Muzeul Prado

Introducere:

Muzeul Prado (spaniolă Museo del Prado) este un muzeu şi o

galerie de artă amplasat în Madrid, Spania. Cuprinde una
dintre cele mai interesante colecţii de artă europeană, din
secolul secolul al XIV-lea şi până la începutul secolului al
XIX-lea.

Muzeul Prado, Madrid.

Fondat ca muzeu de pictură şi sculptură, "el Prado" conţine de

asemenea o importantă colecţie de peste 5.000 de desene,
1
2.000 de afişe, 1.000 de monede şi aproape 2.000 de obiecte
decorative şi lucrări de artă.

Museo del Prado, Madrid

Superba galerie de tablouri (8.600 de picturi) este factorul care

îi conferă muzeului renumele internaţional. Indiscutabil, în
Prado se află cele mai mari colecţii de lucrări ale spaniolilor
Diego Velázquez şi Francisco Goya, precum şi ale lui
Hieronymus Bosch (favoritul Regelui Filip al II-lea al
Spaniei).

Istoric:
2
Muzeul Prado este amplasat într-o clădire construită în timpul
regatului lui Carol al III-lea, parte a unui plan de urbanizare
care dorea să facă din Madrid un oraş monumental. Această
pajişte (prado în spaniolă) a dat numele întregii zone (Salón
del Prado, mai târziu Paseo del Prado), apoi chiar muzeului
însuşi, după naţionalizare.

Paseo del Prado, Madrid

Lucrările la construcţia clădirii au fost suspendate după

terminarea domniei lui Carol al III-lea şi în timpul Războiului
Spaniol de Independenţă, fiind reluate doar în timpul domniei
nepotului său, Ferdinand al VII-lea. Structura a devenit sediul
cavaleriei şi a magazinului de pulvere pentru trupele
napoleonice staţionate la Madrid, pe durata Războiului de
3
Independenţă. După detronarea reginei Elisabeta a II-a în
1868, muzeul a fost naţionalizat şi a primit numele de Museo
del Prado. Clădirea găzduia colecţia regală de artă, dovedindu-
se însă neîncăpător. Prima extindere a muzeului a avut loc în
1918
În timpul războiului civil spaniol, la recomandarea Ligii
Naţiunilor, personalul muzeului a trimis cincizeci şi trei de
picturi, o sută şaizeci şi opt de desene şi Comoara lui Dauphin
la Valencia, apoi la Girona şi în final la Geneva. Lucrările de
artă au trebuit să fie returnate imediat după începerea celui de-
al doilea război mondial, fiind încărcate în trenuri de noapte,
care traversau teritoriul francez.

Cea mai recentă extindere a constat în incorporarea a două

clădiri (învecinate, dar nu adiacente) în structura instituţională
a muzeului. Casón del Buen Retiro găzduieşte din 1971
majoritatea operelor de artă din secolul al XIX-lea. Palacio de
Villahermosa găzduieşte în prezent Muzeul Thyssen
Bornemisza, a cărui colecţii au fost iniţial adunate din averi
private (lucrări care nu făceau parte din colecţia Statului), dar
care încearcă să completeze golurile şi slăbiciunile colecţiilor
din Prado; Thyssen Bormisza face parte din sistemul Prado din
1985.

