P. 1
427

427

|Views: 15|Likes:

More info:

Published by: Arhiepiscopia Argesului si Muscelului on Jul 15, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/15/2011

pdf

text

original

C M Y K

Anul VIII

nr. 427

24 - 30 septembrie 2009

8 pagini

preþ: 1,6 RON

Sãptãmânal teologic, bisericesc ºi de atitudine al Episcopiei Argeºului ºi Muscelului

NEAGOE BASARAB, un principe pedagog creºtin
voievodului român se pomenea atunci în nenumãrate mãnãstiri, în Balcani, în Grecia, în Asia Micã. avriil Protul în „Viaþa Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului”, referindu-se la daniile pe puterii otomane ce ameninþa libertatea atâtor popoare. oul domn al Þãrii Româneºti avea multe de fãcut care le-a fãcut Neagoe Basarab atâtor mãnãstiri din în þarã, dar problema cea mai spinoasã în Rãsãrit scria: „Ce vom mai spune deosebi lucrurile ºi activitatea sa diplomaticã era de ordin extern. În mãnãstirile care le-au miluit? Sã zicem toate câte sunt în împrejurãrile vitrege de atunci, voievodul a cãutat, pe Evrota, în Trachia, în Elada, în Ahaia, în Eliric, în de-o parte, pãstrarea pãcii cu turcii, în condiþiile unui Cambania, în Elipsod, în Misia, în Machidonie, în tribut care oprea amestecul acestora în treburile interne Tetulia, în Sermie, în Lugdonie, în Petlagonia, în ale þãrii; pe de altã parte, întreþinerea unor relaþii diplomatice intense cu toate forþele politice ostile Imperiului Otoman, în aºa fel încât Þara Româneascã sã nu se afle izolatã în faþa turcilor ºi sã poatã primi, la nevoie, un ajutor de la aceste puteri creºtine care, în mod tradiþional, erau aliate ale Þãrilor Române în lupta contra Imperiului Otoman. O astfel de situaþie era, evident, destul de dificilã, dar poate cea mai promiþãtoare în condiþiile complexe ale epocii respective. În acest sens, relaþiile cu regatul ungar ºi cu Transilvania, care ocupa o poziþie specialã, aproape autonomã, în cadrul acestui regat, constituie preocuparea de seamã a politicii externe a lui Neagoe Basarab în lumea creºtinã. Domnul muntean trãia în raporturi de prietenie ºi bunã vecinãtate cu Ludovic II Iagello, regele Ungariei, care – la 9 iunie 1517 – dãruia lui Neagoe Basarab domeniul Geoagiului de Jos, cu vreo 20 de sate în jur. Oraºele Sibiu ºi Braºov au avut legãturi economice ºi comerciale cu Þara Româneascã în timpul Voievodului Neagoe Basarab. Mai mult, din corespondenþa pe care domnul Þãrii Româneºti o purta cu saºii din Sibiu, reiese cã el furniza acestora chiar ºi unele informaþii cu caracter politic. Cele mai multe scrisori, însã, au în vedere probleme de interes comercial, cãci saºii erau pricepuþi argintari în acea vreme. Astfel, meºterii Ioan ºi Celestin lucraserã în Þara Româneascã 17 potire de argint aurit. Relaþii asemãnãtoare avea ºi cu braºovenii pe care îi invitã, într-o scrisoare din 24 aprilie 1520, la târnosirea bisericii Mitropoliei din Târgoviºte. eagoe Basarab a cãutat sã stabileascã legãturi diplomatice ºi cu alte state interesate în lupta antiotomanã. Este vorba de republica veneþianã ºi statul papal. Astfel, în 1518, Hieronim Matievici era trimis cu o solie la Veneþia, unde a fost primit cu multã cãldurã ºi înnobilat, iar în 1519 Papa Leon al X-lea, marele Dalmaþia ºi în toate laturile de la Rãsãrit pânã la Apus ºi promotor al Renaºterii, îi rãspunde personal ºi favorabil la de la Amiazã-zi pânã la Amiazã-noapte, toate sfintele propunerea fãcutã în numele sãu ºi al Domnului Moldovei biserici le hrãnea ºi multã milã pretutindenea da. ªi nu – ªtefan cel Tânãr – de a fi luaþi în considerare la o numai creºtinilor fu bun, ci ºi pãgânilor, ºi fu tuturor tatã viitoare cruciadã antiotomanã. Este pentru prima datã milostiv, asemãnându-se Domnului ceresc, care când întâlnim un sol al Þãrii Româneºti în Republica strãluceºte soarele Sãu ºi ploaia ºi pe cei buni ºi pe cei rãi, Sfântul Marcu. Apusul vedea în Neagoe Basarab o forþã cum aratã Sfânta Evanghelie”. ce putea intra în combinaþiile ºi interesele lui politice, iar eea ce impresioneazã în mod deosebit sunt nu un supus docil al turcilor. ajutoarele acordate de domnitorul Neagoe ar Neagoe Basarab rãmâne în istoria poporului mãnãstirilor din Muntele Athos. El face renovãri, nostru o figurã importantã mai ales prin activitatea rãspândeºte daruri, obiecte de cult ºi danii anuale bãneºti sa cultural-religioasã, sferã în care el – am putea spune – la mãnãstiri cum sunt: Cutlumuº, Marea Lavrã a Sfântului a excelat. Stãruinþa domnului Þãrii Româneºti pe acest Atanasie, Ivir, Pantocrator, Vatoped, Xeropotam, plan are ºi un substrat politic: întãrirea unitãþii creºtinilor Hilandar, Rusicon, Xenofont, Zografu. Sumele anuale ce ortodocºi în lupta lor cu turcii. constituiau daniile în bani sunt foarte mari, aºa de pildã: ãrã nici o exagerare se poate spune cã Neagoe a fost la Vatoped, dãdea mertic anual de 200 taleri: la Ivir, susþinãtorul întregii Ortodoxii, din Carpaþi pânã în mertic anual de 200 taleri; la Hilandar, 7000 aspri în Siria ºi de la Marea Ionicã pânã în Egipt. Numele fiecare an, la Boboteazã; la Cutlumuº, 10.000 aspri; la eagoe Basarab (1512-1521) a urcat tronul Þãrii NRomâneºti într-o perioadãtemea depeexpansiunea foarte agitatã, în care aproape toatã creºtinãtatea se

N

G

N

D F

C

Zografu, 3.000 aspri anual; la Xenofont, 2.000 aspri; la Rusicon, 4.000 aspri danie anualã. ai mult, la Constantinopol a acoperit Patriarhia ºi a înnoit chiliile; la Ierusalim, la Muntele Sinai, la Meteorele de pe Stânca Tesaliei, la Tescaviþa, Cuºniþa ºi Cuteasca face alte ºi alte daruri. La Ascalon, în Siria, întãreºte fortul cu o culã înarmatã. n þarã, Neagoe Basarab face daruri unor mãnãstiri, iar pe altele le renoveazã. Aºa se face cã acoperã cu plumb Tismana, terminã Mãnãstirea Dealu, ajutã mãnãstirile Cotmeana, Viºina, Dobruºa, Cozia, aduce icoana Sfântului Gheorghe de la Constantinopol la Mãnãstirea Nucet. ot Neagoe Basarab aduce moaºtele Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, care a fost ºi mitropolit al Ungrovlahiei ºi care, din cauza unui conflict cu domnitorul Radu cel Mare, a fost nevoit sã pãrãseascã Þara Româneascã, murind la Mãnãstirea Dionisiu în Muntele Athos. Aducerea moaºtelor lui Nifon, fostul dascãl al lui Neagoe Basarab, este descrisã în amãnunþime de cãtre acelaºi Gavriil Protul în Viaþa Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, unde aratã cã moaºtele au fost aduse din Sfântul Munte cu mare alai ºi aºezate la Mãnãstirea Dealu, deasupra mormântului lui Radu cel Mare, fãcându-se rugãciuni de iertare ºi apoi au fost trimise înapoi la Dionisiu într-un chivot de argint aurit, împodobit cu pietre preþioase ºi cu email, un dar prea frumos al lui Neagoe. rept rãsplatã, cãlugãrii de la Dionisiu i-au dat domnitorului ca moaºte capul ºi mâna Sfântului Nifon, „iar el (domnitorul) – spune Gavriil Protul – primi acele daruri cu mare bucurie ca ºi Moise tablele legii vechi, ºi le purta tot cu sine pe unde mergea, ºi în curte ºi în bisericã; iarã în cale le purta în carâtã ca ºi Israil racla legii”. omentul culminant, însã, al domniei lui Neagoe Basarab, moment cu rãsunet peste veacuri, îl constituie, desigur, zidirea Mãnãstirii Argeº, târnositã cu mult fast la 15 august 1517. Târnosirea marelui aºezãmânt a fost prilej de întâlnire a mai multor ierarhi ai popoarelor subjugate ºi contribuia efectiv la întãrirea solidaritãþii creºtine. estivitatea târnosirii era de nedescris. Alãturi de domnitorul Neagoe, de doamna Despina, de coconii lor ºi de toþi boierii, au participat într-un sobor impresionant: Teolipt, Patriarhul Constantinopolului, patru mitropoliþi din Rãsãrit, mitropolitul Macarie al Ungrovlahiei, o mulþime de egumeni de la Athos, în frunte cu protosul lor, Gavriil, ºi încã alt numeros cler din þarã. celaºi Gavriil Protul noteazã: „ºi dacã sfârºirã dumnezeiasca Liturghie fãcu domnul ospãþ mare ºi veselie tuturor oamenilor ºi-i dãrui pe toþi, pe cei mari ºi pe cei mici, pe sãraci ºi pe vãduve... ºi tuturor câþi li se cãdea milã le-a dat”. ntr-adevãr, Mãnãstirea Curtea de Argeº este nu numai o simplã ctitorie a unui domnitor; ea este o capodoperã a spiritului artistic al poporului român, ea reprezintã resursele fãrã de sfârºit ale poporului nostru, eleganþa ºi armonia, mãiestria ºi priceperea sa. - continuare în pagina 3 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

M Î

T

D

M F

A Î

www.eparhiaargesului.ro/argesulortodox

Ascultaþi RADIO T R I N I T A S (95,3 FM)

