, permițându-i conștiinței să-și facă nederanjată munca în corpul său; dar testul nu ajută la rezolvarea propriului "destin" (drumul existențial), care trebuie rezolvat de fiecare persoană în parte. Persoanele care au efectuat testul nu mai trebuie să mi se mai adreseze mie sau altora pentru problemele lor nerezolvate, ci trebuie să-și întrebe propria conștiință integrată, aceasta fiind perfect capabilă să clarifice orice aspect al realității, acesta fiind și reprezentând acea conștiință care trebuie să rezolve lucrurile nerezolvate. Rezultatul final care trebuie obținut este armonia, nu doar simpla izgonire a unui extraterestru, care, în această etapă, dacă până astăzi ne-a distrus viața, acum nu mai reprezintă pentru noi niciun pericol real. Prin urmare, întreabă-te pe tine însuți, pe acea parte divină din tine, și această parte își va răspunde întotdeauna. Boala este doar o stare generată de lipsa de înțelegere datorată separației, pe când vindecarea înseamnă conștientizare. În acest context, este evident că TCTDF-ul va fi de folos tutor ființelor umane, pentru

că ajută omul să se integreze cu sinele său profund și-l eliberează din sclavia falșilor zei (care în realitate sunt adevărații demoni), care, la fel cum povestește și mitul, au încercat să trăiască etern fără să-și murdărească mâinile, prin intermediul experienței durerii trăite de alții. Universul dual prevede că iubirea și ura, în realitate, sunt o manifestare unică a unei singure medalii, cu două fețe. Stăpânii noștri, zeii, au decis să trucheze jocul, astfel încât să iasă mereu cap și cruce niciodată, trăind astfel doar jumătate din experiență, prin urmare fiind doar jumătate din sine înșiși. Însă noi am decis să fim tot, și, din acest motiv, am fost exploatați în tentativa de a ni se fura partea de experiență care altora le lipsea. Acest fapt este doar fructul unei cunoașteri sărace, determinată de lipsa de înțelegere că toți suntem unu. Astfel, când se înțelege acest lucru, se înțelege și cum funcționează oglinda. Ființele umane vedeau în extratereștrii dezgustători partea dezgustătoare din ei înșiși și extratereștrii vedeau în fragilitatea umană propria lor fragilitate. În momentul în care dualul moare, fiecare dintre noi devine conștient de el însuși. Și din acel moment se oglindește doar în el însuși, pentru că în interiorul său există întregul univers, cu răspunsuri la toate întrebările. TCTDF: partea experimentală Asigurați-vă că nu veți fi deranjați, relaxați-vă și închideți ochii. Afundați-vă în întunericul din camera voastră mentală. O cameră circulară în care voi vă aflați în centru și unde este beznă - camera voastră mentală. Știți că în această cameră vor fi niște lămpi, pe care probabil acum nu le vedeți, pentru că de obicei sunt stinse, dar ar putea și să fie deja aprinse. Dacă nu sunt aprinse, le aprindeți, câte una pe rând. Lămpile voastre sunt: mintea, pe care o veți aprinde prima, spiritul, pe care îl veți aprinde al doilea și sufletul, care se aprinde ultimul. Observați aceste trei lămpi care se află în camera voastră mentală, eul vostru, esența voastră. Observați poziția, culoarea, mărimea, distanța față de voi și înălțimea față de podeaua camerei. Singurele surse de lumină din camera voastră mentală sunt cele trei lămpi. Ați putea vedea doar o singură lampă, ca sumă a celor trei lămpi, dar, dacă vedeți trei, găsiți lampa sufletului și introduceți mâna în interior. Ascultați și percepeți ce senzație tactilă aveți. Ce se simte în interiorul lămpii sufletului? Se simte vreun miros deosebit sau vreun anumit sunet? În timp ce vă percepeți sufletul, care vi se prezintă ca o sferă luminoasă, întrebați-l dacă își amintește că, la începutul timpurilor, este unit cu celelalte două sfere, cea a minții și cea a spiritului, care, în acea clipă, încă nu există, adică înainte de separația actuală.