Pictori importanti spanioli a caror lucrari sunt

expuse in in muzeu:
4
Diego Rodríguez de Silva y Velázquez:(n. 1599, Sevilla
- d. 6 august 1660, Madrid), unul din cei mai cunoscuţi pictori
spanioli din sec. XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a
remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea
al Spaniei. În acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi
viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturiiDin fragedă
copilărie îl interesa desenul, la vârsta de 11 ani ajunge în
atelierul lui Francisco Pacheco, care îi transmite cunoştinţe
complexe, legând teoria de practica artei.. În 1622, Velázquez
pleacă la Madrid, unde se remarcă cu pictarea portretului
poetului Luis de Góngora y Argote. Ministrul Olivarez,
originar din Andaluzia, îl cheamă pe tânărul Velázquez la
curtea regală pentru a picta portretul capelanului Don Juan de
Fonseca. Portretul, realizat foarte repede, este transmis la
palatul regal "Alcazar". Impresionat de creaţia artistului,
regele Filip al IV-lea îi cere să-i picteze portretul (astăzi
pierdut), pe care Velázquez îl termină la 30 august 1623.
Acest tablou marchează începutul unei legături pe viaţă între
pictor şi suveran.
In prima sa calatorie in Italia, Velázquez vizitează Napoli
pentru a picta portretul surorii regelui spaniol, infanta Maria,
căsătorită cu viitorul împărat Ferdinand al III-lea.
5
După întoarcerea din Italia în ianuarie 1631, pictorul îşi ocupă
imediat postul la curtea regală. Răspunde la numeroase
solicitări privind executarea unor portrete şi a unor tablouri cu
tematică religioasă. Bună parte a anului 1635 o dedică
realizării tabloului intitulat "Predarea Bredei". Tabloul
reprezintă momentul în care Justin Nassau, guvernatorul
oraşului olandez Breda, predă cheile oraşului său generalului
Ambrogio Spinola, comandant al oştilor spaniole victorioase.

Predarea Bredei, Velasques, 1635, in prezent la muzeul Prado, Madrid

6
Scena, care avea menirea să prezinte idealul spaniol de nobleţe
cavalerească faţă de adversarul învins, este realizată veridic în
lumina naturală a zilei, scoţând în evidenţă tonurile verzi şi
albastre specifice peisajului olandez. Tabloul este realizat
pentru decorarea marelui salon al noului palat "Buen Retiro".

În 1643 este numit superintendent al colecţiei regale, având ca

atribuţie supravegherea lucrărilor de renovare a Alacazarului.

Din izvoare scrise ştim că artistul a fost autorul câtorva nuduri,

dar dintre acestea s-a păstrat doar "Venus la oglindă”

În pictura spaniolă a secolelor al XVII-lea şi al XVII-lea

nudurile de femeie erau o raritate. Inchiziţia nu permitea o
asemenea temă în pictură. Creaţia lui Velázquez aminteşte de
nudurile lui Tiziano (de ex.: "Venus din Urbino"), dar artistul
spaniol creează o viziune personală a acestei teme. Trupul
zvelt, dar totodată uimitor modelat al zeiţei este văzut din
spate. Reflexia chipului ei în oglinda de argint este neclară.
Avem impresia că Venus nu-şi admiră propria frumuseţe, ci
mai degrabă urmăreşte pe cel care o priveşte.

Între anii 1651 şi 1660, Velázquez îşi continuă cariera

la curtea regală, timp în care creează noi capodopere. Tabloul
său intitulat "Las Meninas" (cunoscut şi ca: Doamne de

7
onoare sau Familia lui Filip al IV-lea) este una dintre cele mai
ilustre creaţii din istoria picturii universale. Pictorul se
înfăţişează aici şi pe sine, cu penelul şi paleta în mână.

Las Meninas, Velasques, 1656, muzeul Prado, din Madrid

Tabloul fascinează prin zugrăvirea realistă şi, în acelaşi timp,

discretă a vieţii de la curte, prin autencitatea expresiei,
surprinderea exactă a gesturilor şi privirilor, înfăţişarea
magistrală a scenei.În februarie 1652, Filip al IV-lea îl
8
numeşte mare mareşal al Palatului (aposentador mayor de
Palacio) iar în 1659 i se conferă crucea de "Cavaler al
Ordinului Sfântul Iacob". În anul următor, pregăteşte cununia
infantei Margareta-Tereza cu regele Franţei, Ludovic al XIV-
lea, cununie ce are loc la graniţa franco-spaniolă. După
întoarcerea sa la Madrid, pictorul se îmbolnăveşte. Regele îşi
vizitează favoritul pe patul de suferinţă. După şapte zile de
agonie, Diego Velázquez moare la 6 august 1660. Este
înmormântat în biserica San Juan Bautista.

