P. 1
Curs General de Constructii

Curs General de Constructii

|Views: 733|Likes:

More info:

Published by: Radu-Valentin Chiritescu on Sep 24, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/20/2013

pdf

text

original

CURS GENERAL DE CONSTRUCŢII PARTEA I.

ELEMENTE GENERALE
1. DEFINIŢIE ŞI ISTORIC Construcţia este o lucrare inginerească aptă să preia şi să transmită eforturi. Dezvoltarea unei societăţi depinde între altele de nivelul tehnic şi estetic al construcţiilor şi, reciproc, acest nivel reflectă treapta pe care se află o societate la un moment dat. 2. CLASIFICAREA CONSTRUCŢIILOR Cea mai largă clasificare împarte construcţiile în două categorii: Clădiri – Construcţii a căror folosire dominantă este aceea ca adăpost (locuinţe, fabrici, şcoli, adăposturi pentru animale, săli de sport, sere, etc.). Acestea au în general o structură în elevaţie, adică majoritatea părţilor componente sunt deasupra solului. Construcţii speciale – Construcţii ce nu au în general calitatea de adăpost, ci de alte utilităţi, de exemplu: drumuri, poduri, căi ferate, canale, subtraversări, diguri, baraje, masive de ancoraj, etc. Acestea sunt alcătuite în general din propria lor structură. Practic, structura canalului este chiar canalul însuşi, în timp ce clădirea are şi părţi nestructurale care servesc la închiderea şi delimitarea spaţiilor. Structura unei construcţii este compusă din totalitatea elementelor care preiau efectiv efortul şi care eventual susţin alte elemente. Pentru clădiri există trei tipuri de structuri: a. cu schelet structural, b. cu pereţi portanţi, c. mixtă: cu schelet structural şi având pereţi portanţi. Construcţiile trebuie să prezinte o fiabilitate corespunzătoare în raport cu eforturile care apar în elementele lor constitutive. Acest lucru presupune îndeplinirea unor condiţii de siguranţă privind: rezistenţa, stabilitatea şi ductibilitatea. 3. METODA DE CALCUL Nivelul de asigurare al unei construcţii este cuantificat prin stările limită care definesc marginile dincolo de care construcţia nu mai prezintă siguranţă în raport cu scopul pe care trebuie să-l îndeplinească. Stările limită se împart în două categorii: 1. Stări limită ultime: corespunzătoare epuizării capacităţii portante şi ieşirii ireversibile din exploatare. Acestea sunt: a. stări limită ultime produse de acţiuni permanente şi variabile cu frecvenţă mare de apariţie; b. stări limită ale funcţionării normale: corespunzătoare unor deplasări sau fisurări excesive. În România, metoda oficială de calcul pentru proiectare structurală în construcţii, prescrisă prin STAS 10.107/0-90, este metoda stărilor limită. Asigurarea rezistenţei construcţiilor este exprimată în metoda stărilor limită prin inegalitatea: Amax ≤ Rmin , unde: Amax – nivelul maxim acceptat al efectului acţiunii; Rmin – nivelul minim acceptat al rezistenţei. Asigurarea luată în calcul este de 5%. Deci Amax ≤ Rmin pentru probabilitatea de producere de 5%.

1

4. ACŢIUNI ÎN CONSTRUCŢII ŞI GRUPAREA LOR. EFORTURI ŞI DEFORMAŢII. Mecanica construcţiilor este ştiinţa care studiază legile mişcării corpurilor, precum şi ale cazului particular exprimat de poziţia de repaus a acestora, adică ale poziţiei de echilibru static. Statica construcţiilor este disciplina care se ocupă cu determinarea eforturilor secţionale în bare drepte sau curbe, din acţiuni fixe sau mobile şi cu determinarea deplasărilor acestor bare, deplasări produse de forţele şi momentele care acţionează asupra lor. Rezistenţa materialelor este disciplina care se ocupă de determinarea eforturilor unitare în bare drepte sau curbe şi cu determinarea deformaţiilor specifice liniare şi unghiulare. Construcţiile trebuie să fie capabile să suporte solicitările la care sunt supuse fără a se distruge şi fără a se deforma peste anumite limite admisibile în exploatare. Pentru aceasta, construcţiile sunt prevăzute cu structuri de rezistenţă alcătuite din elemente de construcţie legate între ele astfel încât să nu se deplaseze. Structurile de rezistenţă pot fi executate din beton armat, oţel, aliaje de aluminiu, zidărie, lemn, etc. Elementele de construcţie (grinzi, stâlpi, plăci, etc.) care alcătuiesc structura de rezistenţă trebuie să aibă dimensiuni corespunzătoare, care se determină pe baza eforturilor ce iau naştere în elementele de construcţie sub acţiunea solicitărilor exterioare. Elementele de construcţie suferă mici deformaţii, trecând din poziţia iniţială, nedeformată, într-o poziţie foarte apropiată, deformată, în care se stabileşte echilibrul între solicitările exterioare şi eforturile de structură. Eforturile apar în elementele structurale ca urmare a acţiunilor exterioare iar acestea sunt rezultatul unor fenomene naturale. Clasificarea acţiunilor care se iau în calcul în construcţii le împarte în următoarele categorii: - permanente (greutatea proprie); - temporare: de scurtă durată (temperatură, vânt) şi de lungă durată (greutatea moartă, greutatea zăpezii), denumite şi acţiuni variabile; - excepţionale (viituri, tornade). Bara este un corp la care una din dimensiuni, numită lungime, este dominantă în raport cu dimensiunile secţiunii transversale. Elementele caracteristice ale unei bare sunt axa barei şi secţiunea barei. Axa barei reprezintă locul geometric al centrelor de greutate ale secţiunii barei, axa poate fi dreaptă sau curbă. Secţiunea unei bare este intersecţia dintre bară şi un plan perpendicular pe axa barei. Forma secţiunilor utilizate în construcţii este extrem de variată, aceasta depinzând atât de materiale utilizate cât şi de necesităţile constructive. O categorie specială de bare este constituită din fire. Acestea nu au nici un fel de rigiditate transversală, motiv pentru care nu pot prelua decât eforturi de întindere. Placa este un corp la care una din dimensiuni este mult mai mică în raport cu celelalte două dimensiuni. Plăcile pot fi plane sau curbe. Plăcile curbe pot fi de mai multe feluri: curbate cilindric, curbate sferic, cu suprafaţa riglată,etc. Blocul este un corp la care cele trei dimensiuni sunt de acelaşi ordin de mărime. Blocurile apar de regulă în construcţii la fundaţii de beton simplu, din beton armat sau din zidărie de cărămidă sau piatră. Ipotezele principale ale calcului static sunt următoarele: - elementele pentru care se calculează eforturile şi deformaţiile sunt bare, iar barele sunt omogene, izotrope şi continue; - barele au deformaţii mici, în consecinţă funcţionează principiul independenţei acţiunilor şi suprapunerii efectelor; - barele sunt perfect elastice. Acţiunile exterioare dau naştere în elementele de construcţii la solicitări, iar acestea la eforturi unitare, care sunt în număr de două: - eforturi unitare normale σ; - eforturi unitare tangenţiale τ. Modul de acţiune al acestor fenomene asupra elementelor structurale iau forma celor cinci solicitări din rezistenţa materialelor: întindere, compresiune, încovoiere pură, răsucire liberă, forfecare.
2

sunt perpendiculare pe axa barei vertical. Deformaţiile unghiulare sau specifice se notează cu γ şi măsoară abaterea de la unghiul drept în procesul de deformaţie. unde G este modulul de elasticitate transversală şi este constantă de material de valoare inferioară lui E. calculul static.1 până la 0. 5.forfecarea pură – eforturile secţionale se numesc forţe tăietoare. faţă de axă: 3 . z CG = ∫ ydA / A . Caracteristicile intrinseci sunt aria şi centrul de greutate şi se numesc aşa pentru că sunt independente de alegerea unui sistem de axe. . unde E este modulul de elasticitate şi este o constantă de material. bidimensionale (plăci). În activitatea uzuală de proiectare se respectă ipoteza de bară. Poziţia centrului de greutate a secţiunii se stabileşte faţă de două axe din planul secţiunii. Deformaţiile sunt de două feluri: liniare. are semnul convenţional negativ şi se notează cu tot cu Nx. care postulează că fiecare cauză are un efect propriu care se însumează algebric cu ale celorlalte cauze. Se aplică principiul de calcul al independenţei acţiunilor şi suprapunerii efectelor. unitatea de măsură a acestor distanţe este metrul. calculul de rezistenţă. PRELUAREA ACŢIUNILOR DE CĂTRE CONSTRUCŢII Paşii algoritmului de proiectare a unei structuri sunt: evaluarea acţiunilor. A A 2. pentru deformaţii unghiulare: τ = G ∙ γ. Elementele structurale pot fi: unidimensionale (bare).încovoierea pură – eforturile sunt momente încovoietoare care curbează axa barei în plan vertical sau lateral şi se notează cu My şi Mx. . apoi eventual calculul deformaţii şi calculul de stabilitate.compresiunea axială – efortul secţional este în lungul barei. Principalele caracteristici geometrice sunt: 1. Centrele de greutate ale secţiunilor transversale ale barelor formează împreună axa barei. unitatea de măsură e m2. Deformaţiile liniare relative sau specifice se notează cu ε. are semnul convenţional pozitiv şi se notează cu Nx.răsucirea liberă. adică lunecări. Valoarea obişnuită a acestui coeficient este de 0. Fiecare secţiune are anumite caracteristici geometrice care au importanţă în stabilirea efortului unitar în acea secţiune. sunt în număr de cinci şi anume: .Solicitările simple asupra unui element considerat ca o bară. adică neîmpiedicată – efortul secţional este momentul de răsucire sau torsiune a barei în jurul axei sale longitudinale şi se notează cu Mx. Caracteristicile neintrinseci se calculează pentru a servi la determinarea eforturilor unitare faţă de un sistem cartezian de axe centrale. ε =(Δl+l)/l. Aria sau suprafaţa secţiunii: A =∫d . A yCG = ∫ zdA / A A 3.întinderea axială – efortul secţional este în lungul barei. . respectiv orizontal şi se notează cu Ty şi Tx. Se constată că modulele de elasticitate E şi G sunt măsurabile în unităţi de efort adică Pa. . Relaţia numerică între cele trei constante ale materialului este: G = E / 2 (l + μ). adică lungiri sau scurtări. unghiulare. Robert Hooke a enunţat principiul proporţionalităţii între eforturi şi deformaţii: σ = E ∙ ε. În calculul construcţiilor se utilizează cel mai des ipoteza micilor deformaţii. Μ este adimensional. Raportul între susţinerea elementului constructiv pe direcţia octogonală efortului şi alungirea pe direcţia efortului de întindere este numită coeficientul lui Poisson: μ = εy / εx. Eforturile asupra construcţiilor dau naştere unor deformaţii. Deformaţiile unghiulare relative se măsoară în radiani.5. Momentul static al secţiunii. tridimensionale (fundaţii). În mod analog. Deformaţiile liniare sunt adimensionale.