Argeºul Ortodox

Jertfa pentru pãcat- Hristos
Hristos S-a fãcut, dupã cum cerea Legea, chiar jertfã pentru pãcat. Ba chiar Sfântul Apostol Pavel zice cã Hristos S-a fãcut pentru noi pãcat (II Corinteni 5, 21), ºi explicã pãrintele profesor Dumitru Stãniloae cã apostolul a spus aceasta numai pentru faptul cã Hristos ªi-a acceptat benevol moartea, care venise peste oameni din pricina pãcatului. Dar S-a jertfit Hristos pentru a întoarce direcþia morþii dinspre neant - spre Dumnezeu, ºi pentru ca prin Sângele Sãu sã câºtige lumea de sub cer. Aceasta ne-a spus-o de mai înainte Legea, cãci s-a scris la Levitic: ªi a grãit Domnul Dumnezeu cãtre Moise, zicând: Grãieºte lui Aaron ºi fiilor lui: Aceasta e jertfa pentru pãcat: în locul unde se junghie arderile de tot, sã se junghie ºi jertfa pentru pãcat, înaintea Domnului. Preotul care o aduce va mânca, în loc sfânt se va mânca, în curtea cortului mãrturiei. Tot cel ce se va atinge de carnea ei, se va sfinþi. ªi de se va stropi cu sângele ei haina, cel ce se va stropi, o va spãla în locul cel sfânt. ªi vasul de lut în care s-a fiert se va sfãrâma. Iar de se va fierbe în vas de aramã, se va freca ºi se va Dumnezeu L-a dat pe Fiul pentru ca dreptatea Legii sã se împlineascã în noi (Romani 8, 3-4). Þapul jertfei închipuie pe Hristos, Care S-a fãcut pentru noi pãcat, înþelegând aceasta în sensul arãtat dintru început. Cã moartea Lui, suportatã spre desfiinþarea pãcatului, a fost sfântã ºi fãrã de prihanã ºi bineprimitã de Dumnezeu ºi Tatãl, ca o tãmâie, ne-o aminteºte Legea, zicând: În locul unde vor junghia cele aduse ca ardere de tot, vor junghia ºi ceea ce se aduce pentru pãcat înaintea Domnului (Levitic 6, 25). Ardere de tot este Hristos, predându-Se lui Dumnezeu întreg din întreg ºi nu în parte, spre miros de bunã mireasmã lui Dumnezeu Tatãl. Expresia aceasta a Sfântului Chiril al Alexandriei o desluºeºte ºi o potenþeazã pãrintele Stãniloae printr-o analogie: „Aºa cum tãmâia se face plãcutã topindu-se la foc, fãrã sã se desfiinþeze, ci transformându-se în fum bine mirositor, fum mobil ce se înalþã vertical ºi se rãspândeºte ºi orizontal, în mod generos, nerãmânând închisã în cadrele ei, aºa Se dãruieºte ºi Cel ce Se jertfeºte spre Dumnezeu ºi spre oameni, pãtrunzând în ei ºi plinindu-i” (Pr. Prof. Dumitru Stãniloae, Note la Glafire, în PSB, vol. 39, EIBMBOR, Bucureºti, 1992, pag. 380). În loc sfânt se va mânca, în curtea cortului mãrturiei. Iar locul cel mai cuvenit pentru sfintele lucrãri nu e altul decât Biserica. Interesant este chiar ºi avertismentul Legii, potrivit cãreia, erau supuºi morþii cei care îndrãzneau a aduce jertfa în afara cortului. Cãci stã scris: oricare va junghia viþel sau oaie sau caprã, în tabãrã sau în afarã de tabãrã ºi nu le va aduce la uºa cortului mãrturiei, ca sã aducã darul Domnului, se va socoti ca un vãrsãtor de sânge ºi sufletul aceluia va fi nimicit din popor (Levitic 17, 3-4). Se înfiereazã aici pãcatul uciderii sufleteºti, mai precis nelegiuirea (ce cade sub aceeaºi osândã a vãrsãrii de sânge) îndrãznelii de a se împreuna, împãrtãºi cu ereticii, voinþa de a primi comuniunea cu ei. Iatã urgia promisã încã din Lege la adresa celor care azi îndeamnã chipurile la unirea fãrã nicio noimã, sincretistã a cultelor ºi a religiilor, fãrã raportarea la norma unicã a Adevãrului. Prof. Andrei CÃNUÞÃ

În umbrã, în Lege în umbrã ºi în Scripturã (XLIX)

spãla în apã. Tot bãrbatul dintre preoþi le va mânca pe acestea. Cãci sunt sfinte ale sfinþilor Domnului (Levitic 6, 25- 29).

Molitfelnicul tâlcuit

Canonul de la Taina Sfântului Maslu
Slujba propriu-zisã a Tainei Sfântului Maslul e precedatã de o rânduialã deosebitã, asemãnãtoare Utreniei. Ea este alcãtuitã din cântãri menite sã-i pregãteascã sufleteºte pe primitorul tainei ºi pe cei prezenþi, inspirându-le încrederea în puterea, milostivirea ºi îndurarea lui Dumnezeu pentru alinarea suferinþelor oamenilor. Partea principalã a acesteia o alcãtuieºte „Canonul Sfântului Arsene”. Sfântul Arsene a fost pustnic în secolul al IX-lea devenit arhiepiscop de Corfu. Aceastã rânduialã se citeºte, pe alocuri, de cãtre cântãreþi singuri, înainte de Maslul propriu-zis. Slujba începe cu binecuvântarea micã, apoi rugãciunile începãtoare, psalmul 142, troparele de umilinþã ºi psalmul 50. Canonul este împãrþit în nouã cântãri-rugãciuni în care cerem lui Dumnezeu sã se milostiveascã de noi, cei neputincioºi: „Doctorul ºi ajutãtorul celor ce sunt în dureri, Izbãvitorul ºi Mântuitorul celor neputincioºi, Însuþi Stãpâne al tuturor ºi Doamne, dãruieºte tãmãduire neputinciosului robului Tãu; îndurã-Te ºi miluieºte pe acesta care mult a greºit ºi-l izbãveºte de pãcate, Hristoase, ca sã slãveascã puterea Ta cea dumnezeiascã.” În acest sens, Mântuitorul este numit, în cântarea a IV-a „mirul cel nestricãcios”: „Mântuitorule, Cel ce eºti mirul cel nestricãcios ºi vãrsat prin har, care curãþeºte lumea, îndurã-Te ºi miluieºte pe acesta ce-ºi unge cu credinþã în Dumnezeirea Ta, rãnile cele trupeºti”. La finalul cântãrii a IX-a este rânduitã rugãciunea „Cuvine-se cu adevãrat…” închinatã Maicii Domnului, dupã care, ca o veritabilã Utrenie, avem Luminânda, o cântare specificã Utreniei duminicale ºi apoi trei laude cu un text amplu fiecare, în care din nou se cere vindecarea trupeascã ºi sufleteascã, pogorârea harului tãmãduitor sau curãþirea de întinãciunea patimilor. Dupã cele trei laude urmeazã „Slavã…ªi acum…” o cântare în care se cere ajutorul Nãscãtoarei de Dumnezeu, inspirat numitã aici „Preacurat palat al Împãratului ceresc, mult lãudatã”, cerându-i sã curãþeascã mintea noastrã întinatã cu tot felul de pãcate spre a o face „locaº înfrumuseþat Treimii cele dumnezeieºti”. La finalul Canonului avem troparul „Unule, Cel ce eºti grabnic spre ajutor, Hristoase…” rugând pe Mântuitorul „sã izbãveascã de dureri ºi de bolile cele amare pe cei ce pãtimesc”. Abia acum va urma slujba propriu-zisã cu binecuvântarea mare.

Taina Sfântului Maslu porneºte, aºadar, cu acest canon, „facere a lui Arsene”, un canon care are menirea de a-l zidi pe preot pe dinãuntru, pentru a putea ca ºi el sã construiascã pe alþii, pe cei cãzuþi, pe dinãuntru. Amintim cã toatã rugãciunea este punctatã din când în când de cãtre un stih: „Doamne, Iisuse Hristoase, Mult-milostive, miluieºte ºi tãmãduieºte pe robul tãu…” De fapt pe tot parcursul canonului ºi Maslului se invocã milostivirea lui Dumnezeu ºi harul Duhului Sfânt. Aceasta pentru cã este un canon care cere reîmprospãtarea virtuþilor ºi lucrãrilor Duhului Sfânt în viaþa preotului. Aºa cum frumos explicã pãrintele profesor Constantin Necula: „De fiecare datã, aºadar, preotul citeºte canonul acesta cu gândul sã se vadã cã el este doar slujitor al lui Dumnezeu, pentru cã El, Domnul, este Cel Cãruia Îi adresãm aceste cuvinte: Tu Însuþi, Cel Ce eºti minunat ºi multmilostiv pentru oamenii cei credincioºi, dã acestuia, ce boleºte cumplit, harul Tãu de sus… Deci sunt adresãri directe fãcute Mântuitorului Hristos, pentru ca preotul sã nu se îngâmfe, sã nu înceapã sã creadã cã el este vindecãtorul” („Porþile Cerului”, vol. 2, pag. 11-12). Pr. Florin IORDACHE

Colegiul de redacþie
FONDATOR: † Prea Sfinþitul Episcop CALINIC al Argeºului ºi Muscelului

Editor: Preot Daniel Gligore - consilier cultural Redactor ºef: Diacon Prof. Cornel Dragoº
Art designer: ing. Bogdan Ciocîrlan

Redacþia: preot Napoleon Dabu (secretar de redacþie), preot Florin Iordache, prof. Gabriel Firuþã, asist. univ. drd. Gabriela Safta.

Colaboratori: prof. Alexandru Brichiuº, Andrei Cãnuþã, diacon Roberto-Cristian Viºan, Laurenþiu Dumitru, Roxana Dragoº, Raluca Nicula, Amalia Cornãþeanu, Amalia Constantinescu, Eduard Tomaziu, Iuliana Popa.