Francisco José de Goya y Lucientes (* 30 martie 1746,

Fuendetodos/Aragon - †16 aprilie 1828, Bordeaux/Franţa),
important pictor şi grafician spaniol, la răspântia secolelor al
XVIII-lea şi al XIX-lea. Francisco de Goya s-a născut la 30
martie 1746 la Fuendetodos, un mic sat în Aragon, în nordul
Spaniei. Goya urmează şcoala la iezuiţi, după care intră ca
ucenic în atelierul pictorului José Luzán Martinez, la care îşi
va exersa arta desenului copiind gravuri. În 1763, încearcă să
se înscrie în Academia Regală San Fernando din Madrid, dar
este respins. Îşi continuă formaţia artistică sub îndrumarea lui
Francisco Bayeu pentru ca, în 1773, să se căsătorească cu
Josefa, sora mai mică a maestrului său. Goya va mai încerca
încă o dată să fie primit în Academia San Fernando în anul

9
1766, dar va fi din nou respins (în 1795 va fi numit director al
acestei instituţii !).

Pe la sfârşitul anului 1769, Goya pleacă la Roma, unde va

rămâne până în iunie 1771. Din 1774, Goya face parte din
echipa de pictori care, la Madrid - sub conducerea lui
Francisco Bayeu - pregăteau proiectele de goblenuri destinate
palatelor regale de la Madrid şi Escorial. În scurtă vreme,
începe însă să picteze după propriile sale idei. Astfel, în anul
1781 pictează altarul bisericii San Francesco el Grande din
Madrid. După ce în 1783 pictează portretul contelui
Floridablanca, acesta îl introduce în sferele cele mai înalte şi îl
prezintă tânărului frate al regelui, Don Luis, care îi solicită
pictorului executarea portretului familiei sale. Începând din
anul 1785, Goya va fi preferatul principelui Osuna, care îi
comandă mai multe lucrări.

În anul 1792, artistul se îmbolnăveşte de o maladie care ne

este necunoscută. După convalescenţa petrecută în Andaluzia,
se întoarce la Madrid, dar este şi rămâne surd. Boala a
influenţat starea fizică şi psihică a pictorului, care se reflectă
în arta lui: aceasta câştigă în forţă interioară şi devine
expresivă, răpitoare. Abia acum se naşte adevăratul geniu al
lui Goya.

10
Creaţiile lui Goya din această perioadă dovedesc un ascuţit
spirit critic până la maliţiozitate, cu penelul său îşi va bate joc
de toată lumea, chiar şi de persoanele regale. O dovadă în
acest sens fiind de pildă celebrul tablou Portret al familiei lui
Carol al IV-lea, realizat în anii 1800-1801. Artistul priveşte
monarhia spaniolă cu un ochi lucid. În îndatoririle sale de stat,
dar şi în cele conjugale, regele este înlocuit de Manuel Godoy,
tânărul şi ambiţiosul său premier. Pentru acest om infatuat,
urât de poporul spaniol care îl numeşte măcelar ("chorizero"),
Goya pictează celebrele tablouri La Maja Desnuda ("Maja
dezbrăcată", 1799-1800) şi La Maja Vestida ("Maja
îmbrăcată", 1800-1803). Maja Desnuda este unul din rarele
nuduri din pictura spaniolă şi totodată unul din cele mai
renumite.