. faţă de o axă: 1/ 2 i y = ( I y / A) i z = ( I z / A) 1/ 2 . Materialele cele mai utilizate în construcţii sunt: a. . DETERMINARE STATICĂ.sortiment de dimensiuni limitat. . Condiţia de determinare statică şi indeformabilitate geometrică prevede ca numărul legăturilor exterioare şi interioare ale unui sistem să fie egal cu de trei ori numărul de corpuri care compun sistemul: Lext + Lint = 3C 7. faţă de o axă: W y = I y / z extrem W z = I z / y extrem .coeficient mic de dilatare. A S y = ∫ zdA A I y = ∫z 2 d A A I zy = ∫ yzdA . Prezintă următoarele avantaje: . Lemnul are însă şi unele dezavantaje: . Modulul de rezistenţă al secţiunii.defecte de structură. iar cel faţă de ambele axe. Dacă legăturile sunt plasate la capetele barei sub forma unei articulaţii şi a unui reazem simplu. unitatea de măsură este metrul. Momentul de inerţie al secţiunii. O încastrare e formată din trei legături simple şi blochează ambele translaţii şi rotaţia din plan.raport fizic foarte bun rezistenţă / greutate. faţă de o axă sau faţă de două axe: I z = ∫ y 2 dA A S z = ∫ ydA . centrifugal. O legătură simplă se numeşte reazem simplu şi blochează o translaţie. unitatea de măsură e m4.sensibilitate la foc. 6. MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢII În construcţii se folosesc numeroase materiale de rezistenţe şi moduri de fabricaţie diferite. Lemnul Lemnul este un material organic.4. 5. 6. .sensibilitate la factorii de mediu. LEGĂTURI ÎN CONSTRUCŢII. faţă de o axă se numeşte axial. Metalul (în special oţel) 4 . Împiedicarea mişcării de translaţie sau de rotaţie se face prin legături. A Momentul de inerţie al secţiunii. Dacă bara este încastrată la un capăt şi liberă la celălalt. .demolare uşoară. sistemul se numeşte grindă simplu rezemată. O articulaţie e formată din două legături simple şi blochează ambele translaţii din plan.îmbinările se fac prin reducerea secţiunii în zona îmbinării. . . Elementele de construcţii sunt în general componente fixe sau cu grade de libertate puţine. O bară dreaptă cu trei legături se numeşte sistem primar. b. sistemul se numeşte consolă. Raza de inerţie a secţiunii. unitatea de măsură e m3.prelucrare uşoară cu consum de energie redus. este eterogen şi anizotrop. unitatea de măsură e m3.

liant şi apă. în special argilă. peste această temperatură betonul se degradează. Sudura se realizează cu arc electric sau prin topire oxi-acetilică. fiind casantă. nituire sau bulonare. . . Betonul şi betonul armat au următoarele avantaje: . coloranţi.tipizarea foarte largă. . formată din agregat. .se realizează din materiale ieftine şi uşor de procurat. Oţelul laminat folosit şi la armăturile betonului se numeşte oţel moale. . grăbire sau întârziere de priză. sau neportantă. . Oţelurile pot fi aliate cu alte elemente care le măresc rezistenţa. Îmbinarea elementelor structurale din oţel se poate face prin sudură. Zidăria Zidăria se execută din blocuri de piatră naturală sau piatră artificială legate între ele prin mortar sau doar din blocuri suprapuse. . Zidăria poate fi portantă. apă şi eventual adaosuri pentru plastifiere. În scopul măririi rezistenţei. cu unele adaosuri.În construcţii metalul se foloseşte în special sub forma a două aliaje fierului cu carbonul.sensibilitate la foc. Dezavantajele construcţiilor metalice.necesită manoperă ieftină. Mortarul cuprinde liantul. c.montaj cu personal calificat.rezistenţă mare în raport cu greutatea proprie.eficienţa mare datorită coeficienţilor de siguranţă mici. Agregatul pentru betonul folosit la construcţii este balastul. . . zidăria poate fi armată cu oţel sau. Prinderea niturilor se face prin introducerea lor calde în gaură şi bătute. d. Apa folosită pentru realizarea betonului trebuie să aibă calităţile apei potabile. Deformaţiile sale sunt elasto-vâscos-plastice. Betonul simplu şi betonul armat Betonul este o piatră artificială nearsă cu aspect de conglomerat. Descoperire mai recentă cu grile din plastic. adică purtată de alte elemente. Principiul conlucrării se bazează pe aderenţa puternică a betonului la armătură şi deformarea lor egală sub sarcină.demolarea uşoară. Cimentul provine din piatră de calcar calcinată la aproximativ 14000C şi măcinată fin.preţ relativ ridicat. Sudura este un procedeu de îmbinare prin încălzirea până la topire a elementelor metalice aflate în contact. arsă sau nearsă. . ci numai la piese turnate pentru instalaţii. var sau ipsos cu adaosuri din alţi lianţi. Piatra pentru zidărie poate fi naturală dar şi artificială.rezistenţă relativ mare la foc.se poate turna în formele dorite. un amestec de nisip şi pietriş în formă naturală. Betonul este un material anizorezistent având rezistenţa la întindere de 10-15 ori mai mică decât cea la compresiune. aşa cum se scoate din albia unui râu.rezistenţă bună la agresiunea agenţilor atmosferici. Mortarul pentru zidării poate fi realizat pe bază de ciment.necesită cheltuieli de întreţinere mici. agregatul.transmiterea vibraţiilor. Avantajele construcţiilor metalice.sensibilitate la coroziune. . . . autoportantă care susţine doar propria greutate. lucru indicat prin schimbarea culorii. Fonta nu se foloseşte la elemente structurale. prin răcire se contractă şi strâng piesele îmbinate.izotropia. Cimentul este un liant hidraulic. din oţel sunt: . . Betonul armat este realizat prin asocierea betonului cu bare de oţel laminat cu secţiune circulară care conlucrează solidar cu acesta mărindu-i rezistenţei la întindere. astfel încât se produce o întrepătrundere a moleculelor celor două elemente. 5 . susţinând alte elemente de construcţii.rezistenţe mecanice mari. până în jur de 3000C. Betonul cu pietre mai mari sau chiar cu bolovani se numeşte beton ciclopian. Siderurgia produce oţel şi fontă. . din oţel sunt: . pentru că se întăreşte în prezenţa apei.gradul mare de prefabricare.

