Está en la página 1de 1

ANTROPOLOGIE FILOCALICÂ

„Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o baga de seamă uşor nici
însuşi cel ce pătimeşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e
mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndată
îl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvântul şi prin rugăciune. Dar păcatul slavei deşarte
având multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe
ostaşul lui Hrtstos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru,
prin priveghere, postirt, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga răbdare. Pe cel
ce nu izbuteşte sâ-l amăgească spre slava deşartă prin scumpe tea hainelor, încearcă sâ-l
ispitească prin îmbrăcămintea proastă şi pe cel ce nu 1-a putut face să se îngâmfe prin
cinste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu 1-a
putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere
tacându-l să-şi închipuie că a dobândit liniştea. Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin
belşugul bucatelor, îl slâbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor. Scurt
vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dau prilej de război acestui drac viclean." (Sf.
loan Casian, D.8.g.r.. în Fil.rom., voii., p. 132) g
„Cel ce cugetă semeţ şi cel ce iubeşte slava deşartă se însoţesc cu plăcere unul cu altul. Căci
cel dintâi lauda pe iubitorul de slavă deşartă, care-i cade înainte slugarnic; iar celalalt măreşte
pe cel cu cuget semeţ, care-1 laudă într-una." (Marcu Ascetul, DJnch., cap. 164. în FiLrom.,
voLI, p.270)

„Toate patimile necinstite, când stăpânesc sufletul, alungă din el gândul slavei deşarte. Iar
când toate cele mai înainte înşirate sunt biruite, îl trimit pe acela." (Sf. Maxim Mărturisitorul,
Cap.&drag.. suta a treia, cap.60, în Fil.rom., vol.II, p.98)

„Cel ce cultivă virtuţile pentru slava deşartă vădit este că şi cunoştinţa o cultivă pentru slava
deşartă. Iar unul ca acesta nu face şi nu grăieşte nimic spre zidire, ci în toate vânează slava de la
cei ce privesc sau ascultă. Dar patima aceasta e dată pe faţă când unii dintre cei pomeniţi îl
ocărăsc pentru anumite fapte sau cuvinte. Atunci acela se întristează foarte; nu pentru că nu s-
au zidit aceia (nici nu era acesta scopul lui), ci pentru că a fost dispreţuit de ei." (Sf. Maxim
Mărturisitorul, Cap.d.drag.. suta a treia, cap.75, în FiLrom., vol.II, p. 101)

„Propriu slavei deşarte a monahului este că se întemeiază pe virtute şi pe cele ce urmează


acesteia... Iar propriu slavei deşarte şi mândriei mireanului este că se făleşte cu frumuseţea, cu
bogăţia, cu puterea şi cu chibzuinţă lui." (Sf. Maxim Mărturisitorul, CanAdrast. suta a treia,
cap.84, în Fil.rom., vol.II, p. 102)

„Cel ce întrerupe cu obrăznicie pe cel ce grăieşte în adunare nu se poate ascunde că boleşte


de slavă deşartă. Stăpânit de aceasta pune nenumărate piedici propunerilor, voind să taie şirul
celor ce se spun." (Sf. Maxim Mărturisitorul, Cap.tg.. suta întâi,
c^ţVwffiy io JFif „roiTL. voi H p 13^)

«... slava deşartă este abaterea de la scopul cel după Dumnezeu şi îndreptare spre un alt
scop decât cel dumnezeiesc.Fiindcă iubitorul de slavă deşartă este cel ce urmăreşte virtutea
pentru slava sa, nu pentru a lui Dumnezeu şi care plăteşte prin ostenelile sale landele goale de la
oameni" (Sf. Maxim Mărturisitorul, Rasp.c.TaL sc.5, în FiLrom.,
voUn, p.277,278)