Analiza comparativă a

comportamentelor
copiilor preşcolari şi
şcolari mici
Material realizat de studentele:
 ”Un copil poate oricând să înveţe un adult
trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv,
cum să nu stea locului niciodată şi cum să
ceară cu insistenţă ceea ce îşi doreşte.”
 Definirea şi selectarea
comportamentelor copiilor
preşcolari
Unul dintre obiectivele principale privind cunoaşterea şi
evaluarea personalităţii copilului este realizarea de predicţii privind
comportamentul său într-o anumită situaţie. De exemplu, în timpul
unei agresiuni, unii subiecţi îşi controlează bine comportamentul,
în vreme ce alţii devin nervoşi sau izbucnesc în
lacrimi, iar alţii manifestă ostilitate şi se apără. Pentru
a explica aceste structuri comportamentale, o serie de cercetări au
arătat că, în ceea ce priveşte acest domeniu, principala unitate de
analiză este trăsătura de personalitate.
Adepţii acestei orientări susţin că, în plan comportamental, o
trăsătură este indicată de ”predispoziţia de a răspunde în acelaşi fel
la o varietate de stimuli ”.
În ceea ce priveşte conduita copiilor din grădiniţă, educatoarea
obţine cea mai mare parte a datelor prin observarea
comportamentului, atât în condiţii obişnuite, cât şi în condiţii anume
create.
 În analiza comportamentului copiilor trebuie să se ţină
cont de factorii de distorsiune, perturbatori, cum ar fi:
oboseala, subiectivismul educatoarei, parametrii
dispoziţiei din momentele experimentului şi de
caracteristicile evaluate.
Pe măsură ce va ajunge
să cunoască copiii din
grupa pe care o conduce,
educatoarea va putea
identifica personalitatea
fiecăruia dintre ei, modul
său specific de comportare,
va putea să prevadă
conduita sa viitoare, îşi va
putea stabili programul cel
mai potrivit pentru a forma
o personalitate compatibilă
cu cerinţele sociale.
 Factorii care influenţează dezvoltarea
personalităţii umane
Personalitatea umane se structurează în cadrul unor raporturi între ereditar şi
dobândit, între condiţiile interne şi externe, între individ şi colectiv, precum şi
între istoria individului şi istoria grupului. Prin ereditate, copilul este înzestrat cu
anumite disponibilităţi care se valorifică, mai mult sau mai puţin, sub influenţa
mediului şi a educaţiei.

Mediul este direct legat de devenirea umană, deoarece oferă condiţile concrete
traiului copilului, dar şi modele de învăţare şi de comportament. Mediul este cel
ce bombardează în continuu fiinţa cu stimuli, iar capacitatea de recepţionare a
acestora, de prelucrare şi valorificare constituie condiţia esenţială a vieţii psihice.
 Pentru dezvoltarea copilului mic, mediul familial este cel ce-l influenţează în
cea mai mare măsură. Cunoaşterea ambientului din care provine copilul este de
o importanţă deosebită. Un copil crescut într-un mediu afectiv favorabil se
dezvoltă ca o persoană autonomă, încrezătoare în sine şi în alţii, simţind
sprijinul părinţilor în orice situaţie s-ar afla. În familie, copilul învaţă să
dăruiască şi el iubire, să manifeste conduite sociale timpurii, astfel se facilitează
integrarea în grădiniţă, şcoală şi viaţă. În situaţia opusă, indiferenţa afectivă din
familie duce la dificultăţi de orientare în viaţă, la nesiguranţă în comportament,
la lipsă de încredere în oameni ş.a
Familia reprezintă pentru copil mediul necesar dezvoltării sale fizice şi
psihice, dar, oricât de optime ar fi relaţiile din cadrul familiei nu poate asigura
singură toate nevoile de dezvoltare ale copilului, prin urmare grădiniţa
completează şi lărgeşte educaţia acestuia de către cadrul didactic.
 Formarea şi dezvoltarea personalităţii
preşcolarului
Spre deosebire de antepreşcolaritate, care a fost
perioada debutului personalităţii, preşcolaritatea este
perioada formării iniţiale a personalităţi, perioada apariţiei
primelor relaţii şi atitudini ce constituie un nivel superior
de organizare a vieţii psihice a copilului. În preşcolaritate
vom întâlnii detaşarea, desprinderea copilului de câmpul
perceptiv, o mai mare organizare şi stabilizare a
comportamentelor
La vârsta preşcolarităţii ”tabloul” copilului este total
modificat. Locul motivelor biologice este luat treptat de
motivele şi trebuinţele sociale ale acestuia; legăturile dintre
motive sunt generate nu de intervenţia din afară a
adultului, ci de propria interioritate a copilului; motivele se
supun unui proces treptat de ierarhizare, subordonându-se
unele altora. Ca urmare comportamentele copilului încep
să devină unitare, coerente. Ierarhizarea şi stabilizarea
motivelor constituie condiţia esenţială a formării
personalităţii preşcolarului, în lipsa lor, copilul
îndreptându-se spre comportamente reactive.
 Formarea şi dezvoltarea personalităţii
şcolarului mic
Personalitatea şcolarului mic se găseşte în permanentă expansiune, proces
ce se petrece în interiorul mediului educativ. Învăţarea devine tipul
fundamental de activitate, solicitând intens intelectul şi determinând
dezvoltarea capacităţilor şi strategiilor de învăţare.
În ceea ce priveşte apartenenţa de sine, se constată apariţia conştientă, în
acest stadiu, a interesului pentru viaţa interioară proprie, a tendinţei copilului
de a-şi exprima trăirile şi comportamentele:
la 7 ani, copilul este conştient, mai mult sau mai puţin corect, de
calităţile sale şi acţionează oarecum independent.
la 9 ani, dorinţa de independenţă se manifestă prin rezistenţa la
sugestii, justificarea propriei păreri, aşteptarea elogiilor.
la 10 ani, este mulţumit de sine şi de lume,
are secrete, se izolează în cameră, îşi vede şi
defectele.
la 11 ani, copilul este mai conştient de
defecte decât de calităţi, are păreri proprii, îşi
face planuri.
 Adaptarea copilului preşcolar la mediul
grădiniţei
Preşcolarul mic ( 3 ani-4 ani )
Are dificultăţi de adaptare la mediul grădiniţei deoarece este
dependent de mamă, dar şi datorită faptului că nu înţelege prea
bine ce i se spune şi nu ştie să se exprime clar;
Durata de adaptare la mediul grădiniţei este de 9-10 săptămâni;
Principala formă de activitate este jocul, presărată cu câteva
activităţi sistematice, scurte ca durată şi relativ simple la conţinut,
care iau, însă tot forma jocului;