rezistenţă redusă la întindere şi implicit fisurare la contracţie. Grinzile pot fi prevăzute pe una sau pe ambele direcţii ale planului orizontal. care se construiesc pe fundaţii monolit sau sunt prefabricaţi. elemente din beton precomprimat. care asigură legătura între stâlpi şi susţin planşeele. cu unul sau două nivele. Materialele compozite sunt esenţialmente anizotropice dar sunt ortotropice. Fundaţiile directe pot fi armate şi atunci se numesc fundaţii elastice sau din beton simplu sau zidărie şi atunci se numesc fundaţii rigide. în forma lor contemporană.greutatea proprie mare ceea ce constituie principalul dezavantaj. e. îşi păstrează fiecare proprietăţile iniţiale şi rămân distincte la nivel macroscopic. datorită procesului îndelungat de întărire.greutate redusă în raport cu rezistenţa. . elemente prefabricate. . Materialele compozite moderne sunt formate din fibre de înaltă rezistenţă unite între ele printr-un material liant (răşini artificiale). oţel. etc. Compozitele sunt alcătuite din straturi subţiri de fibre paralele numite lamine. .rezistenţă mare la mediu agresiv.Planşeele sau plăcile care sunt elemente orizontale compartimentate pe verticală a clădirilor. din lemn sau metal care susţine învelitoarea acoperişului.posibilitatea conformării în cele mai diverse moduri. Materialul compozit este un material format din alte materiale care. În principiu un compozit este format din armătură de fibre şi matrice. . sau materiale sintetice speciale. Betonul şi betonul armat se pot utiliza sub formă de monolit. . Fundaţiile pot fi izolate sau continue. . adică proprietăţile lor diferă esenţial după cum se măsoară pe direcţia fibrelor sau pe o direcţie perpendiculară pe acestea. fiind de 4 ori mai uşoare decât elementele de oţel cu aceeaşi rezistenţă. . pot avea rol de acoperiş. Materialele compozite Materialele compozite sunt cele mai recent descoperite materiale de construcţii. Avantajele compozitelor sunt: . . au şi rol de rezistenţă şi. este o structură uşoară. în special sub formă de bare cu pereţi subţiri. În combinaţie.Stâlpii.demolare dificilă.timp de punere în stadiul de serviciu mai lung. dar numai la clădiri mici.Fundaţii care pot fi directe sau de suprafaţă sau de adâncime: piloţi sau chesoane. . .impermeabilitate. În principiu. 6 . Fibrele de înaltă rezistenţă pot fi din sticlă. . care utilizează fibre de înaltă rezistenţă. ELEMENTE ŞI SISTEME STRUCTURALE Pentru a fi dimensionată sau verificată la eforturi şi deformaţii.Grinzile. Stâlpii pot lipsi dacă zidăria este portantă.permeabilitate la apă. . Datorită timpului scurt de la dezvoltarea tehnologiei compozitelor. prin pierderea apei. 8. carbon. principalul dezavantaj îl constituie costurile ridicate de proiectare şi realizare. . o clădire este compusă din: .conductivitate termică şi acustică relativ mari. Dacă podul este amenajat ca locuinţă se numeşte mansardă. silicon.Şarpanta care poate fi prevăzută peste ultimul planşeu. o structură poate fi descompusă în mod simplificator în elemente sau grupuri de elemente structurale de acelaşi tip care au funcţii specifice şi mod de calcul adecvat. la ultimul nivel. invar. .Aceste materiale au şi unele dezavantaje: .Podul este un spaţiu de regulă ventilat care apare între planşeul cel mai de sus şi învelitoare şi are un rol important în izolarea termică a clădirii.rezistenţe mecanice mari.

Momentele de încovoiere concentrate apar ca urmare a acţiuni unor cupluri de forţe. pe planuri înclinate sau cu ascensoare. Grinzile sunt supuse la încovoiere sau forţă tăietoare. Se realizează din beton armat sau oţel. Grinzile continue Sunt bare drepte aşezate pe mai multe reazeme. Principalele elemente întâlnite în construcţii sunt: a. Grinzile drepte Sunt bare orizontale. acestea sunt uniform repartizate şi orientate de sus în jos. Stâlpii Sunt bare verticale. lungimea grinzii creşte şi fiecare grindă se sprijină în articulaţie la 7 .Casa scării unde se realizează circulaţia pe verticală în clădiri. Stâlpii sunt supuşi aşadar la încovoiere cu forţă axială. În construcţii sunt mai frecvente forţele uniform repartizate. Forţele tăietoare sunt relativ mici. Punctele de moment încovoietor maxim sunt de regulă la mijlocul deschiderilor şi pe reazeme. Se realizează din beton armat. Formează împreună cu stâlpii cadre verticale plane sau cadre spaţiale. articulate între ele şi sprijinite pe mai multe reazeme.. fie că sunt clădiri sau construcţii apar. şi pe reazeme. de închidere sau compresiune.dacă au console.M(x) funcţia de variaţie a momentului încovoietor. Susţin planşee. Rolul consolelor este şi acela de a descărca momentul din câmpul central al grinzii. . c. unde: . Apar sub formă de grinzi simple rezemate.etc. unidimensionale. console sau grinzi simplu rezemate cu console. Se realizează din beton armat. bolţi.Forţa într-un punct de-a lungul unei bare drepte este valoarea derivatei în acel punct a forţei tăietoare. . Susţin grinzi. cele pozitive. forţa într-un situat undeva de-a lungul unei bare drepte este valoarea derivatei a doua a momentului încovoietor în acel punct. În orice punct al unei bare drepte. . Sunt solicitate de regulă la forţe verticale (p.Forţa tăietoare într-un punct situat undeva de-a lungul unei bare drepte este valoarea derivatei în acel punct a momentului încovoietor corespunzător. fie ea grindă sau stâlp. Relaţiile lui Juravski au forma: d 2 M ( x) dT = = −p ( x ) 2 dx dx .p(x) forţa distribuită în lungul axei X a barei. Forţele tăietoare sunt mari la reazeme şi mici în centru. cu deschideri de obicei egale. planşee ciupercă. solicitate de regulă la compresiune din forţe verticale şi la încovoiere din momente provenite prin excentricitatea aplicării acestor forţe. pe scări. Q) şi uneori la momente concentrate. oţel sau lemn. în diferite situaţii. tabliere de poduri şi alte elemente plane bidimensionale. eforturi de forfecare şi de încovoiere. Momentul încovoietor la mijlocul grinzii are valoarea: Mmax = pl/2 * 1/2 . Grinzile cu articulaţii (Gerber) Grinzile cu articulaţii sunt sisteme de bare drepte. solicitate de regulă la forţe verticale şi uneori la momente concentrate. Cele mai multe forţe care acţionează în construcţii sunt forţe gravitaţionale. Formează împreună cu grinzile cadre verticale plane sau spaţiale. mai multe tipuri de elemente structurale. apar eforturi axiale. . Punctele de moment maxim sunt de regulă la capete. Relaţiile lui Juravski exprimă în formă matematică următoarele propoziţii: . b.T(x) funcţia de variaţie a forţei tăietoare.dx elementul diferenţial. În acest fel.pl/2 * 1/4 = pl2/8. Punctele de moment maxim sunt de regulă în apropiere de mijlocul deschiderilor. Stâlpii comprimaţi centric apar mai rar în construcţii. d.Implicit. cele negative. oţel sau lemn. La construcţii. Stâlpii pot avea la capătul de sus un capitel şi pot avea între ei şi fundaţie un element armat numit cuzinet. . se numesc coloane şi pot avea formă circulară sau octogonală în secţiune.

mai rar spaţiale. dar nu şi momentul încovoietor. de obicei la 900. Aceste arce se numesc arce de coincidenţă. Forţele provenite din acţiunile de calcul acţionează în planul cadrului atât vertical cât şi orizontal. Au avantajul că în bare forţele sunt numai de întindere sau de compresiune. suspendate de acestea. încovoiere. momentele încovoietoare şi forţele tăietoare sunt mult reduse faţă de o grindă dreaptă cu aceeaşi deschidere. iar n cel de noduri. Tiranţii Tiranţii sunt elemente flexibile. conţinute în planul vertical. Tiranţii sunt elemente aşezate între stâlpii unui cadru sau la baza unui arc. Arcele Arcele sunt bare curbe plane. momentul încovoietor este nul. Forţele se consideră a fi concentrate în noduri. forfecare. secţiunea lor fiind foarte mică. fiecare stâlp trage de celălalt. dar şi orizontale. Grinzile cu zăbrele pot fi static determinate sau static nedeterminate. încovoierea dintr-o bară se transmite celei ortogonale sub formă de răsucire. Se pot realiza din oţel sau din beton armat. numite naşteri au reacţiuni verticale. În articulaţii. Cablurile se întind prin tragere cu dispozitive speciale aflate la capete. prin intermediul tirantului. Se realizează cel mai des din metal. etc. hale cu deschidere mare. h. dar zăbrelele sunt totdeauna drepte. k. grinzile cadru au deformaţii mari. Grinzile cu zăbrele pot astfel acoperi deschideri mari. Firele. De regulă tiranţii se fac din oţel. betonul fiind nepotrivit din cauza apariţiei întinderii. fie ea grindă sau stâlp este supusă la toate solicitările existente în plan: forţa axială de compresiune sau de întindere. Se realizează din beton armat sau oţel. Cadrele plane Cadrele plane sunt bare frânte în plan vertical. pentru poduri. prin prezenţa împingerilor şi prin configuraţia arcelor. Ei preiau împingerile atunci când terenul sau fundaţia nu le pot prelua. închise sau deschise. Fiecare bară. fiind solicitate doar la compresiune axială. e. Raportul materie-geometrie al firelor este cel mai avantajos. Grinzile cadru Sunt structuri plane cu noduri rigide. j. Arcele au avantajul că.capătul altei grinzi. Punctul de înălţime maximă se numeşte cheie. sub forma unor cadre verticale. Firele au rolul de a susţine alte elemente structurale. Sunt elemente cu rol structural care se realizează la clădirile înalte. Există chiar arce la care momente încovoietoare şi forţele tăietoare sunt nule. Arcele se caracterizează prin două dimensiuni: o deschidere (orizontală) şi o săgeată (verticală). Au uneori forma generală arcuită. săli de sport. Deosebirea faţă de grinzile cu zăbrele constă în faptul că nodurile nu sunt articulate ci rigide. Ecuaţia de determinare statică la grinzile cu zăbrele plane este: b + 3 = 2n. g. adică fără formă proprie. Astfel. adică îşi păstrează unghiul. Cablurile. închise sau deschise. i. f. forţele fiind de regulă perpendiculare pe planul cadrului. sub formă de împletituri din sârme. Din cauza lipsei barelor diagonale. Grinzile cu zăbrele Sunt structuri plane. La nodurile rigide. au reacţiuni verticale dar şi orizontale. Reazemele. cu unul sau mai multe niveluri. de bare drepte articulate între ele la capete. numite împingeri. numite împingeri. Cadrele spaţiale Sunt bare frânte în plan orizontal. Grinzile pereţi Grinzile-pereţi sunt grinzi la care deschiderea orizontală este de acelaşi ordin de mărime cu înălţimea lor. Rigla poate fi orizontală sau înclinată uşor. Articualţiile transmit forţa. sub formă de pereţi de 8 . Ele preiau numai eforturi de întindere. unde b este numărul de bare. Grinzile cadru se utilizează la construcţii de dimensiuni mari. în procesul de deformaţie. Cele două tălpi pot fi plane sau înclinate. Din cauza structurii rigide pe două direcţii din spaţiu. Cadrele plane sunt structuri foarte răspândite. Nodurile unde grinzile sau riglele se îmbină cu stâlpii sunt rigide.