Rugați sufletul să vă întoarceți împreună în acel punct, când sufletul, mintea și spiritul sunt un singur lucru, când nu există încă trei conștiințe, ci ca una singură. Încet, încet vor apărea senzații și imagini din acel moment. Acum întrebați-vă sufletul dacă vrea să se întoarcă la acea stare primordială. Observați și arătați-i sufletului ce se întâmplă și de ce sfera conștiinței s-a împărțit în trei subsfere. Este bine să devenim conștienți de tot. Când sufletul decide, dacă decide, să revină la felul cum era în acel moment, să fie un singur lucru, nemaifiind divizat față de minte și spirit, spuneți-i să se unească cu celelalte două sfere, precizându-i că nu există o singură culoare pentru suflet, minte și spirit, ci, pentru că acestea sunt părți dintr-un lucru unic, acestea pot să-și asume orice culoare doresc. Dacă sufletul vrea să încerce să-și schimbe culoarea, la fel ca mintea și spiritul, acestea vor observa că pot să aibă orice culoare doresc - pentru că acestea reprezintă totul și fiecare culoare reprezintă un lucru ce acestea pot fi. Acum să continuăm cu fuziunea celor trei lămpi (sfere luminoase - n.t.) într-o singură lampă, care la început va avea toate culorile. O lampă în care în fiecare punctuleț luminos va avea altă culoare, astfel încât, dacă se observă lampa de la distanță, aceasta va apărea de un albă; dar de aproape ar putea să conțină toate culorile universului. În această etapă spuneți-i sferei luminoase, care este suma celor trei sfere originare, că, pentru a efectua fuziunea nu este suficient să se unească în acest mod, ci trebuie să se contopească în mod ireversibil, în ceva unic, adică într-o sferă care să aibă o singură culoare, culoarea care reprezintă toate culorile - culoarea transparentă. Când sfera se va transforma într-o sferă total invizibilă (fără să i se mai poată observa marginile), în acea clipă, conștiința integrată va reîncepe să existe. Va trebui să i se spună conștiinței integrate că totul și nimic sunt unul și același lucru, dar că de nimic nu se poate agăța nimic. Dacă în acea clipă sfera devine transparentă, nu mai există extratereștri sau alte lucruri care să o poată deranja, pentru că, dacă ar fi, într-o structură transparentă aceștia s-ar vedea și ar cădea pe jos. În acea clipă i se va explica conștiinței integrate că nu mai există bariere între suflet, minte și spirit, bariere care nu mai există și care nu au existat niciodată, pentru că acum cele trei sfere s-au unit. Acum, în camera mentală, intrați cu corpul vostru în sfera transparentă. Voi și aceasta sunteți un unul și același lucru. Conștiința ia forma voastră și intră în corp, transformând corpul în imaginea sa. Tu devii sfera transparentă. Nu mai există bariere; pereții, podeaua și tavanul camerei nu mai au niciun motiv pentru care să existe. Conștiința integrată doboară toate barierele, care au fost create tot de ea, iar acum camera mentală se întinde în tot universul. Așteaptă câteva clipe și observă tot infinitul, așa cum ți se prezintă. Contemplă locul unde exiști.