Adresa: Strada Þepeº Vodã nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com Sãptãmânal tipãrit de cotidianul ARGEªUL

Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

ISSN: 1583-2643

2

Argeºul Ortodox

NEAGOE BASARAB, un principe pedagog creºtin
- continuare din pagina 1 el ce a luat parte la târnosirea acestei mãnãstiri ºi descrie evenimentul, Gavriil Protul, exclamã: „ªi aºa vom putea spune cu adevãrat cã nu este aºa mare ºi sobornicã precum Sionul pe care îl fãcuse Solomon, nici ca Sfânta Sofia care o fãcu Justinian împãratul, iar cu frumuseþea este mai pe deasupra decât acelea”. izitând biserica, sirianul Pavel din Alep, pe la mijlocul sec. XVII, fermecat de frumuseþea ei, o caracteriza ca „un obiect de minunãþie a minþii ºi fãrã asemuire printre mãnãstirile din acest Principat”. ºadar, biserica Mãnãstirii Argeº constituie ºi va constitui o mãrturie a geniului creator ºi iubitor de frumos al poporului nostru. Grija deosebitã a voievodului pentru acest odor al culturii româneºti se observã citind pe lespedea de piatrã aºezatã pe mormântul lui Neagoe Basarab, unde, printre altele, stã scris: „ªi rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngãdui sã vie dupã noi, sã pãstreze acest loc de odihnã ºi lãcaº al oaselor mele, ca sã fie nestricat”. ãnãstirea Curtea de Argeº este adevãrata coroanã a lui Neagoe Basarab, aureola pe care timpul n-o umbreºte, mãrturia cea mai de seamã a preocupãrilor sale cultural-religioase. iziunea militarã, politicã ºi culturalã pe care Neagoe ºi-a lãsat-o în lucrarea sa cea mai importantã ºi singura în cultura româneascã de acest gen: Învãþãturile cãtre fiul sãu Theodosie, contribuie la conturarea personalitãþii acestui domn ºi la cunoaºterea vremii sale. upã cum se exprimã un cercetãtor de seamã din zilele noastre (Dan Zamfirescu) „«Învãþãturile» ne apar,

C

V A

M V D

astfel, în acelaºi timp ca o operã de instrucþie ºi de educaþie religioasã ºi moralã, un breviar de asceticã ºi misticã rãsãriteanã, o antologie de texte pedagogice selectate ºi aranjate potrivit scopului general al lucrãrii, un tratat de teorie politicã a monarhiei bizantine de drept divin, un manual original de teorie ºi tehnicã a guvernãrii autoritare moderne, o sintezã a experienþei ºi gândirii diplomatice româneºti, o carte de tacticã ºi strategie militarã ºi una din cele mai autentice ºi mai valoroase creaþii literare din cultura românã”. nstrucþia aleasã bisericeascã îl fãcea pe Neagoe Basarab sã citeze din Sfinþii Atanasie cel Mare, Ioan Hrisostom, Efrem Sirul ºi Ioan Scãrarul, utilizând datele Sfintei Scripturi cu o uºurinþã uimitoare. „El – zice Nicolae Iorga – este cel dintâi domn român pãtruns de cultura bizantinã”. ntr-adevãr, Neagoe Basarab a avut o viziune largã, respectând moºtenirea bizantinã, ceea ce reprezenta trecutul, dar totodatã este principele vremii sale, înnoitor prin legãturile cu noua culturã a Renaºterii. Fãrã sã fie luptãtor cu armele, ca Sfântul ªtefan cel Mare, Neagoe Basarab – prin toatã aceastã bogatã ºi continuã activitate ºi preocupare a sa pentru lumea creºtinã, din Orient ºi Balcani – apare ca un luptãtor al spiritului, sprijinind cultura europeanã, moºtenire a strãlucitului Bizanþ. n 1521, dupã 9 ani de domnie, Neagoe Basarab se stinge din viaþã, lãsând în urma sa multã luminã, luminã ale cãrei raze pãtrund pânã la noi cei de astãzi. rupul sãu a fost depus în gropniþa strãlucitei sale ctitorii de la Curtea de Argeº.

I Î

rivitã în ansamblul ºi contextul sale, domnia lui PNeagoeNeagoe Basarabfiasocotitãepociidemn despiritualã Basarab poate o renaºtere româneascã. fost un fiu poporul din care fãcea parte ºi pentru a cãrui propãºire culturalã s-a ostenit atât de mult. eagoe Basarab rãmâne mereu viu prin ceea ce a lãsat posteritãþii ºi constituie un îndemn pentru generaþiile de azi ºi de mâine în a sluji acest popor.

Î T

N

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Biruinþa noastrã asupra ispitei
În „Catehismul creºtinului ortodox”, Irineu Mihãlcescu, mitropolitul Moldovei ºi Sucevei (1939- 1947), ne-a lãsat câteva lãmuriri în legãturã cu motivele apariþiei ispitei în lume. Astfel, privitã din unghiul benefic, ispita este o încercare pentru probarea statorniciei credinþei ºi apare cu îngãduinþa lui Dumnezeu. În acest sens, ispita trebuie vãzutã ca pe un obstacol pe care Tatãl ceresc voieºte sã-l depãºim spre a câºtiga virtuþile necesare mântuirii sufletului nostru. Privitã din unghiul malefic, ispita apare ca amãgire sau capcanã întinsã omului spre pierzania lui. Vrãjmaºul mântuirii noastre se foloseºte pentru aceasta chiar de pofta cea rea a trupului uman, dar ºi de oameni pe care-i provoacã sã se urascã unul pe celãlalt. Diavolul „pândeºte din ascunziº, ca un leu din culcuºul sãu; pândeºte ca sã apuce pe sãrac ca sã-l tragã pe el” (Psalm 9, 29). Aici, sãrac este cel lipsit de credinþã ºi de pregãtire duhovniceascã. Ispita întru sine nu este un pãcat, ci numai un prilej de a pãcãtui. Domnul îngãduie apariþia ispitei, dar, în acelaºi timp, a dãruit fiinþei umane raþiunea ºi voinþa. Datoritã acestor atribute, avem libertatea de a ne permite sau nu sã cãdem într-o ispitã sau alta. De ce îngãduie Dumnezeu existenþa ispitei? Rãspunsul la aceastã întrebare îl aflãm de la Sfântul Ioan Damaschin: „Uneori se îngãduie sã cadã cineva ºi într-o faptã ruºinoasã spre îndreptarea unei alte patimi rele. Spre exemplu: dacã cineva se laudã cu virtuþile sau cu faptele lui, Dumnezeu îngãduie ca acesta sã cadã în desfrânare, pentru ca, prin cãderea sa, venind la conºtiinþa propriei lui slãbiciuni, sã se smereascã ºi, apropiindu-se, sã-ºi mãrturiseascã Domnului pãcatele” (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica). Prin intermediul trupului vin ispitele ce ne îndeamnã la desfrânare ºi lãcomie. Lumea ne poate ispiti spre a cãdea în patima mâniei, a râvnirii bunului altuia sau în cea a invidiei. Iar Satana, prin tertipurile sale subtile, ne poate ademeni în prãpastia deznãdejdii, a tristeþii sau apostaziei. De aceea, în rugãciunile noastre Îi vom cere Domnului sã ne fereascã sã nu fim doborâþi de ispitele care ne vin de la trup, de la diavol ºi de la lume. Pãrintele Ignatie Briancianinov (foto) sintetizeazã aceste trei surse ale ispitei într-una singurã: firea noastrã cãzutã. „Dacã firea n-ar fi în stare de cãdere, rãul n-ar apãrea în noi înºine, ispitele lumii n-ar avea nicio putere asupra noastrã, spiritele cãzute n-ar avea ocazia ºi nici dreptul sã se apropie de noi” (Obârºia ispitelor cãlugãreºti). Într-adevãr, de la Adam noi am moºtenit firea cea slabã, înclinaþia spre cãderea în mrejele vicleanului. Însã prin Moarte ºi Învierea lui Hristos, am dobândit forþa de a ne ridica aceastã fire, sprijinindu-ne cugetul pe învãþãturile Domnului ºi Mântuitorului nostru. Sfântul Ioan Gurã de Aur ne atrage atenþia sã nu-l învinuim doar pe diavol atunci când pãcãtuim, ci mai ales pe noi înºine pentru cã nu vrem sã alegem întotdeauna calea binelui în virtutea liberului arbitru cu care am fost înzestraþi. În secolul XXI, omenirea se aflã în pericolul de a cãdea în numeroase ispite. Dar mulþi dintre semenii noºtri nici nu iau în consideraþie dacã au fost înfrânþi de vreo ispitã. Importantã pentru ei ar fi numai trãirea clipei, dupã cum se exprimã, în special, noua generaþie. De la poftã ºi plãcere la teamã ºi durere este doar un pas. Pe cât de facilã se dovedeºte a fi alunecarea în cursa pierzaniei sufleteºti, pe atât de amarã este remuºcarea pentru cel care are un dram de conºtiinþã asupra faptelor sale. Moºtenirea iadului sau a Raiului depinde numai de individ. Cine va cãuta binele, cu siguranþã îl va gãsi. Pentru cei care Îl descoperã pe Dumnezeu, dacã au ºi darul credinþei, din învãþãtura creºtinã vor afla ºi armele pe care Iisus Hristos ni le-a dat pentru a birui cu ele orice fel de ispitã. Acestea sunt trezvia ºi rugãciunea. „Privegheaþi ºi vã rugaþi, ca sã nu cãdeþi în ispitã” (Matei 26, 41). Pe lângã efortul de a supravieþui pe acest pãmânt, oricare bun creºtin ar trebui sã declare ºi sã susþinã un rãzboi permanent împotriva ispitelor, nelãsând patima sã încolþeascã în suflet. „Dar orice patimã ar apãrea, fãrã cea mai micã întârziere, tai-o cu poruncile evanghelice. Dacã nu te vei arãta indulgent cu patimile ºi nu le vei ceda, vei vedea distrugerea lor. Dar dacã te vei arãta slab faþã de ele, dacã vei intra în dialog cu ele, dacã le vei cultiva în tine ºi te vei delecta cu ele, te vor duce la moarte” (Sfântul Ignatie Briancianinov, În lupta cu ispitele trebuie sã ai curaj). Zilnic sã ne rugãm lui Dumnezeu cu vorbele psalmistului, zicând: „Pãzeºtemã de cursa pe care mi-au pus mie ºi de smintelile celor ce fac fãrãdelege” (Psalm 140, 9). Amalia CORNÃÞEANU

3

Argeºul Ortodox

Cele mai frumoase 300 de fotografii cu tematicã ortodoxã

Expoziþia Aniversarã O r t h P h o t o la Mioveni (19-27 septembrie)
Dupã cinci ani de existenþã în spaþiul virtual, comunitatea Orthphoto organizeazã în anul 2009 o expoziþie fotograficã aniversarã. Cu aceastã ocazie sunt expuse 300 de fotografii dintre cele mai reuºite publicate pe site, fotografiile aparþinând unui numãr de 170 de autori din 43 de þãri de pe 5 continente. Dintre cele peste 100 de þãri din lume de unde este accesat site-ul nostru ºi cele peste 1300 de vizite înregistrate zilnic, România este a doua þarã în ceea ce priveºte audienþa acestui serviciu fotografic, dupã Polonia, þara gazdã a serverului Orthphoto. Astfel, cu binecuvântarea Prea Sfinþitului Calinic, Episcop al Argeºului ºi Muscelului, Orthphoto ºi Centrul Cultural Mioveni, împreunã cu Primãria Oraºului Mioveni Sâmbãtã, 19 Septembrie 2009, începând cu ora 16.00, a avut loc lansarea Expoziþiei Aniversare de 5 ani a Orthphoto, în incinta Casei de Culturã a Oraºului Mioveni. Evenimentul a avut ca invitat pe teologul ºi scriitorul Laurenþiu Dumitru, membru al comunitãþii Orthphoto, dar ºi numeroºi invitaþi din spaþiul clerical ºi cultural. Expoziþia poate fi vizitatã pânã pe 27 septembrie, aºadar vã aºteptãm cu drag! Dupã Mioveni expoziþia aniversarã Orthphoto va fi expusã ºi la Iaºi. L. D.