Grinzile-pereţi pot avea goluri. care este realizat prin asocierea betonului cu bare de oţel laminat. care se sprijină la partea inferioară pe fundaţii ca şi pereţii portanţi sau neportanţi de la nivelul inferior al clădirii. grinzi cu zăbrele sau grinzi cadru. şi o structură cu grinzi-pereţi este o structură mixtă. aluminiu. Primele structuri din beton şi beton armat din România au fost realizate de Anghel Saligny în 1895. material hibrid. tencuielile. electrice. Armătura conlucrează cu betonul mărind rezistenţa la întindere a elementelor structurale. Grinzile-pereţi se toarnă monolit. fier. la ambele feţe. pardoselile. clădirile se compartimentează pe verticală (niveluri) şi pe orizontală în conformitate cu scopul lor. corpul clădirii sau elevaţia. acces. Instalaţiile pot fi sanitare (apă şi canalizare. Betonul nu rezistă la efortul de întindere din solicitarea de întindere axială sau la componente de întindere a încovoierii pure. Rezistenţa la întindere este foarte redusă în comparaţie cu cea la compresiune. Pentru a fi funcţionale. Fundaţiile sunt elemente masive ce se realizează din beton simplu sau armat. dacă este absolut necesar pentru funcţionalitatea clădirii. Principiul conlucrării se bazează pe aderenţa puternică a betonului la 9 . acces. În principiu compartimentarea orizontală se realizează prin pereţi. liant (de regulă ciment portland cu unele adaosuri) şi apă. dar acestea e preferabil să lipsească. Se pot asimila acestui model grinzile aşezate pe teren. săli de spectacole sau de sport). l. compartimentarea pe verticală prin planşee. 9. 10. Grinzile pe mediu elastic Grinzile pe mediu elastic au ca model o bară sprijinită pe resorturi elastice echidistante. Cimentul este un amestec de oxizi: de calciu. Betonul este mai adesea folosit în varianta beton armat. a cărui caracteristică este o constantă elastică notată uzual cu k şi care se măsoară în N/m. Grinzi pe mediu elastic sunt grinzile de fundare. Elementele structurale sunt cele care preiau şi transmit eforturile la fundaţie. placajele. grinzi. utile pentru cazul deschiderilor mari (hale industriale. Elevaţia se compune din elemente structurale şi elemente de compartimentare. scările. Se mai numesc şi diafragme. PROPRIETĂŢILE BETONULUI Betonul armat a fost inventat în 1867 de Joseph Monier (Franţa). Grinzile principale descarcă efortul pe stâlpi. siliciu. Unele au şi rol de compartimentare (pereţi.rezistenţă. finisaj. în special forţele seismice la cutremure. uşile şi ferestrele. dintre care cel mai important este oxidul de calciu rezultat prin deshidratarea. etc. altele au doar rol de rezistenţă (stâlpi. şarpanta acoperişului). protecţie. planşee). traversele de cale ferată. Fundaţia are rolul de a transmite la teren încărcările. evacuare deşeuri). Elementele de compartimentare. Betonul este o piatră artificială nearsă. Cantitatea de liant diferă în funcţie de tipul betonului. În general plăcile sunt susţinute de grinzi. zugrăvelile. care pot fi secundare sau principale. Plasa de bare poate fi cu ochiuri egale sau armătura poate urma direcţia eforturilor principiale de întindere. de încălzire. Unele clădiri au în structură şi arce. betonul este un material anizorezistent. Grinzile-pereţi au scopul de a prelua acţiunile laterale. magneziu. format din agregat (de regulă balast). Se fac din beton armat şi se armează cu bare încrucişate. fâşiile care compun fundul uni bazin. instalaţiile. Din punct de vedere al rezistenţelor. deci aceste structuri au un rol antiseismic. mai rar din zidărie de piatră. finisaj şi protecţie sunt: învelitoarea acoperişului. conductele aşezate pe pământ şi alte elemente structurale care se sprijină pe pământ cu toată lungimea lor. izolaţiile. odată cu cadrele construcţiei. NOŢIUNI GENERALE DESPRE CLĂDIRI Părţile principale ale unui clădiri sunt fundaţia. la temperaturi înalte a carbonatului de calciu. de ventilaţie şi condiţionare. având şi pereţi portanţi şi schelet structural din cadre.

comportarea acestor elemente prezintă două domenii distincte: până la apariţia fisurilor (stadiul I) şi după fisurare (stadiul II). . Deoarece deformaţiile betonului şi armăturii înainte de fisuri sunt egale. se prevede o acoperire cu beton a armăturii. Bc7. mai ales la fundaţii sau la elemente foarte masive (pile de pod.5. În rest betonul se foloseşte ca o componentă a betonului armat. 13. Bc60. Armarea betonului cu alte materiale nu a dat rezultate foarte bune. cel cu diametru mai mare sub formă de bare drepte. Bc15.. Bc40. Sub acţiuni de exploatare. Bc5. Bc35. Betonul se foloseşte pentru elementele structurale la clădiri şi la construcţii speciale. 12. Acoperirea cu beton a armăturii este distanţa de la marginea elementului armat până la armătură şi variază în funcţie de tipul elementelor structurale din beton armat. . caracteristicile betonului sunt date în funcţie de clasa lui. ARMĂTURA PENTRU BETON Betonul se armează cu oţel. Se recomandă utilizarea următoarelor clase minime: .armătură şi deformarea lor egală sub sarcină. COMPORTAREA SOLICITĂRI ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT LA DIFERITE a.pentru elemente de rezistenţă din beton simplu – Bc7.5 cm. Pentru realizarea conlucrării între beton şi armătură. Bc10.9%. Câtă vreme eforturile din beton nu depăşesc rezistenţa lui la întindere Ri.pentru elemente din beton armat monolit sau prefabricat – Bc15. Distanţa între două armături pe acelaşi rând orizontal va fi de minimum 2. cele două materiale – oţelul şi betonul – se deformează concomitent. Cifrele care definesc clasa reprezintă rezistenţa caracteristică la compresiune în daN/mm2 a cuburilor sau cilindrilor din beton realizaţi şi încercaţi conform standardelor. această armătură se numeşte armătură flexibilă. Eb 10 . Există următoarele clase: Bc3. procentul de carbon este de 0. Această strângere a armăturii în beton se numeşte „efect de menghină”. masive de ancoraj). Oţelul pentru armături cu diametre de la 6 – 12 mm se livrează sub formă de colaci. Betonul simplu se foloseşte la elemente structurale supuse preponderent la compresiune. Oţelul pentru armătură se utilizează sub formă de bare laminate la cald cu profil circular. ecuaţia este: σ a ε a Ea E a = = . Comportarea elementelor din beton armat la întindere axială Elementele din beton armat care preiau forţe axiale de întindere se alcătuiesc cu armare longitudinală simetrică.5. σ i ε b Eb Eb Din relaţia anterioară se obţine forţa Nf la care pot apărea fisuri: E N f = Ri Ab (1 + 2 µ a . Pentru utilizare barele de oţel se taie şi se apoi se fasonează. deoarece betonul nu preia întinderile şi armătura suplineşte capacitatea redusă a betonului de a prelua întinderea. astfel încât armătura să fie înglobată în beton şi în contact cu acesta pe tot perimetrul secţiunii. Bc50. CLASA BETONULUI În România. Bc20. Bc30. 11.pentru elemente din beton precomprimat – Bc30.5. Oţelul pentru armătură este un aliaj de fier şi carbon.