La Maja Desnuda, 1799-1800, Muzeul Prado, Madrid

11
 La Maja Vestida, 1800-1803, Muzeul Prado, Madrid

Spre deosebire de Venus la oglindă a lui Velázquez, Goya

prezintă goliciunea în mod făţiş, aproape provocator.
Senzualitatea clară şi direct simţită nu poate lăsa privitorul
indiferent. Tocmai din acest motiv Godoy comandă o doua
pânză mai convenţională, de aceleaşi dimensiuni, care prezintă
o Maja îmbrăcată, şi acoperă cu ea tabloul cu Maja
dezbrăcată. Şiretlicul a fost descoperit şi în anul 1813
Inchiziţia confiscă ambele tablouri. În afara tablourilor
executate la comandă, pictorul realizează şi gravuri pe cicluri
tematice. În "Los Caprichos" ("Capriciile", 1797-1799) - într-
un număr de optzeci de gravuri - artistul prezintă fantasme
care prind viaţă când raţiunea adoarme şi voinţa omului este
guvernată de prostie, mârşăvie, durere sau dorinţe neînfrânate.
În anii 1810-1815 urmează un al doile ciclu, "Los desastres de
la guerra" ("Ororile războiului"), în perioada războiului cu
12
Franţa napoleoniană şi a înăbuşirii sângeroase a revoltei
populaţiei din Madrid. Represiunea răsculaţilor va face
obiectul a două tablouri celebre: 2 mai 1808 - Masacrul de la
Madrid, (1814) şi 3 mai 1808 - Împuşcarea revoltaţilor
madrileni, (1814). Pe 20 iunie 1819 moare soţia pictorului,
Josefa. Un an mai târziu, se va muta lângă Madrid, unde îşi
cumpără o casă, pe care o va denumi cu umor negru "Quinta
del Sordo" ("Casa Surdului"), însoţit de Leocadia Weiss,
devenită tovarăşă de viaţă după moartea Josefei. Artistul
trăieşte izolat de lume, stilul său devene grav, satira din
tabloul Bătrânele (sau Hasta la Muerte, 1808-1810) capătă
trăsături macabre într-un ciclu (1821-1823) de paisprezece
scene înfiorătoare: "Doi bătrâni mâncând supă", "Saturn
devorându-şi copiii" etc., care produc o impresie extraodinar
de deprimantă, adeseori de-a dreptul insuportabilă. În creaţia
lui, drumurile artei şi ale frumuseţii s-au separat, temele
pictate necesitau alte categorii estetice, incluzând şi "urâtul".
Privirea artistului transformă oroarea realităţii în opere pline
de dramatism şi cruzime.

Goya pictează scene de coridă, portrete ("Lăptăreasa din

Bordeaux", 1827), realizează miniaturi. În primăvara anului
1825 se îmbolnăveşte, trei ani mai târziu, pe 16 aprilie 1828,

13
moare la Bordeaux. Rămăşiţele artistului vor reveni în Spania,
la sfârşitul primului război mondial.

Hieronymus Bosch (sau Jeroen Bosch sau Hieronymus van

Aken), născut probabil în anul 1453, decedat la 9 septembrie
1516, a fost un pictor flamand, a cărui operă fantastică şi
grotescă ilustrează în principal păcatul şi decăderea umană. Nu
se cunosc detalii din viaţa sa. Fiu şi nepot de pictori, proveniţi
probabil din Aachen (în flamandă: Aken), Hieronymus Bosch
continuă tradiţia familială.. Hieronymus Bosch devine
membru al breslei Notre Dame în 1486 sau 1487, în care tatăl
său îndeplinise rolul de consilier artistic. În secolul al XV-lea,
confreria Notre Dame ("Lieve-Vrouwe Broederschap") este
bogată şi influentă. Comunitatea angajează muzicanţi pentru
ceremoniile religioase şi apelează la sprijinul artiştilor pentru
decorarea capelei din oraş.

La cererea breslei, Bosch pictează prin anul 1490 voleurile

exterioare ale unui retabulum (fundal al altarului). Mai târziu
va executa şi alte lucrări de dimensiuni mai mici. Arta lui
Bosch este recunoscută curând şi dincolo de graniţele oraşului.
Astfel, Filip I cel Frumos, suveranul Olandei, îi comandă în
1504 un tablou de altar reprezentând "Judecata de Apoi", iar

14
Margareta de Austria îi cumpără Tripticul intitulată "Ispitele
Sfântului Anton".

Hieronymus Bosch moare în 1516 şi este înmormântat la 's-

Hertogenbosch. Conform datelor din arhiva confreriei Notre
Dame, slujba de înmormântare a pictorului a avut loc pe data
de 9 septembrie. În afara acestor fapte, nu ştim nimic sigur
despre viaţa particulară a lui Bosch. Mai multe întrebări,
rămase încă fără răspuns, se ridică în legătură cu acest artist
flamand. După opinia unor comentatori, simbolica operei lui
Hieronymus Bosch ar putea fi legată de faptul că ar fi fost
membru al sectei "Homines Intelligentiae", care - năzuind la
atingerea inocenţei cereşti - asocia libertinajul cu emanciparea
mistică.