Credinþa vine din auzire, spune Apostolul. Poate veni prin cuvânt, ori prin cântare, dar ºi prin vedere. Vederea unei icoane, a unui chip sfânt, a unei biserici ne poate da un imbold pe Cale. Noi socotim cã putem da mãrturia cea bunã ºi prin imagine. Parafrazând un proverb românesc am zice: spune-mi ce fotografiezi, ca sã-þi spun cine eºti. Imaginile imortalizate pe pelicula foto vorbesc despre pasiunile, bucuriile ºi nãzuinþele noastre. Sunt fotografii care ne înnobileazã, iar altele care ne ruºineazã.

DE LA ADAM ªI EVA PÂNÃ LA IUBIREA ÎNSTRÃINATÃ…
Încã de la creaþie omul, în singurãtatea sa, a simþit nevoia unei diade ºi atunci „a zis Domnul Dumnezeu: «Nu este bine sã fie omul singur; sã-i facem ajutor potrivit pentru el »” (Facere 2, 18). ªi totuºi dupã ce Adam a primit-o pe Eva, la scurt timp, el însuºi a renegat-o – ºi chiar mai mult decât atât a dat vina pe Dumnezeu: „Femeia pe care mi-ai dat-o sã fie cu mine, aceea mi-a dat din pom si am mâncat (Facere 3, 12)”. Pornind de la acest adevãr biblic, despre prima familie creºtinã din istoria umanitãþii, vom încerca sã aflãm unele cauze, care duc ºi astãzi la înstrãinarea ºi destrãmarea unui cuplu. Se ºtie bine cã motivul pieirii celor douã oraºe bibilce – Sodoma ºi Gomora – prin foc ºi pucioasã a fost acela al nelegiuirilor, pe care locuitorii acestora le comiteau. Nu a fost aprofundatã însã, suficient de mult, ideea de bazã – consecinþa acestor nelegiuiri, care dincolo de comiterea unui pãcat capital, înseamnã degradarea finþei umane ºi înstrãinarea de sine însuºi, de cel iubit, de aproape ºi de Divinitate. Apropierea fizicã, în exces – sindrom de care suferã generaþia actualã – constituie, dincolo de dependenþã ºi subjugare trupeascã, dizolvarea pânã la distrugere a propriilor valori. Iubirea îºi pierde nu numai sensul ºi forþa, ci, mai mult decît atât, riscã sã devinã ceea ce oamenii mecanizaþi o numesc – consecinþa unei reacþii chimice a creierului în urma eliberãrii acelei substanþe, numitã serotoninã. Nu intrãm acum în amãnunte dar, cu siguranþã, nu aceasta este iubirea creatã de Dumezeu, iubirea ca sentiment ºi dãruire, iubirea ca apropiere, iubirea ca religie cu cele trei mari forme de manifestare : logos, eros ºi agape. Ne întrebãm, aproape retoric, la ce s-au gândit oamenii mecanizaþi când au încercat sã reducã aceastã amplitudine, a unui principiu existenþial, la o simplã ºi banalã reacþie chimicã. Nu cumva se simt lezaþi, ca moºtenitori darwiniºti, de faptul cã teoria strãmoºului lor a eºuat ºi vor sã încerce sã spunã de fapt, sub apanajul construcþiei de fraze elevate, cam acelaºi lucru, pe care l-a spus o datã Charles Darwin ? Între maimuþã ºi reacþie chimicã existã o similitudine – materialismul. Ne amintim inevitabil o replicã memorabilã dintr-un film, recent difuzat pe micile ecrane, un film în care un copil venind de la ºcoalã îºi întreabã tatãl, care este adevãrul despre originea omului. Copilul îi relateazã tatãlui ce a învãþat din punct de vedere ºtiinþific ºi ce a învãþat din punct de vedere religios, la care tatãl îl întreabã: „Tu ce crezi ? Cã omul se trage din maimuþã sau cã este creat de Dumnezeu ?” Copilul îi rãspunde: „Eu cred cã este creat de Dumnezeu. Dar tu ce crezi, tatã ?” „ªi eu cred la fel ca tine. Cel care crede în teoria lui Darwin, înseamnã cã se trage din maimuþã”. Mesajul acestei replici, despre susþinãtorii teoriei darwiniene, este cât se poate de clar – cine încearcã sã minimalizeze frumuseþea divinã sfârºeºte prin a coborî el însuºi în starea de animalitate. Pe acest fundal ambiguu al lipsei de cunoaºtere, al lipsei de credinþã sau al deznãdejdii se strecoarã în societatea noastrã teoriile avansate ale înstrãinãrii omului de om. Lipsa comuniunii cu Dumnezeu, ducând spre înstrãinare, creazã un spirit introvert – aparent, sieºi suficient dar plin de carenþe spirituale. Astfel apare tentaþia satisfacerii, pe orice cãi, numai ºi numai, la nivel senzorial a generaþiei emo ºi a generaþiei click. Diferite site-uri, prin care tinerii acestor generaþii se cunosc ºi comunicã, expun într-o proporþie foarte mare sãrãcia limbajului, grotescul, standardizarea ºi goliciunea umanã – trupeascã ºi din pãcate chiar sufleteascã. Rezultaul acestor acþiuni este flagelul care clatinã, în zilele noastre, familia creºtinã. Pentru cei care nu conºitientizeazã acest pericol, continunând sã considere dogmatice învãþãturile Sfintei Scripturi ºi ale Sfinþilor Pãrinþi reamintim vorbele Sfântului Apostol Pavel care ne aratã cã nimic nu ne este interzis, dar nu toate ne sunt de folos. Acelora care considerã omul un descendent al regnului animal ºi iubirea o reacþie chimicã, le reamintim alte vorbe ale aceluiaºi Sfânt Apostol, care au fãcut ºi fac, în continuare, înconjurul lumii: „De-aº grãi în limbile oamenilor ºi ale îngerilor, iar dragoste nu am, fãcutu-m-am aramã sunãtoare ºi chimval rãsunãtor. / ªi de-aº avea darul proorociei ºi tainele toate le-aº cunoaºte ºi orice ºtiinþã, ºi de-aº avea atâta credinþã încât sã mut ºi munþii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. / ªi deaº împãrþi toatã avuþia mea ºi de-aº da trupul meu ca sã fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseºte. / Dragostea îndelung rabdã ; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieºte, nu se laudã, nu se trufeºte. / Dragostea nu se poartã cu necuviinþã, nu cautã ale sale, nu se aprinde la mânie, nu gândeºte rãul. / Nu se bucurã de nedreptate, ci se bucurã de adevãr. / Toate le suferã, toate le crede, toate le nãdãjduieºte, toate le rabdã. / Dragostea nu cade niciodatã. Cât despre proorocii – se vor desfiinþa; darul limbilor va înceta; ºtiinþa se va sfârºi; / Pentru cã în parte cunoaºtem ºi în parte proorocim. / Dar când va veni ceea ce este desãvârºit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinþa. / Când eram copil, vorbeam ca un copil, simþeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am fãcut bãrbat, am lepãdat cele ale copilului. / Cãci vedem acum ca prin oglindã, în ghiciturã, iar atunci, faþã cãtre faþã ; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaºte pe deplin, precum am fost cunoscut ºi eu. / ªi acum rãmân acestea trei: credinþa, nãdejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea (I Corinteni 13, 1 – 13)”. Tot pe ei îi rugãm sã priveascã înlãuntrul propriei fiinþe… ºi tot lor le spunem cã adevãrata cãsãtorie nu este aceea a trupului, care leagã, ci aceea a sufletului, care poate dãrui adevãrata libertate ºi adevãrata iubire. Amalia Elena CONSTANTINESCU

4

Argeºul Ortodox
CAMPANIA „DIN TEMNIÞE SPRE SINAXARE“

„Arde þara de morminte ...”
În aceeaºi localitate dunãreanã, Periprava, existã un colþ din cimitirul satului respectat cu sfinþenie de câteva generaþii. Un loc despre care se ºtie cã adãposteºte sub pãtura de humã o parte din trupurile celor morþi fãrã vinã în timpul muncilor din colonie. Pe aici, „O cruce simplã, înaltã, marcheazã acest loc unde nimeni nu tulburã odihna robilor” ºtiuþi, în timp ce restul deþinuþilor ºi-au gãsit odihna te miri pe unde, mai cã-þi este teamã sã pãºeºti. Aici timpul se încãpãþâneazã sã pãstreze cu orice preþ amintirea unor minuni cu mucenici de secol XX, iar autoritãþile cad în mrejele nepãsãrii ºi vând unui strãin acest pãmânt sfinþit prin jertfã, venetic care intenþioneazã sã clãdeascã în aceste locuri o staþiune agroturisticã... pag. 158). Gardienii, necãjiþi cã Dumnezeu le dejucase ºi de aceastã datã planurile, i-au pãrãsit acolo pe deþinuþii care ºi-au uscat bucuroºi hainele pe drumul de întorcere în lagãr. Se mai auzea încã printre asupritori: „aceºti bandiþi sunt într-adevãr ticãloºi: chiar ºi Dumnezeu este cu ei!...” (Ibidem). Mulþi dintre robii din lagãrul de la Periprava cunoscuserã ºi temniþele de la Jilava, Aiud, TârguOcna sau munca la Canal. Temniþa de la Aiud ajunsese pentru ei un fel de „acasã”. Exploatarea diabolicã a regimului comunist aruncase la lopatã ºi la roabã tineri ºcoliþi care nu fãcuserã decât sã-ºi apere þara ºi demnitatea numelui de român într-o manierã cutezãtoare, vrednicã de urmaºii sfinþilor voievozi ªtefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu sau Neagoe Basarab. Printre „bandiþii” ºtiuþi aruncaþi în robie la Periprava se numãrã Victor Corbuþ – cu o experienþã de optsprezece ani ºi jumãtate în temniþele carliste, antonesciene ºi comuniste – cãruia copiii gardienilor îi ziceau „Nenea Banditu”, Zaharia Marineasa, „Meºterul” Ionaº Plopeanu – absolvent de Drept, bun ºi plãpând, considerat de colegii sãi de suferinþã un antitalent pentru orice muncã fizicã, Emil Cociº, Ovidiu Colmoº... Se cade sã ridicãm cu toþi o cruce în sufletele noastre pentru aceºti români care au presãrat sfinþenie în fiecare colþiºor al þãrii, ºtiind când ºi cât sã se supunã ºi când sã se opunã. Când vine vremea sã-L mãrturiseºti pe Hristos, nicio robie nu este îndeajuns de grea... Roxana DRAGOª ochii arzãtori ai demonilor apãreau în întuneric, gata sã-l sfâºie. Nefericitul a început sã tremure ºi sã strige, dar la strigãtele lui rãspundea doar abisul. I se pãrea cã au trecut veacuri întregi de chinuri ºi dureri ºi, din clipã în clipã, aºtepta sã vinã îngerul, dar în zadar. La sfârºit, deznãdãjduit cã nu va vedea niciodatã Raiul, a început sã se tânguie ºi sã plângã, dar nimãnui nu-i pãsa de el. Pãcãtoºii din iad se gândeau la ei înºiºi, la chinul lor insuportabil. Cei care se bucurau erau demonii. Dar iatã cã strãlucirea dulce a îngerului a apãrut ºi cu un zâmbet ceresc, acesta a stat în faþa celui chinuit ºi a zis: - Cum te simþi, omule? - N-am crezut cã ºi îngerii mint, i-a reproºat cu o voce stinsã, suferindul. - Ce înseamnã asta? l-a întrebat îngerul. - Cum ce înseamnã? Mi-ai promis cã mã iei de aici peste trei ore ºi de atunci au trecut mii de ani, veacuri întregi...! N-ai avut deloc milã de mine, mi-ai spus minciuni! - Omule, ce ani, ce veacuri? i-a rãspuns uimit îngerul. A trecut doar o orã de când am plecat ºi mai ai încã douã. Tu ai ales! - Cum? Încã douã ore? Nu mai rãmân deloc, te rog, te implor, ia-mã de aici. Prefer chinuri pe pãmânt, oricâte ar fi ºi nu un an, ci tot restul zilelor mele. Numai, ia-mã de aici, scoate-mã din acest chin groaznic, fie-þi milã de mine...! - Bine, a rãspuns îngerul. Dumnezeu este milostiv ºi iubitor de oameni ºi te va milui. Dã slavã iubirii Lui ºi nu mai cârti de acum înainte. Cu aceste cuvinte l-a rãpit ºi s-a aflat îndatã în patul lui, preamãrind ºi mulþumind lui Dumnezeu pentru bolile ºi durerile lui, pânã în ziua când a murit. Protopresbiter Stefanos ANAGNOSTOPOULOS, Explicarea Dumnezeieºtii Liturghii cu ajutorul unor evenimente ºi a unor experienþe din vieþile sfinþilor, preoþilor, monahilor ºi credincioºilor, Editura Bizantinã, Bucureºti, 2005, pag. 277-281