combinaţia dintre forţa axială şi momentul încovoietor constituie una din cele mai frecvente forma de solicitare compusă. cât şi cele de la compresiune centrică. iar valoarea ei este diferită în fiecare din aceste cazuri. ruperea se face fără avertizare. Conlucrarea betonului cu armătura longitudinală în elemente comprimate centric este mult mai bună decât în elementele solicitate la întindere. Pentru Raportul n se numeşte coeficient de echivalenţă sau coeficientul lui Neuman: σ b Eb betonul armat valoarea acestui coeficient adimensional este aproximativ 10. cât şi pentru comportarea satisfăcătoare a structurilor situate în zone seismice. Ruperea elementelor supraarmate se produce prin strivirea betonului comprimat. în elementele de beton comprimate centric se dispune şi armătură longitudinală capabilă să preia eforturile de întindere care apar în elemente sub acţiunea excentrică accidentală a încărcărilor sau sub efectele date de contracţie. are loc de obicei prin atingerea limitei de curgere în armătura întinsă urmată de strivirea betonului din zona comprimată. Comportarea elementelor de beton armat comprimate excentric urmează atât legile fizice de la încovoiere. faţă de cea la întindere.stadiul II – comportare elastică a armăturii şi o comportare neelastică a betonului la solicitări mai mari. Ductilitatea reprezintă condiţia esenţială atât pentru retransmiterea eforturilor în sistemele static nedeterminate calculate în domeniul plastic. c. Ductilitatea unei structuri de beton armat reprezintă aptitudinea acesteia de a dezvolta deformaţii plastice importante înainte de rupere. fără ca armătura întinsă să curgă. Comportarea elementelor din beton armat la compresiune excentrică În construcţiile de beton armat. materializat prin sporirea rezistenţei la rupere şi a deformaţiei specifice limită. . denumită rupere ductilă. rupere lentă. Stadiul de eforturi în element sub acţiunea încărcărilor pune în evidenţă: . de variaţiile de temperatură şi de exotermie care are loc la încălzirea betonului. Această distanţă se notează cu λ. Comportarea elementelor din beton la încovoiere La elementele din beton armat cu procente mici de armare. odată cu atingerea rezistenţei acestuia la compresiune. La încovoiere. Pentru o secţiune dată de beton.Pentru forţe ce depăşesc capacitatea la fisurare (N>Nf) elementul de beton se divizează în corpuri distincte. definită ca raport între deformaţia totală şi deformaţia elastică este mai mare ca valoare decât 1. Solicitarea de compresiune centrică N se distribuie între beton şi armătură proporţional cu rigiditatea acestora: N = N b + N a = σb Ab + σ a Aa . Acest fapt determină utilizarea eficientă a betonului în elemente de construcţii supuse la solicitarea de compresiune. Ductilitatea. Ductilitatea se poate referi la material. în medie cu 30%. σ a Ea = = n . la element sau la întreaga structură.stadiul I – comportare elastică a armăturii şi betonului. Ruperea la compresiune centrică se produce prin ruperea betonului pe întreaga secţiune. şi se numeşte rupere casantă. Totuşi. Eforturile unitare în armătură în dreptul fisurilor se determină printr-un raport direct conform relaţiei lui Bernoulli la întindere axială: σ a = N / Aa . capacitatea portantă poate fi mărită prin plasarea unei armături longitudinale. d. Ruperea elementelor comprimate centric are loc în stadiul III de solicitare prin apariţia fisurilor longitudinale vizibile în beton. procesul de rupere. 11 . Contracţia şi curgerea lentă a betonului modifică starea de eforturi a elementelor din beton armat comprimate centric din momentul aplicării încărcărilor exterioare. cu avertizare. ruperea la încovoiere se produce după curgerea armăturii. Aportul armăturii transversale constă în îmbunătăţirea comportării betonului din interiorul acesteia. Comportarea elementelor din beton armat la compresiune centrică Betonul are o comportare bună la compresiune. b. fiecare având lungimea egală cu distanţa dintre cele două fisuri care-l delimitează.

Solicitarea primară este numită torsiune de echilibru şi afectează în primul rând capacitatea portantă. alunecarea este în general redusă. întrucât la acestea ruperea se produce prin strivirea betonului comprimat. Solicitarea secundară se numeşte torsiune de compatibilitate şi afectează în primul rând rigiditatea elementului. compresiunea sau cu răsucirea. În cazul armăturilor cu profil periodic. armătura comprimată atingând limita de curgere înainte sau concomitent cu strivirea betonului. încovoierea cu forfecare sau solicitările excentrice. În mod curent această solicitare se combină cu încovoierea.Ductibilitatea elementelor comprimate excentric este mai redusă decât a elementelor încovoiate datorită influenţei pe care o are forţa de compresiune asupra formei diagramei moment-curbură. fisurile înclinate se dezvoltă în continuarea fisurilor normale apărute sub acţiunea momentelor încovoietoare. Comportarea elementelor din beton armat la întindere prin încovoiere Solicitarea de întindere excentrică în elementele de beton armat apare la acţiunea combinată a unui moment încovoietor şi a unei forţe axiale de întindere. Fisurile nu se mai propagă în profunzimea zonei comprimate sub efectul concentrării eforturilor de aderenţă. g. comportarea elementelor se situează între comportarea la întindere centrică şi comportarea la încovoiere. Primele fisuri se formează sub acţiunea momentului încovoietor şi au poziţie normală pe axa grinzii. fiind asemănătoare cu cea a elementelor întinde centric. Ruperea lor are prin curgerea armăturii întinse urmată de strivirea betonului comprimat. e. h. adesea ea însoţeşte încovoierea.Elemente întinse excentric cu mare excentricitate la care forţa acţionează în afara distanţei dintre centrele de greutate ale armăturilor şi care se comportă asemănător cu elementele încovoiate sau comprimate excentric cu mare excentricitate. f. fără a avea consecinţe serioase asupra capacităţii portante. are loc o omogenizare a comportării secţiunilor înclinate fisurate. Elementele comprimate excentric cu forţe mult mai mari decât valoarea de balans nu prezintă practic nici o ductilitate la încovoiere. Comportarea elementelor din beton armat la torsiune Solicitarea de torsiune pură este rar întâlnită în construcţii. Fisurile extinse îngustează sensibil zona comprimată determinând reducerea capacităţii portante. Se deosebesc două cazuri de solicitare: . Cu foarte rare excepţii. Torsiunea poate acţiona ca solicitare principală sau secundară. Grinzile fără armătură transversală se comportă mai defavorabil decât cele cu etrieri sau cu armături înclinate. Comportarea elementelor din beton armat la forţă tăietoare Acţiunea izolată a forţelor tăietoare este foarte rar întâlnită în elementele structurilor de rezistenţă. Forma plană sau spaţială a unor elemente de construcţii sau conlucrarea elementelor liniare dintr-o structură determină solicitarea acestora după două direcţii. blocurile de beton dintre fisuri încep să fie solicitate la încovoiere ca simple console. fiind echivalentă cu solicitarea produsă de o forţă de întindere aplicată excentric faţă de axa elementului cu o forţă de excentricitate. Dacă grinzile sunt prevăzute cu armături transversale. fără curgerea armăturii întinse. Ruperea are loc prin curgerea armăturilor. Neglijarea lui la proiectare poate duce la fisurarea excesivă a elementelor. Elementele liniare încărcate cu sarcini normale pe axa grinzii pot prezenta zone în care ponderea forţei tăietoare este importantă în raport cu momentul încovoietor. În funcţie de valoarea excentricităţii forţei de întindere.Elemente întinse excentric cu mică excentricitate la care forţa de întindere acţionează între centrele de greutate ale armăturilor sau în centrul de greutate al armăturii. După formarea fisurilor înclinate primare şi dezvoltarea eforturilor de aderenţă la nivelul armăturilor longitudinale. Utilizarea lor la realizarea structurilor care funcţionează în zone seismice nu este indicată. 12 . prin urmare nu se alterează schema de comportare a elementelor încovoiate. . Comportarea elementelor din beton armat la solicitări oblice Elementele din beton armat sunt uneori supuse la încărcări ce acţionează pe mai multe direcţii.

întrucât el nu este activ decât pe zonele dintre fisuri.necesită un volum sporit de muncă de proiectare. materialele auxiliare. Tehnologia realizării betonului precomprimat reclamă folosirea unor materiale de calitate superioară. NOŢIUNI DESPRE CALCULUL ŞI ALCĂTUIREA ELEMENTELOR DIN BETON PRECOMPRIMAT a. secţiunea transversală de beton a elementelor este activă în întregime.prezenţa fisurilor în zona întinsă de beton determină o reducere a impermeabilităţii. mortarul de matare. precum şi efectuarea unui control riguros de calitate în toate fazele tehnologice de realizare. e.deformaţiile pe înălţimea secţiunii sunt proporţionale cu distanţa până la axa neutră. Efectele precomprimării Elementele din beton armat lucrează cu zona întinsă fisurată.betonul întins este utilizat ineficient. armătura pretensionată. adoptarea unui traseu vizibil pentru armătura pretensionată asigură posibilitatea reducerii sau anulării eforturilor unitare principale de întindere şi permite reducerea grosimii inimii secţiunii.prin intermediul unor procedee care nu necesită armătura. . armătura nepretensionată. durabilităţii. .la realizarea betonului armat nu este posibilă utilizarea materialelor de calitate superioară. mortarul de injecţie. Este o consecinţă a rezistenţei mai reduse a betonului la solicitarea de întindere.Studiile arată că teoria de rupere a elementelor încovoiate oblic este formată plauzibil în următoarele ipoteze: . comparativ cu cea de compresiune. a durabilităţii şi a rigidităţii elementelor.reclamă un consum mai mare de manoperă şi de materiale ajutătoare.diafragma de eforturi în betonul comprimat este o diagramă echivalentă. deoarece sporirea efortului unitar din armătură în stadiul de exploatare determină o sporire excesivă a deschiderii fisurilor şi a deformaţiilor elementelor. f. .participarea betonului întins la preluarea eforturilor este neglijabilă. d.în secţiunile fisurate se produc concentrări de eforturi în armături. . Acest fapt creează o mulţime de dezavantaje: .impune calificarea superioară a personalului şi execuţie riguroasă. dispozitivele de blocare şi ancorare a armăturii. b. a unor pene sau a cimenturilor expansive. care influenţează negativ comportarea elementelor la solicitări alternante. fiind solicitată numai la compresiune. Avantajele şi dezavantajele precomprimării Avantajele betonului precomprimat sunt următoarele: a. Dar betonul precomprimat prezintă şi unele dezavantaje comparativ cu betonul armat deoarece: . b. de formă dreptunghiulară. . . la realizarea betonului precomprimat pot şi trebuie să se utilizeze materiale de calitate superioară. cum ar fi utilizarea preselor hidraulice. preselor plate. Aceasta se poate realiza prin: . . operaţie denumită precomprimarea betonului.prin intermediul unei armături pretensionate. Soluţia de remediere a acestor neajunsuri constă în crearea unei stări artificiale de eforturi de compresiune. 14. se elimină pericolul de fisurare a elementelor în exploatare cu consecinţe favorabile asupra impermeabilităţii. . c. Materiale utilizate pentru realizarea elementelor din beton precomprimat Materialele care se utilizează la realizarea elementelor şi construcţiilor din beton precomprimat sunt: betonul. c. operaţia de precomprimare îndeplineşte rolul unei încărcări de probă. precomprimarea poate fi utilizată ca mijloc de asamblare a elementelor realizate din bucăţi. 13 . rigidităţii şi comportării la solicitări repetate. deoarece cele mai mari eforturi au loc în momentul precomprimării elementelor.