După câteva momente, cere-i sferei tale transparente să asculte universul, devenind tu însuți universul. Pentru a face asta, cere-i sferei să se extindă încet. Te extinzi încet, până la marginile universului, fără grabă, încet, încet. Și în timp ce te extinzi atingi universul, pe care tu însuți l-ai creat, până la capăt, până la limitele sale. Sfera ta transparentă a respirat într-o inspirație mare și unică, înglobând în ea tot universul, absorbindu-l în interiorul său. Ca într-o mare respirație. Ascultă universul tău pentru o clipă, care durează o eternitate, și unde tu ești tot. Devino conștient de corpul tău, pentru că e ca și când ai deveni conștient de întregul univers. Apoi expiră și contractă-te, devenind tot mai mic. Fă astfel încât sfera ta transparentă, care acum este și corpul tău, să devină tot mai mică, dar, procedând astfel, ia în interiorul tău și tot universul pe care l-ai înglobat, făcându-l și pe acesta să devină foarte mic, încet, încet, tot mai mic, fără grabă, până când ajunge un punct infinit de mic, cu tot universul în interior. Savurează pentru câteva clipe această senzație foarte deosebită și întoarce-te apoi în dimensiunea ta originară. Acum conștiința ta integrată știe că poate respira, devenind o undă mare, o sferă imensă, sau o biluță foarte mitică. Când este o undă gigantică aceasta este peste tot și nicăieri în mod deosebit. În acea stare aceasta este complet invizibilă. Când este o particulă mică aceasta devine vizibilă și este gata să interacționeze cu tot. Vorbește cu tine însuți, care acum ești acea sferă integrată, și explică-i sferei tale integrate că poate să existe mereu în aceste două stări, prezentându-se ca undă sau ca particulă, fiind invizibilă sau vizibilă în fața oricărei experiențe a realității virtuale. La final amintește-i conștiinței integrate că își folosește propriul corp pentru a trăi experiența pe care a venit să o trăiască în acest context virtual și că nu este bine ca propriul corp să fie luat de alții și că trebuie să-și protejeze corpul, care este prelungirea și haina conștiinței integrate. Pentru câteva momente ascultați-vă pe voi înșivă, așa cum nu ați mai făcut-o niciodată înainte, și observați universul din jurul vostru. Concluzii Exercițiul, dacă este efectuat corect, fără să se sară peste vreun parametru dintre cele descrise mai sus, nu trebuie refăcut, pentru că fuziunea sferelor într-o sferă unică este ireversibilă. Experiențele ulterioare de acest tip pe care subiectul va dori să le efectueze îl vor conduce pe acesta să călătorească în univers, fără a mai fi nevoie să-și vizualizeze sfera transparentă ca fiind ceva ce se află în exteriorul său, pentru că acum el este sfera sa transparentă. Dacă sfera este văzută din exterior și dacă este

văzută ca fiind opacă, asta înseamnă că, într-o eventuală răpire, corpul a fost luat din nou. Toate aceste lucruri au putut fi deduse în baza experimentelor pe care le-am făcut până acum. Trebuie să se sublinieze faptul că, la început, în camera mentală pot fi mai puțin de trei sfere, ori deoarece acestea deja au fuzionat într-o singură sferă transparentă, ori pentru că unele sfere pot avea culoarea neagră, și, deoarece camera mentală este întunecată, acestea ar putea să nu fie vizibile. Dacă se prezintă această situație, uniți sferele fără nicio problemă, chiar dacă acestea nu sunt vizibile și procedați așa cum s-a precizat mai sus. În camera mentală ar putea fi mai mult de trei sfere, dar, în acest caz, identificați sferele sufletului, minții și spiritului și lucrați cu acestea, ignorându-le pe celelalte, care vor dispărea după fuziunea conștiinței integrate. Cei care doresc pot efectua pe ei înșiși simularea mentală, după ce au studiat foarte atent toată teoria care există în spatele acestei aplicații. Unii subiecți vor putea fi ajutați de alții să parcurgă această simulare mentală, dar sfătuiesc călduros pe fiecare să parcurgă SINGUR tot drumul. Țin să subliniez faptul că acei subiecți care susțin că nu sunt capabili să efectueze această simulare singuri, în marea majoritate a cazurilor, doresc doar să arunce în brațele altora responsabilitatea pentru propria lor existență. Ar fi inutil să-i ajutăm. Celor care nu înțeleg tipul de abordare pe care l-am întreprins, le sugerez ca înainte de a-și exprima orice fel de opinie în acest sens, să efectueze această experiență simplă, înțelegând-o în profunzime, pentru că nu poți vorbi despre ceva ce nu cunoști și a cărei experiență nu ai trăit-o. Nu trebuie să vă temeți niciodată, pentru că în univers nu există nimic de care să vă fie frică, în afară de propria ignoranță! Drum bun!

Traducere în limba română de A.B.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful