George Bacovia este cel mai de seama reprezentant al simbolismului romanesc,

inscriindu-se intr-o filatie poetica de renume: Baudelaire, Rimbaud, Verlaine sau E.A. Poe.
Opera lui Bacovia este produsul unei sensibilitati maladive, suferinta transformandu-se intr-o
adevarata conventie poetica.
Bacovia reprezinta expresia cea mai inalta a decadentismului in literatura romana, prin cultivarea
tuturor categoriilor psihice negative.
Universul poetic bacovian este specific simbolist. Bacovia este poetul toamnelor reci si umede,
al verilor caniculare care descompun materia, al primaverilor nevrotice si al iernilor apocaliptice,
care dau sentimentul de sfarsit de lume, al targurilor de provincie dominate de tristete si de
spleen (plictis).
Natura este ostila si aritificiala, fiind reprezentata de: parcuri solitare, gradini
dezfrunzite, mahalale sordide*, cer plumburiu in care planeaza corbii, cimitire, cavouri, abatoare
insangerate.
Pe acest fundal deprimant, nevrotic, sunt proiectate figuri halucinante de poeti damnati, de tineri
bolnavi de ftizie, care ratacesc, agonizeaza.
Bacovia isi creaza propriile sale peisaje artificiale, spatii securizante, diametral opuse celor
romantice.
Din cromatica variata a poeziei simboliste, Bacovia selecteaza:
Violetul (sugereaza monotonia)
Verdele-galbenul-rosul (culorile nevrozei)
Cenusiul din poezia „Plumb“ – simbol al apasarii sufletesti
Alternanta alb/negru din „Decor“, care creaza o stare de tensiune.
O tema constant ilustrata de lirica bacoviana este putrefactia, dezagregarea materiei prezenta in
„Lacustra“, dar si atractia telurica.
Motivul instrumentelor muzicale (Clavierul, Vioara, Fanfara) alcatuieste un plan sonor
secundar, care accentueaza starea de depsresie si melancolie incurabila.
Analizand poezia lui Bacovia, criticul Nicolae Manolescu ajunge la concluzia ca, „Bacovia a
transformat pesimismul eminescian in spaima antologica, fiind singurul poet roman care a
coborat in Infern“.

*sordid – mizerabil, murdar