Abdicarea silita a domnitorului (1866)

dezvoltarile politice in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Procesul de modernizare, care l-am urmarit pe diverse planuri se face simtit si in cel al vietii politice.
Putem vorbi de un inceput de cristalizare a acesteia, prin configurarea unor grupari politice. Fireste,
diverse grupari politice, cu orientari ideologice diferite, si cu strategie sociala diferita pot fi urmarite si
in perioadele anterioare, in 1848, in emigratie. Dar este clar ca avem de-a face cu un inceput si este de
subliniat formula “un inceput” de organizare politica. Procesul insa este timid, si el se va maturiza dupa
1866.
Pina 1850 vorbim de o grupare comuna -partida nationala-sau progresistiicei ce erau pentru
Unire. Si care era cvasitotalitatea gruparilor politice ale vremii: de la conservatori, la cei mai radicali
liberali, formati la scoala “comitelor secrete” mazziniste din Occident. Raminea cineva in afara? Da, o
minuscula grupare de conservatori “duri”, ce respingeau ideia Unirii si incercau o revenire la vremea
Regulamentelor organice si a privilegiilor boieresti: mai influenti si mai prezenti in Moldova, cu o
apreciabila forta economica, precum cei din familiile Bals, Sturdza, Sutzu.

Cei din partida nationala erau-asa cum am mia spus-extremi de diferiti; la Bucuresti, tonul era dat
de activismul politic al unui Rosetti, cu idealuri republicane –si infiinteaza un ziar Republica Romana-,
urnmat de Bratieni si Golesti. Obiectivul acestora era ca noua structura politica sa fie pe de-a intregul
europeana, cu proclamarea libertatilor civile-cel al libertatii de intrunire si de presa le erau extrem de
scumpe intinderea cit mai mult cu putinta a drepturilor electorale (C.A. Rosetti era pentru vot
universal), legi pentru progresul meseriilor si a mestesugurilor, etc) Ei priveau cu simpatie rezolvarea
problemei impropietaririi taranilor, fara a fi convinsi de urgenta cestei masuri. Interesnt, ca aceasta
grupare era puternica in primul rind la Bucuresti si in orasele Munteniei, neavind o corespondenta in
Moldova, decit personaje de importanta secundara. In Tara Romaneasca erau si citeva personalitati de
centru, moderati, intre care se detasa Ion Ghica, Dimitrie Ghica (acesta cu un pas mai la dreapta
primului), Vasile Boeescu, Dimitrie Kretzulescu si altii. In Moldova acestora le corespundea grupul din
jurul lui Mihail Kogalniceanu. Democrat convins, adept al unor legi de modernizare, el nu privea cu
simpatie “liberalismul mazzinist” al celor de la Bucuresti. Acesti moderati erau pentru o rezolvare
grabnica a problemei rurale. Cel ce fusese cel mai activ in aceasta directie, Nicolae Balcescu a murit
prematur in 1851.
Moderatii, de tipul lui Kogalniceanu sau Ion Ghica, dadeau o importanta primordiala problemelor
instructiei scolare. Extinderea scolii, raspindirea, prin forme diferite a culturii si inainte de toate
lichidarea analfabetismului erau obiective prioritare. Fara ele nu vedeau posibile largirea drepturilor
democratice.
In ce priveste conservatorii, nici acestia nu au o pozitie unitara. Cei mai multi dintre ei accepta
necesitatea transformarilor, dar considera prioritara pastraea ordinii.
Vorbind in general de conservatori si liberali trebuie sa conchidem ca sunt despartiti nu de obiective, in
fond, si unii si altii erau pentru trecerea la un tip de societate europeana, capitalista, ci in strategia
diferita a acestor grupe politic, in prioritatile ce si le fixeaza..

Aparitia structurilor de tip parlamentar, ca Adunarea Deputatilor, sau dupa 1864, a organismelor
puterii locale creiaza conditii pentru un plus de organizare a acestor grupari politice.

?fi cum s-a raportat, cel ales ca domitor, la aceste grupari politice, cum a incercat si
cum a reusit sa guverneze cu ajutorul lor sau impotriva lor.