Câþiva eroi în „cetatea diavolului”

Vara din mijlocul iernii

Pe 30 ianuarie 1962, de ziua Sfinþilor Trei Ierarhi, Securitatea a hotãrât exterminarea unui grup de deþinuþi printre care se numãrau pãrinþii Ilie Lãcãtuºu ºi Iustin Pârvu. Natura pãrea sã fie de partea chinuitorilor: un ger cumplit, o ceaþã ºi o umiditate care pãtrundeau în tot corpul. Misiunea pãrea imposibilã: sã tai stuf în mijlocul unui lac de 4-5 hectare îmbrãcat doar în uniforma vãrgatã specificã deþinuþilor (o cãmaºã ruptã pe care condamnaþii o purtau fie în mijlocul verii la 40 de grade, fie în miezul iernii, pe un frig de -30 de grade Celsius). La asemenea sarcinã deþinuþii au ripostat, întrucât de obicei tãiau stuful pe gheaþã ºi nu intrau în apã pentru a strânge mãnunchiurile. Afarã era un frig cumplit, gardienii înarmaþi erau pentru prima oarã cãlare ºi pãreau mai ameninþãtori. „Dacã vreunul dintre voi stã la discuþii

ºi nu intraþi toþi în apã, vã împuºcãm pe loc”. Pãrintele Lãcãtuºu a salvat atunci situaþia, cãci simþise cã erau cu toþii în mare pericol. „Întâi am intrat pânã la glezne, apoi pânã la genunchi, apoi pânã la talie ºi aºa am ajuns la locul unde trebuia sã tãiem. Frigul a pãtruns în corpuri. Toþi ne-am gândit la cei 40 de Mucenici din lacul Sevastiei. E bine, ne gândeam, vom fi victorioºi. Fiecare din noi ºi-a fãcut balotul ºi s-a întors. Dar n-a fost de ajuns, ei voiau altul. ªi au început sã apese pe trãgaci, ca sã ne intimideze. (...) Lucrul important este cã atunci când ne-am întors cu al treilea mãnunchi, soarele a ieºit, a luminat ºi a încãlzit la peste 25 de grade. A fost o minune ce ne-a adus cea mai mare bucurie. ªi atunci am spus cã pãrintele Lãcãtuºu este un om deosebit” (Fericiþi cei prigoniþi. Martiri ai temniþelor româneºti, Ed. Bonifaciu, Bucureºti, 2008,

Explicarea Dumnezeieºtii Liturghii
Experienþe din vieþile sfinþilor, preoþilor, monahilor ºi credincioºilor (XXXIII)

Rugãciunea Proscomidiei

Doamne Dumnezeule, Atotþiitorule, Cel ce eºti singurul Sfânt, Care primeºti jertfa de laudã de la cei ce Te cheamã pe Tine, primeºte ºi rugãciunea noastrã, a pãcãtoºilor, ºi o du la Sfântul Tãu Jertfelnic; fã-ne vrednici a-Þi aduce Þie daruri ºi jertfe duhovniceºti ºi pentru cele din neºtiinþã ale poporului. ªi ne învredniceºte sã aflãm har înaintea Ta ca sã fie bine primitã jertfa noastrã ºi sã se sãlãºluiascã Duhul Tãu cel bun al harului Tãu peste noi, peste aceste daruri puse înainte ºi peste tot poporul Tãu. Cu îndurãrile Unuia nãscut Fiului Tãu, cu care eºti Binecuvântat, împreunã cu Preasfântul ºi Bunul ºi de viaþã fãcãtorul Tãu Duh, acum ºi pururea ºi în vecii vecilor. Dupã rugãciunea Proscomidiei preotul zice ecfonisul „Cu îndurãrile Unuia nãscut...”. Prin aceste cuvinte Îl rugãm pe Dumnezeu, Pãrintele Atotþiitorul, sã primeascã rugãciunile noastre prin îndurãrile Fiului Sãu. Rugãciunea noastrã fierbinte este ca harul sã umbreascã pe nevrednicii sãi slujitori, credincioºii ºi Sfânta Jertfã. Spunem „îndurãri” ºi nu „milã”, pentru cã „mila” este darul inimii generoase, pe când „îndurare” este dorinþa dãruirii ºi a binefacerii, o dorinþã dupã Jertfa de pe Cruce, datoratã iubirii care arde „mãruntaiele îndurãrilor”. Luând seama la „cealaltã vreme a vieþii

noastre“, ca sã aflãm har ºi milã de la Domnul, trebuie sã rãbdãm ispitele, suferinþele ºi bolile, care de multe ori pot fi ruºinoase ºi nemângâiate (niciun medicament nu le poate uºura). Dacã în aceste stãri avem însã rãbdare ºi preamãrim pe Dumnezeu, vom afla harul Lui bogat ºi mila Lui. Altfel, cârtind, ne punem în primejdie mântuirea sufletului. De multe ori, pãrintele Hagi Gheorghe Athonitul, amintea de un strãbunic care suferea

de o boalã necunoscutã ºi nevindecabilã în epocã, cu dureri înfricoºãtoare. Bolnavul, pierzându-ºi uneori rãbdarea, Îl ruga pe Dumnezeu sã-i ia viaþa, pentru cã nu mai putea rãbda. Cu toate cã era evlavios, ceda.... Atunci a apãrut un înger care i-a zis: - Eºti încercat cu chinuri pe pãmânt, ca sã te curãþeºti precum se curãþã aurul în foc ºi sã strãluceºti ca soarele. Trebuie, deci, sã mai fii încercat încã un an. Acum te întreb, ce preferi: Un an de chinuri ºi dureri sau trei ceasuri în iad, ca sã vezi unde merg pãcãtoºii nepocãiþi ºi cum se chinuiesc veºnic? Bãtrânul bolnav s-a gândit: încã un an în chinuri ºi dureri înspãimântãtoare, aici, în pat, este foarte mult! Mai bine rabd trei ceasuri, chiar ºi în iad...! A rãspuns deci îngerului, cã primeºte sã sufere trei ceasuri în iad. Acesta l-a luat direct ºi l-a dus în iad ºi îndepãrtându-se i-a zis: - Dupã trei ceasuri mã întorc! Peste tot domnea un întuneric de nesuferit ºi o suferinþã imensã, insuportabilã, un loc nemângâiat. Nici pic de luminã, nici un cuvânt de mângâiere. Întunericul continuu care era acolo, înghesuiala, glasurile îndurerate ale chinuiþilor care ajungeau la urechile lui ºi vederea lor sãlbaticã, nefericirea, toate acestea provocau bãtrânului o tristeþe ºi un tremur înspãimântãtoare. Peste tot vedea ºi auzea chinuri, oriunde îºi întorcea privirea întâlnea deznãdejdea, teama ºi groaza. Niciun glas de bucurie în adâncul nesfârºit al iadului. Numai