cu diametrul 1. izolate sau grupate în liţe. Sârmele pentru beton precomprimat. . toroane.să aibă o comportare bună la acţiunea coroziunii.să asigure o aderenţă bună cu betonul. realizate din bolţari. în armătura pretensionată să rămână eforturi suficient de mari pentru ca efectul precomprimării să fie cel scontat. . a temperaturilor înalte şi a oboselii. Betonul Betonul destinat lucrărilor de beton precomprimat nu diferă în principiu de betonul de bună calitate utilizat la lucrările de beton armat.să aibă o ductilitate suficientă la rupere după îndoirea prealabilă a armăturii. . În practica betonului precomprimat armătura pretensionată se realizează din sârme de oţel de înaltă rezistenţă. Liţele pentru beton precomprimat (LBP) reprezintă împletituri de 2 până la 7 sârme de acelaşi diametru în scopul îmbunătăţirii aderenţei cu betonul. . Betonul trebuie să aibă o rezistenţă sporită la acţiunea agenţilor agresivi şi trebuie să asigure concomitent o protecţie corespunzătoare a armăturii pretensionate la asemenea acţiuni. cu diametrul de 1.5 – 3. . Mortarul de injecţie este destinat umplerii canalelor pentru armătura postîntinsă în scopul asigurării conlucrării ei cu betonul la preluarea eforturilor şi a protejării ei împotriva acţiunilor corosive.5 – 7.0 mm. e. au suprafaţa netedă şi se fabrică în două calităţi: sârmă de calitate superioară (SBP I). fascicule sau cabluri şi din bare laminate din oţel aliat. umplerea rosturilor se face cu mortar introdus prin batere. f. . Mortarul La realizarea elementelor din beton precomprimat se utilizează două categorii de mortare: mortarul de injecţie şi mortarul de matare.să prezinte alungiri la rupere suficient de mari. mortar numit mortar de matare.să manifeste o tendinţă cât mai redusă de relaxare a eforturilor. Fiind solicitat de regulă la compresiune. Clasele de betoane utilizate în mod curent la lucrările de beton precomprimat încep cu clasa Bc30. SBP.0 mm.d. izolate sau grupate în fascicule.să poată fi obţinute la un cost cât mai redus.să aibă caracteristici de rezistenţă ridicate şi omogene. Toroanele pentru beton precomprimat (TBP) reprezintă împletituri de 7 – 19 sârme de acelaşi diametru sau de diametre diferite. este justificată cerinţa realizării unor betoane de rezistenţă ridicată. 14 . fiind mai sensibilă decât armătura din betonul armat. La asamblarea elementelor prefabricate. şi sârma de calitate obişnuită (SBP II). Armătura Oţelurile din care se realizează armăturile pretensionate definite ca armături active trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: . Caracteristicile ridicate de rezistenţă ale oţelurilor urmăresc ca după consumarea pierderilor de tensiune. care se produc în mod inevitabil.

de comportarea în stadiul Ia. 4. Pentru verificarea elementelor la stările limită ale exploatării normale. Majoritatea elementelor din beton armat vizibile în jurul nostru se află în stadiul II de încovoiere. h/I >1/15. Pentru a reduce greutatea grinzilor din beton armat. Pentru calculul la stările limită ultime se ţine seama de comportarea elementelor în stadiul III. precum secţiunea canal sau secţiunea cheson. Urmează stadiul Ia în care betonul începe să fisureze la fibra întinsă. stadiul de rupere. în scopul reducerii greutăţii proprii a elementelor. Secţiunea canal are laturile dintre tălpi uşor înclinate. condiţia de rigiditate şi condiţia ca săgeata efectivă. În aceste stadii. pentru că cofrajele metalice în care se realizează pot fi confecţionate cu orice formă şi dimensiuni. Fiind cunoscută starea de eforturi şi de deformaţii din secţiunea critică în stadiul III. modului de 5 cm. La grinzile din beton armat cu alcătuire masivă în secţiune transversală. 15 . se pot admite valori mai mici pentru raportul h/I. lungimea laturilor secţiunii transversale trebuie să fie un multiplu întreg de 5 cm. să nu depăşească valoarea limită admisă. sub încărcările de exploatare. şi anume în acea secţiune în care raportul dintre capacitatea portantă şi solicitarea corespunzătoare devine minim. Încovoierea elementelor de acest tip se produce. Ruperea se poate produce într-o secţiune normală sau înclinată faţă de axa elementului. încărcările cresc. iar fisura după care se produce se numeşte fisură critică. se ţine seama de comportarea lor în stadiul II. iar cea cheson le are verticale. se ţine determină capacitatea portantă a elementului în acea secţiune şi se compară cu solicitarea produsă în secţiunea respectivă de către acţiunile exterioare. La elementele prefabricate. pe măsura creşterii încărcării. CALCULUL ELEMENTELOR STRUCTURALE DIN BETON ARMAT 1. raportul dintre înălţimea secţiunii transversale h şi deschiderea de calcul I trebuie să respecte raportul h/I astfel: pentru rigle şi grinzi principale. de lucru sau de serviciu. elementul intră în stadiul IIa sau IIb prin care se trece la stadiul final. Lăţimea grinzilor prefabricate se ia cât mai mică posibil. În stadiul II. CALCULUL ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT SUPUSE LA ÎNCOVOIERE CU FORŢĂ TĂIETOARE Aceste elemente sunt de regulă orizontale (plăci. betonul este fisurat. numit şi stadiul exploatării normale. grinzi). Nu mai este obligatoriu. Primul stadiu. de rupere a elementului la încovoiere cu forţe tăietoare. stadiul de lucru. NORME ŞI PRESCRIPŢII REFERITOARE LA ALCĂTUIREA GRINZILOR DIN BETON ARMAT Pentru ca o grindă să fie suficient de rigidă. La grinzile prefabricate. prin parcurgerea mai multor stadii succesive numite stadii de încovoiere. dacă se verifică prin calcul pe lângă condiţia de rezistenţă. numit stadiul I este cel elastic. pentru a se putea realiza tipizarea cofrajelor.PARTEA A II-A. conlucrarea beton-armătură este aproape perfectă. Dacă după atingerea stadiului II. stadiul III. Secţiunea în care are loc ruperea se numeşte secţiune critică. Eforturile provin din acţiuni perpendiculare pe axa lor orizontală la grinzi sau pe planul lor median la plăci. şi în unele situaţii. iar pentru grinzi secundare h/I >1/20. trebuie respectate şi următoarele recomandări: raportul dintre înălţimea secţiunii h şi lăţimea ei b să fie cuprins între 2 şi 5. se pot folosi secţiuni dublu conexe. rezistenţa la întindere fiind preluată de armătură.