Cuza nu avea un trecut politic bogat. Participant la revolutia de la 1848, el reprezenta acea grupare a
boierimii liberale interesata in schimbari, fara insa sa aiba ocazia sa-si precizeze teoretic pozitia. Dupa
intoarcerea din emigratie, el devine cunoscut si simpatizat nu datorita unei pozitionari politice, ci prin
citeva gesturi de curaj, care i-au atras simpatia opiniei publice.
Era ceeace se numeste un “om de centru” fara a fi legat intr-un fel de vreo grupare politica, fapt care a si
usurat alegerea lui in ianuarie 1859.
Lipsa unei orientari si mai ales a unei “apartenente” politice vor fi un handicap pentru domitor
El incearca la inceput o relatie mai strinsa cu liberalii radicali, care de altfel au fost foarte activi in dubla
alegere. Dar foarte curind si-a dat seama ca acestia sunt o forta, bine organizata si pot fi un pericol. S-a
orientat spre centru, fie ca a fost vorba de un Nicolae Kreulescu, fie de Mihail Kogalniceanu, dar acestia
nu aveau in spate o organizare puternica. A crezut ca poate colabora cu partida conservatoare, care va
forma primul guvern unificat, dar conceptiile, mai ales legate de problema agrar –prioritara la
Cuzaerau total diferite.
Lipsa sprijinului politic va fi una din cauzele care vor contribui la deteriorarea relatiilor acestuia cu
staff-ul politic, si in cele din urma, la pierderea domniei.
Coalizarea opozitiei se va face treptat si nu va cunoaste un traseu liniar, fiind repetate zig-zag-uri
(impacari si rupturi repetate).
Conservatorii au vazut permanent in Cuza un adversar, fiind constienti ca realizarea reformei agrare era
un obiectiv strategic al acestuia.
Pe de alta parte, liberalii radicali nu i-au putut ierta domnitorului refuzul sistematic al acestuia de a-i
chema la guvern.
Avind ostilitatea acestora Cuza a incercat, pe de-o parte, si in buna parte a reusit, sa guverneze cu
politicieni moderati si pe de alta sa tina in sac cele doua extreme.
Lipsa de sprijin politic pentru domnitor si pentru guvernele sale au condus treptat la solutia loviturii de
stat. De altfel inlocuirea, in octombrie 1863 a lui Nicolae Kretulescu cu energicul Mihail Kogalniceanu
era semnul intentiei domnului de a realize o schimbare de regim. Aceasta schimbare se va petrece prin
lovitura de stat din mai 1864. La cererea domnitorului, Kogalniceanu dizolva parlamentul si
proclama un nou asezamint constitutional, care purta numele de Statutul dezvoltator al
Conventiei de la Paris.
Acest statut era o legiuire de tip autoritar, care dadea puterii executive-respectiv domnului-
competente suplimentare, reducind substantial autoritatea puterii legiutoare.
Se prevedea, ca domnul singur are initiativa legilor. Tot acesta, numea pe presedintele Camerei. Se
infiinta o a doua Camera (Corp ponderator) , din a carui membrii unii sunt numiti de drept , iar restul
numiti de domn.
In acelas timp cu Statutul se proclama o lege electorala, care largea mult participarea la vot.
O asemenea ingradire a libertatilor democratice, in paralel cu masuri repetate de suprimare a unor
ziare opozitioniste, interzicerea de intruniri politice, arestari administrative au alertat pe liberalii
radicali, pentru care aceste libertati erau abc-ul lor politic.
Aceasta situatie politica va naste o ciudta alianta intre opozitia de stinga si cea de dreapta.
Contemporanii au denumit-o “monstroasa coalitie,” formula preluata si de istoriografie. Preluare
nejustificata, dupa parerea noastra, pentru ca in fond avem de-a face cu o alianta politica, cu obiectiv
limitat-rasturnarea domnitorului –intre doua forte politice, care reprezentau doua cai al aceluias
proces-transformarea societatii in sens capitalist.
Coalitia radicalo-conservatoare isi va stabili legaturi in armata si politie, care ii va usura drumul spre
abdicarea domnului.
Trebuie spus ca actiunea conspirativa se va desfasura in paralel cu o indepartare a opiniei publice de
domnitor. Motivele de nemultumire se multiplica.

Unul din ele este forta crescinda ce o va capata, camarila din jurul domnitorului.. In fruntea acesteia se gasea Cesar Librecht,
seful telegrafelor din Romania, ce a ajuns la o putere deosebita, controla ministrii, cenzura toate informatiile ce mergeau la
Cuza. Influenta lui asupra lui Cuza depasea orisice limita, iar acest lucru se stia. Insasi, premierul Mihail Kogalniceanu i se
adreseaza cu un ton prevenitor. In afara de Librecht, in camarila mai intrau Baligot de Beyne, secretarul personal al
domnului, Iancu Alecsandri, fratele poetului, sau Alexandru Cantacuzino, un apropiat al Elenei Cuza.
Camarila, prin autoritatea ce o avea in fata unor reprezentanti ai corpurilor constituite ale statului aduceau un prejudiciu
important statului de drept si intretineau o permanenta ostilitate impotriva domnitorului.
Legatura extraconjugala a lui Cuza cu printesa Maria Obrenovici, ce locuia, la Palat a stirnit un val de
nemultumire. Chiar daca un timp aventura a fost tratata “usor” de societatea romaneasca, cu timpul
devine o circumstanta agravanta.
Anumite tensiuni sociale, in special in rindul micii burghezii patronate de liberalii-radicali au agravat
sitatia. In august, o miscare de protest a negustorilor din piata, impotriva administratiei pietii, s-a
incheiat cu o reprimare singeroasa a acestora din parte armatei chemata de guvern. Cu aceasta ocazie
sunt arestati principalii lideri ai opozitiei, in frunte cu C.A. Rosetti si Ion C. Bratianu.
Cuza devenea tot mai singur si parea chiar dezinteresat de evolutiile politice. De altfel, a facut si doua
declaratii, din care reiesea ca este gata sa cedeze domnia..Astfel, in mesajul anual citre
Adunarea Electiva, din 5 decembrie 1865, el subliniaza ca a primit coroana Principatelor Unite, numai
ca pe un depozit sacru. Fireste putea fi si o declaratie populista, dar era si expresia unui anume
dezinteres, sau, o “anume oboseala” care nu a fost receptat pozitiv de populatie.
La 11 februarie 1866, citiva ofiteri –membrii ai conspiratiei- vor intra in Palat. Cuza a semnat abdicarea
fara nici o impotrivire, dupa cum nici in popor nu au fost proteste. Va parasi Romania, si moare in
1873, in Germania.
Conducerea statului va fi asigurata temporar de o locotenenta domneasca.
Daca incercam sa facem o caracterizare domniei lui Cuza trebuie subliniat efortul remarcabil de
modernizare a societatii romanesti in multiple domenii: legislativ, instructie, relatii sociale,
administratie, etc. Masurile luate in aceasta perioada au pus bazele statului national modern.
In acelas timp, tendinta spre autoritarism, materializata in lovitura de stat din mai 1864 si in regimul
restrictiv al libertatilor cetatanesti a insemnat o involutie a democratiei in Romania.