5

Argeºul Ortodox

Criterii în relaþia teologie-culturã
- continuare din numãrul trecut Sfântul Vasile cel Mare recomandã o metodologie selectivã în cultivarea unei relaþii adecvate între teologie ºi culturã. Un criteriu esenþial îl reprezintã discernãmântul. Este nevoie de cultivarea discernãmântului, de exersarea unei minþi capabile sã selecteze ceea ce este potrivit cu învãþãtura creºtinã. Cei care se preocupã cu cultura profanã nu trebuie sã se lase amãgiþi de farmecul autorilor sau lucrãrilor. Educaþia intelectualã nu trebuie încredinþatã acestor autori. Sfântul Vasile cel Mare menþioneazã în acest sens: „Sã nu vã minunaþi, dar, dacã vã spun cã prin propria mea cercetare am gãsit ceva mai bun pentru voi, care frecventaþi în fiecare zi pe profesori ºi sunteþi în legãturã cu bãrbaþii celebri din vechime prin scrierile pe care aceºtia le-au lãsat. Tocmai pentru aceasta vin sã vã sfãtuiesc. Cã nu trebuie sã daþi cu totul acestor bãrbaþi cârma minþii voastre, cum aþi da cârma unei corãbii, ºi nici sã-i urmaþi oriunde v-ar duce, ci sã primiþi de la ei atât cât vã este de folos ºi sã ºtiþi ce trebuie sã lãsaþi la o parte”. (Idem, pag. 566-567. Pentru dezvoltarea discernãmântului, Sfântul Vasile cel Mare propune folosirea selectivã a lucrãrilor din cultura profanã: „Trebuie sã stãm de vorbã cu poeþii, cu scriitorii, cu oratorii ºi cu toþi oamenii, de la care am putea avea vreun folos oarecare pentru cultivarea sufletului. Dupã cu boiangii pregãtesc mai întâi cu oarecare operaþii care are sã primeascã vopseaua, iar în urmã îl coloreazã, purpuriu sau altfel, tot aºa ºi noi, dacã voim ca slava binelui sã rãmânã tot timpul nedespãrþitã de noi, sã ascultãm învãþãturile sfinte ºi de tainã dupã ce am fost iniþiaþi mai întâi în literatura profanã. Dupã ce ne-am obiºnuit sã privim soarele în apã, putem sã ne îndreptãm privirile ºi spre lumina lui. Aºadar, dacã existã vreo înrudire între aceste feluri de învãþãturi, cunoºtinþa lor poate sã ne fie de folos; iar dacã nu-i nici o înrudire, sã cunoaºtem deosebirea dintre ele, punându-le faþã în faþã ºi nu-i puþin lucru acesta, pentru a afla care-i mai bunã”). Un alt criteriu îl reprezintã orientarea educaþiei spre valorile vieþii veºnice. Cultura profanã propunea anumite valori legate de existenþa omeneascã, de afirmarea în contextul lumii prezente. Sfântul Vasile aratã cã adevãratele valori depãºesc condiþia biologicã ºi ele ne orienteazã eshatologic spre viaþa veºnicã a împãrãþiei lui Dumnezeu. Aceasta este viaþa adevãratã propovãduitã de Sfânta Scripturã. Mai ales în societatea contemporanã dominatã de mentalitatea consumistã, de ceea ce înseamnã o domnie a insignifiantului este importantã recuperarea ºi valorificarea adevãratelor repere pe calea cunoaºterii autentice. Sfântul Vasile cel Mare precizeazã: „Nici slava strãmoºilor, nici puterea trupului, nici frumuseþea, nici mãreþia, nici cinstea datã de toþi oamenii, nici chiar demnitatea de împãrat, în sfârºit, nimic din cele ce pot fi numite mari de oameni nu le socotim vrednice de dorit ºi nici nu admirãm pe cei ce le au, ci, prin nãdejdile noastre, mergem mai departe ºi facem totul pentru pregãtirea altei vieþi. Spre viaþa aceasta ne conduc Sfintele Scripturi, care ne instruiesc cu cuvintele lor pline de tainã” (Ibidem, pag. 567). Exersarea minþii cu învãþãtura „din afarã” cum numesc Sfinþii Pãrinþi cultura profanã determinã o disciplinare ºi o pregãtire a raþiunii pentru deschiderea cãtre cunoaºterea împlinitã prin credinþã. Sfântul Vasile cel Mare îl dã exemplu pe Moise care mai întâi ºi-a exersat mintea cu învãþãturile egiptenilor, apoi s-a întãrit prin credinþã în învãþãtura dumnezeiascã. Un alt exemplu dat este cel al profetului Daniel, familiarizat cu înþelepciunea haldeilor. Fãrã a neglija dimensiunea esteticã a scrierilor, un criteriu determinant al Sfântul Vasile cel Mare în selectarea lucrãrilor din cultura profanã îl constituie cãutarea adevãrului, respectiv lauda virtuþii ºi combaterea viciului. Nu se insistã atât asupra formei lucrãrii, cât a conþinutului ºi a fidelitãþii faþã de adevãr ºi viaþã virtuoasã. Este observatã astfel reciprocitatea dintre adevãr ºi virtute. Cultura nu trebuie elaboratã pentru a fi pe placul publicului. Sfântul Vasile cel Mare aratã cã nu trebuie imitatã arta de a spune minciuni, de a prezenta aparenþele ca fiind adevãruri. Logica sofiºtilor este una înºelãtoare. Inclusiv în contextul actual, al unei culturi post moderne caracterizatã prin dispersia informaþiei, prin orientarea cãtre aparenþã ºi exterioritate, este importantã asumarea criteriului propus de Sfântul Vasile cel Mare prin care este mãrturisitã prioritatea adevãrului ºi a virtuþii în formarea culturalã. Referindu-se la lucrãrile autorilor clasici, Sfântul Vasile cel Mare afirmã: „Vom primi acele scrieri ale lor în care au lãudat virtutea sau au osândit viciul. Trebuie, deci, ºi voi sã citiþi scrierile autorilor profani, aºa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fãrã nici o alegere la toate florile, nici nu încercã sã aducã tot ce gãsesc în florile peste care se aºeazã, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasã cu plãcere. Noi, dacã suntem înþelepþi, sã luãm din cãrþi cât ni se potriveºte nouã ºi cât se înrudeºte adevãrul, iar restul sã-l lãsãm. ªi dupã cum atunci când culegem flori de trandafir dãm la o parte spinii, tot aºa ºi cu niºte scrieri ca acestea; sã culegem atât cât este de folos ºi sã ne ferim de ce este vãtãmãtor”. (Ibidem, pag. 569-570. Sfântul Vasile cel Mare insistã asupra valorii virtuþii, întrucât virtutea nu se pierde ºi nu rãmâne ruºinatã niciodatã. El aratã cã nu este suficientã doar propovãduirea virtuþii, ci este nevoie de o consecvenþã între cuvânt ºi viaþã. „Aproape toþi scriitorii, renumiþi prin înþelepciunea lor, au lãudat, fiecare dupã puterea lui, în scrierile lor, mai mult sau mai puþin virtutea. Acestor scriitori se cade sã le dãm crezare ºi cãutãm sã punem în practicã cuvintele lor. Acela-i înþelept la care înþelepciunea este întãritã de fapte, care nu se mãrgineºte la cuvinte. Socot cã înþeleptul care întãreºte prin fapte înþelepciunea sa, se se împotriveascã tuturor oamenilor, chiar de-ar sã rãmânã fãrã glorie ºi sã-ºi punã viaþa în primejdie pentru bine, sã nu prefere nimic celor recunoscute de el ca bune”. (Ibidem, , pag. 581. Înþeleptul autentic este consecvent cu el însuºi, nu este ipocrit. Sfântul Vasile cel Mare aratã clar acest lucru: „A lãuda în public în chip strãlucit virtutea, a þine lungi discursuri despre ea, iar în intimitate a prefera plãcerea în locul castitãþii ºi lãcomia în locul dreptãþii, înseamnã a te asemãna celor ce joacã dramele pe scenã. Adeseori aceºtia o fac pe împãraþii ºi marii demnitari, dar ei nu sunt nici împãraþi, nici mari demnitari, ci, mai mult, se întâmplã chiar de nu sunt nici liberi. ªi fiecare e în dezacord cu sine, dacã viaþa nu-i este la fel cu cuvintele, ci grãieºte aºa cum spune Euripide: «Limba a jurat, dar mintea la jurãmânt n-a luat parte» ºi cautã sã parã bun, fãrã sã fie”. Ibidem, pag. 572-573). Sfântul Vasile cel Mare, plecând de la realitatea conform cãreia creºtinul este cetãþean al cerului, pune în centrul recomandãrilor sale preocuparea constantã pentru viaþa veºnicã. Asumând aceastã atitudine, osteneala existentã în practicarea virtuþilor este motivatã, întrucât cunoºtinþa ca expresie a virtuþii nu este trecãtoare. Sfântul Vasile cel Mare îi îndeamnã pe nepoþii sãi (cei cãrora se adreseazã prin Omilia cãtre tineri) sã aibã în vedere educaþia structuratã pe adevãrul viu care propovãduieºte viaþa veºnicã ºi virtutea. El mãrturiseºte: „Pentru aceastã viaþã veºnicã v-aº îndemna sã strângeþi merinde, miºcând, dupã cum spune proverbul, orice piatrã de unde aþi putea avea folos. Sã nu ne temem cã e greu ºi cã e nevoie de ostenealã! Sã ne aducem aminte de înþeleptul care ne-a sfãtuit cã trebuie sã alegem viaþa cea mai bunã ºi sã facem fapte de virtute, cu nãdejdea cã obiºnuinþa va face plãcutã o viaþã ca aceasta. E ruºinos sã pierdem prezentul, iar mai târziu sã rechemãm trecutul, când cãinþa nu ne mai foloseºte ”. (Ibidem, pag. 582). Referindu-se la Omilia cãtre tineri, patrologul I. G. Coman menþiona: „Sfântul Vasile are pasiunea lucrurilor folositoare ºi fundamentale. Educatorul nostru enunþã limpede principiile educaþiei creºtine. Munca, rãbdarea, virtutea, înþelepciunea, domnia sufletului asupra trupului, viaþa trãitã în perspectiva nemuririi, iatã, în câteva cuvinte, ce îndeamnã pe nepoþii sãi Arhiepiscopul Cezareei. Educaþia preconizatã de Sfântul Vasile urmãrea folosul practic, exerciþiul neîntrerupt pentru atingerea scopului ºi monarhia absolutã a spiritului. Este tocmai ce trebuie mai mult timpului de faþã”. (Studia Basiliana 2, Sfântul Vasile cel Mare - închinare la 1630 de ani, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureºti, 2009, pag. 446). - va urma Drd. Stelian GOMBOª

Relaþia Dintre Raþiune ºi Credinþã în Teologia Sfântului Vasile Cel Mare (II)

aseamãnã cu un pictor care picteazã frumuseþea vrednicã de admirat a unui om în aºa fel încât modelul seamãnã perfect cu cel înfãþiºat de pictor în tablou”. Ibidem, pag. 572). Sfântul Vasile cel Mare îºi dovedeºte realismul sãu, valorificat în mod elocvent în slujirea Bisericii, inclusiv în educaþie. El nu încurajeazã dobândirea unei culturi doar de dragul culturii în sine, ci orienteazã osteneala necesarã formãrii culturale spre un rost existenþial. Cultura trebuie sã fie un temei suplimentar în identificarea prioritãþilor existenþiale. Astfel motivaþia pentru exersarea în cultura profanã nu este una exclusiv intelectualistã. Este vorba de o motivaþie profund existenþialã. Raþiunea este întãritã prin orientarea consecventã cãtre adevãr ºi prin eliberarea de patimi, prin practicarea constantã a virtuþilor. Adevãratul înþelept identificã adecvat ierarhia valorilor ºi a prioritãþilor, evitând totodatã asumarea unei logici a vicleniei ºi linguºirii. „Omul înþelept trebuie sã fugã cât mai mult de dorinþa de a trãi pentru glorie ºi de a face pe placul mulþimii; trebuie sã-ºi facã raþiunea conducãtoare vieþii, încât chiar de-ar trebui sã