. Pentru armăturile transversale din sârmă trasă pentru beton armat în carcase sudate. În grinzi. .. în vederea reducerii consumului de manoperă. de particularităţile de alcătuire şi de dimensiunile ei absolute. se ia egală cu acoperirea. Pentru armătura principală de rezistenţă a grinzilor de beton armat monolit trebuie respectate următoarele cerinţe privind distanţa dintre ele: .distanţa dintre etrieri nu trebuie să depăşească 15 diametre de armătură comprimată.indeformabilitatea carcasei în timpul transportului. solidarizate între ele la punctele de intersecţie. sau 10 diametre la grinzile cu beton de granulit.lumina dintre două bare trebuie să nu fie mai mică decât diametrul barelor şi nici mai mică de 2. se urmăreşte ca alcătuirea să fie cât mai simplă cu putinţă. cu armătura realizată din carcase legate cu sârmă se recomandă a se prevedea armături înclinate ori de câte ori este posibil. Etrierii deschişi se execută în zonele dintre reazeme ale grinzilor monolite legate solidar cu placa. La grinda continuă pe lângă tipurile de armături de la celelalte grinzi. Totalitatea armăturilor din grindă.când armătura de la partea inferioară este dispusă pe mai mult de două rânduri. .. La realizarea carcaselor sudate.regimul de sudare corespunzător. ab Se recomandă ca secţiunea etrierilor să satisfacă relaţia: Ae ≥ e .5 cm. Etrierii închişi se prevăd în următoarele situaţii: la grinzi independente. . denumirea provine din faptul că se dispun deasupra reazemelor intermediare. rezervoare.distanţa maximă între barele armăturii principale de rezistenţă să nu depăşească 15 cm.distanţa maximă dintre etrieri se determină prin calcul. în categoria armăturilor longitudinale de rezistenţă apar şi cele care se numesc călăreţi.distanţa minimă dintre etrieri este de 10 cm. alcătuite din bare longitudinale şi transversale şi numai rareori şi din bare înclinate. cât şi a celor legate. pe zonele din vecinătatea reazemelor la grinzile continue unde la partea superioară sunt mai mult de două bare. . etc. în afara armăturii principale de rezistenţă şi a armăturii transversale sub formă de etrieri. dar nu se ia mai mare de 30 cm.0 cm. . se admite diametrul minim de 4 mm. la grinzile de beton armat monolit trebuie respectate următoarele prescripţii: . . de o parte şi alta a lor. pentru armătura de la partea inferioară şi de 3. În schimb este foarte utilă la podeţe. fie pentru preluarea unor solicitări care nu pot fi puse în evidenţă prin calcul. se utilizează pe scară largă carcasele legate. dacă la partea superioară nu există alte armături decât cele de montaj. pentru armătura de la partea superioară. iar dacă se solidarizează cu puncte de sudură.Ae este aria secţiunii transversale a unei ramuri de etrier. adică la faţa exterioară şi la cea interioară. în locul barelor independente apar elemente prefabricate de armătură.. la grinzile din beton armat greu. Secţiunea inelară se armează de asemenea la ambele contururi. La grinzile din beton armat monolit armate cu carcase sudate. dar în acelaşi timp trebuie evitat şi consumul de 16 . chesoane. dar nu e potrivită pentru grinzi.b lăţimea grinzii.ae distanţa dintre etrieri. numite carcase. În privinţa etrierilor. numai în cazuri speciale se poate reduce la 5 – 8 cm. distanţa minimă. în care: 1000 n . La grinzile turnate monolit. se mai prevăd şi alte armături fie cu rol de montaj. Dacă barele se solidarizează prin legarea cu sârmă moale se obţine o carcasă legată.Secţiunea inelară este eficientă la încovoiere. La realizarea grinzilor monolite. Diametrele barelor de armătură utilizate la armarea grinzilor se aleg în funcţie de importanţa grinzii. dacă se asigură: . în timp ce la elementele prefabricate se utilizează în special carcasele sudate. .n numărul de ramuri de etrieri în aceeaşi secţiune transversală a grinzii. chiar dacă ridicarea lor nu rezultă necesară din calculul la forţă tăietoare. montajului şi betonării grinzii. se obţine o carcasă sudată. formează o carcasă spaţială.

Armarea cu plase legate se utilizează tot mai puţin din cauza consumului mare de manoperă pe şantier pentru montarea armăturii şi fasonarea ei.reducerea consumului de manoperă la montaj. pentru planşeele de acoperiş. 12 mm pentru sudura de rezistenţă. 10 cm. 8 cm. iar în cel de-al doilea.minimum 5 bare/m.maximum 14 bare/m. pentru plăcile cu h p >15 cm . pe fiecare direcţie se disting trei tipuri de bare: bare drepte la parte inferioară.manoperă. pe fiecare direcţie. fie prin puncte de sudură. . Numărul de bare pe metru liniar la armăturile de rezistenţă se recomandă să fie cuprins între limitele: . 7 cm. fie prin legare cu sârmă moale. peste reazeme. 30 Grosimea plăcii la planşeele monolite nu trebuie să coboare sub următoarele valori: 6 cm. Notând cu „l” deschiderea mică a panoului de placă. 8. La plăcile armate cu plase legate. armarea cu plase sudate. 10. se solidarizează la intersecţii.la plăcile armate pe o direcţie: h p = l .la plăcile armate pe două direcţii: h p ≥ . pe zonele cu armătura cea mai puternică. grosimea minimă trebuie să respecte următoarele cerinţe: . În primul caz se obţine armarea cu plase legate. pentru planşeele clădirilor industriale. indiferent ce rol au în placă. bare ridicate. 40 l . Pentru a rezulta o armare simplă. Armătura din placă poate fi armătură de rezistenţă sau armătură de repartiţie. Deasupra reazemelor intermediare. 17 . 9. produs cu rezistenţe mecanice mari. . pentru planşeele intermediare la clădiri. este necesar ca între numărul barelor drepte ridicate şi călăreţi să existe anumite relaţii de multiplicitate. pentru plăcile cu h p ≤15 cm . Călăreţii trebuie să depăşească faţa reazemului şi să pătrundă în deschiderile adiacente pe o lungime egală cu 1/4.5h . aria armăturii ridicate nu este suficientă pentru a prelua singură momentul negativ. pe o direcţie armătură de rezistenţă iar pe cealaltă direcţie armătură de repartiţie. bare drepte la partea superioară. cu repetarea ritmică a barelor de la o fâşie unitară la alta. de aceea. PRESCRIPŢII DE ALCĂTUIRE CONSTRUCTIVĂ LA PLĂCI Grosimea minimă a plăcii depinde de modul de rezemare a plăcii şi de destinaţia ei. bare pentru preluarea momentului pozitiv şi bare pentru preluarea momentului negativ. numite călăreţi. Eficienţa economică a folosirii plaselor sudate constă în: .reducerea consumului de oţel. dispuse pe direcţii perpendiculare. diferenţa dintre aria necesară totală a armăturii pe reazem şi aria existentă a armăturii înclinate se completează cu călăreţi. punctele de încrucişare fiind sudate prin rezitenţă electrică. La plăci sunt necesare. ca urmare a folosirii sârmei trase pentru beton. Orice zonă armată a unei plăci are întotdeauna armătura pe două direcţii şi anume: pe ambele direcţii armătură de rezistenţă. pentru planşeele pe care se circulă cu mijloace de transport. . p 100 Plasele sudate sunt elementele de armătură formate din bare de sârmă trasă pentru beton armat. 6 mm pentru armătura de repartiţie.minimum n = 1. dar în acelaşi timp trebuie evitat şi consumul exagerat de oţel pe care-l implică o alcătuire foarte simplă. ca urmare a faptului că legăturile la noduri sunt făcute din fabrică prin sudură. Barele de pe cele două direcţii. Diametrele uzuale ale armăturilor sunt: 6.

Din acest punct de vedere fundaţiile pot fi clasificate în: fundaţii izolate şi fundaţii continue. Pentru zidurile interioare precum şi pentru cele exterioare la clădirile cu subsol înălţimea fundaţiei nu mai este impusă de adâncimea de îngheţ şi se stabileşte pe criterii constructive sau ale terenului de fundaţie. trebuie să fie respectate normele constructive de armare pentru stâlpi ca şi pentru grinzi. Fundaţii cu bloc de beton simplu şi cuzinet se construiesc deoarece trecerea de la secţiunea relativ redusă a stâlpului la cea a fundaţiei nu se poate face direct ci prin câteva trepte calitatea betonului descrescând eventual la fiecare treaptă. Consolele scurte necesare pentru rezemarea grinzilor de rulare în halele industriale sau agricole. 11. FUNDAŢII DIN BETON ŞI DIN BETON ARMAT Fundaţia este un element structural esenţial. Pentru zidurile exterioare. Fundaţiile sunt de regulă construcţii masive. întreruperea mustăţilor se face eşalonat. Trebuie respectate următoarele condiţii: înălţimea până la înclinare mai mare sau egală cu 20 cm. Pentru acest caz se adoptă înălţimea minimă de 30 . având secţiunea dreptunghiulară Groapa de fundare se sapă exact la dimensiunea fundaţiei. Trecerea de la stâlp la primul bloc se face prin aşa numitul cuzinet. Pentru lăţimi mici se folosesc tălpi de secţiune dreptunghiulară. Fundaţiile la care talpa este aşezată pe teren se numesc directe sau de suprafaţă.05 sau 4. Fundaţiile de beton simplu Fundaţiile de beton simplu au de obicei forma de paralelipiped. ţinând seama de armăturile rămase din stâlpi şi utilizându-le la nevoie. Vuta se armează cu cel puţin doi vutari şi cu etrieri perpendiculari pe vutari. cu formă evazată. Consolele scurte se armează cu etrieri verticali iar dacă forţa este mai mare cu etrieri orizontali. bare frânte în plan sau spaţiu.10. Dacă deschiderea este mare. grosimea minimă a betonului de egalizare să fie de 5 cm. lărgite faţă de elementele aflate deasupra lor.40 cm. Rolul cuzinetului este de a repartiza sarcina adusă de stâlp pe blocul de beton simplu astfel încât grosimea unitară să nu întreacă rezistenţa admisibilă la compresiune a betonului simplu din blocul aflat sub cuzinet. 18 . ARMAREA CADRELOR DIN BETON La armarea cadrelor. Partea din armătură care este la exterior pentru stâlpii marginali este lăsată mai lungă astfel încât să asigure armarea nodului la momente negative.5 cm când stratul de egalizare lipseşte. După turnarea stâlpilor se montează armătura din grindă. Se montează apoi armătura în stâlp având etrierii mai deşi în zona petrecerii.. Fundaţiile de beton armat se folosesc dacă încărcările sunt puternice. care ancorează mai bine consola de stâlp. Din fundaţie sunt lăsate mustăţi pentru stâlpi având aria egală cu cea a armăturii necesare în stâlp. eforturile cu care este încărcată construcţia. sunt solicitate în special la efectul forţelor tăietoare. mai mult decât la încovoiere. De regulă stâlpii cu console scurte sunt prefabricaţi. formate din combinaţii de stâlpi şi grinzi prinse în noduri rigide. se racordează grinda şi stâlpul printr-o vută la 45 de grade. distanţele dintre armăturile de rezistenţă trebuie să se cuprindă între 10 şi 20 cm. turnarea se face direct în groapă nefiind necesare cofraje decât la partea superioară ce iese peste nivelul terenului. realizate din beton BC15 – Bc20. grosimea stratului de acoperire pentru armătura de la faţa inferioară a fundaţiei cu strat de egalizare trebuie să fie de 3. fiind partea din construcţie care are rolul de a transmite terenului sarcinile. Dacă lăţimea este mai mare de 2 metri se adoptă o secţiune trapezoidală. trebuie asigurată adâncimea minimă de îngheţ între 80 şi 120 cm. În alcătuirea formei şi mărimii fundaţiei trebuie respectate reguli stabilite prin standarde ca şi prin practica de construcţie. pentru că materialele folosite la fundaţii sunt de regulă de calitate superioară. datorită consumului mare de material. Cel mai important criteriu de clasificare a fundaţiilor este continuitatea tălpii faţă de suprafaţa terenului. adâncimea tălpii de fundare trebuie să fie mai jos decât adâncimea de îngheţ a terenului.