Preşcolarul mijlociu (4 ani-5 ani)

Se adaptează cu mai mare uşurinţă mediului grădiniţei,
preocupările lui devin mai variate, jocul este bogat în conţinut,
activităţile obligatorii sunt mult mai solicitante;
Asistăm la apariţia unor modalităţi psihocomportamentale
noi, una dintre acestea fiind formarea limbajului interior;
Se conturează caracterul voluntar al celor mai multe dintre
procese psihice: memoria, imaginaţia, gândirea;
 Preşcolarul mare (5 ani-6/7 ani)
Se adaptează relativ rapid la mediul grădiniţei şi în
contact cu orice tip de situaţie nouă;
De la această vârstă începe pregătirea pentru
şcoală, pentru noile responsabilităţi care îi vor reveni
şi mai ales pentru competiţia şcolară căreia va trebui
să-i facă faţă. Toate acestea schimbă radical
atitudinea copilului faţă de realitatea fizică şi umană
în care trăieşte, el îşi va organiza mai bine propriile
activităţi, va manifesta o atitudine critică
faţă de ele;
 Adaptarea şcolarului mic la viaţa şi activitatea
şcolară
Mica şcolaritate este perioada când se modifică substanţial regimul
de muncă şi de viaţă, caracteristicile tensionale şi vectoriale, generate de
evenimentele care domină şi marchează tabela de valori a şcolarului mic.
Şcoala introduce în fluxul activităţii copilului un anumit orar, anumite
planuri şi programe cu valoare structurată pentru activitate.

Adaptarea la şcoală, la ocupaţiile şi relaţiile şcolare presupune o

oarecare maturitate din partea copilului, care să-i insufle capacitatea de a
se lipsi de afectivitatea îngustă din mediul familial şi de interesele
imediate ale jocului, pentru a pătrunde într-un nou univers de legături
sociale şi a-şi asuma îndatoriri.
 Mediul şcolar
aduce cu el un climat mai
rece şi mai puţin protector
decât cel familial şi cel din
grădiniţă. Cadrul didactic
înclină spre raporturi mai
rezervate şi mai puţin
intime cu elevii, iar colegii
de şcoală sunt mai puţin
dispuşi să dea dovadă de
înţelegere şi ajutor pentru
celălalt.
 Din fericire există pe lume COPILĂRIA care
este vârsta marilor superlative pe care le merită
viaţa, vârsta celei mai pure sincerităţi, a celei mai
depline libertăţi, vârsta viselor fără graniţă, vârsta
care trăieşte prin flori şi se exprimă prin exclamaţii,
vârsta în care toţi suntem frumoşi şi dacă există
copilărie, trebuie să existe şi dragoste.
Gheorghe Schwartz, Gabriela Kelemen, Olga D. Moldovan,
Psihologia copilului, 2008
Golu Pantelimon, Verza Emil, Zlate Mielu
Psihologia copilului,1993