De la intuiþia ºtiinþificã la Revelaþia teologicã
Termenul „revelaþie” este propriu domeniului teologic, marcând o depãºire a universului fizic prin care Dumnezeu vorbeºte în mod tainic omului, descoperindu-i adevãrurile Sale. Odatã ce este vorba de o depãºire a demersului raþional autonom, s-ar putea crede cã nu se poate produce o asemenea deschidere ºi în domeniul ºtiinþific. Totuºi, fizicianul Charles Towns susþine cu tãrie ideea de revelaþie care stã la baza demersului ºtiinþific, arãtând cã ceea ce numim revelaþie în domeniul teologic, oamenii de ºtiinþã numesc intuiþie. El aratã cã marile idei ºtiinþifice au la bazã un proces revelaþional. ªi aduce în sprijinul afirmaþilor sale mãrturii solide, date de mari personalitãþi ºtiinþifice. Astfel, de multe ori, iluminarea care duce la elaborarea unei idei ºtiinþifice nu are nicio tangenþã cu procesul obiºnuit de dezvoltare logicã. De exemplu, matematicianul Henri Poincarè aratã cã a gãsit cheia rezolvãrii unor complexe ecuaþii printr-un proces de subitã iluminare, care a fost rodul unei „îndelungate munci inconºtiente”. Chimistul August Kekulé a avut intuiþia structurii benzenului într-un vis, elaborând apoi, teoria structuralã care-i poartã numele. S-a observat ºi faptul cã aceste descoperiri sunt

favorizate de momentele de relaxare, în care este favorizatã activitatea inconºtientã. Matematicianul Jacques Hadamard accentua rolul stãrii intermediare dintre somn ºi trezvie, care-i facilita primirea unor soluþii originale, pe care le cãuta de mult timp. În aceste momente, intuiþia funcþiona la maximã intensitate, nefiind nevoie de cuvinte sau de simboluri. În sfârºit, fizicianul Albert Einstein arãta cã: „Limbajul ºi cuvintele, scrise sau vorbite, nu par sã joace nici cel mai mic rol în mecanismul gândirii mele. Entitãþile psihice care servesc ca elemente ale gândirii sunt anumite semne ori imagini mai puþin clare, care pot dupã bunul lor plac sã fie reproduse ºi combinate”. ªi gânditorul Arthur Schopenhauer mãrturisea cã la baza unui întreg sistem filosofic stã de obicei o intuiþie genialã. Pe scurt, problematica revelaþiei este interioarã ºi proprie atât domeniului religios cât ºi procesului ºtiinþific de elaborare. Prof. Alexandru BRICHIUª

6

Argeºul Ortodox

Nu daþi cele afierosite celor nepregãtiþi!
Prin opera de rãscumpãrare, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, l-a împãcat pe om cu Dumnezeu ºi recapitulându-l în Sine, l-a afierosit Tatãlui ceresc, drept fiu dupã har. Despre afierosire se vorbeºte încã din perioada Vechiului Testament, acest act fiind interpretat ca oferire, consacrare, sfinþire sau închinare a unor obiecte sau fiinþe lui Dumnezeu, casei Lui (cortului sau Templului în Vechiul Testament) sau slujitorilor Lui. În Septuaginta termenul „afierosire” este utilizat de 52 de ori, el desemnând atât actul de încredinþare sau dãruire, dar ºi pe cel de sfinþire sau purificare. În Dictionaire Grec-Francais de Par C. Alexander, întâlnim patru termeni care au drept rãdãcinã comunã αϕιερ (afier): αϕιεριξο - a sfinþi, a purifica; αϕιεροω-consacrare (cu sensul de aducere), dedicare; το αϕιερωµα - ofrandã adusã; αφιερωσισ - consacrare, ofrandã (Dictionaire Grec-Francais, Par. C. Alexander, pag. 259). Pentru prima datã întâlnim termenul afierosire în a doua carte a Pentateuhului lui Moise, Ieºirea, de unde aflãm cã afierosirea are atât un caracter obiectual (Ieºire 28, 38), dar ºi unul subiectual (Ieºire 32, 29). Prinoasele afierosite de fiii lui Israel aveau menirea de a atrage bunãvoinþa lui Dumnezeu (Ieºire 28, 38). Observãm aici, aºadar, faptul cã afierosirea se defineºte ca fiind un act exterior omului, el constând în oferirea de daruri lui Dumnezeu, în vederea dobândirii milei Lui. Nu acelaºi lucru se spune despre afierosirea celor din seminþia lui Levi, ca oameni consfinþiþi, ca persoane dedicate sau conferite lui Dumnezeu întru slujire: Cãci Moise le zisese fiilor lui Levi: „Afierosiþi-vã astãzi mâinile voastre Domnului, fiecare prin fiul sãu sau prin fratele sãu, ca sã vã trimitã El astãzi binecuvântare!” (Ieºire 32, 29). Pentru Sfântul Vasile cel Mare, afierosirea este sinonimã cu sfinþirea, ce presupune atât actul de aducere de cãtre om a unui mijloc sau obiect, cât ºi actul de primire ºi sfinþire a acestuia de cãtre Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt, în folosul omului. Dar la fel de bine afierosirea are ºi o adresabilitate limitatã ºi limitativã, în sensul cã nu oricine ºi orice este consacrat lui Dumnezeu, ºi nu oricine poate uza de cele consacrate lui Dumnezeu. În Regula a XXXI-a moralã, Sfântul Vasile cel Mare, subliniazã cã nimic din ceea ce este afierosit lui Dumnezeu, nu trebuie nici folosit în scopuri potrivnice, dar nici dat spre folosinþã ºi consum nepregãtiþilor: „Nu se cuvine ca acelea afierosite celor închinaþi lui Dumnezeu sã fie date spre consumare altora, decât numai ceva din ceea ce prisoseºte” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Morale, în PSB vol. 18, pag. 129). La o primã analizã am fi tentaþi sã credem cã Sfântul Vasile cel Mare se contrazice, lãsându-ne sã înþelegem cã ºi cei neafierosiþi lui Dumnezeu pot beneficia de cele sfinþite ºi consacrate. Cel ce ne ajutã sã înþelegem mai bine cele expuse în regula moralã XXXI este catehumenul. În Biserica primarã, catehumenul deºi nu beneficia de cele afierosite lui Dumnezeu, cum erau Taina Botezului ºi a Euharistiei, totuºi el asculta cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie, din gura Apostolului, bucurându-se de aceste daruri revãrsate cu prisosinþã de Dumnezeu asupra întregii omeniri. Astfel putem vorbi ºi astãzi despre cei care nu sunt membri ai Bisericii lui Hristos, dar care au posibilitatea prin mijloacele moderne de informare în masã de a asculta cuvântul lui Dumnezeu ºi de a beneficia de miile ºi milioanele de pagini lãmuritoare despre istoria Bisericii triumfãtoare. Pr. Napoleon Nicolae DABU

Regulile morale ale Sfântului Vasile cel Mare (XXXI)

Calendarul evenimentelor istorico-religioase
24 - 30 septembrie
787 - Al doilea sinod de la Niceea (al ºaptelea) a fost convocat de împãrãteasa Irina, regenta lui Constantin al VI-lea, pentru a se pronunþa în legãturã cu cultul icoanelor. Adunarea episcopilor s-a desfãºurat pânã în luna octombrie. Sinodul s-a întrunit ca sã dezbatã controversa referitoare la icoane ºi la locul lor în închinarea ortodoxã. Episcopii prezenþi au cãzut de acord cã obiectul venerãrii îl reprezintã persoana din icoane. Totodatã, au fost emise 22 de canoane privitoare la aspectele de ordin administrativ ºi disciplinar prin care s-a incriminat hirotonirea pe bani (simonia), alegerea episcopilor de cãtre autoritatea statalã ºi construirea de mãnãstiri mixte. 1497 - Începe asediul cetãþii Sucevei de cãtre polonezii conduºi de regele Ioan Albert. Asediul va fi ridicat la 19 octombrie acelaºi an. 1916 - Bãtãlia de la Braºov, în urma cãreia Armata a 2-a românã este obligatã sã se retragã pe crestele Carpaþilor. 1883 - A fost terminat ºi inaugurat castelul Peleº, ocazie folositã de autoritãþi pentru a declara Sinaia oraº. 1919 - A avut loc demisia guvernului I. I. C. Brãtianu, cãruia i-a succedat, pentru o perioadã de trei luni, guvernul condus de generalul A. Vaitoianu. 1940 - Se creeazã Consiliul de Cabinet, ca organism însãrcinat cu „conducerea ºi rezolvarea afacerilor curente ale statului” român. 1992 - A fost inaugurat, la Nürnberg, canalul de navigaþie Rhin-Main-Dunãre. Prin folosirea Canalului Dunãre-Marea Neagrã, distanþa de transport dintre Rotterdam ºi Constanþa se reducea la jumãtate. 1617 - Tratatul de alianþã ºi bunã vecinãtate de la Soroca, dintre principele Transilvaniei Gabriel Bethlen ºi Radu Mihnea, domnul Moldovei. 1867 - S-a nãscut Aurel Cosma, avocat ºi om politic bãnãþean, artizan al unirii Banatului cu România.

24 septembrie

1874 - Are loc, la Bucureºti, prima competiþie internaþionalã din analele sportului românesc - un concurs de tir (tragere la semn). 1461 - Prima menþiune documentarã a cãii Giurgiului, important drum comercial, care lega oraºul dunãrean de Transilvania. 1827 - S-a nãscut Alexandru PapiuIlarian - cãrturar, politician, revoluþionar paºoptist ardelean, istoric, filolog, membru titular al Academiei Române. 1914 - A încetat din viaþã, la vârsta de 75 de ani, Carol I de HohenzollernSigmaringen (încoronat rege al României la data de 10 mai 1881). Domnitor al României între anii 18661881 ºi apoi rege în perioada 1881-1914; în timpul domniei sale þara ºi-a proclamat independenþa. A preluat conducerea statului când avea 27 de ani ºi a urcat pe tron dupã ce contele Filip de Flandra a refuzat sã fie în fruntea Principatelor Unite. Pe 10 mai 1866 a depus jurãmântul de credinþã faþã de þara ºi a pus bazele dinastiei Hohenzollern. În cei 48 de ani de domnie, societatea româneascã a cunoscut schimbãri profunde atât în plan politic, cât ºi economico-social. 1654 – A trecut la cele veºnice Matei Basarab (foto), domn al Þãrii Româneºti (1632-1654), sub cârmuirea cãruia va fi imprimatã „Pravila de la Govora“. 1848 - A treia Adunare naþionalã de la Blaj a adresat Parlamentului de la Viena „Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susþinea principiul egalitãþii naþionale cu toate popoarele din imperiu. 1868 - S-a deschis, la Sibiu, primul Congres naþional-bisericesc al românilor ortodocºi din Transilvania ºi Ungaria; a fost adoptat „Statutul organic”, care consfinþea principiile

27 septembrie

Comitetul Executiv al PNR ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. În acest scop s-a constituit, la Arad, un „Comitet de acþiune”, în frunte cu Vasile Goldiº. 1939 - A fost format un guvern român condus de Constantin Argetoianu.