Armătura de rezistenţă se aşează sub forma unei grile. 19 . se vor executa cel mult trei trepte. Introducerea în teren a unui cheson se numeşte lansare. Când terenul bun de fundaţii se află la adâncime relativ mică dar încărcările sunt mari ceea ce ar duce la o lăţime mai mare a fundaţiei. Pentru stâlpii prefabricaţi. Această hidroizolaţie trebuie să fie protejată spre teren de o zidărie de cărămidă în părţile laterale. la construcţii mai uşoare. Fundaţii pe radier general. se amenajează un capac peste camera chesonului şi acesta se numeşte cheson închis. se găseşte la adâncime mai mare o fundare directă devine neeconomică prin volumul mare de săpături. Talpa acestor benzi suferă o încovoiere şi în sens transversal ca în cazul fundaţiilor de beton armat sub ziduri care necesită şi o armare transversală. Acest tip de fundaţie se foloseşte când stâlpii sunt relativi apropiaţi şi terenul de fundaţie are presiunea admisibilă mică. Fundaţia fiind relativ elastică distribuţia reală de presiuni pe teren este aproximativ o distribuţie uniformă. aşa cum se obişnuieşte în cazul staţiilor de pompare.Blocurile de beton simplu se execută din beton marca Bc5 sau Bc10. foraţi şi turnaţi pe loc. Piloţii de beton armat sunt elemente liniare de beton armat destinate a prelua sarcina de la construcţie şi a o transmite în adâncimea terenului. Pentru adâncimi mai mari de 10 metri şi greutăţi de epuizare a apei. epuismente şi material pe care le implică. Ea avansează în jos pe măsură ce se sapă în interiorul ei şi se evacuează pământul. piloţi portanţi. Există mai multe tipuri de piloţi de beton armat: prefabricaţi şi bătuţi. se pot utiliza fundaţii prefabricate. pentru a evita infiltraţiile este necesară prevederea unor hidroizolaţii realizate din straturi alternative de bitum şi carton asfalt. după batere. iar în cazul lungimilor mari de piloţi transmiterea se face prin fiecare laterală. piloţi flotanţi. Soluţia fundaţiei de beton armat se mai impune şi în cazul când există subsol şi adoptarea unei fundaţii cu bloc ar adânci prea mult săpăturile. În aceste cazuri se foloseşte o fundaţie mai subţire de beton armat. doar cu parter. În cazul prezenţei apelor subterane. Dacă chesonul nu are capac evacuarea pământului se face direct şi cheson se numeşte cheson deschis. Chesoanele deschise nu pot fi lansate decât până la adâncimea de 10 metri. având presiunea admisibilă necesară. trebuie să fie solidarizate. ci în grup capetele lor superioare. Fundaţii din beton armat. Fundaţii din piloţi de beton armat. fără fund turnată la suprafaţa terenului. Piloţii bătuţi au o alcătuire a armării care ţine seama de solicitările dinamice care apar în timpul baterii. Când stâlpii sunt relativ apropiaţi în ambele sensuri sau când forţele care vin prin stâlpi sunt relativ mari la o presiune admisibilă relativ mică a terenului se poate adopta o soluţie pe radier general. Între fundaţie şi stâlp se toarnă beton de matare care asigură fixarea stâlpului pe fundul paharului. nu se poate adopta o fundaţie de beton simplu întrucât momentele încovoietoare sunt mari. până se ajunge la cota finală. Acest lucru se face prin turnarea unui radier armat în care se încastrează capetele piloţilor. Dacă prezenţa apelor subterane o cere sau adâncimea subsolului este mai mare atunci radierul se asociază cu pereţii de beton armat de jur împrejur formând o cuvă. Dacă suprafaţa de rezemare este mai mică se poate adopta o formă prismatică. etc. La radier hidroizolaţiile se aplică pe betonul de egalizare. În acest caz se recurge la fundaţii de adâncime. Fundaţii continue în benzi sub şiruri de stâlpi. Fundaţii de adâncime. Transmiterea se face cel mai adesea prin vârful pilotului. Fundaţii pe chesoane. Când terenul de fundaţie. Întrucât piloţii nu se prevăd izolaţi. Bancheta din jurul stâlpului este necesară pentru centrare şi aşezarea cofrajului şi are lăţimea de 5 – 10 cm. Chesonul este o cameră din beton armat. Pentru suprafeţe mai mari se folosesc forme piramidale. cum ar fi cele agro-zootehnice. Calculul şi armarea se fac aşadar ca pentru grinzi întoarse. Acestea se numesc fundaţii tip pahar din cauză că au deschidere evazată în care se introduce stâlpul.

funcţia permisă a clădirii. în orice caz. clădiri. Orientarea faţă de punctele cardinale a unei clădiri este semnificativă în măsura în care nu este recomandabilă aşezarea spaţiilor interioare importante către nord şi e puţin recomandabilă spre vest.înălţimea maximă. sunt trei feluri de regulamente: generale. de natura de fundare.coeficientul de utilizare a terenului care este raportul dintre suprafaţa totală desfăşurată a clădirii şi suprafaţa terenului pe care se construieşte. etc. Amplasarea în teren a unei construcţii va ţine seama de interacţiunea ei cu mediul. ca număr de etaje. reţele de canalizare. Clădirile trebuie să respecte toate regulamentele care se referă la terenul în cauză. fără tasări sub fundaţie. o disciplină prin care se construieşte premeditat şi strategic. de căile de acces. zonale. cu mijloace artificiale şi în limita legilor fizicii. sunt necesare aviye speciale eliberate de forurile competente pentru a nu se influenţa patrimoniul cultural reprezentat de acele monumente. 20 . în principal următoarele aspecte: . etc. se va alege soluţia de fundare cea mai economică. electricitate. REALIZAREA UNEI CONSTRUCŢII ÎN RAPORT CU FACTORII DE MEDIU. vecinătăţi şi utilităţi publice. Construcţiile înalte produc umbrirea celor mai puţin înalte şi afectează peisajul. terenul să reziste la presiunea exercitată de construcţie.procentul de ocupare al terenului care este raportul între suprafaţa la sol a clădirii şi suprafaţa terenului. de detaliu. un mediu înţeles ca habitat uman propice existenţei şi dezvoltării speciei. Construcţiile care presupun un aflux mare de persoane şi vehicule trebuie amplasate astfel încât în jurul lor să existe spaţiu suficient pentru circulaţia acestora şi pentru parcarea vehiculelor. Faţă de terenul de fundare. astfel încât. de dimensiunea şi orientarea terenului. . Amplasarea construcţiilor faţă de căile de comunicaţie va ţine seama de situaţia de fapt astfel încât construcţiile să fie accesibile din rutele principale cu cheltuieli cât mai mici pentru drumuri laterale de acces spre aceste construcţii. de situaţia apelor freatice în zona de construcţie. întrucât nu orice funcţie este permisă pe orice teren. vântul dominant. în care populaţia îşi desfăşoară existenţa este un mediu preponderent antropic. care privesc întreaga localitate. care privesc o anumită zonă a localităţii. canalizare. .12. . Amplasarea construcţiei va ţine seama în mod esenţial de: prevederile urbanistice. construcţia este bine să se amplaseze cu latura lungă paralelă cu curbele de nivel. incluzând aici şi alte construcţii preexistente: căi de comunicaţie. o construcţie din mediul rural trebuie amplasată astfel încât apele uzate să nu polueze stratul acvifer care alimentează puţuri şi izvoare de apă potabilă. În raport cu apa freatică. UN CONCEPT ANTROPIC AL INGINERIEI MEDIULUI Mediul înconjurător. evitând săpătura exagerată. În raport cu vântul dominant. de relief.retragerile clădirii faţă de limitele terenului. gaze naturale. de utilităţile urbane. . dar şi în metri. În privinţa legislaţiei. Ingineria mediului este un domeniu esenţial antropic şi este. dar mediul în care se realizează o construcţie este un mediu construit. La stabilirea amplasamentului unei construcţii se va realiza un studiu privind posibilitatea efectivă şi costurile presupuse de racordarea construcţiilor la utilităţi: apă curentă. Faţă de formele de relief. În cazul în care o construcţie se amplasează lângă un monument istoric. Factorii naturali interacţionează cu construcţiile. se va căuta amplasarea construcţiei astfel încât laturile fără deschideri să se opună vântului. pentru o zonă restrânsă ori o vecinătate. sintetic. Constrângerile impuse de aceste planuri asupra unui teren privesc. Regimul înălţime al clădirilor şi al altor construcţii este reglementat şi respectarea sa este o cerinţă importantă.

You're Reading a Free Preview

Descarga
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->