Este cunoscută şi ipoteza privind preocupările alchimiste ale

lui Bosch, fiindcă în unele opere ale pictorului se regăsesc
elemente cu caracter ezoteric. Dovezi nu există, însă, nici în
acest sens. Câţiva critici pun sub semnul îndoielii integritatea
mintală a artistului, văzând în el un predicator dăunător din
punct de vedere moral. De fapt, imaginaţia exuberantă a lui
Bosch se hrăneşte din folclorul flamand şi din lumea fantastică
a Evului Mediu, populată de numeroase figuri legendare şi
groteşti. Hieronymus Bosch pictează satire, lucrările sale

15
moralizatoare amestecă mereu profanul cu sacrul, obişnuitul
cu supranaturalul, în consens cu regulile greu de descifrat ale
poeziei, care este o prezenţă puternică în arta sa.

În Tripticul "Judecata de Apoi" (ca. 1500-1510), năzuinţa sa

moralizatoare nu este numai expresia credinţei totale, ci şi a
terorii infernului, ceea ce se leagă strâns cu tradiţiile vremii.
Se pare că imaginaţia lui Bosch nu cunoaşte limite.

Hieronymus Bosch: Tripticul Grădina plăcerilor - Tabloul central, 1503-04 - Museo del Prado,
Madrid

16
Creaturile sale din infern sunt nişte monştri stranii, balauri,
broaşte râioase, şerpi şi alte jivine hidoase, dar moderaţia le
face credibile. Inventivitatea metodică, temeinică sporeşte
senzaţia de grotesc.

"Grădina plăcerilor" (numită şi "Împărăţia milenară", 1503-

1504) este considerată, adesea, drept cea mai importantă operă
a lui Bosch, constituie ilustrarea excesului plăcerilor senzuale,
interpretată şi ca argument în favoarea teoriei apartenenţei
pictorului la unele secte eretice. Ipoteza este puţin credibilă,
ţinând seama şi de faptul că Tripticul a aparţinut regelui Filip
al II-lea al Spaniei, rege catolic, profund religios, care nu ar fi
tolerat în palatul său picturi ce ar fi fost suspectate de erezie.

În opera tardivă "Purtarea crucii" (1515-1516), Bosch renunţă

la abordarea narativă caracteristică primelor sale compoziţii
religioase.

El invită credincioşii să resimtă din plin violenţa, spiritul

demonic ce sălăşuieşte în indivizii din mulţime le
schimonoseşte chipurile, în contrast cu durerea imobilă de pe
chipul lui Iisus. Scena este compusă într-un fundal fără cer şi
peisaj, astfel încât chipurile deformate de grimase bolnave ies
şi mai mult în evidenţă.

17
Hieronymus Bosch s-a născut după epoca pictorilor flamanzi
primitivi, dominată de personalitatea lui Jan van Eyck, şi
moare în momentul în care începe epoca de aur a picturii din
Ţările de Jos.

Tablouri celebre expuse in muzeu:

Muzeul expune o serie de colecţii excelente semnate:

El Greco:

18
El Greco, Portret de Cavaler, 1588-1590, Muzeu Prado, Madrid

19
El Greco, Iisus pe cruce, Muzeul Prado, Madrid

20
Peter Paul Rubens:

Maria de Medicis, portet de Peter Paul Rubens, Muzeu Prado, Madrid

Lucrări ale lui Melozzo da Forlì, Botticelli, Caravaggio,

Albrecht Dürer, Rembrandt, Veronese şi mulţi alţii sunt de
asemenea de văzut în Prado.

21
Cea mai cunoscută operă de artă expusă este Las Meninas de
Velázquez. Velázquez nu doar a oferit muzeului propriile sale
tablouri superbe, ci chiar a atras prin sensibilitatea sa artistică
mare parte din colecţia de maeştrii italieni a muzeului.

Faimoasa pictură Guernica de Pablo Picasso a fost expusă la

Prado, după revenirea acesteia în Spania, în urma restaurării
democraţiei, dar aceasta a fost mutată la Museo Reina Sofia
unde a fost găsit un spaţiu expoziţional mai mare pentru
imensa pânză.

22
Guernica, 1937, Pablo Picasso

Tabela de subiecte:

Introducere...................................pag.1
Istoric.............................................pag.3
23
Pictori importanti spanioli a caror lucrari sunt expuse in muzeu...pag.5
- Diego Rodríguez de Silva y Velázquez.............pag.5
- Francisco José de Goya y Lucientes.................pag.10
- Hieronymus Bosch..............................................pag.14

Tablouri celebre expuse in muzeu.............pag.19

Tabela de subiecte.......................................pag.25

24