30 septembrie
1916 - Bãtãlia de la Predeal. Armata germano-austro-ungarã încearcã sã strãpungã frontul românesc spre Valea Prahovei, dar românii rezistã ºi ofensiva eºueazã, oprindu-se în data de 10 octombrie/23 octombrie. 1916 - Se declanºeazã ofensiva germano-austro-ungarã la Dragoslavele, în regiunea Câmpulung. Se va încheia la 15 noiembrie/28 noiembrie. 2007 - Întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Pãrinte Daniel. Preafericitul Pãrinte Patriarh Daniel sa nãscut la Dobreºti, judeþul Timiº. A intrat în monahism în anul 1987, la Mãnãstirea Sihãstria, sub îndrumarea marelui duhovnic, pãrintele Cleopa Ilie. A studiat la Strasbourg, apoi a fost lector la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveþia) ºi profesor asociat la Geneva ºi Fribourg în Elveþia. În martie 1990 a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timiºoarei, iar în iunie, acelaºi an, Arhiepiscop al Iaºilor ºi Mitropolit al Moldovei ºi Bucovinei. Cât timp a fost Mitropolit al Moldovei ºi Bucovinei, Preafericitul Pãrinte Patriarh a înfiinþat peste 300 de parohii, 40 de mãnãstiri ºi schituri, 5 protopopiate, a iniþiat ºi susþinut construirea a peste 250 de biserici noi. De asemenea, în anul 2007, la Bucureºti, Preafericitul Pãrinte Daniel, Patriarhul României, a pus bazele primului Centru de Presã al Bisericii Ortodoxe Române, Basilica. Prof. Gabriel FIRUÞÃ

25 septembrie

28 septembrie

fundamentale ale autonomiei Mitropoliei Ortodoxe române din Transilvania ºi Ungaria. 1914 - Depune jurãmântul regele Ferdinand I Întregitorul, succesorul lui Carol I la tronul României. 1659 - Gheorghe Rakoczy al II-lea este reales principe al Transilvaniei de cãtre Dieta din Târgu Mureº. 1918 - Comitetul Executiv al Partidului Naþional Român din Transilvania, întrunit la Oradea, a adoptat în unanimitate o declaraþie redactatã de Vasile Goldiº, privind hotãrârea naþiunii române din Transilvania de a se aºeza „printre naþiunile libere” ºi de a recunoaºte

29 septembrie

26 septembrie

7

C M Y K

Argeºul Ortodox

Sâmbãtã, 26 septembrie 2009, începând cu orele 16.00, la Catedrala Eparhialã din Curtea de Argeº, vor avea loc manifestãrile dedicate proclamãrii locale a canonizãrii sfinþilor Iachint, Mitropolitul Þãrii Româneºti, Neagoe Vodã Basarab ºi Ioanichie cel Nou de la Muscel, precum ºi ridicarea Episcopiei Argeºului ºi Muscelului la treapta de Arhiepiscopie. Slujba va fi oficiatã de Prea Fericitul Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, însoþit de membrii Sfântului Sinod. Programul este urmãtorul: Ora 16.00 - întâmpinarea Prea Fericitului Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” 16.15 – deplasarea cãtre Catedrala Eparhialã 16.30 – slujba Vecerniei Mari la Mãnãstirea Argeºului 17.00 – citirea tomosului de proclamare localã a canonizãrii celor trei sfinþi: Iachint de la Vicina, Neagoe Basarab ºi Ioanichie cel Nou de la Muscel 17.15 – ridicarea Episcopiei Argeºului ºi Muscelului la treapta de Arhiepiscopie ºi întronizarea Prea Sfinþitului Pãrinte Calinic al Argeºului ºi Muscelului în treapta de Arhiepiscop. Biroul de Presã al Eparhiei Argeºului ºi Muscelului

COMUNICAT DE PRESÃ

Consfãtuirile profesorilor de religie din judeþul Argeº
organizarea ºi specificul disciplinei Religie în cadrul învãþãmântului din þara noastrã. Pentru anul ºcolar 2009-2010 competenþele generale, valorile ºi atitudinile, competenþele specifice asociate cu conþinuturile, conþinuturile învãþãrii, sugestiile metodologice, sugestiile bibliografice pentru lectura suplimentarã, sugestiile pentru repertoriul de cântece ºi pentru audiþii muzicale ºi unitãþile de conþinut pentru diferitele niveluri de pregãtire a elevilor sunt specificate în urmãtoarele programe ºcolare: - clasele I- IV aprobata prin OM 5229/01.09.2008 - clasele V-VIII aprobata prin OM 5097/09.09.2009 - clasele IX- XII aprobata prin OM 5230/01.09.2008. De asemenea, domnul inspector a comunicat celor prezenþi componenþa consiliului consultativ ºi lista cu profesorii metodiºti pentru acest an ºcolar. Dupã aceste comunicãri s-a desfãºurat alegerea ºefilor de cerc. Astfel, pentru anul ºcolar 2009-2010 au desemnaþi ca ºefi de cerc, prin votul majoritãþii participanþilor: - zona Piteºti- gimnaziu- prof. Aurelia Isãroiu - zona Piteºti- liceu- diac. prof. Cornel Dragoº - zona Curtea de Argeº- prof. Valentin Retevoi - zona Câmpulung- prof. Marian Frigurã - zona Costeºti- prof. Elena Jianu

Cu binecuvântarea ºi în prezenþa Prea Sfinþitului Pãrinte Calinic, Episcop al Argeºului ºi Muscelului, profesorii de religie din Argeº s-au adunat sâmbãtã, 19 septembrie 2009, „la sfat de tainã” în sala de conferinþe a Protoieriei Piteºti. Acest eveniment s-a desfãºurat cu prilejul consfãtuirilor anuale ale dascãlilor ce predau în ºcolile din judeþ disciplina Religie. Întâlnirea a început cu chemarea lui Dumnezeu în mijlocul participanþilor, prin rostirea rugãciunii

Simpozionul naþional „650 de ani de la recunoaºterea Mitropoliei Þãrii Româneºti”

Pe 21 ºi 22 septembrie s-a desfãºurat în Sala „Manole” a Palatului Episcopiei Argeºului ºi Muscelului, simpozionul naþional intitulat „650 de ani de la recunoaºterea Mitropoliei Þãrii Româneºti”. Întrunirea s-a desfãºurat sub preºedinþia Preasfinþitului Pãrinte Episcop Calinic ºi a reunit profesori de istorie bisericeascã de la mai multe facultãþi de Teologie din þarã, istorici ºi cercetãtori. În cadrul simpozionului au fost lansate douã cãrþi: „Legenda Meºterului Manole”, în varianta Vasile Alecsandri, în limbile românã, francezã ºi englezã ºi „Neagoe Basarab - viaþa, opera ºi domnia”, scrisã de domnul profesor doctor Radu ªtefan Vergatti. A doua temã propusã pentru acest simpozion a fost legatã de hotãrârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind ridicarea Episcopiei Argeºului ºi Muscelului la rangul de Arhiepiscopie. Simpozionul prefaþeazã evenimentul de la finalul acestei sãptãmâni când, la Curtea de Argeº, Episcopia Argeºului ºi Muscelului va fi ridicatã la rangul de Arhiepiscopie.

Împãrate Ceresc, ºi cu primirea binecuvântãrii arhiereºti a ierarhului din cetatea Basarabilor de cãtre profesorii de religie în scopul realizãrii cu spor a misiunii acestora în lucrarea învãþãrii ºi modelãrii duhovniceºti a tinerilor elevi creºtini. Preasfinþitul Pãrinte Calinic le-a împãrtãºit profesorilor prezenþi gândurile sale despre importanþa lucrãrii didactice ºi a menþionat eforturile deosebite depuse, cu binecuvântarea ºi sub directa îndrumare a Preafericitului Pãrinte Patriarh Daniel, de Patriarhia Românã în legãturã cu statutul orei de Religie în noua Lege a învãþãmântului. Totodatã, Preasfinþia Sa a adresat cadrelor didactice ºi elevilor, pe care acestea îi îndrumã, invitaþia de a participa la evenimentele din 26 septembrie de la Curtea de Argeº, prilejuite de proclamarea solemnã a canonizãrii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, proclamarea canonizãrii Sfântului Iachint, primul Mitropolit al Þãrii Româneºti ºi Ioanichie cel Nou de la Muscel, precum ºi de ridicarea Episcopiei Argeºului ºi Muscelului la rang de Arhiepiscopie. Cu prilejul începutului de an ºcolar domnul inspector de Religie Gheorghe Dincã le-a urat succes profesorilor prezenþi ºi, totodatã, i-a felicitat pe noii titulari. Au fost comunicate aspecte ce þin de

Învãþãmânt

- zona Topoloveni- prof. Mirela Ioana Catrina. Au fost stabilite cercurile pedagogice care vor fi þinute în ºcolile din judeþ pe parcursul celor 2 semestre. Prof. Gabriel FIRUÞÃ

„CENTRUL DE PELERINAJE SF. FILOTEIA“ AL EPISCOPIEI ARGEªULUI ªI MUSCELULUI
Preot responsabil: Vuþan Ciprian Constantin; Str. George Stephãnescu, nr. 1B, cart. Gãvana, Loc. Piteºti, Jud. Argeº; Tel. 0722.35.35.11 ºi 0740.073.778; Fax 0348.80.92.64; E-mail: pr_ciprianvutan@yahoo.com; www.eparhiaargesului.ro

PELERINAJ LA MÃNÃSTIREA PRISLOP
17 -18 OCTOMBRIE 2009
ZIUA 1. Ora 8,00 plecare pe traseul Piteºti, Rm. Vâlcea unde se viziteazã M-rea Bistriþa (moaºtele Sf. Grigorie Decapolitul), M-rea Horezu, apoi spre Tg. Jiu se viziteazã M-rea Polovragi, masa la Restaurant clasificat, Peºtera Muierilor (taxa de intrare 6 Ron/pers), M-rea Tismana (moaºtele Sf. Nicodim de la Tismana). Cazare la Hotelul Tismana. ZIUA 2. Ora 6,00 plecare spre M-rea Prislop, participare la Sf. Liturghie ºi urcare la mormântul pãrintelui Arsenie Boca, dupã slujbã, plecare la M-rea Lainici, masa la Restaurant clasificat, plecare spre Tg. Jiu, unde se viziteazã Parcul Naþional Constantin Brâncuºi (Masa Tãcerii, Poarta Sãrutului etc.), retur la Piteºti. Preþ: 220 RON/ persoanã (Preþul include:- transport cu autocar cu Aer Condiþionat, cazare la hotel – o noapte, 2 mese la Restaurant, Preot însoþitor)

You're Reading a Free Preview

Descarga
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->